joi, 3 august 2017
marți, 17 februarie 2015
„Comuna Crucea, județul Constanța” (GROSU & GHEORGHE & MIU 2015)
Ion Grosu & Mirabela Gheorghe & Petrică Miu, Comuna Crucea, județul Constanța. Schiță monografică, Ex Ponto, Constanța, 2015, 234 p.
5 Valentin Ciorbea - Cuvânt înainte
I.1.Poziționare geografică
I.2.Elemente de relief
I.3.Flora și fauna
I.4.Regim hidrologic
I.5.Clima
II.1.Zona în context istoric din antichitate până în epoca modernă
II.2.Așezări pe hărți medievale și moderne
65 3.Evoluția demografică
IV.1.Agricultura
IV.2.Creșterea animalelor
IV.3.Forța de muncă
IV.4.Activitatea industrială și comercială
IV.5.Transporturi
IV.6.Turismul
V.1.Administrație
V.1.1.Organizarea administrativ teritorială a comunei Crucea în contextul organizării administrativ-teritoriale a României și a județului Constanța
V.1.2.Administrația publică
V.1.3.Utilități publice
a)Alimentarea cu apă potabilă
b)Alimentarea cu energie electrică
V.1.4.Infrastructura de sănătate și asistență socială
V.2.Învățământ
V.3.Culte
V.4.Cultură și sport
195 Anexe
231 Bibliografie (46 tipărituri și 26 adrese web)
coperta IV: Încercarea de a schița trecutul istoric al comunei Crucea și de a-i descifra coordonatele și principalele elemente componente cere - înainte de toate - pentru oricare loc și pentru oricare timp, analiza a cât mai multor evenimente și fapte concrete, cât mai semnificative, care să poată ajuta istoricul la rânduirea selectivă a unui material vast.
Nu stă în intenția noastră să prezentăm în lucrarea de față tabloul complet al istoricului localității. Ne-am îndreptat atenția, nu întâmplător, asupra evenimentelor din secolul XX, privindu-le ca o moștenire a perioadelor anterioare, cu consecințe pozitive pentru evoluția istorico-economică, socială, politică și culturală a acestei comune, așezată în zona centrală a Dobrogei. Dorința autorilor a fost de a îmbunătăți zestrea istorică a vechii provincii românești.
În preajma sărbătoririi a 100 de ani de la intrarea României în primul război mondial, lucrarea reprezintă și un semn de prețuire a generațiilor actuale pentru lupta și jertfa celor de la Crucea, în marile confruntări desfășurate în războiul pentru întregirea neamului.
Volumul cuprinde documente de arhivă și mărturii publicate în paginile unor periodice și lucrări științifice cu profil geografic și istoric despre localitățile comunei Crucea. Am încercat să prezentăm documentele reprezentative existente în arhivă, care vorbesc despre evoluția și schimbările pe care le-a suferit de-a lungul timpului comuna, conviețuirea pașnică a oamenilor locului (români, turci și tătari), lupta lor comună comună pentru dezvoltarea și apărarea bunurilor în perioada războaielor mondiale. Ne exprimăm considerația pentru reprezentanții Consiliului Local Crucea și pentru interesul pe care aceștia îl manifestă față de istoria locală.
vineri, 22 august 2014
Reacții europene antiiberice la desprinderea geologică imaginară a Peninsulei Iberice de Europa la sfârșitul secoului XX (SARAMAGO 1986)
(...)
Aceasta a fost ziua însemnată cînd de-acum îndepărtata Europă, după ultimele măsurători cunoscute ajunsese cam la o distanță de vreo două sute de kilometri, s-a văzut zdruncinată din temelii pînă la acoperiș, de o convulsie de natură psihologică și socială care în mod în mod dramatic i-a pus în primejdie de moarte identitatea, negată, în acea clipă decisivă, în fundamentele sale particulare și intrinseci, naționalitățile, atît de laborios formate de-a lungul atîtor și atîtor secole. Europenii, de la cei mai mari conducători pînă la cetățenii de rînd, se obișnuiseră repede, bănuim cu un sentiment neexprimat de ușurare, fără ținuturile din extremul occident, iar dacă noile hărți, puse numaidecît în circulație pentru actualizarea culturală a vulgului, mai provocau încă vederii un anume disconfort, o fi numai din motive de ordin estetic, acea indefinibilă impresie de indispoziție pe care cu siguranță a provocat-o în timp, și chiar și azi ne-o provoacă nouă, lipsa brațelor lui Venus din Milo, că ăsta-i numele cel mai sigur al insulei unde-a fost găsită. Așadar Milo nu e numele sculptorului (1), Nici pomeneală, Milo e insula unde sărăcuța de ea a fost descoperită, a înviat din adîncuri precum Lazăr, dar nu s-a înfăptuit încă nici o minune care să facă să-i mai crească o dată brațele.
