Problemele economice ale Scoției independente imaginate în 1973 (SINCLAIR 1973)

<
(...) Pentru moment, le-am lăsat* la o parte și am scos documentul menționat de Guthrie, un memorandum voluminos adresat mie de colegul meu Matthews, Ministrul Comerțului. M-a îngrijorat mai ales faptul că în timp ce schema economică pe termen scurt nu arăta prea rău, tendințele și orientările pe termen lung nici pe departe nu se profilau în roz. Din cuprinsul memorandumului reieșeau că și funcționari superiori permanenți din Ministerul Comerțului și Dezvoltării Industriale erau de asemena îngrijorați. Am luat act de o mulțime de dovezi atestînd creșterea îngrijorării cu cu privire nu numai la ritmul în care sporeau dificultățile de echilibrare a balanței plăților, dar și la cel în care firmele noastre  mai mari și industriile erau treptat înghițite de societăți străine cu sediul în țara noastră. La prima vedere, părea firesc ca, în situația precară în care se aflau proprietarii scoțieni, să vândă pe bani gheață oricui le-ar face oferte. Nu sînt nici pe departe un naționalist cu vederi înguste și pun preț pe faptul că întreprinderile internaționale au înflorit mult și vor continua să prospere.
Nici o țară nu mai poate să fie vreodată cu desăvîrșire independentă din punct de vedere economic și financiar. Toate profețiile de tip Cassandra (1) și toate îngrijorările de tip De Gaulle** în privința dominației economice străine nu vor avea niciodată efect mare asupra economiei țările din vest, în care banul merge totdeauna într-acolo unde se poate obține cel  mai mare beneficiu. Totuși, lăsînd la o parte considerațiile de asemenea soi, am avut sentimentul că fluxul acesta neobișnuit năvălea și inunda mai repede decît ar fi fost firesc; de aceea rugasem pe Matthews și ministerul său să-mi trimită o situație cu analiza tuturor societăților cu capital străin. Și îmi fusee trimis memorandumul de față. Ca economist calificat mi-am îndreptat atenția înainte de toate la statisticile din anexe. Statisticile ușor pot fi făcute să mintă, dar nu chiar atît de ușor precum concluziile trase din ele.
Presupun că înțelesesem asemena lucru, dar cu uimire, ca să nu spun cu groază, am luat aminte cît de justificate erau suspiciunile mele privind numărul copleșitor al industriilor noastre de bază aflate acum în principal sub control sau apartenență americană. Astea veneau să se adauge la interesul transatlantic bine susținut în cea mai mare parte a presei din întreaga noastră țară și la relațiile excelente, de o factură foarte unilaterală, dintre anumite întreprinderi financiare americane și cele două bănci comerciale scoțiene mai importante.
Nu erau o noutate asemenea investiții americane în Scoția și ne fuseseră de un ajutor copleșitor în trecut. Sînt primul să recunosc că fără acest ajutor, fără imboldul pe care ni l-a dat acea enormă afluență de dolari, n-am fi avut niciodată nici tăria și nici puterea să ne folosim de prilejul de a ne cîștiga independența. Dar ajutorul și încrederea acordată nouă ca o zonă de potențială dezvoltare e una, și dolarii, care ne cumpărau cu ridicata acum cînd ajunsesem la sapă de lemn, e cu totul alta.
Am petrecut aproape o oră studiind documentul respectiv, lăsînd concluziile la urmă; și concluziile m-au liniștit oarecum. Cifrele erau alarmante, dar concluziile subliniau împrejurările contextuale și erau în același timp precuate și încurajatoare.
(...)

(1) Aluzie la personajul Cassandra, din mitologia greacă, ale cărei preziceri de viitor nu se adevereau.
>

SURSA
Michael Sinclair***, Pactul dolarului****, trad. C. Popa, ed. Univers / col. Enigma, București, 1974, pp. 87-89.

NOTE M. T.
* Malcolm Mockingham, ministrul de interne al Scoției independente, personajul principal al romanului futurologic, scris la persoana întâi.
** Charles de Gaulle (1890-1970) = General francez. Conducătorul Forțelor Franceze Libere din Marea Britanie (1940-1944), după capitularea Franței în fața Germaniei în iunie 1940. Prim-ministru în 1944-1946 și 1958-1959. Președinte în 1959-1969. În timpul Războiului Rece, a fost promotor al politicii de suveranitate a Franței, în cadrul blocului occidental condus de superputerea nord-americană. (https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/vizita-generalului-de-gaulle-la-bucuresti)
*** Michael Shea (pseudonim literar Sinclair) (1938-2009) = Scot who served as 'spin doctor' to the Queen, „Scotsman”,19 october 2009 (http://www.scotsman.com/news/obituaries/michael-shea-1-779536)
***** „Kirkus Reviews” (https://www.kirkusreviews.com/book-reviews/michael-sinclair/the-dollar-covenant/)

Consecințe sociale ale desprinderii geologice imaginare a Peninsulei Iberice de Europa la sfârșitul secolului XX (SARAMAGO 1986)

