„Dunărea de Jos” (CENTRUL CULTURAL „DUNĂREA DE JOS” 2015)

Consiliul Județului Galați & Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, „Dunărea de Jos”, Galați, nr. 166, decembrie 2015

2 Agenda Centrului Cultural - Târgul de Sfântul Andrei

2 Agenda Centrului Cultural - Galați ,orașul scrie, orașul citește

3 Agenda Centrului Cultural - Ipostaze etnografice

3 Agenda Centrului Cultural - Valori autentice ale culturii tradiționale din zona Galațiului

4 Agenda Centrului Cultural - Salonul național de fotografie

5 Vali Alexandru, interviu cu Bogdan Stanoevici

8 Nicolae Bacalbașa, Lumina ei abia cum luci vederii noastre

10 Florin Constantin Pavlovici, Câinii și caii

14 Doru Novacovici, Lagăru „Grădina”

15 Alexandru Mihalcea, Opinii despre literatura închisorii politice

16 Octavian Dănilă, Ion Caraion, poetul damnat

18 Stelian Neagoe, Profet în propria-i țară

21 Vasile V. Popa, Vasile Voiculescu și Vasile Gh. Popa

23 Octavia Mihalcea, Spectacolul condiției umane

24 Ion N. Oprea, Amintiri de ieri, de azi, dintotdeauna

26 Șt. I. Mureșanu, Antropologie a singurătății

28 Dumitru Anghel, Poeții în cetate - antologie lirică

30 Stela Iorga, Proză: Generăleasa

31 Violeta Ionescu, Inimă de câine

32 Gabriel Badea Păun, Arhitecți de neuitat - Edmond Van Saanen-Algi

35 Radu Negrescu Suțu, In memoriam Leon Ghica

38 Constantin Tănase, Proză: Îngerul gri

39 Lavinia Coman, Concerte de excepție la Ateneul Român

40 Ioan Gh. Tofan, Medic de bord

42 Radu Moțoc, In memoriam Alexei Rău

44 C. Stoica, Dicționar Artiști Plastici Gălățeni 104

46 C. Stoica, Morphocroma: Gheorghe Suciu

48 E. Mihalcea, Proiecte POP - interviuri

50 Acad. C. Gh. Marinescu, Dialoguri 50+1

51 I. Necula, Orașul suspendat

Deschiderea barului ”Melody” în Mamaia în sezonul 1994 („Telegraf” 1994)

<
În această seară, în Mamaia, se va redeschide barul-casino ”Melody”. Ca în fiecare an, punctul principal de atracție îl reprezintă programul de cabaret. În acest sezon, prin strădania neobositului locatar de gestiune, dl. NICU CIUPALĂ, care a colaborat cu firma ”Valrom International Tour” din București, programul va fi cu totul și cu totul deosebit, cuprinzînd o pleiadă de vedete ale muzicii pop românești: Sanda Ladoși, Silvia Dumitrescu, Alina Coman, Otilia Romea, simpatica tînără speranță Ramona Ionică și talentatul Marius Dragomir, un june în plin avînt artistic. Spectacolul ”Super Show” beneficiază, bineînțeles, și de aportul unei trupe de balet modern: ansamblul condus de coregraful Sorin Andrei. Pe parcursul sezonului, pe scena cabaretului vor evolua și alte nume mari ale muzicii și revistei românești, multe dintre ele prezențe tradiționale la ”Melody”. Concluziile noastre:... după vizionare!
>

SURSA
Paul Pîrvu & Liviu Tramudana, „Telegraf”, Constanța, ?.07.1994, p.?.

Aniversarea a 70 de ani de la apariția cotidianului „Cuget Liber” din Constanța („Cuget Liber” 2014)

Simona ANGHEL, „Cuget Liber“ - 70 de ani de la primul număr

„Cuget Liber”; Constanța, 27 septembrie 2014

Deschiderea restaurantului „Carpați” din Techirghiol în sezonul 1973 („Litoral” 1973)

<
Redeschis recent, restaurantul-cantină „Carpați” din Techirghiol, aparținînd I.H.R. Eforie Nord are o capacitate zilnică de servire a peste 1.000 de turiști.
Specialist în preparate culinare, bucătarul șef Ilie Bălan, ajutat de bucătarii Maria Leciu, Ali Surem și Maria Iosif, ne spune responsabilul restaurantului Ali Negiadin, pregătesc zilnic, pentru masa de prînz, două meniuri apetisante și consistente, iar pentru micul dejun și cină cîte un meniu foarte consistent. Pe întregul sezon, numărul turiștilor planificați a servi masa la restaurantul „Carpați” se ridică la 7.000. Pentru servirea acestui număr de turiști, resturantul este încadrat cu 39 de lucrători printre care se remarcă serviciul ireproșabil al ospătarilor Mioara Coman, Maria Boroz și al altora, la adresa cărora turiștii au numai cuvinte de laudă.
Tot în cadrul restaurantului funcționează un bufet și un bar de zi, mult solicitate de turiști nu numai pentru bogatul sortiment de băuturi răcoritoare și alcoolice, ci și pentru calitatea acestora și nivelul ridicat al serviciilor. Tot aici turiștii pot servi o bere, care întotdeauna e de la gheață.
>

SURSA
***, „CARPAȚI” -- restaurant-cantină, „Litoral”, Constanța, 14 iunie 1973, p.?.

Cenzura comunistă în Dobrogea (V - 1971) (COMAN 2007)

Virgil Coman*, Cenzura în Dobrogea (V), „Tomis”, Constanța, XLII, 447, iunie 2007, p. 91-92