Cu trecerea secolelor, dacă ele vor mai trece, Europa nici nu-și va mai aminti de vremea cînd era mare și intra direct în ocean, așa cum noi, astăzi, nu mai reușim să ne-o imaginăm pe Venus cu brațe.
(...) Deși nu este măgulitor să o mărturisim, pentru anumiți europeni simplul fapt că s-au văzut scăpați de popoarele occidentale incomprehensibile, aflate acum în derivă fără catarg pe cuprinsul oceanului, de unde n-ar fi trebuit să vină niciodată, a fost el însuși, o binefacere, făgăduința unor zile și mai confortabile, cum esacul și peticul, am început să știm în sfîrșit ce este Europa, dacă n-or mai rămîne în ea, încă, parcele nelegetime care, mai devreme sau mai tîrziumai devreme sau mai tîrziu, într-unfel sau altul se vor dezlega și ele. Să punem rămășag că în viitorul nostru final vom fi reduși la o singură țară,, chintesență a spiritului european, sublimat perfect simplu, Europa, adică, Elveția.
(...)
(1) Joc de cuvinte în limba portugheză, Venus de Milo putînd însemna atît „Venus din Milo” cît și „Venus a lui Milo”.
>
SURSA
Jose Saramago*, Pluta de piatră**, trad. M. Stănciulescu, ed. Univers / colecția Romanul secolului XX, București, 1990, p. 136-137.
NOTE M.T.
* Jose Saramago (1922 Portugalia - 2010 Spania) = Scriitor portughez comunist care a primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1998. (http://www.mediafax.ro/cultura-media/biografie-jos-saramago-si-calatoria-sa-spre-intelesul-lucrurilor-aproape-imposibile-6430670)
(http://www.romanialibera.ro/cultura/carte/a-murit-jos%C3%A9-saramago-190749)
** Pluta de piatră (http://www.bookblog.ro/x-laura-magureanu/pluta-de-piatra/)
marți, 24 iunie 2014
Lacul Ciad la mijlocul secolului XIX (VERNE 1863)
„XXXII
(…) malul meridional al Lacului Ciad, acea Mare Caspică a Africii, a cărei existență fusese socotită mult timp ca o poveste, marea interioară la care ajunseseră expedițiile lui Denham și Barth. Doctorul încerca să-și fixeze configurația actuală a terenului, care era cu totul diferit de aceea din anul 1847. Într-adevăr, nu este cu putință să întocmești o hartă exacta a acestui lac. El este înconjurat de mlaștini greu de străbătut, în care Barth fusese pe punctul să-și piardă viața. De la un an la altul, mlaștinile, împânzite de trestii și de papiruși care ating o înălțime de cincisprezece picioare, sunt acoperite de năvala apelor și măresc întinderea lacului. Deseori orașele așezate pe maluri sunt pe jumătate înecate, așa cum s-a întâmplat cu Ngomu în 1856. Acum, pe locul unde se ridicau locuințele din Borne se scăldau hipopotamii și aligatorii.”
luni, 14 octombrie 2013
Adevărul 14 octombrie 2013
Citeste mai mult: adev.ro/mun4lj
miercuri, 9 octombrie 2013
vineri, 15 iunie 2012
miercuri, 16 mai 2012
marți, 10 ianuarie 2012
miercuri, 13 martie 1996
„Un om, o carte” (PĂVĂLOIU 1996)
Mariana Păvăloiu, Istoria marinei române. Un om, o carte, „Tomis”, Constanța, 1997
Scrisa și rescrisa istorie a marinei române ni-l prezintă pe locotenent-colonelul Mihail Drăghicescu (1848-1896) drept un deschizător de drumuri: primul comandant al primei canoniere românești „Fulgerul”, primul comandant al unei subunități cu misiune specială în Războiul de Independență, anume plantarea unui baraj de mine la fluviu, primul comandant al Școlii copiilor de marină acum 114 ani, la Galați, coautor al primului „Manual al gabierului” în 1881 și exemplele ar putea continua.
