SE ÎNTÂMPLA ÎN RUSIA LUI PUTIN ÎN URMĂ CU 6 ANI

Ca situatia drepturilor omului in Rusia nu este tocmai roza, nu mai este o noutate. Stirile venite recent de la Moscova nu fac decat sa confirme ‘’griparea’’ democratiei rusesti. Agresarea sau asasinarea jurnalistilor de opozitie a ajuns un ‘’sport’’ national in Rusia. Ultimul pe lista este Iuri Graciov, redactor-şef la ‘’Solnecinogorski Forum’’, care a fost bătut, fiind ulterior spitalizat, dar nu a fost jefuit în timpul agresiunii. Acest ziar este singurul cotidian de opoziţie din oraşul Solnecinogorsk (la 65 km nord-vest de Moscova), care denunţă corupţia autorităţilor locale (1).

Agresiunea asupra lui Graciov venea doar la cateva zile de la o manifestatie care a avut loc la Moscova, in cursul careia s-a cerut incetarea ‘’crimelor politice’’ (2), facand trimitere directa la asasinarea, la sfarsitul lui ianuarie, a avocatului Stanislav Markelov şi a jurnalistei Anastasia Baburova de la ‘’Novaia Gazeta’’. Markelov a fost ucis imediat după ce a denunţat în cursul unei conferinţe de presă eliberarea fostului colonel  Iuri Budanov, condamnat la zece ani de închisoare în 2003 pentru că sugrumase o tânără cecenă.La aceasta manifestatie, la care au participat cateva sute de persoane pe un ger de minus 16 grade Celsius, s-a cerut de asemenea autoritatilor gasirea comanditarilor.acestor crime.

Asasinarea lui Markelov si a Baburovei a provocat si reactii pe plan international. Astfel, directorul general al Unesco, Koichiro Matsuura, a cerut autorităţilor ruse să efectueze o anchetă după acest dublu asasinat, precum şi cel al lui Shafiq Amrahov, redactor-şef al unui site independent din Murmansk, împuşcat mortal la 31 decembrie. "Aceste măsuri constituie lezări tragice ale dreptului fundamental al omului care este libertatea de exprimare şi ale altor drepturi ale omului, care sunt esenţiale pentru ca buna guvernare şi statul de drept să prevaleze"(3), a declarat Matsuura la Paris.

Cererile adresate in mod expres autoritatilor de a gasi autorii morali si fizici ai acestor ‘’crime politice’’ nu sunt fara temei Intr adevar, anchetele si procesele in cazurile jurnalistilor agresati sau asasinati bat pasul pe loc, incurajandu-se astfel sentimentul de impunitate pe care il au agresorii. Acesta este si cazul procesului asasinarii celebrei jurnaliste Annei Politkovskaia, editorialist şi reporter de investigaţii la bisăptămânalul ‘’Novaia Gazeta’’, ucisa la 7 octombrie 2006. Ea a fost o critica acerba a Kremlinului in timpul razboiul din Cecenia din anii 1999 -2000. Astfel, la 5 februarie s-au inregistrat rasturnari de situatii in cadrul procesului, in care nici unul dintre cei patru inculpati nu este acuzat de crima sau comandarea ei. Unul dintre inculpaţi, fostul locotenent-colonel FSB Pavel Riaguzov, banuit ca a furnizat criminalului adresa victimei a revenit asupra tuturor depoziţiilor pe care le-a făcut. Din materialele anchetei a reieşit şi faptul că FSB (Serviciul Federal de Securitate) se interesase de mai multe ori de adresa reală a ziaristei. Un alt inculpat, Serghei Hadjikurbanov, fost responsabil în Direcţia de combatere a crimei organizate din cadrul Ministerului rus de Interne, acuzat ca a furniat arma crimei, a declarat că anchetatorii au exercitat asupra sa presiuni pentru a declara la proces că oligarhul rus Boris Berezovski, autoexilat din 2001 la Londra, ar fi comandat asasinarea ziaristei (4). Procesul este judecat cu usile inchise de un tribunal militar pentru ca este implicat un fost ofiter FSB. Posibila implicare a serviciilor secrete ruse si tentativa de directionare a procesului catre opozantul Berezovski indica mai curand o filiera politica a cazului.

Daca politia nu reuseste sa faca lumina in anchetarea cazurilor jurnalistilor agresati, ‘’reuseste’’ in schimb sa si faca o imagine proasta privind modul in care actioneaza in anchete si in centrele de detentie. Ca urmare, Rusia a fost condamnată în unanimitate, la 30 ianuarie, de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), de la Strasbourg, în trei dosare considerate deosebit de grave.Într-unul din cazuri, un militar suspectat de furt de arme şi de crimă, fusese legat cu lanţuri de un radiator de poliţie, bătut cu scaune, bănci şi instrumente, ars cu ţigări, apoi i-au fost zdrobite degetele de la mâini şi de la picioare pentru a-l face să mărturisească.Un alt bărbat, Dimitri Antropov, bănuit de un omor la Moscova a fost bătut mult timp pentru a mărturisi această crimă, dar cum nu a avut efect, poliţiştii l-au ameninţat că o vor viola pe prietena lui şi pe mama sa şi au obţinut astfel mărturisirile. În timpul celor trei zile de detenţie, el nu a fost lăsat să doarmă şi a fost ţinut fără hrană şi fără băutură. Încarcerat apoi într-o închisoare din capitală, el a împărţit celula cu 28 de paturi cu un număr de 80-100 de deţinuţi care dormeau pe rând, câte trei pe un pat mic, pe jos sau chiar pe o masă, cu toalete şi o mâncare dezgustătoare.Cel de-al treilea caz s-a referit la gemenii Maltabar care au fost constrânşi timp de doi ani şi nouă luni să trăiască, să doarmă şi să meargă la toaletă într-o celulă supraaglomerată din Tver. Potrivit Curţii Europene, cei patru bărbaţi fuseseră supuşi la tratamente inumane şi degradante din cauza condiţiilor lor de detenţie care nu puteau să nu "suscite în ei sentimente de frică, angoasă şi inferioritate de natură să-i umilească şi să-i degradeze"(5).

