De la „NATO în moarte cerebrală” la „erbivori versus carnivori” (MARIUS TEJA)

Conceptul „autonomiei strategice a Europei” a fost formulat în „Strategia Globală a UE” din iunie 2016 și în Declarația Comună NATO-UE din iulie 2016, fiind insistent promovat de președintele francez Emmanuel Macron.

Dar, într-un interviu acordat cunoscutei reviste britanice „The Economist”, la 7 noiembrie 2019, în contextul primului mandat Trump, Macron își șoca aliații europeni cu avertismentul „What we are currently experiencing is the brain death of NATO”.

Imediat după câștigarea alegerilor prezidențiale din 5 noiembrie 2024 de către Trump, la summitul Comunității Politice Europene de la Budapesta din 7 noiembrie 2024, același Macron exprima foarte plastic consecința acestei victorii pentru UE: „Le monde est fait d'herbivores et de carnivores, si on décide de rester des herbivores, les carnivores gagneront".

Iată că prima convorbire telefonică oficială din 12 februarie 2025 dintre Trump și Satana KGB, i-a dat ocazia concretă lui Macron să preia inițiativa și să convoace într-o ședință informală, la 17 februarie 2025, la Paris, pe tema Ucrainei, șefi de guvern din alte șapte țări europene (Germania, Marea Britanie, Olanda, Spania, Italia, Polonia, Danemarca), președintele Comisiei Europene, președintele Consiliului European și secretarul general NATO.

După ședință, Mark Rutte, secretarul general NATO, concluziona: „Europa este pregătită și dispusă să facă un pas înainte. Să conducă în furnizarea de garanții de securitate pentru Ucraina. Gata și dispusă să investească mult mai mult în securitatea noastră. Detaliile vor trebui să fie stabilite, dar angajamentul este clar”.

 

 

Divizia SS Wiking în URSS la începutul lui 1944 (KAZAKIEVICI 1946)

<
(...)
A cincea divize SS de tancuri Wiking era una din cele mai alese divizii ale trupelor de elită SS. Sub comanda Gruppenfuhrer-ului (general-locotenent al trupelor SS) Herbert Hille, divizia - formată din regimentul 9 motorizat Westsland, regimentul 10 motorizat Germania, regimentul 5 de tancuri, divizionul 5 artilerie autopurtată și regimentul 5 artilerie de cîmp - își concentrase pe nesimțite efectivele, în toată splendoarea tehnicii lor de primă mînă, în aceste imense păduri, pentru ca - printr-o lovitură neașteptată - să despresoare orașul Kovel*, înconjurat acuma de ruși, să-i fărîmițeze pe roșii în grupuri izolate, iar pe acestea, distrugîndu-le, să le impingă spre cele două rîuri vestite - Stohod și Stîr.
Pînă nu demult, cu ferocitatea ei obișnuită, această divizie încercase să potolească nesupusa Iugoslavie**.
Substanțial întărită ca efectiv și primind pe deasupra șaizeci de tancuri tip Tigru, despre care domnul Speer, ministru al Reichului, spusese că este „regele tancurilor” - divizia se compunea din cincisprezece mii de oameni. Regimentele erau comandate de Standartenfuhrer-ul Muhlenkamp, fost aghiotant personal al lui Hitler, decorat de mai multe ori de către Fuhrerul însuși, de Standartenfuhrer-ul Gargais și de alte fiare de-ale lui Himmler***, care stăteau cocoțați sus de tot pe scara ierarhiei național-socialiste și militare - niște intriganți pe cît de norocoși, pe atît de necruțători.
(...)
- Rușii au ajuns prea aproape de Guvernămîntul General****, îi spunea Gruppenfuhrer-ului Hille, protectorul său vom dem Bach, comandantul corpului SS, în timp ce-l primea în vila sa de pe Pfauen-Insel, lîngă Berlin. Consecințele acestei situații, dumneata, camarade Hille, le înțelegi. E vorba de activizarea tuturor forțelor antigermane din Europa, iar faotul acesta i-ar putea sili pe englezi și americani să acționeze și ei... Fuhrer-ul acordă operațiunii voastre o însemnătate de prim ordin. (...)
Acum concentrîndu-și divizia în pădurile întunecoae din vestul orașului Kovel, Hille era în așteptarea unei noi dispoziții, fiind pe deplin conștient de succesul operațiuni cu care fusese însărcinat. Evident, el știa că divizia sa nu mai era cea din 1940 sau chiar în 1943. Lipsa de oameni îl obligase să renunțe la principiul purității de rasă. Oricît ar fi fost de trist, adevărul era că în divizie se găseau acum și olandezi, și unguri, și chiar polonezi și croați. Nu e mai puțin adevărat că acești străini erau adepți verificați ai noii ordini, dar, oricum, oameni de sînge străin, indiferenți față de interesele Reichului. Afară de aceasta, trebuise să se renunțe la principiul celei mai severe selecții fizice: soldații diviziei, ostașii corpului de armată Negru, nu mai erau giganții de aproape doi metri, aleși pe sprînceană din toată Germania.
În timp ce inspecta regimentul motorizat Germania, Gruppenfuhrer-ul observase cu groază cîțiva chiori, șchiopi și chiar un cocoșat; cît despre soldații scunzi și plăpînzi, aceștia formau mai mult de jumătate din efectivul regimentului. Da, aceștia nu mai erau landskecht (1)-ii hitleriști, setoși de sînge și de cîștiguri ușoare, care trecuseră Olanda și Franța prin foc și sabie, răzbătînd pînă pe crestele Caucazului*****.
Herbert Hille își aducea aminte cu plăcere de vremurile celea, care acum i se păreau grozav de îndepărtate. Cel mai mult îi plăcuse Caucazul - această minunată regiune sudică, mai pitorească și mai grandioasă decît Elveția. Într-un timp, domnul Gruppenfuhrer visase chiar un post liniștit de guvernator sau de Stadthalter al acestor regiuni fertile și muntoase, și - în vederea acestei numiri atît de avantajoase - tatonase terenul la statul major privat al Fuhrer-ului unde se găseau proteguitorii lui. Din păcate, din cauza unor împrejurări cunoscute de toată lumea******, fusese nevoit să abandoneze curînd acest visuri.

