Boieri versus modernizare în Rusia secolului XIX (TURGHENIEV 1852)

<(...)
Certophanov Pantelei Eremeici trecea în tot ținutul drept un om primejdios și smintit, un trufaș și un bătăuș de mîna întîi. Servise în armată foarte puțin timp și se retrăsese, în urma unor „neplăceri” cu gradul despre care este zicătoarea: „găina nu-i pasăre, racul nu-i pește și subofițerul nu-i ofițer”. Se trăgea dintr-o familie veche, altădată bogată. Strămoșii săi trăiseră măreț, cum se trăiește în stepă*, adică primeau oaspeți cunoscuți și necunoscuți, îi ghiftuiau cu mîncare și băutură, dădeau și vizitiilor străini cîte o mierță de ovăz de troică**, țineau muzicanți, cîntăreți, măscărici și cîni; în zilele de sărbătoare adăpau norodul și bragă, se duceau la Moscova în rădvanele*** lor grele, iar alte dăți stăteau luni întregi fără nici o para, hrănindu-se cu ce aveau în gospodărie. Tatăl lui Pantelei Eremeici moștenise o moșie deja ruinată. La rîndul lui și el chefuise cît putuse și, murind, lăsă unicului său urmaș, Pantelei, numai un sătuc ipotecat, Bessonovo, cu treizeci și cinci de suflete bărbați și șaptezeci și sase de suflete femei, și pe lîngă asta paisprezece deseatine**** și ceva, pămînt neroditor în pîrloaga de la Kolobrodovo pentru care de alminteri, în hîrtiile răposatului, nu se găseau nici un titlu de proprietate. Trebuie să recunoaștem că răposatul se ruinase într-un chip foarte ciudat: îl distrusese „planul economic”. După părerea sa un nobil nu trebuia să atîrne de negustori, tîrgoveți și alți „bandiți”, cum se exprima el. A întemeiat deci la dînsul toate industriile și toate atelierele cu putință. „Și mai bun și mai ieftin, obișnuia el să spuie, plan economic!”. Pînă la sfîrșitul vieții a stăruit în această idee funestă și din pricina ei s-a ruinat. Dar în schimb ce distracție! N-a renunâat la nici o fantezie. Între alte născociri, într-o zi a poruncit să i se după planurile lui o trăsură de familie așa de uriașă, încît cu toți caii adunați din sat, împreună cu stăpînii lor, n-a putut să meargă decît pînă la cel dintîi povîrniș, unde s-a răsturnat și s-a făcut bucăți. Eremia Lukici (așa îl chema pe tatăl lui Pantelei) a pus să se ridice un monument în acel loc și nici nu i-a păsat. A mai avut ideea să construiască o biserică, bineînțeles singur, fără ajutorul arhitectului. A tăiat o pădure întreagă ca să ardă cărămizile, a așezat niște temelii enorme ca pentru o catedrală gubernială*****, a ridicat zidurile, a început să boltească turnul a căzut. L-a început iar - s-a dărîmat din nou. L-a pornit și-a treia oară: turnul s-a prăbușit și de-al treilea. Cade Eremia Lukici al meu pe gînduri; nu-i lucru curat, își zice el, trebuie să fie la mijloc vreo vrăjitorie... și, dintr-o dată, dă poruncă să fie bătute cu harapnicul toate babele din sat. Au fost bătute toate babele, dar cu toate acestea turnul nu l-au ridicat. Și-a mai pus în gînd să prefacă, după alt plan, toate casele țăranilor, în virtutea aceleiași organizații economice. A clădit gospodăriile cîte trei la un loc, în triunghiuri, și în mijloc a pus se ridice un stîlp cu colivie vopsită pentru grauri și steag. Aproape în fiecare scornea altceva; ba să facă supă de brustur, ba să taie cozile cailor ca să facă șepci pentru servitori, ba să înlocuiască inul cu urzici și să hrănească porcii cu ciuperci... De altfel nu se ținea numai de gospodărie; se îngrijea și de sufletele supușilor săi. Într-o zi a cetit în Buletinul Moscovei un articol al unui proprietar din Harkov, un nume Hriak-Hrupiorski, despre folosul moralității în viața țărănească, și chiar de a doua zi a dat ordin țăranilor să învețe acel articol pe de rost. Țăranii au învățat articolul. Stăpînul i-a întrebat dacă au înțeles ce scrie acolo. Intendentul i-a răspuns că fără îndoială au înțeles. Cam într-aceeași vreme, pentru buna rînduială și în virtutea aceluiași plan economic a hotărît să-i numeroteze pe supușii săi și să le coasă la gulerele hainei cîte un număr. Cînd se întîlnea cu stăpînul, fiecare trebuia să strige: „Trece numărul cutare!” Iar stăpînul răspundea cu bunăvoie: „Dumnezeu cu tine!”
