Aventurierii britanici în orașele Europei în secolul XIX (THACKERAY 1848)

<
(...)
De fapt, putem spune că prietenii noștri erau dintre cei dintîi din mănunchiul acela de îndrăzneți aventurieri britanici care au invadat mai pe urmă continentul și au făcut tot felul de pungășii în toate capitalele Europei. Dar în acele fericite zile ale anilor 1817 și 1818, respectul pentru solvabilitatea și demnitatea englezilor era cît se poate de mare*. Pe atunci ei nu învățaseră, cum am mai spus, să se certe la tocmeală cu stăruința care-i caracterizează în momentul de față. Marile orașe ale Europei nu-și deschiseseră încă porțile întreprinzătorilor noștri escroci. Și pe cînd cu greu mai găsești astăzi vreun oraș din Franța sau din Italia în care să nu dai cu ochii de-un nobil concetățean de-al nostru, având aerul acela de fericită fanfaronadă și de obrăznicie pe care-l purtăm peste tot, trăgîndu-i pe sfoară pe patronii de hoteluri, încasînd cecuri fictive de la bancherii prea încrezători, jefuindu-i pe birjari de trăsurile lor, pe bijutieri de giuvaericale, pe călătorii neprevăzători cu banii lor la mesele de joc și pînă și bibliotecile publice de cărțile lor, cu treizeci de ani înainte nu-ți trebuia decît să fii lord englez, călătorind în trăsura ta particulară, și găseai credit oriunde aveai chef să-l cauți iar gentlemanii în loc de-a băga mîna în buzunarul altora erau cei buzunăriți.
(...)
>

SURSA
William Thackeray, Bâlciul deșertăciunilor**, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. II, ed. Capitolul, București, 1992, pp. 22-23.

NOTĂ M. T.
* Era perioada imediat următoare înfrâgerii definitive a Franței republicane și imperiale (Waterloo, 18 iunie 1815), după mai mult de două decenii de războaie (1792-1815), în care Marea Britanie a fost inițiatoarea a șapte coaliții europene antifranceze.
** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de Wiliam Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)

Vinderea la licitație a moștenirii unui lord în secolul XIX (THACKERAY 1848)

<
Dacă există în tot Bîlciul deșertăciunilor vreun spectacol la care satira și sensibilitatea pot merge braț la braț; unde poți întîlni cele mai ciudate contraste între comic și tragic; unde poți deveni cu aceeași ușurință duios și patetic sau crud și cinic, aceasta e una din acele adunări publice care sînt anunțate zilnic cu grămada în ultima pagină a ziarului Times* și pe care răposatul domn George Robins obișnuia să le prezideze cu atîta demnitate. Există foarte puțini oameni din Londra, socot eu, care să fi luat parte la asemenea adunări, iar cei cu înclinări moralizatoare trebuie să fi cugetat cu cun simțămînt și un interes straniu și destul de înfricoșător în ziua cînd are să le vină și lor rîndul, iar domnul Hammerdown are să vîndă la mezat din ordinul adepților lui Diogene** sau conform instrucțiunilor  unor executori testamentari, biblioteca, mobilierul, vesela, garderoba și vinurile alese ale vreunui Epicur***, răposat întru Domnul.
Și cu tot cu cea mai egoistă bună dispoziție, orice obișnuit al Bîlciului deșertăciunilor, în timp ce e și el martor la acest josnic episod al funeraliilor unui prieten de curînd decedat, nu poate să aibă decît simpatie și păreri de rău. Rămășițele pămîntești ale lordului Dives se odihnesc în cavoul familiei; cioplitorii sapă inscripția care-i comemorează virtuțile lui reale, cît și durerea moștenitorului, care-i vinde în momentul de față toată averea. Care dintre oaspeții ce stăteau la masa lui Dives poate trece fără un suspin prin fața acestei case pe care o cunoaște atît de bine? Casa aceasta cunoscută, ale cărei lumini străluceau atît de îmbietor la ora 7 seara, ale cărei uși, principale erau atît de larg deschise, ai cărei prea plecați servitori, în timp ce urcai scara cea largă, îți anunțau numele din palier în palier, pînă ce se făcea auzit în încăperile în care-și întîmpina oaspeții bătrînul și radiosul Dives... și cît de mulți prieteni avea, și cît de bine știa el să-i primească! Și cît de spirituali erau aici oamenii, chiar dacă dincolo de ușile lordului erau veșnic încruntați, și cît de curtenitori și de prietenoși erau ei aici, deși, oriunde în altă parte, se calomniau și se urau. Era om trufaș lordul, dar avea un bucătar așa de strașnic, că merita să înghiți orice din partea stăpînului; era mai degrabă prostănac, cred, dar avea un vin care însuflețea orice conversație! „Trebuie să punem numaidecît mîna pe cîteva sticle de Bourgogne, oricît de scumpe ar fi!” proclamară îndoliați la clubul din care făcea parte. „Am cumărat cutia asta de la licitația bătrînului Dives, spune Pincher, trecînd-o din mînă în mînă; e una din favoritele lui Ludovic al XV... drăguț lucru, nu-i așa?... Delicioasă miniatură!” și trăncănesc despre felul în care-și toacă moștenirea tînărul Dives.
Și cît e de schimbată casa! Fațada e acoperită toată cu anunțuri, caracteristicile mobilierului sînt enumerate în majuscule bătătoare la ochi. La o fereastră de la etaj atîrnă o bucată de covor, o jumătate de duzină de hamali stau înșirați pe treptele pline de noroi, iar holul mișună de indivizi slinoși cu aer de orientali, care-ți pun în mînă cartonașe tipărite și se oferă să liciteze pentru tine. Un cîrd de  babe și de amatori au invadat apartamentele de sus, pipăind cuverturile, scormonind pernele de puf, întorcînd saltelele pe toate fețele, închizînd și deschizînd mereu sertarele șifonierelor. Gospodine tinere și istețe, măsoară oglinzile și perdelele, să vadă dacă au să se potrivească proaspătului menage (Snob are să se laude ani de-a rîndul c-a cumpărat cutare sau cutare lucru la licitația lui Dives), iar domnul Hammerdown șade pe masa cea mare de mahon din sufrageria de jos, lovind mereu cu ciocanele de fildeș și întrebuințînd toate șiretlicurile elocvenței, entuziasm, rugăminți, raționamente, deznădejde, muștruluindu-și oamenii, ironizîndu-l  pe domnul Davids pentru trîndăvia lui, îndemnînd-o pe doamna Moss să intre în acțiune, implorînd, poruncind, urlînd, pînă ce lovitura de ciocan cade asemenea destinului, și apoi se trece la subiectul următor. Q, Dives! Cine s-ar fi gîndit vreodată, pe cînd stăteam în jurul mesei tale largi, cu vesela ei scînteietoare și pînzeturile-i imaculate, că are să vadă într-o bună zi și-o astfel de mîncare, pe licitatorul ăsta zgomotos?
Licitația se apropia de sfîrșit. Minunata mobilă din salon, lucrată de meșteri vestiți; vinurile rare și arhicunoscute, alese odinioară pe gustul fără greș al fostului lor stăpîn, care nu se uitase la preț; bogat și neprețuita argintărie de familie fuseseră vîndute cu cîteva zile mai înainte. Iar vinurile cele mai bune (deși absolut toate aveau mare faimă printre cunoscătorii din partea locului) fuseseră cumpărate de intendentul prietenului nostru, domnul John Osborne, din Russel Square. O a parte din lucrurile de uz casnic ale licitației respective fuseseră cumpărate de niște timneri agenți de bursă din City****, iar acum, publicul fiind invitat să cumpere și obiectele mai mic, întîmplarea făcu așa ca domnul Hammer down, crainicul, suit pe masă, să înceapă să înșire meritele unu tablou pe care căuta să-l recomande celor de față; nu mai era lumea aceea atît de aleasă și care venise în număr așa de mare în primele zile ale licitației.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bâlciul deșertăciunilor*****, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, pp. 169-170.

NOTE M. T.
* Ziarul The Times a fost înființat la Londra în 1785 cu titlul The Daily Universal Register, luând actualul titlu la 1 ianuarie 1788. (http://gale.cengage.co.uk/times.aspx/)
** Diogene din Sinope (412 î. H. - 322 î. H.) = Filozof grec antic din școala cinică. (https://istoriiregasite.wordpress.com/tag/diogene/)
*** Epicur (341 î. H.Samos - 270 î. H.Atena) = Filozof grec antic hedonist. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/epicur-o-filosofie-pl-cerii-supreme) (http://scientia.ro/homo-humanus/psihologie/5944-cum-sa-traiesti-o-viata-fericita-conform-lui-epicur.html)
**** Vechiul cartier City din centrul Londrei era deja în epocă centrul financiar al capitalei Marii Britanii, țară care inițiase prima în Europa procesul de industrializare în sec. XVIII. (http://www.cityoflondon.gov.uk/things-to-do/visit-the-city/our-history/Pages/default.aspx)
***** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)

Modernism versus tradiționalism în literatura română la începutul secolului XX (MINULESCU 1929)

<

(...)

La cafeneaua „Kubler”*, intelectualii sînt împărțiți în două tabere: tradiționaliștii și moderniștii. Tradiționaliștii sînt siniștri. Moderniștii sînt caraghioși. Fiecare tabără își are mesele ei, unde se discută tot așa de zgomotos și se consumă tot așa de timid. Discuțiile și consumațiile lor, însă, au un punct comun. Plictisesc deopotrivă - discuțiile pe clienți serioși, iar consumațiile pe chelnerii zeloși. Majoritate intelectualilor discută în vînt și consumă pe credit. Tradiționaliști, însă, sau moderniști, toți intelectualii de la „Kubler” sînt boemi. Clienții car eobișnuiesc să-și plătească totdeauna consumația se feresc să se apropie prea mult de mesele lor. În schimb, papa Kubler îi apreciază și îi îi cultivă ca pe niște de buruieni de leac. Pe vremuri, făcuse și el pe intelectualul la Heidelberg**. Astăzi, însă, se ocupă cu lucruri mai serioase. Are o cafenea, un hotel, o colecție de pipe și cîteva icoane vechi, iar în orele libere se duce să pescuiască prin locurile din jurul Bucureștilor. Știe tot felul de lucruri. Știe mai mult ca toți clienții săi la un loc. Știe, bunăoară, că „peștele mare cu rîma mică se prinde”. Și ca dovadă că este așa, majoritatea clienților cu plată nu vin la cafeneaua lui papa Kubler de dragul consumațiilor, ci mai mult de dragul celor cîțiva chibiți intelectuali. Papa Kubler are monopolul chibiților din București. În cafeneaua lui, al anumite ore, te poți distra mai bine și mai ieftin decît la orice alt spectacol.