Dar, astăzi, la un veac de la trecerea sa în neființă, îl aflăm în actualitate mai ales prin enciclopedica sa lucrare „Istoricul principalelor puncte pe Dunăre de la gura Tisei până la Mare și pe coastele Mării de la Varna la Odessa”. Prima ediție a apărut în decembrie 1885, în patru fascicule sub titlul „Note pentru a servi la istoricul principalelor puncte de pe Dunăre și Marea Neagră”. „A urmat peste câțiva ani - scrie în prefața ediției complete din 1943 viceamiralul Mihail Gavrilescu, fostul său elev - o altă ediție, în două volume. După aceea, până la sfârșitul vieții lui, a completat lucrarea, adăugând și revizuind-o”. Nu a avut bucuria de a-și vedea opera completă publicată la aproape jumătate de veac de la moartea sa. A iubit și a slujit Dunărea și Marea cu ardoare, dar și cu convingerea unui marinar adevărat, prețuitor al rolului strategic deținut de ele în viața tânărului stat român.
Drept motto, autorul a ales un citat ce aparține lui Talleyrand: „Le centre de gravite du monde n-est mi sur Elba, ni sur l-Adige, il est la-bas, sur frontieres de l-Europe, sur le Danube”. Sub semnul marelui fluviu, a adunat cu sârguință documente, lucrări, hărți, elaborând o lucrare ce impresionează și astăzi prin bogata și exacta informație condensată în cele cinci sute de pagini. Bibliografia autohtonă și străină cu privire la fluviu, dar și la Mare se constituie și în vremea noastră în instrument de lucru necesar oricărui cercetător scrupulos dornic a cunoaște istoricul punctelor românești riverane. Lucrarea este un sumum de date de primă mână, rodul unei munci titanice. „Nu cunoștea decât drumul de acasă la școală, nota fostul lui elev sus-citat. Tot timpul liber îl întrebuința pentru cercetări de care ne vorbea deseori. Așa am reușit să ne îndrăgostim de astronomie, calcule astronomice și meseria de marinar, făcea apostolat în toată accepția cuvântului”.
Numai o personalitate complexă ca acea a ofițerului de marină Mihail Drăghicescu a fost capabilă să cunoască unul din cele mai importante fluvii din Europa stăruind „din toate puterile și pe toate căile ca să se creeze o marină, atât la Dunăre, cât și la Mare, unde tot exportul și importul nostru se făceau numai de către nave sub pavilion străin”. Și ne permitem a continua, citându-l pe viceamiralul M. Gavrilescu, un îndemn cu profunde reverberații contemporane: „Și acum, scump profesor și înflăcărat marinar, de acolo de unde ești, privește în urma ta, tu care ai visat și propovăduit, prin grai și prin scris, o mare flotă națională, care să apere interesele neamului nostru pe aceste meleaguri, la Dunăre și la Mare, privește la urmașii tăi, cari, prin muncă și stăruință istovitoare, învingând toate rezistențele și vitregiile oamenilor, au înjghebat cu trudă o flotă (...) de război la Dunăre și alta (...) la Mare, cu oameni luați de la coarnele plugului, iar cu elementele marinei de război s-a creat o marină comercială, care ne face cinste pe toate mările și nouă marinarilor și neamului românesc (...)”.
Mihail Drăghicescu a văzut prima dată Dunărea în orașul natal, Brăila, și valul vieții l-a purtat pe unda ei în aval până la Sulina, unde, exilat, și-a petrecut ultimii ani. Adeseori, silueta lui masivă era văzută plimbându-se cu pașii încărcați de tristeți pe limba dinspre mare, iar odihna și-a aflat-o în cimitirul europolitan, unde, printre însemnele funerare ale atâtor seminții, marinarii i-au ridicat un monument modest, compus din elemente ce-i evocă personalitatea și-i străjuiesc amintirea. În fiecare an, la 13 martie, marinari și grăniceri îl pomenesc, la jubileul centenarului morții sale, la mormântul-simbol, aflat unde Dunărea trece-n Mare și de acolo-n lumea cea largă, dorim a considera aceste rânduri evocatoare un modest omagiu adus marinarului MIHAIL DRĂGHICESCU.
miercuri, 31 august 1994
„Mult noroc și Dumnezeu să vă aibă în pază!” („TOMIS” 1994)
Aura Dumitrache (traducere), „Mult noroc și Dumnezeu să vă aibă în pază!”, „Tomis”, Constanța, 1994, august
Operațiunea Fall Weiss a început la 1 septembrie 1039 ora 4.45 a. m., constituind preludiul, cât și începutul celui dea-l doilea război mondial, când armatele lui Hitler invadaseră granițele Poloniei.
