Un soldat veteran francez despre încoronarea împăratului Napoleon I (BALZAC 1832-1833)

<
(...)
Atunci împăratu a inventat Legiunea de onoare*, un lucru cît se poate de frumos, ce-i drept!
- În Franța, spunea el, la Boulogne, în fața armatei întregi, toată lumea are curaj! Deci, partea civilă care va face fapte curajoase va fi sora soldatului, soldatu va fi fratele ei, și vor fi uniți sub drapelul onoarei.
Noi, ăștia, care eram acolo, ne întorceam din Egipt**. Toate se schimbaseră! Îl lăsasem general, îl regăsisem împărat. Nu, zău, Franța i se dăduse, cum se dă o fată unui lăncier. Și după ce s-au făcut toate, spre mulțumirea tuturor se poate zice, s-a pus la cale o sfîntă ceremonie cum nu s-a mai văzut de cînd lumea și pămîntu. Papa și cardinalii, în odăjdiile lor numai aur și purupură, trec Alpii anume ca să-l ungă în fața armatei și a poporului care bătea din palme. Da s-a mai întîmplat ceva care ar fi nedrept să nu vă spun. În Egipt, în pustie, nu departe de Siria, OMU ROȘU îi apăru pe muntele lui Moise și-i grăi:
- Merge bine!
Pe urmă, la Marengo***, în seara victoriei, pentru a doua oară Omu roșu i-a apărut înainte-i și i-a spus:
- Vei vedea lumea la picioarele tale și vei fi împărat al Franței, rege al Italiei, stăpîn al Olandei, suveran al Spaniei, Portugaliei, Iliriei****, protector al Germaniei, mîntuitor al Poloniei*****, primu vultur al Legiuni de onoare și de toate!
Acest Om roșu, vedeți voi, asta era ideea lui; un  fel de poștaș care-l servea, după cum spun unii, să comunice cu steaua lui. Eu n-am crezut nicodată; da Omu roșu există și chiar Napoleon a vorbit cu dînsu și spunea că-i apărea în clipele grele și rămînea la palatu Tuileries******, la mansardă. Deci, la încoronare, Napoleon l-a văzut seara pentru a treia oară și au chibzuit despre multe. După aceea, împăratu se duce drept la Milano să se încoroneze rege al Italiei. Acolo începe adevăratu triumf al soldatului. Atunci, oricine știa să scrie devenea ofițer. peste tot ploua cu pensii, cu dotări de ducate; comori pentru statu-major, pentru care Franța nu plătea nimic; iar Legiunea de onoare soldaților de rînd și o rentă, pe care o încasez și eu pe lîngă pensie. În sfîrșit, am văzut și noi armata ținută cum nu se mai pomenise. Da împăratu, care știa că trebuie să fie împăratu tuturor, se gîndește și la burghezi și le construiește, după placu lor, un monument ca-n basme, într-un loc gol ca-n palmă.. Dacă aveți avea prilej să vă întoarceți din Spania în drum spre Berlin, ei atunci ați întîlni în cale arcuri de triumf cu soldați de rînd sculptați frumos pe ele, tot atîția cît și generali. Napoleon, în doi sau trei ani, fără să pună biruri noi, și-a umplut beciurile cu aur, a construit poduri, palate, șosele, a făcut savanți, sărbători, legi, vase, porturi; și a cheltuit puzderie de milioane, atîta bănet, de zicea careva că ar fi putut acoperi Franța toată cu monezi de cinci franci, dacă ar fi vrut el.
(...)
>

SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, p. 176-177.

NOTE M.T.
* Legiunea de onoare = Instituție fondată în 1802 de N. Bonaparte, Prim-Consul al Republicii franceze. (http://florianajucantravel.com/muzeul-%E2%80%9Elegiunii-de-onoare-paris.html)
** În 1798, generalul N. Bonaparte a început o expediție în provincia otomană Egipt, campanie care a continuat pînă în 1802, și după întoarcerea sa în Franța în august 1799. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ce-c-utat-m-re-ul-napoleon-n-egipt)
*** Marengo = Localitate în nordul Italiei, unde la 14 iunie 1800, generalul Bonaparte a obținut o victorie decisivă împotriva austriecilor. (http://www.wtj.com/articles/marengo/)
**** Iliria =  Litoralul balcanic al Mării Adriatice, locuit în antichitate de iliri. (http://www.crispedia.ro/Provinciile_Ilirice)
***** Polonia a fost împărțită în 1772, 1793 și 1795 de Rusia, Austria și Prusia. (http://www.crispedia.ro/Provinciile_Ilirice)
****** Tuileries = Palat din Paris construit în 1564. Reședință regală și imperială pînă la arderea sa în timpul Comunei din Paris din 1871. (http://ionarts.blogspot.com/2006/08/rebuilding-tuileries-palace.html)

