Rusia a achitat toată datoria externă moştenită de la URSS, DIGI 24, 21 august 2017
Se afișează postările cu eticheta Rusia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Rusia. Afișați toate postările
luni, 21 august 2017
luni, 20 martie 2017
Poporul camceadal din peninsula Kamceatka din Rusia în 1863 (VERNE 1901)
<
(...)
Populația prezenta un tip foarte deosebit de cel al indienilor care locuiesc în Alaska și în Columbia engleză*. Acești indigeni au umeri largi, ochi proeminenți, maxilare puternice, buze groase, părul negru, sînt oameni robuști, dar de o urîțenie caracteristică. Și cît de înțeleaptă s-a arătat natura cînd le-a dat un nas cît mai mic posibil, într-o regiune unde resturile de pești, lăsate în aer liber, afectează atît de dezagreabil nervul olfactiv!
Bărbații au tenul brun-gălbui, iar femeile alb, după cît se poate judeca. Aceste cochete își acoperă fața cu o bășică de bou fixată cu lipici și se fardează cu roșu de iarnă de mare, amestecat cu grăsime de pește.
Îmbrăcămintea se comune din piei vopsite în galben cu scoarță de salcie, cămăși din pînză de Rusia sau de Buhara**, pantaloni pe care-i poartă ambele sexe. Pe scurt, sub acest raport, camceadalii*** ar putea fi ușor confundați cu locuitorii Asiei septentrionale.
În plus, obiceiurile locului, felul de viață sînt aceleași ca și în Siberia de sub puternica administrație moscovită, și populația e de religie ortodoxă.
E cazul să adăugăm că, grație salubrității climatului, camceadalii se bucură de o sănătate excelentă și bolile sînt rare în ținut.
„Medicii n-ar face avere aici!”, își spuse, probabil, doctorul Filhiol, văzînd acești oameni dotați cu o remarcabil vigoare, cu o suplețe puțin obișnuită, datorită practicării constante a exercițiilor fizice, și care nu albesc niciodată înainte de șaizeci de ani.
De altfel, populația Petropavlovskului**** se arăta binevoitoare, ospitalieră, și, dacă există un defect care să li se reproșeze, e acela că nu iubesc decît plăcerea.
În definitiv, de ce să te constrîngi la muncă dacă te poți hrăni fără mare osteneală? Peștele, mai ales somonul, fără mai vorbi de delfini, abundă pe acest litoral și chiar cîinii se hrănesc aproape exclusiv cu pești. Acești cîini, slabi și robuști, sînt înhămați la sănii. Un instinct foarte sigur le permite să se orienteze în vîrtejul atît de frecventelor furtuni de zăpadă. (...)
Capitala Kamceatkăi nu număra atunci mai mult de 1100 locuitori. Sub Nicolae I*****, ea a fost înconjurată de fortificații pe care, în timpul războiului din 1855******, flotele unite anglo-franceze le-au distrus în parte. Aceste fortificații vor fi ridicate din nou, fără îndoială, căci Petropavlovskul e un punct strategic de mare importanță, și e nevoie ca superbul Golf Avach să fie apărat împotriva oricărui atac.
(...)
>
SURSA
Jules Verne, Șarpele de mare*******, trad. I. Hobana, ed. Tineretului, București, 1969, pp. 125-126.
NOTE M. T.
* Columbia engleză / British Columbia = Colonia Columbia Britanică (1858-1871), situată pe litoralul Oceanului Pacific, a devenit în 1871 a cincea provincie a dominionului britanic Canada. (https://apps.gov.bc.ca/pub/bcgnws/names/39106.html)
** Buhara = Oraș din Uzbekistan, situat pe Drumul Mătăsii. Cu o vechime de peste 2000 de ani, a fost capitala unui emirat ocupat de Rusia în 1866. (http://www.cotidianul.ro/in-uzbekistan-pe-urmele-lui-marco-polo-175741/)
*** Camceadal = Denumire generică dată de coloniștii ruși diverselor etnii indigene din peninsula Kamceatka. (https://www.britannica.com/topic/Itelmen)
**** Petropavlovsk = Oraș din peninsula siberiană Kamceatka, fondat în 1740 de exploratorul danez Vitus Bering. Aflat în serviciul Rusiei, el a numit orașul după numele corăbiilor sale: „Sfântul Petru” și „Sfântul Pavel”. (http://russiatrek.org/petropavlovsk-kamchatsky-city)
***** Nikolai Pavlovici Romanov (1796-1855) = Fiul al țarului Pavel (1796-1801) și frate al țarului Alexandru I (1801-1825). Țar ca Nicolae I (1825-1855). (http://istorie-si-destin.blogspot.ro/2012/02/moartea-tarului-nicolae-i-al-rusiei.html)
****** În Războiul Crimeii (1853-1856) Rusia a fost înfrântă de alianța formată din Marea Britanie, Franța, regatul Piemontului (Torino) și Imperiul Otoman. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ciocnirea-imperiilor-r-zboiul-crimeii-1853-1856-n-fotografii)
******* Șarpele de mare - Jules Verne, „Devoratorul de SF”, 5 martie 2013 (http://fansfro.blogspot.ro/2013/03/sarpele-de-mare-jules-verne.html).
(...)
Populația prezenta un tip foarte deosebit de cel al indienilor care locuiesc în Alaska și în Columbia engleză*. Acești indigeni au umeri largi, ochi proeminenți, maxilare puternice, buze groase, părul negru, sînt oameni robuști, dar de o urîțenie caracteristică. Și cît de înțeleaptă s-a arătat natura cînd le-a dat un nas cît mai mic posibil, într-o regiune unde resturile de pești, lăsate în aer liber, afectează atît de dezagreabil nervul olfactiv!
Bărbații au tenul brun-gălbui, iar femeile alb, după cît se poate judeca. Aceste cochete își acoperă fața cu o bășică de bou fixată cu lipici și se fardează cu roșu de iarnă de mare, amestecat cu grăsime de pește.
Îmbrăcămintea se comune din piei vopsite în galben cu scoarță de salcie, cămăși din pînză de Rusia sau de Buhara**, pantaloni pe care-i poartă ambele sexe. Pe scurt, sub acest raport, camceadalii*** ar putea fi ușor confundați cu locuitorii Asiei septentrionale.
În plus, obiceiurile locului, felul de viață sînt aceleași ca și în Siberia de sub puternica administrație moscovită, și populația e de religie ortodoxă.
E cazul să adăugăm că, grație salubrității climatului, camceadalii se bucură de o sănătate excelentă și bolile sînt rare în ținut.
„Medicii n-ar face avere aici!”, își spuse, probabil, doctorul Filhiol, văzînd acești oameni dotați cu o remarcabil vigoare, cu o suplețe puțin obișnuită, datorită practicării constante a exercițiilor fizice, și care nu albesc niciodată înainte de șaizeci de ani.
De altfel, populația Petropavlovskului**** se arăta binevoitoare, ospitalieră, și, dacă există un defect care să li se reproșeze, e acela că nu iubesc decît plăcerea.
În definitiv, de ce să te constrîngi la muncă dacă te poți hrăni fără mare osteneală? Peștele, mai ales somonul, fără mai vorbi de delfini, abundă pe acest litoral și chiar cîinii se hrănesc aproape exclusiv cu pești. Acești cîini, slabi și robuști, sînt înhămați la sănii. Un instinct foarte sigur le permite să se orienteze în vîrtejul atît de frecventelor furtuni de zăpadă. (...)
Capitala Kamceatkăi nu număra atunci mai mult de 1100 locuitori. Sub Nicolae I*****, ea a fost înconjurată de fortificații pe care, în timpul războiului din 1855******, flotele unite anglo-franceze le-au distrus în parte. Aceste fortificații vor fi ridicate din nou, fără îndoială, căci Petropavlovskul e un punct strategic de mare importanță, și e nevoie ca superbul Golf Avach să fie apărat împotriva oricărui atac.
(...)
>
SURSA
Jules Verne, Șarpele de mare*******, trad. I. Hobana, ed. Tineretului, București, 1969, pp. 125-126.
NOTE M. T.
* Columbia engleză / British Columbia = Colonia Columbia Britanică (1858-1871), situată pe litoralul Oceanului Pacific, a devenit în 1871 a cincea provincie a dominionului britanic Canada. (https://apps.gov.bc.ca/pub/bcgnws/names/39106.html)
** Buhara = Oraș din Uzbekistan, situat pe Drumul Mătăsii. Cu o vechime de peste 2000 de ani, a fost capitala unui emirat ocupat de Rusia în 1866. (http://www.cotidianul.ro/in-uzbekistan-pe-urmele-lui-marco-polo-175741/)
*** Camceadal = Denumire generică dată de coloniștii ruși diverselor etnii indigene din peninsula Kamceatka. (https://www.britannica.com/topic/Itelmen)
**** Petropavlovsk = Oraș din peninsula siberiană Kamceatka, fondat în 1740 de exploratorul danez Vitus Bering. Aflat în serviciul Rusiei, el a numit orașul după numele corăbiilor sale: „Sfântul Petru” și „Sfântul Pavel”. (http://russiatrek.org/petropavlovsk-kamchatsky-city)
***** Nikolai Pavlovici Romanov (1796-1855) = Fiul al țarului Pavel (1796-1801) și frate al țarului Alexandru I (1801-1825). Țar ca Nicolae I (1825-1855). (http://istorie-si-destin.blogspot.ro/2012/02/moartea-tarului-nicolae-i-al-rusiei.html)
****** În Războiul Crimeii (1853-1856) Rusia a fost înfrântă de alianța formată din Marea Britanie, Franța, regatul Piemontului (Torino) și Imperiul Otoman. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ciocnirea-imperiilor-r-zboiul-crimeii-1853-1856-n-fotografii)
******* Șarpele de mare - Jules Verne, „Devoratorul de SF”, 5 martie 2013 (http://fansfro.blogspot.ro/2013/03/sarpele-de-mare-jules-verne.html).
joi, 21 ianuarie 2016
Căderea bursei din Londra la întoarcerea din Elba a lui Napoleon în 1815 (THACKERAY 1848)
<
- (...) Și atunci te întreb, Will Dobbin, s-ar fi putut aștepta cineva vreodată la înapoierea pungașului ăstuia de corsican* de pe Elba**? Și după ce suveranii aliați au fost aici anul trecut, iar noi le-am dat ospățul acela în City*** domnule, și după ce am văzut Templul Concordiei, și focurile de artificii, și podul chinezesc din Saint James****, ce om cu judecată își putea oare închipui că pacea nu era pe deplin încheiată, după ce-am înălțat și-un Te Deum***** pentru ea, domnule? Te întreb, William, puteam oare bănui că împăratul Austriei nu-i decît un trădător afurisit, un trădător, și nimic mai mult? Eu nu îndulcesc cuvintele... un taler cu două fețe, un trădător infernal și-un intrigant care nu urmărea decît să-și aducă ginerele înapoi******. Și eu îți spun că evadarea lui Boney****** de pe Elba a fost o coțcărie afurisită, o adevărată conspirație, domnule, în care erau interesate jumătate din puterile Europei, ca să scadă acțiunile și să ne ruineze țara. De aceea am ajuns eu aici, William. De aceea a apărut numele meu în Gazette*******. Și de ce, domnule? Pentru că am avut încredere în împăratul Rusiei și în prințul regent********. Și acum privește! Uită-te la hîrtiile mele. Privește cum erau valorile la 1 martie, la cît era cotat francul francez cînd am făcut investițiile mele. Și la cît e cotat acuma. A fost o înțelegere secretă, domnule, altminteri n-ar fi evadat niciodată ticălosul ăsta. Unde era comisarul englez de l-a lăsat să plece? Ar trebui să fie împușcat, domnule, adus în fața unei curți marțiale și împușcat pe legea mea!
- Avem să-l alungăm noi pe Boney, domnule, spuse Dobbin, puțin cam neliniștit de furia bătrînului ale cărui vine de pe frunte începeau să se umfle și care izbea hîrtiile cu pumnul încleștat. Avem să-l alungăm, domnule. Ducele********* a și ajuns în Belgia, iar noi așteptăm în fiecare zi ordinul de plecare.
- Să nu-l cruțați! Să vă întoarceți cu capul ticălosului, domnule! Împușcați-l pe mișel! urla Sedley. M-aș înrola și eu, dar nu sînt decît un moșneag distrus, adus la sapă de lemn de pungașul ăsta blestemat și de o șleahtă de hoțomani din țara asta, care m-au escrocat și pe care eu i-am procopsit, domnule, și care se lăfăiesc acuma în trăsurile lor..., adăugă el cu glasul răgușit.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor**********, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, pp. 204-205.
NOTE M. T.
* Napoleon Bonaparte s-a născut în insula mediteraneană Corsica în 1769, la un an după ce regele francez Ludovic XV a cumpărat-o de la republica italiană Genova, aflată în decădere. (http://www.biblacad.ro/UPC-Napoleon.html)
** După ocuparea Parisului în martie 1814 de către cea de a șasea coaliție europeană antifranceză, împăratul francez Napoleon I a abdicat și a fost exilat de învingători în insula mediteraneană Elba. În martie 1815 a debarcat prin surprindere pe litoralul mediteranean al Franței și a intrat în Paris după un rapid marș triumfal. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/acum-200-ani-napoleon-e-exilat-insula-elba)
*** Vechiul cartier central City era deja în epocă centrul financiar al Londrei și al Marii Britanii. (http://www.cityoflondon.gov.uk/about-the-city/about-us/Pages/default.aspx)
**** Parcul Saint James este cel mai vechi parcurile regale ale Londrei. (https://www.royalparks.org.uk/parks/st-jamess-park/about-st-jamess-park)
***** TEDÉUM, tedeumuri, s. n. 1. (În forma Te Deum) Imn în limba latină, în formă de psalm, de preamărire a lui Dumnezeu. 2. Scurt serviciu religios (oficiat într-o împrejurare solemnă). [Scris și: Te Deum] – Din lat. Te Deum [laudamus]. Sursa: DEX '09 (2009)
****** Împăratul Napoleon I s-a căsătorit în 1810, la apogeul puterii sale, cu Marie Louise de Austria, fiica împăratului Austriei. (http://www.thepeerage.com/p10134.htm#i101331)
******* Boney era porecla englezească a lui Napoleon Bonaparte. (http://blog.britishmuseum.org/2015/02/13/the-many-faces-of-napoleon-little-boney-or-napoleon-le-grand/)
******** The Gazette a fost fondat în 1665 la Londra ca ziar oficial și avea o secțiune pentru anunțarea insolvențelor și falimentelor. (https://www.thegazette.co.uk/history)
********* Ca urmare a bolii grave a tatălui său, regele George III de Hanovra (1760-1820), prințul de Wales (prinț moștenitor) a devenit regent până la moartea părintelui său, când a devenit rege sub numele de George IV (1820-1830).
********** Ducele de Wellington. Împreună cu prințul prusian Blucher vor reuși să-l învingă decisiv pe împăratul Napoleon I la Waterloo, în Belgia, la 18 iunie 1815. Napoleon a abdicat a doua oară și a fost exilat pe insula britanică Sf. Elena din Atlantic, până la moartea sa în 1821. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/golgota-lui-napoleon-infrangerea-waterloo)
*********** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
- (...) Și atunci te întreb, Will Dobbin, s-ar fi putut aștepta cineva vreodată la înapoierea pungașului ăstuia de corsican* de pe Elba**? Și după ce suveranii aliați au fost aici anul trecut, iar noi le-am dat ospățul acela în City*** domnule, și după ce am văzut Templul Concordiei, și focurile de artificii, și podul chinezesc din Saint James****, ce om cu judecată își putea oare închipui că pacea nu era pe deplin încheiată, după ce-am înălțat și-un Te Deum***** pentru ea, domnule? Te întreb, William, puteam oare bănui că împăratul Austriei nu-i decît un trădător afurisit, un trădător, și nimic mai mult? Eu nu îndulcesc cuvintele... un taler cu două fețe, un trădător infernal și-un intrigant care nu urmărea decît să-și aducă ginerele înapoi******. Și eu îți spun că evadarea lui Boney****** de pe Elba a fost o coțcărie afurisită, o adevărată conspirație, domnule, în care erau interesate jumătate din puterile Europei, ca să scadă acțiunile și să ne ruineze țara. De aceea am ajuns eu aici, William. De aceea a apărut numele meu în Gazette*******. Și de ce, domnule? Pentru că am avut încredere în împăratul Rusiei și în prințul regent********. Și acum privește! Uită-te la hîrtiile mele. Privește cum erau valorile la 1 martie, la cît era cotat francul francez cînd am făcut investițiile mele. Și la cît e cotat acuma. A fost o înțelegere secretă, domnule, altminteri n-ar fi evadat niciodată ticălosul ăsta. Unde era comisarul englez de l-a lăsat să plece? Ar trebui să fie împușcat, domnule, adus în fața unei curți marțiale și împușcat pe legea mea!
- Avem să-l alungăm noi pe Boney, domnule, spuse Dobbin, puțin cam neliniștit de furia bătrînului ale cărui vine de pe frunte începeau să se umfle și care izbea hîrtiile cu pumnul încleștat. Avem să-l alungăm, domnule. Ducele********* a și ajuns în Belgia, iar noi așteptăm în fiecare zi ordinul de plecare.
- Să nu-l cruțați! Să vă întoarceți cu capul ticălosului, domnule! Împușcați-l pe mișel! urla Sedley. M-aș înrola și eu, dar nu sînt decît un moșneag distrus, adus la sapă de lemn de pungașul ăsta blestemat și de o șleahtă de hoțomani din țara asta, care m-au escrocat și pe care eu i-am procopsit, domnule, și care se lăfăiesc acuma în trăsurile lor..., adăugă el cu glasul răgușit.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor**********, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, pp. 204-205.
NOTE M. T.
* Napoleon Bonaparte s-a născut în insula mediteraneană Corsica în 1769, la un an după ce regele francez Ludovic XV a cumpărat-o de la republica italiană Genova, aflată în decădere. (http://www.biblacad.ro/UPC-Napoleon.html)
** După ocuparea Parisului în martie 1814 de către cea de a șasea coaliție europeană antifranceză, împăratul francez Napoleon I a abdicat și a fost exilat de învingători în insula mediteraneană Elba. În martie 1815 a debarcat prin surprindere pe litoralul mediteranean al Franței și a intrat în Paris după un rapid marș triumfal. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/acum-200-ani-napoleon-e-exilat-insula-elba)
*** Vechiul cartier central City era deja în epocă centrul financiar al Londrei și al Marii Britanii. (http://www.cityoflondon.gov.uk/about-the-city/about-us/Pages/default.aspx)
**** Parcul Saint James este cel mai vechi parcurile regale ale Londrei. (https://www.royalparks.org.uk/parks/st-jamess-park/about-st-jamess-park)
***** TEDÉUM, tedeumuri, s. n. 1. (În forma Te Deum) Imn în limba latină, în formă de psalm, de preamărire a lui Dumnezeu. 2. Scurt serviciu religios (oficiat într-o împrejurare solemnă). [Scris și: Te Deum] – Din lat. Te Deum [laudamus]. Sursa: DEX '09 (2009)
****** Împăratul Napoleon I s-a căsătorit în 1810, la apogeul puterii sale, cu Marie Louise de Austria, fiica împăratului Austriei. (http://www.thepeerage.com/p10134.htm#i101331)
******* Boney era porecla englezească a lui Napoleon Bonaparte. (http://blog.britishmuseum.org/2015/02/13/the-many-faces-of-napoleon-little-boney-or-napoleon-le-grand/)
******** The Gazette a fost fondat în 1665 la Londra ca ziar oficial și avea o secțiune pentru anunțarea insolvențelor și falimentelor. (https://www.thegazette.co.uk/history)
********* Ca urmare a bolii grave a tatălui său, regele George III de Hanovra (1760-1820), prințul de Wales (prinț moștenitor) a devenit regent până la moartea părintelui său, când a devenit rege sub numele de George IV (1820-1830).
