(...)
Wallingford*, așezat la șase mile** mai sus de Streatley, e un oraș foarte vechi și a fost un centru foarte activ în făurirea istoriei engleze. În vremea britonilor***, nu era decît o așezare primitivă, cu case făcute din lut. Legiunile romane**** i-au evacuat pe britoni și au înlocuit zidurile de lut cu fortificații puternice, ale căror urme Timpul nu a reușit să le șteargă - într-atît de bine se pricepeau să construiască acești zidari de cînd lumea.
Dar Timpul, cu toate că s-a oprit la poalele zidurilor romane, i-a prefăcut curînd pe romani în pulbere; și în locul acela, mai tîrziu, i-a bătut în războaie pe sălbaticii saxoni***** și pe uriașii danezi******, pînă cînd au venit normanzii*******.
Wallingford a fost un oraș întărit - o adevărată cetate - pînă în vremea războiului parlamentar********, cînd Fairfax********* l-a supus unui asediu lung și necruțător.
(...)
Sursa
J. K. Jerome, Trei într-o barcă, trad. L. Levițchi, ed. Tineretului, București, 1966, p. 304.
Note M. T.
* Wallingford = Orășel pe cursul superior al fluviului Tamisa. A făcut parte din comitatul Berkshire până în 1974, când a fost transferat în comitatul Oxfordshire din regiunea Sud-Est. (eng.wikipedia.org)
** 1 milă terestră anglo-saxonă = 1609 m. (dexonline.ro)
*** briton = Derivat din latinescul "britto", denumire dată de romani celților care locuiau teritoriul Marii Britanii din mileniul I î. H. (www.etymonline.com)
**** În. timpul supunerii galilor (celților din Franța de azi), Cezar a întreprins două expediții demonstrative pe litorul Britanniei în 55-54 î. H. Apoi planurile de invazie ale împăraților Augustus și Caligula au fost puse în prcatică de împăratul Claudius I. În 43 d. H. el a trimis patru legiuni să intervină în luptele interne din insulă. Cucerirea teritoriilor de azi ale Angliei și Țării Galilor s-a încheiat în 84, după ce în 60 a fost reprimată o mare răscoală. Împăratul Hadrian (117-138) a construit o linie de apărare ("limes") pe istmul care reprezenta granița cu teritoriul de azi al Scoției. Armata și administrația Imperiului Roman de Apus, aflat sub presiunea generală a popoarelor germanice, au părăsit insula în 410.
***** După. 410, triburile germanice ale anglo-saxonilor au început cucerirea teritoriului Angliei, întemeind șapte regate. Regele Alfred cel Mare (871-899) al Wessex-ului (saxonii vestici) a încheiat procesul de unificare al celor șapte state. (www.historia.ro)
****** În 835, vikingii din Danemarca au început incursiunile pe litoralul Angliei, iar în 865 au început invazia. Faptul că teritoriul ocupat de ei (Danelaw) nu avea organizare centralizată a facilitat procesul de recucerire al anglo-saxonilor, încheiat în 927. (www.historia.ro)
******* În 1066, Wilhelm, ducele Normandiei, vasal al regelui Franței, l-a învins la Hastings pe regele anglo-saxon Harold II și a devenit rege al Angliei ca William I Cuceritorul (1066-1087). Dinastia normandă a Angliei a durat până în 1154. (www.historia.ro)
******** Războiul civil între regele absolutist Charles I al Angliei, Scoției și Irlandei și Parlament (1642-1649) s-a încheiat cu capturarea, judecarea, condamnarea și executarea monarhului. (www.historia.ro)
********* Thomas Fairfax (1612-1671) = Fiul cel mare al celui de-al doilea lord Fairfax de Cameron a urmat o carieră militară. Comandant al Armatei Noului Model a Parlamentului în timpul războiului civil, la a cărui câștigare a avut o mare contribuție. Totuși, în 1660 a susținut restaurarea monarhiei, prin urcarea pe tron a lui Charles II (1660-1685), fiul cel mare al lui Charles I, după care s-a retras din viața publică. Al treilea lord de Fairfax de Cameron (1648-1671). (www.bcw-project.org)
Se afișează postările cu eticheta istorie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta istorie. Afișați toate postările
duminică, 12 noiembrie 2017
joi, 28 septembrie 2017
Record de program de lucru auto în 1935-1936 (URSULEANU 1981)
<
(...)
Dacă așa arată automobilul cel mai populat din istorie, automobilul cu programul de lucru cel mai aglomerat din cîte se cunosc pînă acum a fost Citroen-ul francezului Francois Lecot. Într-un singur an (iulie 1935 - iulie 1936) mașină și conducător auto au parcurs înfrățiți 400 000 de kilometri. Adică în medie aproape 1100 de kilometri zilnic, adică tot zilnic 12 ore la volan.
Stabilind acest record din pură ambiție sportivă, Lecot poate dormi liniștit (dacă o mai trăi și azi): nimeni nu se va mai încumeta să-i bată recordul prea curînd. La prețurile actuale ale benzinei..
(..)
Sursa
Dan Ursuleanu, Umor pe patru roți, ed. Sport - Turism / col. Cartea de vacanță, București, 1981, p. 342.
(...)
Dacă așa arată automobilul cel mai populat din istorie, automobilul cu programul de lucru cel mai aglomerat din cîte se cunosc pînă acum a fost Citroen-ul francezului Francois Lecot. Într-un singur an (iulie 1935 - iulie 1936) mașină și conducător auto au parcurs înfrățiți 400 000 de kilometri. Adică în medie aproape 1100 de kilometri zilnic, adică tot zilnic 12 ore la volan.
Stabilind acest record din pură ambiție sportivă, Lecot poate dormi liniștit (dacă o mai trăi și azi): nimeni nu se va mai încumeta să-i bată recordul prea curînd. La prețurile actuale ale benzinei..
(..)
Sursa
Dan Ursuleanu, Umor pe patru roți, ed. Sport - Turism / col. Cartea de vacanță, București, 1981, p. 342.
sâmbătă, 16 septembrie 2017
Primul autobuz în 1827 (URSULEANU 1981)
<
(...)
Deși născut în țara gentlemenilor, autobuzul a avut încă de la obîrșia sa apucături grosiere, învățînd să întîrzie înainte de a ajunge la punctul terminus al primei sale călătorii hurducate. Năravul s-a manifestat în chiar ziua inaugurării sale: 5 aprilie 1827. În acea zi întîiul autobuz din istorie, un soi de măgăoaie mecanică înjghebată de englezii Trevithick și Guerney, a pornit să străbată drumul dintre Londra și Bath, scoțînd un fum gros prin nu mai puțin de 5 coșuri.
Cetățenii nimeriți pe traseu priveau cu nedumerire dihania care înainta cu stupefianta viteză de 17 kilometri pe oră. Viteză care s-a mai muiat înainte de Reaving, pentru a se stinge complet în respectiva localitate. Stricăciunile acumulate pe parcurs copleșiseră viteza de înaintare a mașinii. Numai după reparații însumînd 5 ore bătute pe muche, mastodontul mecanic a fost repus în mișcare pentru eroicul marș, atingînd ținta unde nu mai era așteptat de nici o festivitate oficială. Ce vreți, se plictisiseră să-l tot aștepte.
În schimb, nu s-a înregistrat nici o pană de cauciuc. Era și greu, roțile fiind integral din... fier.
(...)
>
Sursa
Dan Ursuleanu, Umor pe patru roți, ed. Sport - Turism / col. Cartea de vacanță, București, 1981, pp. 295-296
(...)
Deși născut în țara gentlemenilor, autobuzul a avut încă de la obîrșia sa apucături grosiere, învățînd să întîrzie înainte de a ajunge la punctul terminus al primei sale călătorii hurducate. Năravul s-a manifestat în chiar ziua inaugurării sale: 5 aprilie 1827. În acea zi întîiul autobuz din istorie, un soi de măgăoaie mecanică înjghebată de englezii Trevithick și Guerney, a pornit să străbată drumul dintre Londra și Bath, scoțînd un fum gros prin nu mai puțin de 5 coșuri.
Cetățenii nimeriți pe traseu priveau cu nedumerire dihania care înainta cu stupefianta viteză de 17 kilometri pe oră. Viteză care s-a mai muiat înainte de Reaving, pentru a se stinge complet în respectiva localitate. Stricăciunile acumulate pe parcurs copleșiseră viteza de înaintare a mașinii. Numai după reparații însumînd 5 ore bătute pe muche, mastodontul mecanic a fost repus în mișcare pentru eroicul marș, atingînd ținta unde nu mai era așteptat de nici o festivitate oficială. Ce vreți, se plictisiseră să-l tot aștepte.
În schimb, nu s-a înregistrat nici o pană de cauciuc. Era și greu, roțile fiind integral din... fier.
(...)
>
Sursa
Dan Ursuleanu, Umor pe patru roți, ed. Sport - Turism / col. Cartea de vacanță, București, 1981, pp. 295-296
marți, 29 august 2017
Levasseur versus Deprez privind viteza automobilului (URSULEANU 1981)
<
(...) În același timp existau visători roși de nerăbdare să vadă noua invenție gonind și mai repede pe șosele. La banchetul dat cu prilejul inaugurării Automobil-Clubului din Paris, în 1896, fizicianul Marcel Deprez* și-a terminat alocuțiunea cu un toast profetic:
- Beau pentru vreme cînd automobilul nu va face numai 24 de kilometri pe oră, ci 50, sau chiar 60!
La care constructorul Levasseur se apleacă spre vecinul său de masă, șoptindu-i printre dinți:
-De ce trebuie oare, ca la terminarea unei mese atît de bune, să se găsească un exaltat care să afirme o asemenea prostie?
Istoria l-a făcut de rîs pe Levasseur și i-a dat satisfacție lui Deprez. (...)
>
SURSA
Dan Ursuleanu, Umor pe patru roți, ed. Sport-Turism / col. Cartea de vacanță, București, 1981, p. 143.
NOTE M. T.
* Marcel Deprez (1843-1918) = Inginer francez specializat în electricitate. (http://www.annales.org/archives/x/deprez.html)
** Levasseur (?) =
(...) În același timp existau visători roși de nerăbdare să vadă noua invenție gonind și mai repede pe șosele. La banchetul dat cu prilejul inaugurării Automobil-Clubului din Paris, în 1896, fizicianul Marcel Deprez* și-a terminat alocuțiunea cu un toast profetic:
- Beau pentru vreme cînd automobilul nu va face numai 24 de kilometri pe oră, ci 50, sau chiar 60!
La care constructorul Levasseur se apleacă spre vecinul său de masă, șoptindu-i printre dinți:
-De ce trebuie oare, ca la terminarea unei mese atît de bune, să se găsească un exaltat care să afirme o asemenea prostie?
Istoria l-a făcut de rîs pe Levasseur și i-a dat satisfacție lui Deprez. (...)
>
SURSA
Dan Ursuleanu, Umor pe patru roți, ed. Sport-Turism / col. Cartea de vacanță, București, 1981, p. 143.
NOTE M. T.
* Marcel Deprez (1843-1918) = Inginer francez specializat în electricitate. (http://www.annales.org/archives/x/deprez.html)
** Levasseur (?) =
miercuri, 9 august 2017
sâmbătă, 25 iunie 2016
Misticismul Indiei (BROMFIELD 1933-7)
<
(...)
Ransome nu socotea că atmosfera de mister sinistru, care plutea deasupra casei, avea de-a face cu sacrificiile tainice, ori cu orgiile ascunse, așa cum obișnuiau ziariștii de mîna a doua să descrie riturile hinduse. Era convins că originea acestei ambianțe avea un caracter mai puțin senzațional și o altă explicație, pe care o resimțea din ce în ce mai mult ca pe un lucru real, aproape tangibil. Era prezentă peste tot. Dacă aveai ochi pătrunzători, urechi agere și un oarecare fler, o simțeai ori de cîte ori intrai în casă. Plutea ca o mireasmă subtilă, dar coruptă, în jurul lui Mr. Bannerjee și a soției sale. Stăruia în toate încăperile. Uneori ieșea brusc la lumină, făcîndu-și simțită existența printr-o intonație, printr-o privire înfricoșată, care o făceau pînă și pe Mrs. Bannerjee să se transforme - în timp ce-i vorbeai - dintr-o ființă rece, distantă, dar reală, familiară chiar, într-o făptură neînțeleasă, înspăimîntată, sălbatică. Această metamorfoză, - remarcase Ransome - nu se limita la soții Bannerjee, ci se manifesta în nenumărate cazuri la mai toți indienii pe care-i cunoscuse. Chiar și pe dîrza, mîndra și independenta Maharani o văzuse schimbîndu-se brusc, misterios, în vreme ce el îi vorbea. În casa soților Bennarjee impresia aceasta era și mai acută deoarece Mr. Bannerjee fiind un bengali și avînd pretenția de a fi un indian luminat, format după tiparuri europene, contrastul era și mai izbitor, iar misterul ieșea și mai pregnant în evidență.
Ransome se convinse treptat că acest ceva contribuia la separarea dintre indieni și europeni, rupînd legăturile lor de intimitate, uscînd prieteniile cele mai apropiate, lăsîndu-le sterpe și goale. Scriitorii se refereau la acest fenomen numindu-l vulgar „misterul Indiei”, dar Ransome era prea inteligent ca să accepte acest teorii, după cum nu putea accepta nici ieftinele șmecherii ale fakirilor. Nega existența misterelor pentru că descoperise că în cele din urmă misterele hinduse, chiar și cel mai ezoterice, aveau explicații destul de simple.
După un timp începu să pună întrebări indienilor pe care îi socotea mai apropiați, dar nu realizase decît foarte puține progrese, pînă în ziua cînd se adresase Maiorului Safka. Nu avea nici un rost să ceară lămuriri lui Ali Khan. Musulmanii nu înțelegeau acest lucru. Inimosul și sincerul Rașid era de părere că în acest mister care-i făcea pe hinduși atît de lași, de trădători, de nestatornici își avea originea în neînțelegerile și tulburările dintre musulmani și hinduși. Pe musulmani îi irita și îi intriga mai mult chiar decît îl iritau și intrigau pe Ransome însuși.
Dar Maiorul Safka era un hindus, un brahman* eliberat; îl eliberaseră poate chiar strămoșii lui care, în loc să se încline în fața misterului și a spaimei, luptaseră împotriva acestora. Medicul se eliberase poate și datorită credinței lui în știință și în superioritatea inteligenței umane asupra răului din natură, înmagazinat în trupurile misterioșilor zei.
- Aceasta este marea racilă a Indiei, spunea Maiorul Safka. Ai putea s-o numești răul hindus. Înăbușă, paralizează, asfixiază. Este asemenea duhorilor care plutesc asupra cartierelor sărace, cînd sînt bîntuite de ciumă ori de variolă.
Discutaseră adeseori despre această chestiune, uneori pe veranda lui Ransome, alteori în biroul Maiorului, la spital. Cîteodată Miss Macdaid intra, îi asculta cîteva clipe, apoi se strîmba disprețuitor, învinuindu-i că își pierd vremea, vorbind despre lucruri fără rost. Numai educația, curățenia și o hrană îndestulătoare ar putea salva India, obișnuia ea să spună.
Maiorului îi plăcea să discute despre această chestiune și ori de cîte ori ataca acest subiect lucrurile i se limpezeau în minte. De fiecare dată îl făcea și pe Ransome să înțeleagă lucrurile mai bine, mai clar.
- Acest rău își are originea în misticism, iar manifestările lui sînt tot mistice. Ca să înțelegi acest lucuru, trebuie să cunoști întreaga istorie a religiei hinduse - originile, ascensiunea, declinul ei. Nu știu să fi existat ceva asemănător de-a lungul istoriei, decît poate credințele stranii, ezoterice din evul cel mai întunecat al Europei, cînd pustnicii se retrăgeau în peșteri dedicîndu-se contemplației, ca acel șarlatan bătrîn, tatăl lui Bannerjee. Oameni inteligenți intrau în mînăstiri pentru că numai acolo puteau păstra vie flacăra culturii și a civilizației. Un fel de nor plutea desupra Europei în acele vremuri... un nor pe care l-aș putea numi credință și religie, în ciuda grosolăniei și a superstițiilor , vremuri în care creștinismul devenise un nefast amestec de credințe în care găseai învățămintele lui Hristos îmbinate ciudat cu păgînismul druid**, cu superstiții izvorîte din ținuturile mlăștinoase ale Germaniei, peste care se suprapuneau raționamentele romane și superstițiile romane și grecești. Acest nor pătrundea în fiecare casă și își punea pecetea pe viața fiecărui om. Nu scăpau de influența lui decît cei care se închideau în mănăstiri sau trăiau ca animalele în peșteri. Armate de vrăjitori, de demoni, de strigoi bîntuiau mințile și existența pînă și a celor mai inteligenți oameni, făcîndu-i să trăiască sub teroarea unei credințe care glorifica răul nu binele. Aceast s-a petrecut în cursul căderii unui mare imperiu***, a prăbușirii unei întregi civilizații.
