„Festivalul de Haiku din America de Nord” („TOMIS” 2001)

 Ion Codrescu, Festivalul de Haiku din America de Nord (28 iunie - 1 iulie 2001, Boston, SUA), „Tomis”, Constanța, 2001, iulie

Organizat de Societatea de Haiku din America, sponsorizat de Consulatul Japoniei din Boston, Fundația Japoneză din New York și Departamentul de Cultură din Massachusetts, Festivalul de poezie haiku s-a desfășurat în sălile Conservatorului de Muzică, la Muzeul de Arte Frumoase, la Galeriile de Artă Kaji Aso și în parcuri și rezervații naturale din împrejurimile marelui oraș de pe țărmurile Oceanului Atlantic.

Tema festivalului a fost Haiku-ul în relație cu alte specii literare și cu alte arte. Aproape două sute de participanți au asistat la o diversitate de activități: conferințe, simpozioane, dezbateri, recitaluri, expoziții de pictură inspirată din poemul haiku, workshop-uri de caligrafie, haiga, renku și haibun, spectacole de muzică, teatru și balet, proiecții de filme și diapozitive, lansări de carte, expoziții de publicații de haiku, plimbări în mijlocul naturii pentru a compune poeme, ceremonii de ceai și recepții.

În prima zi, poetul Raffael de Gruttola, coordonatorul de program - a „tăiat panglica” pentru a deschide festivalul, a ținut o scurtă alocuțiune și a vernisat Expoziția internațională de haiga (pictura cate ilustrează un haiku). Ca oaspete al acestui festival, trebuia să susțin o comunicare în care să sintetizez experiența mea de haiku-haiga. Alesesem tema Relația text-imagine în creația de haiga. În speech-ul meu le-am vorbit despre poezia românească, despre tema naturii în folclorul românesc și în creația cultă, accentuând ideea că poemul haiku a găsit în România un teren fertil și o sensibilitate favorabilă pentru a se propaga. Am relevat ideea că în 1938, când în Occident încă nu se vorbea de tanka și haiku, în România, Al. Stamatiad publica o culegere de poeme în stil nipon - Peisagii sentimentale (Editura Adevărul, București), care, ulterior, avea să fie premiată de Academia Română. După expoziție, a urmat o sesiune de comunicări cu tema Puterea de vindecare a poeziei haiku. Programul zilei a fost încheiat cu un spectacol de interferențe artistice dintre muzică, balet și haiku.

A doua zi, William J. Higginson, cunoscutul specialist american în haiku, a deschis programul cu o comunicare pe tema Semnificațiile cuvântului sezonal în haiku. Apoi, Profesorul Haruo Shirane de la Universitatea Columbia - reputat specialist în literatura japoneză - a susținut o conferință cu tema Arta în viața poeților japonezi din perioada Edo. Ziua s-a desfășurat pe următoarele coordonate și teme: poezia americană și poemul haiku, pictura haiga, proza poetică în spirit haiku (habun), poemul renku (poemul-în-lanț), poemul haiku și miniaturile muzicale.

Ziua a treia a debutat cu o conferință prezentată de profesorul universitar Hirosaki Sato- celebru traducător al poeziei japoneze în limba engleză, premiat de prestigioase instituții culturale pentru volumele publicate în SUA și Japonia. Hirosaki sato a făcut o fină analiză a caracteristicilor și diferențelor dintre haiku-ul japonez și cel de limbă engleză. Alte activități s-au axat pe următoarele teme: arta vizuală a haiku-ului, influențe din literatura occidentală în haiku, problema originalității în haiku, fraza muzicală de jazz și poemul haiku, transformările care au loc în tanka și poemul renku. În cadrul recitalurilor de haiku, Sonia Coman a citit din recenta sa plachetă Leagănul păpușii, iar Ion Codrescu a prezentat un recital din creația poeților români și o selecție din volumul său Vocile muntelui, tipărit în anul 2000 la editura Ami Net Internațional din Marea Britanie. Seara a fost dedicată creațiilor muzicale inspirate de haiku. Surpriza a constituit-o Ansamblul muzical din Croația, dirijat de compozitorul Neven Valand, care a interpretat miniaturi muzicale inspirate din haiku-uri scrise de Patrick Blanche (Franța), Dimitar Anakiev (Slovenia), Ion Codrescu (România), Jim Kacian (SUA) și Gordana Valand (Croația).

