Victor Corcheș, Boris Deșliu. In memoriam, „Tomis”, Constanța
Ne-a părăsit cu discreție îndurerată, în data de 14 martie 1998, poetul, eseistul, și prozatorul Boris Deșliu, unul dintre ultimii discipoli ai corifeilor Mircea Eliade, Tudor Vianu, Mircea Vulcănescu, Nae Ionescu, Vladimir Streinu, Petre Pandrea.
Născut la Turtucaia, în 18 aprilie 1917, a devenit doctor al Facultății de Drept și licențiat al Facultății de Litere și Filosofie în 1941, iar din 1942 a practicat avocatura în București.
A debutat cu poezie, în 1934, la revista „Rod nou” din Silistra, colaborând apoi la „Festival”, „Viața românească”, „Tomis”, „Calende”, „Preocupări literare”, „Lumea”, „Thalata” etc. Consecvent principiului „Nulla dies sine linea”, B. D. a fost un veritabil benedict al travaliului literar, din care au rezultat o carte de proză scurtă, Ciocolata din Elveția, mai multe volume de memorialistică, eseuri și jurnale (Jurnal de avocat, Momente și portrete, Patetice și peripatetice, Jurnalul unui jurnal), două culegeri de versuri (Zilele mâniei și Nopțile androginilor). Din păcate, din rațiuni neînțelese de mine, opusurile inserate mai sus sunt cvasi-inedite, încât B. D. a rămas autorul unei singure cărți, placheta de versuri Zi dramatică, publicată în 1970.
O infimă parte din lucrările enunțate anterior a fost tipărit în „Thalata” și „Tomis”, revistă care i-a oferit în ultimii ani o colaborare susținută la rubrica proprie Limes.
Cunoscând foarte puțin creația literară lăsată de B. D., n-am posibilitatea să emit judecăți pertinente, nu pot să propun o tablă de valori a operei sale și să-l încadrez între scriitorii contemporani. Acestea rămân deziderate stringente, pe care mi le asum cu asentimentul familiei, în calitate de prieten apropiat cu care ilustrul defunct plănuise mai multe proiecte de anvergură.
Totuși, din ceea ce s-a publicat se desprind, pentru prozator și eseist, următoarele trăsături: dinamismul viziunii, viitorul alert, coroborate cu scepticismul moralistului, profunzimea filosofului și forța evocatoare a portretistului, în vreme ce poetul s-ar defini prin reflexivitatea și perenitatea clasicului, dublate de insolitul și ludicul modern.
Prin dispariția lui B. D., literatura română pierde un potențial scriitor de valoare, neafirmat însă la timpul potrivit.