Mormântul hanului Tamerlan din Samarkand (VERNE 1892)

(67-8) „Moscheea e însă impunătoare. Are un dom aidoma unei căciuli persane, unde principala culoare e albastrul verzui, iar unicul ei minaret, acum trunchiat, sclipește de arabescuri smălțuite ce și-au păstrat străvechea strălucire.

Am vizitat sala centrală de sub cupolă. Acolo se înalță mormîntul `Șchiopului de fier` – cum i se spunea lui Timur Cuceritorul. Înconjurat de cele 4 morminte ale fiilor săi, sub o lespede de jad negru, acoperită de o broderie de inscripții, albesc oasele lui Tamerlan, al cărui nume pare să rezume al XIV lea secol de istorie veche. Zidurile sălii sînt placate cu jad pe care sînt desenate nenumărate ornamente în formă de frunze sau plante încolăcite, iar o coloană mică, ridicată în partea de SV arată spre Mecca. D-na Ujfalvi-Bourdon a asemuit, pe bună dreptate, această porțiune a moscheii lui Gur-Emir cu un sanctuar și într-adevăr asta-i impresia care ne-a făcut-o. Ea ni s-a întipărit după ce, pe o scară îngustă și întunecoasă, am coborît pînă la cripta unde sînt îngropate nevestele și fiicele lui T.

(...)

-Tamerlan, răspunde maiorul Noltitz, a fost unul dintre marii cuceritori ai lumii, poate cel mai mare, dacă e să măsori grandoarea cu întinderea cucerilor sale: Asia, de la E de M. Caspică, Persia și proviciile de la S frontierei ei, Rusia pînă la M. Azov, India, Siria, Asia Mică, în fine China în care a intrat cu 2000 de oameni. A avut un continent întreg ca teatru al bătăliilor sale.

-Și mai era și șchiop!

-Da, d-nă, ca Genseric, Shakespeare, Byron, Walter Scott, Talleyrand, ceea ce nu l-a împiedicat să urce foarte sus. Dar era fanatic și sîngeros. Istoria spune că a masacrat la Delhi 100.000 de prinși în război și a înălțat la Bagdad un obelisc din 84.000 de capete.

Claudius Bombarnac, trad. (fr. 1892) S. Radian, I. Creangă/nr. 40, București, 1989, p. 5-138.

„2013, anul în care Vladimir Putin a tras Vestul pe sfoară” („DER SPIEGEL” 2013)

 ?, 2013, anul în care Vladimir Putin a tras Vestul pe sfoară, „Der Spiegel”, Hamburg, 17 decembrie 2013

Vladimir Putin conduce Federaţia Rusa de 14 ani, dar 2013 s-a dovedit a fi anul cel mai plin de succese. Revista Forbes l-a plasat in topul celor mai puternici oameni din lume, notând ca ”şi-a întărit controlul asupra Rusiei”. Potrivit Forbes, Putin l-a depăşit pe Barack Obama pentru că a reuşit să se impună de mai multe ori în acest an în faţa preşedintelui SUA.

 

Un Chuck Norris al politicii internaționale…

Intr-adevăr, scrie Der Spiegel, Putin pare să reuşească în tot ceea ce intreprinde în această perioadă. In septembrie a convins Siria să îşi plaseze armele chimice sub control internaţional, pentru ca apoi sa fie distruse, si astfel a reuşit să evite o intervenţie militară americană, făcându-l pe Obama să pară un poliţist global lipsit de putere.

La finalul lunii iulie, Putin a ignorat avertismentele americane şi i-a oferit azil politic lui Edward Snowden. Ulterior, Germania si Franţa s-au arătat revoltate faţa de SUA, în urma dezvăluirilor făcute de la Moscova de fostul angajat NSA. Apoi Putin a avut un rol important in negocierile dintre comunitatea internaţională şi Iran, privind programul nuclear al Teheranului.

