Amintirea călătoriei cu diligența în Anglia la mijlocul secolului XIX (THACKERAY 1848)

<
(...)
Dar autorul acestor pagini, care-a făcut în zilele tinereții lui și pe o vreme tot așa de strălucitoare aceeași călătorie de neuitat, nu-și poate aminti de toate lucrurile acestea fără dulci și gingașe păreri de rău. Unde e acum drumul și voioasele întîmplări ale vieții? Chelsea* și Greenwich** au dispărut oare pentru hotărîre pentru bătrînul și credinciosul vizitiu cu nasul lui roș de bețivan? Și mă întreb, plin de mirare, unde sînt oare acuma acești neîntrecuți camarazi? O mai fi trăind bătrînul Weller, sau o fi murit? Dar chelnerii, oare, și hanurile în care serveau, și fripturile lor reci de vacă; dar rîndașul acela pipernicit, cu nasul învinețit și cu găleata lui zăngănitoare, unde este el oare acuma și unde e generația lui? Pentru strălucitoarele genii care mai umblă încă în pantalonași scurți și cu șorțulețe , care vor scrie romane pentru copiii prea iubitului cititor, acești oameni și aceste lucruri vor face la fel de mult parte din domeniul legendei și al istoriei ca și Ninive***, sau Richard Inimă de Leu****, sau Jak Sheppard. Pentru ei, diligențele***** sînt lucruri de poveste, iar un echipaj de patru cai, tot așa de fabulos ca Bucefal****** sau ca Black Bess********. Ah! cum le mai lucea părul cînd ridica de pe ei grăjdarul păturile și cînd porneau la drum! Și cum își mai fluturau cozile în vînt atunci cînd, cu coastele aburind, la capătul cursei, se întorceau cu gravitate în curtea hanului! Vai! n-avem să mai auzim niciodată sunetul goarnei în miez de noapte, nici să mai vedem cum se deschid barierele!
(...)
>

SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor******** , vol. I, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, ed. Capitolul, București, 1992, p. 73.

NOTE M. T.
* Chelsea este un cartier al Londrei contemporane, domeniul fiind menționat în epoca saxonă, în secolul XI, înaintea cuceririi normande. (http://archive.org/stream/environsoflondon02lyso#page/70/mode/2up)
** Greenwich este un cartier al Londrei contemporane, menționat încă din Evul Mediu. (http://www.british-history.ac.uk/london-environs/vol4/pp426-493)
*** Ninive a fost situat pe malul fluviul Tigru, vis-a-vis de actualul oraș irakian Mosul. A fost locuit din neolitic și este menționat în Vechiul Testament.  A fost ultima capitală a Imperiului Assirian, fiind  distrus de o coaliție condusă de babilonieni în 612 î. H. (http://history-world.org/nineveh.htm) (http://semneletimpului.ro/social/cultura/expert-gradinile-suspendate-au-fost-in-ninive-nu-in-babilon.html)
**** Richard Plantagenet (1157-1199), supranumit Inimă de Leu, a domnit ca rege al Angliei sub numele de Richard I în perioada 1189-1199. (https://istoriiregasite.wordpress.com/2010/06/09/portrete-neconventionale-richard-inima-de-leu/)
***** În septembrie 1825 a început să funcționeze prima linie ferată din lume, între localitățile Stockton și Darlington din Anglia. (http://inventors.about.com/library/inventors/blrailroad.htm)
****** Bucefal a fost numele calului regelui Alexandru cel Mare al Macedoniei (336-323 î. H.) (http://www.istorie-pe-scurt.ro/alexandru-cel-mare-si-bucefal-legendarul-sau-cal/)
******* Black Bess a fost numele calului legendarului bandit englez Dick Turpin (1705-1739). (http://www.britannia.com/BritHeritage/turpin.html)
******** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)

Tinerețe versus bătrânețe în Anglia interbelică (GALSWORTHY 1933)

