Economie, corupție și politică în România lui Nicolae Ceaușescu (POPA 2025)

Cosmin Popa, Economie, corupție și politică în România lui Nicolae Ceaușescu, Corint / Istorie, București, 2025, 411 p.

5 Într-un context în care nostalgia comunistă este tot mai des instrumentalizată politic, volumul lui Cosmin Popa, Economie, politică și corupție în România lui Nicolae Ceaușescu, oferă o demistificare necesară și temeinic argumentată a mitului eficienței economice a regimului ceaușist. Cu rigoare istorică și claritate analitică, autorul demonstrează cum dictatura a fost puternic marcată de corupție sistemică și de incapacitatea structurală a unui model politic și economic autoritar de a evita falimentul. O carte indispensabilă pentru înțelegerea lucidă a trecutului recent și pentru apărarea valorilor democratice în prezent.
FLORIN DANIEL ȘANDRU

Statistici, dosare din justiție, rapoarte ale comisiilor de control, documente ale ministerelor, stenograme ale serviciilor de cadre, Miliție și Securitate, raportări false, furturi, corupție, mecanismele ascunse ale partidului, miturile industrializării și cooperativizării, delirul economiei planificate, totul într-un volum de lectură căruia nu te poți dezlipi până la ultima pagină. După o documentare uriașă, istoricul Cosmin Popa alcătuiește un portret precis, rece, complet lipsit de figuri de stil, al unei lumi, care, în cele din urmă, a făcut implozie în 1989. Această carte este o realizare excepțională.

CĂTĂLIN ȘTEFĂNESCU

Deși Nicolae Ceaușescu nu a fost un ideolog, comunismul care a ieșit din mâinile lui a plantat în interiorul statului și societății unul dintre cei mai insinuanți și perfizi sâmburi: corupția, cu cele două fețe ale ei: ca mod de organizare a puterii, pe de o parte, un schelet al nomenclaturii bine arcuit sub ochiul panoptic al cuplului Ceaușescu și, pe de altă parte, ca reparație morală pentru oamenii care erau înfometați, istoviți, hăituiți de costurile unei dictaturi tot mai absurde. Această viciere a moralei publice este una moștenirile de cursă lungă ale comunismului, ale cărui costuri, arată demonstrația necesar de lucidă a lui Cosmin Popa, încă sunt pe nota de plată a românilor.

MAGDA GRĂDINARU

6 Lucrarea lui Cosmin Popa este necesară și binevenită într-o Românie îndemnată digital să creadă că Ceaușescu este un erou, iar comunismul mai bun decât democrația. Cosmin Popa este demitizant, direct și pune adevărul acolo unde îi este locul. Cartea sa urmărește - cu date, fapte, nume de oameni și fără teze - modul în care regimul comunist a lucrat în România. Cum au fost luate deciziile economice și sărăcirea populației, transformarea corupției în sistem de supraviețuire și care sunt polii politici ai perioadei, dincolo de Ceaușescu, sunt cele trei direcții de acțiune. O carte în care instrumentele precise ale istoricului sunt completate cu talent scriitoricesc, ce își stârnește curiozitatea. De fapt, asistăm la un curs academic coborât între oameni și care întregește calitatea de povestitor pe care autorul o arată în serialul video Historincul. Și, mai ales, lecția de istorie pe care am uitat să o predăm copiilor noștri în ultimele decenii.

CĂTĂLIN STRIBLEA

7 Listă de abrevieri

11 1. Cum funcționa, de fapt, ceaușismul

36 2. Primăvara „tehnocraților de partid” (1966-1970)

69 3. Întoarcerea la pământ

105 4. Corupția ca fond și motor al reformelor

118 5. Gurahonț și „curiosul caz de la Argeș”

137 6. Reformele economice ale anului 1967 sau planificarea minuțioasă a liberalizării

158 7. Umbrele unei perioade luminoase

168 8. Consumul, „victima” creșterii industriale

175 9. Partidul mută presiunea pe societate, iar Securitatea preia controlul asupra Miliției

221 10. Încercări de corectare și soluții stranii (1970-1979)

295 11. Obsesii locative la nivel înalt

315 12. Soluțiile în acțiune - noul mecanism economic (1979-1989)

370 13. În loc de concluzii

393 Bibliografie

407 Indice de nume

coperta III
Cosmin Popa este cercetător științific în cadrul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga”, Academia Română, specializat în istoria Uniunii Sovietice, Rusiei șI Europei Centrale și Răsăritene în perioada comunistă și postcomunistă. Studii universitare la București și Moscova. Doctor în istorie al Universității București din 2007, cu studii postdoctorale între 2011 și 2013. Membru al Comisiei Mixte a Istoricilor din România și Federația Rusă, membru al Comisiei româno-ruse pentru studierea problemelor izvorâte din istoria relațiilor bilaterale, inclusiv problema Tezaurului României. Împuternicit al Academiei Române pentru Programul Centenar (2018-2021). Autor a peste 80 de studii publicate în diverse reviste științifice. Printre volumele publicate menționăm: Nașterea Imperiului (2002; Premiul Uniunii Scriitorilor „CopyRO”, secțiunea Istorie, 2003); Între tentația imperiului și alianța strategică: URSS și Europa Centrală și de Est (1941-1953) (2012); Intelectualii lui Ceaușescu. Academia de Științe Social-Politice (1970-1989) (2018); Elena Ceaușescu sau anatomia unui dictaturi de familie (2021).

coperta IV
Cosmin Popa reușește un lucru remarcabil în cadrul unei istoriografii în care predomină accentul pe dimensiunea politică, ideologică sau culturală. El izbutește să reunească într-o sinteză inovatoare analiza fracturilor structurale ale economiei planificate a României ceaușiste. Se poate observa că impactul factorului politic este decisiv, fiind reprezentat, în ultimă instanță, de maniera imperativă și voluntaristă a lui Nicolae Ceaușescu. Autorul unifică ceea ce până acum constituia domeniul a două sfere tratate distinct într-o sinteză asupra fazei <dictaturii dezvoltării> în interiorul regimului totalitar comunist din România ceaușistă. Realizează astfel o cercetare modernă asupra economiei planificate românești, unde ambițiile politice trebuiau completate de costurile supradimensionate ale industriei. Soluția găsită de Nicolae Ceaușescu la eroziunea sistemului industriei planificate și extensiv dezvoltate a fost diminuarea drastică a consumului intern. Extinderea controlului Securității asupra mecanismelor industriei și marginalizarea deplină a funcțiilor sociale ale statutului constituie alte repere ale regimului abordate în această cercetare.
Florin Muller

Încălzirea globală în epoca de piatră (MARIUS TEJA)

Propaganda comunismului soft occidental, care a confiscat ecologismul (dacă nu l-a inventat chiar de la începuturile sale în anii 1970), ne bombardează zilnic cu ideea încălzirii globale provocate de activitatea omului. Dacă ținem cont că industrializarea a început în Marea Britanie în a doua jumătate a  secolului XVIII, putem aprecia că în secolele XVIII și XIX impactul acestui proces asupra climei, ca parte a modernizării Occidentului, a fost nesemnificativ atât din punct de vedere cantitativ, adică raportat la geografia planetei, dar și calitativ, adică raportat la folosirea combustibililor fosili, adică cărbunele, petrolul și gazul.

 

Ca experiență personală academică, mi-a duc aminte de anul I la Facultatea de Istorie a Universității București, în anul universitar 1992-1993. În semestrul I, cursul de „Preistorie și Orient antic” era ținut de domnișoara Ligia Bârzu (1930-2003), care avea atunci 62 de ani și se afla aproape de pensie, adică la apogeul experienței sale științifice. În toamna anului 1992, la primele prelegeri, cele consacrate secțiunii „Preistorie”, a susținut, în mod banal, că, în Europa, în a doua parte a paleoliticului (epoca veche a pietrei 1.000.000 î. H – 10.000 î. H), clima a cunoscut patru perioade glaciare și trei perioade interglaciare. Cele patru perioade răcire a climei au durat zeci de mii de ani și sunt cunoscute de specialiști cu numele Gunz, Mindel, Riss și Wurm (râuri în Munții Alpi), iar cele trei perioade de încălzire a climei au durat mii de ani și sunt cunoscute sub denumirile Gunz-Mindel, Mindel-Riss și Riss-Wurm.

 

La începutul anilor 90, propaganda comunismului soft occidental era la începuturile sale în România, așa că a fost normal ca domnișoara Ligia Bârzu să nu simtă nevoia de a detalia aceste afirmații firești. Dar pe măsură ce propaganda comunismului soft avansa, o banală întrebare îmi revenea obsesiv: care au fost cauzele încălzirii vremii în perioadele interglaciare din moment ce populația planetei era, probabil, de ordinul a sute de mii de locuitori și nu existau industrie și transporturi poluatoare, consumatoare pe scară largă de cărbune, petrol și gaz?   

 

Răspunsul ni-l dă chiar Wikipedia, enciclopedie cu autori colectivi anonimi devenită unul din oficioasele comunismului soft, în articolul „Glaciațiune” la adresa https://ro.wikipedia.org/wiki/Glacia%C8%9Biune . Cauzele ar fi: variația ciclică a parametrilor orbitei Pământului, mișcarea plăcilor tectonice și deschiderea și închiderea strâmtorilor maritime. Ni se spune că variația ciclică a parametrilor orbitei terestre a fost studiată în anii 1920 de astronomul iugoslav Milutin Milankovici, care a stabilit că era vorba de trei factori: forma eliptică a mișcării Pământului în jurul Soarelui, înclinația axei terestre față planul elipticii și schimbarea poziției axei terestre în spațiu. Ca urmare, era vorba despre variația acțiunii Soarelui asupra Pământului.

 

Or, acest subiect este tratat și de Cristian Omăt, inginer electronist și doctorand în astronomie și astrofizică  la Facultatea de Fizică a Universității București, în articolul Cum influențează activitatea Soarelui clima Pământului?, postat la 3 octombrie 2024 pe website-ul „Infoclima. Știința din spatele schimbărilor climatice”, la adresa https://www.infoclima.ro/preview/cum-influenteaza-activitatea-soarelui-clima-pamantului  El concluzionează, în mod evident, cu prudență, pentru a nu fi penalizat de Poliția Iubirii pentru „negaționism climatic” și „discurs de ură împotriva Mediului, Naturii și Planetei”: „Încălzirea globală nu are o legătură directă cu activitatea actuală a Soarelui, ci mai degrabă este o consecință a unor cicluri solare mai vechi. Este o reacție în lanț, deoarece de-a lungul anilor ghețarii au început să se topească ceea ce a generat modificarea albedo-ului planetei, permafrostul s-a topit și acum vorbim despre emisii de metan în atmosfera, activitatea vulcanică s-a intensificat în ultimii ani, plus mulți alți factori interconectați. Toți aceștia sunt câțiva dintre factorii principali, dar nu și singurii, care conduc la modificarea temperaturii planetei Pământ.” Sublinierea boldată îi aparține lui C. Omăt.

 

Tot Wikipedia recunoaște existența în Occident, mai aproape de zilele noastre, a  unei „Perioade calde medievale” în anii 950-1250 (secolele X-XIII) la adresa https://ro.wikipedia.org/wiki/Perioada_cald%C4%83_medieval%C4%83 Se concluzionează comparativ cu mult curaj, dar și cu prudență totuși: „Nivelul temperaturilor din timpul optimului climatic medieval a fost semnificativ mai ridicat decât cel din timpul Micii Glaciațiuni care a urmat. Mai exact, a fost echivalent cu cel din anii '90, dar nu ar fi atins nivelul „global” al temperaturilor de la începutul secolului al XXI-lea.” Sublinierile boldate îmi aparțin.