********** Ducele de Wellington. Împreună cu prințul prusian Blucher vor reuși să-l învingă decisiv pe împăratul Napoleon I la Waterloo, în Belgia, la 18 iunie 1815. Napoleon a abdicat a doua oară și a fost exilat pe insula britanică Sf. Elena din Atlantic, până la moartea sa în 1821. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/golgota-lui-napoleon-infrangerea-waterloo)
*********** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
luni, 18 ianuarie 2016
Impactul european al întoarcerii lui Napoleon din exilul din insula Elba în 1815 (THACKERAY 1848)
<
Oricine își dă seama că povestirea noastră se găsește în momentul de față prinsă și ea, nu pentru multă vreme, între atît de cunoscutele evenimente și personaje ale timpului, și agățată de pulpanele istoriei. Cînd vulturii* lui Napoleon Bonaparte, parvenitul corsican**, și-au luat zborul din Provence, unde se abătuseră după o scurtă ședere pe Elba***, și poposind din clopotniță în clootniță, au ajuns în cele din urmă pe turnurile de la Notre-Dame, tare-aș fi curios să știu dacă păsările imperiale aveau un cît de mic interes pentru un colțișor al parohiei Bloomsbury din Londra, despre care puteai crede că-i atît de calmă, încît zborul și fîlfîitul aripilor ar fi putut trece pe-acolo nebăgate în seamă?
„Napoleon a debarcat la Cannes!” Asemenea veste putea produce panică la Viena, putea răsturna planurile Rusiei, putea strînge în chingi Prusia, îl putea sili pe Talleyrand****, cît și pe Metternich*****, să dea din cap, în timp ce prințul Hardenberg******, ba chiar și actualul marchiz de Londonderry******* să fie în mare nedumerire; (...)
În felul acesta, zăvorîtă și chinuită, era blînda inimioară a Ameliei cînd, în luna lui martie, anul Domnului 1815, Napoleon debarcă la Cannes, iar Ludovic al XVIII lea dădu bir cu fugiții; întreaga Europă intră în panică, acțiunile scăzură, și bătrînul John Sedley fu ruinat.
(...) și în felul acesta vine să-și joace și împăratul francezilor rolul în această comedie domestică din Bîlciul deșertăciunilor pe care o jucăm acum și care n-ar fi fost niciodată scrisă fără intervenția acestui august******** personaj mut. El a fost acela care i-a ruinat pe Bourboni********* și pe domnul John Sedley. El a fost acela care, de îndată ce a pus piciorul în capitala sa, a chemat întreaga Franță la arme spre a-l apăra și întreaga Europă spre a-l alunga. În timp ce națiunea franceză și armata ei jurau credință acvilelor lui în Champ-de-Mars**********, patru puternice armate europene*********** se puseră în mișcare pentru marea chaise de l`aigle;************ și una dintre acestea era însăși armata britanică, din care doi dintre eroii noștri, căpitanul Dobbin și căpitanul Osborne, formau și ei o părticică.
Veste despre evadarea și debarcarea lui Napoleon fu primită de viteazul regiment al...-lea cu o bucurie și un entuziasm de nedescris, pe care-l înțelegea oricine cunoaște acest faimos corp de armată. De la colonel la cel din urmă toboșar din regiment erau năpădiți cu toții de speranță, de ambiție și înflăcărare patriotică și-i mulțumeau împăratului francez ca pentru cine știe ce favoare personală pentru faptă de-a fi venit să tulbure pacea Europei. Sosise în sfârșit și timpul, de-atîta vreme dorit, ca să poată dovedi camarazilor lor de arme că ei se puteau bate tot atît de bine ca și veteranii din peninsulă și că vitejia și curajul regimentul lor nu fuseseră în de Indiile occidentale************* și nici de frigurile galbene. Stubble și Spooney trăgeau nădejde să capete comanda unei companii fără să mai fie nevoiți să cumpere brevetul de căpitan. Iar înainte de terminarea campaniei (la care luase hotărîrea să ia și ea parte), doamna maior nădăjduia să semneze: „Doamna colonel O`Dowd, cavaler al ordinului <<Bath**************>>. Cei doi prieteni ai noștri (Dobbin și Osborne) erau la fel de înfierbîntați ca și ceilalți, fiecare în felul lui, domnul Dobbin păstrîndu-și tot cumpătul, domnul Osborne plin de exuberanță și energie, și erau hotărîți să-și facă datoria și să-și cîștige partea lor de glorie și decorațiile.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor***************, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, ed. Capitolul, Bucrești, 1992, p. 177, 180, 185-186.
NOTE M. T.
* Steagurile împăratului francez Napoleon I (1804-1814; 1815) aveau ca emblemă vulturul. (http://www.referatexp.com/limba-romana/motive-si-simboluri-vulturul-soimul/#_)
** Napoleon Bonaparte s-a născut în 1769 în insula Corsica, cumpărată cu un înainte de Ludovic XV
de la republica italiană Genova, aflată în decădere. (http://www.biblacad.ro/UPC-Napoleon.html)
*** Provence este o provincie de pe litoralul mediteranean al Franței, unde a Napoleon a debarcat când a revenit din insula mediteraneană, unde fusese exilat la 11 aprilie 1814, după înfrângerea de către Rusia, Prusia, Austria și Marea Britanie. ((http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/acum-200-ani-napoleon-e-exilat-insula-elba)
**** Charles Talleyrand (1754-1838), născut într-o veche familie aristocrată franceză, a fost ministru de externe al republicii și al imperiului până în 1807, când are loc ruptura cu Napoleon și începe apropierea de fosta dinastie de Bourbon, care va reveni pe tronul Franței după cele două abdicări ale împăratului din 1814 și 1815. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/talleyrand-omul-tuturor-regimurilor)
***** Klemens (1773-1851), prinț von Metternich, născut în Imperiul romano-german (962-1806), a fost ministru de externe al Imperiului Austriei din 1809 și protagonistul Congresului de la Viena din 1814-1815 și al Sfintei Alianțe. (http://www.hyperhistory.com/online_n2/people_n2/persons6_n2/metternich.html)
****** Karl August (1750-1822), prinț von Hardenberg, prim-ministru al Prusiei din 1810 și protagonist al Congresului de la Viena și al Sfintei Alianțe. (http://www.britannica.com/biography/Karl-August-Furst-von-Hardenberg)
******* Robert Stewart, baron de Londonderry (Irlanda) din 1789, a primit rangul de marchiz de Londonderry în 1816. (http://www.telegraph.co.uk/news/obituaries/9345238/The-Marquess-of-Londonderry.html)
******** După domnia primului împărat roman, Octavianus Caesar (30 î. H. -14 d. H.), supranumit Augustus, succesorii săi și-au luat titlul de Augustus.
********* După înfrângerea și abdicarea împăratului Napoleon I la 11 aprilie 1814 și exilarea sa în insula mediteraneană Elba, dinastia de Bourbon a revenit din exil pe tronul Franței, de unde fusese alungată de revoluție în 1792. (http://www.istorie-pe-scurt.ro/cum-a-ajuns-napoleon-in-insula-elba/) (http://cultural.bzi.ro/exilul-lui-ludovic-al-xviii-lea-al-frantei-20837)
********** Champ-de-Mars (Câmpul lui Marte) era în epocă un spațiu verde la periferia Paris, purtând numele zeului roman al războiului. (http://equipement.paris.fr/parc-du-champ-de-mars-1807)
*********** Rusia, Austria, Prusia și Marea Britanie au format în 1815 cea de a șaptea coaliție europeană antifranceză, începând din 1792. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/b-t-lia-waterloo)
************ chaise de l`aigle (fr.) = vânătoarea vulturului
************* Denumirea Indiile Occidentale face referire la coloniile britanice din continentul american, a cărui descoperire a fost confundată de Columb cu destinația sa vizată, respectiv India.
************** Bath (eng.) = Baie. Prima mențiune a îmbăierii ca simbol al purificării înaintea ridicării la rangul de cavaler datează din 1128. (http://www.royal.gov.uk/MonarchUK/Honours/OrderoftheBath.aspx)
Oricine își dă seama că povestirea noastră se găsește în momentul de față prinsă și ea, nu pentru multă vreme, între atît de cunoscutele evenimente și personaje ale timpului, și agățată de pulpanele istoriei. Cînd vulturii* lui Napoleon Bonaparte, parvenitul corsican**, și-au luat zborul din Provence, unde se abătuseră după o scurtă ședere pe Elba***, și poposind din clopotniță în clootniță, au ajuns în cele din urmă pe turnurile de la Notre-Dame, tare-aș fi curios să știu dacă păsările imperiale aveau un cît de mic interes pentru un colțișor al parohiei Bloomsbury din Londra, despre care puteai crede că-i atît de calmă, încît zborul și fîlfîitul aripilor ar fi putut trece pe-acolo nebăgate în seamă?
„Napoleon a debarcat la Cannes!” Asemenea veste putea produce panică la Viena, putea răsturna planurile Rusiei, putea strînge în chingi Prusia, îl putea sili pe Talleyrand****, cît și pe Metternich*****, să dea din cap, în timp ce prințul Hardenberg******, ba chiar și actualul marchiz de Londonderry******* să fie în mare nedumerire; (...)
În felul acesta, zăvorîtă și chinuită, era blînda inimioară a Ameliei cînd, în luna lui martie, anul Domnului 1815, Napoleon debarcă la Cannes, iar Ludovic al XVIII lea dădu bir cu fugiții; întreaga Europă intră în panică, acțiunile scăzură, și bătrînul John Sedley fu ruinat.
(...) și în felul acesta vine să-și joace și împăratul francezilor rolul în această comedie domestică din Bîlciul deșertăciunilor pe care o jucăm acum și care n-ar fi fost niciodată scrisă fără intervenția acestui august******** personaj mut. El a fost acela care i-a ruinat pe Bourboni********* și pe domnul John Sedley. El a fost acela care, de îndată ce a pus piciorul în capitala sa, a chemat întreaga Franță la arme spre a-l apăra și întreaga Europă spre a-l alunga. În timp ce națiunea franceză și armata ei jurau credință acvilelor lui în Champ-de-Mars**********, patru puternice armate europene*********** se puseră în mișcare pentru marea chaise de l`aigle;************ și una dintre acestea era însăși armata britanică, din care doi dintre eroii noștri, căpitanul Dobbin și căpitanul Osborne, formau și ei o părticică.
Veste despre evadarea și debarcarea lui Napoleon fu primită de viteazul regiment al...-lea cu o bucurie și un entuziasm de nedescris, pe care-l înțelegea oricine cunoaște acest faimos corp de armată. De la colonel la cel din urmă toboșar din regiment erau năpădiți cu toții de speranță, de ambiție și înflăcărare patriotică și-i mulțumeau împăratului francez ca pentru cine știe ce favoare personală pentru faptă de-a fi venit să tulbure pacea Europei. Sosise în sfârșit și timpul, de-atîta vreme dorit, ca să poată dovedi camarazilor lor de arme că ei se puteau bate tot atît de bine ca și veteranii din peninsulă și că vitejia și curajul regimentul lor nu fuseseră în de Indiile occidentale************* și nici de frigurile galbene. Stubble și Spooney trăgeau nădejde să capete comanda unei companii fără să mai fie nevoiți să cumpere brevetul de căpitan. Iar înainte de terminarea campaniei (la care luase hotărîrea să ia și ea parte), doamna maior nădăjduia să semneze: „Doamna colonel O`Dowd, cavaler al ordinului <<Bath**************>>. Cei doi prieteni ai noștri (Dobbin și Osborne) erau la fel de înfierbîntați ca și ceilalți, fiecare în felul lui, domnul Dobbin păstrîndu-și tot cumpătul, domnul Osborne plin de exuberanță și energie, și erau hotărîți să-și facă datoria și să-și cîștige partea lor de glorie și decorațiile.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor***************, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, ed. Capitolul, Bucrești, 1992, p. 177, 180, 185-186.
NOTE M. T.
* Steagurile împăratului francez Napoleon I (1804-1814; 1815) aveau ca emblemă vulturul. (http://www.referatexp.com/limba-romana/motive-si-simboluri-vulturul-soimul/#_)
** Napoleon Bonaparte s-a născut în 1769 în insula Corsica, cumpărată cu un înainte de Ludovic XV
de la republica italiană Genova, aflată în decădere. (http://www.biblacad.ro/UPC-Napoleon.html)
*** Provence este o provincie de pe litoralul mediteranean al Franței, unde a Napoleon a debarcat când a revenit din insula mediteraneană, unde fusese exilat la 11 aprilie 1814, după înfrângerea de către Rusia, Prusia, Austria și Marea Britanie. ((http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/acum-200-ani-napoleon-e-exilat-insula-elba)
**** Charles Talleyrand (1754-1838), născut într-o veche familie aristocrată franceză, a fost ministru de externe al republicii și al imperiului până în 1807, când are loc ruptura cu Napoleon și începe apropierea de fosta dinastie de Bourbon, care va reveni pe tronul Franței după cele două abdicări ale împăratului din 1814 și 1815. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/talleyrand-omul-tuturor-regimurilor)
***** Klemens (1773-1851), prinț von Metternich, născut în Imperiul romano-german (962-1806), a fost ministru de externe al Imperiului Austriei din 1809 și protagonistul Congresului de la Viena din 1814-1815 și al Sfintei Alianțe. (http://www.hyperhistory.com/online_n2/people_n2/persons6_n2/metternich.html)
****** Karl August (1750-1822), prinț von Hardenberg, prim-ministru al Prusiei din 1810 și protagonist al Congresului de la Viena și al Sfintei Alianțe. (http://www.britannica.com/biography/Karl-August-Furst-von-Hardenberg)
******* Robert Stewart, baron de Londonderry (Irlanda) din 1789, a primit rangul de marchiz de Londonderry în 1816. (http://www.telegraph.co.uk/news/obituaries/9345238/The-Marquess-of-Londonderry.html)
******** După domnia primului împărat roman, Octavianus Caesar (30 î. H. -14 d. H.), supranumit Augustus, succesorii săi și-au luat titlul de Augustus.
********* După înfrângerea și abdicarea împăratului Napoleon I la 11 aprilie 1814 și exilarea sa în insula mediteraneană Elba, dinastia de Bourbon a revenit din exil pe tronul Franței, de unde fusese alungată de revoluție în 1792. (http://www.istorie-pe-scurt.ro/cum-a-ajuns-napoleon-in-insula-elba/) (http://cultural.bzi.ro/exilul-lui-ludovic-al-xviii-lea-al-frantei-20837)
********** Champ-de-Mars (Câmpul lui Marte) era în epocă un spațiu verde la periferia Paris, purtând numele zeului roman al războiului. (http://equipement.paris.fr/parc-du-champ-de-mars-1807)
*********** Rusia, Austria, Prusia și Marea Britanie au format în 1815 cea de a șaptea coaliție europeană antifranceză, începând din 1792. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/b-t-lia-waterloo)
************ chaise de l`aigle (fr.) = vânătoarea vulturului
************* Denumirea Indiile Occidentale face referire la coloniile britanice din continentul american, a cărui descoperire a fost confundată de Columb cu destinația sa vizată, respectiv India.
************** Bath (eng.) = Baie. Prima mențiune a îmbăierii ca simbol al purificării înaintea ridicării la rangul de cavaler datează din 1128. (http://www.royal.gov.uk/MonarchUK/Honours/OrderoftheBath.aspx)
*************** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
sâmbătă, 28 noiembrie 2015
Cauzele marii crize economice mondiale din 1929-1933 în Anglia (GALSWORTHY 1933)
<
- (...) Cu ce te-ai ocupat în Ceylon*?
- Am condus o plantație de ceai. Dar s-au pus pe economii, au contopit trei plantații, așa că n-a mai fost nevoie de mine. Credeți că va avea loc vreo ameliorare a situației, domnule? Nu mă pricep la problemele economice.
- Nimeni nu se pricepe. Există zeci de cauze ale prezentei stări de lucruri, și lumea încearcă întotdeauna să le reducă la una singură. Să luăm de pildă Anglia: se poate vorbi de prăbușirea comerțului cu Rusia, de independența relativă a țărilor europene, de îngustarea simțitoare a comerțului cu India și China, de creșterea necesităților vieții interne de la război** încoace; apoi sporirea cheltuielilor naționale de la două sute de milioane la opt sute de milioane, ceea ce înseamnă un minus de aproape șase sute de milioane în posibilitățile de plată a mîinii de lucru. Cînd se afirmă că supraproducția ar fi cauza stării actuale, de bună seama că aceasta nu se aplică în cazul nostru. De mult n-am mai avut noi o producție atît de redusă ca acum. Și pe urmă e dumpingul***, și șocant de proasta organizare, și deficienta desfacere a puținelor bunuri alimentare pe care le producem. Și mai e deprinderea noastră de a gîndi că ”toate se aranjează peste noapte”, și atitudinea noastră de copil răsfățat. Mă rog, astea sînt cauze specifice Angliei, deși necesitățile de viață foarte ridicate și atitudinea de copil răsfățat sînt proprii și Americii.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell****, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, p. 126.
NOTE M. T.
* Insula Ceylon, situată lângă vârful peninsulei India, a fost colonie britanică în perioada 1795-1948, iar în 1972 și-a schimbat numele în Sri Lanka. (http://www.amosnews.ro/arhiva/4-februarie-ziua-nationala-statului-sri-lanka-04-02-2011)
** Primul Război Mondial (1914-1918)
*** DUMPING, dumpinguri, s. n. Vânzare a mărfurilor pe piața externă la prețuri mai scăzute decât acelea de pe piața internă și mondială, practicată de unele țări în scopul înlăturării concurenților și al acaparării piețelor externe. [Pr.: dámping] – Din engl. dumping. Sursa: DEX '09 (2009)
**** ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)
- (...) Cu ce te-ai ocupat în Ceylon*?
- Am condus o plantație de ceai. Dar s-au pus pe economii, au contopit trei plantații, așa că n-a mai fost nevoie de mine. Credeți că va avea loc vreo ameliorare a situației, domnule? Nu mă pricep la problemele economice.
- Nimeni nu se pricepe. Există zeci de cauze ale prezentei stări de lucruri, și lumea încearcă întotdeauna să le reducă la una singură. Să luăm de pildă Anglia: se poate vorbi de prăbușirea comerțului cu Rusia, de independența relativă a țărilor europene, de îngustarea simțitoare a comerțului cu India și China, de creșterea necesităților vieții interne de la război** încoace; apoi sporirea cheltuielilor naționale de la două sute de milioane la opt sute de milioane, ceea ce înseamnă un minus de aproape șase sute de milioane în posibilitățile de plată a mîinii de lucru. Cînd se afirmă că supraproducția ar fi cauza stării actuale, de bună seama că aceasta nu se aplică în cazul nostru. De mult n-am mai avut noi o producție atît de redusă ca acum. Și pe urmă e dumpingul***, și șocant de proasta organizare, și deficienta desfacere a puținelor bunuri alimentare pe care le producem. Și mai e deprinderea noastră de a gîndi că ”toate se aranjează peste noapte”, și atitudinea noastră de copil răsfățat. Mă rog, astea sînt cauze specifice Angliei, deși necesitățile de viață foarte ridicate și atitudinea de copil răsfățat sînt proprii și Americii.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell****, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, p. 126.
NOTE M. T.
