<
Cea mai recentă apariție românească despre Confucius (și care conține, printre altele, și citate din principala sa operă, Analecte) începe în felul următor: ”De Confucius toată lumea măcar a auzit, dar puțini știu mai multe despre el. Puțin sînt acei occidentali care să știe măcar o maximă a sa, chiar dacă el este cel mai mare filozof din istoria Chinei, a cărui moștenire continuă să existe și în ziua de azi. În lume există șase milioane de oameni care își zic ”confucianiști” și sistemul chinezesc de pietate conservat datorită lui numără 379 milioane de adepți în 91 de țări (6,4% din populația mondială, în comparația cu 6% budiști)”* Lucrarea marelui gînditor cu cele mai multe versiuni românești este Analecte.
Traducerea din limba chineză, în oricare limbă a pămîntului, nu este lipsită de surprize, cere o bună cunoaștere, riscuri existînd „la tot pasul”... Cînd ne-am referit la Lao Tze am citat diferite considerații aparținînd lui Allen Watts, considerații ce rămîn valabile și în cazul de față. Am mai putea adăuga descoperind în introducerea recentei apariții românești, citată la început, următoarele: ”Chineza este o limbă bogată, pe mai multe niveluri, care se reduce la o mormăială monosilabică fără sens cînd este redată cu caracterele latine ale arogantului Imperiu Roman. De-a lungul timpului, marea dramă a relației est-vest a constituit-o dificultatea fundamentală a traducerii celor două limbi care fac parte din familii, astfel încît să nu se implice textul mai mult decît ar fi necesar”.**
Vom încerca să definim confucianismul citînd din Religiile lumii: „confucianismul nu este, în sens strict, o religie, și este necesar să se distingă între confucianism ca școală filozofică, sau, mai exact, ca școala de înțelepciune, și confucianismul cultural [...] spiritul religios al confucianismului cult se percepe, fără tăgadă, din respectul său autentic față de Cer, respect ce impune ca în legătură cu el să nu se pună întrebări inutile, să nu fie nici obiectivizat și nici subiectivizat”.***
Astăzi Analecte sau Lun Yu, cum i se spune în transliterare, există pentru de limba română în patru traduceri diferite, conținînd: (1.) Confucius, Doctrina lui Confucius sau cele patru cărți clasice ale Chinei, traducere din limba franceză de Vlad Cojocaru, 477 pag., Editura Timpul, Iași, 1994; (2.) Confucius, Analecte, traducere din limba chineză veche, studiu introductiv, tabel cronologic, note și comentarii de Florentina Vișan, 318 pag., Editura Humanitas, București, 1995; (3.) Lao Zi și Confucius, traducere din limba chineză veche, studii introductive, comentarii și note de Mira și Constantin Lupeanu, Editura Qilinul din jad, București, 1997, 381 pag.; (4.) Confucius, Lun Yu - Convorbiri și notații, traducere din limba chineză veche, cuvînt introductiv și postfața ”Periplu la Qu Fu”, 120 pag., Editura Imperator, București, 1999. Cele mai consistente, cel mai pline de note, deci profitabile pentru un cititor curios, sînt edițiile aparținînd lui Vlad Cojocaru, Florentina Vișan și Constantin Lupeanu.
(...)
>
SURSA
?, Analecte de Confucius, „?”, serie nouă, an II, nr. 2, 2005, p. 39.
