„Societatea Națiunilor - fragilitatea unui vis frumos” (DRAGOMIR 2019)

prof. Laurențiu Dragomir, Societatea Națiunilor - fragilitatea unui vis frumos, 

Școala Gimnazială Breasta

   

În urma Marelui Război avea să se aștearnă pacea, dar, ca aceasta să dureze, învingătorii vor impune lumii o formulă de organizare a acesteia care va determina o nouă arhitectură a granițelor și va necesita crearea unor instituții politice și politico - militare care să asigure securitatea.

Dezastrul adus de Marele Război va impulsiona efortul în tendinţa asumată de toate spiritele responsabile ale vremii de a se exclude posibilitatea repetării unei asemenea catastrofe. Prăbuşirea sistemului echilibrului european, a Concertului Marilor puteri, care, de la Congresul de la Viena din 1815, au asigurat stabilitatea continentului timp de aproximativ un secol, noile provocări marcate de revoluția rusă şi pericolul propagării extremismului de stânga, vor determina necesitatea construirii unui nou sistem de securitate internaţională care să înlocuiască, ca o posibilă soluţie, anarhia din domeniul relaţiilor interstatale cu o organizare instituţională, menită a oferi garanţia unei noi stabilităţi în urma încheierii Marii Conflagrații.

Propunerea unui astfel de sistem de securitate va veni din partea preşedintelui american Woodrow Wilson. Chiar înainte ca războiul să fi luat sfârșit, acesta anunţa la 27 august 1916, intenţia SUA de a propune lumii o formulă de securitate prin care „toate națiunile universului trebuie să instituie un fel de Ligă pentru a face ca dreptul să prevaleze împotriva oricăror agresiuni egoiste, pentru a evita ca o alianţă să se ridice contra alteia”[1]. În acest sens el propunea asocierea tuturor națiunilor, fără nicio discriminare, recunoașterea și impunerea dreptului internațional „deasupra tuturor intereselor particulare”, instituirea unei forțe colective, care „să nu mai fie în serviciul ambițiilor politice sau al egoismelor în conflict, ci al ordinii și păcii universale”[2]. Mai mult decât atât, la 8 ianuarie 1918, în sesiunea comună a Congresului Statelor Unite ale Americii, Președintele Woodrow Wilson a prezentat Cele paisprezece puncte prin care acesta a încercat să stabilească un proiect viabil pentru restabilirea și menținerea păcii în Europa după încheierea Primului Război Mondial mai degrabă prin securitate colectivă decât prin sistemul de alianțe[3] pe care se bazaseră diplomații Lumii Vechi.

Instrumentul destinat realizării şi menţinerii securității colective a fost, în opinia fondatorilor acestei concepţii, Societatea Naţiunilor, văzută ca „un apostol și arbitru al păcii”[4]. Aceasta a funcţionat pe baza unui Pact negociat de Puterile Aliate şi Asociate la Paris şi adoptat de Conferinţa de Pace de la 28 aprilie 1919, cu recomandarea de a fi reprodus ca preambul al sistemului tratatelor de pace de la Versailles.

Imediat după încheierea războiului au apărut o serie de contradicții asupra arhitecturii de securitate între principalii actori care au fundamentat Societatea Naţiunilor ceea ce a făcut ca aceasta să întâmpine dificultăţi în a-şi îndeplini rolul pentru care fusese creată.

Era foarte greu de realizat o înţelegere între idealismul preşedintelui Wilson şi apetitul naţiunilor învingătoare, astfel că tratatul de pace se va elabora într-o atmosferă de gelozie şi suspiciune reciprocă. Războiul a fost câştigat dar era mult mai dificil de statornicit pacea.^[5] Idealismului lui Wilson i se va opune clar realismul chiar cinismul lui Clemenceau căruia de fapt nu-i lipsea idealismul, dar principala sa preocupare era să obţină garanţii pentru securitatea Franţei, în timp ce Wilson voia să instaureze pacea universală.^[6]

Prin activitatea sa care a durat formal până în aprilie 1946, dar a încetat, practic, odată cu izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, Societatea Naţiunilor nu și-a dovedit capacitatea de a influenţa substanţial desfăşurarea evenimentelor internaţionale şi de a deveni un instrument adecvat apărării păcii şi securităţii internaţionale.

Societatea Naţiunilor nu a putut preveni sau împiedica conflictele şi crizele grave ce au caracterizat viaţa internaţională în anii 30-40 ai secolului al XX-lea rămânând „un vis generos al spiritelor himerice, pe care însă eternele conflicte de interese și pasiuni îl va împiedica a se înfăptui vreodată aevea.”[7]

Eşecul Societății Națiunilor în privinţa securităţii internaţionale şi eliminarea pericolului de război s-a prefigurat încă de la constituirea ei acest lucru fiind evidențiat de direcţia luată de reglementările noului sistem de organizare.

Ideile fundamentale ale concepţiei wilsoniene porneau de la reglementarea universalistă a păcii şi războiului cu includerea tuturor statelor învingătoare sau învinse, a egalităţii statelor, însă Marile puteri europene vor ignora acest lucru și vor avea în vedere în primul rând asigurarea securităţii proprii, prin pedepsirea şi slăbirea statelor învinse, a Germaniei în principal și în al doilea rând izolarea Rusiei Sovietice pentru a stopa expansiunea comunismului spre Europa de vest.

Împărţirea continentului în state învingătoare şi învinse și tendinţele de hegemonie au creat intense divergenţe făcând aproape imposibilă păstrarea păcii şi securităţii. De fapt, continentul s-a divizat în trei tabere opuse: anglo - franceză interesată în menţinerea Germaniei în stare de inferioritate şi a Rusiei Sovietice în stare de izolare; germană – interesată în revizuirea tratatelor de pace, considerate „punice”; sovietică - interesată în distrugerea „cordonului sanitar” impus de anglo - francezi şi penetrarea bolşevismului spre centrul şi apusul Europei.

Unul din factorii care au arătat în mod evident că Societatea Naţiunilor şi iniţiativele sale în domeniul securităţii colective nu au şansa de a se impune în arhitectura de securitate a Europei a fost contradicţiile anglo-franceze în legătură cu poziția față de statele învinse. Franţa a fost categoric ostilă admiterii statului german în rândul statelor membre ale Societății Națiunilor şi susţinea că acest lucru va fi posibil numai după ce acesta îşi va fi îndeplinit toate obligaţiile asumate prin tratatul de pace. SUA şi Marea Britanie doreau o integrare mai rapidă deoarece percepeau Franţa ca unică putere continentală în stare să-şi impună hegemonia în Europa şi astfel echilibrau raportul de forţe. Din această cauză, Marea Britanie a dus, la Geneva, o politică inversă celei franceze în domeniul dezarmării; a militat pentru revizuirea clauzei Pactului Sovietic cu privire la menţinerea integrităţii teritoriale, ceea ce Franţa nu accepta. Ea a angajat tratative cu Roma şi Berlinul impunând Franţei diferite sacrificii în favoarea Germaniei şi a ţărilor revizioniste.

Rusia nu a fost admisă la Conferinţa de pace şi nu a semnat tratatele care au pus bazele noii ordini internaţionale. Din această cauză, statul sovietic nu a recunoscut aceste tratate şi această nouă ordine, implicit Societatea Naţiunilor. Pe de altă parte, puterile învingătoare au sprijinit forţele politice şi militare antisovietice în războiul civil şi au intervenit cu forţe militare împotriva Rusiei, fără să poată reuşi lichidarea regimului bolşevic. Au recurs apoi la blocada economică, politică şi diplomatică împotriva Rusiei şi la sprijinirea consolidării puterii statelor vecine acesteia[8].

Desconsiderarea intereselor statelor învinse a fost una dintre cele mai grave decizii luate ținând cont de faptul că Germania şi Rusia împreună însemnau mai mult de jumătate din populaţia Europei şi deţineau un important potenţial de putere.

O lovitură serioasă dată prestigiului Societății Națiunilor a fost retragerea Statelor Unite care au refuzat să gireze acest sistem al cărui arhitect fusese.

