Simla, capitala de vară a Indiei coloniale britanice (KIPLING 1900-1)

<
(...)
- Țară frumoasă, țară minunată a Hindustanului*! Țara celor cinci fluvii, este mai frumoasă decît oricare alta, și dacă se va întîmpla ca Mahhub Ali sau colonelul să se întoarcă împotriva mea, voi veni aici, zise Kim, aproape cîntînd. (...) Ia privește hagiule**, mi se pare că departe dincolo, se vede Simla***? Allah, ce oraș! se minună băiatul.
- Fratele părintelui meu care pe vreme cînd la Peshawar **** se săpau fîntînile lui Mackerson***** sahib******, își  mai aduce aminte de vremea cînd aici nu erau mai mult de două case.
Geambașul apucă cu caii pe o potecă alăturată cu șoseaua, coborînd în unghi ascuțit spre bazarul de jos al orașului, care era aproape de Primărie. Un om care cunoaște toate întortochierile acestui cartier, poate sfida viclenia aparatului polițienesc al acestei capitale a Indiei în timp de vară, căci terasele comunică una cu alta, hudițele se încrucișează și fiecare intrare de gang, are o ieșire ascunsă și nebănuită. Aici trăiesc cei care mijlocesc facilitățile vieții de trîndăvie ale orașului: jhampanis******* care în timp de noapte duc rickshaws******** cu frumoase cucoane și stau în fața meselor de joc pînă în zori; samsari, vînzători dulciuri și curiozități, sau vînzători de lemne, preoți, pungași de buzunare și funcționarii indigeni ai guvernului. În acest cartier poți auzi curtezanele vorbind despre lucruri care trec drept cele mai ascunse secrete ale Consiliului Superior al Indiei*********, și tot aici mișună furnicarul agenților și spionilor a cel puțin jumătate din Statele domnilor indigeni.

(...)
>

SURSA
Rudyard Kipling, Kim**********, trad. Jul. Giurgea („Naționala Ciornei”), Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, pp. 225-226.

NOTE M. T.
* Hindustan = Denumirea regiunii nordice a subcontinentului indian, azi N Indiei și Pakistanul. Hindu (persană) / Sindhu (sanscrită) + stan („țară” în persana medievală). (http://www.shraddhananda.com/Meaning_and_Origin_Of_The_Word_Hindu.html)
** hagíŭ m. (turc. [d. ar.] haği, pelerin). Creștin care a vizitat Ĭerusalimu. Musulman care a vizitat Meca și Medina. – Rar saŭ vechĭ agíŭ. Fem. hagiĭcă (bg.hağiĭka), pl. e. Ca titlu onorific hagi-, precum: Hagi-Tudose. Sursa: Scriban (1939) (https://dexonline.ro/definitie/hagi)
*** Simla / Shimla = Oraș format în secolul XIX în nordul Indiei coloniale britanice. Din 1864 capitala de vară a coloniei. Azi capitala statului federal Himachal Pradesh. (http://hpshimla.gov.in/sml_hist.htm#Shimla Town)
**** Peshawar („orașul de la graniță” în persană) = Oraș în India colonială britanică. Azi în NV Pakistanului, la granița cu Afganistanului. (http://kp.gov.pk/page/history_march_of_time)
***** Frederick Mackeson (1807-1853) = Locotenent-colonel în armata britanică din India. A fost ucis în misiune la Peshawar. (http://www.findagrave.com/cgi-bin/fg.cgi?page=gr&GRid=69364609)
****** SAHIB SA-ÍB/ s. m. (în limbajul colonial britanic) stăpân, domn; (p. ext.) om alb. (< engl. sahib) Sursa: Marele Dicționar de Neologisme '00 (2000) (https://dexonline.ro/definitie/sahib)
******* jhampani = Un indian purtător de rickshaw. (https://glosbe.com/en/en/jhampani)
******** rickshaw (engleză) = Termen englez pentru „ricșă”, introdus în 1887. (http://www.merriam-webster.com/dictionary/rickshaw) (https://dexonline.ro/definitie/ricsa)
********* După înfrângerea revoltei din 1857 a șipailor (soldații indigeni din armata britanică din India), aliați cu Marii Moguli musulmani din nord și cu rajahii indieni, a fost desființată Compania Indiilor Răsăritene, care controla subcontinentul indian (1600-1858), și a fost creată Colonia Coroanei Britanice India (1858-1947). (http://www.sscnet.ucla.edu/southasia/History/British/BrIndia.html)
********** Rodica Grigore, Kim, Kipling și Cartea Indiei, „Cultura”, 523 / 12 iulie 2015 (http://revistacultura.ro/nou/2015/07/kim-kipling-si-cartea-indiei/)

Un călugăr tibetan budist într-o gară din India colonială britanică (KIPLING 1900-1)