Acum, prin presiuni asupra preşedintelui Viktor Ianukovici, Putin a reuşit sa îndepărteze Ucraina de asocierea la UE, nu înainte de a fi făcut acelaşi lucru cu mult mai mica Armenie. Putin a reuşit să distrugă in doar câteva săptămâni ceea ce UE si Kievul construiseră cu migala timp de mai bine de doi ani şi să facă inutil Parteneriatul Estic.

Peste ocean exista voci cu impact public, în special în rândul loggerilor influenţi din SUA, scrie Der Spiegel, care sunt impresionaţi de capacitatea lui Putin de a influenta politică internaţională. Un comentator american il numeşte pe Putin ”un Chuck Norris al politicii internaţionale”.

 

… sau despot de secol XIX

Majoritatea observatorilor occidentali il vad insa pe Putin ca pe un un despot al secolului XIX, care nu are nimic in comun cu modelul european de guvernare. Viziunea sa este una feudala, incluzând lachei care ii satisfac orice dorinta, nu contează cat de arbitrara ar fi, cu o economie care nu serveşte decât interesele politicienilor, totul sub motto-ul ”Ce-i al meu nu poate fi si al vostru”.

Kremlinul încearcă acum sa intimideze Occidentul si in cursa pentru Arctica, acolo unde încearcă sa se înstăpânească pe cele mai mari rezerve de hidrocarburi. Putin i-a cerut ministrului Apărării , in urma cu o săptămâna, sa ”extindă prezenţa militară a Rusiei în Oceanul Arctic”. Aceasta va însemna refacerea celor zece baze militare sovietice din regiune si sporirea numărului de trupe, si nave.

Acum, evenimentele din Ucraina si rolul pe care Putin l-a jucat acolo aduc pe buzele tot mai multor analişti întrebarea: Ce fel de om este Putin si ce doreşte cu adevărat? Este oare cazul Ucrainei momentul de cotitura in relaţiile dintre Est si Vest? Conflictul din Ucraina ilustrează ca nu numai soarta celor 143 de milioane de cetăţeni ai Federaţiei Ruse, dar si a celor din statele vecine depinde de Putin.

In timp ce protestatarii pro-europeni de la Kiev construiau baricade in capitala, cotidianul pro-Kremlin Komsomolskaya Pravda a publicat un articol despre prăbuşirea Ucrainei. Partea de vest a tarii, care a fost sub stapanire habsburgica, a fost colorata in violet, in timp ce partea de est si Crimeea au fost colorate in rosu. A fost momentul in care si un deputat din parlamentul Crimeei i-a cerut lui Putin sa trimită forţe ruse în Ucraina, pentru a proteja tara de agresorii din NATO, agenţii secreţi ai Vestului si de demonstranţii plătiţi.

Moscova a răspuns brutal la criticele lansate de Washington, după folosirea fortei la Kiev, împotriva manifestanţilor. Ministrul de Externe Serghei Lavrov a spus ca nu democraţia este ceea ce ii preocupa pe liderii din Vest, ci doar obţinerea ”trofeului Ucrainean”, prin care sa dea Rusiei o lovitura strategica. Cu doar şase voturi împotrivă din 450, Duma de Stat de la Moscova a adoptat o declaraţie prin care condamna imixtiunea făţişă a politicienilor din Vest in afacerile interne ale Ucrainei. A fost o reacţie la apariţia ministrului german de Externe Guido Westerwelle, a subsecretarului american de Stat Victoria Nuland si a fostului premier polonez Jaroslaw Kaczynski in mijlocul protestatarilor de la Kiev. Deputaţii din Duma de la Moscova au mai notat ca in Ucraina are loc o ”lovitura de stat”. Asta in timp ce televiziunea publica de la Kiev caracteriza UE drept o alianţa ”anti-rusa”, deoarece ignora interesele Moscovei in Ucraina.

 

Armele lui Putin: resurse naturale, separatism și embargouri

Reacţia Bruxelles-ului a lăsat mult de dorit. Liderii europeni au părut şocaţi să vadă ca discuţiile despre tarifele la oţel, vin si grâu pe care le negociau cu fostele republici sovietice din Parteneriatul Estic devin brusc chestiuni geopolitice majore. Iar acest lucru nu trebuia să şocheze, având in vedere politica promovata pana acum de Rusia in aceste state.