(1) Mercenari.
>

SURSA
Emmanuil Kazakievici*******, Povestiri: Emmanuil Kazakievici, Steaua, trad. S. A. Doinaș & M. Roth, Editura pentru Literatură Universală, București, 1964, pp. 81-83.

NOTE M.T.
* Kovel = Oraș în nord-vestul actualei Ucraine.
** După ocuparea și dezmembarea Iugoslaviei în aprilie 1941 de către Germania, Italia și Bulgaria, a început un amplu război de partizani purtat separat de comuniștii lui Tito și de cetnicii (naționaliștii) sârbi comandați de generalul Draja Mihailovici.
*** Heinrich Himmler (1900-1945) = Reichfuhrer SS (1929-1945) (http://www.britannica.com/biography/Heinrich-Himmler)
**** Polonia ocupată de germani.
***** Munți în sudul Republicii Federative Socialiste Sovietice Ruse și în Republica Sovietică Socialistă Georgia.
****** Înfrângerea germanilor în fața sovieticilor în bătălia de la Stalingrad (septembrie 1942- februarie 1943), moment de cotitură în cel de Al Doilea Război Mondial.
******* E. K. (1913 Imperiul Rus - 1962 URSS) = Președinte de colhoz, șef  de șantier, director de teatru, publicist și scriitor. A participat ca voluntar la Al Doilea Război Mondial. După încheierea conflictului publică povestiri despre război, primind de două ori Premiul de Stat.

Un soldat veteran francez despre încoronarea împăratului Napoleon I (BALZAC 1832-1833)

<
(...)
Atunci împăratu a inventat Legiunea de onoare*, un lucru cît se poate de frumos, ce-i drept!
- În Franța, spunea el, la Boulogne, în fața armatei întregi, toată lumea are curaj! Deci, partea civilă care va face fapte curajoase va fi sora soldatului, soldatu va fi fratele ei, și vor fi uniți sub drapelul onoarei.
Noi, ăștia, care eram acolo, ne întorceam din Egipt**. Toate se schimbaseră! Îl lăsasem general, îl regăsisem împărat. Nu, zău, Franța i se dăduse, cum se dă o fată unui lăncier. Și după ce s-au făcut toate, spre mulțumirea tuturor se poate zice, s-a pus la cale o sfîntă ceremonie cum nu s-a mai văzut de cînd lumea și pămîntu. Papa și cardinalii, în odăjdiile lor numai aur și purupură, trec Alpii anume ca să-l ungă în fața armatei și a poporului care bătea din palme. Da s-a mai întîmplat ceva care ar fi nedrept să nu vă spun. În Egipt, în pustie, nu departe de Siria, OMU ROȘU îi apăru pe muntele lui Moise și-i grăi:
- Merge bine!
Pe urmă, la Marengo***, în seara victoriei, pentru a doua oară Omu roșu i-a apărut înainte-i și i-a spus:
- Vei vedea lumea la picioarele tale și vei fi împărat al Franței, rege al Italiei, stăpîn al Olandei, suveran al Spaniei, Portugaliei, Iliriei****, protector al Germaniei, mîntuitor al Poloniei*****, primu vultur al Legiuni de onoare și de toate!
Acest Om roșu, vedeți voi, asta era ideea lui; un  fel de poștaș care-l servea, după cum spun unii, să comunice cu steaua lui. Eu n-am crezut nicodată; da Omu roșu există și chiar Napoleon a vorbit cu dînsu și spunea că-i apărea în clipele grele și rămînea la palatu Tuileries******, la mansardă. Deci, la încoronare, Napoleon l-a văzut seara pentru a treia oară și au chibzuit despre multe. După aceea, împăratu se duce drept la Milano să se încoroneze rege al Italiei. Acolo începe adevăratu triumf al soldatului. Atunci, oricine știa să scrie devenea ofițer. peste tot ploua cu pensii, cu dotări de ducate; comori pentru statu-major, pentru care Franța nu plătea nimic; iar Legiunea de onoare soldaților de rînd și o rentă, pe care o încasez și eu pe lîngă pensie. În sfîrșit, am văzut și noi armata ținută cum nu se mai pomenise. Da împăratu, care știa că trebuie să fie împăratu tuturor, se gîndește și la burghezi și le construiește, după placu lor, un monument ca-n basme, într-un loc gol ca-n palmă.. Dacă aveți avea prilej să vă întoarceți din Spania în drum spre Berlin, ei atunci ați întîlni în cale arcuri de triumf cu soldați de rînd sculptați frumos pe ele, tot atîția cît și generali. Napoleon, în doi sau trei ani, fără să pună biruri noi, și-a umplut beciurile cu aur, a construit poduri, palate, șosele, a făcut savanți, sărbători, legi, vase, porturi; și a cheltuit puzderie de milioane, atîta bănet, de zicea careva că ar fi putut acoperi Franța toată cu monezi de cinci franci, dacă ar fi vrut el.
(...)
>

SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, p. 176-177.