<
Intrară în clădirea uriașă a gării*, înecate de tulbureala zorilor. În lumina becurilor electrice se desfășura în fața hangarelor furnicarelor negoțului de cereale, destinate regiunilor din partea de miazănoapte a țării.
- Aici trebuie să fie mîna diavolului, zise lama** și căută să se ferească de întunericul în fundul căruia se auzeau vuiete surde, și se vedeau sclipind șinele linie ferate, așternute cu cadavre omenești, învelite în lințoiu negru... călătorii de clasa a treia, care își scoseseră bilete de drum  în timpul nopții și acum așteptau întinși pe jos ca să vină trenul cu care trebuiau să plece. Pentru un Oriental, somnul nu este legat de nici o oră anume, dintre cele douăzeci și patru ale zilei, tocmai din cauza aceasta și traficul călătorilor se acordă cu acest obicei.
- Asta este casa unde vine carul de foc. Colo, în dosul strungăreței aceleia este un om, care îți va da o hîrtiuță cu care te vei putea duce pînă la Umballa***, zise Kim, arătînd cu degetul spre ghișeul casei de bilete.
- Bine, dar noi mergem la Benares****, răspunse bătrînul șiret. Tot una e. Ia atunci pentru Benares. Repede, căci sosește.
Lama, la drept vorbind, mai puțin obișnuit cu trenurile decît avea aerul să susțină, tresări cînd auzi mugetul expresului de sud, care pleacă în zori la orele 3,25. Cei adormiți săriră în picioare și cît ai clipi, gara se umplu din nou de vuietul larmei, de strigătele vînzătorilor de apă și acadele, de chiotul agenților poliției indigene, de țipetele femeilor, care își adunau boccelele și-și chemau bărbații și copiii, să nu se răslețească.
- E trenul... nimic altceva decît te-rainul*****, dar nu vine pînă la noi. Stai aici. Rămase mirat de simplitatea cu care bătrnul lama îi întinse un săculeț plin cu rupii******, și apropiindu-se de ghișeu, Kim puse pe masă prețul unui bilet pînă la Umballa. Un funcționar somnoros se ridică mormăind ceva și-i aruncă un bilet pînă la cea mai apropiată stație, care putea fi la distanță de șase kilometri.
- Nu se prinde, zise Kim uitîndu-se zîmbind la bilet. Acesta e bună pentru țăranii care nu se pricep; eu însă, sînt din orașul Lahore. Ascultă, Babu, a fost fain, și mi-a plăcut felul în care vrei să mă ciupești, dar acum  haide, dă-mi biletul pentru Umballa.
Babu avu aerul că s-a supărat și scoase biletul cerut.
- Mai dă-mi unul pentru Amritzar*******, zise Kim, care pentru nimic în lume nu ar fi vrut să cheltuiască banii lui Mahbub Ali pentr un fleac cum ar fi de pildă o călătorie plătită pînă la Umballa. Atît de mult costă! Dar tot atît de mult e și mărunțișul pe care mi-l dai ca rest. Eu mă pricep să umblu cu te-rainul; niciodată un yogi******** ca tine nu a mai avut nevoie de un chela********* ca mine, zise Kim, întorcîndu-se spre lama. Dacă n-aș fi eu, te-ai pierde... hai pe aici, și-i dete restul, fără să rețină decît cîte o anna de fiecare rupie din costul biletului, drept misitie**********... în amintirea imemorabilei misitii obișnuite în întunericul Asiei.
Bătrînul lama se opri speriat în fața ușii unui compartiment de clasa a treia, care era deschis.
- N-ar fi mult mai bine să mergem pe jos? întrebă el cu glasul stins.
Un lucrător slab, zdravăn și sănătos, întinse capul inundat de o claie de păr spre ei și întrebă:
- Se teme? Nu-ți fie frică de nimic. Îmi aduc aminte c-a fost o vreme cînd îmi era și mie frică de tren.
Haide intră! Afacerea asta este una dintre cele făcute de Guvern***********.
- Nu mi-e frică, răspunse lama. (...)
>

SURSA
Rudyard Kipling, Kim************, vol I, trad. Jul. Giurgea, Casa de Editură și Presă Viața Românească, București, 1990, pp. 42-44.

NOTE M. T.
* Gara orașului Lahore, azi al doilea oraș al Pakistanului, situat la mijlocul graniței cu India. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/5616/7/)
** LÁMA1, lama, s. m. Preot-călugăr budist (în Tibet, în Mongolia și la kalmâci). ◊ Marele lama sau Lama cel mare = șeful suprem al religiei budiste; dalai-lama. – Din fr. lama. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/lama)
*** Umballa / Ambala = Oraș în nordul Indiei, în apropierea graniței cu Pakistanul. (http://www.theodora.com/encyclopedia/u/umballa.html)
**** Benares / Varanasi / Kashi = Unul din cele șapte orașe sacre ale religiei hinduse, situat în nordul Indiei, pe fluviul sfânt Gange. (http://varanasi.nic.in/default.htm)
***** te-rain = „train” (tren în engleză) 
****** RÚPIE, rupii, s. f. Unitate a sistemului monetar din India, Nepal, Pakistan, Sri Lanka, Seychelles etc. ♦ Veche monedă turcească de aur. – Din fr. roupie. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/rupie)
******* Amritzar / Amritsar = Oraș în statul federal Punjab din NV Indiei, la granița cu Pakistanul. (http://amritsar.nic.in/html/history_culture.htm)
******** yogi = Practicant de yoga, una din cele școli tradiționale ale hinduismului, bazată pe meditație ca o cale spre autocunoaștere și eliberare. (http://travel.descopera.ro/7862107-India-dincolo-de-traseul-turistic-25-de-zile-in-ashram)
********* chela = „Discipol al unui yogi” în limba hindi. (http://www.eastern-spirituality.com/glossary/spirituality-terms/c-definitions/chela)
********** MISITÍE, misitii, s. f. Ocupația misitului; plată pentru serviciile misitului. – Misit + suf. -ie. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/misitie)
*********** Colonia India a Coroanei Britanice (1858-1947) cuprindea actualele state India, Pakistan, Nepal, Bangladesh, Sri Lanka, Birmania, Buthan, era condusă de un secretar de stat în guvernul britanic și un vicerege-guvernator și a primti treptat drepturi de autoguvernare. (http://www.sscnet.ucla.edu/southasia/History/British/BrIndia.html)
************ Rodica Grigore, Kim, Kipling și Cartea Indiei, „Cultura”, 523 / 12 iulie 2015 (http://revistacultura.ro/nou/2015/07/kim-kipling-si-cartea-indiei/)