 

Atunci, apare ca legitimă întrebarea: de ce propaganda comunismului soft ne amenință zilnic cu o apocalipsă climatică cauzată de activitatea omului și cu necesitatea absolută a unor schimbări globale revoluționare, dacă se poate aplicate chiar de ieri? Răspuns: deoarece pentru comunismul soft occidental inamicul este același capitalism imperfect care trebuie înlocuit forțat cu o utopie autodistructivă.

China - o piață uriașă de mașini (BUCOVALĂ & CÂNDEA 2003)

<
China este cea mai puternică piață pentru mașini. În 1987, o nouă mașină proiectată de chinezi a fost lansată de o firmă din Changchung*. Fabrica era specializată în camioane. Până în 2005, producția noilor mașini era estimată să ajungă la 150.000 de bucăți și la 300.000 de automobile un an mai târziu. Mașinile vor fi utilizate de companiile de taxi, birourile guvernamentale și de oameni de afaceri. China are un contract și cu firma Volkswagen pentru a produce peste 20.000 de mașini pe an. Dezvoltarea noilor materiale și tehnologii care economisesc combustibil și creșterea numărului de roboți utilizați în liniile de montaj, precum și alte inovații, determină numeroase schimbări ale altor fabrici de mașini de pe glob, astfel încât țările mai puțin dezvoltate au avut probleme în promovarea propriilor industrii de mașini.
>

Sursa
C. Bucovală & M. Cândea, Metode moderne de educație pentru mediu, Constanța, 2003, pp. 101-102.

Notă M. T.
* Changchun = Capitala provinciei Jilin din NE Chinei, situată la granița cu Coreea de Nord. (ro.wikipedia.org)

Istoria industriei de calculatoare în secolul XX (MILOȘESCU 2000)

(...)
Necesitățile armatei au stat la baza construirii și utilizării primului calculator electronic. Apoi, administrația americană a cumpărat primul calculator nemilitar în 1951 pentru recensământul populației. Doi ani mai târziu a fost livrat primul calculator unei firme particulare: în 1953, General Electric* a cumpărat pentru uzina sa din Louisville** un calculator UNIVAC I***.
După succesul avut cu ENIAC****, Mauchly***** și Eckert****** au creat împreună o întreprindere. Când au început să aibă probleme financiare, au făcut propunerea de vânzare către trei firme puternice din punct de vedere financiar: IBM******* - prima companie de mașini electromecanice de birou, NCR******** (National Cash Register) - specializată în mașini de casă și Remington********* - specializată în mașini de scris. Firma Remington a avut mai mult fler și a acceptat repede oferta. (...) IBM, care fusese prima pe piața materialelor de birou, a fost ca și inexistentă în sectorul calculatoarelor până în anul 1954. Din 1952 până în 1954, Univac, subcompania de informatică de la Remington, a controlat în proporție de 100% piața calculatoarelor. El a păstrat mulți ani un avans tehnologic important, care a făcut din Univac furnizorul privilegiat al centrelor universitare și de cercetare.
(...) Dar, în câțiva ani, fără a neglija dezvoltarea și vânzarea produselor sale tradiționale, IBM a recuperat handicapul și a reușit să ocupe primul loc pe piața mondială  de calculatoare. Din 1958 IBM a început să controleze două treimi din această piață. (...) În 1953 IBM a construit un calculator mai puțin evoluat pe plan tehnic decât cele ale firmei Univac, dar a știut să-și pregătească o lansare pe piață extraordinar de eficace. Mai întâi, chiar înainte de a se materializa proiectul care urma să se oună produselor Univac, IBM a anunțat calculatorul pe care îl va construi și vinde. (...)
(...) În aprilie 1953, firma a fost prezentă la New York, în mijlocul mediilor științifice, unde și-a prezentat primul produs. Aceeași politică a adoptat-o și pentru modelul următor, pe care l-a prezentat în peste 50 de universități. (...) Ca urmare, în cazul unor produse cu performanțe apropiate, cumpărătorul a ales de cele mai multe ori calculatoare IBM. (...) În anul 1969, pentru a realiza proiectul Apollo********** (primul om pe Lună), NASA a ales calculatoarele firmei Univac, care era singura firmă capabilă să realizeze un sistem teleinformatic ce putea să recupereze cu viteză foarte mare semnalele transmise de pe Lună. Dar firma IBM s-a dezvoltat și în această direcție. Datorită politicii sale de relații, în 1981, când și ea fost capabilă să realizeze calculatoare pentru naveta spațială***********, naveta a plecat cu calculatoate IBM.
Pe de altă parte, firma IBM cunoștea foarte bine piața datorită parcului său de mașini electromagnetice și beneficia de o rețea comercială formidabilă. Aceasta a determinat ca primele modele construite să fie îndreptate către rezolvarea problemelor de gestiune ale întreprinderilor. Din experiență, știa că în acest sector elementul strategic în alegerea unui calculator este prețul. Astfel, primul calculator pe care l-a construit pentru gestiune a fost de 12 ori mai ieftin decât produsul lor anterior. Succesul său comercial a fost prin instalarea, în 1953, a 175 de calculatoare de acest tip. Univac a neglijat sectorul economic și problemele sale, orientându-se mai mult pe performanțele tehnologice și pe domenii ca cercetarea, administrația și armata.
Din 1965 informatica nu mai este doar o activitate anexă, ci a devenit ea însăși o industrie. În contextul unei craeșteri puternice a pieței, calculatorul nu mai este un obiect ciudat. El este o unealtă folosită în toate domeniile de activitate.
Pe această piață puterea firmei IBM nu numai că s-a confirmat în anii următori, dar a crescut neîncetat. IBM a folosit aceeași politică abilă și mai târziu, când a apărut primul calculator personal și când a avut de înfruntat concurența calculatoarelor Macintosh************ ale firmei Apple*************: și-a lansat produsele cu multă publicitate, s-a orientat către aplicațiile economice și a practicat prețuri mai scăzute decât concurența. (...) De aici a rezultat o creștere în valoare absolută a firmei IBM. Această putere a antrenat efecte de dominare asupra celorlalte întreprinderi din sector și asupra ansamblului societății.
Unul dintre cei mai importanți concurenți ai formei IBM în domeniul microcalculatoarelor PC este compania Apple, care a început să construiască propriul model de microcalculator PC cam în aceeași perioadă în care IBM crea primul său PC. Calculatorul conceput de Apple, numit Macintosh, sau pe scurt Mac, nu era compatibil nici din punct de vedere hardware, nici din punct de vedere software cu cel creat de IBM. Acest calculator avea un mare avantaj: Apple a fost prima companie care, folosind ferestrele, casetele de dialog și pictogramele, a creat o interfață grafică pentru utilizator. În aceeași perioadã, calculatoarele IBM foloseau o interfață realizată printr-un limbaj de comandă care presupunea ca utilizatorul să învețe comenzile și să le introducă de la tastatură pentru a putea cere calculatorului să execute operații. Avantajul interfețelor grafice a determinat firma IBM să dezvolte medii de lucru grafice pentru sistemul de operare MS-DOS************** care lucra la nivelul limbajului de comandă. Cea care a realizat prima interfață grafică pentru calculatoarele IBM a fost firma Microsoft***************. Interfața se numea Windows. După mai multe versiuni ale acestei interfețe grafice, Microsoft a creat pentru calculatoarele IBM un sistem de operare care folosește interfața grafică: Windows 95. Dacă firma IBM a permis și altor companii să fabrice calculatoare care folosesc aceeași arhitectură cu calculatoarele sale (calculatoare compatibile IBM PC), firma Apple a fost mai restrictivă din acest punct de vedere. Un studiu de piață la momentul actual arată că sunt predomnante cele două tipuri de calculatoare IBM și Mac. Calculatoarele Mac sunt însă mult mai scumpe decât cele IBM. Ele sunt în general cumpărate de persoane care creează muzică și design.
Piața de software este dominată la momentul actual de firma Microsoft. Ea a fost fondată în iulie 1975, la Albuquerque, statul New Mexico, ca un parteneriat între Bill Gates**************** și Paul Allen*****************, cu scopul precizat de a crea limbaje pentru microcalculatorul Altair****************** construit cu microprocesor Intel 8080 și pentru microcalculatoarele care vor apărea pe piață. Compania a creat în acel an, pentru microcalculatorul Altair, limbajul Microsoft Basic. În anii următori a dezvoltat pentru microcalculatoare limbajul Fortran*******************. În anul 1978 firma avea doar 13 angajați și o vânzare anuală de un milion de dolari. Începând din anul 1980 firma Microsoft începe să colaboreze cu firma IBM pentru dezvoltarea sistemului de operare MS-DOS și a limbajelor de programare Basic, Fortran, Cobol******************** și Pascal********************* pentru microcalculatoare. În acel an firma Microsoft avea 40 de angajați și vânzări anuale de 8 milioane de dolari. În anii care au urmat Microsoft și-a continuat colaborarea cu IBM, dar din 1981 începe să colaboreze și cu Apple, principalul colaborator rămânând în continuare IBM, pentru microcalculatoarele căruia a dezvoltat și limbajul C. Paul Allen a părăsit în 1983 firma Microsoft. În acest an firma avea 300 de angajați și o vânzare anuală de 69 milioane de dolari.
În anii următori, Microsoft a creat pentru calculatoarele IBM prima interfață grafică de utilizator (Windows), primul sistem de operare cu interfață grafică (Windows 95), primul pachet integrat de programe pentru birotică Microsoft Office, ce cuprinde un procesor de texte (Word), un produs pentru gestionarea foilor de calcul (Excel), un sistem pentru gestiunea bazelor de date (Access) și un program de grafică pentru realizarea prezentărilor pe calculator (Power Point). Aspectul unitar al programelor din acest pachet a făcut ca Microsoft Office să cucerească piața în detrimentul altor produse, ca procesorul de texte WordPerfect********************** și produsul pentru gestionarea foilor de calcul Lotus 1-2-3***********************. Evoluția ulterioară a firmei Microsoft a arătat că Bill Gates este decis ca firma sa să domine total industria de software. Această politică de piață i-a creat animozități și conflicte juridice cu celelalte firme de pe piața de calculatoare: relațiile firmei Microsoft s-au mai răcit, firma Apple i-a intentat în 1988 un proces acuzând-o că i-a copiat interfața grafică în produsul Windows 2.03, Comisia Federală de Comerț* a anchetat-o pentru practici anti-concurențiale ca urmare a integrării în sistemul de operare Windows 95 a programului de navigare pe internet Internet Explorer etc.
(...)

Sursa
Mariana Miloșescu, Tehnologia informației. Manual pentru clasa a IX a, ed. Teora, București, 2000, pp. 279-282.

