Pacea este cel mai groaznic război; în timpul ei, trebuie să ai răbdarea de a aştepta să-ţi moară duşmanul. VICTOR MARTIN - ''Carte de citit la volan''
Faceți căutări pe acest blog
duminică, 5 mai 2019
Biserica ortodoxă din Densuș
(...)
61. În Transilvania, dînd urmare cererilor curiei papale*, șefii angevini** legiferează, în secolul al XIII lea, interdicția pentru comunitățile ortodoxe românești de a-și construi ctitorii din piatră, interdicție în vigoare, cu unele excepții, secole de-a rîndul. Numai în unele zone, în măsura participării la viața politică și militară a voievodatului Transilvaniei sau a regatului Ungariei, nobili mici români au avut posibilitatea înălțării unor lăcașuri de zid. În imagine, biserica ortodoxă de la Densuș*** - datată 1280, cu o încăpere centrală, pătrată și o absidă la est (altarul). Alte încăperi au fost adăugate în secolele XIV și XV. În exterior, de reținut, plastica zidurilor construite din materiale scoase, în mare parte, din ruinele romane, probabil de la Sarmizegetusa: lespezi mari (unele cu inscripții latine), altare votive, stîlpi, fragmente de coloane. De observat, la diverse nivele ale zidurilor, motivul în dinți de fierăstrău. (foto C. Săvulescu)
(...)
>
NOTE
* Curia Romana (latină) = „Curtea romană”. Aparatul administrativ al Sfântului Scaun de la Roma. (http://www.vatican.va/roman_curia/index.htm)
** Dinastia de Anjou a regatului Ungariei (1308-1395) = Dinastie de origine franceză, ramură a dinastiei angevine a regatului Neapolelui. (http://corbiialbi.ro/index.php/compas/41-angevinii-8211-forintul-clujul-i-declinul-statutului-rom-nilor-din-transilvania/)
*** Biserica ortodoxă din Densuș (județul Hunedoara) = http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/biserica-densus-un-unicat-al-patrimoniului-rom-nesc
sâmbătă, 14 iulie 2018
Miercurea Sibiului istorică (A. J. T. SIBIU 2007)
(...)
Podișul Secașelor este o zonă colinară în care satele săsești alternează cu cele românești. Cuprinde orașele Ocna Sibiului și Miercurea Sibiului și localitățile Șura Mică, Apoldu de Jos, Ludoș, Păuca, Loamneș. Pe E68 se ajunge la Miercurea Sibiului, care are o frumoasă biserică fortificată săsească, pe locul unei bazilici* romanice** din secolul XIII și o biserică ortodoxă ridicată în 1864, a cărei particularitate este altarul orientat spre sud.
>
Sursa
Asociația Județeană de Turism Sibiu, Sibiu - Comoara de la poalele Carpaților, Sibiu, 2007, p. 25.
Note M. T.
* bazilica = Tip de lăcaș de cult în Biserica Catolică. Provine din latinescul "basilica", clădire publică în Roma antică. (www.e-communio.ro - 14 noi. 2017 - Care e diferența între o bazilică și o catedrală?)
** ronanic = Stil arhitectonic din secolele XI-XII, în care s-au construit biserici, mănăstiri și castele în Europa catolică. (www.galeriadearta.com - Arhitectura romanică)
miercuri, 11 iulie 2018
Țara Oltului istorică (A. J. T. SIBIU 2007)
Denumită și Țara Făgărașului, zona se întinde de la sud-est de orașul Sibiu, de-a lungul cursului mijlociu al râului Olt, în județele Sibiu și Brașov. Regiunea este străjuită la sud de culmile Munților Făgărașului și se deschide la nord spre lunca Oltului, dincolo de care se zăresc colinele din Podișul Hârtibaciului. Partea aflată în județul Sibiu cuprinde orașul Avrig și localitățile Racovița, Cârța, Cârțișoara, Porumbacu de Jos, Arpașu de Jos.
Accesul se face din Sibiu pe E68 în direcția Făgăraș - Brașov trecând peste dealurile de la Hula Bradului și ajungând apoi în Avrig. Aici turistul poate vizita Palatul de Vară Bruckenthal*, un splendid edificiu baroc din secolul XVIII, cu trei corpuri așezate în formă de U. Corpurile laterale au doar parter, în vreme ce corpul central cu parter, etaj și mansardă are un aspect impunător. Grădina cu terase, fântâni și o oranjerie a fost amenajată după modelul baroc** al celei de la Schonbrunn***. Tot în Avrig se poate vizita și biserica ortodoxă din sec. XVIII, în cimitirul căreia se află mormântul cărturarului Gheorghe Lazăr****.
În apropiere de Porumbacu de Jos, la Sărata, se poate vizita biserica ortodoxă Nașterea Domnului din 1804, pictată de frații Grecu, ca și biserica Adormirea Maicii Domnului din Arpașu de Jos, ridicată în 1791. În stânga de pe E68, la Cârța, se află ruina abației cisterciene***** datând din 1202, un monument al goticului timpuriu******, în al cărui cor cu absidă funcționează o biserică evanghelică******. La Cârțișoara turistul poate vizita Muzeul Badea Cârțan, care adăpostește, într-o casă specifică zonei, o colecție de icoane pe sticlă, mobilier pictat și piese de port popular. Muzeul poartă numele unui țăran (Gheorghe Cârțan, 1849 - 1911) care a participat la lupta de emancipare politică a românilor din Transilvania, distribuind în case cărți aduse din România și care a mers pe jos până la Roma pentru a vedea Columna lui Traian, mărturie a originii latine a românilor.
>
Sursa
Asociația Județeană de Turism Sibiu, Sibiu - Comoara de la poalele Carpaților, Sibiu, 2007, p. 32.
Note M. T.