Călăuziți de principiile desprinse din expunerea lui N. Ceaușescu la Consfătuirea de lucru a activului de partid din domeniul ideologiei și al activității politice și cultural-educative, împuternicții Direcției Generale a Presei și Tipăriturilor Constanța au controlat în 1971 peste 4300 de pagini. Potrivit aprecierilor acestora, volumul de muncă s-a datorat în primul rând, vastei activități de propagandă desfășurată de organul județean de partid, cele mai multe lucrări având caracter politico-ideologic , economic, social, literar și artistic. Firesc, toate acestea trebuie văzute prin prisma evenimentelor desfășurate în 1917, cel mai important fiind sărbătorirea împlinirii a 50 de ani de la crearea PCR.
În acest context „Conștiința noastră de comuniști ne-a obligat să ne consacrăm cu toată răspunderea misiunii de cenzor și să servim instituția cu întreg devotamentul nostru. Rezultatele muncii noastre sunt caracterizate prin spiritul partinic, ferm și combativ, în care a acționat fiecare dintre noi, oprind de la publicare sau solicitând redacțiilor și colaboratorilor noștri unele modificări de structură în materialele ce contraveneau, sub o formă sau alta, liniei politice a partidului nostru. De asemenea, am barat căile de propagare a concepțiilor ideologice străine marxism-leninismului”. (DJAN Constanța, fond Comitetul pentru Presă și Tipărituri Constanța, dosar 9/1969-1971, f. 2-3). Aceste opinii ne scutesc de orice comentariu, deoarece redau clar, atât „devotamentul” cenzorilor constănțeni, cât și nodul în care au acționat în vederea obținerii rezultatelor dorite.
După cum precizau în Raportul privind activitatea colectivului de împuterniciți pe anul 1971, intervențiile cenzorilor au avut în vedere, între altele, materiale literare cu conținut denigrator sau nonconformist, de generalizare a unor aspecte negative, de prezentare a unei atmosfere morbide, apăsătoare sau plină de vulgarități a literaturii absurde, confuze, apocaliptice ori religioase ș. a. Alte au avut menirea de a preîntâmpina divulgarea secretului de stat și militar sau accesului la unele lucrări care oglindeau un mod de viață străin societății socialiste, a materialelor de cult religios sau a unor poezii de inspirație biblică, toate având drept scop „apărarea purității liniei politice a partidului”. (DJAN Constanța, fond Comitetul pentru Presă și Tipărituri Constanța, dosar 9/1969-1971, f. 12).
Prin urmare, având în vedere faptul că ne aflăm la începutul sezonului estival, ne-am gândit că ar fi interesant să vă prezentăm în acest număr câteva materiale cenzurate ce urmau a fi difuzate la Radio -Vacanța.

1971 iulie 25, Constanța.
Extras din Nota de sesizări a împuterniciților DGPT Constanța din perioada 19-25 iulie 1971
Radio-vacanța
În emisiunea din 21 iulie urma să se difuzeze o fabulă a lui Aurel Baranga „Fabula orgoliului” în care „un fabulist trist adresându-se propriilor sale animale” le critică și le consideră nerecunoscătoare pentru că „Sunteți niște ființe profund imorale, / Lei, tigri, oi sau zebre, / V-am scos din tenebre, / V-am făcut celebre, /și voi nici mersi”.
Dintre toți aceștia „are curajul” iepurașul „lașul” să ridice glasul și să ceară „reducerea din nou la anonimat”. Întrucât și morala este echivocă iar textul dă loc, evident, la interpretări, s-a cerut scoaterea ei.
După două zile urma să se difuzeze o altă fabulă tot de același autor „Microfabula disperării” pe care o cităm în întregime:
„Plânge salcia plângătoare:
Noaptea lună, ziua soare,
Vara cald, toamna răcoare,
Asta-i climă
De creat”
Originală această condiție
Să faci din disperare
MORALA
și o poziție.
Tendința de a critica ultimele măsuri luate de partid în domeniul artei și literaturii este deosebit de evidentă, fapt pentru care a fost scos de la difuzat. pentru ambele fabule s-a discutat cu conducerea postului care a fost de acord cu observația noastră.
Tov. Clara
DJAN Constanța, fond Comitetul pentru Presă și Tipărituri Constanța, dosar 8/1971, f. 40.

1971 august, Constanța.
Extras din Nota de sesizări a împuterniciților DGPT Constanța din perioada 26 iulie-8 august 1971
Radio-vacanța
S-a adus la viză „Fabula carității” ce urma să intre în emisie pe data de 6 august , autor fiind A. Baranga. Fabula avea un caracter aluziv prin „gestul inutil de protest” al unui „biet miel” care a fost „înghițit de lup”. Morala e de asemenea semnificativă: „morala a divulgat-o mielul cu glas tare / Degeaba orișice ai face / Nu poți mulțumi pe fiecare”.
Tov. Peteanu T.
În interviul cu dl. Sam Yorty, primarul orașului Los Angeles ce s-a difuzat pe dat de 8 august, s-a intervenit asupra unei declarații făcute de acesta. la întrebarea pusă de reporter privind proiectele de dezvoltare ale relațiilor prietenești dintre orașele Los Angeles și Constanța, dl. Sam Yorty a spus: „În jurul lui 1 octombrie voi trimite o misiune comercială în România pentru a purta discuții cu omologii români despre dezvoltarea comerțului și a investițiilor americane în România”. Partea subliniată a fost sesizată redactorului șef care a dispus scoaterea întregului paragraf.
Tov. Peteanu T.
DJAN Constanța, fond Comitetul pentru Presă și Tipărituri Constanța, dosar 8/1971, f. 43-44.


*Virgil Coman (1973-2016) = Absolvent al Facultății de Istorie al Universității Ovidius Constanța. Director al Direcției Județene Constanța a Arhivelor Naționale.

Cenzura comunistă în Dobrogea (IV - 1970) (COMAN 2007)

Virgil Coman*, Cenzura în Dobrogea (IV), „Tomis”, Constanța, XLII, 446, p. 88-89.

Potrivit împuterniciților Direcției Generale a Presei și Tipăriturilor Constanța, 1970 „a fost anul în care afluxul de idei adus de Congresul X al PCR și-a pus pecetea asupra întregului sistem de comunicare a cunoștințelor în mase, presă, producție editorială, radio, televiziune. Ca lectori ai DGPT, ne-am considerat mai mult ca oricînd parte componentă a acestui sistem și (...) în întreaga noastră activitate  (...) am urmărit ca prin ziarele și revistele locale, publicațiile ocazionale, radio să se transmită numai concepțiile, tezele și soluțiile aduse de Congresul X”. (DJAN Constanța, fond Comitetul pentru Presă și Tipărituri Constanța, dosar 9/1969-1971, f. 19)
În consonanță cu „principiile călăuzitoare” sus menționate, cenzorii constănțeni aveau să combată prin intervențiile lor, în primul rând, apolitismul manifestat în unele publicații locale, apoi nelipsitele referiri cu tentă revendicativă la teritorii anexate de statele vecine, apariția unor informații considerate secrete de stat, onirismul, misticismul, și, nu în ultimul rând, circulația tipăriturilor cu caracter religios și cele erotice.
Realizărilor aveau să li se adauge și câteva insatisfacții în plan profesional. Între acestea, cea care avea să-i nemulțumească cel mai mult aducea în prim plan o dispută cu redacțiile din aria de competență și organele județene de partid, care le reproșau că la nivel local se respectă cu strictețe o serie de dispoziții perimate, în timp cel la București cenzorii sunt mult mai raționali, astfel încât subiecte ce abordează, în esență, aceleași probleme la Constanța nu sunt date publicității, iar în presa centrală apar fără prea mari dificultăți.
Din varietatea materialelor cenzurate în 1970, vă prezentăm câteva care, în opinia noastră, sunt mai captivante.

