<
(...). Ia amintiți-vă de circuitul organizat la 15 aprlie 1908 de Automobil Clubul Român, pe un traseu din capitală. Vitezele nu ajunseseră nici pe departe la nebunia de azi, totuși ziarele timpului îi îmbărbătau pe competitori cu amănunte de felul: "Plecarea este de la Hipodrom, în jos de satul Băneasa, peste un pod de lemn, pe lîngă grădina restaurantului Ene. Cine o trece cu viteză prea mare aici, ori ajunge în apa lacului, ori în grădina restaurantului".
(...)
>
Sursa
Dan Ursuleanu, Umor pe patru roți, ed. Sport - Turism,/ col. Cartea de vacanță, București, 1981, p. 335.
Se afișează postările cu eticheta restaurant. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta restaurant. Afișați toate postările
joi, 21 septembrie 2017
duminică, 13 decembrie 2015
Parisul anului 1932 versus Parisul anului 1888 (GALSWORTHY 1933)
<
(...)
Pe drumul de întoarcere în Anglia, poposiră două nopți la Paris, într-un hotel mic, așezat deasupra unui restaurant lîngă gara Saint-Lazare. Aveau foc de lemne în camere și paturi confortabile.
- Numai francezii știu cum trebuie să fie un pat, comentă Adrian.
Bucătăria era menită să-i satisfacă pe turiști sau pe cei ce călătoresc prin locuri unde se poate aprecia o mîncare bună. Chelnerii, care purtau șorțuri, arătau, după cum se exprimase Adrian, ”ca niște călugări ce îndeplinesc un pic de muncă”, turnînd vinul, sau amestecînd cu reverență salata. El și Dinny erau singurii străini atît din hotel, cît și din restaurant și erau aproape singurii străini din Paris.
- Minunat oraș, Dinny. Cu excepția faptului că sînt mașini în loc de flacres (1) și a turnului Eiffel, nu văd nici o schimbare substanțială din `88, cînd bunicul tău era ambasador la Copenhaga și m-a adus pentru prima dată aici. În aer plutește același iz de cafea și același fum al focurilor de lemne; oamenii au aceleași spinări late, și aceiași nasturi roșii la mantale; afară sînt aceleași măsuțe, în fața acelorași cafenele; aceleași ”affiches”; aceleași nostime tejghele de stradă, la care se vînd cărți, aceeași miraculoasă violență în conducerea vehiculelor, același pătrunzător cenușiu franțuzesc, răspîndesc pînă și pe cer; și aceeași expresie morocănoasă, care nu se sinchisește nici cît negru sub unghie de tot ceea ce nu înseamnă Paris. Parisul dă tonul modei, și totuși este cel mai conservator oraș din lume. Se spune că cercurile literare avangardiste de aici consideră că lumea a fost creată cel mai devreme în 1914*, aruncă la gunoi tot ce s-a scris înainte de război, disprețuiesc tot ce dăinuie, sînt alcătuite în cea mai mare parte din evrei, polonezi și irlandezi și totuși au ales drept lăcaș acest oraș imuabil. La fel și cu pictorii și muzicienii, sau toți ceilalți extremiști. Aici se adună și pălăvrăgesc și se istovesc în experimente. Iar bunul și bătrînul Paris rîde și-i dă înainte, la fel de preocupat de realitate, de arome și de trecut cum a fost de cînd lumea. Parisul produce anarhie la fel cum berea produce spumă.
Dinny îi strînse brațul.
- A fost un efort încununat de roade, unchiule. Trebuie să-ți mărturisesc că mă simt mult mai vie aici decît m-am simțit de secloe încoace.
- Ah! Parisul îți răsfață simțurile. (...)
(1) Trăsuri (fr.).
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell**, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, pp. 263-264.
NOTE M. T.
* În 1914 a început Primul Război Mondial, care s-a încheiat în 1918.
** ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)
(...)
Pe drumul de întoarcere în Anglia, poposiră două nopți la Paris, într-un hotel mic, așezat deasupra unui restaurant lîngă gara Saint-Lazare. Aveau foc de lemne în camere și paturi confortabile.
- Numai francezii știu cum trebuie să fie un pat, comentă Adrian.
Bucătăria era menită să-i satisfacă pe turiști sau pe cei ce călătoresc prin locuri unde se poate aprecia o mîncare bună. Chelnerii, care purtau șorțuri, arătau, după cum se exprimase Adrian, ”ca niște călugări ce îndeplinesc un pic de muncă”, turnînd vinul, sau amestecînd cu reverență salata. El și Dinny erau singurii străini atît din hotel, cît și din restaurant și erau aproape singurii străini din Paris.