<
(...)
”Tînărul ăsta, gîndi el, face o impresie bună și nu-mi dau seama de ce am senzația că o să ne dea de furcă. Ar fi trebuit să-i spun: ”Nu rîvni la nevasta aproapelui tău!” Dar nu știu cum a făcut Dumnezeu lumea asta că niciodată nu spui ceea ce trebuie.” Tinerii i se păreau foarte interesanți; se tot spunea că sînt lipsiți de respect față de cei bătrîni, și așa mai departe, dar el, unul, nu remarcase. Îi găsea la fel de respectuoși și de manierați cum fusese și dînsul la vîrsta lor, și mult mai accesibili în discuție. Desigur, nu puteai ști niciodată ce gîndesc cu adevărat, dar lucrul ăsta nu-i neapărat un defect. La urma urmei, și pe vremea lui tinerii gîndeau că bătrînii n-au altă menire, și Sir Lawrence se cutremură pe bordura de piatră din Piccadilly, decît să li se ia măsurătoarea pentru coșciug. Tempora mutantur et nos mutamur in illis (1): dar oare așa stau lucrurile? Poate că în realitate nu se schimbă mai mult decît s-a schimbat pronunția limbii latine din tinerețea lui și pînă azi. Tinerețea va rămîne întotdeauna tinerețe și bătrînețea bătrînețe, avînd între ele aceeași reală discordanță, și aceeași neîncredere, și același straniu jind al bătrîneții de a simți ce simte tinerețea și de a gîndi cum gîndește tinerețea; și aceeași pretenție disimulată că pentru nimic în lume n-ar dori să simtă și să gîndească astfel, și, îndărătul tuturor acestora, instinctul că, dacă i s-ar oferi prilejul, bătrînețea ar refuza să-și reia firul vieții de la capăt. Din fericire! Cu calmul ei statornic, Viața, pe măsură ce se epuizează, își ajustează și doza de inerție. La fiecare stadiu al existenței, pofta de viață îți este reglată proporțional cu ceea ce ai în față, și nu mai mult. Individul ăla, Goethe*, a dobîndit nemurirea pe muzica lui Gounod**, întețind o scînteie gata să se stingă, și ațîțînd-o într-o vîlvătaie. ”Aiureli! gîndi Sir Lawrence, aiureli teutonice*! Eu, dacă aș avea puterea s-o fac, așa lege oare din nou suspinele și plînsetele, frînturile de fericire fugară, și dorurile flămînde ale acestui tînăr? Categoric, nu! Nătîngului bătrîn îi ajunge prostia pe care acumulat-o. Dar polițistul ăsta nu mai are de gînd să oprească odată circulația? Oamenii își conduc acum mașinile cu aceeași încredere cu care vizitii tramvaielor cu cai și ai trăsurilor își mînau pe vremuri mîrțoagele împiedicate, șovăielnice, tropăitoare. Și tinerii și tinerele trăiesc aceeași atracție, legală sau ilegală, unii către alții. Numai pavajul străzilor e altul și langajul în care își exprimă dorurile tinereții. Dar, Dumnezeule mare! legile circulației, ciocnirile și derapările, și miraculoasele evitări de ciocniri și triumfurile, suferințele, împlinirile spre mai bine sau spre mai rău, au rămas toate la fel!”

(1) Vremurile se schimbă și noi ne schimbăm odată cu ele. (ed.)
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell***, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, pp. 176-177.

NOTE M. T.
* Johann Wolfgang von Goethe (1749-1832) = Scriitor, filozof, savant, avocat și diplomat german. Personalitate a culturii germane și universale. (http://ziarullumina.ro/johann-wolfgang-von-goethe-creatorul-de-la-weimar-41718.html)
** Charles Gounod (1818-1893) = Compozitor francez renumit prin opera Faust (1857-1859), al cărei libret a fost inspirat de celebra dramă cu același nume a lui Goethe (1772-1832). (http://www.charles-gounod.com/vi/bio/index.htm)
*** ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)

Călătoria terestră în Rusia în secolul XIX (VERNE 1892)

(I/6) „(...) `tarantas` e un soi de căruță rezemată pe 5 scînduri destul de elastice, între roțile depărtate una de alta și de înălțime mijlocie; e condusă de `iemtcik` cocoțat pe capră, care ține în frîu 3 cai și atunci cînd  e nevoie să se ia al patrulea cal de la `smatritel`, adică șeful de poștă al drumurilor caucaziene, primul vizitiu i se alătură un al doilea,` faletrul`.”

(I/7) „(...) să terminăm cu problema pașaportului. Din fericire, nu era vorba să obțin o `poderojnaia` de care odinioară avea neapărată nevoie oricine călătorea prin Rusia. Era timpul curierilor și cailor de poștă și, datorită puterii sale, acest act oficial îndepărta toate dificultățile, asigura cel mai rapid atelaj la halte, cea mai mare bunăvoință a vizitiului poștalionului, cea mai mare viteză de transport, într-o atare măsură, încît un călător cu recomandare bună putea străbate în 8 zile și 5 ore cele 2.700 de verste care despart Tiflisul de Petersburg. Dar ce greu îți puteai procura un asemenea pașaport! Astăzi e de ajuns un simplu permis de circulație, un permis atestînd, într-o oarecare măsură, că ești,  ce se cheamă în țările civilizate, un om cumsecade.”

J. VERNE, Claudius Bombarnac, trad. (fr. 1892) S. Radian, I. Creangă/nr. 40, București, 1989, p. 5-138.