Rusia lui Putin a folosit si foloseşte Transnistria pentru a submina suveranitatea Republicii Moldova, deşi niciun stat ONU nu a recunoscut formal independenta Transnistriei. Acum, Putin aminteşte Chişinăului si de sutele de mii de muncitori moldoveni care lucrează in Rusia, dintre care 200.000 nu au permise de rezidenţă valide, avertizând astfel că încă un pas către UE ar însemna închiderea robinetului remitentelor din Rusia, esenţial pentru supravieţuirea economica a Republicii Moldova.

Moscova joaca apoi rolul de protector in Osetia de Sud si Abhazia, doua regiuni ce s-au desprins de Georgia in urma războiului din 2008. Prin aceste regiuni marioneta, Putin îşi asigura influenţa asupra regimului de la Tbilisi. Pentru supunerea Armeniei în faţa Moscovei exista conflictul îngheţat din Nagorno Karabah şi rivalitatea dintre Armenia si Azerbaidjan, atent cultivata de Putin. Astfel, deşi timp de doi ani liderii politici de la Erevan au susţinut ca nu pot adera la Uniunea Vamala Rusia-Kazahstan-Belarus, a fost suficientă o întâlnire intre preşedintele Serj Sargsyan si Putin pentru ca Armenia sa abandoneze tot ce a reuşit să obţină în drumul ei către UE.

Acelaşi scenariu a fost repetat si in Ucraina: ameninţări cu embargo asupra importurilor de vagoane, carne si oţel din Ucraina. Consilierul economic al lui Putin, Serghei Glaziev, a fost trimis la Kiev pentru a explica ce ar însemna dacă Rusia ar  cere Ucrainei datoria istorica de 1,3 miliarde de dolari pe care o are faţă de Gazprom şi pentru a arăta că Ucraina ar avea nevoie de încă 130 de miliarde de euro pentru a-si aduce economia şi sistemul juridic la normele UE. Glaziev a reuşit în misiunea sa şi a fost numit ”Omul anului 2013 in Rusia”, exact în ziua în care începea Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, pe care Moscova tocmai îl dinamitase.

 

Putin se vrea noul simbol al conservatorismului

”Lui Putin i-au ajuns 20 de minute cu Obama, la summitul G20 de la Sankt Petersburg pentru a evita bombardarea Siriei si pentru a deschide calea unei soluţii paşnice în cazul armelor chimice”, notează un diplomat de rang inalt de la Moscova. Potrivit unui raport încă nepublicat al Institutului pentru Studii Strategice (cel mai important think tank de la Moscova), în posesia căruia a intrat Der Spiegel, autoritatea lui Putin este atât de mare în aceasta perioadă, încât ”ar putea influenţa un vot în privinţa Siriei în Congresul SUA”. Raportul mai arata ca Putin este noul lider mondial al conservatorilor, deoarece populismul de stânga, promovat de preşedintele Obama sau de preşedintele Francois Hollande, se dovedeşte falimentar. Raportul mai arata ca lumea trece printr-o perioada în care oamenii prefera stabilitatea şi securitatea în locul experimentelor ideologice, prefera valorile tradiţionale ale familiei în locul căsătoriilor între persoane de acelaşi sex si prefera statul-naţiune în locul imigraţiei.

Cu alte cuvinte, lumea ar prefera exact valorile susţine in discursurile lui Putin.

 

O Rusie care arată bine doar pe hârtie

Însă puterea Rusiei nu este nici pe departe cea pe care o oferă imaginea preşedintelui Putin. Rusia arata bine doar pe hârtie: deficitul public este de doar 14% din PIB, fata de 80% în Germania. Dar economia nu mai creşte decât cu 1,3% pe an, iar puterea Rusiei ei se bazează aproape exclusiv pe arsenalul ei nuclear si pe exportul de petrol si gaze, atât timp cat preţul barilului de petrol rămâne la peste 100 de dolari. Apoi, însuşi Putin a atras atenţia asupra pericolului reprezentat de birocraţia mult prea numeroasa, incompetentă şi coruptă.

In Rusia se dezvolta ideea ca ţara este un ”imperiu neliberal”, opus ”imperiului liberal” teoretizat de Anatoli Ciubais (arhitectul privatizării economiei ruse in anii ’90). Acum, imperiul liberal este UE. ”Imperiul ne-liberal este conceptul care ajuta in a explica de ce Rusia se îndepărtează de UE, care ar susţine nişte valori subversive, iar aceasta interpretare ajuta Kremlinul să menţina iluzia ca Rusia joacă în aceeaşi liga cu America, China si UE”, spune Vladimir Frolov, analist politic din Moscova, citat de Der Spiegel.