- Minunat oraș, Dinny. Cu excepția faptului că sînt mașini în loc de flacres (1) și a turnului Eiffel, nu văd nici o schimbare substanțială din `88, cînd bunicul tău era ambasador la Copenhaga și m-a adus pentru prima dată aici. În aer plutește același iz de cafea și același fum al focurilor de lemne; oamenii au aceleași spinări late, și aceiași nasturi roșii la mantale; afară sînt aceleași măsuțe, în fața acelorași cafenele; aceleași ”affiches”; aceleași nostime tejghele de stradă, la care se vînd cărți, aceeași miraculoasă violență în conducerea vehiculelor, același pătrunzător cenușiu franțuzesc, răspîndesc pînă și pe cer; și aceeași expresie morocănoasă, care nu se sinchisește nici cît negru sub unghie de tot ceea ce nu înseamnă Paris. Parisul dă tonul modei, și totuși este cel mai conservator oraș din lume. Se spune că cercurile literare avangardiste de aici consideră că lumea a fost creată cel mai devreme în 1914*, aruncă la gunoi tot ce s-a scris înainte de război, disprețuiesc tot ce dăinuie, sînt alcătuite în cea mai mare parte din evrei, polonezi și irlandezi și totuși au ales drept lăcaș acest oraș imuabil. La fel și cu pictorii și muzicienii, sau toți ceilalți extremiști. Aici se adună și pălăvrăgesc și se istovesc în experimente. Iar bunul și bătrînul Paris rîde și-i dă înainte, la fel de preocupat de realitate, de arome și de trecut cum a fost de cînd lumea. Parisul produce anarhie la fel cum berea produce spumă.
Dinny îi strînse brațul.
- A fost un efort încununat de roade, unchiule. Trebuie să-ți mărturisesc că mă simt mult mai vie aici decît m-am simțit de secloe încoace.
- Ah! Parisul îți răsfață simțurile. (...)
(1) Trăsuri (fr.).
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell**, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, pp. 263-264.
NOTE M. T.
* În 1914 a început Primul Război Mondial, care s-a încheiat în 1918.
** ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)
vineri, 19 iunie 2015
Primul restaurant submarin („Litoral” 1970)
<
Primul restaurant submarin va fi inaugurat în curînd în Japonia, în preajma localității Kagoshima. Restaurantul este construit pentru a primi 108 persoane și este dotat cu imense ferestere, prin care consumatorii pot admira panorama adîncurilor de lîngă insula Sakurajima. Restaurantul face parte dintr-un complex în formă de turn, denumit „Turnul Simbolului”, care străpunge marea pînă la o adîncime de 48,5 metri.
>
SURSA
***, Restaurant submarin în Japonia, „Litoral”, Constanța, (15 iunie -15 septembrie) 1970, p. 4.
Primul restaurant submarin va fi inaugurat în curînd în Japonia, în preajma localității Kagoshima. Restaurantul este construit pentru a primi 108 persoane și este dotat cu imense ferestere, prin care consumatorii pot admira panorama adîncurilor de lîngă insula Sakurajima. Restaurantul face parte dintr-un complex în formă de turn, denumit „Turnul Simbolului”, care străpunge marea pînă la o adîncime de 48,5 metri.
>
SURSA
***, Restaurant submarin în Japonia, „Litoral”, Constanța, (15 iunie -15 septembrie) 1970, p. 4.
joi, 11 decembrie 2014
Politete versus timiditate la un diplomat in lumea literara din Romania interbelica (PETRESCU 1933)
<
(...)
Ne-am despartit foarte cordial in fata restaurantului, rugindu-i sa-mi trimita si mie revista pe care voiau s-o scoata. Cred ca am facut si o suprema impoliteta intrebind cum pot plati abonamentul, ba inca ducind si mina la portvizit. A fost numai o precipitare mintala. Eu, care sunt dat in cercurile noastre drept model de atitudine degajata si liniste de spirit (pentru ca totdeauna ma consider cel putin egalul cu care vorbesc, dar nu in orice caz din aceeasi lume cu ei), sunt timid si imbracat in haine prea strimte in fata celor pe care-i admir. Acum, de pilda, daca as fi inceput asa: ``Va rog sa ma considerati si pe mine abonat la revista``, nu m-as mai fi simtit obligat sa schitez un gest precis, ducind vag mina la portvizit. Dar pentru ca incepusem numai asa: ``Va rog sa-mi trimiteti si mie revista``, mi-era teama ca ei sa nu inteleaga cumva ca doresc sa mi se trimita revista gratuit, mai ales ca, desi mai putin prieten cu unul dintre ei, imi permisesem sa achit eu toata socoteala. A trebuit sa fac un gest care sa arate cum vreau si am tinut sa ma explic, repede. Dar e ceva atit de incurcat, cu toate virtualitatile astea ma enervau atit de mult, tocmai pentru ca nu puteam exprima nimic, erau fara coada si cap, inghesuite in citeva clipe, nimic, erau fara coada si cap, inghesuite in citeva clipe, cum ai viri si ai inghemui pe cineva care s-ar zbate, intr-un sac. Nu stii daca nu-i apesi genunchiul pe git, nu stii unde-i e capul, nu stii sa dai forma unitara sacului, in sfirsit. Si eu, cind sint nelalocul meu, stau in clipa (aruncat in graba) ca virit in cap. Nu gasesc nici explicatia pe care o caut disperat si nici echilibrul dupa care ma chinuiesc cu indirjire. Am fost aproape recunoscator scriitorului voinic si balan, care m-a batut pe umar si mi-a explicat ca voi plati mai tirziu. Mi-a insemnat apoi adresa in carnet.