Note M. T.
* General Electric = Companie americană înființată în 1892, prin fuziunea lui Edison Electric. Light cu Thomson-Houston Electric. Firma a fost inclusă în indicele Dow Jones al bursei din New York din 1896, anul instituirii indicelui. (www.ge.com/about-us/history/)
** Louisville = Oraș din statul Kentaucky, din estul SUA. (ro.wikipedia.org)
*** UNIVAC I (Universal Automatic Computer) = Realizat de Mauchly-Eckert Computer Company, care a livrat 46 de bucăți în perioada 1951-1958. (www.thcop.net/hardware/univac)
**** ENIAC (Electronic Numerical Integrator and Computer) = Primul calculator electronic, intrat în funcțiune în 1946, a fost realizat de J. Mauchly și J. Eckert de la Universitatea Pennsylvania, în baza unui contract încheiat cu armata SUA în timpul celui de-al doilea război mondial. (www.anacronic.ro - 26.11.2014)
***** John Mauchly (1907 Cincinnati/SUA - 1980 Ambler/SUA) = Doctor în fizică al Universității John Hopkins din Baltimore în 1932. Profesor la Universitatea Pennsylvania. Proiectant al calculatoarelor ENIAC, EDVAC, BINAC și UNIVAC 1. (history.computer.org)
****** John Eckert (1919 Philadelphia - 1995 Pennsylvania) = Absolvent al Facultății de Inginerie Electrică a Universității Pennsylvania. Profesor la UP. Proiectant al calculatoarelor ENIAC, EDVAC, BINAC și UNIVAC 1. Primul curs universitar de calculatoare. (www.computer.org)
******* IBM = Companie americană IT, înființată în 1911, în statul New York, prin fuziunea a trei firme, cu numele Computing Tabulating Recording. Numele International Business Machines a fost luat în 1924. (www-03.ibm.com/ibm/history/history/history_intro.html)
******** NCR = Companie înființată în 1879 la Dayton, Ohio, cu numele National Manufacturing Company, de către J. Ritty, inventatorul casei de marcat (cash register). Patentul și firma au fost cumpărate în 1884 de J. Patterson, care i-a dat numele actual. În 1991, compania a fost achiziționată de gigantul american AT&T. (www.ncr.com/company)
********* Remington Rand = Firma de armament E. Remington & Sons a fost înființată în 1816 de către inventatorul carabinei cu același nume. În 1873, compania a început să producă mașina de scris Glidden - Sholes, patentată în 1868. În 1886, divizia mașinilor de scris a fost vândută către trei angajați, care au înființat Standard Typewriter Manufacturing Company. În 1902, compania și-a schimbat numele în Remington Typewriter Company. În urma fuziunii din 1927 cu Rand Kardex numele firmei a devenit Remington Rand. În 1955 a fost cumpărată de Spyrre Corporation, care s-a unit în 1986 cu Borroughs pentru a forma Unisys. (eng.wikipedia.org)
********** Programul spațial Apollo (1961-1975) a fost anunțat de discursul din Congres al președintelui J. Kennedy din mai 1961. Programul a fost realizat de NASA cu nave spațiale Apollo și rachete purtătoare Saturn. În anii 1969-1972, navele Apollo 11, 12, 14, 15, 16 și 17  au aselenizat și 12 oameni au pus piciorul pe Lună. (www.historia.ro)
*********** La 12 aprilie 1981, NASA a lansat naveta spațială Columbia cu echipaj de doi oameni, care s-a întors în zbor planat. În cei 30 de ani de existență a acestui program spațial, cele 5 navete au efectuat peste 130 de misiuni cu peste 350 de oameni la bord, Challenger (1986) și Columbia (2003) explodând în zbor. (www.revistamagazin.ro - 6 iulie 2011)
************ Macintosh (din 1998 Mac)  = Familie de PC lansată în 1984 cu procesor Motorola, 128 kb RAM și sistem de operare propriu. Primul calculator comercial cu interfață grafică și maus. Numele a fost preluat de la un soi de măr american. (oldcomputers.net)
************* Apple Inc. (Apple Computer până în 2007) = Firmă americană de IT, înființată în 1976, în Silicon Valley, de Steve Jobs și Steve Wozniak. Numele a fost preluat de la casa de discuri care lansase cântecele formației Beatles, al cărwi fan era Jobs. Numărul 1 mondial în 2012, cu o valoare de piață de 623 miliarde dolari. (playtech.ro - 21 august 2017)
************** MS-DOS (Microsoft - Disk Operating System) = Sistem de operare non-grafic cu linie de comandă. Creat de Tim Paterson pe baza 86-DOS pentru IBM-PC și lansat în 1981. Microsoft a oprit dezvoltarea sa în 2000. (www.computerhope.com)
*************** Microsoft = Cea mai mare companie de software din lume. (macgateway.com - 2012)
**************** William Gates III (1955 Seattle - ) = S-a născut în familia unui avocat și a unei profesoare universitare. A abandonat facultatea după doi ani, pentru a fonda Micro Soft cu prietenul său din copilărie P. Allen. În 2000 a înființat Fundația Bill și Melinda Gates. În 2014 s-a retras din funcția de președinte al companiei. (www.gatesnotes/globalpages/bio)
***************** Paul Allen (1953 Seattle - ) = S-a născut în familia unui director de bibliotecă. A abandonat studiile universitare pentru a lucra în domeniul computerelor. În 2000 părăsește comitetul director al Microsoft, al cărui nume l-a propus. (www.forbes.com - 31.01.2014)
****************** Altair = Lansat în 1975 de compania MITS din Albuquerque. (www.ziare.com - august 2006)
******************* FORTRAN = Prescurtare de la Formula Translation, rescris Fortran din 1990. Primul limbaj de programare, folosit și în prezent. Lansat în 1957 de John Backus de la IBM. (www.britannica.com)
******************** COBOL = Acronim pentru Common Business Oriented Language. Limbaj pentru afaceri. Din 2002 orientat pe obiecte. Lansat în 1959 de Grace Hopper. (www.manager.ro)
********************* Pascal =Limbaj structurat lansat în 1970 de elvețianul Niklaus Wirt. Numele său onorează memoria matematicianului francez Blaise Pascal, autorul primei mașini. mecanice de calculat în 1641. (limbajulpascaldianasianna.wordpress.com)
********************** WordPerfect = Lansat în 1979 de B. Bastian și A. Ashton de la Universitatea Brigham Young din Utah. Cumpărat în 1994 de Novell și în 1996 de Corel. Detronat în anii 90 de Word-ul lui Microsoft. (eng.wikipedia.org)
*********************** Lotus 1-2-3 = Lansat în 1983 de Jonathan Sachs de la Lotus Software (azi parte a IBM). Retras în 2013. (www.techopedia.com)

Problemele economice ale Scoției independente imaginate în 1973 (SINCLAIR 1973)

<
(...) Pentru moment, le-am lăsat* la o parte și am scos documentul menționat de Guthrie, un memorandum voluminos adresat mie de colegul meu Matthews, Ministrul Comerțului. M-a îngrijorat mai ales faptul că în timp ce schema economică pe termen scurt nu arăta prea rău, tendințele și orientările pe termen lung nici pe departe nu se profilau în roz. Din cuprinsul memorandumului reieșeau că și funcționari superiori permanenți din Ministerul Comerțului și Dezvoltării Industriale erau de asemena îngrijorați. Am luat act de o mulțime de dovezi atestînd creșterea îngrijorării cu cu privire nu numai la ritmul în care sporeau dificultățile de echilibrare a balanței plăților, dar și la cel în care firmele noastre  mai mari și industriile erau treptat înghițite de societăți străine cu sediul în țara noastră. La prima vedere, părea firesc ca, în situația precară în care se aflau proprietarii scoțieni, să vândă pe bani gheață oricui le-ar face oferte. Nu sînt nici pe departe un naționalist cu vederi înguste și pun preț pe faptul că întreprinderile internaționale au înflorit mult și vor continua să prospere.
Nici o țară nu mai poate să fie vreodată cu desăvîrșire independentă din punct de vedere economic și financiar. Toate profețiile de tip Cassandra (1) și toate îngrijorările de tip De Gaulle** în privința dominației economice străine nu vor avea niciodată efect mare asupra economiei țările din vest, în care banul merge totdeauna într-acolo unde se poate obține cel  mai mare beneficiu. Totuși, lăsînd la o parte considerațiile de asemenea soi, am avut sentimentul că fluxul acesta neobișnuit năvălea și inunda mai repede decît ar fi fost firesc; de aceea rugasem pe Matthews și ministerul său să-mi trimită o situație cu analiza tuturor societăților cu capital străin. Și îmi fusee trimis memorandumul de față. Ca economist calificat mi-am îndreptat atenția înainte de toate la statisticile din anexe. Statisticile ușor pot fi făcute să mintă, dar nu chiar atît de ușor precum concluziile trase din ele.
Presupun că înțelesesem asemena lucru, dar cu uimire, ca să nu spun cu groază, am luat aminte cît de justificate erau suspiciunile mele privind numărul copleșitor al industriilor noastre de bază aflate acum în principal sub control sau apartenență americană. Astea veneau să se adauge la interesul transatlantic bine susținut în cea mai mare parte a presei din întreaga noastră țară și la relațiile excelente, de o factură foarte unilaterală, dintre anumite întreprinderi financiare americane și cele două bănci comerciale scoțiene mai importante.
Nu erau o noutate asemenea investiții americane în Scoția și ne fuseseră de un ajutor copleșitor în trecut. Sînt primul să recunosc că fără acest ajutor, fără imboldul pe care ni l-a dat acea enormă afluență de dolari, n-am fi avut niciodată nici tăria și nici puterea să ne folosim de prilejul de a ne cîștiga independența. Dar ajutorul și încrederea acordată nouă ca o zonă de potențială dezvoltare e una, și dolarii, care ne cumpărau cu ridicata acum cînd ajunsesem la sapă de lemn, e cu totul alta.
Am petrecut aproape o oră studiind documentul respectiv, lăsînd concluziile la urmă; și concluziile m-au liniștit oarecum. Cifrele erau alarmante, dar concluziile subliniau împrejurările contextuale și erau în același timp precuate și încurajatoare.
(...)

(1) Aluzie la personajul Cassandra, din mitologia greacă, ale cărei preziceri de viitor nu se adevereau.
>

SURSA
Michael Sinclair***, Pactul dolarului****, trad. C. Popa, ed. Univers / col. Enigma, București, 1974, pp. 87-89.