1970 iulie 3, Constanța
Extras din Nota de sesizări a împuterniciților DGPT Constanța din perioada 1 iunie - 1 iulie 1970.
Volumul PONTICE pe 1970 editat de Muzeul de Arheologie - conținea articolul „Amintirea lui Ovidiu la Tomis” semnat de N. Lascu. Autorul, care a participat la serbările dedicate lui Ovidiu la Sulmona  - arăta că a transmis organelor de stat române dorința sulmonezilor de a se „înfrăți” cu orașul Constanța. N. Lascu făcea unele aprecieri care puneau într-o lumină proastă organele noastre de stat care aveau datoria să se ocupe de acestă „înfrățire”, cităm: „Din păcate însă cei chemați să coordoneze relațiile de această natură nu s-au dovedit a fi la înălțimea semnificației pe care o avea înfrățirea dintre Sulmona și Constanța - tratînd-o ca pe o înfrățire oarecare”. Se arăta că solemnitatea de înfrățire s-a făcut într-un cadru restrîns și că delegația orașului Sulmona nu a avut posibilitatea să ia legătura cu populația orașului Constanța, contactul fiind stabilit numai cu președintele Comitetului Executiv și cu alte cîteva persoane oficiale. Reieșea amărăciunea autorului pentru nereușita sărbătoririi din cauza „îngustimii de vederi a organelor de stat”.
S-a semnalat întregul paragraf la organul local de partid care a dispus eliminarea din material, cu atît mai mult cu cît modul de desfășurare a solemnității fusese stabilit de organele superioare ținîndu-se seama de unele situații de conjunctură.
Lector Mihăescu El.
DJAN, fond CPT Constanța, dosar 7/1970, f. 25-26.

1970 septembrie 1, Constanța
Extras din Nota de sesizări a împuterniciților DGPT Constanța din perioada 1- 31 august 1970.
Cu prilejul vizionării spectacolului de revistă „N-aveți un cap în plus”, au fost făcute unele observații la text, observații care au au fost găsite juste de către organul de partid, cerîndu-se conducerii teatrului să facă modificări.
Astfel în sceneta „Domnul cu cățelul” exista următoare strofă:
„Mai deunăzi plecat-am
Cu-n vapor și eu, ham
Să văd lumea
Că-n concediu pot să fac ce vreau - han, ham
Și-au pornit atunci hapsînii
Ca să latre precum cîinii
Cic-aș fi rămas pe la ... Ciceu, ham, ham , ham”.
S-a apreciat ca inoportună referirea la zvonurile care circulă cu privire la rămînerea în străinătate a unor cetățeni români. În discuția sa cățelul, domnul îi destăinuia acestuia că a încerca să-l angajeze într-un serviciu dar că nu s-a putut deoarece: „N-ai derogare de la hingheri. Nu ești de rasă pură. O fi maică-ta Ciobănesc dar dacă taică-tu este pechinez?”
În spectacol e prezintă și un moment „L eternel retour” - doi dintre comicii teatrului prezentînd aspecte din turneele făcute de teatru în străinătate.
La un moment dat, replica sună astfel:  „Apropo, cum se chema restaurantul din Tel-Aviv unde am mîncat specialități arabo-israeliene?”
Referindu-se la turneul de la Moscova, cei doi afirmau că s-au înțeles foarte bine cu gazdele. Astfel ei se adresau gazdelor cu: „davai vino, davai berea, davai votca” - iar gazdele le spuneau: „davai fîșul, davai cravata, davai rubașca”.
Conducerea teatrului a operat în textul spectacolului la cererea organului de partid, pe baza observațiilor noastre.
A participat la vizionare tov. Mihăescu El.
DJAN, fond CPT Constanța, dosar 7/1970, f. 33-34.

1970 noiembrie 1, Constanța
Extras din Nota de sesizări a împuterniciților DGPT Constanța din perioada 1 octombrie - 1 noiembrie 1970.
Ziarul „Portul”
Nr. din 20 octombrie 1970 - publica un material despre alegerile de partid de la o navă. În cuvântul unui marinar figura și următoarea frază: „Cînd venim spre Constanța simțim marea bucurie a ajungerii din nou pe pămîntul țării, a revederi celor dragi dar simțim și stare asemănătoare cu groaza care ți-o dă cînd nu știi ce se va întîmpla, ce-o mai fi de tras.”
S-a sesizat redacția asupra alarmismului exagerat al citatului, interpretarea tendențioasă ce se putea da cu atît mai mult cu cît era vorba de niște amenzi care se dau în port în mod nejustificat.
S-a modificat în sensul că la înapoiere, bucuria marinarilor este umbrită de unele neplăceri pe care le au de întâmpinat în port.
Lector Mihăescu El.
DJAN, fond CPT Constanța, dosar 7/1970, f. 39-40.


*Virgil Coman (1973-2016) = Absolvent al Facultății de Istorie a Universității Ovidius Constanța. Directorul Direcției Județene Constanța a Arhivelor Naționale.

Cenzura comunistă în Dobrogea (I - 1967) (COMAN 2007)

Virgil Coman, Cenzura în Dobrogea (I), „Tomis”, Constanța, XLII, feburarie 2007, nr. 443, p. 81-83.