(...)
>
SURSA
Camil Petrescu, Patul lui Procust, ed. Minerva / seria Patrimoniu, Bucuresti, 1983, p. 38-39.
(...)
Ne-am despartit foarte cordial in fata restaurantului, rugindu-i sa-mi trimita si mie revista pe care voiau s-o scoata. Cred ca am facut si o suprema impoliteta intrebind cum pot plati abonamentul, ba inca ducind si mina la portvizit. A fost numai o precipitare mintala. Eu, care sunt dat in cercurile noastre drept model de atitudine degajata si liniste de spirit (pentru ca totdeauna ma consider cel putin egalul cu care vorbesc, dar nu in orice caz din aceeasi lume cu ei), sunt timid si imbracat in haine prea strimte in fata celor pe care-i admir. Acum, de pilda, daca as fi inceput asa: ``Va rog sa ma considerati si pe mine abonat la revista``, nu m-as mai fi simtit obligat sa schitez un gest precis, ducind vag mina la portvizit. Dar pentru ca incepusem numai asa: ``Va rog sa-mi trimiteti si mie revista``, mi-era teama ca ei sa nu inteleaga cumva ca doresc sa mi se trimita revista gratuit, mai ales ca, desi mai putin prieten cu unul dintre ei, imi permisesem sa achit eu toata socoteala. A trebuit sa fac un gest care sa arate cum vreau si am tinut sa ma explic, repede. Dar e ceva atit de incurcat, cu toate virtualitatile astea ma enervau atit de mult, tocmai pentru ca nu puteam exprima nimic, erau fara coada si cap, inghesuite in citeva clipe, nimic, erau fara coada si cap, inghesuite in citeva clipe, cum ai viri si ai inghemui pe cineva care s-ar zbate, intr-un sac. Nu stii daca nu-i apesi genunchiul pe git, nu stii unde-i e capul, nu stii sa dai forma unitara sacului, in sfirsit. Si eu, cind sint nelalocul meu, stau in clipa (aruncat in graba) ca virit in cap. Nu gasesc nici explicatia pe care o caut disperat si nici echilibrul dupa care ma chinuiesc cu indirjire. Am fost aproape recunoscator scriitorului voinic si balan, care m-a batut pe umar si mi-a explicat ca voi plati mai tirziu. Mi-a insemnat apoi adresa in carnet.
(...)
>
SURSA
Camil Petrescu, Patul lui Procust, ed. Minerva / seria Patrimoniu, Bucuresti, 1983, p. 38-39.
marți, 9 decembrie 2014
Tanar diplomat monden versus scriitor consacrat in Romania interbelica (PETRESCU 1933)
<
Luasem masa la restaurantul de pe strada Regala, in gradina, cu doi scriitori. Am mincat, tot timpul, enervat, feluri de mincare salcie, am baut apa calduta si lesioasa, vin cu gust de limonada. Toate acestea, pentru ca n-am avut curajul sa declar celor doi scriitori, cu care sunt prieten dealtfel, ca eu nu pot sta la alta masa decit la aceea la care sunt obisnuit, ca nu ma pot intelege cu alt chelner decit cu cel care ma slujeste de obicei. Unii cred ca asta e un inceput de manie (cuim mi se spune), oricum, mi-a fost frica sa le spun celor doi ca nu-mi place sa schimb masa la restaurant, caci ar fi zimbit indulgent si zimbetul acesta indulgent mi-ar fi taiat toata pofta de mincare. Ei sunt doi scriitori cunoscuti tuturor acelor care calatoresc cu trenul si profesorilor de limba romana, au un fel de certitudine in calmul si in politetea lor indiferenta si comoda, care contrasteaza cu graba si excesul de zel pe care-l vadesc eu in fiecare gest cind vorbesc cu ei. Imi spun cu un ton departat si deferent: ``Diplomatule``, ``Aviatorule``. Stiu ca si ei sunt maguliti sa stea la masa cu mine, din cauza numelui sia a situatiei mele in Ministerul de Externe, dar e in asta ceva gratuit, asa cum cei care imbraca un frac inchiriat il dispretuiesc si il afiseaza totusi. La rindul meu, am pentru ei stima pe care o ai pentru lucurile pe care n-ai sa le poti face. Admiram pe cei care joaca tenis si cu destula truda am devenit campion regional de tenis, am tinut sa se vorbeasca, sa se amestece in convorbire fraze despre modul in care dansez, iar fetele ma anunta la telefon sa viu negresit la bal ``si sa dansez numai cu ele``. Fac box, am trei cai de curse, dintre care unul a luat premiul ``Solon``, premiu fara insemnatate baneasca prea mare, desigur, dar pe care il ambitioneaza toti proprietarii, din cauza ca a fost cucerit de cai ilustri in trecut. Cu atit mai mare e meritul meu ca l-am cucerit cu un grajd de trei cai numai. Am avut doua accidente de automobil despre care a vorbit toata presa si indeosebi Le Progres (1) in cronica mondena. Am incercat trei recorduri cu avionul, numai dupa doi ani de pilotaj, caci abia de atunci incoace m-am decis, cu toate ca as fi avut prilejul inca din timpul razboiului*, cind am fost cerut la un centru de aviatie, dar era tocmai in timpul unor lupte grele de cavalerie la Sticlarie, si cind colonelul mi-a aratat, zimbind cu dispret perfect ascuns, ordinul Marelui Cartier**, parca ar fi plouat cu cenuse pe mine, asa ma simteam de prost.