* Reședința de vară a fost construită în 1756 de gucernatorul austriac al Principatului Transilvaniei, Samuel von Bruckenthal. (www.palatulbruckenthalavrig.ro/resedinta-de-vara)
** baroc = Stil artistic apărut în secolul XVI în Italia sub influența Bisericii Catolice și răspândit în Europa în secolul XVII. (www.spațiulconstruit.ro)
*** Reședința dinastiei imperiale Habsburg din Viena a fost construită în 1642 și renovată în 1696 și 1743. Cu cele 1441 de camere, palatul e inclus pe lista UNESCO a Patrimoniului Mondial. (www.wien.info/ro)
**** Gheorghe Lazăr (1779 Avrig/Marele Principat al Transilvaniei - 1823 Avrig/Marele Principat al Transilvaniei) = Pedagog, teolog și inginer. Întemeietorul învățământului în limba română în Țara Românească în 1818. (https://gheorghe.manolea.ro - 5'iunie 2013)
***** Ordin călugăresc catolic întemeiat în 1098 în localitatea franceză Cîteaux, al cărei nume latin era Cistericum. (https://povestisasesti.com - 12 august 2014)
****** gotic = Stil arhitectonic european derivat în secolul al XII lea din stilul romanic și caracterizat prin arcul frânt în construcția catedralelor. (www.ziarulevenimentul.ro - 6 iulie 2016)
****** Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană (C. A.) a apărut în comunitatea sașilor în anii 1542-1550, ca urmare a propăvăduirii Reformei Luterane de către brașoveanul Johannes Honterus. (www.evang.ro - Scurt istoric)
miercuri, 28 martie 2018
Timișoara istorică (M. D. R. T. 2011)
Timișoara a fost, de asemenea, primul oraș care a introdus iluminatul stradal electric și tramvaiul, primul oraș cu străzi pavate și primul care a organizat o proiecție cinematografică.
Cetatea a fost construită în secolul XIII, când județul Timiș, a cărui reședință era Timișoara, a fost inclus în regatul maghiar*.
În timpul dominației otomane de 200 de ani** și apoi în timpul regimului austro-ungar de alte două secole***, Timișoara este unul din cele mai multiculturale orașe de pe teritoriul de azi al României, cu semnificative minoritâți de origine maghiară, germană și sârbă.
Piața Unirii. Cea mai veche piață a orașului, realizată în stil baroc, este înconjurată de o mulțime de construcții splendide și proporționate: catedrala romano-catolică Sf. Gheorghe, Palatul Baroc (găzduind azi Muzeul de Artă), Episcopia, Catedrala Ortodoxă Sârbă și Liceul Teoretic Nikolaus Lenau****. În centrul pieței se află o trinitate barocă sau o columnă placată. În fața farmaciei de lângă Palatul Baroc, printre pietrele de pavaj ale pieței, se mai poate vedea imprimat în piatră planul fostei cetăți Timișoara, ale cărei ziduri au fost demolate în secolul XIX. Catedrala Romano-Catolică, cea mai importantă lucrare de arhitectură barocă din Timișoara, a fost proiectată de faimosul arhitect austriac Fischer von Erlach și a început în 1736. Principalul altar pictat a fost realizat de un faimos artist, care a studiat la Academia de Belle Arts din Viena.
În catedrala catolică se slujește regulat Liturghia în maghiară, germană și română.
Una din cele mai vechi piețe ale orașului, Piața Libertății este locul în care se află vechea Primărie***** și monumentul Sf. Ioan de Nepomuk; ultimul a fost realizat în 1756 de doi sculptori vienezi pentru a comemora victimele epidemiei de ciumă din 1738-1739******. Personajul principal al monumentului este Sf. Ioan de Nepomuk din Praga*******, protectorul catolicilor din Banat, deasupra căruia este reprezentată Sf. Maria purtând pe cap o coroană în formă de stea.
Piața Victoriei, care a fost martora declanșării Revoluției din 1989, este centrul cultural al Timișoarei. Catedrala Mitropolitană, construită în stil bizantin moldovenesc, cu turlele acoperite cu țigle emailate, domină partea de sud a pieții. La capătul opus se poate vedea clădirea teatrului și operei, care a fost construită la sfârșitul secolului XIX de doi arhitecți vienezi******** și care găzduiește nu mai puțin de patru importante instituții culturale: Opera Română*********, Teatrul Național**********, Teatrul German*********** și Teatrul Maghiar************. (Clădirea care găzduiește patru instituții culturale diferite este unică în lume.) Un covor floral și o fântână cu pești decorează partea centrală a pieței. Zona pietonală găzduiește târguri de iarnă sau de 1 martie, concerte și alte evenimente culturale. Castelul Huniade*************, cea mai veche clădire din Timișoara, care este sediul Muzeului Banatului, și Canalul Bega************** sunt situate în apropierea Pieței Victoria.
Unul din simbolurile orașului, Catedrala Mitropolitană*************** a fost construită între 1936 și 1946. Arhitectura sa combină stilul bizantin cu elemente vechi moldovenești. Catedrala este înaltă de 83 de metri și are 11 turle acoperite cu țigle emailate colorat, desenate cu motive decorative românești tradiționale; podeaua este acoperită cu mozaic imitând stilul covoarelor bănățene. Cele șapte clopote, care cântăresc împreună opt tone, fiecare corespunzând unui ton muzical, au fost turnate dintr-un material special, adus din Borneo**************** și Sumatra***************** și acordate de un compozitor român.
Catedrala Mitropolitană din Timișoara este cea mai mare clădire religioasă a orașului.
Lăcașul de cult evreiesc este situat în Cetate, cartier al Timișoarei, și a fost construit între 1863 și 1865, pe baza unui proiect al unui arhitect vienez******************. Sinagoga, care are o capacitate de aproximativ 3000 de persoane, a fost construită într-o manieră eclectică, cu elemente ale stilului maur*******************, reminiscență a vechii comunități de evrei spanioli din Timișoara. A fost folosită aproape 100 de ani de comunitatea evreiască, dar s-a deteriorat la sfârșitul perioadei comuniste și a fost închisă când mulți dintre evreii încă rămași în oraș după al doilea război mondial au emigrat în Israel. Sinagoga a fost renovată între 2000 și 2005 și a fost redeschisă după 20 ani cu un concert festiv.