* Insula Ceylon, situată lângă vârful peninsulei India, a fost colonie britanică în perioada 1795-1948, iar în 1972 și-a schimbat numele în Sri Lanka. (http://www.amosnews.ro/arhiva/4-februarie-ziua-nationala-statului-sri-lanka-04-02-2011)
** Primul Război Mondial (1914-1918)
*** DUMPING, dumpinguri, s. n. Vânzare a mărfurilor pe piața externă la prețuri mai scăzute decât acelea de pe piața internă și mondială, practicată de unele țări în scopul înlăturării concurenților și al acaparării piețelor externe. [Pr.: dámping] – Din engl. dumping. Sursa: DEX '09 (2009)
**** ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)
joi, 2 iulie 2015
Un soldat veteran francez despre înfrângerea și prima abdicare a împăratului Napoleon I (BALZAC 1832-1833)
<
(...)
Aș, da de unde! generalii lui o iau razna; fără el, toate merg anapoda. Mareșalii spun prostii, fac greșeli, boacăne, și altminteri nici că se putea; Napoleon, care era un om bun, îi umpluse de aur, ei se îngrășaseră ca porcii, și nu mai voiau să lupte. De-aici ni s-au tras toate nenorocirile, fiindcă mai mulți au rămas în garnizoană fără să-l scarmene pe inamicu pe urmele căruia ne aflam, în vreme ce eram împinși spre Franța. Da împăratu se întoarce cu recruți, băieți toți unu și unu, perfect instruiți ca niște dulăi gata să muște pe oricine, cu burghezi în gărzile de onoare, o trupă frumoasă, da care s-a topit ca untu în tigaie. Deși aveam o ținută severă, toate se porniseră împotriva noastră; da armata continuă să facă minuni de vitejie. Și uite-așa, luptăm în munți, popor contra popor, la Dresda, Lutzen, Bautzen... Să vă aduceți aminte de bătăliile astea unde francezu a fost mai viteaz ca oriunde, încît un bun grenadier nu dura mai mult de șase luni. Continuam a triumfa, da în spatele nostru, ce să vezi? englezu asmute popoarele la răscoală spunîndu-le tot felu de prostii! În fine, o scoatem noi la capăt cu haitele astea de nații! Peste tot locu pe unde apare împăratu ne croim drum, pentru că, pe uscat, ca și pe mări, cînd spunea el: „Vreau să trec!” apoi treceam. Pînă la urmă de tot, iată-ne în Franța - și pentru mulți bieți pedestrași toate încercările cumplite prin care trecuseră uitate au fost, că aeru Franței parcă le dăduse puteri în suflet. Eu, unu, pot zice că mi-a împrospătat viața... Da la ceasu acela era vorba să apărăm Franța, patria noastră, în fine, Franța cea frumoasă împotriva Europei întregi, care nu ne ierta că încercasem să facem ordine la ruși, înghesuindu-i în hotarele lor ca să nu ne mănînce de vii după apucăturile celor din Nord cărora le lasă gura apă după țările Sudului, lucru pe care l-am auzit de la mai mulți generali. Atunci împăratu vede că socru-său, prietenii lui pe care-i făcuse regi și lichelele cărora le redase tronu, toți sînt împotriva lui. Ba pînă și unii francezi și aliați care, din ordin superior, se întorceau împotriva noastră, în liniile noastre, cum s-a întîmplat în bătălia de la Lipsca. Nu-i aşa că nişte soldaţi de rînd n-ar fi în stare de asemenea porcării? Cîte unu îşi călca de trei ori pe zi cuvîntu de onoare şi zicea că e prinţ! Şi-uite aşa, începe invazia. Peste tot locu unde împăratu apare cu faţa lui ca de leu inamicu dă îndărăt, şi în timpu acela el a făcut mai multe minuni ca să apere Franţa, decît făcuse ca să cuprindă Italia, Orientu, Spania, Europa şi Rusia. Şi uite-aşa, voia să-i îngroape pe toţi străinii, ca să-i înveţe minte să respecte Franţa şi-i lasă să se apropie de Paris ca să-i înghită dintr-o dată şi el să se înalţe pînă la treapta cea mai de sus a geniului printr-o bătălie mai mare decît celelalte, o bătălie cum nu se mai văzuse! Da parizienii tremură pentru pielea lor de două parale şi pentru dughenile lor de doi pitaci şi deschid porţile oraşului; acum încep trădările şi se sfîrşesc bucuriile împărătesei; iar la ferestre apare steagul alb. În fine, generalii, pe care-i făcuse din prietenii lui cei mai buni, îl părăsesc şi trec de partea Bourbonilor, de care nimeni nu auzise vorbindu-se. Atunci, Napoleon şi-a luat rămas bun de la noi la Fontainebleau:
- Soldaţi!
Parcă-l aud şi acuma, plîngeam toţi ca nişte copii; vulturii, drapele erau înclinate ca pentru o înmormîntare, căci, vouă pot să vă spun, era îngropăciunea Imperiului şi armatele lui fercheşe nu mai erau decît nişte umbre. Atunci ne-a vorbit de pe terasa castelului său:
- Băieţi, trădarea ne-a învins, dar ne vom revedea în ceruri, patria vitejilor. Purtaţi de grijă micuţului meu, pe care vi-l încredinţez: trăiască Napoleon al II lea!
(....)
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 183-18 .
(...)
Aș, da de unde! generalii lui o iau razna; fără el, toate merg anapoda. Mareșalii spun prostii, fac greșeli, boacăne, și altminteri nici că se putea; Napoleon, care era un om bun, îi umpluse de aur, ei se îngrășaseră ca porcii, și nu mai voiau să lupte. De-aici ni s-au tras toate nenorocirile, fiindcă mai mulți au rămas în garnizoană fără să-l scarmene pe inamicu pe urmele căruia ne aflam, în vreme ce eram împinși spre Franța. Da împăratu se întoarce cu recruți, băieți toți unu și unu, perfect instruiți ca niște dulăi gata să muște pe oricine, cu burghezi în gărzile de onoare, o trupă frumoasă, da care s-a topit ca untu în tigaie. Deși aveam o ținută severă, toate se porniseră împotriva noastră; da armata continuă să facă minuni de vitejie. Și uite-așa, luptăm în munți, popor contra popor, la Dresda, Lutzen, Bautzen... Să vă aduceți aminte de bătăliile astea unde francezu a fost mai viteaz ca oriunde, încît un bun grenadier nu dura mai mult de șase luni. Continuam a triumfa, da în spatele nostru, ce să vezi? englezu asmute popoarele la răscoală spunîndu-le tot felu de prostii! În fine, o scoatem noi la capăt cu haitele astea de nații! Peste tot locu pe unde apare împăratu ne croim drum, pentru că, pe uscat, ca și pe mări, cînd spunea el: „Vreau să trec!” apoi treceam. Pînă la urmă de tot, iată-ne în Franța - și pentru mulți bieți pedestrași toate încercările cumplite prin care trecuseră uitate au fost, că aeru Franței parcă le dăduse puteri în suflet. Eu, unu, pot zice că mi-a împrospătat viața... Da la ceasu acela era vorba să apărăm Franța, patria noastră, în fine, Franța cea frumoasă împotriva Europei întregi, care nu ne ierta că încercasem să facem ordine la ruși, înghesuindu-i în hotarele lor ca să nu ne mănînce de vii după apucăturile celor din Nord cărora le lasă gura apă după țările Sudului, lucru pe care l-am auzit de la mai mulți generali. Atunci împăratu vede că socru-său, prietenii lui pe care-i făcuse regi și lichelele cărora le redase tronu, toți sînt împotriva lui. Ba pînă și unii francezi și aliați care, din ordin superior, se întorceau împotriva noastră, în liniile noastre, cum s-a întîmplat în bătălia de la Lipsca. Nu-i aşa că nişte soldaţi de rînd n-ar fi în stare de asemenea porcării? Cîte unu îşi călca de trei ori pe zi cuvîntu de onoare şi zicea că e prinţ! Şi-uite aşa, începe invazia. Peste tot locu unde împăratu apare cu faţa lui ca de leu inamicu dă îndărăt, şi în timpu acela el a făcut mai multe minuni ca să apere Franţa, decît făcuse ca să cuprindă Italia, Orientu, Spania, Europa şi Rusia. Şi uite-aşa, voia să-i îngroape pe toţi străinii, ca să-i înveţe minte să respecte Franţa şi-i lasă să se apropie de Paris ca să-i înghită dintr-o dată şi el să se înalţe pînă la treapta cea mai de sus a geniului printr-o bătălie mai mare decît celelalte, o bătălie cum nu se mai văzuse! Da parizienii tremură pentru pielea lor de două parale şi pentru dughenile lor de doi pitaci şi deschid porţile oraşului; acum încep trădările şi se sfîrşesc bucuriile împărătesei; iar la ferestre apare steagul alb. În fine, generalii, pe care-i făcuse din prietenii lui cei mai buni, îl părăsesc şi trec de partea Bourbonilor, de care nimeni nu auzise vorbindu-se. Atunci, Napoleon şi-a luat rămas bun de la noi la Fontainebleau:
- Soldaţi!
Parcă-l aud şi acuma, plîngeam toţi ca nişte copii; vulturii, drapele erau înclinate ca pentru o înmormîntare, căci, vouă pot să vă spun, era îngropăciunea Imperiului şi armatele lui fercheşe nu mai erau decît nişte umbre. Atunci ne-a vorbit de pe terasa castelului său:
- Băieţi, trădarea ne-a învins, dar ne vom revedea în ceruri, patria vitejilor. Purtaţi de grijă micuţului meu, pe care vi-l încredinţez: trăiască Napoleon al II lea!
(....)
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 183-18 .
miercuri, 1 iulie 2015
Un soldat veteran francez despre campania din Rusia a împăratului Napoleon I (BALZAC 1832-1833)
<
(...) Numai ce se supără însă țarul Rusiei, care-i era prieten, că nu s-a însurat cu o rusoică și încep a-i sprijini pe engleji, dușmanii noștri, care totdeauna Napoleon voia să le facă o vizită în dugheana lor ca să le spună două vorbe. Trebuia să sfîrșească o dată și cu poveștile astea. Lu Napoleon îi sare țandăra și ne spune:
- Ostași!, ați cucerit toate capitalele Europei; a mai rămas Moscova, care s-a înhăitat cu Anglia. Da ca să cucerim Londra și Indiile, care sînt ale ei, negreșit trebuie să pornim spre Moscova*.
Și uite-așa, adună el armata cea mai mare care și-a tîrît vreodată tălpile pe glob și nemaipomenit de bine aliniată încît într-o zi trece în revistă un milion de oameni.
- Ura! strigă rușii.
Și iată Rusia întreagă, niște namile de cazaci care o iau la sănătoasa. Lupta o țară contra alteia, o peturbație generală, de care nu știai cum să te ferești. Așa-i spuse și Omu roșu lu Napoleon:
- Asia contra Europei!
- Înțeleg, a răspuns el, o să am eu grijă.
Și-acum să fi văzut că toți regii Europe veneau să lingă mîna lu Napoleon! Austria, Prusia, Bavaria, Saxonia, Polonia, Italia, toate țin cu noi, ne lingușesc, ce frumos era! Niciodată vulturii n-au gungurit așa de dulce ca în parăzile alea, cînd erau pe toate drapele din Europa. Polonezii nu mai puteau sta locului, pentru că împăratu se gîndea să-i ridice; spuneau că Polonia și Franța s-au avut totdeauna ca frații. În sfîrșit:
- A noastră-i Rusia! strigă armata.
Intrăm noi bine echipați; mărșăluim, mărșăluim: nici țipenie de rus. În sfîrșit, dăm de ei, cantonați pe Moscova. Acolo am luat crucea (1) și pot să spun că a fost o luptă afurisită! Împăratu era îngrijorat, îl întîlnise pe Om roșu care-i spusese:
- Fiule, înaintezi prea repede, vei duce lipsă de oameni și prietenii te vor trăda.
Și-a cerut pacea. Da înainte de a o semna:
- Să le tragem o chelfăneală rușilor! ne spune.
- S-a făcut! strigă armata.
- Înainte! ne ordonă sergenții.
Cizmele mele erau uzate, efectele descusute de cît mai trudisem pe drumurile alea, care sînt ca vai de ele! Da totuna-i!
- Fiindcă e sfîrșitu scurtăturii, îmi zic, vreau să mănînc pe saturate!
Eram în fața rîpei celei mari: ocupam primele locuri! Se dă semnalu, șapte sute de guri de foc încep o conversație de ziceai că-ți iese tot sîngele pe urechi. Fiindcă veni vorba, să fim drepți cu inamicii noștri: rușii se jertfeau la fel ca francezii, fără a da îndărăt și noi nu înaintam.
- Înainte, ni se ordonă, iată împăratu!
Era adevărat: îl văd trecînd în galop, făcîndu-ne semn că e important să luăm reduta. Ne îmbărbătează, noi alergăm, ajung cel dintîi la marginea rîpei. A! Dumnezeule! locotenenții cad, coloneii, soldații! Totuna-i! Cei desculți își fac rost de cizme și intriganții care învățaseră să citească își fac rost de epoleți... Victorie! strigă toată linia. N-o să credeți, da pe pămînt zăceau douăzeci și cinci de mii de francezi. Numai atît! Era ca un ogor secerat: numai că, în loc de spice, erau oameni! ne dezmeticisem în fine. Omu apare, toți se adună în juru-i. Și uite-așa, ne alintă, că era drăgălaș cînd voia, de ne putea face să nemulțumim cu o coajă de cartof cînd eram flămînzi ca niște lupi. Atunci, drăgălașu, împarte cu mîna lui crucile de război, salută pe cei căzuți; pe urmă zice:
- La Moscova!
- Fie! zice oștirea.
Și luăm Moscova. Da nu ziceți că rușii dau foc orașului? A ars ca un foc de paie de două leghe și vîlvătaia nu s-a stins două zile. Casele se prăbușeau ca nimica toată! Parcă ploua de sus cu fier și cu plumb topit care erau spăimîntătoare la vedere: și, vouă pot să vă spun, parcă ne lumina nenorocirea noastră. Împăratu zice:
- Ajunge, că-mi rămîn aici toți soldații!
Ne distrăm noi răcorindu-ne un pic, ne mai hrănim leșu că eram cu adevărat istoviți ca niciodată. Luăm cu noi o cruce de aur care era pe Kremlin și fiecare soldat avea o mică avere. Da la întoarcere, iarna venise cu o lună mai devreme, lucru pe care savanții, care sînt niște nătărăi, nu l-au lămurit deplin și frigu ne pișcă. Nu mai eram armată, auziți? nici generali, nici măcar sergenți! Și uite-așa a început domnia mizeriei și foamei, domnie sub care eram cu toții în adevăr egali! Nu ne mai gîndeam decît să revedem Franța, nu ne mai aplecam să ridicăm de jos nici pușca, nici banii; și fiecare mergea drept înainte, cu arma după voie, fără să-i pese de glorie. Nu vă mai spun că vremea era atît de rea încît împăratu nu-și mai vedea steaua. Se ivise o neînțelegere între cer și dînsu. Bietu om, se îmbolnăvise văzîndu-și șoimii cum se depărtează de victorie! Și nu-i venea deloc la socoteală, ce mai! Ajungem la Berezina. Aici, fraților, pot să mă jur pe ce am mai sfînt, pe onoare, că, de cînd sînt oameni pe lumea asta, niciodată, auziți voi? niciodată nu s-a mai văzut asemenea învălmășeală dearmate, de trăsuri, de artilerie, în zăpadă atît de mare și pe-o vreme atît de nenorocită. Țeava armei îți ardea mîna dacă o atingeai, atît era de rece. Acolo pontonierii au salvat armata, care au stat ei neclintiți la posturile lor și acolo a luptat ca un erou Gondrin, singuru care mai trăiește dintre încăpățînații care s-au vîrît în apă ca să construiască poduri peste care atrecut armata ca să se salveze de ruși, care mai aveau încă respect pentru mare armată, știind și ei cîte victorii avusese.Să știți - zise el, arătînd către Grondin, care-l privea cu atenția proprie surzilor, - să știți că Gondrin e un ostaș de nădejde, un ostaș de onoare car emerită toată iubirea noastră.
L-am văzut pe împărat, lîngă pod, în picioare, nemișcat; și nu-i era frig. E firesc lucru?
privea cu jale cum i se duce de rîpă averea, cum își pierde prietenii, veteranii săi din Egipt**. Vai! toate se treceau, femeile, furgoanele, artileria, toate se distrugeau, se mîncau, se ruinau. Cei mai curajoși făceau garda vulturilor (1) fiindcă vulturii, vedeți voi, erau Franța, erau voi toți, cei de-acasă, era onoarea și a civilului și a militarilor, pe care trebuia s-o păstrăm curată și să nu ne plecăm grumajii de ger. Nu ne încălzeam decît în preajma împăratului, fiindcă, atunci cînd era în primejdie, dam fuga, înghețați cum eram, noi care nu ne opream să dăm o mînă de ajutor unui camarad. Am auzit că, nopțile, își plîngea nefericita familie de ostași. Numai el și francezii erau în strîmtoarea aceea și am scăpat din ea, da cu pierderi, cu pierderi mari de tot, să știți! Aliații ne mîncaseră proviziile. Norocu începuse a-l părăsi, așa cum îi prezisese Omu roșu. Palavragii de la Paris, care amuțiseră de cînd cu garda imperială, îl cred mort și uneltesc, împreună cu prefectu poliției, să-l detroneze. Da el prinde de veste, își face sînge rău și ne spune cînd pleacă:
- La revedere, băieți, rămîneți la posturile voastre, că mă-ntorc.
(1) Crucea de război.
(1) Adică a drapelelor.
(...)
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G.Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 180-18 .
NOTĂ M:T.
* Campania eșuată din Rusia a reprezentat începutul decăderii împărtului Napoleon I, care a culminat cu invazia Franței de coaliția europeană și prima sa abdicare sa în aprilie 1814. http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/detaliul-care-l-ar-fi-putut-salva-napoleon-n-rusia
** În 1798-1799 generalul republican N. Bonaparte a condus o campanie în Egipt, care a continuat pînă în 1802 și după întoarcerea sa în Franța. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ce-c-utat-m-re-ul-napoleon-n-egipt)
(...) Numai ce se supără însă țarul Rusiei, care-i era prieten, că nu s-a însurat cu o rusoică și încep a-i sprijini pe engleji, dușmanii noștri, care totdeauna Napoleon voia să le facă o vizită în dugheana lor ca să le spună două vorbe. Trebuia să sfîrșească o dată și cu poveștile astea. Lu Napoleon îi sare țandăra și ne spune:
- Ostași!, ați cucerit toate capitalele Europei; a mai rămas Moscova, care s-a înhăitat cu Anglia. Da ca să cucerim Londra și Indiile, care sînt ale ei, negreșit trebuie să pornim spre Moscova*.
Și uite-așa, adună el armata cea mai mare care și-a tîrît vreodată tălpile pe glob și nemaipomenit de bine aliniată încît într-o zi trece în revistă un milion de oameni.
- Ura! strigă rușii.
Și iată Rusia întreagă, niște namile de cazaci care o iau la sănătoasa. Lupta o țară contra alteia, o peturbație generală, de care nu știai cum să te ferești. Așa-i spuse și Omu roșu lu Napoleon:
- Asia contra Europei!
- Înțeleg, a răspuns el, o să am eu grijă.
Și-acum să fi văzut că toți regii Europe veneau să lingă mîna lu Napoleon! Austria, Prusia, Bavaria, Saxonia, Polonia, Italia, toate țin cu noi, ne lingușesc, ce frumos era! Niciodată vulturii n-au gungurit așa de dulce ca în parăzile alea, cînd erau pe toate drapele din Europa. Polonezii nu mai puteau sta locului, pentru că împăratu se gîndea să-i ridice; spuneau că Polonia și Franța s-au avut totdeauna ca frații. În sfîrșit:
- A noastră-i Rusia! strigă armata.