Pe 5 septembrie, Orzel a primit ordinul de a părăsi Golful Gdansk și a se deplasa spre Marea Baltică. Următoarele șase zile au trecu fără ca nici o singură navă, fie dușmană sau prietenă, să fie interceptată. Legăturile radio cu baza de la Gdansk s-a întrerupt. Sistemul hidraulic se deteriorase, iar comandantul Klockzowski se îmbolnăvise. În acest caz toată responsabilitatea pentru buna desfășurare a navigației lui Orzel apăsa pe umerii lui Jan Grudzinski. Convocând consiliul navei, acesta a hotărât să repare sistemul hidraulic prin andcoare și s-l interneze pe comandant în spital.
Examinând harta navală, Grudzinski a decis să se îndrepte spre Tallin, capitala Estoniei, țară neutră, și, conform Regulamentului Internațional Maritim pe timp de război, să ceară intrarea în port pentru reparații.
Orzel a ajuns la Talinn în următoarea dimineață, fiind întâmpinat de oficialitățile guvernamentale și însoțit de două patrule portuare. Cererea lui Grudzinski a fost primită cu zâmbete și strângeri de mâini, iar după o oră Orzel se afla în rada interioară a portului, unde se găsea la ancoră și cargobotul german Talassa. Acesta, la vederea pavilionului polonez a coborât zvastica lui colorată, deoarece, deși se afla într-un port neutru, nu dorea o confruntare cu polonezii. Orzel a fost tras la dană foarte inaccesibilă și îndepărtată, dar echipajul era fericit pentru rezultatul obținut.
Însă toate zâmbetele afișate de oficialități n-au fost decât o fațadă. Estonia, înconjurată de Letonia și Lituania, se afla într-o poziție diplomatică dificilă. Rupte de restul Europei, cel trei țări baltice erau la mâna Rusiei - având o graniță comună - și a aliaților naziști. O singură mișcare greșită și independența lor precară s-ar fi putut spulbera peste noapte.
În intervalul de 24 de ore acordate, nava a fost reparată, aprovizionată, bunkerată și pregătită de plecare, când un soldat estonian a venit să-l anunțe pe comandant că este chemat de urgență la căpitănia portului. Aici, el a fost informat că și cargobotul german urma să părăsească portul și conform Codului Maritim Internațional, trebuie să fie o pauză de 6 ore între plecările a două nave beligerante. În concluzie, nava Orzel trebuia să aștepte șase ore până la plecare. Comandantul portului și-a cerut scuze invocând că respectă Convenția de la Haga.
Cu toate acestea, cargobotul Talassa nu dădea nici un semn că ar intenționa să plece. Peste puțin timp un ofițer estonian a sosit la bordul navei anunțându-l pe Grudzinski că, în urma unui document semnat de cele țări baltice la 1 septembrie, orice navă sau submarin ce se găsește în apele lor teritoriale trebuie dezarmate. În ciuda protestelor lui Grudzsinki că ar fi trebuit să fie informat despre acest document la acostare în port, au fost postați soldați înarmați pe puntea vasului și au fost confiscate hârtiile și instrumentele de navigație.
După plecarea acestuia, Grudzinski și-a convocat ofițerii informându-i despre această nouă situație apărută și promițându-le în același timp că vor evada îndată ce împrejurările le vor permite, chiar dacă această acțiune va presupune și vărsare de sânge. Astfel că au întocmit un plan de evadare și au hotărât să-i ajute pe estonieni în demilitarizarea navei.
În dimineața următoare, atașatul de pe lângă ambasada Angliei însărcinat cu probleme de navigație a dorit să prezinte omagiile sale comandantului polonez, dar nu a fost lăsat să urce la bordul navei de către gărzile înarmate de la cheu. Scoțând cartea sa de vizită și scriind câteva cuvinte pe dosul acesteia, a profitat de neatenția gărzilor și a făcut semn unui marinar de pe Orzel că are ceva pentru el. Acesta a venit și a luat cartea de vizită, dar neînțelegând nimic în engleză, i-a înmânat-o comandantului. Grudzinski a putut citi următorul mesaj: „Mult noroc și Dumnezeu să vă aibă în pază”. Aceste cuvinte au avut darul de a ridica moralul comandantului.
Câteva ore mai târziu, câțiva soldați au întărit garda la bordul submarinului, iar câțiva docheri civili au ajutat la fixarea unui tun pe chei, gata pregătit pentru atac. În acest timp, un ofițer de pe Orzel s-a îmbarcat pe o șalupă și, simulând că pescuiește, și-a notat adâncimea apei pe o hârtie.