NOTE M.T.
* Legiunea de onoare = Instituție fondată în 1802 de N. Bonaparte, Prim-Consul al Republicii franceze. (http://florianajucantravel.com/muzeul-%E2%80%9Elegiunii-de-onoare-paris.html)
** În 1798, generalul N. Bonaparte a început o expediție în provincia otomană Egipt, campanie care a continuat pînă în 1802, și după întoarcerea sa în Franța în august 1799. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ce-c-utat-m-re-ul-napoleon-n-egipt)
*** Marengo = Localitate în nordul Italiei, unde la 14 iunie 1800, generalul Bonaparte a obținut o victorie decisivă împotriva austriecilor. (http://www.wtj.com/articles/marengo/)
**** Iliria =  Litoralul balcanic al Mării Adriatice, locuit în antichitate de iliri. (http://www.crispedia.ro/Provinciile_Ilirice)
***** Polonia a fost împărțită în 1772, 1793 și 1795 de Rusia, Austria și Prusia. (http://www.crispedia.ro/Provinciile_Ilirice)
****** Tuileries = Palat din Paris construit în 1564. Reședință regală și imperială pînă la arderea sa în timpul Comunei din Paris din 1871. (http://ionarts.blogspot.com/2006/08/rebuilding-tuileries-palace.html)

FOTO Dubiţa Volkswagen devine istorie

Adevărul 31 decembrie 2013

Belgia cedează Olandei 14 hectare de teren

Cuget Liber 9 noiembrie 2013

Moldovenii sunt mai fericiţi decât românii, ruşii şi ungurii

Adevărul 9 septembrie 2013

Moldovenii sunt mai fericiţi decât românii, ruşii şi ungurii

Citeste mai mult: adev.ro/msv9n4

Moldovenii sunt mai fericiţi decât românii, ruşii şi ungurii

Citeste mai mult: adev.ro/msv9n4

Moldovenii sunt mai fericiţi decât românii, ruşii şi ungurii

Citeste mai mult: adev.ro/msv9n4

Ţi-ar plăcea să locuieşti aici. Care sunt cele mai INVENTIVE oraşe din lume

REALITATEA.NET 16 iulie 2013

Cum arată luxoasele reşedinţe ale familiilor regale din Europa

REALITATEA 15 martie 2013:

Închisoarea în care ai vrea să locuieşti GALERIE FOTO

România TV 25 februarie 2013

Dimensiunea socială a capitalismului vest-european la începutul secolului XIX (C. BRONTE 1849)

În 1849, scriitoarea englezoaică Charlotte Bronte a publicat romanul social Shirley, a cărui acțiune se petrece în 1811-1812 în regiunea nordică Yorkshire, când Anglia se afla în plină revoluție industrială declanșată în secolul anterior. Personajul principal masculin, tânărul industriaș textilist Robert Moore, discută situația socială cu Joe Scott, unul dintre muncitorii săi de încredere, în așteptarea noilor utilaje cu care spera să mărească producția, dar care ar fi dus la concedierea unei părți a muncitorilor.

