<
Domnul Dumnezeu, după ce a alcătuit lumea, a pus rînduială și semn fiecărui neam.
Pe țigan l-a învățat să cînte cu cetera și neamțului i-a dat șurubul.
Dintre jidovi a chemat pe Moise* și i-a poruncit: Tu să scrii o lege; și cînd a veni vremea, să pui pe farisei să răstignească pe fiul meu cel prea iubit Isus; și după aceea să îndurați mult năcaz și prigonire; iar pentru aceasta eu am să las să curgă spre voi banii ca apele.
A chemat pe ungur cu degetul și i-a dat, din cîte avea pe lîngă sine, jucării: Iaca dumitale îți dau botfori și pinteni și rășină să-ți faci sfîrcuri la mustăți; să fii fudul și să-ți placă petrecerile cu soții.
S-a înfățișat și turcul: Tu să fii prost; dar să ai putere asupra altora cu sabia.
Sîrbului i-a pus în mînă sapa.
Pe rus l-a învrednicit să fie cel mai bețiv dintre toți și să se dovedească bun cerșetor și cîntăreț la iarmaroace.
A poftit pe boieri și domni la ciubuc și cafea: Măriilor voastre vi-i dat să trăiți în desmierdare, răutate și ticăloșie; pentru care să faceți bine a mi se zidi biserici și mănăstiri.
La urmă au venit și muntenii ș-au îngenunchiat la scaunul Împărăției. Domnul Dumnezeu s-a uitat la ei cu milă:
- Dar voi, năcăjiților, de ce ați întîrziat?
- Am întîrziat, Prea slăvite, căci sîntem cu oile și cu asinii. Umblăm domol; suim poteci oable și coborîm prăpăstii. Așa ostenim zi și noapte; tăcem și dau zvon numai tălăncile. Iar așezările nevestelor și pruncilor ne sînt la locuri strîmte între stînci de piatră. Asupra noastră fulgeră, trăsnește și bat puhoaiele. Am dori stăpîniri largi, cîmpuri cu holde și ape line.
- Apoi ați venit cei din urmă, zise Domnul cu părere de rău. Dragi îmi sînteți, dar n-am ce vă face. Rămîneți cu ce aveți. Nu vă mai pot da într-adaos decît o inimă ușoară ca să vă bucurați cu al vostru. Să vă pară toate bune; să vie la voi cel cu cetera; cel cu băutura; și s-aveți muieri frumoase și iubețe.
Povestea asta o spunea uneori Nechifor Lipan la cumătrii și nunți, la care în vremea iernii era nelipsit.
(...)
>
Sursa
M. Sadoveanu, Baltagul, ed. Albatros / col. Lyceum - nr. 250, București, 1983, pp. 3-4.
Notă M. T.
* Moise = Prooroc și etnarh al poporului evreu în mileniul II î. H. (www.ziarullumina.ro - 19 februarie 2008 - Nașterea lui Moise, renașterea poporului evreu)
Se afișează postările cu eticheta lege. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta lege. Afișați toate postările
sâmbătă, 10 martie 2018
luni, 9 octombrie 2017
"Locomotives actes" în Marea Britanie în secolul XIX (URSULEANU 1981)
<
(...)
Intrarea automobilului în arenă a stimulat însă și deprinderi noi, unele consolidate prin decizii legislative.. În Anglia a intrat în vigoare legea locomotives actes.În ciuda denumirii, ea nu îi privea pe fochiștii și mecanicii de locomotivă, ci pe conducătorii auto. Aceștia erau obligați acum să fie precedați pe stradă de un pieton care să fluture o eșarfă de culoare. roșie, ziua, sau să legene un felinar cu geamuri roșii, în timpul. nopții. În anul 1896 locomotives actes a fost abolită. Era și vremea, viteza automobilelor ajunsese la 25 kilometri pe oră, ceea ce descuraja pe orice însoțitor, fie el cu eșarfă ori cu felinar.
(...)
>
Sursa
Dan Ursuleanu, Umor pe patru roți, ed. Sport - Turism / col. Cartea de vacanță, București, 1981.
(...)
Intrarea automobilului în arenă a stimulat însă și deprinderi noi, unele consolidate prin decizii legislative.. În Anglia a intrat în vigoare legea locomotives actes.În ciuda denumirii, ea nu îi privea pe fochiștii și mecanicii de locomotivă, ci pe conducătorii auto. Aceștia erau obligați acum să fie precedați pe stradă de un pieton care să fluture o eșarfă de culoare. roșie, ziua, sau să legene un felinar cu geamuri roșii, în timpul. nopții. În anul 1896 locomotives actes a fost abolită. Era și vremea, viteza automobilelor ajunsese la 25 kilometri pe oră, ceea ce descuraja pe orice însoțitor, fie el cu eșarfă ori cu felinar.
(...)
>
Sursa
Dan Ursuleanu, Umor pe patru roți, ed. Sport - Turism / col. Cartea de vacanță, București, 1981.
marți, 12 septembrie 2017
Automobil versus cowboy in SUA in 1900 (URSULENU 1981)
<
(...)
Spun 81 de ani, pentru ca se implinesc exact optzeci si unu de ani de cind, in 1900, mai multe state ale Confederatiei americane au bagat de seama ca automobilul le sperie peste masura caii si vitele. Cowboy-ii au protestat amenintind ca, daca soferii continua sa-si faca mendrele printre cirezile si hergheliile lor, or sa puna mina pe pistoale si... cine stie ce mai iese de aici.
Chestiunea dobitoacelor a ajuns pe masa legislativului si patrupedele au obtinut prima victorie impotriva dusmanului lor comun pe patru roti. S-au votat legi care pretindeau fiecarui automobilist sa publice un anunt la ziar cu minimum 8 zile inaintea calatoriei, precizindu-si itinerarul. Acum, caii, boii si vacile primeau un preaviz care le ingaduia sa se puna la adapost de amenintarea invadatorilor soselei.
Din pacate, automobilistii s-au inmultit nemasurat, ziarele au devenit cu totul insuficiente pentru cuprinderea tuturor preavizelor si masinile au cistigat - intr- un recurs imaginar - disputa lor judiciara cu lumea necuvintatoarelor, capatind dreptul de a le calca fara jena ori de cite ori le prindeau pe panglicile de asfalt ale calatoriilor.
(...)
>
Sursa
Dan Ursuleanu, Umor pe patru roti, ed. Sport - Turism/ col. Cartea de vacanta, Bucuresti, 1981, p. 260.
(...)
Spun 81 de ani, pentru ca se implinesc exact optzeci si unu de ani de cind, in 1900, mai multe state ale Confederatiei americane au bagat de seama ca automobilul le sperie peste masura caii si vitele. Cowboy-ii au protestat amenintind ca, daca soferii continua sa-si faca mendrele printre cirezile si hergheliile lor, or sa puna mina pe pistoale si... cine stie ce mai iese de aici.
Chestiunea dobitoacelor a ajuns pe masa legislativului si patrupedele au obtinut prima victorie impotriva dusmanului lor comun pe patru roti. S-au votat legi care pretindeau fiecarui automobilist sa publice un anunt la ziar cu minimum 8 zile inaintea calatoriei, precizindu-si itinerarul. Acum, caii, boii si vacile primeau un preaviz care le ingaduia sa se puna la adapost de amenintarea invadatorilor soselei.
Din pacate, automobilistii s-au inmultit nemasurat, ziarele au devenit cu totul insuficiente pentru cuprinderea tuturor preavizelor si masinile au cistigat - intr- un recurs imaginar - disputa lor judiciara cu lumea necuvintatoarelor, capatind dreptul de a le calca fara jena ori de cite ori le prindeau pe panglicile de asfalt ale calatoriilor.
(...)
>
Sursa
Dan Ursuleanu, Umor pe patru roti, ed. Sport - Turism/ col. Cartea de vacanta, Bucuresti, 1981, p. 260.
miercuri, 6 septembrie 2017
Primele accidente auto în secolul XIX (URSULEANU 1981)
<
Englezii, mari amatori de priorități în toate domeniile, ar fi măguliți ca întreaga suflare terestră să admită punctul lor de vedere, anume că primul accident auto ar fi avut loc pe pămînt britanic. S-ar fi petrecut acest fericit eveniment în anul 1801, cînd constructorul englez Trevitchick, încercîndu-și trăsura lui cu abur la o viteză de 8 mile pe oră, a pierdut controlul volanului și a năruit un gard de cărămidă.
Neavînd acte doveditoare pentru această întîietate, ci doar vagi amintiri și relatări apocrife, britanicii se mulțumesc și cu anul 1896 cînd, după cum atestă rapoarte de astă dată oficiale, la Londra au fost înregistrate de autorități două accidente de circulație recunoscute pe plan mondial. Tot e ceva...
(...) La cumpăna dintre fostul și actualul secol întîile namile motorizate secerau binișor în rîndul populației din Statele Unite. (...) Alarmate de noile realități, autoritățile cîtorva state americane au și votat în anul 1900 legi care îl obligau pe fiecare conducător auto să publice în ziare un anunț - cu 10 zile înaintea plimbării cu mașina - indicînd itinerarul detaliat pe care avea de gînd să-l urmeze.
(...)
>
SURSA
Dan Ursuleanu, Umor pe patru roți, ed. Sport - Turism / col. Cartea de vacanță, București, 1981, p. 177.
Englezii, mari amatori de priorități în toate domeniile, ar fi măguliți ca întreaga suflare terestră să admită punctul lor de vedere, anume că primul accident auto ar fi avut loc pe pămînt britanic. S-ar fi petrecut acest fericit eveniment în anul 1801, cînd constructorul englez Trevitchick, încercîndu-și trăsura lui cu abur la o viteză de 8 mile pe oră, a pierdut controlul volanului și a năruit un gard de cărămidă.
Neavînd acte doveditoare pentru această întîietate, ci doar vagi amintiri și relatări apocrife, britanicii se mulțumesc și cu anul 1896 cînd, după cum atestă rapoarte de astă dată oficiale, la Londra au fost înregistrate de autorități două accidente de circulație recunoscute pe plan mondial. Tot e ceva...
(...) La cumpăna dintre fostul și actualul secol întîile namile motorizate secerau binișor în rîndul populației din Statele Unite. (...) Alarmate de noile realități, autoritățile cîtorva state americane au și votat în anul 1900 legi care îl obligau pe fiecare conducător auto să publice în ziare un anunț - cu 10 zile înaintea plimbării cu mașina - indicînd itinerarul detaliat pe care avea de gînd să-l urmeze.
(...)
>
SURSA
Dan Ursuleanu, Umor pe patru roți, ed. Sport - Turism / col. Cartea de vacanță, București, 1981, p. 177.
luni, 17 octombrie 2016
Orașul Benares în India colonială britanică (KIPLING 1900-1)
(...)
- Am constatat că în lumea ta interioară te întrebai ce fel de suflet porți în tine. Trezirea a venit dintr-odată; eu cunosc aceasta. Altul afară de mine nici nu și-ar putea da seama. Încotro te duci?
- Spre Kashi (Benares)*.
- În partea aceea nu există Dumnezeu, căci m-am convins singur. Eu merg spre Prayag (Allahabad)**, pentru a cincea oară, în căutarea drumului spre lumină. De ce lege ești tu?
- Sînt și eu un cercetător, răspunse Kim, întrebuințînd un termen preferat a lui lama***, totuși (și-și uită complet de costumul din partea de miazănoapte, pe care îl purta), numai Allah singur ar putea spune în căutarea cărui adevăr am plecat la drum.
(...)
Orașul Benares îi făcu impresia unui cuib de desfrîu, cu toate că se simțea foarte măgulit de respectul pe care trecătorii îl acordau hainei cu care era îmbrăcat. Cel puțin o treime din populația orașului se închină la milioane și milioane de zeități, așa că adoră tot felul de sfinți. Kim fu condus la templul Tirthankerilor****, care este la o milă depărtare de oraș, în apropiere de Sarnach*****, de către un țăran punjab****** din localitatea Kamboch, care este în drum spre Jullundur*******. Omul acesta aduse jertfe tuturor zeităților din regiunea lui, pentru a-l vindeca pe fiul cel mai mic, dar văzînd că toate rămîn fără folos, plecase să încerce și la Benares.
(...)
Kim se opri în fața porții încărcate de sculpturi a templului. Un băiat Oswal********, îmbrăcat în alb, cămătar din Ajmir********* care tocmai atunci ieșea, iertat de toate păcatele pe care le săvîrșise cu cămătăria, îl întrebă ce caută.
- Eu sînt chela********** al lui Tesboo lama din Bhotyal*********** , care se găsește în templul acesta. A trimis vorbă după mine să vin. Spune-i că-l aștept.
- Nu uita copilul, strigă jatul************ stăruitor, apoi începu să vorbească punjabi. O, sfîntule... ucenic al omului sfînt, tu care stăpînești lumea aceasta Doamne, uită-te cu milă la cel care s-a oprit în poarta aceasta.
Astfel de implorări sînt însă de obișnuite în Benares, încît trecătorii nici nu mai întorc capul spre cel care oftează.
(...)
SURSA
Rudyard Kipling, Kim*************, vol. II, trad. Jul. Giurgea („Naționala Ciornei”), Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, pp. 62-65.
NOTE M. T.
* Kashi / Benares / Varanasi = Străvechi oraș din N Indiei, situat pe malul fluviului sfânt Gange, în statul federal Uttar Pradesh. Cel mai sacru din cele șapte orașe sfinte ale religiei hinduse, cu rol important în religiile jainistă și budistă. (http://www.thehindubusinessline.com/life/2004/02/02/stories/2004020200050300.htm)
** Prayag / Allahabad = Străvechi oraș în N Indiei, în statul federal Uttar Pradesh. (http://allahabad.nic.in/history.htm)
*** LÁMA1, lama, s. m. Preot-călugăr budist (în Tibet, în Mongolia și la kalmâci). ◊ Marele lama sau Lama cel mare = șeful suprem al religiei budiste; dalai-lama. – Din fr. lama.
- Am constatat că în lumea ta interioară te întrebai ce fel de suflet porți în tine. Trezirea a venit dintr-odată; eu cunosc aceasta. Altul afară de mine nici nu și-ar putea da seama. Încotro te duci?
- Spre Kashi (Benares)*.
- În partea aceea nu există Dumnezeu, căci m-am convins singur. Eu merg spre Prayag (Allahabad)**, pentru a cincea oară, în căutarea drumului spre lumină. De ce lege ești tu?
- Sînt și eu un cercetător, răspunse Kim, întrebuințînd un termen preferat a lui lama***, totuși (și-și uită complet de costumul din partea de miazănoapte, pe care îl purta), numai Allah singur ar putea spune în căutarea cărui adevăr am plecat la drum.
(...)
Orașul Benares îi făcu impresia unui cuib de desfrîu, cu toate că se simțea foarte măgulit de respectul pe care trecătorii îl acordau hainei cu care era îmbrăcat. Cel puțin o treime din populația orașului se închină la milioane și milioane de zeități, așa că adoră tot felul de sfinți. Kim fu condus la templul Tirthankerilor****, care este la o milă depărtare de oraș, în apropiere de Sarnach*****, de către un țăran punjab****** din localitatea Kamboch, care este în drum spre Jullundur*******. Omul acesta aduse jertfe tuturor zeităților din regiunea lui, pentru a-l vindeca pe fiul cel mai mic, dar văzînd că toate rămîn fără folos, plecase să încerce și la Benares.
(...)
Kim se opri în fața porții încărcate de sculpturi a templului. Un băiat Oswal********, îmbrăcat în alb, cămătar din Ajmir********* care tocmai atunci ieșea, iertat de toate păcatele pe care le săvîrșise cu cămătăria, îl întrebă ce caută.
- Eu sînt chela********** al lui Tesboo lama din Bhotyal*********** , care se găsește în templul acesta. A trimis vorbă după mine să vin. Spune-i că-l aștept.
- Nu uita copilul, strigă jatul************ stăruitor, apoi începu să vorbească punjabi. O, sfîntule... ucenic al omului sfînt, tu care stăpînești lumea aceasta Doamne, uită-te cu milă la cel care s-a oprit în poarta aceasta.
Astfel de implorări sînt însă de obișnuite în Benares, încît trecătorii nici nu mai întorc capul spre cel care oftează.
(...)
SURSA
Rudyard Kipling, Kim*************, vol. II, trad. Jul. Giurgea („Naționala Ciornei”), Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, pp. 62-65.
NOTE M. T.
* Kashi / Benares / Varanasi = Străvechi oraș din N Indiei, situat pe malul fluviului sfânt Gange, în statul federal Uttar Pradesh. Cel mai sacru din cele șapte orașe sfinte ale religiei hinduse, cu rol important în religiile jainistă și budistă. (http://www.thehindubusinessline.com/life/2004/02/02/stories/2004020200050300.htm)
** Prayag / Allahabad = Străvechi oraș în N Indiei, în statul federal Uttar Pradesh. (http://allahabad.nic.in/history.htm)
*** LÁMA1, lama, s. m. Preot-călugăr budist (în Tibet, în Mongolia și la kalmâci). ◊ Marele lama sau Lama cel mare = șeful suprem al religiei budiste; dalai-lama. – Din fr. lama.
**** Tirthankara = În religia jainistă, este mântuitorul care în cursul vieții a trecut prin mai multe renașteri și a deschis calea pentru a fi urmat de alții. (https://www.britannica.com/topic/Tirthankara)
***** Sarnach / Sarnath = Oraș lângă Benares, unde, în Parcul Căprioarei, Buddha a început să-și predice religia. (http://www.buddhistplacesinindia.com/sarnath-temple-in-uttar-pradesh.aspx)
****** Punjab = Regiune istorică în N Indiei și N Pakistanului, cu o populație indo-ariană. Statul sikh constituit în secolul XVIII a fost cucerit în întregime de britanici în 1849. (http://www.learnpunjabi.org/eos/PUNJAB.html)
******* Jullundur / Jalandar = Cel mai vechi oraș din regiunea Punjab. Oraș în statul federal indian Punjab. (http://jalandhar.nic.in/hiscul.aspx)
******** Oswal = Străveche comunitate de religie jainistă. Azi în statul Rajastan din NV Indiei și provincia Sind din SE Pakistanului. (http://www.shriosiyamataji.org/osvansh.html)
********* Ajmir / Ajmer = Străvechi și important oraș din Rajastan. (http://www.ajmer.rajasthan.gov.in/content/raj/ajmer/en/about-us/about-ajmer0.html)
********** chela (sanscrită) = Discipol al unui guru (profesor). (https://www.ananda.org/yogapedia/chela/)
*********** Bhotyal = Tibet.
************ Jat = Castă tradițională agricolă din N Indiei, de religie hindusă și sikh, și N Pakistanului, de religie musulmană. (https://www.britannica.com/topic/Jat)
************* Liliana Negoi, Recomandare de carte: ”Kim” de Rudyard Kipling, „Curcubee în alb și negru”, 18 februarie 2013. (https://curcubeeinalbsinegru.wordpress.com/2013/02/18/recomandare-de-carte-kim-de-rudyard-kipling/)
sâmbătă, 3 septembrie 2016
Oameni sfinți și zei în India colonială britanică (KIPLING 1900-1)
<
(...)