- Du-te, te mai odihneste la poarta Cartierului, ca de zburat nu prea se zboara acolo. Aci e greu... miine divizionul dumitale trebuie sa atace Cosna.
Am ramas la escadron, spre marele necaz al ordonantei care se vedea restabilit la oras, dar si spre bucuria rosiorilor*** mei, care ma iubeau ca pe un frate. Toate le-am facut in viata, si tot ce mi-a starnit amorul-propriu e trecut in activitatea mea ca intr-un memoriu de cariera. Numai scriitor stiu ca oricit as vrea, orice as face si oricit m-as stoarce, n-as putea deveni niciodata, si de aceea stau cu sfiala alaturi de cei doi prieteni, caci zimbetele lor ma umilesc putin, nu mult, asa cit s-ar apleca o trestie sub apasarea vintului.
(1) Le Progres, organ al partidului conservator, fondat in 1918 de A, Marghiloman. In ultimii ani (1929-1932) a avut ca director pe A. Chiriacescu (n. ed.)
(...)
>
SURSA
Camil Petrescu, Patul lui Procust, ed. Minerva / seria Patrimoniu, Bucuresti, 1983, p. 34-35.
NOTE M.T.
* Primul Razboi Mondial (1914-1918), la care Romania a participat din 1916.
** Marele Cartier General, structura de comanda suprema a armatei pe timp de razboi.
*** Rosiori, arma a cavaleriei romane.
Luasem masa la restaurantul de pe strada Regala, in gradina, cu doi scriitori. Am mincat, tot timpul, enervat, feluri de mincare salcie, am baut apa calduta si lesioasa, vin cu gust de limonada. Toate acestea, pentru ca n-am avut curajul sa declar celor doi scriitori, cu care sunt prieten dealtfel, ca eu nu pot sta la alta masa decit la aceea la care sunt obisnuit, ca nu ma pot intelege cu alt chelner decit cu cel care ma slujeste de obicei. Unii cred ca asta e un inceput de manie (cuim mi se spune), oricum, mi-a fost frica sa le spun celor doi ca nu-mi place sa schimb masa la restaurant, caci ar fi zimbit indulgent si zimbetul acesta indulgent mi-ar fi taiat toata pofta de mincare. Ei sunt doi scriitori cunoscuti tuturor acelor care calatoresc cu trenul si profesorilor de limba romana, au un fel de certitudine in calmul si in politetea lor indiferenta si comoda, care contrasteaza cu graba si excesul de zel pe care-l vadesc eu in fiecare gest cind vorbesc cu ei. Imi spun cu un ton departat si deferent: ``Diplomatule``, ``Aviatorule``. Stiu ca si ei sunt maguliti sa stea la masa cu mine, din cauza numelui sia a situatiei mele in Ministerul de Externe, dar e in asta ceva gratuit, asa cum cei care imbraca un frac inchiriat il dispretuiesc si il afiseaza totusi. La rindul meu, am pentru ei stima pe care o ai pentru lucurile pe care n-ai sa le poti face. Admiram pe cei care joaca tenis si cu destula truda am devenit campion regional de tenis, am tinut sa se vorbeasca, sa se amestece in convorbire fraze despre modul in care dansez, iar fetele ma anunta la telefon sa viu negresit la bal ``si sa dansez numai cu ele``. Fac box, am trei cai de curse, dintre care unul a luat premiul ``Solon``, premiu fara insemnatate baneasca prea mare, desigur, dar pe care il ambitioneaza toti proprietarii, din cauza ca a fost cucerit de cai ilustri in trecut. Cu atit mai mare e meritul meu ca l-am cucerit cu un grajd de trei cai numai. Am avut doua accidente de automobil despre care a vorbit toata presa si indeosebi Le Progres (1) in cronica mondena. Am incercat trei recorduri cu avionul, numai dupa doi ani de pilotaj, caci abia de atunci incoace m-am decis, cu toate ca as fi avut prilejul inca din timpul razboiului*, cind am fost cerut la un centru de aviatie, dar era tocmai in timpul unor lupte grele de cavalerie la Sticlarie, si cind colonelul mi-a aratat, zimbind cu dispret perfect ascuns, ordinul Marelui Cartier**, parca ar fi plouat cu cenuse pe mine, asa ma simteam de prost.
- Du-te, te mai odihneste la poarta Cartierului, ca de zburat nu prea se zboara acolo. Aci e greu... miine divizionul dumitale trebuie sa atace Cosna.