Lipsită de participarea Statelor Unite în urma refuzului Senatului american de a ratifica Tratatul de la Versailles, de cea a Rusiei sovietice care nu fusese invitată, ca şi de sprijinul învinşilor, Societatea Naţiunilor nu era altceva decât clubul limitat al câtorva ţări învingătoare, fără o autoritate morală deosebită. „Pacea fără victorie” pe care, pentru un moment, o dorise Wilson, ca şi reconcilierea grabnică a adversarilor de ieri ar fi fost probabil singura ieşire care să îngăduie Europei să-şi menţină poziţia în lume. Psihologic, era un lucru imposibil.[9]

Pacea izvorâtă astfel nu a fost decât rezultatul unui consens european, o pauză, dificilă, între două războaie de lungă durată, două manifestări eruptive ale unei crize globale.

În aprilie 1946, Societatea Naţiunilor a fost dizolvată în mod oficial, odată cu naşterea Organizației Naţiunilor Unite însă practic această și-a încetat activitatea odată cu izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. Organizația Naţiunilor Unite a fost modelată pe baza Societăţii Naţiunilor, însă având la dispoziţie o susţinere internaţională mai puternică şi o infrastructură extinsă, care să-i permită noii organizaţii să evite repetarea eşecurilor Societăţii Naţiunilor.

 

Bibliografie

Antoniu, Bogdan, Dinu, Mihai-Rudolf, Istoria relaţiilor internaţionale în secolele XIX - XX, Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Proiectul pentru Învăţământul Rural, 2005

Bărbulescu, Petre, România la Societatea Naţiunilor : (1929-1939) : Momente și semnificații, Editura Politică, Bucureşti, 1975

Bontea, Oleg, Istoricul apariţiei Ligii Naţiunilor şi a Organizaţiei Naţiunilor Unite, în „Administrarea Publică”, nr. 3, 2012, p. 86 - 87

Carpentier, Jean, Lebrun, Francois, Istoria Europei, Editura Humanitas, Bucureşti, 1997

Ciachir, Nicolae, Istoria popoarelor din Sud-Estul Europei în epoca modernă, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1998

Gusti, Dimitrie, Problema Societății Națiunilor, în „Cele trei Crișuri. Anale culturale”, Oradea, anul X, Nr. 1 - 2, ian. - feb. 1929, p. 4 - 5

Iacobescu, Mihai, România şi Societatea Naţiunilor. 1919-1929, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1988

Kissinger, Henry, Diplomația, Editura BIC ALL, București, 2007

Milza, Pierre, Berstein, Serge, Istoria secolului XX. Sfârşitul „Lumii Europene“ (1900-1915), vol. I, Editura All, Bucureşti, 1998

Taylor, Alan John Percivale, Originile celui de-al doilea război mondial, Editura Polirom, Iaşi, 1999

---

[1] Mihai Iacobescu, România și Societatea Națiunilor. 1919 - 1929, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1988, p. 32

[2] Ibidem.

[3] Henry Kissinger, Diplomația, Editura BIC ALL, București, 2007, p. 26

[4] Mihai Iacobescu, op. cit., p. 35.

[5] Nicolae Ciachir, Istoria popoarelor din Sud-Estul Europei în epoca modernă, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1998, p. 493

[6] Jean Carpentier, Francois Lebrun, Istoria Europei, Editura Humanitas, Bucureşti, 1997, p. 365

[7] Dimitrie Gusti, Problema Societății Națiunilor, în „Cele trei Crișuri. Anale culturale”, Oradea, anul X, Nr. 1 - 2, ian. - feb. 1929, p. 4

[8] Bogdan Antoniu, Mihai-Rudolf Dinu, Istoria relaţiilor internaţionale în secolele XIX - XX, Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Proiectul pentru Învăţământul Rural, 2005, p. 92

[9] Jean Carpentier, Francois Lebrun, op.cit., p. 368

„Panzer I” (WIKIPEDIA 2018)

 Panzer, Wikipedia, 15.07.2018

Panzer I a fost un tanc ușor fabricat de Germania în anii 1930. Numele reprezintă prescurtarea denumirii Panzerkampfwagen I (vehicul blindat de luptă I), abreviată PzKpfw I. Denumirea tancului în inventarul armatei germane SdKfz (vehicul cu scop special 101).

Proiectarea lui Panzer I a început în 1932, iar producția în 1934. Tancul trebuia folosit pentru instrucție, cu scopul de a implementa în Wehrmacht conceptul utilizării formațiunilor blindate în războiul modern. Cu toate acestea, Panzer I a fost folosit în Războiul Civil Spaniol, în campaniile din Polonia, Franța, URSS și Africa de Nord, precum și-n Al Doilea Război Chino-Japonez. Experiențele utilizării lui Panzer I în timpul Războiului Civil Spaniol au contribuit la elaborarea planurilor de invadare a Poloniei în 1939 și Franței în 1940 de către corpurile blindate germane. Din 1941, șasiul lui Panzer I a fost folosit pentru construirea vânătorilor de tancuri și a tunurilor de asalt. De-a lungul utilizării sale, au existat tentative de a îmbunătăți  acest model, inclusiv în cadrul țărilor străine care au avut în dotare Panzer I, pentru a prelungi durata de exploatare. Tancul a fost folosit de armata spaniolă până în 1954.

Performanța lui Panzer I în luptă era limitată de blindajul subțire și de armamentul ușor care consta în două mitraliere. Fiindcă vehiculul a fost proiectat pentru instrucție Panzer I nu era la fel de capabil precum celelalte tancuri ușoare, precum modelul sovietic T 26. Deși vulnerabil în luptă, acest model reprezenta o mare parte din numărul tancurilor germane, fiind folosit în toate campaniile importante ale Wehrmachtului dintre septembrie 1993 și iunie 1941. Acest tanc ușor mic și vulnerabil a fost depășit ca importanță de către tancurile germane mai cunoscute ca Panzer IV, Panther sau Tiger. Cu toate acestea, contribuția tancului Panzer I în primele victorii ale Germaniei din timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost semnificativă.

Istoria orașului englezesc Wallingford de pe fluviul Tamisa (JEROME 1889)

(...)
Wallingford*, așezat la șase mile** mai sus de Streatley, e un oraș foarte vechi și a fost un centru foarte activ în făurirea istoriei engleze. În vremea britonilor***, nu era decît o așezare primitivă, cu case făcute din lut. Legiunile romane**** i-au evacuat pe britoni și au înlocuit zidurile de lut cu fortificații puternice, ale căror urme Timpul nu a reușit să le șteargă - într-atît de bine se pricepeau să construiască acești zidari de cînd lumea.
Dar Timpul, cu toate că s-a oprit la poalele zidurilor romane, i-a prefăcut curînd pe romani în pulbere; și în locul acela, mai tîrziu, i-a bătut în războaie pe sălbaticii saxoni***** și pe uriașii danezi******, pînă cînd au venit normanzii*******.
Wallingford a fost un oraș întărit - o adevărată cetate - pînă în vremea războiului parlamentar********, cînd Fairfax********* l-a supus unui asediu lung și necruțător.
(...)

Sursa
J. K. Jerome, Trei într-o barcă, trad. L. Levițchi, ed. Tineretului, București, 1966, p. 304.