La doar o zi dupa aceasta condamnare, fortele de ordine si au dat ‘’masura’’, intervenind cu brutalitate pentru a dispersa cu zeci de arestari manifestatii neautorizate organizate de formatiuni politice de orientare liberala in cadrul unei ‘’zile a dezacordului’’ (6) cu politica guvernului Vladimir Putin. Demonstratiile au avut loc la Moscova, Vladivostok, Sankt Petersburg, in capitala fiind inregistrate si atacuri cu bastoane ale unor tineri mascati adusi cu masinile la statia de metrou la care se reunisera membrii Frontului civic unit, apropiat fostului campion mondial de sah Gary Kasparov, si care scandau ‘’Rusia fara Putin!’’. Doar in fosta capitala imperiala a Rusiei actiunile s-au putut desfasura, deoarece s-a apelat la metoda manifestatiei individuale, pentru care in Rusia nu este nevoie de autorizatie prealabila. Aceasta ‘’concesie’’ facuta de autoritati denota spiritul in care inteleg acestea sa trateze litera democratiei. In cursul acestor demonstratii s-a cerut demisia premierului Putin si s-au purtat afise cu inscriptia ‘’Sa controlam guvernul!’’. Este de remarcat faptul ca manifestantii l-au identificat ca ‘’tinta’’ doar pe premier, nu si pe presedinte, desi Putin este creditat cu statutul de mentor al lui Medvedev.

Toata aceasta stare de lucruri nu putea sa starneasca ingrijorare printre partenerii europeni ai Rusiei.Aflat, in vizita la Moscova, presedintele Comsiei Europene, Jose Barosso, a avut un schimb de replici dur cu premierul Putin in conferinta de presa pe tema uciderii unor jurnalisti si activisti pentru drepturile omului. Premierul rus l-a contrat, declarandu-se ingrijorat de incalcarile drepturilor minoritatilor vorbitoare de limba rusa din statele baltice si a acuzat Uniunea Europeana ca nu respecta drepturile omului in ceea ce ii priveste pe imigranti.(7)

Dar Barroso nuse facea decat ecoul ingrijorarii exprimate de Parlamentul European, prin ,,Rezolutia din 18 decembrie 2008 referitoare la agresiunile împotriva apărătorilor drepturilor omului din Rusia şi la procesul privind asasinarea Anei Politkovskaya’’. Documentul are vedere rezoluţiile anterioare privind Rusia: cea din 25 octombrie 2006 privind relaţiile dintre Rusia şi UE ca urmare a asasinării Annei Politkovskaya şi cea din 19 iunie 2008 referitoare la Summitul UE - Rusia din 26-27 iunie 2008. In document erau enumerate mai multe cazuri din a doua jumatate a nului 2008, printre care: asasinarea la Moscova la 28 octombrie 2008, a lui Otto Messmer, liderul Ordinului Iezuit rus, şi a lui Victor Betancourt, un preot din Ecuador; tentativa de otravire cu mercur a avocatei Karinna Moskalenko, care a reprezentat cu succes 30 de cetăţeni ruşi în faţa Curţii pentru Drepturile Omului de la Strasbourg; asasinarea la 31 august 2008 a lui Magomed Evloev, proprietarul unui site internet independent din Inguşeţia, în timp ce era reţinut de poliţie; raidul din 4 decembrie 2008 al politiei ruse la sediul organizatiei ‘’Memorial’’ din Sankt Petersburg, care cerceteaza victimele represiunii staliniste; cercetarea penală şi procesul în urma asasinării ziaristei Anna Politkovskaya, care generează importante preocupări privind transparenţa şi respectarea statului de drept; reprimarea brutala cu circa 100 de arestari oa unei manifestaţii de protest anti-Kremlin, organizată de grupul de opoziţie al lui Garry Kasparov "Cealaltă Rusie", la 14 decembrie 2008, la Moscova; refuzul autoritatilor ruse de a coopera în cadrul cercetărilor privind asasinarea lui Aleksander Litvinenko la Londra, prin otrăvire cu poloniu radioactiv. De asemenea se invoca faptul ca la 17 decembrie 2008, 17 grupuri ruse de aparare a drepturilor omului au cerut la Viena abordarea celor mai urgente cazuri pe tema drepturilor omului la summit-ul UE-Rusia. Rezolutia condamna ferm atacurile împotriva apărătorilor drepturilor omului din Rusia; consideră că respectul pentru drepturile omului, statul de drept şi democraţie ar trebui să fie o parte integrantă a noului acord-cadru în curs de negociere şi solicită autorităţilor ruse de la toate nivelurile să protejeze şi să garanteze integritatea fizică a acestora; solicită autorităţilor ruse să respecte toate hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului şi să ratifice fără întârziere protocolul privind reforma Curţii; de asemenea, îndeamnă Federaţia Rusă să ratifice cel de al 14-lea Protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului; atrage atenţia asupra intensificării tendinţelor de violenţă, care, conform datelor Biroului pentru Drepturile Omului din Moscova, au cauzat asasinarea a mai mult de 100 de persoane în 2008, pe baza rasei, a naţionalităţii, a religiei sau a orientării sexuale şi asupra lipsei unei condamnări efective de către autorităţile ruse a acestor crime motivate de ură; constată cu îngrijorare recentele acţiuni de reabilitare a regimului stalinist şi subliniază că Rusia poate institui o veritabilă cultură democratică numai prin acceptarea trecutului său tragic; este în continuare profund îngrijorat de legislaţia privind extremismul, care poate afecta libera circulaţie a informaţiei şi poate conduce la restricţionarea în continuare din partea autorităţilor ruse a libertăţii de exprimare a apărătorilor drepturilor omului; îşi exprimă consternarea cu privire la faptul că procesul Anna Politkovskaya nu este deschis decât pentru un număr restrâns de ziarişti şi închis pentru reporterii de televiziune; solicită instanţei să respecte integral hotărârea completului şi să deschidă procesul pentru toţi ziariştii şi toată presa; se aşteaptă ca instanţa să determine nu doar cine a comis şi a cine a participat la uciderea Annei Politkovskaya, ci şi cine este comanditarul acesteia; îţi exprimă îngrijorarea în legătură cu abuzurile constante şi pe scară largă asupra recruţilor din forţele armate ruse şi solicită autorităţilor ruse să ancheteze şi să îi condamne pe vinovaţi. (8)

Dupa ce Parlamentul european a atras atentia asupra legislatiei privind extremismul si a cazurilor de violenta pe criterii de rasa, nationalitate, religie sau orientare sexuala, insusi presedintele Dmitri Medvedev, a admis ca ‘’dezvoltarea extremismului provoaca temeri enorme’’ (9). El a precizat ca anul trecut, cand rata criminalitatii a scazut, numarul actelor de extremism a crescut cu o treime si a concluzionat ca acest fenomen reprezinta o amenintare pentru securitatea nationala, in conditiile in care Rusia este o tara multietnica si multiconfesionala..