La 20 mai 1949, Prezidiul Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române avea să emită Decretul nr. 218 pentru organizarea Direcției Generale a Presei și Tipăriturilor. Acest organism funcționa pe lângă Consiliul de Miniștri  și avea ca atribuții: redactarea Buletinului Oficial; autorizarea apariției tipăriturilor (ziare, reviste, afișe etc) și luarea de măsuri pentru respectarea condițiilor legale de imprimare; autorizarea tipăririi cărților; redactarea și difuzarea către presă a comunicărilor oficiale transmise de CM; coordonarea activității serviciilor de presă ale ministerelor, departamentelor și instituțiilor publice.
Acest organism avea să-și desfășoare activitatea până la 30 mai 1975 când, prin Decretul Consiliului de Stat nr. 531, ia ființă Comitetul pentru Presă și Tipărituri, sub conducerea PCR și a CM. Principalele atribuții erau: prevenirea publicării și difuzării materialelor care încălcau legislația din acea perioadă, cât și sesizarea redactorului-șef al publicației, conducătorului  instituției de presă, al editurii ori a înlocuitorului ei; controlul modului de aplicare a normelor legale privind imprimarea mijloacelor de informare publică în tipografii și în unitățile socialiste dotate cu mijloace de multiplicare, precum și difuzarea imprimatelor ce nu au caracter intern și de serviciu; înregistrarea autorizației de editare a ziarelor, revistelor și a altor periodice, tipărite sau multiplicate, emise de editori; urmărirea respectării condițiilor de apariție aprobate și avizarea modificării acestora.
Potrivit expunerii de motive ce au stat la baza  promulgării acelui decret, CPT avea sarcina de a contribui la înfăptuirea politicii partidului și statului în domeniul presei, emisiunilor radioulului și televiziunii, lucrărilor editoriale, spectacolelor, filmelor și al altor forme de imprimare sau înregistrare grafică, fonică sau vizuală, destinate și folosite ca mijloace de exprimare și informare în conformitate cu legislația. Funcționarea sa va fi de scurtă durată, după numai doi ani de activitate fiind desființat, ca urmare a Hotărârii CC al PCR din 29 iunie 1977.
Documentele păstrate în arhivele constănțene relevă atât aspecte din activitatea vechiului organism, cât și din cea a CPT la nivel județean, care odată scoase la lumină, oferă posibilitatea celor interesați de a cunoaște mai bine faptele cenzurii, în concordanță cu politica partidului și statului din acea perioadă.
Acesta este principalul motiv pentru care ne propunem să vă prezentăm o serie de documente inedite, la 30 de ani de la desființarea sus-numitei instituții, în acord cu obsesiva, dar nedreapta acuză adusă de un segment al intelectualității românești contemporane, și anume că nu se permite, încă, accesul la cercetarea unor astfel de documente. În ceea ce ne privește, cu certitudine putem afirma că nu s-a pus niciodată problema restricționării accesului cercetătorilor la documente de acest gen. Realitatea este cu totul alta, și anume interesul scăzut pentru cercetarea lor.
Încercând să deslușim acest „mister” am ajuns la concluzia că generația cercetătorilor formați înainte de 1989 a cunoscut mai bine fațetele cenzurii și, probabil, că nu toate aceste documente sunt foarte importante, în timp ce tânăra generație presupune că sunt mai utile în nuanțarea istoriei ultimei jumătăți de secol. De ce presupune? Pentru că, pe de o parte, nu le-a consultat (am constatat că la Constanța am fost cel dintâi și singurul, până în prezent, dintre cei tineri), cunoscând perioada, mai mult prin prisma descrierilor părinților și bunicilor, nu întotdeauna dintre cele mai obiective, ele variind în funcția de originea lor „burghezo-moșierească” sau proletară, dar și prin intermediul literaturii de specialitate, apărută sub impulsul restaurării regimului democratic din România, care s-a dovedit a fi, pe alocuri, mai pătimașă. Fără îndoială, o astfel de atitudine, acum, este de înțeles, însă nu peste multă vreme și această istorie a ultimelor decenii va trebui scrisă sine ira et studio. Prin urmare, nu ne rămâne, nouă, celor mai tineri de astăzi, decât să avem capacitatea de a aborda, într-un mod cât mai științific cu putință, această problemă.
Studierea fondului CPT Constanța mi-a permis posibilitatea conturării une imagini generale asupra cenzurii presei și tipăriturilor din județul nostru. Textele erau „exorcizate” de ideile ce intrau în contradicție cu politica de partid și de stat sau care ar fi putut da naștere unor „interpretări” în același sens. Nu este mai puțin adevărat faptul că o serie de intervenții asupra unor producții editoriale  erau pe deplin justificate, din punctul de vedere al corectitudinii informației. În multe situații, lectorii/împuternicții au dat dovadă de spirit critic, strict științific, eliminând sau corectând o serie de afirmați inexacte. Și pentru a nu fi catalogat un nostalgic al regimului de până în 1989, de altfel nici nu pot fi, având în vedere vârsta pe care o aveam în momentul reinstaurării regimului democratic în România, voi încerca să vă supun atenției o serie de documente elaborate de personalul specializat în această privință,  menite a ilustra, într-un mod cât mai limpede, fațetele cenzurii în județul nostru, între 1967 și 1977, perioadă pentru care arhivele constănțene dețin note de lectură și rapoarte cu privire la producția editorială.
Pentru o mai bună înțelegere a demersului nostru, vom apela, din nou, la banala întrebare, de ce din 1967? Cu sinceritate vă mărturisesc că nu îmi explicam din ce motive acest fond arhivistc cuprinde note și rapoarte  de lectură / intervenții ale împuterniciților/lectorilor începând cu 1967. Răspunsul la această întrebare l-am găsit tot în documente. Astfel, în ședința de analiză a activității semestriale desfășurată de DGPT Constanța în 13 decembrie 1966, se aducea la cunoștința membrilor acestui colectiv, că, potrivit Ordinului  113 al directorului general al DGPT, începând cu 1 ianuarie 1967, toate publicațiile social-politice-culturale ce apăreau în provincie urmau a fi lecturate pe proprie răspundere de împuterniciții din teritoriu. Odată lămurit și acest „mister”, nu ne rămâne decât să lecturăm documentele ce urmează.

1967 februarie 20, Constanța
Extras din Nota de intervenții pentru perioada 20 ianuarie - 20 februarie a împuterniciților DGPT Constanța
<Nu s- a dat bun de tipar unui program al teatrului de stat pentru piesa „Scaunul fără picioare”, deoarece conținea unele afirmații interpretabile. Se spunea, de exemplu, că astăzi la noi au succese numai cei șmecheri, oamenii cinstiți având de înfruntat greutăți pentru a dobândi o situație. A fost consultat organul regional de partid, carea hotărât modificarea materialului.>
DJAN Constanța, fond CPT Constanța, dosar 3/1967, f. 34

