„In Search of Libertarians in America” (JONES & COX & NAVARRO-RIVERA 2013)

ROBERT P. JONES & DANIEL COX & JUHEM NAVARRO-RIVERA, In Search of Libertarians in America,  Public Religion Research Institute, The 2013 American Values Survey  

Table of Contents

Executive Summary 1

Libertarianism in the 21st Century 5

Introduction .................................................................................................................... 5

Defining Libertarianism .................................................................................................. 6

A Portrait of Libertarians and Communalists ................................................................ 9

Libertarian Views of Selected Cultural Minority Groups .............................................. 17

Libertarians on Political Issues 18

Economic Issues .......................................................................................................... 18

Social Issues ................................................................................................................ 22

The Political Context: 2014 and Beyond 25

Political Engagement Levels ........................................................................................ 25

Favorability of the Political Parties ............................................................................... 26

Perceptions of Political Parties’ Ideologies ................................................................. 26

Support for and Favorability of Political Candidates ................................................... 28

2016 Presidential Nominee Preferences ...................................................................... 29

Appendices 31

Appendix 1: Survey Methodology ................................................................................ 31

Appendix 2: Libertarian Orientation Scale Methodology ............................................ 32

Appendix 3: Profile of Libertarians vs.Selected Groups ............................................. 35

Appendix 4: Potential 2016 Republican Presidential Candidate Favorability ............. 36

Appendix 5: About PRRI and the Authors ................................................................... 37

Executive Summary

According to a newly developed Libertarian Orientation Scale, less than 1-in-10 (7%) Americans are consistent libertarians, and an additional 15% lean libertarian. At the other end of the spectrum, an equal number of Americans are consistent communalists (7%), and an additional 17% lean communalist. A majority (54%) of Americans have a mixed ideologi­cal profile, falling in between libertarian and communalist orientations.

Compared to the general population, libertarians are significantly more likely to be non- Hispanic white, male, and young. Nearly all libertarians are non-Hispanic whites (94%), more than two-thirds (68%) are men, and more than 6-in-10 (62%) are under the age of 50.

The party affiliation of libertarians skews significantly more Republican than Democratic. Close to half (45%) of libertarians identify as Republican, compared to only 5% who iden­tify as Democrat. However, half of libertarians identify as politically independent (35%) or identify with a third political party (15%), including roughly 1-in-10 (8%) who identify with the Libertarian Party. Roughly 4-in-10 (39%) libertarians identify as part of the Tea Party movement, while 61% do not.

Libertarians make up a smaller proportion of the Republican Party than other key conser­vative groups. Only 12% of self-identified Republicans are libertarians, compared to 20% of Republicans who identify with the Tea Party, 33% who identify with the religious right or conservative Christian movement, and 37% who identify as white evangelical Protestant.

Libertarians also constitute a smaller proportion of the Tea Party movement than other core conservative groups. About one-quarter (26%) of Americans who identify with the Tea Party movement are libertarians, compared to a majority (52%) who say they are a part of the religious right or conservative Christian movement, and 35% who identify as white evangelical Protestant.

Libertarians are composed of a disproportionately high number of white mainline Protestants (27%) and religiously unaffiliated Americans (27%). Only about 1-in-10 (11%) libertarians identify as Catholic, and no libertarians identify as black Protestant.

Generally speaking, libertarians are more opposed than white evangelical Protestants, those affiliated with the Tea Party, and Republicans overall to government involvement across a range of economic policies, such as raising the minimum wage, Obamacare, and increasing environmental protections.

Nearly two-thirds (65%) of libertarians oppose increasing the minimum wage from $7.25 an hour to $10.00 an hour, as do 57% of Americans who identify with the Tea Party. By contrast, 57% of Republicans overall and 61% of white evangelical Protestants support raising the minimum wage. 

„Lincoln” – Spielberg, regizorul oficial al Istoriei Americane

Film Reporter 29 ianuarie 2013

Roma sfârșitului de secol XIX văzută de o tânără englezoaică (MAUGHAM 1902)

Scriitorul englez W. Somerset Maugham (1874-1965) a publicat în 1902 romanul Mrs. Craddock, a cărui acțiune se petrece după 1885. Eroina, descendentă a unei familii nobiliare provinciale scăpătate, se căsătorește din dragoste cu Edward Craddock, mic fermier descendent al unei familii țărănești de pe domeniul familiei eroinei. Din cauza discrepanțelor care ies la suprafață la puțin timp după nuntă, Bertha părăsește temporar reședința de la Court Leys, plecând într-o călătorie la Roma cu mătușa ei.

<(…)

Închiriaseră un apartament pe Via Gregoriana și într-o dimineață, trezindu-se Bertha nu-și dăduse seama unde se află. Ușurarea pe care o simți fu atît de deplină, încît nu-I vedea a crede cu adevărat: trăia cu teama că visul se va termina, că se va trezi din nou între zidurile închisorii de la Court Leys. Era o adevărată încîntare să hoinărești prin locuri însorite, unde aerul era parfumat de miros de violete și de trandafiri. Oamenii păreau ireali, ca și fetele ce serveau drept model pictorilor și care trîndăveau pe treptele din Piazza di Spagna, ca și ștrengarii zdrențăroși, ciudat costumați și gălăgioși, ca și cuvintele argintii ce mîngîiau aerul. Cum să crez că era că era vorba de viață adevăratăcând îți oferea un cer albastru și un soare strălucitor, încât inima îți tresălta de bucurie, de liniște, de pace și de minunata îngăduință de a-ți pierde vremea fără a face nimic? Viața adevărată era sumbră și obositoare, iar decorul în care se desfășura – un conac de pe vremea regelui George, înconjurat de cîmpii pustii, bătute de vânturi. În viața adevăratătoți oamenii erau foarte virtuosi și foarte mărginiți; cele zece porunci. Te strîngeau din toate părțile amenințîndu-te cu flăcările iadului și cu osînda veșnică. Temniță cu atît mai îngrozitoare cu cît nu are ziduri, nici lacăte și nici zăvoare. Dar dincolo de pietrele sumbre, pe care stătea scris: „Să nu…” se întindea un tărîm de miresme și de lumini, unde razele soarelui îți făceau sîngele să urce năvalnic în vine, unde florile parfumau aerul nestingherite de nimeni, ca semn că bogățiile trebuie cheltuite și virtutea risipită; unde fluturii își scuturau aripile ici și colo, în bătaia vînturilor de primăvară, neștiind și nesinchisindu-se încotro se duceau. Tărîmul acesta ce se întindea dincolo de cele porunci era un pămînt pe care creșteau măslini cu umbra plăcută și unde marea își săruta tandru țărmurile, învățîndu-i pe flăcăi cum să le sărute pe fecioare; acolo buzele nu erau supuse unor eforturi grotești, ci erau arcuri ale lui Cupidon; acolo ochi negri aruncau priviri scînteietoare, spunîndu-i călătorului că n-avea de ce se teme, pentru că Dragostea n-așteaptă să fie chemată de două ori. Sîngele era fierbinte și mîinile zăboveau unele într-altele cu o dulce apăsare și buzele roșii te rugau să le dai sărutări. Acolo trupul și sufletul mergeau unul lîngă celălalt și fiecare era mulțumit de prezența celuilalt. O, dă-mi soarele acestui tărîm binecuvîntat și o grădină cu trandafiri și murmurul minunat al unui pîrîiaș; dă-mi un mal umbrit, și vin, și cărți și buzele de coral ale lui Amaryllis și voi trăi în deplină fericire cel puțin zece zile…