NOTE M. T.
* Malcolm Mockingham, ministrul de interne al Scoției independente, personajul principal al romanului futurologic, scris la persoana întâi.
** Charles de Gaulle (1890-1970) = General francez. Conducătorul Forțelor Franceze Libere din Marea Britanie (1940-1944), după capitularea Franței în fața Germaniei în iunie 1940. Prim-ministru în 1944-1946 și 1958-1959. Președinte în 1959-1969. În timpul Războiului Rece, a fost promotor al politicii de suveranitate a Franței, în cadrul blocului occidental condus de superputerea nord-americană. (https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/vizita-generalului-de-gaulle-la-bucuresti)
*** Michael Shea (pseudonim literar Sinclair) (1938-2009) = Scot who served as 'spin doctor' to the Queen, „Scotsman”,19 october 2009 (http://www.scotsman.com/news/obituaries/michael-shea-1-779536)
***** „Kirkus Reviews” (https://www.kirkusreviews.com/book-reviews/michael-sinclair/the-dollar-covenant/)

Problemele politice și economice ale Scoției independente imaginate în 1973 (SINCLAIR 1973)

<
(...) Documentul cel mai important era copia unui raport telegrafiat, datat cu vreo zece zile mai înainte. Era transmis de Torrance lui Lian MacPake, vechi dar nici pe departe vîrstnic Președinte al Federației Societăților Americano-Scoțiene din New York. Erau relatate toate condițiile, cadrul și atmosfera apropierii pe care Torrance o încercase pe lîngă mine. Am început să citesc:
„Recentele ciocniri din Glasgow* dintre greviști și Republicani, în privința cărora veți fi primit rapoarte destul de complete de la delegatul meu, începea Torrance, au fost incidente violente și pe scară foarte întinsă, care demonstrrează în ce stare dezastruoasă se află Scoția și ce profunde adversități există astăzi în sînul ei. Că mulți oameni au murit acum și foarte mulți au fost grav răniți, e o tragedie de proporții dezolante, care oferă o sumbră perspectivă asupra viitorului. Atîta vreme cît competența și bunăvoința, ambele scadente, ale Guvernului actual, și ale marii majorități a Adunării Naționale Scoțiene, de a înfrîna și aplana exploziva situație actuală nu sînt puse imediat în acțiune, grava situație economică și numărul de șomeri mult mai mare decît în oricare altă epocă de la „treizeci”** încoace, eșuarea completă a negocierilor în multe dintre cele mai importante sectoare ale industriei naționale precum și problemele nesiguranței continue a balanței investițiilor, trebuie să ducă neapărat la dezastru. Chiar și așteptata redresare economică din nord-est, ca rezultat al descoperirilor  vaste de zăcăminte de petrol și gaze naturale din Marea Nordului***, n-a fost decît un fenomen înșelător și de scurtă durată. Odată ce operația capitală a luat sfîrșit, forajele fiind efectuate și conductele instalate pe țărm pînă în Scoția și pînă pe Continent, s-a terminat, mai mult sau mai puțin și cu intrarea banilor în buzunarele scoțienilor. Bogăția aceea se scurge acum prin Scoția, tot atît de iute ca și petrolul din conducte și mult prea puțin din total e abătut din drum și pus la dispoziție pentru nevoile locale.
Nu dramatizez situația cînd spun că-n aer plutesc semnele unor conflicte civile crîncene și pe scară întinsă, din care numai cei ce caută să întoarcă timpul îndărăt și să reîntroneze vremurile Regatului Unit****, pot spera un beneficiu. Mulți, enorm de mulți, au și început să spună că independența a fost o experiență costisitoare care a eșuat și, cînd vorbesc despre ea, folosesc în mod semnificativ timpul trecut. Sprijinul dat partidului Unioniștilor crește văzînd cu ochii și, dacă nu se iau măsuri imediate și ferme, eu nu mai cum răspunde de urmări. Mulți dintre membrii Unioniștilor au și intrat mai mult sau mai puțin fățiș în guvern, în industrie, în administrația civilă și chiar în Biserică. Oameni care ar fi mult prea fericiți să se întoarcă iarăși la Confederația Engleză sau Britanică, pentru considerente care, după propria lor părere, depășesc pe cele economice și politice. În asemenea privință ei pretind că sînt doriți și vor fi reprimiți bucuros și cu brațele deschise, lucru pe care eu nu-l văd chiar cu atîta optimism. Și Anglia își are problemele ei imense, dar situația și condițiile sînt în multe privințe mult mai bune la sud de Berwick***** și ar fi absurdă și necugetată orice acțiune desfășurată în credința că englezii vor accepta înapoi Scoția cu toate tumorile ei cu tot.
(...)
Mockingham****** a confirmat opinia mea, anume că greutățile actuale nu sînt cauzate numai de situația șubredă fundamentală și inerentă a economiei scoțiene, dar se datorează în mare măsură și faptului că prea muți din cei ce dirijează economia se întîmplă să fie suporteri de frunte ai Unionismului. Nu numai din incompetență, ci și cu un anumit scop se joacă o carte dezastruoasă. Campbell, guvernatorul Băncii Naționale, este, precum știți, în locul de frunte al Unioniștilor și mi-e cu neputință să înțeleg de ce guvernul l-a menținut în postul pe care-l are. I-am făcut o asemenea aluzie lui Mockingham, dar cu multă băgare de seamă, deoarece cu toții sînt foarte bănuitori în privința oricărei sugestii ce vine de la noi, cei de la Americano-Scoțiană, părînd că așa ceva reprezintă un amestec sau o influență în treburile interne ale Scoției... Mockingham, evident, mai puțin decît alții.
(...) Cele ce am de comunicat sînt următoarele: dacă guvernului scoțian nu-i va sta numaidecît la îndemînă un flux masiv de capitaluri pentru a-i da posibilitatea să surmonteze dificultățile în care se află, Scoția, ca națiune independentă, va înceta de a mai exista. Nu vă cer decît un Mini-Plan Marshall******* . Numai așa va putea națiunea aceasta supraviețui.
Dar dacă credeți că noi, cei din Federație, putem găsi fondurile necesare și putem acorda un asemenea sprijin financiar, căruia, pentru moment, n-aș îndrăzni să-i estimez cifra, voi susține cu tărie că nu trebuie să-l acordăm orbește așa cum, cuprinși de o euforie generoasă, am înclinat s-o facem în trecut. Nu trebuie înfățișat ca un act de caritate. Nu trebuie să fie un act de caritate. Acordarea capitalului trebuie să fie condiționată sincer, dar secret, de promisiunile guvernului scoțian de a remedia toate deficiențele din conducerea economică actuală a țării, prin înlăturarea cadrelor la care am făcut aluzie mai sus. (...) Nu prea e timp de pierdut, dar dacă e să reușească, trebuie să ne alegem calea cu prudență. N-ar avea rost și ar fi contraindicat să mergem cu o asemenea propunere la Primul Ministru sau la Ministrul de Finanțe. Mai întîi de toate, trebuie să pregătim terenul, altfel totul se va da în vileag în cîteva ore și adversarii - cei prea mîndri să primească ceva ce vor considera drept  un act caritabil și cei care, din rațiuni Unioniste, se vor teme să reintre într-un regim de stabilitate economică, - adversarii ziceam, se vor putea uni ca să atace oferta noastră ca o formă nouă de neocolonialism american și de mituire.
(...)
>

SURSA
Michael Sinclair********, Pactul dolarului*********, trad. C. Popa, ed. Univers / col. Enigma, București, 1974, pp. 35-39.

NOTE M. T.
* Glasgow = Cel mai mare oraș al Scoției. (http://travel.descopera.ro/8688150-Glasgow-Avangarda-in-stil-scotian)
** Marea Criză economică mondială din 1929-1933. (http://jurnalul.ro/scinteia/istoria-comunismului/1929-1933-marea-criza-distruge-economia-mondiala-49483.html)
*** (http://www.zf.ro/analiza/extractia-petrolului-din-marea-nordului-nu-mai-este-rentabila-pentru-marile-companii-doar-pentru-recuperatori-2983896)
**** Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
***** Berwick-upon-Tweed  = Cel mai nordic oraș din Anglia, situat la 4 km de granița cu Scoția. (http://news.bbc.co.uk/2/hi/uk_news/england/tyne/3727046.stm)
****** M. Mockingham = Ministrul de interne al Scoției independente, personajul principal al romanului, scris la persoana I.
******* Planul Marshall = Plan de masiv ajutor economic acordat de SUA Europei distruse de al doilea război mondial, anunțat de secretarul de stat american George Marshall la 5 iunie 1947. La ordinul lui Stalin, noile regimuri comuniste din Europa de Est au refuzat ajutorul american, momentul consacrând de facto divizarea ideologică a Europei postbelice. (http://ziarullumina.ro/planul-marshall-promotor-al-constructiei-europene-57808.html)
******** Michael Shea (Sinclair) (1938-2009) = Scot who served as 'spin doctor' to the Queen,
„Scotsman”,19 october 2009 (http://www.scotsman.com/news/obituaries/michael-shea-1-779536)
********* (https://www.kirkusreviews.com/book-reviews/michael-sinclair/the-dollar-covenant/)

Un medic de țară despre dimensiunea economică a civilizării Franţei în 1829 (BALZAC 1832-1833)

<
(...)
Benassis începu a rîde, dar încetişor şi cu un aer trist.
- Cu alte cuvinte, să scriu vreun memoriu despre  mijloacele de  a civiliza Franţa? Şi domnul Gravier mă îndemna la fel. Vai, domnule! nu-i chip să să lămureşti un guvern  şi, dintre toate guvernele,  cel mai anevoie de lămurit e tocmai acela care îşi închipuie că îi luminează pe alţii. Desigur ceea ce am făcut noi pentru cantonul nostru ar trebui să facă toţi primarii pentru ale lor,  magistratul municipal pentru oraşul său, subprefectul pentru circumscripţia sa, prefectul pentru departament,  ministrul pentru Franţa, fiecare în sfera de interese pentru care răspunde. Dacă eu am convins lumea să se construiască o şosea de două leghe*, apoi unul ar îngriji să se facă un drum, altul un canal; dacă eu am încurajat  fabricarea de pălării pentru ţărani,  ministrul ar putea elibera Franţa de sub jugul industrial al străinătăţii, încurajînd manufacturile de ceasornicărie, ajutînd perfecţionarea prelucrării fierului sau oţelului, fabricarea  pilelor sau creuzetelor, cultura borangicului sau a nutreţurilor. În materie de comerţ a încuraja nu înseamnă a proteja. politica cea adevărată trebuie să năzuiască  a elibera ţara de sub orice tribut dat străinătăţii, dar fără ajutorul ruşinos al vămilor şi al prohibiţiilor. Industria nu poate fi salvată decît  prin ea însăsi. concurenţa e viaţa ei. Dacă o protejăm, adoarme;  monopolul o ucide, ca şi tarifele prohibitive. Numai proclamînd libertatea negoțului, o țară poate face ca întreaga străinătate să-i devină tributară, numai coborînd prețurile produselor sale manufacturate sub nivelor celor ale concurenților săi. Franța poate atinge această țintă mai lesne decît Anglia, căci posedă un teritoriu destul de întins pentru a-și menține produsele agricole la prețuri care îngăduie salarii scăzute în industrie; spre aceasta ar trebui să năzuiască stăpînirea noastră. Aceasta e problema principală a vremii noastre. (...) Ne lipsește în primul rînd virtutea civică pe care marii bărbați din antichitate o puneau în serviciul patriei, ei, care luau loc în ultimele rînduri cînd nu comandau. Boala vremii noastre este superioritatea. Avem prea mulți sfinți. Odată cu monarhia, am uitat de onoare,  odată cu credința părinților  - de virtuți, odată cu zadarnicele noastre încercări  de a conduce - de patriotism.  Acest principii nu mai există decît în parte, în loc să însuflețească mulțimile, căci ideile nu pier niciodată. Acum, pentru a sprijini societatea, nu avem altă proptea decît egoismul. Indivizii cred în ei înșiși. Viitorul aparține omului social;  mai departe nu mai vedem. Bărbatul de seamă care ne va salva din prăpastia spre care alergăm se va folosi, fără îndoailă, de individualism pentru a reface națiunea; dar în așteptarea acelei regenerări, trăim în veacul intereselor materiale și al pozitivului. Acest din urmă cuvînt stă pe buzele tuturor.

(...)

>

SURSA
Honore de Balzac, Medicul de ţară, trad. G. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 60-6.

