Instrumente de calcul antice și medievale (MILOȘESCU 2000)

(...)
Obligat să efectueze calcule complexe  cu un aparat matematic primitiv, omul a căutat să își simplifice munca. (...) Pe de o parte a dezvoltat știința matematică, iar pe de altă parte a perfecționat procedeele de calcul și a inventat dispozitive care să crească viteza și precizia operațiilor și să-i micșoreze eforturile minții.
(...)
Cu aproximativ 4000 de ani în urmă, în  Asia antică, un chinez ingenios s-a gândit să-și ușureze calculul în memorie cu ajutorul unei numărători. Astfel a apărut abacul*, primul dispozitiv de calcul, un cadru cu 9 bare pe care culisau 7 bile.  Abacul a fost "mașina de calcul" cu viața cea mai lungă. El a fost folosit până la începutul acestui secol.
Un alt pas important în ușurarea calculelor a fost descoperirea cifrei 0. Primele calcule cu nunărul 0 au apărut în cartea matematicianului Brahmagupta**, în secolul al VII lea după Hristos.
Sistemul de numerație pozițional a fost preluat din India de către arabi și dezvoltat. În secolul al IX lea, matematicianul arab Al Horezmi*** a făcut prima expunere a numerației poziționale (1) și a algoritmilor utilizați pentru efectuarea operațiilor aritmetice. În secolul al unsprezecelea cartea lui s-a răspândit și în Europa, având ca efect înlocuirea scrierii cu cifre romane cu scrierea cu cifre arabe în sistemul de numerație pozițional. Adoptarea sistemului de numerație pozițional în locul sistemului de numerație nepozițional roman a permis utilizarea în calcule a tabelelor de adunare și a tabelelor de înmulțire, care au ușurat foarte mult efortul calculatorilor.
(...) În 1617, la Edinburg, John Neper**** a creat logaritmii. Folosind tabelelor de logaritmtui, el a construit un instrument de calcul format din zece bastoane, numit "Bastonașele lui Neper".
Pornind de la tabelele cu logaritmi, matematicianul german Gunter***** a inventat o metodă de calcul cu ajutorul unei scări logaritmice și a unui compas. (...)
Pornind de la metoda lui Gunter, matematicianul englez William Oughtred****** în 1633, apoi englezul Partridge******* în 1662 au construit rigla de calcul în forma sub care s-a transmis până în zilele noastre.
(...)

Sursa
Mariana Miloșescu, Tehnologia informației. Manual pentru clasa a IX a, ed. Teora, București, 2000, pp. 274-275.

Note M. T.
* abac (latină "abacus") = Instrument de calcul format dintrun cadru de lemn cu 10 vergele metalice, pe care se pot mișca câte 10 bile colorate. (destepti.ro - 8 septembrie 2012)
** Brahmagupta (598 - 660?670) = Unul din cei mari matematicieni ai Indiei. A trăit în statul indian Rajastan, unde a condus observatorul astronomic din Ujjain. A scris manuale de matematică și astronomie, folosind matematica în astronomie. (www.famous-mathematicians.com)
*** Abu al-Horezmi (780 Horezm (Uzbekistan) ? Bagdad - 845 Bagdad) = Matematician, astronom și geograf musulman. A lucrat în "Casa înțelepciunii" din Bagdad, academie fondată de califul al-Mamun în capitala imperiului arab. Latinizarea unui cuvânt din tilul uneia din cele cinci cãrți ale sale a dat termenul "algebră". Latinizarea numelui său a dat termenul "algoritm". (www-history.mcs.st-andrews.ac.uk)
**** John Napier of Merchiston (1550 Edinburgh/Scoția - 1617 Edinburgh) = Al 8 lea lord Merchiston. Matematician, fizician și astronom. Neper este forma latinizată a numelui său, latina fiind limbă de cultură în lumea catolică medievală. A studiat la universitatea St. Andrews din Fife (Scoția). Descoperirile logaritmilor naturali și "bastonașelor" au fost publicate în lucrări matematice apărute în latină în 1614 și 1617. (www.scientia.ro)
***** Edmund Gunter (1581 Hertfordshire/Anglia - 1626 Londra) = Preot anglican de origine galeză. Absolvent al Universității Oxford. Profesor de astronomie la colegiul Gresham. A inventat lanțul, cuadrantul și scala care-i poartă numele. A publicat lucrări de matematicã. (galileo.rice.edu)
****** William Oughtred (1574 Eton/Anglia - 1660 Albury/Anglia) = Fiu de preot anglican, a absolvit Eton College și King's College Cambridge. A devenit preot anglican în 1603. În 1622 inventat rigla de calcul sau rigla logaritmică, manuscrisul latin fiind tradus și publicat de un elev al său în 1632. (www-groups.dcs.st-and.ac.uk)
******* Seth Partridge (1603?1604 - 1686 Hemel Hempstead) = Matematician englez. (www.oxforddnb.com)