Am ramas la escadron, spre marele necaz al ordonantei care se vedea restabilit la oras, dar si spre bucuria rosiorilor*** mei, care ma iubeau ca pe un frate. Toate le-am facut in viata, si tot ce mi-a starnit amorul-propriu e trecut in activitatea mea ca intr-un memoriu de cariera. Numai scriitor stiu ca oricit as vrea, orice as face si oricit m-as stoarce, n-as putea deveni niciodata, si de aceea stau cu sfiala alaturi de cei doi prieteni, caci zimbetele lor ma umilesc putin, nu mult, asa cit s-ar apleca o trestie sub apasarea vintului.
(1) Le Progres, organ al partidului conservator, fondat in 1918 de A, Marghiloman. In ultimii ani (1929-1932) a avut ca director pe A. Chiriacescu (n. ed.)
(...)
>
SURSA
Camil Petrescu, Patul lui Procust, ed. Minerva / seria Patrimoniu, Bucuresti, 1983, p. 34-35.
NOTE M.T.
* Primul Razboi Mondial (1914-1918), la care Romania a participat din 1916.
** Marele Cartier General, structura de comanda suprema a armatei pe timp de razboi.
*** Rosiori, arma a cavaleriei romane.
sâmbătă, 1 martie 2014
marți, 7 mai 2013
sâmbătă, 6 aprilie 2013
Umor
La un restaurant actorul francez Harry Baur (1880-1943) comandase o supă. Chelnerul veni cu farfuria plină.
- Nu! strigă actorul când chelnerul se afla încî departe. Nu e destul de caldă!
Chelnerul se retrase şi, după un moment, reapăru cu altă farfurie de supă.
- Nu! repetă Baur. Nu e destul de caldă.
Chestia se repetă de trei ori. În cele din urmă, exasperat, chelnerul protestă:
- În definitiv, nu ştiu când o să consideraţi că e destul de caldă?
- Când n-o să mai poţi ţine degetul în ea.
SURSA
Gheorghe Braşoveanu, Ancedote cu şi despre oameni celebri, ”Rebus”, Bucureşti, februarie 2013
- Nu! strigă actorul când chelnerul se afla încî departe. Nu e destul de caldă!
Chelnerul se retrase şi, după un moment, reapăru cu altă farfurie de supă.
- Nu! repetă Baur. Nu e destul de caldă.
Chestia se repetă de trei ori. În cele din urmă, exasperat, chelnerul protestă:
- În definitiv, nu ştiu când o să consideraţi că e destul de caldă?
- Când n-o să mai poţi ţine degetul în ea.
SURSA
Gheorghe Braşoveanu, Ancedote cu şi despre oameni celebri, ”Rebus”, Bucureşti, februarie 2013
marți, 11 septembrie 2012
marți, 4 septembrie 2012
vineri, 30 martie 2012
Inaugurarea restaurantelor „Vulturul”, „Cocorul”, și „Pajura” din stațiunea Venus în 1973 („Litoral” 1973)
<
Stațiunea Venus își îmbogățește în aceste zile zestrea de frumuseți arhitectonice prin darea în folosință a trei noi unități restaurantiere - „Vulturul”, „Cocorul” și „Pajura” - aferente hotelurilor cu același nume. Cele trei restaurante de mare capacitate își vor oferi serviciile turiștilor din stațiunea Venus (și în special celor cazați în hotelurile respective), amplificând astfel calitatea deservirii vizitatorilor litoralului românesc.
>
SURSA
***, NOU. În Venus, TREI RESTAURANTE, „Litoral”, Constanța, 14 iunie 1973, p.?.
Stațiunea Venus își îmbogățește în aceste zile zestrea de frumuseți arhitectonice prin darea în folosință a trei noi unități restaurantiere - „Vulturul”, „Cocorul” și „Pajura” - aferente hotelurilor cu același nume. Cele trei restaurante de mare capacitate își vor oferi serviciile turiștilor din stațiunea Venus (și în special celor cazați în hotelurile respective), amplificând astfel calitatea deservirii vizitatorilor litoralului românesc.
>
SURSA
***, NOU. În Venus, TREI RESTAURANTE, „Litoral”, Constanța, 14 iunie 1973, p.?.
miercuri, 28 martie 2012
Deschiderea restaurantului „Carpați” din Techirghiol în sezonul 1973 („Litoral” 1973)
<
Redeschis recent, restaurantul-cantină „Carpați” din Techirghiol, aparținînd I.H.R. Eforie Nord are o capacitate zilnică de servire a peste 1.000 de turiști.
Specialist în preparate culinare, bucătarul șef Ilie Bălan, ajutat de bucătarii Maria Leciu, Ali Surem și Maria Iosif, ne spune responsabilul restaurantului Ali Negiadin, pregătesc zilnic, pentru masa de prînz, două meniuri apetisante și consistente, iar pentru micul dejun și cină cîte un meniu foarte consistent. Pe întregul sezon, numărul turiștilor planificați a servi masa la restaurantul „Carpați” se ridică la 7.000. Pentru servirea acestui număr de turiști, resturantul este încadrat cu 39 de lucrători printre care se remarcă serviciul ireproșabil al ospătarilor Mioara Coman, Maria Boroz și al altora, la adresa cărora turiștii au numai cuvinte de laudă.