NOTĂ M.T.
* LÉGHE, leghe, s. f. Unitate de măsură pentru distanțele terestre sau maritime, variind între 4 și 5,5 km. – Din it. lega. Sursa: DEX '09 (2009

„Comuna Crucea, județul Constanța” (GROSU & GHEORGHE & MIU 2015)

 Ion Grosu & Mirabela Gheorghe & Petrică Miu, Comuna Crucea, județul Constanța. Schiță monografică, Ex Ponto, Constanța, 2015, 234 p.

5 Valentin Ciorbea - Cuvânt înainte

9 1.Poziționare geografică. Elemente de cadru natural
I.1.Poziționare geografică
I.2.Elemente de relief
I.3.Flora și fauna
I.4.Regim hidrologic
I.5.Clima

25 2.Istoria
II.1.Zona în context istoric din antichitate până în epoca modernă
II.2.Așezări pe hărți medievale și moderne

65 3.Evoluția demografică

99 4.Aspecte economice
IV.1.Agricultura
IV.2.Creșterea animalelor
IV.3.Forța de muncă
IV.4.Activitatea industrială și comercială
IV.5.Transporturi
IV.6.Turismul

135 5.Viața social politică
V.1.Administrație
V.1.1.Organizarea administrativ teritorială a comunei Crucea în contextul organizării administrativ-teritoriale a României și a județului Constanța
V.1.2.Administrația publică
V.1.3.Utilități publice
a)Alimentarea cu apă potabilă
b)Alimentarea cu energie electrică
V.1.4.Infrastructura de sănătate și asistență socială
V.2.Învățământ
V.3.Culte
V.4.Cultură și sport

195 Anexe

231 Bibliografie (46 tipărituri și 26 adrese web)

coperta IV: Încercarea de a schița trecutul istoric al comunei Crucea și de a-i descifra coordonatele și principalele elemente componente cere - înainte de toate - pentru oricare loc și pentru oricare timp, analiza a cât mai multor evenimente și fapte concrete, cât mai semnificative, care să poată ajuta istoricul la rânduirea selectivă a unui material vast.

Nu stă în intenția noastră să prezentăm în lucrarea de față tabloul complet al istoricului localității. Ne-am îndreptat atenția, nu întâmplător, asupra evenimentelor din secolul XX, privindu-le ca o moștenire a perioadelor anterioare, cu consecințe pozitive pentru evoluția istorico-economică, socială, politică și culturală a acestei comune, așezată în zona centrală a Dobrogei. Dorința autorilor a fost de a îmbunătăți zestrea istorică a vechii provincii românești.

În preajma sărbătoririi a 100 de ani de la intrarea României în primul război mondial, lucrarea reprezintă și un semn de prețuire a generațiilor actuale pentru lupta și jertfa celor de la Crucea, în marile confruntări desfășurate în războiul pentru întregirea neamului.

Volumul cuprinde documente de arhivă și mărturii publicate în paginile unor periodice și lucrări științifice cu profil geografic și istoric despre localitățile comunei Crucea. Am încercat să prezentăm documentele reprezentative existente în arhivă, care vorbesc despre evoluția și schimbările pe care le-a suferit de-a lungul timpului comuna, conviețuirea pașnică a oamenilor locului (români, turci și tătari), lupta lor comună comună pentru dezvoltarea și apărarea bunurilor în perioada războaielor mondiale. Ne exprimăm considerația pentru reprezentanții Consiliului Local Crucea și pentru interesul pe care aceștia îl manifestă față de istoria locală.

Jurnalist independent versus politica economica liberala in România interbelica (PETRESCU 1933)

<
(...)
Dealtfel si tata si Nae Gheorghidiu erau din ce in ce mai nelinistiti si mai preocupati de soarta colaborarii cu Ladima... El scria gazeta ca si cind ar fi fost a lui si nici nu concepea macar ca ar putea sa scrie altfel... Negresit, aceasta aducea  cetitori, dar contrazicea prea mult intentiile proprietarilor... Din ce in ce mai mult Veacul un organ dusmanos industriei si comertului, ceea ce in nici un mod nu se potrivea gindurilor tatei, sau lui Nae Gheorghidiu... Intr-o zi  acesta ne-a aratat enervat un anunt ironic in pagina intiia a Veacului, pe doua coloane, in chenar, cu litere: ``Fabricile de gheata cer sprijinul statului. Gerul excesiv face inutila gheata artificiala, naruind astfel o industrie atit de necesara atit de necesara apararii nationale. Se cere ca statul sa ia asupra sa, cel putin in timpul iernii, cumpararea intregii productii de gheata, altfel fabricii vor fi nevoite sa inchida, lasind pe drumuri pe lucratori.``
Pe urma, iesirile impotriva industriei ``parazitare`` au devenit tot mai numeroase... La inceput, lui Nae Gheorghidiu ii era teama ca aceasta  campanie impotriva industriei nationale sa nu supere pe seful partidului... Ionel Bratianu era insa atit de preocupat de problema regentei si a mentinerii ``actului de la 4 ianuarie`` (1), incit tolera orice divergenta, pe orice chestie, era gata sa trateze cu orice partid, subventiona chiar gazete care atacau pe liberali, cerind numai convenabila pe aceasta ``chestie inchisa``... Mai cu seama in zilele acestea, ale procesului Manoilescu (2), ingaduia orice, devenise impaciuitor, parasind cu totul faimosul sectarism, numai in schimbul admiterii ``actului``. L-am vazut in ziua proclamarii la Camera; albise, obrajii i se micsorasera si se adincisera mult, parul dat peste cap era ca o chica de poet carunt, ciocul era de asemenea schimbat. Nu l-as mai fi recunoscut pe strada. Si asta numai in citeva luni de zile.
La inceput ii fusese teama ca, suparat din pricina remanierii, Gheorghidiu sa nu se adaoge cumva la numarul acelora, care politicieni incercati si abili, stiau ce inseamna ``o chestie``, si refuzau sa recunoasca ``de drept`` ``actul de la 4 ianuarie``, caci de fapt il recunosteau mai toti. Ii era teama ca Veacul ar fi putut sa aiba o atitudine mai echivoca... Cum, dimpotriva, gazeta parea sa fie anticarlista, caci se facea, vag de tot, e drept, ecoul stirilor defavorabile printului exilat, cu doua sau trei zile inainte de serbarea donatiei Muzeului Simu (1), cu o saptamina deci inainte de moarte, Ionel Bratianu (2) i-a telefonat pe la 2 dupa-amiaza lui Gheorghidiu, care a primit vestea naucit de uimire  si de fericire, ca vrea sa-l viziteze, daca e acasa... Cind a sosit, a fost primit de la portita de fier de Gheorghidiu, iar dupa ce a luat loc in biroul cu usile-oglinzi, impartite in careuri, si cu muchii de aur, linistit ca un stapin acasa la el, a spus ca tine sa-i aduca personal cordonul Coroanei Romaniei (pe care, dupa traditia liberala a remanierilor, i-l daduse drept consolare) si se scuza ca nu avusese timp, din cauza imprejurarilor (moartea regelui (3), aranjarea practica a regentei etc) sa i-l inmineze... E de prisos sa spun ce sperante - impotriva evidentei - a legat Gheorghidiu de acest ``gest`` al lui Ionel Bratianu. A crezut ca s-a intors iar roata norocului politic. Venirea peste o saptamina abia la sefie a lui Vintila Bratianu (1) marele pontif al industriei nationale, l-a facut  sa inghete de teama vreunei imprudente. E usor de inteles ca a avut aproape o sincopa cind a cetit chiar in ziua aceea, in Veacul, un articol indirjit impotriva industriei si a bancilor ``parazitare``. Prabusirea Bancii Elino-Romane (2) de la Galati, ca si prabusirea in aceeasi saptamina a altor banci, iesene, se dovedisera ungrav simptom de maladie financiara. La rindul lor, bancile bucurestene incepusera sa avizeze la masuri de salvare. Fiecare din ele avea imobilizate, in polite dubioase, sume mari de foarte multe milioane, imprumutate dealtfel prietenilor politici, pe polite de complezenta, bani dati cu intentia de a nu mai fi achitati vreodata si care nu erau in realitate decit plata unor servicii pe care acestia le faceau cind erau la putere, bancilor si industriilor lor. Acum acestea incercau sa treaca statului, rind pe rind, aceste ``portofolii dubioase`` (2).
Nae Gheorghidiu a telefonat indata dupa aparitia ziarului tatalui meu, sa vie neintirziat la el.
I-a cerut sa-i spuie limpede lui Ladima ca Veacul nu numai ca nu poate lua atitudine impotriva comertului si industriei romanesti, dar ca intelege sa le sprijine calduros in orice imprejurare... Să-i spuie că orice atac în această privință, cu tot regretul, va însemna o încetare de colaborare. Îl ruga însă pe tata să facă tot posibilul să-l convingă pe Ladima să accepte punctul acesta de direcție căci n-ar fi vrut deloc ca el să plece. Cînd s-a spus aceasta, directorul Veacului a scris o scrisoare de demisie fără să spună o vorbă... Tata a rupt-o și l-a invitat seara după masă la noi. N-a venit.

(1) Prin actul de la 4 ianuarie 1926, Parlamentul a votat îndepărtarea prințului Carol de Hohenzollern de la succcesiune și recunoașterea fiului său, Mihai, ca principe moștenitor. Partidul liberal nutrea speranța ca prin acest politic să-și consolideze poziția (n .ed.).
(2) Mihai Manoilescu (1891-1950), economist, om politic, subsecretar de stat (Finanțe) în guvernul generalului Averescu (30 martie 1926- 3 iunie 1927) și ministru de externe în guvernul profascist Gigurtu (1940). La întoarcerea de la Paris, în noaptea de 23 spre 24 octombrie 1927, a fost arestat, autoritățile descoperind asupra 4 scrisori ale prințului Carol către Ion I.C. Brătianu (atunci prim-ministru), Iuliu Maniu, N. Iorga și Averescu, prin care acesta își exprima dorința de a reveni în țară. Guvernul a hotărît ca Mihai Manoilescu să fie deferit imediat Curții Marțiale. În favoarea acuzatului, la proces, s-au pronunțat Averescu, Iorga, Iuliu Maniu și I. Mihalache. Completul de judecată, dominat de ofițeri procarliști, la 14 noiembrie 1927 a decis achitarea lui Manoilescu, fapt interpretat ca un insucces al guvernului liberal (n. ed.).
(1) Colecționarul șți fondatorul Muzeului Simu, Anastasie Simu (1854-1935) a făcut donația într-un cadrul oficial la 17 noiembrie 1927. Au participat reprezentanți din partea guvernului, numeroși oameni de artă și scriitori.
(2) Ion I. C. Brătianu  a decedat la 27 noiemebrie 1927 (n. ed.).
(3) Regele Ferdinand I a murit la 20 iulie 1927 (n. ed.).
(1) Vintilă I. C. Brătianu (1867-1930) preia conducerea guvernului de la 24 noiembrie 1927- 9 noiembrie 1928 (n. ed.).
(2) Crahul Băncii Eleno-Române a avut loc în octombrie 1927, cotidianele comentînd pe larg fraudele și procesul principalilor delapidatori (n. ed.).
(3) Articolul din Veacul e într-adevăr de o violență surprinzătoare de la tiltu: Portofilii putrede și suflete descompuse (...)
(...)
>

SURSA
Camil Petrescu, Patul lui Procust, ed. Minerva / seria Patrimoniu, Bucuresti, 1983, p. 178-183..