Intrăm noi bine echipați; mărșăluim, mărșăluim: nici țipenie de rus. În sfîrșit, dăm de ei, cantonați pe Moscova. Acolo am luat crucea (1) și pot să spun că a fost o luptă afurisită! Împăratu era îngrijorat, îl întîlnise pe Om roșu care-i spusese:
- Fiule, înaintezi prea repede, vei duce lipsă de oameni și prietenii te vor trăda.
Și-a cerut pacea. Da înainte de a o semna:
- Să le tragem o chelfăneală rușilor! ne spune.
- S-a făcut! strigă armata.
- Înainte! ne ordonă sergenții.
Cizmele mele erau uzate, efectele descusute de cît mai trudisem pe drumurile alea, care sînt ca vai de ele! Da totuna-i!
- Fiindcă e sfîrșitu scurtăturii, îmi zic, vreau să mănînc pe saturate!
Eram în fața rîpei celei mari: ocupam primele locuri! Se dă semnalu, șapte sute de guri de foc încep o conversație de ziceai că-ți iese tot sîngele pe urechi. Fiindcă veni vorba, să fim drepți cu inamicii noștri: rușii se jertfeau la fel ca francezii, fără a da îndărăt și noi nu înaintam.
- Înainte, ni se ordonă, iată împăratu!
Era adevărat: îl văd trecînd în galop, făcîndu-ne semn că e important să luăm reduta. Ne îmbărbătează, noi alergăm, ajung cel dintîi la marginea rîpei. A! Dumnezeule! locotenenții cad, coloneii, soldații! Totuna-i! Cei desculți își fac rost de cizme și intriganții care învățaseră să citească își fac rost de epoleți... Victorie! strigă toată linia. N-o să credeți, da pe pămînt zăceau douăzeci și cinci de mii de francezi. Numai atît! Era ca un ogor secerat: numai că, în loc de spice, erau oameni! ne dezmeticisem în fine. Omu apare, toți se adună în juru-i. Și uite-așa, ne alintă, că era drăgălaș cînd voia, de ne putea face să nemulțumim cu o coajă de cartof cînd eram flămînzi ca niște lupi. Atunci, drăgălașu, împarte cu mîna lui crucile de război, salută pe cei căzuți; pe urmă zice:
- La Moscova!
- Fie! zice oștirea.
Și luăm Moscova. Da nu ziceți că rușii dau foc orașului? A ars ca un foc de paie de două leghe și vîlvătaia nu s-a stins două zile. Casele se prăbușeau ca nimica toată! Parcă ploua de sus cu fier și cu plumb topit care erau spăimîntătoare la vedere: și, vouă pot să vă spun, parcă ne lumina nenorocirea noastră. Împăratu zice:
- Ajunge, că-mi rămîn aici toți soldații!
Ne distrăm noi răcorindu-ne un pic, ne mai hrănim leșu că eram cu adevărat istoviți ca niciodată. Luăm cu noi o cruce de aur care era pe Kremlin și fiecare soldat avea o mică avere. Da la întoarcere, iarna venise cu o lună mai devreme, lucru pe care savanții, care sînt niște nătărăi, nu l-au lămurit deplin și frigu ne pișcă. Nu mai eram armată, auziți? nici generali, nici măcar sergenți! Și uite-așa a început domnia mizeriei și foamei, domnie sub care eram cu toții în adevăr egali! Nu ne mai gîndeam decît să revedem Franța, nu ne mai aplecam să ridicăm de jos nici pușca, nici banii; și fiecare mergea drept înainte, cu arma după voie, fără să-i pese de glorie. Nu vă mai spun că vremea era atît de rea încît împăratu nu-și mai vedea steaua. Se ivise o neînțelegere între cer și dînsu. Bietu om, se îmbolnăvise văzîndu-și șoimii cum se depărtează de victorie! Și nu-i venea deloc la socoteală, ce mai! Ajungem la Berezina. Aici, fraților, pot să mă jur pe ce am mai sfînt, pe onoare, că, de cînd sînt oameni pe lumea asta, niciodată, auziți voi? niciodată nu s-a mai văzut asemenea învălmășeală dearmate, de trăsuri, de artilerie, în zăpadă atît de mare și pe-o vreme atît de nenorocită. Țeava armei îți ardea mîna dacă o atingeai, atît era de rece. Acolo pontonierii au salvat armata, care au stat ei neclintiți la posturile lor și acolo a luptat ca un erou Gondrin, singuru care mai trăiește dintre încăpățînații care s-au vîrît în apă ca să construiască poduri peste care atrecut armata ca să se salveze de ruși, care mai aveau încă respect pentru mare armată, știind și ei cîte victorii avusese.Să știți - zise el, arătînd către Grondin, care-l privea cu atenția proprie surzilor, - să știți că Gondrin e un ostaș de nădejde, un ostaș de onoare car emerită toată iubirea noastră.
L-am văzut pe împărat, lîngă pod, în picioare, nemișcat; și nu-i era frig. E firesc lucru?
privea cu jale cum i se duce de rîpă averea, cum își pierde prietenii, veteranii săi din Egipt**. Vai! toate se treceau, femeile, furgoanele, artileria, toate se distrugeau, se mîncau, se ruinau. Cei mai curajoși făceau garda vulturilor (1) fiindcă vulturii, vedeți voi, erau Franța, erau voi toți, cei de-acasă, era onoarea și a civilului și a militarilor, pe care trebuia s-o păstrăm curată și să nu ne plecăm grumajii de ger. Nu ne încălzeam decît în preajma împăratului, fiindcă, atunci cînd era în primejdie, dam fuga, înghețați cum eram, noi care nu ne opream să dăm o mînă de ajutor unui camarad. Am auzit că, nopțile, își plîngea nefericita familie de ostași. Numai el și francezii erau în strîmtoarea aceea și am scăpat din ea, da cu pierderi, cu pierderi mari de tot, să știți! Aliații ne mîncaseră proviziile. Norocu începuse a-l părăsi, așa cum îi prezisese Omu roșu. Palavragii de la Paris, care amuțiseră de cînd cu garda imperială, îl cred mort și uneltesc, împreună cu prefectu poliției, să-l detroneze. Da el prinde de veste, își face sînge rău și ne spune cînd pleacă:
- La revedere, băieți, rămîneți la posturile voastre, că mă-ntorc.
(1) Crucea de război.
(1) Adică a drapelelor.
(...)
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G.Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 180-18 .
NOTĂ M:T.
* Campania eșuată din Rusia a reprezentat începutul decăderii împărtului Napoleon I, care a culminat cu invazia Franței de coaliția europeană și prima sa abdicare sa în aprilie 1814. http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/detaliul-care-l-ar-fi-putut-salva-napoleon-n-rusia
** În 1798-1799 generalul republican N. Bonaparte a condus o campanie în Egipt, care a continuat pînă în 1802 și după întoarcerea sa în Franța. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ce-c-utat-m-re-ul-napoleon-n-egipt)
luni, 18 mai 2015
miercuri, 13 mai 2015
Tragedia trecerii Berezinei în timpul retragerii lui Napoleon din Rusia în iarna lui 1812 (BALZAC 1832-1833)
<
(...) Se numește Gondrin; a fost luat cînd cu rechiziția cea mare din 1792* - avea optsprezece ani pe-atunci - și încoporat la artilerie. A participat, ca soldat de rînd, la campania din Italia** sub ordinele lui Napoleon, pe care l-a urmat și în Egipt*** și s-a întors din Orient după pacea de la Amiens****; apoi, sub Imperiu*****, a fost înregimentat la pontonierii de gardă și a servit fără întrerupere în Germania******. Pînă la urmă, bietul om a fost și în Rusia*******.
(...)
- Veți avea deci prilej să vedeți un om și jumătate, reluă Benassis. Cunoașteți istoria retragerii, e inutil să vi-o povestesc. Omul ăsta este unul din pontonierii de la Berezina********; a lucrat la construirea podului peste care a trecut armata; și atunci, pentru a fixa primii stîlpi de susținere, a intrat în apă pînă la brîu. Generalul Eble, care comanda unitățile de pontonieri, n-a putut găsi decît patruzeci și doi de „veterani”, cum le zice Gondrin, care s-au oferit pentru treaba asta. Deși generalul a intrat însuși în apă, îndemnîndu-i, încurajîndu-i și făgăduind fiecăruia o pensie de o mie de franci și crucea de război. Primul ostaș care a intrat în Berezina s-a ales cu piciorul rupt din coapsă de un sloi mare de gheață și luat de ape. Ca să înțelegeți mai bine cît de grea a fost treaba asta, să vă spun urmarea: dintre cei patruzeci și doi de pontonieri, astăzi numai trăieșe decît Grondin. Treizeci și nouă au pierit la trecerea Berezinei, ceilalți doi și-au sfîrșit viața mizerabil prin spitalele din Polonia. Biet ostașul nostru s-a întors de la Vilno********* abia în 1814, după reintrarea Bourbonilor**********. Generalul Eble, despre care Gondrin nu vorbește decît cu lacrimi în ochi, murise. Pontonierul care devenise surd, infirm, și care nu știa să citească, nici să scrie, a rămas deci fără sprijin și deci fără apărare... Ajuns la Paris, unde-și cerșea pîinea, s-a adresat birourilor ministerului de război, spre a obține - nu pensia de o mie dr franci ce i se făgăduise, nici crucea de război, ci simplul ajutor de bătrînețe la care avea dreptul după douăzeci și doi de ani de slujbă și nu mai știu cîte campanii; dar nu a putut obține nici solda din anii din urmă, nici cheltuielile de călătorie, nici pensia. (...) Sîntem buni prieteni. Cinează la mine în zilele cînd se aniversează bătălia de la Austerlitz**********, nașterea împăratului, dezastrul de la Waterloo*********** și la desert îi ofer cîte un napoleon*********** ca să aibă vin pentru cîteva luni. Sentimentul de respect pe care il port este, de altfel, împărtășit de întreaga comună, care ar fi gata să-l întrețină. Muncește mai mult din mîndrie. În orice casă ar intra, este onorat după exemplul meu și poftit la masă. N-am izbutit să-l conving să primească o piesă de douăzeci de franci decît ca portret al împăratului. Nedreptatea care i s-a făcut l-a rănit adînc, dar mai mult regretă crucea de război decît pensia. Un singur gînd îl alină. Cînd, după ce podurile s-au construit, generalul Eble i-a înfățișat împăratului pe pontonierii valizi, Napoleon l-a îmbrățișat pe bietul Gondrin care, fără această acoladă, poate că ar fi acum mort; trăiește numai prin amintire acasta și cu nădejdea că Napoleon se va întoarce; nimic nu-l poate convinge că împăratul a murit și - încredințat precum e că a rămas prizonier la englezi - ar fi în stare să ucidă, sub cel mai mărunt pretext, pînă și pe cel mai cumsecade dintre magistrații Angliei care călătoresc de plăcere.
(...)
- Dacă micuțul nostru împărat ar trăi, îi strigă ofițerul, ai avea și crucea de război și o pensie frumoasă, căci ai salvat viețile tuturor celor care poartă epoleți și care, la 1 octombrie 1812, se aflau de partea cealaltă a rîului, (...)
- Eu mi-am făcut datoria, domnule ofițer, dar alții nu și-au făcut-o față de mine. Mi-au cerut acte! „Acte?... i-am întrebat, citiți comunicatul de pe front, n-rul 29!”
- Trebuie să ceri din nou, camarade. Dacă ai protecție, astăzi e cu neputință să nu afli dreptate.
- Dreptate! strigă veteranul pe un ton care-i făcu să tresară și pe medic și pe maior.
Urmă o clipă de tăcere, în care timp cei doi călăreți măsurară din ochi rămășița soldaților de bronz pe care Napoleon și-i alese pe sprînceană, triînd trei generații. Gondrin era, fără îndoială, un frumos exemplar al acestei mase indestructibile care se frînsese fără să se rupă. Acest bătrîn scund, cu pieptul și umerii neobișnuit de largi, cu fața tăbăcită, mai păstra oarecari urme de marțialitate. (...)
- Dreptate? repetă el, dreptate nu mi se va face niciodată. Noi n-avem avocați care să ne ceară drepturile. (...)
- Dragă camarade, așa nu ai merge! spuse Genestas. Eu îți datorez viața și aș fi nerecunoscător dacă nu ți-aș da o mînă de ajutor! Eu, unul, îmi aduc bine aminte că am trecut pe podul peste Berezina, mai cunosc și o mulțime de vulpoi bătrîni, dar cu memoria proaspătă care mă vor sprijini ca patria să te răsplătească după merit.
- Veți fi învinuit de bonapartism! Nu vă amestecați domnule ofițer. (...)
- Bietul bătrîn, spuse Genestas. În locul lui, la fel aș face; nu-l mai avem pe părintele nostru**************. - Domnule, spuse el către Benassis, resemnarea acestui om mă întristează de moarte; nici nu știe el cît mă interesează, el, care crede, poate, că sînt un netrebnic de galonat, nepăsător la durerile soldatului...
Se întoars pe neașteptate, apucă mîna pontonierului și îi strigă la ureche:
- Pe crucea de război care-mi strălucește pe piept și care odinioară însemna onoare, îți jur că voi face tot ce va fi omenește cu putință ca să-ți obțin o pensie, chiar dacă ar trebui să înfrunt de zece ori refuzul ministrului, chiar dacă are trebui să cer audiență la rege, la prințul moștenitor și la toate mărimile!
Auzind vorbele acestea, bătrînul Gondrin tresări, se uită la Genestas și-l întrebă:
- Ați fost soldat de rînd?
Maiorul înclină din cap. La semnul acesta, pontonierul își șters fruntea, lua mîna lui Genestas, i-o strînse din toată inima și spuse:
- Domnule general, în clipa cînd am intrat în apă, acolo, am renunțat la viață ca să salvez armata; este o minune că mai sînt viu. Ascultați, să vă spun una: de cînd omul nostru (1) a fost mazilit, nimic nu-mi mai place.
(1) Napoleon.
(...)
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, p. 92-94, 95-97.
NOTE M.T.
* În 1792 prima coaliție europeană antifranceză, condusă de Habsburgi și de Prusia, a încercat să restabilească puterea regelui Ludovic XVI Bourbon, ținut ostatic de revoluționari la Paris. În această situație, autoritățile revoluționare franceze au decretat, în premieră, mobilizarea generală națională. (http://www.napoleonguide.com/campaign_revolt.htm)
** În 1796 generalul Napoleon Bonaparte a preluat comanda armatei din Italia, învingând forțele austriece și impunând Austriei în 1797 o pace favorabilă Franței.
*** În 1798 flota franceză transportă în Egiptul otoman o armată condusă de generalul Bonaparte, care s-a întors un an, ultimele soldați francezi fiind retrași în 1801. (http://www.napoleonguide.com/campaign_egypt.htm)
**** În 1802, la Amiens (Franța). s-a semnat pacea între Franța și Marea Britanie, singura putere europeană care continuase războiul împotriva guvernului revoluționar de la Paris. (http://cultural.bzi.ro/pacea-de-la-amiens-si-reluarea-razboiului-franco-britanic-21196)
***** La 2 decembrie 1804 Napoleon Bonaparte s-a încoronat împărat al Franței. (http://www.napoleonguide.com/leaders_napoleon.htm)
****** După ce a înfrânt Austria în 1805 și Prusia în 1806, Napoleon a desființat Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană (962-1806), comprimând cele circa 360 de state în 36. (http://www.napoleonguide.com/campaign_3coalit.htm) (http://www.napoleonguide.com/campaign_4coalit.htm)
******* La 22 iunie 1812, Napoleon a invadat Rusia, în fruntea unei armate de coaliție de peste 400.000 de soldați. În pofida unor victorii tactice care au dus la ocuparea Moscovei a fost silit să se retragă ca urmare a tacticii de hărțuire a inamicului și a geroasei ierni rusești. (http://www.napoleonguide.com/campaign_russia.htm)
******** Berezina = Râu de 613 km în Belarus, afluent al Niprului. La 27-28 noiembrie, forțele franceze epuizate în retragere au travesat râul dezghețat sub asaltul rușilor. (http://www.napoleonguide.com/battle_beresina.htm)
********* Vilno = Denumirea rusă a orașului lituanian Vilnius, teritoriu al Rusiei țariste după împărțirea Poloniei în secolul XVIII.
********** După înfrângerea din Rusia, întreaga Europă s-a coalizat împotriva lui Napoleon. Înfrângerea sa a dus la ocuparea Parisului și abdicare sa la 6 aprilie 1814. Ludovic XVIII (1814/1815-1824), fratele regelui Ludovic XVI executat de Teroarea revoluționară, a revenit din exil și a urcat pe tron. (http://www.napoleonguide.com/campaign_france1814.htm) (http://cultural.bzi.ro/exilul-lui-ludovic-al-xviii-lea-al-frantei-20837)
*********** Austerlitz = Sat în Cehia, unde la 2 decembrie 1805, Napoleon I a înfrânt armatele ruso-austriece comandate de cei doi împărați aliați. Victoria obținută la aniversarea unui an d edomnie este considerată ca fiind cel mai important succes militar al lui Napoleon. (http://www.napoleonguide.com/battle_austerlitz.htm)
************ Waterloo = Sat în Belgia, unde la 18 iunie 1815 Napoleon a fost învins definitiv de coaliția europeană. Și-a încheiat cea de a doua scurtă domnie a sa predându-se Marii Britanii, care l-a deportat în insula Sf. Elena din Atlanticul de Sud, unde a murit în mai 1821. (http://www.napoleonguide.com/battle_waterloo.htm)
************* napoleon = Monedă introdusă în 1803 de Bonaparte, Prim-Consul al primei republici franceze. Valora 20 de franci și conținea circa 5,8 g aur. A circulat până în 1914. (http://www.sacra-moneta.com/Le-Franc-et-les-monnaies-francaises-jusqu-a-l-Eu/Les-pieces-francaises-de-20-francs-or-les-Napoleons.html)
************** Napoleon
(...) Se numește Gondrin; a fost luat cînd cu rechiziția cea mare din 1792* - avea optsprezece ani pe-atunci - și încoporat la artilerie. A participat, ca soldat de rînd, la campania din Italia** sub ordinele lui Napoleon, pe care l-a urmat și în Egipt*** și s-a întors din Orient după pacea de la Amiens****; apoi, sub Imperiu*****, a fost înregimentat la pontonierii de gardă și a servit fără întrerupere în Germania******. Pînă la urmă, bietul om a fost și în Rusia*******.
(...)
