Educație europeană în India colonială britanică (KIPLING 1900-1)

<
(...) Va să zică te duci la școală? și ca un M. A.* de la Universitatea din Calcutta**, începu să-i explice avantajele educației. Îi atrase atenția că dacă va merge bine la limba latină și greacă, va putea să cîștige anumite premii; să nu uite nici de bucata Excursion a lui Wordsworth*** (toate acestea erau lucruri necunoscute pentru Kim). Tot așa și limba franceză este o chestiune vitală pentru un om cu carte, și mai bine decît oriunde se poate învăța la Chandernagore****, cîteva mile***** departe de Calcutta. Un băiat poate ajunge de asemenea destul de departe, cum a fost cazul chiar cu el, acordînd deosebită atenție pieselor de teatru  numite Lear și Iulius Caesar******, amîndouă cerute de profesorii cu care dai examenele. Lear nu era o piesă atît de încărcată cu date istorice, ca Iulius Caesar. Cartea costă patru annale*******, dar o poți cumpăra veche numai cu două, de la un anticar din bazar. Dar mai presus de Woodworth și chiar eminenții autori  Burke******** și Hare, rămînea totuși știința și arta topografiei. Un băiat care a făcut examenele din acest obiect, examene pentru care în treacăt fie zis, nu se găsesc cărți de ocazie, poate parcurge un ținut, numai cu un compas și un nivelator în mînă, dar deschizînd bine ochii, la întoarcere poate ridica o hartă topografică pe care o poate vinde pe o sumă destul de importantă de argint bătut. Dar cum se întîmplă cîteodată ca să nu poți lua cu tine aparate de măsurat, e mai bine ca un băiat să cunoască dinainte lungimea pasului său, așa că neavînd la îndemînă instrumentele „accesorii” cum le numea Hurree Chunder, să poată totuși să-și dea seama de distanțe. Pentru ca să poți o ține minte o mie de pași Hurree Chunder, după cele învățate de el în anii de experiență, îi propuse cel nai bun mijloc un șirag de mătănii din optzeci și una de boabe, sau din o sută opt, căci acest număr este divizibil și subdivizibil în o mulțime de multipli și submultipli. În timpul acestei conversații în limba engleză, Kim reuși să prindă firul principal al ideilor tovarășului său de drum și-l urmări cu mult interes. Aici era vorba de o știință nouă pe care un om cu mintea sănătoasă trebuia să o poarte în cap ca să nu o vadă nimeni și privind lumea largă care se întinde în fața lui, trebui să recunoască adevărul, că din ce un bărbat cunoaște mai multe lucruri, acestea îi pot fi cu atît mai folositoare.

(...)
>

SURSA
Rudyard Kipling, Kim*********, vol. II, trad. Jul. Giurgea („Naționala Ciornei”), Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, pp. 27-28.

NOTE M. T.
* M. A. = Absolvent de universitate anglo-saxonă.
** Universitatea din Calcutta = A fost înființată în 1857 de Consiliul de Conducere al Companiei Indiilor Răsăritene, simultan cu instituțiile de învățământ superior din Madras și Bombay, după modelul Universității din Londra. (http://www.caluniv.ac.in/about/Defining-Events.html). Calcutta / Kolkata, mare port pe coasta de est a subcontinentului indian, a fost capitala Indiei coloniale britanice în perioada 1772-1911. (https://www.britannica.com/place/Kolkata)
*** The Excursion: Being a portion of the Recluse, lung poem publicat în 1814 de poetul romantic englez William Woodsworth (1770-1850). (http://www.bl.uk/people/william-wordsworth) (https://www.britannica.com/topic/The-Excursion)
**** Chandernagore / Chandannagar = Oraș la 35 km nord de Calcutta, azi în statul federal Bengalul de Vest. Colonie franceză în perioadele 1673-1757; 1763-1794; 1816-1950 și colonie britanică în perioadele 1757-1763 și 1794-1816. (https://www.britannica.com/place/Chandannagar)
***** MÍLĂ2, mile, s. f. Unitate de măsură pentru distanțele terestre folosită în trecut, care a variat în timp și de la o țară la alta; (azi) unitate de măsură pentru distanțe egală cu 1609,3 m (folosită în Marea Britanie și în SUA). ◊ Milă marină = unitate de măsură pentru distanțe, folosită în navigație, egală cu 1852m. – Din pol. mila. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/mil%C4%83)
****** Regele Lear și Iulius Caesar sunt două tragedii celebre scrise în 1605 și 1599 de marele dramaturg englez William Shakespeare (1564-1616). (http://www.opensourceshakespeare.org/views/plays/playmenu.php?WorkID=kinglear) (http://www.opensourceshakespeare.org/views/plays/playmenu.php?WorkID=juliuscaesar) (http://www.descopera.ro/stiinta/928936-marele-mister-al-lui-shakespeare-cine-a-fost-shakespeare)
******* anna = Termen din sistemul monetar musulman din India istorică. Diviziune a rupiei, fiind egală cu 1/16 din aceasta. (http://britishcoins.indian-coins.com/news_fea_map.html)
******** Edmund Burke (1729 Dublin / Irlanda - 1797 Anglia = Parlamentar whig (liberal) și filozof britanic. (http://www.bbc.co.uk/history/historic_figures/burke_edmund.shtml)
********* Prezentare Elefant.ro / Allfa 2012 (http://www.elefant.ro/carti/carti-premiate-nobel-pulitzer-booker-s-a/nobel/iixivii-rudyard-kipling/kim-201054.html)

Privilegii europene în India colonială britanică (BROMFIELD 1933-7)

<
(...)
Prin ușa deschisă Ransome zări un grup ciudat de oameni trecînd pe sub arcada cea mare cu frumoasa ei lanternă de aramă cizelată - Smiley, Fern, Edwina și Misss Hodge. Toți arătau murdari și jerpeliți, ca ultimii inși din casta de jos care așteptau la rînd. Veșmintele lor fine, bijuteriile, fundalul educației lor,  superioritatea - unde erau toate acestea acum? Dar prestigiul? Prestigiul însă izvora din inimă și nu putea fi impus. Mr. Smiley îl dobîndise grației operei sale de binefacere? Poate că și Miss Hodge avea un oarecare prestigiu. Dar Fern și Edwina? (...)
Ransome se ridică și se îndreptă spre ele și îi spuse lui Gopal Rao:
- Continuă fără mine. Am să mă ocup eu de aceștia.
Tînărul mahratta* îi aruncă o privire scurtă. Durase mai puțin de o secundă, dar în ochii lui negri citise o expresie ciudată de ostilitate, ca și cînd acesta ar fi spus: „Da, sînt europeni de-ai tăi. Nu concepi să stea la coadă ca ceilalți.”
Privirea aceasta îl ului pe Ransome. Pe Gopal Rao îl socotise prieten, așa cum îi socotea de altfel pe toți indienii. Ar fi vrut să-i spună: „Nu este ceea îți închipui, crede-mă, nu este.” Dar nu avea timp. Printre oamenii aliniați în rînd se iscase iarăși mare zarvă, dar acum se afla acolo un polițist mahratta care făcea ordine. Umbla în sus și în jos de-a lungul cozii dînd ordine ca un agresiv fox-terrier. Asta era treaba care îi plăcea  cel mai mult.
(...)
>

SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne**, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, p. 445.

NOTE M. T.
* Mahratta / Maratha = Castă războinică hinduistă, care a întemeiat în secolul XVII un stat în vestul Indiei pentru a se Imperiului Marilor Mogulu musulmani din nord. (https://global.britannica.com/topic/Maratha)
** Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)

Misticismul Indiei (BROMFIELD 1933-7)