Nou versus vechi în India colonială britanică (BROMFIELD 1933-7)

<
(...)
Aprovizionarea începuse să funcționeze. Mei, grîu și orez soseau din satele învecinate și dinspre porturile maritime. Rașid avusese grijă de asta. Care trase de boi veneau pînă la cinci mile de oraș, circulînd anevoie pe drumurile desfundate de ploi. Acolo grînele erau depozitate, pînă ce veneau culii* și alte care cu boi din oraș spre ale lua. Maiorul spusese că această cloacă infectă trebuie izolată, iar Rașid cu poliția lui mahrattă** și colonelul Ranjit Singh cu soldații săi sikh*** aveau grijă ca ordinele sale să fie executate. India nouă lupta împotriva celei vechi; India care adoptase tot ce era mai bun din Occident, se războia cu India viermuitoare, care fugea împanicată din calea foametei și a bolilor. Ideea că o minoritate trebuie să sufere pentru binele majorității era cu totul nouă în India. Era o lecție pe care trebuiau să o învețe și negustorii intimidați dar gata oricînd să cîrtească, și ceilalți afaceriști, precum preoții și superstițioșii ca acel Mr. Bnnerjee.
(...)
>

SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne****, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 476-477.

NOTE M. T.
* CÚLI, culi, s. m. (Rar) Muncitor asiatic sau african necalificat, care lucrează (cu ziua) pentru o remunerație mică. – Din engl., fr. coolie. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/culi)
** Mahratta / Maratha = Castă de războinici hinduși, care în secolul XVII au format un stat în vestul Indiei pentru a se opune Marilor Moguli musulmani din nord. Statul maratha a fost cucerit de britanici după trei războaie care s-au încheiat în 1818. (http://www.gatewayforindia.com/history/maratha.htm)
*** Sikhism - Religie monoteistă apărută în secolul XV în regiunea Punjab (India), care are azi 30 milioane de credincioși. (http://www.bbc.co.uk/religion/religions/sikhism/history/history_1.shtml)
**** Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)

Tradiție polițienească în Anglia interbelică (GALSWORTHY 1931)

<
(...)
Reflecțiile lui Adrian și ale nepoatei sale, cînd intrară împreună la procuratură, a doua zi, ar putea fi sintetizate în felul următor:
Ancheta unui investigator de decese îți evocă servirea la masa de duminică a tradiționalei fripturi de vacă și a budincii de Yorkshire, care se mîncau în alte vremuri. Azi, cînd după-amiezele de duminică sînt închinate jocurilor sportive, cînd crimele au devenit rare, iar sinucigașii nu mai sînt îngropați la răscruce de drumuri, fiecare dintre cele două tradiții ți-a pierdut din rațiunea inițială de a exista. Pe vremuri, Justiția și emisarii săi erau considerați dușmani ai omenirii, așa încît era firesc să interpui un arbitru civil între moarte și lege. Dar într-o epocă în care poliția e numită „o splendidă forță”, nu apare oarecum nefiresc faptul de a-i considera pe polițiști incapabili să decidă singuri cînd e necesar să intre în acțiune? Deci nu în incompetența poliției trebuie căutată rațiunea menținerii acestui ritual. Rațiunea constă, de bună seamă, în teama publicului de a nu se afla în necunoștință de cauză. Fiecare cititor de ziare simte că, în măsura în care el sau ea află mai multe despre ce e suspect, senzațional și dezgustător, cu atît sufletul lui sau al ei e mai purificat. Se știe că dacă n-ar exista ancheta investigatorului, adeseori nu s-ar publica în ziare nici un fel de informație despre decesele senzaționale; și niciodată n-ar exista două anchete. Și dacă, în loc de informație, poți asista la o anchetă, și dacă în loc de o anchetă poți asista la două, e cu atît mai plăcut! Senzația penibilă că-ți vîri nasul în treburile altora dispare din momentul în care te pierzi în gloată.
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 231

Consecințe sociale ale desprinderii geologice imaginare a Peninsulei Iberice de Europa la sfârșitul secolului XX (SARAMAGO 1986)

<
(...) În această învălmășeală nemaivăzută, au fost soți care s-au pierdut de neveste, fii care s-au pierdut de părinți, dar rezultatul unor răzlețiri atît de dramatice, fapt pe care nimeni n-ar ști să le inventeze, ceea ce doar prin sine, demonstrează irezistibila veridicitate a relatării, rezultatul, spuneam, a fost că o astfel de familie, scindată, dar însuflețită de un dinamism egal în toate părțile sale, a ocupat locuri în hoteluri diferite, străduindu-se cu sîrg să-i strîngă sub un același acoperiș pe cei care, după cum spuneau, la urma urmelor, îl rîvneau, în general se instalau cu toții pînă la urmă în hotelul care avea mai multe stele pe firmă. Comisarii de poliție, coloneii de armată și de gardă cereau întăriri, mașini blindate și instrucșiuni de la Lisabona, guvernul, fără să știe unde să vină mai întîi în ajutor, comanda și contramanda, amenința și se ruga, se spunea că fuseseră deja demiși trei miniștri. (...)