- Veți avea deci prilej să vedeți un om și jumătate, reluă Benassis. Cunoașteți istoria retragerii, e inutil să vi-o povestesc. Omul ăsta este unul din pontonierii de la Berezina********; a lucrat la construirea podului peste care a trecut armata; și atunci, pentru a fixa primii stîlpi de susținere, a intrat în apă pînă la brîu. Generalul Eble, care comanda unitățile de pontonieri, n-a putut găsi decît patruzeci și doi de „veterani”, cum le zice Gondrin, care s-au oferit pentru treaba asta. Deși generalul a intrat însuși în apă, îndemnîndu-i, încurajîndu-i și făgăduind fiecăruia o pensie de o mie de franci și crucea de război. Primul ostaș care a intrat în Berezina s-a ales cu piciorul rupt din coapsă de un sloi mare de gheață și luat de ape. Ca să înțelegeți mai bine cît de grea a fost treaba asta, să vă spun urmarea: dintre cei patruzeci și doi de pontonieri, astăzi numai trăieșe decît Grondin. Treizeci și nouă au pierit la trecerea Berezinei, ceilalți doi și-au sfîrșit viața mizerabil prin spitalele din Polonia. Biet ostașul nostru s-a întors de la Vilno********* abia în 1814, după reintrarea Bourbonilor**********. Generalul Eble, despre care Gondrin nu vorbește decît cu lacrimi în ochi, murise. Pontonierul care devenise surd, infirm, și care nu știa să citească, nici să scrie, a rămas deci fără sprijin și deci fără apărare... Ajuns la Paris, unde-și cerșea pîinea, s-a adresat birourilor ministerului de război, spre a obține - nu pensia de o mie dr franci ce i se făgăduise, nici crucea de război, ci simplul ajutor de bătrînețe la care avea dreptul după douăzeci și doi de ani de slujbă și nu mai știu cîte campanii; dar nu a putut obține nici solda din anii din urmă, nici cheltuielile de călătorie, nici pensia. (...) Sîntem buni prieteni. Cinează la mine în zilele cînd se aniversează bătălia de la Austerlitz**********, nașterea împăratului, dezastrul de la Waterloo*********** și la desert îi ofer cîte un napoleon*********** ca să aibă vin pentru cîteva luni. Sentimentul de respect pe care il port este, de altfel, împărtășit de întreaga comună, care ar fi gata să-l întrețină. Muncește mai mult din mîndrie. În orice casă ar intra, este onorat după exemplul meu și poftit la masă. N-am izbutit să-l conving să primească o piesă de douăzeci de franci decît ca portret al împăratului. Nedreptatea care i s-a făcut l-a rănit adînc, dar mai mult regretă crucea de război decît pensia. Un singur gînd îl alină. Cînd, după ce podurile s-au construit, generalul Eble i-a înfățișat împăratului pe pontonierii valizi, Napoleon l-a îmbrățișat pe bietul Gondrin care, fără această acoladă, poate că ar fi acum mort; trăiește numai prin amintire acasta și cu nădejdea că Napoleon se va întoarce; nimic nu-l poate convinge că împăratul a murit și - încredințat precum e că a rămas prizonier la englezi - ar fi în stare să ucidă, sub cel mai mărunt pretext, pînă și pe cel mai cumsecade dintre magistrații Angliei care călătoresc de plăcere.
(...)
- Dacă micuțul nostru împărat ar trăi, îi strigă ofițerul, ai avea și crucea de război și o pensie frumoasă, căci ai salvat viețile tuturor celor care poartă epoleți și care, la 1 octombrie 1812, se aflau de partea cealaltă a rîului, (...)
- Eu mi-am făcut datoria, domnule ofițer, dar alții nu și-au făcut-o față de mine. Mi-au cerut acte! „Acte?... i-am întrebat, citiți comunicatul de pe front, n-rul 29!”
- Trebuie să ceri din nou, camarade. Dacă ai protecție, astăzi e cu neputință să nu afli dreptate.
- Dreptate! strigă veteranul pe un ton care-i făcu să tresară și pe medic și pe maior.
Urmă o clipă de tăcere, în care timp cei doi călăreți măsurară din ochi rămășița soldaților de bronz pe care Napoleon și-i alese pe sprînceană, triînd trei generații. Gondrin era, fără îndoială, un frumos exemplar al acestei mase indestructibile care se frînsese fără să se rupă. Acest bătrîn scund, cu pieptul și umerii neobișnuit de largi, cu fața tăbăcită, mai păstra oarecari urme de marțialitate. (...)
- Dreptate? repetă el, dreptate nu mi se va face niciodată. Noi n-avem avocați care să ne ceară drepturile. (...)
- Dragă camarade, așa nu ai merge! spuse Genestas. Eu îți datorez viața și aș fi nerecunoscător dacă nu ți-aș da o mînă de ajutor! Eu, unul, îmi aduc bine aminte că am trecut pe podul peste Berezina, mai cunosc și o mulțime de vulpoi bătrîni, dar cu memoria proaspătă care mă vor sprijini ca patria să te răsplătească după merit.
- Veți fi învinuit de bonapartism! Nu vă amestecați domnule ofițer. (...)
- Bietul bătrîn, spuse Genestas. În locul lui, la fel aș face; nu-l mai avem pe părintele nostru**************. - Domnule, spuse el către Benassis, resemnarea acestui om mă întristează de moarte; nici nu știe el cît mă interesează, el, care crede, poate, că sînt un netrebnic de galonat, nepăsător la durerile soldatului...
Se întoars pe neașteptate, apucă mîna pontonierului și îi strigă la ureche:
- Pe crucea de război care-mi strălucește pe piept și care odinioară însemna onoare, îți jur că voi face tot ce va fi omenește cu putință ca să-ți obțin o pensie, chiar dacă ar trebui să înfrunt de zece ori refuzul ministrului, chiar dacă are trebui să cer audiență la rege, la prințul moștenitor și la toate mărimile!
Auzind vorbele acestea, bătrînul Gondrin tresări, se uită la Genestas și-l întrebă:
- Ați fost soldat de rînd?
Maiorul înclină din cap. La semnul acesta, pontonierul își șters fruntea, lua mîna lui Genestas, i-o strînse din toată inima și spuse:
- Domnule general, în clipa cînd am intrat în apă, acolo, am renunțat la viață ca să salvez armata; este o minune că mai sînt viu. Ascultați, să vă spun una: de cînd omul nostru (1) a fost mazilit, nimic nu-mi mai place.
(1) Napoleon.
(...)
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, p. 92-94, 95-97.
NOTE M.T.
* În 1792 prima coaliție europeană antifranceză, condusă de Habsburgi și de Prusia, a încercat să restabilească puterea regelui Ludovic XVI Bourbon, ținut ostatic de revoluționari la Paris. În această situație, autoritățile revoluționare franceze au decretat, în premieră, mobilizarea generală națională. (http://www.napoleonguide.com/campaign_revolt.htm)
** În 1796 generalul Napoleon Bonaparte a preluat comanda armatei din Italia, învingând forțele austriece și impunând Austriei în 1797 o pace favorabilă Franței.
*** În 1798 flota franceză transportă în Egiptul otoman o armată condusă de generalul Bonaparte, care s-a întors un an, ultimele soldați francezi fiind retrași în 1801. (http://www.napoleonguide.com/campaign_egypt.htm)
**** În 1802, la Amiens (Franța). s-a semnat pacea între Franța și Marea Britanie, singura putere europeană care continuase războiul împotriva guvernului revoluționar de la Paris. (http://cultural.bzi.ro/pacea-de-la-amiens-si-reluarea-razboiului-franco-britanic-21196)
***** La 2 decembrie 1804 Napoleon Bonaparte s-a încoronat împărat al Franței. (http://www.napoleonguide.com/leaders_napoleon.htm)
****** După ce a înfrânt Austria în 1805 și Prusia în 1806, Napoleon a desființat Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană (962-1806), comprimând cele circa 360 de state în 36. (http://www.napoleonguide.com/campaign_3coalit.htm) (http://www.napoleonguide.com/campaign_4coalit.htm)
******* La 22 iunie 1812, Napoleon a invadat Rusia, în fruntea unei armate de coaliție de peste 400.000 de soldați. În pofida unor victorii tactice care au dus la ocuparea Moscovei a fost silit să se retragă ca urmare a tacticii de hărțuire a inamicului și a geroasei ierni rusești. (http://www.napoleonguide.com/campaign_russia.htm)
******** Berezina = Râu de 613 km în Belarus, afluent al Niprului. La 27-28 noiembrie, forțele franceze epuizate în retragere au travesat râul dezghețat sub asaltul rușilor. (http://www.napoleonguide.com/battle_beresina.htm)
********* Vilno = Denumirea rusă a orașului lituanian Vilnius, teritoriu al Rusiei țariste după împărțirea Poloniei în secolul XVIII.
********** După înfrângerea din Rusia, întreaga Europă s-a coalizat împotriva lui Napoleon. Înfrângerea sa a dus la ocuparea Parisului și abdicare sa la 6 aprilie 1814. Ludovic XVIII (1814/1815-1824), fratele regelui Ludovic XVI executat de Teroarea revoluționară, a revenit din exil și a urcat pe tron. (http://www.napoleonguide.com/campaign_france1814.htm) (http://cultural.bzi.ro/exilul-lui-ludovic-al-xviii-lea-al-frantei-20837)
*********** Austerlitz = Sat în Cehia, unde la 2 decembrie 1805, Napoleon I a înfrânt armatele ruso-austriece comandate de cei doi împărați aliați. Victoria obținută la aniversarea unui an d edomnie este considerată ca fiind cel mai important succes militar al lui Napoleon. (http://www.napoleonguide.com/battle_austerlitz.htm)
************ Waterloo = Sat în Belgia, unde la 18 iunie 1815 Napoleon a fost învins definitiv de coaliția europeană. Și-a încheiat cea de a doua scurtă domnie a sa predându-se Marii Britanii, care l-a deportat în insula Sf. Elena din Atlanticul de Sud, unde a murit în mai 1821. (http://www.napoleonguide.com/battle_waterloo.htm)
************* napoleon = Monedă introdusă în 1803 de Bonaparte, Prim-Consul al primei republici franceze. Valora 20 de franci și conținea circa 5,8 g aur. A circulat până în 1914. (http://www.sacra-moneta.com/Le-Franc-et-les-monnaies-francaises-jusqu-a-l-Eu/Les-pieces-francaises-de-20-francs-or-les-Napoleons.html)
************** Napoleon
sâmbătă, 2 mai 2015
Pictor în epoca sovietică versus pictor în epoca ţaristă (TRIFONOV 1978)
<
(...) Mama îl cunoscuse pe Gheorghi Maksimovici în timpul refugiului*, lucraseră la aceaşi uzină: mama la serviciul de planificare, iar Gheorghi Maksimovici la club, ca pictor. Era un pictor bătrîn, îşi făcuse studiile înainte de revoluţie**, lucrase cu un pictor grec vestit, călătorise în străinătate, participase la expoziţii, apoi fusese aspru condamnat, reeducat***, trecut pe linie moartă, treptat s-a dat la fund, s-a blazat, astfel că în perioada refugiului său în micul orăşel din Urali, devenise un zugrav pe jumătate flămînd, care-şi cîştiga pîinea desenînd lozinci şi afişe. Dar, mai tîrziu, cînd s-a întors la Moscova cu noau lui familie, cu mama şi cu Olga Vasilievna, a căpătat un atelier şi o cameră în casa pictorilor, a început să fie băgat în seamă, amintit în presă, a căpătat contracte şi unele comenzi, căci s-a văzut că în refugiu el nu şi-a pierdut vremea în zadar, a muncit ca un taur, şi arta este creaţia taurilor, după afirmaţia lui Renard****, scriitorul preferat al lui Gheorghi Maksimovici, deci a pictat o serie de portrete, o adevărată galerie de portrete de ''Oţelul Uralului''. Desenele au fost expuse în repetate rînduri, s-au făcut reproduceri după ele, chiar şi ilustrate, şi viaţa lui Gheorghi Maksimovici a cunoscut un fel de renaştere, o a doua tinereţe sau, după cum se exprima el ''o perioadă roz''.
(...)
În atelierul lui Gheorghi Maksimovici era o ordine neobişnuită, ceea ce, bineînţeles, n-a observat nimeni. Toţi s-au îngrămădit în mijlocul încăperii spaţioase, sub becul puternic de două sute de lumini, iar Gheorghi Maksimovici zvîrlea pe fotoliul ce-i servea drept piedestal, una după alta, lucrările sale. Olgăi Vasilievna nu-i prea plăceau lucrările astea. Dar, probabil, ea nu se pricepea, pentru că pictorii chiriaşi ai casei vorbeau despre Gheorghi Maksimovici cu respect şi-i arătau lucrările lor, cerîndu-i sfaturi. Iar Olgăi Vasilievna toate aceste rîuleţe, crînguri, lăculeţe, rîpe pictate în ulei, toate acest desene pe foi mari făcute cu sanguină, desene ce reprezentau bătrîni, copii, cîini, mîini şi capete, erau asemănătoare cu o mulţime de alte tablouri şi desene, făcute de mult de tot, de alţi pictori şi ea nu înţelegea de ce trebuie repete ceea ce există deja pe lume.
Se vede însă că dintr-un motiv oarecare era nevoie. Pentru că tablourile lui Gheorghi Maksimovici erau aprobate de consiliul artistic, erau cumpărate de cei ce făceau comenzi şi Gheorghi Maksimovici nu trăia în sărăcie. Era un om bun, cultivat, studiase la Paris, îi cunoscuse pe Modigliani***** şi Chagall******, îi plăcea să bage în conversaţie cîte un cuvinţel franţuzesc, deşi vorbea şi citea franţuzeşte foarte prost, cîndva fusese poreclit ''Van Gogh******* al Rusiei''. Un lucru părea ciudat: cum se putea ca cineva care înţelegea atît de bine totul în arta celorlalţi, nu înţelegea nimic în propria-i artă? Unii spuneau că în tinereţe pictase altfel. Din motive obscure însă, lucrările acelea nu se păstraseră. Lui Gheorghi Maksimovici îi plăcea foarte mult să cheme lume la el în atelier, să-i bată la cap pe musafiri, să-i înnebunească cu tablourile lui. Era limpede că era cu adevărat mîndru de rîuleţele şi dumbrăvile sale. Lucrul era scuzabil pentru un bătrîn care nu fusese răsfăţat nici de glorie, nici de bogăţie; (...)
>
SURSA
Iuri Trifonov, Altă viaţă: Iuri Trifonov, Casa de pe chei & Altă viaţă, trad. A. Nicolescu, ed. Eminescu / colecţia Romanul de dragoste nr. 228, Bucureşti, 1989, p. 163, 184.
NOTE M.T.
* Invazia nazistă din al doilea război mondial l-a forţat pe Stalin să transfere uzinele din zona ocupată departe în spatele frontului, în munţii Urali.
** Lovitura de stat comunistă din capitala Rusiei, Sankt Petersburg, din 25 octombrie / 7 noiembrie 1917.
*** Reeducarea era o formă de îndoctrinare forţată a persoanelor care nu făceau parte din clasele sociale muncitorească şi ţărănească, conform preceptelor noii puteri comuniste.
**** Jules Renard (1864-1910) = Scriitor francez. (http://www.formula-as.ro/2007/792/cultura-9/selectia-formula-as-8544)
***** Amedeo Modigliani (1884 Livorno - 1920 Paris) = Pictor italian. Reprezentant al Şcolii Pariziene. (http://www.whoismodi.com/)
****** Marc Chagall (1887 Vitebsk/[Rusia ţaristă]/Belarus-1985 Franţa) = Pictor modernist de origine evreiască. (http://www.theartstory.org/artist-chagall-marc.htm)
******* Vincent van Gogh (1853 Olanda -1890 Franţa) = Pictor olandez post-impresionist. (http://www.moma.org/collection/artist.php?artist_id=2206)
(...) Mama îl cunoscuse pe Gheorghi Maksimovici în timpul refugiului*, lucraseră la aceaşi uzină: mama la serviciul de planificare, iar Gheorghi Maksimovici la club, ca pictor. Era un pictor bătrîn, îşi făcuse studiile înainte de revoluţie**, lucrase cu un pictor grec vestit, călătorise în străinătate, participase la expoziţii, apoi fusese aspru condamnat, reeducat***, trecut pe linie moartă, treptat s-a dat la fund, s-a blazat, astfel că în perioada refugiului său în micul orăşel din Urali, devenise un zugrav pe jumătate flămînd, care-şi cîştiga pîinea desenînd lozinci şi afişe. Dar, mai tîrziu, cînd s-a întors la Moscova cu noau lui familie, cu mama şi cu Olga Vasilievna, a căpătat un atelier şi o cameră în casa pictorilor, a început să fie băgat în seamă, amintit în presă, a căpătat contracte şi unele comenzi, căci s-a văzut că în refugiu el nu şi-a pierdut vremea în zadar, a muncit ca un taur, şi arta este creaţia taurilor, după afirmaţia lui Renard****, scriitorul preferat al lui Gheorghi Maksimovici, deci a pictat o serie de portrete, o adevărată galerie de portrete de ''Oţelul Uralului''. Desenele au fost expuse în repetate rînduri, s-au făcut reproduceri după ele, chiar şi ilustrate, şi viaţa lui Gheorghi Maksimovici a cunoscut un fel de renaştere, o a doua tinereţe sau, după cum se exprima el ''o perioadă roz''.
(...)
În atelierul lui Gheorghi Maksimovici era o ordine neobişnuită, ceea ce, bineînţeles, n-a observat nimeni. Toţi s-au îngrămădit în mijlocul încăperii spaţioase, sub becul puternic de două sute de lumini, iar Gheorghi Maksimovici zvîrlea pe fotoliul ce-i servea drept piedestal, una după alta, lucrările sale. Olgăi Vasilievna nu-i prea plăceau lucrările astea. Dar, probabil, ea nu se pricepea, pentru că pictorii chiriaşi ai casei vorbeau despre Gheorghi Maksimovici cu respect şi-i arătau lucrările lor, cerîndu-i sfaturi. Iar Olgăi Vasilievna toate aceste rîuleţe, crînguri, lăculeţe, rîpe pictate în ulei, toate acest desene pe foi mari făcute cu sanguină, desene ce reprezentau bătrîni, copii, cîini, mîini şi capete, erau asemănătoare cu o mulţime de alte tablouri şi desene, făcute de mult de tot, de alţi pictori şi ea nu înţelegea de ce trebuie repete ceea ce există deja pe lume.
Se vede însă că dintr-un motiv oarecare era nevoie. Pentru că tablourile lui Gheorghi Maksimovici erau aprobate de consiliul artistic, erau cumpărate de cei ce făceau comenzi şi Gheorghi Maksimovici nu trăia în sărăcie. Era un om bun, cultivat, studiase la Paris, îi cunoscuse pe Modigliani***** şi Chagall******, îi plăcea să bage în conversaţie cîte un cuvinţel franţuzesc, deşi vorbea şi citea franţuzeşte foarte prost, cîndva fusese poreclit ''Van Gogh******* al Rusiei''. Un lucru părea ciudat: cum se putea ca cineva care înţelegea atît de bine totul în arta celorlalţi, nu înţelegea nimic în propria-i artă? Unii spuneau că în tinereţe pictase altfel. Din motive obscure însă, lucrările acelea nu se păstraseră. Lui Gheorghi Maksimovici îi plăcea foarte mult să cheme lume la el în atelier, să-i bată la cap pe musafiri, să-i înnebunească cu tablourile lui. Era limpede că era cu adevărat mîndru de rîuleţele şi dumbrăvile sale. Lucrul era scuzabil pentru un bătrîn care nu fusese răsfăţat nici de glorie, nici de bogăţie; (...)
>
SURSA
Iuri Trifonov, Altă viaţă: Iuri Trifonov, Casa de pe chei & Altă viaţă, trad. A. Nicolescu, ed. Eminescu / colecţia Romanul de dragoste nr. 228, Bucureşti, 1989, p. 163, 184.
NOTE M.T.
* Invazia nazistă din al doilea război mondial l-a forţat pe Stalin să transfere uzinele din zona ocupată departe în spatele frontului, în munţii Urali.
** Lovitura de stat comunistă din capitala Rusiei, Sankt Petersburg, din 25 octombrie / 7 noiembrie 1917.
*** Reeducarea era o formă de îndoctrinare forţată a persoanelor care nu făceau parte din clasele sociale muncitorească şi ţărănească, conform preceptelor noii puteri comuniste.