<
(...)
Ransome nu socotea că atmosfera de mister sinistru, care plutea deasupra casei, avea de-a face cu sacrificiile tainice, ori cu orgiile ascunse, așa cum obișnuiau ziariștii de mîna a doua să descrie riturile hinduse. Era convins că originea acestei ambianțe avea un caracter mai puțin senzațional și o altă explicație, pe care o resimțea din ce în ce mai mult ca pe un lucru real, aproape tangibil. Era prezentă peste tot. Dacă aveai ochi pătrunzători, urechi agere și un oarecare fler, o simțeai ori de cîte ori intrai în casă. Plutea ca o mireasmă subtilă, dar coruptă, în jurul lui Mr. Bannerjee și a soției sale. Stăruia în toate încăperile. Uneori ieșea brusc la lumină, făcîndu-și simțită existența printr-o intonație, printr-o privire înfricoșată, care o făceau pînă și pe Mrs. Bannerjee să se transforme - în timp ce-i vorbeai - dintr-o ființă rece, distantă, dar reală, familiară chiar, într-o făptură neînțeleasă, înspăimîntată, sălbatică. Această metamorfoză, - remarcase Ransome - nu se limita la soții Bannerjee, ci se manifesta în nenumărate cazuri la mai toți indienii pe care-i cunoscuse. Chiar și pe dîrza, mîndra și independenta Maharani o văzuse schimbîndu-se brusc, misterios, în vreme ce el îi vorbea. În casa soților Bennarjee impresia aceasta era și mai acută deoarece Mr. Bannerjee fiind un bengali și avînd pretenția de a fi un indian luminat, format după tiparuri europene, contrastul era și mai izbitor, iar misterul ieșea și mai pregnant în evidență.
Ransome se convinse treptat că acest ceva contribuia la separarea dintre indieni și europeni, rupînd legăturile lor de intimitate, uscînd prieteniile cele mai apropiate, lăsîndu-le sterpe și goale. Scriitorii se refereau la acest fenomen numindu-l vulgar „misterul Indiei”, dar Ransome era prea inteligent ca să accepte acest teorii, după cum nu putea accepta nici ieftinele șmecherii ale fakirilor. Nega existența misterelor pentru că descoperise că în cele din urmă misterele hinduse, chiar și cel mai ezoterice, aveau explicații destul de simple.
După un timp începu să pună întrebări indienilor pe care îi socotea mai apropiați, dar nu realizase decît foarte puține progrese, pînă în ziua cînd se adresase Maiorului Safka. Nu avea nici un rost să ceară lămuriri lui Ali Khan. Musulmanii nu înțelegeau acest lucru. Inimosul și sincerul Rașid era de părere că în acest mister care-i făcea pe hinduși atît de lași, de trădători, de nestatornici își avea originea în neînțelegerile și tulburările dintre musulmani și hinduși. Pe musulmani îi irita și îi intriga mai mult chiar decît îl iritau și intrigau pe Ransome însuși.
Dar Maiorul Safka era un hindus, un brahman* eliberat; îl eliberaseră poate chiar strămoșii lui care, în loc să se încline în fața misterului și a spaimei, luptaseră împotriva acestora. Medicul se eliberase poate și datorită credinței lui în știință și în superioritatea inteligenței umane asupra răului din natură, înmagazinat în trupurile misterioșilor zei.
- Aceasta este marea racilă a Indiei, spunea Maiorul Safka. Ai putea s-o numești răul hindus. Înăbușă, paralizează, asfixiază. Este asemenea duhorilor care plutesc asupra cartierelor sărace, cînd sînt bîntuite de ciumă ori de variolă.
Discutaseră adeseori despre această chestiune, uneori pe veranda lui Ransome, alteori în biroul Maiorului, la spital. Cîteodată Miss Macdaid intra, îi asculta cîteva clipe, apoi se strîmba disprețuitor, învinuindu-i că își pierd vremea, vorbind despre lucruri fără rost. Numai educația, curățenia și o hrană îndestulătoare ar putea salva India, obișnuia ea să spună.
Maiorului îi plăcea să discute despre această chestiune și ori de cîte  ori ataca acest subiect lucrurile i se limpezeau în minte. De fiecare dată îl făcea și pe Ransome să înțeleagă lucrurile mai bine, mai clar.
- Acest rău își are originea în misticism, iar manifestările lui sînt tot mistice. Ca să înțelegi acest lucuru, trebuie să cunoști întreaga istorie a religiei hinduse - originile, ascensiunea, declinul ei. Nu știu să fi existat ceva asemănător de-a lungul istoriei, decît poate credințele  stranii, ezoterice din evul cel mai întunecat al Europei, cînd pustnicii se retrăgeau în peșteri dedicîndu-se contemplației, ca acel șarlatan bătrîn, tatăl lui Bannerjee. Oameni inteligenți intrau în mînăstiri pentru că numai acolo puteau păstra vie flacăra culturii și a civilizației. Un fel de nor plutea desupra Europei în acele vremuri... un nor pe care l-aș putea numi credință și religie, în ciuda grosolăniei și a superstițiilor , vremuri în care creștinismul devenise un nefast amestec de credințe în care găseai învățămintele lui Hristos îmbinate ciudat cu păgînismul druid**, cu superstiții izvorîte din ținuturile mlăștinoase ale Germaniei, peste care se suprapuneau raționamentele romane și superstițiile romane și grecești. Acest nor pătrundea în fiecare casă și își punea pecetea pe viața fiecărui om. Nu scăpau de influența lui decît cei care se închideau în mănăstiri sau trăiau ca animalele în peșteri. Armate de vrăjitori, de demoni, de strigoi bîntuiau mințile și existența pînă și a celor mai inteligenți oameni, făcîndu-i să trăiască sub teroarea unei credințe care glorifica răul nu binele. Aceast s-a petrecut în cursul căderii unui mare imperiu***, a prăbușirii unei întregi civilizații.
Maiorul reluă după o scurtă pauză:
- După cum vezi, un agent de asigurări retras din afaceri, cum e de pildă bătrînul Bannerjee, simte că-l cotropește frica; spre a scăpa de păcate se izolează de lume și devine sfînt tocmai fiindcă viața lui nu a fost de loc sfîntă. Banii agonisiți de el n-au provenit din afaceri curate și, la un moment dat, omul nostru este cuprins de frică; nu știu de ce îi este frică, dar îl stăpînește totuși acest simțămînt. Și Bannerjee fiul este înfricoșat, în ciuda manierelor lui rafinate, a limbajului său distins; este un laș și din cînd în cînd simte pogorînd asupra lui o groază nelămurită, datorită unei mase imponderabile de lucruri aflate dincolo de înțelegerea sa.
Deodată, Maiorul izbucni în rîs:
- Uneori și pe Maharani o cuprinde frica. Mi s-a întîmplat să o văd uitînd că are o minte luminată, că a înființat un liceu pentru fete și că a făcut să se voteze o lege care îngăduie femeilor hinduse să divorțeze. Dar acestea nu contează. Cîteodată acel „ceva” pune stăpînire și pe ea, readucînd-o la starea de sălbăticie de odinioară, supunînd-o superstițiilor, ca pe vremea cînd au adus-o aici după ce a coborît din munți. Deasupra Indiei plutește ca un nor... o religie care nu a suferit reforme, o religie născută din natură - asemenea tuturor credințelor - și care a cunoscut o ascensiune fantastică, intrînd apoi în declin ca orice religie sălbatică, împănată de imagini idolatre și tabu-uri ce slăvesc principiul răului și al nimicirii deopotrivă cu cel al binelui și al creației. Poate că în manifestările ei este mai sălbatică și mai înfricoșătoare decît a fost vreodată creștinismul păgîn al evului mediu. Și aceasta nu se întîmplă fiindcă oamenii sînt diferiți de cei din alte colțuri ale lumii. Această religie a fost zămislită nu de indivizi, ci de India însăși... de pămîntul, de soarele, de cerul ei, de însăși viața crudă și nepăsătoare a Indiei. În țara ceasta soarele arde nemilos, cîmpile sînt aride, uraganele nimicitoare, fertilitatea și liniștea au o existență scurtă, șerpii și fiarele sălbatice bîntuie, inundațiile, seceta, cutremurele se țin lanț, iar natura este mai ostilă ca oriunde. Pe continentul acest suprapopulat și adeseori suprafertil, pe cît este de Africa de pustie, de sterilă, colcăie viața... o viață însă care cuprinde în esența ei tot ce poate fi mai amenințător, mai rău, mai destructiv.
Maiorul deveni grav, solemn.
- Vedeți, aceasta e .. India, suspină el. De aceea a fost întotdeauna toturată, chinuită... de aceea conducătorii s-au arătat întotdeauna neînchipuit de măreți și de barbari... de aceea mizeria și molimele ei depășesc pe cele ale altor națiuni. Este o țară în care sălbăticia cunoaște exagerări incredibile, cruzimea este mai crudă, iar frumusețea mai frumoasă ca în orice parte a lumii. Din toate acestea s-a născut credința, a atins culmi nebănuite, apoi a intrat în declin, slăvind principiile crude ale distrugerii. Pretutindeni în lume natura a fost ostilă omului pînă cînd aceasta a reușit grație inteligenței sale să o supună. În India însă natura a rămas un monstru ce nu poate fi cîtuși de puțin îmblînzit. Trebuie să o adori sub aspectul zeiței Kali****, tocmai fiindcă această adorare pare lipsită de logică. Miss Macdaid are în parte dreptate. Îi putem educa pe indieni, le putem hrăni mulțumitor copii, putem încerca să zăgăzuim  molimele, dar pînă în cele din urmă tot natura va ieși învingătoare. Aici, în Ranchipur, am străbătut un drum lung, dar la sfîrșit vom fi înfrînți de India însăși, de acest continent imposibil de cucerit.
Maiorul reluă:
- Mr. Bannerjee nu este înfricoșat de niște vagi simboluri ridicate la rang de zeități, ci de ceva mai sălbatic și mai profund. Este înspăimîntat de India însăși. Zeii sînt doar niște umbre. Seceta, musonii, cutremurele de pămînt, lepra, ciuma, tifosul, arșița soarelui și cerul sterp se află la temelia spaimelor lui. Mr. Bannerjee nu strălucește prin intelegență și își închipuie că zeița Kali este aceea care îl îngrozește. Este conștient, pe bună dreptate, că în ciuda educației sale dobîndită la Oxford***** și a conversațiilor sale despre Londra și Paris, rămîne un indian și orice ar face nu va scăpa de India.
Suspină iarăși, apoi adăugă:
- Poate că și noi vom fi înfrînți. Nu cred că este atît de simplu, precum crede Miss Macdaid. Oricum, facem o încercare. Dar nu este de loc ușor, cînd un întreg popor trăiește sub stăpînirea fricii, nu a unei credințe. Dumneavoastră europenii sînteți pe moarte fiindcă v-ați pierdut credința. Cîteodată cred însă că e mai bine să nu crezi în nimic decît să ai o credință ca a noastră. Noi trebuie să ne înfrîngem teama, negația, vidul. De aici provine și superioritatea amicilor noștri musulmani. Nu-i înspăimîntă nimic, nici cerul și nici pămîntul... nici India nu-i îngrozește. Mai mult ca oricare alții, au reușit aproape să o supună, dar pînă în cele din urmă și au fost înfrînți. N-a fost cucerită nici de englezi. Și ei nu sînt decît niște tolerați pînă într-o zi cînd India, cu toate forțele ei reale și bune, se va răsuci în somn și-i va da peste cap, așa cum i-a dat și pe Asoka******, și pe Alexandru*******, și pe moguli********, și pe tătari, și pe chinezi.
Vocea și ochii Maiorului oglindeau o tristețe și o descurajare pe care Ransome le deslușise și la alți indieni. Dar alături de acestea citi și un fel de mocnire a unui triumf și unei mîndrii izvorîte poate din conștiința că făcea parte din acest vast, necucerit și tragic continent. Maiorul nu avea nici optimismul robust al lui Rașid Ali Khan, atît de mîndru de sîngele său de cuceritor, și nici vioiciunea veselă, de pasăre, a lui Mr. Jobnekar, de curînd eliberat din sclavia apăsătoare a atîtor secole. Maiorul era mai inteligent decît oricare  dintre ei, și pe deasupra mai era înzestrat și cu instinctul și sensibilitatea unei rase și a unei caste a căror vechime putea fi anevoie cuprinsă în unitățile noastre de timp.
Erau moment cînd și pe Maior îl încolțea frica. Și aceasta era fascinația pe care o exercita asupra lui Ransome. Maiorul era un copil, dar în același timp bătrîn ca vremea. Părea să găsească viața prea dureroasă pentru a o purta astfel decît aruncîndu-se în vîrtejul ei și pierzîndu-se în spaima și confuzia iscată. Căci Maiorului nu-i va fi niciodată posibil să se retragă în adînca negare a vieții contemplative.
(...)
>

SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne*********, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 272-276.

NOTE M. T.
* BRAHMÁN, -Ă (‹ fr.) s. n., s. m. și f. 1. Cuvînt sanscrit desemnînd, în gîndirea indiană, absolutul, sufletul universal sau divinitatea impersonală abstractă din care provine tot ce există și din care orice ființă, animal sau plantă, deține o particulă, sufletul individual (ātman). 2. S. m. și f.Membru al clasei sacerdotale considerată cea mai înaltă din cele patru caste principale: avînd ca îndatoriri îndeplinirea sacrificiilor, studiulVedelor și explicarea lor, binefacerile. Sursa: Dicționarul Enciclopedic (1993-2009) (https://dexonline.ro/definitie/brahman) (http://www.hinduwebsite.com/brahmanmain.asp)
** druíd, druizi s. m. Preot celt. Druizii formau o clasă sacerdotală, având o doctrină religioasă proprie, și credeau, printre altele, în nemurirea sufletului și în metempsihoză. Prin atribuțiile lor juridice au avut o puternică influență politică, socială și religioasă în țările celtice (Irlanda, Bretania, Galia). – Din fr. druide, lat. druida. Sursa: D.Religios (1994) (https://dexonline.ro/definitie/druid)
*** Imperiul Roman de Apus (476).
**** Kali = Zeița hindusă a timpului, morții și întunericului, soția zeului Shiva. (http://www.britannica.com/topic/Kali)
***** Oxford = Cea mai veche universitate britanică, înființată în secolul XI. (https://www.ox.ac.uk/about/organisation/history?wssl=1)
****** Asoka (304 î. H. - 232 î. H.) = În timpul domniei sale (270 î. H. - 232 î. H.), imperiul indian Maurya a cunoscut maxima expansiune. A abandonat religia hindusă pentru budism. (http://www.buddhanet.net/e-learning/dharmadata/fdd9.htm)
******* Alexandru cel Mare (359 î. H. - 323 î. H.) = Rege al Macedoniei (336 î. H. - 323 î. H.). În timpul lungii sale campanii în Orient (334 î. H. - 323 î. H.), el a cucerit și vestul Indiei (326 î. H.), limita imperiului său. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/b-t-lia-alexandru-cel-mare-regele-indian-poros)
******** MARII MOGULI, dinastie de cârmuitori ai așa-zisului Imperiu Mogul (1526-1858) din India. Întemeiată de Babur. Reprezentanți de seamă: Akbar, Jahāngῑr, Shah-Dhajan, Aurangzeb ș.a. În 1858 colonizatorii englezi au suprimat oficial dinastia, trecând și India sub cârmuirea directă a Coroanei engleze. Sursa: Dicționar Enciclopedic (1993-2009) (https://dexonline.ro/definitie/mogul) (http://politeia.org.ro/magazin-istoric/civilizatii-india-islamica-mogulii-mughals/24069/)

********* Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)

Vechimea familiei în societatea engleză interbelică (GALSWORTHY 1931)