Viața la Roma i se părea Berthei un joc. Domnișoara Ley îi lăsa multă libertate, iar Bertha hoinărea prin locuri necunoscute. Adesea se ducea în piață printre tarabe uitîndu-se la o mie de lucruri pe care n-avea de gînd să le cumpere; atingea cu degetele mătăsuri brodate și obiecte antice de argint, zîmbind la auzul complimentelor ce i le făcea vreun negustor amabil. Oamenii forfoteau în jurul ei, discutau volubil, grozav de vii și totuși, cum ea nu putea crede că ceea ce vede e adevărat, ciudat de ireal. Se duse la galeriile de artă, vizită Capela Sixtină și stampele lui Rafael; nefiind grăbită, cum sînt turiștii, și lipsită de sentimentul datoriei, își petrecea uneori cîte o dimineață întreagă în fața vreunui tablou sau admirînd un colț al vreunei vechi biserici, țesînd din tot ceea ce vedea fanteziile imaginației ei.

Și cînd simțea nevoia să fie în preajma se ducea la Pincio și se amesteca în mulțimea care asculta orchestra. Călugărul franciscan, în rasa lui cafenie, stînd puțin mai la o parte părea o figură dintr-o piesă romantică, iar soldații în uniforme vesele, bersaglierii, cu pene de cocoș la pălărie, păreau un cor dintr-o operă comică. Și mai erau acolo preoții îmbrăcați în straie negre, unii bătrîni și grași, bucurîndu-se de lumina plăcută a soarelui și trăgînd din țigară, împăcați cu ei înșiși și cu lumea; alții, tineri și neliniștiți, cu pofet încă nepotolite ce răzbăteau din ochii lor negri. Și cu toții păreau fericiți cum sînt copiii care zburdă și se hîrjonesc scoțînd țipete de veselie.

(...) Cînd veni primăvara, petrecu ore în șir în grădinile ce împrejmuiau orașul; rămășițele Romei străvechi se îmbinau cu o abundență vegetală aproape tropicală, stîrnindu-i noi și rafinate emoții. Florile creșteau din sarcofage cu o exuberanță sălbatică, făcîndu-și parcă de cap, ca o ironie față de mormîntul din care răsăreau. Trandafirul și floarea de nu-mă-uita se înalță din putregaiuri omenești și descompunerea omului vestește întotdeauna o altă naștere; lumea merge mai departe, frumoasă și de-a pururi nouă, savurîndu-și din plin vigoarea.

Bertha de duse la Villa Medici și se așeză în așa fel încât să poată observa lumina strălucind pe fațada vechiului palat și pe Syrius privind pe furiș printre trestii. Studenții o zăriră și întrebară cine e frumoasa care zăbovește atît de îndelung fără să-i pese de privirile ce-o pironesc. Se duse să viziteze Villa Doria-Pamphili, majestuoasă și fastuoasă reședință de vară pe potriva unor prinți în veșminte bogate, a unor episcopi și cardinali. Iar ruinele Palatinului, cu chiparoșii și aleile lui bine întreținute, îi mînară gîndurile tot mai departe, în trecut, și o făcură să-și închipuie timpurile de glorie ale unei împărății străvechi.

Dar grădina lui Mattei, cea mai sălbatică dintre toate, îi plăcea cel mai mult. Era mai rodnică și mai bogată decît celelalte; din cauză că era departe și deci greu de ajuns acolo, puțini o vizitau și Bertha putea rătăci prin ea ca și cum ar fi fost a ei. Uneori cîte un grup de seminariști venea să se plimbe pe aleile năpădite de iarbă, o vie pată de culoare proiectată pe verdeața lăsată în paragină.

Apoi se întorcea acasă ostenită și fericită; ședea în fața ferestrei deschise și urmărea apusul. Soarele se ascundea în spatele catedralei Sfîntul Petru și majestuoasa clădire se transfigura într-un templu de foc și de aur; Domul radia, nu mai era clădit din piatră ci din lumină și raze de soare; era coroana unui palat al lui Hyperion. Apoi, o dată cu căderea nopții, catedrala se reliefa prin întuneric, un profil măreț pe splendoarea boltei cerești.>

SURSA

W. Somerset-Maugham, Triumful dragostei, traducere de Liliana Mareș, editura Z, București, 1992, pp. 236-239.

Omul care a salvat 6.000 de vieți. Cum a ajuns el să lucreze în România
Gândul 26 ianuarie 2013

A fost descoperită identitatea sculptorului care a realizat ”Gioconda Egiptului antic”
Gândul 26 ianuarie 2013

Incredibila pohtă a Olguței dezgroapă o enigmă uriașă a istoriei românilor: UNDE E MIHAI VITEAZUL?
Gândul 26 ianuarie 2013

Proiectul ,,Severinul istoric’’: Acțiunea Conferința națională ,,Tradiții și obiceiuri ’’

      Se desfasoara in data de luni, 25.02.2013, ora 13¹⁰, in Amfiteatrul R. Schuman, Colegiul Naţional ,,Traian”, Drobeta Turnu Severin. Participarea la conferinta se face pe baza de confirmare de participare pana in data de 15.02.2013, la adresa de internet sau la prof.dr. N. Prună, Colegiul National ,,Traian’’.

      Participarea este gratuia si se face prin prezentarea unui obicei de catre un grup coordonat de persoana inscrisa la proiect sau un referat, maxim 1 pagina A4, ce va prezenta unul sau mai multe obiceiuri sau traditii. Se pot inscrie profesori, institutori, invatatori, educatori, elevi, etc. Pentru fiecare grup sau referat se aloca un timp de pana la 5 minute.