Islamizare forțată versus provocare tradițională în Anglia interbelică (GALSWORTHY 1932)

<
(...)
- O clipă, te rog, și apoi eu o s-o iau în altă direcție. Îți dai seama că un om care este în conflict cu el însuși nu poate împărți viața cu altcineva pînă nu pune capăt acestei stări? Asta-i tot ce aveam să-ți spun, dar e foarte mult. Te rog să te gîndești la vorbele mele.
Și, ridicîndu-și pălăria, Sir Lawrence făcu încet cale întoarsă. Slavă Celui de Sus! Scăpase de corvoadă. Dar ce tînăr jenant! Și, la urma urmei, îi spusese tot ce venise să-i spună. Se îndreptă spre Mount Street* reflectînd la stavilele impuse de tradiție. Dacă n-ar fi fost tradiția, ce i-ar fi păsat lui Wilfrid că lumea îl socotește laș? De ce s-ar fi sinchisit familia lui Dinny? De ce-ar fi scris Lyall blestematul lui de poem**? De ce ar fi refuzat caporalul din regimentul Buffs să se prosterneze în fața mandarinul chinez***? Oare unul singur dintre Cherrellii adunați în conclav era bun creștin? Nici măcar Hilary, Sir Lawrence ar fi putut paria pe orice. Și totuși, nici unul dintre ei nu putea înghiți ideea convertirii. Nu din pricina religiei, dar refuzau să accepte „provocarea”. Asta-i rîcîia. Imputarea de „lașitate”, sau , cel puțin, de nerespectare a bunului renume al țării. Ei bine! Aproape un milion de englezi muriseră în război**** pentru acest renume; să fi murit pentru o himeră? Chiar și Desert aproape că-și dăduse viața pentru el, și se alese cu „Crucea Militară” sau cu altă distincție. Cît de contradictoriu! S-ar fi zis că oameni se sinchisesc de renumele țării cînd se află într-o colectivitate, dar nu le pasă de el cînd se află în deșert. În Franța da, și în Darfur nu.
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell, trad. A. Ralian, vol. II (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, p. 46 .

NOTĂ M. T.
* Mount Street = Stradă din Londra.
** Poemul „Teologie în extremis” a fost scris de Sir Alfred Lyall în 1857 în colonia India. (http://www.poemhunter.com/poem/theology-in-extremis-or-a-soliloquy-that-may-hav/)
*** Regimentul Buffs a fost înființat în 1572 și a participat la o expediție în China în 1860. Sir Francis Doyle a scris un poem despre moartea eroică a soldatului prizonier Moyse. (http://www.heretical.com/miscella/moyse.html)
**** Primul Război Mondial (1914-1918)

Englez versus islamizare forțată în epoca interbelică (GALSWORTHY 1932)

