Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 1 iunie 2002

„Zilele revistei Convorbiri literare, ediția VI, Iași, 9-10 mai 2002” („TOMIS” 2002)

Ministerul Culturii și Cultelor din România, Uniunea Scriitorilor, Primăria Municipiului Iași, Consiliul Județean și Asociațiilor Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER) au organizat ediția a VI a Zilelor revistei „Convorbiri literare”, prilejuită de aniversarea a 135 de ani de la fondarea prestigioasei publicații ieșene.

Suita de manifestări culturale dedicate atât momentului aniversar, cât și Anului Caragiale, a fost onorată de participarea numeroasă a unor personalități marcante ale vieții literare și culturale din țară și străinătate: acad.  Constantin Ciopraga, acad. Mihai Cimpoi, președinte al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Nicolae Breban, vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România, Thomas Kramer, președinte al Uniunii Scriitorilor din Rhenania-Palatinat (Germania), scriitorii Ana Blandiana, Cezar Ivănescu, Cristian Simionescu, Dante Cerilli (Italia), Ștefan Oprea, Lucian Alecsa, Francisca Ricinski-Marienfeld și Horst Saul (Germania), Al. Condeescu, Dumitru M. Ion, George Muntean, Carolina Ilica, Gellu Dorian și Leo Butnaru (Republica Moldova), Aura Christi, Nicolae Sava, Ion Beldeanu, Marian Popa, Mircea Muthu, Daniel Corbu, Maria Șleahtițchi (Republica Moldova), Ioan Holban, Valeriu Stancu, Constantin Parascan, Minerva Chira, Adela Greceanu, Nicolae Panaite, Mircea Diaconu, Ștefan Baboi, Ion Dumbravă, Sterian Vicol.

Pentru excelenta organizare a ediției din acest an revine echipei redacționale a revistei „Convorbiri literare”: Cassian Maria Spiridon, redactor-șef, Dan Mănucă, redactor-șef adjunct, Dragoș Cojocaru, secretar general de redacție, Lucian Vasiliu, Liviu Papuc și Cătălin Mihuleac, redactori.

Din partea revistei „Tomis” au fost prezenți scriitorii Ovidiu Dunăreanu, redactor șef adjunct, și Sorin Roșca.

Scriitorii premiați în cadrul Zilelor revistei „Convorbiri literare”:

Dante Cerilli - Premiul special pentru afirmarea latinității în contemporaneitate

Nicolae Leahu - Premiul pentru reușita culturală a revistei „Semn” din Bălți

Ion Beldeanu - Premiul pentru deschiderea literară și culturală a revistei „Bucovina literară”, care a împlinit 60 de ani

Francisca Ricinski-Marenfiled - Premiul pentru cultivarea dialogului cultural româno-german promovat prin revista „Dichtungsring”

Christian W. Schenk - Premiul pentru excelența programului editorial al editurii „Dionysos”

Dumitru M. Ion - Premiul pentru performanța culturală a Festivalului Internațional de Poezie „Nopțile de poezie de la Curtea de Argeș”

Ioan Holban - Premiul pentru coerența și expresivitatea profilelor critice contemporane

Marian Popa - Premiul pentru cuprinderea întregului spectru al literaturii române din perioada postbelică până la Revoluție

Ștefan Oprea - Premiul pentru opera dramaturgică

Lucian Alecsa - Premiul pentru construcțiile romanești

Leo Butnaru - Premiul pentru înălțimea expresiei lirice și atitudinea civică

Mircea Muthu - Premiul pentru subtilitatea eseisticii, susținută de o comparatistică de anvergură

Mihai Cimpoi - Premiul Opera Omnia