O privire la cei angajaţi să facă propaganda pentru un asemenea model arăta cam ce fel de construcţie este Rusia lui Putin. Noul director al holdingului media Russia Today, Dmitry Kiselyov, considera ca homosexualilor ar trebui sa li se interzică sa doneze sperma, iar inimile lor ar trebui sa fie arse, in caz ca mor in accidente rutiere, deoarece ele nu merită să bată pe mai departe în pieptul unor oameni ce au nevoie de transplant… Acelaşi personaj mai asemăna programul UE de bailout pentru Cipru cu exproprierea evreilor de către Hitler.

 

Marile erori ale UE și ale Germaniei

Puterea actuala a Rusiei se bazează nu pe propriile puteri, ci pe slăbiciunile Vestului. Iar politica UE fata de Ucraina este un exemplu bun.

Germania si UE au încercat sa apropie Ucraina de Bruxelles prin cateva zeci de legi pe care i l-au propus spre semnare lui Ianukovici. Însă, în loc sa ofere Ucrainei fonduri si o perspectiva clara a aderării la UE, liderii europeni i-au cerut preşedintelui Ianukovici sa o elibereze pe Iulia Timosenko, rivala sa numărul unu. O lipsa majora de viziune si informaţii, in viziunea Der Spiegel, deoarece Timosenko este departe de a fi un martir si departe de a beneficia de o mare simpatie în rândul ucrainienilor.

Germania si UE au greşit in momentul in care nu au privit cu atenţie la cine este partenerul lor de dialog Viktor Ianukovici. Ca si Putin, Ianukovici a crescut in condiţii grele, in care era mai important sa fie mai puternic decât alţii, sa loveşti decisiv sau sa joci la cacealma perfect. De aceea, pentru Ianukovici, apropierea de UE nu a fost niciun moment o chestiune de principii si valori comune, ci de câştiguri cat mai mari in raport cu oferta Rusiei.

Germania si UE au greşit, iar acum isi recalculează strategia. Alegerile prezidenţiale din Ucraina, din 2015, sunt momentul decisiv. Vestul nu a reuşit să o elibereze pe Iulia Timosenko din închisoare, iar acum creează un alt rival cu şanse în faţa lui Ianukovici: boxerul Vitali Klichko.

Însă, scrie Der Spiegel, atât timp cât liderii occidentali îşi vor colora în roz realităţile din Estul Europei, Putin va câştiga. El este mult mai familiarizat cu situaţia din această parte a lumii şi nu se da deloc înapoi de la a folosi tactici lipsite de scrupule, uşor acceptate în această regiune.

 

"Decorul mortii". Ruine misterioase, mai vechi decât piramidele egiptene, descoperite în Siria

ȘTIRILE PROTV, București, 26 iunie 2012

COMANDANŢI - MARCUS ULPIUS TRAIANUS (53-117)

Traianus - www.crystalinks.com

Marcus Ulpius Traianus s-a născut la 18 septembrie 53, în municipiul Italica din sudul Spaniei romane. Era fiul unui cetăţean roman cu acelaşi nume şi al unei localnice necunoscute. Traianus-tatăl a fost un strălucit militar, fapt pentru care a primit funcţia de consul şi apoi de guvernator al Siriei. 

1. Traianus ofiţer

Traianus-fiul şi-a început cariera militară cu gradul de tribun militar (71-81) sub comanda tatălui său. Deşi putea, conform legii, să activeze doar un singur an în armata, Traianus-fiul a servit ca ofiţer 10 ani în legiunile din Siria, în cadrul cărora a participat la campanii, manevre, construcţii de drumuri şi de fortificaţii. El s-a remarcat prin rezistenţă fizică, gândire şi acţiune rapidă, în confruntarea cu căldura şi pustietatea deşerturilor siriene, unde mergea pe jos alături de ostaşii săi. 

