Respectul față de femeie este semnul după care recunoști omul modern.
(F. Pecaut)
SURSA
„Litoral”, Constanța, 197?
NOTĂ M.T.
* Felix Pecaut (1828-1898) = Pedagog francez de confesiune protestantă. (http://www.museeprotestant.org/notice/felix-pecaut-1828-1898/)
Se afișează postările cu eticheta femeie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta femeie. Afișați toate postările
sâmbătă, 3 august 2019
marți, 13 martie 2018
Muntenii din Carpații Moldovei în secolul XX (SADOVEANU 1930)
<
(...) Viața muntenilor e grea; mai ales viața femeilor. Uneori stau văduve înainte de vreme, ca dînsa.
Munteanului i-i dat să-și cîștige pînea cea de toate zilele cu toporul ori cu cața*. Cei cu toporul dau jos brazii din pădure și-i duc la apa Bistriței**; după aceea îi fac plute pe care le mînă pînă la Galați, la marginea lumii. Cei mai vrednici întemeiază stîni în munte. Acolo stau cu Dumnezeu și cu singurătățile, pînă se împuținează ziua. Asupra iernii coboară la locuri largi și-și pun turmele la iernat în bălți. Acolo-i mai ușoară viața, ș-acolo ar fi dorit ea să trăiască, numai nu se poate din pricină că vara-i prea cald ș-afară de asta munteanul are rădăcini la locul lui, ca și bradul.
(...)
Locuitorii aceștia de sub brad sînt niște făpturi de mirare. Iuți și nestatornici ca apele, ca vremea; răbdători în suferinți ca și-n ierni cumplite, fără griji în bucurii ca și-n arșițile lor de cuptor, plăcîndu-le dragostea și beția și datinile lor de la începutul lumii, ferindu-se de alte neamuri și de oamenii de la cîmpie și venind la bîrlogul lor ca fiara de codru - mai cu samă stau ei în fața soarelui c-o inimă ca din el ruptă: cel mai adesea se desmiardă și lucește - de cîntec, de prietinie. (...)
Mult se minuna preotul de așa ființi fără inimă și fără omenie:
- Ne pare rău cînd spunem, dar ce să facem? Trebuie să spunem și să mărturisim că sînt și între noi muntenii oameni din aceștia crînceni, care-ți calcă dreptul tău, care-ți iau banul și nu-ți mai dau înapoi nimica. Pe-aceia Dumnezeu i-a blăstămat să fie răi, să prade cu uneltiri blajine, ori să iasă cu toporul la drumul cel mare să pălească pe gospodar în frunte și să-i răpească avutul. Muntenii, reluă sfinția sa, sînt ori așa ca noi, cu bucurie și cu cîntece, ș-aceștia toți avem s-avem intrare la rai - ori dușmani căpcăuni - ș-aceștia, puțini cîți sînt, au să se ieie de mînă ș-au să se ducă în iad la Caraoțchi***. Pe dinafară, cerînd intrare ba colo-ba dincolo, nu se poate! La noi nu sînt oameni de mijloc.
(...)
>
Sursa
M. Sadoveanu, Baltagul, ed. Albatros/ col. Lyceum - nr. 250, București, 1983, pp. 5, 62-63 (cap. I, X).
Notă M. T.
* cață = Băț lung cu cârlig la vârf, cu care ciobanii prind oile. (dexonline.ro)
** Bistrița = Râu lung de 288 km, care izvorăște din Munții Rodnei (1850 m) și se varsă în râul Siret (lângă Bacău), care la rândul său se varsă în Dunăre lângă Galați. (ro.wikipedia.org)
*** Scaraoțchi/Scaraoschi = Denumire dată căpeteniei dracilor. Din sl. (Iuda) Iskaraotisku. (dexonline.ro)
(...) Viața muntenilor e grea; mai ales viața femeilor. Uneori stau văduve înainte de vreme, ca dînsa.
Munteanului i-i dat să-și cîștige pînea cea de toate zilele cu toporul ori cu cața*. Cei cu toporul dau jos brazii din pădure și-i duc la apa Bistriței**; după aceea îi fac plute pe care le mînă pînă la Galați, la marginea lumii. Cei mai vrednici întemeiază stîni în munte. Acolo stau cu Dumnezeu și cu singurătățile, pînă se împuținează ziua. Asupra iernii coboară la locuri largi și-și pun turmele la iernat în bălți. Acolo-i mai ușoară viața, ș-acolo ar fi dorit ea să trăiască, numai nu se poate din pricină că vara-i prea cald ș-afară de asta munteanul are rădăcini la locul lui, ca și bradul.
(...)
Locuitorii aceștia de sub brad sînt niște făpturi de mirare. Iuți și nestatornici ca apele, ca vremea; răbdători în suferinți ca și-n ierni cumplite, fără griji în bucurii ca și-n arșițile lor de cuptor, plăcîndu-le dragostea și beția și datinile lor de la începutul lumii, ferindu-se de alte neamuri și de oamenii de la cîmpie și venind la bîrlogul lor ca fiara de codru - mai cu samă stau ei în fața soarelui c-o inimă ca din el ruptă: cel mai adesea se desmiardă și lucește - de cîntec, de prietinie. (...)
Mult se minuna preotul de așa ființi fără inimă și fără omenie:
- Ne pare rău cînd spunem, dar ce să facem? Trebuie să spunem și să mărturisim că sînt și între noi muntenii oameni din aceștia crînceni, care-ți calcă dreptul tău, care-ți iau banul și nu-ți mai dau înapoi nimica. Pe-aceia Dumnezeu i-a blăstămat să fie răi, să prade cu uneltiri blajine, ori să iasă cu toporul la drumul cel mare să pălească pe gospodar în frunte și să-i răpească avutul. Muntenii, reluă sfinția sa, sînt ori așa ca noi, cu bucurie și cu cîntece, ș-aceștia toți avem s-avem intrare la rai - ori dușmani căpcăuni - ș-aceștia, puțini cîți sînt, au să se ieie de mînă ș-au să se ducă în iad la Caraoțchi***. Pe dinafară, cerînd intrare ba colo-ba dincolo, nu se poate! La noi nu sînt oameni de mijloc.
(...)
>
Sursa
M. Sadoveanu, Baltagul, ed. Albatros/ col. Lyceum - nr. 250, București, 1983, pp. 5, 62-63 (cap. I, X).
Notă M. T.
* cață = Băț lung cu cârlig la vârf, cu care ciobanii prind oile. (dexonline.ro)
** Bistrița = Râu lung de 288 km, care izvorăște din Munții Rodnei (1850 m) și se varsă în râul Siret (lângă Bacău), care la rândul său se varsă în Dunăre lângă Galați. (ro.wikipedia.org)
*** Scaraoțchi/Scaraoschi = Denumire dată căpeteniei dracilor. Din sl. (Iuda) Iskaraotisku. (dexonline.ro)
luni, 6 februarie 2017
Renaștarea în roata vieții budistă (KIPLING 1900-1)
<
(...)
- Au lovit pe sfîntul... am văzut cu ochii noștri. Vitele noastre vor stîrpi; femeile noastre nu vor mai putea naște. După ce ne vom întoarce acasă, vom fi îngropați în așternuturile noastre de troienile zăpezilor... Alte nenorociri mai mari nu puteau veni peste noi.
(...)
- Cel care a suferit batjocura este omul acesta de aici, zise lama* ducîndu-și mîna la frunte.
- Tocmai din cauza asta, îi răspunse omul.
- Iar dacă se întîmplă ca cel care a fost batjocorit să ierte ceea ce i-au făcut lui, mîinile tale vor trebui să rămînă curate. Afară de asta veți face o faptă bună, dacă veți da ascultare cuvintelor mele.
(...)
Lama ezită cîteva clipe, exact atît cît îi trebuie ca să treci un glonte din încărcător în țeava unei arme. Pe urmă se ridică în picioare și puse un deget pe umărul omului.
- Ai înțeles? Am spus că nu se va întîmpla omor... eu care am fost stareț în Zueh-Zen, sper că nu ți-ar face nici o plăcere să te renaști sub forma unui șobolan, sau a unui șarpe care se tîrăște prin gunoaie... nici a unui vierme care trăiește în pîntecele celei mai ticăloase fiare? Sau dacă asta este dorința ta...
Omul din Ao-chung căzu în genunchi, căci glasul lui lama răsuna în mijlocul întunericului ca un gong al demonilor din Thibet**.
- Vai, vai, vai, scînceau oamenii din Spiti. Nu ne blestema... nu-l blestema nici pe el, căci era robit numai de pornirile lui, Sfîntule... Aruncă din mînă carabina, nebunule, strigară oamenii.
- Supărarea aduce supărare, și răul vine după rău! Nu veți face omor. Lăsați pe cel ce lovește un preot să plătească singur pentru faptele sale. Dreaptă, și mai presus de adevăr, este numai roata***, care nu poate fi atinsă nici cu un fir de păr. Cei ce au făptuit nedreptatea se vor renaște de nenumărate ori în mijlocul chinurilor, sfîrși bătrînul, și capului se lăsă greu pe umărul lui Kim.
- Am trecut chela**** pe alături de un mare păcat, și glasul lui vibră prin întunericul greu de sub ramurile de cetini. Eram gata să las glonțul să plece, și adevăr vă zic vouă, că în Thibet oameni aceștia ar fi avut o moarte dureroasă și înceată... M-a lovit în mijlocul obrazului... fără cruțare...
(...)
- Nu se va face omor, murmură bătrînul. (Omul din Ao-chung îi pipăi picioarele cu sfială). Dreaptă și mai presus de orice este numai roata... Supărarea aduce supărare.
- Nu Sfântule, nu. (...) Nimeni nu va fi ucis, decât dacă te poruncești tu.
(...)
>
SURSA
Rudyard Kipling, Kim*****, vol. II, Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, pp. 151-154.
NOTE M. T.
* LÁMA1, lama, s. m. Preot-călugăr budist (în Tibet, în Mongolia și la kalmâci). ◊ Marele lama sau Lama cel mare = șeful suprem al religiei budiste; dalai-lama. – Din fr. lama.
(...)
- Au lovit pe sfîntul... am văzut cu ochii noștri. Vitele noastre vor stîrpi; femeile noastre nu vor mai putea naște. După ce ne vom întoarce acasă, vom fi îngropați în așternuturile noastre de troienile zăpezilor... Alte nenorociri mai mari nu puteau veni peste noi.
(...)
- Cel care a suferit batjocura este omul acesta de aici, zise lama* ducîndu-și mîna la frunte.
- Tocmai din cauza asta, îi răspunse omul.
- Iar dacă se întîmplă ca cel care a fost batjocorit să ierte ceea ce i-au făcut lui, mîinile tale vor trebui să rămînă curate. Afară de asta veți face o faptă bună, dacă veți da ascultare cuvintelor mele.
(...)
Lama ezită cîteva clipe, exact atît cît îi trebuie ca să treci un glonte din încărcător în țeava unei arme. Pe urmă se ridică în picioare și puse un deget pe umărul omului.
- Ai înțeles? Am spus că nu se va întîmpla omor... eu care am fost stareț în Zueh-Zen, sper că nu ți-ar face nici o plăcere să te renaști sub forma unui șobolan, sau a unui șarpe care se tîrăște prin gunoaie... nici a unui vierme care trăiește în pîntecele celei mai ticăloase fiare? Sau dacă asta este dorința ta...
Omul din Ao-chung căzu în genunchi, căci glasul lui lama răsuna în mijlocul întunericului ca un gong al demonilor din Thibet**.
- Vai, vai, vai, scînceau oamenii din Spiti. Nu ne blestema... nu-l blestema nici pe el, căci era robit numai de pornirile lui, Sfîntule... Aruncă din mînă carabina, nebunule, strigară oamenii.
- Supărarea aduce supărare, și răul vine după rău! Nu veți face omor. Lăsați pe cel ce lovește un preot să plătească singur pentru faptele sale. Dreaptă, și mai presus de adevăr, este numai roata***, care nu poate fi atinsă nici cu un fir de păr. Cei ce au făptuit nedreptatea se vor renaște de nenumărate ori în mijlocul chinurilor, sfîrși bătrînul, și capului se lăsă greu pe umărul lui Kim.
- Am trecut chela**** pe alături de un mare păcat, și glasul lui vibră prin întunericul greu de sub ramurile de cetini. Eram gata să las glonțul să plece, și adevăr vă zic vouă, că în Thibet oameni aceștia ar fi avut o moarte dureroasă și înceată... M-a lovit în mijlocul obrazului... fără cruțare...
(...)