Mult mai mult și mult mai bine decît bunele lecții, întotdeauna au prosperat și s-au proliferat pildele rele, și nu se știe pe ce căi accelerateobișnuiesc să se transmită, că în cîteva ore mișcarea populară de ocupație a sărit granița, a invadat treptat toată Spania, închipuiți-vă ce-o mai fi fost prin Marbella și Torremolinos, unde hotelurile sînt ca orașele și trei alcătuiesc o megalopolis. Europa, aflînd veștile alarmante, a început cu țipetele, Anarhie, Haos Social, Atentat la Proprietatea Privată, iar un ziar franțuzesc, din cele care formează opinia publică, și-a intitilat articolul sibilin pe toată lățimea primei pagini, Năravul din Fire N-are Lecuire. Această sentință, deși atît de puțin originală, a picat la țanc, europenii, cînd vorbeau de fosta peninsula iberică, dădeau din umeri și își spuneau, Ce să-i faci, așa-s ei, năravul din fire n-are lecuire, unica excepție la corul osînditor a venit de la acel mic ziar napolitan și machiavelic care a anunțat, S-a rezolvat problema locuințelor în Portugalia și Spania.
În timpul zilelor pe care și le-au mai petrecut cei trei prieteni în Albufeira, poliția de intervenție, sprijinită de grupul de operațiuni speciale, a încercat să realizeze o evacuare vialentă a unui din hoteluri, dar reacția unită și concordantă a noiolor oaspeți și a proprietarilor, unii deciși să reziste pînă la ultima cameră, ceillați temători de harababura lăsată în mod obișnuit de salvatori, i-a făcut să suspende operațiunile, amînate pentru altă ocazie, cînd vremea și făgăduielile vor fi adormit vigilența. Cînd Pedro Orce, Joaquim Sassa și Jose Anaico și -au reluat drumul spre Lisabona deja existau în clădirile ocupate comisii de locatari alese în mod democratic, constituind ramuri specializate, mai precis, de igienă și întreținere, de gospodărie, de spălătorie, de petreceri și agrement, de animație culturală, de educație și formare civică, de gimnastică și sport, în fine, tot ceea ce este indispensabil armoniei și bunei funcționări a oricărei comunități. Pe arborii proprii și improvizați fluturau banderole și flamuri de toate culorile, totul servea acestui scop, steaguri ale unor țări străine, ale cluburilor sportive, ale diverselor asociații, sub egida simbolului patriei, arborat pe cel mai înalt catarg, se vedeau chiar și cuverturi spînzurînd la ferestre, într-o sănătoasă emulație decorativă.
Totuși, conjuncție de coordonare adversativă care întotdeauna anunță opoziția, restriciția sau diferența, și care, aplicată la caz, vine să ne amintească faptul că tocmai bunele lucruri pentru unii își au totuși-urile lor pentru alții, ocuparea hotelurilor în această manieră sălbatică a fost picătura de apă care a făcut să transbordeze neliniștea în care trăiau încă din primul ceas cei înstăriți și puternici. Mulți, de teamă să nu se afunde peninsula cu vieți și moșii, plecaseră oadată cu acea debandadă a turiștilor, ceea ce, desigur, nu înseamnă că ei au fost, respectivii, străini în propria lor țară, cu toate că există diverse grade de apartenență a fiecăruia la patria care e în mod natural și adminsitrativ a sa, după cum ne-a demonstrat cu prisosință istoria.
Acum, sub egida generală a insolențelor sociale, mai mult decît generală, universală, dacă facem abstracție de comportarea contradictorie a micului ziar din Neapole, avea loc o a doua emigrare, în masă, în asemenea măsură, încît devenise legal să te îndoiești că nu fusese pregătită cu meticulozitate încă de cînd, sub ochii tuturor, devenise evident că rănile a ceea ce pe atunci mai era Europa completă nu se puteau cicatriza nicicum, că structura fizică a peninsulei, cine și-ar fi putut închipui, se rupsese acolo unde era mai solidă. Marile conturi bancare au devenit peste noapte minime, mai era o reminiscență simbolică, în Portugalia vreo cinci sute de scuzi* amărîți, în Spania vreo cinci sute de pesetas** amărîte, sau ceva mai mult, rase astfel depunerile la ordin, cu un anume prejudiciu depozitele pe termen, și toate, aurăriile, argintăriile, pietrele prețioase, bijuteriile, operele de artă, titlurile, totul a fost purtat de puternicul suflu care a măturat peste mare, în cele treizeci și două de direcții ale rozei vînturilor, bunurile mobile ale fugarilor, în speranța că va fi restul recuperat într-o bună zi, timp, să fie, și răbdare. Desigur că schimbări atît de mari nu se puteau face în douăzeci și patru de ore, dar o săptămînă a fost suficientă pentru ca să se modifice, de sus în jos și de la stînga la dreapta, în mod radical, fizionomia socială a celor două țări iberice. Un observator care nu ar cunoaște faptele și motivele, care s-ar lăsa amăgit de aparența superficială, ar conchide portughezii și spaniolii sărăciseră brusc, de la un ceas la altul, cînd, la urma urmelor, scurt și surprinzător, tot ce se întîmplase fusese plecarea magnaților, cum dispar ei cum suferă statistica.
(...)
>

SURSA
Jose Saramago***, Pluta de piatră****, trad. M. Stănciulescu, ed. Univers / colecția Romanul secolului XX, București, 1990, p. 90-93.

NOTE M.T.
* Scud = Moneda națională portugheză anterioară introducerii Euro (1999).
** Peseta = Moneda națională spaniolă anterioară introducerii Euro
*** Jose Saramago (1922 Portugalia - 2010 Spania) = Scriitor portughez care a primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1998. (http://www.romanialibera.ro/cultura/carte/a-murit-jos%C3%A9-saramago-190749)
**** Pluta de piatră (http://www.bookblog.ro/x-laura-magureanu/pluta-de-piatra/)

Un funcţionar ministerial român în Primul Război Mondial (SADOVEANU (1936)