Maiorul reluă după o scurtă pauză:
- După cum vezi, un agent de asigurări retras din afaceri, cum e de pildă bătrînul Bannerjee, simte că-l cotropește frica; spre a scăpa de păcate se izolează de lume și devine sfînt tocmai fiindcă viața lui nu a fost de loc sfîntă. Banii agonisiți de el n-au provenit din afaceri curate și, la un moment dat, omul nostru este cuprins de frică; nu știu de ce îi este frică, dar îl stăpînește totuși acest simțămînt. Și Bannerjee fiul este înfricoșat, în ciuda manierelor lui rafinate, a limbajului său distins; este un laș și din cînd în cînd simte pogorînd asupra lui o groază nelămurită, datorită unei mase imponderabile de lucruri aflate dincolo de înțelegerea sa.
Deodată, Maiorul izbucni în rîs:
- Uneori și pe Maharani o cuprinde frica. Mi s-a întîmplat să o văd uitînd că are o minte luminată, că a înființat un liceu pentru fete și că a făcut să se voteze o lege care îngăduie femeilor hinduse să divorțeze. Dar acestea nu contează. Cîteodată acel „ceva” pune stăpînire și pe ea, readucînd-o la starea de sălbăticie de odinioară, supunînd-o superstițiilor, ca pe vremea cînd au adus-o aici după ce a coborît din munți. Deasupra Indiei plutește ca un nor... o religie care nu a suferit reforme, o religie născută din natură - asemenea tuturor credințelor - și care a cunoscut o ascensiune fantastică, intrînd apoi în declin ca orice religie sălbatică, împănată de imagini idolatre și tabu-uri ce slăvesc principiul răului și al nimicirii deopotrivă cu cel al binelui și al creației. Poate că în manifestările ei este mai sălbatică și mai înfricoșătoare decît a fost vreodată creștinismul păgîn al evului mediu. Și aceasta nu se întîmplă fiindcă oamenii sînt diferiți de cei din alte colțuri ale lumii. Această religie a fost zămislită nu de indivizi, ci de India însăși... de pămîntul, de soarele, de cerul ei, de însăși viața crudă și nepăsătoare a Indiei. În țara ceasta soarele arde nemilos, cîmpile sînt aride, uraganele nimicitoare, fertilitatea și liniștea au o existență scurtă, șerpii și fiarele sălbatice bîntuie, inundațiile, seceta, cutremurele se țin lanț, iar natura este mai ostilă ca oriunde. Pe continentul acest suprapopulat și adeseori suprafertil, pe cît este de Africa de pustie, de sterilă, colcăie viața... o viață însă care cuprinde în esența ei tot ce poate fi mai amenințător, mai rău, mai destructiv.
Maiorul deveni grav, solemn.
- Vedeți, aceasta e .. India, suspină el. De aceea a fost întotdeauna toturată, chinuită... de aceea conducătorii s-au arătat întotdeauna neînchipuit de măreți și de barbari... de aceea mizeria și molimele ei depășesc pe cele ale altor națiuni. Este o țară în care sălbăticia cunoaște exagerări incredibile, cruzimea este mai crudă, iar frumusețea mai frumoasă ca în orice parte a lumii. Din toate acestea s-a născut credința, a atins culmi nebănuite, apoi a intrat în declin, slăvind principiile crude ale distrugerii. Pretutindeni în lume natura a fost ostilă omului pînă cînd aceasta a reușit grație inteligenței sale să o supună. În India însă natura a rămas un monstru ce nu poate fi cîtuși de puțin îmblînzit. Trebuie să o adori sub aspectul zeiței Kali****, tocmai fiindcă această adorare pare lipsită de logică. Miss Macdaid are în parte dreptate. Îi putem educa pe indieni, le putem hrăni mulțumitor copii, putem încerca să zăgăzuim molimele, dar pînă în cele din urmă tot natura va ieși învingătoare. Aici, în Ranchipur, am străbătut un drum lung, dar la sfîrșit vom fi înfrînți de India însăși, de acest continent imposibil de cucerit.
Maiorul reluă:
- Mr. Bannerjee nu este înfricoșat de niște vagi simboluri ridicate la rang de zeități, ci de ceva mai sălbatic și mai profund. Este înspăimîntat de India însăși. Zeii sînt doar niște umbre. Seceta, musonii, cutremurele de pămînt, lepra, ciuma, tifosul, arșița soarelui și cerul sterp se află la temelia spaimelor lui. Mr. Bannerjee nu strălucește prin intelegență și își închipuie că zeița Kali este aceea care îl îngrozește. Este conștient, pe bună dreptate, că în ciuda educației sale dobîndită la Oxford***** și a conversațiilor sale despre Londra și Paris, rămîne un indian și orice ar face nu va scăpa de India.
Suspină iarăși, apoi adăugă:
- Poate că și noi vom fi înfrînți. Nu cred că este atît de simplu, precum crede Miss Macdaid. Oricum, facem o încercare. Dar nu este de loc ușor, cînd un întreg popor trăiește sub stăpînirea fricii, nu a unei credințe. Dumneavoastră europenii sînteți pe moarte fiindcă v-ați pierdut credința. Cîteodată cred însă că e mai bine să nu crezi în nimic decît să ai o credință ca a noastră. Noi trebuie să ne înfrîngem teama, negația, vidul. De aici provine și superioritatea amicilor noștri musulmani. Nu-i înspăimîntă nimic, nici cerul și nici pămîntul... nici India nu-i îngrozește. Mai mult ca oricare alții, au reușit aproape să o supună, dar pînă în cele din urmă și au fost înfrînți. N-a fost cucerită nici de englezi. Și ei nu sînt decît niște tolerați pînă într-o zi cînd India, cu toate forțele ei reale și bune, se va răsuci în somn și-i va da peste cap, așa cum i-a dat și pe Asoka******, și pe Alexandru*******, și pe moguli********, și pe tătari, și pe chinezi.
Vocea și ochii Maiorului oglindeau o tristețe și o descurajare pe care Ransome le deslușise și la alți indieni. Dar alături de acestea citi și un fel de mocnire a unui triumf și unei mîndrii izvorîte poate din conștiința că făcea parte din acest vast, necucerit și tragic continent. Maiorul nu avea nici optimismul robust al lui Rașid Ali Khan, atît de mîndru de sîngele său de cuceritor, și nici vioiciunea veselă, de pasăre, a lui Mr. Jobnekar, de curînd eliberat din sclavia apăsătoare a atîtor secole. Maiorul era mai inteligent decît oricare dintre ei, și pe deasupra mai era înzestrat și cu instinctul și sensibilitatea unei rase și a unei caste a căror vechime putea fi anevoie cuprinsă în unitățile noastre de timp.
Erau moment cînd și pe Maior îl încolțea frica. Și aceasta era fascinația pe care o exercita asupra lui Ransome. Maiorul era un copil, dar în același timp bătrîn ca vremea. Părea să găsească viața prea dureroasă pentru a o purta astfel decît aruncîndu-se în vîrtejul ei și pierzîndu-se în spaima și confuzia iscată. Căci Maiorului nu-i va fi niciodată posibil să se retragă în adînca negare a vieții contemplative.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne*********, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 272-276.
NOTE M. T.
* BRAHMÁN, -Ă (‹ fr.) s. n., s. m. și f. 1. Cuvînt sanscrit desemnînd, în gîndirea indiană, absolutul, sufletul universal sau divinitatea impersonală abstractă din care provine tot ce există și din care orice ființă, animal sau plantă, deține o particulă, sufletul individual (ātman). 2. S. m. și f.Membru al clasei sacerdotale considerată cea mai înaltă din cele patru caste principale: avînd ca îndatoriri îndeplinirea sacrificiilor, studiulVedelor și explicarea lor, binefacerile. Sursa: Dicționarul Enciclopedic (1993-2009) (https://dexonline.ro/definitie/brahman) (http://www.hinduwebsite.com/brahmanmain.asp)
** druíd, druizi s. m. Preot celt. Druizii formau o clasă sacerdotală, având o doctrină religioasă proprie, și credeau, printre altele, în nemurirea sufletului și în metempsihoză. Prin atribuțiile lor juridice au avut o puternică influență politică, socială și religioasă în țările celtice (Irlanda, Bretania, Galia). – Din fr. druide, lat. druida. Sursa: D.Religios (1994) (https://dexonline.ro/definitie/druid)
*** Imperiul Roman de Apus (476).
**** Kali = Zeița hindusă a timpului, morții și întunericului, soția zeului Shiva. (http://www.britannica.com/topic/Kali)
***** Oxford = Cea mai veche universitate britanică, înființată în secolul XI. (https://www.ox.ac.uk/about/organisation/history?wssl=1)
****** Asoka (304 î. H. - 232 î. H.) = În timpul domniei sale (270 î. H. - 232 î. H.), imperiul indian Maurya a cunoscut maxima expansiune. A abandonat religia hindusă pentru budism. (http://www.buddhanet.net/e-learning/dharmadata/fdd9.htm)
******* Alexandru cel Mare (359 î. H. - 323 î. H.) = Rege al Macedoniei (336 î. H. - 323 î. H.). În timpul lungii sale campanii în Orient (334 î. H. - 323 î. H.), el a cucerit și vestul Indiei (326 î. H.), limita imperiului său. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/b-t-lia-alexandru-cel-mare-regele-indian-poros)
******** MARII MOGULI, dinastie de cârmuitori ai așa-zisului Imperiu Mogul (1526-1858) din India. Întemeiată de Babur. Reprezentanți de seamă: Akbar, Jahāngῑr, Shah-Dhajan, Aurangzeb ș.a. În 1858 colonizatorii englezi au suprimat oficial dinastia, trecând și India sub cârmuirea directă a Coroanei engleze. Sursa: Dicționar Enciclopedic (1993-2009) (https://dexonline.ro/definitie/mogul) (http://politeia.org.ro/magazin-istoric/civilizatii-india-islamica-mogulii-mughals/24069/)
(...)
Ransome nu socotea că atmosfera de mister sinistru, care plutea deasupra casei, avea de-a face cu sacrificiile tainice, ori cu orgiile ascunse, așa cum obișnuiau ziariștii de mîna a doua să descrie riturile hinduse. Era convins că originea acestei ambianțe avea un caracter mai puțin senzațional și o altă explicație, pe care o resimțea din ce în ce mai mult ca pe un lucru real, aproape tangibil. Era prezentă peste tot. Dacă aveai ochi pătrunzători, urechi agere și un oarecare fler, o simțeai ori de cîte ori intrai în casă. Plutea ca o mireasmă subtilă, dar coruptă, în jurul lui Mr. Bannerjee și a soției sale. Stăruia în toate încăperile. Uneori ieșea brusc la lumină, făcîndu-și simțită existența printr-o intonație, printr-o privire înfricoșată, care o făceau pînă și pe Mrs. Bannerjee să se transforme - în timp ce-i vorbeai - dintr-o ființă rece, distantă, dar reală, familiară chiar, într-o făptură neînțeleasă, înspăimîntată, sălbatică. Această metamorfoză, - remarcase Ransome - nu se limita la soții Bannerjee, ci se manifesta în nenumărate cazuri la mai toți indienii pe care-i cunoscuse. Chiar și pe dîrza, mîndra și independenta Maharani o văzuse schimbîndu-se brusc, misterios, în vreme ce el îi vorbea. În casa soților Bennarjee impresia aceasta era și mai acută deoarece Mr. Bannerjee fiind un bengali și avînd pretenția de a fi un indian luminat, format după tiparuri europene, contrastul era și mai izbitor, iar misterul ieșea și mai pregnant în evidență.
Ransome se convinse treptat că acest ceva contribuia la separarea dintre indieni și europeni, rupînd legăturile lor de intimitate, uscînd prieteniile cele mai apropiate, lăsîndu-le sterpe și goale. Scriitorii se refereau la acest fenomen numindu-l vulgar „misterul Indiei”, dar Ransome era prea inteligent ca să accepte acest teorii, după cum nu putea accepta nici ieftinele șmecherii ale fakirilor. Nega existența misterelor pentru că descoperise că în cele din urmă misterele hinduse, chiar și cel mai ezoterice, aveau explicații destul de simple.
După un timp începu să pună întrebări indienilor pe care îi socotea mai apropiați, dar nu realizase decît foarte puține progrese, pînă în ziua cînd se adresase Maiorului Safka. Nu avea nici un rost să ceară lămuriri lui Ali Khan. Musulmanii nu înțelegeau acest lucru. Inimosul și sincerul Rașid era de părere că în acest mister care-i făcea pe hinduși atît de lași, de trădători, de nestatornici își avea originea în neînțelegerile și tulburările dintre musulmani și hinduși. Pe musulmani îi irita și îi intriga mai mult chiar decît îl iritau și intrigau pe Ransome însuși.
Dar Maiorul Safka era un hindus, un brahman* eliberat; îl eliberaseră poate chiar strămoșii lui care, în loc să se încline în fața misterului și a spaimei, luptaseră împotriva acestora. Medicul se eliberase poate și datorită credinței lui în știință și în superioritatea inteligenței umane asupra răului din natură, înmagazinat în trupurile misterioșilor zei.
- Aceasta este marea racilă a Indiei, spunea Maiorul Safka. Ai putea s-o numești răul hindus. Înăbușă, paralizează, asfixiază. Este asemenea duhorilor care plutesc asupra cartierelor sărace, cînd sînt bîntuite de ciumă ori de variolă.
Discutaseră adeseori despre această chestiune, uneori pe veranda lui Ransome, alteori în biroul Maiorului, la spital. Cîteodată Miss Macdaid intra, îi asculta cîteva clipe, apoi se strîmba disprețuitor, învinuindu-i că își pierd vremea, vorbind despre lucruri fără rost. Numai educația, curățenia și o hrană îndestulătoare ar putea salva India, obișnuia ea să spună.
Maiorului îi plăcea să discute despre această chestiune și ori de cîte ori ataca acest subiect lucrurile i se limpezeau în minte. De fiecare dată îl făcea și pe Ransome să înțeleagă lucrurile mai bine, mai clar.
- Acest rău își are originea în misticism, iar manifestările lui sînt tot mistice. Ca să înțelegi acest lucuru, trebuie să cunoști întreaga istorie a religiei hinduse - originile, ascensiunea, declinul ei. Nu știu să fi existat ceva asemănător de-a lungul istoriei, decît poate credințele stranii, ezoterice din evul cel mai întunecat al Europei, cînd pustnicii se retrăgeau în peșteri dedicîndu-se contemplației, ca acel șarlatan bătrîn, tatăl lui Bannerjee. Oameni inteligenți intrau în mînăstiri pentru că numai acolo puteau păstra vie flacăra culturii și a civilizației. Un fel de nor plutea desupra Europei în acele vremuri... un nor pe care l-aș putea numi credință și religie, în ciuda grosolăniei și a superstițiilor , vremuri în care creștinismul devenise un nefast amestec de credințe în care găseai învățămintele lui Hristos îmbinate ciudat cu păgînismul druid**, cu superstiții izvorîte din ținuturile mlăștinoase ale Germaniei, peste care se suprapuneau raționamentele romane și superstițiile romane și grecești. Acest nor pătrundea în fiecare casă și își punea pecetea pe viața fiecărui om. Nu scăpau de influența lui decît cei care se închideau în mănăstiri sau trăiau ca animalele în peșteri. Armate de vrăjitori, de demoni, de strigoi bîntuiau mințile și existența pînă și a celor mai inteligenți oameni, făcîndu-i să trăiască sub teroarea unei credințe care glorifica răul nu binele. Aceast s-a petrecut în cursul căderii unui mare imperiu***, a prăbușirii unei întregi civilizații.