<
(...)
- Cînd Yule a fost în deșertul arab, începu Jack Mushkam, a auzit niște beduini împăunîndu-se că un englez ar fi fost atacat de niște arabi și silit să devină mahomedan. Yule aproape că s-a încăierat cu ei, spunîndu-le că nici un englez n-ar face una ca asta. Dar, după ce s-a înapoiat în Egipt, a zburat pînă în deșertul Libiei, și acolo a întîlnit alt convoi de beduini, venind dinspre sud, exact cu aceeași poveste, numai că mai amănunțită, pentru că putea localiza întîmplarea la Darfur*, ba chiar cunoșteau și numele englezului, Desert. Pe urmă, cînd sosi la Khartum**, Yule constată că se discuta curent despre faptul că tînărul Desert se convertise. Bineînțeles că a pus lucrurile cap la cap. Dar, desigur, e o deosebire capitală între a-ți schimba religia de bunăvoie, și a o face sub amenințarea pistolului. Și un englez care face așa ceva înseamnă că ne trădează pe noi toți.
(...)
- Dar, dragul meu Jack, dacă un om e destul de nesăbuit încît să se convertească la mahomedanism într-o țară mahomedană, te îndoiești un singur minut  că o să se răspîndească imediat zvonul că a fost forțat s-o facă?
Yule, care se închircise de ajunsese pe marginea fotoliului, spuse:
- (...) S-ar putea să nu fie nimic adevărat, dar fie că e sau nu, inutil să vă spun că o  poveste ca aceasta, dacă rămîne nedezmințită, ia proporții, trecînd din gură în gură, și aduce un mare prejudiciu nu numai persoanei în cauză, dar și prestigiului nostru. Consider că avem obligația să aducem la cunoștința domnului Desert ce zvonuri anume răspîndsc beduinii pe seama lui.
- Ei bine, se află la Londra, replică Sir Lawrence cu gravitate.
- Știu, răspunse Jack Mushkam. L-am văzut mai deunăzi și este membru al acestui club.
Sir Lawrence era năpădit de valuri de groază. (...)
- Desert a fost cavalerul de onoare al fiului meu. Aș vrea să discut cu Michael povestea asta, Jack. Nădăjduiesc că domnul Yule n-o să-i dea deocoamdată nici un fel de curs.
- Pentru nimic în lume, se grăbi Yule să răspundă. (...)
- Și tu, Jack?
- Nu mă sinchisesc eu de el; dar refuz să cred o treabă ca asta despre un englez, pînă cînd nu mi se arată dovezile negru pe alb. (...)
Uite, poemul ăsta de Doyle*** despre caporalul din The Buffs****, care, adus în fața unui general chinez și pus să aleagă între a se prosterna cu fruntea la pămînt în fața capturatorului sau a muri, a răspuns: „Noi în Buffs nu facem asemena lucruri” și a preferat să moară. Ei bine! Printre oamenii de oarecare rang social și de oarecare tradiție, există și azi aceeași mentalitate. Războiul oferise exemple cu duiumul. E posibil ca tînărul Desert să fi trădat într-adevăr tradiția? Neverosimil. Și totuși, în pofida comportamentului său excelent în timpul războiului, s-ar putea să aibă în el și o vînă de lașitate? Sau poate că din cînd în cînd, îl invadează un val de revoltă amară care-l împinge spre un cinism total, așa că-și bate joc de tot numai de dragul de a-și bate joc?
Printr-un puternic efort mintal, Sir Lawrence încercă să se plaseze întru-un impas similar. nefiind un om credincios, tot ce izbuti să simtă se limită la gîndul: „Într-o asemenea chestiune nu mi-ar plăcea ca altul să-mi dicteze ce trebuie să fac”.
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, pp. 370-372.