Tot de dragul  lor am intrat și eu pentru prima dată în cafeneaua „Kubler”. La început, după cum era natural, am văzut pe intelectualii din tabăra tradiționalistă, car enu vorbeau decît despre Creangă, Eminescu și încă alte două mari entități intelectuale contemporane: un profesor de istorie cu barba neagră*** și un poet cu plete blonde****. Mai tîrziu, însă, tabăra tradiționaliștilor s-a împărțit în două. Una a rămas cu istoricul, iar alta numai cu poetul.

În tabăra moderniștilor am fost introdus de un pictor ratat, pe care îl cunoscusem întîmplător la Paris,, unde nimerise probabil din greșeală, după ce fugise din Munchen. Fiindcă n-avea bani ca să se întoarcă în țară, îmi propusese să-mi zugrăvească mobila din odaia de culcare cu chipuri de femei goale - de altfel singura sa lucrare mai serioasă. De atunci și pînă ce l-am întîlnit din nou în București na mai lucrase nimic. Probabil nu fusese un pictor propriu-zis. Dovadă că la București nu mai făcea pictură. Făcea pe intelectualul în tabăra moderniștilor de la „Kubler”. Eu însă, deși trecusem dintr-o tabără în alta, nu-mi puteam totuși da seama dacă sînt sau nu un intelect adevărat.

Într-o zi, moderniștii mă roagă să le împrumut pe Baudelaire*****, pe care nu-l citiseră încă, și pe Rimbaud******, Laforgue*******, Corbiere********, Aloisus Bertrand********* și contele de Lautreamont**********. Din ziua aceea, însă, mi-am căpătat beleaua cu ei. Pînă atunci trăiseră ca niște frați buni și se manifestaseră în devălmășie intelectuală, fără ca vreunul din ei să-și fi bănuit bănuit vreodată confratele că ar putea avea mai mult talent ca el. De data asta, însă, intrase dihonia între ei... Se hotărîseră să-și aleagă și ei, ca la Paris, un șef - un șef de școală, bineînțeles, care să le îndrepte versurile și să-i proclame geniali. Șeful  însă nu se putea alege, fiindcă fiecare din ei vrea să fie el șeful celorlalți. Rezultatul a fost că tabăra moderniștilor s-a împărțit și ea, dar nu în două numai, ca tabăra tradiționaliștilor, ci în vreo douăsprezece grupulețe, unele formate chiar dintr-un singur intelectual numai. 

Nu știu cum s-a făcut, dar cu ocazia asta, eu am rămas pe dinafară. De altfel, de mine nici nu fusese vorba. Eu nu eram încă intelectual. Eram un simplu agent de legătură între intelectualii din București și cei din apusul Europei. După cîteva luni, după ce m-am văzut iar în posesia cărților mele, m-am jurat să nu mai inițiez în secretele bibliotecii mele pe nici unul din intelectualii de la ”Kubler”.

De cînd însă am rămas iar singur, mă simt parcă mai bine ca în mijlocul lor.  Mie, personal, situația aceasta îmi convenea de minune. Dar în cafenea nu poți sta tot timpul numai tu singur la o masă. Cîtva timp, fiecare din ei mă somaseră să mă pronunț categoric. Ce sînt eu? tradiționalist sau modernist?... Trebuia deci să mă alătur numaidecît sau de unii, sau de alții. Dar de cine?... Dacă n-ar fi fost decît două tabere, poate că m-aș fi hotărît imediat. Din douăsprezece, însă, e greu de ales. În asemenea cazuri, cea mai bună soluție este să rămîi independent.

(...)

>

SURSA

Ion Minulescu, Corigent la limba română, ed. Minerva, București, 1974, pp. 205-209.

NOTE M.T.

* „Kubler” = Cafenea la parterul hotelului Imperial, situat lângă Palatul Regal. (http://destinatii.liternet.ro/articol/120/Krikor-H-Zambaccian/Mediul-artistic-si-literar-dintre-cele-doua-razboaie-mondiale.html) (http://www.bucurestiivechisinoi.ro/2012/02/lunga-poveste-de-dragoste-dintre-bucuresteni-si-cafeaua-4/)

** Heidelberg = Cea mai veche universitate din Germania, fondată în 1386. (http://www.infotour.ro/ghid-turistic/cladiri-si-turnuri/universitatea-veche-din-heidelberg-2355)

*** Nicolae Iorga.

**** George Coșbuc (?)

***** Charles Baudelaire (1821 - 1867) = Poet francez care a revoluționat lirica europeană. (http://www.charlesbaudelaire.co.uk/html/biography.html)

****** Jean Rimbaud (1854 - 1891) = Poet francez precursor al simbolismului. (http://www.mag4.net/Rimbaud/Biography.html)

******* Jules Laforgue (1860-1887) = Poet francez simbolist și impresionist. (http://www.laforgue.org/#vie)

******** Tristan Corbiere (1845-1875) = Poet francez. (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/137210/Tristan-Corbiere)

********* Aloisus Bertrand (1807-1841) = Poet francez pionier al poeziei în proză. Precursor al simboliștilor și suprarealiștilor. (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/62865/Aloysius-Bertrand)

********** Isidor Ducasse, conte Lautreamont (1846-1870) = Poet francez precursor al suprarealismului și situaționismului. (http://www.cavi.univ-paris3.fr/phalese/Maldororhtml/documents/Biographie.htm) 

Biblioteca Universităţii "Gh. Asachi" din Iaşi votată pe primul loc în topul celor mai frumoase 25 de biblioteci din lume (ADEVĂRUL 17.01.2015)

 Cezar Pădurariu, Biblioteca Universităţii "Gh. Asachi" din Iaşi votată pe primul loc în topul celor mai frumoase 25 de biblioteci din lume, „Adevărul”, București, 17 ianuarie 2015 - actualizare 10 august 2022

https://adevarul.ro/stiri-locale/iasi/biblioteca-universitatii-gh-asachi-din-iasi-1593397.html

Ortodoxie versus alte credinţe (PETRESCU 1933)

<
(...)
- Religia condamnă sinuciderea, domnule Vasilescu... Nu ne e îngăduit nouă să corijăm hotărîrile Domnului... Un foarte mare păcat...Din cauza asta eu nici n-am luat parte la înmormîntarea lui.
Sunt uimit. Îmi aşez încet ceaşca filigeană pe tavă şi-l privesc serios.
- Dar eu nu ştiam că dumneavoastră sunteţi creştin, domnule Cibănoiu, mi se spunea că sunteţi unul dintre şefii mişcării teozofice.
Surîse blînd, îşi mîngîie mustaţa ca a lui Briand*.
- Nu, nu, nu... E drept că mai demult m-am interesat de teozofie... Am studiat de asemeni poate religiile. Uite, am aci cărţi şi dicţionare de tot soiul, dar am ajuns la convingerea că tot creştinismul ortodox e suprema împăcare a sufletului.
Ceea ce mi-a arătat Cibănoiu m-a îngrozit de admiraţie, ca să zic aşa. Niciodată n-am văzut, în felul ei, o bibliotecă atît de complectă. Cărţi groase cît ceasloavele, sau colecţii mari, legate, ca enciclopediile franţuzeşti şi nemţeşti despre catolicism, despre sfinţii filozofi, istorii de-ale conciliilor (lexicon iudaic, am descifrat pe o serie de tomuri la fel, în limba germană).
- Vezi dumneata, domnule Vasilescu, ceea ce are neegalat de frumos ortodoxismul faptul că e singura dintre confesiunile creştine întemeiată pe credinţa adevărată... Catolicismul e raţionalism curat... Dogmele creştin-ortodoxe, prin cuprinsul lor ilogic, şi intenţionat ilogic, menţinut aşa după lupte de sute ani în sinoade ecumenice, înlăturînd orice înţelegere, arată că ortodoxismul nu e o religie de discuţie logică, ci de credinţă totală în creatorul lumii...
- Dar acest creator cum îl înţelegi, cum vi-l închipuiţi?
A zîmbit blînd.
-  Dacă l-am înţelege, dacă l-am închipui, ar mai fi deasupra noastră? Cînd eşti pe o movilă, o vezi toatăm, o închipui... dar cînd eşti pe un munte uriaş, care trece de nori, nu vezi nimic. Răsplata noastră va fi în viaţa viitoare, cînd vom vedea şi vom înţelege nesfîrşit mai mult decît cei care au avut vanitatea ştiinţei pe lumea aceasta...
(...)
>

SURSA
Camil Petrescu, Patul lui Procust, ed. Minerva / seria Patrimoniu, Bucureşti, 1983, p. 293-294.