<
(...)
- Ba nu; am avut o dădacă scoțiană. Ferse e un nume scoțian?
- Poate că la origine. Dar Ferse vine din Sussexul de vest, de undeva din munți - o familie veche.
- Dumneata gîndești că familiile vechi sînt bizare?
- Nu văd  de ce ar fi. Cînd într-o familie veche apare un caz de bizarerie, sare mai mult în ochi, în loc să treacă neobservat. Familiile vechi nu sînt închistate, ca oamenii de la țară.
(...)
- Unchiule, dumneata crezi că vechimea familiilor are importanță în sine?
- Ce înseamnă vechime? Într-un anume sens, toate familiile sînt la fel de vechi. Dar dacă te referi la o anumită calitate datorată împerecherii generațiilor în sînul aceleiași caste, ei bine, n-aș putea spune- există o anumită „rasare”, în sensul în care se poate aplica și la cîini și la cai; dar această trăsătură poate fi obținută în orice circumstanțe fizice favorabile - în depresiunile din preajma mării, de pildă; oriunde există condiții prielnice. O rasă bună generează o rasă bună - asta-i evident. Cunosc sate în nordul Italiei unde nu găsești o persoană de rang înalt; și toți sătenii sînt frumoși și rasați. Dar cîne vorba de progeniturile oamenilor de geniu sau ale celor ce dețin însușirile excepționale care împing oamenii în frunte - mi-e teamă că apare mai degrabă o distorsiune decît o simetrie. cel emai buine șanse le au poate familiile cu origine și tradiție militară sau navală; fizic robust și nu prea multă minte; dar cele din domeniile științei, legii, afacerilor, ajung la distorsiuni.  Nu! Direcția în care cred eu că „vechimea” familiilor are oarecare înrîurire este un mai cert simț al orientării pe care-l dobîndesc copiii lor pe măsură ce cresc, o tradiție statornicită, un obiectiv statornic; și poate că unele șanse mai favorabile pe piața matrimonială; și, în majoritatea cazurilor, se orientează spre și mai multă viață la țară, cu mai mult curaj în a-și însuși o linie proprie și mai multă experiență în adoptarea ei. Ceea ce se numește „rasă” la făpturile umane este mai curînd un atribut spiritual decît fizic. Felul cum gîndești și simți se datorește în cea mai mare parte tradiției, deprinderii și educației. Dar te plictisesc, draga mea.
- Nu, nu, unchiule; mă interesează teribil. Deci dumneata crezi în transmiterea, din generație în generație, a unei atitudini în fața vieții și nu a unor trăsături înnăscute.
- Da, dar aceste două noțiuni sînt foarte strîns îmbinate.
- Și crezi că „vechimea” se perimează și în curînd nu vom mai avea nimic de transmis?
- Mă întreb. tradiția este extrem de puternică și în țara aceasta există un întreg mecanism care o menține vie. Vezi tu, există o sumă de munci directoare care trebuie împlinite; și oamenii cei mai apți pentru asemenea munci sînt cei care, încă de mici copii, au avut experiență în a adopta o linie proprie, și au fost învățați să să nu facă paradă cu vorbe și să ducă lucrurile la îndeplinire pentru că asta-i datoria lor. Ei, de exemplu, conduc departamentele publice și cred că vor continua să le conducă. Dar în zilele noastre, justificarea privilegiului de clasă este să alergi să pici.
- Foarte mulți dintre ei întîi pică și pe urmă aleargă. (...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 135-136.

Caracteristici feminine naționale în secolul XX (GALSWORTHY 1931)

<
(...)
- Înregistrările mele de caracteristici naționale, Dinny; vezi, toate reprezintă femei: franțuzoaice, nemțoaice, italience, olandeze, americane, spaniole, rusoaice; mi-ar plăcea la nebunie să am o miniatură a ta, Dinny. Ai vrea să pozezi unui tînăr pictor?
(...)
- Pentru că, răspunse Sir Lawrence scrutînd-o prin monoclu, tu reprezinți răspunsul la enigma femeii engleze, iar eu colecționez deosebirile esențiale dintre culturile naționale.
- Asta sună teribil de interesant.
- Uită-te la asta. Aici ai cultura franceză in excelsis; inteligență vioaie, spirit hărnicie, hotărîre, simț estetic de natură intelectuală și nu emoțională, lipsă de umor, sentimente convenționale și nu de alt gen, o tendință de posesiunea - observă-i ochii; simț al formei, lipsă de originalitate, o viziune cerebrală foarte clară, dar limitată, nimic visător - temperament iute, dat controlat. Toată dintr-o bucată, dar cu contururi foarte distincte. Iată acum americanca de un tip mai rar, varietatea cultivată, de vîrf. Observă-i mai ales expresia, parcă ar ține în gură o prăjitură invizibilă, de care ea însă e conștientă; în ochi are o întreagă baterie, de care va face uz însă cu chibzuință. Se va păstra bine pînă la sfîrșitul zilelor ei. Bun gust, numeroase informații, nu prea multă învățătură. Uite-o pe nemțoiacă! Mai puțin controlată din punct de vedere emoțional, și cu mai puțin simț al formei decît fiecare dintre celelalte două, dar avînd în schimb o conștiință; foarte muncitoare, un puternic simț al datoriei, nu prea mult gust, un umor cam greoi. Dacă nu bagă de seamă, o să se îngrașe. Sentiment din belșug, bun-simț sănătos din belșug. Mai receptivă în toate domeniile. Poate că nu-i un specimen foarte reprezentativ. Nu găsesc alta. Uite-o pe italianca mea de frunte. E interesantă. Frumos smălțuită la suprafață, dar cu ceva sălbatic - hai să spunem natural, dedesubt. Poartă o mască, frumos cizelată, frumos aplicată, dar susceptibilă să cadă. Știe ce vrea, poate chiar prea bine, procedează după capul ei cînd poate, și cînd nu poate, procedează după capul altuia. Poetă numai în raport cu simțurile. Sentimente puternice, domestice și de alt fel. Lucidă cînd e în primejdie, foarte curajoasă. se enervează ușor. Gust fin, supus la mari erori. Nici o dragoste pentru natură, de astă dată. Hotărîtă din punct devedere cerebral, dar inactivă și doritoare de cunoaștere. Și acum, urmă Sir Lawrence înfruntînd-o brusc pe Dinny, voi avea specimenul englez de frunte. Vrei să auzi cum e?
- Ajutor!
- O! Voi fi foarte impersonal. Aici avem de-a face cu o stăpînire de sine dezvoltată și controlată pînă la punctul în care se transformă în nestăpînire de sine. La această doamnă, propriul eu se amestecă întruna, nepoftit. Se observă un simț al umorului, nu lipsit de inteligență, care denunță și sterilizează orice alt simțămînt. Ne izbește ceea ce am putea numi o expresie de interes nu atît domestic, cît public sau social, care nu e comun și altor tipuri. Descoperim un soi de transparență, ca și cum aerul și roua au pătruns în sistemul interior. Constatăm o lipsă de precizie, precizie în a învăța, în a acționa, în a gîndi, în a judeca, în schimb aflăm decizie. Simțurile nu sînt prea dezvoltate; emoțiile estetice sînt stîrnite mai curînd de obiective naturale decît artificiale. Îi lipsește capacitatea femeii germane; claritatea franțuzoaicei; dualitatea sau pitorescul italiencei; fermitatea disciplinată a americancei; dar există un ce curios - te voi lăsa pe tine draga mea să-i descoperi denumirea - care mă fac foarte dornic să te am în colecția mea de culturi naționale.
- Dar eu nu sînt cîtuși de puțin cultivată, unchiule Lawrence.
- Am folosit acest cuvînt infernal în lipsa altuia mai potrivit, și prin cultură nu înțeleg învățătură. Înțeleg amprenta lăsată de ereditate plus educație, cele două considerate strict laolaltă. Dacă franțuzoaica aceea ar fi avut educația ta, Dinny, tot n-ar fi avut amprenta ta; după cum și tu, cu educația ei, n-ai fi purtat amprenta ei. Acum privește-o pe rusoaica asta de dinainte de război*; mai fluidă și mai fluentă decît oricare dintre celelalte. Am găsit-o la Caledonian Market. Femeia asta trebuie să fi dorit să pătrundă adînc în orice trăire, dar fără să fi întîrziat prea mult asupra unui lucru. Pariez că a trecut prin viață în pas rapid și că așa continuă să treacă, dacă mai trăiește; se poate extrage mult mai puțin din portretul ei decît s-ar putea extrage din tine. Fața ei îți dă senzația că a trăit multe emoții, care au consumat-o însă în mai mică măsură decît pe oricare dintre celelalte. Uite-o pe spaniola mea; poate cea mai interesantă dintre toate. O femeie crescută departe de bărbați; bănuiesc că-i un tip mai rar. Avem de-a face aici cu o anumită blîndețe, amprenta evlaviei; nu prea multă curiozitate, nu prea multă energie, remarcabilă mîndrie, foarte puțină îngîmfare; ar putea nutri pasiuni devoratoare, nu crezi? Și s-ar putea să fie și foarte puțin accesibilă în discuții.
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 91-93.

NOTĂ M.T.
* Primul Război Mondial (1914-1918). Gravele pierderi suferite de Rusia în acest război total au condus la revolușia din fenruaire 1917, soldată cu abdicarea țarului și urmată de lovitura de stat bolșevică din 25 octomrbie / 7 noiembrie. Ca urmare a acestor evenimente mulți membri ai aristocrației și burgheziei ruse au emigrat în Europa. (http://migratia-popoarelor.blogspot.ro/2014/05/migratii-umane-in-perioada-interbelica.html)

O moșieră neobișnuită în Rusia secolului XIX (TURGHENIEV 1852)

<(...)
Tatiana Borisovna e o femei de vreo cincizeci de ani, cu ochi mari, cenușii și bulbucați, cu un nas puțintel turtit, obraji rumeni și bărbie dublă. Fața ei e numai bunătate și blîndeță. A fost măritată pe vremuri, dar a rămas de timpuriu văduvă. E o femeie cu totul deosebită. Trăiește retrasă, fără a-și părăsi vreodată moșioara, cu vecinii se vede rar, nu primește în casă și nu-i plac decît oamenii tineri. Se trage dintr-o familie de moșieri foarte săraci și nu a primit nici un fel de educație, adică nu vorbește franțuzește; nici măcar la Moscova nu a fost vreodată, dar, cu toate aceste lipsuri, are un fel de-a fi atît de simplu și de plăcut, simte și gîndește atît de spontan, e atît de puțin molipsită de obișnuitele cusururi ale micilor moșierițe, încît, pe drept cuvînt, nu poți să n-o admiri... Într-adevăr: o femeie care stă tot timpul la țară, într-un fund de provincie, și totuși nu bîrfește, nu vorbește cu voce pițigăiată, nu face reverențe, nu-și pierde cumpătul, nu se sufocă, nu tremură de curiozitate... e o adevărată minune! Umblă întotdeauna îmbrăcată într-o rochie de tafta cenușie și c-o bonetă albă cu panglici lungi, liliachii; îi place să mănînce, dar fără lăcomie: dulcețurile, conservele și murăturile le lasă pe seama chelăresei.
Bine, dar atunci cu ce se îndeletnicește toată ziua? mă veți întreba. Citește? Nu, nu citește; la drept vorbind, cărțile nu se tipăresc pentru dînsa... Cînd n-are mosafiri, Tatiana Borisovna șade la fereastră și împletește ciorapi; asta  - iarna; vara se duce în grădină, răsădește flori și le udă, se joacă ceasuri întregi cu pisoii, dă porumbeilor de mîncare... Cu gospodăria nu se prea ocupă.
(...)>

SURSA
Ivan Turgheniev, Tatiana Borisovna și nepotul ei: Ivan Turgheniev, Povestirile unui vînător, trad. M. Sadoveanu, ed. Albatros, București, 1989, p. 211.