Maiorul reluă după o scurtă pauză:
- După cum vezi, un agent de asigurări retras din afaceri, cum e de pildă bătrînul Bannerjee, simte că-l cotropește frica; spre a scăpa de păcate se izolează de lume și devine sfînt tocmai fiindcă viața lui nu a fost de loc sfîntă. Banii agonisiți de el n-au provenit din afaceri curate și, la un moment dat, omul nostru este cuprins de frică; nu știu de ce îi este frică, dar îl stăpînește totuși acest simțămînt. Și Bannerjee fiul este înfricoșat, în ciuda manierelor lui rafinate, a limbajului său distins; este un laș și din cînd în cînd simte pogorînd asupra lui o groază nelămurită, datorită unei mase imponderabile de lucruri aflate dincolo de înțelegerea sa.
Deodată, Maiorul izbucni în rîs:
- Uneori și pe Maharani o cuprinde frica. Mi s-a întîmplat să o văd uitînd că are o minte luminată, că a înființat un liceu pentru fete și că a făcut să se voteze o lege care îngăduie femeilor hinduse să divorțeze. Dar acestea nu contează. Cîteodată acel „ceva” pune stăpînire și pe ea, readucînd-o la starea de sălbăticie de odinioară, supunînd-o superstițiilor, ca pe vremea cînd au adus-o aici după ce a coborît din munți. Deasupra Indiei plutește ca un nor... o religie care nu a suferit reforme, o religie născută din natură - asemenea tuturor credințelor - și care a cunoscut o ascensiune fantastică, intrînd apoi în declin ca orice religie sălbatică, împănată de imagini idolatre și tabu-uri ce slăvesc principiul răului și al nimicirii deopotrivă cu cel al binelui și al creației. Poate că în manifestările ei este mai sălbatică și mai înfricoșătoare decît a fost vreodată creștinismul păgîn al evului mediu. Și aceasta nu se întîmplă fiindcă oamenii sînt diferiți de cei din alte colțuri ale lumii. Această religie a fost zămislită nu de indivizi, ci de India însăși... de pămîntul, de soarele, de cerul ei, de însăși viața crudă și nepăsătoare a Indiei. În țara ceasta soarele arde nemilos, cîmpile sînt aride, uraganele nimicitoare, fertilitatea și liniștea au o existență scurtă, șerpii și fiarele sălbatice bîntuie, inundațiile, seceta, cutremurele se țin lanț, iar natura este mai ostilă ca oriunde. Pe continentul acest suprapopulat și adeseori suprafertil, pe cît este de Africa de pustie, de sterilă, colcăie viața... o viață însă care cuprinde în esența ei tot ce poate fi mai amenințător, mai rău, mai destructiv.
Maiorul deveni grav, solemn.
- Vedeți, aceasta e .. India, suspină el. De aceea a fost întotdeauna toturată, chinuită... de aceea conducătorii s-au arătat întotdeauna neînchipuit de măreți și de barbari... de aceea mizeria și molimele ei depășesc pe cele ale altor națiuni. Este o țară în care sălbăticia cunoaște exagerări incredibile, cruzimea este mai crudă, iar frumusețea mai frumoasă ca în orice parte a lumii. Din toate acestea s-a născut credința, a atins culmi nebănuite, apoi a intrat în declin, slăvind principiile crude ale distrugerii. Pretutindeni în lume natura a fost ostilă omului pînă cînd aceasta a reușit grație inteligenței sale să o supună. În India însă natura a rămas un monstru ce nu poate fi cîtuși de puțin îmblînzit. Trebuie să o adori sub aspectul zeiței Kali****, tocmai fiindcă această adorare pare lipsită de logică. Miss Macdaid are în parte dreptate. Îi putem educa pe indieni, le putem hrăni mulțumitor copii, putem încerca să zăgăzuim molimele, dar pînă în cele din urmă tot natura va ieși învingătoare. Aici, în Ranchipur, am străbătut un drum lung, dar la sfîrșit vom fi înfrînți de India însăși, de acest continent imposibil de cucerit.
Maiorul reluă:
- Mr. Bannerjee nu este înfricoșat de niște vagi simboluri ridicate la rang de zeități, ci de ceva mai sălbatic și mai profund. Este înspăimîntat de India însăși. Zeii sînt doar niște umbre. Seceta, musonii, cutremurele de pămînt, lepra, ciuma, tifosul, arșița soarelui și cerul sterp se află la temelia spaimelor lui. Mr. Bannerjee nu strălucește prin intelegență și își închipuie că zeița Kali este aceea care îl îngrozește. Este conștient, pe bună dreptate, că în ciuda educației sale dobîndită la Oxford***** și a conversațiilor sale despre Londra și Paris, rămîne un indian și orice ar face nu va scăpa de India.
Suspină iarăși, apoi adăugă:
- Poate că și noi vom fi înfrînți. Nu cred că este atît de simplu, precum crede Miss Macdaid. Oricum, facem o încercare. Dar nu este de loc ușor, cînd un întreg popor trăiește sub stăpînirea fricii, nu a unei credințe. Dumneavoastră europenii sînteți pe moarte fiindcă v-ați pierdut credința. Cîteodată cred însă că e mai bine să nu crezi în nimic decît să ai o credință ca a noastră. Noi trebuie să ne înfrîngem teama, negația, vidul. De aici provine și superioritatea amicilor noștri musulmani. Nu-i înspăimîntă nimic, nici cerul și nici pămîntul... nici India nu-i îngrozește. Mai mult ca oricare alții, au reușit aproape să o supună, dar pînă în cele din urmă și au fost înfrînți. N-a fost cucerită nici de englezi. Și ei nu sînt decît niște tolerați pînă într-o zi cînd India, cu toate forțele ei reale și bune, se va răsuci în somn și-i va da peste cap, așa cum i-a dat și pe Asoka******, și pe Alexandru*******, și pe moguli********, și pe tătari, și pe chinezi.
Vocea și ochii Maiorului oglindeau o tristețe și o descurajare pe care Ransome le deslușise și la alți indieni. Dar alături de acestea citi și un fel de mocnire a unui triumf și unei mîndrii izvorîte poate din conștiința că făcea parte din acest vast, necucerit și tragic continent. Maiorul nu avea nici optimismul robust al lui Rașid Ali Khan, atît de mîndru de sîngele său de cuceritor, și nici vioiciunea veselă, de pasăre, a lui Mr. Jobnekar, de curînd eliberat din sclavia apăsătoare a atîtor secole. Maiorul era mai inteligent decît oricare dintre ei, și pe deasupra mai era înzestrat și cu instinctul și sensibilitatea unei rase și a unei caste a căror vechime putea fi anevoie cuprinsă în unitățile noastre de timp.
Erau moment cînd și pe Maior îl încolțea frica. Și aceasta era fascinația pe care o exercita asupra lui Ransome. Maiorul era un copil, dar în același timp bătrîn ca vremea. Părea să găsească viața prea dureroasă pentru a o purta astfel decît aruncîndu-se în vîrtejul ei și pierzîndu-se în spaima și confuzia iscată. Căci Maiorului nu-i va fi niciodată posibil să se retragă în adînca negare a vieții contemplative.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne*********, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 272-276.
NOTE M. T.
* BRAHMÁN, -Ă (‹ fr.) s. n., s. m. și f. 1. Cuvînt sanscrit desemnînd, în gîndirea indiană, absolutul, sufletul universal sau divinitatea impersonală abstractă din care provine tot ce există și din care orice ființă, animal sau plantă, deține o particulă, sufletul individual (ātman). 2. S. m. și f.Membru al clasei sacerdotale considerată cea mai înaltă din cele patru caste principale: avînd ca îndatoriri îndeplinirea sacrificiilor, studiulVedelor și explicarea lor, binefacerile. Sursa: Dicționarul Enciclopedic (1993-2009) (https://dexonline.ro/definitie/brahman) (http://www.hinduwebsite.com/brahmanmain.asp)
** druíd, druizi s. m. Preot celt. Druizii formau o clasă sacerdotală, având o doctrină religioasă proprie, și credeau, printre altele, în nemurirea sufletului și în metempsihoză. Prin atribuțiile lor juridice au avut o puternică influență politică, socială și religioasă în țările celtice (Irlanda, Bretania, Galia). – Din fr. druide, lat. druida. Sursa: D.Religios (1994) (https://dexonline.ro/definitie/druid)
*** Imperiul Roman de Apus (476).
**** Kali = Zeița hindusă a timpului, morții și întunericului, soția zeului Shiva. (http://www.britannica.com/topic/Kali)
***** Oxford = Cea mai veche universitate britanică, înființată în secolul XI. (https://www.ox.ac.uk/about/organisation/history?wssl=1)
****** Asoka (304 î. H. - 232 î. H.) = În timpul domniei sale (270 î. H. - 232 î. H.), imperiul indian Maurya a cunoscut maxima expansiune. A abandonat religia hindusă pentru budism. (http://www.buddhanet.net/e-learning/dharmadata/fdd9.htm)
******* Alexandru cel Mare (359 î. H. - 323 î. H.) = Rege al Macedoniei (336 î. H. - 323 î. H.). În timpul lungii sale campanii în Orient (334 î. H. - 323 î. H.), el a cucerit și vestul Indiei (326 î. H.), limita imperiului său. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/b-t-lia-alexandru-cel-mare-regele-indian-poros)
******** MARII MOGULI, dinastie de cârmuitori ai așa-zisului Imperiu Mogul (1526-1858) din India. Întemeiată de Babur. Reprezentanți de seamă: Akbar, Jahāngῑr, Shah-Dhajan, Aurangzeb ș.a. În 1858 colonizatorii englezi au suprimat oficial dinastia, trecând și India sub cârmuirea directă a Coroanei engleze. Sursa: Dicționar Enciclopedic (1993-2009) (https://dexonline.ro/definitie/mogul) (http://politeia.org.ro/magazin-istoric/civilizatii-india-islamica-mogulii-mughals/24069/)
********* Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)
joi, 23 iunie 2016
Un oraș medieval ruinat în India colonială britanică (BROMFIELD 1933-7)
<
(...)
Era nevoit să conducă încet, fiindcă noroiul era adînc și mașina risca în orice clipă să derapeze de pe șosea. După două ceasuri sosi în dreptul porții ruinate al lui El-Kautara. Era construită din piatră, roșie și împodobită cu sculpturi mogule*, pe jumătate acoperite de iederă și de alte plante mărunte crescute între crăpăturile zidului. Orașul acesta mort și tăcut, așezat la poalele muntelui, era înconjurat de ziduri groase și de un șanț larg, pe jumătate prăbușit și acoperit de ape. Ransome își imagină o clipă cum arăta orașul acesta odinioară, cînd piețele și moscheile erau pline de viață, cînd pe străzi forfoteau negustori și soldați, curtezane și dansatoare, cai și elefanți. Dar iluzia nu dură mult. Numai moartea și ruinele mai dăinuiau, iar pămîntul și le revendica necruțător.
Printre dărîmăturile care acopereau străzile și piațetele fusese deschis un drum destul de larg spre a permite unui automobil să treacă. Pe acest drum se angajă Ransome conducînd încet, ocolind cu grijă gropile adînci pline de apă, scobite ici și colo de intemperii. În curțile clădirilor și printre zidurile palatelor și caselor, crescuseră haotic smochini sălbatici și ficuși bengalezi, spărgînd acoperișuri, dînd la o parte țiglele aduse odinioară din nord, de la Delhi**, Agra*** și Lahore****.
În ritmul în care se desfășura istoria în India, El-Kautura nu era un oraș străvechi. Nu trecuse mai mult de un secol de cînd ultimii supuși ai Marelui Mogul se întorseseră din drum spre a privi pentru ultima oară zidurile pustii. Nimeni nu știa de ce fusese abandonat și lăsat să moară. Aceasta era India, gîndi Ransome. Înghițea totul, și ambiția omenească și credințele popoarelor și orașele și pe cuceritori, înghițea și faima și gloria. Numai reputația lui Akbar***** și a urmașilor săi supraviețuise, urmași care în ritmul desfășurării evenimentelor în Orient păreau să fi trăit pînă mai ieri. Asoka******, Marele Alexandru******* și ceilalți potentați trecuseră deja în legendă, devenind jumătate zei, jumătate oameni, ca Rama******** și Krișna*********. În copacii din curțile pustii atîrnau ciorchini de lilieci, care așteptau să vină noaptea spre a se avînta în nouri înfometați peste cîmpii spre Ranchipur. Ici și colo, de sub fragmente de acoperișuri rămase încă în picioare, chipuri patibulare, încadrate de șuvițe de păr unsuros, aruncau priviri sinistre asupra lu Ransome care, în timp ce străbătea străzile goale, străjuite de arcuri ruinate, avea senzația că este pîndit de mii de ochi. Toți aceștia erau bhili**********, acea populație sălbatică originară din munții de dincolo de Abana, care, îndată după venirea ploilor, coborau în vale și își căutau adăpost pentru ei, pentru copii și pentru capre, în ruinele moscheilor și ale templelor.
Ransome se opri în sfîrșit în piața mare în fața ruinelor unei uriașe moschei. Stătu multă vreme acolo, pătruns de un simțămînt de liniște, eliberat de indispoziția de pînă atunci. În singurătate aceea încerca o amărăciune și un fel de plăcere sinistră trezită de spectacolul care părea să-i spună: „Vezi? Aici a exista odată un mare și puternic oraș. Acum a pierit, așa cum vor mai pieri și alte orașe sortite nimicirii.” Părea să mai spună întregii lumi - dictatorilor, politicienilor, bancherilor, mărimilor zilei: „Priviți! Iată unde vă va duce lăcomia, nebunia, ura! Priviți! Tot ceea ce ați clădit se va prăbuși într-o zi în ruine, care vor ajunge cuibul liliecilor, al panterelor și al sălbaticilor.”
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne***********, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed.Univers, București, 1972, pp. 212-213.
NOTE M. T.
* MARII MOGULI, dinastie de cârmuitori ai așa-zisului Imperiu Mogul (1526-1858) din India. Întemeiată de Babur. Reprezentanți de seamă: Akbar, Jahāngῑr, Shah-Dhajan, Aurangzeb ș.a. În 1858 colonizatorii englezi au suprimat oficial dinastia, trecând și India sub cârmuirea directă a Coroanei engleze. Sursa: Dicționar Enciclopedic (1993-2009) (https://dexonline.ro/definitie/mogul) (http://politeia.org.ro/magazin-istoric/civilizatii-india-islamica-mogulii-mughals/24069/)
** Delhi = Oraș medieval din nordul Indiei. Împreună cu New Delhi, construit în 1911, constituie capitala Indiei moderne. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/6411/7/)
*** Agra = Oraș antic și medieval indian, în apropiere de Delhi. Între 1527 și 1658 a fost capitala Marilor Moguli. (http://agra.nic.in/aboutdistrict.html#history)
**** Lahore = Oraș antic și medieval indian. Al doilea oraș al Pakistanului, situat lângă granița cu India. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/5616/7/)
***** Akbar cel Mare (1542-1605) = Cel mai important Mare Mogul (1556 - 1605). (http://www.historytoday.com/richard-cavendish/death-emperor-akbar)
****** Asoka (304 î. H. - 232 î. H.) = În timpul domniei sale (270 î. H. - 232 î. H.), imperiul indian Maurya a cunoscut maxima expansiune. A abandonat religia hindusă pentru budism. (http://www.buddhanet.net/e-learning/dharmadata/fdd9.htm)
******* Alexandru cel Mare (359 î. H. - 323 î. H.) = Rege al Macedoniei (336 î. H. - 323 î. H.). În timpul lungii sale campanii în Orient (334 î. H. - 323 î. H.), el a cucerit și vestul Indiei (326 î. H.), limita imperiului său. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/b-t-lia-alexandru-cel-mare-regele-indian-poros)
******** Rama = Zeitate hindusă, considerată o încarnare a lui Vișnu, unul din cei trei zei importanți hinduși și susținător al universului. Rama este personajul principal al legendei Ramayana. (http://www.britannica.com/topic/Rama-Hindu-deity)
********* Krișna = Zeitate hindusă, considerată o încarnare a lui Vișnu. (http://www.krishna.com/info/about-krishna)
********** bhili = Populație din zona vest-centrală a Indiei, vorbitoare a unei limbi indo-europene. (https://www.ethnologue.com/language/bhb)
*********** Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)
(...)