NOTĂ M.T.
Aristide Briand (1862-1932) = Politician francez. Ministru şi şe şase ori prim-ministru în 1906-1929. Premiu Nobel pentru pace în 1926. (http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/peace/laureates/1926/briand-bio.html)

REPORTAJ. Secretele de la Banca Națională

Digi24 2 martie 2014

Sărbătoarea Castelului Peleş - milioane de vizitatori în şase decenii

Cuget Liber 7 aprilie 2013

Cazania lui Varlaam (1643) de la biblioteca Universității Ovidius Constanța

< (...)
Una dincele mai valoroase lucrări din colecția „Carte Românească Veche” a Bibliotecii Universității Ovidius  este ”Cartea românească de învățătură” sau Cazania lui Varlaam din anul 1643. Aceasta deține în cultura română un loc analog Bibliei lui Luther în cultura germană. Este cea mai însemnată scriere sub raportul contribuției la formarea limbii literare, atât prin geniul lingvistic al „tălmăciuitorului”, care a reușit să emancipeze limba română de originalele slavone, creând pe o bază populară stilul cărturăresc al limbii noastre vechi, cât și prin răspândirea extraordinară ce a cunoascut-o.
În exemplarul deținut de biblioteca noastră titlul este încadrat de doi stâlpi, deasupra cărora Sf. Gheorghe într-o parte și Sf. Ioan cel Nou într-alta, iar sus la mijloc Sfinții Trei Ierarhi: Vasile, Grigorie și Ioan, la un loc.
Tiparul este executat în două culori cu două tipuri de caractere. În partea I se întrebuințează numai caracterele mari, în a II a ambele caractere, iar în partea a III a numai cele mici.
Capitolele sunt cu cifre chirilice tipărite cu roșu, în afara de text, într-un fel de cartușuri.
Elementul decorativ este foarte bogat. Unele frontispicii formează adevărate ilustrații cu subiecte religioase. Cele mai multe au semnătura gravorului Iliia. La gravura care reprezintă pe Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, semnătură se vede pe poarta cetății, în planul de fund.
La portretul Sfântului Dimitrie se află semnătura I. A., iar la scena care înfățișează intrararea lui Isus în Ierusalim, pe lângă semnătura Iliia A., se află și anul 1641. Pe ultima pagină a textului este o gravură mare, semnată iarăși Iliia, reprezentând pe Sfânta Parascheva - portretul sfintei cu coroană pe un tron înconjurată de reprezentarea câtorva scene din viața ei.
(...)
Întâia prefață, „Cuvânt împreună către toată semenția românească”, e o închinare adresată poporului român de către domnitorul Vasile Lupu, redactată desigur de Varlaam, și este prețioasă pentru că mărturisește deschis străduința autorului versiunii românești a Cazaniei de a scrie pe înțelesul tuturor românilor și de a folosi o limbă cât mai aleasă.
În prefața a doua, adresată cititorului, Varlaam arată motivele principale care l-au determinat să traducă și să publice cartea: „limba noastră românească... n-are carte pre limba sa”.
Conținutul Cazaniei este în primul rând omiletic (partea întâi și mai puțin partea a doua cuprind predici), dar și  liturgic (predicile sunt însoțite, de obicei, de evangheliile respective) și hagiografic (câteva vieți de sfinți, numai  în partea a doua).
În aprecierea rolului Cazaniei lui Varlaam în procesul de dezvoltare a literaturii române și a limbii române literare, nu trebuie să neglijăm nici circulația cărții. Tipărită într-un tiraj mare și în condiții tehnice superioare pentru vremea aceea, lucrarea s-a răspândit în toate regiunile locuite de români.>

SURSA
***, Scurt istoric,  ”Buletin informativ”, Biblioteca Universității Ovidius, Constanța, 1/2013.

Bibliologie și științele informării (MEIROȘU 2013)

Georgica Meiroșu, Despre CZU: dezvoltare vs. înlocuire, „Biblion”, Biblioteca Județeană Constanța, nr. 8-9, 2013, p. 8.

Aflăm din comunicatele IFLA (International Federation of Library Association) - newsletter din decembrie 2012 - despre noutățile din secțiunea 29 - Clasificare și Indexare. Acestea prevăd, printre alte măsuri organiuzatorice, actualizarea și dezvoltarea Clasificării Zecimale Universale.

În ultima perioadă, statutul CZU în biblioteci a căpătat un ușor aspect caracter anacronic. Există multe opinii în breasla bibliotecarilor din țara noastră care nu doar prevăd sfârșitul folosirii acestui sistem în biblioteci, dar se și grăbesc să-l înlocuiască cu diferite tipuri de tezaure, menite să ajute mai eficient la indexarea și regăsirea informațiilor.

Studiind istoricul clasificărilor în instituțiile depozitare ale cunoștințelor umane, se impune ușor ideea unor motivații pragmatice  de aranjare a acestora într-o ordine și conform unor criterii bine stabilite, având în vederea creșterei numerice a colecțiilor, proporțional cu evoluția cunoașterii.

Un exemplu semnificativ de clasificare îl poate constitui cea folosită în cadrul legendarei biblioteci din Alexandria, construită în 295 î. H., care a avut un prim îndrumător pe cărturarul Demetrios din Phaleron (205-289 î. H.). În vederea aranjării papirusurilor existente, eruditul grec Calimah din Cirene a gândit o ordonare în funcție de genurile literare și de conținutul major al acestora: filozofie, istorie, geografie, astronomie etc, până la 120 de clase, astfel încât PINAKES a devenit primul catalog important din istoria civilizației. Acesta nu s-a păstrat, dispărînd în celebrul incendiu care a distrus anticul așezământ de cultură.

Începutul clasificării documentare care implică folosirea notației zecimale datează din secolul XIX și au avut loc mai multe etape, legându-se numele fizicianului A. Ampere, dar și de al bibliotecarului american M. Dewey. Începând cu 1895, belgianul P. Otlet a dezvoltat și inovat schema lui Dewey, transformând-o în ce va deveni mai târziu CZU. În esență, schema de clasificare constă în ordonarea totalității cunoștințelor umane în 10 mari clase, notate zecimal, pornind de la general la particular.

Revenind la prezent, trebuie spus că se impun două aspecte în dezbaterile legate de CZU: 1.dezvoltarea asigurată de IFLA prin Consorțiul CZU; 2. folosirea CZU în bibliotecile românești (actualizarea și cunoașterea de  bibliotecari). În ce privește dezvoltarea, cea mai recentă ediție Extensions and Corrections to the UDC, 34 (2012) include toate schimbările introduse în CZU în 2012 și noi propuneri, dintre care spicuim: schema revizuită în lingvistică (limbi romanice și africane), revizuire în clasa 58 (biologie - nevertebrate), schimbări și extensii în clasa79 - divertisment, clasa 007 - teoria sistemelor, 1 - filozofie, 512.7 - geometrie algebrică, 347.6 dreptul familiei (căsătorie, parteneriate, uniuni) etc. Acestea arată că CZU este un organism viu, în permanentă actualizare, ce urmează îndeaproape ansamblul cunoștințelor umane. În bibliotecile românești se folosește CZU atât pentru ordonarea fondului de carte în secțiile de împrumut, cât și pentru indexarea publicațiilor. (....)

Singurul tezaur de subiecte controlat la noi este LIVES-RO, tradus și adaptat din franceză după originalul RAMEAU (1999 și 2004 - Biblioteca Națională a Franței). Aflat în faza de validare a termenilor, acest tezaur nu este gata să fie aplicat în bibliotecile românești. Astfel încât, înlocuirea CZU cu tezaure de subiecte nu este o soluție care poate fi adoptată în prezent. În schimb, cele două modalități de indeexare - CZU și tezaurele de subiecte controlate - pot fi folosite concomitent, ele chiar își potențează utilitatea. Spre exemplu, în Biblioteca Națională a Germaniei există sofuri care ajută la reducerea timpului alocat pentrui operațiunile de indexare, datorită creșterii numărului de publicații. Astfel s-a procedat la alcătuirea automată a unui tezaur DDC (Clasificare Zecimală Dewey), cu echivalența subiectelor în domeniul medical, aplicat al lucrările de specialitate indexate.

Pentru ușurarea accesului utilizatorilor la bazele de date ale bibliotecilor, pe plan internațional au fost alalcătuite tezaure de subiecte (cunoscute ca vedete de subiecte) în diverse limbi. La noi, fiecare bibliotecă și-a alcătuit propria bază de vedete de subiect, în concordanță cu orizontul de așteptare al cititorilor, din această cauză neexistând uniformitate națională în folosirea termenilor.

venind în îmtâmpinare publicului care folosește serviciile noastre, mulți bibliotecari gândesc că limbajul cifrat al clasificării zecimale ar constitui un impediment în „navigarea” prin bazele de date ale bibliotecilor. Acești colegi uită că zeci de ani înaintea „erei informatizate”, tradiționalele cataloage sistematice rau consultate de cătgre cititiori, care decodificau fără probleme suitele de numere înșirate pe etihetele fișireelor.

Un catalog sistematic modern, în sistem informatizat, nu este altceva decât o bază de date cu legături (link-uri0 clare între indicele de clasificare și vedeta de subiect.

Acest deziderat poete fi îndepinit cu condiția alcăturii unor tezaure de subiect controlate (uniforme la nivel național), dar și a utilizării optime a CZU. De ce să folosim în continuare CZU? pentru că CZu este un sistemcifrat, recunoscut universal (așa cum matematica este un limbaj universal), lipsit de ambiguitate, coerent, ierarhic, extensibil.

Cunoașterea temeinică a caracteristicilor și structurii CZU de către bibliotecarii din România, indiferent de zona lor de activitate din biblioteci, ar duce la îndeplinirea utilității și aplicabilității ei.

Cât despre actualizarea în permanență și la timp a tabelelor CZU în bibliotecile românești, acesta ar trebui să fie un efort colectiv, care chiar merită să fie făcut.

