Umor: TEMISTOCLE

La Atena era un obicei ca la spectacolele lirice actorii să cînte imnuri care glorificau pe marii comandanți de oști. După o astfel de reprezentație, cineva l-a întrebat pe Temistocle: „Dintre toți cîntăreții pe care i-am auzit, care este, după dv, cel cu vocea cea mai frumoasă?” - „Acela care m-a proslăvit pe mine”, a răspuns prompt strategul.

SURSA
***, Umor,  „Litoral”, Constanța, 197?.

NOTĂ M.T.
* Temistocle (524 î.H.- 459 î.H.) = Politician și comandant militar atenian. (https://adriangrom.wordpress.com/2011/06/22/temistocle/)

Comisar politic sovietic versus pastor luteran în Norvegia eliberată de naziști (KAZAKIEVICI 1952)

<
(...)
Bătrînul norvegian era pastorul local și cerea voie să țină o predică în clădirea băii, deoarece era cea mai încăpătoare din cîte rămăseseră în cătun și în orașul distrus.
(...)
- Dar bine, sîntem în Norvegia! exclamă el. Va să zică o predică?
Martînov, auzind discuția, deschise ochii și sări ca ars în picioare.
-Nu, nu și iar nu! strigă el indignat. Am pavoazat toți pereții acolo cu portret și lozinci. O predică religioasă acolo - imposibil!
Akimov izbucni în rîs. Într-adevăr, era nespus de amuzant să vezi ce priviri furioase, aproape de ură, arunca activistul politic pastorului luteran*, care se frămînta stînjenit într-un colț.
- Ba nu, asta nu-i de rîs, continuă și mai iritat Martînov. Nu pot permite oficierea unei slujbe religioase într-un club al Flotei Roșii!
Se încinse o scurtă discuție, la care luă parte activă și Matiuhin: „Să-i lăsăm să se roage, dacă le place, zice el, în definitiv la noi nu este interzis nimănui să se roage, cine vrea n-are decît”.
- Glasul poporului, glasul lui dumnezeu, conchise și Akimov rîzînd.
(...) Pastorul aducea mulțumiri ostașilor sovietici și comandamentului armatelor sovietice, își chema enoriașii să le dea tot sprijinul, să se roage Domului ca Norvegia să fie eliberată în întregime și ca păcătoasele armate naziste să fie zdrobite. După aceea oamenii intonară în cor un imn.
- Păi atunci, nu-i chiar atît de rău, zise Martînov, mai potolit. Numai că degeaba l-a mai amestecat pe Dumnezeu în toate astea!...
(...)
>

SURSA
Emmanuil Kazakievici**, Inimă de prieten - Emmanuil Kazakievici, Povestiri, trad. M. Spiridoneanu și V. Rădulescu, Editura pentru Literatura Universală, București, p. 302.

NOTE M.T.
* Luteranism = Confesiune protestantă propagată din 1517 de germanul martin Luther, călugăr catolic și profesor de teologie. (http://www.ducu.de/rel69.htm)
**E. K. (1913 Imperiul Rus - 1962 URSS) = Președinte de colhoz, șef  de șantier, director de teatru, publicist și scriitor. A participat ca voluntar la Al Doilea Război Mondial. După încheierea conflictului publică povestiri despre război, primind de două ori Premiul de Stat.

POVESTEA IMNULUI. România a avut șase imnuri de stat. Cât de reprezentativ este „Deșteaptă-te, române”?

Digi 24 1 decembrie 2013  

Patriotismul englezesc la sfârșitul secolului XIX (MAUGHAM 1902)

Prozatorul englez W. Somerset-Maugham Maugham (1874-1965) a publicat în 1902 romanul Mrs. Craddock, a cărui acțiune se petrece după 1885. Personajul principal, Bertha Ley, descendenta unei familii nobiliare provinciale scăpătate, se căsătorește din dragoste cu Edward Craddock, mic fermier descendent al unei familii țărănești de pe domeniul Ley. La o cină la care noua pereche o invită pe mătușa eroinei, Bertha cântă la pian provocând plictiseala soțului ei.

<(…)

-Trebuie să renunț să mai cânt, zise Bertha, căci altfel Eddie are s-adoarmă numaidecât. Nu-i așa, iubitule?

-Nu m-aș mira, replică el, rîzînd. Adevărul este că bucățile pe care le cântă Bertha cînd avem invitați mă plictisesc de moarte.

-Edward nu vrea să asculte decît dacă-i cînt The Blue Bells of Scotland  sau God Save the Queen (1).

Bertha făcu remarca, surîzîndu-i voioasă soțului ei, dar mătușa Ley trase iarăși concluzii.

-Trebuie să recunosc că nu pot suferi muzica asta străină. Îi tot spun Berthei: - De ce nu cînți cîntece englezești?

-În cazul în care trebuie totuși să cînt ceva, intervene soția lui.

-La urma urmei, The Blue Bells of Scotland  are totuși o melodie pe care omul o poate înghiți.

-Tocmai asta-i deosebirea, zise Bertha, zdrăngănind cîteva măsuri din Anglie, fii stăpînă, eu n-o pot suporta.

--Ei, eu sunt patriot, riposte Edward. Mie-mi plac melodiile simple, frumoase, curat englezesti. Îmi plac pentru că sînt englezesti. Și nu mi-e rușine să spun că, după mine, cel mai frumos cîntec ce s-a scris vreodată este imnul nostru național.

-Imn care a fost scris de un neamț, dragă Edward, spuse zîmbind domnișoara Ley.