Toata aceasta stare de lucruri din Rusia lui Putin se inscrie in tabloul conceptului de ‘’democratie controlata’’, dezvoltat dupa preluarea mandatului prezidential de catre Vladimir Putin de la Boris Eltin. ‘’"Democratia controlata" din Rusia are sprijinul populatiei, pentru ca perioada Eltin a ramas in memoria colectiva drept un exemplu cras de ineficienta’’(10). Dupa perioada initiala de entuziasm a castigarii libertatii populatia poate fi inclinata spre formule de "semidemocratie" sau autoritare, daca acestea produc sentimentul prosperitatii, ordinii si redobandirii mandriei nationale. Reactia contondenta a lui Putin fata de Barroso si cererea asociatilor pentru drepturile omului din Rusia adresata UE de a efectua presiuni asupra autoritatilor ruse pentru imbunatatirea situatiei drepturilor omului in aceasta mare tara eurasiatica confirma continuitatea starii de ‘’democratie controlata’’ in Rusia si epoca Medvedev.

In sfarsit, poate ca nu este un fapt divers, este interesant ca, desi dimeniunea umana nu pare a fi punctul forte al politicii interne a Moscovei, autoritatile ruse se preocupa de cea spirituala. Astfel, purtatorul de cuvant prezidential exprima grija Kremlinului pentru ‘’consolidarea valorilor spirituale’’ si de ‘’noi intensificari” ale dialogului dintre stat si biserica, referindu-se la mesajulde felicitare adresat de Medvedev noului patriarh Kiril.(11)

SURSE

(1)Mediafax, Un jurnalist rus a fost bătut în suburbia Moscovei   - 5.02.2009

(2) Mediafax, Sute de manifestanţi au cerut, la Moscova şi Paris, încetarea "crimelor politice" din Rusia , 1.02.2009

(3) Ibidem

(4)Adevarul, Şoc în procesul asasinării ziaristei Anna Politkovskaia - martori revin asupra declaraţiilor , 05.02.2009

(5)Mediafax, Rusia, condamnată de CEDO pentru acte de tortură şi închisorile supraaglomerate , 30.01.2009

(6) Mediafax, Zeci de opozanţi ruşi, arestaţi la Moscova în timp ce organizau o manifestaţie , 31.01.2009

(7)Ziua, Schimb dur de replici intre Barroso si Putin, dupa summitul de vineri de la Moscova, 07.02.2009

(8)www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+TA+P6-TA-2008-0642+0+DOC+XML+V0//RO

(9)Hotnews,Medvedev: Rusia se confrunta cu extremismul , 06.02.2009

(10)Revista 22, Filon Morar, Riscurile transformarilor democratice: devieri sau deformari , 18 iunie 2008

 (11)Mediafax, Medvedev şi Putin l-au felicitat pe noul patriarh rus, 28.01.2009

Împăratul romano-german Frederic II și tirania (JONG 1985)

<
(...) După două pahare de vin se încălzi și ținu un panigeric la adresa împăratului Frederic al II lea*, sprijinindu-se în discurs, mai ales pe propriile sale cunoștințe, ceea ce nu-i scăpă din vedere lui Simonetti. Zuccarelli vorbi despre comandantul de oști, politicianul filozof, eruditul care se întreținea într-o arabă curgătoare cu astrologii săi, agnosticul** care îi sîcîia pe teologii parizieni cu întrebări despre amplasamentul exact al iadului, cosmopolitului familiarizat cu culturile vest-europeană, bizantină și arabă, amatorul de vînătoare cu șoimi, despotul căruia îi plăcea să se înconjoare cu o gardă personală alcătuită din sarazini***. Simonetti îl ascultă cu răbdare.
- Ai făcut deosebirea între diferite forme de tiranie, - zise Zuccarelli în încheiere, întorcîndu-se la tema care îl interesa cel mai mult. - Tirania**** omului de stat, tirania generalilor, cea a cărturarilor, cea a teologilor, tirania femeilor din haremul lui. Ei gem cu toții sub regimul îndatoririlor lor, regimul propriei lor puteri, regimul ideilor lor. Bine, dar de ce să ducă tirania prin definiție la o neîncredere nemăsurată, la o răcire și încremenire a afectivității, la lipsa de dragoste? Ca să începem, există o tiranie nevinovată? Aceasta o poți constata la copii și nu numai la copii.
- Firește, - răspunse Simonetti, enervat. - În cîntul al doilea, tema tiraniei este legată și de imaginea unui copil tiranic. Cu asta am început: cu tirania și cruzimea ingenuă a copilului, cu indiferența copilului. Împăratul nu era un om chiar cu totul candid. Strămoșii lui fuseseră suverani, el însuși era fiu de suveran, sarcina lui era să conducă în mod despotic o mare împărăție, era uzual pe atunci ca adversarii din propriul cerc să fie înlăturați, comportarea lui, adeseori nemaipomenit de dură și de crudă în ochii noștri, era pe atunci ceva de la sine înțeles, și totuși trebuie să fi simțit că tirania lui îl îndepărtează tot mai mult de viață, și pe măsură ce îmbătrînea, asta trebuie să-l fi durut. O brută ca Ezzelino*****, păros de sus pînă jos, poate că n-a suferit conștient de pe urma cruzimilor sale absurde, dar împăratul era un om simțitor și civilizat.
- La urmă, pune să fie căzniți și măcelăriți sub ochii lui niște nevinovați. Poruncește să fie opriți cu apă clocotindă și jupuiți, ca porcii, adică nici măcar ca porcii, pentru că aceste animale sînt jupuite abia după ce au fost ucise. De ce face astea?
- Am arătat în poem.
- Da, dar vreau să aud asta din gura ta.
- Împăratul este bătrîn și deznădăjduit. Se simte uzat și epuizat, lipsit de dragoste și vitalitate. E un om care vrea să știe, dovadă experiențele lui ciudate. Pune să fie măcelăriți făr nici un motiv oameni cu totul nevinovați, ca să vadă dacă ma poate să simtă milă. Își impune sieși o grea încercare. Face o faptă neomenească, ca să se poată simți om.
- Măsura în care o ființă este om depinde pentru tine de măsura în care poate simți milă?
- Mila nu e decît un cuvînt. pe mine mă interesează capacitatea de a participa la simțămintele altora, capacitatea de adaptare a propriului ritm de viață la cel al altora, capacitatea de a fi o părticică a lumii. Conștient, nu conștient, pentru că o participare inconștientă duce lesne la calamități.
- Și crezi că acest despot luminat****** din secolul al XIII lea a bănuit, întocmai ca tine, existența vreunei legături între tirania neînfrînată și lipsa de sentimente, de dragoste, de viață?
- Am făcut uz, cît am putut de mult, de fapte, dar n-am încercat să reconstitui viața interioară a unui personaj istoric sau sentimentul de viață în cercul din jurul lui Frederic. În poem se contopesc între ele diferite epoci, și n-am încercat decît să expun diferite ritmuri sau mișcări ale vieții.
- Să vrei să simți că ești în viață și să vrei să fii fără viață.
- Asta este una dintre acele mișcări impenetrabile. Orice tiranie se bazează pe teamă și se mișcă în mod inevitabil în direcția lipsei de viață: sisteme, legi, terorii, birocrație. Tiranul se străduiește să creeze certitudini, ceea ce este necesar ca să poată supraviețui, dar pe măsură ce numărul de certitudini crește, slăbește sentimentul că e în viață,slăbește vitalitatea, slăbește contrastul cu realitatea și slăbește și sentimentul de libertate. Există, în această privință, un hotar critic. Și există o mișcare contrarie. Fiecare vrea din cînd în cînd să simtă cît mai intens cu putință că e în viață. Această senzație, cînd este mai puternică decît oricînd? Contactul cu realitatea, cînd este mai puternic ca oricînd? De îndată ce ești atins în certitudinile tale și ești silit să le lepezi. Să te îndrăgostești este un mod de a cunoaște această situație. Prin patimă, această armură de certitudini este sfărîmată, și atunci poți deodată să-ți trăiești cu toată intensitatea. Este excitant să plonjezi în mare de pe o stîncă înaltă, după ce ai șovăit îndelung, pentru că te joci într-un mod relativ sigur cu ultima ta certitudine: cea de a ști că ești în viață. Violența este un mod de a te face pe tine însuți să simți că ești în viață. Excesele care însoțesc faza decadentă a unei culturi le poți socoti ca fiind niște excitante extreme, de care unele persoane au evident nevoie pentru ca să se mai poată convinge de propria lor vitalitate. Decadența este un fel de desensibilizare.
(...)
>