Un roman a descoperit retetele secrete dupa care isi prepareau culorile Van Gogh si Rembrandt

PROTV 16 iulie 2012

Eurovoc, tezaur multilingv la Biblioteca Parlamentului European („Lectura” 2006)

<
PREZENTARE EUROVOC

Geneză și dezvoltare
Realizat în 1984, tezaurul EUROVOC este fructul unei inițiative comune a Parlamentului European și a Oficiului pentru Publicații Oficiale al Comunităților Europene (OPOCE). pentru Parlamentul European se punea problema indexării documentelor parlamentare și documentelor din bibliotecă, iar pentru OPOCE era nevoie de indexarea textelor publicate în Jurnalul Oficial. Eurovoc răspunde nevoii constante a unui instrument multidisciplinar care, fiind general, poate, în același timp, să acopere toate domeniile tratate de Uniunea Europeană. Accentul este pus pe activitățile parlamentare, ceea ce permite utilizarea sa de către parlamentele naționale. Acest instrument documentar este multilingv de la crearea sa. El includea la început șapte limbi: germană, engleză, daneză, franceză, italiană, greacă și olandeză. Limba folosită pentru conceperea sa e franceza, iar celelalte limbi sunt traduceri. Transformările Uniunii Europene implică noii ediții și noi versiuni lingvistice; în 1987 apare a doua ediție care cuprinde două limbi suplimentare: spaniola și portugheza. A treia ediție, versiunea 3.0, datează din 1995. Acest ediții apar pe suport de hârtie. Din 1999, gestiunea tezaurului este modificată. Două comisii, una de conducere și una tehnică, sunt constituite. O decizie interinstituțională hotărăște o actualizare a tezaurului, fapt ce duce la versiunea 3.1. Ea cuprinde două limbi suplimentare: suedeza și finlandeza. Noua versiune Eurovoc dispune, pentru prima dată, de un site pe Internet și este accesibilă online. Între timp, se decide o modificare totală a tezaurului, care ajunge la varianta 4.0, apărută în noiembrie 2002. Ediția următoare, versiunea 4.1, este online la începutul lui 2004. Numeroase parlamente naționale sunt interesate de Eurovoc prin intermediul CERDP (Centrul European de Cercetare și Documentare Parlamentară). Pentru a-și pregăti integrarea în Uniunea Europeană, mai multe parlamente au tradus tezaurul: Lituania, Slovenia, Polonia, România, Cehia. Alte parlamente au decis să traducă tezaurul în cadrul unei cooperări cu Uniunea: Albania, Croația și Rusia. Din 1995, tezaurul nu mai fost editat în versiunea pe hârtie. Numeroși utilizatori ne-au împărtășit utilitatea sa, astfel încât versiunea 4.1 a fost publicată în două volume: un volum prezentând alfabetică versiunea permutată, iar al doilea versiunea tematică. Această ediție este disponibilă în unsprezece limbi: engleză, germană, daneză, spaniolă, finlandeză, franceză, greacă, italiană, olandeză, portugheză, suedeză. Noile versiuni lingvistice în limbile oficiale ale Uniunii Europene vor fi publicate în același timp cu versiunile următoare ale tezaurului.

Versiunea actuală 4.2
Din august 2005, versiunea 4.2 apare online și limbile noilor țări membre sunt integrate pe măsura traducerii lor. Tezaurul online cuprinde mai multe părți. Pe prima pagină, rubricile principale permit accesul la:
- prezentarea tezaurului;
- navigarea (pe domeniu);
- căutarea unui termen (termen întreg);
- fișa de întreținere (pentru a trimite noi propuneri de descriptori sau modificări ale descriptorilor existenți);
- descărcarea tezaurului în format pdf (versiunea tematică sau alfabetică permutată);
- tranziția între cele două versiuni (modificările și noutățile integrate);
(...)
>


SURSA
Isabelle Gautier, Eurovoc, tezaur multilingv: funcționare și aspecte practice, cu un exemplu concret: Biblioteca Parlamentului European, trad. M. Moldovan, Revista Lectura, Cluj-Napoca, serie nouă, an III, nr. 1, 2006, p. 2?.

Pontica `72 la Constanța („Litoral” 1972)

<
Ora 10, la Teatrul de dramă și comedie: Deschiderea oficială a manifestărilor, iar la ora 10,30 spectacol în premieră cu piesa „Io, Mircea Voievod” de Dan Tărchilă.
Ora 10,30, la librăria „Mihai Eminescu”: deschiderea expoziției de carte social-politică și întîlnire cu reprezentanți ai Editurii Politice.
Ora 10,30 la Biblioteca municipală: deschiderea expoziției de carte „Rarități bibliofile în colecția Bibliotecii municipale din Constanța” și deschiderea sesiunii de referate și comunicări „Biblioteca - mijloc important de cunoaștere a cuceririlor științei și culturii”.
Ora 11: în aula Institutului pedagogic: „Literatura contemporană și problematica vieții spirituale a tinerei generații” (întîlnire între studenți și scriitori).
Ora 12: la Casa pionierilor: „Frumusețea copilăriei noastre la cea de -a 25 a aniversare a Republicii” (deschiderea expoziției de desene ale pionierilor din municipiul Constanța).
Ora 19: la Poșta centrală: proiecția în aer liber a filmului documentar „La porțile țării”.
>

SURSA
***, Pontica `72. Manifestările de duminică, 22 octombrie, la Constanța, „Litoral”, Constanța, 21 octombrie 1972, p.?.

Lansarea buletinului Bibliotecii „Panait Cerna” din Tulcea în 1995 („Tomis” 1995)

<
* A apărut primul număr „LECTURA PUBLICĂ”, buletin de informare și cultură al Bibliotecii județene „Panait Cerna” Tulcea, editat și difuzat ca supliment al cotidianului tulcean „ACUM”.
Rețin atenția cîteva rubrici: „Secțiile se prezintă”, „Cartea cu autograf”, „Expoziții de carte și fotodocumentare”, „UNESCO și bibliotecile publice” și „Noutăți editoriale”.
>

SURSA
O. V., Periscop, „Tomis”, Constanța, ?. 10.1995, p.?.

Anul 1964 în învățământul românesc (LĂPUȘAN & CIUPINĂ 2011)

Aurelia Lăpușan & Victor Ciupină, Ctitorii spirituale dobrogene. Universitatea Ovidius din Constanța, Dobrogea, Constanța, 2011, p. 116

(...) 5 tehnicieni, 16 laboranți, 3 bibliotecari din care unul cu studii superioare, 2 muncitori cărți, un legător tipograf, iar personalul administrativ gospodăresc era format din 60 de salariați: 10 muncitori, 2 ingineri, 29 funcționari, 19 persoane de serviciu și pază. Printre funcțiile ocupate erau magazioner, lenjereasă, spălătorese, îngrijitoare curățenie, portari paznici, îngrijitoare veselă, vizitiu(51).

O primă modificare în structura noului institut se petrece în iunie 1964. Diverse schimbări se înregistrau în toate rețeaua instituțiilor de învățământ superior din România: scindarea facultăților de mecanică din Brașov și Cluj, înființarea de noi secții la Institutul Politehnic din Timișoara, înființarea de noi facultăți în cadrul institutelor pedagogice de 3 ani din Bacău, Oradea, înființarea secțiilor de istorie-geografie la Institutele Pedagogice din Constanța și Suceava.

Măsurile erau cauzate de apariția clasei a VIII a școlii de cultură generală și creșterea numărului catedrelor pentru clasele V-VIII la aproximativ 70.700 la nivel național. Rămâneau descoperite peste 16.000 de catedre în care erau atrași pensionarii, alte persoane cu pregătire didactică și pedagogică din varii sectoare de activitate(52).

(...)

În anul 1964, Facultatea de Științe ale Naturii avea să primească localul fostei școli generale  de 7 ani de lângă clădirea principală (actualul sediu al Bibliotecii Centrale Universitare). În această clădire, cu o suprafață totală de 1945 mp, se va desfășura activitatea didactică până în anul 1985(57).

În luna martie 1964, Ion Gheorghe Maurer cerea expres ministrului Ștefan Bălan o informare privind activitatea institutelor pedagogice de 3 ani. (...)

51 = Arhiva MECST, dosar 40, 1964, f. f.

52 = Arhiva MECST, dosar 19, 1964, f. 2.

57 = Site-ul universității.   

Mălina Conțu, Dracula: voievod și vampir

MAGAZIN ISTORIC, Bucureşti, noiembrie 2010, pp. 39-42

Utilizatorul de bibliotecă publică în Republica Moldova (KULIKOVSKI 2007)

Lidia Kulikovski, Exploatarea conceptuală a relației cu utilizatorul: contexte actuale și emergente,„Lectura”, Biblioteca Județeană Cluj, Cluj-Napoca, s. n., IV, 3-4, 2007, 24-28.