Sursa
Ministry of Regional Development and Tourism, A City Journey, Bucharest, 2011, pp. 18-19 (Timișoara - Banat's capital).
Note M. T.
* Construcția cetății de piatră a fost realizată în 1307-1315 de regele maghiar Carol Robert d Anjou, pe locul unor fortificații mai vechi. (www.pressalert.ro - 05.01.2014) (www.timisoara-info.ro - Cartierul Cetate)
** Cetatea a fost cucerită de otomani în 1552, în timpul domniei lui Soliman Magnificul.
*** Cetatea a fost cucerită în 1716 de armata Habsburgilor austrieci comandată de mareșalul prinț Eugeniu de Savoia.
**** Clădirea a fost construită în 1878-1879, pentru a găzdui Șscoala superioară regală maghiară de stat, înființată în 1870. În 1919-1841 a fost transformată în liceu german. În 1941 a funcționat un luceu german de fete, numit din 1942 "Nikolaus Lenau" (poet austriac din secolul XIX). Liceul german a fost reînființat în 1948 și a revenit în clădire în 1955. (www.nlenau.ro)
***** "Primăria nouă" a fost construită în 1731-1734 la cererea coloniștilor germani, după cucerirea habsburgică din 1716. Renovată în 1782, 1849 și 1935. În 1949 instituția și-a mutat sediul, clădirea fiind azi monument istoric. (www.timisoara-info.ro)
****** Ciuma a ucis 1000 din cei 6000 de locuitori ai orașului. Wasserberger și Blim au sculptat monumentul la comanda primăriei în 1753-1756, înlocuindu-se un monument mai vechi din gresie. (www.timisoara-info.ro - Monumentul Sf. Maria și a Sf. Ioan Nepomuk)
******* Jan Nepomucky (c. 1345-1393) = Preot catolic din localitatea Nepomuk din Cehia, ucis din ordinul regelui infidel pentru că a refuzat să divulge taina spovedaniei reginei. Canonizat în 1729. (www.sfinticatolici.ro/ioan-nepomuk)
******** Palatul Culturii a fost construit în 1871-1875 de renumiții arhitecți Helmer și Fellner și reconstruit în urma unui incendiu. (www.ort.ro - Despre noi - Istoric)
********* Opera Română din Timișoara a fost înființată prin decretul regelui Mihai din 30 martie 1946. În 1940-1945, a funcționat la Timișoara Opera Română din Cluj, aflată în refugiu.(www.ort.ro - Despre noi - Istoric)
********** La 18 octombrie 1945, Ministerul Artelor aproba înființarea Teatrului Muncitoresc. al Poporului din Timișoara, din 1995 Teatrul Național "Mihai Eminescu". (www.cimec.ro/SCRIPTS/TeatreNou/istoric_teatru)
*********** În 1875-1899, în Palatul Culturii a funcționat Teatrul "Franz Josef". La 1 ianuarie 1953 a fost înființată Secția germană a Teatrului de Stat Timișoara, transformată în Teatrul German de Stat prin Hotărârea Consiliului de Miniștri din 31.07.1956. (www.teatrulgerman.ro - Teatrul - Despre noi)
************ Printr-un decret din 1953 a fost înființată Secția maghiară a Teatrului de Stat Timișoara, transformată în 1957 în Teatrul Maghiar de Stat, care a primit numele dramaturgului Csiky Gergely în 1990. (www.tm-t.ro - Teatrul - Despre teatru)
************* Castelul Huniade a fost construit în 1307-1315 de către Carol Robert de Anjou, regele Ungariei, care l-a folosit ca reședință până în 1323. A fost reconstruit după cutremurul din 1443 de către Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei. A fost reconstruit aproape total după asediul din 1848-1849. (https://uvt.ro/castelul_Huniade)
************* Muzeul Banatului a fost înființat în 1872 și a fost mutat în Castelul Huniade în 1948. (https://mnab.ro/istoricul-muzeului)
************** Canalul Bega, lung de 114 km, leagă orașul românesc Timișoara de orașul sârbesc Titel. Construcția sa a început și vârful volumului transportat a fost atins în 1931, după care circulația a încetat în 1958. (www.cjtimis.ro/ro/content/canalul-Bega)
*************** Catedrala Mitropoliei Banatului are hramul Sfinților Trei Ierarhi și a fost proiectată de arh. I. Troianescu. Clopotele au fost acordate de compozitorul Sabin Drăgoi. (www.crestinortodox.ro - Catedrala Mitropolitană a Timișoarei)
**************** Borneo = A treia insulă de pe glob după Groenlanda și Noua Guinee. Împărțită între Indonezia (70%; Kalimantan), Malaezia (29%) și Brunei (1%). (ro.wikipedia.org)
***************** Sumatra = A șasea insulă de pe glob: 437000 kmp. Situată în vestul arhipeleagului Indoneziei cu 50 milioane de locuitori în 2010. (ro.wikipedia.org)
****************** Sinagoga din Cetate a fost proiectă de arhitectul vienez Ignatz Schumann ș la inaugurare a participat împăratul Franz Iosef. www.intercultural.ro/turismintercultural/Sinagoga-Cetate.html)
******************* stilul maur = Stil arhitectonic dezvoltat în Peninsula Iberică cucerită de arabii musulmani în sec. VIII-XV. Principalele centre au fost orașele Cordoba (capitala califatului local din secolul X), Granada și Sevilla. A influențat și variantele locale ale stilurilor creștine din secolele XI-XVI: romanic, gotic și renascentist. (www.galeriadearta.ro/articole/arta-maura-in-Spania-710.htm)
luni, 20 martie 2017
Poporul camceadal din peninsula Kamceatka din Rusia în 1863 (VERNE 1901)
(...)