NOTE M. T.
* Darfur - Regiune din vestul Sudanului. Sudanul a fost un condominium anglo-egiptean în perioada 1899-1956. (http://www.nytimes.com/2004/05/15/opinion/15iht-edofahey_ed3_.html)
** Khahrtum = Capitala Sudanului. (http://dictionary.reference.com/browse/khartoum)
*** http://www.bartleby.com/246/562.html
**** The Buffs (Împătimiții - engleză) = Regimentul regal din diviziunea estică a comitatului englez Kent. Istoricul unității începe în 1572. (http://www.nam.ac.uk/research/famous-units/buffs-royal-east-kent-regiment)

Povestea din spatele omului care a trăit 256 de ani

The Epoch Times România 22 februarie 2014

Beijing în secolul XIX (VERNE 1892)

(129) „Alcătuită din 9 departamente, capitala ei e Beijing. Construită după legile geometrice ale liniei drepte, cetatea cuprinde 4 orașe pătrate sau dreptunghiulare unul într-altul. În incinta simetrică de 6 leghe trăiesc mai mult de 2 milioane de locuitori, tătari sau chinezi, precum și cîteva mii de mongoli și tibetani. Remarc furnicarul de oameni (...). Orașul chinezesc formează un paralelogram împărțit în 2 de la N spre S de Strada Mare, care încep la poarta Hungting și se termină la poarta Tienanmen. Strada Mare se încrucișează cu bulevardul Sha-Jua care merge de la E spre V, și anume de la poarta care are același nume pînă la poarta Cuangtsa.”

J. VERNE, Claudius Bombarnac, trad. (fr. 1892) S. Radian, I. Creangă/nr. 40, București, 1989, p. 5-138.

Marele Zid din China în secolul XIX (VERNE 1892)

(117) „Din uriașa frontieră artificială ridicată între China și Mongolia n-au mai rămas decît bucăți din temelia de granit și cuarț roșiatic, terasa de cărămizi cu parapete de înălțimi inegale, cîteva tunuri vechi, ruginite și ascunse sub o perdea deasă de licheni și niște turnuri pătrate cu creneluri desperecheate. Nesfîrșitul zid urcă și coboară, se curbează și se îndreaptă, se-ntinde cît vezi cu ochii urmînd denivălările solului.”

(113) „-Zidul chinezesc e cu adevărat de vreun folos? m-a întrebat maiorul Noltitz.

- Chinezilor, nu știu, dar fără îndoială oratorilor, cărora le slujește de comparație cînd se discută tratatele comerciale. Fără el s-ar face discuții?”

J. VERNE, Claudius Bombarnac, trad. (fr. 1892) S. Radian, I. Creangă/nr. 40, București, 1989, p. 5-138.

Tehnica chineză în secolul XIX (VERNE 1892)

(46) „Să n-ai nici o grijă, dl. Bombarnac, chinezii nu sînt mai puțin specializați decît personalul nostru și au mecanici foarte buni. La fel și inginerii care au construit cu pricepere calea ferată ce străbate China. E, fără îndoială, un popor inteligent, foarte apt pentru progresul industrial... Are o înțelegere vie, o ușurință de asimilare uimitoare. I-am văzut pe chinezi la lucru și vorbesc din experiență.”

(93) „Prima cale ferată, construită în China pe la 1877, a legat Shanghaiul cu Fuzhou. Ea urmează , cu mici diferențe, traseul rusesc care a fost propus în 1874, trecînd prin Tașkent, Kulja Kami, Lazhou, Xian și Shanghai.”

J. VERNE, Claudius Bombarnac, trad. (fr. 1892) S. Radian, I. Creangă/nr. 40, București, 1989, p. 5-138.

Identitatea americană (CUȚITARU 2005)

Codrin Liviu Cuțitaru, O (altă) identitate americană, „Însemnări ieșene”, Iași, II/2005, 1/ianuarie, 33-35.