„Ce vrea de fapt omul, utilizator al bibliotecii?” Unele încercări de a afla au sintetizat niște răspunsuri: vrea educație, formare, comunicare, divertisment, socializare, întâlnire - întâlnire cu ceilalți ca el. Sun necesități vitale, năzuințele fundamentale și personala înțelegere de sine a omului care-l situează/plasează în centrul circuitului social.
Bibliotecile sunt instituții orientate spre utilizator. Cercetările biblioteconomice confirmă o lungă tradiție de orientare spre utilizator în procesul de justificare și dezvoltare a operațiilor de bibliotecă. Acest curent se cunoaște și se utilizează în științele sociale sub numele userism.
Dar să trecem în revistă evoluția termenului, numit acum utilizator: cititor (de la origini până prin anii 80 ai sec. 20) - beneficiar (se mai utilizează, dar se consideră depășit de la sfârșitul sec. 20) - client (începutul sec. 21, dar nu a rezistat în bibliotecile noastre) - utilizator (aceeași perioadă - curent) - consumator (paralel cu utilizatorul și pentru viitor) - patron (mai rar, dar totdeauna când este vorba de interese). Noul Dicționar Universal al Limbii Române (Chișinău, Litera, 2006, 1676 p.) dă următoarele semnificații pentru categoriile de mai sus: Cititor - persoană care citește (nu este referire la persoana care citește în bibliotecă, însă se dă cititor de stele - astrologii, cititor ca funcționar de contoare); Consumator - 1.persoană care cumpără mărfuri pentru întrebuințare personală, 2.persoană care cumpără alimente; Client - persoană care cumpără regulat de la un magazin sau consumă într-un local public); Utilizator - persoană care utilizează ceva, utilizator de servicii. Alături de acești termeni, se utilizează în ultimii ani și sintagma consumatori de informație, căutători de informație.
Dacă ne referim la ultima decadă a sec. 20, cercetarea semnifică utilizarea noțiunii de utilizator și evidențiază explicit paradigma orientarea spre utilizator. Unii cercetători au criticat această paradigmă. Similar, cercetarea activității de informare și achiziții identifică schimbări spre orientarea către utilizator în aceeași decadă. Acest concept  se adâncește cu recunoașterea opțiunilor doctrinare manifestate. La nivel doctrinar putem găsi și evidenția expresii mai clasice de orientare spre utilizator. Cel mai bun și clasic exemplu ni-l oferă Legile lui Ranganathan, cunoscute ca 5 legi ale biblioteconomiei:
1. cărțile sunt pentru cititori
2. fiecărei cărți - cititorul său
3. fiecărui cititor - cartea sa
4. salvează timpul cititorului
5. biblioteca este un organism în creștere
Viziunea lui Ranganathan reflectă excelent paradigma userismului. Conform acestor legi, rațiunea existenței și funcționării, dezvoltării bibliotecii constă în legătura dintre bibliotecă și utilizator, în utilizarea ei. Specialiștii consideră L. R. un exemplu de interpretare desăvârșită a conceptului de orientare spre utilizator, deși elaborate cu 76 de ani în urmă (1931). Deci, putem spune că avem o lungă tradiție a userismului, avem și aproape o tot atât de lungă tradiție de cercetare a percepției acestei paradigme în domeniul biblioteconomie.
Acest concept și percepția lui s-au accentuat în ultimii ani și reflectă o abordare a percepției mai generală - culturală și societală. Această abordare, mult mai largă, scoate conceptul din limitele domeniului biblioteconomic. Creșterea atenției asupra userismului în gândirea biblioteconomică poate fi înțeleasă doar în relație cu prevalența punctelor de vedere realistice asupra societății. Astzăi habitatul uman se reduce la client, cumpărător, tip, individ. Specialiștii societali consideră că, reducând habitatul uman la client, cumpărător, consumator, utilizator - societatea devine piață, magazin.
Sistematizând punctele de vedere ale specialiștilor în teoria societală și pe cele din domeniul biblioteconomic, putem distinge între o orientare valoroasă și relevantă spre utilizator, și alta naivă, ideologică. prima se referă la cea venită mai târziu, când interesele utilizatorilor erau asumat ca unică posibilitate rezonabilă de operare a bibliotecii. Aceasta poate fi ilustrată printr-un exemplu simplu:
1. Bibliotecile există pentru utilizatori. De aceea interesele lor trebuie să fie baza operațiilor bibliotecare.
2. Bibliotecile există pentru autori, scriitori. De aceea interesele lor trebuie să fie incluse, ca centrale, în politicile de bibliotecă. Acest argument se referă alături de altele la poziția libertății cuvântului într-un mediu societal și ideologic în care au fost constituite bibliotecile. Bibliotecile sunt partea componentă a spațiului public, unde cetățeni participă la diverse dispute culturale și politice. Sau mai există un postulat:
3. Bibliotecile există pentru societate și trebuie să servească interesele societății, ale statului.
Suntem de acord că aceste trei aserțiuni nu se exclud reciproc și, cu siguranță, interesele societății, ale statului, sunt aceleași cu ale cetățenilor și, deci, argumentele 1 și 2 sunt incluse în argumentul 3. Mai mult, aceste interese au fost asumate prin tradiție, istorie, origini.
Alte tratări - interesele individuale se reduc la interesele colective prin cultura colectivă, care contribuie la cererea și formarea individuală. Acest tip de asumare este recalcitrantă și se bazează pe o idee irealistă, naivă despre stat. Interesele celor trei argumente nu pot fi discutate fără relația  mutuală de reciprocitate, și nu putem să le reducem la una singură fără probleme.
Din punctul de vedere al tendințelor actuale societale, argumentul 3 nu este un concept străin, nici  straniu și poate fi justificat în mai multe feluri. În societatea unde tendințele individuale sunt strict asociate cu eficiența economică, educație și cultură, dezvoltare, totuși, nu întotdeauna sunt bazate doar pe interesele individului, cetățeanului sau „utilizatorului”.Cultura și comunitatea au caracter societal și colectiv. Cultura nu poate apărea doar din interese individuale sau ca și manifestare a societății și statului, dacă le înțelegem prin „moralitatea obiectivă” a lui Hegel.  Unii specialiști apără punctul de vedere că istoria comună acoperă interesele, dorințele, visurile consumatorilor, utilizatorilor sau individualilor.
O concluzie la cele expuse este că teoria biblioteconomică nu poate exista separat de teoriile culturale și societale. De fapt, ea trebuie văzută ca subordonată esențial ideii culturale și societale. Dacă aceasta este așa, înseamnă că teoria biblioteconomică nu poate să-și asume percepția culturală fictiv, superficial, fără a reflecta. Evident că trebuie să bazăm teoria biblioteconomică pe percepțiile culturale și sociale, evident că trebuie să luăm în calcul disputele despre cultură și societate fără a ne limita la tendințele curente. În consecință, ideile despre societatea informației, adoptate ca manifest politic, nu pot servi ca bază, fundament pentru o serioasă teorie biblioteconomică, dar nici nu pot fi ignorate total, pentru că este fapt social și politic.
Probabil toate conceptele culturii și societății prin esența lor sunt concepte deschise și este natural și justificat pentru domeniul biblioteconomic să aibă punctele de vedere proprii, să vorbească despre aceasta, despre elementele care le leagă mai strâns și care îmbogățesc tabloul general societal.
Conceptul userismului va rămâne vital și în biblioteconomia viitorului. Mai mult - roboții, nanotehnologia, accesul global al rețelei Internet dezvoltă și adâncesc acest concept, iar utilizarea lui va fi un proces mai inteligent și foarte personalizat. Biblioteca, în general, trebuie să analizeze perspectiva utilizatorilor: va mai avea cineva nevoie de serviciile bibliotecii într-o nanolume?
Mutările tectonicii biblioteconomiei se  fac mai simțite acum când biblioteca pierde în fața Internetului... Utilizatorul de azi trăiește într-o societate hibridizată. Utilizatorul viitor va trăi în societatea virtuală și, deci, va fi generația digitală. Cyberytilizatorul vrea altceva decât portretul clasic, de templu sacru, al bibliotecii și bibliotecarului, de Giuseppe Archimboldo. Jenny Levine, bazându-se pe Manifestul social al utilizatorului, a elaborat Manifestul utilizatorului on-line, care cuprinde doleanțele utilizatorului de servicii electronice:

• vreau să spun ce am de spus, deci biblioteca trebuie să furnizeze mecanismele pentru ca aceast să se întâmple on-line
• vreau să știu când ceva nu e în regulă și ce face biblioteca ca să fixeze și remedieze aceasta
• vreau să ajut ka formarea, elaborarea, cizelarea, îmbunătățirea și îmbrăcarea serviciilor în haina care să le facă mai utile și mai ușor regăsibile
• vreau să mă conectez cu alții pentru a-mi împărtăși interesele
• vreau să utilizez serviciile bibliotecii în funcție de programul meu, nu al bibliotecii. Nu mă privește că-i noapte, ziuă, duminică, Crăciun ori Anul Nou.
• vreau să știu cum funcționează/activează biblioteca
• vreau să spun bibliotecii când nu pot respira de insatisfacție sau de furie. Voi fi fericit să vă spun care lucruri le faceți bine...
• vreau să interacționez cu instituții care activează într-o manieră transparentă și etică
• vreau să știu ce se va petrece mai departe. Trebuie să fim în parteneriat ... Unde mergem?

Acest manifest este bazat pe punctele de vedere ale masei critice ale utilizatorilor care consideră serviciile on-line ca parte a vieții lor zilnice.

Rapiditatea cu care se modifică necesitățile consumatorilor se reflectă în graba cu care consumatorii se leapădă de fidelitatea față de produse și de mărcile de fabricație, spunea Alvin Toffler la sfârșitul anilor 60. Biblioteca era o preferință durabilă a indivizilor. Preferința durabilă, fidelă pentru serviciile bibliotecii a început să se șubrezească după apariția Internetului, care oferă servicii noi și diverse cu așa rapiditate și frecvență că bibliotecarii amețesc.

Bibliotecile vor rămâne instituții informaționale utile dacă vor fi în stare să producă cel mai tranzient și durabil produs - experiența umană. Futurologii prezic că biblioteca va deveni un site al experienței umane. Sloganul bibliotecii moderne pentru utilizatorul modern este: oricând, oriunde și în formatul pe care-l dorești. Acest slogan cere o rețea socială cu instrumente și practici care facilitează inter-relația cu utilizatorul, impune implicarea utilizatorului, solicită creativitatea lui.
Având și utilizând aceste instrumente și practici, utilizatorii vor fi susținătorii, apărătorii instituției bibliotecare, vor fi oxigenul necesar bibliotecii pentru a asigura sustenabilitatea instituției - doar în colaborare cu utilizatorii biblioteca poate fi puternică, importantă în prezent și pe viitor.
Printr-un management bun al reprezentărilor noastre on-line putem controla identitatea noastră on-line. Aceasta înseamnă că oferind utilizatorilor noștri avantaje de a utiliza intrumente ca Open ID, blogosfera, wikisfera, syndikasfera, putem asigura capabilitatea noastră de a reuși într-o varietate de servicii complementare. S-ar părea că realizarea sloganului poate satisface orice individ. Afirmația aceasta este debatabilă. Nici o instituție informațională, nici chiar net-ul nu poate satisface orice individ.
Conceptul de utilizator în era Net-ului trebuie studiată nu numai sub aspectele evoluției conceptuale, satisfacerii etc. El trebuie studiat în raport cu contextul în care-i plasat. Conceptul de  utilizator îl întâlnim în diverse contexte comunicaționale/informaționale. Cercetările actuale biblioteconomice ar trebui să distingă aceste contexte.
Contextele care ar trebui studiate sub aspectul utilizatorului includ:
1. utilizatorul - comunicator- în sensul comunicării dorințelor, necesităților informaționale, serviciilor, schimbărilor pe care le vrea, ideilor, propunerilor - comunicarea utilizatorului cu personalul bibliotecii, participarea utilizatorului la activități ca organizator, coautor etc.
2. utilizatorul - căutător de informații - virtual acest tip acoperă toate contextele, dar uneori este nevoie de obiective separate, aparte de cercetare - ca utilizator de informații genealogice, informații specializate sau noutăți.
3. utilizatorul - recipient al serviciilor de bibliotecă - cercetarea acestui aspect identifică zonele de succes și insucces la serviciilor oferite de bibliotecă, el fiind evaluatorul primar al serviciilor