Note M. T.
* Wallingford = Orășel pe cursul superior al fluviului Tamisa. A făcut parte din comitatul Berkshire până în 1974, când a fost transferat în comitatul Oxfordshire din regiunea Sud-Est. (eng.wikipedia.org)
** 1 milă terestră anglo-saxonă = 1609 m. (dexonline.ro)
*** briton = Derivat din latinescul "britto", denumire dată de romani celților care locuiau teritoriul Marii Britanii din mileniul I î. H. (www.etymonline.com)
**** În. timpul supunerii galilor (celților din Franța de azi), Cezar a întreprins două expediții demonstrative pe litorul Britanniei în 55-54 î. H. Apoi planurile de invazie ale împăraților Augustus și Caligula au fost puse în prcatică de împăratul Claudius I. În 43 d. H. el a trimis patru legiuni să intervină în luptele interne din insulă. Cucerirea teritoriilor de azi ale Angliei și Țării Galilor s-a încheiat în 84, după ce în 60 a fost reprimată o mare răscoală. Împăratul Hadrian (117-138) a construit o linie de apărare ("limes") pe istmul care reprezenta granița cu teritoriul de azi al Scoției. Armata și administrația Imperiului Roman de Apus, aflat sub presiunea generală a popoarelor germanice, au părăsit insula în 410.
***** După. 410, triburile germanice ale anglo-saxonilor au început cucerirea teritoriului Angliei, întemeind șapte regate. Regele Alfred cel Mare (871-899) al Wessex-ului (saxonii vestici) a încheiat procesul de unificare al celor șapte state. (www.historia.ro)
****** În 835, vikingii din Danemarca au  început incursiunile pe litoralul Angliei, iar în 865 au început invazia. Faptul că teritoriul ocupat de ei (Danelaw) nu avea organizare centralizată a facilitat procesul de recucerire al anglo-saxonilor, încheiat în 927. (www.historia.ro)
******* În 1066, Wilhelm, ducele Normandiei, vasal al regelui Franței, l-a învins la Hastings pe regele anglo-saxon Harold II și a devenit rege al Angliei ca William I Cuceritorul (1066-1087). Dinastia normandă a Angliei a durat până în 1154. (www.historia.ro)
******** Războiul civil între regele absolutist Charles I al Angliei, Scoției și Irlandei și Parlament (1642-1649) s-a încheiat cu capturarea, judecarea, condamnarea și executarea monarhului. (www.historia.ro)
********* Thomas Fairfax (1612-1671) = Fiul cel mare al celui de-al doilea lord Fairfax de Cameron a urmat o carieră militară. Comandant al Armatei Noului Model a Parlamentului în timpul războiului civil, la a cărui câștigare a avut o mare contribuție. Totuși, în 1660 a susținut restaurarea monarhiei, prin urcarea pe tron a lui Charles II (1660-1685), fiul cel mare al lui Charles I, după care s-a retras din viața publică. Al treilea lord de Fairfax de Cameron (1648-1671). (www.bcw-project.org)

 O bombă din Al Doilea Război Mondial, descoperită la centrala nucleară de la Fukushima, Realitatea, 10 august 2017

 Mariana Iancu, Prizonier în trei lagăre: „Puţin m-ar interesa dacă Guvernul mi-ar acorda o recompensă. Nu se poate răsplăti umilinţa la care am fost supus după război“, Adevărul, 6 august 2017

 Mariana Iancu, Marii eroi ai României, umiliţi la pensii de ofiţerii de carton. Cât încasează la bătrâneţe un general care a doborât 18 avioane în Al Doilea Război Mondial, Adevărul, 3 august 2017

Criza societății britanice interbelice (BROMFIELD 1933-7)

<
(...)
Sfîrșitul războiului* nu-i vindecă neurastenia. Crizele reveneau sporindu-și de fiecare dată intensitatea. Lui Ransome nu-i mai era posibil să reia viața normală, să-și găsească un loc în lumea civilizată a Angliei. Încercă pe rînd tot felul de ocupații fără să se poată însă opri la nici una. Se lansă în afaceri, mai tîrziu obținu un post la Ministerul Afacerilor Externe, apoi se dedică vieții de fermier, undeva în Sussex**. De fiecare dată se întîmpla același lucru; la un moment dat îl copleșea apatia și dezgustul și nu-i mai era cu putință să-și dea silința, ori să mai păstreze vreun interes față de aceste îndeletniciri. Era mereu conștient de ceea ce se întîmpla în lumea de afară, îl rodea o boală care nu era numai a lui, ci a întregii națiuni, a întregii civilizații. Atunci se avîntă într-o viață de petreceri și desfrîu, ca și cînd în acest chip i-ar fi fost posibil să se vindece, să se regenereze. Cîtva timp, remediul acesta își dădu roadele, dar Ransome își cîștigă foarte curînd un renume de om stricat, de iresponsabil. Într-o dimineață, cînd se trezi după un chef monstru, se îmbarcă pentru America, țara de baștină a mamei lui. De atunci nu mai puse piciorul în Anglia.
(...)
>

SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, p. 113.

NOTE M. T.
* Primul Război Mondial (1914-1918).
** Sussex = În engleza veche Suthseaxe - Saxonia de sud. Unul din cele 39 de comitate istorice ale Angliei, corespunzând  regatului Sussex, înființat de invadatorii saxoni după retragerea romană din 410. Situat pe litoralul Canalului Mânecii. (https://ro.wikipedia.org/wiki/Sussex#/media/File:EnglandSussexTrad.png)

Admiratori britanici ai împăratului francez Napoleon I (THACKERAY 1848)

<
(...)
În timpul acestei întrevederi, Pitt Crawley dădu o lovitură de maestru care dovedi că, dacă nu și-ar fi distrus cariera diplomatică printr-o delăsare timpurie, ar fi putut atinge un rang înalt în profesiunea lui. Cînd contesa văduvă de Southdown începu să-l împroaște cu noroi pe parvenitul de corsican*, după cum era moda vremii, și să demonstreze că era un monstru pătat de toate crimele care se pot imagina, un poltron și un tiran care nu merita să mai trăiască, unul a cărui cădere a fost prezisă etc, Pitt Crawley a luat numaidecît apărarea acestui om al destinului. El descrise în calitatea lui de prim-consul**, așa cum îl văzuse la Paris, cînd se încheiase Pacea de la Amiens*** și cînd el, Pitt Crawley, avusese onoarea de-a face cunoștință cu marele și bunul domn Fox****, un om de stat care, oricît de mult s-ar deosebi de el, îi era cu neputință să nu-l admire din tot sufletul, un om de stat care avusese întotdeauna cea mai înaltă părere despre împăratul Napoleoni. Și el vorbi în termeni plini de-o violentă indignare despre neleala purtare a aliaților față de monarhul detronat*****, care, după ce s- a pus în mod generos la discreția lor, a fost supus unei josnice și crude exilări, în timp ce o gloată de papistași bogați tiraniza Franța în locul său******.
Această îndreptățită oroare față de superstiția papală îl ridica pe Pitt Crawley în opinia lady*******-ei Southdown, în timp ce admirația lui pentru Fox și Napoleon îl ridica peste măsură de mult în ochii domnișoarei Crawley. Prietenia ei pentru acest defunct om de stat britanic a fost pomenită chiar la începutul acestei povestiri, cînd am făcut cunoștință cu tînărul Pitt. Ca o adevărată liberală ce era, domnișoara Crawley făcuse opoziție tot timpul războiului, și deși sîntem absolut siguri că prăbușirea împăratului n-a zdruncinat-o prea mult pe bătrîna doamnă - și nici îngrozitorul tratament la care fusese supus nu tindea să-i scurteze viața sau somnul ei cel de toate zilele - vorbele lui Pitt îi merseseră drept la inimă cînd îi ridică în slava cerului pe cei doi idoli ai ei;
(...)
>

SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor********, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, p. 351-352.

NOTE M. T.
* Împăratul Napoleon Bonaparte s-a născut în insula Corsica, într-o familie burgheză. (https://istoriastazi.wordpress.com/2012/09/08/napoleon-bonaparte-pe-scurt-2/)
** Prin lovitura de stat din 7 noiembrie 1799, generalul N. Bonaparte înlocuiește regimul Directoratului cu un triumvirat consular. N. B. păstrează titlul de Prim-Consul al Republicii franceze până la proclamarea Imperiului în 1804.. (http://adrianavilsan.blogspot.ro/2012/06/consulat-si-primul-imperiu-napoleon.html)
*** Amiens = Localitate în N Franței. La 25 martie 1802, la Amiens s-a semnat pacea între Marea Britanie și Franța, încheindu-se ostilitățile începute în 1793. Deoarece prevederile documentului nu au fost puse în aplicare, războiul va fi reluat în 1803, încheindu-se prin prima bdicare a împăratului Napoleon în 1814. (http://cultural.bzi.ro/pacea-de-la-amiens-si-reluarea-razboiului-franco-britanic-21196)
**** Charles Fox (1749-1806) = Politician liberal (whig) britanic. Ministru de externe în 1782, 1783 și 1786. (https://www.gov.uk/government/history/past-foreign-secretaries/charles-fox)
***** Armatele celei de a șasea coaliții antifranceze au ocupat Parisul în martie 1814, forțându-l pe împăratul Napoleon să abdice la 11 aprilie 1814 și să se exileze în insula mediteraneană Elba. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/acum-200-ani-napoleon-e-exilat-insula-elba)
****** După abdicarea lui Napoleon, dinastia regală procatolică Bourbon a revenit pe tronul Franței prin Ludovic XVIII (1814-1815; 1815-1824), fratele lui Ludovic XVI, cel executat de republicani în 1793. (http://cultural.bzi.ro/exilul-lui-ludovic-al-xviii-lea-al-frantei-20837)
******* lady (eng.) = Termen de respect pentru o femeie, corespunzător bărbătescului gentleman sau lord. (http://www.csmonitor.com/2007/0202/p18s02-hfes.html)
******** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)

