Biserica ortodoxă din Densuș

<
(...)
61. În Transilvania, dînd urmare cererilor curiei papale*, șefii angevini** legiferează, în secolul al XIII lea, interdicția pentru comunitățile ortodoxe românești de a-și construi ctitorii din piatră, interdicție în vigoare, cu unele excepții, secole de-a rîndul. Numai în unele zone, în măsura participării la viața politică și militară a voievodatului Transilvaniei sau a regatului Ungariei, nobili mici români au avut posibilitatea înălțării unor lăcașuri de zid. În imagine, biserica ortodoxă de la Densuș*** - datată 1280, cu o încăpere centrală, pătrată și o absidă la est (altarul). Alte încăperi au fost adăugate în secolele XIV și XV. În exterior, de reținut, plastica zidurilor construite din materiale scoase, în mare parte, din ruinele romane, probabil de la Sarmizegetusa: lespezi mari (unele cu inscripții latine), altare votive, stîlpi, fragmente de coloane. De observat, la diverse nivele ale zidurilor, motivul în dinți de fierăstrău. (foto C. Săvulescu)
(...)
>

NOTE
* Curia Romana (latină) = „Curtea romană”. Aparatul administrativ al Sfântului Scaun de la Roma. (http://www.vatican.va/roman_curia/index.htm)
** Dinastia de Anjou a regatului Ungariei (1308-1395) = Dinastie de origine franceză, ramură a dinastiei angevine  a regatului Neapolelui. (http://corbiialbi.ro/index.php/compas/41-angevinii-8211-forintul-clujul-i-declinul-statutului-rom-nilor-din-transilvania/)
*** Biserica ortodoxă din Densuș (județul Hunedoara) = http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/biserica-densus-un-unicat-al-patrimoniului-rom-nesc

Miercurea Sibiului istorică (A. J. T. SIBIU 2007)

<
(...)
Podișul Secașelor este o zonă colinară în care satele săsești alternează cu cele românești. Cuprinde orașele Ocna Sibiului și Miercurea Sibiului și localitățile Șura Mică, Apoldu de Jos, Ludoș, Păuca, Loamneș. Pe E68 se ajunge la Miercurea Sibiului, care are o frumoasă biserică fortificată săsească, pe locul unei bazilici* romanice** din secolul XIII și o biserică ortodoxă ridicată în 1864, a cărei particularitate este altarul orientat spre sud.
>

Sursa
Asociația Județeană de Turism Sibiu, Sibiu - Comoara de la poalele Carpaților, Sibiu, 2007, p. 25.

Note M. T.
* bazilica = Tip de lăcaș de cult în Biserica Catolică. Provine din latinescul "basilica", clădire publică în Roma antică. (www.e-communio.ro - 14 noi. 2017 - Care e diferența între o bazilică și o catedrală?)
** ronanic = Stil arhitectonic din secolele XI-XII, în care s-au construit biserici, mănăstiri și castele în Europa catolică. (www.galeriadearta.com - Arhitectura romanică)

Țara Oltului istorică (A. J. T. SIBIU 2007)