-Așa o fi, răspunse Edward fără să se lase intimidate, dar este englezesc prin simțire și altceva nu mă interesează.

-Bravo, bravo! exclamă Bertha. Cred că Edward aspiră la o carieră politică. Sînt sigură că pînă la urmă am să devin soția deputatului din partea locului.

-Sînt patriot, zise Edward, și nu mi-e rușine s-o mărturisesc.

-O, Anglie, stăpînă fii…, începu să cînte Bertha. O, Anglie, stăpînă fii pe lumea toată, englezii robi nu pot să fie niciodată. Ta-ra-ra-bum-ti-ra, ta-ra-ra-bum-ti-ra!

-Păi acum așa-i peste tot, își continuă oratorul perorația. Ne sufocăm de atîția străini și de mărfurile lor. E de-a dreptul scandalos. Muzica englezească nu vă mai mulțumește, v-o aduceți din Franța și din Germania. Și untul de unde-l aduceți? Din Franța! Și carnea? Din Noua Zeelandă! (Toate acestea le rosti cu dispreț, iar Brtha le sublinie cu un accord răsunător.)

-Cît despre unt, nici măcar nu-i unt… e margarină. Și pîinea de unde vine? Din America. Iar zarzavatul din insula Jersey.

-Și peștele din mare, intervene Bertha.

-Și uite-așa fermierul englez nu mai are nici o șansă.

(…)

(1)  Castelele din Scoția  și Dumnezeu s-o ierte pe regină. Două foarte populare în Anglia, dintre care ultimul reprezintă și imnul național englez (n. tr.)>

SURSA

W. Somerset Maugham, Triumful dragostei, traducere de Liliana Mareș, editura Z, București, 1992, pp. 109-110.

Medicina vedică din India („Enciclopedia...” 2009)

<
Arta medicală apare sub forma a numeroase aluzii în textele vedice. Vedele sunt scrieri religioase concepute cu aprox. 1000 de ani înaintea erei noastre, la momentul contopirii vechilor concepții religioase indiene cu credințele arienilor. Cuvântul veda înseamnă cunoaștere și se știe astăzi de existența a patru vede: Rig-veda, destinată imnurilor religioase, liturgice, Sama-veda sau știința melodiilor, Yajur-veda în care se detalia modul de face sacrificiile și Atharva-veda care se ocupa cu formulele magice.
Informațiile medicale, mai ales de anatomie și fiziologie, sunt mai frecvente în Rig-veda și în Atharva-veda. În Atharva-veda, în special, sunt o serie de imnuri indicate ca vrăji curative. De exemplu, Kaucicasutra este un imn care indică și ritualul corespunzător, ambele conținând un mare număr de boli și de plante cu proprietăți medicinale. Bogăția vocabularului anatomic al sanscritei vedice demonstrează stadiul destul de avansat la care ajunsese observația asupra structurii corpului uman și al unor animale, în special al calului, victima uneia din principalele sacrificii vedice. În textele vedice sunt menționate și părți inaparente ale corpului, cum ar fi sângele și măduva osoasă. Despre altele aveau o imagine destul de fantezistă cum ar fi rasa, un fel de suc, o umoare care reprezenta materia de bază a diverselor lichide organice din corp sau ojas, sucul vital. Există în vede o corespondență permanență între corp, care reprezintă microcosmosul, și natură, macrocosmosul. astfel în Yajur-veda despre bilă se spune că ea reprezintă în organism, ceea ce focul este pentru apă în natură. Elementul cel mai important ca agent al motricității vitale este suflul („prana”) care împreună cu vântul alcătuiesc motorul universal. Iată deci, în medicina indiană, încă din epoca vedică, elaborat în detaliu, pneumatismul. Suflurile interioare, în număr de cinci, dintre ele cel mai important fiind cel respirator, au apărut în corp, conform concepției vedice, ca urmare acțiunii unui zeu, Tvaștvăr, care după ce a făcut corpul omului și al celorlalte viețuitoare, le-a găurit pentru a crea orificiile (nas, gură, ochi, urechi, anus) prin care au pătruns apoi suflurile divine („prănele”). Există o prana centrală cu sediul în inimă din care iradiază spre periferia corpurlui suflurile secundare, așa cum din soare, un fel de prana centrală a cosmosului, iradiază razele pentru tot universul. De această prana centrală depind toate fenomenele din corp, somatice sau spirituale, pe ea o mobilizează yoghinii, către ea încearcă să se concentreze toate energiile periferice, pentru a realiza autonomia ființei în totalitatea ei.
În privința nosologiei, medicina vedică distinge boli generale sau locale, individualizate după simptomele lor majore, respectiv durere, slăbire, febră etc, fără a le corela în sindroame sau entități morbide complexe. Asociațiile de simptome le defineau ca „frați” sau „veri”. Etiologia bolilor era foarte puțin dezvoltată, cauzele îmbolnăvirilor erau considerat de ordin magic sau mitic, un rol deosebit de important fiind atribuit demonilor, grahî. Infracțiunile, voluntare sau nu, determinau diferite boli, în special hidropizia. Terapeutica se baza în special pe plante, incantații și magie mimetică.
>

SURSA
ACADEMIA ROMÂNĂ & ACADEMIA DE ȘTIINȚE MEDICALE, Enciclopedia medicală românească: de la origini până la prezent, vol. I, ed. univ. „Carol Davila”, București, 2009, pp. 43-44 / Medicina vedică.