Concurența familiilor englezești din perioada interbelică în ce privește vechimea (GALSWORTHY 1931)

<
(...)
- Ei, destul de mult! Are de gînd să scrie  o carte.
- Despre ce?
- Despre familiaTasburgh. A fost aia pe care ra cît pe-aci s-o îngroape și după aceea a trăit în Franța, numai că prin naștere era o Fitzherbert. Pe urmă a mai fost ăla care a luptat în bătălia de la... cum îi zice? ...Nu Spaghetti - cealaltă, mîncare pe care ne-o servește din cînd în cînd Augustine...
- Navarino?* Dar a participat într-adevăr?
- Da, dar s-a spus că n-a participat. Și pastorul vrea să facă lumină în chestiunea asta. Pe urmă a mai existat un Tasburgh decapitat, care a fost dat uitării și neconsemnat nicăieri. Pastorul l-a mirosit.
- Sub domnia cui?
- Mie domniile nu-mi intră niciodată în cap, Dinny. Eduard al șaselea** - sau al patrulea***, așa ceva. Unul sîngeros. Pe urmă, a mai fost ăla care s-a căsătorit cu cineva din familia noastră. Roland îl chema - sau l-o fi chemînd altfel? Dar a făcut nu șțiu ce, ceva grozav - și i-au luat pămînturile. Recalcitrant - ce-nseamnă asta?
- Înseamnă, mătușico, că era catolic în timpul unei domnii protestante.
- Întîi i-au ars casa. E în Mercurius Rusticus**** sau în nu știu ce altă carte. Pastorul zice că era foarte iubit. I-au dat foc la casă în două rînduri, așa mi se pare, și pe urmă au prădat-o - sau o fi fost invers? Avea un șanț de întăritură. Există o listă cu tot ce i-au luat.
- Ce palpitant!
- Dulcețuri, și argintărie, și pui, și rufărie, cred că i-au luat și umbrela, sau în tot cazul ceva caraghios.
- Cînd s-a petrecut asta, mătușico?
- În timpul Războiului Civil*****. El era regalist. Acum îmi aduc aminte că pe el nu-l chema Roland, ci pe ea o chema Elisabeth, după tine, Dinny. Istoria se repetă.
(...)
- Pe urmă a mai fost ultimul amiral - sub William al patrulea****** - care  a murit din beție, amiralul, nu William. Pastorul zice că nu, așa că scrie cartea ca să dovedească. Zice a că a răcit și a luat rom ca să-i treacă, și i-a căzut greu - expresia asta de unde am luat-o?
- Eu o folosesc uneori, mătușico.
- Da. Așa că sînt o sumedenie, vezi bine, în afară de ăia, plicticoși, și merg îndărăt pînă la Eduard Confesorul*******, sau nu mai știu pînă la care. Vrea sa aducă dovezi că familia lor e mai veche decît a noastră. Ce stupid!
- Mătușa mea dragă! murmură Clare. Cine o să citească asemenea carte?
- Nu cred că va fi citită. Dar el o să fie încîntat să-și hrănească snobismul cu ea;
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, pp. 249-250.

NOTĂ M.T.
* Navarino = Localitate pe țărmul vestic al Peninsulei Peloponez din Grecia. În timpul Războiului de independență al Greciei (1821-1829), la 20 octombrie 1827, flota anglo-franco-rusă a distrus flota otomano-egipteană. (http://www.ipta.demokritos.gr/erl/navarino.html)
** Eduard VI Tudor (1536-1553) = Rege al Angliei în perioada 1547-1553. A continuat promovarea confesiunii protestante, începută de tatăl său, Henric VIII, inclusiv prin violență. (http://www.royal.gov.uk/HistoryoftheMonarchy/KingsandQueensofEngland/TheTudors/EdwardVI.aspx)
*** Eduard IV York (1442-1483) = Rege al Angliei în perioadele 1461-1470 și 1471-1483. A fost unul din protagoniștii Războiului celor două Roze (alb și roșu), respectiv Războiul civil între casele Lancaster și York.
**** Mercurius Rusticus = Scriere a lui Bruno Ryves, preot anglican regalist, apărută în 19 numere. (https://www.royalcollection.org.uk/collection/1023913/mercurius-rusticus-or-the-countries-complaint-of-the-barbarous-outrages-committed)
***** Războiul civil din perioada 1642-1649 s-a defășurat între regele Carol I Stuart al Angliei și al Scoției (1625-1649) și Parlament, încheindu-se cu capturarea și execuția regelui. (http://www.royal.gov.uk/HistoryoftheMonarchy/KingsandQueensoftheUnitedKingdom/TheStuarts/CharlesI.aspx)
****** William IV Hanovra (1765-1837) = Rege al Marii Britanii în perioada 1830-1837. (http://www.royal.gov.uk/HistoryoftheMonarchy/KingsandQueensoftheUnitedKingdom/TheHanoverians/WilliamIV.aspx)
******* Eduard III Confesorul (1003-1066) = Antepenultimul rege anglo-saxon în perioada 1042-1066. (http://www.royal.gov.uk/HistoryoftheMonarchy/KingsandQueensofEngland/TheAnglo-Saxonkings/EdwardIIItheConfessor.aspx)