1967 iulie 20, Constanța
Extras din Raportul de intervenții pentru perioada 20 iunie - 20 iulie a împuterniciților DGPT Constanța
<Tipografie
La Buletinul nr. 5 al ONT Mamaia - în materialul „Cu mașina prin România” s-a modificat următoarea afirmație: „Prin Timișoara și Subcarpații meridionali am plecat la Porțile de Fier pentru a vizita vestita insulă Adamklisi.” A apărut „insula Adakaleh”.
În materialul „Forfoteală” lectorul s-a oprit asupra următoarelor: „Am condus multe mile pe valea Prahovei cu pădurile sale de fag și brad, m-am bucurat cu o vizită la atrăgătoarea stațiune Sinaia și am luat telefericul până la vârful unui munte lângă vechiul oraș Brașov, de unde este o superbă privire asupra țării transilvane.”
Pentru a se evita disocierea Transilvaniei de restul teritoriului nostru, s-a cerut modificarea acestei părți, apărând „o superbă privire asupra Transilvaniei”.
Tov. Ghiuvelechian Clara>
DJAN Constanța, fond CPT Constanța, dosar 3/1967, f. 18-19

1967 septembrie 20, Constanța
Extras din Raportul de intervenții pentru perioada 20 august - 20 septembrie a împuterniciților DGPT Constanța
<În această perioadă s-a efectuat o  isngură intervenție și anume la publicația „Vacanțe însorite”, nr. 3, ediția română. Redând impresiil eunor vizitatori români p elitoral, s epublica decșlarația unui tehnician care arăta că amers în excurise la Adamclisi și acolo „a privit cu emoție basoreliefurile de pe cele 54 de metope ale monumentului triumfal.” S-a făcut modificarea, apărând corect 48 de metope. 54 au fost inițial, pe parcurs s-au pierdut 6, așa cum apare în toate publicațiile de specialitate.
Nu am avut probleme deosebite la PTTR-Vamă și nici la revista Tomis.>

DJAN Constanța, fond CPT Constanța, dosar 3/1967, f. 13

1967 noiembrie 20, Constanța
Extras din Raportul de intervenții pentru perioada 20 octombrie - 20 noiembrie a împuterniciților DGPT Constanța
<1/Tipografie
În programul de teatru pentru piesa „Azilul de noapte”,a cărei premieră a avut loc în cinstea  semicentenarului Marii Revoluții Socialiste din Octombrie, se publica o relatare a vieții pe ani și activității lui Maxim Gorki. La anul 1917 apărea:
„1917 - unele acte de tâlhărie și banditism săvârșite după Victoria Marii Revoluții Socialiste din Octombrie îl fac să ia atitudine împotriva partidului bolșevic, considerându-l vinovat de aceasta. Are divergențe cu Lenin.”
Lectorul a solicitat ca inoportun să se specifice aceste lucru mai ales cu prilejul sărbătorii; consultându-se organul regional de partid, a fost de aceeași părere.
Intervenția aparține tov. Ghiuvelechian.>

DJAN Constanța, fond CPT Constanța, dosar 3/1967, f. 5.

1967 noiembrie 20, Constanța
Extras din Raportul de intervenții pentru perioada 20 noiembrie - 20 decembrie a împuterniciților DGPT Constanța
< Producție editorială
La tipografie s-a primit pentru tipărire broșura dedicată aniversării liceului din Medgdia care poartă numele lui Nicolae Bălcescu. Printre alte materiale urma să apară și cel intitulat „Bălcescu și prizma”. S-a apreciat ca necorespunzător acest material, care făcea unele comparații destul de fanteziste în legătură cu Bălcescu și corpuri geometrice. Relatând vizita lui Bălcescu la Tuilleries, perioada de așteptare până la deschiderea ușii muzeului, se spunea că Bălcescu se bucura la fel ca un copil când cineva îi spunea că îi va aduce o ciocolată, o păpușă.
Materialul conținea și o afirmație care putea da naștere la interpretări: „Prizma aceasta/Bălcescu/ți-a iubit poporul, a căutat să-l lumineze, nu ca acuma, cu ajutorul curentului electic, ci vorbindu-i despre istorie.”
Odată cu acest material, s-a sesizat la organul de partid că broșura nu conținea nicio apreciere a partidului asupra lui Bălcescu și a revoluției de la 1848, ci se începea cu o apreciere a lui Jules Michelet care scotea în evidență numai erudiția lui Bălcescu.
Comitetul Regional PCR a hotărât ca această broșură să nu mai fie tipărită.
Lector tov. Mihăescu>

DJAN Constanța, fond CPT Constanța, dosar 3/1967, f. 3.

„Festivalul de Haiku din America de Nord” („TOMIS” 2001)

 Ion Codrescu, Festivalul de Haiku din America de Nord (28 iunie - 1 iulie 2001, Boston, SUA), „Tomis”, Constanța, 2001, iulie

Organizat de Societatea de Haiku din America, sponsorizat de Consulatul Japoniei din Boston, Fundația Japoneză din New York și Departamentul de Cultură din Massachusetts, Festivalul de poezie haiku s-a desfășurat în sălile Conservatorului de Muzică, la Muzeul de Arte Frumoase, la Galeriile de Artă Kaji Aso și în parcuri și rezervații naturale din împrejurimile marelui oraș de pe țărmurile Oceanului Atlantic.

Tema festivalului a fost Haiku-ul în relație cu alte specii literare și cu alte arte. Aproape două sute de participanți au asistat la o diversitate de activități: conferințe, simpozioane, dezbateri, recitaluri, expoziții de pictură inspirată din poemul haiku, workshop-uri de caligrafie, haiga, renku și haibun, spectacole de muzică, teatru și balet, proiecții de filme și diapozitive, lansări de carte, expoziții de publicații de haiku, plimbări în mijlocul naturii pentru a compune poeme, ceremonii de ceai și recepții.

În prima zi, poetul Raffael de Gruttola, coordonatorul de program - a „tăiat panglica” pentru a deschide festivalul, a ținut o scurtă alocuțiune și a vernisat Expoziția internațională de haiga (pictura cate ilustrează un haiku). Ca oaspete al acestui festival, trebuia să susțin o comunicare în care să sintetizez experiența mea de haiku-haiga. Alesesem tema Relația text-imagine în creația de haiga. În speech-ul meu le-am vorbit despre poezia românească, despre tema naturii în folclorul românesc și în creația cultă, accentuând ideea că poemul haiku a găsit în România un teren fertil și o sensibilitate favorabilă pentru a se propaga. Am relevat ideea că în 1938, când în Occident încă nu se vorbea de tanka și haiku, în România, Al. Stamatiad publica o culegere de poeme în stil nipon - Peisagii sentimentale (Editura Adevărul, București), care, ulterior, avea să fie premiată de Academia Română. După expoziție, a urmat o sesiune de comunicări cu tema Puterea de vindecare a poeziei haiku. Programul zilei a fost încheiat cu un spectacol de interferențe artistice dintre muzică, balet și haiku.

