Faceți căutări pe acest blog

joi, 9 ianuarie 1997

„Sorin Adam” (DELEANU 1997?)

 Geta Deleanu, Sorin Adam, „Tomis”, 1997?, pagina 11, 15

„Balcicul se confundă astăzi cu pictura românească” scria Alexandru Busuioceanu în 1936 cu referire la pictura interbelică. Și continua: „Orășelul mărunt, răsfirat între falezele albe și unduiri dulci trandafirii este, de mai bine de două decenii, locul de întâlnire al pictorilor noștri, chip familiar în pânzele lor de fiecare vară, model și maestru în care arta noastră își găsește încă inspirația cea mai fecundă”.

Balcicul a devenit peste ani locul imaginar de întâlnire al artiștilor cu spiritul picturii interbelice și cu ei înșiși pe coordonatele spațiului și timpului absolut al artei.

Pentru a reface un traseu întrerupt în timp, pe linia tradiției picturii noastre interbelice, atât de puțin cunoscută dincolo de granițele țării, Sorin Adam pleacă la Balcic în căutarea luminii și culorii ce au inspirat în mod exotic și romantic pe marii noștri pictori. Asemeni lui Ștefan Dimitrescu și Lucian Grigorescu, lui Dumitru Ghiață și Yorgulescu Yor, acest artist tânăr reușește să-și modeleze paleta cromatică conform cu spațiul întâlnit aici. Pentru colegii săi de breaslă, demersul lui este până acum singular. (...) Simți în pictura lui unică și pasionantă de a picta și trăi sentimentul de plenitudine al sufletului în fața naturii transpuse ideal în arta sa. Peisajul, natura statică, nudul transmit lumină, culoare, vibrație, trăire, bucurie de a exista. Fire pozitivă, plină de temperament și vitalitate, S. A. trăiește plenar experiența cestei vieți cărei îi imprimă forța de creație și forța de dăruire a talentului său. Nu cred că S. A. meditează prea mult în fața motivului pictural. Sufletul său de artist debordează de inspirație și vibrează de tensiuni mult prea înalte ca să nu se reverse în șuvoaie de forme și culori ce fascinează privitorul. Artistul este însă conștient că nimic durabil nu se poate ivi în sfera creației artistice fără disciplină și rigoare, fără înțelegerea libertății de creație ca desfătare a spiritului între tensiunea creatoare și emoția estetică. Motiv pentru care artistul adaugă talentului nativ instrucția disciplinată prin lectură și cultivarea prieteniei marilor artiști contemporani, dintre care Vasile Grigore este maestru și model de dăruire în creație. Deși student al lui Teodor Moraru la Academia de Artă „Luceafărul”, pe care a absolvit-o în 1996, S. A. s-a apropiat de profesorul Vasile Grigore simțind acea înrudire spirituală și vibrație sufletească cu marele nostru colorist. Expoziția personală a lui S. A. deschisă la Muzeul de Artă Constanța este un pas important în evoluția artistică a tânărului aflat cu certitudine pe un drum al afirmării depline.


sâmbătă, 4 ianuarie 1997

Revista „Arhivele totalitarismului” a Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului din București (BUZATU 1997)

Gheorghe Buzatu, Arhivele totalitarismului, „Tomis”, 1997, Constanța

După numai cinci ani de la fondare, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului din București, desfășurându-și activitatea sun egida Academiei Române, s-a impus între unitățile de cercetare prestigioase, atât prin program, cât și, mai ales, prin rezultatele științifice de excepție, concretizate în răstimp în numeroase și temeinice monografii, volume memorialistice și de documente etc. Concomitent, Institutul a organizat periodic dezbateri naționale și internaționale ori a editat o revistă reunind marcante contribuții istoriografice și studii documentare valorificând importante fonduri arhivistice. Publicația în discuție, intitulată Arhivele totalitarismului, a ajuns de acum la nr. 15-16 (1997), fiind indispensabilă tuturor celor interesați de problemele istoriei contemporane din 1930-1960. Se impune să reținem numele unor specialiști incluși în colegiul de redacție al Arhivelor (aceiași cu membrii Consiliului Științific al Institutului): Radu Ciuceanu, Octavian Roske, Antonie Plămădeală, Ion Rațiu, Dinu C. Giurescu, Răzvan Teodorescu, Florin Constantiniu, Ioan Scurtu, I. Chiper, Alexandru Moșanu ș.a. Ultimul număr al Arhivelor totalitarismului valorifică cele mai mai multe dintre comunicările prezentate în cadrul simpozionului internațional Europa după Yalta - Experiența totalitară (Snagov, 30 mai - 1 iunie 1996): Tatiana Volokitina (Rusia) - Organizarea postbelică a României în proiectele sovietice; Florin Stănescu și Dragoș Zamfirescu - România sub ocupația sovietică 1944-1948; D. Șandru - Comisia Aliată (Sovietică) de Control și frontierele României; Gh. Onișoru - Atitudini politice ale clerului din România 1944-1948; Marian Cojoc - Rezistența anticomunistă în Dobrogea 1948-1958. Coordonate istorice. Alte studii și materiale documentare reflectă studiile de predilecției ale unor colaboratori ai revistei: Dezmembrarea teritorial a Basarabiei din 1940 (Vitalie Văratec); Mișcarea legionară. De la doctrină la propagandă (D. Zamfirescu); Represiunea sovietică în Basarabia 1940-1941 (C. Hlihor); Sumanele Negre. Dosarul operativ 1945-1948 VIII (R. Ciuceanu); Colectivizarea agriculturii. Represiunea totală 1957-1962 VII (Ion Bălan și O. Roske). Reține atenția cititorului român studiul T. Volokitina, care, în temeiul arhivelor diplomatice de la Moscova, examinează conținutul și semnificația unor proiecte sovietice din 1944 (memoriile lui I. Maiski și M. Litvinov) privind statutul postbelic al țărilor din Europa est-centrală (inclusiv România). Ceea ce până în prezent nu ne era cunoscut decât din arhivele americane sau britanice, de acum aflăm cu precizie și din sursele Kremlinului și anume că „potrivit documentelor, includerea României în sfera de influență sovietică era concepută de Moscova drept incontestabilă, cu mult înainte de încheierea războiului. În proiectele privind organizarea cordonului de securitate din preajma frontierei URSS, României i-a fost rezervat un loc deosebit, faptul fiind determinat de interesele geopolitice ale Uniunii Sovietice” (Arhivele totalitarismului nr. 15-16 / 1997 p. 27). Editorii Arhivelor totalitarismului au avut în vedere completarea Dicționarului biografic cu fișe privind activitatea Gh. Avramescu și a lui Gh. M. Cantacuzino, Cristu Cantuniar și Gh. Chiraș. Gh. Caravia ne propune un glosar de termeni din domeniul totalitarismului, iar Viola Vancea, Alina Tudor sau Anatol Petrencu stăruie asupra unor cărți recente. facem mențiune asupra recenziei A. Tudor asupra cărții lui Zigu Ornea  - Anii 30. Extrema dreaptă românească (nr. 15-16 / 1997 p. 252-253). Se observă că, fără o motivare anume, Ornea polemizează „din perspectiva contemporaneității cu ideile exprimate, nu doar în România interbelică, ci chiar în Europa secolelor XVII-XIX”, după cum și faptul că studiul cunoscutului critic bucureștean  este „mai puțin analitic și mai mult axat pe <repovestirea surselor>”.
În ansamblu, Arhivele totalitarismului se impun, prin acest număr, între publicațiile distincte și de ținută ale cercetării istorice actuale.