I
Dimensiunea mitică a Vestului Sălbatic nu are, desigur, doar un conținut geografic sau pur peisagistic. Însăși istoria locului speculează cu bună știință fabulosul și legendarul, sprijinindu-se într-o manieră quasitotală pe ideea temporalității arhaice, sacre, primordiale sau ciclice, lucru nemaiîntâlnit nici măcar la popoarele milenare, cu vocație prin excelență mitologizantă, cum ar fi arabii, chinezii sau grecii. faptul rămâne cu atât mai verosimil cu cât toată lumea știe și afirmă „tinerețea” americanității, dinamismul și pragmatismul înaintării sale în istorie.
Într-un fel, nu cred că ar trebui să vedem aici un paradox, sau, oricum, unul insurmontabil. Mitizarea Vestului american nu este o creație propriu-zisă a celor identificați astăzi ca „americani”, ci , categoric, a celor care i-au precedat cronologic și etnopsihologic, numiți vag ironic „americanii nativi”, aborigenii cu alte cuvinte, faimoasele „piei roșii” din literatura/cinematografia western, de inspirație romantică și coloratură eroică.
Doi factori imprevizibili au dus la un fapt cultural unic pe mapamond, neglijat în mod surprinzător, aș îndrăzni să afirm, de către teoreticienii noului istoricism. Este vorba de spre suprapunerea fenomenologică și faptică a istoriei (realității) cu mitul (ficțiunea). Cele două elemente sunt genocidul și oralitatea. Civilizația vechilor indieni a fost distrusă aproape integral de către primele colonizatoare ale bătrânului continent, iar (lucru absolut uimitor) această civilizație suficient de sofisticată - mai ales în ramificațiile sale sudice, astăzi devenite America Latină - este întemeiată în mo  fundamental pe oralitate, luându-și majoritatea secretelor cu cine, în mormânt. partea cea mai complicată însă se leagă de urmările catastrofei culturale și istorice, conferind aura de unicitate a fenomenului deja menționat. Nici exterminarea nu a fost, în cele din urmă absolută, pentru a transforma cultura indienilor americani într-o Atlantidă modernă, dispărută abrupt și total din istorie, învăluită într-un impenetrabil mister, nici oralitatea nu s-a dovedit un canal de perpetuare etnopsihologică atât de fragil pentru a acoperi vârstele inițiale ale grupului în completă obscuritate. Din existența triburilor de aborigeni a supraviețuit numai atât și numai într-o asemenea măsură încât să inducă istoriei un sens mitologizant și, fapt singular în lume, o configurație mitologizată.
Centrul de greutate al civilizației indiene, în interiorul Americii de Nord, se află, desigur, pe spațiul desfășurării plane, infinite, ale Vestului Sălbatic (Arizona, New Mexico, Colorado, Texas, Nevada, California), comparabil prin simbolistica sa stâncoasă și aridă de „epocă a pietrei”, cu conținutul arhetipal al timpului sacru. Arheologii clasifică această cultură arhaică a deșertului în 3 grupuri principale, cu evoluții mai mault sau mi puțin complementare: colectivitatea Mogollon, numită după munții sudici ai Arizonei, comunitatea Hokoham, un cuvânt din dialectul Pima  care înseamnă „cei care au migrat” și grupul Anasazi, termen