     Se pot elibera diplome de participare si se pot publica referatele in revistele de mai jos (contributie financiara). Va fi realizat un blog pentru acest eveniment. Pentru participanții din alte județe, diplomele vor fi trimise electronic, prin poștă sau se pot obține personal.

- Revistă de psihologie şi cultură şcolară (ISSN- 2066-3099)

- Cercul de istorie. Studii şi articole de istorie şi socio- umane (cu ISSN- 2066-4990)

- Cercul de română. Studii şi articole de limbă şi literatură. (cu ISSN- 2066-6342)

- Cercul de ştiinţe. Studii şi articole de fizică, chimie, biologie, matematică. (cu ISSN- 2066-5334)

Vă mulţumim,

Coordonator proiect: prof. dr. N. Prună

Revistă de psihologie şi cultură şcolară (ISSN- 2066-3099)

Articolele sunt din psihologie, proiecte didactice, teste de evaluare, sinteze pentru lectii, personalităţi şi instituţii şcolare, evenimente culturale, etc. in format A5, Times New Roman, caracter 12, 1 rând, maxim 2 pagini, pe C.D. sau prin e-mail, până in data de 10 martie 2013, ora 15. 

Cercul de istorie. Studii şi articole de istorie şi socio- umane

 ( ISSN- 2066-4990)

Articolele sunt din istorie, sociologie, economie, filosofie, psihologie, etc.  proiecte didactice, teste de evaluare, sinteze pentru lectii, personalităţi şi instituţii şcolare, evenimente culturale, etc. in format A5, Times New Roman, caracter 12, 1 rând, maxim 2 pagini/ articol sau 4 pagini/ studiu, pe C.D. sau prin e-mail, până in data de 10 martie 2013, ora 15. 

Cercul de română. Studii şi articole de

limbă şi literatură. ( ISSN- 2066-6342)

Articolele sunt din literatura română şi universală, limbi moderne şi clasice, critică literară, proiecte didactice, teste de evaluare, sinteze pentru lectii, personalităţi şi instituţii şcolare, evenimente culturale, etc. in format A5, Times New Roman, caracter 12, 1 rând, maxim 2 pagini/ articol sau 4 pagini/ studiu, pe C.D. sau prin e-mail, până in data de 10 martie 2013, ora 15.

Cercul de ştiinţe. Studii şi articole de fizică, chimie, biologie, matematică. ( ISSN- 2066-5334)

Articolele sunt din fizică, chimie, biologie, matematică, astronomie, anatomie, zoologie, etc. proiecte didactice, teste de evaluare, sinteze pentru lectii, personalităţi şi instituţii şcolare, evenimente culturale, etc. in format A5, Times New Roman, caracter 12, 1 rând, maxim 2 pagini/ articol sau 4 pagini/ studiu, pe C.D. sau prin e-mail, până in data de 10 martie 2013, ora 15.

Se va achita doar costul unui exemplar (15 lei) sau se vor achizitiona 10 exemplare/ revistă la prețul de 8 lei/ buc. (puteți adăuga comision 20%) in momentul predării articolului. Pentru studii, ne contactati.

Contact:  prof. dr. Nicolae Prună, e-mail pruna_nicolae@yahoo.com,

                                                                tel. Vodafone: 0724-806902.

Realizam carti de specialitate sau monografii, reviste, ziare, etc. la care pot participa profesori, invatatori, educatori, institutori, elevi, etc.

Se poate comercializa de dumneavoastră această lucrare (preț 13 lei/ ex.), cu un comision de 20 %.

N. PRUNĂ, Sinteze şi teste pentru   clasa a XII-a,  bacalaureat 2013, Academia de poliţie, S.N.S.P.A. şi S.N.P.A.P.

Prezentare carte

 Lucrarea de faţă este o sinteză pentru examenele de istorie a românilor, bacalaureat 2013, Academia de poliţie, S.N.P.A.P. Ea conţine sinteze din cele 9 lecţii din programa de bacalaureat 2013/ Academia de poliţie. Sintezele sunt din cele 7 manuale pentru clasa a XII-a, prezentarea lor fiind sub formă de sinteze narative.

Sinteze şi teste pentru clasa a XII-a, bacalaureat 2013, Academia de poliţie, S.N.S.P.A. şi S.N.P.A.P. a ajuns la a treia ediţie, an de an a fost verificată fiecare ediţie şi perfecţionată prin verificarea la clasă pentru a obţine versiunea care să ajute elevii în obţinerea performanţei. Şi această ediţie conduce elevul spre a obţine nota maximă.

Bibliologie și științele informării (MEIROȘU 2013)

Georgica Meiroșu, Despre CZU: dezvoltare vs. înlocuire, „Biblion”, Biblioteca Județeană Constanța, nr. 8-9, 2013, p. 8.

Aflăm din comunicatele IFLA (International Federation of Library Association) - newsletter din decembrie 2012 - despre noutățile din secțiunea 29 - Clasificare și Indexare. Acestea prevăd, printre alte măsuri organiuzatorice, actualizarea și dezvoltarea Clasificării Zecimale Universale.

În ultima perioadă, statutul CZU în biblioteci a căpătat un ușor aspect caracter anacronic. Există multe opinii în breasla bibliotecarilor din țara noastră care nu doar prevăd sfârșitul folosirii acestui sistem în biblioteci, dar se și grăbesc să-l înlocuiască cu diferite tipuri de tezaure, menite să ajute mai eficient la indexarea și regăsirea informațiilor.

Studiind istoricul clasificărilor în instituțiile depozitare ale cunoștințelor umane, se impune ușor ideea unor motivații pragmatice  de aranjare a acestora într-o ordine și conform unor criterii bine stabilite, având în vederea creșterei numerice a colecțiilor, proporțional cu evoluția cunoașterii.

Un exemplu semnificativ de clasificare îl poate constitui cea folosită în cadrul legendarei biblioteci din Alexandria, construită în 295 î. H., care a avut un prim îndrumător pe cărturarul Demetrios din Phaleron (205-289 î. H.). În vederea aranjării papirusurilor existente, eruditul grec Calimah din Cirene a gândit o ordonare în funcție de genurile literare și de conținutul major al acestora: filozofie, istorie, geografie, astronomie etc, până la 120 de clase, astfel încât PINAKES a devenit primul catalog important din istoria civilizației. Acesta nu s-a păstrat, dispărînd în celebrul incendiu care a distrus anticul așezământ de cultură.

Începutul clasificării documentare care implică folosirea notației zecimale datează din secolul XIX și au avut loc mai multe etape, legându-se numele fizicianului A. Ampere, dar și de al bibliotecarului american M. Dewey. Începând cu 1895, belgianul P. Otlet a dezvoltat și inovat schema lui Dewey, transformând-o în ce va deveni mai târziu CZU. În esență, schema de clasificare constă în ordonarea totalității cunoștințelor umane în 10 mari clase, notate zecimal, pornind de la general la particular.