vineri, 3 ianuarie 1997

Nimic despre pudibonderia comunistă („TOMIS” 199?)

Țarul Nicolae II se purta ca un bolșevic când, îndrăgostit de celebra balerină Maria Ksesinskaia de la teatrul imperial din Petersburg, îi făcea cadouri exorbitante plătite cu bani adunați din impozitele plătite de mujici. Lenin proceda ca un țar cînd, vreo 20 de ani mai târziu, îi făcea aceleeași amante, acum abandonată de dușmanul său de clasă, cadouri nu mai puțin exorbitante din banii împrumutați (5 milioane mărci aur) de Banca imperială a Germaniei pentru finanțarea unui puci care să-i permită preluarea puterii și încheierea rapidă a păcii. Împăratul Lenin, spre deosebire de „țarul bolșevic” Nicolae II, era bisexual și, în afară de cele două femei de care se simțea legat (dacă o socotim și pe Nadejda Krupskaia) avea relații sexuale în calitate de parteneră cu Zinoviev, primul președinte al Kominternului. Acesta i se adresa lui Lenin, în corespondența amoroasă devoalată din arhivele KGB în 1996, în acest fel: „Te aștept, floricica mea, și te pup pe fundulețul tău marxist. Al tău Gherșele.” Toate aceste uluitoare informații, împreună cu alte detalii la fel de picante, le puteți găsi în numărul pe iulie a. c. în Hustler, revistă despre sex, politică și dispute, pentru care, ca să scriu această notă plătită cu 10 mii (impozabili 18%) am plătit 50.000 de lei.

„Tomis”, Constanța, 199?

joi, 2 ianuarie 1997

„Politica națională a cărții” (GARZON 1997)

Alvaro Garzon, Politica națională a cărții. Un ghid pentru munca pe teren, trad. (fr. 1997) S. Craia, pref. lect. univ. dr. Gh. Buluță, Univers Enciclopedic, București, 1999.