Congresul monarhilor europeni de la Viena din 1814-1815 (THACKERAY 1848)

<
Cei cărora le place să lase deoparte cartea de istorie și să facă speculații asupra lucrurilor care ar fi putut să se întîmple  dacă n-ar fi intervenit evenimentul fatal care a avut loc în realitate (mod de-a medita cît se poate de enigmatic, amuzant, ingenios și folositor) s-au gîndit, fără îndoială, în sinea lor în momentul deosebit de neprielnic pe care l-a ales Napoleon ca să se întoarcă de pe Elba* și să-și sloboadă vulturul din golful San Juan către Notre-Dame. Istoricii noștri ne spun că armatele puterilor aliate erau toate și în mod providențial pe picior de război, gata să-l zdrobească în cel mai scurt timp pe împăratul de pe Elba. Auguștii speculanți adunați la Viena**, care tăiau regatele Europei în bucăți, potrivit înțelepciunii lor, aveau destule motive să se încaiere între ei și să facă armatele care-l învinseseră pe Napoleon să se lupte între ele dacă nu le-ar fi fost teamă de întoarcerea obiectului urii lor și a dușmăniei generale. Cutare monarh își avea armata pe picior de război pentru că îngenunchease Polonia*** și era hotărît s-o păstreze pentru el; altul jefuise jumătate din Saxonia**** și avea toate motivele să-și mențină achiziția; iar un al treilea era foarte îngrijorat de soarta Italiei*****. Fiecare striga împotriva rapacității celuilalt; și dacă corsicanul****** n-ar fi făcut altceva decît să aștepte acolo la închisoare pînă ce toate părțile interesate s-ar fi zvîrlit una asupra alteia, el s-ar fi putut reîntoarce și pune mîna pe putere nestingherit de nimeni.
(...)
>

SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor*******, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, pp. 285-286.

NOTE M. T.
* După ce Parisul a fost ocupat de coaliția a VI a europeană antifranceză, Împăratul Napoleon I a fost exilat la 11 aprilie 1814 în insula mediteraneană Elba. În martie 1815 el a debarcat prin surprindere în sudul Franței și a reluat tronul de la regele Ludovic XVIII Bourbon. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/acum-200-ani-napoleon-e-exilat-insula-elba)
** În perioada septembrie 1814 - iunie 1815 la Viena a avut loc un congres al puterilor învingătoare ale împăratului francez Napoleon I (Rusia, Marea Britanie, Prusia, Austria), care au stabilit sistemul politic european, ce va rămâne în vigoare în linii mari până la Primul Război Mondial (1914-1918). (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/congresul-viena-i-pacea-european)
*** Polonia fusese împărțită în 1772, 1793 și 1795 de Prusia, Austria și Rusia, ultima ocupând cea mai mare parte a acestui regat medieval. După ce a învins Rusia, Austria și Prusia în 1805-1807, Napoleon a constituit în 1807 un ducat aliat al Varșoviei. (http://theo-phyl.blogspot.ro/2010/05/o-istorie-poloniei-66.html)
**** Când a desființat Imperiul romano-german în 1806, Napoleon a ridicat principatul aliat al Saxoniei la rangul de regat, acesta fiind ocupat de Prusia în 1813. (http://www.sachsen.de/en/223.htm)
***** Austria primește la congres Lombardia și Veneția, în nordul Italiei, iar ducatele Toscana și Parma revin unor membri ai casei de Habsburg. (http://ro.scribd.com/doc/40714040/Congresul-de-La-Viena-1815#scribd)
****** Napoleon s-a născut în Corsica în 1769. (http://www.biblacad.ro/UPC-Napoleon.html)
******* Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)

Britanicii în Belgia în secolul XIX (THACKERAY 1848)

<
(...) Timpurile au schimbat acum Ostanda*; printre britanicii care mișună acolo, foarte puțini sînt cei care arată ca lorzii sau care se poartă ca membrii aristocrației noastre de sînge. Ei sînt în cea mai mare parte prost îmbrăcați, au rufăria murdară, sînt amatori de biliard și de brandy**, de țigări și de mîncăruri proaste.
Dar e de datoria noastră să spunem că era o regulă ca fiecare englez din armata ducelui de Wellington*** să-și plătească ceea ce consuma. Amintirea unei asemenea comportări face cinste, cu siguranță, unei națiuni de negustori. Era o binecuvântare pentru o țară comercială ca Belgia, să fie străbătută de-o armată de mușterii de felul acesta și să aibă de hrănit asemenea luptători solvabili. Iar țara pe care ei veniseră s-o apere nu era de loc milităroasă. În decursul unei îndelungate perioade istorice ei au lăsat altor popoare onoarea de-a se încăiera pe pămîntul lor. Cînd autorul de față s-a dus să cerceteze, cu ochi vulturești, cîmpul de luptă de la Waterloo****, l-am întrebat pe conducătorul diligenței, un bătrîn majestuos și cu înfățișare de veteran, dacă a fost și el la război. „Pas si bete*****” - răspuns și simțire pe care nici un francez nu le-ar putea exprima - i-a fost replica. Dar, pe de altă parte, surugiul poștalionului cu care călătoream era un viconte******, fiu al vreunui general imperial falit*******, care primi cîțiva penny******** casă aibă de bere pe drum. morala este, fără îndoială, destul de bună.
Țara asta liniștită, acoperită cu șesuri înfloritoare, nu putuse fi niciodată mai bogată și mai îmbelșugată ca la începutul verii anului 1815, cînd cîmpiile ei verzi și orașele ei pașnice se însuflețiseră de mulțimea uniformelor roșii, cînd pe largile ei chaussees********* roiau strălucitoare echipaje englezești, cînd uriașele ei vase ce navigau pe canale, plutind printre pășuni bogate și bătrîne, sătucuri fermecătoare și ciudate sau pe lîngă castele străvechi pitite printre arbori uriași, erau supraîncărcate de turiști englezi cu stare și cînd soldatul care bea la hanul din sat nu numai că bea, dar își plătea consumația, iar Donald Scoțianul, instalat într-o casă țărănească flamandă, legăna copăița copilului, în timp ce Jean și Jeanette erau plecați la strîns fînul. Întrucît pictorii sînt înclinați tocmai acum spre subiecte războinice, eu le sugerez subiectul acesta, pe care-l găsesc foarte potrivit pentru penel, cînd ai de gînd să ilustrezi principiul unui cinstit război englezesc.
(...)
>

SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor**********, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, p. 282.

NOTE
* Oraș pe litoralul belgian al Mării Nordului, în provincia Flandra. (https://dexonline.ro/definitie/Ostanda)
** Brandy (engl.) este prescurtarea de la brandywine, derivat din olandezul brandewijn, care se traduce în românește prin „vinars”. (http://www.britannica.com/topic/brandy)
*** Arthur Wellesley (1769 Dublin/Irlanda - 1852 Marea Britanie) = Mareșal, de două ori prim-ministru și primul duce de Wellington. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/omul-care-l-nvins-napoleon)
**** Waterloo = Localitate în Belgia, situată la 18 km sud de Bruxelles. La 18 iunie 1815, ducele englez Wellington și prințul prusian Blucher l-au învins aici pe împăratul francez Napoleon I. Ca urmare, Napoleon a abdicat pentru a doua oară, fiind exilat în insula atlantică britanică Sf. Elena, unde a și murit în 1821. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/b-t-lia-waterloo)
***** pas si bete (fr.) = nu atât de prost (https://translate.google.ro/#fr/ro/pas%20si%20b%C3%AAte)
****** VICÓNTE, viconți, s. m. Titlu de noblețe ereditar, inferior contelui și superior baronului; persoană care poartă acest titlu. – Din fr. vicomte. Sursa: DEX '09 (2009) 
******* Foștii ofițeri ai armatei împăratului Napoleon, neagreații de dinastia regală Bourbon, revenită pe tronul Franței după exilarea lui Napoleon.
******** Penny, pl. pence, reprezintă a o suta parte dintr-o liră sterlină britanică.
********* chaussees (fr.) = șosea (https://translate.google.ro/#fr/ro/chauss%C3%A9e)
********** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)