SURSA
Oek de Jong, Un cerc în iarbă, trad. H.R. Radian, ed. Univers / seria Romanul secolului XX, București, 1991, p.209-210.

NOTE M.T.
* Frederic II Hohenstaufen (1194-1250) = Împărat (1220-1250) al Sfântului Imperiu Roman de națiune Germană (962-1806). (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/217800/Frederick-II)
** Agnostic = Limba greacă: a (fără) +gnostikos (a ști). Termen lansat în 1869 de biologul Huxley, El considera că afirmațiile teologiei sunt fie de necunoscut, fie imposibil de aflat. (http://www.newadvent.org/cathen/01215c.htm)
*** Sarazin = termen cu care erau desemnate în Evul Mediu populațiile musulmane. (http://www.cnrtl.fr/etymologie/sarrasin)
**** Tiranie = Formă de conducere neinstituțională a unei cetăți antice grecești (greacă - tyranos). (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/tiranii-epocii-arhaice)
***** Ezzelino III da Romano (1194-1259) = Nobil aliat al lui Frederic II, cu întinse domenii în nordul Italiei. (http://www.mondimedievali.net/personaggi/ezzelino.htm)
****** Despotism luminat = Formă de conducere politică din secolul XVIII, inspirată de filozofia iluministă. (http://www.crispedia.ro/Despotism_luminat)

„Comuna Crucea, județul Constanța” (GROSU & GHEORGHE & MIU 2015)

 Ion Grosu & Mirabela Gheorghe & Petrică Miu, Comuna Crucea, județul Constanța. Schiță monografică, Ex Ponto, Constanța, 2015, 234 p.

5 Valentin Ciorbea - Cuvânt înainte

9 1.Poziționare geografică. Elemente de cadru natural
I.1.Poziționare geografică
I.2.Elemente de relief
I.3.Flora și fauna
I.4.Regim hidrologic
I.5.Clima

25 2.Istoria
II.1.Zona în context istoric din antichitate până în epoca modernă
II.2.Așezări pe hărți medievale și moderne

65 3.Evoluția demografică

99 4.Aspecte economice
IV.1.Agricultura
IV.2.Creșterea animalelor
IV.3.Forța de muncă
IV.4.Activitatea industrială și comercială
IV.5.Transporturi
IV.6.Turismul

135 5.Viața social politică
V.1.Administrație
V.1.1.Organizarea administrativ teritorială a comunei Crucea în contextul organizării administrativ-teritoriale a României și a județului Constanța
V.1.2.Administrația publică
V.1.3.Utilități publice
a)Alimentarea cu apă potabilă
b)Alimentarea cu energie electrică
V.1.4.Infrastructura de sănătate și asistență socială
V.2.Învățământ
V.3.Culte
V.4.Cultură și sport

195 Anexe

231 Bibliografie (46 tipărituri și 26 adrese web)

coperta IV: Încercarea de a schița trecutul istoric al comunei Crucea și de a-i descifra coordonatele și principalele elemente componente cere - înainte de toate - pentru oricare loc și pentru oricare timp, analiza a cât mai multor evenimente și fapte concrete, cât mai semnificative, care să poată ajuta istoricul la rânduirea selectivă a unui material vast.

Nu stă în intenția noastră să prezentăm în lucrarea de față tabloul complet al istoricului localității. Ne-am îndreptat atenția, nu întâmplător, asupra evenimentelor din secolul XX, privindu-le ca o moștenire a perioadelor anterioare, cu consecințe pozitive pentru evoluția istorico-economică, socială, politică și culturală a acestei comune, așezată în zona centrală a Dobrogei. Dorința autorilor a fost de a îmbunătăți zestrea istorică a vechii provincii românești.

În preajma sărbătoririi a 100 de ani de la intrarea României în primul război mondial, lucrarea reprezintă și un semn de prețuire a generațiilor actuale pentru lupta și jertfa celor de la Crucea, în marile confruntări desfășurate în războiul pentru întregirea neamului.

Volumul cuprinde documente de arhivă și mărturii publicate în paginile unor periodice și lucrări științifice cu profil geografic și istoric despre localitățile comunei Crucea. Am încercat să prezentăm documentele reprezentative existente în arhivă, care vorbesc despre evoluția și schimbările pe care le-a suferit de-a lungul timpului comuna, conviețuirea pașnică a oamenilor locului (români, turci și tătari), lupta lor comună comună pentru dezvoltarea și apărarea bunurilor în perioada războaielor mondiale. Ne exprimăm considerația pentru reprezentanții Consiliului Local Crucea și pentru interesul pe care aceștia îl manifestă față de istoria locală.

Insula Peuce versus insula Leuce

Geografia istorică şi cartografia istorică românească au avut în conf. univ. Marin Popescu Spineni (1900-?) un pionier şi un reprezentant de seamă. Teza sa de doctorat din 1937 România în istoria cartografiei până la 1600 a fost urmată de o lucrare mai amplă ca durată analizată, mergându-se până la 1900(*).

