A cincea generație de calculatoare 1990- (MILOȘESCU 2000)

A cincea generație de calculatoare se mai numește și generația inteligenței artificiale, deoarece corespunde perioadei în care calculatorul începe să gândească. Această perioadă a început în anul 1990 având la bază un proiect japonez. Dacă generațiile anterioare s-au caracterizat printr-o evoluție continuă a echipamentului prin miniaturizare, integrarea componentelor și creștere în putere a mașinilor și printr-o perfecționare a sistemului de operare, generația a cincea va produce schimbări majore în tehnica de calcul. Se poate spune că primele patru generații au produs acumulări cantitative pentru a-i permite generației a cincea să facă saltul calitativ, salt prin care calculatorul va putea să efectueze raționamente.
Schimbările importante se vor produce:
- La nivelul circuitelor electronice. Se vor folosi circuite integrate VLS (cu 10 milioane de componente - tranzistoare, diode, condensatoare, rezistoare - într-un cip), circuitele tridimensionale, superdiscurile (cu capacități de ordinul Tocteților), care vor permite calculatorului să execute miliarde de instrucțiuni pe secundă.
- La nivelul rețelelor de calculatoare. Sistemul informatic va fi o rețea de transmisiuni la care se vor lega calculatoare în locul unui calculator la care se leagă terminale.
- La nivelul echipamentelor de intrare-ieșire. Vor apărea echipamente periferice inteligente care vor prelua din funcțiile microprocesorului și echipamente care permit lucrul în realitatea virtuală.
- La nivelul comunicării cu calculatorul. Se va folosi limbajul natural. Dialogul (interogare și răspuns) se va face prin voce, iar calculatorul va putea să recunoască formele.
- La nivelul limbajelor de programare. Apar limbajele de programare de tip non Von Neumann folosite în programarea logică a inteligenței artificiale și a sistemelor expert evoluate. Aceste limbaje neprocedurale nu dau ordine calculatorului, ci îi cer să dezvolte raționamente.
- La nivelul posibilităților de raționament ale calculatorului. Calculatorul va fi capabil să-și înregistreze propriile acțiuni și rezultatul lor, pe care să și le amintească, încât pe parcursul funcționării sale el va căpăta experiență. Calculatorul va putea să dezvolte raționamente pornind de la relațiile care sunt stabilite între entități. Calculatorului i se dă o bază de cunoștințe (reguli care definesc obiecte, concepte, relații, strategii, modul în care trebuie să trateze datele și să le înțeleagă etc) și o bază de informații (fapte și date), iar legătura între cele două baze o stabilește un sistem de deducție construit cu ajutorul unui limbaj neprocedural.
(...)

Sursa
Mariana Miloșescu, Tehnologia informației. Manual pentru clasa a IX a, ed. Teora, București, 2000, p. 286.

Regizorul român A. Șerban despre actorii americani, japonezi, englezi, francezi și români (TOMIS 1996?2003)

<
(...)
Unde s-a simțit cel mai bine, unde a lucrat cel mai lejer?: „Peste tot unde merg încerc să mă simt bine, dar pot să spun, evident, că există o diferență. Actorii americani, de exemplu, sunt extrem de deschiși, foarte disciplinați, de fapt cei mai disciplinați dintre toți actorii pe care îi știu, în afară de cei japonezi, care au o disciplină ce mă înfioară. Fac totul aproape ca pe bandă. Cu actori englezi, de asemeni, e plăcut, pentru că ei se aruncă într-un exercițiu imposibil, ceva care pare ilogic sau poate chiar ridicol. Intră în joc cu umor, cu forță, cu inteligență. Ceea ce au ei superior celor americani, prin tradiția foarte lungă, este că la un moment dat intervine intelectul și spune „asta-i un non-sens, asta nu pot să fac”. Actorii americani au inteligența dezvoltată, dar de la un punct nu mai știu ce este just și ce nu. Cu actorii francezi și nemți e mai dificil. Dacă nu înțeleg exact ce au de făcut, sunt ca paralizați, nu pot face nimic. Ei trebuie să analizeze, să  înțeleagă condițiile sociale, politice și psihologice ale momentului în care a fost scrisă. Cel mai teamă mi-a fost, însă, când m-am dus să lucrez la Comedia Franceză. Dacă acei actori știu să facă ceva, atunci știu să facă Moliere, asta-i sigur. Nu trebuie să vină un român care trăiește la New York să-i învețe pe ei cum să joace Moliere. Am avut o șansă unică  pentru că erau atât de plictisiți de cum se jucase Moliere până atunci, încât erau într-adevăr dispuși să încerce și altceva. Au fost minunați, dar a fost o excepție. Talent există și în România din plin. Dar e atât de confuz acest cuvânt... Actorul român e foarte empiric, confuz, primitiv ca atitudine. Exist mult talent, dar și foarte multă inerție, atât de multă inconștiență față de ceea ce el poate face cu acest talent, cum să lucreze și cum să aibă această disciplină, rigoare, încât rezultatele sunt confuze.
(...)
>