4. utilizatorul -utilizator de informație - de cele mai multe ori evaluăm acest aspect. Facem diverse bilanțuri, cât au citit, au împrumutat, au vizitat web-ul utilizatorii noștri. Calculăm per utilizator total, per utilizator activ... Rezultatele acestor cercetări servesc doar la elaborarea politicilor manageriale.
5. utilizatorul - utilizator de sisteme integrate de bibliotecă - interacțiunea utilizatorului de instrumente, produse, sisteme, pentru reprezentări, stocare, conservare, recuperare, conversie și reconversie - aici biblioteca acționează în numele utilizatorului, dar ca oricare altă acțiune de îmbunătățire se face subiectiv (pentru comoditatea bibliotecarului) sau sub influența mijloacelor financiare.
6. biblioteca ca utilizator al Net-ului, bazelor de date și cataloagelor, iar utilizatorii sunt o resursă de dezvoltare a bibliotecii.
Care din aceste aspecte sunt mai aplicabile în studiul utilizatorilor? Este clar că utilizatorul este afectat de toate cele 5 variabile. Schimbările necesităților utilizatorilor cer schimbări în redefinirea sarcinilor, obiectivelor; sau schimbările tehnologice pot oferi servicii informaționale, care mai înainte erau imposibile; schimbarea nevoilor utilizatorilor poate cere personal calificat în diferite domenii; sau creșterea numărului de utilizatori poate dicta noi structuri organizaționale (noi servicii pentru diverse grupuri speciale sau filiale). Exemple sunt foarte multe, iar cercetarea utilizatorilor poate servi pentru a urmări:

• utilizatorii vs structura organizațională
• utilizatorii vs obiectivele de servire performantă
• utilizatorii vs angajații care-i servesc
• utilizatorii vs tehnologia utilizată
• utilizatorii vs ambientul interior, spațiu, condiții

Modelul emergent de bibliotecă - Biblioteca 2.0, care va fi biblioteca -web, cum s-a remarcat mai sus, cuprinde toate contextele enumerate și toate sunt subordonate necesităților utilizatorilor. Biblioteca 2.0 generează un nou model de relație cu utilizatorul, de fapt cu comunitatea utilizatorilor. Temelia conceptuală a acestui model de relație cu utilizatorul bazată pe prezența utilizatorului - prezența pe web-ul bibliotecii, prezența în serviciile multimedia - împreună cu biblioteca, cu bibliotecarul, se definește clar ca necesitate de dezvoltare a bibliotecii viitoare.
O încercare de a cerceta perspectiva utilizatorilor a fost studiul internațional, organizat de OCLC, Percepția bibliotecarilor și a resurselor informaționale, publicat în 2005. Studiul se consideră valoros și relevant - a adunat mai mult de 270 de mii de puncte de vedere ale utilizatorilor, a cuprins 3.300 de persoane - respondenți din 6 țări - Statele Unite, Regatul Unit, Canada, India, Singapore, Elveția. Rezultatele obținute raportează următoarele: astăzi utilizatorul aflat în căutarea informației preferă motoarele de căutare internet; este în general satisfăcut de calitatea și cantitatea informației găsită pe web, preferă self-serve; preferă utilizarea metodelor alternative de căutare, ca de exemplu Google, decât utilizarea serviciilor tradiționale de referință; compară Google cu biblioteca, găsindu-i punctele vulnerabile în promptitudinea, plinătatea, calitatea servirii; utilizează biblioteca doar pentru cărți, pentru că utilizatorii nu sunt întotdeauna satisfăcuți  și nici nu știu de serviciile electronice pe care le furnizează  biblioteca; preferă biblioteci calde, echipate, mobilate, cu un personal binevoitor, inteligent, capabil să-i consilieze, îndrume, ajute; utilizatorii actuali trăiesc într-o lume mai colaborativă, fără granițe între școală, casă, muncă, joacă și studiu, vor ore de funcționare care să coincidă cu stilul lor de viață - până seara târziu și în week-end-uri.
Importanța acelui studiu rezidă anume în creionarea unui portret colectiv al utilizatorului societății cunoașterii. Rezultatele studiului în mare măsură au răspuns la întrebarea  ce vrea utilizatorul? Este și un instrument util bibliotecarilor, ca să cunoască asupra căror elemente și momente să-și focalizeze eforturile viitoare.
Orice pronostic am face astăzi, va fi mult mai mult speculativ decât predictiv. Deci nu facem pronosticuri, tragem concluzii: trebuie să explorăm conceptual relația cu utilizatorul ca element vital pentru dezvoltări bibliotecare viitoare, să furnizăm exact contextul electronic inovativ de care are nevoie utilizatorul modern.

Documentare în munca intelectuală (TÎRZIMAN & ERICH 2007)

Elena Tîrziman & Agnes Erich, Informare și documentare în context tradițional și electronic - metode specifice de muncă intelectuală, Editura Universității din București, 2007

Introducere
1. Cultură informațională - abordări conceptuale și modele specifice
1.1. Cultura informațională
1.1.1. Abordări conceptuale
1.1.2. Termeni înrudiți. Delimitări terminologice
1.1.3. Evoluația semantică a conceputlui de cultură informațională
1.1.4. Cultura informațională. Conținut. Caracteristici
1.2. Cultura informațională: modele, referențiale, standarde
1.2.1. Modelul Marland
1.2.2. Modelul Irving
1.2.3. Modelul Big Six Skils
1.2.4. Modelul Kuhlthau
1.2.5. Referențialul FABDEN
1.2.6. Standardele AASL
1.2.7. Analiza critică a modelelor prezentate
1.3. Cultura informațională
2. Informare și documentare în biblioteci
2.1. Rolul bibliotecii în formarea culturii informaționale
2.2.1. Rolul educativ al bibliotecilor
2.2.2. Rolul bibliotecii de manageri ai resurselor cunoașterii
2.2. Relația utilizator - bibliotecă
2.2.1. Drepturile și obligațiile utilizatorului unei biblioteci
2.2.2. Cataloagele de bibliotecă - constituire și consultare
3. Informare și documentare în rețeaua Internet
3.1. Documente electronice disponbile în rețeaua Internet
3.2. Browsere
(...)

Introducere

(9) (...) Cum în perioadele anterioare, cititul, scrisul, socotitul erau considerate abilități de bază ce contribuie la integrarea socială a individului, în perioada actuală, alfabetizarea și instruirea informațională se adaugă abilităților enumerate și chiar tind să devină esențiale în competiția socială.

programele universitare, prouectele de cercetare ale universităților (2), indiferent de mărimea lor și de localizarea geografică arată că mediul universitar este din ce în ce mai preocupat de coroborarea activităților sale didactice și științifice cu solicitările mediului socio-economic, de integrare a absolvenților, de furnizare a unor competențe informaționale în acord cu cerințele impuse de Tehonologiile Informației și Comunicării. (...)

(151) (...) TCI au schimbat instrumentele de lucru, au dus la crearea de noi servicii și produse, au determinat o nouă abordare a domeniului și a conținutului său informațional. Scopul cercetării rămâne însă același: construirea de sens pornind de la sursele identificate și crearea de produse ce exprimă și comunică eficient acel sens, acea semnificație.

Pentru îndeplinirea acestui scop este nevoie ca fiecare individ să fie capabil:

- să determine și să definească precis nevoia informațională; 

- să localizeze eficient sursele de informare; 

- să evalueze critic elementele informative și sursele de informare

- să integreze informațiile selectate în cunoștințele sale de bază

- să utilizeze efectiv informația pentru realizarea activității propuse; 

- să înțeleagă probleme economice, sociale și legale ce însoțesc informațiile și să folosească informația în mod etic și legal.

Este necesar să fie cunoscute metodele de producere, prelucrare și regăsire a informației, la care se adaugă metodele și tehnicile de bază pentu controlul și utilizarea informației. Am urmărit aceste aspecte în prezentarea modului de realizare a unei lucrări științifice, dorind să oferim un ghid minimal studenților și tuturor celor interesați de informarea și documentarea în context tradițional și electronic în vederea realizării unei astfel de lucrări.

Sistemul info-documentar la Biblioteca Județeană Constanța (BJC 2006)

 Biblioteca Județeană Constanța, Cartea și lectura la Pontul Euxin, Constanța, 2006, p. 40-41

40 (...) catalogul presei dobrogene, catalogul Personalități dobrogene; fișierele tematice: Istoria Dobrogei, Istoria învățământului în Dobrogea, Portul Constanța; Lucrări bibliografice: Cărți (Comunicări și referate de bibliologie 1984, seria Contribuții la bibliografia Dobrogei; Seriale (anuarul Bibliografia Dobrogei, buletinul metodic și bibliografic trimestrial Cartea, buletinul metodic și bibliografic semestrial Mlădițe dobrogene); Alte modalități de informare bibliografică (bibliografii diverse la cerere pe teme de interes dobrogean, bibliografiile expozițiilor cu tematică dobrogeană, articolele publicate și comunicările bibliografilor constănțeni la diverse manifestări locale și naționale, articolele, prezentările cu tematică dobrogeană în presă și la radio).    

Paralel cu prelucrarea fondului documentar propriu s-a extins aria de investigație pentru identificarea, consemnarea și stocarea referințelor despre spațiul dobrogean.

Componenta informativă a manifestărilor culturale

Variatele manifestări culturale desfășurate de bibliotecă în această perioadă, ca principală inițiatoare sau în colaborare cu alte instituții culturale, de învățământ, unități economice se pot înscrie în sistemul informațional al bibliotecii, prin componenta lor informativă și documentară, detectabilă în informațiile transmise prin conținutul comunicărilor, bibliografiile și documentațiile însoțitoare, documentele din cadrul expozițiilor. Cu privirea critică necesară privind barierele și interdicțiile informaționale, balastul ideologic, putem detecta efortul, bibliotecii de a da sistemului info-documentar o dimensiune și o direcție compatibile cu tendința accentuării funcției informaționale a bibliotecii în societatea contemporană, de a se integra cu potențialul său informațional în sistemul național de informare și documentare. 