Totuși, în ciuda rînduielilor sale și a planului economic, Eremia Lukici se văzu, nu după mult timp, într-o situație foarte grea. Începu a-și ipoteca satele, ba chiar a le vinde. Ultimul cuib strămoșesc, satul cu biserica neisprăvită, a fost scos la vînzare, chiar de fisc, din fericire nu în timpul vieții lui Eremia Lukici - asemenea lovitură nu ar fi putut suporta - ci la două săptămîni după ce a murit. Izbutise să moară acasă, în parul său, înconjurat de oamenii săi și sub privigherea medicului său. Însă bietului Pantelei i-a rămas numai Bessonovo.
Pantelei a aflat despre boala tatălui său fiind încă în serviciu, chiar în toiul acelor „neplăceri” despre care am vorbit. Abia împlinise optsprezece ani. Din copilărie nu se dezlipise de casa părintească și crescuse ca un domnișor alintat, sub îndrumarea mamei sale, Vasilisa Vasilievna, femeie bună, însă foarte mărginită. Numai ea se ocupase de educația lui; Eremia Lukici, cufundat în combinațiile-i economice, n-avea timp pentru asta. E adevărat că într-o zi chia cu mîna lui își pedepsise fiul pentru că slova rțî o rostise arțî; însă în acea zi Eremia Lukic era tare supărat în taina inimii sale, căci cel mai bun cîne al său se zdrobise de un copac. De altfel grija Vasilisei Vasilevna cu privire la educația lui Pantiușa se mărginise la o sforțare eroică. După destule greutăți, a izbutit să angajeze ca preceptor pe un fost soldat alsacian******, un oarecare Birkopf, și pînă la mnoarte a tremurat ca o frunză în fața lui. „Dacă pleacă, se gîndea ea, sînt pierdută! Ce mă fac? Unde să găsesc alt profesor? Cu atîta, cu atîta greutate l-am momit pe acesta de la vecina mea!” Iar Birkopf, ca un om ager ce era, s-a folosit imediat de situația lui excepțională. Bea pînă ce nu mai putea și dormea de dimineață pînă în sară. După terminarea „cursului științific”, Pantelei își începu serviciul militar. Vasilisa Vasilievna nu mai era pe lume. Cu o jumătate de an înaintea acestui eveniment important murise de spaimă: văzuse în vis un om alb călare pe un urs și purtînd pe piept o inscripție - Anticrist. Eremia Lukici își urmă curînd soția.
Pantelei, la cea dintîi știre despre boala tatălui său, încălecă și veni în goană acasă, însă nu-și mai găsi părintele între cei vii. Și care n-a fost uimirea acestui fiu respectuos cînd s-a văzut transformat, cu totul pe neașteptate, din moștenitor bogat într-un biet om sărman! Puțini sînt în stare să suporte o schimbare atît de năprasnică. Pantelei se sălbătici, se înăspri. Din om de treabă, generos și bun, deși zăpăcit și violent, ajunse un trufaș și un bătăuș; rupse relațiile cu vecinii - față de bogați se rușina și pe săraci îi disprețuia - și se purta neînchipuit de impertinent, chiar cu autoritățile. „Eu, striga el, sînt nobil de viță veche!” Într-un rînd, cît pe ce să împuște pe comisarul districtului, care intrase la el în odaie cu șapca în cap. Bineînțeles, autoritățile nu-i îngăduiau nici el nimic și cînd aveau prilejul îi plăteau cu vîrf și îndesat; totuși se temeau de el pentru că era de o violență teribilă și imediat amenința cu un duel pe viață și pe moarte. La cea mai mică contradicție, îi ieșeau ochi din cap și i se întretăia glasul... „A, a, bîlbîia el, să-să-să-să-să mă ia dracu!” Și era în stare să se dea cu capul de pereți. Dar în afară de asta era un om curat care nu se amesteca în nici o afacere. Bineînțeles, nimeni nu-i intra în casă... Cu toate acestea avea inimă bună, generoasă chiar, în felul său. Nu suferea nici nedreptatea, nici asuprirea, chiar cînd era vorba de alții; pe țăranii lui îi apăra cu înverșunare. „Cum, răcnea el, dîndu-și furios cu pumnii în cap, s-au atins de țăranii mei? De-ai mei? Să nu-mi mai spuneți pe nume, dacă...”
(...) Trebuie să spunem că educația lui Certophanov, deși destul de neglijată, totuși în comparație cu cea a lui Tihon era strălucită. Certophanov, e adevărat, rusește citea puțin, franțuzește înțelegea rău, atît de rău încît într-o zi un preceptor elvețian întrebîndu-l „Vous parlez francais, monsieur?”  răspunse: „Je ne înțeleg - și după un răstimp de gîndire: pas”. Totuși își aucea aminte că existase cîndva un oarecare Voltaire, autor foarte spiritual, și că Frederic cel Mare, regele Prusiei, se distinsese în cariera armelor. Printre scriitorii ruși stima pe Drjavin și iubea pe Marlinski, de aceea și dăduse celui mai bun cîne al său numele de Ammalat Bek...
(...)>