O casă englezească nobiliară tipică la începutul secolului XX (GALSWORTHY 1931)

<
(...)
Aceea esențială dezordine intimă, proprie fiecărei camere, care deosebește casele vechi englezești de orice varietate de casă de țară, era evidentă la Lippinghall Manor. Oamenii intrau în camere ca și cum aveau de gînd să rămînă timp îndelungat în ele, și în vreme ce se instalau acolo inhalau o atmosferă și se adaptau unui aranjament cu totul diferit de cele din orice altă încăpere; și nici n-aveau simțămîntul că trebuie să lase camera așa cum o găsiseră, dacă știau într-adevăr cum arătase inițial. Mobila antică, fină, ținea o indiferentă tovărășie mobilei de umplutură, cumpărată de utilitate sau confort. Portrete ale strămoșilor, întunecate sau îngălbenite, stăteau față în față cu peisaje olandeze sau franceze, mai gălbejite sau nai întunecate, ori, ici-colo, cu încîntătoare  gravuri vechi  și cu miniaturi nu lipsite de farmec.
În cel puțin două dintre odăi se aflau niște vechi și frumoase cămine, corupte de tendința de confort prin niște apărători de foc pe care puteai să te așezi. Șiruri de scări apăreau unde nu te așteptai, în întuneric. Învățai cu greutate așezarea dormitoarelor, și pe dată o și uitai. În dormitor puteai găsi un dulap antic, din lemn de castan, de o valoare neprețuită, și un pat cu baldachin dintr-o perioadă rafinată; în fața ferestrei o banchetă cu perne și cîteva stampe franțuzești. Dormitorul comunica de obicei cu o cămăruță mică, în care se afla un pat strîmt, și cu o baie care putea să aibă sau să nu aibă nevoie de o revizie, dar în care găseai săruri. Un membru al familie Mont fusese amiral; drept care, prin bizare colțuri de coridoare te pîndeau hărți vechi și ciudate, cu dragoni care șfichiuiau mările; un alt membru al familiei Mont, bunicul lui Sir Lawrence, al șaptelea baronet, fusese amator de curse de cai, și anatomia calului pur-sînge, precum și jockeii din perioada sa (1860-1883) puteau fi studiați pe pereți. Cel de-al șaselea baronet care, fiind om politic, trăise mai mult decît ceilalți, lăsase gravuri din perioada victoriană timpurie*, înfățișîndu-le pe soția și fiicele sale în crinoline**, și pe el cu favoriți, Exteriorul casei era în stil carolian***, temperat ici-colo de fragmente georgiene**** sau chiar victoriene, în locurile unde cel de-al șaselea baronet dăduse frîu liber înclinației sale de a moderniza. Dar singurul lucru cu adevărat modern era instalația de apă.
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron. 1992, p. 58-59.

NOTE M.T:
* Regina Victoria a domnit în perioada 1837-1901.
** CRINOLÍNĂ, crinoline, s. f. Fustă lungă și foarte largă, în formă de clopot, susținută în interior de arcuri subțiri de oțel, la modă pe la mijloculsec. XIX; malacof. – Din fr. crinoline. 
Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/crinolin%C4%83)*** Carolina de Brandenburg-Ansbach (1683 – 1737) a fost soția regelui George al II-lea al Marii Britanii (1727-1760).
**** Regii George I, II, III și IV au domnit în Marea Britanie în perioada 1714-1830.