<
Denumită și Țara Făgărașului, zona se întinde de la sud-est de orașul Sibiu, de-a lungul cursului mijlociu al râului Olt, în județele Sibiu și Brașov. Regiunea este străjuită la sud de culmile Munților Făgărașului și se deschide la nord spre lunca Oltului, dincolo de care se zăresc colinele din Podișul Hârtibaciului. Partea aflată în județul Sibiu cuprinde orașul Avrig și localitățile Racovița, Cârța, Cârțișoara, Porumbacu de Jos, Arpașu de Jos.
Accesul se face din Sibiu pe E68 în direcția Făgăraș - Brașov trecând peste dealurile de la Hula Bradului și ajungând apoi în Avrig. Aici turistul poate vizita Palatul de Vară Bruckenthal*, un splendid edificiu baroc din secolul XVIII, cu trei corpuri așezate în formă de U. Corpurile laterale au doar parter, în vreme ce corpul central cu parter, etaj și mansardă are un aspect impunător. Grădina cu terase, fântâni și o oranjerie a fost amenajată după modelul baroc** al celei de la Schonbrunn***. Tot în Avrig se poate vizita și biserica ortodoxă din sec. XVIII, în cimitirul căreia se află mormântul cărturarului Gheorghe Lazăr****.
În apropiere de Porumbacu de Jos, la Sărata, se poate vizita biserica ortodoxă Nașterea Domnului din 1804, pictată de frații Grecu, ca și biserica Adormirea Maicii Domnului din Arpașu de Jos, ridicată în 1791. În stânga de pe E68, la Cârța, se află ruina abației cisterciene***** datând din 1202, un monument al goticului timpuriu******, în al cărui cor cu absidă funcționează o biserică evanghelică******. La Cârțișoara turistul poate vizita Muzeul Badea Cârțan, care adăpostește, într-o casă specifică zonei, o colecție de icoane pe sticlă, mobilier pictat și piese de port popular. Muzeul poartă numele unui țăran (Gheorghe Cârțan, 1849 - 1911) care a participat la lupta de emancipare politică a românilor din Transilvania, distribuind în case cărți aduse din România și care a mers pe jos până la Roma pentru a vedea Columna lui Traian, mărturie a originii latine a românilor.
>

Sursa
Asociația Județeană de Turism Sibiu, Sibiu - Comoara de la poalele Carpaților, Sibiu, 2007, p. 32.

Note M. T.
* Reședința de vară a fost construită în 1756 de gucernatorul austriac al Principatului Transilvaniei, Samuel von Bruckenthal. (www.palatulbruckenthalavrig.ro/resedinta-de-vara)
** baroc = Stil artistic apărut în secolul XVI în Italia sub influența Bisericii Catolice și răspândit în Europa în secolul XVII. (www.spațiulconstruit.ro)
*** Reședința dinastiei imperiale Habsburg din Viena a fost construită în 1642 și renovată în 1696 și 1743. Cu cele 1441 de camere, palatul e inclus pe lista UNESCO a Patrimoniului Mondial. (www.wien.info/ro)
**** Gheorghe Lazăr (1779 Avrig/Marele Principat al Transilvaniei - 1823 Avrig/Marele Principat al Transilvaniei) = Pedagog, teolog și inginer. Întemeietorul învățământului în limba română în Țara Românească în 1818. (https://gheorghe.manolea.ro - 5'iunie 2013)
***** Ordin călugăresc catolic întemeiat în 1098 în localitatea franceză Cîteaux, al cărei nume latin era Cistericum. (https://povestisasesti.com - 12 august 2014)
****** gotic = Stil arhitectonic european derivat în secolul al XII lea din stilul romanic și caracterizat prin arcul frânt în construcția catedralelor. (www.ziarulevenimentul.ro - 6 iulie 2016)
****** Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană (C. A.) a apărut în comunitatea sașilor în anii 1542-1550, ca urmare a propăvăduirii Reformei Luterane de către brașoveanul Johannes Honterus. (www.evang.ro - Scurt istoric)

Timișoara istorică (M. D. R. T. 2011)

Timișoara, unul din cele mai mari orașe ale țării, a devenit cunoscut în toată lumea ca locul în care a izbucnit Revoluția Română din Decembrie 1989. Demonstrațiile însângerate au făcut din Timișoara primul oraș liber de comunism.
Timișoara a fost, de asemenea, primul oraș care a introdus iluminatul stradal electric și tramvaiul, primul oraș cu străzi pavate și primul care a organizat o proiecție cinematografică.
Cetatea a fost construită în secolul XIII, când județul Timiș, a cărui reședință era Timișoara, a fost inclus în regatul maghiar*.
În timpul dominației otomane de 200 de ani** și apoi în timpul regimului austro-ungar de alte două secole***, Timișoara este unul din cele mai multiculturale orașe de pe teritoriul de azi al României, cu semnificative minoritâți de origine maghiară, germană și sârbă.