Înfrângerea și prima abdicare a împăratului francez Napoleon I în 1814 (THACKERAY 1848)

<
(...) Papa conducea operațiile lui misterioase din City*, loc de mare vînzoleală în zilele acelea cînd războiul cutreiera toată Europa și cînd era în joc soarta cîtorva imperii, cînd ziarul Courier avea zeci de mii de abonați, cînd într-o zi ți se anunța bătălia de la Vittoria**, iar într-alta incendierea  Moscovei*** sau cînd cornul vînzătorilor de ziare, sunînd pe sub ferestrele din Russell Square***** în jurul orei prînzului, anunța fapte ca: „Bătălia de la Leipzig*****... șase sute de mi de oameni încleștați în luptă... înfrîngere totală a francezilor ... două sute de mii de morți”... O dată sau de două ori bătrînul Sedley se întoarse acasă cu o mutră cît se poate de gravă; și nu e de mirare, de vreme ce respectivele vești zdruncinau toate inimile și toate bursele din Europa.
Cu toate acestea, în Russell Square, Bloomsbury******, viața își urma cursul ei obișnuit, ca și cum starea de lucruri din Europa n-ar fi fost nicidecum dată peste cap. Retragerea de la Leipzig nu micșora numărul felurilor de bucate pe care le aducea Sambo de la bucătărie; aliații năvăleau în Franța, dar clopotul anunța ca și înainte ceaiul de la ora 5. Nu cred că biata Amelia să se fi sinchisit cîtuși de puțin de Brienne******* sau de Montmirail********, sau s-o fi  interesat în vreun fel oarecare războiul înainte de abdicarea împăratului*********, cînd a bătut din palme de bucurie și a început să se roage - oh, și cu cîtă recunoștință! - și cînd s-a aruncat în brațele lui George Osborne cu tot elanul sufletului ei, spre uimirea tuturor acelora care au fost martori la revărsarea asta de sentimente. Fapt este că pacea fu proclamată, Europa urma să intre într-o lungă perioadă de liniște**********; Corsicanul***********  era înfrînt, iar regimentul locotenentului Osborne n-avea să mai primească ordin de plecare.
>

SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor************, vol. I, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, ed. Capitolul, București, 1992, p. 116.

NOTE M. T.
* Cartierul central City al Londrei era deja în epocă cartierul financiar al capitalei Marii Britanii și centru financiar al lumii în curs de industrializare. (http://www.cityoflondon.gov.uk/about-the-city/about-us/Pages/default.aspx)
** Vitoria este un oraș din Spania, situat la 135 de km de granița cu Franța. La 21 iunie 1813, armata mareșalului Jourdan a fost înfrântă de armata anglo-spaniolo-portugheză comandată de ducele de Wellington. În urma eșecului, francezii au fost obligați să se retragă din Peninsula Iberică, pe care împăratul Napoleon I o ocupase în 1808. (http://www.peninsularwar.org/vitoria.htm)
*** În timpul campaniei împăratului Napleon I în Rusia în 1812, după sângeroasa bătălie indecisă de la Borodino, mareșalul rus Kutuzov decide să abandoneze Moscova fără luptă. La 1/13 septembrie Napoleon intră în fosta capitală rusă, dar în cursul nopții orașul este distrus de un incendiu planificat de guvernatorul Rostopcin. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cele-35-zile-ale-lui-napoleon-n-moscova)
**** Russell Square este o veche piață a Londrei. (http://www.gardenvisit.com/landscape_architecture/london_landscape_architecture/visitors_guide/london_squares)
***** Lângă orașul Leipzig din regatul Saxoniei, la 16-19 octombrie 1813, împăratul Napoleon I a fost învins de o armată formată din ruși, austrieci, prusieni, suedezi și saxoni. Înfrângerea a fost decisă de trădarea saxonilor, iar urmarea a fost retragerea lui Napoleon din Germania. (http://www.historyofwar.org/articles/battles_leipzig.html)
****** Bloombury este o veche piață din centrul Londrei. (http://www.gardenvisit.com/landscape_architecture/london_landscape_architecture/visitors_guide/london_squares)
******* Brienne este o localitate în nord-estul Franței, unde, la 29 ianuarie 1814, împăratul Napoleon I aobținut o victorie tactică cu armata sa de recruți împotriva mareșalului prusian Blucher. (http://www.napoleon-series.org/military/battles/1814/Weil/c_Weil6b.html)
******** Montmirail este o localitate în nord-estul Franței, unde, la 11 februarie 1814, împăratul Napoleon I a obținut o victorie tactică împotriva unei armate ruso-prusiene. (http://www.napoleonguide.com/battle_montmirail.htm)
********* După ce aliații au ocupat Parisul în martie 1814, împăratul Napoleon I a abdicat la 11 aprilie, prin tratatul semnat la Fontainebleau cu Rusia, Austria și Prusia. El a fost exilat în insula mediteraneană Elba, pe care o conducea sub garanția celor trei mari puteri. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/200-ani-primul-exil-al-lui-napoleon)
********** Franța republicană (1792-1804) și Franța imperială (18104-1815) au luptat aproape necontenit împotriva a șapte coaliții europene succesive, conduse de Marea Britanie. (http://www.bbc.co.uk/history/british/empire_seapower/french_threat_01.shtml)
*********** Napoleon s-a născut în 1769 în insula Corsica, cumpărată cu un an înainte de Ludovic XV de la republica Genova. (http://www.biblacad.ro/UPC-Napoleon.html)
************ Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)

Anglia secolului XX versus Anglia secolului XIX (GALSWORTHY 1933)

<
(...)
- Suferință banală, răspunse generalul uscat. Ai văzut c-au reușit să echilibreze bugetul*? Trăim o epocă de isterie, la fiecare a doua zi te trezești cu o criză europeană la micul dejun.
- Asta-i din cauza ziarelor. Ziarele franțuzești, care-s tipărite cu litere mult mai mici, sînt mult mai puțin excitante. Nu reușeam să mă înfierbînt cînd le citeam.
- Ziarele și radioul; afli tot înainte să se întîmple; și titlurile de două ori mai mari decît evenimentele în sine. Ai zice, judecînd după dimensiunile literelor, că lumea n-am ai fost niciodată pînă acum într-un impas. Lumea e în impas de cînd e lumea, numai că altă dată lumea nu făcea atîta tărăboi.
- Dar fără tărăboi ar fi reușit să echilibreze bugetul, dragule?
- Nu, asta-i maniera în care se rezolvă problemele. Dar nu e o manieră englezească.
- Știm noi ce-i englezesc și ce nu, tăticule?
Generalul își încreți fața bătută de vreme, și un zîmbet i se răspîndi printre zbîrcituri. Arătă către cocini:
- Astea-s englezești. Construite pînă la urmă, dar numai devreme decît e nevoie.
- Și maniera asta-ți place?
- Nu, dar modul isteric de a o remedia îmi place și mai puțin. Ai crede că niciodată pînă acum n-am mai fost în jenă financiară. Vai de mine, dar Edward al treilea** datora bani în întreaga Europă, Stuarții*** au fost întotdeauna faliți. Și după domnia lui Napoleon**** au urmat pentru noi cîțiva ani față de  care ăștia de acum nu înseamnă nimic, și totuși nu ți se servea criza economică în fiecare zi la micul dejun.
- A nu ști înseamnă a trăi fericit.
- Mă rog, mie îmi displace amestecul ăsta de isterie și de bluf de care avem parte acum.
- Ai vrea să suprimi ”glasul trîmbiței Paradisului”?
- Radioul? ”Vechea rînduire se schimbă cedînd locul celei noi. Iar Domnul se face simțit pe multe căi, ca nu cumva o deprindere bună să strice lumea”, cită generalul. Îmi aduc aminte o predică a bătrînului Buttler la Harrow*****, bazată pe textul ăsta, unul dintre cele mai bune dealtfel. Eu nu sînt îngust la minte, Dinny, cel puțin așa nădăjduiesc. Numai că găsesc că se vorbește prea mult despre anumite lucruri. Se vorbește atîta, încît nu le mai poi simți.
- Eu cred în epoca pe care o trăim, tăticule. A lepădat veșmintele de prisos. Uită-te la fotografiile mai vechi din ”The Times”******. Toate miros a dogmatism și a rufărie de flanelă.
- În zilele mele nu se purta rufărie de flanelă, ripostă generalul.
- Dumneata știi mai bine, dragule.
- De fapt, Dinny, eu cred că generația mea a fost generația cu adevărat revoluționară. Ai văzut piesa aceea despre Browning*******? Ei uite, așa era, dar toate astea s-au isprăvit înainte de a pleca eu la Sandhurst********. Gîndeam ceea ce ne plăcea să gîndim și acționam să gîndim, dar nu vorbeam despre toate astea. Cei de acum vorbesc înainte de a gîndi și cînd e vorba de a acționa, fac în bună parte ceea ce făceam și noi, dacă măcar se hotărăsc să treacă la acțiune. De fapt, deosebirea esențială dintre epoca de azi și cea de acum cincizeci de ani rezidă în libertatea de exprimare; exprimarea e acum atît de liberă, încît secătuiește lucrurile de sevă.
- E o cugetare profundă, tăticule.
- Dar nu-i nouă; am citit-o de zeci de ori.
- Deci, Sir, nu considerați că războiul********* a avut o prea mare influență? Asta-i întrebarea care se pune mereu în interviuri.
- Războiul? Influența lui s-a spulberat de mult. pe lângă asta, oamenii din generația mea erau prea înrădăcinați. Generația următoare a fost smulsă din rădăcini și măturată...
- Nu și femeile.
- Nu, s-au dezmățat un pic, dar nu ele au contat. Iar pentru generația ta, războiul înseamnă doar o noțiune.
- Mă rog, îți mulțumesc, dragule. A fost foarte instructiv, dar se pornește măzărichea. (...)
>