Un jurnalist independent versus PNL in Romania interbelica (PETRESCU 1933)

<
(...)
Tata l-a poftit jos, a insistat, cind Ladima voia sa stea in picioare:
- Nu, ia te rog loc. Si apoi, indulgent: Domnule Ladima, buna dumitale credinta a fost surprinsa, si azi a aparut in gazeta un articol, despre care, ce sa-ti spun?... sunt uimit.
Ladima, parca suflecat, cu buzele strinse si mustata ridicata:
- Da... care articol?
- Cel cu Caile Ferate... cu furnitura de carbuni.
A precizat de-a dreptul, oarecum bataios:
- Eu l-am scris.
Tata a inceput sa se bilbiie... Si-a ridicat ochelarii negri, i-a pus iar... Nu gasea cuvinte... Cred ca dincolo Gheorghidiu fierbea...
- Sa stii ca n-ai dreptate... Lovesti prin asta in 15 000 de muncitori si intr-o industrie nationala necesara apararii statului.
Ladima fierbea.
- Domnule Vasilescu, e o gluma liberala aceasta industrie necesara statului... Deocamdata vad ca, pentru moment, ii e mai mult necesar statul ei decit statului... Daca s-ar arde pacura, daca s-ar importa chiar carbuni, domnule Vasilescu, statul ar realiza o economie de un miliard anual... Am socotelile in sertar la birou... Acest miliard e bagat in buzunar de citiva escroci, care constituie un consiliu de administratie si clientela lor (presedinte al consiliului de administratie al uneia dintre aceste mine era Nae Gheorghidiu). Nu exista stat in lume mai jefuit decit acest stat romanesc.
- Domnule Ladima... Te inseli... te-nseli grozav. Acolo sunt oameni incercati... cu dragoste de tara...
- O dragoste foarte costisitoare... Cunosc oameni cari si-ar iubi tara si pentru mai putin de un miliard... Domnule Vasilescu... eu nu va inteleg... Ceea ce am admirat la dumneavoastra a fost despartirea de liberali, caci va banuiam dezgustat, fara indoiala, de spiritul lor de jaf in averea statului... Veacul trebuia sa fie - asa am crezut ca doriti - un transeu de protestare impotriva unor metode vechi... O tribuna pentru promovat tot ce e dorinta de reinnoire in moravurile noastre politice... Asa a inteles si publicul si de aceea ne cauta si ne sprijina.
- Domnule Ladima... Domnule Ladima... poate ca ne-am inteles gresit. Dar noi nu luam atitudine nici impotriva lui Ionel Bratianu*, nici a lui Vintila**, nici chiar a partidului.
- Dar parca e cineva care sa vrea asta? Se indoieste cineva de cinstea lui Ionel Bratianu sau a lui Vintila? La urma urmelor nici cu partidul liberal n-am nimic, ca flamura, dar statul lui major e o adunatura de jecmanitori ai statului. Dealtfel, daca nu ne intelegem... e o solutie foarte simpla... Va rog sa primiti demisia mea. Si s-a sculat nervos in picioare, a vrut sa faca un gest, pe urma, prea schematic: Buna ziua.
(...)
>

SURSA
Camil Petrescu, Patul lui Procust, ed. Minerva / seria Patrimoniu, Bucuresti, 1983, p. 166.

NOTE M.T.
* Ion I.C. Bratianu (1864-1927) = Fiul liderului liberal Ion C. Bratianu, in a carui guvernare (1876-1888) Romania a devenit indepenenta. Deputat si ministru din 1895. Presedinte al PNL din 1909. Prim-ministru intre 1914-1918 si 1922-1926. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/ion-ic-bratianu-conducatorul-umbra-al-romaniei-interbelice)
** Vintila I.C. Bratianu (1866-1930) = Fratele lui Ion I.C. Bratianu. Deputat si ministru de finante. Autorul devizei liberale ``Prin noi insine``. Prim-ministru in 1927-1928 (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/vintila-bratianu-omul-0)

Strămoșii pecenegi ai unui sat de țigani lingurari și ai unei familii boierești în România interbelică (SADOVEANU 1934)

<
(...)
Cum suiau drumușorul spre sprînceana codrului, la stînga, pe coastă, li se arătă satul de țigani lingurari, cu căsuțele joase fără împrejmuiri și grămădite foarte aproape una în alta. Toți locuitorii care se aflau la acel ceas la vetre - adică babe, muieri și copii - se înșiraseră la soare ca să holbeze ochii la împlinirea faptului. Era într-adevăr un fapt - în înțelesul magic al eresului popular - și Lupu Mavrocosti își simți inima bătînd mai grăbit în piept. Acei țigani ai familiei, totdeauna liberi însă întotdeauna legați de casa boierului prin existența pădurii, aveau aceeași atitudine ca și Borza*. Tăceau c-un fel de întristare. Chiar copiii, care de obicei îl întîmpinau cu vîrtej de larmă, stăteau nelintiți, sticlindu-și în soare goliciunea totală. Bărbații lipseau. „Poate s-au dus să se îneceîn tău”, se gîndea Mavrocosti. „Dacă pădurea cade, toți acești locuitori străvechi trebuie să piară”.
(...)
- Logica, zise Mavrocosti, e că vedem numai femei și copii, deoarece bărbații lipsesc. Iar bărbații lipsesc din pricină că sînt în expediții primejdioase ori la închisoare: de multe ori mi-au spus, glumind, că ei n-au nevoie de țintirim. Aici trăiește, domnule, un neam eroic, care nu vrea să se supuie codului dumitale penal. Cei rămași s-au dus probabil să se înece în tău.
(...)
- E o formă de protestare pentru ceea ce voim să facem noi, rîse pieziș Mavrocosti.
În clipa aceea îi ajunse din urmă Marandache Țiganul, feciorul boieresc, gonind în șa naltă turcească.
(...)
- Cine-i țiganul acesta? întrebă Bernard, urmărind cu admirație parabola de bolid a călărețului.
- E un fecior boieresc, răspunse Lupu. Are un nume frumos și cred că e strănepot de prinț pecenegi***, ca și mine.
Mavrocosti rîdea fals. Oaspetele crezu că trebuie să se asocieze c-un zîmbet silit la această veselie nefirească.
- Chestiunea istorică am să ți-o lămuresc după masă, adaose Lupu. Cred că-mi faci plăcerea și onoarea să petreci restul zilei la noi, la Necșeni.
(...)
- Avem vreme, răspunse Lupu, deși, între prietini și oameni de onoare e suficient cuvîntul. Cum însă dumneata ești reprezentantul unor financiari, va trebui să îndeplinim și această formă. Vom face deci, cum spui, două contracte: unul pentru frasini și altul pentru pădure. În prealabil e necesar să vie la Borza și inspectorul silvic. Vom face toate ca să fii mulțămit, domnule Bernard. Deocamdată, să ne bucurăm de această zi unică și să-ți povestesc de ce am scrupule față de țiganii de sub pădure, pe lîngă care am trecut.
- Așa este, se veseli domnul Bernard, dumneata le atribui o importanță istorică.
- Negreșit. Te rog să fii atent. Nici într-un document al familiei noastre nu sînt pomeniți acești oameni ca robi. Se găsesc însemnări, cercetări, și jalbe care-i privesc, însă e clar că trebuie să-i socotim într-o situație deosebită și specială. Ei au fost sub mîna boierului de aici, însă liberi, cu drept de folosință asupra lemnului moale din Borza. Nici măcar nu făceau zile de clacă la lucrul pămîntului; trebuiau să iasă numai la hăituit vînatul. Încolo, răspundeau, pentru industria lor, bani ca și acuma. La 1864 au refuzat pămîntul de împroprietărire**. Au ținut numai să rămîie pe loc, plătind dajdie către comună și către Domnie, așa cu au apucat ei obiceiul din bătrîni. Aceasta e situația. Deci dacă nu sînt vechi sălașe de sclavi, avem de-a face cu o problemă specială și istoricul are dreptul să-și puie întrebări dintre cele mai interesante. (...) Te rog să mai reții că trăiește și acum în această pădure un localnic, pădurar coborîtor din serii de pădurari, pe care-l cheamă Peceneaga. Numele acesta se apropie de al pîrîului Neaga. Însfîrșit, ia-ți osteneala și uită-te la mine și la Kivi. Uită-te și la Sofronie Leca. El e un răzeș vechi, îi am documentele de la Petru Rareș-Voievod****, și e blond ca cea mai mare parte dintre moldoveni. Eu și Kivi sîntem din altă rasă. Mai degrabă semănăm cu Marandache decît cu Sofronie. Ai observat la Marandache profilul de pasere de pradă? Privește și la Kivi. Mai cu samă nasul. E cea mai caracteristică parte a feței ei. Privind acest clonțișor de pajură, am visat eu pe strămoșii mei pecenegi. Am armonizat cu năsușorul ei nomenclatura specială pe care ți-am expus-o și am adaos la asta și tălmăcirea numelui nostru de familie.
- Argumentul mă interesează, suspină domnul Bernard. Numele dumneavoastră. e curat grecesc.
- Desigur, însă noi nu sîntem greci după înfățișare; sîntem oameni mici, cu umerii obrajilor ușor proeminenți. Leagănul neamului nostru a fost deci Asia, nu Elada. Numele nostru originar nu-l știu. L-au dus puhoaiele, viscolele, și uitarea către mările etern-mișcătoare. Deci pămîntenii, în limba lor de-atunci, au găsit mai nimerit să cheme pe un strămoș al meu cu porecla cea mai potrivită. I-au zis Negru. Urmași ai acestuia, adăpați la cultura fanariotă, au tradus în grecește numele lui Costa Negru. Dovada că nu poate fi altfel o găsesc direct în versurile unei balade populare.
(...)
- Ascultă, zise Mavrocosti. E începutul unei balade de o frumuseță pe care numai neamurile pasionate o pot imprima artei lor vorbite.
Au înflorit florile
Odată cu zorile
N-au înflorit florile:
Scoate Costea oile.
Așadar, cel dintîi Costea Negru era crescător de oi, deci nomad măcar în parte. Avea cai și-i curgea în sînge o flacără care arde și-n Kivi. Te fac atent, iubite prietine, că sora mea e o ființă primejdioasă.
(...)
- Concluzia? suspină domnul Bernard.
- Concluzia este asta. În acest coț de lume s-a adăpostit, adus de vînturile întîmplării, un fragment dintr-o rasă care acuma e complect dispărută. De și acest pămînt al Moldovei are proprietatea de a amesteca, a preface și a nivela complect toate stolurile de pasaj, ceva tot a rămas din vechii pecenegi. Au rămas cel puțin cîteva nume, simboluri ale lucrurilor de odinioară. Și a rămas sîngele, care verifică o zicătoare înțeleaptă a localnicilor. Ca și localnicii de altfel, noi cei care avem sînge de demultnu prea ne bucurăm de înțelepciune, nici n-o prețuim. Viața e mai bună pentru noi cînd e împodobită de un vis ori de un cîntec. De aceea zic eu să ami amînăm puțin afacerile și contractele.
- Concluzia! concluzia! cîntă domnul Bernard. Vrei să spui că această prințesă fină, care a prezidat un prînz delicios, e rudă cu acele miniaturi sculptate în eben și palisandru, care stăteau întîi cu fața către noi și pe urmă s-au întors?
- De ce nu? acceptă cu liniște deplină Lupu Mavrocosti. Acei nenorociți, care amenință să se înece în tău, au caracter și temperament, ca și Kivi. Aș putea adăugi că și simpatia mea pentru dînșii e o dovadă că sînt coborîtori din vechii pecenegi. Simpatia de alminteri e reciprocă.
(...)
>

SURSA
Mihail Sadoveanu, Nopțile de Sînziene*****, ed. Albatros, București, 1990, p. 6-7, 16-19.