<- (...) Va să zică nu sîntem la pămînt, așa-i patroane? strigă Joe.
-Nici de doi bani, mon garcon - adică băiatule - hai, scoală-te și să dăm o raită prin fabrică pînă nu vin lucrătorii, că vreau să-ți arăt ce plănuiesc pentru viitor. Totuși o s-avem mașinile, Joseph; ai auzit vreodată de Bruce (2)?
-Și de păianjen? Da, cum să nu: am citit și eu istoria Scoției și se-ntâmplă să știu în privința asta cît și dumneavoastră; și după cîte pricep vreți să spuneți că n-o să vă dați bătut.
-Așa e.
-Aveți cumva bani lăsați acolo, în țara dumneavoastră? întrebă Joe în vreme ce își strîngea lucrurile cu care își improvizase culcușul și le punea la locul lor.
-În țara mea! Care-i țara mea?
-Cum care? Franța - nu?
-Nu Franța, asta în nici un caz. Întîmplarea că francezii au cucerit Anversul, unde m-am născut eu, nu mă face deloc franțuz.
-Atunci Olanda?
-Nu sunt nici olandez: acuma confunziu Anversul cu Amsterdamul.
-Flandra cumva?
-Mi-e silă de ce vrei tu să lași să se-nțeleagă, Joe! Eu - și flamand! Am eu mutră de flamand? -nasul butucănos și proeminent, fruntea îngustă și teșită, ochii albaștri spălăciți, „à fleur de tête (1)? Sînt cumva numai trup și picioare deloc, așa cum arată un flamand? Dar tu nici nu știi cum arată - neerlandezii ăștia. Joe, eu sînt din Anvers: maică-mea a fost de acolo, deși se trăgea dintr-un neam franțuzesc, pricină pentru care vorbesc eu franțuzește.
-Dar taăl dumneavoastră a fost din Yorkshire, de unde iese că și dumneavoastră sunteți puțintel de pe-aici; și oricine poate să vadă că sînteți din sîngele nostru, dornic să faceți bani și să mergeți mereu înainte cum sînteți.
-Joe, ești cam porc-de-cîine; dar eu am fost dintotdeauna deprins, încă din tinerețe, cu obrăznicia asta țărănească: la classe ouvrière - așa se spune în Belgia muncitorilor - se poartă brutal cu patronii lor; și prin brutal, Joe, vreau să spun brutalement, ceea ce, probabil, tradus exact ar suna grosolan.
-În țara asta noi spunem deschis ce avem pe suflet; iar preoții ăștia tineri și domnii cei mari de la Londra e mirați că sîntem neciopliți, da' nouă ne merge la inimă să le dăm pricină de mirare și ne veselim de-a mai mare hazul cînd îi vedem cum holbează ochii cît cepele și-și întind mînușițele, de parcă le-ai azvârli cu gunoi în față, și pe urmă să-i auzim cum zic mușcîndu-și vorbele alea scurte: „Vai! Vai! Ce sălbatici! Ce blestemați!”
-Și sînteți sălbatici, Joe; doar n-oți fi crezînd că sînteți civilizați, nu-i așa?
-Ei, ața și așa, așa și-așa, patroane. Eu zic că noi ăștia, lucrătorii de prin fabrici de-aici din nord sîntem mult mai deștepți și știm mult mai multe decît știe fermierii ăia din sud. Negoțul ne ascute mintea; iar cei de e mecanici, ca mine, e siliți să gîndească. Știți dumneavoastră? Tot scotocind eu la mașinării și altele dintr-astea, am ajuns să mă deprind ca atuncea cînd văd ceva să caut și care-i pricina, și deseori zăbovesc multă vreme la asemenea treburi; ba a mai început să-mi placă să și citesc și-s dornic să aflu ce-or fi avînd de gînd ăia de zice că ne guvernează să facă pentru noi și cu noi; și e alții încă mai deștepți ca mine; mulți sînt printre flăcăii noștri unsuroși de miroase a păcură, și dintre vopsitorii cu pielea ba albastră, ba neagră e mulți de au capul cît banița și sînt în stare să-ți lămurească ce zice într-o afurisită de aia de lege, la fel de bine ca și dumneavoastră sau bătrînul de Yorke, da' mai e și unii de nu prea ne au la inimă, cum e Christopher Sykes de la Whinbury și scandalagii cu gură mare ca diaconul ăsta al lui Helstone, Peter Irlandezul.
-Știu, Scott, tu te crezi băiat deștept.
-Ei, mă descurc și eu; mă pricep săspun care-i brînză și care-i cretă, și înțeleg destul de limpede că m-am folosit de prilejurile care mi-au ieșit în cale, mult mai bine decît socotesc unii de primprejurul meu; numa' că în Yorkshire e acuma mii de oameni la fel de buni ca și mine, și vreo doi-trei încă și mai de nădejde.
-Ești un om tare de ispravă - un flăcău minunat; dar ți s-a cam suit la cap, începi să semeni cu un nătărău înfumurat cu toate balivernele astea ale tale, Joe! Nu trebuie să crezi că dacă ai ajuns să ciugulești cîteva cunoștințe de matematici practice, și ai aflat unele fleacuri din elementele chimiei, uitîndu-te în fundul căzilor de vopsit, acuma ești un savant neluat în seamă; și nu este cazul să presupui că dacă afacerile nu merg totodeauna ca pe roate, iar tu, și alții de-o seamă cu tine, mai rămîneți cîteodată și fără lucru și fără pîine, din pricina asta categoria voastră e o clasă de martiri și întreaga formă de guvernămînt sub care trăiți e bună de aruncat la gunoi. Ba mai mult de atîta, nu este cazul să lași nicii o clipă să se înțeleagă că toate virtuțile s-au refugiat în colibe și au părăsit pentru totdeauna casele cu acoperiș de ardezie. Să afli de la mine că urăsc din toată inima soiul ăsta de prostii, fiindcă știu foarte bine că omul este om oriunde s-ar afla, fie sub acoperiș de țiglă, fie sub acoperiș de paie, și că în orice făptură omenească, atîta vreme cît mai răsuflă, viciul și virtutea se găsesc întotdeauna amestecate, în proporții mai mari sau mai mici, iar proporțiile astea nu sînt hotărîte de ranguri. Am întâlnit nemernici care erau bogați și am întîlnit nemernici care erau săraci, după cum am întîlnit și nemernici care nu erau nici bogați și nici săraci, dar împliniseră dorința Agarei (1) și trăiau într-o bunăstare modestă și voioasă.

(2) Robert Bruce (1274-1329), rege al Scoției, care l-a învins în 1314 pe Eduard al II lea al Angliei.
(1) Bulbucați (fr.).
(1) Personaj biblic, sclava lui Abraham și mama lui Ismael. Izgonită împreună cu fiul ei în pustie, s-a rugat atît pînă cînd un înger le-a arătat un izvor și astfel l-a putut scăpa de la moarte pe Ismael.
>


SURSA
Charlotte Bronte, Shirley, I, trad. D. Mazilu, edit. Clip Impex, București, 1993, pp.60-63.