**** Jules Renard (1864-1910) = Scriitor francez. (http://www.formula-as.ro/2007/792/cultura-9/selectia-formula-as-8544)
***** Amedeo Modigliani (1884 Livorno - 1920 Paris) = Pictor italian. Reprezentant al Şcolii Pariziene. (http://www.whoismodi.com/)
****** Marc Chagall (1887 Vitebsk/[Rusia ţaristă]/Belarus-1985 Franţa) = Pictor modernist de origine evreiască. (http://www.theartstory.org/artist-chagall-marc.htm)
******* Vincent van Gogh (1853 Olanda -1890 Franţa) = Pictor olandez post-impresionist. (http://www.moma.org/collection/artist.php?artist_id=2206)
vineri, 27 februarie 2015
SE ÎNTÂMPLA ÎN RUSIA LUI PUTIN ÎN URMĂ CU 6 ANI
Ca
situatia drepturilor omului in Rusia nu este tocmai roza, nu mai este o
noutate. Stirile venite recent de la Moscova nu fac decat sa confirme
‘’griparea’’ democratiei rusesti. Agresarea sau asasinarea jurnalistilor de
opozitie a ajuns un ‘’sport’’ national in Rusia. Ultimul pe lista este Iuri Graciov,
redactor-şef la ‘’Solnecinogorski Forum’’, care a fost bătut, fiind ulterior
spitalizat,
dar nu a fost jefuit în timpul agresiunii. Acest ziar
este singurul cotidian de opoziţie din oraşul Solnecinogorsk
(la 65 km nord-vest de Moscova), care denunţă corupţia autorităţilor locale (1).
Agresiunea
asupra lui Graciov venea doar la cateva zile de la o manifestatie care a avut
loc la Moscova, in cursul careia s-a cerut incetarea ‘’crimelor politice’’ (2),
facand trimitere directa la asasinarea, la sfarsitul lui ianuarie, a avocatului
Stanislav Markelov şi a jurnalistei Anastasia Baburova de la ‘’Novaia
Gazeta’’. Markelov
a fost ucis imediat după ce a denunţat în cursul unei conferinţe de presă eliberarea fostului
colonel
Iuri Budanov, condamnat
la zece ani de închisoare în 2003 pentru că sugrumase o tânără cecenă.La
aceasta manifestatie, la care au participat cateva sute de persoane pe un ger
de minus 16 grade Celsius, s-a cerut de asemenea autoritatilor gasirea
comanditarilor.acestor crime.
Asasinarea
lui Markelov si a Baburovei a provocat si reactii pe plan international.
Astfel, directorul
general al Unesco, Koichiro Matsuura, a cerut autorităţilor
ruse să efectueze o anchetă după acest dublu asasinat, precum şi cel al lui
Shafiq Amrahov, redactor-şef al unui site independent din Murmansk, împuşcat
mortal la 31 decembrie. "Aceste măsuri constituie lezări tragice ale
dreptului fundamental al omului care este libertatea de exprimare şi ale altor
drepturi ale omului, care sunt esenţiale pentru ca buna guvernare şi statul de
drept să prevaleze"(3), a declarat Matsuura la Paris.
Cererile
adresate in mod expres autoritatilor de a gasi autorii morali si fizici ai
acestor ‘’crime politice’’ nu sunt fara temei Intr adevar, anchetele si
procesele in cazurile jurnalistilor agresati sau asasinati bat pasul pe loc,
incurajandu-se astfel sentimentul de impunitate pe care il au agresorii. Acesta
este si cazul procesului asasinarii celebrei jurnaliste Annei Politkovskaia, editorialist
şi reporter de investigaţii la bisăptămânalul ‘’Novaia Gazeta’’, ucisa la 7
octombrie 2006. Ea a fost o critica acerba a Kremlinului in timpul razboiul din
Cecenia din anii 1999 -2000. Astfel, la 5 februarie s-au inregistrat rasturnari
de situatii in cadrul procesului, in care nici unul dintre cei patru inculpati
nu este acuzat de crima sau comandarea ei. Unul dintre inculpaţi, fostul locotenent-colonel
FSB Pavel Riaguzov, banuit ca a furnizat criminalului adresa victimei a revenit
asupra tuturor depoziţiilor pe care le-a făcut. Din materialele anchetei a
reieşit şi faptul că FSB (Serviciul Federal de Securitate) se interesase de mai
multe ori de adresa reală a ziaristei. Un alt inculpat, Serghei Hadjikurbanov,
fost responsabil în Direcţia de combatere a crimei organizate din cadrul
Ministerului rus de Interne, acuzat ca a furniat arma crimei, a declarat că
anchetatorii au exercitat asupra sa presiuni pentru a declara la proces că
oligarhul rus Boris Berezovski, autoexilat din 2001 la Londra, ar fi comandat
asasinarea ziaristei (4). Procesul este judecat cu usile inchise de un tribunal
militar pentru ca este implicat un fost ofiter FSB. Posibila implicare a
serviciilor secrete ruse si tentativa de directionare a procesului catre
opozantul Berezovski indica mai curand o filiera politica a cazului.
Daca
politia nu reuseste sa faca lumina in anchetarea cazurilor jurnalistilor
agresati, ‘’reuseste’’ in schimb sa si faca o imagine proasta privind modul in
care actioneaza in anchete si in centrele de detentie. Ca urmare, Rusia a fost
condamnată în unanimitate, la 30 ianuarie, de Curtea Europeană a Drepturilor
Omului (CEDO), de la Strasbourg, în trei dosare considerate deosebit de grave.Într-unul
din cazuri, un militar suspectat de furt de arme şi de crimă, fusese legat cu lanţuri de un
radiator de poliţie, bătut cu scaune, bănci şi instrumente, ars cu ţigări, apoi
i-au fost zdrobite degetele de la mâini şi de la picioare pentru a-l face să
mărturisească.Un alt bărbat, Dimitri Antropov, bănuit de un omor la Moscova
a fost bătut mult timp pentru a mărturisi această crimă, dar cum nu a avut
efect, poliţiştii l-au ameninţat că o vor viola pe prietena lui şi pe mama sa
şi au obţinut astfel mărturisirile. În timpul celor trei zile de detenţie, el
nu a fost lăsat să doarmă şi a fost ţinut fără hrană şi fără băutură. Încarcerat
apoi într-o închisoare din capitală, el a împărţit celula cu 28 de paturi cu un
număr de 80-100 de deţinuţi care dormeau pe rând, câte trei pe un pat mic, pe
jos sau chiar pe o masă, cu toalete şi o mâncare dezgustătoare.Cel de-al treilea
caz s-a referit la gemenii Maltabar care au fost constrânşi timp de doi ani şi
nouă luni să trăiască, să doarmă şi să meargă la toaletă într-o celulă
supraaglomerată din Tver. Potrivit Curţii Europene, cei patru bărbaţi fuseseră
supuşi la tratamente inumane şi degradante din cauza condiţiilor lor de
detenţie care nu puteau să nu "suscite în ei sentimente de
frică, angoasă şi inferioritate de natură să-i umilească şi să-i
degradeze"(5).
La doar
o zi dupa aceasta condamnare, fortele de ordine si au dat ‘’masura’’,
intervenind cu brutalitate pentru a dispersa cu zeci de arestari manifestatii
neautorizate organizate de formatiuni politice de orientare liberala in cadrul
unei ‘’zile a dezacordului’’ (6) cu politica guvernului Vladimir Putin.
Demonstratiile au avut loc la Moscova, Vladivostok, Sankt Petersburg, in
capitala fiind inregistrate si atacuri cu bastoane ale unor tineri mascati
adusi cu masinile la statia de metrou la care se reunisera membrii Frontului
civic unit, apropiat fostului campion mondial de sah Gary Kasparov, si care
scandau ‘’Rusia fara Putin!’’. Doar in fosta capitala imperiala a Rusiei
actiunile s-au putut desfasura, deoarece s-a apelat la metoda manifestatiei
individuale, pentru care in Rusia nu este nevoie de autorizatie prealabila. Aceasta
‘’concesie’’ facuta de autoritati denota spiritul in care inteleg acestea sa
trateze litera democratiei. In cursul acestor demonstratii s-a cerut demisia
premierului Putin si s-au purtat afise cu inscriptia ‘’Sa controlam guvernul!’’.
Este de remarcat faptul ca manifestantii l-au identificat ca ‘’tinta’’ doar pe
premier, nu si pe presedinte, desi Putin este creditat cu statutul de mentor al
lui Medvedev.
Toata
aceasta stare de lucruri nu putea sa starneasca ingrijorare printre partenerii
europeni ai Rusiei.Aflat, in vizita la Moscova, presedintele Comsiei Europene,
Jose Barosso, a avut un schimb de replici dur cu premierul Putin in conferinta
de presa pe tema uciderii unor jurnalisti si activisti pentru drepturile omului.
Premierul rus l-a contrat, declarandu-se ingrijorat de incalcarile drepturilor
minoritatilor vorbitoare de limba rusa din statele baltice si a acuzat Uniunea
Europeana ca nu respecta drepturile omului in ceea ce ii priveste pe imigranti.(7)
Dar
Barroso nuse facea decat ecoul ingrijorarii exprimate de Parlamentul European, prin
,,Rezolutia din 18 decembrie 2008 referitoare la agresiunile împotriva
apărătorilor drepturilor omului din Rusia şi la procesul privind asasinarea
Anei Politkovskaya’’. Documentul are vedere rezoluţiile anterioare privind
Rusia: cea din 25 octombrie 2006 privind relaţiile dintre Rusia şi UE ca urmare
a asasinării Annei Politkovskaya şi cea din 19 iunie 2008
referitoare la Summitul UE - Rusia din 26-27 iunie 2008. In document erau
enumerate mai multe cazuri din a doua jumatate a nului 2008, printre care:
asasinarea la Moscova la 28 octombrie 2008, a lui Otto Messmer, liderul
Ordinului Iezuit rus, şi a lui Victor Betancourt, un preot din Ecuador;
tentativa de otravire cu mercur a avocatei Karinna Moskalenko, care a
reprezentat cu succes 30 de cetăţeni ruşi în faţa Curţii pentru Drepturile Omului
de la Strasbourg; asasinarea la 31 august 2008 a lui Magomed Evloev,
proprietarul unui site internet independent din Inguşeţia, în timp ce era
reţinut de poliţie; raidul din 4 decembrie 2008 al politiei ruse la sediul
organizatiei ‘’Memorial’’ din Sankt Petersburg, care cerceteaza victimele
represiunii staliniste; cercetarea penală şi procesul în urma asasinării
ziaristei Anna Politkovskaya, care generează importante preocupări privind
transparenţa şi respectarea statului de drept; reprimarea brutala cu circa 100
de arestari oa unei manifestaţii de protest anti-Kremlin, organizată de grupul
de opoziţie al lui Garry Kasparov "Cealaltă Rusie", la 14 decembrie
2008, la Moscova; refuzul autoritatilor ruse de a coopera în cadrul
cercetărilor privind asasinarea lui Aleksander Litvinenko la Londra, prin
otrăvire cu poloniu radioactiv. De asemenea se invoca faptul ca la 17 decembrie
2008, 17 grupuri ruse de aparare a drepturilor omului au cerut la Viena
abordarea celor mai urgente cazuri pe tema drepturilor omului la summit-ul
UE-Rusia. Rezolutia condamna ferm atacurile împotriva apărătorilor drepturilor
omului din Rusia; consideră că respectul pentru drepturile omului, statul de
drept şi democraţie ar trebui să fie o parte integrantă a noului acord-cadru în
curs de negociere şi solicită autorităţilor ruse de la toate nivelurile să
protejeze şi să garanteze integritatea fizică a acestora; solicită
autorităţilor ruse să respecte toate hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului
şi să ratifice fără întârziere protocolul privind reforma Curţii; de asemenea,
îndeamnă Federaţia Rusă să ratifice cel de al 14-lea Protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului; atrage
atenţia asupra intensificării tendinţelor de violenţă, care, conform datelor
Biroului pentru Drepturile Omului din Moscova, au cauzat asasinarea a mai mult
de 100 de persoane în 2008, pe baza rasei, a naţionalităţii, a religiei sau a
orientării sexuale şi asupra lipsei unei condamnări efective de către
autorităţile ruse a acestor crime motivate de ură; constată cu îngrijorare
recentele acţiuni de reabilitare a regimului stalinist şi subliniază că Rusia
poate institui o veritabilă cultură democratică numai prin acceptarea
trecutului său tragic; este în continuare profund îngrijorat de legislaţia
privind extremismul, care poate afecta libera circulaţie a informaţiei şi poate
conduce la restricţionarea în continuare din partea autorităţilor ruse a
libertăţii de exprimare a apărătorilor drepturilor omului; îşi exprimă
consternarea cu privire la faptul că procesul Anna Politkovskaya nu este
deschis decât pentru un număr restrâns de ziarişti şi închis pentru reporterii
de televiziune; solicită instanţei să respecte integral hotărârea completului
şi să deschidă procesul pentru toţi ziariştii şi toată presa; se aşteaptă ca
instanţa să determine nu doar cine a comis şi a cine a participat la uciderea
Annei Politkovskaya, ci şi cine este comanditarul acesteia; îţi exprimă
îngrijorarea în legătură cu abuzurile constante şi pe scară largă asupra
recruţilor din forţele armate ruse şi solicită autorităţilor ruse să ancheteze
şi să îi condamne pe vinovaţi. (8)
Dupa
ce Parlamentul european a atras atentia asupra legislatiei privind extremismul
si a cazurilor de violenta pe criterii de rasa, nationalitate, religie sau
orientare sexuala, insusi presedintele Dmitri Medvedev, a admis ca
‘’dezvoltarea extremismului provoaca temeri enorme’’ (9). El a precizat ca anul
trecut, cand rata criminalitatii a scazut, numarul actelor de extremism a
crescut cu o treime si a concluzionat ca acest fenomen reprezinta o amenintare
pentru securitatea nationala, in conditiile in care Rusia este o tara
multietnica si multiconfesionala..
Toata
aceasta stare de lucruri din Rusia lui Putin se inscrie in tabloul conceptului
de ‘’democratie controlata’’, dezvoltat dupa preluarea mandatului prezidential
de catre Vladimir Putin de la Boris Eltin. ‘’"Democratia controlata"
din Rusia are sprijinul populatiei, pentru ca perioada Eltin a ramas in memoria
colectiva drept un exemplu cras de ineficienta’’(10). Dupa perioada initiala de
entuziasm a castigarii libertatii populatia poate fi inclinata spre formule de
"semidemocratie" sau autoritare, daca acestea produc sentimentul
prosperitatii, ordinii si redobandirii mandriei nationale. Reactia contondenta
a lui Putin fata de Barroso si cererea asociatilor pentru drepturile omului din
Rusia adresata UE de a efectua presiuni asupra autoritatilor ruse pentru
imbunatatirea situatiei drepturilor omului in aceasta mare tara eurasiatica
confirma continuitatea starii de ‘’democratie controlata’’ in Rusia si epoca
Medvedev.
In
sfarsit, poate ca nu este un fapt divers, este interesant ca, desi dimeniunea
umana nu pare a fi punctul forte al politicii interne a Moscovei, autoritatile
ruse se preocupa de cea spirituala. Astfel, purtatorul de cuvant prezidential
exprima grija Kremlinului pentru ‘’consolidarea valorilor spirituale’’ si de
‘’noi intensificari” ale dialogului dintre stat si biserica, referindu-se la
mesajulde felicitare adresat de Medvedev noului patriarh Kiril.(11)
SURSE
(2)
Mediafax, Sute de manifestanţi au cerut, la Moscova
şi Paris, încetarea "crimelor politice" din Rusia , 1.02.2009
(3) Ibidem
(4)Adevarul,
Şoc în procesul asasinării ziaristei Anna
Politkovskaia - martori revin asupra declaraţiilor , 05.02.2009
(5)Mediafax,
Rusia, condamnată de CEDO pentru acte de
tortură şi închisorile supraaglomerate , 30.01.2009
(6)
Mediafax, Zeci de opozanţi ruşi, arestaţi la Moscova
în timp ce organizau o manifestaţie ,
31.01.2009
(7)Ziua,
Schimb dur de replici intre
Barroso si Putin, dupa summitul de vineri de la Moscova, 07.02.2009
(8)www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+TA+P6-TA-2008-0642+0+DOC+XML+V0//RO
(9)Hotnews,Medvedev:
Rusia se confrunta cu extremismul , 06.02.2009
(10)Revista
22, Filon Morar, Riscurile transformarilor democratice: devieri sau deformari ,
18 iunie 2008
(11)Mediafax,
Medvedev şi Putin l-au felicitat pe noul patriarh rus, 28.01.2009
sâmbătă, 31 ianuarie 2015
„Vasili Kelsiev” („CĂLĂTORI STRĂINI ÎN ȚĂRILE ROMÂNE ÎN SECOLUL XIX” 2015)
Institutul de Istorie „N. Iorga” / Daniela Bușă (ed.), Călători străini în Țările Române în secolul XIX, serie nouă, vol. IX (1867-1871), Editura Academiei Române, București, 2015, p. 39
Nu deținem date biografice despre călătorul rus Vasili Kelsiev, care, în 1867, (probabil vara), se afla pe teritoriul românesc venind din Galiția austriacă. Potrivit celor afirmate în introducerea volumului de însemnări de călătorie, V. K. era corespondent al ziarului „Golos” (Glasul), publicație de orientare clericală, care a apărut la Moscova în ultimele patru decenii ale secolului XIX. Într-un context în care Rusia făcea prima încercare, timidă, de denunțare a clauzelor Tratatului de pace de la Paris din martie 1856, informațiile conținute în notele de drum ale lui V. K., referitoare la două zone aflate la frontierele de SV ale Imperiului Rus privind starea de spirit a populației, mentalitatea, căile de comunicație, sistemul de supraveghere a teritoriului, nu aveau cum să nu trezească interesul autorităților militare, dar și al diplomației ruse. K. sosea în România după o ședere de două luni în Galiția, unde contactele cu autoritățile locale nu au fost dintre cele mai armonioase, fiind privit cu suspiciune și chiar reținut o săptămână în arestul poliției din Lvov, sub o culpă imaginară. Textul relației sale de călătorie privește numai situația din fosta capitală a Moldovei, iar faptul că alte localități nu au fost menționate ne determină să credem că șederea lui s-a limitat la Iași. Din acest punct de vedere, interesul celor consemnate de voiajorul rus rezidă în veridicitatea imaginii pe care acesta o proiectează asupra urbei de pe Bahlui, care, la nici un deceniu de la înfăptuirea Unirii Principatelor, resimțea acut pierderea statutului politic. Pături largi ale populației erau nemulțumite nu numai de mutarea capitalei la București, dar și de o serie de neajunsuri ulterioare deciziei. Cei mai afectați păreau a fi funcționarii publici, desconsiderați, prost plătiți și aflați la cheremul autorităților executive de pe malul Dâmboviței. Această stare de lucruri ne ajută să înțelegem contextul socio-politic în care, în același oraș, cu numai un an în urmă (3/15 aprilie 1866), avusese o mișcare separatistă , cu participare redusă, înăbușită de guvern. Un punct de maxim interes în relația călătorului rus îl constituie descrierea vizitei la Iași a principelui Carol de Hohenzollern și, în special, a spectacolului de gală organizat de autoritățile locale în onoarea tânărului suveran. Din însemnările lui K. transpar două elemente: primul este accentuarea și sublinierea permanentă a rolului mesianic al Rusiei ca „a treia Romă”, protectoare a populațiilor creștine din SE european, aflate sub dominație otomană, explicabil dacă avem în vedere recrudescența mișcării panslaviste în Rusia și dorința de eliminare a otomanilor din Balcani. Al doilea element este critica cultului catolic și al promotorilor acestuia, V. K. punând într-o lumină avantajoasă pe slujitorii ortodoxiei răsăritene, al cărei rol spiritual trebuia să devină mai activ în rândul popoarelor din zonă.
miercuri, 3 decembrie 2014
Umor
Văzând un adolescent mort de beat pe stradă, o doamnă îl întreabă cu un ton compătimitor:
- Uită-te la tine… de-abia stai în picioare! Cine te-a învăţat să bei în halul asta, tinere?