Deviza amiralului britanic Horacio Nelson (1758-1805) (VERNE 1864)

(XII/60) „- Ofițeri și marinari, eu sînt englez ca și dv., iar deviza mea este aceea  a amiralului Nelson: `Anglia așteaptă ca fiecare să-și facă datoria`.”

J. VERNE, Căpitanul Hatteras, trad. (fr. 1864-5) I. Katz, ed. II, ed. I.Creangă/5, București, 1990, 297 p.

„Radio Europa Liberă și exilul românesc. O istorie încă nescrisă” (De Flers 2004 & 2005)

Rene Alecu de Flers a fost angajat al postului de radio american Europa Liberă timp de aproape trei decenii. În 2004 a publicat cartea memorialistică Radio Europa Liberă și exilul românesc. O istorie încă nescrisă la editura americană Criterion Publishing (390 pagini), reeditată în 2005 la editura românească Vestala (527 pagini). Autorul dă o explicație surprinzătoare privind geneza cărții și prezența sa la R. E. L.:  „În 1987, când pregăteam să termin activitatea pe care o aveam la Radio Europa Liberă, fusesem rugat de colegi, nu numai de români, să scriu o carte despre acest post de radio. Rămăsesem oarecum stupefiat, deoarece, în realitate, eram bucuros că, în sfârșit, închideam un capitol din viață, care îmi fusese impus fără să mi se dea dreptul la refuz”*.
Fragmente din volum au apărut în serial și în revista americană de literatură și artă „Origini”, realizată de români din SUA (editor Gabriel Stănescu) și sponsorizată de editura Criterion Publishing.
Numărul din mai-iunie 2005 începe cu discuțiile autorului cu trei colegi de la secția română a R. E. L. despre viitorul reginului comunist din România după preluarea puterii de către N. Ceaușescu în martie 1965, la moartea lui Gheorghiu-Dej. El îi avertiza pe colegii săi neîncrezători că „de un an de zile Ceaușescu și-a pus peste tot numai oamenii lui de încredere în punctele cheie”.
Apoi, după Congresul al IX lea al PCR din iulie 1965, care l-a confirmat pe Ceaușescu în funcția de sceretar general, Flers a făcut următoarea constatare: „Ca să fie și mai sigur că toată puterea rămânea cu adevărat în mâna lui, începuseră să apară pe firmamentul conducerii de stat și de partid, unul după altul, frații, surorile și toate rubedeniile lui, plus cele din partea Elenei”.
Confirmarea predicțiilor sale l-a îndepărtat de colegi, dar munca lui Flers era din ce în ce mai acaparată de evoluția României ceaușiste. În plus era responsabil cu „Guildul”**, „DAG”*** și „Consiliul pe Întreprindere”****. Pauza nu și-o mai petrecea cu colegii Wassilko și Gheorghe, ci mergea la Monitoring sau la „cei de sus”.
Al treilea coleg venit după angajarea sa la postul din Munchen a fost Aurora Leicand  ca traducătoare. După ce termina traducerea în engleză a lucrărilor superiorul care avea grad de comandor, aceasta redacta și Revista Presei. Aflând de pasiunea pentru fotografie a lui Flers, Leicand l-a rugat să-i dea lecții în acest domeniu. Deoarece autorul nu se descurca foarte bine în românește, a întrerupt lecțiile cu acesta pentru a le continua cu Robert Lackenbach, un coleg american de la Departamentul de Știri. Apoi s-a înscris la un club fotografic din capitala Bavariei și toată pregătirea ei s-a concretizat cu o expoziție la Haus der Begegnung, unde fusese prezentată însă ca absolventă a unui curs fotografic la Universitatea București. Ceea ce l-a făcut pe Flers să concluzioneze cu regret: „Mă obișnuisem cu caracterul românului, dar când vedeam cât de departe se mergea, am rămas uluit. Știam adevărul și puteam interveni. (...) Dacă aș fi întrevăzut că îmi va da o lovitură pe la spate, poate aș fi făcut-o.”
Apoi, Gheorghe i-a prezentat-o pe Anca Moschuna-Sion, pe care o zărise anterior în biroul comandorului împreună cu mama ei, Irina Moschuna-Sion. Fiica a fost instalată la F-10, iar mama ca secretară la Departamentul Român de Emisiuni.
Între timp superiorul care avea grad de amiral și care se apropia de 90 de ani a ieșit la pensie și comandorul a fost promovat în funcția sa. Colegul Gheorghe dorea să fie promovat în funcția avută pînă atunci de comandor și încerca să-l propună pe Wassilko ca evaluator. Deși Flers s-a opus acestei manevre pe baza vechimii sale, Gheorghe a pus la cale alta: „Era numai nevoie să știi unde și cum să faci plecăciuni. Nepotismul avea precădere. Cu poziția inventată special pentru el, d-ul von* **** Wassilko fusese ridicat în grupa IX, superioară mie. (...) Conducerea postului de radio nu era interesată cum se ajungea la astfel de hotărâri. Bine sau nu, pentru ei, singurul lucru important era ca organizația să funcționeze.” Noua poziție a lui Wassilko a făcut ca atmosfera în biroul împărțit cu autorul să fie tensionată. Dar abia după trei ani Wassilko a fost mutat la F-8, împreună cu comandorul, cu care împărtășea specialitatea relațiilor internaționale și viciul fumatului, neacceptat în biroul lui Flers.
Pe la jumătatea lui 1965, texanul Paul Collins, director al Departamentului de Cercetări, l-a angajat pe Robert Edgar Rafael la Secția Română de Documentare, în pofida opoziției lui Gheorghe, care nu dorea colegi evrei în secție. Gheorghe a încercat totuși ceva: le-a amintit superiorilor că Rafael nu putea fi angajat din cauza lui Flers, care făcuse parte dintr-o unitate specială. Când a trebuit să pună în practică decizia superiorului american, Gheorghe l-a prezentat pe Rafael lui  Flers în biroul pe care urmau să-l împartă până la găsirea altei soluții, așteptându-se ca în scurt timp să aibe loc dispute între cei doi. De la prima întâlnire Flers i-a dezvăluit lui Rafael că a fost locotenent în Sturmbrigade Frankreich******: „Nu sunt rasist, dar când sunt călcat pe bătături, sunt obișnuit să mă apăr. Cum te vei comporta așa mă voi comporta și eu. Mi-a dat de înțeles că era de aceeași părere.” Flers l-a inițiat pe Rafael în abecedarul secției, dar mai târziu a aflat că acesta era specialist și că prelua poziția eliberată de comandor. Flers a bănuit că Gheorghe mizase probabil pe o rezistență din partea sa, dar Gheorghe nu știa că el nu se putea opune la o angajare din afară. O divergență tacită între cei doi colegi de birou a apărut însă în ceea ce o privea pe soția româncă a lui Rafael, cu care Flers a făcut cunoștință cu ocazia petrecerii de Revelion organizată de R. E. L., prima și ultima la care a participat autorul.