SURSA
Ivan Turgheniev, Certophanov și Nedopiuskin: Ivan Turgheniev, Povestirile unu vînător, trad. M. Sadoveanu, ed. Albatros, București, 1989, p. 318-321, 327.

NOTE M.T.
* stepă =  Întindere de loc arid, de obicei șes, acoperit cu o vegetație compusă în special din plante graminee, plante cu rizomi, tufișuri și plante spinoase; din rus. step’ (DEX)
** troică = Sanie rusească la care sunt înhămați trei cai unul lângă altul; din rus.trojka. 
*** rădvan = Trăsură de lux închisă, montată pe arcuri și trasă de mai mulți cai; din rus. rydvan
**** desetină = Măsură agrară rusească, folosită odinioară și la noi, egală cu 1,09 ha; din bg., scr. desetina
***** gubernie = Unitate teritorial-administrativă în vechea Rusie; din rus. guberniia
****** Alsacia = Provincie franceză la granița cu Germania. Probabil un militar francez luat prizonier în timpul invaziei împăratului Napoleon I în 1812, eliberat și stabilit ulterior în Rusia. Înaintea instituirii învățământului obligatoriu în Europa secolului XIX, copiii famiilor aristocrate sau burgheze învățau acasă cu preceptori, aleși de obicei din Franța, țară model pentru civilizația secolului XIX.

„Istoricul Băncii Naționale a României. (1880-1924)” (SLĂVESCU 1925)

 Victor Slăvescu, Istoricul Băncii Naționale a României. (1880-1924), Humanitas / Biblioteca Băncii Naționale a României - 1, București, 2013

15 Cuvânt înainte - acad. Mugur Isărescu

19 Victor Slăvescu și sistemul bancar românesc - Sabina Mrițiu

39 Notă asupra ediției

41 Introducere

45 I. Politica monetară a României (1867-1884)
Legea din 1867
Primele monede de aramă
Primele monede de argint în 1873
Emisiunea biletelor ipotecare
Ion C. Brătianu cere în 1861 crearea unei bănci naționale
Rubla rusească tulbură unitatea monetară
Moneda de 5 lei
Noile monede de argint hotărâre prin legile din 1879, 1881, 1882 și 1884