Revenind la prezent, trebuie spus că se impun două aspecte în dezbaterile legate de CZU: 1.dezvoltarea asigurată de IFLA prin Consorțiul CZU; 2. folosirea CZU în bibliotecile românești (actualizarea și cunoașterea de  bibliotecari). În ce privește dezvoltarea, cea mai recentă ediție Extensions and Corrections to the UDC, 34 (2012) include toate schimbările introduse în CZU în 2012 și noi propuneri, dintre care spicuim: schema revizuită în lingvistică (limbi romanice și africane), revizuire în clasa 58 (biologie - nevertebrate), schimbări și extensii în clasa79 - divertisment, clasa 007 - teoria sistemelor, 1 - filozofie, 512.7 - geometrie algebrică, 347.6 dreptul familiei (căsătorie, parteneriate, uniuni) etc. Acestea arată că CZU este un organism viu, în permanentă actualizare, ce urmează îndeaproape ansamblul cunoștințelor umane. În bibliotecile românești se folosește CZU atât pentru ordonarea fondului de carte în secțiile de împrumut, cât și pentru indexarea publicațiilor. (....)

Singurul tezaur de subiecte controlat la noi este LIVES-RO, tradus și adaptat din franceză după originalul RAMEAU (1999 și 2004 - Biblioteca Națională a Franței). Aflat în faza de validare a termenilor, acest tezaur nu este gata să fie aplicat în bibliotecile românești. Astfel încât, înlocuirea CZU cu tezaure de subiecte nu este o soluție care poate fi adoptată în prezent. În schimb, cele două modalități de indeexare - CZU și tezaurele de subiecte controlate - pot fi folosite concomitent, ele chiar își potențează utilitatea. Spre exemplu, în Biblioteca Națională a Germaniei există sofuri care ajută la reducerea timpului alocat pentrui operațiunile de indexare, datorită creșterii numărului de publicații. Astfel s-a procedat la alcătuirea automată a unui tezaur DDC (Clasificare Zecimală Dewey), cu echivalența subiectelor în domeniul medical, aplicat al lucrările de specialitate indexate.

Pentru ușurarea accesului utilizatorilor la bazele de date ale bibliotecilor, pe plan internațional au fost alalcătuite tezaure de subiecte (cunoscute ca vedete de subiecte) în diverse limbi. La noi, fiecare bibliotecă și-a alcătuit propria bază de vedete de subiect, în concordanță cu orizontul de așteptare al cititorilor, din această cauză neexistând uniformitate națională în folosirea termenilor.

venind în îmtâmpinare publicului care folosește serviciile noastre, mulți bibliotecari gândesc că limbajul cifrat al clasificării zecimale ar constitui un impediment în „navigarea” prin bazele de date ale bibliotecilor. Acești colegi uită că zeci de ani înaintea „erei informatizate”, tradiționalele cataloage sistematice rau consultate de cătgre cititiori, care decodificau fără probleme suitele de numere înșirate pe etihetele fișireelor.

Un catalog sistematic modern, în sistem informatizat, nu este altceva decât o bază de date cu legături (link-uri0 clare între indicele de clasificare și vedeta de subiect.

Acest deziderat poete fi îndepinit cu condiția alcăturii unor tezaure de subiect controlate (uniforme la nivel național), dar și a utilizării optime a CZU. De ce să folosim în continuare CZU? pentru că CZu este un sistemcifrat, recunoscut universal (așa cum matematica este un limbaj universal), lipsit de ambiguitate, coerent, ierarhic, extensibil.

Cunoașterea temeinică a caracteristicilor și structurii CZU de către bibliotecarii din România, indiferent de zona lor de activitate din biblioteci, ar duce la îndeplinirea utilității și aplicabilității ei.

Cât despre actualizarea în permanență și la timp a tabelelor CZU în bibliotecile românești, acesta ar trebui să fie un efort colectiv, care chiar merită să fie făcut.

Ce ne rezerva tehnologia peste 150 ani?

Play Tech 23 ianuarie 2013

Trinity College din Camdridge (DEEPING 1925)

În 1925 scriitorul englez Warwick Deeping (1877-1950) a publicat romanul său de succes Sorrel and Son. Fiul fostului căpitan Sorrel, veteran al primului război mondial (1914-1918) devenit portar de hotel, urma să susțină un examen pentru o bursă în medicină la Trinity College din străvechiul orășel universitar englez Cambridge (http://www.trin.cam.ac.uk/).

<(...) Sorrel scrisese din timp pentru a rezerva camere în Cambridge, la hotelul Bull și dup ce luară masa, Kit își făcu prima lui plimbare pe King`s Parade, trecură prin fața lui „Caius”, spre poarta mare a Colegiului Trinity.

Se opriră sub portic ca să privească Great Court, pavajul ei cenușiu și pajiștile verzi atît de liniștite în penumbra înserării. Micsandrele înflorite se îngrămădeau în jurul fântânii arteziene. Acoperișul holului și al locuinței directorului formau o masă întunecată pe fondul auriu-deschis al cerului.

Christopher luă un aer solemn. Acest prim contact cu Marea Curte a Colegiului Trinity era unul din momentele menite să i se întipărească în memorie, deși dreptunghiul ei maiestuos avea să-și piardă treptat din importanță, odată cu trecerea anilor. Va veni o vreme cînd amintirea Colegiului Trinity i se va părea ciudat de rece și de depărtată, de parcă nu el însuși, ci doar umbra lui ar fi trecut cîndva pe acolo. Mai tîrziu, avea să se întrebe de ce icoana acestui mare colegiu era atît de ternă în amintirea lui. Desigur va păstra toată viața o anumită mîndrie pentru Colegiul lui... dar fără căldura dragostei.

În această primă seară, spațiul acela întins, plin de demnitate îl sperie și niciodată nu reuși să se familiarizeze cu el pe deplin, nici după ce petrecu un an de zile într-o cameră ce dădea spre Great Court. Colegiul părea o bătrînă doamnă, enormă și trufașă, un fel de super-bunică ce trebuie respectată așa cum respecți o personalitate socială de mare faimă.