SURSA
„Origini”, Norcross/USA, vol. IX, no. 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 96-97 (www.origini.uv.ro)

NOTE M. T.
* http://www.lumeacartii.ro/carti/europa-libera-si-exilul-romanesc/973-87174-1-8.html
**Guildul=Newspaper guild (http://www.lumeacartii.ro/carti/europa-libera-si-exilul-romanesc/973-87174-1-8.html)
***DAG= Deutsche Angestellten Gewerkschaft (http://www.lumeacartii.ro/carti/europa-libera-si-exilul-romanesc/973-87174-1-8.html)
****Consiliul pe Întreprindere=Consiliul Naționalităților R.E.L. (http://www.lumeacartii.ro/carti/europa-libera-si-exilul-romanesc/973-87174-1-8.html)
*****von=din; de la (limba germană). Parte de vorbire care indica un titlul nobiliar în spațiul german.
******Sturmbrigade Frankreich=Brigada de asalt Franța. Unitate SS formată în 1943 din voluntari francezi și care a luptat de partea Germaniei naziste pe frontul antisovietic în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Elita politică a Marii Britanii din secolul XIX văzută de provinciali (C. BRONTE 1849)

În 1849, scriitoarea engleză Charlotte Bronte a publicat romanul social Shirley. Acțiunea se petrece în anii 1811-1812, în regiunea nordică industrializată Yorkshire. Marea Britanie se găsea în timpul lungului război cu Franța republicană  și apoi imperială napoleoniană (17193-1815), precum și în plină transformare social-economică generată de revoluția industrială inițiată în secolul XVIII. Personajele romanului discută și despre personalitățile politice ale regatului.