- Ce fel de rîuri sînt prin partea Benaresului*? întrebă lama** pe neașteptate, adresîndu-se tuturor celor din vagon.
- Avem și noi fluviul Ganga***, răspunse cămătarul, după ce chicotul celor dinprejur se mai mulcomi.
- Ce mai este afară de Gunga?
- Ce să mai fie afară de Gunga?
- Uite ce, eu am auzit ceva despre un rîu, ale cărui ape au darul să vindece suferințele.
- Acesta este Gunga și cel care se spală în apele lui se curăță de toate relele și ajunge în împărăția lui Dumnezeu. Am făcut și eu de trei ori pelerinajul pînă la Gunga, lămuri el privind cu mîndrie la cei din compartiment.
- Cred că aveai destule motive să te duci pînă acolo, ripostă soldatul, iar de astă dată, cei din compartiment începură să rîdă de cămătar.
- Să te întorci curat în fața lui Dumnezeu, murmură lama, ca pe urmă să înceapă din nou șirul noilor existențe care te leagă de roata vieții****. (...) Cine a făcut fluviul Ganga de la început?
- Dumnezeu. Tu din ce lege recunoscută faci parte? întrebă cămătarul mirat.
- Eu cinstesc legea cea dreaptă... singura lege adevărată. va să zică fluviul Gunga a fost făcut de Zei. Ce fel de Zei sînt aceștia?
Toți cei din compartiment se uitară la el consternați, căci nu-și puteau imagina ca să fie cineva care să nu știe nimic despre Gunga.
- Bine, dar care este Zeul la care tu te închini? întrebă cămătarul.
- Ascultă, zise lama adunîndu-și în palmă șiragul de mătănii. Ascultă, căci acum vorbesc despre el. Ascultă popor din Hind*****, la ceea ce-ți spun.
Începu să le spună povestea Marelui Buddha****** în dialect urdu*******, dar dus de goana gîndurilor lui, nu-și mai dădu seama că vorbește din nou tibethana********, amestecată cu fel de fel de texte luate din cărțile chinezești despre viața lui Buddha. Oamenii blînzi și răbdători se uitau la el cu bunăvoință. Toată India este plină de oameni sfinți care psalmodiază mereu cuvîntul aflat în diferite limbi străine și ciudate, zbuciumați de ardoarea credinței: tot așa drumurile sînt pline de pelerini, de visători, de predicatori și vizionari: așa a fost de la începutul începuturilor și așa va fi pînă la sfîrșitul tuturor.
- Hm, murmură soldatul din regimentul de Sikhși********* de la Loodhiana**********. La Pirzal Kotal***********, alături de noi era campat un regiment de mohamedani************, și-mi aduc aminte că între ei era un caporal care fusese preot; cîteodată avea zile cînd cădea în extaz și făcea profeții. Toți oamenii aceștia sînt însă sub scutul lui Dumnezeu, și tocmai din cauza aceasta, ofițerii le treceau multe cu vederea.
(...)
- Cu toate acestea noi avem și Zeități care apără de rele în partea de la Jullundur*************, zise nevasta chiaburului, privind pe fereastră.
- Nu e lucru de nimic să cauți toate rîurile din Punjab**************, interveni chiaburul. Eu sînt mulțumit cu orice rîu care îmi lasă mîl rodnic pe ogoare și dau har lui Bhumia, zeul căminului, sfîrși el ridicînd un umăr osos și ars de soare.
(...)
- Cel din urmă dintre marii profeți a fost Sikander Julkurn (Alexandru cel Mare)*, zise muncitorul sikh. El a pavat străile din Jullundur și a făcuto cisternă uriașă în apropiere de Umballa*. Pavajul este și astăzi în bună stare, și cisterna se vede și acum. Pe Dumnezeul pe care îl cauți tu însă, eu nu am auzit pînă acum.
(...)
>
SURSA
Rudyard Kipling, Kim***http://www.elefant.ro/carti/carti-premiate-nobel-pulitzer-booker-s-a/nobel/iixivii-rudyard-kipling/kim-201054.html, vol. I, trad. Jul. Giurgea, Casa de Editură și Presă Viața Românească, București, 1990, pp. 50-53.
NOTE M. T.
* Benares / Varanasi / Kashi = Unul din cele șapte orașe sacre ale religiei hinduse, situat în nordul Indiei, pe fluviul Gange. (http://varanasi.nic.in/default.htm)
** LÁMA1, lama, s. m. Preot-călugăr budist (în Tibet, în Mongolia și la kalmâci). ◊ Marele lama sau Lama cel mare = șeful suprem al religiei budiste; dalai-lama. – Din fr. lama. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/lama)
*** Ganga / Gange = Unul din cele două mari fluvii ale subcontinentului indian, care izvorăște din munții Himalya, străbate N Indiei și se varsă în Oceanul Indian în Bangladesh. Este un fluviu sacru în religia politeistă hindusă, fiind personificat de zeița Ganga. (http://deweekend.ro/raul-gange-raul-sacru-al-indienilor/)
**** Roata Lucrurilor trecătoare / Roata dharmei / Roata vieții = http://www.fundatiacaleavictoriei.ro/2016/budismul-pe-roti/
***** Hind / Hindustan = Regiune istorică din N subcontinentului indian, prin care trece marele fluviu Indus. (http://www.shraddhananda.com/Meaning_and_Origin_Of_The_Word_Hindu.html)
****** Buddha (563 î. H. - 483 î. H.) = La 30 de ani, prințul Siddhartha Gautama și-a abandonat familia și titlul și a început o viață de ascet pentru a atinge iluminarea. (https://istoriiregasite.wordpress.com/2010/11/14/cum-a-murit-buddha/)
******* ÚRDU s. n. Limbă indo-europeană, din ramura indo-iraniană, oficială în Pakistan, răspândită și în nord-vestul Indiei. [Acc. și: urdú] – Din engl., fr. urdu. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/URDU)
******** SINO-TIBETÁNE adj. Limbi ~ = familie de limbi vorbite în Asia și cuprinzând două mari ramuri: thai chineză sau thino-siameză (limba chineză și grupul thai) și tibeto-birmană (limbi vorbite în Tibet, Nepal, NE Indiei, E Bangladeshului și în Uniunea Myanmar). Sin. chino-tibetane. Sursa: Dicționar Enciclopedic (1993-2009)
********* Sikhismul este o religie monoteistă întemeiată în secolul XV în regiunea Punjab (N Indiei și N Pakistanului). Statul sikh a fost cucerit de britanici în 1849. (http://www.bbc.co.uk/religion/religions/sikhism/history/history_1.shtml)
********** Loodhiana / Ludhiana = Oraș important din Punjabul indian. (http://ludhiana.nic.in/)
*********** Pirzai Kotal = Trecătoare în Provincia de Frontieră de Nord-Vest a Indiei coloniale britanice, azi în Pakistan, la granița cu Afganistanul. Aici armata britanică a lansat în 1877 două campanii împotriva Afrizilor. (http://www.kiplingsociety.co.uk/rg_kim_notes2_p.htm)
************ Islamul în India = Primii musulmani au ajuns în subcontinetul indian în secolul VIII, iar primul stat musulman a fost întemeiat în nordul regiunii în secolul X. Imperiul Marilor Moguli, fondat în 1526, a fost desființat de cuceritorii britanici în 1858. (http://www.bbc.co.uk/religion/religions/islam/history/mughalempire_1.shtml)
************* Jullundur / Jalandar = Oraș în statul federal Punjab din NV Indiei. (http://jalandhar.nic.in/hiscul.aspx)
************** Punjab = Regiune din NV coloniei britanice India, locuită în majoritate de sikh, al căror stat a fost cucerit de britanici în 1849. A fost împărțită de India și Pakistan în urma războiului din 1947, când și-au proclamat independența față de Marea Britanie. (http://www.learnpunjabi.org/eos/PUNJAB.html)
*************** În 326 î. H., regele macedonean Alexandru cel Mare l-a învins pe regele indian Porus, cucerind vestul Indiei. După victorie, însă, la presiunile soldaților săi, Alexandru oprește lunga campanie de cucerire a Asiei, începută în 334 î. H. Se întoarce la Babilon, unde moare în 323 î. H. După moartea sa, uriașul imperiu este împărțit de generalii săi, dar influența culturii grecești se manifestă și noile state. (https://istoriiregasite.wordpress.com/2011/02/20/lumea-elenistica/)
**************** Umballa / Ambala = Oraș în nordul Indiei, în apropierea graniței cu Pakistanul. (http://www.theodora.com/encyclopedia/u/umballa.html)
***************** Prezentare Elefant.ro 2012 (http://www.elefant.ro/carti/carti-premiate-nobel-pulitzer-booker-s-a/nobel/iixivii-rudyard-kipling/kim-201054.html)
(...)
- Ce fel de rîuri sînt prin partea Benaresului*? întrebă lama** pe neașteptate, adresîndu-se tuturor celor din vagon.
- Avem și noi fluviul Ganga***, răspunse cămătarul, după ce chicotul celor dinprejur se mai mulcomi.
- Ce mai este afară de Gunga?
- Ce să mai fie afară de Gunga?
- Uite ce, eu am auzit ceva despre un rîu, ale cărui ape au darul să vindece suferințele.
- Acesta este Gunga și cel care se spală în apele lui se curăță de toate relele și ajunge în împărăția lui Dumnezeu. Am făcut și eu de trei ori pelerinajul pînă la Gunga, lămuri el privind cu mîndrie la cei din compartiment.
- Cred că aveai destule motive să te duci pînă acolo, ripostă soldatul, iar de astă dată, cei din compartiment începură să rîdă de cămătar.
- Să te întorci curat în fața lui Dumnezeu, murmură lama, ca pe urmă să înceapă din nou șirul noilor existențe care te leagă de roata vieții****. (...) Cine a făcut fluviul Ganga de la început?
- Dumnezeu. Tu din ce lege recunoscută faci parte? întrebă cămătarul mirat.
- Eu cinstesc legea cea dreaptă... singura lege adevărată. va să zică fluviul Gunga a fost făcut de Zei. Ce fel de Zei sînt aceștia?
Toți cei din compartiment se uitară la el consternați, căci nu-și puteau imagina ca să fie cineva care să nu știe nimic despre Gunga.
- Bine, dar care este Zeul la care tu te închini? întrebă cămătarul.
- Ascultă, zise lama adunîndu-și în palmă șiragul de mătănii. Ascultă, căci acum vorbesc despre el. Ascultă popor din Hind*****, la ceea ce-ți spun.
Începu să le spună povestea Marelui Buddha****** în dialect urdu*******, dar dus de goana gîndurilor lui, nu-și mai dădu seama că vorbește din nou tibethana********, amestecată cu fel de fel de texte luate din cărțile chinezești despre viața lui Buddha. Oamenii blînzi și răbdători se uitau la el cu bunăvoință. Toată India este plină de oameni sfinți care psalmodiază mereu cuvîntul aflat în diferite limbi străine și ciudate, zbuciumați de ardoarea credinței: tot așa drumurile sînt pline de pelerini, de visători, de predicatori și vizionari: așa a fost de la începutul începuturilor și așa va fi pînă la sfîrșitul tuturor.
- Hm, murmură soldatul din regimentul de Sikhși********* de la Loodhiana**********. La Pirzal Kotal***********, alături de noi era campat un regiment de mohamedani************, și-mi aduc aminte că între ei era un caporal care fusese preot; cîteodată avea zile cînd cădea în extaz și făcea profeții. Toți oamenii aceștia sînt însă sub scutul lui Dumnezeu, și tocmai din cauza aceasta, ofițerii le treceau multe cu vederea.
(...)
- Cu toate acestea noi avem și Zeități care apără de rele în partea de la Jullundur*************, zise nevasta chiaburului, privind pe fereastră.
- Nu e lucru de nimic să cauți toate rîurile din Punjab**************, interveni chiaburul. Eu sînt mulțumit cu orice rîu care îmi lasă mîl rodnic pe ogoare și dau har lui Bhumia, zeul căminului, sfîrși el ridicînd un umăr osos și ars de soare.
(...)
- Cel din urmă dintre marii profeți a fost Sikander Julkurn (Alexandru cel Mare)*, zise muncitorul sikh. El a pavat străile din Jullundur și a făcuto cisternă uriașă în apropiere de Umballa*. Pavajul este și astăzi în bună stare, și cisterna se vede și acum. Pe Dumnezeul pe care îl cauți tu însă, eu nu am auzit pînă acum.
(...)
>
SURSA
Rudyard Kipling, Kim***http://www.elefant.ro/carti/carti-premiate-nobel-pulitzer-booker-s-a/nobel/iixivii-rudyard-kipling/kim-201054.html, vol. I, trad. Jul. Giurgea, Casa de Editură și Presă Viața Românească, București, 1990, pp. 50-53.
NOTE M. T.
* Benares / Varanasi / Kashi = Unul din cele șapte orașe sacre ale religiei hinduse, situat în nordul Indiei, pe fluviul Gange. (http://varanasi.nic.in/default.htm)
** LÁMA1, lama, s. m. Preot-călugăr budist (în Tibet, în Mongolia și la kalmâci). ◊ Marele lama sau Lama cel mare = șeful suprem al religiei budiste; dalai-lama. – Din fr. lama. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/lama)
*** Ganga / Gange = Unul din cele două mari fluvii ale subcontinentului indian, care izvorăște din munții Himalya, străbate N Indiei și se varsă în Oceanul Indian în Bangladesh. Este un fluviu sacru în religia politeistă hindusă, fiind personificat de zeița Ganga. (http://deweekend.ro/raul-gange-raul-sacru-al-indienilor/)
**** Roata Lucrurilor trecătoare / Roata dharmei / Roata vieții = http://www.fundatiacaleavictoriei.ro/2016/budismul-pe-roti/
***** Hind / Hindustan = Regiune istorică din N subcontinentului indian, prin care trece marele fluviu Indus. (http://www.shraddhananda.com/Meaning_and_Origin_Of_The_Word_Hindu.html)
****** Buddha (563 î. H. - 483 î. H.) = La 30 de ani, prințul Siddhartha Gautama și-a abandonat familia și titlul și a început o viață de ascet pentru a atinge iluminarea. (https://istoriiregasite.wordpress.com/2010/11/14/cum-a-murit-buddha/)
******* ÚRDU s. n. Limbă indo-europeană, din ramura indo-iraniană, oficială în Pakistan, răspândită și în nord-vestul Indiei. [Acc. și: urdú] – Din engl., fr. urdu. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/URDU)
******** SINO-TIBETÁNE adj. Limbi ~ = familie de limbi vorbite în Asia și cuprinzând două mari ramuri: thai chineză sau thino-siameză (limba chineză și grupul thai) și tibeto-birmană (limbi vorbite în Tibet, Nepal, NE Indiei, E Bangladeshului și în Uniunea Myanmar). Sin. chino-tibetane. Sursa: Dicționar Enciclopedic (1993-2009)
********* Sikhismul este o religie monoteistă întemeiată în secolul XV în regiunea Punjab (N Indiei și N Pakistanului). Statul sikh a fost cucerit de britanici în 1849. (http://www.bbc.co.uk/religion/religions/sikhism/history/history_1.shtml)
********** Loodhiana / Ludhiana = Oraș important din Punjabul indian. (http://ludhiana.nic.in/)
*********** Pirzai Kotal = Trecătoare în Provincia de Frontieră de Nord-Vest a Indiei coloniale britanice, azi în Pakistan, la granița cu Afganistanul. Aici armata britanică a lansat în 1877 două campanii împotriva Afrizilor. (http://www.kiplingsociety.co.uk/rg_kim_notes2_p.htm)
************ Islamul în India = Primii musulmani au ajuns în subcontinetul indian în secolul VIII, iar primul stat musulman a fost întemeiat în nordul regiunii în secolul X. Imperiul Marilor Moguli, fondat în 1526, a fost desființat de cuceritorii britanici în 1858. (http://www.bbc.co.uk/religion/religions/islam/history/mughalempire_1.shtml)
************* Jullundur / Jalandar = Oraș în statul federal Punjab din NV Indiei. (http://jalandhar.nic.in/hiscul.aspx)
************** Punjab = Regiune din NV coloniei britanice India, locuită în majoritate de sikh, al căror stat a fost cucerit de britanici în 1849. A fost împărțită de India și Pakistan în urma războiului din 1947, când și-au proclamat independența față de Marea Britanie. (http://www.learnpunjabi.org/eos/PUNJAB.html)
*************** În 326 î. H., regele macedonean Alexandru cel Mare l-a învins pe regele indian Porus, cucerind vestul Indiei. După victorie, însă, la presiunile soldaților săi, Alexandru oprește lunga campanie de cucerire a Asiei, începută în 334 î. H. Se întoarce la Babilon, unde moare în 323 î. H. După moartea sa, uriașul imperiu este împărțit de generalii săi, dar influența culturii grecești se manifestă și noile state. (https://istoriiregasite.wordpress.com/2011/02/20/lumea-elenistica/)
**************** Umballa / Ambala = Oraș în nordul Indiei, în apropierea graniței cu Pakistanul. (http://www.theodora.com/encyclopedia/u/umballa.html)
***************** Prezentare Elefant.ro 2012 (http://www.elefant.ro/carti/carti-premiate-nobel-pulitzer-booker-s-a/nobel/iixivii-rudyard-kipling/kim-201054.html)
joi, 18 august 2016
Procesul istoric de reformare a religiei budiste (KIPLING 1900-1)
<
(...)
- Așa s-a întîmplat, o tu izvor de înțelepciune, că eu m a-m urnit la drum ca să vizitez locurile sfinte, pe care le-au călcat picioarele Lui*; să merg pînă la locul unde s-a născut, sau chiar pînă la Kapila**, apoi pînă la Maha Bodhi***, unde este mînăstirea Buddh Gaya, pînă la Parcul Cerbilor**** și Kusinagara*****, unde a murit.
Glasul străinului se mai mulcomi:
- Am venit singur pînă aici. Vreme de cinci ani... de șapte... de optsprezece... de patruzeci de ani, mi-am dat seama că Legea Veche nu se mai cinstește,; învățăturile ei, după cum știi și tu, sînt îngreunate de tot felul de netrebnicii și de farmece, și de idolatrie, cum spunea pînă și băiatul pe care l-am întîlnit la intrare: de but-parasti******.
