Dumnezeu și rânduiala neamurilor (SADOVEANU 1930)

<
Domnul Dumnezeu, după ce a alcătuit lumea, a pus rînduială și semn fiecărui neam.
Pe țigan l-a învățat să cînte cu cetera și neamțului i-a dat șurubul.
Dintre jidovi a chemat pe Moise* și i-a poruncit: Tu să scrii o lege; și cînd a veni vremea, să pui pe farisei să răstignească pe fiul meu cel prea iubit Isus; și după aceea să îndurați mult năcaz și prigonire; iar pentru aceasta eu am să las să curgă spre voi banii ca apele.
A chemat pe ungur cu degetul și i-a dat, din cîte avea pe lîngă sine, jucării: Iaca dumitale îți dau botfori și pinteni și rășină să-ți faci sfîrcuri la mustăți; să fii fudul și să-ți placă petrecerile cu soții.
S-a înfățișat și turcul: Tu să fii prost; dar să ai putere asupra altora cu sabia.
Sîrbului i-a pus în mînă sapa.
Pe rus l-a învrednicit să fie cel mai bețiv dintre toți și să se dovedească bun cerșetor și cîntăreț la iarmaroace.
A poftit pe boieri și domni la ciubuc și cafea: Măriilor voastre vi-i dat să trăiți în desmierdare, răutate și ticăloșie; pentru care să faceți bine a mi se zidi biserici și mănăstiri.
La urmă au venit și muntenii ș-au îngenunchiat la scaunul Împărăției. Domnul Dumnezeu s-a uitat la ei cu milă:
- Dar voi, năcăjiților, de ce ați întîrziat?
- Am întîrziat, Prea slăvite, căci sîntem cu oile și cu asinii. Umblăm domol; suim poteci oable și coborîm prăpăstii. Așa ostenim zi și noapte; tăcem și dau zvon numai tălăncile. Iar așezările nevestelor și pruncilor ne sînt la locuri strîmte între stînci de piatră. Asupra noastră fulgeră, trăsnește și bat puhoaiele. Am dori stăpîniri largi, cîmpuri cu holde și ape line.
- Apoi ați venit cei din urmă, zise Domnul cu părere de rău. Dragi îmi sînteți, dar n-am ce vă face. Rămîneți cu ce aveți. Nu vă mai pot da într-adaos decît o inimă ușoară ca să vă bucurați cu al vostru. Să vă pară toate bune; să vie la voi cel cu cetera; cel cu băutura; și s-aveți muieri frumoase și iubețe.
Povestea asta o spunea uneori Nechifor Lipan la cumătrii și nunți, la care în vremea iernii era nelipsit.
(...)
>

Sursa
M. Sadoveanu, Baltagul, ed. Albatros / col. Lyceum - nr. 250, București, 1983, pp. 3-4.

Notă M. T.
* Moise = Prooroc și etnarh al poporului evreu în mileniul II î. H. (www.ziarullumina.ro - 19 februarie 2008 - Nașterea lui Moise, renașterea poporului evreu)

Traficul de sclave în India colonială britanică (KIPLING 1900-1)

<
(...)
- Ce-ai auzit, se răsti la el femeia și bătu furioasă cu degetul în loitră.
- Nimic ce ar putea să fie vrednic de amintire, doar vorbe de bazar, prinse din zbor, anume că și rajahlele*.... rajahlele mai mici din munți...
- Dar oricît de mici, din sînge străvechi Rajput**!
- Da, din neam ales. Am auzit anume că, chiar acestea își vînd femeile frumoase pentru setea de cîștig. Le duc spre miazăzi și le vînd zemindarilor*** și altor oameni din neamul Oudh****.
Dintre toate păcatele de care sînt învinuiți rajahlele din munți, aceasta este vina de care se apără cu mai multă violență, tocmai din această cauză că este crezută de mulțimea adunată în bazar, cînd se vorbește de traficul de sclave din India, care se practică în cea mai mare taină. Bătrîna din dosul perdelei răspunse lui Kim pe un ton care tremura de indignare, că este un cerșetor mincinos și nerușinat. Dacă ar fi îndrăznit să-i spună aceste cuvinte pe vremea cînd era fată, în aceeași seară ar fi fost călcat în picioare de un elefant. Ceea ce de altfel era pe de-a-ntregul adevărat.
(...)
>

SURSA
Rudyard Kipling, Kim*****, vol. I, trad. Jul. Giurgea („Naționala Ciornei”), Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, p. 107.