din limba Navajo, referindu-se la „cei bătrâni”. Dispunerea acestor seminții este una geografică. Dacă Mogollonii au preferat extinderea sudică, având legături indiscutabile cu marile civilizații precolumbiene (aztecii, incașii, mayașii) ale Americii Latine, Hohokamii s-au dezvoltat în interiorul vestic propriu-zis, ilustrând foarte timpuriu ideea migrației, iar Anasazii au urcat în N, spre Nevada de azi, dând naștere uneia dintre cele mai reprezentative culturi aborigene, Navajo. Existența acestor colectivități ca tare, nereprezentată științific într-un mod convingător, pare a întări o teorie modernă, enunțată la sfârșitul anilor 50 de M. Eliade. Mă gândesc, fără îndoială, la mitul eternei reîntoarceri. Întreaga istorie (legendă) a indienilor Vestului Sălbatic are o traiectorie ciclică, revigorând periodic un arhetip, un mit primordial al divizării și răspândirii în teritoriu.
Ideea reciclării mitice a istoriei prelungește chiar la nivelul mental  de reprezentare a realității, justificând o altă teorie modernă interesantă, aparținând altui român preocupat de arhetipuri, Vasile Lovinescu. El lega dorința comunităților arhaice de a se proiecta circular în spațialitatea unui mit ab origine cu spaima colectivă de imprevizibilitatea viitorului istoric. Opresiunea cronologiei dialectice este oprită prin devierea curgerii liniare a evenimențialului și conectării lui sferice la timpul sacru. De aceea, căpetenia absolută, eroul temporalității primare  nu moare niciodată, ci este doar ocultat, putând reveni/reînvia oricând și, implicit, readuce istoria la forma ei arhetipală, ideală. Liderul militar și spiritual devine, prin urmare, după Lovinescu, un monarh ascuns.
Urmașii Mogollonilor, din sudul Arizonei, eroizează (mitologizează) în acest fel chiar geografia. Infinitele arhitecturi naturale din stânci - unele de-a dreptul neverosimile prin echilibristica inefabilă, îndreptată împotriva oricărei legi fizice, pe care o sugerează - capătă pentru ei un conținut sacru, o variantă simbolică a arhetipului ocultat. Apașii din munții Chiricahua (sudul extrem al Arizonei) susțin că liderul invincibil, Chicose (căpetenia), monarhul ascuns cu alte cuvinte, doarme, așteptând momentul prielnic reciclării istoriei și emancipării etniei rămase în stagnare. Ei îți indică o formațiune uriașă de stânci, vizibilă plenar din vârful munților, ce ilustrează, dincolo de posibilitatea oricărui dubiu, pe Cochise dormind. Simpla contemplare a orizontului geografic poate însemna astfel reactivarea timpului sacru și conectarea la arhetip.
Cu ani în urmă, am privit eu însumi în zare, spre locul indicat, simbolic numit de arizonieni „Capul lui Cochise”, și, pentru o secundă, am înțeles sensul epifaniei joyceiene. Cu nas acvilin, bine desenat pe cerul senin, cu coamă lungă și subțire, specifică straturilor nobiliare de apași, un profil autentic de indian se contura pregnant și gigantic pe fundalul albastru. El sugera adormirea sau, mai precis, somnul extatic. Zâmbetul ascuțit, ușor ironic, din colțul buzelor trezea însă fiori de gheață.