A doua zi, William J. Higginson, cunoscutul specialist american în haiku, a deschis programul cu o comunicare pe tema Semnificațiile cuvântului sezonal în haiku. Apoi, Profesorul Haruo Shirane de la Universitatea Columbia - reputat specialist în literatura japoneză - a susținut o conferință cu tema Arta în viața poeților japonezi din perioada Edo. Ziua s-a desfășurat pe următoarele coordonate și teme: poezia americană și poemul haiku, pictura haiga, proza poetică în spirit haiku (habun), poemul renku (poemul-în-lanț), poemul haiku și miniaturile muzicale.

Ziua a treia a debutat cu o conferință prezentată de profesorul universitar Hirosaki Sato- celebru traducător al poeziei japoneze în limba engleză, premiat de prestigioase instituții culturale pentru volumele publicate în SUA și Japonia. Hirosaki sato a făcut o fină analiză a caracteristicilor și diferențelor dintre haiku-ul japonez și cel de limbă engleză. Alte activități s-au axat pe următoarele teme: arta vizuală a haiku-ului, influențe din literatura occidentală în haiku, problema originalității în haiku, fraza muzicală de jazz și poemul haiku, transformările care au loc în tanka și poemul renku. În cadrul recitalurilor de haiku, Sonia Coman a citit din recenta sa plachetă Leagănul păpușii, iar Ion Codrescu a prezentat un recital din creația poeților români și o selecție din volumul său Vocile muntelui, tipărit în anul 2000 la editura Ami Net Internațional din Marea Britanie. Seara a fost dedicată creațiilor muzicale inspirate de haiku. Surpriza a constituit-o Ansamblul muzical din Croația, dirijat de compozitorul Neven Valand, care a interpretat miniaturi muzicale inspirate din haiku-uri scrise de Patrick Blanche (Franța), Dimitar Anakiev (Slovenia), Ion Codrescu (România), Jim Kacian (SUA) și Gordana Valand (Croația).

Programul celei de a patra zi a inclus plimbări în mijlocul naturii din apropierea Bostonului, pentru a da prilej poeților să compună piese inspirate din peisajul respectiv. Natura este generoasă în acea regiune: țărmul oceanului, lacuri și păduri, pajiști întinse care alternează cu șiruri de arbori și meandre de râuri.

Festivalul de haiku de la Boston nu se putea încheia cu nimic mai potrivit decât o ceremonie a ceaiului regizată de maestrul, poetul, muzicianul și artistul Kaji Aso. Liniștea interioară indusă de ceremonie nu se poate compara cu nimic. Starea spirituală creată de maestrul de ceremonii în sufletul celui care participă la acest eveniment nu se poate compara cu ceea ce îi oferă lectura unor haiku-uri scrise de un poet care a înțeles ce înseamnă spiritul acestei poeziei.

„Cristi” (RUSU)

 Titus Rusu, Cristi, „Tomis”, Constanța

Judecătorul Petrache Costache era un tip scund, slab, negricios, cu privire ageră, focoasă. Înainte de a fi judecător, a fost plăcintar în gara Ploiești. Vindea plăcinte și gogoși și în trenul personal Ploiești - Râmnicu Sărat și retur. Era țigan, originar din Urlați.

Eu l-am cunoscut prin 1958, când era președintele Tribunalului Raional Hârșova, unde era judecătoare fosta mea colegă și prietenă Turturică Didina, care avea să moară în condiții tragice la Constanța.

Mi-amintesc că Petrache cu Sulic Chirilă, procuror șef al Procuraturii Raionale Hârșova, fost pescar în Delta Dunării. Toți erau terorizați de primul secretar al comitetului raional de partid Coman, brutal și fără scrupule, care purta șapcă chiar în timpul toridei veri dobrogene.

Pe la începutul anilor 60, Petrache a fost transferat la Tribunalul Regional Constanța.

Era un om cumsecade, blând, nu făcea nimănui rău. Nici la procesele pe care le judeca nu făcea excese.

Absolvise câteva clase primare, Școala juridică de un an a Facultății de Drept din București, la fără frecvență.

Se preta la mici ciubucării. O dată a aplicat unui hoț o pedeapsă excesiv de mică, iar mai târziu am aflat că a primit de la cumnatul hoțului, care făcea parte din mafia comerțului constănțean, niște plocoane.

Am impresia că nu avea reprezentarea actului de justiție.

Era în stare să dea orice soluție, să condamne un nevinovat sau să nedreptățească pe cineva într-un proces civil sau de altă natură, dacă ar fi primit ordin de la un tovarăș de la partid sau de la un superior în funcție.

Stătea singur într-o încăpere din sediul actual al Judecătoriei Constanța. Îmi plăcea să studiez dosarele aici, deoarece Petrache era mai mult plecat, iar eu rămâneam singur, în liniște.

În încăperea în care lucra Petrache, exista un birou sculptat, vopsit în negru, o adevărată bijuterie, ce a făcut parte din mobilierul regelui Carol I. Într-o bună zi, piesa de mobilier a dispărut, iar în locul ei era o masă modernă de serie, făcută de Fabrica de mobilă Constanța. M-am interesat de obiectul regal dispărut și mi s-a spus că a fost aruncat, cu ocazia unei curățenii generale care se făcuse în tribunal. Indignat, l-am anunțat pe pictorul Răzvan Neicu, care făcea parte din Oficiul pentru Conservarea Patrimoniului Constanța.

Răzvan, cu colegii din Oficiu, a identificat și a luat în evidență celelalte piese de mobilier regal, care în prezent se află în biroul președintelui Curții de Apel Constanța și al președintelui Tribunalului Constanța. Priveam revoltat superba bibliotecă ce a aparținut lui Carol I, în care erau cărți politice, inclusiv ale lui N. Ceaușescu. Biblioteca purtat trei monograme ale lui Carol I (C-I), care au fost înlocuite prin două litere : T. R. (Tribunalul Regional).

Într-o ședință de judecată plicticoasă, nu știu ce i-a venit lui Petrache să-l certe, insultându-l chiar, pe un inculpat, judecat pentru evadare din detenție. Dosarul era simplu și comporta discuții, iar izbucnirea nervoasă alui Petrache, pe care nu mi-o explicam, apărea ca inutilă. Dar inculpatul, și el țigan, i-a răspuns prompt: „Cete dai mare mă, că ai ajuns judecător? Ai uitat când vindeai plăcinți în trinul de Ploiești - Râmnicu Sărat și strigai calde aveți plăcinți și tot tu răspundeai, fierbinți, fierbinți”.