NOTE M. T.
* RAJÁH, rajahi, s. m. Titlu purtat de conducătorul statului în India antică, devenit mai târziu titlu princiar. ♦ Persoană având acest titlu. – Din fr. rajah. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/rajah)
** raja-putra (sanscrită) = „fiul regelui”. Membru al clanurilor patriliniare latifundiare care au constituit clasa conducătoare în statele din regiunea istorică Rajputana (nordul și centrul actualei Indii și estul Pakistanului), în perioada sec. VI î. H. - sec. XX. (https://www.britannica.com/topic/Rajput)
*** zemindar / zamindar (zamin=teren; dar=ocupant) = Termen de origine persană introdus de cuceritorii musulmani ai Indiei medievale, care desemna un colector ereditar al impozitelor plătite de cultivatorii de pământ. Regimul colonial britanic i-a transformat în mari proprietari de pământ. (https://www.britannica.com/topic/zamindar)
**** Regatul Oudh = Stat princiar musulman din nordul Indiei, desprins din Imperiul Marilor Moguli (1732-1858). După înfrângerea revoltei indiene din 1857-1859, a fost transformat în provincie a Coloniei Coroanei Britanice India (1858-1947). (https://www.britannica.com/place/Awadh)
***** Raluca Nicula, Rudyard Kipling - ”Kim”, „Idei și stropi de suflet”, 8 februarie 2016 (http://ralucanicula.blogspot.ro/2016/02/rudyard-kipling-kim.html)

Etnia Sikh în India colonială britanică (KIPLING 1900-1)

<
(...) Pe urmă trecu pe lîngă ei un Akali, cu ochii fioroși și părul vîlvoi, un cuvios Sikh* îmbrăcat în hainele tradiționale de pînză albastră ale castei lui; în vîrful turbanului purta inele poleițe din oțel. Omul se întorcea dintrr-o plimbare, pe care o făcuse unui Stat independent Sikh și unde probabil cîntase balada glorioaselor fapte ale lui Khalsa**, în fața unui prințișor proaspăt sosit de la școală, încălțat în cizme cu carîmbul înalt și pantaloni albi de călărie. Kim trecu pe lîngă el cu multă băgare de seamă, dar se feri să spună ceva care l-ar fi putut supăra, deoarece neamul Akali*** e iute la mînie și gata de încăierare.
(...)
>

SURSA
Rudyard Kipling, Kim****, vol. I, trad. Jul. Giurgea, Casa de Editură și Presă Viața Românească, București, 1990, p. 97.

NOTE M. T.
* Sikhism = Religie monoteistă fondată de Guru Nanak în secolul XV în regiunea istorică Punjab, împărțită de India și Pakistan în 1947, la proclamarea independenței față de Marea Britanie. Cucerirea Statului Sikh de către britanici s-a încheiat în 1849. (http://www.sikhs.org/summary.htm)
** Khalsa („pur”) = Frăție (ordin) a inițiaților Sikh, întemeiată în 1699 de către Guru Gobind Singh, al zecelea Guru Sikh. (http://www.sikhs.org/khalsa.htm)
*** Akal („nemuritor”) = Termen pentru divinitate din tradiția și filozofia Sikh. (http://www.sikhiwiki.org/index.php/Akal_Purakh)
**** Rodica Grigore, Kim, Kipling și Cartea Indiei, „Cultura”, 523/12 iulie 2015 (http://revistacultura.ro/nou/2015/07/kim-kipling-si-cartea-indiei/)

Etnia Sansi în India colonială britanică (KIPLING 1900-1)