<
(...)
Pe urmă Jessy trecu în revistă guvernul aflat în funcție și făcu considerații asupra păcatelor lui. Vorbea despre lordul Castlereagh și despre domnul Perceval (1) în termenii cei mai familiari. Și fiecăruia dintre ei îi acordă niște laude ce s-ar fi potrivit pe de-o parte lui Moloh și pe de cealaltă lui Belzebut. Spuse despre război că nu e decît un asasinat în masă, iar despre lordul Wellington că e „un măcelar năimit”.
Caroline o asculta din ce în ce mai lămurită. Jessy avea fără îndoială în firea ei un dram de geniu al umorului; era nespus de hazliu s-o auzi cum repetă fulgerele și tunetele tatălui exprimîndu-se în vioiul dialect din nord; o mai aprinsă inimă de iacobin nici nu bătuse vreodată cu spiritul ei răzvrătit sub o rochiță și un șal de muselină. (...)
Caroline o dojeni cînd o auzi vorbind urît despre lordul Wellington; dar ascultă cu desfătare o următoare tiradă împotriva prințului regent. (...) De nenumărate ori auzise la micul dejun al tatălui ei vorbindu-se pe seama grăsanului „Adonis de cincizeci de ani”, iar acum reproducea comentariile făcute de domnul Yorke pe această temă - întocmai cum porneau de pe buzele sale de om din Yorkshire.
(...)
>

<
-Nu ți-am mai spus de atîtea ori cine era aproape tot așa de mărunt, la fel de palid, la fel de chinuit ca și tine, și totuși puternic ca un uriaș și viteaz ca un leu?
-Amiralul Horatio?
-Amiralul Horatio, viconte de Nelson și duce de Bronti; cu inimă mare ca de titan; viteaz și curajos cît toată lumea și vremurile cavalerismului; conducătorul puterii Angliei; comandant al forțelor Angliei; comandantul al forțelor ei de pe întinsul mărilor; aruncător al fulgerelor ei pe deasupra valurilor.
-Un om mare; dar eu nu sînt războinic, Shirley; (...)
>

<
(...)
-În mod sigur se aseamănă foarte mult; nici măcar chipurile nu prea li se deosebesc - o pereche de oameni ca niște șoimi - și amîndoi sînt impasibili, dintr-o bucată, hotărîți. Însă eroul meu e cel mai remarcabil dintre ei; mintea lui are limpezimea mărilor adînci, răbdarea lui e asemeni stîncilor mării, iar forța lui poate sta alături de puterea talazurilor.
-Asta-i fanfaronadă și emfază!
-Aș avea curaj să spun că poate fi zgronțuros ca gura fierestrăului și morocănos ca un corb înfometat.
(...)
-A fost bine spus, unchiule. „Vorbește, fato!” sună cu adevărat tragic. Anglia a urlat sălbatic împotriva acestui om, unchiule; dar într-o bună zi are să vuiască de bucurie în cinstea lui. Nu s-a  temut de urlete și n-are să se bucure de vuiete.
-Am spus că-i nebună... și chiar este.
-Țara asta a noastră are să-și schimbe și să-și  schimbe mereu atitudinea față de el; el n-are să se schimbe niciodată în felul în care își face datoria față de ea. Stai, nu te mai înfuria unchiule; am să-ți spun cum îl cheamă.
(...)
-Ascultă! Arthur Wellesley, Lord Wellington.
(...)
>

(1) Spencer Perceval (1762-1812), om politic englez, prim-ministru în timpul războaielor cu Napoleon.

SURSA
Charlotte Bronte, Shirley, vol. II, trad. D. Mazilu, edit. Clio Impex, București, 1993, p. 84-85

Aceste 5 descoperiri incredibile au schimbat istoria. Știai despre ele? 

FII CURIOS! 15 iunie 2012