- Așa se întîmplă cu orice credință.
- Așa crezi? Am citit cărțile din lamaseria******* unde sînt eu, dar mi s-au părut ca smoala uscată; noul ritual pe care îl slujim noi cei care spunem că am reformat legea, nu are nici el prea multă cinstire în fața ochilor mei împăienjeniți. Chiar cei care urmează învățăturile Domnului celui Drept, sînt în continuare în harță unii cu alții. Totul este deșertăciune. Da, maya******** este o închipuire deșartă. Pe mine însă mă chinuiesc alte porniri (și obrazul galben, brăzdat de crețuri nenumărate, se apropie cu cîteva degete de custode*********, în timp ce unghia ascuțită a arătătorului bătea în masă). Înțelepții voștri, după cît se vede în acest cărți, au urmat pas cu pas piciorul Sfîntului în rătăcirile lui, dar au mai rămas și amănunte la care ei nu s-au gîndit și nu le-au dat dezlegare. Nici eu nu știu nimica... de unde aș putea să știu... dar eu mă voi elibera de Roata Lucrurilor trecătoare (evoluția prefacerii) și voi ieși la drum larg deschis. (Străinul zîmbi mulțumit). În calitate de pelerin spre locurile Sfinte, se va ține seamă de vrednicia mea.
(...)
>
SURSA
Rudyard Kipling, Kim**********, trad. Julian Giurgea, vol. I, Casa de editură și presă Viața Românească, București, 1990, pp. 15-16.
NOTE M. T.
* Buddha (563 î. H. - 483 î. H.) = La 30 de ani, prințul Siddhartha Gautama și-a abandonat familia și titlul și a început o viață de ascet pentru a atinge iluminarea. (https://istoriiregasite.wordpress.com/2010/11/14/cum-a-murit-buddha/)
** Kapila / Kapilavastu = Localitate în sudul Nepalului, la granița cu India. Reședința prințului Gautama până la vârsta de 29 de ani, când și-a început viața religioasă. (https://ebooks.adelaide.edu.au/f/fa-hien/f15l/chapter22.html)
*** Mahabodi/Mahabodhil (sanscrită: maha=mare; bodhi=luminarea) = Templu budist în localitatea Bodh Gaya din statul federal indian Bihar. Aici Gautama (583 î. H. - 483 î. H.) a atins iluminarea și a inițiat religia budistă.
**** Parcul Cerbilor = Loc în apropierea orașului Benares din India, unde Buddha a ținut prima sa ceremonie și a statuat „cele patru adevăruri nobile”. (https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2014/04/08/o-istorie-a-zilei-de-8-aprilie-video-2/)
***** Kusinagara = Oraș în actualul stat federal indian Utar Pradesh, unde Buddha a ținut importante discursuri înainte de a muri. (http://www.preservearticles.com/2011122819254/what-is-the-importance-of-kusinagara-for-buddhism.html)
****** but parasti = idolatrie, în limba urdu din Pakistan și India. (http://hamariweb.com/dictionaries/idolatry_urdu-meanings.aspx)
******* LAMASERÍE, lamaserii, s. f. Mănăstire pentru lama1 (în Tibet). – Din fr. lamaserie.
********** Recenzie Libris.ro (http://www.libris.ro/kim-rudyard-kipling-ALL978-973-724-457-4--p602715.html)
(...)
- Așa s-a întîmplat, o tu izvor de înțelepciune, că eu m a-m urnit la drum ca să vizitez locurile sfinte, pe care le-au călcat picioarele Lui*; să merg pînă la locul unde s-a născut, sau chiar pînă la Kapila**, apoi pînă la Maha Bodhi***, unde este mînăstirea Buddh Gaya, pînă la Parcul Cerbilor**** și Kusinagara*****, unde a murit.
Glasul străinului se mai mulcomi:
- Am venit singur pînă aici. Vreme de cinci ani... de șapte... de optsprezece... de patruzeci de ani, mi-am dat seama că Legea Veche nu se mai cinstește,; învățăturile ei, după cum știi și tu, sînt îngreunate de tot felul de netrebnicii și de farmece, și de idolatrie, cum spunea pînă și băiatul pe care l-am întîlnit la intrare: de but-parasti******.
- Așa se întîmplă cu orice credință.
- Așa crezi? Am citit cărțile din lamaseria******* unde sînt eu, dar mi s-au părut ca smoala uscată; noul ritual pe care îl slujim noi cei care spunem că am reformat legea, nu are nici el prea multă cinstire în fața ochilor mei împăienjeniți. Chiar cei care urmează învățăturile Domnului celui Drept, sînt în continuare în harță unii cu alții. Totul este deșertăciune. Da, maya******** este o închipuire deșartă. Pe mine însă mă chinuiesc alte porniri (și obrazul galben, brăzdat de crețuri nenumărate, se apropie cu cîteva degete de custode*********, în timp ce unghia ascuțită a arătătorului bătea în masă). Înțelepții voștri, după cît se vede în acest cărți, au urmat pas cu pas piciorul Sfîntului în rătăcirile lui, dar au mai rămas și amănunte la care ei nu s-au gîndit și nu le-au dat dezlegare. Nici eu nu știu nimica... de unde aș putea să știu... dar eu mă voi elibera de Roata Lucrurilor trecătoare (evoluția prefacerii) și voi ieși la drum larg deschis. (Străinul zîmbi mulțumit). În calitate de pelerin spre locurile Sfinte, se va ține seamă de vrednicia mea.
(...)
>
SURSA
Rudyard Kipling, Kim**********, trad. Julian Giurgea, vol. I, Casa de editură și presă Viața Românească, București, 1990, pp. 15-16.
NOTE M. T.
* Buddha (563 î. H. - 483 î. H.) = La 30 de ani, prințul Siddhartha Gautama și-a abandonat familia și titlul și a început o viață de ascet pentru a atinge iluminarea. (https://istoriiregasite.wordpress.com/2010/11/14/cum-a-murit-buddha/)
** Kapila / Kapilavastu = Localitate în sudul Nepalului, la granița cu India. Reședința prințului Gautama până la vârsta de 29 de ani, când și-a început viața religioasă. (https://ebooks.adelaide.edu.au/f/fa-hien/f15l/chapter22.html)
*** Mahabodi/Mahabodhil (sanscrită: maha=mare; bodhi=luminarea) = Templu budist în localitatea Bodh Gaya din statul federal indian Bihar. Aici Gautama (583 î. H. - 483 î. H.) a atins iluminarea și a inițiat religia budistă.
**** Parcul Cerbilor = Loc în apropierea orașului Benares din India, unde Buddha a ținut prima sa ceremonie și a statuat „cele patru adevăruri nobile”. (https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2014/04/08/o-istorie-a-zilei-de-8-aprilie-video-2/)
***** Kusinagara = Oraș în actualul stat federal indian Utar Pradesh, unde Buddha a ținut importante discursuri înainte de a muri. (http://www.preservearticles.com/2011122819254/what-is-the-importance-of-kusinagara-for-buddhism.html)
****** but parasti = idolatrie, în limba urdu din Pakistan și India. (http://hamariweb.com/dictionaries/idolatry_urdu-meanings.aspx)
******* LAMASERÍE, lamaserii, s. f. Mănăstire pentru lama1 (în Tibet). – Din fr. lamaserie.
Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/lamaserie)
******** maya = iluzie, în limba sanscrită, în religia hindusă.(http://www.hinduwebsite.com/maya.asp)
********* Custodele muzeului din Lahore (azi în Pakistan, la granița cu India), în India colonială britanică.********** Recenzie Libris.ro (http://www.libris.ro/kim-rudyard-kipling-ALL978-973-724-457-4--p602715.html)
marți, 12 iulie 2016
Ascensiunea Indiei coloniale britanice versus decăderea Europei (BROMFIELD 1933-7)
<
(...)
Bărbații vorbeau între ei, dar Maharani* nu-și dădea osteneala să-i mai asculte pentru că știau bine ce aveau de făcut, mai bine chiar decît ea. Gîndurile ei evadau acum spre Europa, spre cazinouri, spre marile magazine ale bijutierilor, spre marile dineurile de gală, spre expozițiile organizate spre a ajuta dezvoltarea comerțului, spre marile hoteluri și stațiuni balneare și climaterice. Toată lumea aceasta îi părea cum foarte îndepărtată, mai îndepărtată decît o socotise odinioară, cînd, tînără fiind, sfidase legea vedică** și traversase oceanul cel negru***. Europa o fascinase așa cum un cortegiu strălucitor fascinează un copil. Dar acum era sătulă de toate acestea. De multă vreme înțelese falsitatea acestei lumi, lăcomia, tragicul ei materialism, desperarea cu care se crampona de cea mai infimă speranță, dictatorii**** și degenerescența ei. Soarta îi era pecetluită. În curînd se va autodistruge. Oameni ca lordul Heston o duceau la pieire. Salvarea Europei ar fi fost o sarcină mult mai grea decît contopirea divizatei, a sfîșiatei Indii, într-un tot armonios și mîndru. Europa era însă obosită, în vreme ce Estul se trezea odihnit și înviorat după un lung somn.
Nu! Nu va mai pleca în Europa. Va muri fără să o mai vadă. (..) După moartea ei va lăsa o mulțime de lucruri neterminate, dar urmașii vor găsi fundațiile gata și nu le va rămîne decît să continue construcția.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne*****, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, p. 518.
NOTE M. T.
* Maharani = Termen sanscrit pentru soția maharajahului sau pentru femeia-maharajah.
MAHARAJÁH, maharajahi, s. m. Titlu purtat de prinții indieni suverani (până în 1956); persoană care deținea acest titlu. [Var.: maharadjáh s. m.] – Din fr. maharadjah. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/maharajah)
** Vede = Cele mai vechi texte în limba sanscrită ale religiei hinduse, redactate între anii 1500 î. H. și 1000 î. H. (http://www.ancient.eu/The_Vedas/)
*** Probabil Oceanul Indian.
**** Probabil Mussolini (1922), Hitler (1933) și Stalin (1924).
***** Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)
(...)
Bărbații vorbeau între ei, dar Maharani* nu-și dădea osteneala să-i mai asculte pentru că știau bine ce aveau de făcut, mai bine chiar decît ea. Gîndurile ei evadau acum spre Europa, spre cazinouri, spre marile magazine ale bijutierilor, spre marile dineurile de gală, spre expozițiile organizate spre a ajuta dezvoltarea comerțului, spre marile hoteluri și stațiuni balneare și climaterice. Toată lumea aceasta îi părea cum foarte îndepărtată, mai îndepărtată decît o socotise odinioară, cînd, tînără fiind, sfidase legea vedică** și traversase oceanul cel negru***. Europa o fascinase așa cum un cortegiu strălucitor fascinează un copil. Dar acum era sătulă de toate acestea. De multă vreme înțelese falsitatea acestei lumi, lăcomia, tragicul ei materialism, desperarea cu care se crampona de cea mai infimă speranță, dictatorii**** și degenerescența ei. Soarta îi era pecetluită. În curînd se va autodistruge. Oameni ca lordul Heston o duceau la pieire. Salvarea Europei ar fi fost o sarcină mult mai grea decît contopirea divizatei, a sfîșiatei Indii, într-un tot armonios și mîndru. Europa era însă obosită, în vreme ce Estul se trezea odihnit și înviorat după un lung somn.
Nu! Nu va mai pleca în Europa. Va muri fără să o mai vadă. (..) După moartea ei va lăsa o mulțime de lucruri neterminate, dar urmașii vor găsi fundațiile gata și nu le va rămîne decît să continue construcția.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne*****, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, p. 518.
NOTE M. T.
* Maharani = Termen sanscrit pentru soția maharajahului sau pentru femeia-maharajah.
MAHARAJÁH, maharajahi, s. m. Titlu purtat de prinții indieni suverani (până în 1956); persoană care deținea acest titlu. [Var.: maharadjáh s. m.] – Din fr. maharadjah. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/maharajah)
** Vede = Cele mai vechi texte în limba sanscrită ale religiei hinduse, redactate între anii 1500 î. H. și 1000 î. H. (http://www.ancient.eu/The_Vedas/)
*** Probabil Oceanul Indian.
**** Probabil Mussolini (1922), Hitler (1933) și Stalin (1924).
***** Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)
duminică, 6 decembrie 2015
Tinerețe versus bătrânețe în Anglia interbelică (GALSWORTHY 1933)
<
(...)
”Tînărul ăsta, gîndi el, face o impresie bună și nu-mi dau seama de ce am senzația că o să ne dea de furcă. Ar fi trebuit să-i spun: ”Nu rîvni la nevasta aproapelui tău!” Dar nu știu cum a făcut Dumnezeu lumea asta că niciodată nu spui ceea ce trebuie.” Tinerii i se păreau foarte interesanți; se tot spunea că sînt lipsiți de respect față de cei bătrîni, și așa mai departe, dar el, unul, nu remarcase. Îi găsea la fel de respectuoși și de manierați cum fusese și dînsul la vîrsta lor, și mult mai accesibili în discuție. Desigur, nu puteai ști niciodată ce gîndesc cu adevărat, dar lucrul ăsta nu-i neapărat un defect. La urma urmei, și pe vremea lui tinerii gîndeau că bătrînii n-au altă menire, și Sir Lawrence se cutremură pe bordura de piatră din Piccadilly, decît să li se ia măsurătoarea pentru coșciug. Tempora mutantur et nos mutamur in illis (1): dar oare așa stau lucrurile? Poate că în realitate nu se schimbă mai mult decît s-a schimbat pronunția limbii latine din tinerețea lui și pînă azi. Tinerețea va rămîne întotdeauna tinerețe și bătrînețea bătrînețe, avînd între ele aceeași reală discordanță, și aceeași neîncredere, și același straniu jind al bătrîneții de a simți ce simte tinerețea și de a gîndi cum gîndește tinerețea; și aceeași pretenție disimulată că pentru nimic în lume n-ar dori să simtă și să gîndească astfel, și, îndărătul tuturor acestora, instinctul că, dacă i s-ar oferi prilejul, bătrînețea ar refuza să-și reia firul vieții de la capăt. Din fericire! Cu calmul ei statornic, Viața, pe măsură ce se epuizează, își ajustează și doza de inerție. La fiecare stadiu al existenței, pofta de viață îți este reglată proporțional cu ceea ce ai în față, și nu mai mult. Individul ăla, Goethe*, a dobîndit nemurirea pe muzica lui Gounod**, întețind o scînteie gata să se stingă, și ațîțînd-o într-o vîlvătaie. ”Aiureli! gîndi Sir Lawrence, aiureli teutonice*! Eu, dacă aș avea puterea s-o fac, așa lege oare din nou suspinele și plînsetele, frînturile de fericire fugară, și dorurile flămînde ale acestui tînăr? Categoric, nu! Nătîngului bătrîn îi ajunge prostia pe care acumulat-o. Dar polițistul ăsta nu mai are de gînd să oprească odată circulația? Oamenii își conduc acum mașinile cu aceeași încredere cu care vizitii tramvaielor cu cai și ai trăsurilor își mînau pe vremuri mîrțoagele împiedicate, șovăielnice, tropăitoare. Și tinerii și tinerele trăiesc aceeași atracție, legală sau ilegală, unii către alții. Numai pavajul străzilor e altul și langajul în care își exprimă dorurile tinereții. Dar, Dumnezeule mare! legile circulației, ciocnirile și derapările, și miraculoasele evitări de ciocniri și triumfurile, suferințele, împlinirile spre mai bine sau spre mai rău, au rămas toate la fel!”
(1) Vremurile se schimbă și noi ne schimbăm odată cu ele. (ed.)
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell***, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, pp. 176-177.
NOTE M. T.
* Johann Wolfgang von Goethe (1749-1832) = Scriitor, filozof, savant, avocat și diplomat german. Personalitate a culturii germane și universale. (http://ziarullumina.ro/johann-wolfgang-von-goethe-creatorul-de-la-weimar-41718.html)
** Charles Gounod (1818-1893) = Compozitor francez renumit prin opera Faust (1857-1859), al cărei libret a fost inspirat de celebra dramă cu același nume a lui Goethe (1772-1832). (http://www.charles-gounod.com/vi/bio/index.htm)
*** ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)
(...)
”Tînărul ăsta, gîndi el, face o impresie bună și nu-mi dau seama de ce am senzația că o să ne dea de furcă. Ar fi trebuit să-i spun: ”Nu rîvni la nevasta aproapelui tău!” Dar nu știu cum a făcut Dumnezeu lumea asta că niciodată nu spui ceea ce trebuie.” Tinerii i se păreau foarte interesanți; se tot spunea că sînt lipsiți de respect față de cei bătrîni, și așa mai departe, dar el, unul, nu remarcase. Îi găsea la fel de respectuoși și de manierați cum fusese și dînsul la vîrsta lor, și mult mai accesibili în discuție. Desigur, nu puteai ști niciodată ce gîndesc cu adevărat, dar lucrul ăsta nu-i neapărat un defect. La urma urmei, și pe vremea lui tinerii gîndeau că bătrînii n-au altă menire, și Sir Lawrence se cutremură pe bordura de piatră din Piccadilly, decît să li se ia măsurătoarea pentru coșciug. Tempora mutantur et nos mutamur in illis (1): dar oare așa stau lucrurile? Poate că în realitate nu se schimbă mai mult decît s-a schimbat pronunția limbii latine din tinerețea lui și pînă azi. Tinerețea va rămîne întotdeauna tinerețe și bătrînețea bătrînețe, avînd între ele aceeași reală discordanță, și aceeași neîncredere, și același straniu jind al bătrîneții de a simți ce simte tinerețea și de a gîndi cum gîndește tinerețea; și aceeași pretenție disimulată că pentru nimic în lume n-ar dori să simtă și să gîndească astfel, și, îndărătul tuturor acestora, instinctul că, dacă i s-ar oferi prilejul, bătrînețea ar refuza să-și reia firul vieții de la capăt. Din fericire! Cu calmul ei statornic, Viața, pe măsură ce se epuizează, își ajustează și doza de inerție. La fiecare stadiu al existenței, pofta de viață îți este reglată proporțional cu ceea ce ai în față, și nu mai mult. Individul ăla, Goethe*, a dobîndit nemurirea pe muzica lui Gounod**, întețind o scînteie gata să se stingă, și ațîțînd-o într-o vîlvătaie. ”Aiureli! gîndi Sir Lawrence, aiureli teutonice*! Eu, dacă aș avea puterea s-o fac, așa lege oare din nou suspinele și plînsetele, frînturile de fericire fugară, și dorurile flămînde ale acestui tînăr? Categoric, nu! Nătîngului bătrîn îi ajunge prostia pe care acumulat-o. Dar polițistul ăsta nu mai are de gînd să oprească odată circulația? Oamenii își conduc acum mașinile cu aceeași încredere cu care vizitii tramvaielor cu cai și ai trăsurilor își mînau pe vremuri mîrțoagele împiedicate, șovăielnice, tropăitoare. Și tinerii și tinerele trăiesc aceeași atracție, legală sau ilegală, unii către alții. Numai pavajul străzilor e altul și langajul în care își exprimă dorurile tinereții. Dar, Dumnezeule mare! legile circulației, ciocnirile și derapările, și miraculoasele evitări de ciocniri și triumfurile, suferințele, împlinirile spre mai bine sau spre mai rău, au rămas toate la fel!”