Populația prezenta un tip foarte deosebit de cel al indienilor care locuiesc în Alaska și în Columbia engleză*. Acești indigeni au umeri largi, ochi proeminenți, maxilare puternice, buze groase, părul negru, sînt oameni robuști, dar de o urîțenie caracteristică. Și cît de înțeleaptă s-a arătat natura cînd le-a dat un nas cît mai mic posibil, într-o regiune unde resturile de pești, lăsate în aer liber, afectează atît de dezagreabil nervul olfactiv!
Bărbații au tenul brun-gălbui, iar femeile alb, după cît se poate judeca. Aceste cochete își acoperă fața cu o bășică de bou fixată cu lipici și se fardează cu roșu de iarnă de mare, amestecat cu grăsime de pește.
Îmbrăcămintea se comune din piei vopsite în galben cu scoarță de salcie, cămăși din pînză de Rusia sau de Buhara**, pantaloni pe care-i poartă ambele sexe. Pe scurt, sub acest raport, camceadalii*** ar putea fi ușor confundați cu locuitorii Asiei septentrionale.
În plus, obiceiurile locului, felul de viață sînt aceleași ca și în Siberia de sub puternica administrație moscovită, și populația e de religie ortodoxă.
E cazul să adăugăm că, grație salubrității climatului, camceadalii se bucură de o sănătate excelentă și bolile sînt rare în ținut.
„Medicii n-ar face avere aici!”, își spuse, probabil, doctorul Filhiol, văzînd acești oameni dotați cu o remarcabil vigoare, cu o suplețe puțin obișnuită, datorită practicării constante a exercițiilor fizice, și care nu albesc niciodată înainte de șaizeci de ani.
De altfel, populația Petropavlovskului**** se arăta binevoitoare, ospitalieră, și, dacă există un defect care să li se reproșeze, e acela că nu iubesc decît plăcerea.
În definitiv, de ce să te constrîngi la muncă dacă te poți hrăni fără mare osteneală? Peștele, mai ales somonul, fără mai vorbi de delfini, abundă pe acest litoral și chiar cîinii se hrănesc aproape exclusiv cu pești. Acești cîini, slabi și robuști, sînt înhămați la sănii. Un instinct foarte sigur le permite să se orienteze în vîrtejul atît de frecventelor furtuni de zăpadă. (...)
Capitala Kamceatkăi nu număra atunci mai mult de 1100 locuitori. Sub Nicolae I*****, ea a fost înconjurată de fortificații pe care, în timpul războiului din 1855******, flotele unite anglo-franceze le-au distrus în parte. Aceste fortificații vor fi ridicate din nou, fără îndoială, căci Petropavlovskul e un punct strategic de mare importanță, și e nevoie ca superbul Golf Avach să fie apărat împotriva oricărui atac.
(...)
>
SURSA
Jules Verne, Șarpele de mare*******, trad. I. Hobana, ed. Tineretului, București, 1969, pp. 125-126.
NOTE M. T.
* Columbia engleză / British Columbia = Colonia Columbia Britanică (1858-1871), situată pe litoralul Oceanului Pacific, a devenit în 1871 a cincea provincie a dominionului britanic Canada. (https://apps.gov.bc.ca/pub/bcgnws/names/39106.html)
** Buhara = Oraș din Uzbekistan, situat pe Drumul Mătăsii. Cu o vechime de peste 2000 de ani, a fost capitala unui emirat ocupat de Rusia în 1866. (http://www.cotidianul.ro/in-uzbekistan-pe-urmele-lui-marco-polo-175741/)
*** Camceadal = Denumire generică dată de coloniștii ruși diverselor etnii indigene din peninsula Kamceatka. (https://www.britannica.com/topic/Itelmen)
**** Petropavlovsk = Oraș din peninsula siberiană Kamceatka, fondat în 1740 de exploratorul danez Vitus Bering. Aflat în serviciul Rusiei, el a numit orașul după numele corăbiilor sale: „Sfântul Petru” și „Sfântul Pavel”. (http://russiatrek.org/petropavlovsk-kamchatsky-city)
***** Nikolai Pavlovici Romanov (1796-1855) = Fiul al țarului Pavel (1796-1801) și frate al țarului Alexandru I (1801-1825). Țar ca Nicolae I (1825-1855). (http://istorie-si-destin.blogspot.ro/2012/02/moartea-tarului-nicolae-i-al-rusiei.html)
****** În Războiul Crimeii (1853-1856) Rusia a fost înfrântă de alianța formată din Marea Britanie, Franța, regatul Piemontului (Torino) și Imperiul Otoman. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ciocnirea-imperiilor-r-zboiul-crimeii-1853-1856-n-fotografii)
******* Șarpele de mare - Jules Verne, „Devoratorul de SF”, 5 martie 2013 (http://fansfro.blogspot.ro/2013/03/sarpele-de-mare-jules-verne.html).
luni, 26 octombrie 2015
sâmbătă, 16 august 2014
UMOR Profesoara atee şi părinţii idioţi
- Pentru că nu sunt atee, răspunde Ana.
Profesoara o întrebă din nou
- Dar tu ce eşti?
- Sunt creştin-ortodoxă.
Puţin deranjată profesoara o întrebă pe fetita, de ce este creştin-ortodoxă.
- Ei bine, am fost crescută să-I cunosc şi să-I iubesc pe Dumnezeu şi pe Domnul Iisus Hristos. Bunicii au fost creştin-ortodocşi, mama este creştin-ortodoxă, la fel şi tata, aşa sunt şi eu. Profesoara enervată:
- Ăsta nu este un motiv, spuse ea în gura mare! Ce-ar fi dacă maică-ta ar fi o idioată şi taică-tău la fel? Ce ai fi tu atunci ? Ai fi la fel ca ei?
Fetiţa tăcu puţin şi… zâmbind îi zise:
- Atunci… aş fi atee!