<
(...)
- (...) Eram, la vremea aceea, un funcţionar superior bine notat în Ministerul de Finanţe. Aveam prieteni şi protecţii. Ultimele grade îmi erau asigurate în cariera mea; trebuia să ajung neapărat secretar general. Ce nebunie!
- Cum nebunie! Nu înţeleg!
- Ce nebunie, d-nă! Viaţa mea trebuia să fie a unui birocrat. A venit catastrofa războiului. Asta e adevărată catastrofă! M-am dus la unitatea mea; eram căpitan rezervist la artilerie. Am fost  în primejide de moarte de nenumărate ori; am fost rănit;  în sfîrşit, i-au adus aminte de mine cei care mă cunoşteau şi m-au trimis într-o misiune. Eram  însărcinat să aduc efecte militare americane* de la Arhanghelsk**, unde sosise un vapor pentru ţara noastră. Am călătorit în Rusia în vremea guvernului Kerenski***. Cînd am încărcat primul transport şi trenul a plecat, guvernul Kerenski a căzut şi au urmat în Rusia evenimente groaznice. Nu ştiu din care pricină oamenii regimului comunist, adică poliţia de siguranţă**** de acolo, au cunoscut în mine pe un oarecare agent provocator burghez cu numele Neculai Andreici Doroşcenko. Mi-au pus sub nas fotografiile acelui Neculai Andreici Doroşcenko; am scos şi le-am pus şi eu sub nas actele mele, cu fotografia mea, în straie milităreşti. Ei au rîs şi m-au vîrît în puşcărie. De la mizănoapte, m-au transportat la Moscova, pe urmă la Odesa. Am răbdat de foame şi de căldură. Mai cu samă de căldură şi de sete e greu să rabzi. Am răbdat şi de toate celelalte mizerii ale închisorii în vremea revoluţiei. M-au mîncat insecte necruţătoare, stimată doamnă. Pot afirma, fără să greşesc aprecierea, că mi-au supt jumătate din sîngele fiinţei mele. Într-o anumită epocă, umblam încălţat cu un şoşon şi c-o opincă din coajă de tei, şi eram îmbrăcat c-un anteriu al unui preot asasinat subt ochii mei. Subt acel anteriu desigur nu aveam cămaşă. În schimb, în cap purtam joben, pe care-l străpunseră paznicii mei, ca să-mi fie răcoare. Căutam completarea hranei mele în gunoaie.
- Ce grozăvie! se cutremură d-na Costea.
- Ce bine! ce fericire! suspină d-l Micu Columbaru. Cîte n-am învățat în acest răstimp, stimată doamnă! Cît mai ales am apreciat libertatea și viața! Eram așa de slab cînd, în sfîrșit, s-a recunoscut că nu sînt Neculai Andreici Doroşcenko, eram așa de transparent, încît puteam pluti pe-o apă, ori m-aș fi putut înălța la cer pe vînt, ca o zdreanță. Între actele pe care mi le-au înapoiat agenții comuniști se aflau și documentele de cale ferată ale trenului meu. Nici trenul meu nu era departe de Odesa. Am fost informat că din zece vagoane, cinci au fost rechiziționate pentru copiii rămași fără mamă în sudul Rusiei. Erau cinci vagoane de pesmeți și lapte condensat. Din celelalte vagoane a trebuit să sacrific unul, ca vamă. Am sosit în țara mea, stimată doamnă, cu patru vagoane. Documentele mele, însă, vorbeau de zece. De asemeni, documentele mele vorbeau de alimente, și eu izbutisem să aduc, nu știu cum, patru vagoane de pielării de prima calitate. Nu mai intru în amănunte. N-a fost posibil să conving pe nimeni că avusesem o misiune și că suferisem atît, nici că încărcasem la Arhanghelsk zece vagoane. Dacă au fost vagoane cu alimente, atunci e greșală, deoarece de la noi nu s-a cerut niciodată alimente americanilor, țara noastră fiind și agricolă și îmbelșugată. Dacă ar fi fost muniții, le-ar fi confiscat guvernul revoluționar rusesc, deci nu era cu putință să mai rămîie un singur vagon în ființă pe traiectul Arhanghelsk-Odesa. „Deci ai umblat ți te-ai plimbat; foarte bine ai făcut; dacă ai suferit, te felicităm că ai scăpat și-ți urăm să te îngrași  cît de degrabă. N-ai avut de adus alimente, n-a fost posibil să aduci munițiuni. Locul d-tale la minister, în lipsa d-tale, a fost ocupat, căci nimene n-a anunțat că ți s-ar fi dat concediu, și de atunci a trecut războiul și sîntem pe cale de a încheia o pace separată******. Dacă vrai să faci negoț cu vagoanele d-tale de piele, sîntem gata să-ți procurăm o furnitură.” Asemenea discurs, stimată doamnă, mi l-au ținut doi pretini ai mei, foști funcționari superiori la ministerul meu. Iată cum am devenit neguțător fără voie, aducînd, pe numele și riscul meu, un transport de piele de la Arhanghelsk, despre care nimene pe lumea asta n-a știut nimic, nici nu va ști vreodată.
(...)
>

SURSA
Mihail Sadoveanu, Cazul Eugeniţei Costea, ed. Eminescu / colecţia Romanul de dragoste - nr. 230, Bucureşti, 1990, p. 339-340.