SURSA
Andrei Șerban: „Când fac un spectacol, merg la risc absolut”, „Tomis”, Constanța, 1996?2003

Durata medie de viață în 1992 („Telegraf” 1994)

<
România se numără printre țările cu cea mai mică durată medie de viață, relevă statisticile date publicității de Organizația Mondială a Sănătății. În 1992, durata medie de viață la români a fost de 69,9 (73,2 la femei și 66,6 la bărbați), ceea ce înseamnă că românii trăiesc, în medie, cu 10 ani mai puțin decît japonezii, la care durata medie de viață este de 79,3 ani în 1992. Un indicator ridicat la durata medie a vieții înregistrează și Elveția - 77,5 ani și Canada - 77,1 ani. Cele mai reduse cote ale duratei medii ale vieții semnalate în Etiopia - 44 ani și India - 55,5 ani. La același nivel cu România în clasificările întocmite de OMS se situează o serie de state subdezvoltate sau în curs de dezvoltare, dintre care menționăm: Egipt - 59 ani, Mongolia - 61,2 ani, China - 69,5, Turcia - 66,4 ani.
>

SURSA
N. E. P., Românii trăiesc cu zece ani mai puțin decît japonezii, „Telegraf”, Constanța, 9 aprilie 1994.

Daruri reciproce ale orașelor înfrățite Constanța și Yokohama în 1982 („Tomis” 1982)

<
La jumătatea lunii octombrie, Mutsuo Ariyama, președintele Comitetului japonez de prietenie Yokohama - Constanța, care a vizitat municipiul nostru în fruntea unei delegații a municipalității orașului a oferit locuitorilor Constanței o frumoasă statuie reprezentînd o lampă tradițională niponă, care a fost amplasată în parcul Tomis Nord.
La rîndul său, primăria municipiului Constanța a oferit locuitorilor Yokohamei, cu prilejul împlinirii a cinci ani de la semnarea actului de înfrățire dintre cele două orașe, macheta compoziției sculpturale „Gemenii”, realizată de plasticianul Traian Marinescu.
Pornind de la motivul brâncușian al Coloanei Infinitului pe care o „rupe” în două pe verticală în încercarea de a-i adăuga cea de a patra dimensiune, timpul, sugerînd împlinirea prin ascendență în infinitul timpului și al spațiului a „rîurilor” ce împodobesc iile românești, „Gemenii” prezintă totodată surprinzătoare analogii cu arta sculpturală niponă ale cărei simboluri, triunghiuri suprapuse, reprezintă stema orașului Yokohama și te duc cu gîndul la splendidul suiș către cer al muntelui Fuji suprapus pe imaginea-i oglindită în albastrul lacului Ashi.
>

SURSA
***, „Gemenii” - la Yokohama, „Tomis”, Constanța, ?.10.1982

„Florin Ferendino” (ȘERBAN 2002)

Carmen Șerban, Florin Ferendino - transparență și liniște muzicală, „Tomis”, 2002, mai

Florin Ferendino este un pictor al spațiilor de meditație, exprimând fuga de lume, Peisajele sau naturile statice stau sub semnul dematerializării prin filtrarea luminii, refuzându-se mimetismul naturii în numele exprimării unei viziuni ce poartă amprenta propriului psihism.

Dacă este vorba de uleiuri, ochiul privitorului este captat de petele de culoare ce acoperă mari spații geometrizate (Lan de rapiță, Mai, Primăvară), aceasta provocând rupturi în ansamblul peisajul. Jubilația galbenului sau atotcuprinderea albastrului liniștitor se realizează prin culori saturate ce transmit privitorului o stare specifică. Dacă privim o acuarelă a sa, surprindem nuanțe dantelate infinitezimal și decorativ „a la japonaise”, în formalități difuze, creând o lume transparentă și fluidă. Copacul hieratic își proiectează tentaculele într-un spațiu hibernal construit din diverse tipuri de alb, brun, gri rupt. Sunt niște peisaje fantasmatice, transferând privitorului liniște și melancolie. Siluete delicate de cai, bărci mohorâte sau ambarcațiuni ce își expun culorile estivale într-o lumină crudă dau seamă despre o bună stăpânire a tehnicilor desenului.

Se remarcă o izbutită valorificare a albului, care își aduce aportul său la sugerarea impresiei de transparență. Pomii în floare, o emblem semantică a picturii sale, contribuie, prin sugestia de puritate, la transmiterea unei stări de ataraxie. Peisajele surprinse în plină lumină, cu tonuri joviale, alternează cu cele peste care trece o undă gri, exprimând tensiuni crepusculare. Verdele cel mai viu, așezat lângă o pată de culoare închisă își pierde din jovialitate, iar griurile rupte imprimă peisajului o notă de tristețe.