(1) Vremurile se schimbă și noi ne schimbăm odată cu ele. (ed.)
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell***, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, pp. 176-177.
NOTE M. T.
* Johann Wolfgang von Goethe (1749-1832) = Scriitor, filozof, savant, avocat și diplomat german. Personalitate a culturii germane și universale. (http://ziarullumina.ro/johann-wolfgang-von-goethe-creatorul-de-la-weimar-41718.html)
** Charles Gounod (1818-1893) = Compozitor francez renumit prin opera Faust (1857-1859), al cărei libret a fost inspirat de celebra dramă cu același nume a lui Goethe (1772-1832). (http://www.charles-gounod.com/vi/bio/index.htm)
*** ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)
vineri, 20 noiembrie 2015
Aventură versus căsătorie în Anglia interbelică (GALSWORTHY 1932)
<
(...)
Sir Lawrence o bătu pe umăr și ieși grăbit din cameră. Și el era stăpînit de un sentiment straniu. Aflat din nou în biroul lui, rămase pe gînduri. Fuga lui Desert era singura soluție posibilă. Dintre toți cei afectați de această întîmplare, el avea viziunea cea mai clară și cea mai reală asupra psihologiei lui Desert. Adevărat, probabil, că tînărul avea în el o vînă de aur, pe care firea lui făcea tot posibilul s-o ascundă. Dar să trăiești alături de el? Pentru nimic în lume. Laș? De bună seamă că nu era! Experiența lui nu fusese o chestiune simplă, așa cum o vedeau Jack Mushkam și toți pukka-sahibii*, cu superstiția lor că ce-i alb e alb și ce-i negru e negru și nu invers. Nu! Nu! Tînărul Desert fusese prin în capcană într-un mod foarte ciudat. dată fiind natura lui complexă, cu revoltele, umanitarismul, lipsa lui de credință, dată fiind intimitatea lui cu arabii, cazul lui Desert se deosebea de cel al unui englez obișnuit cum se deosebește creta de brînză. Dar, indiferent de acest lucru, nu era un om cu care să poți împărți viața. Bine că scăpase biata Dinny de asemenea pacoste! Ce feste mai juca și soarta! De ce se oprise alegerea ei tocmai asupra lui Desert? Dar dacă-i vorba pe așa, acolo unde intervine dragostea nu mai poți formula nici un „de ce”? Dragostea nu cunoaște legi, nici măcar pe acelea ale bunului simț. (...) Dar - Dumnezeule mare! - căsătoria e o poveste la care te înhami pe viață; da, chiar și în ziua de azi, căsătoria nu e o glumă trecătoare. Ca să pornești într-o căsătorie, ai nevoie de tot norocul și de toate posibilitățile de a da și a lua de care poți face rost. Or la Desert nu prea existau multe posibilități de a da și a lua - prea neliniștit, prea discordant, și poet pe deasupra! Și mîndru, acea mîndrie pornită dintr-o proprie subestimare, pe care nimic nu o poate domoli! Da, o aventură cu el, una dintre legăturile acelea vremelnice pe care le practică tinerii de azi - posibil; dar Dinny nu era făcută pentru așa ceva; pînă și Desert trebuie să fi simțit acest lucru. La Dinny, ar fi părut absolut deplasat să detașezi fizicul de psihic.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell**, trad. A. Ralian, vol. II (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, pp. 92-93.
NOTĂ M. T.
* pukka sahib = 1. autentic; 2. superior. Termen folosit pentru elita din colonia britanică India. (https://answers.yahoo.com/question/index?qid=20060626220207AA2bj1q)
** Ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol - http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol
(...)
Sir Lawrence o bătu pe umăr și ieși grăbit din cameră. Și el era stăpînit de un sentiment straniu. Aflat din nou în biroul lui, rămase pe gînduri. Fuga lui Desert era singura soluție posibilă. Dintre toți cei afectați de această întîmplare, el avea viziunea cea mai clară și cea mai reală asupra psihologiei lui Desert. Adevărat, probabil, că tînărul avea în el o vînă de aur, pe care firea lui făcea tot posibilul s-o ascundă. Dar să trăiești alături de el? Pentru nimic în lume. Laș? De bună seamă că nu era! Experiența lui nu fusese o chestiune simplă, așa cum o vedeau Jack Mushkam și toți pukka-sahibii*, cu superstiția lor că ce-i alb e alb și ce-i negru e negru și nu invers. Nu! Nu! Tînărul Desert fusese prin în capcană într-un mod foarte ciudat. dată fiind natura lui complexă, cu revoltele, umanitarismul, lipsa lui de credință, dată fiind intimitatea lui cu arabii, cazul lui Desert se deosebea de cel al unui englez obișnuit cum se deosebește creta de brînză. Dar, indiferent de acest lucru, nu era un om cu care să poți împărți viața. Bine că scăpase biata Dinny de asemenea pacoste! Ce feste mai juca și soarta! De ce se oprise alegerea ei tocmai asupra lui Desert? Dar dacă-i vorba pe așa, acolo unde intervine dragostea nu mai poți formula nici un „de ce”? Dragostea nu cunoaște legi, nici măcar pe acelea ale bunului simț. (...) Dar - Dumnezeule mare! - căsătoria e o poveste la care te înhami pe viață; da, chiar și în ziua de azi, căsătoria nu e o glumă trecătoare. Ca să pornești într-o căsătorie, ai nevoie de tot norocul și de toate posibilitățile de a da și a lua de care poți face rost. Or la Desert nu prea existau multe posibilități de a da și a lua - prea neliniștit, prea discordant, și poet pe deasupra! Și mîndru, acea mîndrie pornită dintr-o proprie subestimare, pe care nimic nu o poate domoli! Da, o aventură cu el, una dintre legăturile acelea vremelnice pe care le practică tinerii de azi - posibil; dar Dinny nu era făcută pentru așa ceva; pînă și Desert trebuie să fi simțit acest lucru. La Dinny, ar fi părut absolut deplasat să detașezi fizicul de psihic.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell**, trad. A. Ralian, vol. II (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, pp. 92-93.
NOTĂ M. T.
* pukka sahib = 1. autentic; 2. superior. Termen folosit pentru elita din colonia britanică India. (https://answers.yahoo.com/question/index?qid=20060626220207AA2bj1q)
** Ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol - http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol
joi, 8 octombrie 2015
Vechimea familiei în societatea engleză interbelică (GALSWORTHY 1931)
<
(...)
- Ba nu; am avut o dădacă scoțiană. Ferse e un nume scoțian?
- Poate că la origine. Dar Ferse vine din Sussexul de vest, de undeva din munți - o familie veche.
- Dumneata gîndești că familiile vechi sînt bizare?
- Nu văd de ce ar fi. Cînd într-o familie veche apare un caz de bizarerie, sare mai mult în ochi, în loc să treacă neobservat. Familiile vechi nu sînt închistate, ca oamenii de la țară.
(...)
- Unchiule, dumneata crezi că vechimea familiilor are importanță în sine?
- Ce înseamnă vechime? Într-un anume sens, toate familiile sînt la fel de vechi. Dar dacă te referi la o anumită calitate datorată împerecherii generațiilor în sînul aceleiași caste, ei bine, n-aș putea spune- există o anumită „rasare”, în sensul în care se poate aplica și la cîini și la cai; dar această trăsătură poate fi obținută în orice circumstanțe fizice favorabile - în depresiunile din preajma mării, de pildă; oriunde există condiții prielnice. O rasă bună generează o rasă bună - asta-i evident. Cunosc sate în nordul Italiei unde nu găsești o persoană de rang înalt; și toți sătenii sînt frumoși și rasați. Dar cîne vorba de progeniturile oamenilor de geniu sau ale celor ce dețin însușirile excepționale care împing oamenii în frunte - mi-e teamă că apare mai degrabă o distorsiune decît o simetrie. cel emai buine șanse le au poate familiile cu origine și tradiție militară sau navală; fizic robust și nu prea multă minte; dar cele din domeniile științei, legii, afacerilor, ajung la distorsiuni. Nu! Direcția în care cred eu că „vechimea” familiilor are oarecare înrîurire este un mai cert simț al orientării pe care-l dobîndesc copiii lor pe măsură ce cresc, o tradiție statornicită, un obiectiv statornic; și poate că unele șanse mai favorabile pe piața matrimonială; și, în majoritatea cazurilor, se orientează spre și mai multă viață la țară, cu mai mult curaj în a-și însuși o linie proprie și mai multă experiență în adoptarea ei. Ceea ce se numește „rasă” la făpturile umane este mai curînd un atribut spiritual decît fizic. Felul cum gîndești și simți se datorește în cea mai mare parte tradiției, deprinderii și educației. Dar te plictisesc, draga mea.
- Nu, nu, unchiule; mă interesează teribil. Deci dumneata crezi în transmiterea, din generație în generație, a unei atitudini în fața vieții și nu a unor trăsături înnăscute.
- Da, dar aceste două noțiuni sînt foarte strîns îmbinate.
- Și crezi că „vechimea” se perimează și în curînd nu vom mai avea nimic de transmis?
- Mă întreb. tradiția este extrem de puternică și în țara aceasta există un întreg mecanism care o menține vie. Vezi tu, există o sumă de munci directoare care trebuie împlinite; și oamenii cei mai apți pentru asemenea munci sînt cei care, încă de mici copii, au avut experiență în a adopta o linie proprie, și au fost învățați să să nu facă paradă cu vorbe și să ducă lucrurile la îndeplinire pentru că asta-i datoria lor. Ei, de exemplu, conduc departamentele publice și cred că vor continua să le conducă. Dar în zilele noastre, justificarea privilegiului de clasă este să alergi să pici.
- Foarte mulți dintre ei întîi pică și pe urmă aleargă. (...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 135-136.
(...)
- Ba nu; am avut o dădacă scoțiană. Ferse e un nume scoțian?
- Poate că la origine. Dar Ferse vine din Sussexul de vest, de undeva din munți - o familie veche.
- Dumneata gîndești că familiile vechi sînt bizare?
- Nu văd de ce ar fi. Cînd într-o familie veche apare un caz de bizarerie, sare mai mult în ochi, în loc să treacă neobservat. Familiile vechi nu sînt închistate, ca oamenii de la țară.
(...)
- Unchiule, dumneata crezi că vechimea familiilor are importanță în sine?
- Ce înseamnă vechime? Într-un anume sens, toate familiile sînt la fel de vechi. Dar dacă te referi la o anumită calitate datorată împerecherii generațiilor în sînul aceleiași caste, ei bine, n-aș putea spune- există o anumită „rasare”, în sensul în care se poate aplica și la cîini și la cai; dar această trăsătură poate fi obținută în orice circumstanțe fizice favorabile - în depresiunile din preajma mării, de pildă; oriunde există condiții prielnice. O rasă bună generează o rasă bună - asta-i evident. Cunosc sate în nordul Italiei unde nu găsești o persoană de rang înalt; și toți sătenii sînt frumoși și rasați. Dar cîne vorba de progeniturile oamenilor de geniu sau ale celor ce dețin însușirile excepționale care împing oamenii în frunte - mi-e teamă că apare mai degrabă o distorsiune decît o simetrie. cel emai buine șanse le au poate familiile cu origine și tradiție militară sau navală; fizic robust și nu prea multă minte; dar cele din domeniile științei, legii, afacerilor, ajung la distorsiuni. Nu! Direcția în care cred eu că „vechimea” familiilor are oarecare înrîurire este un mai cert simț al orientării pe care-l dobîndesc copiii lor pe măsură ce cresc, o tradiție statornicită, un obiectiv statornic; și poate că unele șanse mai favorabile pe piața matrimonială; și, în majoritatea cazurilor, se orientează spre și mai multă viață la țară, cu mai mult curaj în a-și însuși o linie proprie și mai multă experiență în adoptarea ei. Ceea ce se numește „rasă” la făpturile umane este mai curînd un atribut spiritual decît fizic. Felul cum gîndești și simți se datorește în cea mai mare parte tradiției, deprinderii și educației. Dar te plictisesc, draga mea.
- Nu, nu, unchiule; mă interesează teribil. Deci dumneata crezi în transmiterea, din generație în generație, a unei atitudini în fața vieții și nu a unor trăsături înnăscute.
- Da, dar aceste două noțiuni sînt foarte strîns îmbinate.
- Și crezi că „vechimea” se perimează și în curînd nu vom mai avea nimic de transmis?
- Mă întreb. tradiția este extrem de puternică și în țara aceasta există un întreg mecanism care o menține vie. Vezi tu, există o sumă de munci directoare care trebuie împlinite; și oamenii cei mai apți pentru asemenea munci sînt cei care, încă de mici copii, au avut experiență în a adopta o linie proprie, și au fost învățați să să nu facă paradă cu vorbe și să ducă lucrurile la îndeplinire pentru că asta-i datoria lor. Ei, de exemplu, conduc departamentele publice și cred că vor continua să le conducă. Dar în zilele noastre, justificarea privilegiului de clasă este să alergi să pici.
- Foarte mulți dintre ei întîi pică și pe urmă aleargă. (...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 135-136.
vineri, 3 iulie 2015
Record parlamentar american în 1922 („Litoral”)
<
Senatorul american M. Mckool, din Texas, a stabilit un nou record al Statelor Unite în ce privește durata cuvîntării în parlament. El a vorbit neîntrerupt, în cadrul unei acțiuni de „filibuster”* (pentru a împiedica votarea unei legi ce nu-i convenea) 42 de ore și 35 de minute. Vechiul record - 36 de ore și 20 de minute - îi aparținea deputatului Ralph Gasquet din Carolina de Sud.
>
SURSA
***, Record, „Litoral”, Constanța, (15 iunie ? 15 septembrie) 1972, p. 4.
NOTĂ M.T.
* Filibuster = http://www.senate.gov/artandhistory/history/common/briefing/Filibuster_Cloture.htm
Senatorul american M. Mckool, din Texas, a stabilit un nou record al Statelor Unite în ce privește durata cuvîntării în parlament. El a vorbit neîntrerupt, în cadrul unei acțiuni de „filibuster”* (pentru a împiedica votarea unei legi ce nu-i convenea) 42 de ore și 35 de minute. Vechiul record - 36 de ore și 20 de minute - îi aparținea deputatului Ralph Gasquet din Carolina de Sud.
>
SURSA
***, Record, „Litoral”, Constanța, (15 iunie ? 15 septembrie) 1972, p. 4.
NOTĂ M.T.
* Filibuster = http://www.senate.gov/artandhistory/history/common/briefing/Filibuster_Cloture.htm
duminică, 21 iunie 2015
Elite versus mase în Franța în 1829 (BALZAC 1832-1833)
<
(...)
Deci, triumful burgheziei asupra sistemului monarhic avînd drept scop să mărească în ochii poporului numărul privilegiaților, triumful poporului asupra burgheziei va fi efectul inevitabil al acestei schimbări. Dacă se va întîmpla această perturbare, ea va avea ca mijloc dreptul de vot acordat fără măsură tuturor. Cine votează, discută. Putere discutată nu există. Vă puteți imagina o societate fără guvern? Nu. Ei bine, cine spune guvern, spune forță. Forța trebuie să se întemeieze pe lucruri judecate. Iată rațiunile care m-au făcut să gîndesc că principiul elecțiunii este unul dintre cele mai funeste pentru existența guvernelor moderne. Sigur, cred că mi-am dovedit îndeajuns dragostea pentru cei săraci și pentru cei care suferă, n-aș putea fi învinuit că le vreau răul; dar, cu toată admirația pe care le-o port pentru calea grea pe care au pășit, sublimi prin răbdarea și resemnarea lor, îi declar incapabili să participe la guvernarea țării. Ei îmi par a fi minorii unei națiuni și trebuie ținuți sub tutelă. Altfel, după mine, domnilor, cuvîntul elecțiune va aduce aceleași stricăciuni ca și cuvintele conștiință și libertate, rău înțelese, rău definite și aruncate mulțimilor ca simboluri de revoltă și ordine de distrugere. Conducerea maselor mi se pare așadar un lucru drept și necesar pentru menținea societății.
- Acest sistem dezminte atît de total convingerile noastre actuale, încît cred că avem dreptul să vă cerem să ne explicați argumentele dumneavoastră, spuse Genestas, întrerupîndu-l pe medic.
(...)
- Dacă cer legi energice pentru a ține în frâu mulțimile ignorante, continuă medicul după o scurtă pauză, în schimb, doresc ca sistemul să aibă o rețea elastică și binevoitoare pentru a îngădui oricărui om din popor - care ar avea voință și s-ar simți capabil - de a se ridica spre păturile superioare. Orice putere tinde să se mențină. Pentru a dura, astăzi ca și odinioară, guvernele trebuie să atragă de partea lor bărbații puternici, recrutîndu-i de pretudindeni pentru avea apărători și a răpi maselor elementele energice care le agită. Deschizînd ambiției publice căi anevoioase și totodată lesnicioasă - anevoioase pentru veleitățile incomplete, lesnicioase pentru voințele reale - un stat poate preveni tulburările la care duc piedicile care se pun mersului ascendent al adevăratelor spirite superioare spre nivelul lor.