Poate Christopher nu era o ființă sociabilă sau nu era copilul bun al acestei bătrîne doamne celebre. După mulți ani, un Bloomsbury Square sau Charring Cross Road îi lăsă o impresie de strălucire pe care colegiul nu i-o stîrnise niciodată. Kit nu era de sînge albastru și nici nu semăna cu masa băieților tineri în uniforme bleumarin. Nu aparținea, și nici nu avea să aparțină vreodată unei clase anume, pentru că moștenise de la tatăl său ceva din liberalismul omului nevoit să-și ducă lupta de unul singur. Pentru Kit acești trei ani la școala de medicină aveau să fie doar o anticameră către un orizont mai larg; era mult mai bun la învățătură decît la sport, dar lipsit cu desăvîrșită de orice îngîmfare.

Sorrel și Kit își continuară raita prin Nevil`s Court și traversînd rîul ajunseră în „spatele” vechiului Trinity. Iarba și frunzișul copacilor prevesteau cenușiul iernii: pe apă alunecau în sus și în jos cîteva caiace și canoe. Tot aici se aflau străvechii ulmi ai lui Tennyson* și liliacul lui „cel negru în fapt de seară”. Podul Clare cu sferele lui de piatră părea un pod fantomă pentru argintul palal apei. King`s Chapel – Capela regelui – domina cu masivitatea ei peisajul ca o stîncă gigantică.

-Băieții aceia din bărci sînt elevi, tată?

-Probabil, răspunse Sorrel.

Se simțea neștiutor în privința tuturor acestor lucruri, dar se consola la gîndul că ele îi vor deveni familiare fiului său.

-Nu se prea omoară, băieții ăștia!

-De ce ar face-o? întrebă tatăl.

-Mă gîndeam că seara ar putea să mai citească.

Sorrel îl strînse de braț:

-Numai muncă, fără joacă?

-Să zicem că munca noastră e joaca noastră, tată.

-Cîteodată.Aș vrea să faci canotaj, să joci fotbal și să boxezi.

Sorrel zîmbi în sinea lui. Discutase mult cu Porteous**, care nefiind cîtuși de puțin un spirit academic, reușise  să păstreze vie și intactă amintirea tinereții sale. Cîte încăierări îndîrjite și aventuri cu totul nepotrivite pentru o viitoare față bisericească! Pe vremea aceea croitorul avea în ochii lui mai multă importanță decît profesorul de teologie. Apoi – să fii as la canotaj, să pedalezi pe drumul de edec și să strigi echipei pe care o antrenezi: „Trage tare, în cadență! Hei, al cincilea! Afurisitule! Lovești prea slab cu vîsla!” Trebuie să nu te arăți fricos și nici molîu, să știi să porți costumul de o anumită croială, cravata și vesta care îți dau alura necesară. Kit trebuia să capete și el această alură, să aibă un croitor bun, o locuință confortabilă, privilegiul de-a oferi din când în când o masă, pe scurt, destui bani de buzunar pentru a-și face viața comodă în compania unor tineri de bani gata – dar nu în sensul convențional și obișnuit.

-Să joci serios nu e nimic mai prejos decît să înveți serios! proclamă Sorrel. Mi-ar plăcea să boxezi împotriva echipei Oxford***, ca Porteous odinioară.

-În tinerețe, tată, ai fi dorit...?

-Eram orb ca un liliac. Părinții mei au fost cei care mi-au impus ocupația.

(...)>

SURSA

Warwick Deeping, Sorrel și fiul, trad. L. Cernașov, ed. Medicală, București, 1991, pp. 190-192.

NOTE M.T.

*Alfred Tennyson (1809-1892)=Baron și poet englez, care a studiat în 1827 la Trinity College.

**Porteous=Preotul care l-a meditat pe Christopher  (Kit) Sorrel pentru examenul de la Trinity College, absolvent la Cambridge.

***Oxford=Străvechi orășel universitar englez, a cărui rivalitate cu Cambridge a continuat până în zilele noastre.

Internetul în 2012 - cifrele anului care a trecut

Go 4 it 19 ianuarie 2013

Radu Gabrea lansează filmul „Evrei de vânzare”

Film Reporter 18 ianuarie 2013

Descoperire uimitoare facuta langa Romania. Arheologii au dezgropat templul Zeului "barbatiei"

PROTV 17 ianuarie 2013

Măsură fără precedent adoptată de Germania în faţa crize
iREALITATEA.NET 16 ianuarie 2013 

Se schimbă HARTA EUROPEI, primul pas a fost făcut
REALITATEA.NET 16 ianuarie 2013

Indienii au ajuns în Australia cu 4.000 de ani înaintea europenilor, arată un studiu genetic

Jurnalul Național 16 ianuarie 2013

Umor

Zece membri de partid
(Parodie după „Zece negri mititei”)

Zece membri de partid
Plănuiau o viață nouă
Unul a vorbit prin somn
Și-au rămas doar nouă.

Nouă membri de partid
Și-au propus să facă sport.
Unul a sărit prea sus
Și-au rămas doar opt.

Opt membri de partid
Au trecut la fapte.
Unul a trecut de tot
Și-au rămas doar șapte.

Șapte membri de partid
Au făcut afaceri grase
Unuia i s-a înfundat
Și-au rămas doar șase.

Șase membri de partid
Au strigat lozinci.
Unul a strigat invers
Și-au rămas doar cinci.

Cinci membri de partid
Au plecat la teatru.
Unul n-a aplaudat
Și-au rămas doar patru.

Patru membri de partid
Au avut idei.
Unul le-a avut mai bune
Și-au rămas doar trei.

Trei membri de partid
Au cerut război.
Unul a vrut spre răsărit
Și-au rămas doar doi.

Doi membri de partid
Se jucau cu tunul.
Unul-a luat-o în serios
Și-a rămas doar unul.

Un membru de partid
Ținea nasul sus.
A venit remanierea
Și a fost exclus.


SURSA
Gheorghe Enăchescu, ”Rebus”, București, decembrie 2012.

Femeia în politica americană (Amabasada SUA 2012)

La sfârșitul secolului XVIII, guvernele occidentale erau compuse din bărbați albi care probabil că nu-și puteau imagina femeile candidând pentru o funcție aleasă, cu atât mai puțin pentru președinție.
În acea epocă, Abigail Adams a fost o pionieră a mișcării pentru acceptarea femeii în viața politică. ”Nu uitați doamnele”, scria ea soțului ei, liderul revoluționar John Adams, în martie 1776, când el era unul din delegații la Congresul Continental. Ea cerea ca forul continental să considere drepturile femeii ca o componentă a fundamentului independenței americane.
”Nu uitați, toți bărbații ar fi tirani dacă ar putea”, scria ea. ”Dacă o grijă și atenție specială nu sunt acordate doamnelor, noi suntem hotărâte să inițiem o rebeliune și nu vom respecta nici o lege pentru care nu avem o voce sau reprezentare”.
Abigail Adams a devenit Prima Doamnă când soțul ei i-a succedat lui George Washington ca președinte în 1797.
Între scrisoarea lui Abigail Adams și campania electorală a lui Hillary Rodham Clinton din 2008, prima femeie potențial candidat la președenție, generații de femei americane au depășit stereotipuri și au străpuns bariere pentru funcții alese.
În 1887, Susanna Madora Salter a fost aleasă primar în Agonia, statul Kansas, devenind prima femeie americană primar doar la câteva săptămâni după ce femeile din Kansas câștigaseră dreptul de a vota. Unii bărbați au calificat-o pe Salter, în vârstă de 27 de ani, ca o glumă, dar eiau devenit ținta glumelor când ea câștigat scrutinul.  