Piața Unirii. Cea mai veche piață a orașului, realizată în stil baroc, este înconjurată de o mulțime de construcții splendide și proporționate: catedrala romano-catolică Sf. Gheorghe, Palatul Baroc (găzduind azi Muzeul de Artă), Episcopia, Catedrala Ortodoxă Sârbă și Liceul Teoretic Nikolaus Lenau****. În centrul pieței se află o trinitate barocă sau o columnă placată. În fața farmaciei de lângă Palatul Baroc, printre pietrele de pavaj ale pieței, se mai poate vedea imprimat în piatră planul fostei cetăți Timișoara, ale cărei ziduri au fost demolate în secolul XIX. Catedrala Romano-Catolică, cea mai importantă lucrare de arhitectură barocă din Timișoara, a fost proiectată de faimosul arhitect austriac Fischer von Erlach și a început în 1736. Principalul altar pictat a fost realizat de un faimos artist, care a studiat la Academia de Belle Arts din Viena.
În catedrala catolică se slujește regulat Liturghia în maghiară, germană și română.

Una din cele mai vechi piețe ale orașului, Piața Libertății este locul în care se află vechea Primărie***** și monumentul Sf. Ioan de Nepomuk; ultimul a fost realizat în 1756 de doi sculptori vienezi pentru a comemora victimele epidemiei de ciumă din 1738-1739******. Personajul principal al monumentului este Sf. Ioan de Nepomuk din Praga*******, protectorul catolicilor din Banat, deasupra căruia este reprezentată Sf. Maria purtând pe cap o coroană în formă de stea.

Piața Victoriei, care a fost martora declanșării Revoluției din 1989, este centrul cultural al Timișoarei. Catedrala Mitropolitană, construită în stil bizantin moldovenesc, cu turlele acoperite cu țigle emailate, domină partea de sud a pieții. La capătul opus se poate vedea clădirea teatrului și operei, care a fost construită la sfârșitul secolului XIX de doi arhitecți vienezi******** și care găzduiește nu mai puțin de patru importante instituții culturale: Opera Română*********, Teatrul Național**********, Teatrul German*********** și Teatrul Maghiar************. (Clădirea care găzduiește patru instituții culturale diferite este unică în lume.) Un covor floral și o fântână cu pești decorează partea centrală a pieței. Zona pietonală găzduiește târguri de iarnă sau de 1 martie, concerte și alte evenimente culturale. Castelul Huniade*************, cea mai veche clădire din Timișoara, care este sediul Muzeului Banatului, și Canalul Bega************** sunt situate în apropierea Pieței Victoria.

Unul din simbolurile orașului, Catedrala Mitropolitană*************** a fost construită între 1936 și 1946. Arhitectura sa combină stilul bizantin cu elemente vechi moldovenești. Catedrala este înaltă de 83 de metri și are 11 turle acoperite cu țigle emailate colorat, desenate cu motive decorative românești tradiționale; podeaua este acoperită cu mozaic imitând stilul covoarelor bănățene. Cele șapte clopote, care cântăresc împreună opt tone, fiecare corespunzând unui ton muzical, au fost turnate dintr-un material special, adus din Borneo**************** și Sumatra***************** și acordate de un compozitor român.
Catedrala Mitropolitană din Timișoara este cea mai mare clădire religioasă a orașului.

Lăcașul de cult evreiesc este situat în Cetate, cartier al Timișoarei, și a fost construit între 1863 și 1865, pe baza unui proiect al unui arhitect vienez******************. Sinagoga, care are o capacitate de aproximativ 3000 de persoane, a fost construită într-o manieră eclectică, cu elemente ale stilului maur*******************, reminiscență a vechii comunități de evrei spanioli din Timișoara. A fost folosită aproape 100 de ani de comunitatea evreiască, dar s-a deteriorat la sfârșitul perioadei comuniste și a fost închisă când mulți dintre evreii încă rămași în oraș după al doilea război mondial au emigrat în Israel. Sinagoga a fost renovată între 2000 și 2005 și a fost redeschisă după 20 ani cu un concert festiv.