Era nevoit să conducă încet, fiindcă noroiul era adînc și mașina risca în orice clipă să derapeze de pe șosea. După două ceasuri sosi în dreptul porții ruinate al lui El-Kautara. Era construită din piatră, roșie și împodobită cu sculpturi mogule*, pe jumătate acoperite de iederă și de alte plante mărunte crescute între crăpăturile zidului. Orașul acesta mort și tăcut, așezat la poalele muntelui, era înconjurat de ziduri groase și de un șanț larg, pe jumătate prăbușit și acoperit de ape. Ransome își imagină o clipă cum arăta orașul acesta odinioară, cînd piețele și moscheile erau pline de viață, cînd pe străzi forfoteau negustori și soldați, curtezane și dansatoare, cai și elefanți. Dar iluzia nu dură mult. Numai moartea și ruinele mai dăinuiau, iar pămîntul și le revendica necruțător.
Printre dărîmăturile care acopereau străzile și piațetele fusese deschis un drum destul de larg spre a permite unui automobil să treacă. Pe acest drum se angajă Ransome conducînd încet, ocolind cu grijă gropile adînci pline de apă, scobite ici și colo de intemperii. În curțile clădirilor și printre zidurile palatelor și caselor, crescuseră haotic smochini sălbatici și ficuși bengalezi, spărgînd acoperișuri, dînd la o parte țiglele aduse odinioară din nord, de la Delhi**, Agra*** și Lahore****.
În ritmul în care se desfășura istoria în India, El-Kautura nu era un oraș străvechi. Nu trecuse mai mult de un secol de cînd ultimii supuși ai Marelui Mogul se întorseseră din drum spre a privi pentru ultima oară zidurile pustii. Nimeni nu știa de ce fusese abandonat și lăsat să moară. Aceasta era India, gîndi Ransome. Înghițea totul, și ambiția omenească și credințele popoarelor și orașele și pe cuceritori, înghițea și faima și gloria. Numai reputația lui Akbar***** și a urmașilor săi supraviețuise, urmași care în ritmul desfășurării evenimentelor în Orient păreau să fi trăit pînă mai ieri. Asoka******, Marele Alexandru******* și ceilalți potentați trecuseră deja în legendă, devenind jumătate zei, jumătate oameni, ca Rama******** și Krișna*********. În copacii din curțile pustii atîrnau ciorchini de lilieci, care așteptau să vină noaptea spre a se avînta în nouri înfometați peste cîmpii spre Ranchipur. Ici și colo, de sub fragmente de acoperișuri rămase încă în picioare, chipuri patibulare, încadrate de șuvițe de păr unsuros, aruncau priviri sinistre asupra lu Ransome care, în timp ce străbătea străzile goale, străjuite de arcuri ruinate, avea senzația că este pîndit de mii de ochi. Toți aceștia erau bhili**********, acea populație sălbatică originară din munții de dincolo de Abana, care, îndată după venirea ploilor, coborau în vale și își căutau adăpost pentru ei, pentru copii și pentru capre, în ruinele moscheilor și ale templelor.
Ransome se opri în sfîrșit în piața mare în fața ruinelor unei uriașe moschei. Stătu multă vreme acolo, pătruns de un simțămînt de liniște, eliberat de indispoziția de pînă atunci. În singurătate aceea încerca o amărăciune și un fel de plăcere sinistră trezită de spectacolul care părea să-i spună: „Vezi? Aici a exista odată un mare și puternic oraș. Acum a pierit, așa cum vor mai pieri și alte orașe sortite nimicirii.” Părea să mai spună întregii lumi - dictatorilor, politicienilor, bancherilor, mărimilor zilei: „Priviți! Iată unde vă va duce lăcomia, nebunia, ura! Priviți! Tot ceea ce ați clădit se va prăbuși într-o zi în ruine, care vor ajunge cuibul liliecilor, al panterelor și al sălbaticilor.”
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne***********, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed.Univers, București, 1972, pp. 212-213.
NOTE M. T.
* MARII MOGULI, dinastie de cârmuitori ai așa-zisului Imperiu Mogul (1526-1858) din India. Întemeiată de Babur. Reprezentanți de seamă: Akbar, Jahāngῑr, Shah-Dhajan, Aurangzeb ș.a. În 1858 colonizatorii englezi au suprimat oficial dinastia, trecând și India sub cârmuirea directă a Coroanei engleze. Sursa: Dicționar Enciclopedic (1993-2009) (https://dexonline.ro/definitie/mogul) (http://politeia.org.ro/magazin-istoric/civilizatii-india-islamica-mogulii-mughals/24069/)
** Delhi = Oraș medieval din nordul Indiei. Împreună cu New Delhi, construit în 1911, constituie capitala Indiei moderne. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/6411/7/)
*** Agra = Oraș antic și medieval indian, în apropiere de Delhi. Între 1527 și 1658 a fost capitala Marilor Moguli. (http://agra.nic.in/aboutdistrict.html#history)
**** Lahore = Oraș antic și medieval indian. Al doilea oraș al Pakistanului, situat lângă granița cu India. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/5616/7/)
***** Akbar cel Mare (1542-1605) = Cel mai important Mare Mogul (1556 - 1605). (http://www.historytoday.com/richard-cavendish/death-emperor-akbar)
****** Asoka (304 î. H. - 232 î. H.) = În timpul domniei sale (270 î. H. - 232 î. H.), imperiul indian Maurya a cunoscut maxima expansiune. A abandonat religia hindusă pentru budism. (http://www.buddhanet.net/e-learning/dharmadata/fdd9.htm)
******* Alexandru cel Mare (359 î. H. - 323 î. H.) = Rege al Macedoniei (336 î. H. - 323 î. H.). În timpul lungii sale campanii în Orient (334 î. H. - 323 î. H.), el a cucerit și vestul Indiei (326 î. H.), limita imperiului său. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/b-t-lia-alexandru-cel-mare-regele-indian-poros)
******** Rama = Zeitate hindusă, considerată o încarnare a lui Vișnu, unul din cei trei zei importanți hinduși și susținător al universului. Rama este personajul principal al legendei Ramayana. (http://www.britannica.com/topic/Rama-Hindu-deity)
********* Krișna = Zeitate hindusă, considerată o încarnare a lui Vișnu. (http://www.krishna.com/info/about-krishna)
********** bhili = Populație din zona vest-centrală a Indiei, vorbitoare a unei limbi indo-europene. (https://www.ethnologue.com/language/bhb)
*********** Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)
marți, 2 februarie 2016
Congresul monarhilor europeni de la Viena din 1814-1815 (THACKERAY 1848)
<
Cei cărora le place să lase deoparte cartea de istorie și să facă speculații asupra lucrurilor care ar fi putut să se întîmple dacă n-ar fi intervenit evenimentul fatal care a avut loc în realitate (mod de-a medita cît se poate de enigmatic, amuzant, ingenios și folositor) s-au gîndit, fără îndoială, în sinea lor în momentul deosebit de neprielnic pe care l-a ales Napoleon ca să se întoarcă de pe Elba* și să-și sloboadă vulturul din golful San Juan către Notre-Dame. Istoricii noștri ne spun că armatele puterilor aliate erau toate și în mod providențial pe picior de război, gata să-l zdrobească în cel mai scurt timp pe împăratul de pe Elba. Auguștii speculanți adunați la Viena**, care tăiau regatele Europei în bucăți, potrivit înțelepciunii lor, aveau destule motive să se încaiere între ei și să facă armatele care-l învinseseră pe Napoleon să se lupte între ele dacă nu le-ar fi fost teamă de întoarcerea obiectului urii lor și a dușmăniei generale. Cutare monarh își avea armata pe picior de război pentru că îngenunchease Polonia*** și era hotărît s-o păstreze pentru el; altul jefuise jumătate din Saxonia**** și avea toate motivele să-și mențină achiziția; iar un al treilea era foarte îngrijorat de soarta Italiei*****. Fiecare striga împotriva rapacității celuilalt; și dacă corsicanul****** n-ar fi făcut altceva decît să aștepte acolo la închisoare pînă ce toate părțile interesate s-ar fi zvîrlit una asupra alteia, el s-ar fi putut reîntoarce și pune mîna pe putere nestingherit de nimeni.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor*******, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, pp. 285-286.
NOTE M. T.
* După ce Parisul a fost ocupat de coaliția a VI a europeană antifranceză, Împăratul Napoleon I a fost exilat la 11 aprilie 1814 în insula mediteraneană Elba. În martie 1815 el a debarcat prin surprindere în sudul Franței și a reluat tronul de la regele Ludovic XVIII Bourbon. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/acum-200-ani-napoleon-e-exilat-insula-elba)
** În perioada septembrie 1814 - iunie 1815 la Viena a avut loc un congres al puterilor învingătoare ale împăratului francez Napoleon I (Rusia, Marea Britanie, Prusia, Austria), care au stabilit sistemul politic european, ce va rămâne în vigoare în linii mari până la Primul Război Mondial (1914-1918). (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/congresul-viena-i-pacea-european)
*** Polonia fusese împărțită în 1772, 1793 și 1795 de Prusia, Austria și Rusia, ultima ocupând cea mai mare parte a acestui regat medieval. După ce a învins Rusia, Austria și Prusia în 1805-1807, Napoleon a constituit în 1807 un ducat aliat al Varșoviei. (http://theo-phyl.blogspot.ro/2010/05/o-istorie-poloniei-66.html)
**** Când a desființat Imperiul romano-german în 1806, Napoleon a ridicat principatul aliat al Saxoniei la rangul de regat, acesta fiind ocupat de Prusia în 1813. (http://www.sachsen.de/en/223.htm)
***** Austria primește la congres Lombardia și Veneția, în nordul Italiei, iar ducatele Toscana și Parma revin unor membri ai casei de Habsburg. (http://ro.scribd.com/doc/40714040/Congresul-de-La-Viena-1815#scribd)
****** Napoleon s-a născut în Corsica în 1769. (http://www.biblacad.ro/UPC-Napoleon.html)
******* Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
Cei cărora le place să lase deoparte cartea de istorie și să facă speculații asupra lucrurilor care ar fi putut să se întîmple dacă n-ar fi intervenit evenimentul fatal care a avut loc în realitate (mod de-a medita cît se poate de enigmatic, amuzant, ingenios și folositor) s-au gîndit, fără îndoială, în sinea lor în momentul deosebit de neprielnic pe care l-a ales Napoleon ca să se întoarcă de pe Elba* și să-și sloboadă vulturul din golful San Juan către Notre-Dame. Istoricii noștri ne spun că armatele puterilor aliate erau toate și în mod providențial pe picior de război, gata să-l zdrobească în cel mai scurt timp pe împăratul de pe Elba. Auguștii speculanți adunați la Viena**, care tăiau regatele Europei în bucăți, potrivit înțelepciunii lor, aveau destule motive să se încaiere între ei și să facă armatele care-l învinseseră pe Napoleon să se lupte între ele dacă nu le-ar fi fost teamă de întoarcerea obiectului urii lor și a dușmăniei generale. Cutare monarh își avea armata pe picior de război pentru că îngenunchease Polonia*** și era hotărît s-o păstreze pentru el; altul jefuise jumătate din Saxonia**** și avea toate motivele să-și mențină achiziția; iar un al treilea era foarte îngrijorat de soarta Italiei*****. Fiecare striga împotriva rapacității celuilalt; și dacă corsicanul****** n-ar fi făcut altceva decît să aștepte acolo la închisoare pînă ce toate părțile interesate s-ar fi zvîrlit una asupra alteia, el s-ar fi putut reîntoarce și pune mîna pe putere nestingherit de nimeni.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor*******, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, pp. 285-286.
NOTE M. T.
* După ce Parisul a fost ocupat de coaliția a VI a europeană antifranceză, Împăratul Napoleon I a fost exilat la 11 aprilie 1814 în insula mediteraneană Elba. În martie 1815 el a debarcat prin surprindere în sudul Franței și a reluat tronul de la regele Ludovic XVIII Bourbon. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/acum-200-ani-napoleon-e-exilat-insula-elba)
** În perioada septembrie 1814 - iunie 1815 la Viena a avut loc un congres al puterilor învingătoare ale împăratului francez Napoleon I (Rusia, Marea Britanie, Prusia, Austria), care au stabilit sistemul politic european, ce va rămâne în vigoare în linii mari până la Primul Război Mondial (1914-1918). (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/congresul-viena-i-pacea-european)
*** Polonia fusese împărțită în 1772, 1793 și 1795 de Prusia, Austria și Rusia, ultima ocupând cea mai mare parte a acestui regat medieval. După ce a învins Rusia, Austria și Prusia în 1805-1807, Napoleon a constituit în 1807 un ducat aliat al Varșoviei. (http://theo-phyl.blogspot.ro/2010/05/o-istorie-poloniei-66.html)
**** Când a desființat Imperiul romano-german în 1806, Napoleon a ridicat principatul aliat al Saxoniei la rangul de regat, acesta fiind ocupat de Prusia în 1813. (http://www.sachsen.de/en/223.htm)
***** Austria primește la congres Lombardia și Veneția, în nordul Italiei, iar ducatele Toscana și Parma revin unor membri ai casei de Habsburg. (http://ro.scribd.com/doc/40714040/Congresul-de-La-Viena-1815#scribd)
****** Napoleon s-a născut în Corsica în 1769. (http://www.biblacad.ro/UPC-Napoleon.html)
******* Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
joi, 31 decembrie 2015
Recomandarea unei absolvente de pension în Anglia la începutul secolului XIX (THACKERAY 1848)
<
(...)
Prezentînd respectuoasele mele complimente doamnei Fuddlestone, am onoarea (pe cale epistolară) să prezint doamnei pe cele două prietene ale mele domnișoara Tuffin și domnișoara Hawky.
Ambele domnișoare sînt perfect calificate pentru a preda greaca, latina și unele elemente de ebraică, matematicile și istoria, spaniola, franceza, italiana și geografia, muzica vocală și instrumentală, dansul - fără ajutorul nici unui alt profesor - precum și noțiuni de științe naturale. În mînuirea globului pămîntesc amîndouă sînt foarte dibace. În afară de asta, domnișoara Tuffin, care este fiica regretatului reverend* Thomas Tuffin (profesor la Corpus College din Cambridge**), poate preda și limba siriacă***, cît și noțiuni de drept constituțional. Dar cum ea nu are decît 18 ani și o înfățișare foarte plăcută, mă tem că numita domnișoară nu poate fi primită în familia lui sir Huddleston Fuddleston.
Cu domnișoara Letitia Hawky, în schimb, natura, n-a fost prea darnică. Are 29 ani; fața îi e foarte ciupită de vărsat. Șchioapătă puțin, are părul roșu și se uită cruciș. Dar amîndouă domnișoarele sînt înzestrate cu toate calitățile morale și religioase. Pretențiile lor, sînt bineînțeles, în raport cu meritele respective.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor****, vol. I, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, ed. Capitolul, București, 1992, p. 100.
NOTE M. T.
* REVERÉND, reverenzi, s. m. Titlu dat preoților sau călugărilor catolici ori membrilor unei confesiuni reformate; cuvios. ♦ Spec. Titlu dat pastorilor anglicani; persoană care poartă acest titlu. – Din fr. révérend, lat. reverendus. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/reverend)
** Colegiul Corpus Christi al Universității Cambridge a fost fondat în 1352 de breslele Corpus Christi și Fecioarei Maria. (http://www.corpus.cam.ac.uk/)
*** Limba siriacă era folosită în provincia romană Siria, fiind una din limbile în care liturghia creștină s-a tradus de timpuriu din limba greacă. (http://www.crestinortodox.ro/editoriale/limbile-liturgice-necesare-pentru-depasirea-simplei-asistente-cult-70032.html)
**** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
(...)
Prezentînd respectuoasele mele complimente doamnei Fuddlestone, am onoarea (pe cale epistolară) să prezint doamnei pe cele două prietene ale mele domnișoara Tuffin și domnișoara Hawky.
Ambele domnișoare sînt perfect calificate pentru a preda greaca, latina și unele elemente de ebraică, matematicile și istoria, spaniola, franceza, italiana și geografia, muzica vocală și instrumentală, dansul - fără ajutorul nici unui alt profesor - precum și noțiuni de științe naturale. În mînuirea globului pămîntesc amîndouă sînt foarte dibace. În afară de asta, domnișoara Tuffin, care este fiica regretatului reverend* Thomas Tuffin (profesor la Corpus College din Cambridge**), poate preda și limba siriacă***, cît și noțiuni de drept constituțional. Dar cum ea nu are decît 18 ani și o înfățișare foarte plăcută, mă tem că numita domnișoară nu poate fi primită în familia lui sir Huddleston Fuddleston.