Izvoarele geografice şi cartografice greco-romane din antichitate ne vorbesc despre o insulă din Marea Neagră, în apropierea gurilor de vărsare ale Dunării în Pontul Euxin. Aceste izvoare se pot împărţi în patru grupe: una care nu menţionează numele insulei, a doua care menţionează insula Leuce, a treia care menţionează insula Peuce şi a patra care menţionează ambele insule.

În prima grupă intră şi prima menţionare a unei insule în Pontul Euxin. Marele poet liric Pindar (518-438 î.H.) din oraşul grecesc Teba vorbeşte în Olimpicele de ‘’strălucitoarea insulă’’ locuită de eroul homeric Ahile la Pontul Euxin (Marea Neagră). Maximus din Tyr (sec.II) pomeneşte în Discuţii despre o insulă drept în faţa Istrului, în mare, unde se află templul şi altarele lui Ahile, la care vin doar cei care vor să-i aducă jertfe eroului. Filostrat din Atena (170-245) vorbeşte în amănunt în dialogurile sale Heroicos despre cultul lui Ahile ‘’din insula din Pont’’. În sfârşit, Tabula Peutingeriana, o hartă din sec. XIII copie a unui original din sec. III, arată în mijlocul mării, în dreptul Deltei, într-un golf mare numit Sinus, un ostrov mare Insula Heloris, posibil o stâlcire a lui Achilleis.

Cea de a doua grupă de izvoare începe cronologic vorbind cu tragicianul grec Euripide (480-406 î.H.), care vorbeşte despre Leuce (albă), o insulă stâncoasă de la gurile Dunării, escală a navigatorilor din Milet în drumurile lor din Marea Neagră. Scylax (sec.IV î.H.) din Carianda menţionează şi el insula Leuce. Generalul , istoricul şi geograful roman Flavius Arrianus (Arian) (95-175) în Călătorie în jurul Pontului Euxin confundă, în opinia lui Spineni, Leuce cu ‘’Alergarea lui Ahile’’, peninsulă de pământ nisipos de la gurile de vărsare ale Niprului (Ucraina) în mare. Descrie cu amănunte insula Leuce, al cărei nume vine de la Leukos (Albă). Pausania (sec. II) în Descrierea Greciei aminteşte de o insula Leuce în Pontul Euxin care consideră că informaţia că ar fi existat o pădure deasă cu animale sălbatice este falsă din cauza mărimii mici a insulei şi a naturii sale stâncoase. În sfârşit în antichitatea târzie, Priscianus (sec.V-VI), gramatic din Mauretania (Africa N), încearcă să demonstreze că denumirea de Leuce (albă) provine de la ‘’multele sale păsări albe ca zăpada’’.

În cadrul celei de a treia grupe de izvoare, Apollonios din Rhodos (295-230 î.H.) este primul care menţionează în Argonauticele insula Peuce, de formă triunghiulară, cu baza orientată cu ţărmul mării şi cu vârful către fluviu, despărţind două braţe ale Istrului. Strabo (63î.H.-19d.H.) menţionează în Geografia sa Peuce sau Hieron Stoma ca primul şi cel mai mare braţ al fluviului, respectiv Sf. Gheorghe în interpretarea şcolii româneşti de geografie. Romanul Pomponius Mela (sec. I) spune că sunt şase insule la gurile Dunării, dintre care cea mai mare şi mai cunoscută este Peuce. Dionysios Periegetul (sec II) în Descrierea pământului arată că Istrul se varsă în Pont prin cinci braţe în jurul insulei Peuce. Ptolemeu (90-168) descrie în Geografia Delta Dunării, menţionând că braţul de miazăzi se varsă în Pont prin Gura sacră (Hieron Stoma), cuprinzând insula Peuce.

A patra grupă de izvoare cuprinde două surse, care vorbesc despre ambele insule. Este vorba de Pseudo Scymnos, o Periegesis anonimă din sec.I, atribuită în mod greşit lui Scymnos din Chios (250-180 î.H.) şi care preia informaţii de la Demetrios din Callatis (sec III î.H.). Autorul anonim vorbeşte despre o insula Peuce, aşezată între mare şi gurile Istrului (localizare greşită în opinia lui Spineni), numită astfel după pinii de pe suprafaţa sa, egală cu cea a insulei greceşti Rhodos din Marea Egee. De asemenea, se menţionează şi de o altă insulă, numită a lui Ahile, aşezată ‘’în mare’’, la patru sute de stadii de Peucecu o mulţime de păsări domestice şi cu o privelişte de ‘’loc sfânt’’. A doua sursă care vorbeşte de ambele insule este marele naturalist Pliniu cel Bătrân (23-79) vorbeşte de primul braţ al Dunării (dinspre S spre N) ca fiind Peuce, numit după insula cu acest nume.De asemenea, savantul dă distanţa de 50 000 de mii de paşi dintre insula Leuce şi Peuce.

Este interesant însă că atunci când vorbeşte de menţionarea insulei Leuce de către Arrianus şi Pausania, Popescu Spineni spune că acest fapt a fost făcut şi de Strabo, Ptolemeu, deşi aceştia din urmă fac parte din categoria celor care au menţionat insula Peuce sau braţul Peuce!

În epoca contemporană, un studiu identifică poziţia insulei Peuce în promontoriul Dunavăţului. Eugen Panighiant, într-o cercetare istorică privind expediţia lui Alexandru Macedon împotriva geţilor de la Dunăre din 335 î.H., citează rezultatele cercetărilor geomorfologice asupra braţului sudic al Deltei ale dr. Alexandru Rosu, care a constatat că „braţul Sf. Gheorghe îşi dirija cea mai mare parte a apelor sale prin poarta Beibugeacului [zonă din nordul Razelmului], transformînd promontoriul Dunavăţului în insulă, corespunzătoare, după părerea noastră, enigmaticei insule Peuce". Colina Dunavătului, înaltă de 60 m, ar corespunde perfect malurilor „povîrnite" ale insulei din antichitate, în opinia lui Panighiant. (Vezi Eugen Panighiant, Geţi contra macedoneni

http://www.enciclopedia-dacica.ro/armata_daca/getii_vs_maced.htm)

Pe de altă parte, marele istoric Gheorghe Brătianu, identifica în Marea Neagră (vol I, 1988, p.148) insula Leuce cu actuala Insulă a Şerpilor: “Unul din popasurile cele mai vechi este cel din ‘insula Albă’. Leuké sau Achilleis, mică stâncă ce se înalţă în plină mare, în largul gurilor Dunărei, şi se numeşte astăzi Insula Şerpilor. Acest punct de escală al milesienilor era garnisit cu un sanctuar ridicat în cinstea lui Achile Pontarches, protectorul navigaţiei şi al comerţului”.