- Nu se va face omor, murmură bătrînul. (Omul din Ao-chung îi pipăi picioarele cu sfială). Dreaptă și mai presus de orice este numai roata... Supărarea aduce supărare.
- Nu Sfântule, nu. (...) Nimeni nu va fi ucis, decât dacă te poruncești tu.
(...)
>
SURSA
Rudyard Kipling, Kim*****, vol. II, Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, pp. 151-154.
NOTE M. T.
* LÁMA1, lama, s. m. Preot-călugăr budist (în Tibet, în Mongolia și la kalmâci). ◊ Marele lama sau Lama cel mare = șeful suprem al religiei budiste; dalai-lama. – Din fr. lama.
- sursa: DEX '09 (2009) ( http://dexonline.ro:8080/definitie/lama)
- ** Thibet / Tibet = Podiș cu altitudine 4900 m în Asia centrală, la NE de munții Himalaya.
- *** Roata vieții = Ciclul renașterilor ca rezultat al karmei, adică al acțiunilor din trecut.
- (http://www.fundatiacaleavictoriei.ro/2016/budismul-pe-roti/)
- **** chela (în limba sanscrită) = Discipol foarte apropiat de învățătorul său în religia hindusă.
- ***** Adriana Popa, Citește! Rudyard Kipling „Kim”, „Income Magazine”, 18 februarie 2013
sâmbătă, 12 noiembrie 2016
Roata Vieții (KIPLING 1900-1)
<
(...)
La ceasul cînd umbrele începeau să se scurteze, și brațul lui lama* apăsa mai greu pe umărul lui Kim, scotea din sîn desenul cu Roata Vieții**, pe care îl netezea cu mîna și-l întindea pe cîte o lespede, după ce sufla deasupra ei, și în mînă cu un pai lung, începea să-i explice fiecare părticică. Pe înălțimea aceasta stăteau zeii... și această parte este ceea ce numai în vis un om își poate închipui. Dincoace este cerul nostru cu semizeii... cavalerii luptîndu-se printre coline. Dincolo erau tot felul de animale, care se opinteau sub poverile lor, în drumul de urcare sau coborîre a scării; acestea erau sufletele între care nu trebuie să te amesteci. Mai încolo era infernul cu tenebrele lor fierbinți sau înghețate, și pline de umbre chinuite. Chela*** trebuia să învețe care sînt relele pricinuite de lăcomia nesățioasă, dilatarea stomacului și arsurile intestinelor, din cauza mîncării exagerate. Ascultător și cu capul plecat asupra desenului, urmărind cu degetul tot ce-i spunea lama, discipolul învăța; cînd ajunseră însă la lumea celor erau muritori de rînd și se frămîntau fără nici un folos, lume care era tocmai deasupra infernului, gîndurile lui începură să alerge zburdalnice, căci chiar pe drumul pe unde treceau ei acum, trecea și roata vieții, cu o lume care mînca, bea, vorbea, se căsătorea și se certa, plină de neastîmpăr. Uneori, se întîmpla ca lama să întrebuințeze explicațiile lui chiar peisajele și lucrările pe lîngă care treceau, atrăgînd atenția lui Kim, care era întotdeauna gata să-l asculte, asupra miilor de forme plăcute și neplăcute, în care se întrupează ființa, după cum o văd oamenii, dar care totuși nu are nici o importanță; îi arăta cum duhul interior al omului - îl face să fie robul porcului, al porumbelului sau al șarpelui, și-l face să dorească nucile de betele, o nouă pereche de boi la jug, și mila regilor - înlănțuit de trupul pe care-l urmează în cer și în tenebrele iadului, ca pe urmă să înceapă din nou același drum al prefacerii, de la început. Se întîmpla cîteodată ca în timpul explicațiilor să se oprească alături de ei o femeie sau un om sărac, ca să asculte acest ritual, căci explicațiile lui nu erau cu nimic mai puțin decît un ritual, și arunca o mînă de flori sau de cowry**** pe marginea hărții întinse. Acești oameni simpli erau foarte mulțumiți că în drumul lor putuseră întîlni un om sfînt, care își va aduce aminte de ei în rugăciunile lui.
(...)
>
SURSA
Rudyard Kipling, Kim*****, vol. II, trad. Jul. Giurgea („Naționala Ciornei”), Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, pp. 101-1 .
NOTE M. T.
* LÁMA1, lama, s. m. Preot-călugăr budist (în Tibet, în Mongolia și la kalmâci). ◊ Marele lama sau Lama cel mare = șeful suprem al religiei budiste; dalai-lama. – Din fr. lama. sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/lama)
** Roata Vieții = Reprezentare imagistică a religiei budiste, care ilustrează un ciclu de renașteri prin care trece omul ca urmare a acțiunilor sale din trecut (karma).(http://www.fundatiacaleavictoriei.ro/2016/budismul-pe-roti/)
*** chela (sanscrită) = discipol (https://www.ananda.org/yogapedia/chela/)
**** cowry = melc de mare
***** Ana, Ce citim acum - „Kim” de Rudyard Kipling, „Ana are cărți.ro”, 30 octombrie 2016 (http://anaarecarti.ro/main/kim-de-rudyard-kipling/)
(...)
La ceasul cînd umbrele începeau să se scurteze, și brațul lui lama* apăsa mai greu pe umărul lui Kim, scotea din sîn desenul cu Roata Vieții**, pe care îl netezea cu mîna și-l întindea pe cîte o lespede, după ce sufla deasupra ei, și în mînă cu un pai lung, începea să-i explice fiecare părticică. Pe înălțimea aceasta stăteau zeii... și această parte este ceea ce numai în vis un om își poate închipui. Dincoace este cerul nostru cu semizeii... cavalerii luptîndu-se printre coline. Dincolo erau tot felul de animale, care se opinteau sub poverile lor, în drumul de urcare sau coborîre a scării; acestea erau sufletele între care nu trebuie să te amesteci. Mai încolo era infernul cu tenebrele lor fierbinți sau înghețate, și pline de umbre chinuite. Chela*** trebuia să învețe care sînt relele pricinuite de lăcomia nesățioasă, dilatarea stomacului și arsurile intestinelor, din cauza mîncării exagerate. Ascultător și cu capul plecat asupra desenului, urmărind cu degetul tot ce-i spunea lama, discipolul învăța; cînd ajunseră însă la lumea celor erau muritori de rînd și se frămîntau fără nici un folos, lume care era tocmai deasupra infernului, gîndurile lui începură să alerge zburdalnice, căci chiar pe drumul pe unde treceau ei acum, trecea și roata vieții, cu o lume care mînca, bea, vorbea, se căsătorea și se certa, plină de neastîmpăr. Uneori, se întîmpla ca lama să întrebuințeze explicațiile lui chiar peisajele și lucrările pe lîngă care treceau, atrăgînd atenția lui Kim, care era întotdeauna gata să-l asculte, asupra miilor de forme plăcute și neplăcute, în care se întrupează ființa, după cum o văd oamenii, dar care totuși nu are nici o importanță; îi arăta cum duhul interior al omului - îl face să fie robul porcului, al porumbelului sau al șarpelui, și-l face să dorească nucile de betele, o nouă pereche de boi la jug, și mila regilor - înlănțuit de trupul pe care-l urmează în cer și în tenebrele iadului, ca pe urmă să înceapă din nou același drum al prefacerii, de la început. Se întîmpla cîteodată ca în timpul explicațiilor să se oprească alături de ei o femeie sau un om sărac, ca să asculte acest ritual, căci explicațiile lui nu erau cu nimic mai puțin decît un ritual, și arunca o mînă de flori sau de cowry**** pe marginea hărții întinse. Acești oameni simpli erau foarte mulțumiți că în drumul lor putuseră întîlni un om sfînt, care își va aduce aminte de ei în rugăciunile lui.
(...)
>
SURSA
Rudyard Kipling, Kim*****, vol. II, trad. Jul. Giurgea („Naționala Ciornei”), Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, pp. 101-1 .
NOTE M. T.
* LÁMA1, lama, s. m. Preot-călugăr budist (în Tibet, în Mongolia și la kalmâci). ◊ Marele lama sau Lama cel mare = șeful suprem al religiei budiste; dalai-lama. – Din fr. lama. sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/lama)
** Roata Vieții = Reprezentare imagistică a religiei budiste, care ilustrează un ciclu de renașteri prin care trece omul ca urmare a acțiunilor sale din trecut (karma).(http://www.fundatiacaleavictoriei.ro/2016/budismul-pe-roti/)
*** chela (sanscrită) = discipol (https://www.ananda.org/yogapedia/chela/)
**** cowry = melc de mare
***** Ana, Ce citim acum - „Kim” de Rudyard Kipling, „Ana are cărți.ro”, 30 octombrie 2016 (http://anaarecarti.ro/main/kim-de-rudyard-kipling/)
miercuri, 14 septembrie 2016
Traficul de sclave în India colonială britanică (KIPLING 1900-1)
<
(...)
- Ce-ai auzit, se răsti la el femeia și bătu furioasă cu degetul în loitră.
- Nimic ce ar putea să fie vrednic de amintire, doar vorbe de bazar, prinse din zbor, anume că și rajahlele*.... rajahlele mai mici din munți...
- Dar oricît de mici, din sînge străvechi Rajput**!
- Da, din neam ales. Am auzit anume că, chiar acestea își vînd femeile frumoase pentru setea de cîștig. Le duc spre miazăzi și le vînd zemindarilor*** și altor oameni din neamul Oudh****.
Dintre toate păcatele de care sînt învinuiți rajahlele din munți, aceasta este vina de care se apără cu mai multă violență, tocmai din această cauză că este crezută de mulțimea adunată în bazar, cînd se vorbește de traficul de sclave din India, care se practică în cea mai mare taină. Bătrîna din dosul perdelei răspunse lui Kim pe un ton care tremura de indignare, că este un cerșetor mincinos și nerușinat. Dacă ar fi îndrăznit să-i spună aceste cuvinte pe vremea cînd era fată, în aceeași seară ar fi fost călcat în picioare de un elefant. Ceea ce de altfel era pe de-a-ntregul adevărat.
(...)
>
SURSA
Rudyard Kipling, Kim*****, vol. I, trad. Jul. Giurgea („Naționala Ciornei”), Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, p. 107.
NOTE M. T.
* RAJÁH, rajahi, s. m. Titlu purtat de conducătorul statului în India antică, devenit mai târziu titlu princiar. ♦ Persoană având acest titlu. – Din fr. rajah. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/rajah)
** raja-putra (sanscrită) = „fiul regelui”. Membru al clanurilor patriliniare latifundiare care au constituit clasa conducătoare în statele din regiunea istorică Rajputana (nordul și centrul actualei Indii și estul Pakistanului), în perioada sec. VI î. H. - sec. XX. (https://www.britannica.com/topic/Rajput)
*** zemindar / zamindar (zamin=teren; dar=ocupant) = Termen de origine persană introdus de cuceritorii musulmani ai Indiei medievale, care desemna un colector ereditar al impozitelor plătite de cultivatorii de pământ. Regimul colonial britanic i-a transformat în mari proprietari de pământ. (https://www.britannica.com/topic/zamindar)
**** Regatul Oudh = Stat princiar musulman din nordul Indiei, desprins din Imperiul Marilor Moguli (1732-1858). După înfrângerea revoltei indiene din 1857-1859, a fost transformat în provincie a Coloniei Coroanei Britanice India (1858-1947). (https://www.britannica.com/place/Awadh)
***** Raluca Nicula, Rudyard Kipling - ”Kim”, „Idei și stropi de suflet”, 8 februarie 2016 (http://ralucanicula.blogspot.ro/2016/02/rudyard-kipling-kim.html)
(...)
- Ce-ai auzit, se răsti la el femeia și bătu furioasă cu degetul în loitră.
- Nimic ce ar putea să fie vrednic de amintire, doar vorbe de bazar, prinse din zbor, anume că și rajahlele*.... rajahlele mai mici din munți...
- Dar oricît de mici, din sînge străvechi Rajput**!
- Da, din neam ales. Am auzit anume că, chiar acestea își vînd femeile frumoase pentru setea de cîștig. Le duc spre miazăzi și le vînd zemindarilor*** și altor oameni din neamul Oudh****.
Dintre toate păcatele de care sînt învinuiți rajahlele din munți, aceasta este vina de care se apără cu mai multă violență, tocmai din această cauză că este crezută de mulțimea adunată în bazar, cînd se vorbește de traficul de sclave din India, care se practică în cea mai mare taină. Bătrîna din dosul perdelei răspunse lui Kim pe un ton care tremura de indignare, că este un cerșetor mincinos și nerușinat. Dacă ar fi îndrăznit să-i spună aceste cuvinte pe vremea cînd era fată, în aceeași seară ar fi fost călcat în picioare de un elefant. Ceea ce de altfel era pe de-a-ntregul adevărat.