Cei patruzeci de ani de frământări* au convins pe oamenii de bun-simț că superioritățile sunt urmare a ordinii sociale. Acestea se împart în trei categorii și sînt incontestabile: superioritate de gândire, superioritate politică, superioritate de avere. Cu alte cuvinte: arta, puterea și banii - sau: principiul, mijlocul și rezultatul. Făcînd tabula rasa, presupunînd că unitățile sociale ar fi perfect egale, nașterile în aceeași proporție și dînd fiecărei familii o bucată egală de pămînt, după o vreme veți regăsi actualele inegalități de avere; rezultă din acest adevăr izbitor că superioritataea de avere, de gîndire și de putere este un fapt pe care trebuie să-l acceptăm, un fapt pe care mulțimile îl vor considera întotdeauna o nedreptate, văzînd niște privilegii în drepturile cele mai cinstit dobîndite. Pornind de la această bază, contractul social va fi deci un pact perpetuu între cei care posedă și cei care nu posedă. După acest principiu, legile se vor face de către cei care trag foloase de pe urma lor, căci aceștia trebuie să aibă instinctul conservării lor și să prevadă primejdiile. Ei sînt mai interesați ca mulțimile să stea liniștite decît mulțimile înseși. Popoarele au nevoie să li se ofere fericirea de-a gata. Situîndu-vă pe acest punct de vedere atunci cînd judecați societatea, dacă o veți privi în totalitatea ei, veți recunoaște împreună cu mine că dreptul de elecțiune trebuie să fie exercitat numai de cei ce posedă avere, putere sau inteligență și veți recunoaște de asemeni că mandatarii lor nu pot avea decît atribuții extrem restrînse.
Legislatorul, domnilor, trebuie să fie superior vremii sale. El constată tendința erorilor generale și precizează direcțiile în care înclină ideile unei națiuni; el va lucra așadar mai mult pentru viitor decît pentru prezent, mai mult pentru generația care crește decît pentru cea care dispare. Dacă însă apelați la mulțime pentru a făuri legea, poate oare mulțimea să fie superioară ei înșeși? Nu. Cu cît adunarea va reprezenta cu mai multă fidelitate opiniile mulțimii, cu-atît mai puțin se va bucura ea de înțelegerea guvernului, cu-atît mai puțin înalte vor fi vederile ei, cu atît mai puțin precisă și mai confuză legislația ei, căci gloata este, mai ales în Franța, și va fi întotdeauna, ceea ce este o gloată. Legea înseamnă supunere față de reguli; orice regulă se opune deprinderilor naturale, intereselor individului; va face mulțimea legi împotriva ei înșiși? Nu. Ades, tendința legilor trebuie să fie în rațiune inversă cu tendința moravurilor. A modela legile după moravurile generale ar însemna să se dea, în Spania, prime de încurajare intoleranței religioase și lenei; în Anglia, spiritului mercantil; în Italia, dragostei pentu artele menite a exprima societatea, dar care nu pot fi toată societatea; în Germania, titlurilor nobiliare; în Franța, spiritului de superficialitate, modei ideilor, ușurinței cu care ne separăn în clici care ne-au devorat întotdeauna, Ce s-a întîmplat în ultimii patruzeci și mai bine de ani, de cînd colegiile electorale se amestecă în fabricarea legilor? Avem patruzeci de mii de legi! Un popor cu patruzeci de mii legi nu are nici una. Cinci sute de capete mediocre - căci într-un secol nu pot fi mai mult de o sută de inteligențe mari - pot avea tăria de a se înălța pînă la aceste considerații? Nu. Oameni originari din cinci sute de localități diferite nu vor înțelege niciodată în același chip spiritul legii - iar legea trebuie să fie una.
Dar merg mai departe. Mai curînd sau mai tîrziu, o adunare cade sub sceptrul unui om și, în loc să avem niște dinastii regale, avem schimbătoarele și costisitoarele dinastii ale primilor miniștri. La căpătul oricărei deliberări se află Mirabeau**, Danton***, Robespierre**** sau Napoleon*****; niște proconsuli****** sau un împărat. În adevăr, e necesară o anumită cantitate de forță pentru a ridica o anumită greutate; această forță poate fi distribuită pe un număr mai mare sau mai mic de pîrghii; dar, în definitiv, forța trebuie să fie proporțională cu greutatea; în cazul nostru, greutatea este poporul ignorant și năpăstuit care formează talpa oricărei societăți. Puterea, reprezintă prin natura ei, are nevoie de o mare concentrare pentru a opune rezistență egală mișcării populare. Iată aplicarea principiului pe care adineauri l-am dezvoltat vorbindu-vă de restricția privilegiului guvernamental. Dacă admiteți oameni de talent, ei se supun acestei legi naturale și îi supun țara; dacă adunați oameni mediocri, vor fi învinși mai devreme sau mai tîrziu, de spiritul superior: deputatul talentat simte rațiunea de stat, deputatul mediocru face tranzacții cu forța. Pe scurt, o adunare cedează unei idei, precum Convenția******* în timpul Terorii********; sau unei puteri, precum Corpul Legislativ********* sub Napoleon; unui sistem sau, ca astăzi, banilor. Adunarea republicană pe care o vizează unii oameni bine-intenționați, este imposibilă; cei ce o doresc sunt niște naivi desăvîrșiți sau niște viitori tirani.
O adunare deliberantă care discută primejdiile ce amenință o națiune, în loc s-o îndemne la acțiune, nu vi s-ar părea ridiculă? Poporul are mandatari însărcinați să acorde sau să refuze impozitele - și asta e drept, și a existat întotdeauna, sub tiranul cel mai crud și sub principele cel mai blînd. Banul este insesizabil; de altfel, impozitul are margini naturale dincolo de care o națiune se revoltă pentru a-l refuza sau se culcă pentru a muri. Dacă acest corp electiv schimbător ca și necesitățile înseși, ca ideile pe care le reprezintă, refuză să admită supunerea față de o lege rea, totul e bine. Dar să presupui că cinci sute de oameni, veniți din toate colțurile unui imperiu, vor face o lege bună, nu-i o glumă proastă pe care, mai curînd sau mai tîrziu, popoarele o vor plăti? Atunci își schimbă tiranii, asta-i tot. Puterea, legea, trebuie deci să fie opera unui singur om care, prin forța lucrurilor, este silit să supună neîncetat acțiunile sale aprobării generale.
Dar modificările aduse exercițiului puterii, fie a unuia singur, fie a mai multor, fie a mai multor, nu se pot găsi decît în instituțiile religioase ale unui popor. Religia este singurul antidot cu adevărat eficace al abuzurilor puterii supreme. Dacă o națiune pierde sentimentul religios, ea devine sedițioasă din principiu, iar principele devine tiran din necesitate. Camerele - care se situează între suveran și supuși - nu sînt decît paleative ale acestor două tendințe. Adunările, potrivit cu ceea ce vă spuneam, devin complice fie ale insurecției, fie ale tiraniei. Cu toate astea, stăpînirea unei singure persoane - spre care înclin - nu reprezintă binele absolut, căci rezultatele politicii vor depinde în veci de moravuri și credințe. Dacă o națiune e îmbătrînită, dacă filozofismul și spiritul de discuție au corupt-o pînă în măduva oaselor, atunci se va îndrepta spre despotism, în ciuda libertății formale; tot astfel după cum popoarele înțelepte știu aproape întotdeauna să descopere libertatea sub formele despotismului.
Din toate acestea rezultă necesitatea unei mari restricții în drepturile electorale, necesitatea unui guvern tare, necesitatea unei religii puternice care să facă din bogătaș un prieten al săracului și să poruncească săracului o resemnare totală. În sfîrșit, este cu adevărat urgent ca puterea adunărilor să se limiteze la chestiunea impozitului și la aceea a înregistrării legilor, răpindu-li-se dreptul de a le fabrica.
Multe capete gîndesc altfel, știu. Astăzi, ca și pe vremuri,există spirite înfocate care caută mai-binele și care ar dori ca societatea să fie mai înțelept întocmită decît este. Dar inovațiile care urmăresc să opereze prefaceri sociale au nevoie de o sancțiune universală. Novatorii să aibă răbdare. Cînd măsor timpul care a fost necesar pentru statornicirea creștinismului, revoluție morală care trebuie să fie pașnică, mă cutremur la nenorocirea unei revoluții în ordinea materială și conchid pentru menținere a instituțiilor existente. Fiecare cu gîndul său, a spus creștinismul; fiecare cu ogorul său, a spus legea modernă. Fiecare cu gîndul său înseamnă consfințirea drepturilor inteligenței; fiecare cu ogorul său înseamnă consfințirea proprietății bazate pe efortul muncii. Aceasta-i societatea noastră. Natura statornicește viața omenească pe sentimentul conservării individuale, viața socială se întemeiază pe interesul personal. Acestea sînt, pentru mine, adevăratele principii politice. Zdrobind aceste două sentimente egoiste sub ideea unei vieți viitoare, religia modifică duritatea contactelor sociale. Astfel , Dumnezeu temperează suferințele pe care le produc ciocnirile de interese, prin sentimentul religios care ridică la rangul de virtute uitarea-de-sine, după cum, prin legi necunoscute, a moderat ciocnirile în mecanismul lumilor. Creștinismul spune săracului să-l suporte pe bogat și bogatului să ușureze suferințele săracului; pentru mine, aceste puține cuvinte cuprind esența tuturor legilor divine și umane.
- Eu, nefiind bărbat de stat, spuse notarul, văd într-un suveran lichidatorul unei societăți care trebuie să rămînă în permanentă stare de lichidare; el transmite succesorului său un activ egal cu cel pe care l-a primit.
- Eu nu sunt un om de stat, replică Benassis cu vioiciune, întrerupîndu-l pe notar. Pentru a îmbunătăți starea unei comune, a unui canton sau a unui arondisment se cere numai bun-simț; celui ce conduce un departament i se cere și talent; dar aceste patru sfere administrative oferă orizonturi mărginite, pe care vederile de rînd pot ușor să le cuprindă; interesele lor se leagă prin fire vizibile de marea mișcare a statului. În regiunea superioară, toate se măresc, privirea bărbatului de stat trebuie să domine punctul de vedere în care se află. Acolo unde - pentru a face mult bine într-un arondisment, într-un canton sau într-o comună - nu e necesar să poți prevedea rezultatele politicii pe o perioadă de numai zece ani, cînd e vorba de o națiune, trebuie să-i poți presimți destinele și să le măsori pe o perioadă de un secol. Geniul unui Colbert**********, al unui Sully***********, nu înseamnă nimic dacă nu se sprijină pe voința care i-a făcut pe Napoleon și pe Cromwell************. Un mare ministru, domnilor, este o mare idee scrisă pe toții anii secolului, a cărei splendoare și prosperitate a fost de el pregătită. Pentru el, virtutea cea mai necesară este perseverența. De altfel, în toate cele omenești, oare nu perseverența este expresia cea mai înaltă a forței? De cîtăva vreme, întîlnim prea mulți bărbați care au idei de miniștri în loc să aibă idei naționale, ca să nu admirăm pe adevăratul om de stat, pe cel ce ne oferă cea mai imensă poezie omenească. A privi mereu dincolo de clipa prezentă și a păși înaintea destinului, a te situa deasupra puterii și a rămîne acolo numai prin sentimentul utilității, fără a-ți face iluzii cu privire la forțele tale; a te despuia de pasiuni și chiar de orice simplă ambiție pentru a rămîne stăpîn pe facultățile tale, pentru a prevedea, a voi și a acționa fără încetare; a fi drept și absolut, a păstra ordinea în general, a-ți sili inima să tacă și a nu asculta de glasul inteligenței; a nu fi nici bănuitor, nici încrezător; nici sceptic, nici credul; nici recunoscător, nici ingrat; nici în urmă cu un eveniment, nici surprins de o idee; în sfîrșit, a trăi prin sentimentul maselor și a le domina întotdeauna întinzîndu-ți aripile spiritului, volumul glasului și penetrația privirii tale; a vedea nu detaliile, ci consecințele tuturor lucrurilor - nu însemnează toate acestea a fi ceva mai mult decît un om? Iată de ce numele marilor și distinșilor părinți ai națiunilor trebuie să fie mereu populare.
(...)
- Domnilor, n-ați spus nimic despre armată! strigă Genestas. Organizarea militară îmi pare a fi adevăratul model al oricărei societăți civile, spada este tutoarea poporului.
- Căpitane, spuse rîzînd judecătorul de pace, un avocat bătrîn zicea că imperiile încep cu spada și sfîrșesc cu pana de scris. Noi am ajuns la pana de scris.
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G . Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 154-161.
NOTĂ M.T.
* În 1789 a început prima revoluție franceză, urmată de proclamarea republicii în 1792 și proclamarea imperiului în 1804, în paralel cu războaiele cu coalițiile europene succesive, și revenirea dinastiei regale de Bourbon în perioada (1814/1815-1830).
** Honore Riquetti, conte de Mirabeau (1749-1791 Paris) = Personalitate a Adunării Naționale, în timpul revoluției franceze. (http://www.britannica.com/biography/Honore-Gabriel-Riqueti-comte-de-Mirabeau)
*** Georges Danton (1759-1794 Paris) = Fondator al clubului politic revoluționar al Cordelierilor. Deputat al Convenției Naționale (20 septembrie 1792 - 5 aprilie 1794). Ministru al justiției (10 august 1792 - 7 octombrie 1792). Liderul Comitetului Salvării Publice (6 aprilie 1793 - 27 iulie 1793). Ghilotinat în Timpul Terorii iacobinilor. (http://www.britannica.com/biography/Georges-Danton)
**** Maximilien Robespierre (1758-1794) = Avocat. Lider al clubului politic revoluționar al Iacobinilor. Membru al Comitetului Salvării Publice a care instituit regimul Terorii (iulie 1793-27 iulie 1794). Ghilotinat de politicieni moderați, care au instituit regimul Directoratului (1794-1799). (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/maximilien-robespierre-1758-1794-revolu-ionarul-contrarevolu-ionar)
***** Napoleon Bonaparte (1769-1821) = General francez. Prim-Consul al Republicii Franceze (1799-1804). Împărat al Franței (1804-1814/1815). (http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/biografii-comentate-xxxvii-napoleon-bonaparte-creatorul-propagandei-de-stat-de-calin-hentea-11591927)
****** PROCÓNSUL, proconsuli, s. m. Magistrat roman care, după încheierea consulatului, era însărcinat cu guvernarea unei provincii. – Din lat., fr.proconsul. Sursa: DEX '09 (2009)
******* Convenția Națională = Adunarea Constituantă din Franța din perioada 21 septembrie 1792 - 26 octombrie 1795. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/sfar-itul-monarhiei-franceze)
******** Teroarea = Regim politic din Franța revoluționară din perioada 5 septembrie 1793 - 28 iulie 1794, când puterea a fost exercitată de extremiștii iacobini conduși de M. Robespierre. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/maximilien-robespierre-1758-1794-revolu-ionarul-contrarevolu-ionar)
********* Corpul Legislativ = Una din cele patru adunări legislative instituite de Constituția din 13 decembrie 1799, care legitima lovitura de stat din 10 noiembrie 1799 a generalului Napoleon Bonaparte. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/napoleon-bonaparte-constitu-ia-anului-viii)
********** Jean Colbert (1619-1683) = Reprezentant al școlii mercantiliste de economie. Controlor general al finanțelor din 1665. Creatorul puterii economice a Franței în timpul domniei regelui Ludovic al XIV. (http://www.britannica.com/biography/Jean-Baptiste-Colbert)
*********** Maximilien de Bethune, duce de Sully (1560-1641) = Ministru protestant al regelui Henric IV al Franței. (http://www.chateausully.fr/en/duke-of-sully)
************ Oliver Cromwell (1599 -1658) = Comandant al armatei Parlamentului în războiul civil cîștigat împotriva regele Carol I Stuart. Lord-Protector al Angliei (1649-1658). (http://www.evz.ro/cromwell-erou-revolutionar-sau-criminal-de-razboi-819357.html)
(...)
Deci, triumful burgheziei asupra sistemului monarhic avînd drept scop să mărească în ochii poporului numărul privilegiaților, triumful poporului asupra burgheziei va fi efectul inevitabil al acestei schimbări. Dacă se va întîmpla această perturbare, ea va avea ca mijloc dreptul de vot acordat fără măsură tuturor. Cine votează, discută. Putere discutată nu există. Vă puteți imagina o societate fără guvern? Nu. Ei bine, cine spune guvern, spune forță. Forța trebuie să se întemeieze pe lucruri judecate. Iată rațiunile care m-au făcut să gîndesc că principiul elecțiunii este unul dintre cele mai funeste pentru existența guvernelor moderne. Sigur, cred că mi-am dovedit îndeajuns dragostea pentru cei săraci și pentru cei care suferă, n-aș putea fi învinuit că le vreau răul; dar, cu toată admirația pe care le-o port pentru calea grea pe care au pășit, sublimi prin răbdarea și resemnarea lor, îi declar incapabili să participe la guvernarea țării. Ei îmi par a fi minorii unei națiuni și trebuie ținuți sub tutelă. Altfel, după mine, domnilor, cuvîntul elecțiune va aduce aceleași stricăciuni ca și cuvintele conștiință și libertate, rău înțelese, rău definite și aruncate mulțimilor ca simboluri de revoltă și ordine de distrugere. Conducerea maselor mi se pare așadar un lucru drept și necesar pentru menținea societății.
- Acest sistem dezminte atît de total convingerile noastre actuale, încît cred că avem dreptul să vă cerem să ne explicați argumentele dumneavoastră, spuse Genestas, întrerupîndu-l pe medic.
(...)
- Dacă cer legi energice pentru a ține în frâu mulțimile ignorante, continuă medicul după o scurtă pauză, în schimb, doresc ca sistemul să aibă o rețea elastică și binevoitoare pentru a îngădui oricărui om din popor - care ar avea voință și s-ar simți capabil - de a se ridica spre păturile superioare. Orice putere tinde să se mențină. Pentru a dura, astăzi ca și odinioară, guvernele trebuie să atragă de partea lor bărbații puternici, recrutîndu-i de pretudindeni pentru avea apărători și a răpi maselor elementele energice care le agită. Deschizînd ambiției publice căi anevoioase și totodată lesnicioasă - anevoioase pentru veleitățile incomplete, lesnicioase pentru voințele reale - un stat poate preveni tulburările la care duc piedicile care se pun mersului ascendent al adevăratelor spirite superioare spre nivelul lor.
Cei patruzeci de ani de frământări* au convins pe oamenii de bun-simț că superioritățile sunt urmare a ordinii sociale. Acestea se împart în trei categorii și sînt incontestabile: superioritate de gândire, superioritate politică, superioritate de avere. Cu alte cuvinte: arta, puterea și banii - sau: principiul, mijlocul și rezultatul. Făcînd tabula rasa, presupunînd că unitățile sociale ar fi perfect egale, nașterile în aceeași proporție și dînd fiecărei familii o bucată egală de pămînt, după o vreme veți regăsi actualele inegalități de avere; rezultă din acest adevăr izbitor că superioritataea de avere, de gîndire și de putere este un fapt pe care trebuie să-l acceptăm, un fapt pe care mulțimile îl vor considera întotdeauna o nedreptate, văzînd niște privilegii în drepturile cele mai cinstit dobîndite. Pornind de la această bază, contractul social va fi deci un pact perpetuu între cei care posedă și cei care nu posedă. După acest principiu, legile se vor face de către cei care trag foloase de pe urma lor, căci aceștia trebuie să aibă instinctul conservării lor și să prevadă primejdiile. Ei sînt mai interesați ca mulțimile să stea liniștite decît mulțimile înseși. Popoarele au nevoie să li se ofere fericirea de-a gata. Situîndu-vă pe acest punct de vedere atunci cînd judecați societatea, dacă o veți privi în totalitatea ei, veți recunoaște împreună cu mine că dreptul de elecțiune trebuie să fie exercitat numai de cei ce posedă avere, putere sau inteligență și veți recunoaște de asemeni că mandatarii lor nu pot avea decît atribuții extrem restrînse.