''Cuget Liber'', Fun, 27 aprilie 2013
marți, 2 iunie 2009
Ortodoxia în Basarabia (cronologie XIV-2009)
mijl. sec. XIV – Întemeierea Țării Moldovei, cuprinzând teritoriul dintre Carpați Orientali, Delta Dunării, Marea Neagră și Nistru.
1813 – Biserica Ortodoxă Rusă hotărăște înființarea Eparhiei Chișinăului și Hotinului, cuprinzând 712 biserici în Basarabia și 100 de biserici în Transnistria. Ucazul de aprobare din 21 august al țarului Alexandru I prevedea păstrarea „obiceiurilor locale”.
1856 martie 18/30 – Învinsă în Războiul Crimeii împotriva Marii Britanii, Franței și Imperiului Otoman, Rusia a retrocedat Moldovei, prin tratatul de pace de la Paris, sudul Basarabiei: județele Cahul, Bolgrad și Ismail.
1992 septembrie 1 – Scrisoarea PFP Teoctist către SSPMIR Alexei II prin care se solicită încetarea persecuției împotriva Episcopului Petru de Bălți și a unor preoți români din Basarabia.
1992 decembrie 19 – Actul Patriarhal și Sinodal al Patriarhiei Române privind recunoașterea reactivării Mitropoliei Basarabiei, autonomă și de stil vechi, cu reședința la Chișinău. Sfântul Sinod ia act, cu binecuvântare, de reactivare și recunoaște această mitropolie ca parte integrantă din trupul Bisericii Ortodoxe Române. Până la alegerea titularului, PS Episcopul Petru Păduraru de Bălți este recunoscut ca locțiitor de mitropolit.
PATRIARHIA ROMÂNĂ, Adevărul despre Mitropolia Basarabiei, Ed. Inst. Biblic și de Misiune Ortodoxă al BOR, București, 1993, p. 5-10 (Date cronologice)
NICOLAE FUȘTEI/Institutul de Istorie al Academiei de Științe din Republica Moldova, Istoria înființării Mitropoliei Chișinăului și a Moldovei (actualmente Biserica Ortodoxă din Republica Moldova), „Biserica Ortodoxă din Moldova. Mitropolia Chișinăului și Moldovei”/http://mitropolia.md/istoric-bom/
prof. GHEORGHE BADEA (Iași), Scurt istoric, „Mitropolia Basarabiei și Exarhatul Plaiurilor” / http://mitropoliabasarabiei.md/scurt-istoric-de-profesorul-gheorghe-badea-ia%C8%99i
sâmbătă, 1 decembrie 2007
Principesa Ileana a României (1909-1991) („TOMIS” 2007)
De mare au fost îndrăgostite și principesele Casei Regale, dar nici una atât de puternic ca A. S. R. Ileana. Ea s-a născut la Palatul Cotroceni în 1909, fiind al cincilea copil al Reginei Maria. De mică s-a simțit atrasă de mare, ea scriind în 1928: „Constanța evocă pentru mine multe amintiri... aceste amintiri îmi sunt cele mai dragi și despre ele țin să vorbesc. Mi-aduc aminte cum în clipa când ne deșteptam fugeam la fereastră, să privim jos... portul cu vapoarele străine sau cunoscute, ... iar pe valurile venite din larg, ce păreau că mă cheamă în veșnica lor neliniște, ușor legănată, geamandura mugind.” Ileana descrie chiar primele lecții pe care le luase în copilărie de la mateloți încercați: „eu eram cea mai curioasă, încât cuvintele: babord, tribord, pupa, prora ș. a. ajunseseră să nu-mi fie străine. Îmi plăcea să privesc în sus la catargele cu velele strânse, cu parâmele ce făceau pe cer un motiv minunat și care îmi păreau atât de sus!” Și câteva rânduri mai jos spune Principesa: „Din clipa aceea nu m-am mai putut sătura de valuri și Mare!” Astfel, la 19 ani, Ileana și-a susținut examenul pentru obținerea brevetului de ofițer de bord clasa I (secund).
Trei ani mai târziu, în 1931, principesa Ileana s-a căsătorit, la Sinaia, cu Principele Anton de Habsburg, Prinț al Toscanei, cu care a avut 6 copii. După ce a fost Arhiducesă de Habsburg, s-a căsătorit a doua oară cu dr. Ștefan Isărescu. În 1967, odată cu inaugurarea mănăstirii ortodoxe cu hramul Schimbarea la Față, din Ellwood City, Pennsylvania, Statele Unite (a cărei construcție o inițiase în 1960) și-a luat numele ecleziastic Maica Alexandra, devenind stareța mănăstiri. Principesa Ileana a murit în 1991, după ce a vizitat România proaspăt eliberată de comunism.
luni, 14 august 2000
„Nici după șapte ore, delegații Comunității Rușilor Lipoveni nu reușiseră să-și aleagă președintele și deputatul” (2000)
Irinel Călin, În cadrul celei de a cincea Conferințe Naționale, desfășurată la Jurilovca, nici după șapte ore, delegații Comunității Rușilor Lipoveni nu reușiseră să-și aleagă președintele și deputatul, 14 august 2000
Sâmbătă și duminică, în premieră, comuna Jurilovca a găzduit la Căminul Cultural, cea de a cincea Conferință Național a Comunității Rușilor Lipoveni din România. Ținută din doi în doi ani, conferința desfășurată anul acesta a avut un dublu rol, pe lângă alegerea noilor organe de conducere fiind ales și candidatul pentru funcția de deputat din partea CRLR în viitorul Parlament.
Sâmbătă dimineața, înaintea deschiderii lucrărilor conferinței, delegații celor 40 de filiale din țară și reprezentanții aleși în urmă cu doi ani ai CRLR au asistat la un spectacol artistic pus în scenă de Ecaterina Ivan intitulat „Visuri trandafirii”.