Probabil că Petrache l-a recunoscut pe țiganul inculpat și a vrut să se dea grande. Dar nu i-a mers.

Timp de mai mulți ani Petrache a fost secretarul organizației de partid din tribunal. Pe judecătorii care stăteau rău cu dosarul de cadre, i-a lăsat în pace. Unii au fost ajutați să intre în partid.

Hazlie mi se părea situația că trebuia să depună cotizația de partid la CEC. Intra în panică și se împrumuta. Individul, după ce în casa cotizația lunară, cheltuia banii pe băutură. În fiecare zi mergea la restaurantul „Pescăruș” și bea, sprijinit de tejghea, câteva pahare cu țuică cu rom. Bea în timpul orelor de servici. Cineva a observat că pentru, a acoperi mirosul de băutură,  se parfuma și puțea îngrozitor.

Unii colegi îi ziceau Cristi, de la Cristache.

„Salonul de iarnă” (Ș. E. VALET 1997)

 Ș. E. VALET, Salonul de iarnă, „Tomis”, Constanța, martie 1997

În plină lună a lui Făurar, galeriile „Amfora” au găzduit „Salonul de iarnă” - tradiționalul raport de activitate anuală, individuală și colectivă - și Asociației artiștilor plastici neprofesioniști „Amfora”, pe anul trecut. Parafrazându-l pe Corneliu Baba, putem spune că un salon de iarnă nu trebuie să scuture peste privitor excedente de zăpadă, dar se poate constitui într-un reper al activității artistului plastic, un revelator al căilor de exprimare străbătute de fiecare, o cronică a nivelului mai înalt ori nu atins de plastician în lungul drumului individual prin realitatea transpusă artistic în grafică, ulei, măști, ceramică și sculptură, machete. Translând, ca toate cele în această perioadă, de la amatorism la neprofesionism, termenul poate fi discutat prin prisma celor spuse de Ion Frunzetti, precum „că istoria adevărată a artei universale este cea a artei de amatori, în sensul mare al cuvântului - de iubitori - în vreme ce doar coregrafia moartă a activităților artistice, naționale ori particulare, ce n-au tins ori n-au ajuns să capete valoare universală, se ocupă de obicei de totalitatea profesioniștilor „cu patalama” al acesteia și nu doar de aceia care s-au păstrat amatori - adică îndrăgitori - până la capăt”.

Îmbogățindu-se structural cu studenți ai Universității „Spiru Haret” și elevi ori absolvenți ai Școlii de Arte, membrii Asociației „Amfora” și-au îndoit efortul personal și colectiv de ridicare a ștachetei, impresia privitorului fiind că acest salon este mult mai unitar în plan formal și calitativ decât precedentele. Vernisând evenimentul, dr. Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă Constanța,  observa efortul artiștilor de clarificare a demersului plastic, de depășire a greutăților tehnice ale limbajului, e îmbogățire a mijloacelor de expresie plastică. În plan conceptual, depășirea exprimărilor „fotografice” este de dorit, excursul artiștilor îndreptându-se cu precădere spre găsirea metaforei proprii prin care să comunice emoția, starea, sentimentul.

Cu toată foarte bogata participare - expunând peste patruzeci de plasticieni - cel mai relevant aspect ce-i apare privitorului este gradul de utilitate stilistică al expoziției, gândul ducând spre manifestare de grup. Etalează lucrări în ulei Costin Antonescu, Gh. Caraiman, Nicolae Crăcan, Gh. Dragomir, Ecaterina Hălmăgeanu, Doina Misian, Aurel Parasca, Maricica Petrov, Costin Petrescu, Traian Pihion, Ion Popescu, Gabriel Stratulat, Paul Teodorescu, Viorel Ungureanu ș. a. Grafica, expusă în galeria „Amforeta”, este onorată de Eugenia Coman, Gabriela Dima, Maria Goșoiu, Daiana Matieș, Jeni Mazilu, C. D. Mazilu, Tita Pletea, Constantin Toma, Sorana Văsoiu ș. a. V. Ungureanu expune și măști, Veniamin Mârza - ceramică și sculptură mică, C. Antonescu - machete analitice ale locuirii tradiționale dobrogene. 

Într-o viitoare cronică a Asociației „Amfora” - aflată pe locul doi într-un top național al artiștilor neprofesioniști - actualul Salon de iarnă se constituie într-un moment de revelație plastică și într-un punct de răscruce organizatorică.

„Farmecul discreției” (ANTONESCU 1996)

 Costin Antonescu, Simeza. Farmecul discreției, „Tomis”, noiembrie 1996

Apreciativul din titlu nu se referă neapărat la o conduită stilistică, ci mai degrabă, în mod paradoxal, la un anumit stil de a dialoga cu obișnuiții sălilor de expoziții. Paradoxul vine din aceea că Eugenia Coman este o persoană deosebit de industrioasă, pentru domnia sa pictura fiind un fel uzual de respirație. Locuința a devenit neîncăpătoare pentru atâta energie plastică și poate că una din explicațiile parcimoniei cu care E. C. apare pe afișele manifestărilor plastice vine și din greutatea de a alege, din greutatea de a da coerență discursului plastic, atât de des întâlnită la persoane care, dedicate picturii și, în general, limbajului plastic, le vine adesea greu de a renunța la etape, la maniere sau la mici „retușuri” atunci când, în calitate de persoană publică, toate acestea trebuie aduse la cunoștința... publicului.

Ca orice artist care nu este preocupat în a exprima programe, adesea obsesii rătăcite în spațiul speculațiilor infertile, ci este preocupat în a se exprima pe sine, E. C. a ales întotdeauna acele incinte expoziționale în care avea certitudinea că i se vor afla prietenii, acele ființe care fac parte din biografia sa neromanțată și care adesea i-au confirmat impresia că gesturile sale plastice au un sens în metabolismul lor sufletesc.

Așa se face că, în mai bine de un deceniu, E. C. nu s-a încumetat decât la trei expoziții personale, dintre care numai una într-o sală constănțeană.

Specifică eternului feminin, pictura Eugeniei Coman rămâne în aria tematică a florilor și a peisajelor nu neapărat figurate, ci esențializate până la consecința impresiei pregnante.