SUA
John Galsworthy, Iubirile lui Dunny Cherrell*********, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, pp. 287-288.

NOTE M. T.
* Marea criză economică mondială din 1929-1933 a izbucnit prin crahul bursei din New York în „joia neagră” din 24 octombrie 1929. (http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-16050490-nota-merita-politica-economica-comparatie-intre-marea-depresiune-criza-actuala.htm)
** Edward Plantagenet (1312-1377) = Rege al Angliei ca Edward III (1327-1377). Pretenția lui tronul Franței a declanșat Războiul de 100 de ani (1337-1453). (http://www.royal.gov.uk/historyofthemonarchy/kingsandqueensofengland/theplantagenets/edwardiii.aspx)
*** Cei șase regi și regine din dinastia scoțiană a Stuarților au domnit și în Anglia în perioadele 1603-1649 și 1660-1714. (http://www.royal.gov.uk/HistoryoftheMonarchy/KingsandQueensoftheUnitedKingdom/TheStuarts/TheStuarts.aspx)
**** Napoleon Bonaparte (1769-1821) a domnit ca împărat al Franței în perioadele 1804-1814 și martie-iunie 1815. Marea Britanie a dus un război, în cadrul unor coaliții europene succesive, împotriva Franței republicane și napoleoniene în perioadele 1793-1802, 1803-1814 și martie-iunie 1815. (https://historianerdicus.wordpress.com/2013/02/01/britain-in-the-wars-with-france-1793-1815/)
***** Harrow = Școală pentru băieți întemeiată de regina Elisabeta I Tudor în 1572. (http://www.harrowschool.org.uk/1502/overview/from-the-head-master/)
****** The Times = Cel mai vechi ziar din Anglia, fondat în 1785. (http://www.britishpapers.co.uk/quality/the-times/)
******* Robert Browning (1812-1889) = Poet reprezentativ al Angliei secolului XIX. (https://www.poets.org/poetsorg/poet/robert-browning)
******** Sandhurst = Oraș englez la 55 km de Londra în care se află Academia Militară Regală a Marii Britanii. Instituția modernă a fost întemeiată în 1947, prin unificarea Academiei Militare Regale, fondată în 1741 la Woolwich, cu Colegiul Militar Regal, fondat în 1800 la Camberley. (http://www.army.mod.uk/training_education/24487.aspx)
********* Primul Război Mondial (1914-1918).
********** ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)

Simțul datoriei sociale de la vechile familii nobiliare la națiunea modernă din Anglia (GALSWORTHY 1933)

<
(...)
Polițistul își schimbă direcția manșetelor, iar Sir Lawrence traversă continuîndu-și drumul spre Berkeley Street. Aici  se petrecuseră destule schimbări! Casele măreției de odinioară dispăreau văzînd cu ochii. Bucată cu bucată, fără vreun țel vizibil, aproape cu nerușinare, așa cum se pricep englezii adevărați să facă, Londra se reconstruise. Epoca dinastică apusese, odată cu dependințele ei și feudalismul și Biserica. Pînă și războaiele se purtau acum pentru popoare și pentru piețele lor. Numai existau războaie dinastice sau religioase. Mă rog, asta era ceva! ”Pe zi ce trece, căpătăm tot mai multe asemănări cu gîngăniile, își zise Sir Lawrence. Și ce interesant e! Religia aproape că și-a dat duhul pentru că a murit credința într-o viață viitoare; și totuși, ceva se căznește să-i ia locul, munca obștească, munca socială, crezul furnicilor, crezul albinelor! Drumul cel mai rapid, fără îndoială, dar oare și cel mai sigur? Nu! Sistemul convingerii rămâne cel mai bun, pentru că odată înstăpînit ține, numai că-i al naibii de lent. Da, și al naibii de ironic! Pînă acum, simțul muncii sociale era apanajul familiilor de viță veche, care-și băgaseră în cap că trebuie să realizeze ceva util pentru a-și plăti rangul obținut în societate.
Acum, cînd aceste familii se stingeau, simțul datoriei sociale va persista oare? Și pe ce cale o să-l ”preia” poporul? ”Mă rog, își zise Sir Lawrence, în fond muncă utilă face și conducătorul de autobuz, și vînzătorul de prăvălie care-și dă atîta osteneală ca să-ți asorteze culoarea ciorapilor, și femeia care are grijă de copilul vecinului, sau care adună pomeni pentru oamenii fără căpătîi ori copiii de pripas, și motociclistul care se oprește și se uită la tine cum meșterești la mașină, și poștașul și care-ți poartă recunoștință cînd îi strecori un bacșiș; și oricine-ți întinde o mînă să te scoată din mocirlă cînd își dă seama că te înfunzi cu adevăratelea. Singurul lucru de care-i nevoie e sloganul: „Aer curat și exercițiu, pentru făurirea instinctelor sănătoase”. Asta ar trebui afișat pe toate ferestrele autobuzelor, în locul anunțurilor de tot felul: ”Colosala crimă săvîrșită de un preot” sau ”Escrocherie la loto-pronosport”. (...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell*, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, pp. 177-178.

NOTĂ M. T.
* ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)

Principalele evenimente din istoria Marii Britanii de la începutul secolului XX (GALSWORTHY 1933)

<
(...)
”Nu! își spuse tînărul Croom. Mănînc undeva un cotlet și mă duc la chestia aia din Drury Lane (1)!”
Își cumpără un loc bun, la balcon, în fund, dar cum avea ochi foarte buni, văzu bine. În curînd fu cu totul absorbit. Lipsise destul de mult timp din Anglia pentru a nutri unele sentimente față de patrie.
Pitoreasca suită de tablouri din istoria ultimelor treizeci de ani ai Angliei îl impresionă mai puternic decît i-ar fi plăcut să mărturisească oricui i-ar fi fost vecin de scaun. Războiul bur*, moartea reginei (2)**, scufundarea Titanicului***, războiul mondial****, armistițiul*****, vivat 1931*****, dacă cineva, după spectacol, i-ar fi cerut părerea, ar fi răspuns probabil: ”Minunat, dar m-a cam agasat”. (...) Cînd ieși în stradă, îi răsunau în urechi cuvintele de încheiere: „Măreție, demnitate și pace!” Emoționante, dar afurisit de ironice. (...) „Măreție, demnitate și pace!”
(...)
Rămîi cu bine Piccadilly! La revedere, Leicester Square! (2) Minunată scena aceea în care soldații mărșăluiau în spirală, fluierînd prin ceața întunecoasă; în timp ce în prim-planul iluminat, trei fete fardate repetau: ”Nu vrem să vă pierdem; dar socotim că trebuie să plecați!” Și din balcoanele aflate pe scenă, de-o parte și de alta, lumea privea în jos la ei și-i aplauda. Întregul tablou! Veselia de pe fețele celor trei fete fardate stingîndu-se treptat și devenind pînă la urmă sfîșietoare.