Cum sărbătoresc olandezii ziua Reginei Beatrix

Cuget Liber 17 februarie 2013

Fabuloasa poveste a regelui bănăţean din Insula Timor

Adevărul 16 februarie 2013

TERORISMUL DE EXTREMĂ STÂNGĂ ÎN ITALIA ANILOR ”70

În 1985 scriitorul olandez  Oek de Jong (1952 - ) publica romanul Un cerc în iarbă. Eroina, o jurnalistă olandeză, este trimisă la Roma în 1976, în calitate de corespondent al ziarului la care lucra. Ziarista ia imediat contact cu problemele societății italiene, marcată de impactul terorismului de extremă stângă.

<Toate aceste subiecte fură puse în umbră de teroarea exercitată de Brigăzile Roşii la Genova, Torino, Milano şi Roma. Numărul bombelor semnalate și al atacurilor cu bombe depășise limitele posibilității de a fi încadrate într-o evidență statistică, și aproape zilnic, numeroși judecători, avocaţi, industriaşi şi ziarişti erau împuşcați în genunchi,  - o practică ce amintea de metoda mafioţilor sicilieni de pe vremuri de a reteza tendoanele genunchilor vitelor. Politicienii cei mai de seamă se înconjurară cu gărzi personale, întreprinderile în stare să funzizeze autovehicule blindate făcură afaceri strălucite, iar în orașele mari, la ușile turnante de la intrarea clădirilor băncilor erau postați paznici înarmați. Fotografiile de pașaport ale teroriștilor căutați înfățișau în majoritatea cazurilor bărbaţi şi femei în vârstă de douăzeci și treizeci și cinci de ani,  având pe chip o expresie plină de cruzime. Ideile lor politice fură răspândite pe scară mare, datorită mijloacelor de informare în masă.

Intervenția poliției și armatei nu fusese deocamdată decât prea puțin eficientă. Diferitele servicii de securitate păreau că lucrează independent unul de altul și chiar că se concurează între ele. După baia de sînge din 1969 din piazza Fontana de la Bologna, au existat indicii că unii agenţi de securitate erau în stare nu numai să descopere bombe, dar să le și plaseze și să le facă să explodeze, ca să arunce bănuiala asupra altora şi să mobilizeze astfel opinia publică.

Ziariștii publicară interviuri cu unii terorişti, care pentru justiție rămâneau incapturabili. Intervievații puneau la stâlpul infamiei corupţia  creştin-democraților, veche de zeci de ani, vorbeau destul de vag despre o conspirație a întreprinderilor suprastatale, și cu atât mai clar despre lozincile și minciunile democrației burgheze, și erau de părere că nu va mai dura mult până ce proletariatul italian se va revolta împotriva asupririi și exploatării. Marxism-leninismul părea să fie sursa de inspirație a teoreticienilor lor politici, dintre care unii se adăpostiseră la Paris. Scopul teroriştilor era distrugerea unei societăţi împărţită în clase.

Unii sociologi și psihologi puseseră terorismul sub lupa unei cercetări științifice și constatară că există motive să se bănuiască la acești extremişti o stare de spirit schizoidă sau paranoidă. Teroriștii, însă, se declarară sănătoşi.

Deținătorii politici ai puterii fuseseră nevoiți să se retranșeze în viule păzite cu strășnicie, care erau cercetate în mod regulat cu privire la eventuala prezență a unei aparaturi de ascultare. Vizitatorii care se apropiau erau iscodiți cu ajutorul unor camere de luat vederi, iar razele soarelui de searăpăreau că aprind bucățelele de sticlă aplicate pe fațade. Deținătorii puterii osîndeau, bineînțeles, în termenii cei mai severi cu putință, violența Brigăzilor Roșii și a altor grupări similare, căutând să înfățișeze terorismul ca fiind răul absolut. Se făcea apel la regulile de joc ale democrației, dar din păcate, încrederea în cei ce făceau apel la aceste reguli nu era prea mare. Învinuirile Brigăzilor Roșii, sintetizate în expresia  ’’terorism de stat’’, fură respinse ca fiind ’’ridicole’’. Cuvîntul ”ridicol” deveni uzual, iar atunci când apăreau noi învinuiri, pe care unii doreau să le respingă, acestea erau numite pur și simplu ”ridicole”.

Între timp, lumea ajunse bineînțeles să fie pe deplin conștientă d elipsurile pe care le mai prezenta totuși organizarea statului. Fură anunțate reforme sociale, dar mai fuseseră anunțate foarte des și în trecut asemenea reforme, pentru a se potoli neliniștea socială. Birocrația fu comparată adesea de către zeflimiști cu un organism hidrocefal. Această comparație se generalizase, încât chiar și deținătorii puterii aveau grijă să vorbească din când în când despre hidrocefalia birocrației. Problema politică cea mai importantă rămăsese nerezolvată: comuniștii se aflau de ani de zile pe băncile opoziției, și erau excluși în mod sistematic la tratativele referitoare la o coaliție cu creștin-democrații, deși conducătorii comuniști lăsaseră să se înțeleagă că scopul lor de a se ajunge la o revoluție și la o societate comunistă aparține definitiv trecutului. Compromisul istoric rămase o indicație elegantă cu privire la un eveniment care urma abia să aibă loc în viitor. Cabinetele se succedau, miniștrii își schimbau locurile între ei, iar după cîteva luni, stilul, prezentat ca nou, al noilor veniți, nu se mai deosebea de stilul vechi. De altfel, prezența sau absența unui guvern era pentru ceai mai mulți aproape imperceptibilă: viața își urma cursul.