După 1990, sistemul info-documentar modernizat și diversificat în deceniul anterior a fost în continuare funcțional. În mod necesar s-au operat intervenții structurale la nivelul subsistemelor și componentelor acestora, determinate de noile realități: desființarea cataloagelor cu acces limitat pentru Fondul special și transferarea fișelor în cataloagele generale pentru public, desființarea fișierelor tematice pentru formele de învățământ politic, dezactivarea instrumentelor de informare și documentare tehnică prin diminuarea solicitărilor, determinată de efectele tranziției economice, aplicarea strictă a normelor biblioteconomice pentru materialele de partid, excesiv reprezentate anterior, prin retragerea fișelor suplimentare din toate tipurile de cataloage, evidențierea prin divizionare a noilor solicitări informaționale: istorie cenzurată, scriitori din diaspora, memorii politice, religie, management, marketing, informatică.

41 Instrumente noi de informare: elaborarea unor fișiere tematice noi, de interes: noua legislație, protecția mediului, bibliografie școlară, abordarea unor direcții de cercetare bibliografică: Viața religioasă în Dobrogea, Cultura minorităților dobrogene, Aromânii în Dobrogene (fișiere tematice) 

Automatizarea sistemului info-documentar

Informatizarea unei biblioteci este un proces de mare complexitate și performanță pentru specialiști, întrucât biblioteca este o instituție a informației, cu documente, procese specifice de prelucrare complicate și activități variate a căror formalizare și transpunere în programe specifice au un grad ridicat de dificultate. Biblioteca este prin excelență o structură sistemică complexă, flexibilă și deschisă, autonomă, care se dezvoltă din interior cu noi componente conexe, necesare și în același timp un subsistem al vieții sociale, care receptează cerințele și mutațiile din exterior și răspunde adecvat laa acestea prin modalități specifice care-l îmbogățesc.   

Anul 1990 a găsit bibliotecile românești cu un bilanț modest în privința informatizării: câteva experimente la nivelul marilor biblioteci românești (BCS, actuala Bibliotecă Națională a României; bibliografia națională - cărți, albume, hărți, teze de doctorat din 1982, extrasele privind cartea tehnică destinată INID din 1983, indexurile catalogului colectiv - cărți străine și articole din 1987; BCU; baza de date BUINFOMAT pentru informarea documentară în matematică, o bază de date pentru psihologie).

În Biblioteca Județeană Constanța, problema informatizării s-a pus practic în 1991. Ceea ce părea un vis înainte de 1989 pentru bibliotecarii acestei instituții, acum se profila ca o posibilitate reală, mai mult chiar, ca o necesitate pentru o bibliotecă modernă. Interesul conducerii pentru problematica modernizării prin informatizare s-a concretizat printr-o succesiune de acțiuni, care se constituie în faza inițială, pregătitoare a procesului de informatizare: cunoașterea demersurilor altor biblioteci, participarea sau informarea asupra dezbaterilor din întâlnirile la nivel național pe această temă, informarea teoretică și practică în strategia de abordare a unui asemenea proces dificil sub toate aspectele (financiar, profesional, uman), contactarea unor specialiști de la Centrul de Calcul Constanța pentru testarea formatului de înregistrare, obținut ca model de la (...).

Bibliotecile publice în Norvegia (AABO 2006)

Svanhild Aabo, Valoarea bibliotecilor publice, „Lectura”, Biblioteca Județeană Cluj, s. n., III, 1, 2006, 25-28

Studiul meu se axează pe două provocări majore adresate bibliotecilor de azi: 1) efectele pe care digitizarea societății le are asupra bibliotecilor și asupra utilizatorilor acestora și 2) presiunea economică continuă asupra bugetelor publice în general și asupra bugetelor bibliotecilor în special. Aceste provocări sunt studiate din diferite perspective biblioteconomice și ale științei informării, atât teoretice, cât și metodologice.
Unele studii explorează impactul diferitelor aspecte ale activităților bibliotecilor publice, cum ar fi impactul lecturii, al accesului la tehnologia informațională și al serviciilor orientate spre utilizatori sau proiectele comunitare. Alte studii investighează impactul serviciilor de bibliotecă asupra unor grupuri speciale, asupra celor marginalizați social, cu venituri mici, copiilor, tinerilor, persoanelor cu dizabilități, vorbitorilor de limbi străine etc. Mai mult, aceste studii explorează impactul social sau global al bibliotecilor publice (Linley și Usherwood, 1998).
Lucrarea mea de doctorat se adaugă acestui din urmă grup de cercetare și face un pas înainte, propunându-și să măsoare valoarea generală a bibliotecilor publice din Norvegia (Aabo, 2005). Situația economică în sectorul public continuă să fie una moderată, iar controversa generată de distribuirea fondurilor publice se intensifică. În această situație, se impune determinarea valorii bibliotecilor publice în termeni monetari. Pentru a putea stabili această valoare, am apelat la metodele utilizate în economie. Punctul de pornire este conceptul economic de valoare.
Valoarea economică
Valoarea economică „(...) nu este sinonimă cu valoarea comercială sau financiară, deși poate fi exprimată în termeni de bunuri cuantificabile sau bani - și înseamnă orice valoare de întrebuințare a bunurilor sau serviciilor culturale în cauză, plus toate celelalte valori care nu pot fi comercializate, dar care pot deriva din aceasta” susține David Thorsby (2003, p. 279), specialist în domeniul cercetării economico-culturale. Teza are ca scop explorarea valorii economice a bibliotecilor publice.
Conceptul economic de valoare derivă din teoria economiei prospere și are la bază alegerea. Constrânsă de situația economică individuală, fiecare persoană poate alege să consume bunuri private, publice sau alte bunuri necomercializabile, inclusiv serviciile de bibliotecă. Compromisurile pe cale le fac oamenii atunci când aleg un bun în detrimentul altuia dezvăluie adevăratele valori p care ei le atribuie acestor bunuri.
Proiectul meu încearcă să găsească modalități a valorii bibliotecilor publice din perspectiva populației. Scopul acestui studiu este de a măsura, în termeni monetari, valoarea beneficiilor pe care bibliotecile publice norvegiene le oferă cetățenilor și astfel să determine dacă beneficiile depășesc costurile de furnizare. Se va stabili dacă publicul consideră că bibliotecile publice își justifică banii investiți în ele. Mai mult, studiul încearcă să scoată în evidență motivele pentru care norvegienii, atât utilizatori, cât și non-utilizatori, apreciază bibliotecile publice. Scopul este acela de a o feri o mai bună înțelegere a valorii totale a bibliotecilor publice și de a demonstra atât valoarea lor productivă, câț și valoarea democratică și culturală. Nu trebuie să uităm că acest studiu se bazează pe aprecierea cetățenilor. Nu sunt luate în considerare nici părerile experților referitoare la valoarea bibliotecilor publice și nici obiectivele politice formulate de autorități.
În cele mai multe cazuri, analiza economică se realizează pe baza prețurilor de pe piață pentru  a aproxima valorile relative. Din moment ce serviciile de bibliotecă nu pot fi transformate în bunuri private și nu au prețuri de piață, acest demers este irealizabil. Informații despre cerere și beneficii pot fi obținute prin metode de evaluare a produselor necomercializabile, metode folosite în cazul sectoarelor: cultural, educațional, de sănătate și de mediu. Demersurile de evaluare a bunurilor necomercializabile duc la estimarea modalităților în care oamenii apreciază aceste bunuri. Beneficiile necomercializabile ale bibliotecilor publice vor primi valoare monetară, prin urmare vor putea fi comparate cu costurile.
Metoda de evaluare relativă
Metoda de evaluare relativă este o metodă directă și explicită de a utiliza sondajele pentru a evalua bunurile publice. Metoda rezolvă problema absenței piețelor pentru bunurile publice, prezentând o piață ipotetică în care subiecții au posibilitatea de „a cumpăra” anumite bunuri sau „a licita” pentru ele. Această metodă se bazează pe evaluarea proprie fiecărui individ. Ea scoate în evidență disponibilitatea oamenilor de a plăti în bani bunuri necomercializabile. Metoda a fost folosită pentru a stabili valoarea diferitelor bunuri culturale (Noona, 2005), cum ar fi muzeele, teatrele și bibliotecile (Harless și Allen,1999; Holt et al., 1999).
Totuși, există dificultăți în implementarea metodelor bazate pe piețe ipotetice tocmai din cauză că nu au o bază reală. Un obiectiv principal este acela de aduce intențiile  celor intervievați mai aproape de acțiunile lor probabile. Descrierea scenariului în care va avea loc evaluarea este dificilă. Pentru a imagina un scenariu necesar unui studiu de evaluare relativă, este necesar să se țină  cont de anumite aspecte; scenariul trebuie să conțină trei mari componente:
1) Alegerea locului în care vor fi plasați cei intervievați, întrebările care vor scoate în evidență acceptarea plății sau acceptarea compensației pentru bunurile care urmează a fi evaluate.
2) Informații referitoare la modalitățile de plată și la regulile de aprobare a unei modificări propuse.
3) Întrebările legate de cei intervievați, spre exemplu: caracteristicile socio-economice, atitudinile față de bunurile care urmează a fi evaluate.
Studiul norvegian
Scenariul din studiul meu empiric referitor la valoarea bibliotecilor publice norvegiene se bazează pe rezultatele a două studii pilot care i-au testat caracterul verosimil. Scenariul acceptării plății descrie o situație economică ce obligă politicienii locali să propună o alegere între a închide biblioteca sau a mări taxele locale. Scenariul acceptării compensației descrie aceeași situație, dar, în acest caz, politicienii au de ales între a închide biblioteca și a redirija fondurile economisite către educație, sănătate sau alte proiecte locale sau de a păstra atât biblioteca, cât și celelalte proiecte locale, la același nivel de activitate.
Descrierea scenariului  începe prin referirea la Legea bibliotecilor publice norvegiene și la declarația acesteia că: „sarcina bibliotecilor publice este de a sprijini instruirea, educarea și alte activități culturale prin punerea cărților sau a altor materiale la dispoziția tuturor cetățenilor Norvegiei în mod gratuit”. Situația aleasă este descrisă astfel:
„Se știe că situația economică se deteriorează în majoritatea localităților. Acest lucru implică reducerea sau chiar desființarea unor servicii publice, dacă nu vor fi mărite veniturilor consiliilor locale.
Să presupunem că Legea bibliotecilor publice ar prevedea următoarele: consiliile locale au dreptul de a decide dacă vor biblioteca publică. Să ne imaginăm că acestea ar hotărî închiderea bibliotecii. Opțiunile rămase ar fi: utilizarea unei biblioteci publice dintr-o localitate învecinată sau cumpărarea tuturor cărților, manualelor, surselor de informare etc. de care avem nevoie. Nu vor mai exista nici serviciile de bibliotecă destinate școlilor, nici cele adresate diferitelor grupuri ale comunității locale (serviciul externe destinat persoanelor în vârstă instituționalizate, grădinițelor etc), nici cursurile de pregătire ale adulților.
O altă alternativă ar fi menținerea serviciilor de bibliotecă suplimentându-se veniturile consiliului local prin mărirea taxelor locale.”
Sondajul a fost realizat de o companie profesionistă de sondare a opiniei publice ca parte a sondajului său bilunar de colectare a datelor. Au fost intervievate 999 persoane, cu vârste de peste 15 ani, la domiciliu fiecăreia, ca reprezentanți ai familiei lor.
Prima parte a chestionarului a debutat cu descrierea globală a serviciilor locale, urmând întrebări despre bunurile culturale și apoi despre bibliotecile publice. Scopul a fost acela de a plasa bibliotecile în contextul general al bunurilor publice locale și, indirect, de a le aminti celor intervievați de restricțiile bugetare care determină o competiție între bunuri și servicii pentru resursele publice sau private limitate.
E importantă și problema drepturilor de proprietate asupra unui bun necomercializabil. Pentru a clarifica problema drepturilor de proprietate  asupra beneficiilor bibliotecii publice s-a pus următoarea întrebare: „Credeți că aveți dreptul să beneficiați de serviciile bibliotecii orașului în care locuiți?” Răspunsul a fost aproape unanim: 94% au răspuns „da”, un procent mult mai mare decât cei care s-au declarat utilizatori de bibliotecă, aceștia fiind 60%. Acest rezultat clar și importanța chestiunii drepturilor de proprietate în evaluare au implicații majore în estimarea valorii bibliotecilor publice norvegiene.
Tuturor celor intervievați li s-au pus două întrebări de evaluare, jumătate au primit întrebări legate de acceptarea plății, cealaltă jumătate întrebări despre acceptarea compensației. În urma activității de cercetare s-au realizat estimări bazate pe diferite variante-model. Din aceste estimări poate fi dedusă o clasificare a evaluării bibliotecilor publice de către populație. Limita minimă este aproape de media anuală a costurilor pentru bibliotecă per familie, 400 NOK, și limita maximă este de 5 ori mai mare, 2000 NOK. Datorită situației alese în acest caz, „adevărata” valoare atribuită de populație este mai aproape de limita maximă. Estimările  sunt extrem de importante pentru bunurile publice asupra cărora cetățenii cred că au drepturi de proprietate (MacDonald și Bowker, 1994).
Concluzia finală este că, în general, norvegienii apreciază beneficiile bibliotecilor publice ca fiind mai valoroase decât costurile de furnizare a serviciilor de bibliotecă, demonstrând un raport cost-beneficiu de 1:4. Cu alte cuvinte, pentru fiecare NOK folosit pentru bibliotecile publice, populația primește beneficii de patru ori mai valoroase. Acest lucru nu înseamnă că toate bibliotecile publice din 433 localități norvegiene au o valoare netă pozitivă. Estimarea este o medie, ceea ce înseamnă că unele biblioteci au o valoare mai mare, altele mai mică, putând fi aduse îmbunătățiri. Totuși, la nivel național, bibliotecile publice norvegiene au, cu siguranță, o valoare netă.
Motive
Studiul urmărește să evidențieze motivele pentru care cei intervievați au dat o anumită valoare bibliotecilor publice. Aproximativ 40% dintre cei care au apreciat biblioteca au făcut-o în calitate de utilizatori ai acesteia (persoana intervievată sau un alt membru al familiei sale frecventând biblioteca), 20% în calitate de viitori utilizatori și 35-40% prin valorificare indirectă ținând cont de părerile altor utilizatori, diseminarea literaturii, a culturii și științei în cadrul bibliotecilor și promovarea democrației și egalității. Astfel, o parte substanțială a valorii bibliotecilor publice  este motivată prin beneficiile sale sociale și culturale. Majoritatea celor intervievați sunt motivați atât de interesul personal, cât și de beneficiile obținute de ceilalți și de comunitate în general. Aceste varii motive sunt o descoperire importantă și pot fi interpretate pentru a reflecta starea de fapt a bibliotecii publice de azi ca instituție comunitară.
(...)