Sursa
Ministry of Regional Development and Tourism, A City Journey, Bucharest, 2011, pp. 18-19 (Timișoara - Banat's capital).

Note M. T.
* Construcția cetății de piatră a fost realizată în 1307-1315 de regele maghiar Carol Robert d Anjou, pe locul unor fortificații mai vechi. (www.pressalert.ro - 05.01.2014) (www.timisoara-info.ro - Cartierul Cetate)
** Cetatea a fost cucerită de otomani în 1552, în timpul domniei lui Soliman Magnificul.
*** Cetatea a fost cucerită în 1716 de armata Habsburgilor austrieci comandată de mareșalul prinț Eugeniu de Savoia.
**** Clădirea a fost construită în 1878-1879, pentru a găzdui Șscoala superioară regală maghiară de stat, înființată în 1870. În 1919-1841 a fost transformată în liceu german. În 1941 a funcționat un luceu german de fete, numit din 1942 "Nikolaus Lenau" (poet austriac din secolul XIX). Liceul german a fost reînființat în 1948 și a revenit în clădire în 1955. (www.nlenau.ro)
***** "Primăria nouă" a fost construită în 1731-1734 la cererea coloniștilor germani, după cucerirea habsburgică din 1716. Renovată în 1782, 1849 și 1935. În 1949 instituția și-a mutat sediul, clădirea fiind azi monument istoric. (www.timisoara-info.ro)
****** Ciuma a ucis 1000 din cei 6000 de locuitori ai orașului. Wasserberger și Blim au sculptat monumentul la comanda primăriei în 1753-1756, înlocuindu-se un monument mai vechi din gresie. (www.timisoara-info.ro - Monumentul Sf. Maria și a Sf. Ioan Nepomuk)
******* Jan Nepomucky (c. 1345-1393) = Preot catolic din localitatea Nepomuk din Cehia, ucis din ordinul regelui infidel pentru că a refuzat să divulge taina spovedaniei reginei. Canonizat în 1729. (www.sfinticatolici.ro/ioan-nepomuk)
******** Palatul Culturii a fost construit în 1871-1875 de renumiții arhitecți Helmer și Fellner și reconstruit în urma unui incendiu. (www.ort.ro - Despre noi - Istoric)
********* Opera Română din Timișoara a fost înființată prin decretul regelui Mihai din 30 martie 1946. În 1940-1945, a funcționat la Timișoara Opera Română din Cluj, aflată în refugiu.(www.ort.ro - Despre noi - Istoric)
********** La 18 octombrie 1945, Ministerul Artelor aproba înființarea Teatrului Muncitoresc. al Poporului din Timișoara,  din 1995 Teatrul Național "Mihai Eminescu". (www.cimec.ro/SCRIPTS/TeatreNou/istoric_teatru)
*********** În 1875-1899, în Palatul Culturii a funcționat Teatrul "Franz Josef". La 1 ianuarie 1953 a fost înființată Secția germană a Teatrului de Stat Timișoara, transformată în Teatrul German de Stat prin Hotărârea Consiliului de Miniștri din 31.07.1956. (www.teatrulgerman.ro - Teatrul - Despre noi)
************ Printr-un decret din 1953 a fost înființată Secția maghiară a Teatrului de Stat Timișoara, transformată în 1957 în Teatrul Maghiar de Stat, care a primit numele dramaturgului Csiky Gergely în 1990. (www.tm-t.ro - Teatrul - Despre teatru)
************* Castelul Huniade a fost construit în 1307-1315 de către Carol Robert de Anjou, regele Ungariei, care l-a folosit ca reședință până în 1323. A fost reconstruit după cutremurul din 1443 de către Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei. A fost reconstruit aproape total după asediul din 1848-1849. (https://uvt.ro/castelul_Huniade)
************* Muzeul Banatului a fost înființat în 1872 și a fost mutat în Castelul Huniade în 1948. (https://mnab.ro/istoricul-muzeului)
************** Canalul Bega, lung de 114 km, leagă orașul românesc Timișoara de orașul sârbesc Titel. Construcția sa a început și vârful volumului transportat a fost atins în 1931, după care circulația a încetat în 1958. (www.cjtimis.ro/ro/content/canalul-Bega)
*************** Catedrala Mitropoliei Banatului are hramul Sfinților Trei Ierarhi și a fost proiectată de arh. I. Troianescu. Clopotele au fost acordate de compozitorul Sabin Drăgoi. (www.crestinortodox.ro - Catedrala Mitropolitană a Timișoarei)
**************** Borneo = A treia insulă de pe glob după Groenlanda și Noua Guinee. Împărțită între Indonezia (70%; Kalimantan), Malaezia (29%) și Brunei (1%). (ro.wikipedia.org)
***************** Sumatra = A șasea insulă de pe glob: 437000 kmp. Situată în vestul arhipeleagului Indoneziei cu 50 milioane de locuitori în 2010. (ro.wikipedia.org)
****************** Sinagoga din Cetate a fost proiectă de arhitectul vienez Ignatz Schumann ș la inaugurare a participat împăratul Franz Iosef. www.intercultural.ro/turismintercultural/Sinagoga-Cetate.html)
******************* stilul maur = Stil arhitectonic dezvoltat în Peninsula Iberică cucerită de arabii musulmani în sec. VIII-XV. Principalele centre au fost orașele Cordoba (capitala califatului local din secolul X), Granada și Sevilla. A influențat și variantele locale ale stilurilor creștine din secolele XI-XVI: romanic, gotic și renascentist. (www.galeriadearta.ro/articole/arta-maura-in-Spania-710.htm)