Dar tot în epoca Internetului, studiul lui Caşin Popescu identifică insula lui Achile cu insula Letea din grindul Letea. (Insula lui Achile, Leuce: localizare şi precizări istorice

http://cumpana.wordpress.com/2007/07/05/insula-lui-achile-leuce-localizare-si-precizari-istorice/)

Chiar dacă există un număr important de izvoare care vorbesc despre o singură insulă la gurile Dunării şi chiar dacă identificarea insulelor de către moderni este discutabilă, credem că cele două izvoare care vorbesc de două insule sunt suficient de clare în acest sens.

(*) Marin Popescu Spineni, România în izvoare geografice şi cartografice. Din antichitate până în pragul veacului nostru, Ed. Ştiinţifică şi enciclopedică,  Bucureşti, 1978, 254 p.

POEZII CU TEMĂ ISTORICĂ ALE LUI VASILE ALECSANDRI

În volumul ’’Legende şi pasteluri’’ de Vasile Alecsandri (1821-1890) editat de ’’Ion Creangă’’ în 1982 sunt incluse la capitolul ’’Legende’’ şi următoarele creaţii în versuri cu temă istorică ale marelui poet romantic: ’’Dragoş’’, ’’Ştefan Vodă şi codrul’’, ’’Altarul mînăstirii Putna’’, ’’Dan, căpitan de plai’’, ’’Visul lui Petru Rareş’’, ’’Plugul blestemat’’, ’’Cuza Vodă’’ şi ’’Fraţii Jderi’’.

În comparaţie cu înaintaşii săi a fost un culegător de folclor metodic, fiind încurajat de M. Eminescu, T. Maiorescu, B.P. Hasdeu şi Elena Negri. El considera că prin contaminarea cu folclor literatura naţională s-ar regenera, neezitând să intervină în textul creaţiilor folcorice şi fiind conştient de sensul politic naţional al acţiunii sale. Nu întâmplător, D. Bolintineanu considera că prin publicarea culegerilor lui Alecsandri poezia noastră cultă ’’se români’’. În introducerea la ’’Poesii poporale. Balade (Cîntice bătrâneşti)’’ tipărită la Iaşi în 1852 şi preluată în ediţia din 1866 din Bucureşti, poetul defineşte baladele ca fiind ’’mici poemuri asupra întemplărilor istorice şi faptelor măreţe’’.

Inspirat de istoria naţională şi de folclor şi avându-l ca model pe contemporanul Victor Hugo, pionierul romantismului francez şi european, Alecsandri a scris numeroasele sale legende în perioada 1864-1875, având intenţia de a realiza o epopee naţională. Critica literară românească consideră că ’’Poema noastră istorică începe cu Alecsandri. Subiectele sunt desprinse dintr-un ev mediu legendar, cu eroi de mit, aşa cu apar ei în închipuirea rapsodului popular. Punerea în scenă e solemnă, maiestuoasă, gesticulaţia-grandilocventă. Un retorism amplu, dar monocord, susţine pe mari întinderi discursul liric. Tehnica e romantică şi vine, în cea mai mare parte de la Hugo.’’ (Dicţionarul....)

Creaţia lirică a lui Alecsandri a fost publicată în patru volume (unul de ’’Legende nouă’’), în cadrul ’’Operelor complete’’ de către editura Socec în timpul vieţii sale, în anii 1875-1880.

A. ’’Dragoş’’ a fost publicată în volumul ’’Poesii poporale ale românilor’’ în 1866, la poziţia XLII din capitolul ’’Balade-Cîntece bătrîneşti’’ (pp.164-167). Subiectul baladei se referă la întemeierea Moldovei medievale. Împărţită în 5 părţi, poezia începe prin plecarea lui Dragoş la vânătoare, unde urmăreşte o zi întreagă o căprioară ’’cu steluţă albă-n frunte’’. Animalul ajunge într-o poiană unde ’’cântă o albă copiliţă’’, care-l face pe erou să uite de vânătoare. Fecioara îi spune că se numeşte Moldova şi că ’’De Domnul sînt menită/Să fiu a ta ursită!’’. Fata îi arată moşia care îi va constitui zestrea pentru nuntă, dacă o va scăpa de un zimbru ’’fioros’’. Eroul ucide ’’zimbrul aprig ca un zmeu’’, lovindu-l cu ghioaga în frunte ’’Şi pleca în veselie/Pe frumoasa lui moşie/De păgâni să o ferească/Şi ca domn să o domnească!’’

La ediţia din 1866 la această legendă sunt ataşate următoarele încă trei note la versurile la care fac trimitere, pe lângă prima notă care apare în ediţia ’’Ion Creangă’’ :

’’Acestă baladă, deşi compusă de mine în stilul cînticelor bătrâneşci, am găsit de cuviinţă a o coprinde în colecţia poesiilor poporale, fiindcă ea amintesce una din legendele cele mai interesante ale Moldovii.

1)*Dragoş mîndru ca un sore*: După tradiţia poporală Dragoş a venit din Ardeal şi a poposit într’o vale numită cîmpul lui Dragoş între Bacău şi Petra. Descălecarea lui a fost pe la începutul vecului XIII.

2)*Eată-mi arcu vitejesc/Lîngă tine’l resădesc.*: În munţii Moldovei despre Ardeal am vedut un stejar bătrîn de mai multe sute de ani, pe care locuitorii îl numia: Arcul lui Dragoş. El era cu trunciul îndoit ca un arc.

3)*De-un rîu limped recorită*: Rîul Moldova.

4)*De un zimbru fioros*: Tradiţia veche pretinde că bourul Moldovii represintă capul zimbrului ucis de Dragoş cînd a descălecat în ţeră;Istoria însă susţine că acel bour vine de la cetatea Caput Bovis redicată de imperatul Traian în Dacia.’’