II
Până la un punct, psihologia contemporană a nativului american sugerează comportamentul bizar al unui personaj din proza secolului trecut, numit Bartleby. Melville își plasează eroul pe celebra Wall Street new-yorkeză, ca funcționar mărunt în birourile unui avocat plin de succces, devenit, deloc întâmplător, narator al textului.
Mulți se vor mira de această comparație stranie, cu atât mai mult cu cât mă voi referi explicit la „psihologia contemporană” a indienilor americani, refuzând, prin urmare, în descrierea de față, surprinderea unor atribute cu caracter tradițional. Este vorba mai curând despre un „spirit” dobândit din confruntarea istorică cu sistemul și foarte puțin despre un fond genetic comunitar. Nu alta pare a fi situația copistului melvillian care, trebuie să recunosc, m-a tulburat fără răspuns vreme îndelungată înainte de a ajunge în spațiul nord-american.
Taciturn și impenetrabil, muncind într-un ritm debordant, asemenea unei mașinării sofisticate. Bartleby se blochează, la un moment dat, într-un negativism total (aparent fără obiect), cu o vădită tentă suicidală, atât psihologic, cât și social. El repetă la infinit fraza „I would prefer not to” / „Aș prefera să nu” oricând este rugat să-și facă datoria, să vorbească despre sine, să-și explice problema, să-și părăsească biroul etc. Mulți critici au văzut aici un rafinat „om al preferințelor”, revoltat discret împotriva unui sistem opac cultural, dar opinia nu rezistă la o analiză atentă. Bartleby refuză fără discernământ, chiar încercările disperat generoase ale patronului său de a-l ajuta rămânând fără rezultat. Alții au descifrat în atitudinea criptică a personajului parabola conceptului marxist al alienării. Într-un sistem obtuz social, fundamentat pe acumularea economică necondiționată, individul se depersonalizează și, ulterior, dezumanizează, devenind o formă goală. Dar nici această interpretare nu se poate sprijini integral pe text, întrucât măcar un singur reprezentant al sistemului - dar nu oarecare, ci unul care era chiar în centrul lui, faimoasa Wall Street - încearcă o apropiere umană de Bartleby, riscându-și propria poziție de slujitor eficient și abil al mecanismului social.
De fapt, răspunsul la această ambiguitate trebuie căutat aici, în relația  crispată de exasperare a avocatului cu angajatul său. Adevărata dramă nu se consumă la nivelul psihologiei lui Bartleby, mai curând schematică, unilaterală, anihilată în propriul ei automatism, ci la cel al transformării morale a tenacelui capitalist de pe Wall Street, juristul devenit narator. El pare să dezvolte un curios sentiment al responsabilității etice față de o victimă potențială, ajunsă simbolic în imediata ei apropiere. Bartleby rămâne un cod, un element de decor, menit să încifreze pentru avocat axioma elementară conform căreia, în interiorul unui sistem concurențial, ridicarea unuia înseamnă, nemijlocit, căderea celuilalt. Automatismele, clișeele și liniaritatea copistului nu fac decât să întărească funcția lui reprezentațională și întrucâtva anamnetică.
Dintr-o perspectivă macrosistemică, aceeași este relația dintre americanii colonizatori și cei aborigeni. Caracterul decorativ al pieilor roșii în America de astăzi se află dincolo de posibilitatea oricărui dubiu. Trăind în rezervații și aproape forțați să-și conserve valorile culturale, urmașii vechilor apași și-au însușit noua structură într-o manieră mecanică și simbolică. Nu cred că silențiozitatea epifanică a șefilor de trib din cinematograful modern este o trăsătură ereditară a comunităților de indieni, ci o achiziție actuală, legată indirect de misiunea lor istorică păost-colonizatoare de a sugera, de a aminti, de a păstra.
Înainte să ajung în Arizona, vizitând un mare muzeu al spiritualității americane din San Antonio (Texas), am fost la un moment dat, amuzat, și mai apoi intrigat de o situație cel puțin neobișnuită. Într-o cameră destinată tradițiilor feluritelor comunități de indieni texani, lângă o colibă apașă autentică, stătea, marțial, cu brațele încrucișate, un apaș la fel de real. Individul era el însuși o piesă de muzeu, arborând o impenetrabilitate, pe care, sunt convins, „tunicile roșii” (the redcoats) din garda regală britanică nu ar putea decât să o invidieze. Luminile aparatelor de fotografiat, zâmbetele vizitatorilor, ghionturile temătoare ale copiilor nu-i tulburau deloc nemișcarea, profesionalismul cu care își îndeplinea funcția decorativă fiind absolut exemplar.
În rezervațiile Navajo din sudul și nordul Arizonei, indieni asemănători, împopoțănați tradițional și colorați carnavalesc, te privesc nemișcați, cu fizionomii glaciale. Chiar atunci când vând ceva, aerul lor rămâne impenetrabil, golit de orice conceptualizare emoțională. Ei par oameni fără mimică, nu zâmbesc și vorbesc foarte rar. Dacă dansează sau cântă - ca parte a aceluiași ritual decorativ - o fac mecanic, abstract, aparent fără nici  o implicare afectivă.
Am trăit o experiență revelatoare în acest sens. Alături de mănăstirea misionară San Xavier, fondată de Sfântul Franisc, astăzi la 9 mile S de Tucson, într-un târg similar celor din N Moldovei, indienii își expun săptmânal spre vânzare diverse obiecte vestimentare și, mai ales, bijuterii. Vizitând locul, cu ani în urmă, am văzut la intrare o tânără Navajo, comercializând sandvișuri cu fasole bătută. Curiozitatea consta în faptul că pasta maronie era introdusă într-o cocă simetric decupată dintr-un întreg ce semăna foarte mult cu clătita românească. Împins de curiozitate, am întrebat-o dacă îmi putea spune ingredientele necesare aluatului în chestiune. Ascultându-i replica sacadată și imperturbabilă, am izbucnit într-un râs greu reprimat, cu accente de obrăznicie ce, paradoxal, nu a părut să o deranjeze. Cu glas egal, într-o pronunție engleză aproximativă, femeia a rostit cu fermitate: „I would prefer not to” / „Aș prefera să nu”.