Prefață (5-12)
Autorul acestei lucrări este șeful Secției carte și industrii culturale din UNESCO și lucrează în domeniu de mai multe decenii. Columbian, născut și crescut într-o zonă cu numeroase probleme, implicat în dezvoltarea culturală a țării sale, creatorul unui organism original și viabil - Centrul regional pentru promovarea cărții în America Latină și Caraibe (CERLALC) - A. G. este o personalitate plină de energie și un profesionist al diagnosticării fenomenelor ce se circumscriu culturii scrise. Calitatea sa oficială a făcut ca expertul UNESCO să străbată planeta în nenumărate rânduri, pentru a identifica problematica lumii cărții, pentru a reuni factorii responsabili, pentru a incita la dialog în căutarea soluțiilor. Dispunând de o experiență bogată, și de un profesionalism de înaltă clasă, de avantajele muncii în echipe formate de specialiști din diverse țări, el a elaborat principiile generale ale unei politici naționale în favoarea cărții și lecturii, pe care le prezintă într-o o modalitate concentrată, reducând totul la esențial și luând în calcul toate elementele. Nimic în plus, nimic în  minus - aceasta este formula unui demers de sistematizare a tot ce ține de „lanțul cărții”, de profesiile implicate, de relațiile sector public-sector privat.
Autorul pornește de la premisa că soluțiile sunt condiționate de perfecta înțelegere a realităților, ceea ce presupune observarea componentelor psiho-sociale, economice, politice și culturale ale universului cărții, de la autor până la cititor. El a și realizat un prim raport asupra stării de lucruri în acest domeniu, în România, după ce a avut întâlniri cu autori, editori, difuzori, bibliotecari, dar și cu reprezentanți ai ministerelor (Culturii, Educației, Finanțelor, Justiției). Raportul, prezentat celor în cauză, a impresionat prin acuratețe și profesionalism, arătând în mod concret valoarea unui bun diagnostic.
Lucrarea Politica națională a cărții, prezentată acum în traducere românească, oferă un remarcabil model de analiză și de acțiune în domeniul politicii culturale, de mare utilitate în prezent, când societatea românească se află în căutarea unor căi de dezvoltare. Experiența personală a autorului și experiența UNESCO pot oferi în acest moment nu numai principii clare și perfect articulate, dar și sugestii de ordin practic, precum și un excelent exemplu de structurare cât mai inteligentă și eficientă a voinței politice.
În Țările Române primul „model editorial” se prefigurase în liniile sale principale înainte de introducerea tiparului, care este relativ timpurie. Civilizația cărții manuscrise produsese o structură editorială coerentă, pe care arta tiparului se va grefa, la început ca o noutate de ordin tehnic, pentru a genera fenomene socio-culturale mai complexe, cu implicații politice.
Imprimeria și-a făcut apariția pe pământ românesc în primul deceniu al sec. XVI, prima carte fiind tipărită în 1508 în limba slavă, limba oficială a bisericii și cancelariei domnești. Prima carte în limba română a fost tipărită la Sibiu , în 1544. Până în sec. XVIII s-au publicat mai ales cărți de cult, laicizarea cărții și a tiparului fiind târzie.
La începutul sec. XIX au apărut și în Moldova și Țara Românească tipografii laice, particulare, precum și edituri care au jucat un rol esențial pentru cultura românească. Acestea au fost create de intelectuali cu orizont european, oameni care s-au remarcat prin multiple inițiative culturale.
Intelectuali și scriitori de la jumătatea veacului trecut au imprimat cartea diversă, laică și de activitatea lor editorială, desfășurată cu multe sacrificii, se leagă și istoria literaturii naționale, precum și difuzarea prin prin traduceri a literaturii universale.
Diversificarea producției editoriale a coincis cu afirmarea gândirii și creativității românești în domeniile științific, artistic și tehnic. Industria poligrafică a luat avânt, înmulțindu-se tipografiile și editurile, majoritatea inițiative particulare, dar și unele susținute de stat prin intermediul unor fundații (Casa Școalelor).
Cartea românească a cunoscut în această epocă o modernizare cu totul remarcabilă, prin conținut, calitate tipografică și aspect grafic, acesta din urmă fiind în acord cu stilul „1900” răspândit în Europa.
După primul război mondial, în România a început o etapă de avânt economic ce s-a ilustrat și în lumea cărții și editurii.
Au apărut edituri noi: Cartea Românească, înființată în 1919, Cultura Națională, 1921, Scrisul Românesc, 1922, Editura Fundațiilor Regale pentru Literatură și Artă, 1933. Asemenea edituri, cu programe culturale de anvergură, cu serii și colecții de real prestigiu, au marcat o perioadă dintre cele mai productive sub aspectul marilor valori ale culturii românești.
După al doilea război mondial, în România a avut loc o radicală schimbare de regim politic și a început o altă vârstă și pentru o societatea românească și pentru lumea editorială. Perioada 1944-1948 a fost o etapă de tranziție. Ca urmare a naționalizării tuturor tipografiilor, editurilor și librăriilor, statul finanța și controla integral producția, editarea și difuzarea cărții. S-a constituit un sistem editorial,în subordinea Ministerului Culturii și a unor organisme de stat. Acesta cuprindea un număr de edituri cu profil distinct, pe domenii (științific, tehnic, literar ș. a.). De-a lungul câtorva decenii ele au suferit unele schimbări, unele fiind comasate, apărând altele noi, fiindu-le schimbate și numele. În 1969 a avut loc reformă editorială. Au luat ființă Editura Cartea Românească a Uniunii Scriitorilor  și Editura Kriterion - pentru publicarea cărților în limbile minorităților naționale. S-au creat noi edituri și în provincie: Dacia la Cluj Napoca, Junimea la Iași, în 1969, Scrisul Românesc la Craiova și Facla la Timișoara, în 1972. Astfel, în 1989 - 17 edituri funcționau într-un sistem unic, coordonat de Centrala Editorială a Consiliului Culturii, dar în subordinea unor instituții diferite mai funcționau și alte case de editură.
Centralizarea producției editoriale și a difuzării cărții, precum și cenzura sunt caracteristici proprii etapei încheiate în decembrie 1989, după care urmează, pentru societatea românească și pentru lumea cărții și editurii, o perioadă cu totul diferită sub toate aspectele și care se definește prin căutarea unei noi identități.
Ca urmare a revoluției din decembrie 1989 a devenit posibilă înființarea de edituri și tipografii particulare. Condițiile unui început de economie de piață au bulversat deopotrivă cererea și  oferta de carte, mentalitatea publicului și a editorului.
Sub aspectul tehnicii poligrafice ai apărut înnoirile.
Nu au întârziat să apară noile procedee de procesare computerizată a textelor, care au schimbat aspectul cărților, au modificat organizarea muncii în edituri și tipografii.
Cenzura a fost desființată, cererea și oferta s-au diversificat și s-au conturat, pentru prima oară după o jumătate de secol, noi categorii ale publicului, cu niveluri și exigențe variate.
Prețul cărți a înregistrat creșteri galopante, ceea ce a modificat obișnuința românilor de a cumpăra carte.Ca urmare, tirajele anumitor genuri s-au redus drastic punând în dificultate editurile care nu produc carte de consum.
Conform statisticilor au fost înregistrate peste 4.000 de edituri, dar multe dintre ele nu au activat niciodată ori și-au încetat activitatea după două-trei apariții.
În prezent, circa 20 de edituri domină în producția de carte (ele realizând mai multe zeci de titluri pe an).
Culegerea și paginația pe calculator și nevoile financiare au avut ca urmare pe de o parte reducerea, pe de altă parte reprofilarea resurselor umane din edituri. Nemaifiind instituții bugetare, acestea au început să lucreze conform criteriilor de performanță.
S-au produs mari schimbări și în aspectul și în calitatea tipografică a cărții. Concurența a impus oferta de carte cu coperți atrăgătoare sau incitante, o nouă calitate a hârtiei și cartonului, dezvoltarea cărții industriale.
Unele edituri au început să imprime în străinătate. A crescut importul de hârtie și s-a informatizat aproape integral activitatea internă.
În domeniul poligrafic au apărut numeroase tipografii particulare, iar cele existente s-au privatizat. Ele au fost dotate cu echipamente performante, și-au diversificat serviciile și s-au restructurat. Personalul s-a redus și s-a recalificat, dobândind noi competențe.
În domeniul difuzării s-au produs de asemenea mari schimbări. Vechile rețele de librării s-au privatizat și s-au modificat. Au apărut rețele particulare de difuzare, angrosiști de carte, firme specializate în distribuție, librării și rețele de librării private.
Unele edituri și-au creat și rețele proprii de difuzare. A devenit ofensivă activitatea promoțională, iar sistemele de comerț s-au diversificat. Au înflorit comerțul stradal și comerțul prin poștă.
Se observă dinamismul unor edituri tinere, conduse de oameni tineri, viu o mentalitate diferită de aceea a editorilor din generațiile vârstnice. Acești manageri i-au hotărâri și acționează repede, neconvențional, în editurile lor munca se desfășoară în ritm accelerat,cu personal puțin, dar eficient și interesat direct de prosperitatea editurii. Sunt întreprinzători ce urmăresc un model occidental, ale căror produse, imprimate uneori în străinătate, au o calitate poligrafică și un aspect comparabil cu acela din alte țări. Ei nu depind de subvenții și pun un preț deosebit pe difuzarea proprie.
Au apărut și asociații profesionale de editori: Asociația Editorilor din România, Societatea Patronilor de Edituri din România, Asociația Editorilor cu Profil Pedagogic și Breasla Cărții Maghiare.
Un sondaj sociologic, efectuat în mai 1998, pentru a analiza „consumul cultural” a indicat faptul că 29% din populație a cumpărat cel puțin o carte în ultimele 3 luni, ceea ce înseamnă că pe piața cărții au intrat circa 2 milioane de exemplare lunar, estimate la 6 milioane dolari pe lună.
Pentru a sprijini editarea cărții de cultură și literaturii naționale, Ministerul Culturii dezvoltă un program de subvenții destinat anumitor genuri de carte, asigurând prețuri accesibile, inclusiv pentru achiziționarea de către biblioteci. Pentru literatura științifică și tehnică, un demers similar este dezvoltat de Ministerul Cercetării și Tehnologiei.
Politica M. C. în privința cărții trebuie să aibă ca obiectiv general asigurarea unui cadru juridic favorabil dezvoltării cărții, stimularea inițiativei particulare în domeniul editării și difuzării cărții, promovarea cărții românești în interiorul și exteriorul țării, stimularea creativității autorilor naționali.
Politica culturală creează și ameliorează continuu structuri viabile, logice, adaptate la realizarea socială, asigură necesarul minim în materie de fonduri și veghează ca acestea să fie bine folosite. Proiectele subvenționate trebuie să se încadreze în anumite norme al căror rost este acela de a evita risipa sau utilizarea nerațională. Se are în vedere nu numi ansamblul, dar și detaliul. Politica culturală nu se adresează unui cetățean ideal, ci fiecărei categorii în parte. Ea evaluează cu luciditate realitatea și se adaptează.
Lucrarea distinsului expert care este A. G., publicată de UNESCO, vine să ne demonstreze cum ne putem integra mai bine, sub aspect cultural, într-o lume în care fiecare națiune vine cu valorile ei.
Într-o perioadă ca aceasta, pe care o traversează România, sprijinul pe care îl oferă UNESCO, acordând dreptul de traducere pentru acest model de gândire și acțiune, care este Politica națională a cărții, devine salutar și merită apreciat ca atare.

