Traficul de sclave în India colonială britanică (KIPLING 1900-1)

<
(...)
- Ce-ai auzit, se răsti la el femeia și bătu furioasă cu degetul în loitră.
- Nimic ce ar putea să fie vrednic de amintire, doar vorbe de bazar, prinse din zbor, anume că și rajahlele*.... rajahlele mai mici din munți...
- Dar oricît de mici, din sînge străvechi Rajput**!
- Da, din neam ales. Am auzit anume că, chiar acestea își vînd femeile frumoase pentru setea de cîștig. Le duc spre miazăzi și le vînd zemindarilor*** și altor oameni din neamul Oudh****.
Dintre toate păcatele de care sînt învinuiți rajahlele din munți, aceasta este vina de care se apără cu mai multă violență, tocmai din această cauză că este crezută de mulțimea adunată în bazar, cînd se vorbește de traficul de sclave din India, care se practică în cea mai mare taină. Bătrîna din dosul perdelei răspunse lui Kim pe un ton care tremura de indignare, că este un cerșetor mincinos și nerușinat. Dacă ar fi îndrăznit să-i spună aceste cuvinte pe vremea cînd era fată, în aceeași seară ar fi fost călcat în picioare de un elefant. Ceea ce de altfel era pe de-a-ntregul adevărat.
(...)
>

SURSA
Rudyard Kipling, Kim*****, vol. I, trad. Jul. Giurgea („Naționala Ciornei”), Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, p. 107.

NOTE M. T.
* RAJÁH, rajahi, s. m. Titlu purtat de conducătorul statului în India antică, devenit mai târziu titlu princiar. ♦ Persoană având acest titlu. – Din fr. rajah. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/rajah)
** raja-putra (sanscrită) = „fiul regelui”. Membru al clanurilor patriliniare latifundiare care au constituit clasa conducătoare în statele din regiunea istorică Rajputana (nordul și centrul actualei Indii și estul Pakistanului), în perioada sec. VI î. H. - sec. XX. (https://www.britannica.com/topic/Rajput)
*** zemindar / zamindar (zamin=teren; dar=ocupant) = Termen de origine persană introdus de cuceritorii musulmani ai Indiei medievale, care desemna un colector ereditar al impozitelor plătite de cultivatorii de pământ. Regimul colonial britanic i-a transformat în mari proprietari de pământ. (https://www.britannica.com/topic/zamindar)
**** Regatul Oudh = Stat princiar musulman din nordul Indiei, desprins din Imperiul Marilor Moguli (1732-1858). După înfrângerea revoltei indiene din 1857-1859, a fost transformat în provincie a Coloniei Coroanei Britanice India (1858-1947). (https://www.britannica.com/place/Awadh)
***** Raluca Nicula, Rudyard Kipling - ”Kim”, „Idei și stropi de suflet”, 8 februarie 2016 (http://ralucanicula.blogspot.ro/2016/02/rudyard-kipling-kim.html)

Rolul preotului, medicului și judecătorului în civilizarea Franței în secolul XIX (BALZAC 1832-1833)

< (...) Cînd, din spirit religios, am optat pentru traiul ăsta de obscură resemnare, am ezitat multă vreme să mă fac preot, medic de țară sau judecător.
Nu fără pricină, scumpe domnule, s-a ivit zicala desspre cele trei robe negre - preotul, omul legii, medicul: unul oblojește rănile sufletului, celălalt ale buzunarului, al treilea ale trupului;  ei reprezintă societatea în cei trei pricipali termeni de existență ai săi: conștiința, averea, sănătatea. A fost o vreme cînd cel dintîi - apoi al doilea -  erau totul în sat. Străbunii noștri gîndeau - și poate că nu se înșelau - că preotul, stăpîn peste idei, trebuia să conducă țara: astfel,  preotul a devenit rege, pontif și judecător: dar pe atunci totul era numai credință și conștiință. Astăzi toate s-au schimbat; să luăm vremea noastră așa cum este ea. Eu, unul, cred că progresul civilizației și bunăstarea mulțimii depind de acești trei bărbați, cele trei puteri care fac ca poporul să simtă îndată acțiunea faptelor, a intereselor și a principiilor, cele trei mari consecințe pe care le produc, la o națiune, evenimentele, averile și ideile. Timpul înaintează și aduce cu sine schimbări, proprietățile se rotunjesc sau se micșorează și în toate trebuie să se pună rînduială potrivit cu aceste variate mutații: de aici decurge principiul ordinei. Pentru a civiliza lumea, pentru a crea bunuri, trebuie să convingem masele că interesele particulare se acordă cu cele naționale care se satisfac prin fapte, interese și principii.
Aceste trei profesiuni, care duc cu necesitate spre aceste rezultate umane,  îmi par a fi astăzi cele mai mari pîrghii ale civilizației; numai ele pot oricînd oferi unui om de bine mijloacele eficace de a îmbunătăți starea păturilor sărace cu care se află în permanente legături. Dar țăranul își pleacă mai degrabă urechea  la omul care-i prescrie o rețetă ca să-i salveze trupul decît la preotul care-i predică despre mîntuirea sufletului: unul îi poate vorbi despre pămîntul pe care-l lucrează, celălalt e nevoit să-i amintească despre cele cerești, de care omul nostru, din nefericire, puțin îi pasă;  spun „din nefericire” pentru că dogma vieții viitoare este nu numai o mîngîiere, dar și un instrument de conducere a oamenilor. Nu-i așa că religia e singura putere care consfințește legile sociale? Recent, l-am justificat pe Dumnezeu. În lipsa religiei, guvernul s-a văzut nevoit să născocească Teroarea (1) pentru ca legile sale să devină executorii; dar era o teroare omenească - și a trecut. Dar, domnule, cînd un țăran cade bolnav și zace pe un pat mizerabil sau e în convalescență, se vede nevoit să ascult niște explicații logice, pe care le înțelege ușor atunci cînd îi sînt limpede înfățișate. Datorită acestei idei m-am făcut medic. Socoteam cu țăranii mei, pentru ei; le dădeam numai sfaturi sigure, care-i constrîngeau să recunoască justețea vederilor mele. Cu poporul nu ne este îngăduit să greșim. Infailibilitatea l-a făcut pe Napoleon - și ar fi făcut din el un zeu dacă universul n-ar fi auzit că a fost înfrînt la Waterloo*. Mahomed** a creat o religie după ce a supus a treia parte a globului, numai fiindcă a ferit lumea de spectacolul morții sale. Pentru primarul din sat și pentru cuceritor, aceleași principii: națiunea și comuna alcătuiesc  o aceeași turmă. Pretutindeni, mulțimea e aceeași. (...) Țăranii, ca și oamenii din societatea înaltă, sfîrșesc prin a-l disprețui pe cel pe care-l înșală. A fi păcălit - nu înseamnă a da dovadă de slăbiciune? Numai forța e în stare să conducă.
(...)
>

SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 65-6 .

NOTE M.T.
* Waterloo = Localitate în Belgia, unde, la 18 iunie 1815, împăratul francez Napoleon I (1804-1814/1815) a fost învins definitiv de coaliția europeană. El s-a predat Marii Britanii, care l-a deportat în insula atlantică Sf. Elena, unde a și murit. în 1821, la 52 de ani. (http://www.istorie-pe-scurt.ro/waterloo-ultima-batalie-a-lui-napoleon/)
** Muhammad (570 Mecca - 632 Medina) a întemeiat religia islamică ca ultim profet al lui Dumnezeu (Allah) și a unificat Peninsula Arabică. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/mohamed-ultimul-profet)

Unicitatea scriitorului din perioada interbelică (TEODOREANU 1935)

<
(...)

Nathan însă era de altă părere. De la început devenise adversarul izolării, semnalînd stăruitor lui Catul Bogdan, primejdiile ei, mai ales pentru un scriitor.

- Un romancier, mai cu seamă la vrîsta ta, nu poate trăi numai din amintirea vieții de pînă acum. Asta înseamnă să te limitezi la copilărie și tinereță, pierzînd exeperiența contactului matur cu viața. Un poet ar putea să o facăș un romancier - nu. În fond, tu temi de viață...

Concluzia aceasta avea darul să-l irite pe Catul Bogdan, tocmai fiindcă se simțea vulnerabil din acest punct de vedere. Natural, invoca o serie de argumente și de teorii, devenind avocatul unei slăbiciuni, neacceptînd să fie judecătorul ei. Și el susținea că romancierul e condiționat în primul rînd de experiența vieții, de trăirea ei spontană, dezinteresată. Dar că intensitatea cea mai mare a trăirii o au copilăria și tinerețeaș atunci cînd nu te cunoști, cînd începi să te descoperi, prin mirări și comparație cu ceilalți în copilărie, prin elanuri și analize în tinereță. Dacă ești viu și sănătos, pînă la douăzeci și cinci de ani, ai acumulat suficentă experiență ca să te poți socoti demobilizat din viața combativă efectivă, trăită anonim în rîndurile celorlalți. De-atunci încolo poți începe ``marea vînătoare``: așa definea el genul lui de creațiune - fără să mai trăiești în actualitate cum ai trăit pînă atunci. Viața e în tine cu tot materialul ei brut, așteptînd descoperirea esențelor ei și transfigurarea lor prin chimia creațiunii literare. Dar între timp, cu toate că nu mai participi la viață ca pînă atunci, nu mori, nu te îndepărtezi de ea, n-o uiți. O trăiești numai marginal ca spectator. Pentru un om obișnuit, evident că o astfel de pasivitate contemplativă echivalează cu o renunțare la viață, cu o prăfuire și o ruginire. Dar scriitorul niciodată nu e un simplu spectator, chiar dacă nu participă direct la o acțiune. Văzînd-o numai, în treacăt, chiar o trăiește intutitiv, complectîndu-i imaginativ lacunele și hiatusurile, fără ca aceste interpretări și reconstituiri să aibă caracterul unui placaj arbitrar, pentru motivul că scriitorul deține toate esențele vieții, toate diversitățile ei. Unicitatea scriitorului conține toate mulțimile, picătura lui psihologică cuprinde tot spațiul astral, fiind prin aceasta magică și privilegiată față de a omului comun...

(...)
>

SURSA
Ionel Teodoreanu, Lorelei, ed. Minerva / seria Arcade, Bucure;ti, 1991, p. 132.