57 II. Încercările de a se înființa o bancă de emisiune în România. Primele începuturi de bancă
Principalii bancheri din țară
Banca Moldovei din Iași
Diferite încercări de a înființa bănci de emisiune

65 III. Pregătirile pentru înființarea Băncii Naționale 
Nevoia înființării unei bănci de emisiune
Ideile de bază ale unei bănci de emisiune
Ion C. Brătianu depune proiectul de lege pentru crearea Băncii Naționale în februarie 1880
Păreri împotriva Băncii Naționale. Ce credea Th. Rosetti
Ce sistem trebuia adoptat?

73 IV. Legea din 17 aprilie 1880 pentru crearea Băncii Naționale
Prevederile legii din aprilie 1880
Discuția în Cameră
Discuția în Senat

89 V. Primul an de viață (1881)
Primul bilanț
Prima operațiune: creditul acordat statului
Împrumutul acordat statutului pe gaj de ruble rusești
Lombardul mai mare decât scontul
Specula de bursă și lombardul
Greutățile dezvoltării operațiunilor de scont

97 VI. Prima epocă (1880-1890)
Scontul
Caracterul portofoliului 
Condițiile cerute de Banca Națională
Puține pierderi
Scontul oficial
Lombardul și cursul efectelor românești
Lombardul și agioul
Critica în Parlament
Trate și remize asupra străinătății
Rostul operațiunilor de trate și remize
Criza din 1884
Banca Națională și criza din 1884
Banca Națională participă la împrumuturile statului
Politica financiară a statului
Politica financiară a statului și Banca Națională
Construirea palatului băncii
Situația economică și financiară a țării înainte de retragerea biletelor ipotecare
Balanța comercială pasivă
Deficitul și agioul 
Convenția din 1886 pentru retragerea biletelor ipotecare
Discuția în Parlament asupra Convenției din 1886
Convenția din 1886 nu dă rezultate
Legea din 1888
Discutarea legii în Parlament
Împrumutul intern de 4% din 1889și retragerea biletelor ipotecare
Introducerea etalonului-aur prin legea din mai 1889
Reforma Băncii Naționale de acord cu legea etalonului-aur
Conflictul dintre Banca Națională și guvern
Legea din 1890 în discuția Parlamentului
Explicația veniturilor
Distribuirea beneficiilor
Dividendele reale și procentuale
Conducerea Băncii Naționale

157 VII. A doua epocă (1891-1900)
Legea din 1892 restabilește armonia dintre Banca Națională și stat
În ce constă noua lege
Discuția în Parlament în jurul acestei lege
Moartea lui Ion C. Brătianu, fondatorul Băncii, în 1891
Operațiunile Băncii. Politica de emisiune
Scontul și lombardul
Alcătuirea portofoliului
Criza Zerlendi
Criza din 1894
Epoca de prosperitate 1895-1898
Marea criză din 1899
Balanța comercială
Finanțele publice
Criza schimbului
Lombardul
Scontul și lombardul față de circulație
Operațiunile de trate și remize
Apărarea schimbului
Alte operațiuni
Capitalul social și fondul de rezervă sunt plasate în efecte publice de stat
Beneficiile obținute în epoca 1891-1900 și distribuția lor
Izvoarele de venituri ale Băncii Naționale
Taxa scontului
Distribuirea beneficiilor
Rentabilitatea Băncii Naționale
Conducerea Băncii Naționale