Prefață la ediția românească - A. G. (15-16)
Această lucrare, care nu are altă pretenție decât să servească drept ghid pentru lucrul pe teren, rezumă experiența dobândită la UNESCO de-a lungul multor ani, în privința dezvoltării cărții și lecturii.
Traducerea în limba română a acestei cărți nu urmărește să propună României să adopte un model, chiar dacă acesta a dat bune rezultate în alte țări. Suntem foarte conștienți de faptul că fiecare țară are specificul ei, o problematică proprie și, în consecință, are nevoie de soluții adaptate cazului ei particular.
Difuzând acest experiențe ale UNESCO ne gândim că, în formularea unei politici de dezvoltare a sectorului editorial: structura sectorului este aceeași pretutindeni în lume. Compus din scriitori, traducători, editori, tipografi, librari și bibliotecari acesta implică peste tot comportamente similare în dinamicile create în interiorul acestui „lanț al cărții”. Dacă este plasat în contextul unei economii de piață,el reacționează la fel față de acțiunile concepute de sectorul public în materie de politici culturale, de fiscalitate, de investiții ș. a.
În procesul de globalizare pe care îl traversăm, cultura se află, ca niciodată până acum, legată de economie: mondializarea culturii se confundă cu difuzarea internațională a produselor culturale (cărți, muzică, audiovizual). Suntem convinși că o țară având forța culturală a României poate juca un rol activ în acest flux planetar, pentru că „globalizarea” nu trebuie să însemne „uniformizarea” comportamentele culturale.
Dezvoltarea editării cărții în România (sub aspect cultural ca și sub aspect economic) depinde de acțiunea concertată a celor doi mari protagoniști: statul și sectorul particular.
Dacă lectura paginilor ce urmează poate contribui la o mai bună înțelegere a problemelor sectorului editorial și la o mai bună precizare a mizelor strategice ale culturii scrise, această lucrare modestă își va atins scopul.