Poezia ’’Dragoş’’ este o variantă originală a autorului pentru legenda descălecatului lui Dragoş pe teritoriul viitoarei Moldove, în care eroul îşi cucereşte dreptul la domnie printr-o faptă vitejească, respectiv uciderea unui animal sălbatic foarte puternic.Spre deosebire de tradiţie, unde numele ţării Moldova este preluat de la numele căţelei de vânătoare a lui Dragoş, Molda, în poezie Moldova este chiar numele viitoarei doamne, simbolizând astfel unirea cu autohtonii.Contextul politico-militar al întemeierii Moldovei, adică războiul cu tătarii al regatului maghiar suzeran lui Dragoş, este evidenţiat de versul ’’De păgâni să o ferească’’. În ceea ce priveşte notele, poetul plasează greşit descălecatul la începutul secolului XIII, evenimentul având loc la mijlocul secolului XIV. De asemenea, originea ardeleană este o problemă, Dragoş fiind un voievod al Maramureşului.Autorul face o distincţie terminologică între zimbru şi bour ca stemă a principatului Moldovei, DEX 98 indicând că primul este Bison bonasus, iar ultimul Bos primigenus. Alecsandri nu citează însă nici o sursă istorică pentru cetatea Caput Bovis construită de Traian în Dacia, mai ales că provincia romană Dacia nu a cuprins teritoriul Moldovei, dar numele cetăţii arată că poetul încerca să afirme o origine latină a principatului moldovean.

B. ’’Ştefan Vodă şi codrul’’ este clasificată cu subtitlul ’’baladă’’ şi datată în 1875 pe saitul Aboutromania. Subiectul poeziei face referire la domnia lui Ştefan cel Mare, moment de apogeu al Moldovei medievale, care revine mereu în opera lui Alecsandri, poate şi datorită originii sale moldoveneşti. Domnitorul învins în luptă îşi plânge oştenii morţi şi este ajutat de codru, care-şi transformă brazii şi stejarii în soldaţi pentru armata lui Ştefan. Există o asemănare frapantă cu versurile romanticului Eminescu din ’’Scrisoarea a III a’’, prin care Mircea cel Bătrân îi transmite sultanului Baiazid I înainte de bătălia de la Rovine (1394): ’’Şi de aceea tot ce mişcă-n ţara asta rîul, ramul/Mi-e prieten numai mie, iară ţie duşman este/Duşmănit vei fi de toate fără a prinde chiar de veste’’. Având în vedere că se face referire la ’’păgâni’’, probabil că poezia face trimitere la înfrângerea lui Ştefan de la Războieni (1476) în faţa sultanului otoman Mahomed II, după care domnul îşi va mobiliza soldaţii şi va reveni la luptă alungându-i pe duşmani din ţară.

C.’’Altarul mînăstirii Putna’’ este inclusă în categoria doinelor în Enciclopedia virtuală Wikipedia, subiectul său ţinând tot de Moldova medievală. După ce ’’au dat groaza printre păgâni’’, Ştefan cel Mare doreşte să facă creştinătăţii un dar, construind o mînăstire pe malurile Putnei. Poemul modern al lui Alecsandri exemplifică tradiţia despre politica cultural-religioasă a lui Ştefan cel Mare, conform căreia domnul construia câte un lăcaş de cult după fiecare victorie în război. Pentru a stabili locul lăcaşului sfânt, vodă se întrece cu doi dintre arcaşii săi cei mai buni. Săgeata sa bate cel mai departe, frângându-se într-un paltin, iar Ştefan decide că acolo va fi locul altarului. Autorul precizează într-o notă că ’’subiectul acestei balade l-am cules în Bucovina, şi chiar în mînăstirea Putna, unde se află mormântul eroului care a zidit-o.’’ Varianta poeziei de pe Encilopedia virtuală Wikipedia menţionează şi data ’’1843, Bucovina’’. Saitul Internetus menţionează că locul din care Ştefan a tras cu arcul era la poalele Dealului Crucii sau Crucişor era un izvor din care domnul bea când trecea pe acolo,al cărui nume a şi rămas ’’Izvorul lui Ştefan’’; dar după instalarea fabricii de ciment, dealul a fost transformat în carieră de piatră, izvorul şi crucea de piatră ce-l străjuia dispărând pe la 1928,fiind luată de un sătean; locuitorii Putnei au instalat o cruce mai mică pe dealul din apropiere,iar mânăstirea una mai mare pe dealul cel mai înalt.

D. ’’Dan, căpitan de plai’’ este o naraţiune vitejească a cărei temă se înscrie tot în istoria Moldovei medievale. Pe saitul Romanian Voice apare ca prolog un ’’Fragm. de cîntec poporal’’ din ’’XV secol’’: ’’Frunză verde de mălai/Cine merge sus la rai?/Merge Dan, şoiman de plai/C-a ucis el mulţi duşmani/Un vizir şi patru hani./Frunză verde lemn de brad/Cine merge jos în iad?/Merg tătarii lui Murad/C-au ucis în zi de mai/Pe Dan, căpitan de plai!’’. Două observaţii trebuie făcute: dacă ţinem seamă de faptul că acţiunea se petrece după moartea lui Ştefan cel Mare, care a avut loc în 1504, atunci datarea cîntecului poporal ar trebui să fie în secolul XVI; în Evul Mediu plaiul era o diviziune administrativă a judeţului, în zonele montane, condusă de un căpitan.

Poezia este divizată în şapte părţi, începând cu imaginea bătrânului Dan, care locuieşte singuratic pe munte şi îşi aminteşte de vremurile sale de glorie, când călare pe murgul său zdrobea duşmanii ce atacau ţara. În acest peisaj, Dan ascultă dialogul dintre doi copaci care vorbesc despre invazia tătarilor, după care-şi pregăteşte paloşul pentru luptă. Apoi merge acasă la camaradul său, puternicul Ursan, pribeag ’’de peste Milcov’’ (Ţara Românească), care în timpul domniei lui Ştefan cel Mare se distinsese într-o luptă cu tătarii şi fusese răsplătit de vodă cu moşie şi herghelie la câmpie. Aici intră în scenă Fulga, tânăra fiică a lui Ursan, care, ca o amazoană, domesticeşte un cal pentru tatăl ei. Cei doi pleacă în căutarea tătarilor, care ard sate, urmăresc pe locuitorii acestora şi înfrâng rezistenţe izolate. Dan şi Ursan atacă separat pe duşmani, lăsând în urma lor grămezi de cadavre.Dar o săgeată îl loveşte în piept pe Ursan, care este imediat apărat de camaradul său, până când apare Fulga şi-l scoate din luptă, iar arcaşii din Orhei (Basarabia) intervin, înfrângându-i pe tătari. Dan este însă rănit şi luat prizonier de Ghirai han, care îi propune să-l lase în viaţă cu condiţia să treacă la religia islamică. Eroul refuză ’’pentru că aşa m-au deprins Ştefan, uşoară ţărna-i fie!’’. El cere ca înainte de a muri să fie lăsat să mai vadă o dată pământul ţării sale, iar la întoarcere cade mort în faţa cortului hanului. ’’Iar hanul, lung privindu-l, rosteşte cu durere/O!Dan viteaz, ferice ca tine care piere/Având o viaţă verde în timpul tinereţii/Şi albă ca zăpada în iarna bătrâneţii!’’