Peisajele și naturile statice ale lui Florin Ferendino emană o liniște muzicală, iar vibrația inimii pictorului pulsează discret în desenele inefabile.

„Universitatea Mării Negre” (ȘLAPAC & MIHALACHE 1993)

 Florin Șlapac & Adrian Mihalache, Universitatea Mării Negre. „Să realizăm o sinteză între abordarea europeană și cea japoneză”, „Tomis”, Constanța, noi. 1993

F.Ș. - Ce rol au aceste cursuri și care sunt speranțele legate de ele?

A.M. - Universitatea Mării Negre reprezintă o modalitate de legitimare în plan cultural a unui demrs politic privind integrarea zonei de cooperarea din arealul Mării Negre, integrare în plan economic și politic. În acest demers de anvergură de integrare regională, Universitatea Mării Negre joacă un rol cultural, de legitimator. Nu se pare că, în situația când, în jurul Mării Negre, ne privim unii pe alții cu suspiciune, latini, slavi, musulmani și creștini, având în vedere și războaiele din regiune, ni se pare că integrarea nu este posibilă decât într-un demers civilizator. O universitate, spațiu al dezbaterii libere, care să abordeze acele problem actuale care nu pot fi gestionate decât în comun. Suntem siliți să cooperăm în trei domenii principale: prezervarea mediului ambiant și al exploatării resurselor Mării Negre, managementul gestionării problemelor industriei moderne și politicul, integrarea regional în plan european. Aceste țări din zona Mării Negre își dau seama că un pas spre integrarea generală europeană trebuie să fie constituit de realizarea unei zone de cooperare. Iar în această zonă de  cooperare, universalitatea reprezintă un factor civilizator. O colaborare în planul ideilor. Deci ea se prezintă cu un sistem de programe care acționează pe aceste direcții, are 32 de cursuri, fiecare curs fiind constituit ca un proiect unidisciplinar. Cursul la care sunteți astăzi se intitulează „Managementul comparativ, european și japonez”. Ca și celelalte cursuri, el este organizat cu reprezentanți din Europa și America, în acest caz din Japonia; cursanții sunt din Turcia, Republica Moldova și România, lectorii fiind parte români, parte străini. Cursurile se desfășoară în limba engleză. Ne-am bucurat de prezența a doi profesori din Japonia: Rei Shiratori și Nobiniko Suto (Universitatea Tokay), apoi Allen Cutword din Anglia și profesorul Gubers din Olanda. Aceste contribuții nu au fost întâmplătoare, ele au fost armonizate conform unei viziuni asupra acestui proiect, o viziune care precizează locul României în înfruntarea și sinteza dintre concepțiile venite din Extremul Orient, în special cele japoneze.

F. Ș. - Ce impact credeți că o să aibă aceste cursuri?

A.M. - Aceste cursuri de vară, spre deosebire de cele organizate în timp parțial, adică opt ore de program, ne-ai obligat, lectori și studenți, să fim împreună, să realizăm o interrelație interesantă. Cursurile nu au fost constituite numai din orele de predare,ci am fost tot timpul împreună cu studenții, la masă, la plajă, s-a reușit, pe de o parte, un transfer de experiență (pentru că lecțiile au avut un caracter practic și cursanții au cele mai diverse pregătiri - economiști, ingineri, tineri care au absolvit facultatea sau oameni cu funcții de răspundere în industrie - au putut dobândi multe instrumente de lucru în domeniul de activitate), pe de altă parte s-a reușit crearea unor legături care au mari șanse de a fi finalizate  prin contacte de cercetare,pri noi proiecte care se vor face în comun, chiar de anvergură internațională.

F. Ș. - Ne puteți da exemplul unui astfel de proiect?

A. M. - Avem de gând să inițiem un proiect de amenajare ecologică a Deltei Dunării, proiect la care vor colabora Ministerul Mediului și Romsilva. Un astfel de proiect a fost discutat la prezentul curs și, probabil, că va fi, dacă nu finalizat, instituționalizat în septembrie, urmând să se desfășoare până în vara următoare

F. Ș. - În afară de Constanța, există asemenea manifestări și altundeva în țară, în altă perioadă a anului?

A. M. - Universitatea Mării Negre și-a început existența pe 15 mai cu un curs de răsunet privind integrarea europeană. Am avut în septembrie un curs extrem de interesant privind geopolitica Mării Negre (încheiat la 1 octombrie). În august au fost trei cursuri simultane - management comparativ, inteligență artificială și organizații interguvernamentale - ori o anumită interacțiune a existat între aceste cursuri și tocmai aceste interacțiuni sunt interesante. Ele nu se pot realiza decât într-un astfel de mediu, cum este Costineștiul, într-o perioadă în care fiecare se degrevează de alte preocupări, în afară de aceea de a comunica.