Introducere (17-22)
În cursul anilor 70, UNESCO a încurajat crearea unor organisme special însărcinate să coordoneze dezvoltarea cărții și lecturii în diferite regiuni geografice ale lumii. Înainte de a ocupa un post în cadrul Diviziunii  cărții și dreptului de autor la UNESCO, am avut privilegiul de a face parte din echipa care a creat Centrul regional pentru promovarea cărții în America Latină și Caraibe (CERALC) - situat în Columbia - și de a fi ulterior, timp de 7 ani, secretarul general al acestuia.
Mandatul CERALC era în acea perioadă de o simplitate de-a dreptul lapidară; era vorba numa de „a dezvolta cartea”. Dar cum, în absența oricărui model? Un examen foarte minuțios a evidențiat marea complexitate a sectorului cărții, datorită confluenței aspectelor culturale și economice, a divergențelor de interese ale diferitelor profesii implicate și complementare și, în sfârșit, din cauza relațiilor când armonioase, când conflictuale dintre stat și întreprinderile particulare.
Pe atunci exista o concepție asupra culturii care din fericire acum tinde să dispară; în cadrul planificării globale a dezvoltării, cultura  era considerată importantă în măsura în care vehicula expresiile autohtone, dar era cu ușurință împinsă pe un plan secundar în raport cu prioritățile economice ale dezvoltării. Altfel spus, cultura era ruda săracă în bugetul statului. În prezent se știe că, alături de exportul tradițional de materii prime și produse naturale, creativitatea țărilor în curs de dezvoltare poate să le aducă acestora resurse economice considerabile, cu condiția ca ele să reușească să joace un rol activ pe piața mondială a industriilor culturale.
Țările industrializate oferă un exemplu în acest sens, pentru că ele obțin sume foarte mari, mai mari uneori decât cele provenite din vânzarea produselor manufacturate, din produsele protejate prin drepturile de autor (carte, film, disc, audiovizual).
Astfel un număr considerabil de conducători ai lumii în curs de dezvoltare a început să perceapă cultura într-o altă lumină, văzând în manifestările  culturale pe de o parte, forme de răspândire a valorilor locale în exterior,iar pe de altă parte, surse de locuri de muncă, mai ales în cadrul întreprinderilor mici și mijlocii, care constituie baza în sectorul industriilor culturale.
În asemenea condiții s-au desfășurat, începând din anii 70 până acum, numeroase experiențe d dezvoltare națională a cărții, având rezultate diferite în diverse locuri de pe glob. Numeroase țări au reușit să creeze un mediu macroeconomic favorabil industriei cărții.
Datorită unei voințe politice la cel mai înalt nivel și  unui dialog constructiv între sectorul public și cel particular, creația literară națională a fost stimulată printr-o legislație care protejează dreptul de autor; activitatea de editare a beneficiat de o politică fiscală favorabilă industriei cărții, de un acces privilegiat la creditele bancare, de o participare sporită la piața manualelor școlare, de tarife poștale preferențiale, de încurajare pentru export ș. a. Tipografiile au putut adopta noi tehnologii datorită politicilor de liberalizare a importurilor de echipamente și materii prime. Dezvoltarea comerțului de carte a fost susținută prin politici vamale și politici de schimb adaptate specificității cărții, prin aplicarea sistemului ISBN și a codului de bare, prin întărirea mecanismelor de difuzare și modernizarea librăriilor. Promovarea lecturii s-a tradus prin coordonarea sistemelor naționale de biblioteci, organizarea unor campanii de lectură în mediul rural, cercetări și anchete asupra obișnuințelor de lectură, publicitate instituțională etc.
Experiențele încununate de succes au în comun faptul că sectorul cărții a fost tratat ca un tot și că au fost evitate abordările parțiale (numai lectura, doar tipografia etc). Succesul s-a bazat tocmai pe promovarea simultană a tuturor componentelor sectorului.
Lumea cărții nu și-a dezvăluit încă toate secretele, dar în urma acestor eforturi am învățat să înțelegem mai bine comportamentele universului editorial și să interpretăm, până la un anumit punct, dinamicile subterane în scopul definirii unei politici de dezvoltare.
Paginile ce urmează conțin o sinteză  acestei experiențe. Cititorul va constata că au fost evitate, pe cât posibil, abordările istorice, analizele socio-culturale ale cărții și orice încercare de prospectare în legătură cu cu industria editurii. Aceasta ar fi putut face obiectul unor dezvoltări ample și interesante, dar nu intrau în obiectivul volumului de față, care se adresează în principal persoanelor însărcinate ori interesate să aplice o politică a cărții după ce s-a luat o decizie la cel mai înalt nivel.
Am căutat nu atât să demonstrăm avantajele unei asemenea politici, cât să concepem un fel de „vade-mecum” care să permită o mai bună înțelegere a elementelor constitutive ale sectorului și a dinamicilor lui interne, intensificând punctele nevralgice pe care orice diagnostic trebuie să le examineze și să sugereze măsurile concrete ce trebuie luate pentru realizarea unei politici de dezvoltare a sectorului cărții.
Aceasta explică structura liniară și în mod necesar enumerativă  textului. Poate că specialiștii obișnuiți cu limbajul cărții vor considera că definițiile privesc aspecte elementare, dar nu trebuie pierdut din vedere că, în multe țări, cei care aplică politica în favoarea cărții nu sunt neapărat specialiști în domenii.
Trebuie subliniat, pe de altă parte, că pentru a concretiza în mod eficient și durabil măsurile de promovare a cărții, cel mai bun lucru este materializarea lor într-un corpus juridic apt să le includă pe toate. Iată de ce am considerat oportun să reproduc în anexă textul unei „legi tip” referitoare la carte. Acest model, din care s-au inspirat numeroși legislatori din țările Americii Latine, a fost adoptat de specialiștii din regiune în cadrul programului UNESCO-CERLALC; el este recunoscut și sub numele „legea tip de la Guayaquail”, deoarece în acest oraș i-a fost definitivată redactarea. Este posibil ca, prin unele aspecte, această lege tip să nu se adapteze tuturor tradițiilor juridice, dar legislatorii și toate celelalte organisme responsabile vor găsi în acest model un text de referință.
În orice caz, în formularea unor politici naționale a cărții, este necesar să se aibă în vedere toate măsurile ce par a oportune, în lumina angajamentelor multilaterale luate de stat la nivel subregional, regional sau internațional.
Această lucrare nu și-ar atinge scopul dacă lectura ei n-ar provoca reacții, comentarii și un schimb, salutar, de date și de experiențe. În contextul în care se dezvoltă noi tehnologii media și rețele electronice de informare, ce nu vor întârzia să influențeze structura sectorului cărții, este limpede că orice politică de dezvoltare a sectorului trebuie să fie evolutivă. Împărtășirea experienței dobândite, studiul conjugat al succeselor și eșecurilor este cel mai bun mijloc de a favoriza dezvoltarea cărții. Fidel misiunii sale, UNESCO înțelege să rămână un centru al schimbului de informații și  un loc de analiză în slujba unei cooperări tehnice tinzând spre o dezvoltare a valorilor spirituale și culturale ale ființei umane.