Tot în cadrul restaurantului funcționează un bufet și un bar de zi, mult solicitate de turiști nu numai pentru bogatul sortiment de băuturi răcoritoare și alcoolice, ci și pentru calitatea acestora și nivelul ridicat al serviciilor. Tot aici turiștii pot servi o bere, care întotdeauna e de la gheață.
>
SURSA
***, „CARPAȚI” -- restaurant-cantină, „Litoral”, Constanța, 14 iunie 1973, p.?.
Redeschis recent, restaurantul-cantină „Carpați” din Techirghiol, aparținînd I.H.R. Eforie Nord are o capacitate zilnică de servire a peste 1.000 de turiști.
Specialist în preparate culinare, bucătarul șef Ilie Bălan, ajutat de bucătarii Maria Leciu, Ali Surem și Maria Iosif, ne spune responsabilul restaurantului Ali Negiadin, pregătesc zilnic, pentru masa de prînz, două meniuri apetisante și consistente, iar pentru micul dejun și cină cîte un meniu foarte consistent. Pe întregul sezon, numărul turiștilor planificați a servi masa la restaurantul „Carpați” se ridică la 7.000. Pentru servirea acestui număr de turiști, resturantul este încadrat cu 39 de lucrători printre care se remarcă serviciul ireproșabil al ospătarilor Mioara Coman, Maria Boroz și al altora, la adresa cărora turiștii au numai cuvinte de laudă.
Tot în cadrul restaurantului funcționează un bufet și un bar de zi, mult solicitate de turiști nu numai pentru bogatul sortiment de băuturi răcoritoare și alcoolice, ci și pentru calitatea acestora și nivelul ridicat al serviciilor. Tot aici turiștii pot servi o bere, care întotdeauna e de la gheață.
>
SURSA
***, „CARPAȚI” -- restaurant-cantină, „Litoral”, Constanța, 14 iunie 1973, p.?.
marți, 27 martie 2012
Restaurantul autoservire „Orion” din Constanța în 1972 („Litoral” 1972)
<
Situat pe bulevardul Al. Lăpușneanu, în zona celor mai noi blocuri ce împodobesc cartierul Tomis, și - în același timp - la intrarea în Mamaia, restaurantul „Orion” atrage un public numeros. printre altele, Sistemul mixt de activitate a unității contribuie și el la această afluență: pe lîngă meniurile a la carte, cele două linii de autoservire oferă consumatorilor o gamă diversă și bogată de preparate culinare. Dacă reținem faptul că bucătăria unității poartă girul maestrului în arta culinară Gheorghe Popescu (de la restaurantul „Delta Dunării” din București), unul dintre cei mai cunoscuți bucătari din alimentația publică, iată suficiente motive pentru a frecventa cu toată încrederea această unitate .
>
SURSA
***, AUTOSERVIREA DE LA ”ORION”, „Litoral”, Constanța, 26 august 1972, p.?.
Situat pe bulevardul Al. Lăpușneanu, în zona celor mai noi blocuri ce împodobesc cartierul Tomis, și - în același timp - la intrarea în Mamaia, restaurantul „Orion” atrage un public numeros. printre altele, Sistemul mixt de activitate a unității contribuie și el la această afluență: pe lîngă meniurile a la carte, cele două linii de autoservire oferă consumatorilor o gamă diversă și bogată de preparate culinare. Dacă reținem faptul că bucătăria unității poartă girul maestrului în arta culinară Gheorghe Popescu (de la restaurantul „Delta Dunării” din București), unul dintre cei mai cunoscuți bucătari din alimentația publică, iată suficiente motive pentru a frecventa cu toată încrederea această unitate .
>
SURSA
***, AUTOSERVIREA DE LA ”ORION”, „Litoral”, Constanța, 26 august 1972, p.?.
luni, 26 martie 2012
Restaurantul „Tomis” din Mamaia din 1972 („Litoral” 1972)
<
„TOMIS” - iată firma unui din cele mai „vîrstnice” restaurante din Mamaia. De mai mulți ani, conducerea acestuia a fost încredințată unui cunoscut specialist, Ion Bera, care a avut însărcinări asemănătoare și la unele unități de alimentație publică deschisă de comerțul nostru peste hotare. Tot de mai mulți ani, meșterul bucătar este Nicolae Apostiu, care are în urma sa peste patru decenii de experiență, astfel că nu surprind deloc bunele aprecieri de care se bucură specialitățile culinare de la „Tomis” în rîndurile consumatorilor. Dacă mai adăugăm și faptul că seara, pe terasa restaurantului, își dau întîlnire sute de tineri cărora le place muzica de dans, avem un tablou succint al atracțiilor de la „Tomis”.