Scopul teroriştilor era pur și simplu distrugerea unei societăţi împărţită în clase. Simplitatea acestei năzuințe stîrni ssuspiciune, încît lumea fu înclinată să vadă în spatele Brigăzilor Roșii nălucile unor organizații cu obiective ceva mai puțin simple. Unii erau de părere că brigadierii, trăind în grupuri izolate şi dirijaţi de conducători necunoscuţi, erau manipulaţi de serviciul american de informaţii, care,cu ajutorul gogoriței radicalismului de stînga, voaiu să intensifice teama de comunism. Alții bănuiau existența unui complot al serviciului rus de informații, care avea bineînțeles tot interesul să strice echilibrul într-o democrație occidentală stabilă, la care americanii țineau atîta. Alții, intelectuali radicali şi neputincioşi, ajunseseră la convingerea că, în cursul anilor, Brigăzile Roșii fuseseră infiltrate de agenți ai autorităților. Extremiștii deveniseră unealta unor anumite grupuri de putere dinlăuntrul serviciilor de securitate și al ministerelor.  Atacurile cu bombe şi răpirile serveau pentru a semăna panică în rîndurile populaţiei și a o mâna în braţele ocrotitoare ale statului, astfel putîndu-se păstra actualul status-quo.

Fiecare găsea dovezile pe care le căuta, iar confuzia era mare. Autorii de caricaturi politice înfățișau terorismul ca un balaur cu multe capete sau cua pe o caracatiţă care îşi întindea tentaculele asupra peninsulei.  Pentru toate partidele angajate în această luptă, devenise actuală o maximă a lui Machiavelli:  ’’Cu cît mai puţin se ştie, cu atît mai mult se va bănui’’.>

SURSA

Oek de Jong, Un cerc în iarbă, editura Univers, București, 1991, pp. 17-19

"Omul de afaceri" în vârstă de 40.000 de ani. Imaginea zilei într-un muzeu din Germania

”ȘTIRILE PROTV”, București, 5 mai 2012

Complexul „Belvedere” („Litoral” 1972)

<
Amplasat într-o zonă în care vegetația își face simțită prezența din plin, oferind turiștilor un colorit variat prin miile de flori, complexul „Belvedere”, alcătuit dintr-un hotel cu 400 de locuri și un elegant restaurant este condus de Nicoale DUMITRIU. Hotelul, prin serviciile sale, pune la dispoziție, cotidian, turiștilor din România, Republica Federală a Germaniei, Olanda și Anglia nu numai posibilități multiple de agrement prin organizarea unor excursii, dar și o serie de alte avantaje (magazin de artizanat, un bar de zi etc.).
RESTAURANTUL „Belvedere”, cu o capacitate de 480 de locuri, dispune de un personal de înaltă calificare specializat în R. F. a Germaniei. Responsabilul restaurantului, Viorel Grapă, și bucătarul șef Nicolae Moraru au reușit ca de la deschiderea sezonului și pînă la data apariției acestor rînduri să ofere turiștilor nenumărate premiere în arta culinară. Dar, alte noutăți le puteți afla dacă veți vizita în aceste zile, frumosul hotel și restaurantul „Belvedere” din Eforie Nord.
>

SURSA
***, Un complex al liniștii, „Litoral”, Constanța, ?. ?. 1972

„1896 Centenarul Portului Constanța 1986” („TOMIS” 1996)

 1896 Centenarul Portului Constanța 1986

Administrația Portului Constanța - Evoluții

Organizată ca regie autonomă, Administrația Portului Constanța administrează infrastructura și o parte a suprastructurii din porturile Constanța, Midia și Mangalia.

În această calitate, Administrația Portului asigură:

- concepția și aplicarea strategiilor și politicilor de dezvoltare ale porturilor menționate;

- întreținerea lucrărilor hidrotehnice, sistemului de semnalizare și sistemului rutier în interiorul portului;

- furnizarea unor utilități precum energia electrică, energia termică, apa, telecomunicații;

- servicii de depoluare, canalizare etc.

Una din cele mai importante sarcini ale APC este de a concep și aplica strategii și politici de dezvoltare a celor trei porturi, dintre care portul Constanța are o importanță deosebită pentru România și zona Mării Negre.

Bazat pe Planul Strategic elaborat de firma olandeză Frederic R. Harris în colaborare cu Coopers and Lybrand și Portul Rotterdam. Portul Constanța și-a stabilit ca țintă strategică să devină un port principal pentru zona Mării Negre și o placă turnantă pentru rutele comerciale care leagă Europa cu Orientul Mijlociu, Orientul Îndepărtat și nordul Africii, precum și pentru cele care leagă țările fostei URSS cu Europa Centrală și de Est.

În acest scop Portul Constanța trebuie să atingă următoarele obiective:

- să fie port principal pentru tranzitul de mărfuri având originea în țările riverane Mării Negre și în țările din nordul Africii, Orientul Mijlociu și Orientul Îndepărtat și cu destinație piețele Europei Centrale și de Est;

- să fie un punct de joncțiune pentru fluxurile de mărfuri venind din fosta URSS spre Europa și invers;

- să fie port principal pentru „short sea shipments” (cabotaj între țările riverane Mării Negre și Dunării)

- să fie un centru de distribuție în care navele maritime încarcă și descarcă mărfuri având destinație piețele înconjurătoare.