Cu domnișoara Letitia Hawky, în schimb, natura, n-a fost prea darnică. Are 29 ani; fața îi e foarte ciupită de vărsat. Șchioapătă puțin, are părul roșu și se uită cruciș. Dar amîndouă domnișoarele sînt înzestrate cu toate calitățile morale și religioase. Pretențiile lor, sînt bineînțeles, în raport cu meritele respective.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor****, vol. I, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, ed. Capitolul, București, 1992, p. 100.
NOTE M. T.
* REVERÉND, reverenzi, s. m. Titlu dat preoților sau călugărilor catolici ori membrilor unei confesiuni reformate; cuvios. ♦ Spec. Titlu dat pastorilor anglicani; persoană care poartă acest titlu. – Din fr. révérend, lat. reverendus. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/reverend)
** Colegiul Corpus Christi al Universității Cambridge a fost fondat în 1352 de breslele Corpus Christi și Fecioarei Maria. (http://www.corpus.cam.ac.uk/)
*** Limba siriacă era folosită în provincia romană Siria, fiind una din limbile în care liturghia creștină s-a tradus de timpuriu din limba greacă. (http://www.crestinortodox.ro/editoriale/limbile-liturgice-necesare-pentru-depasirea-simplei-asistente-cult-70032.html)
**** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
miercuri, 23 decembrie 2015
Amintirea călătoriei cu diligența în Anglia la mijlocul secolului XIX (THACKERAY 1848)
<
(...)
Dar autorul acestor pagini, care-a făcut în zilele tinereții lui și pe o vreme tot așa de strălucitoare aceeași călătorie de neuitat, nu-și poate aminti de toate lucrurile acestea fără dulci și gingașe păreri de rău. Unde e acum drumul și voioasele întîmplări ale vieții? Chelsea* și Greenwich** au dispărut oare pentru hotărîre pentru bătrînul și credinciosul vizitiu cu nasul lui roș de bețivan? Și mă întreb, plin de mirare, unde sînt oare acuma acești neîntrecuți camarazi? O mai fi trăind bătrînul Weller, sau o fi murit? Dar chelnerii, oare, și hanurile în care serveau, și fripturile lor reci de vacă; dar rîndașul acela pipernicit, cu nasul învinețit și cu găleata lui zăngănitoare, unde este el oare acuma și unde e generația lui? Pentru strălucitoarele genii care mai umblă încă în pantalonași scurți și cu șorțulețe , care vor scrie romane pentru copiii prea iubitului cititor, acești oameni și aceste lucruri vor face la fel de mult parte din domeniul legendei și al istoriei ca și Ninive***, sau Richard Inimă de Leu****, sau Jak Sheppard. Pentru ei, diligențele***** sînt lucruri de poveste, iar un echipaj de patru cai, tot așa de fabulos ca Bucefal****** sau ca Black Bess********. Ah! cum le mai lucea părul cînd ridica de pe ei grăjdarul păturile și cînd porneau la drum! Și cum își mai fluturau cozile în vînt atunci cînd, cu coastele aburind, la capătul cursei, se întorceau cu gravitate în curtea hanului! Vai! n-avem să mai auzim niciodată sunetul goarnei în miez de noapte, nici să mai vedem cum se deschid barierele!
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor******** , vol. I, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, ed. Capitolul, București, 1992, p. 73.
NOTE M. T.
* Chelsea este un cartier al Londrei contemporane, domeniul fiind menționat în epoca saxonă, în secolul XI, înaintea cuceririi normande. (http://archive.org/stream/environsoflondon02lyso#page/70/mode/2up)
** Greenwich este un cartier al Londrei contemporane, menționat încă din Evul Mediu. (http://www.british-history.ac.uk/london-environs/vol4/pp426-493)
*** Ninive a fost situat pe malul fluviul Tigru, vis-a-vis de actualul oraș irakian Mosul. A fost locuit din neolitic și este menționat în Vechiul Testament. A fost ultima capitală a Imperiului Assirian, fiind distrus de o coaliție condusă de babilonieni în 612 î. H. (http://history-world.org/nineveh.htm) (http://semneletimpului.ro/social/cultura/expert-gradinile-suspendate-au-fost-in-ninive-nu-in-babilon.html)
**** Richard Plantagenet (1157-1199), supranumit Inimă de Leu, a domnit ca rege al Angliei sub numele de Richard I în perioada 1189-1199. (https://istoriiregasite.wordpress.com/2010/06/09/portrete-neconventionale-richard-inima-de-leu/)
***** În septembrie 1825 a început să funcționeze prima linie ferată din lume, între localitățile Stockton și Darlington din Anglia. (http://inventors.about.com/library/inventors/blrailroad.htm)
****** Bucefal a fost numele calului regelui Alexandru cel Mare al Macedoniei (336-323 î. H.) (http://www.istorie-pe-scurt.ro/alexandru-cel-mare-si-bucefal-legendarul-sau-cal/)
******* Black Bess a fost numele calului legendarului bandit englez Dick Turpin (1705-1739). (http://www.britannia.com/BritHeritage/turpin.html)
******** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
(...)
Dar autorul acestor pagini, care-a făcut în zilele tinereții lui și pe o vreme tot așa de strălucitoare aceeași călătorie de neuitat, nu-și poate aminti de toate lucrurile acestea fără dulci și gingașe păreri de rău. Unde e acum drumul și voioasele întîmplări ale vieții? Chelsea* și Greenwich** au dispărut oare pentru hotărîre pentru bătrînul și credinciosul vizitiu cu nasul lui roș de bețivan? Și mă întreb, plin de mirare, unde sînt oare acuma acești neîntrecuți camarazi? O mai fi trăind bătrînul Weller, sau o fi murit? Dar chelnerii, oare, și hanurile în care serveau, și fripturile lor reci de vacă; dar rîndașul acela pipernicit, cu nasul învinețit și cu găleata lui zăngănitoare, unde este el oare acuma și unde e generația lui? Pentru strălucitoarele genii care mai umblă încă în pantalonași scurți și cu șorțulețe , care vor scrie romane pentru copiii prea iubitului cititor, acești oameni și aceste lucruri vor face la fel de mult parte din domeniul legendei și al istoriei ca și Ninive***, sau Richard Inimă de Leu****, sau Jak Sheppard. Pentru ei, diligențele***** sînt lucruri de poveste, iar un echipaj de patru cai, tot așa de fabulos ca Bucefal****** sau ca Black Bess********. Ah! cum le mai lucea părul cînd ridica de pe ei grăjdarul păturile și cînd porneau la drum! Și cum își mai fluturau cozile în vînt atunci cînd, cu coastele aburind, la capătul cursei, se întorceau cu gravitate în curtea hanului! Vai! n-avem să mai auzim niciodată sunetul goarnei în miez de noapte, nici să mai vedem cum se deschid barierele!
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor******** , vol. I, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, ed. Capitolul, București, 1992, p. 73.
NOTE M. T.
* Chelsea este un cartier al Londrei contemporane, domeniul fiind menționat în epoca saxonă, în secolul XI, înaintea cuceririi normande. (http://archive.org/stream/environsoflondon02lyso#page/70/mode/2up)
** Greenwich este un cartier al Londrei contemporane, menționat încă din Evul Mediu. (http://www.british-history.ac.uk/london-environs/vol4/pp426-493)
*** Ninive a fost situat pe malul fluviul Tigru, vis-a-vis de actualul oraș irakian Mosul. A fost locuit din neolitic și este menționat în Vechiul Testament. A fost ultima capitală a Imperiului Assirian, fiind distrus de o coaliție condusă de babilonieni în 612 î. H. (http://history-world.org/nineveh.htm) (http://semneletimpului.ro/social/cultura/expert-gradinile-suspendate-au-fost-in-ninive-nu-in-babilon.html)
**** Richard Plantagenet (1157-1199), supranumit Inimă de Leu, a domnit ca rege al Angliei sub numele de Richard I în perioada 1189-1199. (https://istoriiregasite.wordpress.com/2010/06/09/portrete-neconventionale-richard-inima-de-leu/)
***** În septembrie 1825 a început să funcționeze prima linie ferată din lume, între localitățile Stockton și Darlington din Anglia. (http://inventors.about.com/library/inventors/blrailroad.htm)
****** Bucefal a fost numele calului regelui Alexandru cel Mare al Macedoniei (336-323 î. H.) (http://www.istorie-pe-scurt.ro/alexandru-cel-mare-si-bucefal-legendarul-sau-cal/)
******* Black Bess a fost numele calului legendarului bandit englez Dick Turpin (1705-1739). (http://www.britannia.com/BritHeritage/turpin.html)
******** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
miercuri, 2 decembrie 2015
Principalele evenimente din istoria Marii Britanii de la începutul secolului XX (GALSWORTHY 1933)
<
(...)
”Nu! își spuse tînărul Croom. Mănînc undeva un cotlet și mă duc la chestia aia din Drury Lane (1)!”
Își cumpără un loc bun, la balcon, în fund, dar cum avea ochi foarte buni, văzu bine. În curînd fu cu totul absorbit. Lipsise destul de mult timp din Anglia pentru a nutri unele sentimente față de patrie.
Pitoreasca suită de tablouri din istoria ultimelor treizeci de ani ai Angliei îl impresionă mai puternic decît i-ar fi plăcut să mărturisească oricui i-ar fi fost vecin de scaun. Războiul bur*, moartea reginei (2)**, scufundarea Titanicului***, războiul mondial****, armistițiul*****, vivat 1931*****, dacă cineva, după spectacol, i-ar fi cerut părerea, ar fi răspuns probabil: ”Minunat, dar m-a cam agasat”. (...) Cînd ieși în stradă, îi răsunau în urechi cuvintele de încheiere: „Măreție, demnitate și pace!” Emoționante, dar afurisit de ironice. (...) „Măreție, demnitate și pace!”
(...)
Rămîi cu bine Piccadilly! La revedere, Leicester Square! (2) Minunată scena aceea în care soldații mărșăluiau în spirală, fluierînd prin ceața întunecoasă; în timp ce în prim-planul iluminat, trei fete fardate repetau: ”Nu vrem să vă pierdem; dar socotim că trebuie să plecați!” Și din balcoanele aflate pe scenă, de-o parte și de alta, lumea privea în jos la ei și-i aplauda. Întregul tablou! Veselia de pe fețele celor trei fete fardate stingîndu-se treptat și devenind pînă la urmă sfîșietoare.
(1) Vechi teatru londonez, situat pe strada cu același nume.
(2) Moartea reginei Victoria, în 1901.
(1) Versuri dintr-un cîntec ostășesc, foarte popular în anii primului război mondial.
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell*******, trad. I. Aramă, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, pp. 136-137.
NOTE
* Burii erau coloniști olandezi stabiliți în sudul Africii în secolul XVII. Războiul dintre Marea Britanie și republicile bure Orange și Transvaal din 1899-1902 s-a încheiat cu victoria Marii Britanii și transformarea acestora în colonia Africa de Sud. (https://istoriiregasite.wordpress.com/2011/01/13/razboiul-anglo-bur/)
** Victoria de Hanovra (1819-1901) = Regină a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei în perioada 1837-1901, rămasă în istoria britanică ca epoca victoriană. (http://istorie-si-destin.blogspot.ro/2012/01/victoria-regina-angliei-si-imparateasa.html)
*** Pachebotul Titanic, care efectua prima sa cursă Southampton-New York, s-a lovit de un aisberg și s-a scufundat în Atlanticul de Nord în noaptea 14-15 aprilie 1912. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/scufundarea-titanicului-drama-melodrama)
**** Marea Britanie a participat la Primul Război Mondial (1914-1918) în coaliția învingătoare a Antantei împotriva alianței Puterilor Centrale. (http://www.agerpres.ro/economie/2015/03/09/cnbc-marea-britanie-a-terminat-de-platit-datoriile-din-primul-razboi-mondial-18-09-09)
***** La 11 noiembrie 1918 Antanta a încheiat armistițiul cu Germania, ultima dintre puterile Centrale rămase în Primul Război Mondial. (http://www.antena3.ro/externe/in-marea-britanie-traieste-un-veteran-din-primul-razboi-mondial-41648.html)
****** În timpul marii crize economice mondiale din 1929-1933 au avut loc alegeri parlamentare în Marea Britanie la 27 octombrie 1931. În urma scrutinului a fost format un guvern național din partidele laburist, conservator, liberal și național liberal, condus de laburistul Ramsay Macdonald, premier din 1929. (http://www.theguardian.com/politics/2005/apr/04/electionspast.past6)
******* ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)
(...)
”Nu! își spuse tînărul Croom. Mănînc undeva un cotlet și mă duc la chestia aia din Drury Lane (1)!”
Își cumpără un loc bun, la balcon, în fund, dar cum avea ochi foarte buni, văzu bine. În curînd fu cu totul absorbit. Lipsise destul de mult timp din Anglia pentru a nutri unele sentimente față de patrie.
Pitoreasca suită de tablouri din istoria ultimelor treizeci de ani ai Angliei îl impresionă mai puternic decît i-ar fi plăcut să mărturisească oricui i-ar fi fost vecin de scaun. Războiul bur*, moartea reginei (2)**, scufundarea Titanicului***, războiul mondial****, armistițiul*****, vivat 1931*****, dacă cineva, după spectacol, i-ar fi cerut părerea, ar fi răspuns probabil: ”Minunat, dar m-a cam agasat”. (...) Cînd ieși în stradă, îi răsunau în urechi cuvintele de încheiere: „Măreție, demnitate și pace!” Emoționante, dar afurisit de ironice. (...) „Măreție, demnitate și pace!”
(...)
Rămîi cu bine Piccadilly! La revedere, Leicester Square! (2) Minunată scena aceea în care soldații mărșăluiau în spirală, fluierînd prin ceața întunecoasă; în timp ce în prim-planul iluminat, trei fete fardate repetau: ”Nu vrem să vă pierdem; dar socotim că trebuie să plecați!” Și din balcoanele aflate pe scenă, de-o parte și de alta, lumea privea în jos la ei și-i aplauda. Întregul tablou! Veselia de pe fețele celor trei fete fardate stingîndu-se treptat și devenind pînă la urmă sfîșietoare.
(1) Vechi teatru londonez, situat pe strada cu același nume.
(2) Moartea reginei Victoria, în 1901.
(1) Versuri dintr-un cîntec ostășesc, foarte popular în anii primului război mondial.
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell*******, trad. I. Aramă, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, pp. 136-137.
NOTE
* Burii erau coloniști olandezi stabiliți în sudul Africii în secolul XVII. Războiul dintre Marea Britanie și republicile bure Orange și Transvaal din 1899-1902 s-a încheiat cu victoria Marii Britanii și transformarea acestora în colonia Africa de Sud. (https://istoriiregasite.wordpress.com/2011/01/13/razboiul-anglo-bur/)
** Victoria de Hanovra (1819-1901) = Regină a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei în perioada 1837-1901, rămasă în istoria britanică ca epoca victoriană. (http://istorie-si-destin.blogspot.ro/2012/01/victoria-regina-angliei-si-imparateasa.html)
*** Pachebotul Titanic, care efectua prima sa cursă Southampton-New York, s-a lovit de un aisberg și s-a scufundat în Atlanticul de Nord în noaptea 14-15 aprilie 1912. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/scufundarea-titanicului-drama-melodrama)
**** Marea Britanie a participat la Primul Război Mondial (1914-1918) în coaliția învingătoare a Antantei împotriva alianței Puterilor Centrale. (http://www.agerpres.ro/economie/2015/03/09/cnbc-marea-britanie-a-terminat-de-platit-datoriile-din-primul-razboi-mondial-18-09-09)
***** La 11 noiembrie 1918 Antanta a încheiat armistițiul cu Germania, ultima dintre puterile Centrale rămase în Primul Război Mondial. (http://www.antena3.ro/externe/in-marea-britanie-traieste-un-veteran-din-primul-razboi-mondial-41648.html)
****** În timpul marii crize economice mondiale din 1929-1933 au avut loc alegeri parlamentare în Marea Britanie la 27 octombrie 1931. În urma scrutinului a fost format un guvern național din partidele laburist, conservator, liberal și național liberal, condus de laburistul Ramsay Macdonald, premier din 1929. (http://www.theguardian.com/politics/2005/apr/04/electionspast.past6)
******* ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)
luni, 26 octombrie 2015
Relativ versus imuabil în Anglia interbelică (GALSWORTHY 1932)
<
(...)