Cartea un lanț articulat (23)
S-a constatat că cele mai multe inițiative de dezvoltare a producției și difuzării cărții în țările în curs de dezvoltare au eșuat. Explicațiile acestor fenomene sunt numeroase și cele mai multe sunt legate de situația generală a economiei acestor țări, de izolarea lor față de axele industriilor culturale și de fragilitatea endemică a planificărilor de stat.
Totuși, examinarea atentă a diferitelor proiecte de dezvoltare a cărții arată că preocuparea autorităților în acest domeniu se traduce mai mult prin editarea de carte în sectorul guvernamental sau prin importul masiv de lucrări distribuite la prețuri mici sau gratuit. Oricât de lăudabilă ar fi ea, o asemenea acțiune nu se poate dezvolta la infinit.
În alte cazuri se dezvoltă unul dintre diferitele aspecte ale cărții și lecturii: organizarea de biblioteci, campanii în favoarea lecturii, înființarea unor premii literare destinate încurajării autorilor.
(...)

miercuri, 1 ianuarie 1997

Editare modernă (SCHUWER 1997)

Philippe Schuwer, Tratat practic de editare, trad. (1997) D. Lică & B. Stanciu, Amarcaord, Timișoara, 1999.

(13) Prefață (B. S.)

(15) I. Cele cinci funcții principale ale editorului
(15) Descoperirea autorilor, a temelor și a formulelor de editare
(21) Asigurarea și finanțarea realizării lucrărilor
(23) Asumarea difuzării și distribuirii cărții
(27) Promovarea fondului de carte al editurii
(29) Obligativitatea unui rezultat
(30) Situația în activitatea de editare

(39) II. Dreptul de autor (B. S.)
(39) De la convențiile internaționale la Codul proprietății intelectuale
(39) Scurt istoric
(41) Convenția de la Berna
(44) Convenția universală privind dreptul de autor
(46) „Revizuirile de la Paris 1971”
(50) Concluzii provizorii privind jurisprudența internațională
(51) De la „fotoplagiat” la dezvoltarea de noi tehnici
(51) Codul proprietății intelectuale, 1992
(53) Legea franceză privind reprografia

(55) III. Principalele contracte cu autorii și colaboratorii (B. S.)
(57) Contractul de editare. Principalele condiții negociabile
(60) Durata proprietății literare și artistice
(61) Opere ce țin de dispoziții speciale. Opera de colaborare. Opera colectivă. Opera sub pseudonim sau colectivă. Opera compozită. Opera postumă. Opera audiovizuală. Contractul numit în regia autorului. Contractul numit pe din două. Autorii salariați
(68) Autorul-editor
(69) Despre negocierile contractului și relațiile autor-editor
(75) Transferarea contractului de editare
(76) Propuneri de contracte tip
(77) Cerere de încheiere de contract
(79) 1. Contract de editare a unei opere de literatură generală
(91) Ediția a doua. Drept de preempțiune
(99) 2. Contract pentru crearea și editarea unei opere științifice, tehnice sau juridice (Contract de comandă)
(105) Drept de preempțiune
(106) 3. Contract de cesiune a drepturilor de adaptare audiovizuală a unei lucrări
(109) 4. Contract cu coordonatorul de colecție
(109) Contract nr. 1: colecție din inițiativa coordonatorului
(115) Contract cu un coordonator de colecție, autor al lucrărilor din colecția sa
(116) Contract nr. 2: colecție aparținând editorului, reluată de coordonatorul de colecție
(119) Contract nr. 3: colecție creată  la inițiativa editorului
(121) 5. Contract pentru redactarea unei contribuții la o operă colectivă
(124) 6. Contract pentru traducerea unei opere de literatură generală
(136) 7. Contract încheiat cu un packager
(141) 8. Contract cu ilustratorul
(147) 9. Scrisoare-contract cu ilustratorul (contribuție la ilustrarea unei lucrări)
(149) Drepturi de reproducere pentru operele muzicale și multimedia
(151) Sancțiuni pentru atingerile aduse dreptului de autor
(152) Despre contrafacere și despre plagiat
(153) Piratarea la scară internațională
(154) Fotocopierea
(155) Împrumutul cu plată sau fără plată?
(157) Dreptul de informare: limite și sancțiuni
(157) Atingerea adusă (intimității) vieții private
(157) Deciziile Ministerului de Interne
(158) Provocările, defăimarea, injuria, ofensele și ultrajele
(159) Alte obligații ale editorului
(159) Depozitul legal sau Agenția Bibliografică Națională (1994)
(161) Menționarea ISBN sau ISSN
(161) Prețul unic (legea Lang)