Gala Națională a Voluntarilor („GAZETA VOLUNTARIAT” 2013)

 „Gazeta de Voluntariat”, decembrie 2013

2 Gala Națională a Voluntarilor
De ce Gala Națională a Voluntarilor?
De ce organizăm competiția?
Competiția Gala Națională a Voluntarilor 2013 are 4 categorii și 22 de secțiuni

3 Ambasadorii voluntariatului în România - Raed Arafat, Călin Goia, Valeria Răcilă van Groningen, Irina Păcurariu, Damian Drăghici, Margareta Pâslaru, Zoli Toth, Marius Manole

4 Finaliști Voluntarul Junior
Mădălina Tămaș - Team four Youth Association
Ana Maria Roth - Asociația Manieres
Anca Elena Moței - Asociația Impact Bistrița
Ioan Vladimir Vîntu - Asociația Grupurilor Locale de Tineret Constanța
Tobias Cătălin Pasăre - Asociația Impact Bistrița
Andreea Cordon - Asociația Absolvenților Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia

5 Finaliști Voluntarul Senior
Mihaela Stăncele - Organizația Salvați Copiii Dolj
Iulia Cristina Besnea - Comitetul Național Român pentru Drepturile Copilului Constanța
Ecaterina Coltz - Asociația Societatea de Salvare București
Daniela Lupiș - Fundația Noi Orizonturi
Steluța Manolache - Fundația Chance for Life
Irina Eva Lițcanu - Organizația Națională Cercetașii României

6 Finaliști Artă și Cultură

6 Finaliști Social

7 Finaliști Protecția Mediului și a Animalelor

7 Finaliști Sport și Recreere

7 Finaliști Educație

8 Finaliști Sănătate

9 Finaliști Activism și Drepturile Omului

9 Finaliști Tineret

10 Finaliști Corporativ

10 Finaliști Centrul de Voluntariat al anului

11 Finaliști Proiectul de Voluntariat al anului - Activism și Drepturile Omului

12 Finaliști Proiectul de Voluntariat al anului - Artă și Cultură

13 Finaliști Proiectul de Voluntariat al anului - Corporativ

13 Finaliști Proiectul de Voluntariat al anului - Educație

14 Finaliști Proiectul de Voluntariat al anului - Protecția Mediului și a Animalelor

15 Finaliști Proiectul de Voluntariat al anului - Social

16 Finaliști Proiectul de Voluntariat al anului - Sport și Recreere

17 Finaliști Proiectul de Voluntariat al anului - Tineret

18 Juriu 

19 Interviuri - Parteneri
Corina Vasile - Raiffeisen Bank
Mona Nicolici - OMV Petrom România
Alina Cristea - Holcim România

20 Parteneri Strategici -  Raiffeisen Bank; Petrom
Instituții susținătoare - BNR; Ministerul Turismului și Sportului; Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice; Comisia Europeană; ANPDEPF
Parteneri - Holcim
Susținători - GSK; Ursus; Pfizer; Enel; Privileg Catering
Parteneri Media - CSR Media; Gala Societății Civile; 3 Al Treilea Sector; Cariere; E-Jobs; HR Club; NongUVERNAMENTAL; PR Wave; Responsabilitate Socială; Stiriong.ro; Asociația Empower; ProVobis; Blogunteeer.ro

O familie engleză de confesiune anglicană din secolul XIX (C. BRONTE 1849)

În 1849, scriitoarea engleză Charlotte Bronte a publicat romanul social Shirley. Acțiunea se petrece în regiunea nordică industrială Yorkshire, în 1811-1812, în plină expansiune a sistemului social-economic capitalist. Autoarea prezintă, din perspectiva romatica a epocii sale, familia provincială Sympson de confesiune anglicană. Anglicanismul este curentul protestant majoritar în Anglia, impunerea sa fiind inițiată în secolul XVI de regele Henric VIII Tudor și finalizată de fiica sa Elizabeta I. Monarhul a devenit capul Bisericii Angliei, a cărei conducere executivă revine arhiepiescopului de Canterbury. Desprinsă din Biserica Catolică în cadrul fenomenului religios european al Reformei din secolul XVI, Biserica Anglicană este cea mai apropiată din punct de vedere dogmatic și structural de Biserica Catolică dintre toate curentele protestante europene.

<(...)
Sympsonii erau anglicani evlavioși și bineînțeles că o întîmpinară pe nepoata parohului cu toată curtenia. Domnul Sympson se dovedi un om de o respectabilitate fără cusur, cu un temperament cam neliniștit, principii cucernice, dar concepții de viață mondene; soția sa era o femeie bună, răbdătoare, drăguță și cu o educație aleasă. Fusese crescută într-un sistem de vederi înguste - ținea morțiș la cîteva prejudecăți; nimic mai mult decît un pumn de buruieni amare; puține preferințe, diluate pînă ajungeau să-și piardă orice urmă de savoare naturală, și cu nici un fel de condiment utilizat la gătit; cîteva principii excelente, preparate întro crustă rigidă de bigotism, destul de greu de digerat; și era mult prea supusă ca să se plîngă vreodată de o asemenea dietă, sau să pretindă măcar o firmitură în afara ei.
Fetele erau cu adevărat exemplare pentru persoanele de același sex cu ele.  Erau înalte și aveau nasuri de tip roman; primiseră o educație fără cusur; tot ce făceau era bine făcut. Istoria și cărțile cele mai serioase le îmbogățiseră mintea. Erau înzestrate cu principii și păreri ce nu admiteau să fie clintite nici o iotă. Ar fi fost greu de găsit oriunde altundeva vieți, simțăminte, maniere și obiceiuri mai strict stabilite. Știau pe de rost un anumit cod al domnișoarelor de pension, unde se găseau adunate reguli privind vorbirea, comportamentul etc.; niciodată nu se abăteau de la ciudatele lui mici prevederi pragmatice; și priveau cu tainică oroare exprimată în șoapte orice încălcări săvîrșite de alții. Oroarea inspirată de Disperare nu mai constituia un mister pentru ele - descoperiseră acest Sentiment inexprimabil în acea trăsătură pe care alții o numesc Originalitate. Cu o rapiditate excepțională sesizau semnele acelui rău; și ori de cîte ori  îi dădeau de urmă - fie în priviri, fie în vorbe, fie în fapte, fie că îl identificau în stilul proaspăt, viguros al unei cărți, ori îl auzeau într-un limbaj interesant, lipsit de banalități, pur, expresiv - se cutremurau, se fereau de el. Primejdia le stătea deasupra capului, amenințarea le călca pe urme. Ce era acest straniu lucru? Fiind de neînțeles, nu poate fi decît rău. Să-l denunțăm și să-l punem în fiare.
Henry Sympson - singurul fiu și cel mai mic dintre copiii familiei - aveau cincisprezece ani. De obicei stătea împreună cu preceptorul; dacă se despărțea de el, o căuta pe vara lui, Shirley. Băîatul acesta se deosebea de surori; era mărunțel. șchiop și palid; ochii mari îi luceau oarecum stins în orbitele adînci; erau, într-adevăr, cam șterși - însă se arătau în stare și să se lumineze; cîteodată puteau nu numai să strălucească, ci să și scînteieze; emoțiile puternice păreau capabile să dea culoare obrajilor și hotărîre mișcărilor lui de invalid. Mama îl iubea pe Henry; considera toate ciudățeniile lui ca semnul unei predestinări; recunoștea că nu e la fel ca alți copii; îl socotea o nouă întruchipare a lui Samuel - cel ales de Dumnezeu încă de la naștere; era deci menit carierei preoțești. Cum nu-l înțelegeau, domnul și domnișoarele Sympson îl lăsau de cele mai multe ori singur. Shirley făcu din el copilul ei favorit; iar el o transformă pe Shirley în tovarăș de joacă.
(...)>

SURSA
Charlotte Bronte, Shirley, vol. II, trad. D. Mazilu, edit. Clip Impex, București, p. 128-129.

Bazele educației românești (VLĂDUCĂ 2013)

 Ioan Vlăducă, Bazele educației românești, vol. I, Fundația Sfinții Martiri Brâncoveni, Constanța, 2013

5 Introducere

6 Trăsăturile neamului românesc

9 Scopul educației românești

10 Principiile educației românești
Principiul Adevărului
Principiul binecuvântării
Principiul comuniunii
Principiul virtuții
Principiul patriotic
Principiul mediului educativ
Principiul muncii
Principiul talanților
Principiul adecvării
Principiul continuității și corelației
Principiul prezentării istorice
Principiul legării teoriei cu practica
Principiul participării active
Principiul pregătirii pedagogice
Principiul educației temeinice
Principiul întemeierii cauzale
Principiul armoniei
Principiul diferențierii
Principiul personalității
Principiul echilibrului între competiție și cooperare
Principiul perspectivei teologice
23 Folosul duhovnicesc al științelor

25 Pericole majore
Mărginirea
Suprasolicitarea
Uniformizarea
Magia
Păgânismul

29 Educația în familie

34 Educația în grădiniță

36 Educația în școală
Principii generale
Programa școlară
Manuale școlare
Limba română
Istoria
Astronomia, Geografia și Geologia
Pedagogia
Psihologia și Sociologia
Economia
Filosofia
Limbile clasice
Limbile moderne
Logica și teoria cauzalității
Matematica și Informatica
Fizica
Chimia
Biologia
Muzica și Educația muzicală
Desenul și Educația plastică
Tehnologia și Educația tehnologică
Educația fizică
Educația ortodoxă
Dirigenția

Utilizatorul de bibliotecă publică în Republica Moldova (KULIKOVSKI 2007)

Lidia Kulikovski, Exploatarea conceptuală a relației cu utilizatorul: contexte actuale și emergente,„Lectura”, Biblioteca Județeană Cluj, Cluj-Napoca, s. n., IV, 3-4, 2007, 24-28.