„O monografie așteptată”

 ?, Lecturi critice. O monografie așteptată, „Tomis”?, Constanța, 2003?, p. 29

Până la apariția monografiei lui Ilie Rad (Aron Pumnul, Fundația Culturală Română, Cluj-Napoca, 2002), despre mentorul lui Eminescu - Aron Pumnul - s-au scris câteva studii referitoare mai cu seamă la activitatea lingvistică și concepția filosofică.

Elaborată de-a lungul unui deceniu, cartea prof. univ. Ilie Rad, bazată în primul rând pe cercetări de arhivă (e meritul cercetătorului de a fi descoperit documente noi în arhivele din Viena și Budapesta, la Arhivele Naționale din București, precum și în bibliotecile publice din Alba-Iulia și Blaj), pornește de la următoarea idee - sesizată în prefață de V. Fanache: „Biografia unei personalități dintr-o anumită epocă sintetizează, în unele împrejurări, epoca însăși”.

În Argument, se arată că procedându-se la comentarea scrierilor importante ale lui Aron Pumnul, au fost relevate concepția pedagogică, dublată de cea teologică, subliniindu-se de fiecare dată valențele artistice ale scriiturii. 

Primele capitole ale monografiei prezintă nașterea, copilăria și primii ani de școală ai lui Pumnul, la Odorhei, apoi ca elev de gimnaziu și de liceu, la Blaj, precum și la Liceul Piariștilor din Cluj, student la Universitatea din Viena și profesor de filosofie la Liceul „Sf. Vasile” din Blaj. Dacă primele cinci capitole urmăresc mai ales odiseea spirituală a lui Pumnul, începând cu capitolul al șaselea - În vâltoarea Revoluției de la 1848 - sesizăm și odiseea politică și socială a acestuia. Să remarcăm mai întâi faptul că monografistul surprinde activitatea revoluționară a lui Pumnul în contextul epocii. Apoi, să reținem că se comentează in extenso textul propriu-zis al Proclamației, după ce se va fi menționat că: „Dacă marea majoritate a proclamațiilor din epocă erau niște manifeste politice, textul elaborat de Aron Pumnul urmărea un scop practic, având o finalitate imediată: convocarea unei adunări populare la Blaj...”(p. 92). Nu în ultimul rând, textul Proclamației e analizat și sub aspect stilistic, remarcându-se că aceasta este „concepută în spiritul regulilor clasice ale oratoriei”(p. 96).  

Activitatea jurnalistică a lui Aron Pumnul trebuie corelată cu cea revoluționară. De altfel, cercetările lui I. Rad, la finele capitolului IX către o atare opinie converg: „... fără a fi deosebit de prolific în cei cinci ani de activitate publicistică (...), Aron Pumnul a publicat totuși câteva studii și articole de valoare, care-i definesc concepția lingvistică și ideologică revoluționară” (p. 130).  

Pornind de la ideea că „toți marii oameni de cultură români, care au contribuit la emancipare națională și socială a poporului din care proveneau au avut (...) și preocupări lingvistice”(p. 135) - iar Aron Pumnul a fost unul dintre aceștia - monografistul se oprește în capitolul X asupra ideilor și teoriilor lingvistice ale acestui cărturar. După ce discută de pe poziția filologului sistemul scrierii fonetice propus de Pumnul. I. Rad inserează reacțiile contemporanilor față de teoriile pumniste, cele mai multe ironice. Merită reținută critica exigentă și obiectivă formulată de Maiorescu în cunoscutele studii Despre scrierea limbii române, Limba română în jurnalele  din Austria și Observări polemice, precum și opinia lui Eminescu din articolul O scriere critică (apărut în „Albina”, la Pesta, 1869), în care se explică „nu numai cauzele care l-au dus pe Aron Pumnul la un fonetism exagerat, ci și faptul că teoria sa lingvistică este cronologic vorbind <dreaptă și scuzată>(p. 154).  

Capitolul XI al cărții în discuție este rezervat Lepturariului. Aici, este discutat conținutul fiecărui tom din cele patru câte a realizat Aron Pumnul, menționându-se și ecoul în mediile didactice, literare și culturale - de la părerea lui Al. Hurmuzachi (consemnată într-un articol publicat în „Foaia Soțietății”), pentru care Lepturariul este „un adevărat tezaur național”(p. 168), până la osândirea formulată de T. Cipariu și rezervele lui Maiorescu. În ciuda vizibilelor minusuri ale acestei cărți a lui Pumnul, concluziile la care ajunge I. Rad sunt juste: „Lepturariul (...) constituie, cronologic, vorbind, prima istorie a literaturii române, incluzând texte ale unor scriitori culți din toate provinciile locuite de români, creații populare, scrieri vechi și literatură bisericească”(p. 171) s. n.

Capitolul Ctitor al bibliotecii învățăceilor români gimnaziaști din Cernăuți ar fi trebuit să stea în prelungirea celui despre Concepția pedagogică. În primul, se discută despre organizarea și funcționarea bibliotecii, necesitate îmbogățirii fondului de carte (susținută, pe bună dreptate, de către Aron Pumnul), ca și despre conținutul și importanța bibliotecii. Concepția pedagogică a lui Aron Pumnul, detectabilă din studii Viața năciunei rumâne și Neatârnarea limbei românești, vădește influența lui J. J. Rousseau, în ceea ce privește „înțelegerea adecvată a vârstei infantile” (p. 212), ca și necesitatea „unui învățământ formativ”(p. 212). De altfel, studiile amintite mai sus constituie baza exemplificării artei scriitoricești a lui Aron Pumnul, ilustrându-se, cu citate elocvente, interogația și exclamația retorică, procedeul comparației, ca și arta dialogului, care transpare și din studiul  Convorbire între un tată și între fiul lui asupra limbei și literelor românești.