NOTE M.T.
* SUA au declarat război Germaniei la 6 aprilie 1917, intrând în Primul Război Mondial (1914-1918) ca Putere Asociată Antantei. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/intrarea-statelor-unite-razboi-1917)
** Arhanghelsk = Port in Rusia de NV, la Oceanul Arctic.
*** Alekansdr Kerenski (1881 Rusia - 1970 SUA) = Politician Socialist Revoluționar. Participant la revoluția antițaristă din februarie 1917 și ministru în primul guvern provizoriu (februarie-iulie 1917). Prim-ministru al celui doilea guvern provizoriu (iulie- octombrie/noiembrie). Înlăturat de la putere de lovitura de stat bolșevică condusă de V. I. Lenin la 25 octombrie / 7 noiembrie 1917.
**** CEKA = Comisia extraordinară pe înteaga Rusie pentru combatarea contrarevoluției și sabotajului a fost înființată la 7/20 decembrie 1917 prin decret al lui V. I. Lenin, conducătorul partidului bolșevic. (http://jurnalul.ro/scinteia/istoria-comunismului/ceka-paznicul-neadormit-al-revolutiei-55777.html)
***** Pacea separată de la Buftea a fost semnată la 24 aprilie / 7 mai de România și Puterile Centrale (http://vladimirrosulescu-istorie.blogspot.ro/2012/05/romania-primul-razboi-mondial_6302.html)

Cum erau organizate vestitele băi din staţiunea balneară Constanţa

Cuget Liber 7 mai 2103

Cum erau organizate brutăriile din Constanţa, în 1887

Cuget Liber 15 aprilie 2013

Cum a organizat Consiliul Comunei Constanţa munca hamalilor din port

Cuget Liber 25 martie 2013

UMOR - Cel mai tare examen de intrare în poliţie

La un examen de intrare în poliţie, s-au prezentat trei concurenţi, doi dintre ei fiind pilele cuiva mare din poliţie. 

Intră primul concurent, pila domnului colonel X, şi examinatorul întreabă: 

- După cum ştiţi, în anul 1907 a avut loc o mare răscoală ţărănească, la care au participat peste 40.000 de ţărani. Puteţi să-mi spuneţi în ce an a avut loc această răscoală? 
Candidatul: În anul 1907. 
Examinatorul: Perfect, sunteţi admis. 
Intră al doilea concurent, pila domnului general Y. 

Examinatorul: După cum ştiţi, în anul 1907 a avut loc o mare răscoală ţărănească, la care au participat peste 40.000 de ţărani. Puteţi să-mi spuneţi câţi ţărani au participat la această răscoală? 
Candidatul: Peste 40.000. 
Examinatorul: Perfect, sunteţi admis. 
Intră al treilea concurent, fără nicio pilă. 
Examinatorul: După cum ştiţi, în anul 1907 a avut loc o mare răscoală ţărănească, la care au participat peste 40.000 de ţărani. Puteţi să-mi scrieţi numele şi adresa fiecăruia?

SURSA
***, Fun, CUGET LIBER, Constanța, 18 martie 2013

BANCURILE ANULUI. Cum au glumit românii pe seama celor mai importante evenimente din 2012

Jurnalul Național 31 decembrie 2012

Toma Roman jr, Atentatul contra lui Coposu, protejat de Poliţie 

”JURNALUL NAȚIONAL”, București, 7 septembrie 2010

„Periscop” (ROȘCA 1992)

 Sorin Roșca, Periscop, „Tomis”, Constanța, 1992?, septembrie?

*

Plictisiți să-și susțină la infinit repertoriul devenit deja clasic, zvonerii ghiduși din branșa condeierilor constănțeni, loviți temeinic în creștete de soarele sudului, au renunțat la cunoscutele șlagăre „Bică Porumbescu e agent al KGB-ului!”, „Mormântul lui Ovidiu se află sub locuința lui Florin Pietreanu și va fi scos la licitație pe valută!”, „Arthur Porumboiu a tras în decembrie 89 în populație, fiind fiul lui Postelnicu!” etc, aflându-se astăzi în plin efort de creație. Printre noutățile de ultimă oră menționăm șopârlica „Vai de noi, soro, s-a înființat Asociația Scriitorilor constănțeni, chiar când mai aveam 500 de pagini și terminam volumul de ghicitori în stele pentru senatori și lichele! Eu zic să ne luăm banii și pământul înapoi și să facem o Asociație cu scop lucrativ, ca să-i putem lucra pe toți cum se cuvine!” Lăsând zvonerii și râspândacii cu ale lor, aducem al cunoștință celor interesați că Asociația Scriitorilor constănțeni există și își va relua curând activitatea în noul și elegantul sediu aflat în faza finală de renovare.

*

Deși confruntată cu mari probleme în ceea ce privește actualul sediu, Biblioteca Județeană Constanța își sporește necontenit zestrea de carte valoroasă. Recent a intrat în posesia unei importanțe donații din partea Bibliotecii Americane din București, constând din 264 volume, majoritatea fiind beletristică de cea mai bună calitate și cunoscute lucrări din domeniul științei.

*

O premieră pentru Marina Militară a României: escortorul 281, având la bord ofițeri din cadrul Comandamentului Marinei, cadre didactice și ofițeri-elevi ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanța participă la manifestările ce se desfășoară în mari porturi italiene cu prilejul aniversării a 500 de ani de la istorica expediție transoceanică a lui Cristofor Columb.

*

Se pare că după sezonul estival care i-a solicitat din plin, polițiștii constănțeni își refac forțele la Sovata, Sinaia și Băile Herculane, oferind borfașilor de tot soiul posibilitatea de „a lucra” nestingheriți, care pe unde dorește, din zori și până-n seară. Nu ne vom opri de această dată la tâlhării, spargeri și violuri, ci la o anume curiozitate: predilecția „magicienilor” specializați în „Alba-neagra” pentru zona din imediata vecinătate a librăriei „Eminescu”. Deși riscul este foarte mare, până-n Poliția Municipală fiind o azvârlitură de băț, admirabilii noștri tuciurii se simt aici ca la mama acasă! Din noianul de supoziții formulate de cetățeni, două ni se par demne de luat în seamă: 1) Ciricilii au priceput, în sfârșit, rolul binefăcător al culturii, încercând să-și câștige existența în umbra binefăcătoare a cărții. 2) Crema șarlatanilor întunecați a obținut imunitatea mult visată prin înființarea asociației cultural-sportive „Carte frumoasă, cinste cui te joacă!”