După alegerea prezidiului, validarea delegaților și a organelor de lucru, președintele în exercițiu al CRLR, doamna Ecaterina Evdochim a prezentat darea de seamă asupra activității Consiliului Național pentru august 1998 - august 200, în care au fost punctate împlinirile și neîmplinirile Comunității. Problemele cu care se confruntă minoritatea au fost punctate și, dintre acestea, cele ale învățământului modern, ale religiei ortodoxe de rit vechi, precum și ale șomajului excesiv în localitățile cu populație compactă de ruși lipoveni au avut rezonanța scontată în rândurile participanților. Cât privește primul aspect, există un proiect privind înființarea unei secții pentru rușii lipoveni în cadrul unei universități (Universitatea Multiculturală), în vederea pregătirii de cadre care să apere interesele minorității (profesori, juriști, sociologi etc). După ce au fost prezentate raportul de activitate al deputatului ales, Sevastian Fenoghen, și raportul Comisiei de Cenzori, s-a căzut de acord ca amendamentele aduse statutului să fie dezbătute a doua zi, pentru că era programată o excursie la Portița la care toți participanții erau doritori să ajungă.
În a doua zi a Conferinței, au fost aduse amendamente statutului, cele mai importante fiind acordarea dreptului de vot pentru reprezentanții Consiliului Național, ai Biroului Executiv și membrii fondatori, precum și includerea în C. N., pe lângă cei 21 de membri aleși, a președintelui, vicepreședinților și secretarului Comunității. O propunere de modificare a statutului ce desfășurarea Conferinței Naționale din 4 în 4 ani a fost respinsă, iar propunerea ce privea apartenența politică a organelor de conducere a rămas să facă obiectul unor discuții ulterioare în cadrul Consiliului, care va stabili incompatibilității membrilor minorității, membri în alte partide.
Abia în jurul prânzului, când programul prevedea închiderea lucrărilor, CN a fost dizolvat și s-au făcut propunerile pentru alegerea președintelui CRLR și pentru alegerea candidatului care să reprezinte interesele minorității în Camera Deputaților în mandatul 2000-2004.
Pentru președinte au candidat E. Evdochim, Andrei Mișumov, Petre Mocenco, Ilie Danilov și Xenia Crasovschi, iar pentru deputat Vasile Ivan, Miron Ignat, Lucian Teodorov, Eugenia Mihart și Ana Tomescu.
Procedura de vot fiind îngreunată de numărul mare de candidați, abia în jurul orei 20 a fost anunțat rezultatul primului tur de scrutin. Astfel, pentru turul doi de scrutin au rămas în cursă, pentru președinte E. Evdochim din București cu 53 de voturi și A. Mișumov cu 27 de voturi, iar pentru deputat V. Ivan din București cu 59 de voturi și M. Ignat din Tulcea cu 44 de voturi, cu drept de vot fiind 137 de delegați. Vom reveni în ziarul de mâine cu rezultatul final al alegerilor.
vineri, 4 decembrie 1998
„Cea mai mare faptă din toată viața neamului nostru” (AGRIGOROAIEI 1998)
Ion Agrigoroaiei, Cea mai mare faptă don toată viața neamului nostru, ?, 1998
(...)
Gravitând spre forța morală irezistibilă a Regatului, frații basarabeni și bucovineni, într-o admirabilă unitate de simțire, au cerut ocrotirea puternică și caldă a României libere și au înfăptuit actul măreț al reîntregirii Moldovei. (O primă Adunare reprezentativă a populației Bucovinei votase, la 14/27 octombrie, o rezoluție prin care se hotăra „unirea cu celelalte țări românești, într-un stat național independent”. Congresul General al Bucovinei va vota, la 15/28 noiembrie, Declarația de Unire, de „unire necondiționată și pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru cu Regatul României” - n. n. I. A.). Astăzi, Transilvania cheamă brațul nostru vânjos pentru sprijin și unire. La momente mari, nici țara, nici poporul nu au rămas mai prejos. Provinciile românești se ridică cu fruntea către cer pentru întinderea patriei în granițele ei firești, etnice și pentru mântuirea neamului. Sublim este rolul de azi al vitezei armate române și uriaș înțeles are ultimul sacrificiu al poporului. Harta României Mari, pe care o scriem astăzi cu baionetele împăciuitoare, va fi icoana de totdeauna a neamului pe care o vor săruta pururi cu lacrimi de bucurie bătrânii și copiii”.
„Adunarea Națională din Alba Iulia” („Evenimentul”, 21 noiembrie 1918)
Pentru duminică, 18 noiembrie, orele 10 dimineața, a fost sortită Adunarea Națională a națiunii române din Ungaria și Transilvania la Alba Iulia, cetatea istorică a neamului nostru. (...) A fost de față poporul românesc în număr uimitor de mare, arătând prin aceasta că toate păturile sociale ale națiunii noastre au participat la această zi mare, istorică adunare, unde s-a hotărât precum trebuia soarta neamului nostru pe vecie. S-au făcut rugăciuni în cele două biserici din Alba Iulia, una ortodox răsăriteană și cea greco-catolică. Alba-Iulia rămâne de-a pururi cetatea celei mai mari înfăptuiri istorice românești până în zilele noastre, Alba Iulia care mai e și leagănul de cultură națională, cu mulți cărturari și cu martiri ai cauzei românești, la Alba Iulia se va încorona și primul Împărat Român și poate viitoarea capitală a țării noastre mari”. (La 15-17 octombrie 1922, vor avea loc, la Alba Iulia, festivitățile încoronării regelui Ferdinand și reginei Maria ca suveran ai României întregite. Imediat după Marea Unire, s-a discutat posibilitatea mutării capitalei la Brașov sau în apropiere de acest oraș, într-o capitală de construit sau la Alba Iulia; problema a rămas însă, din păcate, la acest stadiu.)