Columna lui Traian - www.art-zone.ro

Dionis Cassii, Romanorum historia - www.biblipolis.com

Chiar şi la bătrâneţe se va întrece cu cei militarii tineri la traversarea fluviului Eufrat (Irak) înot. Astfel explică istoricul român Dumitru Tudor (1908-1982) marea popularitate a lui Traian în rândurile armatei, instituţia pe care se baza puterea împăraţilor romani. În acest sens, istoricul roman Dio Cassius (155/163-229) ne descrie modul în care Traianus îşi exercita controlul asupra armatei: “Dacă era iubitor de războaie, se mulţumea cu victoria, cu umilirea duşmanului şi cu sporirea teritorială a statului roman; căci sub domnia lui nu s-a întâmplat, cum se face de obicei în asemenea împrejurări, ca soldaţii să se îngâmfeze şi să comită excese. Aşa de ferm domnea peste militari şi de aceea pe bună dreptate Decebal se temea de el”. Grija sa faţă de soldaţi s-a manifestat din plin în timpul bătăliei de la Tapae (101) din primul război dacic, când pierderile au fost atât de mari, încât chiar şi împăratul a trebuit să-şi rupă hainele pentru bandajarea răniţilor, aşa cum ne arată basoreliefurile de pe Columna (113) construită de el în Forul (107) din Roma ce-i poartă numele.

Provincia Germania Superior - fr.wikipedia.org

Din Siria a fost transferat pe frontiera germanică a fluviului Rhin, apoi a ocupat funcţii civile la Roma, de unde a fost trimis la comanda legiunii VII Gemina din Hispania, pentru ca ulterior sa primească functia de guvernator al provinciei natale. În anul 89 a zdrobit revolta lui Saturninus, guvernatorul Germaniei Superior, împăratul Domitian (81-96) răsplătindu-l ulterior cu funcţia de guvernator al respectivei provincii (96-97).

2. Traianus împărat

Pretorian - ro.wikipedia.org

Acolo l-a surprins vestea adoptării sale de către bătrânul şi bolnavul împărat Nerva (96-98), fapt care echivala cu desemnarea sa ca succesor. Un rol important în adopţie l-a jucat sfatul fostului consul Lucius Licinius Sura, hispanic şi el ca şi Traianus, căruia i-a devenit prieten şi consilier. Sura îl elogiase pe Traianus în faţa lui Nerva pentru victoriile împotriva germanilor, pentru care a şi primit titlul triunfal Germanicus. Sura considera că numai un militar cu caracterul şi experienta lui Traianus putea ţine sub control cohortele pretoriene (garda imperială din capitală), care îl regretau pe tiranicul Domiţian ce îi obişnuise cu daruri numeroase.

Limes Germanicus Superior - www.rabyshophistory.co.uk

Traianus nu a plecat spre Roma nici în momentul adopţiei şi nici la moartea lui Nerva la 27 ianuarie 98, datoria determinându-l să rămână încă un an la Rhin şi la Dunăre pentru a întări sistemele defensive (limes) ataşate acestor frontiere naturale care despărţeau imperiul de doi puternici inamici: germanii şi dacii. Cu această ocazie a pacificat populaţia germanică a suebilor. Totodată, el i-a chemat la Rhin pe principalii nemulţumiţi din cohortele pretoriene, pe care i-a judecat şi executat, după ce în perioada de adopţie zdrobise o revoltă pretoriană condusă de Casperius Aelianus (97). Acestea au fost printre puţinele condamnări la moarte pe care le-a pronunţat, care pot fi interpretate prin prisma întăririi disciplinei militare. Ca urmare, şi-a constituit o nouă gardă personală din soldaţi din provincii, iar şefului acesteia i-ar fi spus: “Să foloseşti spada ta pentru apărarea mea, dacă voi domni cu cinste; altfel, să o întrebuinţezi pentru pedepsirea mea”. Un istoric antic, la care face trimitere Dumitru Tudor, observa că Traian a fost printre puţinii împăraţi apăraţi de asasinate mai mult de dragostea publică şi mai puţin de garda sa.

Steagul Legiunii II Traiana - www.theflagfactory.com

Steagul Legiunii XXX Ulpia - www.theflagfactory.com

El a înfiinţat doua noi legiuni, II Traiana Fortis şi XXX Ulpia Victrix, numărul legiunilor ajungând astfel la 30, cel mai mare număr în perioada imperiului.
Traian a fost şi autorul unor foarte bune regulamente militare, care au stat la baza unor tratate militare scrise în secolele II si IV de către Hyginus şi respectiv Vogetius.
Dio Cassius ni-l prezintă pe Traian ca un ''...bărbat iubitor de război...'', care ”Cheltuia sume foarte mari pentru războaie... ''. 

Pe de altă parte, după victoriile în cele două sângeroase războaie cu dacii, 101-102 şi 105-106, a împărţit importante sume de bani populaţiei Romei din capturile de război: au revenit de cap de plebeu câte 500 şi respectiv 650 de dinari. La aceste daruri trebuie adăugate şi finanţarea celor 123 zile de sărbători după victoria finală împotriva regelui dac Decebal (87-106).