(...)
>
SURSA
Rudyard Kipling, Kim*****, vol. I, trad. Jul. Giurgea („Naționala Ciornei”), Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, p. 107.
NOTE M. T.
* RAJÁH, rajahi, s. m. Titlu purtat de conducătorul statului în India antică, devenit mai târziu titlu princiar. ♦ Persoană având acest titlu. – Din fr. rajah. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/rajah)
** raja-putra (sanscrită) = „fiul regelui”. Membru al clanurilor patriliniare latifundiare care au constituit clasa conducătoare în statele din regiunea istorică Rajputana (nordul și centrul actualei Indii și estul Pakistanului), în perioada sec. VI î. H. - sec. XX. (https://www.britannica.com/topic/Rajput)
*** zemindar / zamindar (zamin=teren; dar=ocupant) = Termen de origine persană introdus de cuceritorii musulmani ai Indiei medievale, care desemna un colector ereditar al impozitelor plătite de cultivatorii de pământ. Regimul colonial britanic i-a transformat în mari proprietari de pământ. (https://www.britannica.com/topic/zamindar)
**** Regatul Oudh = Stat princiar musulman din nordul Indiei, desprins din Imperiul Marilor Moguli (1732-1858). După înfrângerea revoltei indiene din 1857-1859, a fost transformat în provincie a Coloniei Coroanei Britanice India (1858-1947). (https://www.britannica.com/place/Awadh)
***** Raluca Nicula, Rudyard Kipling - ”Kim”, „Idei și stropi de suflet”, 8 februarie 2016 (http://ralucanicula.blogspot.ro/2016/02/rudyard-kipling-kim.html)
marți, 13 septembrie 2016
Femeia în pelerinaj în India colonială britanică (KIPLING 1900-1)
<
(...) Împrejurul lor , din mijlocul forfotei se auzeau glasurile oamenilor, care cereau să li se dea ulei, orez, zaharicale și tutun, în timp ce se înghesuiau în jurul puțului de apă, așteptînd să le vină rîndul; pe deasupra glasurilor acestora, din harabalele cu covergă se auzeau strigăte ascuțite și rîsetele stăpînite ale femeilor, care stăteau ascunse între poclade, pentru că nu puteau să-și arate obrajii în public.
În zilele noastre, indigenii fruntași găsesc că este mult mai bine ca femeile cînd pleacă la drum (și femeile sînt mereu pe drumuri), să fie așezate în compartimentele de cale ferată, cu perdelele lăsate; obiceiul acesta a început să fie foarte răspîndit. Mai sînt încă destui și dintre cei care țin la vechile obiceiuri moștenite de la părinți; dar mai ales se găsesc femeile bătrîne, care țin la obiceiurile moștenite chiar mai mult decît bărbații, și care la sfîrșitul vieții pleacă în pelerinaj. Acestea însă, tocmai din această cauză că sînt bătrîne și ofilite, așa că nu le mai dorește nimeni, nu ezită să-și ridice uneori vălurile. După anii mulți pe care i-au petrecut în dosul ferestrelor zăbrelite și cu obloanele închise, în timpul cărora însă au rămas în neîntreruptă legătură cu micile și multiplele lor interese din afară, la bătrînețe le place să vadă mișcare în jurul lor, furnicarul drumurilor și lumea adunată în fața templelor, ceea ce le dă prilej de vorbă și pălăvrăgeală cu femeile străine și de aceeași vîrstă cu ele. Se întîmplă uneori ca într-o familie, care ani de zile a pătimit din cauza soartei vitrege, să se găsescă din cînd în cînd cîte o femei bătrînă, meșteră la vorbă și destul de în putere, pentru ca să plece la drum, căci pelerinajul a fost în toate vremurile plăcut zeilor. De aceea în tot largul Indiei, atît în locurile cel mai izolate cît și cel în care lumea mișună ca un furnicar, se poate să întîlnești cîte un grup de slujitori în vîrstă, care au primit în grija lor cîte o femeie bătrînă, plecată în pelerinaj, ascunsă în așternutul din dosul perdelelor groase, de la carul tras de bivoli. Oamenii aceștia sînt foarte prevăzători și cînd se întîmplă să se apropie de ei cîte un european sau un bărbat dintr-o castă socială mai superioară, caută să ascundă cît se poate mai bine pe cea care le-a fost dată în grijă. Cu toate acestea, în timpul unui pelerinaj multe se pot întîmpla, așa că nici nu se mai iau măsurile de prevedere obișnuite. Bătrîna care le-a fost dată îngrijă, este la urma urmelor și ea un om, căruia îi place să vadă cum se desfășoară viața în fața ei.
(...)
>
SURSA
Rudyard Kipling, Kim*, vol. I, trad. Jul. Giurgea („Naționala Ciornei”), Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, pp. 102-103.
NOTĂ M. T.
* Descriere Cărturești.ro / editura ALL 2012 (https://carturesti.ro/carte/kim-185436)
(...) Împrejurul lor , din mijlocul forfotei se auzeau glasurile oamenilor, care cereau să li se dea ulei, orez, zaharicale și tutun, în timp ce se înghesuiau în jurul puțului de apă, așteptînd să le vină rîndul; pe deasupra glasurilor acestora, din harabalele cu covergă se auzeau strigăte ascuțite și rîsetele stăpînite ale femeilor, care stăteau ascunse între poclade, pentru că nu puteau să-și arate obrajii în public.
În zilele noastre, indigenii fruntași găsesc că este mult mai bine ca femeile cînd pleacă la drum (și femeile sînt mereu pe drumuri), să fie așezate în compartimentele de cale ferată, cu perdelele lăsate; obiceiul acesta a început să fie foarte răspîndit. Mai sînt încă destui și dintre cei care țin la vechile obiceiuri moștenite de la părinți; dar mai ales se găsesc femeile bătrîne, care țin la obiceiurile moștenite chiar mai mult decît bărbații, și care la sfîrșitul vieții pleacă în pelerinaj. Acestea însă, tocmai din această cauză că sînt bătrîne și ofilite, așa că nu le mai dorește nimeni, nu ezită să-și ridice uneori vălurile. După anii mulți pe care i-au petrecut în dosul ferestrelor zăbrelite și cu obloanele închise, în timpul cărora însă au rămas în neîntreruptă legătură cu micile și multiplele lor interese din afară, la bătrînețe le place să vadă mișcare în jurul lor, furnicarul drumurilor și lumea adunată în fața templelor, ceea ce le dă prilej de vorbă și pălăvrăgeală cu femeile străine și de aceeași vîrstă cu ele. Se întîmplă uneori ca într-o familie, care ani de zile a pătimit din cauza soartei vitrege, să se găsescă din cînd în cînd cîte o femei bătrînă, meșteră la vorbă și destul de în putere, pentru ca să plece la drum, căci pelerinajul a fost în toate vremurile plăcut zeilor. De aceea în tot largul Indiei, atît în locurile cel mai izolate cît și cel în care lumea mișună ca un furnicar, se poate să întîlnești cîte un grup de slujitori în vîrstă, care au primit în grija lor cîte o femeie bătrînă, plecată în pelerinaj, ascunsă în așternutul din dosul perdelelor groase, de la carul tras de bivoli. Oamenii aceștia sînt foarte prevăzători și cînd se întîmplă să se apropie de ei cîte un european sau un bărbat dintr-o castă socială mai superioară, caută să ascundă cît se poate mai bine pe cea care le-a fost dată în grijă. Cu toate acestea, în timpul unui pelerinaj multe se pot întîmpla, așa că nici nu se mai iau măsurile de prevedere obișnuite. Bătrîna care le-a fost dată îngrijă, este la urma urmelor și ea un om, căruia îi place să vadă cum se desfășoară viața în fața ei.
(...)
>
SURSA
Rudyard Kipling, Kim*, vol. I, trad. Jul. Giurgea („Naționala Ciornei”), Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, pp. 102-103.
NOTĂ M. T.
* Descriere Cărturești.ro / editura ALL 2012 (https://carturesti.ro/carte/kim-185436)
vineri, 9 septembrie 2016
Femei chargars în India colonială britanică (KIPLING 1900-1)
<
(...) Din fundul zării înecate de praful drumului, se văzu mișcîndu-se o linie albastră, ca un nor de omizi grăbite, apropiindu-se de ei. Era un grup de chargars, femei care au grijă de terasamentul tuturor liniilor ferate din partea de miazănoapte: femei cu talpa lată, sînii mari, lungi în picioare și late în șolduri, îmbrăcate în zdrențe albastre, îndreptîndu-se grăbite spre miazănoapte, de unde primiseră știrea că ar fi nevoie de brațele lor. Acestea erau singurele ființe care nu aveau vreme de pierdut cu drumul, și făceau parte dintr-o clasă de oameni unde bărbații nu aveau nici un preț. Umblau cu coatele depărtate de trup, legănîndu-se pe șoldurile largi, și cu fruntea sus, cum se cade să umble omul obișnuit să care poveri.
(...)
>
SURSA
Rudyard Kipling, Kim*, vol. I, trad. Jul. Giurgea („Naționala Ciornei”), Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, p. 98.
NOTĂ M. T.
* Descriere Editura All 2012 (http://www.all.ro/colectia_strada-fictiunii-clasic/kim.html)
(...) Din fundul zării înecate de praful drumului, se văzu mișcîndu-se o linie albastră, ca un nor de omizi grăbite, apropiindu-se de ei. Era un grup de chargars, femei care au grijă de terasamentul tuturor liniilor ferate din partea de miazănoapte: femei cu talpa lată, sînii mari, lungi în picioare și late în șolduri, îmbrăcate în zdrențe albastre, îndreptîndu-se grăbite spre miazănoapte, de unde primiseră știrea că ar fi nevoie de brațele lor. Acestea erau singurele ființe care nu aveau vreme de pierdut cu drumul, și făceau parte dintr-o clasă de oameni unde bărbații nu aveau nici un preț. Umblau cu coatele depărtate de trup, legănîndu-se pe șoldurile largi, și cu fruntea sus, cum se cade să umble omul obișnuit să care poveri.
(...)
>
SURSA
Rudyard Kipling, Kim*, vol. I, trad. Jul. Giurgea („Naționala Ciornei”), Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, p. 98.
NOTĂ M. T.
* Descriere Editura All 2012 (http://www.all.ro/colectia_strada-fictiunii-clasic/kim.html)
duminică, 17 iulie 2016
Un occidental integrat în Orient în secolul XX (BROMFIELD 1933-7)
<
(...)
„Aș putea pleca împreună cu Edwina în altă parte a lumii, gîndi el, în Malaezia, în Indonezia sau chiar în China, și să luăm totul de la început. Și acolo aș putea fi util. Mi-aș continua lucrul, iar ea s-ar bucura de liniște.” Dar își dădu seama că toate acestea erau lipsite de sens, așa cum sînt de pildă, romanele și filmele occidentale. Nu ar putea să fugă împreună de aici, fără să se distrugă și ea și el. Nu ar putea fi posibil să părăsească această Indie crudă și magnifică, fiindcă îi intrase în sînge. Cambridge*, Școala de medicină, ideile noi, pînă și femeile cu care se culcase în occident nu izbutiseră să-l schimbe. El nu făcea parte din lumea Occidentală. Aparținea acestei vaste țări bîntuită de secetă, de bruște și teribile inundații, de foamete și cutremure, o țară cu temple multe și cu jungle uriașe care se desfășurau pînă la porțile orașelor. Și cînd își aminti de nostalgia pe care o încercase în toți acei lungi ani petrecuți în vest își dădu seama că nu-i va mai fi cu putință să mai părăsească vreodată India.
(..) Și murmurul acela, constată el brusc înspăimîntat, era o manifestare a unei voci dinlăuntrul său, a unei înțelepciuni tot atît de veche ca și India însăși. Această înțelepciune ancestrală îl avertiza că ea trebuie să moară, fiindcă așa hotărîseră zeii**, fiindcă așa îi era scris și lui și ei. (...)
(...) Ea trebuia să moară fiindcă era prea obosită spre a se mai lupta să trăiască. Simțise acest lucru în vreme ce stătea pe marginea patului și îi vorbea. De acea îi ceruse ea să-l vadă pe Ransome. Edwina era asemenea acelor nenorociți famelici din castele de jos care nu fac nici un efort spre a trăi, fiindcă le este mai ușor să moară.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne***, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 579-580.
NOTE M. T.