<
(...) În această învălmășeală nemaivăzută, au fost soți care s-au pierdut de neveste, fii care s-au pierdut de părinți, dar rezultatul unor răzlețiri atît de dramatice, fapt pe care nimeni n-ar ști să le inventeze, ceea ce doar prin sine, demonstrează irezistibila veridicitate a relatării, rezultatul, spuneam, a fost că o astfel de familie, scindată, dar însuflețită de un dinamism egal în toate părțile sale, a ocupat locuri în hoteluri diferite, străduindu-se cu sîrg să-i strîngă sub un același acoperiș pe cei care, după cum spuneau, la urma urmelor, îl rîvneau, în general se instalau cu toții pînă la urmă în hotelul care avea mai multe stele pe firmă. Comisarii de poliție, coloneii de armată și de gardă cereau întăriri, mașini blindate și instrucșiuni de la Lisabona, guvernul, fără să știe unde să vină mai întîi în ajutor, comanda și contramanda, amenința și se ruga, se spunea că fuseseră deja demiși trei miniștri. (...)

Mult mai mult și mult mai bine decît bunele lecții, întotdeauna au prosperat și s-au proliferat pildele rele, și nu se știe pe ce căi accelerateobișnuiesc să se transmită, că în cîteva ore mișcarea populară de ocupație a sărit granița, a invadat treptat toată Spania, închipuiți-vă ce-o mai fi fost prin Marbella și Torremolinos, unde hotelurile sînt ca orașele și trei alcătuiesc o megalopolis. Europa, aflînd veștile alarmante, a început cu țipetele, Anarhie, Haos Social, Atentat la Proprietatea Privată, iar un ziar franțuzesc, din cele care formează opinia publică, și-a intitilat articolul sibilin pe toată lățimea primei pagini, Năravul din Fire N-are Lecuire. Această sentință, deși atît de puțin originală, a picat la țanc, europenii, cînd vorbeau de fosta peninsula iberică, dădeau din umeri și își spuneau, Ce să-i faci, așa-s ei, năravul din fire n-are lecuire, unica excepție la corul osînditor a venit de la acel mic ziar napolitan și machiavelic care a anunțat, S-a rezolvat problema locuințelor în Portugalia și Spania.
În timpul zilelor pe care și le-au mai petrecut cei trei prieteni în Albufeira, poliția de intervenție, sprijinită de grupul de operațiuni speciale, a încercat să realizeze o evacuare vialentă a unui din hoteluri, dar reacția unită și concordantă a noiolor oaspeți și a proprietarilor, unii deciși să reziste pînă la ultima cameră, ceillați temători de harababura lăsată în mod obișnuit de salvatori, i-a făcut să suspende operațiunile, amînate pentru altă ocazie, cînd vremea și făgăduielile vor fi adormit vigilența. Cînd Pedro Orce, Joaquim Sassa și Jose Anaico și -au reluat drumul spre Lisabona deja existau în clădirile ocupate comisii de locatari alese în mod democratic, constituind ramuri specializate, mai precis, de igienă și întreținere, de gospodărie, de spălătorie, de petreceri și agrement, de animație culturală, de educație și formare civică, de gimnastică și sport, în fine, tot ceea ce este indispensabil armoniei și bunei funcționări a oricărei comunități. Pe arborii proprii și improvizați fluturau banderole și flamuri de toate culorile, totul servea acestui scop, steaguri ale unor țări străine, ale cluburilor sportive, ale diverselor asociații, sub egida simbolului patriei, arborat pe cel mai înalt catarg, se vedeau chiar și cuverturi spînzurînd la ferestre, într-o sănătoasă emulație decorativă.
Totuși, conjuncție de coordonare adversativă care întotdeauna anunță opoziția, restriciția sau diferența, și care, aplicată la caz, vine să ne amintească faptul că tocmai bunele lucruri pentru unii își au totuși-urile lor pentru alții, ocuparea hotelurilor în această manieră sălbatică a fost picătura de apă care a făcut să transbordeze neliniștea în care trăiau încă din primul ceas cei înstăriți și puternici. Mulți, de teamă să nu se afunde peninsula cu vieți și moșii, plecaseră oadată cu acea debandadă a turiștilor, ceea ce, desigur, nu înseamnă că ei au fost, respectivii, străini în propria lor țară, cu toate că există diverse grade de apartenență a fiecăruia la patria care e în mod natural și adminsitrativ a sa, după cum ne-a demonstrat cu prisosință istoria.
Acum, sub egida generală a insolențelor sociale, mai mult decît generală, universală, dacă facem abstracție de comportarea contradictorie a micului ziar din Neapole, avea loc o a doua emigrare, în masă, în asemenea măsură, încît devenise legal să te îndoiești că nu fusese pregătită cu meticulozitate încă de cînd, sub ochii tuturor, devenise evident că rănile a ceea ce pe atunci mai era Europa completă nu se puteau cicatriza nicicum, că structura fizică a peninsulei, cine și-ar fi putut închipui, se rupsese acolo unde era mai solidă. Marile conturi bancare au devenit peste noapte minime, mai era o reminiscență simbolică, în Portugalia vreo cinci sute de scuzi* amărîți, în Spania vreo cinci sute de pesetas** amărîte, sau ceva mai mult, rase astfel depunerile la ordin, cu un anume prejudiciu depozitele pe termen, și toate, aurăriile, argintăriile, pietrele prețioase, bijuteriile, operele de artă, titlurile, totul a fost purtat de puternicul suflu care a măturat peste mare, în cele treizeci și două de direcții ale rozei vînturilor, bunurile mobile ale fugarilor, în speranța că va fi restul recuperat într-o bună zi, timp, să fie, și răbdare. Desigur că schimbări atît de mari nu se puteau face în douăzeci și patru de ore, dar o săptămînă a fost suficientă pentru ca să se modifice, de sus în jos și de la stînga la dreapta, în mod radical, fizionomia socială a celor două țări iberice. Un observator care nu ar cunoaște faptele și motivele, care s-ar lăsa amăgit de aparența superficială, ar conchide portughezii și spaniolii sărăciseră brusc, de la un ceas la altul, cînd, la urma urmelor, scurt și surprinzător, tot ce se întîmplase fusese plecarea magnaților, cum dispar ei cum suferă statistica.
(...)
>