<
(...)
În drumul lor întîlniră o ceată de Sansi*, oameni cu părul lung și cu miros iute de trupuri asudate, care duceau în spinare coșuri cu șopîrle și alte lucruri rău mirositoare; pe urma lor se țineau cîini costelivi care le amușinau urmele. Oamenii aceștia mergeau întotdeauna pe aceeași margine de drum, cu pasul grăbit și furiș, iar ceilalți le făceau loc deajuns, ca să nu-i împiedice la mers, deoarece neamul Sansi este privilegiat.
(...)
>

SURSA
Rudyard Kipling, Kim**, vol. I, trad. Jul. Giurgea, Casa de Editură și Presă Viața Românească, București, 1990, p. 96.

NOTE M. T.
* Sansi = Trib nomad din NV Indiei care vorbește o limbă indo-ariană. (http://www.ethnologue.com/language/ssi)
** Liliana Negoi, Recomandare de carte: „Kim” de Rudyard Kipling, „Curcubee în alb și negru”, 18 februarie 2013 (https://curcubeeinalbsinegru.wordpress.com/2013/02/18/recomandare-de-carte-kim-de-rudyard-kipling/)

Un caravanserai din India colonială britanică în secolul XIX (KIPLING 1900-1)

<
(...)
Bazarul cu aerul lui fierbinte și străzile suprapopulate, strălucea de lumini în timp ce ei își croiau drum prin mijlocul mulțimii formate din toate neamurile Indiei de miazănoapte, iar lama* se mișca întocmai ca un om care doarme. Era pentru întîia oară că vedea și el un oraș** industrial, iar tramvaiele supraîncărcate care treceau pe lîngă el, îl înspăimîntau cu cu scîrțîitul frînelor. Înghesuit din toate părțile, ajunse în sfîrșit în fața porții uriașe de la Kashmir*** Serai****: uriașul teren din dosul gării, împrejmuit de arcade, unde se adună caravanele de cămile și caii care se întorc din drumurile ce coboară de pe platourile Asiei centrale. Aici erau tot felul de oameni sosiți din fundul munților; îngrijeau de călușei cu coarne zbîrlite sau de cămilele îngenunchiate; încărcau și descărcau baloturi și legături de marfă; scoteau apă din fîntînile ale căror găleți scîrțîiau din scripeți; așezau grămezi de fîn în fața armăsarilor care rînchezau și-și arătau albul ochilor sălbatic prin întuneric; alungau cu o lovitură a dosului mîinii jigodiile care se țineau după caravane; plăteau simbria hăitașilor care conduceau convoiul de cămile, tocmeau slujitori noi, înjurau pe toate limbile, chiuiau sau stăteau de vorbă în mijlocul acestei curți uriașe și pline de lume. Arcadele spre care duceau trei rînduri de trepte făcute din cărămidă, erau un fel de refugiu care fusese ridicat în mijlocul acestei mări de capete în continuă frămîntare. Majoritatea locului liber era închiriat negustorilor, cum se obișnuiește să se închirieze în orașele europene locul de sub arcadele viaductelor*****. Spațiul dintre colonade era împărțit în camere cu pereți de cărămidă sau scînduri, și cu porți grele de care atîrnau zăvoare și mai grele, de fier lucrat de indigeni. Porțile încuiate dovedeau că stăpînul nu era acasă, și cîteva semne grosolane , uneori chiar prea grosolane, arătau unde este plecat: „Lutuf Ulah e plecat în Kurdistan******”, iar mai jos cîteva versuri stîngace ca formă adăugau: „O, Allah care ai lăsat păduchii să prospere în gulerul giubelei******* oamenilor din Kabul********, cum de ai lăsat pe păduchele de Latuf să trăiască atîa vreme?”
(...)
>

SURSA
Rudyard Kipling, Kim*********, vol. I, trad. Jul. Giurgea, Casa de Editură și Presă Viața Românească, București, 1990, pp. 28-29.