* În 1209 o parte din studenții de la Oxford, cea mai veche universitate engleză, au părăsit-o în urma unei dispute și au întemeiat a doua cea mai veche universitate engleză la Cambridge. (https://www.cam.ac.uk/about-the-university/history/early-records)
** Hinduismul este o religie politeistă. (http://www.crestinortodox.ro/religiile-lumii/hinduism/)
*** Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)
(...)
„Aș putea pleca împreună cu Edwina în altă parte a lumii, gîndi el, în Malaezia, în Indonezia sau chiar în China, și să luăm totul de la început. Și acolo aș putea fi util. Mi-aș continua lucrul, iar ea s-ar bucura de liniște.” Dar își dădu seama că toate acestea erau lipsite de sens, așa cum sînt de pildă, romanele și filmele occidentale. Nu ar putea să fugă împreună de aici, fără să se distrugă și ea și el. Nu ar putea fi posibil să părăsească această Indie crudă și magnifică, fiindcă îi intrase în sînge. Cambridge*, Școala de medicină, ideile noi, pînă și femeile cu care se culcase în occident nu izbutiseră să-l schimbe. El nu făcea parte din lumea Occidentală. Aparținea acestei vaste țări bîntuită de secetă, de bruște și teribile inundații, de foamete și cutremure, o țară cu temple multe și cu jungle uriașe care se desfășurau pînă la porțile orașelor. Și cînd își aminti de nostalgia pe care o încercase în toți acei lungi ani petrecuți în vest își dădu seama că nu-i va mai fi cu putință să mai părăsească vreodată India.
(..) Și murmurul acela, constată el brusc înspăimîntat, era o manifestare a unei voci dinlăuntrul său, a unei înțelepciuni tot atît de veche ca și India însăși. Această înțelepciune ancestrală îl avertiza că ea trebuie să moară, fiindcă așa hotărîseră zeii**, fiindcă așa îi era scris și lui și ei. (...)
(...) Ea trebuia să moară fiindcă era prea obosită spre a se mai lupta să trăiască. Simțise acest lucru în vreme ce stătea pe marginea patului și îi vorbea. De acea îi ceruse ea să-l vadă pe Ransome. Edwina era asemenea acelor nenorociți famelici din castele de jos care nu fac nici un efort spre a trăi, fiindcă le este mai ușor să moară.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne***, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 579-580.
NOTE M. T.
* În 1209 o parte din studenții de la Oxford, cea mai veche universitate engleză, au părăsit-o în urma unei dispute și au întemeiat a doua cea mai veche universitate engleză la Cambridge. (https://www.cam.ac.uk/about-the-university/history/early-records)
** Hinduismul este o religie politeistă. (http://www.crestinortodox.ro/religiile-lumii/hinduism/)
*** Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)
luni, 7 martie 2016
Doamna de companie în Anglia în secolul XIX (THACKERAY 1848)
<
(...)
Pentru o doamnă în situația ei, un articol la fel de necesar ca și cupeul și ca și buchetul e doamna de companie. Am admirat întotdeauna chipul în care făpturile acestea gingașe și care nu pot trăi fără simpatie închiriază dintre semenele lor o prietenă cît mai slută cu putință și nu se mai despart de ea aproape niciodată. Contemplarea acestei inevitabile femei, în rochia ei ștearsă, așezată în spatele scumpei ei prietene în loja de la Operă, sau ocupînd locul din spatele trăsurii, reprezintă pentru mine un spectacol salubru și cu adînc substrat etic, un memento* tot atît de voios ca și capul acela de mort care figura la capetele egiptenilor bon vivants**, un straniu și sardonic memorial al Bîlciului deșertăciunilor. Cum, nici chiar stricata, nerușinata, prea frumoasa doamnă Firebrace, femeia aceea fără conștiință și fără inimă, al cărei părinte a murit de rușinea ei; nici chiar glumeața și îndrăzneața doamnă Mantrap, care putea sări cu calul său orice spectacol, pe care era în stare să-l treacă vreun bărbat din Anglia, și care își mîna singură surii ei în Park***, în timp ce mamă-sa ține o dugheană de precupeață în Bath****, nici chiar femeile acelea pline de îndrăzneală, despre care cu greu și-ar putea cineva închipui că n-ar fi în stare să înfrunte orice, nu aveau cutezanța să țină piept lumii fără o prietenie femeiească? Făpturi duioase! Trebuie să aibă ceva de care să se agațe! Și cu greu le vei vedea în vreun loc public fără să aibă alături prietenă jerpelită, îmbrăcată într-o rochie de mătase mohorîtă, stînd undeva, în umbră, în spatele lor.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. II, ed. Capitolul, București, 1992, p. 32.
NOTE M. T.
* memento (lat.) = amintiți-vă
** bon vivants (fr.) = petrecăreți
*** Revoluția industrială începută în Marea Britanie în secolul XVIII a condus la urbanizarea modernă a Londrei și constituirea a 8 parcuri regale în capitala britanică. (https://www.royalparks.org.uk/parks)
**** Bath = Oraș în sud-vestul Angliei. Stațiune balneară în timpul dominației romane și apoi începând cu domnia Elisabetei I (1558-1603). (http://whc.unesco.org/en/list/428)
(...)
Pentru o doamnă în situația ei, un articol la fel de necesar ca și cupeul și ca și buchetul e doamna de companie. Am admirat întotdeauna chipul în care făpturile acestea gingașe și care nu pot trăi fără simpatie închiriază dintre semenele lor o prietenă cît mai slută cu putință și nu se mai despart de ea aproape niciodată. Contemplarea acestei inevitabile femei, în rochia ei ștearsă, așezată în spatele scumpei ei prietene în loja de la Operă, sau ocupînd locul din spatele trăsurii, reprezintă pentru mine un spectacol salubru și cu adînc substrat etic, un memento* tot atît de voios ca și capul acela de mort care figura la capetele egiptenilor bon vivants**, un straniu și sardonic memorial al Bîlciului deșertăciunilor. Cum, nici chiar stricata, nerușinata, prea frumoasa doamnă Firebrace, femeia aceea fără conștiință și fără inimă, al cărei părinte a murit de rușinea ei; nici chiar glumeața și îndrăzneața doamnă Mantrap, care putea sări cu calul său orice spectacol, pe care era în stare să-l treacă vreun bărbat din Anglia, și care își mîna singură surii ei în Park***, în timp ce mamă-sa ține o dugheană de precupeață în Bath****, nici chiar femeile acelea pline de îndrăzneală, despre care cu greu și-ar putea cineva închipui că n-ar fi în stare să înfrunte orice, nu aveau cutezanța să țină piept lumii fără o prietenie femeiească? Făpturi duioase! Trebuie să aibă ceva de care să se agațe! Și cu greu le vei vedea în vreun loc public fără să aibă alături prietenă jerpelită, îmbrăcată într-o rochie de mătase mohorîtă, stînd undeva, în umbră, în spatele lor.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. II, ed. Capitolul, București, 1992, p. 32.
NOTE M. T.
* memento (lat.) = amintiți-vă
** bon vivants (fr.) = petrecăreți
*** Revoluția industrială începută în Marea Britanie în secolul XVIII a condus la urbanizarea modernă a Londrei și constituirea a 8 parcuri regale în capitala britanică. (https://www.royalparks.org.uk/parks)
**** Bath = Oraș în sud-vestul Angliei. Stațiune balneară în timpul dominației romane și apoi începând cu domnia Elisabetei I (1558-1603). (http://whc.unesco.org/en/list/428)
miercuri, 6 ianuarie 2016
Femeile la ceremonia căsătoriei de la biserică în Londra în secolul XIX (THACKERAY 1848)
<
(...) Un caz de natura cestuia, o căsătorie, sau un refuz, sau o cerere în căsătorie, pune în mișcare un întreg regiment de femei și dă de lucru tuturor fibrelor lor nervoase. Ca observator al naturii omenești, ce mă aflu, frecventez regulat biserica Saint George din Hanover Square* în sezonul căsătoriilor din lumea mare; și cu toate că n-am văzut niciodată vreun prieten de-al mirelui respectiv izbucnind în lacrimi, sau ca paricliserii, sau preoții care oficiază să fie cîtuși de puțin mișcați, nu e absolut deloc neobișnuit să vezi femei care nu sînt nici pe departe interesate în acțiunea ce se desfășoară tocmai atunci - doamne bătrîne, de multă vreme trecute de vîrsta de măritișului, sau femei trupeșe, la jumătatea vieții lor și o droaie de băieți și fete după ele, ca să nu mai vorbim de tinerele și drăgălașele făpturi cu bonete trandafirii pe cap, care ies pentru prima dată în lume și pe care trebuie să le intereseze în mod firesc această ceremonie - zic, e cît se poate de obișnuit să vezi femeile astea suspinînd care mai de care, plîngînd cu sughițuri, smiorcăindu-se, ascunzîndu-și mutrișoarele în micile și inutilele lor batiste, aproape leșinate; bătrîne sau tinere, în culmea emoției. Cînd prietenul meu, mondenul John Pimlico, s-a însurat cu drăgălașa lady Belgravia Green Parker, s-a stîrnit o asemenea vîlvă, încît pînă și ființa aceea mică și uscățivă, bătrîna îngrijitoare a stranelor, care m-a condus pînă la scaun, era cu obrazul scăldat în lacrimi. Și pentru ce? Îmi iscodesc propriul suflet: doar nu ea urma să se mărite.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor**, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, p. 62.
NOTE M. T.
* Biserica Sf. Gheorghe din Piața Hanovra este o biserică anglicană construită în secolul XVIII. Poziționarea în centrul Londrei a favorizat alegerea ei pentru căsătoriile din înalta societate engleză. (http://www.stgeorgeshanoversquare.org/history.html)
** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
(...) Un caz de natura cestuia, o căsătorie, sau un refuz, sau o cerere în căsătorie, pune în mișcare un întreg regiment de femei și dă de lucru tuturor fibrelor lor nervoase. Ca observator al naturii omenești, ce mă aflu, frecventez regulat biserica Saint George din Hanover Square* în sezonul căsătoriilor din lumea mare; și cu toate că n-am văzut niciodată vreun prieten de-al mirelui respectiv izbucnind în lacrimi, sau ca paricliserii, sau preoții care oficiază să fie cîtuși de puțin mișcați, nu e absolut deloc neobișnuit să vezi femei care nu sînt nici pe departe interesate în acțiunea ce se desfășoară tocmai atunci - doamne bătrîne, de multă vreme trecute de vîrsta de măritișului, sau femei trupeșe, la jumătatea vieții lor și o droaie de băieți și fete după ele, ca să nu mai vorbim de tinerele și drăgălașele făpturi cu bonete trandafirii pe cap, care ies pentru prima dată în lume și pe care trebuie să le intereseze în mod firesc această ceremonie - zic, e cît se poate de obișnuit să vezi femeile astea suspinînd care mai de care, plîngînd cu sughițuri, smiorcăindu-se, ascunzîndu-și mutrișoarele în micile și inutilele lor batiste, aproape leșinate; bătrîne sau tinere, în culmea emoției. Cînd prietenul meu, mondenul John Pimlico, s-a însurat cu drăgălașa lady Belgravia Green Parker, s-a stîrnit o asemenea vîlvă, încît pînă și ființa aceea mică și uscățivă, bătrîna îngrijitoare a stranelor, care m-a condus pînă la scaun, era cu obrazul scăldat în lacrimi. Și pentru ce? Îmi iscodesc propriul suflet: doar nu ea urma să se mărite.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor**, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, p. 62.
NOTE M. T.
* Biserica Sf. Gheorghe din Piața Hanovra este o biserică anglicană construită în secolul XVIII. Poziționarea în centrul Londrei a favorizat alegerea ei pentru căsătoriile din înalta societate engleză. (http://www.stgeorgeshanoversquare.org/history.html)
** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
marți, 5 ianuarie 2016
Cinism versus amor în spiritul francez (THACKERAY 1848)
<
(...) Un francez cinic a spus că într-o afacere amoroasă există două părți contractante: una care iubește și alta care primește să se lase iubită. Iubirea vine cîteodată din partea bărbatului; altădată, dintr-a femeii. Și ce tînăr nebun îndrăgostit n-a luat uneori nepăsarea drept modestie, neghiobia drept feciorelnică sfială, găunoșenia drept adorabilă timiditate; a luat, într-un cuvînt, gîsca drept lebădă. Și cărei femei îndrăgostite nu i s-a întîmplat uneori să împodobească cine știe ce măgar cu splendoarea scînteietoarei ei imaginații; nu i-a admirat nerozia luînd-o drept austeritate bărbătească; nu i -a divinizat egoismul ca pe-un drept al superiorității lui virile; nu i-a luat stupiditatea drept gravitate majestuoasă și nu s-a purtat cu el după chipul și asemănarea strălucitoarei zîne Titania* cu acel țesător din Atena. Am impresia că am văzut de multe ori și pretutindeni asemenea comedii ale erorilor**.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor***, vol. I, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, ed. Capitolul, București, 1992, p. 124.