Muhammad ibn Tughluq (c. 1290-1351)

A. Axelrod & C. Phillips, Dictatori și tirani, Lider, București, 2000, p. 342-343 (eng. 1995)

Ajungând la cîrma sultanatului Delhi, M. l-a guvernat cu severitate și nepricepere care au dus la decăderea acestuia.
În copilărie, M. s-a remarcat prin agerime, devenid un cunoscător perfect al Coranului, în jurisprudență musulmană, astronomie, logică, filosofie, medicină și retorică. Înainte de a urca pe tron, fusese comandant militar, trimis de tatăl său în orașul Deccan ca să-o reprime pe prinții hinduși, un exercițiu care avea să-l pregătească pentru viitor. După ce i-a succedat la tron tatălui în 1325, M. a trebuit să facă față unui număr de 32 de rebeliuni.
Sperînd să-și legitimeaze autoritatea și să-și întărească puterea, M. a încercat să-i atragă de partea sa pe teologii și misticii musulmani. Însă aceștia au refuzat cooperarea și M. i-a risipit prin India de nord, acțiune care i-a atras faima de necredincios. În 1327 a mutat capitala la Deccan, la 900 km de Delhi, forțînd migrarea une mari părți de populație. După ce și-a dat seama de eșec, a poruncit să se mute capitala la Delhi.
În 1328, sperînd  să îndrepte situația provocată de nebunia financiară a mutării, M. instituit impozite mai mari în zona deltei dintre fluviile Gange și Jamuna. Brutalitatea cu care s-au colectat banii a provocat o răscoală  care s-a soldat cu distrugerea unei mari părți din bogat zonă agrară, ce a avut un efect catastrofal asupra economiei. În efortul de  a stabiliza moneda șubredă, a introdus bani de aramă, fără să ia măsuri pentru ocrotirea rezervelor de cupru. Rezultatul a fost o inflație înspăimîntătoare și o mare rată a falsificărilor.
În dorința de a-și extinde frontierele spre vest, M. a plănuit o expediție în Horasan, pe care nu a reușit să o materializeze. Apoi a încercat să stabilizeze granița de nord în 1329, dar a suferit o gravă înfrîngere din partea forțelor chineze. M. a fost ucis în 1351 înr-o luptă împotriva rebelilor din Sind. Moartea sa a marcat începutul sfîrșitului pentru Imperiul Delhi.

Relații culturale Constanța - Asia („TOMIS” 1992)

 ?, ?, „Tomis”, Constanța, 1992?

Dacă din punct de vedere economic legăturile Constanței cu parteneri din țările puternic industrializate ale Asiei sunt încă modeste, în ceea ce privește relațiile culturale, acestea cunosc în ultima vreme o adevărată „explozie”. După expozițiile de pictură și fotografie ale unor artiști japonezi vernisate la Constanța, iată că elevii Raluca Bararu, Andreea Aron, Ramona Guran și Sebastian Heroiu participă la expoziția internațională de cărți pictate de copii, gazdă fiind orașul nipon Yokohama.

Ansamblul folcloric al Centrului județean de valorificare a creației și tradiției populare Constanța a fost invitat să participe la a doua ediție a Festivalului de dansuri populare „Yang-ge” de la Shenyang, R. P. Chineză.

Renumita trupă de balet a teatrului „Oleg Danovski” efectuează un turneu de cinci săptămâni în provincia Hubei, oferind publicului chinez spectacole cu „Lacul lebedelor” și „Carmen”.