„Ce vrea de fapt omul, utilizator al bibliotecii?” Unele încercări de a afla au sintetizat niște răspunsuri: vrea educație, formare, comunicare, divertisment, socializare, întâlnire - întâlnire cu ceilalți ca el. Sun necesități vitale, năzuințele fundamentale și personala înțelegere de sine a omului care-l situează/plasează în centrul circuitului social.
Bibliotecile sunt instituții orientate spre utilizator. Cercetările biblioteconomice confirmă o lungă tradiție de orientare spre utilizator în procesul de justificare și dezvoltare a operațiilor de bibliotecă. Acest curent se cunoaște și se utilizează în științele sociale sub numele userism.
Dar să trecem în revistă evoluția termenului, numit acum utilizator: cititor (de la origini până prin anii 80 ai sec. 20) - beneficiar (se mai utilizează, dar se consideră depășit de la sfârșitul sec. 20) - client (începutul sec. 21, dar nu a rezistat în bibliotecile noastre) - utilizator (aceeași perioadă - curent) - consumator (paralel cu utilizatorul și pentru viitor) - patron (mai rar, dar totdeauna când este vorba de interese). Noul Dicționar Universal al Limbii Române (Chișinău, Litera, 2006, 1676 p.) dă următoarele semnificații pentru categoriile de mai sus: Cititor - persoană care citește (nu este referire la persoana care citește în bibliotecă, însă se dă cititor de stele - astrologii, cititor ca funcționar de contoare); Consumator - 1.persoană care cumpără mărfuri pentru întrebuințare personală, 2.persoană care cumpără alimente; Client - persoană care cumpără regulat de la un magazin sau consumă într-un local public); Utilizator - persoană care utilizează ceva, utilizator de servicii. Alături de acești termeni, se utilizează în ultimii ani și sintagma consumatori de informație, căutători de informație.
Dacă ne referim la ultima decadă a sec. 20, cercetarea semnifică utilizarea noțiunii de utilizator și evidențiază explicit paradigma orientarea spre utilizator. Unii cercetători au criticat această paradigmă. Similar, cercetarea activității de informare și achiziții identifică schimbări spre orientarea către utilizator în aceeași decadă. Acest concept  se adâncește cu recunoașterea opțiunilor doctrinare manifestate. La nivel doctrinar putem găsi și evidenția expresii mai clasice de orientare spre utilizator. Cel mai bun și clasic exemplu ni-l oferă Legile lui Ranganathan, cunoscute ca 5 legi ale biblioteconomiei:
1. cărțile sunt pentru cititori
2. fiecărei cărți - cititorul său
3. fiecărui cititor - cartea sa
4. salvează timpul cititorului
5. biblioteca este un organism în creștere
Viziunea lui Ranganathan reflectă excelent paradigma userismului. Conform acestor legi, rațiunea existenței și funcționării, dezvoltării bibliotecii constă în legătura dintre bibliotecă și utilizator, în utilizarea ei. Specialiștii consideră L. R. un exemplu de interpretare desăvârșită a conceptului de orientare spre utilizator, deși elaborate cu 76 de ani în urmă (1931). Deci, putem spune că avem o lungă tradiție a userismului, avem și aproape o tot atât de lungă tradiție de cercetare a percepției acestei paradigme în domeniul biblioteconomie.
Acest concept și percepția lui s-au accentuat în ultimii ani și reflectă o abordare a percepției mai generală - culturală și societală. Această abordare, mult mai largă, scoate conceptul din limitele domeniului biblioteconomic. Creșterea atenției asupra userismului în gândirea biblioteconomică poate fi înțeleasă doar în relație cu prevalența punctelor de vedere realistice asupra societății. Astzăi habitatul uman se reduce la client, cumpărător, tip, individ. Specialiștii societali consideră că, reducând habitatul uman la client, cumpărător, consumator, utilizator - societatea devine piață, magazin.
Sistematizând punctele de vedere ale specialiștilor în teoria societală și pe cele din domeniul biblioteconomic, putem distinge între o orientare valoroasă și relevantă spre utilizator, și alta naivă, ideologică. prima se referă la cea venită mai târziu, când interesele utilizatorilor erau asumat ca unică posibilitate rezonabilă de operare a bibliotecii. Aceasta poate fi ilustrată printr-un exemplu simplu:
1. Bibliotecile există pentru utilizatori. De aceea interesele lor trebuie să fie baza operațiilor bibliotecare.
2. Bibliotecile există pentru autori, scriitori. De aceea interesele lor trebuie să fie incluse, ca centrale, în politicile de bibliotecă. Acest argument se referă alături de altele la poziția libertății cuvântului într-un mediu societal și ideologic în care au fost constituite bibliotecile. Bibliotecile sunt partea componentă a spațiului public, unde cetățeni participă la diverse dispute culturale și politice. Sau mai există un postulat:
3. Bibliotecile există pentru societate și trebuie să servească interesele societății, ale statului.
Suntem de acord că aceste trei aserțiuni nu se exclud reciproc și, cu siguranță, interesele societății, ale statului, sunt aceleași cu ale cetățenilor și, deci, argumentele 1 și 2 sunt incluse în argumentul 3. Mai mult, aceste interese au fost asumate prin tradiție, istorie, origini.
Alte tratări - interesele individuale se reduc la interesele colective prin cultura colectivă, care contribuie la cererea și formarea individuală. Acest tip de asumare este recalcitrantă și se bazează pe o idee irealistă, naivă despre stat. Interesele celor trei argumente nu pot fi discutate fără relația  mutuală de reciprocitate, și nu putem să le reducem la una singură fără probleme.
Din punctul de vedere al tendințelor actuale societale, argumentul 3 nu este un concept străin, nici  straniu și poate fi justificat în mai multe feluri. În societatea unde tendințele individuale sunt strict asociate cu eficiența economică, educație și cultură, dezvoltare, totuși, nu întotdeauna sunt bazate doar pe interesele individului, cetățeanului sau „utilizatorului”.Cultura și comunitatea au caracter societal și colectiv. Cultura nu poate apărea doar din interese individuale sau ca și manifestare a societății și statului, dacă le înțelegem prin „moralitatea obiectivă” a lui Hegel.  Unii specialiști apără punctul de vedere că istoria comună acoperă interesele, dorințele, visurile consumatorilor, utilizatorilor sau individualilor.
O concluzie la cele expuse este că teoria biblioteconomică nu poate exista separat de teoriile culturale și societale. De fapt, ea trebuie văzută ca subordonată esențial ideii culturale și societale. Dacă aceasta este așa, înseamnă că teoria biblioteconomică nu poate să-și asume percepția culturală fictiv, superficial, fără a reflecta. Evident că trebuie să bazăm teoria biblioteconomică pe percepțiile culturale și sociale, evident că trebuie să luăm în calcul disputele despre cultură și societate fără a ne limita la tendințele curente. În consecință, ideile despre societatea informației, adoptate ca manifest politic, nu pot servi ca bază, fundament pentru o serioasă teorie biblioteconomică, dar nici nu pot fi ignorate total, pentru că este fapt social și politic.
Probabil toate conceptele culturii și societății prin esența lor sunt concepte deschise și este natural și justificat pentru domeniul biblioteconomic să aibă punctele de vedere proprii, să vorbească despre aceasta, despre elementele care le leagă mai strâns și care îmbogățesc tabloul general societal.
Conceptul userismului va rămâne vital și în biblioteconomia viitorului. Mai mult - roboții, nanotehnologia, accesul global al rețelei Internet dezvoltă și adâncesc acest concept, iar utilizarea lui va fi un proces mai inteligent și foarte personalizat. Biblioteca, în general, trebuie să analizeze perspectiva utilizatorilor: va mai avea cineva nevoie de serviciile bibliotecii într-o nanolume?
Mutările tectonicii biblioteconomiei se  fac mai simțite acum când biblioteca pierde în fața Internetului... Utilizatorul de azi trăiește într-o societate hibridizată. Utilizatorul viitor va trăi în societatea virtuală și, deci, va fi generația digitală. Cyberytilizatorul vrea altceva decât portretul clasic, de templu sacru, al bibliotecii și bibliotecarului, de Giuseppe Archimboldo. Jenny Levine, bazându-se pe Manifestul social al utilizatorului, a elaborat Manifestul utilizatorului on-line, care cuprinde doleanțele utilizatorului de servicii electronice:

• vreau să spun ce am de spus, deci biblioteca trebuie să furnizeze mecanismele pentru ca aceast să se întâmple on-line
• vreau să știu când ceva nu e în regulă și ce face biblioteca ca să fixeze și remedieze aceasta
• vreau să ajut ka formarea, elaborarea, cizelarea, îmbunătățirea și îmbrăcarea serviciilor în haina care să le facă mai utile și mai ușor regăsibile
• vreau să mă conectez cu alții pentru a-mi împărtăși interesele
• vreau să utilizez serviciile bibliotecii în funcție de programul meu, nu al bibliotecii. Nu mă privește că-i noapte, ziuă, duminică, Crăciun ori Anul Nou.
• vreau să știu cum funcționează/activează biblioteca
• vreau să spun bibliotecii când nu pot respira de insatisfacție sau de furie. Voi fi fericit să vă spun care lucruri le faceți bine...
• vreau să interacționez cu instituții care activează într-o manieră transparentă și etică
• vreau să știu ce se va petrece mai departe. Trebuie să fim în parteneriat ... Unde mergem?

Acest manifest este bazat pe punctele de vedere ale masei critice ale utilizatorilor care consideră serviciile on-line ca parte a vieții lor zilnice.

Rapiditatea cu care se modifică necesitățile consumatorilor se reflectă în graba cu care consumatorii se leapădă de fidelitatea față de produse și de mărcile de fabricație, spunea Alvin Toffler la sfârșitul anilor 60. Biblioteca era o preferință durabilă a indivizilor. Preferința durabilă, fidelă pentru serviciile bibliotecii a început să se șubrezească după apariția Internetului, care oferă servicii noi și diverse cu așa rapiditate și frecvență că bibliotecarii amețesc.

Bibliotecile vor rămâne instituții informaționale utile dacă vor fi în stare să producă cel mai tranzient și durabil produs - experiența umană. Futurologii prezic că biblioteca va deveni un site al experienței umane. Sloganul bibliotecii moderne pentru utilizatorul modern este: oricând, oriunde și în formatul pe care-l dorești. Acest slogan cere o rețea socială cu instrumente și practici care facilitează inter-relația cu utilizatorul, impune implicarea utilizatorului, solicită creativitatea lui.
Având și utilizând aceste instrumente și practici, utilizatorii vor fi susținătorii, apărătorii instituției bibliotecare, vor fi oxigenul necesar bibliotecii pentru a asigura sustenabilitatea instituției - doar în colaborare cu utilizatorii biblioteca poate fi puternică, importantă în prezent și pe viitor.
Printr-un management bun al reprezentărilor noastre on-line putem controla identitatea noastră on-line. Aceasta înseamnă că oferind utilizatorilor noștri avantaje de a utiliza intrumente ca Open ID, blogosfera, wikisfera, syndikasfera, putem asigura capabilitatea noastră de a reuși într-o varietate de servicii complementare. S-ar părea că realizarea sloganului poate satisface orice individ. Afirmația aceasta este debatabilă. Nici o instituție informațională, nici chiar net-ul nu poate satisface orice individ.
Conceptul de utilizator în era Net-ului trebuie studiată nu numai sub aspectele evoluției conceptuale, satisfacerii etc. El trebuie studiat în raport cu contextul în care-i plasat. Conceptul de  utilizator îl întâlnim în diverse contexte comunicaționale/informaționale. Cercetările actuale biblioteconomice ar trebui să distingă aceste contexte.
Contextele care ar trebui studiate sub aspectul utilizatorului includ:
1. utilizatorul - comunicator- în sensul comunicării dorințelor, necesităților informaționale, serviciilor, schimbărilor pe care le vrea, ideilor, propunerilor - comunicarea utilizatorului cu personalul bibliotecii, participarea utilizatorului la activități ca organizator, coautor etc.
2. utilizatorul - căutător de informații - virtual acest tip acoperă toate contextele, dar uneori este nevoie de obiective separate, aparte de cercetare - ca utilizator de informații genealogice, informații specializate sau noutăți.
3. utilizatorul - recipient al serviciilor de bibliotecă - cercetarea acestui aspect identifică zonele de succes și insucces la serviciilor oferite de bibliotecă, el fiind evaluatorul primar al serviciilor

4. utilizatorul -utilizator de informație - de cele mai multe ori evaluăm acest aspect. Facem diverse bilanțuri, cât au citit, au împrumutat, au vizitat web-ul utilizatorii noștri. Calculăm per utilizator total, per utilizator activ... Rezultatele acestor cercetări servesc doar la elaborarea politicilor manageriale.
5. utilizatorul - utilizator de sisteme integrate de bibliotecă - interacțiunea utilizatorului de instrumente, produse, sisteme, pentru reprezentări, stocare, conservare, recuperare, conversie și reconversie - aici biblioteca acționează în numele utilizatorului, dar ca oricare altă acțiune de îmbunătățire se face subiectiv (pentru comoditatea bibliotecarului) sau sub influența mijloacelor financiare.
6. biblioteca ca utilizator al Net-ului, bazelor de date și cataloagelor, iar utilizatorii sunt o resursă de dezvoltare a bibliotecii.
Care din aceste aspecte sunt mai aplicabile în studiul utilizatorilor? Este clar că utilizatorul este afectat de toate cele 5 variabile. Schimbările necesităților utilizatorilor cer schimbări în redefinirea sarcinilor, obiectivelor; sau schimbările tehnologice pot oferi servicii informaționale, care mai înainte erau imposibile; schimbarea nevoilor utilizatorilor poate cere personal calificat în diferite domenii; sau creșterea numărului de utilizatori poate dicta noi structuri organizaționale (noi servicii pentru diverse grupuri speciale sau filiale). Exemple sunt foarte multe, iar cercetarea utilizatorilor poate servi pentru a urmări:

• utilizatorii vs structura organizațională
• utilizatorii vs obiectivele de servire performantă
• utilizatorii vs angajații care-i servesc
• utilizatorii vs tehnologia utilizată
• utilizatorii vs ambientul interior, spațiu, condiții

Modelul emergent de bibliotecă - Biblioteca 2.0, care va fi biblioteca -web, cum s-a remarcat mai sus, cuprinde toate contextele enumerate și toate sunt subordonate necesităților utilizatorilor. Biblioteca 2.0 generează un nou model de relație cu utilizatorul, de fapt cu comunitatea utilizatorilor. Temelia conceptuală a acestui model de relație cu utilizatorul bazată pe prezența utilizatorului - prezența pe web-ul bibliotecii, prezența în serviciile multimedia - împreună cu biblioteca, cu bibliotecarul, se definește clar ca necesitate de dezvoltare a bibliotecii viitoare.
O încercare de a cerceta perspectiva utilizatorilor a fost studiul internațional, organizat de OCLC, Percepția bibliotecarilor și a resurselor informaționale, publicat în 2005. Studiul se consideră valoros și relevant - a adunat mai mult de 270 de mii de puncte de vedere ale utilizatorilor, a cuprins 3.300 de persoane - respondenți din 6 țări - Statele Unite, Regatul Unit, Canada, India, Singapore, Elveția. Rezultatele obținute raportează următoarele: astăzi utilizatorul aflat în căutarea informației preferă motoarele de căutare internet; este în general satisfăcut de calitatea și cantitatea informației găsită pe web, preferă self-serve; preferă utilizarea metodelor alternative de căutare, ca de exemplu Google, decât utilizarea serviciilor tradiționale de referință; compară Google cu biblioteca, găsindu-i punctele vulnerabile în promptitudinea, plinătatea, calitatea servirii; utilizează biblioteca doar pentru cărți, pentru că utilizatorii nu sunt întotdeauna satisfăcuți  și nici nu știu de serviciile electronice pe care le furnizează  biblioteca; preferă biblioteci calde, echipate, mobilate, cu un personal binevoitor, inteligent, capabil să-i consilieze, îndrume, ajute; utilizatorii actuali trăiesc într-o lume mai colaborativă, fără granițe între școală, casă, muncă, joacă și studiu, vor ore de funcționare care să coincidă cu stilul lor de viață - până seara târziu și în week-end-uri.
Importanța acelui studiu rezidă anume în creionarea unui portret colectiv al utilizatorului societății cunoașterii. Rezultatele studiului în mare măsură au răspuns la întrebarea  ce vrea utilizatorul? Este și un instrument util bibliotecarilor, ca să cunoască asupra căror elemente și momente să-și focalizeze eforturile viitoare.
Orice pronostic am face astăzi, va fi mult mai mult speculativ decât predictiv. Deci nu facem pronosticuri, tragem concluzii: trebuie să explorăm conceptual relația cu utilizatorul ca element vital pentru dezvoltări bibliotecare viitoare, să furnizăm exact contextul electronic inovativ de care are nevoie utilizatorul modern.