(1) Vechi teatru londonez, situat pe strada cu același nume.
(2) Moartea reginei Victoria, în 1901.
(1) Versuri dintr-un cîntec ostășesc, foarte popular în anii primului război mondial.
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell*******, trad. I. Aramă, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, pp. 136-137.

NOTE
* Burii erau coloniști olandezi stabiliți în sudul Africii în secolul XVII. Războiul dintre Marea Britanie și republicile bure Orange și Transvaal din 1899-1902 s-a încheiat cu victoria Marii Britanii și transformarea acestora în colonia Africa de Sud. (https://istoriiregasite.wordpress.com/2011/01/13/razboiul-anglo-bur/)
** Victoria de Hanovra (1819-1901) = Regină a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei în perioada 1837-1901, rămasă în istoria britanică ca epoca victoriană. (http://istorie-si-destin.blogspot.ro/2012/01/victoria-regina-angliei-si-imparateasa.html)
*** Pachebotul Titanic, care efectua prima sa cursă Southampton-New York,  s-a lovit de un aisberg și s-a scufundat în Atlanticul de Nord în noaptea 14-15 aprilie 1912. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/scufundarea-titanicului-drama-melodrama)
**** Marea Britanie a participat la Primul Război Mondial (1914-1918) în coaliția învingătoare a Antantei împotriva alianței Puterilor Centrale. (http://www.agerpres.ro/economie/2015/03/09/cnbc-marea-britanie-a-terminat-de-platit-datoriile-din-primul-razboi-mondial-18-09-09)
***** La 11 noiembrie 1918 Antanta a încheiat armistițiul cu Germania, ultima dintre puterile Centrale rămase în Primul Război Mondial. (http://www.antena3.ro/externe/in-marea-britanie-traieste-un-veteran-din-primul-razboi-mondial-41648.html)
****** În timpul marii crize economice mondiale din 1929-1933 au avut loc alegeri parlamentare în Marea Britanie la 27 octombrie 1931. În urma scrutinului a fost format un guvern național din partidele laburist, conservator, liberal și național liberal, condus de laburistul Ramsay Macdonald, premier din 1929. (http://www.theguardian.com/politics/2005/apr/04/electionspast.past6)
******* ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)

Cauzele marii crize economice mondiale din 1929-1933 în SUA (GALSWORTHY 1933)

<
(...)
- (...) Mă rog, astea sînt cauzele specifice Angliei, deși necesitățile de viață foarte ridicate și atitudinea de copil răsfățat sînt proprii și Americii.
- Și care sînt celelalte cauze specifice Americii*, domnule?
- Americanii, de bună seamă, au o supraproducție pe care au supraspeculat-o. Și s-au ridicat atît de mult cerințele de trai încît au ajuns să-și ipotecheze viitorul, sistemul de plăți în rate și așa mai departe. Și apoi ei clocesc aurul, ori aurul nu scoate pui. Și, mai mult decît atît, nu realizează că banii pe care ei i-au împrumutat Europei în timpul războiului** erau, practic, banii pe care ei i-au stors de pe urma războiului. Cînd se vor arăta de acord cu anularea datoriilor, atunci vor fi de acord și cu ameliorarea generală, inclusiv a lor.
- Dar se vor arăta vreodată de acord?
- Cînd e vorba de americani nu știi niciodată cum or să reacționeze, sînt mai flexibili decît noi, cei din lumea veche. Sînt capabili de fapte mari, chiar dacă o fac în interesul lor.
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell***, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, p. 126.

NOTE M. T.
* Marea criză a fost cauzată de crahul bursei din New York în ziua de 24 de octombrie 1929, rămasă în istorie ca „joia neagră”. (http://ziarullumina.ro/marea-criza-din-perioada-interbelica-a-durat-4-ani-45595.html)
** Primul Război Mondial (1914-1918). Statele Unite au intrat în război de partea Antantei la 6 aprilie 1917. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/intrarea-statelor-unite-n-r-zboi-n-1917)
*** ed. Miron - Clasici vechi  și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)

Cauzele marii crize economice mondiale din 1929-1933 în Anglia (GALSWORTHY 1933)

<
- (...) Cu ce te-ai ocupat în Ceylon*?
- Am condus o plantație de ceai. Dar s-au pus pe economii, au contopit trei plantații, așa că n-a mai fost nevoie de mine. Credeți că va avea loc vreo ameliorare a situației, domnule? Nu mă pricep la problemele economice.
- Nimeni nu se pricepe. Există zeci de cauze ale prezentei stări de lucruri, și lumea încearcă întotdeauna să le reducă la una singură. Să luăm de pildă Anglia: se poate vorbi de prăbușirea comerțului cu Rusia, de independența relativă a țărilor europene, de îngustarea simțitoare a comerțului cu India și China, de creșterea necesităților vieții interne de la război** încoace; apoi sporirea cheltuielilor naționale de la două sute de milioane la opt sute de milioane, ceea ce înseamnă un minus de aproape șase sute de milioane în posibilitățile de plată a mîinii de lucru. Cînd se afirmă că supraproducția ar fi cauza stării actuale, de bună seama că aceasta nu se aplică în cazul nostru. De mult n-am mai avut noi o producție atît de redusă ca acum. Și pe urmă e dumpingul***, și șocant de proasta organizare, și deficienta desfacere a puținelor bunuri alimentare pe care le producem. Și mai e deprinderea noastră de a gîndi că ”toate se aranjează peste noapte”, și atitudinea noastră de copil răsfățat. Mă rog, astea sînt cauze specifice Angliei, deși necesitățile de viață foarte ridicate și atitudinea de copil răsfățat sînt proprii și Americii.
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell****, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, p. 126.

NOTE M. T.
* Insula Ceylon, situată lângă vârful peninsulei India, a fost colonie britanică în perioada 1795-1948, iar în 1972 și-a schimbat numele în Sri Lanka. (http://www.amosnews.ro/arhiva/4-februarie-ziua-nationala-statului-sri-lanka-04-02-2011)
** Primul Război Mondial (1914-1918)
*** DUMPING, dumpinguri, s. n. Vânzare a mărfurilor pe piața externă la prețuri mai scăzute decât acelea de pe piața internă și mondială, practicată de unele țări în scopul înlăturării concurenților și al acaparării piețelor externe. [Pr.: dámping] – Din engl. dumping. Sursa: DEX '09 (2009) 
**** ed. Miron - Clasici vechi și  noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)

Relațiile Indiei și Egiptului cu Marea Britanie în perioada interbelică (GALSWORTHY 1933)

<
(...)
- A trecut mult timp de cînd n-am mai fost pe acolo. India m-a cam sufocat. În India ai fost?
- Nu, domnule.
- Greu de spus în ce măsură poporul indian dorește într-adevăr să se rupă de metropolă*. Șaptezeci la sută sînt țărani! Țăranii doresc o viață liniștită și condiții de stabilitate. Îmi aduc aminte că înainte de război** erau în Egipt mari mișcări naționale***, dar felahii*** țineau toți cu Kitchener**** și cu orînduirea stabilă britanică. L-am luat înapoi pe Kitchener, iar în timpul războiului i-am făcut să guste instabilitatea, așa că acum au căzut în cealaltă extremă.
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell*****, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, pp. 125-126.