NOTE M.T.
* Borza = Pădure lângă satul Necșeni (Nicșeni) din județul Botoșani.
** În 1864, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), guvernul Mihail Kogălniceanu a realizat o reformă agrară (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/reformele-lui-cuza-schimbarea-fa-romaniei)
*** Pecenegi = Popor turc nomad originar din stepele Asiei Centrale, care în secolul X a ajuns pe teritoriul viitoarei Țării Moldovei. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ce-le-datoram-migratorilor-pecenegi)
**** Petru Rareș = Domn al Moldovei (1527-1538; 1541-1546)
***** Nopțile de Sînziene (http://altmarius.ning.com/group/clubuldecarte/forum/topics/noptile-de-sanziene-de-mihail-sadoveanu)

Boieri versus modernizare în Rusia secolului XIX (TURGHENIEV 1852)

<(...)
Certophanov Pantelei Eremeici trecea în tot ținutul drept un om primejdios și smintit, un trufaș și un bătăuș de mîna întîi. Servise în armată foarte puțin timp și se retrăsese, în urma unor „neplăceri” cu gradul despre care este zicătoarea: „găina nu-i pasăre, racul nu-i pește și subofițerul nu-i ofițer”. Se trăgea dintr-o familie veche, altădată bogată. Strămoșii săi trăiseră măreț, cum se trăiește în stepă*, adică primeau oaspeți cunoscuți și necunoscuți, îi ghiftuiau cu mîncare și băutură, dădeau și vizitiilor străini cîte o mierță de ovăz de troică**, țineau muzicanți, cîntăreți, măscărici și cîni; în zilele de sărbătoare adăpau norodul și bragă, se duceau la Moscova în rădvanele*** lor grele, iar alte dăți stăteau luni întregi fără nici o para, hrănindu-se cu ce aveau în gospodărie. Tatăl lui Pantelei Eremeici moștenise o moșie deja ruinată. La rîndul lui și el chefuise cît putuse și, murind, lăsă unicului său urmaș, Pantelei, numai un sătuc ipotecat, Bessonovo, cu treizeci și cinci de suflete bărbați și șaptezeci și sase de suflete femei, și pe lîngă asta paisprezece deseatine**** și ceva, pămînt neroditor în pîrloaga de la Kolobrodovo pentru care de alminteri, în hîrtiile răposatului, nu se găseau nici un titlu de proprietate. Trebuie să recunoaștem că răposatul se ruinase într-un chip foarte ciudat: îl distrusese „planul economic”. După părerea sa un nobil nu trebuia să atîrne de negustori, tîrgoveți și alți „bandiți”, cum se exprima el. A întemeiat deci la dînsul toate industriile și toate atelierele cu putință. „Și mai bun și mai ieftin, obișnuia el să spuie, plan economic!”. Pînă la sfîrșitul vieții a stăruit în această idee funestă și din pricina ei s-a ruinat. Dar în schimb ce distracție! N-a renunâat la nici o fantezie. Între alte născociri, într-o zi a poruncit să i se după planurile lui o trăsură de familie așa de uriașă, încît cu toți caii adunați din sat, împreună cu stăpînii lor, n-a putut să meargă decît pînă la cel dintîi povîrniș, unde s-a răsturnat și s-a făcut bucăți. Eremia Lukici (așa îl chema pe tatăl lui Pantelei) a pus să se ridice un monument în acel loc și nici nu i-a păsat. A mai avut ideea să construiască o biserică, bineînțeles singur, fără ajutorul arhitectului. A tăiat o pădure întreagă ca să ardă cărămizile, a așezat niște temelii enorme ca pentru o catedrală gubernială*****, a ridicat zidurile, a început să boltească turnul a căzut. L-a început iar - s-a dărîmat din nou. L-a pornit și-a treia oară: turnul s-a prăbușit și de-al treilea. Cade Eremia Lukici al meu pe gînduri; nu-i lucru curat, își zice el, trebuie să fie la mijloc vreo vrăjitorie... și, dintr-o dată, dă poruncă să fie bătute cu harapnicul toate babele din sat. Au fost bătute toate babele, dar cu toate acestea turnul nu l-au ridicat. Și-a mai pus în gînd să prefacă, după alt plan, toate casele țăranilor, în virtutea aceleiași organizații economice. A clădit gospodăriile cîte trei la un loc, în triunghiuri, și în mijloc a pus se ridice un stîlp cu colivie vopsită pentru grauri și steag. Aproape în fiecare scornea altceva; ba să facă supă de brustur, ba să taie cozile cailor ca să facă șepci pentru servitori, ba să înlocuiască inul cu urzici și să hrănească porcii cu ciuperci... De altfel nu se ținea numai de gospodărie; se îngrijea și de sufletele supușilor săi. Într-o zi a cetit în Buletinul Moscovei un articol al unui proprietar din Harkov, un nume Hriak-Hrupiorski, despre folosul moralității în viața țărănească, și chiar de a doua zi a dat ordin țăranilor să învețe acel articol pe de rost. Țăranii au învățat articolul. Stăpînul i-a întrebat dacă au înțeles ce scrie acolo. Intendentul i-a răspuns că fără îndoială au înțeles. Cam într-aceeași vreme, pentru buna rînduială și în virtutea aceluiași plan economic a hotărît să-i numeroteze pe supușii săi și să le coasă la gulerele hainei cîte un număr. Cînd se întîlnea cu stăpînul, fiecare trebuia să strige: „Trece numărul cutare!” Iar stăpînul răspundea cu bunăvoie: „Dumnezeu cu tine!”
Totuși, în ciuda rînduielilor sale și a planului economic, Eremia Lukici se văzu, nu după mult timp, într-o situație foarte grea. Începu a-și ipoteca satele, ba chiar a le vinde. Ultimul cuib strămoșesc, satul cu biserica neisprăvită, a fost scos la vînzare, chiar de fisc, din fericire nu în timpul vieții lui Eremia Lukici - asemenea lovitură nu ar fi putut suporta - ci la două săptămîni după ce a murit. Izbutise să moară acasă, în parul său, înconjurat de oamenii săi și sub privigherea medicului său. Însă bietului Pantelei i-a rămas numai Bessonovo.
Pantelei a aflat despre boala tatălui său fiind încă în serviciu, chiar în toiul acelor „neplăceri” despre care am vorbit. Abia împlinise optsprezece ani. Din copilărie nu se dezlipise de casa părintească și crescuse ca un domnișor alintat, sub îndrumarea mamei sale, Vasilisa Vasilievna, femeie bună, însă foarte mărginită. Numai ea se ocupase de educația lui; Eremia Lukici, cufundat în combinațiile-i economice, n-avea timp pentru asta. E adevărat că într-o zi chia cu mîna lui își pedepsise fiul pentru că slova rțî o rostise arțî; însă în acea zi Eremia Lukic era tare supărat în taina inimii sale, căci cel mai bun cîne al său se zdrobise de un copac. De altfel grija Vasilisei Vasilevna cu privire la educația lui Pantiușa se mărginise la o sforțare eroică. După destule greutăți, a izbutit să angajeze ca preceptor pe un fost soldat alsacian******, un oarecare Birkopf, și pînă la mnoarte a tremurat ca o frunză în fața lui. „Dacă pleacă, se gîndea ea, sînt pierdută! Ce mă fac? Unde să găsesc alt profesor? Cu atîta, cu atîta greutate l-am momit pe acesta de la vecina mea!” Iar Birkopf, ca un om ager ce era, s-a folosit imediat de situația lui excepțională. Bea pînă ce nu mai putea și dormea de dimineață pînă în sară. După terminarea „cursului științific”, Pantelei își începu serviciul militar. Vasilisa Vasilievna nu mai era pe lume. Cu o jumătate de an înaintea acestui eveniment important murise de spaimă: văzuse în vis un om alb călare pe un urs și purtînd pe piept o inscripție - Anticrist. Eremia Lukici își urmă curînd soția.
Pantelei, la cea dintîi știre despre boala tatălui său, încălecă și veni în goană acasă, însă nu-și mai găsi părintele între cei vii. Și care n-a fost uimirea acestui fiu respectuos cînd s-a văzut transformat, cu totul pe neașteptate, din moștenitor bogat într-un biet om sărman! Puțini sînt în stare să suporte o schimbare atît de năprasnică. Pantelei se sălbătici, se înăspri. Din om de treabă, generos și bun, deși zăpăcit și violent, ajunse un trufaș și un bătăuș; rupse relațiile cu vecinii - față de bogați se rușina și pe săraci îi disprețuia - și se purta neînchipuit de impertinent, chiar cu autoritățile. „Eu, striga el, sînt nobil de viță veche!” Într-un rînd, cît pe ce să împuște pe comisarul districtului, care intrase la el în odaie cu șapca în cap. Bineînțeles, autoritățile nu-i îngăduiau nici el nimic și cînd aveau prilejul îi plăteau cu vîrf și îndesat; totuși se temeau de el pentru că era de o violență teribilă și imediat amenința cu un duel pe viață și pe moarte. La cea mai mică contradicție, îi ieșeau ochi din cap și i se întretăia glasul... „A, a, bîlbîia el, să-să-să-să-să mă ia dracu!” Și era în stare să se dea cu capul de pereți. Dar în afară de asta era un om curat care nu se amesteca în nici o afacere. Bineînțeles, nimeni nu-i intra în casă... Cu toate acestea avea inimă bună, generoasă chiar, în felul său. Nu suferea nici nedreptatea, nici asuprirea, chiar cînd era vorba de alții; pe țăranii lui îi apăra cu înverșunare. „Cum, răcnea el, dîndu-și furios cu pumnii în cap, s-au atins de țăranii mei? De-ai mei? Să nu-mi mai spuneți pe nume, dacă...”
(...) Trebuie să spunem că educația lui Certophanov, deși destul de neglijată, totuși în comparație cu cea a lui Tihon era strălucită. Certophanov, e adevărat, rusește citea puțin, franțuzește înțelegea rău, atît de rău încît într-o zi un preceptor elvețian întrebîndu-l „Vous parlez francais, monsieur?”  răspunse: „Je ne înțeleg - și după un răstimp de gîndire: pas”. Totuși își aucea aminte că existase cîndva un oarecare Voltaire, autor foarte spiritual, și că Frederic cel Mare, regele Prusiei, se distinsese în cariera armelor. Printre scriitorii ruși stima pe Drjavin și iubea pe Marlinski, de aceea și dăduse celui mai bun cîne al său numele de Ammalat Bek...
(...)>

SURSA
Ivan Turgheniev, Certophanov și Nedopiuskin: Ivan Turgheniev, Povestirile unu vînător, trad. M. Sadoveanu, ed. Albatros, București, 1989, p. 318-321, 327.