Argumentele care sprijină potențialul Portul Constanța de a deveni port principal pentru zona Mării Negre și o placă turnantă pentru comerțul sud-est european sunt:

- așezarea portului la un capăt al coridorului Rhein-Main-Dunăre, ceea ce permite accesul la o rută de transport mai scurtă și mai ieftină spre centrul Europei, comparat cu ruta ce utilizează porturile din nordul Europei;

- Canalul Dunăre Marea Neagră debușează portului de sud permițând transbord direct al mărfurilor din nave maritime în vederea transportului prin coridorului Dunării;

-portul are bune legături cu toate modurile de transport, respectiv rutier, feroviar și fluvial oferind perspective bune pentru dezvoltarea transporturilor multimodale; 

- bazinele portuare au suficientă adâncime pentru a primi cele mai mari nave care trec prin Canalul Suez;

- sunt disponibile facilități moderne de operare pentru toate sortimentele de mărfuri cu excepția gazelor lichefiate/și există suficiente spații de depozitare;

- există terminale specializate ca terminal de containere, terminal Ro-Ro și ferry-boat; 

- există o zonă liberă care oferă facilități financiare pentru atragerea investitorilor străini spre a dezvolta activități de procesare, depozitare și distribuire.

O serie de noi dezvoltări vor întări capacitatea portului Constanța pentru a deveni centru de distribuție.

Astfel un nou terminal de containere cu o capacitate finală de 800.000 de containere convenționale anual, este prevăzut a se construi pe Molul 24 în portul de Sud. Terminalul va fi dezvoltat în trei etape, dintre care prima etapă va pune în operare de 160.000 de containere convenționale anual. Proiectul acestui terminal figurează între proiectele prioritare în cadrul cooperării între România și Japonia, urmând a se dezvolta studiul pe baza căruia Guvernul Japoniei va acorda un împrumut pe termen lung dedicat acestui terminal.

Un alt proiect este cel al unui terminal de gaze lichefiate ce va fi amplasat în insula centrală și pentru care se lucrează la studiul de fezabilitate. Două companii americane și-au exprimat interesul de a înființa o societate mixtă cu companii românești pentru a realiza acest terminal.

Un sector promițător pentru portul Constanța este traficul de cereale, care constă în exporturi românești și tranzit din țările Europei Centrale. Actualele facilități pentru cereale au devenit insuficiente în ce privește adâncimea bazinului și capacitatea de depozitare. De aceea se are în vedere dezvoltarea unei noi facilități de depozitare și procesare a cerealelor pe Molul 3S. În urma studiului efectuat, Banca Mondială și-a exprimat interesul de a sprijini financiar dezvoltarea unor facilități pentru cereale de-a lungul Dunării și în porturile românești și bulgărești de la Marea Neagră.

Un proiect important pentru îmbunătățirea calității serviciilor este Proiectul de Informatizare a Portului Constanța Neptun.

Proiectul are în vedere conectarea etapizată a tuturor utilizatorilor portuari la sistemul computerizat portuar și legarea sa la rețelele internaționale de schimb electronic de date, cu deosebire la cele care deservesc, cu deosebire la cele care deservesc zona Mării Negre și a Mării Mediterane.

În sensul îmbunătățirii siguranței în Portul Constanța trebuie menționat și Proiectul privind lucrări de reabilitare a digurilor de Nord și de Sud cu sprijin financiar de la Banca Europeană de Investiții, care  acordat în acest timp și împrumutul de 35 milioane ECU pe o bază de 50/50 cu partea română.

În concluzie, APC are în vedere ca prin noile dezvoltări și îmbunătățirea serviciilor să satisfacă solicitările clienților portului și să servească legăturile comerciale din zona Mării Negre.

„Cel mai iubit dintre ambasadori” (STORK & ANDREESCU 1993)

Coen Storck în dialog cu Gabriel Andreescu, Cel mai iubit dintre ambasadori, trad. L. Andreescu, ALL, București, 1993, 108 p.

Cuprins

7 Introducere

12 1.Cei buni și cei răi

35 2.București: disidenți și securiști

65 3. Revoluția, în fața Teatrului Național

77 4. Martor, dar nu indiferent

94 5. Rebel și diplomat

coperta 4: Coen Stork este un personaj menit legendei. Imagini de epocă: C. S strecurîndu-se cu bicicleta pe străduțele Bucureștiului, urmărit de mașinile Securității; strigînd, cu pieptul lipit de gardul lui Mircea Dinescu, peste capul paznicilor: „Ceaușescu a fugit!”; C. S, prietenul pictorilor, scriitorilor, filozofilor neconformiști... Acest diplomat al cărui obraz amintește de autoportretele lui Van Gogh, acest artist mare care a ales calea unei profesiuni severe, este probabil incomod și pentru el însuși. dar, mai neconvențional și mai politicos decît oricare altul, își seduce și adversarii prin inteligență, umor, franchețe, modestie. Nimic totuși din viața sa complicată nu se arată atît de puternic cum este devoțiunea pentru adevăr și justiție.