„Un act de mare însemnătate” („Opinia”, 28 noiembrie 1918)
Actul istoric de la Alba Iulia depășește, în importanță, tot ce voința românească a cunoscut în cursul răstimpurilor. Unirea mult visată, odinioară abia sperată, constituie astăzi un fapt împlinit. (...) Ferice de generația căreia i-a fost dat să trăiască acest ceas, fericiți cei care au fost contemporani mărețului eveniment.
Unirea era apreciată de către N. Iorga în ziarul său „Neamul Românesc” (25 noiembrie 1918) drept „cea mai mare faptă din toată viața neamului nostru. Pentru unii e un vis nebun care se îndeplinește. Pentru noi e o necesitate istorică ajunsă la recunoaștere și o suferință mângâiată, o muncă ce-și găsește răsplata. Și astfel, avem dreptul de a crede acest fapt definitiv și etern”.
Statul național unitar întregit s-a menținut 22 de ani; el a fost refăcut în parte după cel de-al doilea război mondial, anulându-se numai Dictatul de la Viena, nu și protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, concretizat, pentru noi, în notele ultimative sovietice, răpirea Basarabiei și nordului Bucovinei. La împlinirea a 80 de ani de la marele eveniment, considerăm că avem în continuare „dreptul de a crede acest fapt definitiv și etern”.
miercuri, 3 februarie 1971
Românii din Imperiul Habsburgic în perioada 1848-1867 (IORGA 1915)
Nicolae Iorga, Istoria Romînilor din Ardeal și Ungaria, II. De la mișcarea lui Horea pînă astăzi, Lecții ținute la Universitatea București, Casa Școalelor, 1915.
XV. „Noua eră” austriacă pînă la dualism și romînii
Dar ce legătură putea fi între dînșii? Șaguna avea ca preocupație principală separarea bisericii romînești din Ardeal și din părțile vecine de Biserica sârbească; toate silințile lui erau consacrate numai manifestării acestui punct de vedere: grăbirea momentului cînd era să aibă Biserica lui deosebită, Mitropolia lui, alte lucruri interesîndu-l numai secundar. Mocioni avea cultura unui aristocrat maghiar de supt regimul absolutist austriac, iar baronul Petrino pe a unui nobil german de treapta a doua sau a treia tot în acel vechi regim austriac: nici unul, nici altul, apoi, nu erau pregătiți deloc pentru ce aveau să vorbească unii cu alții.
E penibilă pentru noi rătăcirea prin protocoalele dezbaterilor (1). Caracterul lor e haotic și rezultatul ultim atît de puțin important! Oameni aceștia nici nu veniseră cu părerile lor în cea mai mare parte, ci amintirea petițiilor care li se adresaseră, și fiecare se simțea dator să comunice, în formă de interpelare, de întrebare, sau în altă formă, dorința cercului în care își făcuse viața. La observațiile care li se făceau , răspîndeau uneori, ca, de pildă, Mocioni: Am primit un memoriu în sensul acesta și eram angajat să-l prezint. Și se întîmpla că memoriile acestea nu veneau măcar din Ținuturile pe care ei le reprezintau, cu care aveau contact, ci dintr-un alt Ținut. Ba, într-una din zile, a fost un conflict așa de acru, încît a trebuit să intervie președintele ca să oprească personalitățile și să provoace la urmă declarația lui Mocioni că a primit o petiție din Bucovina și de aceea s-a amestecat în afacerile bucovinene - lucru de care se supărase baronul Petrino. Ședință foarte interesantă, desigur,pentru noi, dar regretabilă.
1. Vezi Păcățianu, loc. cit., II, 100 de pagini.
Afară de declarații, ca aceea a lui Șaguna că limba românească își are drepturile ei în viața publică (1), de intervenția lui pentru secția ortodoxă la Ministerul de Culte și pentru ajutoarele date școalelor și bisericilor (2) erau totuși chestiuni care se impuneau la toți. Era, întîi, chestiunea organizării bisericești, și Șaguna cerea, ajutat și de reprezintantul Banatului și al Bucovinei, dar combătut de Patriarh, „o adunare obștească bisericească, cu reprezintare proporțională” ori măcar o conferință de fruntași, dacă era cu putință.
Sunt sate care au două biserici: una unită, alta neunită; sunt sate care ar putea să aibă două școli - o dată ce școlile sunt confesionale - una în legătură cu o Biserică, alta în legătură cu cealaltă, și statul trebuie să fie interesat ca relații bune să domnească între o clopotniță și cealaltă, între școala dependinte de una și școala dependinte de a doua. Nimeni nu s-a gîndit la așa ceva. Fiecare privea confesiunea cealaltă ca dușmană, străină. Un cuvînt n-a spus Șaguna, cît a stat la Viena, despre interesele Bisericii unite, care-l jignise de curînd așa de mult. O dată a vorbit de școala din Abrud, fiindcă i se ceruse. Tot mai mult se întîlnește cuvîntul de „coreligionari” cînd am aștepta cuvîntul de „conaționali”.
Dacă în momentul acesta se ivește, aiurea, în celălalt colț al Monarhiei, la Nord-Est, o problemă națională românească de foarte mare importanță, ea este lăsată în seama lui Petrino, ca fiind bucovinean.
Era vorba dacă Bucovina trebuie să se unească cu Ardealul sau cu Galiția. Ai noștri, natural, aveau tot interesul să se unească cu Ardealul. Guvernul însă înțelegea, avea chiar anumite interese, să fie contrariul.
În adevăr, polonii nu se răsculaseră la 1848, ei puteau fi întrebuințați în contra Rusiei, puteau chiar să constituie un element continuu de agitație între ai lor de supt cîrma Țarului, și, prin urmare, din acest punct de vedere guvernul imperial vroia să împuternicească pe polonii din Austria, fără să prevadă conștiința ruteană de mai tîrziu, și mai ales forma contrară intereselor polone în care era să se manifeste această conștiință ruteană. Deci, să se adaoge Bucovina la Galiția!