NOTE M. T.
* LÁMA1, lama, s. m. Preot-călugăr budist (în Tibet, în Mongolia și la kalmâci). ◊ Marele lama sau Lama cel mare = șeful suprem al religiei budiste; dalai-lama. – Din fr. lama. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/lama)
** Lahore = Azi, al doilea oraș al Pakistanului, la granița cu India. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/5616/7/)
*** Kashmir = Fost principat din munții Himalaya, cu populație hindusă, musulmană și budistă. A fost împărțit între India și Pakistan, în urma războiului din 1947, când și-au proclamat independența față de Marea Britanie. (http://www.bbc.com/news/world-south-asia-11693674)
**** SERÁI, seraiuri, s. n. 1. Palat al sultanului sau al marilor demnitari turci; p. restr. apartament destinat cadânelor într-un palat turcesc. ♦ P. gener. Palat. 2.(Reg.) Șură, șopron. ♦ Cămară, hambar. [Var.: sarái s. n.] – Din tc. saray, seray. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/serai)
***** VIADÚCT, viaducte, s. n. Construcție de piatră, de beton sau de metal care susține o cale de comunicație terestră, traversând o vale la mare înălțime. [Pr.:vi-a-] – Din fr. viaduc, germ. Viadukt.

Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/viaduct)

****** Kurdistan = Regiune din Orientul Mijlociu locuită din Evul Mediu de de kurzii musulmani și împărțită în secolul XX între Turcia (SE), Irak (N), Iran (V), și Siria (NE). (https://www.britannica.com/place/Kurdistan)
******* GIUBEÁ, giubele, s. f. (Înv.) Haină lungă și largă din postav (fin), adesea căptușită cu blană, purtată, în trecut, de boieri. ♦ Haină largă și lungă de postav purtată de preoți și, în unele locuri, de țărani. – Din tc. cüppe. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/giubea)
******** Kabul = Capitala Afganistanului, în Asia Centrală. (https://www.britannica.com/place/Kabul)
********* Recenzie Elefant.ro 2012 (http://www.elefant.ro/carti/carti-premiate-nobel-pulitzer-booker-s-a/nobel/iixivii-rudyard-kipling/kim-201054.html)

Nașterea unui băiat într-o famile săracă din India colonială britanică (BROMFIELD 1933-7)

<
În vreme ce ținea strîns biata mînă subțire, începu să vorbească rar, cu voce joasă, folosind dialectul gujerati* cu multă grijă, astfel încît femeia care cunoștea numai limbajul castei ei să fie în stare să o înțeleagă. Așa se lupta Miss Macdaid ori de cîte ori pacienții ei erau osîndiți să moară de holeră sau de ciumă, dar acum o mîna o forță aparte, lăuntrică. Femeia aceasta trebuia să trăiască. Voința și vitalitatea lui Miss Macdaid vor învinge apatia lăuzei, o vor face să renunțe la dorința ei de a muri. (...)
- Ai un băiat minunat, frumos ca luna, puternic, iute ca leoparzii și isteț ca elefantul cel mare al Maharajahului**. Nu uita bucuria pe care ai s-o faci bărbatului tău dăruindu-i un fiu atât de minunat. După ce perioada se purificare se va termina, va așeza ghirlande pe umerii tăi și îți va împodobi părul negru cu florile roții ale cotonierului mătăsos. Și printre toți acei gandhies din neamul tău vei fi cea mai onorată și mai onorabilă dintre soții. Haide, deschide ochii tăi negri și uită-te la fiul tău care-ți va aduce cinste, glorie și bogății.
Nu avea importanță că băiatul era numai piele și osul și mai urît decît cea mai urîtă maimuță sacră, ori că bărbatul ei avea să fie gelos și s-o rupă în bătăi peste o lună sau două. N-avea nicio importanță că praznicul se va reduce la puțin orez cu șofran și la cîteva prăjituri de orez îndulcit, spurcate de muște. Nu avea importanță că ghirlandele vor fi împletite din mușcate ofilite și din iasomie veștejită și că florile de cotonier mătăsos vor atîrna muiate de căldură. Nu avea importanță nici faptul că acest copil, numai pielea și osul, odată ajuns la maturitate, o va sili - cum era obiceiul - să își radă capul de femeie văduvă, să și-l acopere cu cenușă și să trudească din greu, ca o sclavă, pentru propria lui soție. Lăuza trebuia să trăiască. Pentru aceasta renunțase Miss Macdaid la toate bucuriile, plăcerile și suferințele încercate de celelalte femei. Pentru aceasta se înapoiase în Orientul imens, viermuitor. Femeia trebuia să trăiască!
- Știi ce înseamnă să ai un băiat frumos? rosti ea. Să vezi că toți cei din neamul tău se închină până la pămînt cînd treci pe stradă, și că tatăl bărbatului tău îți va aduce toate onorurile. Tobele vor bate. Țiterele vor cînta și întregul sat va dănțui și se va veseli.
(...)
La un moment dat femeia deschise încet ochii imenși, băgați în fundul capului și se uită la Miss Macdaid parcă de la o mare distanță. Buzele ei se mișcară puțin, iar Miss Macdaid știu că femeia încerca să surîdă, că surîdea pentru prima dată într-o viață în care avusese parte numai de mizerie și de foame. Apoi buzele obosite ale femeii se mișcară și, deși nici un murmur nu scăpă printre ele, Miss Macdaid își dădu seama că rostea în urîtul ei dialect cuvîntul magic: ”Fiul meu!” (...) Miss Macdaid își zise triumfătoare: „Am cîștigat. Acum se va lupta ca să trăiască.”
(...)
>

SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne***, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 450-452.

NOTE M. T.
* Gujerati = Limbă indo-ariană din familia limbilor indo-europene. Azi este una din limbile oficiale în India, unde este vorbită de 46 milioane de persoane, multe în statul federal Gujarat de la granița cu Pakistanul. (https://www.britannica.com/topic/Gujarati-language)
** MAHARAJÁH, maharajahi, s. m. Titlu purtat de prinții indieni suverani (până în 1956); persoană care deținea acest titlu. [Var.: maharadjáh s. m.] – Din fr. maharadjah. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/maharajah)
*** Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)

Poetul basarabean G. Vieru în presa constănțeană din anii 80 („Tomis”)

<
Grigore Vieru (născut la 14 februarie 1935 în R.S.S. Moldovenească), este fără îndoială unul din acei lirici acre „mută umbra cregii, / Dar fără a rupe creanga”. Creanga lui - „limba în care m-am născut”. „Cinstirea limbii / În care ți-e dor”, „avere cea mai bună” - vine „Din munții omeniei”, din prispă și literatură, din iarbă și flori de măr, din simfonia spicelor de grîu și sfinte azimi, din miere și șoșea, din tată și mamă, din dor și patimă, din boure blînd și leru-i ler, din stealogostea și pe-un picior de plai, din Eminescu și Arghezi, sau, cum singur sintetizează:
Și sînt slăvit: prin ziua / Ce dulce datu-mi-s-a / De-a vieții în graiul / Ce-i spune Miorița / Mai bun noroc și-avere / Mai mare eu nu am / Decît în suflet graiul / Acestui pașnic neam. / Umbra acestei „crengi” a altoit sinceritate și bucurie, cutezanță și instelare, belșug și omenie, și mai cu seamă acea iubire, dintîi și de pe urmă care vitalizează întregul lirism al autorului:
„Dar din toate femeile / a venit una singură: / mama. (Mica baladă)
Antalogarea, din întregul scris al poetului, și de cîntece vechi, și de cîntece noi, reliefează în primul rînd patosul acestei iubiri, întrucît „Pe drum alb înzăpezit / Pleacă mama / Pe drum verde înverzit / Vine draga”. Chiar și atunci cînd  se află sub „semnul Mamei”, lirica lui Grigore Vieru nu-și mofidică această coordonată fundamentală ci o amplifică, sentimentul inițial și total al acestei iubiri se adaugă țara, pămîntul, neamul, și nu întîmplător ultimul său volum de versuri apărut la Chișinău în 1980, în condiții grafice de excepție se intitulează „Fiindcă iubesc”:
O, neamule, tu /adunat grămăjoară /ai putea să scapi / într-o singură icoană. / (Acasă)
>

SURSA
Victor Crăciun, Un poet al iubirii, „Tomis”, Constanța, 198?.