Programul celei de a patra zi a inclus plimbări în mijlocul naturii din apropierea Bostonului, pentru a da prilej poeților să compună piese inspirate din peisajul respectiv. Natura este generoasă în acea regiune: țărmul oceanului, lacuri și păduri, pajiști întinse care alternează cu șiruri de arbori și meandre de râuri.

Festivalul de haiku de la Boston nu se putea încheia cu nimic mai potrivit decât o ceremonie a ceaiului regizată de maestrul, poetul, muzicianul și artistul Kaji Aso. Liniștea interioară indusă de ceremonie nu se poate compara cu nimic. Starea spirituală creată de maestrul de ceremonii în sufletul celui care participă la acest eveniment nu se poate compara cu ceea ce îi oferă lectura unor haiku-uri scrise de un poet care a înțeles ce înseamnă spiritul acestei poeziei.

Memoriile ambasadorului comunist Nicolae M. Nicolae („TOMIS” 2001)

„Încă o dată, literatura memorialistică vine să-ș motiveze cu aplomb poziția de lider în topul preferințelor cititorului român de după 1990. Drept argument, care justifică incontestabilul succes de care se bucură astăzi acest gen, ni se propune volumul de memorii al d-lui Nicolae M. Nicolae, intitulat O lume așa cum am cunoscut-o (Ed. ProDomo, București, 2000). Cartea se citește pe nerăsuflate și nu va putea lipsi, cu siguranță, din bibliografia niciunei lucrări de referință având ca temă istoria României din ultimele decenii ale secolului XX. Chiar și o simplă trecere în revistă a câtorva din cele 46 de titluri din capitolele componente este revelatoare în privința personalităților invocate, incită la lectură (20 minute președinte: Hubert Humphrey, Un român laureat al Premiului Nobel: Emil Palade, Altceva despre Nicolae Ceaușescu, Un președinte atipc al Consiliului de Miniștri: Ion Gheorghe Maurer, Și rabinii mai uită câteodată:; Moses Rosen, Teatrul la el acasă: Toma Caragiu, Greu e drumul spre adevăr: Ion Mihai Pacepa etc).
Situațiile deosebite prin care a trecut, personalitățile de prim rang pe care a avut șansa să le cunoască (celor pomenite mai sus le putem adăuga pe cele ale lui Nixon, Carter, Kissinger, Dobrânin, Haim Bar Lev, Averrel Harriman etc) constituie darul cel mai de preț oferit de biografia sa spectaculoasă. N. M. Nicolae s-a născut la Silistra (azi în Bulgaria) în 1924. După ce și-a făcut studiile secundare la liceul „Cantemir Vodă” din București, urmând în paralel cursurile de vioară ale Academie Regale de Muzică, absolvă Școala Politehnică București, devenind inginer electromecanic în 1948. După un stagiu de specializare la Leningrad, lucrează în sectorul de profil. Între 1066-1976 a ocupat funcțiile de ministru adjunct, prim-adjunct și secretar de stat la Ministerul Comerțului Exterior. Din 1976 până în 1978 este ambasador la Washington, apoi președinte al Comisiei de Planificare și Prognoză din cadrul Consiliului Național pentru Știință și Tehnologie. Se pensionează în 1984.
În cele aproximativ 300 de pagini ale cărții este condensată o importantă cantitate de informații, de cele mai multe ori inedită, insoțite de comentarii care atestă nu numai bogata experiență a autorului în domeniile economiei și diplomației, implicarea sa în acțiuni de maximă importanță pentru politica externă a țării, dar și o remarcabilă capacitate de sinteză, un rafinat simț al observației și un admirabil talent de narator. Așa cum subliniază și reputatul cercetător în domeniul istoriei Florin Constantiniu, membru corespondent al Academiei Române, autorul prefaței, principalul merit al acestei lucrări est confeir d efaptul că N.M. Nicolae surprinde cele două schimbări cu urmări extrem de importate, atât pentru relațiile României cu SUA, cât ș pentru politica externă a regimului Ceaușescu, în general. De la încurajarea diferențierilor inter socialiste, care avantajau România, în timpul președinției lui J. Carter accentul este mutat pe problemele intra-socialiste, în special pe respectarea drepturilor omului, capitol absolut deficitar pentru România acelor ani. Ceaușescu nu a înțeles această schimbare, fapt care i-a fost fatal.
O lume așa cum am cunoscut-o este nu numai o carte de succes, scrisă și concepută cu remarcabil talent, ci și o extrem de valoroasă sursă pentru tinerii cercetători din domeniile istoriei și politologiei.”

SORIN ROȘCA, Amintirile unui fost ambasador, „Tomis”, iulie 2001.