Femei în Congres
Jeanette Rankin, o republicană din statul Montana, și-a ocupat locul din Camera Reprezentanților la 2 aprilie 1916, fiind prima femeie aleasă în Congres - chiar înainte ca cel de-al 19 lea Amendament din 1920 să dea tuturor femeilor americane dreptul de a vota în alegeri.
Rankin considera că abilitățile și cunoștințele femeilor au fost necesare pentru a construi societăți mai bune. ”Bărbații și femeile sunt ca mâinile dreaptă și stângă; nu are sens să nu le folosești pe amândouă”, spunea ea.
În 1932, Hattie Caraway, inițial numită pentru a ocupa locul soțului ei, a devenit prima femeie aleasă în Senat
ca urmare a propriei candidaturi, reprezentând statul Arkansas. Poreclită ”tăcuta Hattie” pentru raritatea discursurilor sale, Carraway și-a luat în serios responsabilitatea parlamentară și și-a construit reputația pe integritate.
Margaret Chase Smith a reprezentat statul Maine mai întâi în Camera Reprezentanților și apoi în Senat - prima femeie care a fost aleasă în ambele camere ale Congresului. În 1964, republicana Smith a devenit prima femeie luată în considerare pentru nominalizarea la candidatura prezidențială la o convenție națională; ea a pierdut în fața lui Barry Goldwater.

Candidate pe plan național
Shirley Chisholm din New York - prima femeie de culoare aleasă în Congres și o campioană a drepturilor minorităților - s-a lansat în campanie electorală pentru nominalizarea la candidatura democraților la președenție în 1972. Chisholm s-a luptat pentru a fi luată în serios; prezentatorul TV Walter Cronkite a anunțat candidatura ei spunând ”o nouă pălărie - mai degrabă o bonetă - s-a amestecat astăzi în cursa prezidențială”. Chisholm a pierdut nominalizarea în fața lui George McGovern.
În 1984, Geraldine Ferraro s-a lansat în campanie electorală pentru nominalizarea la candidatura democrată pentru postul de vicepreședinte. Acceptând nominalizarea, reprezentanta New Yorkului a spus: ”Alegând o femeie pentru a candida la cea de a doua noastră funcție în stat, voi ați trimis un puternic semnal tuturor americanilor. Nu există uși pe care noi nu le putem deschide. Nu vor exista bariere în realizarea scopului nostru.”
Când președintele George W. Bush a citit discursul privind Starea Uniunii în ianuarie 2007, prima femeie președinte al Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi din San Francisco, a stat în spatele său pe podium. (Președintele Camerei Reprezentanților este următorul în linia succesiunii la președenție după vicepreședinte).
Președintele Bush a numit ascensiunea lui Pelosi în funcția de președinte al Camerei Reprezentanților ”istorică pentru țara noastră. Și ca tată a unor tinere ... eu cred că acesta este un lucru important.”
În 2008, Sarah Palin a devenit prima femeie nominalizată pentru candidatura republicană la postul de vicepreședinte.
În iunie 2008, fosta Primă Doamnă Hillary Rodham Clinton, senator de New York, a eșuat în istorica sa campanie pentru nominalizarea pentru candidatura prezidențială. Cele 18 milioane de voturi din alegerile primare pe care le-a obținut în iunie nu au fost suficiente pentru a-i asigura nominalizarea democraților.
”Mă gândesc cât de mare este progresul pe care l-am făcut deja”, le-a spus Clinton susținătorilor săi. ”... De acum înainte va fi ceva obișnuit ca o femeie să câștige alegerile primare, ceva obișnuit să avem o femeie într-o cursă strânsă pentru nominalizarea noastră, ceva obișnuit de a gândi că o femeie poate fi președintele Statelor Unite.”


SURSA
Embassy of the United States of America, A Woman`s Place, ”U.S. Elections 2012”

Povestea SÂNGEROASĂ a COMORII descoperite într-o CETATE de la țărmul MĂRII NEGRE

Jurnalul Național 12 ianuarie 2013

Schimbare demografică în SUA (Ambasada SUA 2012)

La exercitarea votului nu se cer date despre rasă, religie sau etnicitate. Pe buletinul de vot sunt trecute numele candidaților, dar nu și cel al votantului. Singurule informații cu carcater personal necesare sunt vârsta de minimum 18 ani și cetățenia americană. 
Compoziția electoraului american se schimbă la fiecare scrutin. Alegătorii cărora li se cere votul de către candidații prezidențiali în 2012 s-au schimbat de când Barack Obama a fost ales în 2008.
”Plăcile tectonice ale politicii americane sunt în schimbare”, scria analistul Ruy Teixeira în studiul pregătit pentru conferința ”Viitorul partidelor” desfășurată la Kenyon College în martie 2010.  ”O puternică mișcare a forțelor demografice transformă electoratul american și restructurează cele două mari partide americane.”
Datele recensământului din 2010 arată că minoritățile din SUA au crescut în ultima decadă cu 30% (hispanicii cu 43%), în timp ce populația albă non-hispanică a crescut cu 1%. Dramatica diferență dintre ratele de creștere arată că comunităților de culoare le-a revenit 92% din creșterea populației SUA între 2000 și 2010.
Prezența la vot variază în mod semnificativ în funcție de rasă și etnicitate.
Doar 42% din hispanici, de exemplu, sunt eligibili pentru vot, fiind descalificați fie de vârsta sub 18 de ani, fie de lipsa cetățeniei. Pe de altă parte, 77% din albii non-hispanici și 66% din afro-americanii vor fi eligibili pentru vot în 2012, conform unui raport al Centrului de Studii ale Populației al Universității din Michigan.
Totuși, componenta hispanică a votanților americani a crescut constant, de la 2%  la începutul anilor 1990 la 9 % în 2008, și datele din exit-poll sugerează că rata particpării este în creștere. Analiștii prognozează că în 2020 vor fi mai mulți votanți hispanici decât afro-americani..
Asiaticii reprezintă un alt contributor semnificativ al majorării ponderii minorităților, crescând cu 26% în ultima decadă. În 2010, asiaticii reprezentau 5% din populație și 2% din votanți, conform unui raport din 2010 al Brookings Institution.