Bazele educației românești (VLĂDUCĂ 2013)

 Ioan Vlăducă, Bazele educației românești, vol. I, Fundația Sfinții Martiri Brâncoveni, Constanța, 2013

5 Introducere

6 Trăsăturile neamului românesc

9 Scopul educației românești

10 Principiile educației românești
Principiul Adevărului
Principiul binecuvântării
Principiul comuniunii
Principiul virtuții
Principiul patriotic
Principiul mediului educativ
Principiul muncii
Principiul talanților
Principiul adecvării
Principiul continuității și corelației
Principiul prezentării istorice
Principiul legării teoriei cu practica
Principiul participării active
Principiul pregătirii pedagogice
Principiul educației temeinice
Principiul întemeierii cauzale
Principiul armoniei
Principiul diferențierii
Principiul personalității
Principiul echilibrului între competiție și cooperare
Principiul perspectivei teologice
23 Folosul duhovnicesc al științelor

25 Pericole majore
Mărginirea
Suprasolicitarea
Uniformizarea
Magia
Păgânismul

29 Educația în familie

34 Educația în grădiniță

36 Educația în școală
Principii generale
Programa școlară
Manuale școlare
Limba română
Istoria
Astronomia, Geografia și Geologia
Pedagogia
Psihologia și Sociologia
Economia
Filosofia
Limbile clasice
Limbile moderne
Logica și teoria cauzalității
Matematica și Informatica
Fizica
Chimia
Biologia
Muzica și Educația muzicală
Desenul și Educația plastică
Tehnologia și Educația tehnologică
Educația fizică
Educația ortodoxă
Dirigenția

Ion Bulei, Nicolae Iorga văzut de contemporani 

''MAGAZIN ISTORIC'', Bucureşti, noiembrie 2010, pp. 5-9

Fragmentarium (ELIADE 1939)

 Mircea Eliade, Fragmentarium, Destin/Restituiri, Deva, 1990, 199 p.

5 Către cititor
8 Despre un anumit „sacrificiu”
13 Notă despre geniu
17 Notă despre „bolnavi”
22 Despre misterele degradate
28 Notă despre patriotism
33 Asceză
38 Notă despre conversație
42 Protoistorie sau Ev Mediu
49 Teama de necunoscut
53 Valorificări ale Evului Mediu
59 Dintr-o antropologie 
64 Lucruri de taină
68 Speologie, istorie, folclor
73 Jad
79 „Sfat celui care merge la război”
83 Plantele lui Jagadish Bose
89 Navigare necesse est
94 Cărți pascale
97 „Nu mă interesează”
101 Despre destinul neamului românesc
105 Profani
109 Superstiții
111 Vesmânt și simbol
113 Clipa din urmă
116 „Mort în viață”
118 Aur
120 Drumul spre centru
123 Vacuitate
124 Somn 
127 Două tipuri de creatori
130 O anumită libertate
132 Secolul istoriei
134 Analogii
135 Solidarizare
137 Critică și rasiologie
138 Teorie și roman
140 Dostoievski și tradiția europeană
142 Solidarizarea prin eroare
145 Orgie
148 Ideile în epică
151 Vitalitatea ereziilor
153 O anumită incapacitate
155 Eterna dispută
156 Cunoaștere gordiancă
159 Amănunt
160 Fidelitate
161 Amănunt
161 Eterna omologare
163 Mistici inferioare
165 Analogii și simboluri
167 Tehnica disprețului
172 Faptul
174 Câțiva modești
177 Melancolie
179 Dreptul de a spune banalități
179 Dilige...
181 Singuraticii
183 Creionul lui Unamuno
184 Autenticitate
186 Oroarea de angelic
186 Autenticitate
188 Dincolo de etimolologii
189 Rezistența la geniu
191 Un înțeles al semnelor

196 Nota editorului

197 Cuprins

coperta IV
Sub semnul culturii celei mai vii a creat și a visat Eliade. Iar dacă este așa, să încercăm a vedea în el ne pe el care s-a stins în viață și pe care trebuie să-l comemorăm, ci pe cel viu prin opera sa și ctitoriile visate. Căci, altminteri, s-ar putea ca nu el, ci noi să fim stinși din viață.