(163) IV. Operele editate (B. S.)
(163) De la manuscrise propuse din proprie inițiativă la opere comandate.
Romanele contemporane. Romanele polițiste. Romanele sentimentale. Poezia. Operele teatrale și cinematografice. Novelizarea. Lucrările de critică și eseurile. Științele umane și sociale. Istoria și geografia. Religia. reportaje, documente și eseuri asupra realității. Cărțile științifice, tehnice, medicale și profesionale. Economia și gestiunea. Enciclopediile. Atlasele. Dicționarele. Operele de popularizarea. Lucrările școlare, extrașcolare și universitare. Cărțile practice. Ghidurile turistice. Albumele și cărțile pentru tineret. Benzile desenate. Albumele fotografice. Textele clasice și operele complete. Cărțile în format de buzunar. Traducerile. Agendele. Bibliofilia. Fasciculele.

(213) V. Personajele cheie ale editării (B. S.)
(214) Autorul
(218) Directorul literar sau directorul colecțiilor literare (redactorul-șef)
(221) Lectorul
(222) Traducătorul
(224) De la tehnoredactor la lectorul-corector
(226) Directorul editorial
(228) Responsabilul de ediție sau redactorul (editor)
(230) Secretarul de ediție
(230) Directorul artistic și asistenții săi
(233) De la iconografi la documentariști
(236) Ilustratorul
(238) Cartograful
(238) Fotograful
(239) Directorul tehnic, șeful de producție și tehnicienii
(242) Directorul de editare electronică și multimedia
(243) Packagerul
(247) Consultantul
(248) Relațiile sectorului editorial cu celelalte personaje cheie
(248) Președintele-director general (de la microfirmă la grup)
(255) Noua hartă strategică acelor două grupuri franceze
(258) De la directorul financiar la controlorul de gestiune
(259) Marketingul și serviciul comercial
(262) Serviciul de publicitate
(265) Serviciul de presă
(268) Serviciul de cesiuni de drepturi
(270) Juristul
(271) Direcția resurselor umane
(272) De la agentul literar la agenția pentru drepturi
(274) De la agentul artistic la agenția de ilustrație
(274) Agenți fotografică
(276) Producătorii de imagini în mișcare
(277) Muzeele, instituțiile și organismele culturale

(279) VI. De la devize la calculele de exploatare estimative
(279) Cererea de deviz
(281) Cereri de deviz (cărți cu text/ilustrate)
(285) Costurile de concepție și de realizare
(293) De la devizele estimative la cererile de ofertă
(294) Costurile fixe și costurile variabile
(294) Devizul definitiv
(299) Stabilirea prețului de cost
(300) De la contul de exploatare estimativ la prețul de vânzare estimat
(307) Contul de exploatare estimativ
(309) Contul „punctului mort”
(310) Prețul de vânzare public
(311) De la distrugere la vânzare cu preț redus

(313) VII. Noțiuni de fabricație
(313) O instruire continuă și permanentă
(316) Hârtia
(316) De ce atâtea formate de cărți?
(317) Aprovizionarea cu hârtie
(318) Principalele formate de hârtie disponibile
(319) Ce reprezintă formatul util?
(321) Alegerea hârtiei: ce criterii și ce sortimente?
(328) Comanda de hârtie
(331) Culegerea
(331) De la plumb la film
(332) Culegerea cărților
(333) Utilizarea cărților
(335) PAO
(340) Culegerea integrată la editor?
(341) De la bazele de date la culegere/gravură
(344) Fotogravura
(344) Clișeele de tipar înalt
(344) Clișeele de tipar adânc
(345) Filmele offset
(349) Scannerele
(350) Duplicarea filmelor pentru ilustrații
(352) Tipărirea
(352) I. Tipărirea offset
(353) Așezarea paginilor sau montajul, schema de așezare
(353) Ozalidul. Transferul sau copierea
(355) De pe calculator pe placă. Montajul plăcilor și tipărirea
(356) Presele offset
(357) Calități și  limite ale offset-ului color
(358) II. Tiparul înalt
(358) Mașinile rotative de tipar înalt cu hârtia în bobine. Cameron sau presele rotative cu curele
(359) III. Microtirajele sau tirajele speciale
(360) Transmisia digitală
(361) Facsimilele sau reprinturile
(361) IV. Tiparul adânc
(362) Controlul tirajului pe prese
(362) Defectele de imprimare
(364) Stocarea unei părți a tirajului
(365) V. Domeniul bibliofiliei: tirajul gravurilor originale.
Serigrafia și șablonul. Stampa originală. Gravuri în lemn sau xilografia. Gravura în cupru. Litografia
(370) Finisarea
(370) Broșarea
(370) Fălțuirea, adunarea. colaționarea și alte operațiuni
(372) Broșarea cu cotor lipit
(373) Legarea
(373) Executarea copertelor (cărți cartonate sau legate)
(373) Legarea cu cotor lipit
(374) Poleirea copertelor, materialele de îmbrăcare a copertelor
(377) Introducerea blocului în scoarță
(377) Lăcuirea sau celofonarea
(378) Legarea cu inele sau spirale
(378) De la încărcarea pe sănii la livrarea volumelor finisate
(379) Costurile și condițiile de transport