SURSA
Embassy of United States of America, Demographic Change, ”US Elections 2012”

„Chirnogeni. 1945-2010” (VOICU 2013)

Marin Voicu, Chirnogeni. 1945-2010,  ed. II, Ex Ponto, Constanța, 2013

5 Cuvânt înainte

6 I.Așezare. Scurt istoric

16 II.Locuitorii. Habitatul

33 III.Administrație. Politica

40 IV.Economie

65 V.Mediul

78 VI.Cultura. Obiceiuri

91 VII. Școala

100 VIII.Sănătate

103 IX.Credința

107 X.Sport

115 XI:Chirnogeni, ieri și azi

Aforism

În iubire și în artă se află bibliografia marilor noastre speranțe.

SURSA
Vasile Ghica, Aforismele iubirii, ”Rebus”, București, august 2012

Căsătorindu-se, o femeie frumoasă schimbă puzderia de admiratori pe un singur critic.


SURSA
Vasile Ghica, Aforismele iubirii, ”Rebus”, București, august 2012

„Societatea Națiunilor - fragilitatea unui vis frumos” (DRAGOMIR)

 prof. Dragomir Laurențiu Marius (școala gimnazială Breasta), Societatea Națiunilor - fragilitatea unui vis frumos

În urma Marelui Război avea să se aștearnă pacea, dar, ca aceasta să dureze, învingătorii vor impune lumii o formulă de organizare a acesteia care va determina o nouă arhitectură a granițelor și va necesita crearea unor instituții politice și politico - militare care să asigure securitatea.

Dezastrul adus de Marele Război va impulsiona efortul în tendinţa asumată de toate spiritele responsabile ale vremii de a se exclude posibilitatea repetării unei asemenea catastrofe. Prăbuşirea sistemului echilibrului european, a Concertului Marilor puteri, care, de la Congresul de la Viena din 1815, au asigurat stabilitatea continentului timp de aproximativ un secol, noile provocări marcate de revoluția rusă şi pericolul propagării extremismului de stânga, vor determina necesitatea construirii unui nou sistem de securitate internaţională care să înlocuiască, ca o posibilă soluţie, anarhia din domeniul relaţiilor interstatale cu o organizare instituţională, menită a oferi garanţia unei noi stabilităţi în urma încheierii Marii Conflagrații.

Propunerea unui astfel de sistem de securitate va veni din partea preşedintelui american Woodrow Wilson. Chiar înainte ca războiul să fi luat sfârșit, acesta anunţa la 27 august 1916, intenţia SUA de a propune lumii o formulă de securitate prin care „toate națiunile universului trebuie să instituie un fel de Ligă pentru a face ca dreptul să prevaleze împotriva oricăror agresiuni egoiste, pentru a evita ca o alianţă să se ridice contra alteia”[1]. În acest sens el propunea asocierea tuturor națiunilor, fără nicio discriminare, recunoașterea și impunerea dreptului internațional „deasupra tuturor intereselor particulare”, instituirea unei forțe colective, care „să nu mai fie în serviciul ambițiilor politice sau al egoismelor în conflict, ci al ordinii și păcii universale”[2]. Mai mult decât atât, la 8 ianuarie 1918, în sesiunea comună a Congresului Statelor Unite ale Americii, Președintele Woodrow Wilson a prezentat Cele paisprezece puncte prin care acesta a încercat să stabilească un proiect viabil pentru restabilirea și menținerea păcii în Europa după încheierea Primului Război Mondial mai degrabă prin securitate colectivă decât prin sistemul de alianțe[3] pe care se bazaseră diplomații Lumii Vechi.

Instrumentul destinat realizării şi menţinerii securității colective a fost, în opinia fondatorilor acestei concepţii, Societatea Naţiunilor, văzută ca „un apostol și arbitru al păcii”[4]. Aceasta a funcţionat pe baza unui Pact negociat de Puterile Aliate şi Asociate la Paris şi adoptat de Conferinţa de Pace de la 28 aprilie 1919, cu recomandarea de a fi reprodus ca preambul al sistemului tratatelor de pace de la Versailles.

Imediat după încheierea războiului au apărut o serie de contradicții asupra arhitecturii de securitate între principalii actori care au fundamentat Societatea Naţiunilor ceea ce a făcut ca aceasta să întâmpine dificultăţi în a-şi îndeplini rolul pentru care fusese creată.

Era foarte greu de realizat o înţelegere între idealismul preşedintelui Wilson şi apetitul naţiunilor învingătoare, astfel că tratatul de pace se va elabora într-o atmosferă de gelozie şi suspiciune reciprocă. Războiul a fost câştigat dar era mult mai dificil de statornicit pacea.^[5]

---

[1] Mihai Iacobescu, România și Societatea Națiunilor. 1919 - 1929, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1988, p. 32

[2] Ibidem.

[3] Henry Kissinger, Diplomația, Editura BIC ALL, București, 2007, p. 26

[4] Mihai Iacobescu, op. cit., p. 35.

[5] Nicolae Ciachir, Istoria popoarelor din Sud-Estul Europei în epoca modernă, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1998, p. 493

Idealismului lui Wilson i se va opune clar realismul chiar cinismul lui Clemenceau căruia de fapt nu-i lipsea idealismul, dar principala sa preocupare era să obţină garanţii pentru securitatea Franţei, în timp ce Wilson voia să instaureze pacea universală.^[1]

Prin activitatea sa care a durat formal până în aprilie 1946, dar a încetat, practic, odată cu izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, Societatea Naţiunilor nu și-a dovedit capacitatea de a influenţa substanţial desfăşurarea evenimentelor internaţionale şi de a deveni un instrument adecvat apărării păcii şi securităţii internaţionale.

Societatea Naţiunilor nu a putut preveni sau împiedica conflictele şi crizele grave ce au caracterizat viaţa internaţională în anii 30-40 ai secolului al XX-lea rămânând „un vis generos al spiritelor himerice, pe care însă eternele conflicte de interese și pasiuni îl va împiedica a se înfăptui vreodată aevea.”[2]

Eşecul Societății Națiunilor în privinţa securităţii internaţionale şi eliminarea pericolului de război s-a prefigurat încă de la constituirea ei acest lucru fiind evidențiat de direcţia luată de reglementările noului sistem de organizare.