- Mama! răspunse el tran-şant.
- Maică-ta?! Halal mamă!… Dar cum o cheamă, că-s curioasă?
- Mama Rusie…
``Cuget liber``, Bancuri, Constanta, 5 iulie 2013
- Uită-te la tine… de-abia stai în picioare! Cine te-a învăţat să bei în halul asta, tinere?
- Mama! răspunse el tran-şant.
- Maică-ta?! Halal mamă!… Dar cum o cheamă, că-s curioasă?
- Mama Rusie…
``Cuget liber``, Bancuri, Constanta, 5 iulie 2013
miercuri, 8 octombrie 2014
Experiența americană a unui inginer român din perioada interbelică (TEODOREANU 1935)
<
(...)
Gabriela oftă. Căci o dată cu primăvara se ivise în Iaşi un bărbat care, deşi mai în vîrstă decît soţul ei, era un om viu, nu un scriitor. Îl cunoscuse în casa Agathei. Venise pentru o mare întrunire ţinută la Iaşi de partidul naţional-ţărănist. Îl ascultase vorbind la Circul ''Sidoli'' unei mulţimi nedisciplinate. O dominase aspru brutal, cu o vorbă încruntată ca şi sprîncenele lui groase, mefistofelic zburlite la rădăcina lor. Dădea impresia că nu minte. Vorbele lui n-aveau gesturi de marmură netedă; erau pietre colţuroase. Nici subtil, dar nici grosolan. Puternic, masiv, direct.
Ascultîndu-l, Gabriela devenise o fracţiune din mulţimea dominată. I-l prezentase Agatha, la care era invitat la masă. Se numea Ion Dragomir. Era inginer. Construise poduri şi în America. Se înapoiase în ţară bogat, adus nu de gîndul cîştigului sau odihnei, ci de comandamentul care dăduse lui Tudor Vladimirescu un destin, acelaşi cu al lui Avram Iancu. Dorea să purifice moravurile, să echilibreze finanţele ţării, să stîrpească abuzurile dimpreună cu legenda că nu pot fi stîrpite, - adică o serie de locuri comune, cînd le vezi scrise în ziare, sau cînd le auzi în gura oamenilor politici. Dar acest Ion credea în ele. Era onest şi crunt. ''Locurile comune'' deveneau realităţi care justificau omagiul devotamentului viguros, răbdător, lipsit de scepticism, convins de victorie. Spunea că America e lecţia imposibilului devine posibil, în contrast cu România, unde şi posibilul apare ca imposibil. Admiraţiile lui aveau întotdeauna şi o structură utilitară. În munţi şi păduri vedea exploatări, în ape, energia captabilă. Nici o lene lirică în contactul lui cu lumea. Vorbea despre România cum ar vorbi un sculptor despre un bloc splendid de marmură în care ar întrevedea statui. Actual prin cunoştinţe şi experienţă tehnică, era arhaic prin frusteţea patriotismului.
(...) Îi istorisise întîmplări din America, din Rusia sovietică, din China, raportînd tot ce văzuse la ţara lui. Nu venise de acolo cu nostalgii, aducea experienţe. Nu se sprijinea deloc pe lecturi, decît atît atunci cînd erau statistice. Cu toate că citise literatură, o socotea cam de sus, întocmai cum priveau războinicii de odinioară ţesutul şi împletitul femeilor. Gabriela îl stimulase prin întrebări inteligente, care dovedeau un interes real pentru spusele lui. De fapt, o interesa naratorul, nu naraţiunea, căci aceleaşi lucruri, spuse de un om oarecare, i-ar fi părut anoste şi prozaice. Dar tocmai aceasta era puterea lui: de a valorifica şi faptul brut.
(...)
>
SURSA
Ionel Teodoreanu, Lorelei, ed. Minerva / seria Arcade, Bucureşti, 1991, p. 262-263.
(...)
Gabriela oftă. Căci o dată cu primăvara se ivise în Iaşi un bărbat care, deşi mai în vîrstă decît soţul ei, era un om viu, nu un scriitor. Îl cunoscuse în casa Agathei. Venise pentru o mare întrunire ţinută la Iaşi de partidul naţional-ţărănist. Îl ascultase vorbind la Circul ''Sidoli'' unei mulţimi nedisciplinate. O dominase aspru brutal, cu o vorbă încruntată ca şi sprîncenele lui groase, mefistofelic zburlite la rădăcina lor. Dădea impresia că nu minte. Vorbele lui n-aveau gesturi de marmură netedă; erau pietre colţuroase. Nici subtil, dar nici grosolan. Puternic, masiv, direct.
Ascultîndu-l, Gabriela devenise o fracţiune din mulţimea dominată. I-l prezentase Agatha, la care era invitat la masă. Se numea Ion Dragomir. Era inginer. Construise poduri şi în America. Se înapoiase în ţară bogat, adus nu de gîndul cîştigului sau odihnei, ci de comandamentul care dăduse lui Tudor Vladimirescu un destin, acelaşi cu al lui Avram Iancu. Dorea să purifice moravurile, să echilibreze finanţele ţării, să stîrpească abuzurile dimpreună cu legenda că nu pot fi stîrpite, - adică o serie de locuri comune, cînd le vezi scrise în ziare, sau cînd le auzi în gura oamenilor politici. Dar acest Ion credea în ele. Era onest şi crunt. ''Locurile comune'' deveneau realităţi care justificau omagiul devotamentului viguros, răbdător, lipsit de scepticism, convins de victorie. Spunea că America e lecţia imposibilului devine posibil, în contrast cu România, unde şi posibilul apare ca imposibil. Admiraţiile lui aveau întotdeauna şi o structură utilitară. În munţi şi păduri vedea exploatări, în ape, energia captabilă. Nici o lene lirică în contactul lui cu lumea. Vorbea despre România cum ar vorbi un sculptor despre un bloc splendid de marmură în care ar întrevedea statui. Actual prin cunoştinţe şi experienţă tehnică, era arhaic prin frusteţea patriotismului.
(...) Îi istorisise întîmplări din America, din Rusia sovietică, din China, raportînd tot ce văzuse la ţara lui. Nu venise de acolo cu nostalgii, aducea experienţe. Nu se sprijinea deloc pe lecturi, decît atît atunci cînd erau statistice. Cu toate că citise literatură, o socotea cam de sus, întocmai cum priveau războinicii de odinioară ţesutul şi împletitul femeilor. Gabriela îl stimulase prin întrebări inteligente, care dovedeau un interes real pentru spusele lui. De fapt, o interesa naratorul, nu naraţiunea, căci aceleaşi lucruri, spuse de un om oarecare, i-ar fi părut anoste şi prozaice. Dar tocmai aceasta era puterea lui: de a valorifica şi faptul brut.
(...)
>
SURSA
Ionel Teodoreanu, Lorelei, ed. Minerva / seria Arcade, Bucureşti, 1991, p. 262-263.
luni, 28 iulie 2014
Un funcţionar ministerial român în Primul Război Mondial (SADOVEANU (1936)
<
(...)
- (...) Eram, la vremea aceea, un funcţionar superior bine notat în Ministerul de Finanţe. Aveam prieteni şi protecţii. Ultimele grade îmi erau asigurate în cariera mea; trebuia să ajung neapărat secretar general. Ce nebunie!
- Cum nebunie! Nu înţeleg!
- Ce nebunie, d-nă! Viaţa mea trebuia să fie a unui birocrat. A venit catastrofa războiului. Asta e adevărată catastrofă! M-am dus la unitatea mea; eram căpitan rezervist la artilerie. Am fost în primejide de moarte de nenumărate ori; am fost rănit; în sfîrşit, i-au adus aminte de mine cei care mă cunoşteau şi m-au trimis într-o misiune. Eram însărcinat să aduc efecte militare americane* de la Arhanghelsk**, unde sosise un vapor pentru ţara noastră. Am călătorit în Rusia în vremea guvernului Kerenski***. Cînd am încărcat primul transport şi trenul a plecat, guvernul Kerenski a căzut şi au urmat în Rusia evenimente groaznice. Nu ştiu din care pricină oamenii regimului comunist, adică poliţia de siguranţă**** de acolo, au cunoscut în mine pe un oarecare agent provocator burghez cu numele Neculai Andreici Doroşcenko. Mi-au pus sub nas fotografiile acelui Neculai Andreici Doroşcenko; am scos şi le-am pus şi eu sub nas actele mele, cu fotografia mea, în straie milităreşti. Ei au rîs şi m-au vîrît în puşcărie. De la mizănoapte, m-au transportat la Moscova, pe urmă la Odesa. Am răbdat de foame şi de căldură. Mai cu samă de căldură şi de sete e greu să rabzi. Am răbdat şi de toate celelalte mizerii ale închisorii în vremea revoluţiei. M-au mîncat insecte necruţătoare, stimată doamnă. Pot afirma, fără să greşesc aprecierea, că mi-au supt jumătate din sîngele fiinţei mele. Într-o anumită epocă, umblam încălţat cu un şoşon şi c-o opincă din coajă de tei, şi eram îmbrăcat c-un anteriu al unui preot asasinat subt ochii mei. Subt acel anteriu desigur nu aveam cămaşă. În schimb, în cap purtam joben, pe care-l străpunseră paznicii mei, ca să-mi fie răcoare. Căutam completarea hranei mele în gunoaie.
- Ce grozăvie! se cutremură d-na Costea.
- Ce bine! ce fericire! suspină d-l Micu Columbaru. Cîte n-am învățat în acest răstimp, stimată doamnă! Cît mai ales am apreciat libertatea și viața! Eram așa de slab cînd, în sfîrșit, s-a recunoscut că nu sînt Neculai Andreici Doroşcenko, eram așa de transparent, încît puteam pluti pe-o apă, ori m-aș fi putut înălța la cer pe vînt, ca o zdreanță. Între actele pe care mi le-au înapoiat agenții comuniști se aflau și documentele de cale ferată ale trenului meu. Nici trenul meu nu era departe de Odesa. Am fost informat că din zece vagoane, cinci au fost rechiziționate pentru copiii rămași fără mamă în sudul Rusiei. Erau cinci vagoane de pesmeți și lapte condensat. Din celelalte vagoane a trebuit să sacrific unul, ca vamă. Am sosit în țara mea, stimată doamnă, cu patru vagoane. Documentele mele, însă, vorbeau de zece. De asemeni, documentele mele vorbeau de alimente, și eu izbutisem să aduc, nu știu cum, patru vagoane de pielării de prima calitate. Nu mai intru în amănunte. N-a fost posibil să conving pe nimeni că avusesem o misiune și că suferisem atît, nici că încărcasem la Arhanghelsk zece vagoane. Dacă au fost vagoane cu alimente, atunci e greșală, deoarece de la noi nu s-a cerut niciodată alimente americanilor, țara noastră fiind și agricolă și îmbelșugată. Dacă ar fi fost muniții, le-ar fi confiscat guvernul revoluționar rusesc, deci nu era cu putință să mai rămîie un singur vagon în ființă pe traiectul Arhanghelsk-Odesa. „Deci ai umblat ți te-ai plimbat; foarte bine ai făcut; dacă ai suferit, te felicităm că ai scăpat și-ți urăm să te îngrași cît de degrabă. N-ai avut de adus alimente, n-a fost posibil să aduci munițiuni. Locul d-tale la minister, în lipsa d-tale, a fost ocupat, căci nimene n-a anunțat că ți s-ar fi dat concediu, și de atunci a trecut războiul și sîntem pe cale de a încheia o pace separată******. Dacă vrai să faci negoț cu vagoanele d-tale de piele, sîntem gata să-ți procurăm o furnitură.” Asemenea discurs, stimată doamnă, mi l-au ținut doi pretini ai mei, foști funcționari superiori la ministerul meu. Iată cum am devenit neguțător fără voie, aducînd, pe numele și riscul meu, un transport de piele de la Arhanghelsk, despre care nimene pe lumea asta n-a știut nimic, nici nu va ști vreodată.
(...)
>
SURSA
Mihail Sadoveanu, Cazul Eugeniţei Costea, ed. Eminescu / colecţia Romanul de dragoste - nr. 230, Bucureşti, 1990, p. 339-340.
NOTE M.T.
* SUA au declarat război Germaniei la 6 aprilie 1917, intrând în Primul Război Mondial (1914-1918) ca Putere Asociată Antantei. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/intrarea-statelor-unite-razboi-1917)
** Arhanghelsk = Port in Rusia de NV, la Oceanul Arctic.
*** Alekansdr Kerenski (1881 Rusia - 1970 SUA) = Politician Socialist Revoluționar. Participant la revoluția antițaristă din februarie 1917 și ministru în primul guvern provizoriu (februarie-iulie 1917). Prim-ministru al celui doilea guvern provizoriu (iulie- octombrie/noiembrie). Înlăturat de la putere de lovitura de stat bolșevică condusă de V. I. Lenin la 25 octombrie / 7 noiembrie 1917.
**** CEKA = Comisia extraordinară pe înteaga Rusie pentru combatarea contrarevoluției și sabotajului a fost înființată la 7/20 decembrie 1917 prin decret al lui V. I. Lenin, conducătorul partidului bolșevic. (http://jurnalul.ro/scinteia/istoria-comunismului/ceka-paznicul-neadormit-al-revolutiei-55777.html)
***** Pacea separată de la Buftea a fost semnată la 24 aprilie / 7 mai de România și Puterile Centrale (http://vladimirrosulescu-istorie.blogspot.ro/2012/05/romania-primul-razboi-mondial_6302.html)
(...)
- (...) Eram, la vremea aceea, un funcţionar superior bine notat în Ministerul de Finanţe. Aveam prieteni şi protecţii. Ultimele grade îmi erau asigurate în cariera mea; trebuia să ajung neapărat secretar general. Ce nebunie!
- Cum nebunie! Nu înţeleg!
- Ce nebunie, d-nă! Viaţa mea trebuia să fie a unui birocrat. A venit catastrofa războiului. Asta e adevărată catastrofă! M-am dus la unitatea mea; eram căpitan rezervist la artilerie. Am fost în primejide de moarte de nenumărate ori; am fost rănit; în sfîrşit, i-au adus aminte de mine cei care mă cunoşteau şi m-au trimis într-o misiune. Eram însărcinat să aduc efecte militare americane* de la Arhanghelsk**, unde sosise un vapor pentru ţara noastră. Am călătorit în Rusia în vremea guvernului Kerenski***. Cînd am încărcat primul transport şi trenul a plecat, guvernul Kerenski a căzut şi au urmat în Rusia evenimente groaznice. Nu ştiu din care pricină oamenii regimului comunist, adică poliţia de siguranţă**** de acolo, au cunoscut în mine pe un oarecare agent provocator burghez cu numele Neculai Andreici Doroşcenko. Mi-au pus sub nas fotografiile acelui Neculai Andreici Doroşcenko; am scos şi le-am pus şi eu sub nas actele mele, cu fotografia mea, în straie milităreşti. Ei au rîs şi m-au vîrît în puşcărie. De la mizănoapte, m-au transportat la Moscova, pe urmă la Odesa. Am răbdat de foame şi de căldură. Mai cu samă de căldură şi de sete e greu să rabzi. Am răbdat şi de toate celelalte mizerii ale închisorii în vremea revoluţiei. M-au mîncat insecte necruţătoare, stimată doamnă. Pot afirma, fără să greşesc aprecierea, că mi-au supt jumătate din sîngele fiinţei mele. Într-o anumită epocă, umblam încălţat cu un şoşon şi c-o opincă din coajă de tei, şi eram îmbrăcat c-un anteriu al unui preot asasinat subt ochii mei. Subt acel anteriu desigur nu aveam cămaşă. În schimb, în cap purtam joben, pe care-l străpunseră paznicii mei, ca să-mi fie răcoare. Căutam completarea hranei mele în gunoaie.
- Ce grozăvie! se cutremură d-na Costea.
- Ce bine! ce fericire! suspină d-l Micu Columbaru. Cîte n-am învățat în acest răstimp, stimată doamnă! Cît mai ales am apreciat libertatea și viața! Eram așa de slab cînd, în sfîrșit, s-a recunoscut că nu sînt Neculai Andreici Doroşcenko, eram așa de transparent, încît puteam pluti pe-o apă, ori m-aș fi putut înălța la cer pe vînt, ca o zdreanță. Între actele pe care mi le-au înapoiat agenții comuniști se aflau și documentele de cale ferată ale trenului meu. Nici trenul meu nu era departe de Odesa. Am fost informat că din zece vagoane, cinci au fost rechiziționate pentru copiii rămași fără mamă în sudul Rusiei. Erau cinci vagoane de pesmeți și lapte condensat. Din celelalte vagoane a trebuit să sacrific unul, ca vamă. Am sosit în țara mea, stimată doamnă, cu patru vagoane. Documentele mele, însă, vorbeau de zece. De asemeni, documentele mele vorbeau de alimente, și eu izbutisem să aduc, nu știu cum, patru vagoane de pielării de prima calitate. Nu mai intru în amănunte. N-a fost posibil să conving pe nimeni că avusesem o misiune și că suferisem atît, nici că încărcasem la Arhanghelsk zece vagoane. Dacă au fost vagoane cu alimente, atunci e greșală, deoarece de la noi nu s-a cerut niciodată alimente americanilor, țara noastră fiind și agricolă și îmbelșugată. Dacă ar fi fost muniții, le-ar fi confiscat guvernul revoluționar rusesc, deci nu era cu putință să mai rămîie un singur vagon în ființă pe traiectul Arhanghelsk-Odesa. „Deci ai umblat ți te-ai plimbat; foarte bine ai făcut; dacă ai suferit, te felicităm că ai scăpat și-ți urăm să te îngrași cît de degrabă. N-ai avut de adus alimente, n-a fost posibil să aduci munițiuni. Locul d-tale la minister, în lipsa d-tale, a fost ocupat, căci nimene n-a anunțat că ți s-ar fi dat concediu, și de atunci a trecut războiul și sîntem pe cale de a încheia o pace separată******. Dacă vrai să faci negoț cu vagoanele d-tale de piele, sîntem gata să-ți procurăm o furnitură.” Asemenea discurs, stimată doamnă, mi l-au ținut doi pretini ai mei, foști funcționari superiori la ministerul meu. Iată cum am devenit neguțător fără voie, aducînd, pe numele și riscul meu, un transport de piele de la Arhanghelsk, despre care nimene pe lumea asta n-a știut nimic, nici nu va ști vreodată.
(...)
>
SURSA
Mihail Sadoveanu, Cazul Eugeniţei Costea, ed. Eminescu / colecţia Romanul de dragoste - nr. 230, Bucureşti, 1990, p. 339-340.
NOTE M.T.
* SUA au declarat război Germaniei la 6 aprilie 1917, intrând în Primul Război Mondial (1914-1918) ca Putere Asociată Antantei. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/intrarea-statelor-unite-razboi-1917)
** Arhanghelsk = Port in Rusia de NV, la Oceanul Arctic.
*** Alekansdr Kerenski (1881 Rusia - 1970 SUA) = Politician Socialist Revoluționar. Participant la revoluția antițaristă din februarie 1917 și ministru în primul guvern provizoriu (februarie-iulie 1917). Prim-ministru al celui doilea guvern provizoriu (iulie- octombrie/noiembrie). Înlăturat de la putere de lovitura de stat bolșevică condusă de V. I. Lenin la 25 octombrie / 7 noiembrie 1917.