NOTE M. T.
* În mitologia greacă antică, Titanidele era cele șase fete ale zeului Cer (Uranus) și al zeiței Pământ (Geea). (http://www.theoi.com/Titan/Titanides.html). Aici este vorba despre personajul piesei Visul unei nopți de vară a lui W. Shakespeare.
** Comedia erorilor este o piesă a lui W. Shakespeare, în care sunt relatate încurcăturile în care intră două perechi de gemeni. (http://nfs.sparknotes.com/errors/characters.html)
*** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
(...) Un francez cinic a spus că într-o afacere amoroasă există două părți contractante: una care iubește și alta care primește să se lase iubită. Iubirea vine cîteodată din partea bărbatului; altădată, dintr-a femeii. Și ce tînăr nebun îndrăgostit n-a luat uneori nepăsarea drept modestie, neghiobia drept feciorelnică sfială, găunoșenia drept adorabilă timiditate; a luat, într-un cuvînt, gîsca drept lebădă. Și cărei femei îndrăgostite nu i s-a întîmplat uneori să împodobească cine știe ce măgar cu splendoarea scînteietoarei ei imaginații; nu i-a admirat nerozia luînd-o drept austeritate bărbătească; nu i -a divinizat egoismul ca pe-un drept al superiorității lui virile; nu i-a luat stupiditatea drept gravitate majestuoasă și nu s-a purtat cu el după chipul și asemănarea strălucitoarei zîne Titania* cu acel țesător din Atena. Am impresia că am văzut de multe ori și pretutindeni asemenea comedii ale erorilor**.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor***, vol. I, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, ed. Capitolul, București, 1992, p. 124.
NOTE M. T.
* În mitologia greacă antică, Titanidele era cele șase fete ale zeului Cer (Uranus) și al zeiței Pământ (Geea). (http://www.theoi.com/Titan/Titanides.html). Aici este vorba despre personajul piesei Visul unei nopți de vară a lui W. Shakespeare.
** Comedia erorilor este o piesă a lui W. Shakespeare, în care sunt relatate încurcăturile în care intră două perechi de gemeni. (http://nfs.sparknotes.com/errors/characters.html)
*** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
vineri, 1 ianuarie 2016
Femei versus femei în Anglia în secolul XIX (THACKERAY 1848)
<
(...)
Oare n-a auzit niciodată iubitul meu cititor, în decursul experienței sale moderne, observații asemănătoarea din partea unor binevoitoare prietene care se miră veșnic ce poți găsi atît de fascinant la domnișoara Smith, sau ce l-a putut face pe maiorul Jones s-o ceară în căsătorie pe neghioaba și ștearsa domnișoară Thompson, care n-are nimic mai de Doamne-ajută în afară de mutra ei de păpușă de ceară? „Într-adevăr, ce poți găsi într-o pereche de obraji trandafirii și în ochi albaștri?” întreabă cît se poate de înțelept acest moraliste, căci darurile geniului, podoabele minții, cunoașterea manualului Întrebările lui Mangall (1), cît și stăpînirea botanicii și a geologiei, talentul de a face poezii, putința de a zdrăngăni sonate în maniera lui Herz*, și așa mai departe, sînt calități cu mult mai prețioase pentru o femeie decît farmecele acelea vremelnice care se ofilesc în cîțiva ani.
Dar cu toate că virtutea e lucrul cel mai de preț, iar acele nefericite făpturi care sînt obligate să-și ducă povara frumuseții lor ar trebui să-și amintească veșnic de soarta care le este hărăzită; și deși, precum se pare, caracterul feminin eroic pe care îl admiră atît de mult doamnele e ceva mai mult, mai glorios și mai frumos decît amabila, proaspăta, surîzătoarea, candida, gingașa și micuța zeiță domestică pe care bărbații sînt înclinați s-o divinizeze, totuși această ultimă și inferioară categorie de femei trebuie să aibă o mîngîiere, și anume, că bărbații într-adevăr le admiră; și, în ciuda tuturor prevenirilor și protestelor binevoitorilor noștri prieteni, noi stăruim în nefericita noastră greșeală și în nebunia noastră și vom face astfel pînă la sfîrșitul capitolului. Într-adevăr, în ceea ce mă privește, deși mi s-a spus de nenumărate ori de către persoana pentru care am cea mai mare stimă că domnișoara Brown e o fetiță cu totul nesărată, iar că la doamna White nu găsești nimic altceva decît un petit minois chiffone (1) și că despre doamna Black nu poți spune absolut nici un cuvînt bun, îmi aduc aminte că am avut cîteva foarte plăcute convorbiri cu doamna Black (pe care bineînțeles, scumpă doamnă, le pot destăinui); și toți bărbați se îngrămădesc în jurul scaunului doamnei White; iar tinerii se bat care mai de care să danseze cu domnișoara Brown; sînt în felul acesta ispitit să cred că e un mare compliment pentru o femeie cînd e bîrfită de semenele ei.
(1) Manual pentru tinerele fete, răspîndit în secolul al XIX lea, care punea la îndemînă date superficiale din cele mai variate domenii.
(1) O fețișoară cu trăsături ofilite (fr.).
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor**, vol. I, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, ed. Capitolul, București, 1992, pp 111-112.
NOTE M. T.
* Heinrich Herz (Viena 1803 - Paris 1887) = Pianist, compozitor și profesor la Consvatorul din Paris. (http://www.gottschalk.fr/index.php/fr/autres-compositeurs-s-fr/herz-s-fr)
** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
(...)
Oare n-a auzit niciodată iubitul meu cititor, în decursul experienței sale moderne, observații asemănătoarea din partea unor binevoitoare prietene care se miră veșnic ce poți găsi atît de fascinant la domnișoara Smith, sau ce l-a putut face pe maiorul Jones s-o ceară în căsătorie pe neghioaba și ștearsa domnișoară Thompson, care n-are nimic mai de Doamne-ajută în afară de mutra ei de păpușă de ceară? „Într-adevăr, ce poți găsi într-o pereche de obraji trandafirii și în ochi albaștri?” întreabă cît se poate de înțelept acest moraliste, căci darurile geniului, podoabele minții, cunoașterea manualului Întrebările lui Mangall (1), cît și stăpînirea botanicii și a geologiei, talentul de a face poezii, putința de a zdrăngăni sonate în maniera lui Herz*, și așa mai departe, sînt calități cu mult mai prețioase pentru o femeie decît farmecele acelea vremelnice care se ofilesc în cîțiva ani.
Dar cu toate că virtutea e lucrul cel mai de preț, iar acele nefericite făpturi care sînt obligate să-și ducă povara frumuseții lor ar trebui să-și amintească veșnic de soarta care le este hărăzită; și deși, precum se pare, caracterul feminin eroic pe care îl admiră atît de mult doamnele e ceva mai mult, mai glorios și mai frumos decît amabila, proaspăta, surîzătoarea, candida, gingașa și micuța zeiță domestică pe care bărbații sînt înclinați s-o divinizeze, totuși această ultimă și inferioară categorie de femei trebuie să aibă o mîngîiere, și anume, că bărbații într-adevăr le admiră; și, în ciuda tuturor prevenirilor și protestelor binevoitorilor noștri prieteni, noi stăruim în nefericita noastră greșeală și în nebunia noastră și vom face astfel pînă la sfîrșitul capitolului. Într-adevăr, în ceea ce mă privește, deși mi s-a spus de nenumărate ori de către persoana pentru care am cea mai mare stimă că domnișoara Brown e o fetiță cu totul nesărată, iar că la doamna White nu găsești nimic altceva decît un petit minois chiffone (1) și că despre doamna Black nu poți spune absolut nici un cuvînt bun, îmi aduc aminte că am avut cîteva foarte plăcute convorbiri cu doamna Black (pe care bineînțeles, scumpă doamnă, le pot destăinui); și toți bărbați se îngrămădesc în jurul scaunului doamnei White; iar tinerii se bat care mai de care să danseze cu domnișoara Brown; sînt în felul acesta ispitit să cred că e un mare compliment pentru o femeie cînd e bîrfită de semenele ei.
(1) Manual pentru tinerele fete, răspîndit în secolul al XIX lea, care punea la îndemînă date superficiale din cele mai variate domenii.
(1) O fețișoară cu trăsături ofilite (fr.).
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor**, vol. I, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, ed. Capitolul, București, 1992, pp 111-112.
NOTE M. T.
* Heinrich Herz (Viena 1803 - Paris 1887) = Pianist, compozitor și profesor la Consvatorul din Paris. (http://www.gottschalk.fr/index.php/fr/autres-compositeurs-s-fr/herz-s-fr)
** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
sâmbătă, 26 decembrie 2015
Bătrănă lady la începutul secolului XIX (THACKERAY 1848)
<
(...)
Bătrîna domnișoară Crawley era de bună seamă o ființă osîndită. Avea o căsuță tihnită în Park Lane*, și cum mînca și bea mult prea mult în timpul iernii la Londra, vara se ducea să se refacă la Harrogate** sau la Cheltenham***. E acea mai primitoare și mai voioasă dintre vestale și fusese o adevărate frumusețe la vremea ei, zicea ea. (Toată femeile bătrîne au fost odinioară niște frumuseți, asta se știe prea bine.) Era ceea ce se cheamă un bel esprit**** și o teribilă radicală pentru timpurile acelea. Fusese în Franța (unde Saint Just*****, se povestea, îi inspirase o pasiune nefericită) și, ca urmare, îndrăgi, pentru totdeauna, romanele franțuzești, îl știa pe dinafară pe Rousseau******; vorbea cu multă ușurință despre divorț și cu multă energie despre drepturile femeii. Avea portretele lui Fox******* în fiecare cameră a casei: cînd acel om de stat fusese în opoziție, nu sînt tocmai sigur dacă nu pariase chiar pentru el; cînd ajunsese la putere, ea avu marele merit de a-l cîștiga de partea lui pe Pitt, ca și pe celălalt deputat de la Queen`s Crawley, deși sir Pitt ar fi trecut de partea lui Fox singur, fără nici o osteneală din partea prea cinstitei lady. E de prisos să spunem că sir Pitt și-a schimbat radical vederile după moartea marelui om de stat whig********.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor*********, trad. I. Frunzettti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, p. 95.
NOTE M. T.
* Park Lane este o veche și importantă stradă în centrul Londrei. (http://www.british-history.ac.uk/survey-london/vol40/pt2/pp264-289)
** Harrogate este un oraș balnear în centrul Angliei, în regiunea York. (http://www.victorianturkishbath.org/_6DIRECTORY/AtoZEstab/England/HarrogRoyal/HarrogRoyalEng.htm)
*** Cheltenham este un oraș balnear în vestul Angliei, în regiunea Gloucester. (http://www.bbc.co.uk/gloucestershire/content/articles/2008/09/22/dayout_cheltenham_video_feature.shtml)
**** bel esprit (fr.) = spirit fermecător
***** Louis Saint-Just (1767-1794) a fost un revoluționar francez, membru al partidului extremist al iacobinilor și cel mai apropiat colaborator al liderului Maximilian Robespierre, împreună cu care a instaurat Teroarea din 1793-1794. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/saint-just-confidentul-lui-robespierre)
****** Jean Jacques Rousseau (1712 Geneva/Elveția - 1778 Franța) a fost un important reprezentant al curentului filozofic european al Iluminismului. (http://www.istorie-pe-scurt.ro/jean-jacques-rousseau-mentor-al-revolutiei-franceze/)
******* Charles Fox (1749-1806) a fost ministru de externe al Marii Britanii în 1782, 1783 și 1806. (https://www.gov.uk/government/history/past-foreign-secretaries/charles-fox)
******** Whig a fost un partid premodern care a funcționat din 1678 până în 1859, când a fuzionat cu alte grupări pentru formarea Partidului Liberal modern. (http://www.independent.co.uk/news/uk/politics/whats-the-whig-idea-meet-the-man-trying-to-revive-a-centuries-old-political-party-9824371.html)
********* Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
(...)