Interviu cu Emil Botta (ARION 1979)

 George Arion, Interviuri, Eminescu, București, 1979

G. A. - (...) V-au influențat basmele românilor?

E. B. - Desigur. M-au tulburat. Și nu doar lumea lor feerică. Cruzimea lor chiar. Iată titlul unui basm de o cumplită frumusețe: Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte.

G. A. - Ne mai pot spune ceva basmele astăzi?

E. B. - Tinerețe fără bătrânețe... este un basm care poate tulbura și pe un om al secolului XX care a văzut aselenizare.

G. A. - (...) Ce datorați, de pildă, cărților populare?

E. B. - Sînt cărțile în care se petrece nunta cerului cu pământul, cărțile cumințeniei și ale nebuniei. O nebunie care te face să umbli cu capul în nori. Nu zăpăcit, nu pierdut, dar sus, foarte sus. Le-am citit demult și de multe ori în tinerețile mele fiind. Și simțeam cum într-o clipă îmbătrînesc frumos, am pletele albe, de cea mai curată zăpadă. (...)

- (...) Doar Salvador Dali știa și mai și. Întru-n ziar parizian, după ce a citit tradiția baladei, el a declarat că Miorița este o operă suprarealistă. Oița năzdrăvană, oița care vorbește, i-a plăcut foarte mult. Și ce ilustrații va face Salvador!

G. A. - Într-o poezie spuneți: „Stăpîni să-mi fie cei doi rumâni / Dor și Neliniște”. Vreți să vă explicați?

E. B. - Vreau. Dar explic un lucru care mi se pare o clară nebuloasă, (...), ca un astronom privind prin telescop. Cei doi rumâni, Dor și Neliniște, sînt expresii ale acestui neam. Nu știu să mă fi gîndit la Rumândor al lui Budai-Deleanu. Dorul este al românului veșnic, al eternului, și poate neliniștea este a mea.

G. A. - Mai sînt actuali cronicarii?

E. B. - Mereu și meru vor fi, în spațioasa veșnicie. La început a fost cuvântul, Logosul. Dar cuvântul lor a fost. Ei, bătrîni ca vremea, au scris prima filă, în frumos chenar, cu înflorituri de sînge și aur, prima filă a Epopeii naționale.

G. A. - (...) Există însă opere în care fiii neamului nostru sînt evocați convențional. Ce uită scriitorii atunci cînd comit o astfel de eroare?

E. B. - „Scrie cu sînge și vei vedea că sîngele e spirit”, a spus un înțelept, înnebunind aproape căutînd adevărul. Poate că trebuie să ne smulgem inima din coșul pieptului, poate că trebuie să murim ca și ei și ca într-o legendă să înviem, atunci cînd evocăm istoria.

Bucovina în Austro-Ungaria (IORGA 1926)

 Nicolae Iorga, Istoria românilor pentru poporul românesc, ed. VI, Vălenii de Munte, Editura Datina Românească, 1926

LVII Vecinii noștri și frații noștri atunci neliberi până la 1911

5.Chiar față de Ardeal și părțile ungurești, încălzite de lupta națională, Bucovina, care ni-a dat un poet ca Dimitrie Petrino, un istoric ca Hurmuzachi și un șir de scriitori mai noi, ca istoricul critic D. Onciul (+1923), mutat apoi la București, ca Iancu Nistor, istoric din generația mai tânără, Gh. Tofan (+1920) ș. a., arăta de un timp o vioaie simțire românească. Partidele vrăjmașe se împăcaseră în vederea scopurile mari ale neamului. Evlavia trecutul național creștea în țara vechilor noastre monumente. Se lucra tot mai mult la cultivarea poporului, pe care activitatea unui Gheorghe Popovici l-a fost trezit la conștiința politică. (...)