Poporul camceadal din peninsula Kamceatka din Rusia în 1863 (VERNE 1901)

<
(...)
Populația prezenta un tip foarte deosebit de cel al indienilor care locuiesc în Alaska și în Columbia engleză*. Acești indigeni au umeri largi, ochi proeminenți, maxilare puternice, buze groase, părul negru, sînt oameni robuști, dar de o urîțenie caracteristică. Și cît de înțeleaptă s-a arătat natura cînd le-a dat un nas cît mai mic posibil, într-o regiune unde resturile de pești, lăsate în aer liber, afectează atît de dezagreabil nervul olfactiv!
Bărbații au tenul brun-gălbui, iar femeile alb, după cît se poate judeca. Aceste cochete își acoperă fața cu o bășică de bou fixată cu lipici și se fardează cu roșu de iarnă de mare, amestecat cu grăsime de pește.
Îmbrăcămintea se comune din piei vopsite în galben cu scoarță de salcie, cămăși din pînză de Rusia sau de Buhara**, pantaloni pe care-i poartă ambele sexe. Pe scurt, sub acest raport, camceadalii*** ar putea fi ușor confundați cu locuitorii Asiei septentrionale.
În plus, obiceiurile locului, felul de viață sînt aceleași ca și în Siberia de sub puternica administrație moscovită, și populația e de religie ortodoxă.
E cazul să adăugăm că, grație salubrității climatului, camceadalii se bucură de o sănătate excelentă și bolile sînt rare în ținut.
„Medicii n-ar face avere aici!”, își spuse, probabil, doctorul Filhiol, văzînd acești oameni dotați cu o remarcabil vigoare, cu o suplețe puțin obișnuită, datorită practicării constante a exercițiilor fizice, și care nu albesc niciodată înainte de șaizeci de ani.
De altfel, populația Petropavlovskului**** se arăta binevoitoare, ospitalieră, și, dacă există un defect care să li se reproșeze, e acela că nu iubesc decît plăcerea.
În definitiv, de ce să te constrîngi la muncă dacă te poți hrăni fără mare osteneală? Peștele, mai ales somonul, fără mai vorbi de delfini, abundă pe acest litoral și chiar cîinii se hrănesc aproape exclusiv cu pești. Acești cîini, slabi și robuști, sînt înhămați la sănii. Un instinct foarte sigur le permite să se orienteze în vîrtejul atît de frecventelor furtuni de zăpadă. (...)
Capitala Kamceatkăi nu număra atunci mai mult de 1100 locuitori. Sub Nicolae I*****, ea a fost înconjurată de fortificații pe care, în timpul războiului din 1855******, flotele unite anglo-franceze le-au distrus în parte. Aceste fortificații vor fi ridicate din nou, fără îndoială, căci Petropavlovskul e un punct strategic de mare importanță, și e nevoie ca superbul Golf Avach să fie apărat împotriva oricărui atac.
(...)
>