Legislatorul, domnilor, trebuie să fie superior vremii sale. El constată tendința erorilor generale și precizează direcțiile în care înclină ideile unei națiuni; el va lucra așadar mai mult pentru viitor decît pentru prezent, mai mult pentru generația care crește decît pentru cea care dispare. Dacă însă apelați la mulțime pentru a făuri legea, poate oare mulțimea să fie superioară ei înșeși? Nu. Cu cît adunarea va reprezenta cu mai multă fidelitate opiniile mulțimii, cu-atît mai puțin se va bucura ea de înțelegerea guvernului, cu-atît mai puțin înalte vor fi vederile ei, cu atît mai puțin precisă și mai confuză legislația ei, căci gloata este, mai ales în Franța, și va fi întotdeauna, ceea ce este o gloată. Legea înseamnă supunere față de reguli; orice regulă se opune deprinderilor naturale, intereselor individului; va face mulțimea legi împotriva ei înșiși? Nu. Ades, tendința legilor trebuie să fie în rațiune inversă cu tendința moravurilor. A modela legile după moravurile generale ar însemna să se dea, în Spania, prime de încurajare intoleranței religioase și lenei; în Anglia, spiritului mercantil; în Italia, dragostei pentu artele menite a exprima societatea, dar care nu pot fi toată societatea; în Germania, titlurilor nobiliare; în Franța, spiritului de superficialitate, modei ideilor, ușurinței cu care ne separăn în clici care ne-au devorat întotdeauna, Ce s-a întîmplat în ultimii patruzeci și mai bine de ani, de cînd colegiile electorale se amestecă în fabricarea legilor? Avem patruzeci de mii de legi! Un popor cu patruzeci de mii legi nu are nici una. Cinci sute de capete mediocre - căci într-un secol nu pot fi mai mult de o sută de inteligențe mari - pot avea tăria de a se înălța pînă la aceste considerații? Nu. Oameni originari din cinci sute de localități diferite nu vor înțelege niciodată în același chip spiritul legii - iar legea trebuie să fie una.
Dar merg mai departe. Mai curînd sau mai tîrziu, o adunare cade sub sceptrul unui om și, în loc să avem niște dinastii regale, avem schimbătoarele și costisitoarele dinastii ale primilor miniștri. La căpătul oricărei deliberări se află Mirabeau**, Danton***, Robespierre**** sau Napoleon*****; niște proconsuli****** sau un împărat. În adevăr, e necesară o anumită cantitate de forță pentru a ridica o anumită greutate; această forță poate fi distribuită pe un număr mai mare sau mai mic de pîrghii; dar, în definitiv, forța trebuie să fie proporțională cu greutatea; în cazul nostru, greutatea este poporul ignorant și năpăstuit care formează talpa oricărei societăți. Puterea, reprezintă prin natura ei, are nevoie de o mare concentrare pentru a opune rezistență egală mișcării populare. Iată aplicarea principiului pe care adineauri l-am dezvoltat vorbindu-vă de restricția privilegiului guvernamental. Dacă admiteți oameni de talent, ei se supun acestei legi naturale și îi supun țara; dacă adunați oameni mediocri, vor fi învinși mai devreme sau mai tîrziu, de spiritul superior: deputatul talentat simte rațiunea de stat, deputatul mediocru face tranzacții cu forța. Pe scurt, o adunare cedează unei idei, precum Convenția******* în timpul Terorii********; sau unei puteri, precum Corpul Legislativ********* sub Napoleon; unui sistem sau, ca astăzi, banilor. Adunarea republicană pe care o vizează unii oameni bine-intenționați, este imposibilă; cei ce o doresc sunt niște naivi desăvîrșiți sau niște viitori tirani.
O adunare deliberantă care discută primejdiile ce amenință o națiune, în loc s-o îndemne la acțiune, nu vi s-ar părea ridiculă? Poporul are mandatari însărcinați să acorde sau să refuze impozitele - și asta e drept, și a existat întotdeauna, sub tiranul cel mai crud și sub principele cel mai blînd. Banul este insesizabil; de altfel, impozitul are margini naturale dincolo de care o națiune se revoltă pentru a-l refuza sau se culcă pentru a muri. Dacă acest corp electiv schimbător ca și necesitățile înseși, ca ideile pe care le reprezintă, refuză să admită supunerea față de o lege rea, totul e bine. Dar să presupui că cinci sute de oameni, veniți din toate colțurile unui imperiu, vor face o lege bună, nu-i o glumă proastă pe care, mai curînd sau mai tîrziu, popoarele o vor plăti? Atunci își schimbă tiranii, asta-i tot. Puterea, legea, trebuie deci să fie opera unui singur om care, prin forța lucrurilor, este silit să supună neîncetat acțiunile sale aprobării generale.
Dar modificările aduse exercițiului puterii, fie a unuia singur, fie a mai multor, fie a mai multor, nu se pot găsi decît în instituțiile religioase ale unui popor. Religia este singurul antidot cu adevărat eficace al abuzurilor puterii supreme. Dacă o națiune pierde sentimentul religios, ea devine sedițioasă din principiu, iar principele devine tiran din necesitate. Camerele - care se situează între suveran și supuși - nu sînt decît paleative ale acestor două tendințe. Adunările, potrivit cu ceea ce vă spuneam, devin complice fie ale insurecției, fie ale tiraniei. Cu toate astea, stăpînirea unei singure persoane - spre care înclin - nu reprezintă binele absolut, căci rezultatele politicii vor depinde în veci de moravuri și credințe. Dacă o națiune e îmbătrînită, dacă filozofismul și spiritul de discuție au corupt-o pînă în măduva oaselor, atunci se va îndrepta spre despotism, în ciuda libertății formale; tot astfel după cum popoarele înțelepte știu aproape întotdeauna să descopere libertatea sub formele despotismului.
Din toate acestea rezultă necesitatea unei mari restricții în drepturile electorale, necesitatea unui guvern tare, necesitatea unei religii puternice care să facă din bogătaș un prieten al săracului și să poruncească săracului o resemnare totală. În sfîrșit, este cu adevărat urgent ca puterea adunărilor să se limiteze la chestiunea impozitului și la aceea a înregistrării legilor, răpindu-li-se dreptul de a le fabrica.
Multe capete gîndesc altfel, știu. Astăzi, ca și pe vremuri,există spirite înfocate care caută mai-binele și care ar dori ca societatea să fie mai înțelept întocmită decît este. Dar inovațiile care urmăresc să opereze prefaceri sociale au nevoie de o sancțiune universală. Novatorii să aibă răbdare. Cînd măsor timpul care a fost necesar pentru statornicirea creștinismului, revoluție morală care trebuie să fie pașnică, mă cutremur la nenorocirea unei revoluții în ordinea materială și conchid pentru menținere a instituțiilor existente. Fiecare cu gîndul său, a spus creștinismul; fiecare cu ogorul său, a spus legea modernă. Fiecare cu gîndul său înseamnă consfințirea drepturilor inteligenței; fiecare cu ogorul său înseamnă consfințirea proprietății bazate pe efortul muncii. Aceasta-i societatea noastră. Natura statornicește viața omenească pe sentimentul conservării individuale, viața socială se întemeiază pe interesul personal. Acestea sînt, pentru mine, adevăratele principii politice. Zdrobind aceste două sentimente egoiste sub ideea unei vieți viitoare, religia modifică duritatea contactelor sociale. Astfel , Dumnezeu temperează suferințele pe care le produc ciocnirile de interese, prin sentimentul religios care ridică la rangul de virtute uitarea-de-sine, după cum, prin legi necunoscute, a moderat ciocnirile în mecanismul lumilor. Creștinismul spune săracului să-l suporte pe bogat și bogatului să ușureze suferințele săracului; pentru mine, aceste puține cuvinte cuprind esența tuturor legilor divine și umane.
- Eu, nefiind bărbat de stat, spuse notarul, văd într-un suveran lichidatorul unei societăți care trebuie să rămînă în permanentă stare de lichidare; el transmite succesorului său un activ egal cu cel pe care l-a primit.
- Eu nu sunt un om de stat, replică Benassis cu vioiciune, întrerupîndu-l pe notar. Pentru a îmbunătăți starea unei comune, a unui canton sau a unui arondisment se cere numai bun-simț; celui ce conduce un departament i se cere și talent; dar aceste patru sfere administrative oferă orizonturi mărginite, pe care vederile de rînd pot ușor să le cuprindă; interesele lor se leagă prin fire vizibile de marea mișcare a statului. În regiunea superioară, toate se măresc, privirea bărbatului de stat trebuie să domine punctul de vedere în care se află. Acolo unde - pentru a face mult bine într-un arondisment, într-un canton sau într-o comună - nu e necesar să poți prevedea rezultatele politicii pe o perioadă de numai zece ani, cînd e vorba de o națiune, trebuie să-i poți presimți destinele și să le măsori pe o perioadă de un secol. Geniul unui Colbert**********, al unui Sully***********, nu înseamnă nimic dacă nu se sprijină pe voința care i-a făcut pe Napoleon și pe Cromwell************. Un mare ministru, domnilor, este o mare idee scrisă pe toții anii secolului, a cărei splendoare și prosperitate a fost de el pregătită. Pentru el, virtutea cea mai necesară este perseverența. De altfel, în toate cele omenești, oare nu perseverența este expresia cea mai înaltă a forței? De cîtăva vreme, întîlnim prea mulți bărbați care au idei de miniștri în loc să aibă idei naționale, ca să nu admirăm pe adevăratul om de stat, pe cel ce ne oferă cea mai imensă poezie omenească. A privi mereu dincolo de clipa prezentă și a păși înaintea destinului, a te situa deasupra puterii și a rămîne acolo numai prin sentimentul utilității, fără a-ți face iluzii cu privire la forțele tale; a te despuia de pasiuni și chiar de orice simplă ambiție pentru a rămîne stăpîn pe facultățile tale, pentru a prevedea, a voi și a acționa fără încetare; a fi drept și absolut, a păstra ordinea în general, a-ți sili inima să tacă și a nu asculta de glasul inteligenței; a nu fi nici bănuitor, nici încrezător; nici sceptic, nici credul; nici recunoscător, nici ingrat; nici în urmă cu un eveniment, nici surprins de o idee; în sfîrșit, a trăi prin sentimentul maselor și a le domina întotdeauna întinzîndu-ți aripile spiritului, volumul glasului și penetrația privirii tale; a vedea nu detaliile, ci consecințele tuturor lucrurilor - nu însemnează toate acestea a fi ceva mai mult decît un om? Iată de ce numele marilor și distinșilor părinți ai națiunilor trebuie să fie mereu populare.
(...)
- Domnilor, n-ați spus nimic despre armată! strigă Genestas. Organizarea militară îmi pare a fi adevăratul model al oricărei societăți civile, spada este tutoarea poporului.
- Căpitane, spuse rîzînd judecătorul de pace, un avocat bătrîn zicea că imperiile încep cu spada și sfîrșesc cu pana de scris. Noi am ajuns la pana de scris.
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G . Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 154-161.
NOTĂ M.T.
* În 1789 a început prima revoluție franceză, urmată de proclamarea republicii în 1792 și proclamarea imperiului în 1804, în paralel cu războaiele cu coalițiile europene succesive, și revenirea dinastiei regale de Bourbon în perioada (1814/1815-1830).
** Honore Riquetti, conte de Mirabeau (1749-1791 Paris) = Personalitate a Adunării Naționale, în timpul revoluției franceze. (http://www.britannica.com/biography/Honore-Gabriel-Riqueti-comte-de-Mirabeau)
*** Georges Danton (1759-1794 Paris) = Fondator al clubului politic revoluționar al Cordelierilor. Deputat al Convenției Naționale (20 septembrie 1792 - 5 aprilie 1794). Ministru al justiției (10 august 1792 - 7 octombrie 1792). Liderul Comitetului Salvării Publice (6 aprilie 1793 - 27 iulie 1793). Ghilotinat în Timpul Terorii iacobinilor. (http://www.britannica.com/biography/Georges-Danton)
**** Maximilien Robespierre (1758-1794) = Avocat. Lider al clubului politic revoluționar al Iacobinilor. Membru al Comitetului Salvării Publice a care instituit regimul Terorii (iulie 1793-27 iulie 1794). Ghilotinat de politicieni moderați, care au instituit regimul Directoratului (1794-1799). (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/maximilien-robespierre-1758-1794-revolu-ionarul-contrarevolu-ionar)
***** Napoleon Bonaparte (1769-1821) = General francez. Prim-Consul al Republicii Franceze (1799-1804). Împărat al Franței (1804-1814/1815). (http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/biografii-comentate-xxxvii-napoleon-bonaparte-creatorul-propagandei-de-stat-de-calin-hentea-11591927)
****** PROCÓNSUL, proconsuli, s. m. Magistrat roman care, după încheierea consulatului, era însărcinat cu guvernarea unei provincii. – Din lat., fr.proconsul. Sursa: DEX '09 (2009)
******* Convenția Națională = Adunarea Constituantă din Franța din perioada 21 septembrie 1792 - 26 octombrie 1795. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/sfar-itul-monarhiei-franceze)
******** Teroarea = Regim politic din Franța revoluționară din perioada 5 septembrie 1793 - 28 iulie 1794, când puterea a fost exercitată de extremiștii iacobini conduși de M. Robespierre. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/maximilien-robespierre-1758-1794-revolu-ionarul-contrarevolu-ionar)
********* Corpul Legislativ = Una din cele patru adunări legislative instituite de Constituția din 13 decembrie 1799, care legitima lovitura de stat din 10 noiembrie 1799 a generalului Napoleon Bonaparte. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/napoleon-bonaparte-constitu-ia-anului-viii)
********** Jean Colbert (1619-1683) = Reprezentant al școlii mercantiliste de economie. Controlor general al finanțelor din 1665. Creatorul puterii economice a Franței în timpul domniei regelui Ludovic al XIV. (http://www.britannica.com/biography/Jean-Baptiste-Colbert)
*********** Maximilien de Bethune, duce de Sully (1560-1641) = Ministru protestant al regelui Henric IV al Franței. (http://www.chateausully.fr/en/duke-of-sully)
************ Oliver Cromwell (1599 -1658) = Comandant al armatei Parlamentului în războiul civil cîștigat împotriva regele Carol I Stuart. Lord-Protector al Angliei (1649-1658). (http://www.evz.ro/cromwell-erou-revolutionar-sau-criminal-de-razboi-819357.html)
vineri, 12 iunie 2015
Legea societății creditului funciar-rural din România din 1873
<
(...)
12) Crearea unei societăți de credit funciar-rural* era susținută de liberali și de unii conservatori moderați, în frunte cu Vasile Boerescu** (Bacalbașa îi transcrise numele în franceză: Basile Boerescu), din dorința de a demonstra capacitatea românilor de a constitui instituții de credit cu capital național, menite să contribuie, în acest caz, la la dezvoltarea producției agricole. Opinia acestora era combătută de o parte a conservatorilor, care considerau că o asemenea instituție nu putea fi întemeiată decît de străini. Proiectul de lege privind înființarea creditului funciar-rural a fost votat de Cameră la 9/21 martie 1873, iar de Senat la 29 martie/10 aprilie 1873. În puțin timp, Creditul funciar rural a trecut sub controlul efectiv al liberalilor, care au folosit această instituție pentru a atrage în partidul lor unele elemente ale boierimii mici și mijlocii, fideli pînă atunci conservatorilor.
>
NOTE M.T.
* Societatea de credit funciar rural = 1873-1948 / 1873-1923; 1923-1948 (http://cautare-b.arhivelenationale.ro/cautare-b/detail.aspx?ID=136834)
** Vasile Boerescu (1830 București -1883 Paris) (http://biografii.famouswhy.ro/vasile_boerescu/)
(...)
12) Crearea unei societăți de credit funciar-rural* era susținută de liberali și de unii conservatori moderați, în frunte cu Vasile Boerescu** (Bacalbașa îi transcrise numele în franceză: Basile Boerescu), din dorința de a demonstra capacitatea românilor de a constitui instituții de credit cu capital național, menite să contribuie, în acest caz, la la dezvoltarea producției agricole. Opinia acestora era combătută de o parte a conservatorilor, care considerau că o asemenea instituție nu putea fi întemeiată decît de străini. Proiectul de lege privind înființarea creditului funciar-rural a fost votat de Cameră la 9/21 martie 1873, iar de Senat la 29 martie/10 aprilie 1873. În puțin timp, Creditul funciar rural a trecut sub controlul efectiv al liberalilor, care au folosit această instituție pentru a atrage în partidul lor unele elemente ale boierimii mici și mijlocii, fideli pînă atunci conservatorilor.
>
NOTE M.T.
* Societatea de credit funciar rural = 1873-1948 / 1873-1923; 1923-1948 (http://cautare-b.arhivelenationale.ro/cautare-b/detail.aspx?ID=136834)
** Vasile Boerescu (1830 București -1883 Paris) (http://biografii.famouswhy.ro/vasile_boerescu/)
luni, 25 mai 2015
Patriotism versus religie în Franța în 1829 (BALZAC 1832-1833)
<
(...)
- Adevărat, zise judecătorul, asta-i cea mai bună întrebuințare ce s-ar putea da banilor. După opinia mea, prea multele poteci sunt una dintre plăgile satelor noastre. A zecea parte a proceselor aduse înaintea judecătorilor de pace au drept pricină diferite servituți nedrepte. Astfel, într-o mulțime de comune, se atentează, aproape nepedepsit, la dreptul de proprietate. Respectul față de proprietate și de lege sînt două sentimente prea ades nesocotite în Franța și pe care ar trebui să le propagăm. Sînt mulți oameni care găsesc că e dezonorant să sprijine legea și Nu-ți băga nasul unde nu-ți fierbe oala, zicală ce pare dictată de un lăudabil sentiment de generozitate, nu este în fond decît o formulă ipocrită care ne ajută să ne disimulăm egoismul. Să recunoaștem: nu suntem patrioți! Adevăratul patriot este cetățeanul destul de pătruns de importanța legilor pentru a impune respectarea lor cu orice risc. A lăsa liber pe un răufăcător nu înseamnă a te face vinovat de crimele lui viitoare?