Dualismul infailibil al ființei umane se exprimă și în cazul artistei noastre, antrenând de această dată, într-o relație  adesea productivă, forța și suavitatea. Dacă pictura în ulei divulgă știința artistei de a modela materia colorată, aducând-o la transparențe elegant temperate în compoziții florale de o sesizabilă sensibilitate, în cazul acuarelelor intervine, ca factor de mediere sensibilă, apa, ceea ce permite artistei accesul spre aburul diafan și misterios al atmosferelor din plastica tradițională asiată.

S-ar putea crede că discreția existenței expoziționale a Eugeniei Coman motivează entuziasmul supralicitat. Ar fi nepotrivit cu felul de a fi al acestei artiste care recunoaște că pictura este un gest zilnic,  E. C. fiind astfel dependentă de pictură și că numai în anumite momente, de grație sufletească, este bine să te mărturisești asupra cotidianului care sălășluiește în tine.

Căci, de altfel, ce altceva este viața decât perseverență în pasiune?

„Periscop” („TOMIS” 1996)

 ***, Periscop, „Tomis”, Constanța, 1996, octombrie

*

Muzeul de Artă din Constanța, devenit în ultima vreme un veritabil Centru Cultural al orașului, a găzduit lansarea volumului Erotismul în literatură, editat de Ion Cristoiu la Casa Presa Românească. Au prezentat ziariștii Gabriel Rusu și Marius Petrescu, regizorul Cristian Mihăilescu, actorii Vasile Cojocaru și Daniel Tomescu.

*

În sala polivalentă a hotelului Parc din Mamaia a fost organizată cea de a doua ediție a Colocviului național de haiku. Au participat creatori din Republica Moldova, precum și din București, Constanța, Cluj, Bacău, Suceava, Târgoviște, Ploiești etc. Cu acest prilej, au fost lansate volumele Surâsul călugărului de Vasile Spinei (Republica Moldoova). Zefir nipon de Dumitru Ene-Zamfir și ediția bilingvă Between two Waves (Între două valuri) de H. F. Noyes.

*

Dublu eveniment cultural la Cercul Militar: lansarea volumului de povestiri Nurie, care marchează debutul editorial al prozatorului constănțean Costache Tudor și vernisajul expoziției de pictură a tânărului plastician Eduard Rosentweig. Cei doi au fost prezentați de scriitorii Ovidiu Dunăreanu, Sorin Roșca și de pictorul Valentin Donici. Actrița Diana Cheregi a oferit numeroasei asistențe lectura artistică a unei povestiri în volumul lansat.

*

Galeriile „Amfora” din Constanța au găzduit succesiv expozițiile artiștilor plastici Vasile Munteanu și Eugenia Coman. Au fost remarcate tematica vastă, dezinvoltura și acuratețea peisagisticii dobrogene la V. Munteanu, sensibilitatea, cromatica îndrăzneață și valoarea deosebită a acuarelelor semnate de E. Coman.

*

Dintre numeroasele reviste școlare apărute la Constanța, ne reține atenția revista Profesia editată de Grupul Școlar de Arte și Meserii Spiru Haret. Îndrumat de prof. ing. Marius Năstase și prof. ing. Valentin Biban, colectivul redacțional reușește să ofere tinerilor cititori sumare interesante și de la număr la număr mai variate, precum și o prezentare grafică deosebită, care se remarcă prin eleganță și utilizarea inspirată a tehnoredactării computerizate.

*

„Politica în recital” se intitulează cea mai recentă carte apărută la Editura Muntenia din Constanța, constituind debutul editorial al ziaristului Traian Brătianu, care a adunat în paginile acestui volum interviuri acordate de cunoscuți oameni politici.

*

Noua stagiune a Operei din Constanța a fost deschisă cu spectacolul Splendorile operei, la reușita căruia și-au dat concursul, alături de reputați artiști constănțeni, interpreți din Japonia, absolvenți ai cursului de măiestrie scenică, organizat în colaborare cu Asociația internațională de muzică din Roma.

*

Și-a încheiat activitatea Tabăra internațională de ceramică „Hamangia”. La aceasta a patra ediție au participat 36 artiști plastici din România, Japonia, Franța, Austria, Suedia, Albania, Bulgaria și Macedonia, care și-au reunit lucrările într-o foarte interesantă expoziție deschisă la Muzeul de Artă Constanța. De remarcat sprijinul financiar deosebit acordat de Consiliul Județean Constanța, fapt ce demonstrează încă o dată atenția CJ față de actul cultural.

*

Formată din elevi ai liceelor constănțene, trupa de teatru a Alianței Franceze a debutat cu spectacolul Theatre en miettes de Eugen Ionesco, spectacol prezentat și la ediția a II a a Festivalului liceal francofon de la Ploiești.

„Periscop” (ROȘCA 1996)

 Sorin Roșca, Periscop, „Tomis”, Constanța, 1996, septembrie?

*

Librăria „Eminescu” din Constanța a găzduit lansarea volumului de debut al poetei Iulia Pană, apărut în condiții grafice de excepție la editura bucureșteană Du Styl. Noua apariție editorială, intitulată Imagine simplă, s-a bucurat de prezentările elogioase ale poetei Doina Uricariu, directorul editurii, și a lui Alexandru Paleologu, care a susținut un elevat și aplaudat dialog cu asistența.

*

Sonia Cristina Coman, membră a cercului de pictură „Rainbow” coordonat de profesorul Viorel Lungu, a fost recompensată de către International Children-s Art Museum din San Francisco cu un „Certificate of recognition”, pentru lucrarea „Să descoperim America. Olimpiada 1996”, intrată în fondul permanent al Muzeului de Artă din San Francisco.

*

Autorul Iosif Șerb a lansat la librăria „Eminescu” cel de-al doilea volum de poezie, intitulat O secundă de iubire, apărut în condiții grafice deosebite la editura „Mondograf”.

*

În cadrul ultimei ședințe a cenaclului „Mihail Sadoveanu” de la Cercul Militar Constanța, a fost prezentat și supus unor discuții critice volumul de versuri Univers interior al tinerei Gina Nicolae Comșa. Volumul a văzut lumina tiparului la editura constănțeană „Metafora”.

*

Muzeul Marinei Române a găzduit cea de-a cincea expoziție personală de pictură a artistului plastică Lucian Badea. Cele peste 40 de lucrări, în majoritate peisaje și portrete, s-au bucurat de aprecierile criticii de specialitate și ale iubitorilor de frumos prezenți la vernisaj.