SURSA
Jose Saramago***, Pluta de piatră****, trad. M. Stănciulescu, ed. Univers / colecția Romanul secolului XX, București, 1990, p. 90-93.

NOTE M.T.
* Scud = Moneda națională portugheză anterioară introducerii Euro (1999).
** Peseta = Moneda națională spaniolă anterioară introducerii Euro
*** Jose Saramago (1922 Portugalia - 2010 Spania) = Scriitor portughez care a primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1998. (http://www.romanialibera.ro/cultura/carte/a-murit-jos%C3%A9-saramago-190749)
**** Pluta de piatră (http://www.bookblog.ro/x-laura-magureanu/pluta-de-piatra/)

Durata medie de viață în 1992 („Telegraf” 1994)

<
România se numără printre țările cu cea mai mică durată medie de viață, relevă statisticile date publicității de Organizația Mondială a Sănătății. În 1992, durata medie de viață la români a fost de 69,9 (73,2 la femei și 66,6 la bărbați), ceea ce înseamnă că românii trăiesc, în medie, cu 10 ani mai puțin decît japonezii, la care durata medie de viață este de 79,3 ani în 1992. Un indicator ridicat la durata medie a vieții înregistrează și Elveția - 77,5 ani și Canada - 77,1 ani. Cele mai reduse cote ale duratei medii ale vieții semnalate în Etiopia - 44 ani și India - 55,5 ani. La același nivel cu România în clasificările întocmite de OMS se situează o serie de state subdezvoltate sau în curs de dezvoltare, dintre care menționăm: Egipt - 59 ani, Mongolia - 61,2 ani, China - 69,5, Turcia - 66,4 ani.
>

SURSA
N. E. P., Românii trăiesc cu zece ani mai puțin decît japonezii, „Telegraf”, Constanța, 9 aprilie 1994.

Statistică navală Lloyd's 1987

<

Statistică. Către sfîrșitul anului 1987, tonajul total mondial al navelor aflate în construcție s-a ridicat la 21,4 milioane tone registru, cu circa 4,5 milioane tone mai puțin ca în anul 1987.

Din datele Registrului englez Lloyd's reiese că în anul 1987 s-au aflat în construcție 1292 nave mari și mijlocii de transport (11,1 milioane tone registru), încă 876 nave au fost comandate, nefiind încă introduse în lucru în șantierele navale de construcții.

Aproximativ 90 la sută din toate navele aflate în construcție sau comandate vor fi livrate, la beneficiari, către sfîrșitul anului 1988.

Cea mai mare cotă de comenzi de la terți revine Japoniei. Urmează, în ordine, Coreea de Sud, Taiwanul, Iugoslavia, Polonia, Brazilia, România, Italia, Danemarca, RDG.

>

A. BEJAN, Breviar marin, „Tomis”, Constanța, 1988.

„Bursa manuscriselor” („TOMIS” 1995)

 ***, Bursa manuscriselor, „Tomis”, Constanța, 1995, martie

Uniunea Scriitorilor din România aduce la cunoștință tuturor celor interesați proiectul „Bursa manuscriselor”, menit să realizeze o inventariere bibliografică a producțiilor literare, nevalorificate încă editorial, din toate genurile beletristice, inclusiv traduceri. Banca de date care se va la dispoziția oricărui editor sau cercetător preocupat de soarta literaturii române contemporane presupune obligația autorilor înșiși de a-și prezenta, printr-un scurt referat, creația propusă editării. Pornind de la datele statistice aflate la dispoziția noastră, cele peste 2.000 de edituri înregistrate în țară, alături de aproximativ același număr de scriitori „omologați”, creează o premisă tentantă, dacă nu chiar favorabilă (un scriitor pe cap de editor sau invers!) de colaborare fructuoasă.

Așteptăm semnalele scriitorilor interesați, fie la filialele zonale ale Uniunii, fie la Secretariatul USR, Calea Victoriei nr. 115, București.