- Toate se leagă între ele, spuse Benassis. Dacă primari ar întreține mai bine drumurile, n-ar fi atîtea poteci. Apoi, consilierii municipali ar fi mai instruiți, i-ar sprijini pe primar și pe proprietari atunci cînd aceștia se opun unor servituți nedrepte; cu toții ar explica celor ignoranți că și castelul, și ogorul, și bordeiul, și copacul sunt lucruri deopotrivă de sfinte și că DREPTUL nu e nici mai mare, nici mai mic în raport cu valoarea proprietății. dar un asemenea progres nu se poate obține îndată, el depinde de conștiința populație, pe care nu o putem reforma din temelie decît cu cu ajutorul intervenției eficace a preoților. Vorbele astea nu dumneavoastră vi le adresez, domnule Janvier.
- Nici nu le iau altfel, răspunse preotul rîzînd. Nu mă străduiesc eu să apropii dogmele religiei catolice de vederile dumneavoastră administrative? Tocmai de aceea am încercat, nu odată, în instrucțiunile mele pastorale despre furt, să-i conving pe locuitorii din parohie de justețea ideilor pe care le-ați exprimat despre drept. În adevăr, Dumnezeu nu cîntărește furtul după valoarea obiectului furat, ci îl judecă pe hoț. Acesta e sensul parabolelor cu care am încercat a familiariza inteligența credincioșilor mei.
- Ați izbutit, domnule preot, spuse Cambon. Eu, unul, pot aprecia schimbările pe care le-ați adus în conștiința, comparînd starea de astăzi a comunei cu cea din trecut. Sînt sigur că există puține cantoane în care muncitorii să fie atît de conștiincioși în timpul lucrului. (..) În sfîrșit, ați izbutit să-i convingeți pe țărani că timpul liber al bogătașilor este recompensa unei vieți de economie și de muncă.
- Dacă-i așa, spuse Genesta, înseamnă că sînteți mulțumit de ostașii dumneavoastră, domnule preot?
- Domnule căpitan, răspunse preotul, pe lumea asta nu trebuie să ne așteptăm să descoperim îngeri. Pretutindeni unde e sărăcie, e și suferință. Suferința, sărăcia sînt forțe vii care au abuzurile lor, după cum și puterea le are pe ale sale. Țăranii care au parcurs două leghe pînă la țarina lor și seara s-au întors istoviți - atunci cînd văd niște vînători care trec peste ogoarele și holdele lor ca să ajungă mai degrabă la cină, credeți că vor pregeta să-i imite? Printre cei care bătătoresc potecile de care se plîngeau mai adineaori domnii, care sînt delincvenții? cei ce trudesc, sau cei ce se distrează? Astăzi, bogătașii și săracii ne dau, deopotrivă bătaie de cap. Credința ca și puterea trebuie întotdeauna să coboare din înălțimile fie cerești, fie sociale; iar astăzi nu încape îndoială că păturile suspuse au mai puțină credință decît poporul, căruia Dumnezeu îi făgăduiește cerul drept răsplată a suferințelor cu răbdare îndurate. Deși supus disciplinei ecleziastice și gîndirii superiorilor mei, cred că multă vreme va trebui să fim mai puțin exigenți în chestiunile de cult și să încercăm a reînsufleți sentimentul religios în păturile mijlocii, acolo unde credința se discută în loc să se practice învățăturile ei. Mania de a filozofa a celor bogați a constituit un exemplu cît se poate de fatal pentru cei săraci și a provocat prea îndelungi interregnuri în împărăția Domnului. Ceea ce putem obține astăzi de la credincioșii noștri depinde în întregime de influența noastră personală; nu-i însă trist lucru ca, într-o comună, credința să se datoreze numai respectului de care bucură un om? Cînd credința va fecunda din nou ordinea socială și va impregna toate păturile cu învățătura ei, cultul său nu va mai fi pus în discuție. Cultul unei credința este forma ei, iar societățile nu subzistă decît prin forme. Voi cu drapelul, noi prin cu crucea...
(...)
- Domnule, continuă preotul, a munci înseamnă a te ruga. Căci practica presupune cunoașterea principiilor religioase care stau la temelia societăților.
- Dar patriotismul? îmtrebă Genestas.
- Patriotismul, răspunse grav preotul, nu inspiră decît sentimente trecătoare, religia le face durabile. Patriotismul este o uitare de o clipă a interesului personal, în vreme ce creștinismul este un sistem complet de împotrivire la tendințele depravate ale omului.
- Cu toate acestea, domnule, în timpul războaielor Revoluției, patriotismul...
- Da, în timpul Revoluției am făcut minuni, spuse Benassis întrerupîndu-l pe Genestas; dar după douăzeci de ani, în 1814, patriotismul nostru era mort; în timp ce Franța și Europa s-au aruncat asupra Asiei de douăsprezece ori într-o sută de ani, îmboldite de o idee religioasă*.
- Poate, spuse judecătorul, că e ușor lucru să mai tărăgănezi interesele materiale care dau naștere la lupte între popoare; în vreme ce războaiele pornite pentru apărarea dogmelor, al căror obiect niciodată nu e precis, sînt necesarmente interminabile.
(...)
- Vai domnule, spuse preotul adresîndu-se judecătorului, cum puteți susține că războaiele religioase n-aveau țel precis? Pe vremuri religia era un liant atît de trainic al societății încît interesele materiale nu se puteau despărți de problemele religioase. Așa că fiecare soldat știa foarte bine pentru ce lupta...
- Dacă oamenii au luptat atît de mult pentru religie, spuse Genestas, înseamnă că Dumnezeu a construit o lume foarte șubredă. O instituție divină ar trebui să impresioneze pe oameni prin adevărul ei.
(...)
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 145-149.
NOTĂ M.T.
* Cruciadele inițiate de papalitate și înfăptuite de cavalerii din Europa de vest au dus la războaie cu lumea musulmană pentru controlul Locurilor Sfinte în perioada 1096-1291.
(...)
- Adevărat, zise judecătorul, asta-i cea mai bună întrebuințare ce s-ar putea da banilor. După opinia mea, prea multele poteci sunt una dintre plăgile satelor noastre. A zecea parte a proceselor aduse înaintea judecătorilor de pace au drept pricină diferite servituți nedrepte. Astfel, într-o mulțime de comune, se atentează, aproape nepedepsit, la dreptul de proprietate. Respectul față de proprietate și de lege sînt două sentimente prea ades nesocotite în Franța și pe care ar trebui să le propagăm. Sînt mulți oameni care găsesc că e dezonorant să sprijine legea și Nu-ți băga nasul unde nu-ți fierbe oala, zicală ce pare dictată de un lăudabil sentiment de generozitate, nu este în fond decît o formulă ipocrită care ne ajută să ne disimulăm egoismul. Să recunoaștem: nu suntem patrioți! Adevăratul patriot este cetățeanul destul de pătruns de importanța legilor pentru a impune respectarea lor cu orice risc. A lăsa liber pe un răufăcător nu înseamnă a te face vinovat de crimele lui viitoare?
- Toate se leagă între ele, spuse Benassis. Dacă primari ar întreține mai bine drumurile, n-ar fi atîtea poteci. Apoi, consilierii municipali ar fi mai instruiți, i-ar sprijini pe primar și pe proprietari atunci cînd aceștia se opun unor servituți nedrepte; cu toții ar explica celor ignoranți că și castelul, și ogorul, și bordeiul, și copacul sunt lucruri deopotrivă de sfinte și că DREPTUL nu e nici mai mare, nici mai mic în raport cu valoarea proprietății. dar un asemenea progres nu se poate obține îndată, el depinde de conștiința populație, pe care nu o putem reforma din temelie decît cu cu ajutorul intervenției eficace a preoților. Vorbele astea nu dumneavoastră vi le adresez, domnule Janvier.
- Nici nu le iau altfel, răspunse preotul rîzînd. Nu mă străduiesc eu să apropii dogmele religiei catolice de vederile dumneavoastră administrative? Tocmai de aceea am încercat, nu odată, în instrucțiunile mele pastorale despre furt, să-i conving pe locuitorii din parohie de justețea ideilor pe care le-ați exprimat despre drept. În adevăr, Dumnezeu nu cîntărește furtul după valoarea obiectului furat, ci îl judecă pe hoț. Acesta e sensul parabolelor cu care am încercat a familiariza inteligența credincioșilor mei.
- Ați izbutit, domnule preot, spuse Cambon. Eu, unul, pot aprecia schimbările pe care le-ați adus în conștiința, comparînd starea de astăzi a comunei cu cea din trecut. Sînt sigur că există puține cantoane în care muncitorii să fie atît de conștiincioși în timpul lucrului. (..) În sfîrșit, ați izbutit să-i convingeți pe țărani că timpul liber al bogătașilor este recompensa unei vieți de economie și de muncă.
- Dacă-i așa, spuse Genesta, înseamnă că sînteți mulțumit de ostașii dumneavoastră, domnule preot?
- Domnule căpitan, răspunse preotul, pe lumea asta nu trebuie să ne așteptăm să descoperim îngeri. Pretutindeni unde e sărăcie, e și suferință. Suferința, sărăcia sînt forțe vii care au abuzurile lor, după cum și puterea le are pe ale sale. Țăranii care au parcurs două leghe pînă la țarina lor și seara s-au întors istoviți - atunci cînd văd niște vînători care trec peste ogoarele și holdele lor ca să ajungă mai degrabă la cină, credeți că vor pregeta să-i imite? Printre cei care bătătoresc potecile de care se plîngeau mai adineaori domnii, care sînt delincvenții? cei ce trudesc, sau cei ce se distrează? Astăzi, bogătașii și săracii ne dau, deopotrivă bătaie de cap. Credința ca și puterea trebuie întotdeauna să coboare din înălțimile fie cerești, fie sociale; iar astăzi nu încape îndoială că păturile suspuse au mai puțină credință decît poporul, căruia Dumnezeu îi făgăduiește cerul drept răsplată a suferințelor cu răbdare îndurate. Deși supus disciplinei ecleziastice și gîndirii superiorilor mei, cred că multă vreme va trebui să fim mai puțin exigenți în chestiunile de cult și să încercăm a reînsufleți sentimentul religios în păturile mijlocii, acolo unde credința se discută în loc să se practice învățăturile ei. Mania de a filozofa a celor bogați a constituit un exemplu cît se poate de fatal pentru cei săraci și a provocat prea îndelungi interregnuri în împărăția Domnului. Ceea ce putem obține astăzi de la credincioșii noștri depinde în întregime de influența noastră personală; nu-i însă trist lucru ca, într-o comună, credința să se datoreze numai respectului de care bucură un om? Cînd credința va fecunda din nou ordinea socială și va impregna toate păturile cu învățătura ei, cultul său nu va mai fi pus în discuție. Cultul unei credința este forma ei, iar societățile nu subzistă decît prin forme. Voi cu drapelul, noi prin cu crucea...
(...)
- Domnule, continuă preotul, a munci înseamnă a te ruga. Căci practica presupune cunoașterea principiilor religioase care stau la temelia societăților.
- Dar patriotismul? îmtrebă Genestas.
- Patriotismul, răspunse grav preotul, nu inspiră decît sentimente trecătoare, religia le face durabile. Patriotismul este o uitare de o clipă a interesului personal, în vreme ce creștinismul este un sistem complet de împotrivire la tendințele depravate ale omului.
- Cu toate acestea, domnule, în timpul războaielor Revoluției, patriotismul...
- Da, în timpul Revoluției am făcut minuni, spuse Benassis întrerupîndu-l pe Genestas; dar după douăzeci de ani, în 1814, patriotismul nostru era mort; în timp ce Franța și Europa s-au aruncat asupra Asiei de douăsprezece ori într-o sută de ani, îmboldite de o idee religioasă*.
- Poate, spuse judecătorul, că e ușor lucru să mai tărăgănezi interesele materiale care dau naștere la lupte între popoare; în vreme ce războaiele pornite pentru apărarea dogmelor, al căror obiect niciodată nu e precis, sînt necesarmente interminabile.
(...)
- Vai domnule, spuse preotul adresîndu-se judecătorului, cum puteți susține că războaiele religioase n-aveau țel precis? Pe vremuri religia era un liant atît de trainic al societății încît interesele materiale nu se puteau despărți de problemele religioase. Așa că fiecare soldat știa foarte bine pentru ce lupta...
- Dacă oamenii au luptat atît de mult pentru religie, spuse Genestas, înseamnă că Dumnezeu a construit o lume foarte șubredă. O instituție divină ar trebui să impresioneze pe oameni prin adevărul ei.
(...)
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 145-149.
NOTĂ M.T.
* Cruciadele inițiate de papalitate și înfăptuite de cavalerii din Europa de vest au dus la războaie cu lumea musulmană pentru controlul Locurilor Sfinte în perioada 1096-1291.
luni, 11 mai 2015
Sat de munte versus sat de cîmpie în Franța în 1829 (BALZAC 1832-1833)
<
(...)
- Mai întîi de toate, spuse Benassis oaspetelui său cînd ieșiră din sufragerie, să vizităm doi morți. Deși medicii rareori acceptă să dea ochii cu pretinsele lor victime, eu vă voi conduce în două case unde veți putea observa un lucru destul de straniu cu privire la natura umană. Veți vedea două scene care vă vor dovedi cît de mult se deosebesc locuitorii de la munte de cei de la cîmp atunci cînd își exprimă sentimentele. O parte a cantonului nostru cuprinde munți înalți; acolo se păstrează niște datini purtînd pecetea unor vremi străvechi și care amintesc de departe de unele scene biblice. De-a lungul munților noștri există o linie pe care natura însăși a trasat-o și care desparte două lumi: mai sus, puterea; mai devale, îndemînarea; mai sus, sentimente largi; mai devale, o neîncetată preocupare pentru interesele vieții materiale. Cu excepția depresiunii d'Ajou care, în partea ei dinspre miazănoapte e populată de imbecili, iar în cea dispre miazăzi de oameni inteligenți. - două neamuri pe care doar un pîrîiaș le desparte, dar sînt asemănătoare în toate privințele: statură, umblet, înfățișare, datini, ocupații - n-am văzut nicăieri deosebiri atît de mari ca la noi. Situația asta ar trebui să-i facă pe conducătorii unei țări să întreprindă vaste cercetări cu caracter local relativ la aplicarea legilor în popor...
(...)
- Vedeți, spuse medicul, aici moartea e văzută ca un accident prevăzut, care nu oprește în loc viața de toate zilele a familiilor; nici nu se va ține doliu. de altă parte, doliul nu este nici datină, nici lege, ci mai mult decît atîta; e o instituție care decurge din toate legile, a căror respectare purcede dintr-un principi unic: morala. Aflați că, în ciuda strădaniilor noastre, nici eu, nici domnul Janvier n-am reușit să-i facem pe țărani să înțeleagă cît de importante sînt ceremoniile publice pentru apărarea ordinii morale. Oamenii noștri, care abia de curînd au obținut drepturi, încît nu-s în stare să priceapă noile relații care trebuie să-i facă a prețui aceste idei generale; pînă acum, ei nu cunosc decît ideea de ordine și de bunăstare fizică; cu vremea, dacă se va găsi cine să-mi continuie opera, vom ajunge la principiile care servesc la conservarea drepturilor publice. În adevăr, nu-i de ajuns să fii om cumsecade, trebuie să și pari. Societatea nu trăiește numai prin idei morale; pentru a dăinui ea are nevoie de fapte corespunzătoare acestor idei. În cele mai multe comune rurale, dintr-o sută de familii cărora moartea le-a răpit șeful, numai cîțiva indivizi, dintre cei înzestrați cu o sensibilitate vie, vor păstra îndelung amintirea defunctului; toți ceilalți, pînă-ntr-un an, îl vor uita cu totul. Această uitare nu este o mare plagă? Credința este sufletul unui popor, prin ea oamenii își exprimă sentimentele și le înalță dîndu-le un țel; dar fără niște ceremonii vizibile în cinstea unui principiu, nu poate fi credință, prin urmare nici legile umane nu au nici o putere. Conștiința aparține numai divinității, dar trupul e supus legii sociale; iată de ce a renunța la manifestarea durerii, a nu-i învăța pe copii, care încă nu gîndesc, și pe toți cei ce au nevoie de exemple bune, necesitatea de a te supune legilor printr-o răbdătoare resemnare la poruncile sorții care lovește și alină, care dă și răpește bunurile lumești, e un început de necredință. Mărturisesc că, după ce am trăit zile de batjocoritoare nepăsare, am înțeles prețul ceremoniilor și al datinilor, acela al sărbătorilor familiale, însemnătatea tradițiilor și a solemnităților domestice. Temelia societății omenești va fi întotdeauna familia. În familie se manifestă puterea și legea; în orice caz, acolo trebuie să se deprindă supunerea. Dacă ne gîndim la toate consecințele lor, spiritul de familie și autoritate pămîntească sînt două principii încă prea puțin dezvoltate în noul nostru sistem legislativ. Familia, comuna, departamentul, toată țara noastră depind totuși de ele. Așadar, legile ar trebui să se întemeieze pe aceste trei mari unități. După opinia mea, căsătoria soților, nașterea copiilor, moartea părinților n-ar trebui să prilejuiască prea multe ceremonii. Creștinismul e atît de influent, e atît de adînc înrădăcinat în moravuri tocmai pentru strălucirea cu care apare în împrejurările grave ale vieții pentru ale însoți cu ceremonialul atît de naiv-înduioșător, atît de pompos atunci cînd preotul se ridică la înălțimea venirii lui și cînd știe să slujească potrivit cu sublimul moralei creștine. Odinioară, îmi ziceam că religia catolică nu e decît o adunătură de prejudecăți și de superstiții abil folosite, cu care orice civilizație inteligentă trebuie să termine o dată pentru totdeauna. Aici însă, mi-am dat seama de necesitatea ei politică și de utilitate ei morală; aici am înțeles cît e de puternică prin chiar prețul cuvîntului care o denumește. Religia înseamnă legătură, iar cultul său, cu alte cuvinte religia exprimată, constituie, fără îndoială, singura forță care ar putea lega între ele păturile sociale pentru a le da o așezare statornică. În sfîrșit, aici am respirat balsamul cu care credința unge rănile vieții; fără a discuta, am simțit că ea se acordă admirabil cu moravurile pasionate ale națiunilor meridionale. (...) De la o înălțime de vreo trei mii de picioare peste nivelul Mediteranei, vom vedea Savoia și Dauphine-ul, munții din regiunea Lyon și Ronul. Vom fi pe teritoriul altei comune, al unui sat de munte; acolo veți afla, într-o fermă a domnului Gravier, spectacolul de care v-am vorbit, acel alai natural care concretizează ideea mea despre marile evenimente ale vieții. În acea comună, doliul se poartă cu evlavie. Cei săraci umblă cu cheta ca să-și poată cumpăra haine negre. Într-o asemenea împrejurare, nimeni nu le refuză obolul. Nu trece nici o zi fără ca văduva să nu vorbească de cel pierdut - și întotdeauna plîngînd.; și, zece ani după ce a lovit-o nenorocirea, la fel ca doua zi, sentimentele ei sînt deopotrivă de adînci. Acolo obiceiurile sînt patriarhale: autoritatea tatălui este fără limite, cuvîntul lui e lege; mănîncă singur, așezat în capul mesei, soția și copii îl servesc; cei din jur nu cutează a-i vorbi fără a folosi anumite formule de respect, în fața lui toți stau în picioare și cu capul descoperit. Astfel crescuți, oamenii au instinctul măreției lor. Aceste datini constituie, după părerea mea, o nobilă educație. Drept pentru care, în comuna asta, cu toții sînt, în general, drepți, strîngători și harnici. Fiecare cap de familie obișnuiește să, de asemenea, să-și împartă averea copiilor, cînd simte că l-a ajuns vîrsta și nu mai poate munci; iar copiii îl hrănesc. În secolul trecut, un bătrîn de nouăzeci de ani, după ce și-a împărțit averea agonisită celor patru copii ai săi, obișnuia să trăiască trei luni pe an la fiecare dintre ei. După ce aplecat de la feciorul cel mai mare cu gîndul să se ducă la cel mic, un prieten de-al său l-a întrebat; „Ei, ce spui, ești mulțumit? - Zău, sînt mulțumit, domnule, îi răspunse moșneagul, m-au ținut ca pe copilul lor”. Vorba asta, domnule, a părut atît de remarcabilă unui ofițer, pe nume Vauvenargues*, vestit moralist, care pe atunci se afla în garnizoană la Grenoble, încît a vînturat-o în mai multe saloane din Paris**, unde a fost culeasă de un scriitor, Chamfort***.