>
SURSA
***, Pe terasă la ”Tomis”, „Litoral”, Constanța, 26 august 1972, p.?.
„TOMIS” - iată firma unui din cele mai „vîrstnice” restaurante din Mamaia. De mai mulți ani, conducerea acestuia a fost încredințată unui cunoscut specialist, Ion Bera, care a avut însărcinări asemănătoare și la unele unități de alimentație publică deschisă de comerțul nostru peste hotare. Tot de mai mulți ani, meșterul bucătar este Nicolae Apostiu, care are în urma sa peste patru decenii de experiență, astfel că nu surprind deloc bunele aprecieri de care se bucură specialitățile culinare de la „Tomis” în rîndurile consumatorilor. Dacă mai adăugăm și faptul că seara, pe terasa restaurantului, își dau întîlnire sute de tineri cărora le place muzica de dans, avem un tablou succint al atracțiilor de la „Tomis”.
>
SURSA
***, Pe terasă la ”Tomis”, „Litoral”, Constanța, 26 august 1972, p.?.
miercuri, 22 februarie 2012
Complexul „Belvedere” („Litoral” 1972)
<
Amplasat într-o zonă în care vegetația își face simțită prezența din plin, oferind turiștilor un colorit variat prin miile de flori, complexul „Belvedere”, alcătuit dintr-un hotel cu 400 de locuri și un elegant restaurant este condus de Nicoale DUMITRIU. Hotelul, prin serviciile sale, pune la dispoziție, cotidian, turiștilor din România, Republica Federală a Germaniei, Olanda și Anglia nu numai posibilități multiple de agrement prin organizarea unor excursii, dar și o serie de alte avantaje (magazin de artizanat, un bar de zi etc.).
RESTAURANTUL „Belvedere”, cu o capacitate de 480 de locuri, dispune de un personal de înaltă calificare specializat în R. F. a Germaniei. Responsabilul restaurantului, Viorel Grapă, și bucătarul șef Nicolae Moraru au reușit ca de la deschiderea sezonului și pînă la data apariției acestor rînduri să ofere turiștilor nenumărate premiere în arta culinară. Dar, alte noutăți le puteți afla dacă veți vizita în aceste zile, frumosul hotel și restaurantul „Belvedere” din Eforie Nord.
>
SURSA
***, Un complex al liniștii, „Litoral”, Constanța, ?. ?. 1972
Amplasat într-o zonă în care vegetația își face simțită prezența din plin, oferind turiștilor un colorit variat prin miile de flori, complexul „Belvedere”, alcătuit dintr-un hotel cu 400 de locuri și un elegant restaurant este condus de Nicoale DUMITRIU. Hotelul, prin serviciile sale, pune la dispoziție, cotidian, turiștilor din România, Republica Federală a Germaniei, Olanda și Anglia nu numai posibilități multiple de agrement prin organizarea unor excursii, dar și o serie de alte avantaje (magazin de artizanat, un bar de zi etc.).
RESTAURANTUL „Belvedere”, cu o capacitate de 480 de locuri, dispune de un personal de înaltă calificare specializat în R. F. a Germaniei. Responsabilul restaurantului, Viorel Grapă, și bucătarul șef Nicolae Moraru au reușit ca de la deschiderea sezonului și pînă la data apariției acestor rînduri să ofere turiștilor nenumărate premiere în arta culinară. Dar, alte noutăți le puteți afla dacă veți vizita în aceste zile, frumosul hotel și restaurantul „Belvedere” din Eforie Nord.
>
SURSA
***, Un complex al liniștii, „Litoral”, Constanța, ?. ?. 1972
joi, 16 februarie 2012
Hotelul „Continental” din Constanța în 1972 („Litoral” 1972)
<
... iată o firmă care nu mai are nevoie de o prezentare specială. Hotelul „CONTINENTAL” din Constanța face parte din categoria unităților de lux, cu un grad foarte înalt de confort, iar restaurantul, încadrat cu personal stilat și beneficiind de o ambianță în care bunul gust se îmbină cu discreția, oferă consumatorilor -la micul dejun, la prînz și seara - specialități culinare și băuturi apreciate de cele mai rafinate și diverse gusturi. Pe drept cuvînt se poate spune că restaurantul și hotelul „CONTINENTAL” constituie o unitate reprezentativă a turismului de pe litoralul românesc.
>
SURSA
***, „CONTINENTAL”..., „Litoral”, Constanța, ?.?.1972, p.?.
... iată o firmă care nu mai are nevoie de o prezentare specială. Hotelul „CONTINENTAL” din Constanța face parte din categoria unităților de lux, cu un grad foarte înalt de confort, iar restaurantul, încadrat cu personal stilat și beneficiind de o ambianță în care bunul gust se îmbină cu discreția, oferă consumatorilor -la micul dejun, la prînz și seara - specialități culinare și băuturi apreciate de cele mai rafinate și diverse gusturi. Pe drept cuvînt se poate spune că restaurantul și hotelul „CONTINENTAL” constituie o unitate reprezentativă a turismului de pe litoralul românesc.