NOTE M. T.
* Marea Britanie.
** Primul Război Mondial (1914-1918).
*** Prezența militară britanică în Egipt a durat din 1882 până în 1954. În 1914 provincia autonomă otomană Egipt a fost transformată în protectorat britanic. În 1922 Egiptul a fost recunoscut formal independent. (http://www.egiptul.ro/istoria2.php)
*** FELÁH, felahi, s. m. Țăran stabil din țările arabe ale Orientului Apropiat și din nordul Africii. – Din fr. fellah. Sursa: DEX '09 (2009)
****  Horato Kitchener (1850-1916) = Mareșal britanic. Ofițer pînă la gradul de general în armata statului egiptean aflat sub ocupație britanică (1883-1899). Comandant-șef al armatei din colonia India. Consul britanic în Egiptul ocupat de armata britanică (1909-1914). (http://www.kitchenerscholars.org/kitchener-of-khartoum)
***** ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)

Marea criza economică mondială din 1929 în Marea Britanie (GALSWORTHY 1933)

<
(...)
- Da, foarte drăguț. Apropo, caută o slujbă.
- Mai sînt vreo trei milioane de oameni care caută o slujbă*.
- Inclusiv eu.
- Nu te-ai întors într-o Anglie prea veselă.
- Am înțeles, cît eram la Marea Roșie, că nu mai avem acoperire în aur, sau așa ceva. Ce înseamnă acoperire în aur?
- E ceva ce e bine să ai cînd n-ai și să n-ai cînd ai.
- Pricep.
- Se pare că tot necazul vine de la faptul că exporturile noastre, profiturile de pe urma transporturilor de mărfuri și cîștigurile făcute în străinătate, nu mai acoperă costurile importurilor; ceea ce înseamnă că ne mîncăm tot capitalul. Michael spune că oricine și-ar fi  putut da seama că ne paște așa ceva; dar ne așteptam ca lucrurile să se îndrepte peste noapte. Și nu s-au îndreptat. De aici Guvernul național și alegerile.
- Dacă rămân la putere, pot să mai facă ceva?
- Michael pretinde că da; dar el e un optimist notoriu. Unchiul Lawrence spune că pot stăvili panica, pot preveni ieșirea capitalurilor din țară, pot să mențină lira sterlină forte și să pună capăt speculei; dar că nimic nu poate salva cu adevărat situația, decît o bine definită reconstrucție pe plan general, ceea ce ar necesita douăzeci de ani; și în tot acest timp. noi am sărăci din ce în ce mai mult. Din nefericire, spune el, nici un guvern nu va putea împiedica să facem sport în loc să muncim, să strîngem banii la ciorap ca să plătim impozitele îngrozitoare, sau să fim preocupați mai mult de prezent decît de viitor. Mai zice că dacă ne facem iluzii că poporul va munci cu același efort ca în timpul războiului** ca să-și salveze țara, greșim; pentru că, acum, în loc să fim un singur popor împotriva unui inamic extern, sîntem două popoare împotriva inamicului din noi înșine, fiecare dintre ele avînd vederi opuse în ceea ce privește mijloacele de salvare.
- Socoate că socialiștii au vreun remediu?
- Nu; zice că socialiștii au uitat că nimeni nu-ți dă de mîncare dacă nu produci sau nu plătești pentru hrană. Unchiul Lawrence spune că într-o țară care se hrănește singură, numai comunismul sau liber-schimbismul pot avea vreo șansă. Vezi, pe toate le-am învățat. Și cu toții folosesc mereu cuvîntul Nemesis***.
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell****, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de râu), ed. Miron, 1992, pp. 106-107.

NOTE M. T.
* Marea criză economică mondială din 1929-1933 a izbucnit în SUA din cauza supraproducției sistemului capitalist. (http://ziarullumina.ro/marea-criza-din-perioada-interbelica-a-durat-4-ani-45595.html
** Primul Război Mondial (1914-1918).
*** Nemesis = Zeița răzbunării în mitologia greacă. (http://www.samaelwings.com/grecorom/n.html#Nemesis)
**** Ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol. (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)

Islamizare forțată versus provocare tradițională în Anglia interbelică (GALSWORTHY 1932)

<
(...)
- O clipă, te rog, și apoi eu o s-o iau în altă direcție. Îți dai seama că un om care este în conflict cu el însuși nu poate împărți viața cu altcineva pînă nu pune capăt acestei stări? Asta-i tot ce aveam să-ți spun, dar e foarte mult. Te rog să te gîndești la vorbele mele.
Și, ridicîndu-și pălăria, Sir Lawrence făcu încet cale întoarsă. Slavă Celui de Sus! Scăpase de corvoadă. Dar ce tînăr jenant! Și, la urma urmei, îi spusese tot ce venise să-i spună. Se îndreptă spre Mount Street* reflectînd la stavilele impuse de tradiție. Dacă n-ar fi fost tradiția, ce i-ar fi păsat lui Wilfrid că lumea îl socotește laș? De ce s-ar fi sinchisit familia lui Dinny? De ce-ar fi scris Lyall blestematul lui de poem**? De ce ar fi refuzat caporalul din regimentul Buffs să se prosterneze în fața mandarinul chinez***? Oare unul singur dintre Cherrellii adunați în conclav era bun creștin? Nici măcar Hilary, Sir Lawrence ar fi putut paria pe orice. Și totuși, nici unul dintre ei nu putea înghiți ideea convertirii. Nu din pricina religiei, dar refuzau să accepte „provocarea”. Asta-i rîcîia. Imputarea de „lașitate”, sau , cel puțin, de nerespectare a bunului renume al țării. Ei bine! Aproape un milion de englezi muriseră în război**** pentru acest renume; să fi murit pentru o himeră? Chiar și Desert aproape că-și dăduse viața pentru el, și se alese cu „Crucea Militară” sau cu altă distincție. Cît de contradictoriu! S-ar fi zis că oameni se sinchisesc de renumele țării cînd se află într-o colectivitate, dar nu le pasă de el cînd se află în deșert. În Franța da, și în Darfur nu.
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell, trad. A. Ralian, vol. II (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, p. 46 .

NOTĂ M. T.
* Mount Street = Stradă din Londra.
** Poemul „Teologie în extremis” a fost scris de Sir Alfred Lyall în 1857 în colonia India. (http://www.poemhunter.com/poem/theology-in-extremis-or-a-soliloquy-that-may-hav/)
*** Regimentul Buffs a fost înființat în 1572 și a participat la o expediție în China în 1860. Sir Francis Doyle a scris un poem despre moartea eroică a soldatului prizonier Moyse. (http://www.heretical.com/miscella/moyse.html)
**** Primul Război Mondial (1914-1918)

Mândria rasei britanice versus englez islamizat cu forța în perioada interbelică (GALSWORTHY 1932)

<
(...)
Dinny citi scrisoarea lui Compson Grice tipărită sub titlul:
APOSTAZIA DOMNULUI DESERT.
PROVOCAREA NOASTRĂ ACCEPTATĂ.
O MĂRTURISIRE.
Urmau două strofe din poemul lui Sir Alfred Lyall, Teologie in extremis:
Și pentru ce? Tînjesc eu oare după nemurire?
Voi fi ucis și-apoi zvîrlit uitării.
Să fie prețul pentru mîntuire?
Dar Dumnezeu nu pune preț salvării.
Și totuși, pentru a Britaniei onoare
Nu pot trăi o viață în dezonoare.
Și o să pier în rîndurile neștiute
Ale celor fără nume ce Cauzei-au slujit
Și putrezesc acum, în gropi necunoscute;
Și nici măcar un vers pe-o piatră scrijelit
Nu pomenești de martirii care, asemeni mie,
Viața jertfitu-și-au pentru a patriei mîndrie.
(...)
- Da, murmură Sir Lawrence urmărind-o. Laptele a dat în foc, cum ar fi spus bătrînul Forsyte. Totuși, ieri stăteam de vorbă cu cineva care-mi spunea că, după părerea lui, în zilele noastre nimic nu mai lasă o pată de neînlăturat. Trișezi la jocul de cărți, șterpelești coliere prețioase, o călătorie de doi ani în străinătate și totul e dat uitării. Cît despre anomaliile sexuale, după părerea lui nici nu mai sînt considerate anormale. Așa, încît, capul sus!
Dinny răspunse cu năduf:
- Ceea ce mă irită este că orice vierme se va simți îndreptățit să se erijeze în judecător.
Sir Lawrence încuviință:
- Și cu cît va fi mai vierme, cu atît mai îndreptățit se va simți. dar nu viermii trebuie să ne îngrijoreze; ci oamenii cu „mîndria rasei britanice” și din ăștia mai sînt berechet.
- Unchiule, există vreo cale prin care Wilfrid ar putea demonstra în mod public că nu este laș?
- S-a comportat onorabil în război*.
- Cine își mai aduce aminte de război.
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. II (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, pp. 9-10.

NOTĂ M. T.
* Poemul a fost scris în 1857 în colonia India. (http://www.poemhunter.com/poem/theology-in-extremis-or-a-soliloquy-that-may-hav/)
** Primul Război Mondial (1914-1918).