„Parteneriat educațional” (NICULAI 2003)

 director Nițu Niculai, Parteneriat educațional, „Tomis”, Constanșa, iunie 2003

Liceul „Mihai Eminescu” realizează din 1995 un parteneriat educațional cu Liceul d Asvenieres din Laval, al cărui proiect este cunoașterea reciprocă a sistemelor de învățământ din cele două țări. Partea franceză beneficiază nu numai de un program instructiv-educativ, ci și de cursuri de învățare a limbii române.

În perioada 2-12 mai, L. M. E. a primit vizita unui grup de 11 elevi însoțiți de profesorii Claude Crabouillet și Bernard Chevral. Aceștia au vizitat obiective turistice și arheologice din Constanța, mănăstirile din sud-vestul Dobrogei și complexul arheologic Adamclisi, litoralul românesc, portul maritim, fabrica de pâine Dobrogea.

Evocarea acestui eveniment intercultural reprezintă o ocazie pentru conducerea L. M. E. de a mulțumi acelora care au contribuit la o organizare coerentă a unui program atractiv și agreabil pentru oaspeții francezi. Dintre aceștia, profesorii organizatori ai L. M. E. primesc oficial gratitudinea din partea direcțiunii: Sandală Simion, Laura Mavrodin, Carmen Stoenciu.

Civismul la Timișoara și Cluj-Napoca (MARIN 2002)

F. Marin, Between Words and Reality. Victor Neumann - un politician al istoriei, „Tomis”, Constanța, decembrie 2002, p.80.

Volumul Between Words and Reality semnat de Victor Neumann aduce o nouă perspectivă în cercetarea istorică privind marile epoci și evenimentele reper din punctul de vedere al minorității, fie că e vorba de o minoritate etnică și/sau religioasă, fie că este vorba de o minoritate a elitelor intelectuale timișorene, care au făcut posibilă prezervarea unui set de valori interbelice, fundamentale în definirea unui spirit liber.

(...)

Cel de-al doilea capitol, Civic Culture in Banat and Transilvania. The Role of Timișoara in the 1989 Transformation of Romanian Political Order este o odă Timișoarei, model cultural central european. Dimensiunea care distinge Timișoara de restul orașelor românești este, în accepțiunea lui Neumann, civismul. Trebuie subliniat  faptul că nu numai Timișoara a întreținut o maximă deschidere către vest, a încercat sincronizarea permanentă cu Europa, a respins sistemul totalitar, a resimțit necesitatea schimbărilor profunde; interesul declarat al autorului face ca poziția dominantă, reperul chiar cu sensul de axis mundi, să revină Timișoarei. În capitolul următor, deși se anunță discutarea schimbărilor politice la nivel național, comentariul vizează germenii schimbărilor ulterioare așa cum s-au promovat de cei doi poli de putere care își vor disputa întâietatea: leit-motivul Timișoara - focarul inițiativelor - și București, centrul decizional, politic, legislativ, acaparator al marilor desfășurări de protest post decembriste, loc într-o geografie culturală balcanică.

Învățământul universitar clujean face obiectul studiului Civic Education and Human Rights in Romania ca exemplu intercultural perfectibil. Premisele istorice și filosofice ale fenomenului sunt invocate pentru a asigura un cadru larg teoretic unei probleme atât de aplicate. Din simpla enumerare a atribuțiilor Ministerului Educației în conformitate cu legea învățământului din 1995 rezultă centralismul sistemului în detrimentul unei autonomii funcționale care să se manifeste și prin inserarea elementelor de specificitate zonală, de identitate minoritară în sistemele de învățământ, eludând dreptul menționat în constituție de a conserva și a exprima identitatea. Propunerile pe care le face Neumann ar trebui cunoscute și în alte  spații de interferențe culturale și religioase, cum ar fi Dobrogea, fără a ajunge însă la discriminări pozitive. Astfel privite lucrurile, concluzia că rolul Învățământului din perspectivă multiculturală ar trebui să crească prin promovarea unei autentice toleranțe în soluționarea exceselor naționaliste se impune. Restrângerea la un singur caz - Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj - are însă neajunsul de a avea tentația generalizării unei soluții ce pare viabilă local, dar inacceptabilă altundeva. În încheierea capitolului, zonele de frontieră sunt caracterizate drept zone ale dialogului intercultural, cât și ale dialogului transnațional. Documentele anexate alcătuiesc un tablou complet al structurilor instituționalizate, al ponderii celor care fac apel la ele din cadrul fiecărei minorități, pe de o parte, din cadrul minorităților în raport cu majoritatea. Relevanța lor cantitativă nu trebuie transferată axiologic și pentru preîntâmpina o asemenea interpretare s-a asigurat așezând pe prima poziție cifrele de la recensământul din 1992.

(...)

Neumann propune un incitant studiu care s-ar putea înscrie într-o serie de promovare a realităților românești cu complexitatea specifică spațiilor de acumulare a tensiunilor, dar și de rezistență a valorilor, de supraviețuire a ceea  ce poate fi considerat un handicap (vezi poziția geopolitică a teritoriilor românești de-a lungul istoriei), dar și a încercării de a recupera către normalitate o nouă perspectivă care să echivaleze cu o privire mai obiectivă  către sine. Fără a avea o miză imagologică, cartea construiește o imagine model pentru un spațiu real, invitând la alte replici regionale la fel de achizitiv formulate.

Viața în Evul Mediu (D HARCOURT 1998)

Genevieve d Harcourt, Viața în Evul Mediu, trad., cuv. înainte și note M. Dobre (ed. XIV, Paris), Corint / Istorie universală - Microsinteze - 9, București, 2000, 143 p.

5 Cuvânt înainte - Manuela Dobre

7 Introducere

19 Capitolul I Viața materială
I. Condițiile
II. Locuirea
III. Mobilierul
IV. Îmbrăcămintea
V. Hrana

51 Capitolul II Ritmul timpului
I. Ziua
II. Anul

79 Capitolul III Ritmul vieții
I. Nașterea
II. Educația
III. Căsătoria
IV. Boala și moartea

141 Concluzii

coperta IV

Am prezentat succint câteva aspecte ale vieții medievale, în special din secolele XIII-XIV. Mai apropiată decât ne imaginăm în general de unele aspecte ale vieții noastre de astăzi, ea impresionează prin vitalitatea sa, prin echilibrul său, prin magnifica civilizație pe care a produs-o, materializată în capodopere, și prin calitatea umană deosebită a personalităților cărora le-a dat naștere și în care își venera modelele, figuri încă seducătoare.

Această viață se caracterizează printr-o puternică dependență față de condițiile de mediu și printr-o amprentă religioasă, care nu este în mod necesar asociată clericalismului și care conferă o libertate extraordinară în raport cu o lume trecătoare, pe care misiunea de a o domina.

„Principiul lui Peter” (LUNGEANU 1995)

Emil Lungeanu, Principiul lui Peter, „Tomis”, Constanța, XXX, 295, mar. 1995, p. 2

Profesorul Lawrence J. Peter, doctor în științele educației, și Raymond Hull, dramaturg și ziarist: iată numele celor doi obstetricieni grație cărora s-a născut cu bine, la termen, noua știință a ierarhiologiei. Evenimentul a avut loc la maternitatea editorială „William Morrow and Co. Inc.” (abreviere la Copii incredibili) în urmă cu 15 ani, dar, din pricina diferenței de fus orar, a ajuns prin părțile noastre abia în 1994, odată cu prima ei traducere la „Humanitas” realizată de Gh. Mateescu. Nou-născutul a fost botezat „Principiul lui Peter”.

În ciuda aspectului de arhivă (îndosarierea câtorva duzini bune de cazuri) și a aparenței aforistice bășcălioase, cartea s-ar cuveni clasificată mai curând ca teză științifică sau chiar ca manual de specialitate. Cum a venit deci ea pe lume? Tot scormonind prin depozitele de fiare vechi ale rutinei birocratice, tot curățind de rugină criteriile de selecție și promovare folosite în practic administrativă, Peter și Hull au reușit să scoată la lumină un nebănuit tezaur de legi ale incompetenței profesionale, rezultate din generalizarea experiențelor ierarhice și valorificarea sistematică a unei generoase cazuistici. Analogia cu legile entropiei sociale, faimoasele legi ale lui Murphy din cartea lui Arthur Bloch, este aproape reflexă.

„Constatând incompetența la toate nivelurile, în toate ierarhiile (în politică, în justiție, în sistemul de învățământ și în economie), am emis ipoteza că ea are drept cauză o caracteristică inerentă a regulilor care guvernează repartizarea angajaților”, își explică L. J. Peter demersul, cu tonul expozitiv și impersonal al omului de știință care ne arată cu bățul pe planșă. Prin urmare, incompetența nu are o existență de sine stătătoare, ci se manifestă doar în raportul dintre angajat și postul ocupat  de el. Această relativitate a non-valori personale l-ar fi încântat pe preotul și economistul Matei Boilă care, sub greutatea unui eseu publicat de Ed. Albatros în 1991, strivea gărgăunele marxist la teoriei valorii mărfurilor. Riscul incompetenței nu este - cu  alte cuvinte - unul la purtător, ci rezultă din mișcarea salariatului prin labirintul de scări, scăricele și scărițe din organigrama instituției, dezvoltându-se odată cu fiecare promovare a lui la un etaj superior. Această tendință ascensională nu este rezervată exclusiv fripturiștilor, ci îi antrenează legic și pe angajații lipsiți de veleități carieriste care, dovedind competență în slujbe inferioare, sunt treptat avansați, ceea ce îi va duce până la urmă - paradoxal - tocmai la incapacitatea îndeplinirii noilor funcții încredințate. Este tocmai cercul vicios al ierarhiologiei: Nu poți promova decât pe capabili; odată însă promovați, ei devin incapabili. Consecința principiului lui Peter conform căruia fiecare salariat dintr-o ierarhie tinde să urce până la nivelul său de incompetență, este aceea că - în timp - toate posturile ajung să fie ocupate de incapabili. Munca propriu-zisă este astfel îndeplinită de cei aflați încă la baza piramidei (de unde se vede că strămoșească strigătură la munca de jos este pleonastică, de vreme ce munca nici nu poate fi îndeplinită altundeva decât jos, la poalele ierarhiei), în vreme ce pe treptele superioare se desfășoară, nu-i așa, munca de lămurire (supraveghere, control, indicații prețioase, ședințomanie), în conformitate cu legea lui Menchen: Cine știe, face. Cine nu știe, învață pe alții. Cine nu știe nici să învețe pe alții, conduce. În fața acestei diviziuni piramidale a muncii în secolul XX, rămâi fascinat cât de mult a progresat omenirea de la prima diviziune istorică a muncii din epoca lui Cain și Abel, când pentru întâia dată agricultorul se delimitase de păstor! Și totuși, autorii observă că structurile piramidale (sau keopalene) au devenit deja între timp ele însele desuete, fiind depășite de structuri ultramoderne precum formația T-ului zburător, ilustrată cu schița de la pag. 80 și exemplificată cu cazul unei firme producătoare de aparatură de uz casnic, având la vârf nu mai puțin de 23 de vicepreședinți! Uneori, asemenea vârfuri masive sunt aglomerări artificiale de sinecuri oferite privilegiaților, cocoțați la conducerea unor departamente inexistente, un fel de piramide fără bază botezate de coautori vârful liber-plutitor. Cu excepția acestor aisberguri, care desigur perturbă circulația normală a fondurilor de salarii, angajarea noilor salariați se face aproape la întâmplare, astfel că specialiști eminenți se pomenesc plasați pe posturi mediocre ori inadecvate care ajung să-i descalifice și să-i ancoreze în blazare (sindromul lui Uriah Heep). Din aceste favoritisme, ca și din incompetența multora dintre membrii înșiși ai comisiilor de angajare, decurge relativismul criteriilor de recrutare a personalului.