*

În peisajul atât de divers al inițiativei particulare, firma „Inturcom” SA Costinești, ai cărei patroni sunt Traian Cristea și Florin Pleșoianu, deschide încă un drum important, fiind la ora actuală primul abator privat din județul Constanța și nu numai atât! Aici sunt prelucrate zilnic 1,5-2 t carne de porc, vită și oaie, care iau drumul pieței sub formă de preparate, fiind folosite rețete proprii ce conferă produselor o calitatea de excepție; ca urmare a existenței unei microferme cu profil zootehnic, aici se produc zilnic însemnate cantități de lapte dulce, brânză, caș, urdă, brânză proaspătă și smântână, valorificate prin magazinul de prezentare al firmei, deschis în comuna Schitu, magazin în care nu se include în preț nici un adaos comercial! „Inturcom” SA patronează braseria „Costinești”, cu o capacitate de 300 de locuri și va deschide în curând un original și foarte bine aprovizionat han turistic.

*

Pentru a rămâne oarecum în același domeniu, semnalăm celor interesați existența, la Constanța, a societății comerciale „Universal” SA, al cărei patron, Cornel Marcu, este un maestru în arta culinară specializat în Germania, ani în șir bucătar șef în marile restaurante de pe Litoral. Ambițioasa firmă pe care o conduce oferă pe bază de comandă excelente preparate din carne (pastramă de porc și oaie, ghiudem, babic, cârnăciori oltenești, cârnați proaspeți) la prețuri mult sub cele practicate de alte firme. (Exemplu: „Oltenești” la „Polar” costă 460 lei/kg, la Universal doar 400/kg; pastramă de oaie la „Gostat” costă 340/kg, la „Universal” doar 280/kg. Adresa firmei: str. Răsuri nr. 44, tel. 916/6.34.59.

*

Pierdută undeva în zona de nord-vest a orașului, acolo unde pașii constănțeanului răsună mai rar pe caldarâmul neașteptat de curat, s-a deschis firma „Bizanț” SRL, patronată de soții Iusein Suliman și Azize. Profilul ei a devenit banal într-un oraș subordonat comerțului: desfacere „en detaille” a bunurilor de larg consum. Ceea  ce surprinde în această prăvălioară tipic balcanică este abundența mărfurilor, curățenia, deosebita solicitudine a vânzătorilor, precum și gama variată a dulciurilor provenite din import. Când ajungeți pe strada Maramureș, nu ezitați să vă opriți la numărul 44! Firma „Bizanț” poate fi contactată și la numărul 916/6.28.58.

„În acțiune” (BOJAN 1982)

 Pavel Bojan, În acțiune, Albatros, București, 1982, 439 p.

5 I.Satul de pe creasta dealului

30 II.Luminile orașului

40 III.La marină

59 IV.În acțiune

77 V.Conferință clandestină

89 VI.Arestați în casa conspirativă

100 VII.Conferința de la Cluj. Acțiuni greviste 

117 VIII.Demonstrații. Ciocniri cu poliția

129 IX.Sirena

145 X.Represalii. În fața Consiliului de Război

158 XI.A patra arestare. Martor la Craiova

173 XII.Spre necunoscut

189 XIII.Aiud.Vagonul-dubă. Oradea

200 XIV.Un tânăr la Doftana

219 XV.Liber. Din nou în activitate

232 XVI.Zile de neliniște

241 XVII.Sub ocupație

251 XVIII.Arestările de la Someșeni

273 XIX.Compania de lucru 1058

288 XX.Procesul celor 68. Evadarea

297 XXI.La contrainformații. La Siguranță

310 XXII.August: Buletin de știri

320 XXIII.Clujul la sosire

333 XXIV.Frontul Plugarilor

351 XXV.O țidulă

359 XXVI.Clujul primește oaspeți mari

371 XXVII.Alianța. Bocancii din sac

379 XXVIII.Istoria nu iartă

385 XXIX.Făgașul înfrățirii 

397 XXX.Politică de cadre

405 XXXI.Pentru democrație populară

414 XXXII.Strădanie și împliniri

P. B. și-a publicat prima carte de memorii în 1971, sub titlul Vremurile mele. Mărturii, a treia apărând în 1988 în limba maghiară. Acest al doilea volum acoperă în primele 31 de capitole anii 1906-1947, ultimul capitol referindu-se la anii 1947-1982. 

În autobiografie, el prezintă selectiv amintiri din activitatea clandestină în PCR, care fusese scos în afara legii în 1924 pentru că adoptase politica Internaționalei III Comuniste care cerea ca statul „imperialist” român să cedeze Basarabia, Transilvania și Cadrilaterul către URSS, Ungaria și Bulgaria. 

S-a născut în satul românesc Feleac de lângă Cluj, într-o familie cu patru frați și trei surori. Tatăl său, muncitor necalificat, l-a înscris în 1921 ca ucenic la un fierar din Cluj.

Începutul activității revoluționare a avut loc incidental în timpul uceniciei, în 1922, când un necunoscut i-a dat manifeste să le distribuie pe stradă, dar fără să apuce să le citească și fără să primească recompensa promisă. 

În 1924 și-a convins familia să se mute la Cluj. În același a absolvit ucenicia, devenind calfă (muncitor calificat) și, cu ajutorul tatălui, s-a angajat ca ajutor mecanic la uzina electrică. Aici a fost atras de un coleg în sindicatul metalurgiștilor, în cadrul căruia plătea cotizație și a devenit delegat al muncitorilor în relațiile cu administrația. 