Bătălia de la Tapae pe Columna lui Traian - www.semperfidelis.ro

Bătălia de la Adamclisi pe Tropaeum Traiani - cosminstefanescu.wordpress.com

Tropaeum Traiani - www.visiteroumanie.com

În primul război cu dacii a mobilizat 14 legiuni şi alte unităţi auxiliare, însumând 150.000 de soldaţi. După victoria romană de la Tapae (munţii Banatului), dacii împreună cu aliaţii roxolani şi bastarni au lansat o diversiune în Moesia Inferior (Dobrogea), stopată de împărat iarna, prin victoria de la Adamclisi, unde a ridicat în 109 monumentul triumfal Tropaeum Traiani. După reluarea înaintării spre capitala dacilor, Sarmizegetusa, Decebal a acceptat o pace cu condiţii grele: demolarea cetăţilor, predarea dezertorilor romani, cedarea de teritorii în Banat, Oltenia şi Muntenia. Nerespectarea de către daci a condiţiilor păcii, l-a determinat să pregătească al doilea război cu aceştia, prin construcţia podului de la Drobeta de către arhitectul Apollodor din Damasc (Siria). După cucerirea Sarmizegetusei în 106 a transformat Dacia în provincie imperială şi a scris o istorie a războaielor dacice, care din păcate nu s-a transmis până în epoca modernă.
La ordinul său, guvernatorul Siriei, A. Cornelius Palma, a cucerit în 105 regatul nabateilor şi l-a transformat în provincia Arabia.

Dumitru Tudor, Traian împărat al Romei - www.okazii.ro

Războiul cu parţii (Iran) a fost motivat, în opinia lui Dumitru Tudor, de dorinţa lui Traianus de a trăi din nou viaţa de militar şi de mirajul Orientului care pusese stăpânire pe el din vremea tinereţii din Siria. Istoricul roman Ammianus Marcellinus (332-395) îl citează că spunea frecvent fraza: “Mă voi ţine de acest jurământ, aşa cum voi face din Dacia o provincia romană şi după cum voi trece Dunărea şi Eufratul (hotar al imperiului roman cu regatul parţilor - n. n.) pe poduri.’’ În momentul în care, victorios împotriva parţilor şi cuceritor al Armeniei (114), al Babilonului şi al capitalei parţilor, a ajuns la Golful Persic ar fi spus: “Dacă aş fi încă tânăr m-aş încumeta să o pornesc şi spre indieni”. Pe teritoriile cucerite a creat provinciile Mesopotamia şi Asiria. Această victorie i-a adus titlul triumfal Parthicus şi reabilitarea mândriei romane, grav afectată de înfrângerile din secolul I i. H. ale lui Crassus şi Marcus Antonius. Totuşi, răscoalele din Iudeea şi Egipt din 116 au subminat campania din Orient.
În cursul campaniilor imperiale a avut în subordine valoroşi comandanţi precum cavaleristul Lusius Quietus şi Q. Marcius Turbo.

Imperiul roman la moartea lui Traian - www.scoala10.ro

Ca un suprem omagiu pentru faptul că în timpul domniei sale imperiul a atins maxima putere şi întindere teritorială, cu 55 milioane de locuitori pe 3,3 milioane kmp, Senatul i-a conferit în 114 titlul de Optimus princeps (Cel mai bun dintre principi).

Starea sănătăţii sale era precară încă de la începutul campaniei împotriva parţilor, dar a rezistat pe front timp de patru ani (113-117) cu preţul agravării bolii. În cele din urmă s-a stins din viaţă la 13 august 117 în oraşul Selinus (Turcia), pe drumul de întoarcere spre Roma.

VIDEO: Castrul roman de la Drajna de Sus (Prahova), www.stirileploiesti.ro - 06/10/2011

VIDEO: O zi la Adamclisi, Observator / Antena 1, 5 iunie 2010
VIDEO: O lupoaică, două lupoaice, Focus / Prima TV, 4 septembrie 2010
VIDEO: The Dacians Wars on the Column of Trajan, You Tube - 30.12.2008

SURSE
1. Căzănişteanu C., Zodian V., Pandea A., Comandanţi militari. Dicţionar, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1983, pp. 321-322.
2. Matei C. Horia, Civilizaţia lumii antice. Mic dicţionar biografic, Editura Eminescu, colecţia Clepsidra, cuvînt înainte de academician Emil Condurachi, Bucureşti, 1983, pp. 476-478.