Desert se înclină spre ea.
- Îmi face impresia că ești o persoană leală. De pe unde ai cules lealitatea?
- Deviza familiei noastre este cuvîntul „leal”. Asta ar fi fost de natură să mă vindece, nu-i așa?
- Nu șțiu, răspunse el brusc, nu știu dacă înțeleg bine ce este lealitatea. Lealitatea față de ce? De cine? În lumea asta nu există nimic imuabil; totul e relativ. Lealitatea este îndemnul unei minți statice, sau o superstiție, sau, în orice caz, negarea curiozității.
- Există unele lucruri față de care merită, fără îndoială, să fii leal. Cafeaua, de pildă, sau religia ta.
O privi atît de ciudat, încît Dinny aproape că se sperie.
- Religia? Ai vreuna?
- Mă rog, în linii mari, presupun că da.
- Cum? Ești în stare să înghiți dogmele vreunei ședințe religioase? Consideri vreo legendă mai adevărată decît alta? Poți gîndi că un anumit mănunchi de crezuri despre Necunoscut poate avea mai mult valoare decît toate celelalte? Religie! Doar ai simțul umorului. Te părăsește la auzul acestui cuvînt?
- Nu; numai că religia ar putea fi, presupun, conștiința existenței unui spirit atotcuprinzător, și crezul etic care ar părea să-l slujească cel mai bine.
- Hm! O definiție foarte îndepărtată de sensul care se atribuie în general, dar chiar și așa, cum știi ce slujește cel mai bine un spirit atotcuprinzător?
- Asta o iau pe încredere.
(...)
Desert se uită la ea și începu să rîdă.
- Ești minunată. O să luăm amîndoi. Familia dumitale e foarte formalistă?
- Nu tocmai formalistă, dar e o familie care crede în tradiție și în trecut.
- Și dumneata?
- Nu șțiu. Cert că-mi plac lucrurile vechi, și locurile vechi, și oamenii vechi. Îmi place tot ce e tocit ca o monedă. Îmi place să simt că am rădăcini. Întotdeauna am îndrăgit istoria. Și, în același timp, nu te poți abține să nu-ți vină să rîzi. E ceva comic în felul cum sîntem cu toții legați, ca găinile cărora li se face un semn cu cretă pe plisc.
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, pp. 332-334.
joi, 22 octombrie 2015
Concurența familiilor englezești din perioada interbelică în ce privește vechimea (GALSWORTHY 1931)
<
(...)
- Ei, destul de mult! Are de gînd să scrie o carte.
- Despre ce?
- Despre familiaTasburgh. A fost aia pe care ra cît pe-aci s-o îngroape și după aceea a trăit în Franța, numai că prin naștere era o Fitzherbert. Pe urmă a mai fost ăla care a luptat în bătălia de la... cum îi zice? ...Nu Spaghetti - cealaltă, mîncare pe care ne-o servește din cînd în cînd Augustine...
- Navarino?* Dar a participat într-adevăr?
- Da, dar s-a spus că n-a participat. Și pastorul vrea să facă lumină în chestiunea asta. Pe urmă a mai existat un Tasburgh decapitat, care a fost dat uitării și neconsemnat nicăieri. Pastorul l-a mirosit.
- Sub domnia cui?
- Mie domniile nu-mi intră niciodată în cap, Dinny. Eduard al șaselea** - sau al patrulea***, așa ceva. Unul sîngeros. Pe urmă, a mai fost ăla care s-a căsătorit cu cineva din familia noastră. Roland îl chema - sau l-o fi chemînd altfel? Dar a făcut nu șțiu ce, ceva grozav - și i-au luat pămînturile. Recalcitrant - ce-nseamnă asta?
- Înseamnă, mătușico, că era catolic în timpul unei domnii protestante.
- Întîi i-au ars casa. E în Mercurius Rusticus**** sau în nu știu ce altă carte. Pastorul zice că era foarte iubit. I-au dat foc la casă în două rînduri, așa mi se pare, și pe urmă au prădat-o - sau o fi fost invers? Avea un șanț de întăritură. Există o listă cu tot ce i-au luat.
- Ce palpitant!
- Dulcețuri, și argintărie, și pui, și rufărie, cred că i-au luat și umbrela, sau în tot cazul ceva caraghios.
- Cînd s-a petrecut asta, mătușico?
- În timpul Războiului Civil*****. El era regalist. Acum îmi aduc aminte că pe el nu-l chema Roland, ci pe ea o chema Elisabeth, după tine, Dinny. Istoria se repetă.
(...)
- Pe urmă a mai fost ultimul amiral - sub William al patrulea****** - care a murit din beție, amiralul, nu William. Pastorul zice că nu, așa că scrie cartea ca să dovedească. Zice a că a răcit și a luat rom ca să-i treacă, și i-a căzut greu - expresia asta de unde am luat-o?
- Eu o folosesc uneori, mătușico.
- Da. Așa că sînt o sumedenie, vezi bine, în afară de ăia, plicticoși, și merg îndărăt pînă la Eduard Confesorul*******, sau nu mai știu pînă la care. Vrea sa aducă dovezi că familia lor e mai veche decît a noastră. Ce stupid!
- Mătușa mea dragă! murmură Clare. Cine o să citească asemenea carte?
- Nu cred că va fi citită. Dar el o să fie încîntat să-și hrănească snobismul cu ea;
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, pp. 249-250.
NOTĂ M.T.
* Navarino = Localitate pe țărmul vestic al Peninsulei Peloponez din Grecia. În timpul Războiului de independență al Greciei (1821-1829), la 20 octombrie 1827, flota anglo-franco-rusă a distrus flota otomano-egipteană. (http://www.ipta.demokritos.gr/erl/navarino.html)
** Eduard VI Tudor (1536-1553) = Rege al Angliei în perioada 1547-1553. A continuat promovarea confesiunii protestante, începută de tatăl său, Henric VIII, inclusiv prin violență. (http://www.royal.gov.uk/HistoryoftheMonarchy/KingsandQueensofEngland/TheTudors/EdwardVI.aspx)
*** Eduard IV York (1442-1483) = Rege al Angliei în perioadele 1461-1470 și 1471-1483. A fost unul din protagoniștii Războiului celor două Roze (alb și roșu), respectiv Războiul civil între casele Lancaster și York.
**** Mercurius Rusticus = Scriere a lui Bruno Ryves, preot anglican regalist, apărută în 19 numere. (https://www.royalcollection.org.uk/collection/1023913/mercurius-rusticus-or-the-countries-complaint-of-the-barbarous-outrages-committed)
***** Războiul civil din perioada 1642-1649 s-a defășurat între regele Carol I Stuart al Angliei și al Scoției (1625-1649) și Parlament, încheindu-se cu capturarea și execuția regelui. (http://www.royal.gov.uk/HistoryoftheMonarchy/KingsandQueensoftheUnitedKingdom/TheStuarts/CharlesI.aspx)
****** William IV Hanovra (1765-1837) = Rege al Marii Britanii în perioada 1830-1837. (http://www.royal.gov.uk/HistoryoftheMonarchy/KingsandQueensoftheUnitedKingdom/TheHanoverians/WilliamIV.aspx)
******* Eduard III Confesorul (1003-1066) = Antepenultimul rege anglo-saxon în perioada 1042-1066. (http://www.royal.gov.uk/HistoryoftheMonarchy/KingsandQueensofEngland/TheAnglo-Saxonkings/EdwardIIItheConfessor.aspx)
(...)
- Ei, destul de mult! Are de gînd să scrie o carte.
- Despre ce?
- Despre familiaTasburgh. A fost aia pe care ra cît pe-aci s-o îngroape și după aceea a trăit în Franța, numai că prin naștere era o Fitzherbert. Pe urmă a mai fost ăla care a luptat în bătălia de la... cum îi zice? ...Nu Spaghetti - cealaltă, mîncare pe care ne-o servește din cînd în cînd Augustine...
- Navarino?* Dar a participat într-adevăr?
- Da, dar s-a spus că n-a participat. Și pastorul vrea să facă lumină în chestiunea asta. Pe urmă a mai existat un Tasburgh decapitat, care a fost dat uitării și neconsemnat nicăieri. Pastorul l-a mirosit.
- Sub domnia cui?
- Mie domniile nu-mi intră niciodată în cap, Dinny. Eduard al șaselea** - sau al patrulea***, așa ceva. Unul sîngeros. Pe urmă, a mai fost ăla care s-a căsătorit cu cineva din familia noastră. Roland îl chema - sau l-o fi chemînd altfel? Dar a făcut nu șțiu ce, ceva grozav - și i-au luat pămînturile. Recalcitrant - ce-nseamnă asta?
- Înseamnă, mătușico, că era catolic în timpul unei domnii protestante.
- Întîi i-au ars casa. E în Mercurius Rusticus**** sau în nu știu ce altă carte. Pastorul zice că era foarte iubit. I-au dat foc la casă în două rînduri, așa mi se pare, și pe urmă au prădat-o - sau o fi fost invers? Avea un șanț de întăritură. Există o listă cu tot ce i-au luat.
- Ce palpitant!
- Dulcețuri, și argintărie, și pui, și rufărie, cred că i-au luat și umbrela, sau în tot cazul ceva caraghios.
- Cînd s-a petrecut asta, mătușico?
- În timpul Războiului Civil*****. El era regalist. Acum îmi aduc aminte că pe el nu-l chema Roland, ci pe ea o chema Elisabeth, după tine, Dinny. Istoria se repetă.
(...)
- Pe urmă a mai fost ultimul amiral - sub William al patrulea****** - care a murit din beție, amiralul, nu William. Pastorul zice că nu, așa că scrie cartea ca să dovedească. Zice a că a răcit și a luat rom ca să-i treacă, și i-a căzut greu - expresia asta de unde am luat-o?
- Eu o folosesc uneori, mătușico.
- Da. Așa că sînt o sumedenie, vezi bine, în afară de ăia, plicticoși, și merg îndărăt pînă la Eduard Confesorul*******, sau nu mai știu pînă la care. Vrea sa aducă dovezi că familia lor e mai veche decît a noastră. Ce stupid!
- Mătușa mea dragă! murmură Clare. Cine o să citească asemenea carte?
- Nu cred că va fi citită. Dar el o să fie încîntat să-și hrănească snobismul cu ea;
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, pp. 249-250.
NOTĂ M.T.
* Navarino = Localitate pe țărmul vestic al Peninsulei Peloponez din Grecia. În timpul Războiului de independență al Greciei (1821-1829), la 20 octombrie 1827, flota anglo-franco-rusă a distrus flota otomano-egipteană. (http://www.ipta.demokritos.gr/erl/navarino.html)
** Eduard VI Tudor (1536-1553) = Rege al Angliei în perioada 1547-1553. A continuat promovarea confesiunii protestante, începută de tatăl său, Henric VIII, inclusiv prin violență. (http://www.royal.gov.uk/HistoryoftheMonarchy/KingsandQueensofEngland/TheTudors/EdwardVI.aspx)
*** Eduard IV York (1442-1483) = Rege al Angliei în perioadele 1461-1470 și 1471-1483. A fost unul din protagoniștii Războiului celor două Roze (alb și roșu), respectiv Războiul civil între casele Lancaster și York.
**** Mercurius Rusticus = Scriere a lui Bruno Ryves, preot anglican regalist, apărută în 19 numere. (https://www.royalcollection.org.uk/collection/1023913/mercurius-rusticus-or-the-countries-complaint-of-the-barbarous-outrages-committed)
***** Războiul civil din perioada 1642-1649 s-a defășurat între regele Carol I Stuart al Angliei și al Scoției (1625-1649) și Parlament, încheindu-se cu capturarea și execuția regelui. (http://www.royal.gov.uk/HistoryoftheMonarchy/KingsandQueensoftheUnitedKingdom/TheStuarts/CharlesI.aspx)
****** William IV Hanovra (1765-1837) = Rege al Marii Britanii în perioada 1830-1837. (http://www.royal.gov.uk/HistoryoftheMonarchy/KingsandQueensoftheUnitedKingdom/TheHanoverians/WilliamIV.aspx)
******* Eduard III Confesorul (1003-1066) = Antepenultimul rege anglo-saxon în perioada 1042-1066. (http://www.royal.gov.uk/HistoryoftheMonarchy/KingsandQueensofEngland/TheAnglo-Saxonkings/EdwardIIItheConfessor.aspx)
marți, 6 octombrie 2015
Clubul englez în centrul universului în perioada interbelică (GALSWORTHY 1931)
<
(...)
Se întoarseră în St. James`s Street*.
- Strada aceasta, reluă el, este Mecca** bărbatului occidental, așa cum Rue de la Paix*** este Mecca femeii occidentale.
Își privi amuzat companionii. Ce perfecte specimene ale unui produs care stîrnea invidia și în același timp hazul tuturor celorlalte țări!
Peste toată întinderea Imperiului Britanic, oameni croiți mai mult sau mai puțin după această imagine execută treburile și joacă jocurile lumii britanice. Soarele nu apune niciodată asupra acestui tip; istoria a privit asupra acestui tip și a hotărît că va supraviețui. satira îl împunge la încheieturi și ricoșează dînd de o armură invizibilă. „Se plimbă liniștit de-a lungul zilelor Timpului, gîndi Sir Lawrence, prin toate locurile și străzile din lume, fără să exhibeze cine știe ce maniere, fără paradă de erudiție, de vigoare, sau de orice altceva, dar înzestrat cu convingerea irezistibilă că este ceea ce este”.
- Da, rosti el cu glas tare, în pragul ușii de la The Coffee House. Consider acest loc drept centrul geometric al universului. Alții pot să pretindă că centrul e Polul Nord, Roma, Montmartre - eu susțin că e Coffee House, cel mai vechi club din lume și, presupun, cel mai prost, dacă e să judecăm după standardurile geometrice.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 128-129.
NOTE M.T.
* St. James`s Street = Veche stradă centrală în Londra, renumită pentru cluburile de gentlemani.
** Mecca = Oraș în SV Arabiei Saudite. Locul de naștere al Profetului Muhammad. Unul din cele trei Locuri Sfinte ale Islamului, alături de orașul saudit Medina și Ierusalim. Pelerinajul la Mecca este una din cele cinci obligații ale credinciosului musulman. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/6733/30/)
*** Rue de la Paix = Renumită stradă comercilă din Paris, construită în 1806, la ordinul împăratului Napoleon I.
**** Montmartre = Cartier al Parisului din 1860, reședință a multor pictori din secolele XIX și XX. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/9008/7/)
(...)
Se întoarseră în St. James`s Street*.
- Strada aceasta, reluă el, este Mecca** bărbatului occidental, așa cum Rue de la Paix*** este Mecca femeii occidentale.
Își privi amuzat companionii. Ce perfecte specimene ale unui produs care stîrnea invidia și în același timp hazul tuturor celorlalte țări!
Peste toată întinderea Imperiului Britanic, oameni croiți mai mult sau mai puțin după această imagine execută treburile și joacă jocurile lumii britanice. Soarele nu apune niciodată asupra acestui tip; istoria a privit asupra acestui tip și a hotărît că va supraviețui. satira îl împunge la încheieturi și ricoșează dînd de o armură invizibilă. „Se plimbă liniștit de-a lungul zilelor Timpului, gîndi Sir Lawrence, prin toate locurile și străzile din lume, fără să exhibeze cine știe ce maniere, fără paradă de erudiție, de vigoare, sau de orice altceva, dar înzestrat cu convingerea irezistibilă că este ceea ce este”.
- Da, rosti el cu glas tare, în pragul ușii de la The Coffee House. Consider acest loc drept centrul geometric al universului. Alții pot să pretindă că centrul e Polul Nord, Roma, Montmartre - eu susțin că e Coffee House, cel mai vechi club din lume și, presupun, cel mai prost, dacă e să judecăm după standardurile geometrice.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 128-129.
NOTE M.T.
* St. James`s Street = Veche stradă centrală în Londra, renumită pentru cluburile de gentlemani.