După ce a satisfăcut stagiul militar, ca fochist pe navă, în 1929 s-a angajat ca muncitor calificat la Atelierele CFR Apahida. Chiar din acel an a început să cotizeze la Ajurorul Roșu și presa proletară și s-a înscris în sindicatul metalurgist. Împreună cu comuniștii au format la ateliere „ opoziția roșie sindicală”, dirijată de Consiliul Sindicatelor Revoluționare, „organ conspirativ” prin care PCR căuta să îndepărteze din sindicate „elementele oportuniste”. La ședințele ilegale ale „opoziției roșii” se vorbea și despre „fracționism în PCR”, adică luptele interne din partid, chestiune pe care B. nu o înțelegea, deoarece „nu prea avea condiții de pregătire teoretică”. Pe parcursul volumului, tovarășii care nu aveau o atitudine conformă cu linia partidului sunt menționați doar cu prenumele și inițiala numelui.

De la un coleg a aflat că se trimiteau tovarăși în URSS la „o școală de agitație și propagandă marxist-leninistă”. „Organele competente” i-au dat aviz favorabil, dar nu a reușit să obțină nici concediu fără salariu, nici concediu medical.

Colegii l-au inițiat în „literatura revoluționară”, mai ales după ce devenit membru al filialei locale a CSR: manifeste, broșuri, „Manifestul Partidului Comunist”, „biografia lui Marx” și cartea lui J. Reed, „Zece zile care au zguduit lumea”. Vorbitor de limbă maghiară, B. citea și revista „Secera și ciocanul”..

Printre sarcinile îndeplinite de B. au fost răspândirea de broșuri și manifeste ilegale, vânzarea de timbre ale Ajutorului Roșu și ale CSR către ceferiști. De asemenea, a participat la organizarea de greve și demonstrații, soldate cu ciocniri cu forțele de ordine 

B. a participat la campania electorală parlamentară din primăvara lui 1931, când Blocul Muncitoresc Țărănesc, „organizație de masă condusă de PCR”, a obținut cinci mandate. El a participat la ședințe ilegale conduse de reprezentantul Comitetului Regional PCR Cluj.

În martie 1932, P. B. a fost prezent la București la conferința națională clandestină a sindicatelor CFR. într-o casă conspirativă. Cu această ocazie l-a cunoscut pe Gheorghe Gheorghiu Dej, care fiind luat în evidență de Siguranță după ce fusese mutat disciplinar de la Galați la Dej, i-a atribuit și porecla Dej. dintre comuniștii infiltrați în mișcarea sindicală au mai participat și Dumitru Petrescu, Ilie Pintilie, Gheorghe Stoica și Vasile Luca, secretar al Consiliului General al Sindicatelor Unitare din 1929. Conform „indicațiilor” PCR, ședința s-a încheiat cu alegerea Comitetului Central de Acțiune (secretar G. G. D.) în spiritul Frontului Unic Muncitoresc, adică al alianței cu Partidul Social-Democrat, care avea o influență reformistă (nerevoluționară) în rândurile sindicatelor.

În 1932, B., sindicalist din 1924 și „ilegalist activ” din 1929, a fost anunțat că a fost propus și primit în PCR, dar din cauza „condițiilor grele de ilegalitate” nu au fost eliberat carnete de membru. Întâlnirile clandestine din spațiile publice erau stabileau pe bază de parole și anumite indicii al vedere (ziare), făcându-se instructaje referitoare alegerea locului de întâlnire zone puțin circulate și depistarea „cozilor” Siguranței, de care se scăpa prin folosirea curților și magazinelor cu mai multe intrări și ieșiri.

B. a fost arestat de patru ori începând cu 1932, ocazie cu care familia sa a fost atrasă în activitatea clandestine, ascunzând în grădina casei materialul ilegal (circulare, broșuri, cărți). În închisorile din Doftana, Văcărești, Jilava s-a întâlnit cu diverși activiști comuniști: Gheorghe Gheorghiu Dej, Gheorghe Stoica (Moscu Cohn, 1900-1976), Constantin Doncea, Vasile Luca, Grigore Preoteasa, Gheorghe Apostol, Nicolae Ceaușescu etc

La Conferința regională de la Cluj a sindicatelor CFR din 1932 au participat și Constantin Doncea (1904-1973) și Gheorghiu Dej (1901-1965). Sindicalișții necomuniști au dezvăluit că Dej că „e agentul Moscovei, plătit cu bani grei pentru a agita și îndemna muncitorii la greve și tulburări”, dar B. a respins „calomnia”.

În contextul includerii Clujului în teritoriul Ardealului cedat Ungariei în 1940, B. a obținut în extremis de la jandarmi ca să fie eliberat în acest oraș pentru a reface organizația ilegală comunistă. Arestat de poliția maghiară, a reușit în 1943 să scape de proces și condamnare refugiindu-se în România.

23 August 1944 îl găsește mobilizat la marina militară, de unde dezertează pentru a reîncepe „munca de partid”, de această dată în condiții legale la Cluj. Contribuie la instaurarea și funcționarea „democrației populare”: organizarea pe plan local a Frontului Plugarilor, partid înființat de Petru Groza în 1933; în februarie 1945 conduce „reforma agrară”, adică ocuparea unor moșii de către țăranii lipsiți de pământ, furt legiferat ulterior de guvernul Petru Groza; în 1948-1949 conduce în Cluj și Bihor comisiile de verificare și epurare a numeroșilor membril de partid primiți după 23 august; „avansat” colonel, „lucrează” în armată, dar nu se înțelege cu ministrul Bodnăraș; președinte al Colegiului de partid; director al direcției de personal a Ministerului Finanțelor. B. a condus delegații în URSS, Ungaria și RDG.