Bătrîna domnișoară Crawley era de bună seamă o ființă osîndită. Avea o căsuță tihnită în Park Lane*, și cum mînca și bea mult prea mult în timpul iernii la Londra, vara se ducea să se refacă la Harrogate** sau la Cheltenham***. E acea mai primitoare și mai voioasă dintre vestale și fusese o adevărate frumusețe la vremea ei, zicea ea. (Toată femeile bătrîne au fost odinioară niște frumuseți, asta se știe prea bine.) Era ceea ce se cheamă un bel esprit**** și o teribilă radicală pentru timpurile acelea. Fusese în Franța (unde Saint Just*****, se povestea, îi inspirase o pasiune nefericită) și, ca urmare, îndrăgi, pentru totdeauna, romanele franțuzești, îl știa pe dinafară pe Rousseau******; vorbea cu multă ușurință despre divorț și cu multă energie despre drepturile femeii. Avea portretele lui Fox******* în fiecare cameră a casei: cînd acel om de stat fusese în opoziție, nu sînt tocmai sigur dacă nu pariase chiar pentru el; cînd ajunsese la putere, ea avu marele merit de a-l cîștiga de partea lui pe Pitt, ca și pe celălalt deputat de la Queen`s Crawley, deși sir Pitt ar fi trecut de partea lui Fox singur, fără nici o osteneală din partea prea cinstitei lady. E de prisos să spunem că sir Pitt și-a schimbat radical vederile după moartea marelui om de stat whig********.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor*********, trad. I. Frunzettti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, p. 95.
NOTE M. T.
* Park Lane este o veche și importantă stradă în centrul Londrei. (http://www.british-history.ac.uk/survey-london/vol40/pt2/pp264-289)
** Harrogate este un oraș balnear în centrul Angliei, în regiunea York. (http://www.victorianturkishbath.org/_6DIRECTORY/AtoZEstab/England/HarrogRoyal/HarrogRoyalEng.htm)
*** Cheltenham este un oraș balnear în vestul Angliei, în regiunea Gloucester. (http://www.bbc.co.uk/gloucestershire/content/articles/2008/09/22/dayout_cheltenham_video_feature.shtml)
**** bel esprit (fr.) = spirit fermecător
***** Louis Saint-Just (1767-1794) a fost un revoluționar francez, membru al partidului extremist al iacobinilor și cel mai apropiat colaborator al liderului Maximilian Robespierre, împreună cu care a instaurat Teroarea din 1793-1794. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/saint-just-confidentul-lui-robespierre)
****** Jean Jacques Rousseau (1712 Geneva/Elveția - 1778 Franța) a fost un important reprezentant al curentului filozofic european al Iluminismului. (http://www.istorie-pe-scurt.ro/jean-jacques-rousseau-mentor-al-revolutiei-franceze/)
******* Charles Fox (1749-1806) a fost ministru de externe al Marii Britanii în 1782, 1783 și 1806. (https://www.gov.uk/government/history/past-foreign-secretaries/charles-fox)
******** Whig a fost un partid premodern care a funcționat din 1678 până în 1859, când a fuzionat cu alte grupări pentru formarea Partidului Liberal modern. (http://www.independent.co.uk/news/uk/politics/whats-the-whig-idea-meet-the-man-trying-to-revive-a-centuries-old-political-party-9824371.html)
********* Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
marți, 8 decembrie 2015
Moda epocii reginei Victoria a Marii Britanii (1837-1901) (GALSWORTHY 1933)
<
(...)
- Aș da oricît să-ți aflu gîndurile, domnișoară Cherrell.
- Mă gîndeam cum s-au schimbat chipurile englezilor de la 1900 încoace.
- Din pricina părului. Chipurile portretelor de cum o sută sau o sută cincizeci de ani sînt mult mai apropiate de ale noastre.
- E adevărat că mustățile pe oală și cocurile mascau expresia fețelor, dar exista vreo expresie?
- Gîndești că victorienii* nu aveau nici un dram de personalitate?
- Probabil că mai mult ca noi, dar cu siguranță că și-o înăbușeau; pînă și îmbrăcămintea lor, totdeauna mai înzorzonată decît e nevoie, redingote, gulere înalte, eșarfe, turnuri, ghete cu butoni.
- Piciorul dezgolit îi șoca, dar bustul nu.
- Mă rog, îți fac concesia busturilor decoltate la femei. Dar privește-le mobilele: ciucuri, mileuri, lustre, bufete enorme. Se jucau de-a v-ați ascunselea cu sufletul, domnule Dornford.
- Și, din cînd în cînd, sufletul își scotea capul la iveală, ca micul Edward (1) după ce s-a dezbrăcat sub masa mamei lui, la Windsor**.
- Niciodată n-a mai realizat ceva atît de perfect de atunci încolo.
- Nu știu. Într-un fel mai domol, a însemnat o nouă Restaurație***.
(1) E vorba de Edward al VII lea, fiul reginei Victoria.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell****, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, București, 1992, pp. 191-192.
NOTE
* Victorienii au fost contemporanii lungii domnii a reginei Victoria (1837-1901). (https://istoriiregasite.wordpress.com/2013/01/12/viata-reginei-victoria-prima-parte/) (https://istoriiregasite.wordpress.com/2013/01/13/viata-reginei-victoria-ultima-parte/)
** Castelul Windsor este din 17 iulie 1917 una din reședințele al Casei Regale britanice redenumită de Windsor. La acea dată, în timpul Primului Război Mondial, regele George V a schimbat numele german al Casei Regale, Saxa-Coburg și Gotha, într-unul britanic. (http://politeia.org.ro/magazin-istoric/cladiri-celebre-castelul-windsor/24848/)
*** Restaurația reprezintă perioada revenirii dinastiei de Stuart pe tronul Angliei, respectiv 1660-1688, după Republica din anii 1649-1660. (http://iimodu.tumblr.com/post/75836901184/6-restaura%C5%A3ia-stuar%C5%A3ilor-anglia)
**** ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)
(...)
- Aș da oricît să-ți aflu gîndurile, domnișoară Cherrell.
- Mă gîndeam cum s-au schimbat chipurile englezilor de la 1900 încoace.
- Din pricina părului. Chipurile portretelor de cum o sută sau o sută cincizeci de ani sînt mult mai apropiate de ale noastre.
- E adevărat că mustățile pe oală și cocurile mascau expresia fețelor, dar exista vreo expresie?
- Gîndești că victorienii* nu aveau nici un dram de personalitate?
- Probabil că mai mult ca noi, dar cu siguranță că și-o înăbușeau; pînă și îmbrăcămintea lor, totdeauna mai înzorzonată decît e nevoie, redingote, gulere înalte, eșarfe, turnuri, ghete cu butoni.
- Piciorul dezgolit îi șoca, dar bustul nu.
- Mă rog, îți fac concesia busturilor decoltate la femei. Dar privește-le mobilele: ciucuri, mileuri, lustre, bufete enorme. Se jucau de-a v-ați ascunselea cu sufletul, domnule Dornford.
- Și, din cînd în cînd, sufletul își scotea capul la iveală, ca micul Edward (1) după ce s-a dezbrăcat sub masa mamei lui, la Windsor**.
- Niciodată n-a mai realizat ceva atît de perfect de atunci încolo.
- Nu știu. Într-un fel mai domol, a însemnat o nouă Restaurație***.
(1) E vorba de Edward al VII lea, fiul reginei Victoria.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell****, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, București, 1992, pp. 191-192.
NOTE
* Victorienii au fost contemporanii lungii domnii a reginei Victoria (1837-1901). (https://istoriiregasite.wordpress.com/2013/01/12/viata-reginei-victoria-prima-parte/) (https://istoriiregasite.wordpress.com/2013/01/13/viata-reginei-victoria-ultima-parte/)
** Castelul Windsor este din 17 iulie 1917 una din reședințele al Casei Regale britanice redenumită de Windsor. La acea dată, în timpul Primului Război Mondial, regele George V a schimbat numele german al Casei Regale, Saxa-Coburg și Gotha, într-unul britanic. (http://politeia.org.ro/magazin-istoric/cladiri-celebre-castelul-windsor/24848/)
*** Restaurația reprezintă perioada revenirii dinastiei de Stuart pe tronul Angliei, respectiv 1660-1688, după Republica din anii 1649-1660. (http://iimodu.tumblr.com/post/75836901184/6-restaura%C5%A3ia-stuar%C5%A3ilor-anglia)
**** ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)
marți, 1 decembrie 2015
Cluburile din Londra interbelică (GALSWORTHY 1933)
<
(...) Apoi, deodată, nu mai simți nici un chef să se întoarcă la ”The Coffee House”. Locul nu se potrivea cu starea lui de spirit. Cluburile sînt atît de bărbătești și atitudinea lor față de femei este acel semidispreț, semidorință, ce caracterizează taclalele de după cină. Oricum, erau niște refugii confortabile, apărate de invazia femeilor, imune în fața somațiilor, și o dată pătrunși în atmosfera clubului, bărbații căpătau cu toții aceeași expresie de „tihnă în fotoliu”. Și ”The Coffee House”, aproape cel mai vechi dintre toate cluburile, era îmbîcsit de nelipsitele capete pătrate, oameni pe care nu ți-i puteai imagina în afara unui club.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell*, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, p. 136.
NOTE M. T.
* ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)
(...) Apoi, deodată, nu mai simți nici un chef să se întoarcă la ”The Coffee House”. Locul nu se potrivea cu starea lui de spirit. Cluburile sînt atît de bărbătești și atitudinea lor față de femei este acel semidispreț, semidorință, ce caracterizează taclalele de după cină. Oricum, erau niște refugii confortabile, apărate de invazia femeilor, imune în fața somațiilor, și o dată pătrunși în atmosfera clubului, bărbații căpătau cu toții aceeași expresie de „tihnă în fotoliu”. Și ”The Coffee House”, aproape cel mai vechi dintre toate cluburile, era îmbîcsit de nelipsitele capete pătrate, oameni pe care nu ți-i puteai imagina în afara unui club.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell*, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, p. 136.
NOTE M. T.
* ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)
marți, 20 octombrie 2015
Tradiție versus modernitate la un preot anglican în perioada interbelică (GALSWORTHY 1931)
<
(...)
- Știi foarte bine ce vreau să spun: dumneata întrupezi întreaga veche tradiție: „la dispoziția dumneavoastră ”, și așa mai departe; și totuși așa de teribil de modern. și tolerant, și lipsit de prejudecăți...
- Hm! făcu Hillary, emițînd un rotocol de fum.
- Sînt sigură că dumneata crezi în controlul nașterilor.
- Mă rog, replică Hillary, poziția noastră, a preoților, în problema aceasta e cam ironică. Pe vremuri, a susține teza limitării populației era considerat drept o lipsă de patriotism. Dar în ziua de azi, cînd toate zborurile astea și gazele otrăvitoare hrănesc cu prisosință țărîna, cînd șomajul crește violent, mi-e teamă că e o lipsă de patriotism să nu susții limitarea populației din țara noastră. Cît despre principiile creștine - fiind patrioți, n-am ținut seama în timpul războiului* de principiul creștin „să nu ucizi” - tot așa și acum, fiind patrioți, nu putem aplica, în mod logic, principiul creștin „să nu limitezi”. Oricum, în ce privește mahalalele, controlul nașterilor e esențial.
- Apoi dumneata nu crezi nici în iad...
- Ba cred, ăsta a fost făurit.
- Ești un adept al duminicilor închinate jocurilor sportive, nu-i așa?
Hillary încuviință dînd din cap.
- Și al băilor de soare în pielea goală?
- Aș fi, dacă ar exista soare.
- Și al femeilor care poartă pijama și fumează.
- Dar nu tutun prost; sînt categoric împotriva tutunului prost.
- Găsesc că e nedemocratic.
- N-am ce-i face, Dinny. Adulmecă! Și pufăi o gură de fum în direcția ei.
Dinny trase pe nări.
- Are și latakia (1) în amestec, miroase bine; dar femeile nu pot să fumeze bine. presupun că avem cu toții, pe undeva, o idee fixă, și a dumitale e: „nu tutun prost!” În afara de asta însă, ești uimitor de modern, unchiule. Cînd mă aflam la tribunal și priveam la toate mumiile de acolo, mi s-a părut că unica față cu adevărat modernă e a dumitale.
- Ăsta-i un oraș conservator, cu catedrală, draga mea.
- Mă rog, cred că procentul de modernitate al oamenilor este mult supraestimat.