(381) VIII. De la reimprimări la noile ediții
(381) Reimprimarea
(384) Economia reimprimării în alb-negru și în culori
(387) Noile ediții. Constrângerile tehnice

(391) IX. Preocupare și concepție tipografică
(391) Timp de mai multe secole a prevalat priceperea tipografilor
(393) Carta grafică
(394) Preliminarii la orice concepție grafică
(397) Tehnoredactarea și spațiul ei
(411) Linii, vignete și ornamente
(412) Colontitluri și coloncifre
(413) Notele
(413) Paginile liminare și paginile finale
(414) Variante de paginare a cărților ilustrate
(416) Coperta sau  imaginea unei politici
(419) Legătura și ornamentarea

(423) X. Realizarea cărții
(423) Alegerea titlului sau al colecției
(424) Protejarea titlurilor. Cercetări și formalități prealabile
(426) „Fișa cărții”
(429) Textul
(429) Prezentarea manuscrisului. Lectura și revizuirea manuscrisului
(432) Tehnoredactarea manuscrisului și protocolul de culegere
(439) De la determinarea volumului la estimarea numărului de pagini
(440) Fișa de catalog
(441) Lectura tiparelor de probă și semnele de corectură
(447) Termene și întârzieri. Planning-ul editorial. Ședința de producție
(452) Ilustrațiile
(452) 1. Cărți ilustrate cu documente și fotografii
(452) Iconografia: alegerea autorului sau a editorului?
(453) Primele intervenții ale iconografului
(453) Economia iconografiei. Diverse etape și obligații ale căutării
(454) Riscurile deteriorării sau pierderii originalelor
(455) Măsuri de precauție pentru legendele ilustrațiilor: atingere la viața privată
(456) Administrarea dosarelor
(458) Realizarea documentelor gravate
(459) Codul uzanțelor în  materie de ilustrare fotografică
(474) 2. Drepturi de reproducere a operelor de artă preexistente (ADAGP, SPADEM)
(476) 3. Comanda de ilustrații originale
Desene, scheme, diagrame în alb-negru/color. Scara de mărire/micșorare și micșorarea de grup. Amplasarea textelor pe desenele tehnice. Hărți geografice. Desene documentare în alb-negru și color. Noi concepții grafice. Desenele din cărțile de  de ficțiune: de la albume la operele de ficțiune. Fotografiile și reportajele la comandă.
(489) Paginarea cărții ilustrate.
(489) Paginarea în PAO
(490) Paginarea „tradițională”
(491) De la gravare la bun de tipar
(494) Bunul de gravat al copertei/supracopertei
(494) Ultimele verificări
(495) Timpul de realizare a cărților
(496) Înainte și după lansarea cărții

(499) XI. Editările în limbi străine
(499) Traduceri, coeditări și coproducții. Târgurile internaționale de carte
(501) 1. Traducerile lucrărilor cu text
(503) Contract de cesiune a drepturilor de publicare în limbă străină
(507) 2. Coeditările de lucrări ilustrate
(508) Definiția și caracteristicile coeditării
(509) Co-tipărirea. Obligațiile coeditorului
(510) Economia coeditării
(514) Contract de cesiune a unei lucrări ilustrate sau contract de coeditare
(524) Coeditarea cu cesiunea filmelor ilustrației
(524) Pro sau contra coeditărilor?
(527) 3. Coproducțiile de lucrări ilustrate
(527) Definiția și caracteristicile coproducției
(529) Contract de coproducție internațională
(534) Forme și împărțiri ale responsabilităților
(535) Promovarea unei politici de coproducție
(536) 4. Târgurile internaționale de carte
(537) Târgul de carte de la Frankfurt
(540) Alte târguri internaționale de carte importante
Londra. Bologna. ABA și ALA. Liber. De partea francofonilor: Geneva, Bruxelles, Paris.

(545) XII. Cesiunile pentru editările în limba franceză
(545) Ediția de buzunar. Cluburile și vânzarea prin corespondență. Curtajul
(545) I. Cesiunile de cărți în format de buzunar
(547) II. Cesiunile către cluburile cărții / vânzarea prin corespondență
(550) Contract de cesiune al unui editor către un club  al cărții
(552) Cesiunile către un club sau ca vânzare prin corespondență a coeditărilor cumpărate în străinătate
(553) III. Curtajul sau vânzare la domiciliu

(555) XIII. De la editarea electronică la multimedia
(555) Apariția unei memorii electronice
(556) De la bazele de date la CD-ROM și CD-I
(561) Ce parteneri și ce colaboratori?
(562) Difuzarea / distribuția
(563) Informații on-line
(564) Internet
(566) Cartea față în față cu noile media

(569) XIV. Instituții, organisme, societăți, asociații, sindicate, învățământ și instruire
(591) Principalele periodice de specialitate

(595) Indexul Codului proprietății intelectuale

(607) Indexul general al lucrării