Cu stofa unor artificieri de meserie, Petrer și Hull aruncă în aer din temelii mituri precum competența superioară a celor „de sus” sau puterea ambiției. Cu aceeași ușurință este dinamitată și religia vechimii în muncă, adeseori un eufemism al rutinei. În superproducția „Zile fierbinți”, un film de prea lung metraj despre competența la locul de muncă, Sergiu Nicolaescu (directorul șantierului naval tomitan) se duela cu Colea Răutu (secretarul de partid) măsurându-și forțele cu etalonul vechimii în partid: Am 25 de ani în partid! se lăuda directorul, la care secretarul: Am și eu vreo 35. Excepțional film, de trei ori l-am vizionat ca să nu-l uit cumva. Realitatea e că „ambițul” se bucură de mai mult respect decât părul alb (de unde și vorba episcopului Antonio de Guevara: „Judecând după părul cărunt sunt bătrân, dar în ambiții sunt tânăr”), dar și de mai mult respect se bucură Sf. Pilă, deaorece ea „este mai puternică decât ambiția”. Pilei i se acordă, de altfel, un capitol distinct, dotat cu tacâm complet: definiții, observații psihologice, sugestii tactice, ba chiar și formule matematice. Așa este, bunăoară, teorema lui Hull asupra încrucișării mai multor pile, al cărei enunț sună ca un atelier de sculărie în plină activitate: „Pila rezultantă a mai multor protectori este suma pilelor separate înmulțită cu numărul de protectori”. În asemenea condiții, ambiția nu devine doar inutilă, ci și pernicioasă. Despre bolile profesionale ale „scărarilor” se scrie: „Ei suferă de boli cum ar fi depresiuni nervoase, ulcere peptice și insomnii. Un ulcer, emblemă a succesului social, nu este deseori decât rezultatul unei ambiții exagerate”. Însăși incompetența este patogenă, așa cum o dovedește lista maladiilor celor care și-au atins nivelul ierarhic maxim, publicată la pag. 99 și abreviată sindromul ultimului post. Patologiei succesului i se mai adaugă o întreagă simptomatologie de ticuri, mani și apucături grupate sub indulgentul generic Indicii nemedicale ale ultimului post, de fapt niște psihopatii sadea. Să cităm, aici, spre pildă, gigantismul tabulator (obsesia de a avea un birou mai mare decât colegii), clasofilia (mania ordonării hârtiilor și spaima patologică de a pierde vreuna dintre ele), rigor cartis (preocuparea aberantă pentru tabele, scheme și organigrame), transferul lui Cezar (judecarea subordonaților după mutră, accent, forma ochelarilor, forța strănutului etc), papiromania  (munți de hârtii pe bioru sugerând un funcționar copleșit de muncă). Mai este apoi codofilia, mania deghizării într-un misterios ambalaj alfanumeric a unor banalități extraplate. Fenomenul s-a generalizat atât de agresiv, încât am găsit recent chiar și dicționare argotice pentru păsăreasca abrevierilor și a inițialelor. În ziua de azi, dacă primești de la niște anglo-saxoni o invitație la o agapă și citești pe mențiunea B. Y. O., înseamnă că ești așteptat să vii cu propria băutură, iar dacă în toiul petrecerii respective te trezești cumva cu un bilețel strecurat în palmă pe care scrie X. Y. Z. (verb atestat lexicografic!), trebuie să-ți închizi imediat, dar discret... fermoarul pantalonilor.

Grație acestor simptome, salariatul poate fi repede diagnosticat ca fiind deja ajuns la nivelul său maxim de incompetență. Cu adevărat meritorie este însă intenția declarată a autorilor de a-i ajuta pe amploiații de pretutindeni să prevină promovarea lor la acest ultim nivel tocmai prin simularea îmbolnăvirii, „afișând unul sau mai multe simptome nemedicale ale ultimului post”, cu condiția capitală ca ei să-și camufleze cu grijă dorința de a evita avansarea. O atare soluție preventivă pare, la prima vedere, paradoxală. „Dar, după cum am văzut, să refuzi o promovare nu este un lucru ușor. Modalitatea plăcută, sigură și eficace este să dai impresia că nu o meriți”, ne încurajează Peter și Hull cu logica lor impecabilă. Chiar și luate în calcul numai ele singure, aceste remedii propuse în final sunt suficiente pentru a legitima interesul public al micului tratat de ierarhiologie, la fel de mic ca și „Tratatul pentru îndreptarea intelectului” al lu Spinoza, care însă nu interesează pe nimeni.

Binecunoscutul slogan „omul potrivit la locul potrivit” va rămâne așadar mai departe un subiect de inspirație pentru scriitori de... science fiction. Era computerelor nu va rezolva nici ea nimic, de vreme ce, oricât de incompetent ar fi domnul computer, „el „amplifică la scară mare rezultatele incompetenței posesorului sau operatorului”  (pag. 146). De vină pentru aceste concluzii nu prea roze nu este însă pesimismul lucid al celor doi fondatori ai ierarhiologiei, ci însăși entropia socială, pâinea noastră cea de toate zilele dospită la dogoarea celui de al doilea principiu al termodinamicii. Iată de ce generalizarea concluzivă din ultimul capitol conferă definitiv întregii cărți cea mai pură valoare științifică, dându-i jos masca glumeață și dezvăluind sub ea adevăratul chip amenințător al ierarhiologiei, chipul unei autentice și neiertătoare filosofii sociale. Căci adevărata tragedie nu este imposibila promovare peste nivelul de incompetență individuală, ci iluzia nelimitatei promovări  de către cine?) a omenirii, fantoma nesfârșitului ei „progres” într-o lume supusă degradări și morții, delirul cocoțării ei „pe cel mai înalte culmi de progres și civilizație” - cum zicea știm noi cine. „Cei mai vanitoși membri ai speciei cred că ascensiunea va fi perpetuă, un fel de promovare ad infinitum (scrie Peter cu legitimă opinie). Voi arăta că, mai devreme sau mai târziu, omul trebuie să-și atingă nivelul de incompetență VITALĂ”.

Cu certitudine Peter și Hull vor mai publica și alte cărți la fel de bune, căci, după câte văd eu, mai au încă mult până să-și atingă nivelul de incompetență.

„Universitatea Mării Negre. Educația adulților” (SLAPAC 1994)

 Stela Slapac, Universitatea Mării Negre. Educația adulților, „Tomis”, Constanța, august 1994

Într-o lume a schimbărilor imprevizibile, un lucru este cert: calitatea vieții fiecăruia depinde de abilitatea noastră de a răspunde adecvat la nivel intelectual și social tuturor noilor provocări și oportunități. Toți avem nevoie să fim cât mai pregătiți și mai adaptați, dacă ne propunem să avem o contribuție la viața comunității. Pentru a realiza toate acestea, trebuie să fim capabili de a învăța cu succes și entuziasm pe tot parcursul vieții. 

Materializarea acestei tendințe mondiale pe plan regional este oferită de Universitatea Mării Negre, Centru Internațional de Educație Nonformală a Adulților, destinat specialiștilor și studenților din zona Mării Negre, care prin sistemul lor de lucru - echipe mixte de lectori români și străini, dezbaterea unor teme de actualitate, practicarea limbii engleze, cadru ambiant plăcut - își propune să stimuleze capacitatea intelectuală, spiritul antreprenorial și de competitivitate. De asemenea, să activeze potențialul intelectual al celor din zona Mării Negre, într-un proces de învățare intensiv, dar flexibil și agreabil, bazat pe concentrare, motivație, interacțiune și aplicații practice.

În ultima decadă a lui iunie 1994, a avut loc la Mangalia simpozionul cu tema „Ajutorul acordat adulților pentru învățare și formare”, la care au participat lectori englezi, cercetători în domeniul educației adulților, profesori de la Universitatea Westminster, Hertfordshire, Nottingham și de la Colegiul West Herts din Marea Britanie, precum și cercetători din domeniul educației adulților, inspectori, profesori români din București, Constanța, Tulcea, Botoșani.

Vă prezentăm opiniile câtorva dintre participanții la acest simpozion.

Carol Kennedy - lector A. E. la West Herts College
-Ai desfășurat o activitate interesantă în ultimii ani, aici la noi, stabilind contacte culturale și spirituale între intelectualii români și englezi. Prima dată ne-am întâlnit anul trecut, la Costinești, apoi în toamnă la București, iar acum, în 1994, la Mangalia. Este a treia oară când vizitezi România?
+Am venit în România de 25 de ori și pot afirma că sunt îndrăgostită de această țară și de poporul său minunat. Mă simt deja româncă, doar că nu pot vorbi românește încă, așa cum vorbești tu englezește. 
Am venit aici, în România, ca să schimb ceva, să fac lucrurile să meargă mai bine, și împreună cu domnul Mircea Malița să impulsionăm acest domeniu, vast al educației adulților.
- Cu ce te ocupi în G. B.?
+Sunt profesoară universitară la West Herts College, UK și răspunde de pregătirea profesorilor în specialitatea de educație a adulților. La Universitatea din Londra și la Open University predau psihologia celor interesați să-și continue studiile, cât și celor dornici de pregătire la distanță. În afară de psihologie mai predau cursuri de limbă unei categorii mai speciale pe care le consider dezavantajate - șomerii și țiganii.
Dar, înainte de studiile mele academice, am făcut muncă de secretariat, am fost și profesoară de dans și am avut multe alte meserii. Carierea mea a fost într-o continuă schimbare, transformându-mi viața și munca. De fapt, acest lucru se întâmplă peste tot în lume, iar noi aven nevoie de o instruire permanentă pentru a obține succese în viață și pentru a fi gata în orice clipă să suportăm o schimbare în meseria noastră, în viața noastră.
-Ce planuri de viitori ai, Carol?
+Pentru că în noiembrie conferința cu educația adulților a avut succes și acum. la Mangalia, invitații români și englezi au învățat foarte mult unii de la alții, m-am gândit la un proiect comun de colaborare care să implice ambele părți: România și UK. Și mai am o dorință. Pentru că am observat cu plăcere că participanții au menținut colaborarea, comunicarea prin scrisori, m-am gândit chiar și la o revistă în care aceste impresii să apară materializate, așa cum este acest interviu în „Tomis”.
-Își mulțumesc Carol și să sperăm că sprijinul tău va contribui la menținerea și dezvoltarea acestei inițiative.

Florentina Anghel - cercetător - Institutul de Științe ale Educației

-Florentina, te rog să te prezinți cititorilor revistei TOMIS. În ce calitate ai participat la simpozionul organizat de UMN  și care sunt impresiile tale?

+Deci, sunt cercetător la Institutul de Științe ale Educației București și lucrez în domeniul educației. Aici, la Mangalia, am participat în spiritul dorinței mele de implicare în educația adulților.

-Anul trecut ai fost organizatorul unor astfel de cursuri ale UMN la Costinești. Cu această ocazie a invitat și câțiva profesori din Constanța. În ce direcție vezi implicarea profesorilor din școli și licee în activitatea de educație a adulților?

+De fapt, ce este UMN? Este un cadru de discuție și reflecție asupra unor problematici - în unele situații, iar în alte situații reprezintă o modalitate non-formală de educație a adulților destul de eficientă, după părerea mea. Ceea ce am vrut eu să fac, a fost să creez un grup de reflecție cu toți cei care lucrează în domeniul învățământului și sunt interesați în educația adulților. A fost un început: anul acesta putem să considerăm că acest simpozion este o consecință a ceea ce am făcut împreună anul trecut, evident însă, cu alte scopuri și cu alte obiective.