F. Ș. - Vi se pare deci benefică această universitate între ghilimele?

A. M. - Ghilimelele nu sunt neapărat potrivite. Ea este o universitate între ghilimele dacă o raportăm la mijloacele tradiționale puțin înguste în care înțelegem transferul de cunoștințe. dar, față de ceea ce ar trebui să fie o universitate în sensul conceptual al cuvântului, ceea ce a fost universitatea în Evul Mediu, adică o grupare de oameni care se hotărau să trăiască împreună în numele unor idei - noi suntem o universitate poate mai tradițională decât Universitatea din București.

F. Ș. - Impactul nu vi se pare totuși mic față de numărul de oameni care ar trebui să fie informați? 

A. M. - Noi avem cam 30-40 de oameni în medie pe curs. Acești oameni reprezintă, la rândul lor, o elită, ei au fost trimiși printr-un procedeu de selecție. Nu primi pe oricine. Avem 7 oameni din Chișinău care au fost selecționați în urma unui concurs sever. Nou ă ni se pare că numărul audienței nu este atât de important, cât calitatea acestui auditoriu. Fiecare dintre ei se va transforma, în zona lui de preocupări, într-un factor radiant de cunoștințe și mai ales de stil. De stil, de comportament și de abordare a problemelor.

F. Ș. - Cursul se numește management comparativ, european și japonez. Dv. credeți că modelul japonez se poate aplica și la noi?

A. M. - Nu vrea să iau modelul japonez în sensul mecanic al unui model  care trebuie neapărat urmat. Mie mi se pare că nu este neapărat necesar ca noi să adoptăm modelul japonez, ci că trebuie să realizăm în plan conceptual și chiar în plan practic, o sinteză între abordarea europeană și cea japoneză, deci o sumă de proceduri care să îmbine calitățile și ale unora și ale altora.

F. Ș. - Puteți numi câteva?

A. M - Interesantă este problema optimizării proceselor tehnologice și conceptul de calitatea totală. A intra în detalii - problema optimizării proceselor tehnologice într-o manieră vest-europeană presupune întâi un studiu teoretic, apoi experimentare în laborator și apoi transferarea rezultatelor în industrie. În faza tehnologică înseamnă o durată lungă și aplicarea riscă să se facă când rezultatele sunt demodate. Abordarea japoneză reprezintă o integrare a compartimentului de cercetare-dezvoltare în compartimentul productiv, astfel încât experimentarea este realizată „in vivo” în cadrul procesului tehnologic. Noi, care avem prin educație o orientare vest-europeană, adică întâi bazele unei discipline, pe rură experimentarea în laborator și apoi transferul de cunoștințe, dar, pe de altă parte, deschidere și receptivitate față de orientarea orientală, am putea face eventual o selecție de proceduri dintr-un loc și celălalt și o adaptare la condițiile noastre. Studiind comparativ cele două abordări manageriale, am putea da chiar ceva nou, nu printr-o simplă sinteză, ci printr-o formă în car  originalul să-și spună cuvântul.

Relații culturale Constanța - Asia („TOMIS” 1992)

 ?, ?, „Tomis”, Constanța, 1992?

Dacă din punct de vedere economic legăturile Constanței cu parteneri din țările puternic industrializate ale Asiei sunt încă modeste, în ceea ce privește relațiile culturale, acestea cunosc în ultima vreme o adevărată „explozie”. După expozițiile de pictură și fotografie ale unor artiști japonezi vernisate la Constanța, iată că elevii Raluca Bararu, Andreea Aron, Ramona Guran și Sebastian Heroiu participă la expoziția internațională de cărți pictate de copii, gazdă fiind orașul nipon Yokohama.

Ansamblul folcloric al Centrului județean de valorificare a creației și tradiției populare Constanța a fost invitat să participe la a doua ediție a Festivalului de dansuri populare „Yang-ge” de la Shenyang, R. P. Chineză.

Renumita trupă de balet a teatrului „Oleg Danovski” efectuează un turneu de cinci săptămâni în provincia Hubei, oferind publicului chinez spectacole cu „Lacul lebedelor” și „Carmen”.

Întâmplări cu autorul de romane polițiste Georges Simenon (1903 Liege/Belgia - 1989 Lausanne/Elveția) (I)

- Ați încercat să verificați exactitatea nenumăratelor traduceri ale operei dv.? îl întreabă un jurnalist pe G. S.
- Nu. Niciodată, după ce un prieten din Tokyo mi-a spus cum a înțeles un traducător japonez să-l adapteze pe Don Quijote în limba compatrioților săi. În operă, cavalerul tristei figuri atacă întotdeauna morile de vînt cu sulița; în versiunea japoneză acestea sunt atacate în stilul karate.