>
SURSA
***, „CONTINENTAL”..., „Litoral”, Constanța, ?.?.1972, p.?.
marți, 14 februarie 2012
Restaurantul „Sinaia” în 1972 („Litoral” 1972)
<
Practicînd prețuri de categoria a doua, restaurantul cu autoservire „Sinaia” poate deveni o adevărată pensiune pentru fiecare dintr dv. Linia de autoservire permanent aprovizionată vă poate oferi un meniu variat și de excelentă calitate pe toată durată unei zile.
>
SURSA
***, „Sinaia”, „Litoral”, Constanța, ?.?.1972, p.?.
Practicînd prețuri de categoria a doua, restaurantul cu autoservire „Sinaia” poate deveni o adevărată pensiune pentru fiecare dintr dv. Linia de autoservire permanent aprovizionată vă poate oferi un meniu variat și de excelentă calitate pe toată durată unei zile.
>
SURSA
***, „Sinaia”, „Litoral”, Constanța, ?.?.1972, p.?.
luni, 13 februarie 2012
Restaurantul „Dorna” din Constanța în 1972 („Litoral” 1972)
<
Dacă ați întîrziat mai mult timp în piața centrală a orașului, piața „Griviței”, vă facem și recomandarea de a poposi pentru cîtva timp la restaurantul cu autoservire „Dorna”, pentru a gusta cîte ceva din variatele sortimentele de mîncăruri prezentate ca într-o adevărată expoziție de artă culinară. La restaurantul „Dorna” cu 10 lei puteți servi două feluri de mîncare și o prăjitură, ne spune șeful unității, Ionescu Iancu. Și încă un amănunt: restaurantul „Dorna” se deschide la 5,30 dimineața.
>
SURSA
***, „Dorna”, „Litoral”, Constanța, ?.?.1972, p.?.
Dacă ați întîrziat mai mult timp în piața centrală a orașului, piața „Griviței”, vă facem și recomandarea de a poposi pentru cîtva timp la restaurantul cu autoservire „Dorna”, pentru a gusta cîte ceva din variatele sortimentele de mîncăruri prezentate ca într-o adevărată expoziție de artă culinară. La restaurantul „Dorna” cu 10 lei puteți servi două feluri de mîncare și o prăjitură, ne spune șeful unității, Ionescu Iancu. Și încă un amănunt: restaurantul „Dorna” se deschide la 5,30 dimineața.
>
SURSA
***, „Dorna”, „Litoral”, Constanța, ?.?.1972, p.?.
sâmbătă, 28 ianuarie 2012
Umor: B. SHAW
Bernard Shaw* servea masa la un restaurant unde cînta o orchestră foarte zgomotoasă.
- Poate orchestra dvs. să îndeplinească o dorință clienților? - l-a întrebat pe patron.
- Firește, sir. Ce anume ați dori?
- Să tacă.
SURSA
Umor, „Litoral”, Constanța, 197?.
NOTĂ M.T.
* Bernard Shaw (1856 Dublin / Irlanda / Marea Britanie -1950 Marea Britanie) = Dramaturg irlandez. Laureat al Premiului Nobel în 1925. (http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/literature/laureates/1925/shaw-bio.html)
- Poate orchestra dvs. să îndeplinească o dorință clienților? - l-a întrebat pe patron.
- Firește, sir. Ce anume ați dori?
- Să tacă.
SURSA
Umor, „Litoral”, Constanța, 197?.
NOTĂ M.T.
* Bernard Shaw (1856 Dublin / Irlanda / Marea Britanie -1950 Marea Britanie) = Dramaturg irlandez. Laureat al Premiului Nobel în 1925. (http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/literature/laureates/1925/shaw-bio.html)
sâmbătă, 1 iunie 1991
„TOMIS” 1991
Sorin Roșca, „Tomis”, Constanța, 199?
*
Rețeaua comercială cu capital privat a Constanței a făcut de curând un nou pas important prin inaugurarea celui dintâi magazin al societății mixte „Folette” SRL, al cărei patron este Turgut Celikparmak. Situat chiar în centrul orașului, pe bulevardul Tomis nr. 34, magazinul este destinat comercializării unei game diverse de confecții de foarte bună calitate, produsă în noua secție din Năvodari a firmei, unde au fost create, într-o primă etapă, douăzeci de noi locuri de muncă. De remarcat că aceste produse sunt exportate și în SUA! Cei 110 metri pătrați ai acestei unități comerciale permit amenajarea unui cochet mini-restaurant, unde nu peste multă vreme se vor putea servi delicioase specialități culinare cu specific oriental.
*
Deși au fost făcute publice mai multe promisiuni că operativitatea controlului vamal va crește substanțial, la punctul de frontieră 2 Mai situația a rămas aproape neschimbată față de a nul trecut. Turiștii care optează pentru o excursie de o zi în Bulgaria sunt nevoiți să aștepte 4-5 ore la dus și, în cel mai fericit caz, tot cam atât la întors! Dacă mai punem la socoteală și durata deplasării până la frontieră, precum și durat drumului până la Balcik, Varna sau Albena, cât timp mai rămâne pentru vizita propriu-zisă, domnilor vameși?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)