„Ajax Amsterdam” („LITORAL” 1971)

 ***, Ajax Amsterdam, „Litoral”, Constanța, 1971

Anul 1900, februarie 14: undeva într-o clădire din centrul Amsterdamului un grup de suporteri semnează după îndelungi deliberări actul de înființare a echipei „Ajax”, formație care, 70 de ani mai târziu, cucerește titlul de campioană a Europei. Pe parcursul acestor 70 de ani de existență, Ajax a cucerit de 14 ori titlul de campioană a Olandei și a jucat în finala Cupei Campionilor Europeni în 1969, fiind învinsă de AC Milan cu 4-1. În ultimii ani însă, Ajax a devenit una dintre formațiile cel mai puternice din lume, practicanta unui fotbal dinamic, spectaculos și cu un pronunțat caracter ofensiv, deși, paradoxal, cel mai bun compartiment al echipei rămâne linia defensivă condusă de fostul  internațional iugoslav Vasovici, căpitanul echipei. Dar în aceste  aprecieri privind stilul și valoarea jucătorilor olandezi nu trebuie să uităm nici atacul în care Cruyff și Keizer  sunt principalii realizatori, internaționali vechi, jucători cu bursă mare și cu multe oferte primite chiar și din partea unei echipe braziliene. În campionatul trecut Ajax Amsterdam a realizat o performanță unică pentru campionatul Olandei, înscriind 90 de goluri în 34 de partide. Angajată în Cupa Intercontinentală, acest ultim și mult discutat act al celei mai populare competiții intercluburi din lume, Ajax are la cârma sa, în calitate de conducător tehnic, selecționer și antrenor pe românul Ștefan Covaci, fost antrenor la Steaua. În viitorul campionat Ajax și-a propus obținerea titlului de campioană și dublul drept de participare în CCE. Un ultimul amănunt: alături Feijenoord, Ajax este cea mai mai populară echipă de fotbal din Olanda, având un număr de 68.000 de suporteri, membri susținători. În foto: Campioana campioanelor, Ajax Amsterdam, câștigătoarea CCE. De la stânga la dreapta: Soendergaard, Rijnders, Stay, Suurbier, Krol, Suurendouk, Keizer, Swart, Vasovici, Cruyff și Murken. 

„Litera de tipar” (TOTH 1966)

 S. Toth. Litera de tipar, Ed. Științifică, 1966

(...) Tipografii primelor decenii ale tiparului nu au folosit un scris comun, ci au transpus în litere de tipar caracterul cărților-manuscris din regiunea lor. Astfel, în Germania, Olanda și Franța s-a adoptat textura gotică folosită și de Gutenberg, iar în Italia scrierea umanistă a Renașterii italiene.

Această scriere umanistă s-a format pe pământ italian, după modelul scrisului carolingian, datorită Renașterii în care s-a inițiat o vastă activitate de copiere a textelor clasice după copiile din secolele VIII și IX , provenite din vestitele ateliere ale lui Carol cel Mare, unde se practica scrisul carolingian cu minuscule. În credința că readuc la viață scrisul lumii antice, copiștii umaniști au adoptat acest scris carolingian, denumindu-l littera antiqua, spre deosebire de cel gotic, numit littera moderna.

Întrucât noua scriere era considerată și ca o expresie a străduințelor Renașterii, ea s-a generalizat în scurt timp și a luat locul rotundei - scriere gotică practicată în Italia.

Copiștii umaniști s-au înșelat însă considerând scrierea carolingiană drept scrierea lumii antice, deoarece această scriere cu minuscule a apărut mult mai târziu, prin secolul VIII, după o dezvoltare lentă de mai multe secole. Concepția lor s-a dovedit întemeiată doar în ce privește faptul că această scriere își are originea în alfabetele cele mai importante ale lumii antice: fenician, grec și roman.

Dar nici alfabetul fenician nu putuse lua naștere fără antecedente. Începuturile lui trebuie căutate undeva în timpurile când omul a început să se folosească de semne mnemotehnice și apoi să facă desene și picturi rupestre din nevoia de a comunica sau a păstra ceva în amintire.

Următoarea treaptă a dezvoltării a fost atinsă după apariția diviziunii sociale a muncii. Mai târziu, prin formarea primelor state agrare în valea Nilului, Eufratului și a Ianțzâului, aceste teritorii au devenit principalele focare ale dezvoltării scrisului; în centrele lor se practicau, cu patru milenii înaintea erei noastre, scrierea hieroglifică și cuneiformă.  

Trebuie să precizăm că noțiunea de scriere presupune îndeplinirea a două condiții: să fie o activitate grafică în înțeles larg (desen, gravură, pictură) și să aibă scopul de a consemna sau de a comunica ceva (pentru cel care îl execută sau pentru alții).

În acest sens, încercările omului de a veni în ajutorul memoriei și de a comunica ceva altora prin obiecte sau prin grupuri de obiecte, deci nu printr-un procedeu grafic, nu pot fi considerate ca scrieri propriu-zise, ele constituind numai precursorii imediați ai scrisului. Astfel de precursori sunt semnele mnemotehnice folosite de indienii americane, quipu-urile incașilor vechi din Peru - niște sfori pe care numărul și plasarea nodurilor aveau o anumită semnificație (asemănător obiceiului și azi în multe de a face noduri la batistă) -, brâiele wampun* ale indienilor nord-americani (aceștia înșirau pe sfori discuri tăiate din scoici colorate, culoarea și așezarea acestora având  diferite semnificații).

* În limba irochezilor înseamnă scoică.

(...).