Umor: TEMISTOCLE

La Atena era un obicei ca la spectacolele lirice actorii să cînte imnuri care glorificau pe marii comandanți de oști. După o astfel de reprezentație, cineva l-a întrebat pe Temistocle: „Dintre toți cîntăreții pe care i-am auzit, care este, după dv, cel cu vocea cea mai frumoasă?” - „Acela care m-a proslăvit pe mine”, a răspuns prompt strategul.

SURSA
***, Umor,  „Litoral”, Constanța, 197?.

NOTĂ M.T.
* Temistocle (524 î.H.- 459 î.H.) = Politician și comandant militar atenian. (https://adriangrom.wordpress.com/2011/06/22/temistocle/)

Dumnezeu și rânduiala neamurilor (SADOVEANU 1930)

<
Domnul Dumnezeu, după ce a alcătuit lumea, a pus rînduială și semn fiecărui neam.
Pe țigan l-a învățat să cînte cu cetera și neamțului i-a dat șurubul.
Dintre jidovi a chemat pe Moise* și i-a poruncit: Tu să scrii o lege; și cînd a veni vremea, să pui pe farisei să răstignească pe fiul meu cel prea iubit Isus; și după aceea să îndurați mult năcaz și prigonire; iar pentru aceasta eu am să las să curgă spre voi banii ca apele.
A chemat pe ungur cu degetul și i-a dat, din cîte avea pe lîngă sine, jucării: Iaca dumitale îți dau botfori și pinteni și rășină să-ți faci sfîrcuri la mustăți; să fii fudul și să-ți placă petrecerile cu soții.
S-a înfățișat și turcul: Tu să fii prost; dar să ai putere asupra altora cu sabia.
Sîrbului i-a pus în mînă sapa.
Pe rus l-a învrednicit să fie cel mai bețiv dintre toți și să se dovedească bun cerșetor și cîntăreț la iarmaroace.
A poftit pe boieri și domni la ciubuc și cafea: Măriilor voastre vi-i dat să trăiți în desmierdare, răutate și ticăloșie; pentru care să faceți bine a mi se zidi biserici și mănăstiri.
La urmă au venit și muntenii ș-au îngenunchiat la scaunul Împărăției. Domnul Dumnezeu s-a uitat la ei cu milă:
- Dar voi, năcăjiților, de ce ați întîrziat?
- Am întîrziat, Prea slăvite, căci sîntem cu oile și cu asinii. Umblăm domol; suim poteci oable și coborîm prăpăstii. Așa ostenim zi și noapte; tăcem și dau zvon numai tălăncile. Iar așezările nevestelor și pruncilor ne sînt la locuri strîmte între stînci de piatră. Asupra noastră fulgeră, trăsnește și bat puhoaiele. Am dori stăpîniri largi, cîmpuri cu holde și ape line.
- Apoi ați venit cei din urmă, zise Domnul cu părere de rău. Dragi îmi sînteți, dar n-am ce vă face. Rămîneți cu ce aveți. Nu vă mai pot da într-adaos decît o inimă ușoară ca să vă bucurați cu al vostru. Să vă pară toate bune; să vie la voi cel cu cetera; cel cu băutura; și s-aveți muieri frumoase și iubețe.
Povestea asta o spunea uneori Nechifor Lipan la cumătrii și nunți, la care în vremea iernii era nelipsit.
(...)
>

Sursa
M. Sadoveanu, Baltagul, ed. Albatros / col. Lyceum - nr. 250, București, 1983, pp. 3-4.

Notă M. T.
* Moise = Prooroc și etnarh al poporului evreu în mileniul II î. H. (www.ziarullumina.ro - 19 februarie 2008 - Nașterea lui Moise, renașterea poporului evreu)

Bogoslovii din Banat în secolul XIX (SLAVICI. 1894)

<
(...)
Deoarece parohiile nu sînt la fel, bogoslovii* erau și ei fel de fel de oameni. Cei mai mulți erau foști cîntăreți de strană, care veniseră la preparandie** ca să se facă dascăli. Din preparandie au intrat apoi în școala teologică. Alții se făcuseră dascăli, se însuraseră și veniseră cu tot cu neveste la Arad, ca să se pregătească din ale socrilor pentru preoție. Puțini numai trecuseră și cîteva clase gimnaziale și abia cîte unul, doi de curs. Viitorii protopopi*** aveau toate cele opt clase. Pentru toți însă lucrul de căpetenie era să scape de cătănie, care pe timpul acela ținea doisprezece ani.
Nu-i vorba, puteai să te răscumperi ori să-ți plătești vreun obșitar**** să-ție locul: aceasta însă numai oamenii bogați puteau s-o facă; cei mai săraci ieșeau mai bine cu socoteala dacă intrau în școala de teologie.
(...)
>

Sursa
Ioan Slavici, Mara, ed. II, edit. Albatros/col. Lyceum nr. 75, București, 1977, pp. 47-48.