E drept că s-a luptat Petrino: a ținut un discurs, foarte frumos și bine întemeiat, în care arăta că romînii nu vor primi niciodată așa ceva, că măsura este în contra dreptului lor istoric, că în momentul de față li s-ar face o și mai mare nedreptate decît în alt moment, că nu de aceea, la 1848, romînii au fost atît de credincioși.
(...)
(...) Se temea să nu se înlăture diploma, „biletul de mînă” al Împăratului, căci, prin „conferința regnicolară”, ardeleană, convocată în aceeași zi, „pregătindu-se toate” de către noul cancelariu maghiar al țării, baronul Kemeny, „pentru organizarea guvernului, a municipiilor și a judecătorilor, ținînd seamă de toate naționalitățile și limbile din țară” (1) se prevedea ștergerea autonomiei Transilvaniei, unirea ei cu Ungaria. O deputăție la Viena, și fără zăbavă, ca să reînnoiască cererea celor zece puncte, i se părea lui Șaguna și celor cu care se consultase, „inteligenței noastre de aici”, un mijloc de a influența hotărîrile apropiate ale Curții, și pentru aceasta el își alesese pe protopopul Popazu, pe doi neguțători din Brașov și pe rășinăreanul Ioan Brote; trebuia să se adauge Șuluț ori măcar episcopul Gherlei, Ioan Alexe, autorul cunoscutei Gramatici românești. Propunerea fu primită, și Șuluț, care iscăli, la 7 novembre, petiția comună pentru numirea unui cancelariu romîn și larga participare la conferința apropiată (2), conduse, deși „cu sufletul în buze”, deputăția, care sosi în decembre la Viena. Împăratul primi din mîna lui și a lui Popazu o cerere, compusă de Babeș, în chestia cancelariului romîn, a celor trei limbi oficiale și a congresului, Rechberg, părea favorabil.
1.Ioan Pușcariu, loc. cit., p. 51
2 .Ibid., p. 52
După cererea deputăției, Alba Iulia fu aleasă ca loc de adunare a conferinței ardelene.
Mai puțin mulțumit se arătă Șaguna: neprimirea întregii deputății i se părea o dezaprobare și o jignire. „Îmi venea de tot o asemenea cu împrejurările anului 1848, cînd încă ni se ziceau vorbe frumoase. Dar ce folos! Ele au rămas vorbe, și nici după doisprezece ani nu s-au trup. Oare să mai așteptăm alți doisprezece ani? Vrăjmașii s-au folosit cu opozițiile lor de doisprezece ani, însă noi puteam să prevedem că după doisprezece ani mai adînc vom zăcea în groapa goanelor?” Se temea și de alegerea pentru o conferință de către cancelariu a niscaiva „renegați romîni” și semnala numirea maghiarului conte Miko ca șef al guvernului ardelean. Pe Șuluț îl invita a cere o audiență privată pentru a prezinta un nou și scurt memoriu de plîngeri accentuate (1).
Lucrurile nu se opriră însă aici. Căpătîndu-se formala învoire „congres național romîn”, el se ținu, și anume la Sibiu, timp de trei zile, în ianuar 1861 (1-4). Cei doi șefi bisericești chemaseră nu mai puțin de „160 de bărbați de încredere”. Se aduseseră plîngeri împotriva lui Kemeny, care a numit prea puțin romîni în noua sa cancelarie, care a dat ungurilor de trei ori mai multe locuri decît romînilor, socotind de o parte pe secui, de o parte pe orășeni și de o parte pe cei de la țară - tot cîte opt - și se ceru încă o dată „inarticularea” nației romînești, suprimarea legilor ce o lovesc și ținerea în seamă a drepturilor ei la redactarea noii legi electorale, coborîndu-se censul fixat în 1848 la 5 florini dare pe an. Pentru apărarea drepturilor naționale se alese o „comisiune permanentă de patru”, supt conducerea arhiereilor, pînă cînd națiunea romînă își va cîștiga dreptul său de națiune politică (2)
1.Ilarion Pușcariu, Documente pentru limbă..., I, p. 347; Bariț, Protocolul ședințelor conferinței naționale romînești, Brașov, 1860.
2. Ilarion Pușcariu, Documente pentru limbă..., I, p. 356-7.
În materie confesională se condamna orice iritare a deosebirilor: „afurisit va fi acel romîn care va mai încerca o stricare a legăturii frățești”. Se cerea și întemeierea unei Asociații culturale. Deocamdată Andrei Mocioni demisiona din dieta Ungariei. Șuluț dorea „un congres general al tuturor romînilor din Ungaria, Banat și Ardeal”, ca să prezinte cereri comune (1), temîndu-se ca dieta Ungariei să nu silească pe Împărat a primi „unirea”. Deși ales de lugojeni, Șaguna refuză să ia parte la dieta ungară (mai) (2).
La conferința deschisă în ziua de 11 februar fiecare nație venea cu hotărîrea, ireductibilă, care-și avea rădăcinile în tot trecutul lor. Romînii erau numai șapte, al optulea avînd părerile de „unire” ale maghiarilor și fiind, deci, oprit, de Șuluț, episcopul său, să se prezinte, deși era preot în Alba Iulia chiar. Discursul lui Șuluț, tipărit apoi și în broșură, fu impresionant. Cancelariul trecu la protocol aceste opiniuni disparate - singurul folos al adunării (3). La 26 februar, se cerea alegerea de deputați - unul la 30.000 - pentru Parlamentul Imperiului, și se făcu în grabă organizarea, pe baza stărilor din 1848, defavorabile romînilor, a „municipiilor” chemate a face alegerea în cadrele lor. Censul fuse scăzut doar cu cîțiva crăițari.
O dietă ardeleană prepatorie se convocase în ziua de 4 novembre. Ea trebuia să constituie guvernul, să revizuiască legile, națiunea romînă avea să fie „inarticulată”.
1.Ibid., p.357.
2.Ibid., p. 360-1
3. Ioan Pușcariu, loc. cit., p. 51-5