** Mecca = Oraș în SV Arabiei Saudite. Locul de naștere al Profetului Muhammad. Unul din cele trei Locuri Sfinte ale Islamului, alături de orașul saudit Medina și Ierusalim. Pelerinajul la Mecca este una din cele cinci obligații ale credinciosului musulman. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/6733/30/)
*** Rue de la Paix = Renumită stradă comercilă din Paris, construită în 1806, la ordinul împăratului Napoleon I.
**** Montmartre = Cartier al Parisului din 1860, reședință a multor pictori din secolele XIX și XX. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/9008/7/)
vineri, 25 septembrie 2015
Masculin versus feminin la sfârșitul secolului XX (1992?1993)
<
Răsfoim cu simpatie revista 22. Și ne cad ochii pe un amplu articol care se ocupă nedreapta împărțire a calităților și defectelor între cele două sexe. Treaba este pusă pe seama lucrării istoriei și a unor contexte sociale favorabile prejudecăților care și azi umbresc gîndirea și mentalitatea lumii. Se uită, totuși, că Dumnezeu -Tatăl încurajează această împărțire de la început cînd îl crează pe om după chipul și asemănarea sa. Ceea ce înseamnă că el însuși nu putea fi decît părtinitor: și ca bărbat l-a creat mai întîi pe bărbat. iar abia apoi a creat femeia și pentru asta n-a avut nevoie decît de una din coastele lui. Tot ce a urmat momentului prim a fost condiționat firesc, nu-i așa, o polarizare a calităților de partea genului masculin și a defectelor de partea genului feminin. Asta, dacă acceptăm ca pe o fatalitate viziunea biblică despre crearea cuplului inițial.
Lista - comparativă - de prejudecăți propusă de Mihaela Miroiu*, semnificativă din acest punct de vedere, care înșiruie pe două coloane, față în față, aceste atribute ca aparținînd exclusiv celor două sexe, începe cu doi termeni esențiali. Ce este masculin s-ar zice că este sacru, iar ce este feminin este profan. Pornind de aici lista de dihotomii ierarhizate, favorizînd mereu masculinul, apare fără sfîrșit: „Felul cum sînt gândiți termenii dualităților este o sursă perpetuă” de minimalizare a genului feminin și, prin aceasta, se prezintă într-o lumină dezavantajoasă sexul căruia „mai mult sau mai puțin univoc”, îi aparține și autoarea. Deci, luăm act, chiar dacă nu sîntem de acord, că tot ce este sacru (masculin) ține și de superior, pozitiv, spirit, minte, rațiune, pur, puternic, logos, cultură, creație, cosmos, necesitate, invarianță, adevăr, bine, lumină, etern..., iar ce este profan (feminin) ține de inferior, negativ, material, trup, pasiune, impur, slab, eros, natură, procreație, haos, hazard, schimbare, eroare, rău, întuneric, muritor.
Tragedia ar fi, avertizează Mihaela Miroiu („22” din penultimul număr din martie) că toate aceste dihotomii care cîntă pe „strunele” superiorității bărbatului sînt întreținute, izvorăsc din modul de a gîndi al multor femei. Și modul lor de a gîndi nu este, nici pe de parte, numai un simplu reflex al filosofiei, prin excelență făcută de bărbați de-a lungul timpului, ci, mai ales, efectul educației prin care chiar ele, femeile mame, își educă fiicele, contribuind la perpetuarea falocrației de la o generație la alta.
Am luat demersul doamnei Mihaela ca unul împotriva oricăror prejudecăți la adresa femeile și mai puțin ca pe un apel la înlocuirea extremismului falocratic cu cel al surorității.
>
SURSA
?, Lista de prejudecăți, „Tomis”, Constanța, 1992?1993.
NOTĂ M.T.
* Mihaela Miroiu (1955 Hunedoara - ) = Prof. univ. dr. (Facultatea de științe politice / SNSPA București). (http://www.snspa.ro/academic/profesori/facultatea-de-stiinte-politice/40-mihaela-miroiu)
Răsfoim cu simpatie revista 22. Și ne cad ochii pe un amplu articol care se ocupă nedreapta împărțire a calităților și defectelor între cele două sexe. Treaba este pusă pe seama lucrării istoriei și a unor contexte sociale favorabile prejudecăților care și azi umbresc gîndirea și mentalitatea lumii. Se uită, totuși, că Dumnezeu -Tatăl încurajează această împărțire de la început cînd îl crează pe om după chipul și asemănarea sa. Ceea ce înseamnă că el însuși nu putea fi decît părtinitor: și ca bărbat l-a creat mai întîi pe bărbat. iar abia apoi a creat femeia și pentru asta n-a avut nevoie decît de una din coastele lui. Tot ce a urmat momentului prim a fost condiționat firesc, nu-i așa, o polarizare a calităților de partea genului masculin și a defectelor de partea genului feminin. Asta, dacă acceptăm ca pe o fatalitate viziunea biblică despre crearea cuplului inițial.
Lista - comparativă - de prejudecăți propusă de Mihaela Miroiu*, semnificativă din acest punct de vedere, care înșiruie pe două coloane, față în față, aceste atribute ca aparținînd exclusiv celor două sexe, începe cu doi termeni esențiali. Ce este masculin s-ar zice că este sacru, iar ce este feminin este profan. Pornind de aici lista de dihotomii ierarhizate, favorizînd mereu masculinul, apare fără sfîrșit: „Felul cum sînt gândiți termenii dualităților este o sursă perpetuă” de minimalizare a genului feminin și, prin aceasta, se prezintă într-o lumină dezavantajoasă sexul căruia „mai mult sau mai puțin univoc”, îi aparține și autoarea. Deci, luăm act, chiar dacă nu sîntem de acord, că tot ce este sacru (masculin) ține și de superior, pozitiv, spirit, minte, rațiune, pur, puternic, logos, cultură, creație, cosmos, necesitate, invarianță, adevăr, bine, lumină, etern..., iar ce este profan (feminin) ține de inferior, negativ, material, trup, pasiune, impur, slab, eros, natură, procreație, haos, hazard, schimbare, eroare, rău, întuneric, muritor.
Tragedia ar fi, avertizează Mihaela Miroiu („22” din penultimul număr din martie) că toate aceste dihotomii care cîntă pe „strunele” superiorității bărbatului sînt întreținute, izvorăsc din modul de a gîndi al multor femei. Și modul lor de a gîndi nu este, nici pe de parte, numai un simplu reflex al filosofiei, prin excelență făcută de bărbați de-a lungul timpului, ci, mai ales, efectul educației prin care chiar ele, femeile mame, își educă fiicele, contribuind la perpetuarea falocrației de la o generație la alta.
Am luat demersul doamnei Mihaela ca unul împotriva oricăror prejudecăți la adresa femeile și mai puțin ca pe un apel la înlocuirea extremismului falocratic cu cel al surorității.
>
SURSA
?, Lista de prejudecăți, „Tomis”, Constanța, 1992?1993.
NOTĂ M.T.
* Mihaela Miroiu (1955 Hunedoara - ) = Prof. univ. dr. (Facultatea de științe politice / SNSPA București). (http://www.snspa.ro/academic/profesori/facultatea-de-stiinte-politice/40-mihaela-miroiu)
vineri, 11 septembrie 2015
Omul modern versus omul primitiv (GALSWORTHY 1931)
<
(...) Adrian părăsi maxilarul și luă în mînă un mulaj de Pitecantropus, această curioasă făptură din Trinil, Java*, care vreme atît de îndelungată a divizat părerile învățaților în chestiunea dacă ar trebuie să fie numi om-maimuță sau maimuță-om. Ce distanță de la această viețuitoare și pînă la craniul modern, de englez, aflat pe consola căminului. Dac-ai scutura întreba: „Unde a fost leagănul lui Homo Sapiens, cuibul în care a evoluat Omul de la Trinil, de la Piltdown**, de la Neanderthal***, sau din niște colaterali încă nedescoperiți ai acestor creaturi?” Dacă Adrian avea cu adevărat vreo pasiune, în afară de Diana Ferse, aceasta era dorința sa arzătoare de a delimita locul de baștină a rasei umane. Acum se ventila ideea dezvoltării acesteia din Omul de la Neanderthal, dar Adrian simțea că teoria e nesatisfăcătoare. Cînd acele specimene primare prezentau un stagiu de specializare atît de precis, a le căuta originea la un tip atît de diferit, însemna o deviere. Ca și cum ai afirma că cerbul roșu se trage din elan. Adrian se întoarse către uriașul glob pămîntesc pe care erau însemnate toate descoperirile la zi legate de originea omului modern. însoțite de adnotări, făcute cu scrisul lui îngrijit, asupra schimbărilor geologice, asupra timpului și climatului. Unde - unde să cauți? Era o problemă demnă de un detectiv, o problemă care nu se putea soluționa în manieră franceză, adică printr-o apreciere intuitivă a punctului inerent probabil, confirmată ulterior prin cercetări la fața locului - cel mai adînc mister din lume. Să fi fost colinele de la poalele munților Himalaya, Fayum****, sau vreun alt loc înghițit azi de apele mării? Dacă, într-adevăr, locul fusese înghițit de mare, atunci niciodată nu va putea stabilit cu certitudine. Era o problemă academică, pur teoretică? Nu, căci se conjuga cu însăși problema esenței umane, a adevăratei naturi a ființei omenești, punct asupra căruia s-ar putea fundamenta filozofia socială - o chestiune de curînd readusă pe tapet.Și anume: dacă omul era funciarmente blînd și pașnic, ipoteză pe care părea să o sugereze studiul vieții animalelor și al unor așa-zise popoare sălbatice, sau era funciarmente agresiv și neliniștit, cum părea să afirme această lugubră înregistrare a faptelor, numită Istorie? Găsește cuibul în care s-a dezvoltat Homo Sapiens, și de acolo va ieși poate la iveală o mărturie care să decidă omul e un înger-diavol, sau un diavol-înger. Pentru o persoană cu firea lui Adrian, teza reactualizată a blîndeții inerente omului era deosebit de atrăgătoare, dar sistemul lui de gîndire refuza să subscrie cu ușurință sau fără rezerve orice fel de teză. Pînă și animalele blînde, pînă și păsările trăiesc în virtutea instinctului de conservare; la fel s-a întîmplat și cu omul primitiv; intrigile diabolice ale omului sofisticat au luat naștere, firește, o dată cu extinderea activităților sale și cu apariția competițiilor - cu alte cuvinte, o dată cu ramificarea instinctului de conservare, impusă de viața așa-zis civilizată. Existența elementară a omului necivilizat oferea instinctului de conservare mai puține prilejuri de a se manifesta sub formele sale sinistre; dar o astfel de teorie nu prea putea fi argumentată. Era preferabil să accepți omul modern așa cum se prezintă și să încerci să-i frînezi posibilitățile de a comite răul. Nici pe bunătatea naturală a oamenilor primitivi nu puteai miza prea mult. Numai cu o zi înainte citise despre o vînătoare în Africa centrală, cu prilejuri căreia o serie de băștinași primitivi, femei și băștinași, care patrulau în slujba vînătorilor albi, dăduseră peste hoiturile elefanților omorîți, le despicaseră mădular cu mădular, fîșie cu fîșie, și le mîncaseră crude și șiroind de sînge, apoi dispăruseră în pădure, perechi-perechi pentru a desăvîrși orgia. La urma urmelor, și civilizația era bună la ceva.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, vol. I, trad. A. Ralian, Miron, 1992, p. 27-29.
NOTĂ M.T.
* Homo erectus sau Omul din Java a fost decoperit de medicul E. Dubois în 1891 în localitatea Trinil din insula Java din Indonesia. (http://humanorigins.si.edu/evidence/human-fossils/fossils/trinil-2)
** Descoperirea Omului de la Piltdown (Anglia) anunțată în 1912 de către arheologul amator C. Dawson, a fost infirmată în 1953 de o echipă de cercetători. (http://www.bbc.co.uk/history/ancient/archaeology/piltdown_man_01.shtml)
*** Primele fosile ale Omului de Neanderthal au fost găsite în acest loc de pe valea rîului Dussel din Germania, denumirea fiind introdusă în 1864 de W. King. (http://scinews.ro/disparitia-omului-de-neanderthal/)
**** În 1887 arheologul britanic W. Petrie a descoperit în oaza Fayum din Egipt portrete ale unor mumii din epoca romană. (http://www.smithsonianmag.com/history/the-oldest-modernist-paintings-20169750/?no-ist)
(...) Adrian părăsi maxilarul și luă în mînă un mulaj de Pitecantropus, această curioasă făptură din Trinil, Java*, care vreme atît de îndelungată a divizat părerile învățaților în chestiunea dacă ar trebuie să fie numi om-maimuță sau maimuță-om. Ce distanță de la această viețuitoare și pînă la craniul modern, de englez, aflat pe consola căminului. Dac-ai scutura întreba: „Unde a fost leagănul lui Homo Sapiens, cuibul în care a evoluat Omul de la Trinil, de la Piltdown**, de la Neanderthal***, sau din niște colaterali încă nedescoperiți ai acestor creaturi?” Dacă Adrian avea cu adevărat vreo pasiune, în afară de Diana Ferse, aceasta era dorința sa arzătoare de a delimita locul de baștină a rasei umane. Acum se ventila ideea dezvoltării acesteia din Omul de la Neanderthal, dar Adrian simțea că teoria e nesatisfăcătoare. Cînd acele specimene primare prezentau un stagiu de specializare atît de precis, a le căuta originea la un tip atît de diferit, însemna o deviere. Ca și cum ai afirma că cerbul roșu se trage din elan. Adrian se întoarse către uriașul glob pămîntesc pe care erau însemnate toate descoperirile la zi legate de originea omului modern. însoțite de adnotări, făcute cu scrisul lui îngrijit, asupra schimbărilor geologice, asupra timpului și climatului. Unde - unde să cauți? Era o problemă demnă de un detectiv, o problemă care nu se putea soluționa în manieră franceză, adică printr-o apreciere intuitivă a punctului inerent probabil, confirmată ulterior prin cercetări la fața locului - cel mai adînc mister din lume. Să fi fost colinele de la poalele munților Himalaya, Fayum****, sau vreun alt loc înghițit azi de apele mării? Dacă, într-adevăr, locul fusese înghițit de mare, atunci niciodată nu va putea stabilit cu certitudine. Era o problemă academică, pur teoretică? Nu, căci se conjuga cu însăși problema esenței umane, a adevăratei naturi a ființei omenești, punct asupra căruia s-ar putea fundamenta filozofia socială - o chestiune de curînd readusă pe tapet.Și anume: dacă omul era funciarmente blînd și pașnic, ipoteză pe care părea să o sugereze studiul vieții animalelor și al unor așa-zise popoare sălbatice, sau era funciarmente agresiv și neliniștit, cum părea să afirme această lugubră înregistrare a faptelor, numită Istorie? Găsește cuibul în care s-a dezvoltat Homo Sapiens, și de acolo va ieși poate la iveală o mărturie care să decidă omul e un înger-diavol, sau un diavol-înger. Pentru o persoană cu firea lui Adrian, teza reactualizată a blîndeții inerente omului era deosebit de atrăgătoare, dar sistemul lui de gîndire refuza să subscrie cu ușurință sau fără rezerve orice fel de teză. Pînă și animalele blînde, pînă și păsările trăiesc în virtutea instinctului de conservare; la fel s-a întîmplat și cu omul primitiv; intrigile diabolice ale omului sofisticat au luat naștere, firește, o dată cu extinderea activităților sale și cu apariția competițiilor - cu alte cuvinte, o dată cu ramificarea instinctului de conservare, impusă de viața așa-zis civilizată. Existența elementară a omului necivilizat oferea instinctului de conservare mai puține prilejuri de a se manifesta sub formele sale sinistre; dar o astfel de teorie nu prea putea fi argumentată. Era preferabil să accepți omul modern așa cum se prezintă și să încerci să-i frînezi posibilitățile de a comite răul. Nici pe bunătatea naturală a oamenilor primitivi nu puteai miza prea mult. Numai cu o zi înainte citise despre o vînătoare în Africa centrală, cu prilejuri căreia o serie de băștinași primitivi, femei și băștinași, care patrulau în slujba vînătorilor albi, dăduseră peste hoiturile elefanților omorîți, le despicaseră mădular cu mădular, fîșie cu fîșie, și le mîncaseră crude și șiroind de sînge, apoi dispăruseră în pădure, perechi-perechi pentru a desăvîrși orgia. La urma urmelor, și civilizația era bună la ceva.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, vol. I, trad. A. Ralian, Miron, 1992, p. 27-29.