(...)
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, p. 79, 81-84.
NOTE M.T.
* Luc de Clapiers, marchiz de Vauvenargues (1715-1745) = Scriitor moralist francez. (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/624191/Luc-de-Clapiers-marquis-de-Vauvenargues)
** Saloanele pariziene din secolele XVIII și XIX erau găzduite de personalități ale zilei, aici discutîndu-se probele politice, sociale, culturale. (https://www.mtholyoke.edu/courses/rschwart/hist255-s01/paris_homework/welcome_to_salons.html)
*** Nicolas Chamfort (1740-1794) = Scriitor francez critic față de moravurile societății și a Terorii revoluției. (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/105063/Sebastien-Roch-Nicolas-Chamfort)
(...)
- Mai întîi de toate, spuse Benassis oaspetelui său cînd ieșiră din sufragerie, să vizităm doi morți. Deși medicii rareori acceptă să dea ochii cu pretinsele lor victime, eu vă voi conduce în două case unde veți putea observa un lucru destul de straniu cu privire la natura umană. Veți vedea două scene care vă vor dovedi cît de mult se deosebesc locuitorii de la munte de cei de la cîmp atunci cînd își exprimă sentimentele. O parte a cantonului nostru cuprinde munți înalți; acolo se păstrează niște datini purtînd pecetea unor vremi străvechi și care amintesc de departe de unele scene biblice. De-a lungul munților noștri există o linie pe care natura însăși a trasat-o și care desparte două lumi: mai sus, puterea; mai devale, îndemînarea; mai sus, sentimente largi; mai devale, o neîncetată preocupare pentru interesele vieții materiale. Cu excepția depresiunii d'Ajou care, în partea ei dinspre miazănoapte e populată de imbecili, iar în cea dispre miazăzi de oameni inteligenți. - două neamuri pe care doar un pîrîiaș le desparte, dar sînt asemănătoare în toate privințele: statură, umblet, înfățișare, datini, ocupații - n-am văzut nicăieri deosebiri atît de mari ca la noi. Situația asta ar trebui să-i facă pe conducătorii unei țări să întreprindă vaste cercetări cu caracter local relativ la aplicarea legilor în popor...
(...)
- Vedeți, spuse medicul, aici moartea e văzută ca un accident prevăzut, care nu oprește în loc viața de toate zilele a familiilor; nici nu se va ține doliu. de altă parte, doliul nu este nici datină, nici lege, ci mai mult decît atîta; e o instituție care decurge din toate legile, a căror respectare purcede dintr-un principi unic: morala. Aflați că, în ciuda strădaniilor noastre, nici eu, nici domnul Janvier n-am reușit să-i facem pe țărani să înțeleagă cît de importante sînt ceremoniile publice pentru apărarea ordinii morale. Oamenii noștri, care abia de curînd au obținut drepturi, încît nu-s în stare să priceapă noile relații care trebuie să-i facă a prețui aceste idei generale; pînă acum, ei nu cunosc decît ideea de ordine și de bunăstare fizică; cu vremea, dacă se va găsi cine să-mi continuie opera, vom ajunge la principiile care servesc la conservarea drepturilor publice. În adevăr, nu-i de ajuns să fii om cumsecade, trebuie să și pari. Societatea nu trăiește numai prin idei morale; pentru a dăinui ea are nevoie de fapte corespunzătoare acestor idei. În cele mai multe comune rurale, dintr-o sută de familii cărora moartea le-a răpit șeful, numai cîțiva indivizi, dintre cei înzestrați cu o sensibilitate vie, vor păstra îndelung amintirea defunctului; toți ceilalți, pînă-ntr-un an, îl vor uita cu totul. Această uitare nu este o mare plagă? Credința este sufletul unui popor, prin ea oamenii își exprimă sentimentele și le înalță dîndu-le un țel; dar fără niște ceremonii vizibile în cinstea unui principiu, nu poate fi credință, prin urmare nici legile umane nu au nici o putere. Conștiința aparține numai divinității, dar trupul e supus legii sociale; iată de ce a renunța la manifestarea durerii, a nu-i învăța pe copii, care încă nu gîndesc, și pe toți cei ce au nevoie de exemple bune, necesitatea de a te supune legilor printr-o răbdătoare resemnare la poruncile sorții care lovește și alină, care dă și răpește bunurile lumești, e un început de necredință. Mărturisesc că, după ce am trăit zile de batjocoritoare nepăsare, am înțeles prețul ceremoniilor și al datinilor, acela al sărbătorilor familiale, însemnătatea tradițiilor și a solemnităților domestice. Temelia societății omenești va fi întotdeauna familia. În familie se manifestă puterea și legea; în orice caz, acolo trebuie să se deprindă supunerea. Dacă ne gîndim la toate consecințele lor, spiritul de familie și autoritate pămîntească sînt două principii încă prea puțin dezvoltate în noul nostru sistem legislativ. Familia, comuna, departamentul, toată țara noastră depind totuși de ele. Așadar, legile ar trebui să se întemeieze pe aceste trei mari unități. După opinia mea, căsătoria soților, nașterea copiilor, moartea părinților n-ar trebui să prilejuiască prea multe ceremonii. Creștinismul e atît de influent, e atît de adînc înrădăcinat în moravuri tocmai pentru strălucirea cu care apare în împrejurările grave ale vieții pentru ale însoți cu ceremonialul atît de naiv-înduioșător, atît de pompos atunci cînd preotul se ridică la înălțimea venirii lui și cînd știe să slujească potrivit cu sublimul moralei creștine. Odinioară, îmi ziceam că religia catolică nu e decît o adunătură de prejudecăți și de superstiții abil folosite, cu care orice civilizație inteligentă trebuie să termine o dată pentru totdeauna. Aici însă, mi-am dat seama de necesitatea ei politică și de utilitate ei morală; aici am înțeles cît e de puternică prin chiar prețul cuvîntului care o denumește. Religia înseamnă legătură, iar cultul său, cu alte cuvinte religia exprimată, constituie, fără îndoială, singura forță care ar putea lega între ele păturile sociale pentru a le da o așezare statornică. În sfîrșit, aici am respirat balsamul cu care credința unge rănile vieții; fără a discuta, am simțit că ea se acordă admirabil cu moravurile pasionate ale națiunilor meridionale. (...) De la o înălțime de vreo trei mii de picioare peste nivelul Mediteranei, vom vedea Savoia și Dauphine-ul, munții din regiunea Lyon și Ronul. Vom fi pe teritoriul altei comune, al unui sat de munte; acolo veți afla, într-o fermă a domnului Gravier, spectacolul de care v-am vorbit, acel alai natural care concretizează ideea mea despre marile evenimente ale vieții. În acea comună, doliul se poartă cu evlavie. Cei săraci umblă cu cheta ca să-și poată cumpăra haine negre. Într-o asemenea împrejurare, nimeni nu le refuză obolul. Nu trece nici o zi fără ca văduva să nu vorbească de cel pierdut - și întotdeauna plîngînd.; și, zece ani după ce a lovit-o nenorocirea, la fel ca doua zi, sentimentele ei sînt deopotrivă de adînci. Acolo obiceiurile sînt patriarhale: autoritatea tatălui este fără limite, cuvîntul lui e lege; mănîncă singur, așezat în capul mesei, soția și copii îl servesc; cei din jur nu cutează a-i vorbi fără a folosi anumite formule de respect, în fața lui toți stau în picioare și cu capul descoperit. Astfel crescuți, oamenii au instinctul măreției lor. Aceste datini constituie, după părerea mea, o nobilă educație. Drept pentru care, în comuna asta, cu toții sînt, în general, drepți, strîngători și harnici. Fiecare cap de familie obișnuiește să, de asemenea, să-și împartă averea copiilor, cînd simte că l-a ajuns vîrsta și nu mai poate munci; iar copiii îl hrănesc. În secolul trecut, un bătrîn de nouăzeci de ani, după ce și-a împărțit averea agonisită celor patru copii ai săi, obișnuia să trăiască trei luni pe an la fiecare dintre ei. După ce aplecat de la feciorul cel mai mare cu gîndul să se ducă la cel mic, un prieten de-al său l-a întrebat; „Ei, ce spui, ești mulțumit? - Zău, sînt mulțumit, domnule, îi răspunse moșneagul, m-au ținut ca pe copilul lor”. Vorba asta, domnule, a părut atît de remarcabilă unui ofițer, pe nume Vauvenargues*, vestit moralist, care pe atunci se afla în garnizoană la Grenoble, încît a vînturat-o în mai multe saloane din Paris**, unde a fost culeasă de un scriitor, Chamfort***.
(...)
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, p. 79, 81-84.
NOTE M.T.
* Luc de Clapiers, marchiz de Vauvenargues (1715-1745) = Scriitor moralist francez. (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/624191/Luc-de-Clapiers-marquis-de-Vauvenargues)
** Saloanele pariziene din secolele XVIII și XIX erau găzduite de personalități ale zilei, aici discutîndu-se probele politice, sociale, culturale. (https://www.mtholyoke.edu/courses/rschwart/hist255-s01/paris_homework/welcome_to_salons.html)
*** Nicolas Chamfort (1740-1794) = Scriitor francez critic față de moravurile societății și a Terorii revoluției. (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/105063/Sebastien-Roch-Nicolas-Chamfort)
marți, 3 februarie 2015
Stat versus terorism în Italia anilor ”70 (DE JONG 1985)
<
(...)
>
SURSA
Oek de Jong, Un cerc în iarbă, trad. H.R. Radian, ed. Univers / seria Romanul secolului XX, București, 1991, pp. 172-175.
NOTĂ M.T.
* Aldo Moro = Premier creștin-democrat al Italiei, răpit și ucis în 1978 de organziația de extrtemă stângă Brigăzile Roșii. (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/392584/Aldo-Moro)
(...)
La vreo câteva ore după aceea fu din nou deranjată de
oamenii puterii. Lucra în grădina de pe acoperiș și-și vârâse dopuri de vată în
urechi, ca să se poată concentra mai bine. Elicopterul, care zbura deasupra
orașului la mică altitudine, o zări abia când ajunse peste piazza Farnese.
(...) Hanna sări în sus din fotoliu, o luă la fugă înspre chepeng și se retrase
la mezanin. Reacția ei, evident, nu-i scăpase patrulei militare: elicopterul
făcu o curbă și veni înapoi. Aparatul rămase suspendat vreo cinci minute
deasupra grădinii de pe acoperiș: miltarii urmăriră cu binoclurile chepengul în
care dispăruse în mare grabă o femei. Hanna Piccard rămase ascunsă în camera de
baie până ce sunetul elicopterului se stinse. Cînd se întoarse în grădina de pe
terasa acoperișului, și văzu că aproape toate petalele oleandrului fuseseră
smulse de palele elicopertului, începu să plîngă.
-Ce paranoia, oftă Simonetti, după ce Hanna îi povesti în timpul cinei, incidentul cu elicopterul;
Leda îl întrebă ce înseamnă cuvântul „paranoia”.
-Este o boală psihică, îi explică Hanna. O persoană
paranoidă trăiește într-o lume a aparențelor. Bolnavul este înclinat să creadă
că e victima unui complot. Își construiște singur asemenea comploturi, dar de
cele mai multe ori este inconștient. Descoperă pretutindeni indicii despre
existența unui complot îndreptat împotriva sa. Trăiește într-o lume a
iluziilor, dar altminteri se comportă absolut normal.
-E un semn de teamă, de neputință, adăugă Simonetti. În
clipa de față am impresia că stimații noștri conducători se gândesc mult prea
repede la comploturi. Un complot împotriva statului. De pildă răpirea de pe via
Fani. Toată lumea a rămas țuț când a văzut cât de perfect a fost organizată
această acțiune de luptă. E cu neputință ca o asemenea acțiune să fi fost opera
unor italieni. Căci de astfel de treburi noi nu suntemm în stare. Atunci cine?
Nemții, firește, nemții, asta a fost opera unor teroriști nemți. Așa au scris și ziarele. Desigur, nu este
decât o bănuială. – Simonetti tăcu.
- Continuă, - zise Hanna.
-Aldo Moro* a fost răpit și, pentru prima dată după ani de
zile, taica-statul are o erecție.
- Las-o baltă. – zise Leda roșind.
-De frică, taica-statul are o formidabilă erecție,
întocmai ca un spânzurat în lupta sa cu moartea. Zeci de mii de militari
pornesc la treabă ca să arate ce este în stare să facă taica-statul la
bătrânețe. Cât ai bate din palme prin Parlament zboară numeroase legi
excepționale. Mii de apartamente, alese la ntâmplare, sînt violate și
cercetate. Ieri am fost lipit de mașina mea, ca un răufăcător, și
percheziționat. N-a mai lipsit decât să mă pună să-mi dau jos pantalonii,
pentru ca autoritățile să vadă dacă în cutare loc nu ascund ceva suspect. Câte
linii telefonice sunt ascultate în momentul de față? Să nu ne punem această
întrebare.
-Andrea , tu reacționezi dând dovadă de aceeași exaltare
ca și cel pe care îl iei peste picior, zise Hanna enervată. Pentru moment sunt
de acord că acțiunile de căutare duc uneori la situații ridicole. Și în scurt
timp va fi descoperită, fără îndoială, o ascunzătoare a Brigăzilor Roșii,
confecționată de unul dintre serviciile secrete, pentru a i se putea anunța
poporului o izbândă. N-au încotro. Nu pot să reacționeze altfel. Justiția trebuie
ocrotită.
(...)
-Justiția care trebui e ocrotită, zise Simonetti. În
primul rând, cei ce dețin puterea doresc bineînțeles să se ocrotească pe ei
înșiși. Câțiva oportuniști inerți, implicați în zeci de mii de interese, simple
mașini care toacă hârtie și scuipă hotărâri.
-Pot cel puțin să ia hotărâri.
-Și vor stabili într-o bună zi cine sunt barbarii în
această societate. Barbarii. Pentru mai mult comoditate, el uită că societatea
este un organism, un tot organic, și că lezarea căilor respiratorii este în
cele din urmă o boală a întregului trup, căci trupul poate să se prăpădească
din această cauză.
-Datorită acestor boli rămânem sănătoși, dădu replica
Hanna replica.
-Barbarii. Cine sunt aici barbarii? Este un procedeu cât
se poate de superficial. Și de ipocrit să spunem că teroriștii sunt barbari.
Fiecare societate civilizată dă naștere propriilor ei barbari, așa cum femeile
civilizate și nevrotice, în neînfrînata lor plictiseală și mizantropie, pot să
prefere o adevărată brută ca tovarăș de pat...În închipuirea lor, firește,
numai în închipuirea lor.
(...)
-Societatea în totalitatea ei este cea care produce
sentimentele ce duc la revolta armată, la crimele politice, la falsul eroism.
Bineînțeles că eu nu aprob toate acestea, așa cum crezi tu uneori, dar găsesc ă
este stupid să-i judeci pe teroriști numai ca teroriști. Nu poți niciodată să
reacționezi asupra altuia numai judecându-l. (...) Legile, iubitele tale legi,
justiția, securitatea statului, detectoarele de minciuni, de la ministere,
sateliții de spionaj care mișună în jurul pământului, aparatura de ascultare...la
ce servesc toate astea? Ca să ne garanteze libertatea individuală?. Desigur.
Dar ce fel de libertate e aia? Este o libertate aparentă, o libertate
exterioară, care se exprimă prin bani, avere, prin drepturi și prin comportare.
Ideile noastre cu privire la libertatea individuală sunt învechite, pentru că imaginea
romantică a individului eliberat, a maimuței eliberate, este învechită. Dorul
de libertate a devenit o nevroză, pe care o manipulează cu înaltă
profesionalitate oamenii politici... Am dreptul să votez. Dar de ce să votez și
să-mi dau întreaga încredere cuiva care își pune pe obraz o mască de îndată ce
aparatul de filmat începe să înregistreze? Pe scurt, la ce avantaje pot să mă
așteptdin partea cuiva care n-are nici un contact real cu realitatea? (...)
Când este liber un om, Hanna? Cine poate spune despre sine că este cu adevărat
liber? Sau începând de la o anumită vârstă nu ne mai putem târî mai departe
decât stăpâniți de o cumplită plictiseală?
(...)>
SURSA
Oek de Jong, Un cerc în iarbă, trad. H.R. Radian, ed. Univers / seria Romanul secolului XX, București, 1991, pp. 172-175.
NOTĂ M.T.
* Aldo Moro = Premier creștin-democrat al Italiei, răpit și ucis în 1978 de organziația de extrtemă stângă Brigăzile Roșii. (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/392584/Aldo-Moro)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)