- Tu nu trăiești la Londra, Dinny.Totuși, într-un fel ai dreptate. Exprimarea francă a unor anumite lucruri nu înseamnă propriu-zis schimbare. Deosebirea dintre zilele tinereții mele și cele de azi se rezumă la o deosebire de exprimare. Și noi aveam îndoieli, curiozitate, dorințe, dar nu le exprimam. Acum toate acestea sînt exprimate. Cunosc o mulțime de tineri universitari - vin să lucreze la Maidane, știi... Ei bine, ăștia au fost învățați încă din leagăn să spună tot ce le trece prin cap - și spun, nu glumă! Noi tăceam, înțelegi; dar și nouă ne treceau prin cap exact aceleași aceleași lucruri. Asta-i toată deosebirea. Asta și automobilele.
- Atunci eu sînt încă demodată. Nu mă pricep deloc la exprimare.
- Din pricină că ai simțul umorului, Dinny. Acționează ca o frînă și te face să fii mereu sub autocontrol. Puțini tineri din ziua de azi par să mai aibă simțul umorului; au de multe ori spirit - dar nu-i același lucru. Tinerii noștri scriitori, pictori, muzicieni, crezi că ar putea să mai creeze dacă s-ar lua singuri în rîs? Pentru că asta e adevărata probă a umorului.
(1) O marcă de tutun foarte scump, produs în localitatea Latakia, lîngă Beirut.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 240-242.
NOTĂ M.T.
* Primul Război Mondial (1914-1918)
(...)
- Știi foarte bine ce vreau să spun: dumneata întrupezi întreaga veche tradiție: „la dispoziția dumneavoastră ”, și așa mai departe; și totuși așa de teribil de modern. și tolerant, și lipsit de prejudecăți...
- Hm! făcu Hillary, emițînd un rotocol de fum.
- Sînt sigură că dumneata crezi în controlul nașterilor.
- Mă rog, replică Hillary, poziția noastră, a preoților, în problema aceasta e cam ironică. Pe vremuri, a susține teza limitării populației era considerat drept o lipsă de patriotism. Dar în ziua de azi, cînd toate zborurile astea și gazele otrăvitoare hrănesc cu prisosință țărîna, cînd șomajul crește violent, mi-e teamă că e o lipsă de patriotism să nu susții limitarea populației din țara noastră. Cît despre principiile creștine - fiind patrioți, n-am ținut seama în timpul războiului* de principiul creștin „să nu ucizi” - tot așa și acum, fiind patrioți, nu putem aplica, în mod logic, principiul creștin „să nu limitezi”. Oricum, în ce privește mahalalele, controlul nașterilor e esențial.
- Apoi dumneata nu crezi nici în iad...
- Ba cred, ăsta a fost făurit.
- Ești un adept al duminicilor închinate jocurilor sportive, nu-i așa?
Hillary încuviință dînd din cap.
- Și al băilor de soare în pielea goală?
- Aș fi, dacă ar exista soare.
- Și al femeilor care poartă pijama și fumează.
- Dar nu tutun prost; sînt categoric împotriva tutunului prost.
- Găsesc că e nedemocratic.
- N-am ce-i face, Dinny. Adulmecă! Și pufăi o gură de fum în direcția ei.
Dinny trase pe nări.
- Are și latakia (1) în amestec, miroase bine; dar femeile nu pot să fumeze bine. presupun că avem cu toții, pe undeva, o idee fixă, și a dumitale e: „nu tutun prost!” În afara de asta însă, ești uimitor de modern, unchiule. Cînd mă aflam la tribunal și priveam la toate mumiile de acolo, mi s-a părut că unica față cu adevărat modernă e a dumitale.
- Ăsta-i un oraș conservator, cu catedrală, draga mea.
- Mă rog, cred că procentul de modernitate al oamenilor este mult supraestimat.
- Tu nu trăiești la Londra, Dinny.Totuși, într-un fel ai dreptate. Exprimarea francă a unor anumite lucruri nu înseamnă propriu-zis schimbare. Deosebirea dintre zilele tinereții mele și cele de azi se rezumă la o deosebire de exprimare. Și noi aveam îndoieli, curiozitate, dorințe, dar nu le exprimam. Acum toate acestea sînt exprimate. Cunosc o mulțime de tineri universitari - vin să lucreze la Maidane, știi... Ei bine, ăștia au fost învățați încă din leagăn să spună tot ce le trece prin cap - și spun, nu glumă! Noi tăceam, înțelegi; dar și nouă ne treceau prin cap exact aceleași aceleași lucruri. Asta-i toată deosebirea. Asta și automobilele.
- Atunci eu sînt încă demodată. Nu mă pricep deloc la exprimare.
- Din pricină că ai simțul umorului, Dinny. Acționează ca o frînă și te face să fii mereu sub autocontrol. Puțini tineri din ziua de azi par să mai aibă simțul umorului; au de multe ori spirit - dar nu-i același lucru. Tinerii noștri scriitori, pictori, muzicieni, crezi că ar putea să mai creeze dacă s-ar lua singuri în rîs? Pentru că asta e adevărata probă a umorului.
(1) O marcă de tutun foarte scump, produs în localitatea Latakia, lîngă Beirut.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 240-242.
NOTĂ M.T.
* Primul Război Mondial (1914-1918)
marți, 6 octombrie 2015
Clubul englez în centrul universului în perioada interbelică (GALSWORTHY 1931)
<
(...)
Se întoarseră în St. James`s Street*.
- Strada aceasta, reluă el, este Mecca** bărbatului occidental, așa cum Rue de la Paix*** este Mecca femeii occidentale.
Își privi amuzat companionii. Ce perfecte specimene ale unui produs care stîrnea invidia și în același timp hazul tuturor celorlalte țări!
Peste toată întinderea Imperiului Britanic, oameni croiți mai mult sau mai puțin după această imagine execută treburile și joacă jocurile lumii britanice. Soarele nu apune niciodată asupra acestui tip; istoria a privit asupra acestui tip și a hotărît că va supraviețui. satira îl împunge la încheieturi și ricoșează dînd de o armură invizibilă. „Se plimbă liniștit de-a lungul zilelor Timpului, gîndi Sir Lawrence, prin toate locurile și străzile din lume, fără să exhibeze cine știe ce maniere, fără paradă de erudiție, de vigoare, sau de orice altceva, dar înzestrat cu convingerea irezistibilă că este ceea ce este”.
- Da, rosti el cu glas tare, în pragul ușii de la The Coffee House. Consider acest loc drept centrul geometric al universului. Alții pot să pretindă că centrul e Polul Nord, Roma, Montmartre - eu susțin că e Coffee House, cel mai vechi club din lume și, presupun, cel mai prost, dacă e să judecăm după standardurile geometrice.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 128-129.
NOTE M.T.
* St. James`s Street = Veche stradă centrală în Londra, renumită pentru cluburile de gentlemani.
** Mecca = Oraș în SV Arabiei Saudite. Locul de naștere al Profetului Muhammad. Unul din cele trei Locuri Sfinte ale Islamului, alături de orașul saudit Medina și Ierusalim. Pelerinajul la Mecca este una din cele cinci obligații ale credinciosului musulman. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/6733/30/)
*** Rue de la Paix = Renumită stradă comercilă din Paris, construită în 1806, la ordinul împăratului Napoleon I.
**** Montmartre = Cartier al Parisului din 1860, reședință a multor pictori din secolele XIX și XX. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/9008/7/)
(...)
Se întoarseră în St. James`s Street*.
- Strada aceasta, reluă el, este Mecca** bărbatului occidental, așa cum Rue de la Paix*** este Mecca femeii occidentale.
Își privi amuzat companionii. Ce perfecte specimene ale unui produs care stîrnea invidia și în același timp hazul tuturor celorlalte țări!
Peste toată întinderea Imperiului Britanic, oameni croiți mai mult sau mai puțin după această imagine execută treburile și joacă jocurile lumii britanice. Soarele nu apune niciodată asupra acestui tip; istoria a privit asupra acestui tip și a hotărît că va supraviețui. satira îl împunge la încheieturi și ricoșează dînd de o armură invizibilă. „Se plimbă liniștit de-a lungul zilelor Timpului, gîndi Sir Lawrence, prin toate locurile și străzile din lume, fără să exhibeze cine știe ce maniere, fără paradă de erudiție, de vigoare, sau de orice altceva, dar înzestrat cu convingerea irezistibilă că este ceea ce este”.
- Da, rosti el cu glas tare, în pragul ușii de la The Coffee House. Consider acest loc drept centrul geometric al universului. Alții pot să pretindă că centrul e Polul Nord, Roma, Montmartre - eu susțin că e Coffee House, cel mai vechi club din lume și, presupun, cel mai prost, dacă e să judecăm după standardurile geometrice.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 128-129.
NOTE M.T.
* St. James`s Street = Veche stradă centrală în Londra, renumită pentru cluburile de gentlemani.
** Mecca = Oraș în SV Arabiei Saudite. Locul de naștere al Profetului Muhammad. Unul din cele trei Locuri Sfinte ale Islamului, alături de orașul saudit Medina și Ierusalim. Pelerinajul la Mecca este una din cele cinci obligații ale credinciosului musulman. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/6733/30/)
*** Rue de la Paix = Renumită stradă comercilă din Paris, construită în 1806, la ordinul împăratului Napoleon I.
**** Montmartre = Cartier al Parisului din 1860, reședință a multor pictori din secolele XIX și XX. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/9008/7/)
marți, 29 septembrie 2015
Caracteristici feminine naționale în secolul XX (GALSWORTHY 1931)
<
(...)
- Înregistrările mele de caracteristici naționale, Dinny; vezi, toate reprezintă femei: franțuzoaice, nemțoaice, italience, olandeze, americane, spaniole, rusoaice; mi-ar plăcea la nebunie să am o miniatură a ta, Dinny. Ai vrea să pozezi unui tînăr pictor?
(...)
- Pentru că, răspunse Sir Lawrence scrutînd-o prin monoclu, tu reprezinți răspunsul la enigma femeii engleze, iar eu colecționez deosebirile esențiale dintre culturile naționale.
- Asta sună teribil de interesant.
- Uită-te la asta. Aici ai cultura franceză in excelsis; inteligență vioaie, spirit hărnicie, hotărîre, simț estetic de natură intelectuală și nu emoțională, lipsă de umor, sentimente convenționale și nu de alt gen, o tendință de posesiunea - observă-i ochii; simț al formei, lipsă de originalitate, o viziune cerebrală foarte clară, dar limitată, nimic visător - temperament iute, dat controlat. Toată dintr-o bucată, dar cu contururi foarte distincte. Iată acum americanca de un tip mai rar, varietatea cultivată, de vîrf. Observă-i mai ales expresia, parcă ar ține în gură o prăjitură invizibilă, de care ea însă e conștientă; în ochi are o întreagă baterie, de care va face uz însă cu chibzuință. Se va păstra bine pînă la sfîrșitul zilelor ei. Bun gust, numeroase informații, nu prea multă învățătură. Uite-o pe nemțoiacă! Mai puțin controlată din punct de vedere emoțional, și cu mai puțin simț al formei decît fiecare dintre celelalte două, dar avînd în schimb o conștiință; foarte muncitoare, un puternic simț al datoriei, nu prea mult gust, un umor cam greoi. Dacă nu bagă de seamă, o să se îngrașe. Sentiment din belșug, bun-simț sănătos din belșug. Mai receptivă în toate domeniile. Poate că nu-i un specimen foarte reprezentativ. Nu găsesc alta. Uite-o pe italianca mea de frunte. E interesantă. Frumos smălțuită la suprafață, dar cu ceva sălbatic - hai să spunem natural, dedesubt. Poartă o mască, frumos cizelată, frumos aplicată, dar susceptibilă să cadă. Știe ce vrea, poate chiar prea bine, procedează după capul ei cînd poate, și cînd nu poate, procedează după capul altuia. Poetă numai în raport cu simțurile. Sentimente puternice, domestice și de alt fel. Lucidă cînd e în primejdie, foarte curajoasă. se enervează ușor. Gust fin, supus la mari erori. Nici o dragoste pentru natură, de astă dată. Hotărîtă din punct devedere cerebral, dar inactivă și doritoare de cunoaștere. Și acum, urmă Sir Lawrence înfruntînd-o brusc pe Dinny, voi avea specimenul englez de frunte. Vrei să auzi cum e?
- Ajutor!
- O! Voi fi foarte impersonal. Aici avem de-a face cu o stăpînire de sine dezvoltată și controlată pînă la punctul în care se transformă în nestăpînire de sine. La această doamnă, propriul eu se amestecă întruna, nepoftit. Se observă un simț al umorului, nu lipsit de inteligență, care denunță și sterilizează orice alt simțămînt. Ne izbește ceea ce am putea numi o expresie de interes nu atît domestic, cît public sau social, care nu e comun și altor tipuri. Descoperim un soi de transparență, ca și cum aerul și roua au pătruns în sistemul interior. Constatăm o lipsă de precizie, precizie în a învăța, în a acționa, în a gîndi, în a judeca, în schimb aflăm decizie. Simțurile nu sînt prea dezvoltate; emoțiile estetice sînt stîrnite mai curînd de obiective naturale decît artificiale. Îi lipsește capacitatea femeii germane; claritatea franțuzoaicei; dualitatea sau pitorescul italiencei; fermitatea disciplinată a americancei; dar există un ce curios - te voi lăsa pe tine draga mea să-i descoperi denumirea - care mă fac foarte dornic să te am în colecția mea de culturi naționale.
- Dar eu nu sînt cîtuși de puțin cultivată, unchiule Lawrence.
- Am folosit acest cuvînt infernal în lipsa altuia mai potrivit, și prin cultură nu înțeleg învățătură. Înțeleg amprenta lăsată de ereditate plus educație, cele două considerate strict laolaltă. Dacă franțuzoaica aceea ar fi avut educația ta, Dinny, tot n-ar fi avut amprenta ta; după cum și tu, cu educația ei, n-ai fi purtat amprenta ei. Acum privește-o pe rusoaica asta de dinainte de război*; mai fluidă și mai fluentă decît oricare dintre celelalte. Am găsit-o la Caledonian Market. Femeia asta trebuie să fi dorit să pătrundă adînc în orice trăire, dar fără să fi întîrziat prea mult asupra unui lucru. Pariez că a trecut prin viață în pas rapid și că așa continuă să treacă, dacă mai trăiește; se poate extrage mult mai puțin din portretul ei decît s-ar putea extrage din tine. Fața ei îți dă senzația că a trăit multe emoții, care au consumat-o însă în mai mică măsură decît pe oricare dintre celelalte. Uite-o pe spaniola mea; poate cea mai interesantă dintre toate. O femeie crescută departe de bărbați; bănuiesc că-i un tip mai rar. Avem de-a face aici cu o anumită blîndețe, amprenta evlaviei; nu prea multă curiozitate, nu prea multă energie, remarcabilă mîndrie, foarte puțină îngîmfare; ar putea nutri pasiuni devoratoare, nu crezi? Și s-ar putea să fie și foarte puțin accesibilă în discuții.
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 91-93.
NOTĂ M.T.
* Primul Război Mondial (1914-1918). Gravele pierderi suferite de Rusia în acest război total au condus la revolușia din fenruaire 1917, soldată cu abdicarea țarului și urmată de lovitura de stat bolșevică din 25 octomrbie / 7 noiembrie. Ca urmare a acestor evenimente mulți membri ai aristocrației și burgheziei ruse au emigrat în Europa. (http://migratia-popoarelor.blogspot.ro/2014/05/migratii-umane-in-perioada-interbelica.html)
(...)
- Înregistrările mele de caracteristici naționale, Dinny; vezi, toate reprezintă femei: franțuzoaice, nemțoaice, italience, olandeze, americane, spaniole, rusoaice; mi-ar plăcea la nebunie să am o miniatură a ta, Dinny. Ai vrea să pozezi unui tînăr pictor?
(...)
- Pentru că, răspunse Sir Lawrence scrutînd-o prin monoclu, tu reprezinți răspunsul la enigma femeii engleze, iar eu colecționez deosebirile esențiale dintre culturile naționale.
- Asta sună teribil de interesant.
- Uită-te la asta. Aici ai cultura franceză in excelsis; inteligență vioaie, spirit hărnicie, hotărîre, simț estetic de natură intelectuală și nu emoțională, lipsă de umor, sentimente convenționale și nu de alt gen, o tendință de posesiunea - observă-i ochii; simț al formei, lipsă de originalitate, o viziune cerebrală foarte clară, dar limitată, nimic visător - temperament iute, dat controlat. Toată dintr-o bucată, dar cu contururi foarte distincte. Iată acum americanca de un tip mai rar, varietatea cultivată, de vîrf. Observă-i mai ales expresia, parcă ar ține în gură o prăjitură invizibilă, de care ea însă e conștientă; în ochi are o întreagă baterie, de care va face uz însă cu chibzuință. Se va păstra bine pînă la sfîrșitul zilelor ei. Bun gust, numeroase informații, nu prea multă învățătură. Uite-o pe nemțoiacă! Mai puțin controlată din punct de vedere emoțional, și cu mai puțin simț al formei decît fiecare dintre celelalte două, dar avînd în schimb o conștiință; foarte muncitoare, un puternic simț al datoriei, nu prea mult gust, un umor cam greoi. Dacă nu bagă de seamă, o să se îngrașe. Sentiment din belșug, bun-simț sănătos din belșug. Mai receptivă în toate domeniile. Poate că nu-i un specimen foarte reprezentativ. Nu găsesc alta. Uite-o pe italianca mea de frunte. E interesantă. Frumos smălțuită la suprafață, dar cu ceva sălbatic - hai să spunem natural, dedesubt. Poartă o mască, frumos cizelată, frumos aplicată, dar susceptibilă să cadă. Știe ce vrea, poate chiar prea bine, procedează după capul ei cînd poate, și cînd nu poate, procedează după capul altuia. Poetă numai în raport cu simțurile. Sentimente puternice, domestice și de alt fel. Lucidă cînd e în primejdie, foarte curajoasă. se enervează ușor. Gust fin, supus la mari erori. Nici o dragoste pentru natură, de astă dată. Hotărîtă din punct devedere cerebral, dar inactivă și doritoare de cunoaștere. Și acum, urmă Sir Lawrence înfruntînd-o brusc pe Dinny, voi avea specimenul englez de frunte. Vrei să auzi cum e?
- Ajutor!
- O! Voi fi foarte impersonal. Aici avem de-a face cu o stăpînire de sine dezvoltată și controlată pînă la punctul în care se transformă în nestăpînire de sine. La această doamnă, propriul eu se amestecă întruna, nepoftit. Se observă un simț al umorului, nu lipsit de inteligență, care denunță și sterilizează orice alt simțămînt. Ne izbește ceea ce am putea numi o expresie de interes nu atît domestic, cît public sau social, care nu e comun și altor tipuri. Descoperim un soi de transparență, ca și cum aerul și roua au pătruns în sistemul interior. Constatăm o lipsă de precizie, precizie în a învăța, în a acționa, în a gîndi, în a judeca, în schimb aflăm decizie. Simțurile nu sînt prea dezvoltate; emoțiile estetice sînt stîrnite mai curînd de obiective naturale decît artificiale. Îi lipsește capacitatea femeii germane; claritatea franțuzoaicei; dualitatea sau pitorescul italiencei; fermitatea disciplinată a americancei; dar există un ce curios - te voi lăsa pe tine draga mea să-i descoperi denumirea - care mă fac foarte dornic să te am în colecția mea de culturi naționale.
- Dar eu nu sînt cîtuși de puțin cultivată, unchiule Lawrence.
- Am folosit acest cuvînt infernal în lipsa altuia mai potrivit, și prin cultură nu înțeleg învățătură. Înțeleg amprenta lăsată de ereditate plus educație, cele două considerate strict laolaltă. Dacă franțuzoaica aceea ar fi avut educația ta, Dinny, tot n-ar fi avut amprenta ta; după cum și tu, cu educația ei, n-ai fi purtat amprenta ei. Acum privește-o pe rusoaica asta de dinainte de război*; mai fluidă și mai fluentă decît oricare dintre celelalte. Am găsit-o la Caledonian Market. Femeia asta trebuie să fi dorit să pătrundă adînc în orice trăire, dar fără să fi întîrziat prea mult asupra unui lucru. Pariez că a trecut prin viață în pas rapid și că așa continuă să treacă, dacă mai trăiește; se poate extrage mult mai puțin din portretul ei decît s-ar putea extrage din tine. Fața ei îți dă senzația că a trăit multe emoții, care au consumat-o însă în mai mică măsură decît pe oricare dintre celelalte. Uite-o pe spaniola mea; poate cea mai interesantă dintre toate. O femeie crescută departe de bărbați; bănuiesc că-i un tip mai rar. Avem de-a face aici cu o anumită blîndețe, amprenta evlaviei; nu prea multă curiozitate, nu prea multă energie, remarcabilă mîndrie, foarte puțină îngîmfare; ar putea nutri pasiuni devoratoare, nu crezi? Și s-ar putea să fie și foarte puțin accesibilă în discuții.
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 91-93.
NOTĂ M.T.
* Primul Război Mondial (1914-1918). Gravele pierderi suferite de Rusia în acest război total au condus la revolușia din fenruaire 1917, soldată cu abdicarea țarului și urmată de lovitura de stat bolșevică din 25 octomrbie / 7 noiembrie. Ca urmare a acestor evenimente mulți membri ai aristocrației și burgheziei ruse au emigrat în Europa. (http://migratia-popoarelor.blogspot.ro/2014/05/migratii-umane-in-perioada-interbelica.html)
luni, 15 iunie 2015
Femeile invită bărbații la dans în Germania de Vest în 1970 („Litoral” 1970)
<
Egalitatea dintre bărbați și femei a fost invocată de curînd în scopul soluționării unei „serioase” dileme: cine invită la dans? Congresul Asociației profesorilor germani de dans - desfășurat recent la Hanovra, a concluzionat: „se anulează vechiul obicei, după care doar cavalerii puteau invita femeile la dans. Începînd de acum, doamnele și domnișoarele vor putea să se adreseze direct celor cu care doresc să danseze. Nu este, însă, nevoie ca ele, să se ridice dacă persoana aleasă se află în preajmă”.
>
SURSA
***, Cine invită la dans?, ”Litoral”, Constanța, (15 iunie-15 septembrie) 1970, p. 4.
Egalitatea dintre bărbați și femei a fost invocată de curînd în scopul soluționării unei „serioase” dileme: cine invită la dans? Congresul Asociației profesorilor germani de dans - desfășurat recent la Hanovra, a concluzionat: „se anulează vechiul obicei, după care doar cavalerii puteau invita femeile la dans. Începînd de acum, doamnele și domnișoarele vor putea să se adreseze direct celor cu care doresc să danseze. Nu este, însă, nevoie ca ele, să se ridice dacă persoana aleasă se află în preajmă”.
>
SURSA
***, Cine invită la dans?, ”Litoral”, Constanța, (15 iunie-15 septembrie) 1970, p. 4.
sâmbătă, 18 aprilie 2015
Români și spanioli la începutul secolului XX (MINULESCU 1929)
<
(...)
Îmi place Spania. N-aș putea spune pentru ce anume, îmi place Spania mai mult ca alte țări, pe care nu le cunosc decît tot din cărțile de istorie și atlas geografic. Îmi place Spania însă mai mult ca Germania, Anglia, Franța și chiar Italia, pe care, eu cel puțin, o socotesc cea mai apropiată rubedenie a noastră din Europa. Îmi place Spania poate pentru că este țara oamenilor cu nume sonore fără mustăți, țara luptelor cu tauri și cu morile de vînt și țara pandișpanului, care, ca și mămăliga noastră națională, este hrana de toate zilele a spaniolilor. Îmi place Spania mai ales de cînd am aflat că „Jurămintele femeilor sînt scrise pe nisip” este un proverb spaniol!...
Spaniolii trebuie să cunoască femeile mai bine ca românii. Noi nu prea avem proverbe în care să fie vorba de femei. Și totuși, femeile din România se aseamănă foarte mult cu cele din Spania.
(...)
>
SURSA
Ion Minulescu, Corigent lalimba română, ed. Minerva, București, 1974, pp. 53-54.
(...)
Îmi place Spania. N-aș putea spune pentru ce anume, îmi place Spania mai mult ca alte țări, pe care nu le cunosc decît tot din cărțile de istorie și atlas geografic. Îmi place Spania însă mai mult ca Germania, Anglia, Franța și chiar Italia, pe care, eu cel puțin, o socotesc cea mai apropiată rubedenie a noastră din Europa. Îmi place Spania poate pentru că este țara oamenilor cu nume sonore fără mustăți, țara luptelor cu tauri și cu morile de vînt și țara pandișpanului, care, ca și mămăliga noastră națională, este hrana de toate zilele a spaniolilor. Îmi place Spania mai ales de cînd am aflat că „Jurămintele femeilor sînt scrise pe nisip” este un proverb spaniol!...
Spaniolii trebuie să cunoască femeile mai bine ca românii. Noi nu prea avem proverbe în care să fie vorba de femei. Și totuși, femeile din România se aseamănă foarte mult cu cele din Spania.
(...)
>
SURSA
Ion Minulescu, Corigent lalimba română, ed. Minerva, București, 1974, pp. 53-54.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)