Hoinarii din Australia secolului XIX (FRANKLIN 1901)

<
(…) 
O ajutam pe bunica să-și facă socotelile și să scrie scrisori de afaceri și mă ocupam de hoinarii care veneau cu cerșitul. La Caddagat nu i se refuza niciodată cuiva un blid de mîncare. Asta făcea necesară cumpărarea unei tone de făină în plus pe an  și a aproape încă o tonă de zahăr, ca să nu mai vorbim de ceaiul, cartofii, carnea de vită și altele care se ducea în felul ăsta. Asta fără să punem la socoteală consumul de alimente al celorlalte categorii de călători, de care era plină casa tot anul. Să-i fi pus pe aceștia să plătească pentru casă și masă, familia Bossier ar fi făcut cu siguranță avere. Eu stăteam  de vorbă cu circa cincizeci hoinari pe săptămână și rareori îi vedeam pe unul de două ori. Erau o armată întreagă, ce mai! Suflete fără speranță, fără casă, fără țel, fără rușine, vagabondînd de la nord la sud și de la est la vest -  cîte unii de atît amar de vreme, că-și pierduseră orice ambiție bărbătească și nici nu-și mai doreau altceva.

Erau barbate de toate formaturile, mărimile, vîrstele și felurile – băiețandrul obraznic în floarea tinereții, care prin felul său de a cerși îți arată că umilința situației nu l-a uzat încă, sărmani moșnegi cu un picior în groapă cărora nu le mai rămăsese nici o bucurie pe lume, în afară de bere și de tutun. Erau bărbați zdraveni, în floarea vîrstei, care dorerau cu adevărat să muncească, după cum cereau, și chiulangii netrebnici care trăgeau speranța că nu li se dădea de lucru. Mai erau bolnavii, cei cu școală, ignoranții, schilozii, orbii, cei ticăloși, cei onești, nebunii, sănătoșii. Cîte unii, în stilul cerșetorilor de profesie, invocau asupra mea binecuvîntarea cerului; alții erau posomorîțî și ursuzi iar unii atât de nerușinați și de nerecunoscători , încît spuneau că dîndu-le de mîncare nu-mi făceam decît datoria, căci squatter-ii  trăiesc de pe urma hoinarilor, fiindcă dacă nu monopolizau ei tot pămîntul, ar fi avut și aceștia din belșug. O parte din ultimii citați – aveau în ochi o sclipire care te făcea să te cutremuri uitîndu-te la ei și, în timp ce-și învîrteau spasmodic vîna de bou sau își exersau pumnii, vorbeau ațîțat despre „dărîmarea afurisitelor de îngrădituri”  sau de izgonirea din țară a tuturor squatter-ilor* și împărțirea pămîntului la oameni – arătînd limpede că, deoarece ei eșuaseră, dintr-un motiv sau altul, îi înnebunea să vadă că alții au reușit.

De ce se întîmpla acest lucru într-o țară atît de mare, de tînără și resurse nelimitate? Îmi dădea de furcă această întrebare. Legiuitorii noștri nu sînt în stare sau nu au dorința de a privi lucrurile de față. Nu-și dau osteneala să fie adevărați patrioți și oameni de stat. Australia poate să dea la iveală scriitori, oratori, financiari, cîntăreți, muzicieni, actori și atleți cu nimic mai prejos decît al oricărei națiuni de pe pămîntul acesta. De ce nu e în stare să nască fii adevărați, bărbați! care să aibă atîta suflet, minte, credință, evlavie și patriotism încît să se ridice și să scuture lanțul care ne împresoară tot mai mult cu fiecare zi?
(...)
>

SURSA

Miles Franklin, Cariera mea strălucită**, ed. Univers, București, 1991, pp. 125-126.

NOTE M. T.
* Squatter (eng.) = Persoană care stă ghemuită. În Australia, termenul definea pe colonistul care ocupa fără titlu legal un teren nealocat de autorități sau pe crescătorul de oi și bovine. (http://www.oxforddictionaries.com/definition/english/squatter)
** Colțul Colecționarului - “Strălucita mea carieră” de Miles Franklin -
23 iulie 2010 (http://www.coltulcolectionarului.ro/blog/wordpress/stralucita-mea-cariera-de-miles-franklin/)