Fiecare om de la bordul navei era ocupat așa încât ofițerii estonieni erau impresionați de sprijinul acordat de echipaj în demilitarizarea submarinului. Era duminică și muncitorii civilii erau fericiți să găsească o scuză pentru a opri lucrul. Au rămas numai gărzile înarmate, dar ele nu erau în pericol întrucât polonezii au cultivat relații de prietenie cu ei. După o cină împărțită cu soldații, echipajul s-a retras. Comandantul estonienilor și-a retras oamenii pe cheu, lăsând la bord până dimineața numai doi soldați.
S-a stabilit ca oră de plecare miezul nopții, când Grudzinski a dat semnalul. Soldatul estonian de la punte a fost imobilizat de două umbre apărute din întuneric. În camera de comandă colegul estonianului a avut și el aproape aceeași soartă leșinând la vederea unui revolver îndreptat spre el. Unul din membrii de echipaj a coborât pe cheu și a tăiat cablurile electrice lăsând întregul doc în întuneric.
Această defecțiune bruscă a creat confuzie pe țărm și nimeni n-ar fi legat acest incident de submarinul polonez. Având posibilitatea de a evada, Orzel a eliberat cablurile de amarare și a părăsit docul. A fost un moment de panică când Orzel a nimerit într-un banc de mâl la puțin timp după ce a părăsit bazinul docului. Dar Grudzinski și-a păstrat calmul. A îndreptat pupa mai în adâncime pentru a putea ridica prova navei și a ordonat cu toată viteza înapoi. Submarinul s-a cutremurat și apoi s-a înclinat ușor lunecând în apă mai adânc. Grudzinski a menținut cârma tribord și vasul s-a învârtit până ce prova a început să se îndrepte spre larg. Zgomotul produs de intrarea în funcțiune în motoarelor diesel a atras atenția estonienilor care au intrat în alertă. Flăcările puștilor luminau cerul nopții. Mitralierele și gloanțele răsunau în întuneric, dar fără reflectoare era imposibil să se țintească exact și cu fiecare minut care trecea Orzel se distanța mai mult, plonjând în apa rece ca gheața a Balticei și reușind să ajungă în rada exterioară a portului. Trecând acest obstacol ai avut de înfruntat un altul. Reflectoarele de coastă nefiind afectate de întreruperea curentului din șantier au ajutat mitralierele în deschiderea focului. Dar Orzel a intrat în imersiune cât mai adânc, ceea ce asigura securitatea navei.
Prima prioritate era de a-i elibera pe cei doi estonieni.
S-a hotărât ca Suedia să fie țara spre care se vor îndrepta. Lipsa hârtii lor însă făcea ca navigația să devină o reală problemă. Cerând ajutor prin ajutor la baza navală Hel, care avea să fie cucerită peste câteva zile, submarinul Rys, grav avariat, a interceptat mesajul și comandantul acestuia s-a oferit să le dea hârtiile de care aveau nevoie. Dar Grudzinski a refuzat deoarece nu dorea să schimbe direcția. Rămânând sub apă ziua și ridicându-se la suprafață noaptea, Orzel a ajuns la Gotland la 19 septembrie, când a fost lansată la apă o barcă pentru cei doi prizonieri estonieni. Aceștia au protestat nedorind să părăsească nava cu toate cele întâmplate. Li s-au dat niște bani, câteva sticle de votcă și au fost instruiți în ce parte să vâslească. Submarinul se afla la două mile de coasta suedeză, dar estonienii înspăimântați de aspectul fragil al bărcii nu păreau a fi convinși de toate asigurările ce le erau date. În final, Gruzdzinki le-a înmânat o scrisoare pentru autoritățile estoniene din Tallin în care acestea erau informate de evadarea lui Orzel, absolvind de orice vină sau complicitate pe cei doi prizonieri. Cuun ultim salut estonienii au fost lăsați să-și găsească drumul.
Grudzinski și oamenii săi au continuat să patruleze Baltica pentru încă 16 zile fără să găsească o singură țintă. Vremea continua să fie frumoasă, cu vizibilitate bună, ceea ce îl obliga să rămână scufundat ziua, cât și cea mai mare parte a nopții. Nu era prea plăcută această existență, dar nu aveau încotro. Nu ți-au irosit însă timpul și au început să recompună hărțile de care aveau nevoie, din memorie. S-au dovedit a fi cât se poate de precise.