E. ’’Visul lui Petru Rareş’’ este inclus în  mărgăritare şi are un subiect din istoria medievală a Moldovei şi anume suirea pe tron  a lui Petru Rareş, fiu natural al ţărăncii Răreşoaia cu marele Ştefan. În subtitlu se menţionează că această creaţie în versuri este o legendă, editorul precizând într-o notă că subiectul legendei se găseşte în lucrarea *O samă de cuvinte* a cronicarului moldovean Ion Neculce.

 În prima parte într-o tabără de pescari se discută despre moartea lui Ştefăniţă vodă (1512-1527), nepotul lui Ştefan cel Mare. Petru Rareş, numit în poezie Petrea Măjalui, le spune tovarăşilor săi pescari despre competiţia pentru tron ce va urma:’’Aşa-i rândul pe pământ!Cine-i slab, vrea a fi tare/Cine-i mic, vrea a fi mare/Căci domnia-i dulce pom/Care farmecă pe om’’.

În partea a doua Petru o visează pe mama sa care-i vorbeşte numindu-l domn. Dimineaţa sosesc în tabără soldaţi de la cetatea de scaun Suceava, care-l anunţă că demnitarii ţării l-au ales domn.’’Apoi mândru-nveşmântat/Pe un cal şarg încălecat/Pleacă vesel la domnie.../Fericită-i calea-i fie/Căci pe dânsul Dumnezeu/L-a pus drept la locul său!’’.

F. ’’Plugul blestemat’’ este una din ultimele sale poezii, apărând postum. Acţiunea se petrece într-un sat de răzeşi (ţărani liberi din Moldova), al căror pământ domnul vrea să-l confişte. O ţărancă curajoasă se opune trasării de către soldaţii lui vodă a noului hotar cu plugul, aşezând în faţa acestuia copilul său nou-născut. Boii de la plug se opresc în faţa copilului, în pofida faptului că sunt biciuiţi de însuşi vodă, moment în care toţi răzeşii se mobilizează alungându-i pe cei care vor să le acapareze pământurile.

Autorul precizează într-o notă că vodă este Mihail Sturza. El a fost prinţ al Moldovei între 1834 şi 1849, domnind în baza Regulamentului Organic, care era o constituţie modernizatoare a principatului. A fost promotor al unei politici conservatoare, reprimând încă din faza incipientă revoluţia din 1848 din   Moldova. Editorul notează că poezia a fost scrisă în 1888, an în care în România au avut loc răscoale ţărăneşti reprimate în mod sângeros, fapt ce l-a determinat pe poet să protesteze. În acest context poezia se deosebeşte de celelalte prin puternica sa tentă socială.

G. ’’Cuza Vodă’’ este datată 3/15 mai 1873, ziua în care a murit în exil în Germania primul domn al României, Alexandru Ioan Cuza (1859-1866). Poetul îl numeşte ’’scump amic, domn mare’’, recunoscând strânsa sa legătură de prietenie cu fostul domn, care îi încredinţase importante misiuni diplomatice. Alecsandri nominalizează principalele realizări politice ale lui Cuza: ’’magica Unire şi sacra Libertate’’, precum şi reforma agrară din 1864. De aceea socoteşte îndreptăţită ca lumea ’’a ta legendă Cuza cu fală s-o rostească’’.

H. ’’Fraţii Jderi’’ nu are legătură cu romanul omonim al lui M. Sadoveanu dedicat epocii Moldovei lui Ştefan cel Mare, subiectul poeziei fiind plasat în istoria modernă a românilor, cu care Alecsandri este contemporan. În poemul  de război publicat în 1878 în revista ’’Convorbiri literare’’, este vorba de doi soldaţi fraţii, dorobanţul Jder Neagu şi vânătorul Jder Nistor, aflaţi pe câmpul de bătălie din Bulgaria, în timpul Războiului de Independenţă al tânărului stat român (1877-1878). În prima parte a poeziei, Neagu se pregăteşte pentru luptă, moment în care un proiectil turcesc îl ucide în tranşee. Camarazii lui conchid simplu: ’’He!...Dumnezeu să-l ierte! Ce vreţi? n-au avut zile.’’ şi decid să nu-i spună trista veste fratelui său mezin. În partea a doua a poeziei, Nistor este santinelă, gândind la mama şi mireasa sa. Vremea proastă aproape că-l adoarme, dar imaginea mamei îl trezeşte la timp pentru a face faţă atacului a doi turci. Pe unul îl ucide,iar pe al doilea îl răneşte, fiind rănit la rându-l său. În momentul în care vrea să-idea lovitura de graţie celui de-al doilea, acesta îl opreşte: ’’Nu-i drept să dai lovire vrăjmaşului rănit’’. Atunci vânătorul Jder îi leagă rana şi-l duce la ambulanţă spunând simplu: ’’Poftim vânat!’’

O caracterizare concluzivă a poeziei istorice a lui Alecsandri o face marele său contemporan romantic Mihai Eminescu în fragmentul din ’’Epigonii’’ plasat pe coperta volumului ’’Legende şi pasteluri’’, cu trimitere la epoca de refrinţă a lui Ştefan cel Mare: ’’El deşteaptă-n sînul nostru dorul ţării cei străbune/El revoacă-n dulci icoane a istoriei minune/Vremea lui Ştefan cel Mare, zimbrul sombru şi regal’’.

SURSE

Vasile Alecsandri, Legende şi pasteluri, ediţia II, Ed. Ion Creangă, colecţia Biblioteca şcolarului, Bucureşti, 1982, pp. 6-48.

Vasile Alecsandri, Poesii poporale ale românilor, Tipografia Lucrătorilor Asociaţi, Bucureşti, 1866, http://books.google.com/books?id=QYpiAAAAMAAJ&printsec=frontcover&hl=ro#v=onepage&q&f=false

Stefan Voda si Codrul, http://www.aboutromania.com/alecsandri52.html

Ştefan Ştefănescu, Istoria medie a României, partea a II a, Principatele Române, secolele XIV-XVI, Universitatea Bucureşti, Bucureşti, 1992

Institutul de lingvistică, istorie literară şi folclor al Universităţii ’’Al. I. Cuza’’ din Iaşi, Dicţionarul literarurii române de la origini până la 1900, Bucureşti, 1979, pp.15-24

’’Fraţii Jderi’’, http://www.aboutromania.com/alecsandri51.html

’’Dan căpitan de plai’’, http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/dancapitan.php

http://www.internetus.ro/special-zone/turism/36904-povestea-dealului-crucii-de-la-putna.html