189 VIII. A treia epocă (1901-1914)
Statul vinde acțiunile sale la Banca Națională
Soluția dată de generalul Manu nu reușește
Soluția dată de P. P. Carp
Convenția din 16 decembrie 1900
Votul Parlamentului
Convenția din 11 mai 1901. Acordarea unui împrumut statului
Importanța Convenției din 11 mai 1901
Discuția în Senat a Convenției din 11 mai 1901
Operațiunile de trezorerie ale statului. Convenția din 9 aprilie 1905
Operațiunile Băncii Naționale în perioada 1901-1914
Emisiunea de bilete
Scontul
Politica de scont urmată
Legiferarea băncilor populare în 1903
Criza din 1907
Moartea lui Eugen Carada
Progresul țării în epoca 1901-1910
Situația finanțelor publice
Criza din 1912
Atitudinea Băncii Naționale
Cum era judecată situația
Criza continuă și în 1913
Anul 1914 dă multe speranțe
Izbucnirea războiului general
Intervenția Băncii Naționale
Dezvoltarea institutelor de credit
Moartea lui Anton Carp
Lombardul 
Taxa scontului și lombardului
Operațiunile de trate și remize
Intervenția Băncii Naționale pentru menținerea cursului
Celelalte operațiuni active
Alte operațiuni
Relațiile cu statul
Beneficiile obținute
Izvoarele beneficiilor
Dividendele reale și procentuale
Conducerea Băncii Naționale în această epocă

245 IX. A patra epocă (1914-1918)

A. Relațiile cu statul

Primele împrumuturi
Alte împrumuturi. Asigurarea acoperirii
Situații Băncii în epoca neutralității
Împrumutul național din 1916 are mare succes
Situația Băncii în 1916
Intrarea în război. Noi credite. Convenția din 21 octombrie 1916
Trimiterea tezaurului la Moscova
Atitudinea Băncii Naționale în această chestiune
Noi împrumuturi pentru ducerea războiului
Influența războiului asupra emisiunii
Anul 1918, o grea încercare pentru Banca Națională
Banca Națională continuă a ajuta statul
Politica Băncii Naționale față de stat în epoca 1914-198

B. Relațiile cu viața economică

Conflictul cu Disconto-Gesellschaft

Sprijinirea agriculturii

Înființarea caselor de împrumut pe gaj

Organizarea exportului pe cereale

Convenția cu Puterile Centrale

Convenția cu Anglia

A doua Convenție cu Puterile Centrale

Intrarea în război. Împărțirea Băncii Naționale în două sedii

Operațiunile Băncii. Scontul și lombardul

Casele de împrumut pe gaj

Alte operațiuni

Evacuarea valorilor la Moscova

Aprecieri asupra structurii plasamentului Băncii Naționale

Rezultatele obținute în epoca 1914-1918

Repartiția beneficiilor

Dividendele se mențin staționare

C. Banca Națională în timpul ocupației
Emisiune de bilete ale Băncii Centrale
Banca Națională sub sechestru
Casele de împrumut agricol- Landwirtschaftliche Dralehnkasse (LDK) 
Bonurile de casă
Împrumutul forțat de 250 milioane lei
Atacarea disponibilului Băncii Naționale la Berlin
Împrumutul comunei București
Operațiunile Băncii Naționale în teritoriul ocupat

D. Banca Națională și Pacea de la București
Legitimarea operațiunilor în timpul ocupației
Conferința de la Berlin
Centrala de devize
Banca Națională sub control german și după pace
Tentativele de înrobire a Băncii Naționale
Proiectele de legi propuse în conformitate cu cererea Berlinului
Conducerea Băncii Naționale

305 X. A cincea epocă (1919-1924)

A. Relațiile cu statul

B. Relațiile cu piața economică

Condițiile economice ale țării după război

Operațiunile Băncii. Scontul. Lombardul. Casele de împrunut pe gaj

Aspectele vieții noastre economice

Atitudinea Băncii Naționale

Banca Națională în noile teritorii

Organizațiile de credit în noile teritorii

Progresul general al țării. Statistica oficială a întreprinderilor

Noua orientare a pieței după 1921

Creditul industrial

Problema schimbului

Casa de compensații

Alte operațiuni

Rezultatele obținute

Se fac mari rezerve

Repartiția beneficiilor

Crearea Institutului Economic Român

Asociația Băncilor

Contribuția personalului

Conducerea Băncii Naționale

Rolul lui I. G. Bibicescu

269 XI. Concluzii generale

375 Anexe

411 Index