-Vreau să-ți mulțumesc Florentina în numele profesorilor din Constanța pentru această activitate care a continuat cu Conferința ROM-Britanica de la București, iar acum, cu acest simpozion organizat în colaborare cu M. B,, cu ce impresii pleci de aici?

+Activitatea dedicată educației adulților a fost extrem de interesantă din punctul meu de poveste, fiindcă am avut aici chiar o specialistă în alfabetizarea funcțională din Anglia. Am avut sentimentul de speranță și dacă vrei, chiar de încredere, că lucrurile încep să meargă și, deci, putem conta pe cei care s-au implicat. Ceea ce vreau să fac în continuare - și în mod sigur te voi implica și pe tine și pe toți prietenii mei din Constanța - va fi un fel de chestionar: o grilă de analiză, o formă de conștientizare a ceea ce s-a întâmplat până acum, fiindcă încerc să pregătesc un fel de material practic pe care să-l difuzez în rețeaua de alfabetizare națională, atât cât avem, cât și în cea internațională dacă se va putea, privind opiniile, gândurile și speranțele participanților. Va fi o grilă de reflecție, mai degrabă, privind impresiile voastre despre ce s-a întâmplat cu voi înșivă, asupra a ceea ce am făcut împreună.

Tim Evans - lector universitar la West Herts College

-Tim, am remarcat că te ocupi de un sector foarte special în educația adulților. Ieri, ai susținut o conferință interesantă despre educarea sau mai bine zis - reeducarea grupurilor de tineri cu comportament deviant - cum îl numim noi în România și „Offenders” cum îl numiți voi în U. K. Ce amănunte le poți oferi cititorilor revistei TOMIS despre această activitate?

+Îi luăm pe acești tineri care au comis fapte - nu foarte grave și care nu au ajuns încă la tribunal, oferindu-le șansa de a fi reeducați în cadrul campusului nostru. Ca să fiu mai clar, fără să-i izolăm, îi reintegrăm în cadrul acestui micro-sistem, reușind să-i aducem pe calea cea bună - cum se zice - și să nu mai comită astfel de fapte pe viitor.

-Cum reușiți să reduceți numărul de tineri predispuși la asemenea fapte, pe viitor?

+Este bine zis predispuși, pentru că o serie de factori care sunt aceeași peste tot în lume (sărăcia, șomajul, situația familiei, divorțul părinților, abandonul căminului etc)  îi determină pe aceștia că comită și să repete fapte nesăbuite începând cu  vârstă fragedă și uneori toată viața. De cele mai multe ori, aici vin tineri cu bune intenții, oameni obosiți de o astfel de viață. Deci, le urmărim comportamentul prin diferite metode, ca de exemplu: îi invităm să se autoanalizeze în grup, să-și prezinte faptele săvârșite, exprimându-și părerile de față cu toți ceilalți tineri aflați în aceeași situație ca și ei. Îi invităm să ne spună când au făcut acele lucruri urâte, în ce împrejurări, de ce au făcut-o și le arătăm ce alternative de viitor le oferim. Îi atragem la diferite cursuri oferindu-le posibilitatea să-și creeze noi abilități și să-și recapete încrederea în propriile lor persoane. Într-un cuvânt, îi redăm societății, ajutându-i să-și găsească un ideal, un scop în viață, un loc de muncă.

-Și aici se încheie misiunea voastră?

+Nu. Îi urmărim și după aceea - de la distanță - deoarece dorim să vedem cum au reușit să-și creeze noi competențe, cum se descurcă în viață în diferite împrejurări. Și crede-mă, de cele mai multe ori avem succes.

-De ce ai considerat necesar să-ți susții prelegerea cu suport vizual? Mă refer la cele două casete video prezentate la atelierul de lucru de după-amiază.

+Tocmai că prima casetă prezenta în mod direct pe câțiva dintre tinerii care au fost intervievați. Fetele apar în minoritate (cum de fapt ai și observat) - de aceea noi le acordăm o atenție specială.

-De ce ele, ca subiecți, sunt mai puțin reprezentate decât băieții?

+În primul rând, ele săvârșesc mai puține fapte - pentru că sunt mai echilibrate decât aceștia - iar atunci când se întâmplă asemenea lucruri, societatea „are grijă” să le condamne de la prima faptă. Bărbații au voie să greșească, femeile nu. Bineînțeles că avem de a face cu o concepție depășită, de ev mediu, dar asta este.

A doua casetă se referea la realizările celor ce au urmat cursurile noastre de reeducare. Deci, ați urmărit rezultatele pozitive la câțiva dintre acești tineri cu comportament deviant în trecut și care, acum, sunt redați societății. Aceste succese au impulsionat activitatea noastră de la Colegiu.

-Deci, este vorba de un fel de FEED-back?

+Exact.

-Iar prima casetă video ar putea fi un fel de BEFORE (ÎNAINTE), iar cea de a doua un fel de AFTER (DUPĂ).

+Așa este, ai dreptate.

-Ai vorbit tot timpul de „noi” - noi facem, noi dregem. Cine sunteți voi? Cine sunt cei care se ocupă de reeducarea acestor tineri speciali?

+Sunt lectori universitari ca și mine. Deși diplomele noastre nu sunt obținute la facultatea de drept, deoarece considerăm că putem realiza mai multe, noi - cei care lucrăm în domeniul educației decât cei din justiție. Consiliul nostru a elaborat un program în care a cooptat și oameni necalificați pentru o asemenea muncă - cum ar fi din organizații și comitete de anti-alcool și anti-drog, tocmai pentru a-i ajuta eficient pe acești tineri. Și, bineînțeles, acceptăm și primim la centru o serie de voluntari, care, perfecționându-se, devin oamenii noștri de un real folos și rămân să-și continue activitatea la noi. la Colegiu, cu mult succes în noi „cazuri”.

Maria Magdalena Rădulescu - manager coordonator tutor

-Te rog să te prezinți cititorilor revistei Tomis și să-ți sintetizezi impresiile tale despre acest simpozion.

+Mă numesc Maria Magdalena Rădulescu, reprezint societatea CODEX (adică Centrul de Educație la Distanță al Open University din Marea Britanie). În România, sunt manager coordonator tutor, ocupându-mă cu recrutarea și instruirea permanentă a tutorilor.

Am fost invitată la cursurile UMN și cred că a fost un foarte interesant și eficient schimb de experiență. Am întâlnit aici colegi care lucrează în domeniul managementului la Universitatea Westminster de la care am avut multe lucruri interesante de aflat. Mi-am lămurit multe dintre întrebările pe care mi le puneam în legătură cu educația adulților și, mai ales, despre educarea noilor manageri și a celor cate îi educă pe aceștia. Cred că la ora actuală foarte mulți au impresia că fac management fără să știe de fapt în constă el și fără să aibă o bază teoretică, iar ceea ce ne dorim noi este să construim un nou model de manager care să poată fi competitiv oriunde, pe plan intern, și oriunde ar dori să aibă relații de parteneriat cu alți manageri, să le dezvoltăm un limbaj comun și un mod comun de lucru.

-În Constanța s-au desfășurat o serie de cursuri de management. Este vreo legătură între voi și aceste cursuri?

+Nu. Noi am început să lucrăm doar de anul trecut. În momentul de față avem peste 300 de studenți și am lucrat în mai multe centre regionale din țară: la Bistrița, Oradea, București, Iași. Și în Constanța intenționăm să organizăm o grupă de studenți. Această grupă se va constitui până în noiembrie pentru că am avut studenți constănțeni care, prin discuții cu prietenii, cu cei de aici, și-au exprimat mai mulți dorința de a studia. În acest caz nu s-ar mai deplasa la București.

-Este o idee extraordinară și vine mult în ajutorul celor din Constanța.

+De fapt, aceste cursuri sunt valabile pentru toți managerii din toată țara. Învățământul deschis la distanță oferă marele avantaj pentru cei care deja lucrează în domeniul respectiv pentru cei care doresc să-și conducă propria afacere sau lucrează la firmele altora, cursurile permițându-le să nu-și abandoneze sub nici o formă profesia, nici chiar pentru o săptămână, deoarece cursurile se desfășoară toate sâmbăta și ei primesc material de curs pentru a lucra individual. Constanța, Timișoara sau București sunt zone de foarte larg interes pentru că au o dezvoltare economică deosebită și sectorul privat este mult mai dezvoltat aici. Există încercări de colaborare pentru a ne face reclamă pe plan local, pentru a explica mai pe larg în ce ar consta cursurile, în ce ar consta aplicabilitatea lor imediată, faptul că se integrează foarte bine în perioada de tranziție, faptul că nu presupun cunoștințe sofisticate, sunt scrise într-un mod prietenesc, apropiat și foarte ușor de parcurs, teoria este abordată într-o manieră care o face ușor înțeleasă și poate fi imediat aplicată. Am observat că acei care participă la cursuri sunt persoane foarte ocupate, care, să zicem, s-au „săturat” de sistemul de învățământ convențional în care sunt îndopați cu teorie, când, de fapt, ei doresc să aibă și să vadă o aplicabilitate imediată a cursului pentru că le este necesar foarte mult timp pentru a studia.

-Chiar și studenții au nevoie de aceste cursuri pentru că majoritatea lucrează, deci, le este necesară această informare suplimentară, ca să știe cum se conduce un depozit, o firmă, un hotel.

+Sunt absolut de acord în această chestiune. E bine ca ei să pornească în activitatea managerială având o bună pregătire fundamentală. De fapt, singura condiție pentru admitere este ca persoana sa fie majoră. Selecția se face pe parcurs prin activitatea pe care o desfășoară, prin interesul față de cunoștințe, care le sunt evaluate la examen.

Marion Woolhouse - lector la University of Hertfordshire

-Te rog să te prezinți cititorilor revistei „Tomis”?

+Sunt profesoară universitară la Facultatea din Hertfordshire, specialitatea mea fiind educația adulților: îi pregătesc pe profesori pentru cursuri post-universitare care doresc ca, la rândul lor, să devină specialiști în munca de educare a adulților. De asemenea, le predau celor care intenționează devină profesori la ciclul primar, general și la licee. O altă categorie de studenți de-ai mei o constituie cei care deja lucrează, dar au nevoie de o nouă calificare și, deci, de o nouă diplomă. Am venit aici, în România, să discut cu partenerii români despre modalitățile sau mai bine zis strategiile de învățare, în contrast cu cele de predare. Teoria mea este că fiecare om se deosebește unul de celălalt, prin felul în care învață. Prin experiențele sociale, în familie, școală, loc de muncă, reușim să rezolvăm discrepanța dintre teorie și acțiune pe de o parte, și analiză detașată și punere în practică, pe de altă parte. Deci, toți suntem înzestrați cu experiență teoretică, dar trebuie să adăugăm la aceasta observația directă ca să putem realiza concret ceea ce ne-am propus.

De exemplu, un matematician lucrează mai mult cu concepte abstracte, în timp ce un manager își va aplica în mod activ ideile sale, iar un om de știință este interesat de observația directă în laborator. Deci nu este pur și simplu să ai experiență ca să înveți. Fără conștientizare, fără aprofundare și reflectare, această experiență se poate pierde pe parcurs sau poate fi ușor uitată. Învățarea unor noi concepte și transformarea lor în generalități trebuie concretizată în situații noi, permanente. Legând teoria de practică vei avea succes în activitatea viitoare. Fie că ai o experiență practică sau teoretică, trebuie să-ți implici ideile și cunoștințele în tot felul de activități și tot felul de domenii. Este ceea ce am discutat cu voi, prietenii mei din România, toată săptămâna. În urma testului de la atelierul de lucru, am observat că voi, românii, aveți ca predominantă în procesul de învățare experiența teoretică și, deci, sistemul vostru educațional are o bază mai mare în teorie. Sunt convinsă că lucrurile vor merge din ce în ce mai bine în viitor. Sunt dornică să mă întorc în această țară frumoasă cu oameni calzi, receptivi, ospitalieri.