SURSA
Jules Verne, Șarpele de mare*******, trad. I. Hobana, ed. Tineretului, București, 1969, pp. 125-126.

NOTE M. T.
* Columbia engleză / British Columbia = Colonia Columbia Britanică (1858-1871), situată pe litoralul Oceanului Pacific, a devenit în 1871 a cincea provincie a dominionului britanic Canada. (https://apps.gov.bc.ca/pub/bcgnws/names/39106.html)
** Buhara = Oraș din Uzbekistan, situat pe Drumul Mătăsii. Cu o vechime de peste 2000 de ani, a fost capitala unui emirat ocupat de Rusia în 1866. (http://www.cotidianul.ro/in-uzbekistan-pe-urmele-lui-marco-polo-175741/)
*** Camceadal = Denumire generică dată de coloniștii ruși diverselor etnii indigene din peninsula Kamceatka. (https://www.britannica.com/topic/Itelmen)
**** Petropavlovsk = Oraș din peninsula siberiană Kamceatka, fondat în 1740 de exploratorul danez Vitus Bering. Aflat în serviciul Rusiei, el a numit orașul după numele corăbiilor sale: „Sfântul Petru” și „Sfântul Pavel”. (http://russiatrek.org/petropavlovsk-kamchatsky-city)
***** Nikolai Pavlovici Romanov (1796-1855) = Fiul al țarului Pavel (1796-1801) și frate al țarului Alexandru I (1801-1825). Țar ca Nicolae I (1825-1855). (http://istorie-si-destin.blogspot.ro/2012/02/moartea-tarului-nicolae-i-al-rusiei.html)
****** În Războiul Crimeii (1853-1856) Rusia a fost înfrântă de alianța formată din Marea Britanie, Franța, regatul Piemontului (Torino) și Imperiul Otoman. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ciocnirea-imperiilor-r-zboiul-crimeii-1853-1856-n-fotografii)
******* Șarpele de mare - Jules Verne, „Devoratorul de SF”, 5 martie 2013 (http://fansfro.blogspot.ro/2013/03/sarpele-de-mare-jules-verne.html).

Ana FULAŞ IONESCU, Biserica mistuită de flăcări. Lăcaşul de cult vechi de peste 130 de ani

„Cuget Liber”, Constanța, 26 octombrie 2015

 