NOTĂ M.T.
* Homo erectus sau Omul din Java a fost decoperit de medicul E. Dubois în 1891 în localitatea Trinil din insula Java din Indonesia. (http://humanorigins.si.edu/evidence/human-fossils/fossils/trinil-2)
** Descoperirea Omului de la Piltdown (Anglia) anunțată în 1912 de către arheologul amator C. Dawson, a fost infirmată în 1953 de o echipă de cercetători. (http://www.bbc.co.uk/history/ancient/archaeology/piltdown_man_01.shtml)
*** Primele fosile ale Omului de Neanderthal au fost găsite în acest loc de pe valea rîului Dussel din Germania, denumirea fiind introdusă în 1864 de W. King. (http://scinews.ro/disparitia-omului-de-neanderthal/)
**** În 1887 arheologul britanic W. Petrie a descoperit în oaza Fayum din Egipt portrete ale unor mumii din epoca romană. (http://www.smithsonianmag.com/history/the-oldest-modernist-paintings-20169750/?no-ist)
joi, 23 iulie 2015
Nietzsche, moartea lui Dumnezeu și istoria religiilor în societatea occidentală modernă (ELIADE 1969)
<
(...)
- Pentru că asta corespunde adevărului istoric! strigă Melania, nemaiizbutind să-și ascundă exasperarea. Vi s-a spus de atîtea ori că Adio! este o piesă istorică, adică rezumă întreaga istorie a religiilor.
- Gîndiți-vă la Nietzsche*! strigă directorul din mijlocul sălii. Cînd a proclamat el pentru prima oară moartea lui Dumnezeu? Pe la 1880-1882. Faceți socoteala...
- Asta înseamnă? întrebă o doamnă, încă tînără, distinsă, ridicîndu-se în picioare.
- Asta înseamnă, continuă directorul, că pentru dumneavoastră, care faceți parte din elita societății occidentale moderne, Dumnezeu a murit de mai bine de optzeci de ani. În concepția autorului, cortina se lasă o singură dată, ați înțeles cînd. Nu cînd moare un om, căci nu oamenii constituie obiectul istoriei religiilor. Ci cînd moare Dumnezeu, sau un dumnezeu, cum vreți s-o luați, În orice caz, în ce privește dumnezeul dumneavoastră, moartea lui a fost deja proclamată, de aceea cortina a fost lăsată înainte ca dumneavoastră să fi pătruns în sală...
(...)
- Trebuie să recunosc că aceasta este singurul amănunt care nu corespunde adevărului istoric, interveni directorul. Pentru că nu avem absolut nici o dovadă că, înainte de a muri, Dumnezeu și-a luat rămas bun de la oameni. Nici unul dintre toți cei care au proclamat și demonstrat moartea lui Dumnezeu n-a pretins că l-a auzit spunîndu-i Adio! În fond, asta face parte din destinul civilizației occidentale, că Dumnezeu, fie că a murit de moarte bună, fie că l-am omorît noi, nu ne-a spus nimic cînd a murit, nici măcat un singur cuvînt. Ca și cum noi, oamenii, făpturile lui, nici nu am fi existat! Și poate asta explică amărăciunea și resentimentele omului occidental modern. Căci, orice s-ar spune, e trist ca cineva în care ai crezut, la care te-ai rugat, pe care contai, să moară fără să-ți adreseze măcar un cuvînt. Chiar dacă explicația lui Nietzsche e justă, chiar dacă noi, oamenii, am ucis, pe Dumnezeu, e totuși trist că nu ne-a spus nimic înainte de a se despărți de noi...
- Asta e foarte adevărat, se auzi din mai mult părți.
- Dar autorul e de altă părere, reluă directorul. El crede că anumiți oameni, îndeosebi copii, dar și cîteva femei, l-au auzit cînd le-a șoptit: Adio! Și cum cu acest cuvînt se încheie istoria religiilor, cel puțin pentru noi, aici, în Occident, Adio! a devenit și titlu piesei. Piesă în care, vă repet, e rezumată întreaga istorie a religiilor...
>
SURSA
Mircea Eliade, Adio!...: Mircea Eliade, Proză fantastică, vol. III - Pe strada Mîntuleasa..., ed. de S. Eugen, Editura Fundației Culturale Române, București, 1991, pp. 71-72.
NOTĂ M.T.
* Friederich Nietzsche (1844 Germania -1900 Germania) = Important filozof al secolului XIX. Pionierul curentului existențialist. Volumul „Știința veselă”, publicat în 1881, conține celebra exclamație „Dumnezeu a murit!” (https://socioumane.wordpress.com/2013/09/01/nietzsche-critic-al-crestinismului-semnificatia-sintagmei-dumnezeu-a-murit-supraomul-der-ubermensch-liliana-cantemir/)
(...)
- Pentru că asta corespunde adevărului istoric! strigă Melania, nemaiizbutind să-și ascundă exasperarea. Vi s-a spus de atîtea ori că Adio! este o piesă istorică, adică rezumă întreaga istorie a religiilor.
- Gîndiți-vă la Nietzsche*! strigă directorul din mijlocul sălii. Cînd a proclamat el pentru prima oară moartea lui Dumnezeu? Pe la 1880-1882. Faceți socoteala...
- Asta înseamnă? întrebă o doamnă, încă tînără, distinsă, ridicîndu-se în picioare.
- Asta înseamnă, continuă directorul, că pentru dumneavoastră, care faceți parte din elita societății occidentale moderne, Dumnezeu a murit de mai bine de optzeci de ani. În concepția autorului, cortina se lasă o singură dată, ați înțeles cînd. Nu cînd moare un om, căci nu oamenii constituie obiectul istoriei religiilor. Ci cînd moare Dumnezeu, sau un dumnezeu, cum vreți s-o luați, În orice caz, în ce privește dumnezeul dumneavoastră, moartea lui a fost deja proclamată, de aceea cortina a fost lăsată înainte ca dumneavoastră să fi pătruns în sală...
(...)
- Trebuie să recunosc că aceasta este singurul amănunt care nu corespunde adevărului istoric, interveni directorul. Pentru că nu avem absolut nici o dovadă că, înainte de a muri, Dumnezeu și-a luat rămas bun de la oameni. Nici unul dintre toți cei care au proclamat și demonstrat moartea lui Dumnezeu n-a pretins că l-a auzit spunîndu-i Adio! În fond, asta face parte din destinul civilizației occidentale, că Dumnezeu, fie că a murit de moarte bună, fie că l-am omorît noi, nu ne-a spus nimic cînd a murit, nici măcat un singur cuvînt. Ca și cum noi, oamenii, făpturile lui, nici nu am fi existat! Și poate asta explică amărăciunea și resentimentele omului occidental modern. Căci, orice s-ar spune, e trist ca cineva în care ai crezut, la care te-ai rugat, pe care contai, să moară fără să-ți adreseze măcar un cuvînt. Chiar dacă explicația lui Nietzsche e justă, chiar dacă noi, oamenii, am ucis, pe Dumnezeu, e totuși trist că nu ne-a spus nimic înainte de a se despărți de noi...
- Asta e foarte adevărat, se auzi din mai mult părți.
- Dar autorul e de altă părere, reluă directorul. El crede că anumiți oameni, îndeosebi copii, dar și cîteva femei, l-au auzit cînd le-a șoptit: Adio! Și cum cu acest cuvînt se încheie istoria religiilor, cel puțin pentru noi, aici, în Occident, Adio! a devenit și titlu piesei. Piesă în care, vă repet, e rezumată întreaga istorie a religiilor...
>
SURSA
Mircea Eliade, Adio!...: Mircea Eliade, Proză fantastică, vol. III - Pe strada Mîntuleasa..., ed. de S. Eugen, Editura Fundației Culturale Române, București, 1991, pp. 71-72.
NOTĂ M.T.
* Friederich Nietzsche (1844 Germania -1900 Germania) = Important filozof al secolului XIX. Pionierul curentului existențialist. Volumul „Știința veselă”, publicat în 1881, conține celebra exclamație „Dumnezeu a murit!” (https://socioumane.wordpress.com/2013/09/01/nietzsche-critic-al-crestinismului-semnificatia-sintagmei-dumnezeu-a-murit-supraomul-der-ubermensch-liliana-cantemir/)
marți, 14 iulie 2015
Fosta colonie franceză Chandernagore din India (ELIADE 1940)
<
(...)
Era o clădire veche, de mai multe ori reparată, dar cu neputință de păstrat întreagă în clima bengalică* și atît de aproape de junglă. Bungalovul - cum îl numea modest Budge - mi-a amintit, cînd ne-a întîmpinat întîia oară, dintre palmieri, acele vile pe jumătate părăsite din Chandernagore**, glorioasa colonie franceză din apropierea Calcuttei***. vile de la începutul veacului trecut, cu grilajuri de fier, cu pavilioane de lemn, repede înghițite de pădure. Nimic mai melancolic decît o plimbare prin Chandernagore, îndată după apusul soarelui. Arborii de eucalipt cresc prin apropiere, și tristețea vilelor ruinate, anevoie desprinzîndu-se, în umbră, din neînduplecatele valuri vegetale, te copleșește pînă la risipire. Nicăieri ruinele nu sînt mai melancolice ca în India, deși nicăieri ele nu sînt mai puțin lugubre, căci le înfioară o viață nouă, mai dulce și mai muzicală, a ierburilor, a lianelor, a șerpilor și licuricilor. Îmi plăcea să rătăcesc prin Chandernagore, pentru că întîlneam acolo o istorie pentru totdeauna moartă în restul Indiei. Istoria, atît de pitorească și de dramatică, a primilor coloniști europeni, a pionierilor francezi ocolind pe mare Africa și o parte peninsulei indiene, ca să lupte cu jungla, cu malaria, cu arșița, nicăieri nu-mi răsărea în minte cu mai multă melancolie ca la Chandernagore. Regăseam aici peisajul vetust al pionierului glorios, reînviam viața lui aventuroasă, îmi închipuiam traiul lor de legendă, și toate acestea mi se par mai zadarnice decît toate zădărniciile, în noaptea îmbălsămată de florile eucalipților și luminată doar de stele și licurici.
(...)
>
SURSA
Mircea Eliade, Nopți la Serampore, ed. VVpress, post 1989, pp.9-10.
NOTĂ M.T.
* Bengal = Regiune în nord-estul Indiei coloniale britanice. În 1947, când colonia a devenit independentă, partea de vest a Bengalului, cu populație hindusă, a revenit Indiei, iar cea de est, cu populație musulmană, a revenit Pakistanului. În 1971, Pakistanul de Est s-a separat de Pakistanul de Vest, sub numele de Bangladesh. (http://www.britannica.com/place/West-Bengal)
** Chandannagar (Chandernagor în franceză; Chandernagore în engleză) = Oraș pe coasta est a Indiei. Colonie franceză din 1673. Cucerită de britanici în 1757 și 1794. A revenit Franței în 1763 și 1816. A fost integrat Indiei federale independente în perioada 1950-1952, în statul Bengalul de Vest. (http://achatterji.tripod.com/Newpage/East_Meets_West.htm/)
*** Calcutta (Kolkata în indiană) = Cel mai mare oraș și port din estul Indiei, capitala statului Bengalul de Vest. (https://www.kmcgov.in/KMCPortal/jsp/MunicipalHistoryHome.jsp)
(...)
Era o clădire veche, de mai multe ori reparată, dar cu neputință de păstrat întreagă în clima bengalică* și atît de aproape de junglă. Bungalovul - cum îl numea modest Budge - mi-a amintit, cînd ne-a întîmpinat întîia oară, dintre palmieri, acele vile pe jumătate părăsite din Chandernagore**, glorioasa colonie franceză din apropierea Calcuttei***. vile de la începutul veacului trecut, cu grilajuri de fier, cu pavilioane de lemn, repede înghițite de pădure. Nimic mai melancolic decît o plimbare prin Chandernagore, îndată după apusul soarelui. Arborii de eucalipt cresc prin apropiere, și tristețea vilelor ruinate, anevoie desprinzîndu-se, în umbră, din neînduplecatele valuri vegetale, te copleșește pînă la risipire. Nicăieri ruinele nu sînt mai melancolice ca în India, deși nicăieri ele nu sînt mai puțin lugubre, căci le înfioară o viață nouă, mai dulce și mai muzicală, a ierburilor, a lianelor, a șerpilor și licuricilor. Îmi plăcea să rătăcesc prin Chandernagore, pentru că întîlneam acolo o istorie pentru totdeauna moartă în restul Indiei. Istoria, atît de pitorească și de dramatică, a primilor coloniști europeni, a pionierilor francezi ocolind pe mare Africa și o parte peninsulei indiene, ca să lupte cu jungla, cu malaria, cu arșița, nicăieri nu-mi răsărea în minte cu mai multă melancolie ca la Chandernagore. Regăseam aici peisajul vetust al pionierului glorios, reînviam viața lui aventuroasă, îmi închipuiam traiul lor de legendă, și toate acestea mi se par mai zadarnice decît toate zădărniciile, în noaptea îmbălsămată de florile eucalipților și luminată doar de stele și licurici.
(...)
>
SURSA
Mircea Eliade, Nopți la Serampore, ed. VVpress, post 1989, pp.9-10.
NOTĂ M.T.
* Bengal = Regiune în nord-estul Indiei coloniale britanice. În 1947, când colonia a devenit independentă, partea de vest a Bengalului, cu populație hindusă, a revenit Indiei, iar cea de est, cu populație musulmană, a revenit Pakistanului. În 1971, Pakistanul de Est s-a separat de Pakistanul de Vest, sub numele de Bangladesh. (http://www.britannica.com/place/West-Bengal)
** Chandannagar (Chandernagor în franceză; Chandernagore în engleză) = Oraș pe coasta est a Indiei. Colonie franceză din 1673. Cucerită de britanici în 1757 și 1794. A revenit Franței în 1763 și 1816. A fost integrat Indiei federale independente în perioada 1950-1952, în statul Bengalul de Vest. (http://achatterji.tripod.com/Newpage/East_Meets_West.htm/)
*** Calcutta (Kolkata în indiană) = Cel mai mare oraș și port din estul Indiei, capitala statului Bengalul de Vest. (https://www.kmcgov.in/KMCPortal/jsp/MunicipalHistoryHome.jsp)
marți, 30 iunie 2015
O scrisoare a lui N. Iorga către I. Vulcan din 1904
<
Către
Iosif Vulcan
(1841-1907)
[București] 21 iulie 1904
Stimate domnule Vulcan,
Mulțămesc pentru gentila d-tale scrisoare. Peste cîteva zile îți voi trimite cîteva pagini (2) dintr-o carte la care lucrez (3). Al d-tale gata spre îndatorire, și adevărat stimător.
N. Iorga
Domnului Iosif Vulcan, redactor, Oradea Mare.
Vezi Viorel Faur în Familia, 5, nr. 10, oct. 1969, p. 11.
(1) Iosif Vulcan - scriitor și redactor la revista Familia, inițiatorul și președintele Societății pentru înființarea unui teatru românesc în Transilvania; membru activ (1891) al Academiei Române.
(2) Articolul Lupta de la Dumbrava Roșie publicat în Familia din 4/17 iulie 1904, nr. 27, p. 313-314.
(3) Istoria lui Ștefan cel Mare, povestită neamului românesc.
>
SURSA
Nicolae Iorga, Corespondență, volumul X.
Către
Iosif Vulcan
(1841-1907)
[București] 21 iulie 1904
Stimate domnule Vulcan,
Mulțămesc pentru gentila d-tale scrisoare. Peste cîteva zile îți voi trimite cîteva pagini (2) dintr-o carte la care lucrez (3). Al d-tale gata spre îndatorire, și adevărat stimător.
N. Iorga
Domnului Iosif Vulcan, redactor, Oradea Mare.
Vezi Viorel Faur în Familia, 5, nr. 10, oct. 1969, p. 11.
(1) Iosif Vulcan - scriitor și redactor la revista Familia, inițiatorul și președintele Societății pentru înființarea unui teatru românesc în Transilvania; membru activ (1891) al Academiei Române.
(2) Articolul Lupta de la Dumbrava Roșie publicat în Familia din 4/17 iulie 1904, nr. 27, p. 313-314.
(3) Istoria lui Ștefan cel Mare, povestită neamului românesc.
>
SURSA
Nicolae Iorga, Corespondență, volumul X.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)