NOTE M.T.
* stepă =  Întindere de loc arid, de obicei șes, acoperit cu o vegetație compusă în special din plante graminee, plante cu rizomi, tufișuri și plante spinoase; din rus. step’ (DEX)
** troică = Sanie rusească la care sunt înhămați trei cai unul lângă altul; din rus.trojka. 
*** rădvan = Trăsură de lux închisă, montată pe arcuri și trasă de mai mulți cai; din rus. rydvan
**** desetină = Măsură agrară rusească, folosită odinioară și la noi, egală cu 1,09 ha; din bg., scr. desetina
***** gubernie = Unitate teritorial-administrativă în vechea Rusie; din rus. guberniia
****** Alsacia = Provincie franceză la granița cu Germania. Probabil un militar francez luat prizonier în timpul invaziei împăratului Napoleon I în 1812, eliberat și stabilit ulterior în Rusia. Înaintea instituirii învățământului obligatoriu în Europa secolului XIX, copiii famiilor aristocrate sau burgheze învățau acasă cu preceptori, aleși de obicei din Franța, țară model pentru civilizația secolului XIX.

Marea Unire şi impactul economic asupra României

Bussiness Cover 1 decembrie 2013  

Indiile negre, - minele de cărbuni ale Marii Britanii în secolele XVIII-XIX (VERNE 1877)

(I/6) „Ei [englezii] le spuneau, în mod justifcat, Indiile negre, deaorece aceste mine au contribuit, se pare mai mult decît Indiile Orientale , la sporirea surprinzătoarelor bogății ale Regatului Unit. (...) din subsolul britanic, cărbunele, acest prețios combustibil, element indispensabil vieții industriale.

În epoca respectivă, durata de exploatare a minelor, calculată de specialiști, era foarte îndelungată și nu se temeau de epuizarea. lor într-un viitorul apropiat. După părărea lor, zăcămintele carbonifere ale celor două lumi puteau fi exploatate în mod intens încă mult timp. (...)

În ultimii ani, însă, odată cu dezvoltarea industriei, consumul de cărbune crescuse atît de mult încît unel zăcăminre de huilă fuseseră epuizate pînă la straturile cele mai sărace.”

JULES VERNE, Indiile negre, trad. (fr. 1877) E. Micu, ed. I. Creangă/nr. 19, București, 1979, p. 5-133.

Industrializarea Angliei rurale în secolul XX (LAWRENCE 1928)

<
(...)
Toată dimineața trebălui prin casă, iar după amiaza plecă în orășel cu automobilul cumpărat de Clifford. Ținutul arăta jalnic în ploaie, primăvara încă nu-l pătrunsese. Mașina urca greoi la deal prin satul Tevershall, o îngrămădeală lunguiață de căsuțe de un roșu închis, cu acoperișuri ca niște capace, din ardezi eneagră, strălucitoare; dughene sărăcăcioase cu calupuri de săpun sau grămezi de napi și revent roșiatic, ori pânzeturi amestecate de-a valma; și capela wesleyană*, pe urmă capela metodistă, pe urmă capela congregațională**, pe urmă cea christadelfiană*** sau cum s-o fi numind; dar toate la fel de sumbre și de urâte.Pe creasta dealului, biserica veche și vechile căsuțe de piatră ale fostului sat dinainte ca ținutul să fi fost acaparat de industria minieră.

Tevershall era satul care ținea de conacul Wragby****, dar atît Clifford cît și Constance îl evitau pe cît puteau. Un sat constituit din mineri și hrănindu-i numai pe mineri; și care nu simpatiza deloc cu familia Chatterley. Nu-ți rămânea altceva de făcut decît să-l ignori. Iar locatarii conacului îl ignorau, punând rareori piciorul în cele două mile de urâțenie. (...)

Satul era lipsit de speranță, de o urâțenie sinistră care o deprima. Ea fusese deprinsă cu Sussex***** și cu o casă, veche, frumoasă printre coline. Nu se putuse obișnui nici un moment cu această oribilă regiune minieră din nordul Angliei centrale. Și totuși, într-un fel, îi plăcea: îi dădea o senzație de oarbă virilitate, senzația unei anumite forțe de viață oarbă și patetică. De și-ar da numai seama cît era de sordidă și de s-ar mai schimba puțin.

Mașina urcă dealul și se îndreptă spre Stacks Gate. Departe, în stânga, cocoțată peste ținut, se deslușea umbra Castelului Bolsover, înălțîndu-se falnic. Dar, în spate, la poalele lui era bălăceala de tencuieli rozalii ale locuințelor noi; și caiere de fum negru și caiere de abur alb se despleteau din mine în dimineața umedă de aprilie.

La răscruce se ridica un hotel mare, nou, roșu și aur și strălucitor. Hotel Coningsby. Ceva mai departe e Stacks Gate, paisprezece șiruri de locuințe nou-nouțe, roze, fercheșe și dichisite, împroșcate parcă la întîmplare în cîmpurile dezolante. Și îndărătul lor, mina nouă, trimițînd în văzduh penaje de abur, o mină bogată, înzestrată cu toate mecanismele moderne menite să înlesnească și produse derivate. Aici nu se vedea nici o capelă, nici o biserică, nici măcar o adevărată prăvălie. Numai mina impozantă, ca o nobilă făcătură a diavolului la un capăt și hotelul măreț la celălalt. Hotelul era de fapt o cîrciumă a minerilor, dar, ca și mine, dispunea de toate facilitățile moderne pentru produse derivate.

Oamenii năvăliseră în orășel; Stacks Gate se crease numai în răstimpul de cînd se afla Constance la Wrabgy, iar elementul uman se scursese de Dumnezeu știe unde și-l umpluse ochi, chiar în puținii ei ani de căsnicie.

Automobilul mai urcă o pantă înaltă și Constance văzu nălucindu-se în depărtare marea casă elisabetană****** Hardwick, înălțată cu noblețe deasupea vastului ei parc. Dar mașina cotise, afundîndu-se printre căsuțele vechi minerești, de un roșu afumat, care mărgineau drumul ducând spre bătrînul oraș Uthwaite, ale cărui turle spiralate se sumețeau în vale, îndărătul marilor mine și topitorii.

Uthwaite era un nod rămas dintr-un vechi, vechi oraș agricol, înghesuit într-o vîlcea de la poalele dealurilor vălurite de pe care castelele și conacele dominaseră odinioară ținutul, ca niște lei. Acum, o rețea de linii ferate străbătea, în deplina-i nuditate, orașul, și pretutindeni, de jur împrejur, minele și topitoriile și uzinele fumegau și afumau, înnegrind micul oraș. În jurul străzilor vechi, întortocheate, se îngrămădeau hoarde de căsuțe de mineri, roșii afumate, mărginind noile șosele. Și în zona îndepărtată unde își trăiau declinul castelele și edificiile mărețe, fumul se împletea cu aburul și pământul, palmă de palmă, înfățișa noile așezări minerești, care se repetau în valuri pe colinele ondulate ale ținutului. Noul sens al locului ștergea urmele celuilalt și, cu toate că încă se mai profilau pe zare semețele vechi clădiri, majestuoasele palate ale Angliei, acestea erau goale, simple cochilii. Superbul conac georgian******* de la Fritchley tocmai se demola. Era prea mare, o imensă epavă abandonată.

Constance gîndi că lumea veche era osîndită. Chiar  și Wangby era osîndit. În clipa cînd au deschis minele, marii proprietari de pămînt și-au osîndit singuri propriile conacuri strămoșești. Un lucru l-a împins în neființă pe celălalt.

Multă vreme Constance s-a răzvrătit împotriva lumii din nordul țării și din acest îngrozitor de sordid ținut central. Era de neîndurat. Și chiar în scurtul timp de cînd se afla acolo, îl văzuse răsfirându-și tentaculele. Acum se dărîma conacul Fritchley și anul viitor va veni rîndul conacul Shipley: Shipley, încîntătoarea casă din stuc datînd din 1780, cu suavele ei golfulețe rotunde și cu încăperile lambrisate și atît de delicat pictate. Îi plăcuse pînă și regelui Edward******** îi plăcuse să stea acolo, pentru că reședința avea atîta atmosferă. Și contele Manby, cum îi spunea lumea, cît își mai îndrăgise căminul și plajele vaste care îl înconjurau!

Contele murise; și urmașii lui moșteniseră venitul care provenea din mine. Dar minele se întinseseră pînă aproape în pragul conacului. Parcul tăia printre mine, și cete de mineri se tolăneau sau hoinăreau pe malurile lacurilor în ceasurile libere. Bătrînul, mîndrul conte nu obiectase: „De la mineri îmi trag eu avutul, obișnuia el să spună. Găsesc că sînt la fel de decorativi în parcul meu ca și căprioarele.” Regelui Edward îi adresase. Iar monarhul îi răspunsese: „Sînt de aceeași părere. Dac-aș descoperi o pungă de cărbune sub peluza mea de la Sandringham*********, aș deschide acolo o mină și aș considera-o un fermecător peisaj de grădină”.

Dar astea s-au petrecut în generația anterioară, poate chiar în penultima.

Acum frumoasele plaje de la Shipley dispăruseră aproape cu totul, iar parcul arăta bizar și pleșuv. Conacul urma să fie dărîmat. În locul lui se vor ridica roiuri de căsuțe. Actuala familie Manby avea o casă la Londra, o cabană în Scoția și o vilă lîngă Nisa. Detestau Shipley.

Constance știa toate acestea. Îi cunoștea pe cei din familia Manby, îi cunoștea pe toți cei din ținut. Fiecare dintre ei avusese grijă să-i viziteze, îi oferiseră cu amabilitate și căldură... ce-i oferiseră? Nu tocmai prietenia lor. Cunoștința lor. Ducele și ducesa de Coningsby**********, cea mai importantă familie din ținut, se arătaseră într-adevăr extrem de atenți. ”Bietul Clifford! Asta-i viața! Sărmanul tînăr Sir Clifford Chatterley!”
(...)
>

SURSA

D. H. Lawrence, Amantul doamnei Chetterley***********, traducere de Antoaneta Ralian, editura Cartea Românească, București, 1991, pp. 58-61

NOTE M.T.

*John Wesley (1703-1791) – Pastor al Bisericii Anglicane și inițiator al mișcării metodiste în cadrul acestei biserici protestante.

**Biserica Congregațională – Biserică neoprotestantă inițiată în 1592 printr-o teorie a uniunii de către teologul protestant englez Robert Browne.

***Biserica Christadelfiană – Biserică neoprotestantă inițiată de în secolul XIX în SUA de către doctorul John Thomas, de unde s-a răspândit mai ales în lumea anglo-saxonă.

****Wragby – Conacul ficționalei familiei Chatterley.

***** Sussex (Saxonia de sud) – Unul din cele 39 comitate istorice ale Angliei, menționat în 1189. Este situat pe țărmul sudic al țării, cu ieșire la Canalul Mânecii.

******Elisabeta I Tudor – Regină a Angliei între 1558 și 1603.

******* George de Hanovra – Numele a patru regi ai Marii Britanii care au domnit succesiv în perioada 1714-1830.

********Edward VII de Saxa Coburg Gotha – Rege al Marii Britanii în perioada 1901-1910.

*********Sandringham – Domeniu care a devenit una din reședințele monarhilor britanici începând cu anul 1862.

**********Coningsby  sau The new generation este titlul unui roman politic publicat în 1844 de viitorul premier conservator britanic Benjamin Disraeli (1804-1881).
*********** Anne Tharesse, Amantul doamnei Chatterley - H. D. Lawrence, 19 martie 2014 (https://cartebunaonline.wordpress.com/2014/03/19/amantul-doamnei-chatterley-h-d-lawrance/)