Ideile fundamentale ale concepţiei wilsoniene porneau de la reglementarea universalistă a păcii şi războiului cu includerea tuturor statelor învingătoare sau învinse, a egalităţii statelor, însă Marile puteri europene vor ignora acest lucru și vor avea în vedere în primul rând asigurarea securităţii proprii, prin pedepsirea şi slăbirea statelor învinse, a Germaniei în principal și în al doilea rând izolarea Rusiei Sovietice pentru a stopa expansiunea comunismului spre Europa de vest.

Împărţirea continentului în state învingătoare şi învinse și tendinţele de hegemonie au creat intense divergenţe făcând aproape imposibilă păstrarea păcii şi securităţii. De fapt, continentul s-a divizat în trei tabere opuse: anglo - franceză interesată în menţinerea Germaniei în stare de inferioritate şi a Rusiei Sovietice în stare de izolare; germană – interesată în revizuirea tratatelor de pace, considerate „punice”; sovietică - interesată în distrugerea „cordonului sanitar” impus de anglo - francezi şi penetrarea bolşevismului spre centrul şi apusul Europei.

Unul din factorii care au arătat în mod evident că Societatea Naţiunilor şi iniţiativele sale în domeniul securităţii colective nu au şansa de a se impune în arhitectura de securitate a Europei a fost contradicţiile anglo-franceze în legătură cu poziția față de statele învinse. Franţa a fost categoric ostilă admiterii statului german în rândul statelor membre ale Societății Națiunilor şi susţinea că acest lucru va fi posibil numai după ce acesta îşi va fi îndeplinit toate obligaţiile asumate prin tratatul de pace. SUA şi Marea Britanie doreau o integrare mai rapidă deoarece percepeau Franţa ca unică putere continentală în stare să-şi impună hegemonia în Europa şi astfel echilibrau raportul de forţe. Din această cauză, Marea Britanie a dus, la Geneva, o politică inversă celei franceze în domeniul dezarmării; a militat pentru revizuirea clauzei Pactului Sovietic cu privire la menţinerea integrităţii teritoriale, ceea ce Franţa nu accepta. Ea a angajat tratative cu Roma şi Berlinul impunând Franţei diferite sacrificii în favoarea Germaniei şi a ţărilor revizioniste.

Rusia nu a fost admisă la Conferinţa de pace şi nu a semnat tratatele care au pus bazele noii ordini internaţionale. Din această cauză, statul sovietic nu a recunoscut aceste tratate şi această nouă ordine, implicit Societatea Naţiunilor. Pe de altă parte, puterile învingătoare au sprijinit forţele politice şi militare antisovietice în războiul civil şi au intervenit cu forţe militare împotriva Rusiei, fără să poată reuşi lichidarea regimului bolşevic. Au recurs apoi la

---

[1] Jean Carpentier, Francois Lebrun, Istoria Europei, Editura Humanitas, Bucureşti, 1997, p. 365

[2] Dimitrie Gusti, Problema Societății Națiunilor, în „Cele trei Crișuri. Anale culturale”, Oradea, anul X, Nr. 1 - 2, ian. - feb. 1929, p. 4

blocada economică, politică şi diplomatică împotriva Rusiei şi la sprijinirea consolidării puterii statelor vecine acesteia[1].

Desconsiderarea intereselor statelor învinse a fost una dintre cele mai grave decizii luate ținând cont de faptul că Germania şi Rusia împreună însemnau mai mult de jumătate din populaţia Europei şi deţineau un important potenţial de putere.

O lovitură serioasă dată prestigiului Societății Națiunilor a fost retragerea Statelor Unite care au refuzat să gireze acest sistem al cărui arhitect fusese.

Lipsită de participarea Statelor Unite în urma refuzului Senatului american de a ratifica Tratatul de la Versailles, de cea a Rusiei sovietice care nu fusese invitată, ca şi de sprijinul învinşilor, Societatea Naţiunilor nu era altceva decât clubul limitat al câtorva ţări învingătoare, fără o autoritate morală deosebită. „Pacea fără victorie” pe care, pentru un moment, o dorise Wilson, ca şi reconcilierea grabnică a adversarilor de ieri ar fi fost probabil singura ieşire care să îngăduie Europei să-şi menţină poziţia în lume. Psihologic, era un lucru imposibil.[2]

Pacea izvorâtă astfel nu a fost decât rezultatul unui consens european, o pauză, dificilă, între două războaie de lungă durată, două manifestări eruptive ale unei crize globale.

În aprilie 1946, Societatea Naţiunilor a fost dizolvată în mod oficial, odată cu naşterea Organizației Naţiunilor Unite însă practic această și-a încetat activitatea odată cu izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. Organizația Naţiunilor Unite a fost modelată pe baza Societăţii Naţiunilor, însă având la dispoziţie o susţinere internaţională mai puternică şi o infrastructură extinsă, care să-i permită noii organizaţii să evite repetarea eşecurilor Societăţii Naţiunilor.

 

Bibliografie

Antoniu, Bogdan, Dinu, Mihai-Rudolf, Istoria relaţiilor internaţionale în secolele XIX - XX, Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Proiectul pentru Învăţământul Rural, 2005

Bărbulescu, Petre, România la Societatea Naţiunilor : (1929-1939) : Momente și semnificații, Editura Politică, Bucureşti, 1975

Bontea, Oleg, Istoricul apariţiei Ligii Naţiunilor şi a Organizaţiei Naţiunilor Unite, în „Administrarea Publică”, nr. 3, 2012, p. 86 - 87

Carpentier, Jean, Lebrun, Francois, Istoria Europei, Editura Humanitas, Bucureşti, 1997

Ciachir, Nicolae, Istoria popoarelor din Sud-Estul Europei în epoca modernă, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1998

Gusti, Dimitrie, Problema Societății Națiunilor, în „Cele trei Crișuri. Anale culturale”, Oradea, anul X, Nr. 1 - 2, ian. - feb. 1929, p. 4 - 5

Iacobescu, Mihai, România şi Societatea Naţiunilor. 1919-1929, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1988

Kissinger, Henry, Diplomația, Editura BIC ALL, București, 2007

Milza, Pierre, Berstein, Serge, Istoria secolului XX. Sfârşitul „Lumii Europene“ (1900-1915), vol. I, Editura All, Bucureşti, 1998

Taylor, Alan John Percivale, Originile celui de-al doilea război mondial, Editura Polirom, Iaşi, 1999

---

[1] Bogdan Antoniu, Mihai-Rudolf Dinu, Istoria relaţiilor internaţionale în secolele XIX - XX, Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Proiectul pentru Învăţământul Rural, 2005, p. 92

[2] Jean Carpentier, Francois Lebrun, op.cit., p. 368