**** CEKA = Comisia extraordinară pe înteaga Rusie pentru combatarea contrarevoluției și sabotajului a fost înființată la 7/20 decembrie 1917 prin decret al lui V. I. Lenin, conducătorul partidului bolșevic. (http://jurnalul.ro/scinteia/istoria-comunismului/ceka-paznicul-neadormit-al-revolutiei-55777.html)
***** Pacea separată de la Buftea a fost semnată la 24 aprilie / 7 mai de România și Puterile Centrale (http://vladimirrosulescu-istorie.blogspot.ro/2012/05/romania-primul-razboi-mondial_6302.html)
joi, 1 mai 2014
Absolut toate glumele despre războiul cu Rusia
- Singurul mod să cucerim Rusia ar fi să mai scoată O-Zone un hit.
- Cu cine se învecinează România? Cu cine vrea Rusia.
- România ar declara război Rusiei pentru că nişte radiaţii atomice ar fi singura şansă pentru ca milioanele de pensionari şi copii să se încălzească la iarnă.
- Prizonierii de război ruşi vor fi deportaţi fără milă în Simeria.
- Prima măsură pe care o va lua Traian Băsescu înaintea războiului va fi să-l facă pe Gabriel Oprea din ministru al Apărării în ministru al Atacului.
- Aşa cum despre George W. Bush se spune că a atacat ţările arabe pentru rezervele lor de petrol, despre Traian Băsescu se va spune că a atacat Rusia pentru rezervele ei de gheaţă.
- În războiul cu Rusia, vameşii români vor continua deviza strămoşească de la Mărăşeşti: ''Pe aici nu se trece fără 500 de euro de căciulă''.
- Traian Băsescu a anunţat că nu-i putem ataca pe ruşi pînă cînd nu ne scot vizele.
- După cucerirea Rusiei, România va demara şi acolo programul rubla. La fiecar două ruble predate de către ruşi, noi le vom spune în schimb cît mai e ceasul.
- Pentru că ruşii au ceva experienţă cu războiul rece, e indicat ca România să atace vara.
- Pentru a mări şansele ca armamentul din dotare să fie în posesia armatei române şi după trecerea graniţei,ar trebui închise toate centrele de colectare a fierului vechi de pe traseu.
- După ce-i vom cuceri, ruşii ne vor da, în sfîrşit, ceasurile înapoi. Cu cîteva ore.
- Şansele de a-i surprinde pe ruşi cu manevrele flotei noastre navale sînt practic nule. Cotele apelor Dunării se transmit, din păcate, şi în limba rusă.
- Singura parte pozitivă a unui conflict cu Rusia ar fi că vom afla, în sfîrşit, cu cine ţine Ion Iliescu.
- Nu e o idee bună să intrăm singuri în război cu Rusia, pentru că nu mai avem apoi împotriva cui întoarce armele.
***, Absolut toate glumele despre războiul cu Rusia, ''Kamikaze'', Bucureşti, 1 mai 2014
miercuri, 26 martie 2014
Cîmpia și poporul rus (TURGHENIEV 1852)
<(...)
De dormit, n-am mai putut dormi, nu că n-aș fi fost obosit de vînătoare... sau că pățania mia-r fi alungat somnul, dar prea erau frumoase locurile prin care treceam. Erau acele ținuturi de fînețe bogate, zemuind de ape, cu belșug de iarbă, presărate de o mulțime de lunci, rîmnicele, pîrîiașe și zăvoaie, mărginite de sălcii și răchitiș, acele locuri tipic rusești, așa de dragi poporului rus, cîmpiile de care ne grăiesc legendele noastre bătrîne, cu bogatîrii (1) ce cutreierau călări asemenea singurătăți ca să vîneze lebede albe și rațe sure. Drumul ce înmlădia înainteanoastră ca o panglică galbenă, caii ne duceau sprinten și eu, fermecat, nu puteam să închid ochii... Toate alunecau lin, armonios, în lumina dulce a lunei. Pînă și Filofei se arăta simțitor în fața acestei priveliști.
-Astea sînt pășunile Sveatoegorievsk*, se întoarse el spre mine, și dincolo încep fînețele Velikokneajenskie**. Nu se mai află în toată Rusia așa fînețe... Mări, că mîndre-s!... Calul de la hulube sforăi, scuturîndu-se... Domnul cu tine!... spuse Filofei, grav, cu voce scăzută. Da, tare-s mîndre! repetă el cu un oftat ce sfîrși într-un fel de mîrîit. Iaca acuși începe și cositul, și cît fîn se mai strînge de-aicea, grozăvie! D-apoi și-n gîrle ce de mai pește. Tii, ce mrene ștrașnice! adăogă el cu voce tărăgănată. Vorba ceea: să tot trăiești, și să nu mai mori.
(1) Bogatîr, viteaz, voinic în eposul popular rus.
(...)>
SURSA
Ivan Turgheniev, Duruie: Ivan Turgheniev, Povestirile unui vînător, trad. M. Sadoveanu, ed. Albatros, București, 1989, p. 397-398.
NOTA M.T.
* Sveatoegorievsk / Sveato Egorievsk = Sfântul Egor; Egorievsk= Localitate situată la 80 km sud-est de Moscova, atestată ca sat în 1462 și transformat oraș în 1778 (Wikipedia)
** Velikokneajenskie / Veliko Kneajenskie = Marele Cneaz.
De dormit, n-am mai putut dormi, nu că n-aș fi fost obosit de vînătoare... sau că pățania mia-r fi alungat somnul, dar prea erau frumoase locurile prin care treceam. Erau acele ținuturi de fînețe bogate, zemuind de ape, cu belșug de iarbă, presărate de o mulțime de lunci, rîmnicele, pîrîiașe și zăvoaie, mărginite de sălcii și răchitiș, acele locuri tipic rusești, așa de dragi poporului rus, cîmpiile de care ne grăiesc legendele noastre bătrîne, cu bogatîrii (1) ce cutreierau călări asemenea singurătăți ca să vîneze lebede albe și rațe sure. Drumul ce înmlădia înainteanoastră ca o panglică galbenă, caii ne duceau sprinten și eu, fermecat, nu puteam să închid ochii... Toate alunecau lin, armonios, în lumina dulce a lunei. Pînă și Filofei se arăta simțitor în fața acestei priveliști.
-Astea sînt pășunile Sveatoegorievsk*, se întoarse el spre mine, și dincolo încep fînețele Velikokneajenskie**. Nu se mai află în toată Rusia așa fînețe... Mări, că mîndre-s!... Calul de la hulube sforăi, scuturîndu-se... Domnul cu tine!... spuse Filofei, grav, cu voce scăzută. Da, tare-s mîndre! repetă el cu un oftat ce sfîrși într-un fel de mîrîit. Iaca acuși începe și cositul, și cît fîn se mai strînge de-aicea, grozăvie! D-apoi și-n gîrle ce de mai pește. Tii, ce mrene ștrașnice! adăogă el cu voce tărăgănată. Vorba ceea: să tot trăiești, și să nu mai mori.
(1) Bogatîr, viteaz, voinic în eposul popular rus.
(...)>
SURSA
Ivan Turgheniev, Duruie: Ivan Turgheniev, Povestirile unui vînător, trad. M. Sadoveanu, ed. Albatros, București, 1989, p. 397-398.
NOTA M.T.
* Sveatoegorievsk / Sveato Egorievsk = Sfântul Egor; Egorievsk= Localitate situată la 80 km sud-est de Moscova, atestată ca sat în 1462 și transformat oraș în 1778 (Wikipedia)
** Velikokneajenskie / Veliko Kneajenskie = Marele Cneaz.
vineri, 14 martie 2014
Moșierul din Rusia secolului XIX (TURGHENIEV 1852)
<
Sînt vreo cinci ani de cînd, într-o toamnă, în drum de la Moscova la Tula, mi s-a întîmplat să stau aproape o zi întreagă la stația de poștă. (...) Cuprins de o deznădejde mută, mă uitam disperat la hulubele ridicate în sus ale tarantasului (1) meu, cînd, deodată, tresăriră zurgălăii și-o teleguță cu cai istoviți, înhămați în troică, se opri la cerdac. Cu strigătul „Repede, cai!” călătorul sări din telegă și intră în odaie. Cît a stat cuprins de o ciudată mirare, cum se întîmplă în asemenea cazuri, răspunsul căpitanului de poștă că nu sînt cai, am avut timp să cercetez pe noul meu tovarăș din cap pînă-n picioare, cu curiozitatea nesățioasă a celui care moare de plictiseală. Arăta sub treizeci de ani. Vărsatul îi lăsase urme adînci pe fața uscată și gălbuie cu un neplăcut reflex arămiu. Părul lui negru, bătînd în albastru, îi cădea la spate în bucle peste guler și-n față se-n încrețea în cap; ochii mici înfundați în cap priveau fără să te vadă; pe buza de sus îi atîrnau cîteva tuleie. Era îmbrăcat ca un moșier, vizitator nelipsit al tîrgurilor de cai, într-un arhaluc (1) pestriț, destul de slinos, cu o cravată decolorată de mătasă liliachie, o jiletcă cu nasturi de metal și pantaloni, foarte largi, de subt care de abia se zăreau vîrfurile cizmelor necurățate. Mirosea tare a tabac și a votcă; pe degetele lui groase și roșii, aproape acoperite de mînecile arhalucului, se vedeau inele de argint de Tula. Asemenea figuri se întîlnesc în Rusia nu cu zecile, ci cu sutele, și cunoștința cu ele, ca să-ți spunem adevărul, nu-ți oferă nici o plăcere; totuși, ideile preconcepute cu care priveam la călător nu mă împiedicau să nu observ bunătatea și căldura care-i erau întipărite pe față.
(1) Tarantas, căruță cu coviltir.
(1) Caftan.
(...)>
SURSA
Ivan Turgheniev, Piotr Petrovici Karataev: Ivan Turgheniev, Povestirile unui vînător. trad. M. Sadoveanu, ed. Albatros, București, 1989, p. 259-260.
Sînt vreo cinci ani de cînd, într-o toamnă, în drum de la Moscova la Tula, mi s-a întîmplat să stau aproape o zi întreagă la stația de poștă. (...) Cuprins de o deznădejde mută, mă uitam disperat la hulubele ridicate în sus ale tarantasului (1) meu, cînd, deodată, tresăriră zurgălăii și-o teleguță cu cai istoviți, înhămați în troică, se opri la cerdac. Cu strigătul „Repede, cai!” călătorul sări din telegă și intră în odaie. Cît a stat cuprins de o ciudată mirare, cum se întîmplă în asemenea cazuri, răspunsul căpitanului de poștă că nu sînt cai, am avut timp să cercetez pe noul meu tovarăș din cap pînă-n picioare, cu curiozitatea nesățioasă a celui care moare de plictiseală. Arăta sub treizeci de ani. Vărsatul îi lăsase urme adînci pe fața uscată și gălbuie cu un neplăcut reflex arămiu. Părul lui negru, bătînd în albastru, îi cădea la spate în bucle peste guler și-n față se-n încrețea în cap; ochii mici înfundați în cap priveau fără să te vadă; pe buza de sus îi atîrnau cîteva tuleie. Era îmbrăcat ca un moșier, vizitator nelipsit al tîrgurilor de cai, într-un arhaluc (1) pestriț, destul de slinos, cu o cravată decolorată de mătasă liliachie, o jiletcă cu nasturi de metal și pantaloni, foarte largi, de subt care de abia se zăreau vîrfurile cizmelor necurățate. Mirosea tare a tabac și a votcă; pe degetele lui groase și roșii, aproape acoperite de mînecile arhalucului, se vedeau inele de argint de Tula. Asemenea figuri se întîlnesc în Rusia nu cu zecile, ci cu sutele, și cunoștința cu ele, ca să-ți spunem adevărul, nu-ți oferă nici o plăcere; totuși, ideile preconcepute cu care priveam la călător nu mă împiedicau să nu observ bunătatea și căldura care-i erau întipărite pe față.
(1) Tarantas, căruță cu coviltir.
(1) Caftan.
(...)>
SURSA
Ivan Turgheniev, Piotr Petrovici Karataev: Ivan Turgheniev, Povestirile unui vînător. trad. M. Sadoveanu, ed. Albatros, București, 1989, p. 259-260.
joi, 6 martie 2014
Protectorii culturii în Rusia secolului XIX (TURGHENIEV 1852)
<(...) Dumnezeu îl înzestrase și cu o inimă din cale-afară de bună: plîngea și se entuziasma cu cea mai mare ușurință; afară de asta, ardea de o patimă dezinteresată pentru artă - și cuvîntul „dezinteresat” este cît se poate de potrivit, pentru că tocmai în artă domnul Benevolenski, ca să spunem adevărul, nu se pricepea deloc. De mirare chiar de unde, în virutea căror legi tainice și neînțelese, apăruse la domnia sa această patimă? Căci era un om picioarele pe pămînt, un om ca mulți alții. De alminteri, la noi în Rusia, întîlnești destui oameni de acest fel.
Dragostea față de artă și de artiști se manifestă la acești oameni de nedescris: e un chin să te întîlnești și să stai de vorbă cu dînșii - adevărați butuci unși cu miere... De pildă, niciodată nu-l numesc pe Rafael* - Rafael, ori pe Coreggio** - Coreggio; „divinul Sanzio, incomparabilul de Allegri”, spun ei, pronunțînd afectat. Oricărui artist mediocru, incult, ambițios și ratat i se adresează cu epitetul de geniu, sau, mai exact, gheniu. Nu vorbesc decît de cerul albastru al Italiei, de lămîile de la sud, de boarea parfumată a țărmurilor Brentei***. „Hei, Vanea, Vanea” sau „Hei, Sașa, își spun cu mult patos unul altuia, noi ar trebui să trăim la miazăzi, da, la miazăzi... căci avem suflete de greci, de greci antici!” Îi poți observa la expoziții în fața unui tablou al vreunui pictor rus (trebuie să remarcăm că, de cele mai multe ori, toți acești domni sînt patrioți înflăcărați). Ba fac un pas au doi înapoi, lăsîndu-și capul pe spate, ba iar se apropie de tablou; ochii li se umezesc de înduioșare... „Ah, Doamne, Doamne, rostesc ei, în sfîrșit, cu glasul sugrumat de emoție, cît suflet, cît suflet a pus!... cît sentiment, nemaipomenit de mult sentiment!... Și cum e conceput! Cu cîtă măiestrie e conceput!” Dar dacă ați vedea ce tablouri au ei în saloanele lor și ce pictori vin sara la dînșii, beau ceai și le ascultă părerile! Tablourile, înfățișînd propriile lor odăi în perspectivă; o perie în planul drept, o grămăjoară de gunoi pe parchetul lucios, un samovar galben pe masă, lîngă geam, și gazda în persoană în halat și în tichie, cu o dîră de lumină pe obraz. Ce de slujitori ai muzelor, cu zîmbetul înfrigurat și disprețuitor, îl vizitează! Ce domnișoare cu fețe palide-verzui trăncănesc la pianele lor! Căci așa e la noi în Rusia: omul nu se dezică unei singure arte - vrea totul. De aceea nu-i deloc de mirare că acești domni amatori sînt și mari protectori ai literaturii ruse, mai ales a celei dramatice... Piese ca Jacopo Sannazzaro**** pentru ei s-au scris. Lupta, de mii de ori descrisă, pe care o duce talentul nerecunoscut cu oamenii, cu lumea întreagă, îi zguduie pînă în adîncul sufletului.
(...)>
SURSA
Ivan Turgheniev, Tatiana Borisovna și nepotul ei: Ivan Turgheniev, Povestirile unui vînător, trad. M. Sadoveanu, ed. Albatros, București, 1989, p. 218-219.
NOTE M.T. (Wikipedia)
* Rafaello Sanzio (1483 Urbino - 1520 Roma) = Pictor și arhitect important al Renașterii italiene.
** Antonio Allegri „Coreggio” (1489 Coreggio - 1534 Coreggio) = Pictor al Renașterii italiene, aparținând „școlii din Parma”.
*** Brenta = Râu de 174 km în Italia, izvorând din lacurile nordice Levico și Caldonazzo și se varsă în Marea Adriatică, la sude de laguna Veneției.
**** Jacopo Sannazzaro (1480 Napoli -1530 Napoli) = Poet umanist al Renașterii italiene, care a scris în și latină și în italiană.
Dragostea față de artă și de artiști se manifestă la acești oameni de nedescris: e un chin să te întîlnești și să stai de vorbă cu dînșii - adevărați butuci unși cu miere... De pildă, niciodată nu-l numesc pe Rafael* - Rafael, ori pe Coreggio** - Coreggio; „divinul Sanzio, incomparabilul de Allegri”, spun ei, pronunțînd afectat. Oricărui artist mediocru, incult, ambițios și ratat i se adresează cu epitetul de geniu, sau, mai exact, gheniu. Nu vorbesc decît de cerul albastru al Italiei, de lămîile de la sud, de boarea parfumată a țărmurilor Brentei***. „Hei, Vanea, Vanea” sau „Hei, Sașa, își spun cu mult patos unul altuia, noi ar trebui să trăim la miazăzi, da, la miazăzi... căci avem suflete de greci, de greci antici!” Îi poți observa la expoziții în fața unui tablou al vreunui pictor rus (trebuie să remarcăm că, de cele mai multe ori, toți acești domni sînt patrioți înflăcărați). Ba fac un pas au doi înapoi, lăsîndu-și capul pe spate, ba iar se apropie de tablou; ochii li se umezesc de înduioșare... „Ah, Doamne, Doamne, rostesc ei, în sfîrșit, cu glasul sugrumat de emoție, cît suflet, cît suflet a pus!... cît sentiment, nemaipomenit de mult sentiment!... Și cum e conceput! Cu cîtă măiestrie e conceput!” Dar dacă ați vedea ce tablouri au ei în saloanele lor și ce pictori vin sara la dînșii, beau ceai și le ascultă părerile! Tablourile, înfățișînd propriile lor odăi în perspectivă; o perie în planul drept, o grămăjoară de gunoi pe parchetul lucios, un samovar galben pe masă, lîngă geam, și gazda în persoană în halat și în tichie, cu o dîră de lumină pe obraz. Ce de slujitori ai muzelor, cu zîmbetul înfrigurat și disprețuitor, îl vizitează! Ce domnișoare cu fețe palide-verzui trăncănesc la pianele lor! Căci așa e la noi în Rusia: omul nu se dezică unei singure arte - vrea totul. De aceea nu-i deloc de mirare că acești domni amatori sînt și mari protectori ai literaturii ruse, mai ales a celei dramatice... Piese ca Jacopo Sannazzaro**** pentru ei s-au scris. Lupta, de mii de ori descrisă, pe care o duce talentul nerecunoscut cu oamenii, cu lumea întreagă, îi zguduie pînă în adîncul sufletului.
(...)>
SURSA
Ivan Turgheniev, Tatiana Borisovna și nepotul ei: Ivan Turgheniev, Povestirile unui vînător, trad. M. Sadoveanu, ed. Albatros, București, 1989, p. 218-219.
NOTE M.T. (Wikipedia)
* Rafaello Sanzio (1483 Urbino - 1520 Roma) = Pictor și arhitect important al Renașterii italiene.
** Antonio Allegri „Coreggio” (1489 Coreggio - 1534 Coreggio) = Pictor al Renașterii italiene, aparținând „școlii din Parma”.
*** Brenta = Râu de 174 km în Italia, izvorând din lacurile nordice Levico și Caldonazzo și se varsă în Marea Adriatică, la sude de laguna Veneției.
**** Jacopo Sannazzaro (1480 Napoli -1530 Napoli) = Poet umanist al Renașterii italiene, care a scris în și latină și în italiană.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)