3.Tudor Dumitru, Traian împărat al Romei, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1966.

4.Tudor Dumitru (coordonator), Enciclopedia civilizaţiei romane, Editura stiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1982, pp. 773-774.

5.De imperatoribus romanis: An Online Encyclopedia of Roman Rulers and Their Families, http://www.roman-emperors.org/trajan.htm

al Muizz (c. 930-975)

A. Axelrod & C. Phillips, Dictatori și tirani, trad. eng. 1995, Lider, București, 2000, p. 343

Fondatorul orașului Cairo, unul din cei mai puternic califi fatimizi, a cucerit în cel din urmă Egiptul.
Succesor al tatălui său, al-Mansur, în 953, la 22 de ani, M. a devenit calif fatimid, domnind peste Maroc, Algeria și Tunisia. Curînd avea să anexeze și Sicilia. Iritat de așa-zisa insolență a locuitorilor din ținuturile de apus sale regatului, M. l-a trimis pe cel mai capabil general, Jawhar,să restabilească autoritatea califului, mai ales în orașul Fez. În 955, Jawhar s-a îndreptat spre Atlantic și a invadat Spania musulmană, jefuind regiunea de coastă și incendiind un mare număr de corăbii.
M. avea de gând să cucerească Egiptul, ceea ce nici un calif fatimid nu reușise. El a plănuit invazia din 966, dar a amînat-o din cauza mamei sale care voia să facă un pelerinaj la Mecca și trebuia să treacă prin Egipt. La întoarcerea de la Mecca, ea l-a rugat să mai zăbovească, deoarece se bucurase de o primire bună din partea conducătorului egiptean, Kafur. Resemnat, M. a așteptat pînă după moartea lui Kafur, în 968. Cînd a pornit invazia, Jawhar i-a învins pe gipteni în decurs de un an.
Pentru a menține controlul fatimid al Egiptului, M. și-a mutat capitala în Egiptîn, dezvoltînd orașul Cairo în 972, la nord de vechiul oraș al-Fustat. Avînd controlul Egiptului, a pornit armatele fatimide spre Siria în octombrie 975. El a fost urmat la tron de fiul său, care a întărit stăpînirea ftimzilor asupra Siriei, stăpînire care va dura pînă în secolul XI.

„Revolta în deșert” (LAWRENCE 1926)

T. E. Lawrence, Revolta în deșert, trad. M. Eliade (orig. eng. 1926), Ecce Homo, București, 1991, 283 p.

Cuprins
5 Prefața traducătorului 
Partea I
11 I. Storrs ajunge la Jiddah
17 II. Călare spre Feisal
26 III. Feisal și recruții săi
34 IV.  Tatonări pe lîngă Yenbo
43 V.  Feisal lovește în nord
54 VI. Tactică și politică
65 VII. Pornind spre Siria
72 VIII. Adevăratul deșert
79 IX. Ospețele triburilor
88 X. Nomazii și viața nomadă
98. XI. Lupta se îndreaptă spre mare
106 XII. Akaba, Suez, Allenby
113 XIII. Ne reorganizăm forțele
117 XIV. Sîcîim pe inamic
124 XV. Mine pe calea ferată
131 XVI. Victorie și pradă
138 XVII. Hotărîm  pe loc un plan de acțiune
142 XVIII. Din nou peste linie
148 XIX. Servicii și predici
Partea a doua
155 XX Cursa spre nord
163 XXI Pîndind un tren
169 XXII. Întoarcerea în lume
176 XXIII. Lupta pentru Tafileh
185 XXIV. Blocați de iarnă
196 XXV. Asediul Maan-ului
203 XXVI. Dawnay atacă Shaim
207 XXVII. Transporturi și aprovizionare
215 XXVIII. Buxton și corpul imperial de cămile
225 XXIX. Spălăm rufele între noi
229 XXX. În avangardă
237 XXXI. Tăiem liniile principale
246 XXXII. Lupta în aer și pe pămînt
251 XXXIII. Ajutorul forțelor aeriene
258 XXXIV. Turcii se năruiesc
268 XXXV. Ne unim cu forțele britanice
274 XXXVI. Intrarea în Damasc
278 XXXVII. Cum se face un cabinet în glumă