UMOR Profesoara atee şi părinţii idioţi

O tânără profesoară, cu vizibile tendinţe liberale, explica micuţilor ei elevi faptul ca ea este atee şi-i întreba dacă sunt şi ei la fel. Neştiind, de fapt, ce-i ăla un ateu şi dorind să fie la fel ca profesoara lor, micuţii au ridicat mânuţele în aer.  Dar iată şi o excepţie. O fetiţă, pe nume Ana, nu se luă după mulţime şi nu ridică mâna. Profesoara, observând-o, o întrebă de ce n-a ridicat si ea mana. 
 - Pentru că nu sunt atee, răspunde Ana.  
Profesoara o întrebă din nou  
- Dar tu ce eşti? 
 - Sunt creştin-ortodoxă.  
Puţin deranjată profesoara o întrebă pe fetita, de ce este creştin-ortodoxă.  
- Ei bine, am fost crescută să-I cunosc şi să-I iubesc pe Dumnezeu şi pe Domnul Iisus Hristos. Bunicii au fost creştin-ortodocşi, mama este creştin-ortodoxă, la fel şi tata, aşa sunt şi eu.  Profesoara enervată: 
 - Ăsta nu este un motiv, spuse ea în gura mare! Ce-ar fi dacă maică-ta ar fi o idioată şi taică-tău la fel? Ce ai fi tu atunci ? Ai fi la fel ca ei? 
 Fetiţa tăcu puţin şi… zâmbind îi zise: 
 - Atunci… aş fi atee!


''Cuget Liber'', Fun, 27 aprilie 2013

Ortodoxia în Basarabia (cronologie XIV-2009)

 