Submarinul a ajuns la intrarea în The Sound pe 12 octombrie, dar prezența patrulelor germane făcea imposibilă trecerea ei ziua, așa că Orzel s-a scufundat lăsarea nopții. Era întuneric și o noapte fără lună, iar strâmtoarea era foarte aglomerată. Erau gata chiar să se ciocnească cu un cargou, când s-a ridicat la suprafață. Căpitanul, speriat de eventualitatea unei coliziuni, a luminat zona pentru a evita un accident. Au intrat în imersiune rapid și cu ajutorul unei hărți de mână s-au hotărât să meargă direct de-a lungul malurilor strâmtorii de teama unor amplasamente de mine germane. Dar și așa riscurile pe care și le asumaseră erau foarte mari, o parte din echipaj purtând deja centurile de salvare. Ploaia făcea ca vizibilitatea să fie redusă, dar acest fapt favoriza submarinul și îl ajuta să se protejeze de dușman. Deși știm că hârtiile lipseau, Grudzinski a reușit să mențină submarinul la apă adâncă cu toate că știa că The Sound avea o adâncime insuficientă imersiunii complete în caz de nevoie. Cu un pilot și un comandant bun ei au reușit să traverseze cea mai periculoasă zonă și în zori Orzel se afla la 50 de picioare adâncime, intrând în Kategat și Skagerrak. Gruzdinski a trimis un radio amiralității britanice comunicând poziția și așteptând instrucțiuni. Deși știa foarte bine că mesajul putea fi interceptat și de dușmani, trebuia să riște. Dar Royal Navy a primit mesajul și a trimis distrugătorul Valorous care să-l escorteze pe Orzel la cea mai apropiată bază britanică.
A fost cel mai eroic voiaj care nu-și poate găsi asemănare în toată istoria submarinelor. În recunoașterea iscusinței cu care a fost comandat Orzel de la eroica evadare din Tallin și până la ieșirea în apele patrulate ale strâmtorii The Sound, fără hărți, arme, locotenentul Grudzinski a fost distins cu medalia Virtutea Militară, cea mai înaltă distincție militară.
joi, 15 iunie 1972
Atlasul RSR („LITORAL” 1972)
?, .... România, „Litoral”, Constanța, 15 iunie - 15 septembrie 1972
În curând, în librăriile noastre va apărea Atlasul Republicii Socialiste România, lucrarea realizată pentru prima dată în țara noastră. Ea va fi tipărită sub îngrijirea Academiei RSR, prin Institutul de geografie. Lucrare fundamentală de mari proporții, atlasul își propune să ofere o prezentare unitară, complexă, a trăsăturilor geografice ale teritoriului românesc. Acest atlas este rodul muncii geografilor din Institutul de Geografie al Academiei, în colaborare cu geografi din centrele universitare ale țării, cercetători și specialiști ce lucrează în acest domeniu.
Prin tematica sa atlasul se adresează organelor centrale și locale ale administrației de stat, organismelor de planificare și sistematizare teritorială, instituțiilor de învățământ și publicului.
Prin elaborarea acestui atlas, geografia țării noastre se înscrie pe linia indicațiilor Uniunii Geografice Internaționale care prevede elaborarea de atlase naționale. Atlasul va cuprinde 70 de planșe, în care se includ 350 de hărți la diferite scări. Tipărirea planșelor făcându-se eșalonat între 1972-1976, difuzarea se va face pe măsura imprimării în fascicule anuale.
Pentru a vă asigura primirea atlasului, trebuie să completați un bon de comandă care va fi înaintat la librăria preferată, din orice localitate, împreună cu un avans de 200 lei. (Costul unui exemplar va fi de circa 800 lei.)
luni, 1 martie 1971
„Călătorie în China” (MILESCU 1926)
Spătarul Nicolai Milescu, Călătorie în China (1675-1677), trad. și pref. E. C. Grigoraș, Casa Școalelor, București, 1926, 234 p.
3 Em. C. Grigoraș, Prefață
13 Harta
15 Dela Tobolsk la Frontiera Chinei
48 Dela Frontiera Chinei la Râul Naun
106 De la Râul Naun la Peking
136 Șederea la Peking
231 Întoarcerea
luni, 25 ianuarie 1971
Ion Bănescu (1851-1909) în istoria orașului Constanța
Nicolina Mihail Ursu, Activitatea lui Ion Bănescu în contextul modernizării Constanței, „Comunicări de istorie a Dobrogei”, Constanța, 1980, p. 151-158
Resume (158)