Redacția „Lectura”, Centrele de informare comunitară în România, „Lectura”, Biblioteca Județeană Cluj, Cluj-Napoca, IV/2007, 1-2, p. 4.
În a doua jumătate a secolului XX, serviciile de informare comunitară s-au dezvoltat în bibliotecile publice din lume, ca urmare a exploziei informaționale și a dezvoltării tehnologiei. Biblioteca Județeană „O . Goga” Cluj a fost prima bibliotecă publică din România implicată într-un proiect pentru biblioteci al Comisiei Europene. Este vorba de proiectul Public Library Development Project, finanțat prin intermediul programului PHARE și finalizat în 1997. Proiectul de dezvoltare a bibliotecilor publice, fundamentat pe aspectul întăririi autorității locale și regionale, a fost primul care a acordat o atenție deosebită bibliotecilor în general și bibliotecilor publice în particular. Proiectul a avut o durată de 18 luni, în perioada februarie 1996 - iulie 1997. Parteneri în acest proiect au fost: Essex County Libraries din Marea Britanie, NBLC din Olanda, Public Library of Veria din Grecia, B. J. „O . Goga” Cluj și Pest Megyei Konyvtar din Ungaria.
Obiectivul acestui proiect a fost sprijinirea programelor de reformă ale guvernului prin asigurarea unor servicii de informații de primă necesitate pentru public (informații privind locul de muncă, sănătate, asigurări sociale, dialog social și reformă democratică, afaceri etc).
Scopul acestui proiect a fost dezvoltarea deprinderilor și cunoștințelor manageriale moderne ale personalului din bibliotecile din România și Ungaria, precum și dotarea cu echipamente și materiale specifice noilor servicii.
Grupurile țintă au fost: reprezentanții aleși și directorii din administrația locală, directorii bibliotecilor publice și personalul acestora.
În urma derulării acestui proiect, biblioteca noastră a beneficiat de un sprijin financiar pentru achiziționare de tehnică de calcul și pentru participarea a 12 bibliotecari la diverse stagii de instruire în Anglia și Olanda. Tot ca urmare a acestui proiect, biblioteca noastră a constituit primul Centru de Informare Comunitară (CIC) dintr-o bibliotecă românească. Ulterior, prin diseminarea informației au fost constituite au fost deschise alte centre în biblioteci județene din țară.
Anul acesta, la zece ani de la deschiderea primului centru de informare comunitară într-o bibliotecă publică, este un moment de bilanț pentru activitatea CIC al B. J. „O. Goga” Cluj și, desigur, pentru întreaga comunitate a bibliotecarilor din bibliotecile publice din România. Afirmăm că este un moment de bilanț, deoarece rolul bibliotecii publice în comunitatea locală trebuie asumat și afirmat zi de zi, iar importanța acestor noi servicii este reliefată prin numărul de solicitări din partea utilizatorilor, mai mari an de an, pentru acest tip de servicii.
Urăm colegilor din centrele de informare comunitară succes să realizeze în activitatea lor servicii cât mai bune calitativ, care să ajute comunitățile deservite să prospere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu