Umor: TEMISTOCLE

La Atena era un obicei ca la spectacolele lirice actorii să cînte imnuri care glorificau pe marii comandanți de oști. După o astfel de reprezentație, cineva l-a întrebat pe Temistocle: „Dintre toți cîntăreții pe care i-am auzit, care este, după dv, cel cu vocea cea mai frumoasă?” - „Acela care m-a proslăvit pe mine”, a răspuns prompt strategul.

SURSA
***, Umor,  „Litoral”, Constanța, 197?.

NOTĂ M.T.
* Temistocle (524 î.H.- 459 î.H.) = Politician și comandant militar atenian. (https://adriangrom.wordpress.com/2011/06/22/temistocle/)

Cinism versus amor în spiritul francez (THACKERAY 1848)

<
(...) Un francez cinic a spus că într-o afacere amoroasă există două părți contractante: una care iubește și alta care primește să se lase iubită. Iubirea vine cîteodată din partea bărbatului; altădată, dintr-a femeii. Și ce tînăr nebun îndrăgostit n-a luat uneori nepăsarea drept modestie, neghiobia drept feciorelnică sfială, găunoșenia drept adorabilă timiditate; a luat, într-un cuvînt, gîsca drept lebădă. Și cărei femei îndrăgostite nu i s-a întîmplat uneori să împodobească cine știe ce măgar cu splendoarea scînteietoarei ei imaginații; nu i-a admirat nerozia luînd-o drept austeritate bărbătească; nu i -a divinizat egoismul ca pe-un drept al superiorității lui virile; nu i-a luat stupiditatea drept gravitate majestuoasă și nu s-a purtat cu el după chipul și asemănarea strălucitoarei zîne Titania* cu acel țesător din Atena. Am impresia că am văzut de multe ori și pretutindeni asemenea comedii ale erorilor**.
(...)
>

SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor***, vol. I, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, ed. Capitolul, București, 1992, p. 124.

NOTE  M. T.
* În mitologia greacă antică, Titanidele era cele șase fete ale zeului Cer (Uranus) și al zeiței Pământ (Geea). (http://www.theoi.com/Titan/Titanides.html). Aici este vorba despre personajul piesei Visul unei nopți de vară a lui W. Shakespeare.
** Comedia erorilor este o piesă a lui W. Shakespeare, în care sunt relatate încurcăturile în care intră două perechi de gemeni. (http://nfs.sparknotes.com/errors/characters.html)
*** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)

Doctor Honoris Causa la Universitatea Ovidius Constanța („Cuget Liber” 2015)

Simona Anghel, Ce personalităţi surpriză sunt propuse pentru titlul onorific la Universitatea "Ovidius"

„Cuget Liber”, Constanța, 5 octombrie 2015

Grecia intră în incapacitate de plată („Telegraf” 2015)

Grecia intră, în două săptămâni, în incapacitate de plată

„Telegraf”, Constanța, 13 mai 2015

RITUALURI SEXUALE ŞOCANTE: de la masturbările în public la femeia împărţită de mai mulţi bărbaţi (GALERIE FOTO)

Jurnalul Național 30 decembrie 2012

Sinuciderea la filozofii anticii grecii (BALZAC 1832-1833)

<
(...) O bună bucată de vreme am fost complicele marilor sentimente ale antichității păgîne; tot căutînd însă acolo noi drepturi umane, am ajuns la încheierea că aș putea, călăuzindu-mă de luminile moderne, să sap mai adînc decît anticii în probleme care, pe vremuri, se transformau în sisteme.
Epicur* îngăduia sinuciderea. Nu era aceasta o completare a moralei sale? El urmărea cu orice plăcerile simțurilor; dacă nu le avea, era plăcut pentru o ființă vie și-i era îngăduit să reintre în odihna naturii neînsuflețite; singurul scop al omului fiind speranța sau speranța fericirii, pentru cel care suferea și suferea fără speranță, moartea devenea un bine: a o obține în mod voluntar era un ultim act de bun-simț. El nu lăuda acest act, nici nu-l osîndea; se mulțumea să săpună, făcînd o libație lui Bachus**: „Moartea nu e o pricină nici de rîs, nici de plîns”. Mai moral și mai pătruns decît epicurienii de doctrina datoriei, Zenon*** și întregul Portic (1) recomandă, în anumite cazuri, sinuciderea stoicului. iată cum judeca el: omul se deosebește de animal prin aceea că e suveran asupra persoanei sale; răpiți-i acest drept de viață și de moarte asupra lui însuși și veți face din el un sclav al oamenilor și întîmplărilor. Acest drept de viață și de moarte odată recunoscut, constituie o armă eficace împotriva tuturor relelor naturale și sociale; același drept acordat omului asupra semenului dă naștere la toate tiraniile. Așadar, omul nu are nici o putere fără o libertate nemărginită a actelor sale; dacă vrea să scape de urmările rușinoase ale unei greșeli ireparabile, omul de rînd înghițea rușinea și continuă să trăiască, în timp ce înțeleptul înghite cucuta și moare; dacă, pentru o rămășiță de viață trebuie să îndure guta care-i macină oasele, cancerul care-i mănîncă fața, înțeleptul alege clipa potrivită, se descotorosește de dușmani și-și ia pentu totdeauna rămas bun de la prietenii pe care-i mîhnea cu prezența sa. Căzut în mîna unui tiran împotriva căruia luptase cu arma în mîna, ce ar putea face? declarația de supunere așteptată, nu are decît s-o semneze, sau să întindă gîtul: imbecilul întinde gîtul, lașul semnează, înțeleptul sfîrșește printr-un act de libertate, se lovește în inimă. „Oameni liberi, striga atunci stoicul, învățați a rămîne liberi! Liberi de patimi, sacrificîndu-le datoriilor; liberi de semenii voștri, arătîndu-le pumnalul sau otrava care vă ajută să scăpați de ei; liberi de soartă, hotărînd înșivă clipa cînd ea nu va mai avea nici o putere asupra voastră; liberi de prejudecăți, necontenindu-le cu îndatoririle; liberi de toate temerile animale, prin știința de a depăși instinctul grosolan care înlănțuie de viață pe atîția nefericiți.”

(1) Nume dat școlii filozofice a stoicilor greci, al cărei întemeitor, Zenon din Citium (sec. IV.î.e.n.), își ținea lecțiile sub unul din porticele Atenei.
(...)
>

SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 228-229 .

Clubul sportiv studențesc „Știința” din Constanța

 Anii 1971-1981 au constituit, sub raport sportiv, etapa consacrării și afirmării, prin remarcabile performanțe, a studenților constănțeni. Aceștia au fost anii în care au apărut campionii, recordmenii și selecționații în loturile naționale și olimpice și în care au fost amenajate bazele sportive, ce au dat impuls desfășurării unei pregătiri corespunzătoare, anii în care s-au ales cadrele didactice și antrenorii în conducerea tehnică a ramurilor de sport. Ramurile sportive în care clubul Știința deține poziții fruntașe în sportul studențesc din țara noastră: atletism, gimnastica artistică și yachtingul.

În evoluția cronologică a realizărilor clubului sportiv sunt de consemnat:

- În 1972 s-a obținut primul titlu de campion al României la yachting, clasa FD (Olandezul Zburător), prin sportivii Alexandru Ion și Dumitru Micu, și locul IV la Balcaniada de la Atena, cu aceiași sportivi, componenți ai lotului României. În același an, echipa de fotbal studențesc promovează în divizia C, handbalul ocupând locul II în campionatul județean, iar reprezentativele institutului la atletism, volei și handbal participă la faza de zonă a campionatelor universitare de la Cluj, Galați, Suceava și Constanța. Tot atunci s-a înființat secția de gimnastică artistică modernă, la inițiativă  unor studente provenite de la Școala Sportivă, sub conducerea asistentei Elena Scheul;

- În 1973, la yachting. se cucerește din nou și prin aceiași sportivi, titlul de campioni ai României, la clasa FD seniori; (...)

„Luiza Cala” („TOMIS” 2001)

 O. D., Luiza Cala, „Tomis”, Constanța, 2001

Numărul de față al revistei noastre este ilustrat cu reproduceri ale pictoriței Luiza Cala din orașul Mangalia. Talent nativ de excepție, artista s-a lansat relativ târziu, în plină maturitate cu o forță și o tenacitate impresionante, cele cinci expoziții personale (iulie 1999 - decembrie 2000), fiind găzduite de simezele de la Centrul Român de Afaceri „Marea Neagră”, Fundația pentru Tineret Constanța și Clubul de Tenis Voullagmeni din Atena. Debutul, cât și celelalte prezențe expoziționale, s-au bucurat de aprecierile unor critici de artă, pictori, artiști ai imaginii, scriitori, colecționari.

„Artista își deplasează cu ușurință interesul de la figurativ la nonfigurativ și abstract. Îmbrățișează toate genurile, de la portret (conferindu-i tentă psihologică), peisaj, natură moartă, și pictură conceptuală. Construcția suprafețelor o realizează prin modulare cromatică, prin dispuneri succesive de raporturi cald-rece, mic-mare, închis-deschis, fără a anula efectul de spațiu unic. Pictura sa are la bază un concept ideatic bine definit, susținut de un registru cromatic adecvat.

Atuul principal este culoarea. Realizează lucrări într-o cheie simbolică în fața căreia stă un concept , o idee, un cod ce-i decodifică gândurile într-o formă meandrică. Am fost martorii nașterii și lansării unui mare talent”. (Tatiana Odobescu, critic de artă)

„În lucrările artistei, traseele energetice se convertesc în decorativism de înaltă calitate, ritm poetic și melodicitate. Luiza îmi confirmă speranțele de la debutul său.

Acum, într-un sfârșit de mileniu, în care părea că totul s-a spus, ea reușește să fie ea însăși.

În lucrările sale, de o sinceritate dezarmantă și de o originalitate pe măsură, dincolo de teme, există o frumoasă fabulație strunită de rațiune”. (Doina Păuleanu, critic de artă, director al Muzeului de Artă Constanța)

„Luiza impresionează prin atmosfera luminii fauviste, prin note suprarealiste. Nu se bazează ea își pictează foarte bine peisajele, portretele, natura prin imaginea interioară, nu prin cea exterioară. Ea are lucrări ce ar putea sta în marele muzee ale lumii”. (Eugen Bratfanov, pictor)

Actriță autentică, pur sânge, dăruită și ocrotită de muze și de Dumnezeu, urmașă demnă a pictorului, Luiza  are harul pe care-l au doar marii artiști”. (Emilia Dabu, scriitoare)

Memoriile comunistului Grigore Burdea (RUSU)

 Titus Rusu, „Tomis”, Constanța

(...)

După verificări sumare, Burdea a descoperit că autorii crimei sunt Manole Bodnăraș și doi colaboratori ai săi. Autorii au declarat că au comis omorul din motive de clasă.

Burdea i-a comunicat la telefon lui Bodnăraș rezultatul cercetărilor. Emil Bodnăraș l-a înjurat birjărește pe fratele său și i-a ordonat lui Burdea să prezinte condoleanțe familiei îndoliate din partea Guvernului. E. Bodnăraș a ordonat ca, la înmormântare, drumul de la casa defunctului până la cimitir să fie străjuit de militari cu panglici de doliu la arme. (...)

Burdea a dispus ca Manole Bodnăraș și procurorul șef să descopere autorul omorului. Manole, beat , a răspuns că l-a și descoperit. Sunt doi tâlhari care au comis și alte fapte penale. Oare fostul magistrat, doctor în drept, nu era conștient că este autorul infracțiunii de favorizare, prevăzută la art. 284 din Codul Penal în vigoare la acea dată?

A doua zi, au venit la Suceava, în vizită, primul ministru Petru Groza și Emil Bodnăraș, cu trenul guvernamental. (...) La prânz s-au ospătat la Arhiepiscopie. Li s-au oferit „bucăți rumene de cozonac mănăstiresc pe tipsii de argint”. Apoi „brânză afumată în scoarță de brad, bujeniță de căprioară” și alte delicatese.

Burdea aplecat la București cu avionul cursă specială, lăsându-i pe meseni cântând popește.

Din motive ce nu le spune, a fost exclus din partid și destituit din funcție. A lucrat în Arbitrajul de Stat București. A fost încadrat apoi în Direcția de Informații Externe. A avut neînțelegeri cu generalul Gavriliuc, șeful DIE, fost activist al CC, personaj incult și brutal. Cu satisfacție scrie cum Gavriliuc a fost descoperit ca agent al Siguranței, infiltrat în PCR în perioada ilegalității. Burdea a mai lucrat câțiva ani la Ambasada României la Atena, despre care dă informații generale și sumare.

După pensionare, cu gradul de general de securitate, Burdea s-a stabilit cu familia la New York. A mai lucrat ca supraveghetor la Metropolitan Museum of Arts. Aici și-a scris volumul memorialistic „Vâltoarea vieții”.

În încheierea volumului autobiografic, Burdea scrie: „Fiecare om este o carte de istorie, care nu este la fel ca altuia și ar amintirile car ele merită”.