Ortodoxia din Basarabia
mijl. sec. XIV – Întemeierea Țării Moldovei, cuprinzând teritoriul dintre Carpați Orientali, Delta Dunării, Marea Neagră și Nistru.
1401 - Recunoașterea de către Patriarhia Ecumenică din Constantinopol a lui Iosif Mușat ca mitropolit canonic al Moldovei, cu reședința la Suceava, în timpul domniei lui Alexandru I cel Bun Mușat (1400-1432).
1564 – Mutarea scaunului mitropolitan la Iași, odată cu mutarea capitalei, în timpul domniei lui Alexandru Lăpușneanul (1552-1561; 1564-1568), la ordinul sultanului.
1598 – Se înființează Episcopia de Huși, cu jurisdicție și asupra ținuturilor din stânga Prutului: Cahul, Tighina, Lăpușna, Orhei, Soroca și asupra a trei târguri și 40 de sate românești din teritoriul dintre Nistru și Bug (Transnistria), în timpul domniei lui Ieremia Movilă (1595-1600).
1806-1812 – În timpul războiului cu Imperiul Otoman, Moldova este cotropită de armatele rusești, înființându-se un exarhat dependent de Biserica Ortodoxă Rusă.
1812 mai 16 – Prin pacea de la București, Rusia a răpit Moldovei teritoriul dintre Prut și Nistru.
1812 noiembrie – Mitropolitul Gavril Bănulescu, stabilit în Basarabia, adresează Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse un proiect de organizare a noii eparhii.
1813 – Biserica Ortodoxă Rusă hotărăște înființarea Eparhiei Chișinăului și Hotinului, cuprinzând 712 biserici în Basarabia și 100 de biserici în Transnistria. Ucazul de aprobare din 21 august al țarului Alexandru I prevedea păstrarea „obiceiurilor locale”.
1814 ianuarie – Înființarea Seminarului Teologic la Chișinău.
1814 mai - Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse aprobă cererea lui Gavril Bănulescu de deschidere a une tipografii exarhicești la Chișinău, care să editeze cărțile liturgice necesare.
1821 – După încetarea din viață a arhiepiscopului Gavril Bănulescu, la conducerea eparhiei Chișinăului a venit Dimitrie (Sulima), episcop vicar de Tighina și Cetatea Albă.
1837 – Transnistria a fost transferată noii arhidioceze a Odesei (Ucraina/Rusia).
1844 august 4 – După încetarea din viață a arhiepiscopului Dimitrie, la conducerea eparhiei Chișinăului a venit Irinarh (Popov), care organizează instituția după sistemul rusesc, cuprinzând 865 biserici de mir, 36 paraclise și 34 biserici în mănăstiri.
1856 martie 18/30 – Învinsă în Războiul Crimeii împotriva Marii Britanii, Franței și Imperiului Otoman, Rusia a retrocedat Moldovei, prin tratatul de pace de la Paris, sudul Basarabiei: județele Cahul, Bolgrad și Ismail.
1858 – Apare ziarul oficial „Vestitorul eparhiei Chișinăului și Hotinului” cu texte în rusă și română.
1858 martie – Irinarh este numit arhiepiscop de Kameneț-Podolsk, fiind înlocuit la eparhia Chișinăului de Antonie (Șocotov). El a păstrat limba română ca limbă de oficiere a cultului, în documente și cărțile liturgice.
1864 – Se înființează la Ismail Episcopia Dunării de Jos, cu jurisdicție asupra sudului Basarabiei, în cadrul Bisericii Ortodoxe Române.
1871 – După încetarea din viață a lui Antonie, vine la conducerea eparhiei Chișinăului Pavel (Lebedev), care a eliminat limba română din ziarul eparhiei, a introdus și limba rusă ca limbă de cult și a ars cărțile de cult în limba română.
1878 iulie 1/13– În urma Congresului de pace de la Berlin, care a încheiat războiul ruso-româno-otoman, cele trei județe din sudul Basarabiei au fost reîncorporate Rusiei. Din punct de vedere bisericesc, teritoriul a fost trecut din nou sub jurisdicția Bisericii Ortodoxe Ruse.
1882 – Pavel a fost transferat, iar la conducerea eparhiei Chișinăului a venit Serghie (Lapidevschi), care a permis folosirea limbii române, dar a închis tipografia deoarece „nu mai are nici un rost”.
1891 – Serghie a fost transferat la mitropolia din Odesa și la conducerea eparhiei Chișinăului a venit Isachie (Polojencshi).
1892 – La conducerea eparhiei Chișinăului a venit Neofit (Nevodicicov).
1898 – Neofit s-a retras la Ismail și Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse l-a numit la conducerea eparhiei Chișinăului pe Iacov (Piatnițki), care a obținut de la Sinod aprobarea publicarii cărților și broșurilor în limba română.
1904 – La conducerea eparhiei Chișinăului a venit Vladimir (Sincovshi), care a învățat limba română și a predicat în română în catedrala de la Chișinău, a introdus limba română la Seminar, plătind personal profesorul de română. În timpul păstoririi sale a început la Chișinău activitatea „Societății istorico-arheologico-bisericească din Basarabia”.
1905 aprilie 25 - Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse aprobă cererea lui Vladimir de redeschidere a tipografiei eparhiale la Chișinău.
1908 ianuarie – Apare „Luminătorul”, prima revistă bisericească în limba română din Basarabia.
1908 – Vladimir a fost transferat la Don și la conducerea eparhiei Chișinăului a venit Serafim (Ciciagov), care a înființat un „serviciu de misionari” pentru combatarea sectelor.
1913 iulie 13 – În urma ucazului țarului Nicolae II, în eparhia Chișinăului a fost permisă oficierea întregii Liturghii în limba română.
1914 – Serafim este înlocuit la conducerea eparhiei Chișinăului de Platon (Rojdestvenschi), transferat din America de Nord.
1915 – Platon este înlocuit la conducerea eparhiei Chișinăului de Anastasie (Gribanovschi).
1917 martie 2/15 martie – Abdicarea țarului Nicolae II Romanov. Rusia devine republică.
1917 aprilie 19/25  – Congresul extraordinar al clerului ținut la Chișinău a cerut dreptul la autonomie a Bisericii din Basarabia, în baza căruia să se înființeze o mitropolie românească basarabeană, cu mitropolit și episcopi aleși de congresele eparhiale ale acestei eparhii, din rândurile românilor basarabeni, iar graiul în biserici și în școli să fie cel românesc.
1917 august – La Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse de la Moscova participă și arhiepiscopul Anastasie al Chișinăului, care este ridicat la rangul de mitropolit al Basarabiei.
1917 noiembrie 7 / octombrie 25 – Lovitura de stat bolșevică la Petrograd. Guvernul boșevic condus de V. I. Lenin.
1917 decembrie 2/15 decembrie – Proclamarea Republicii Democratice Autonome Moldovenești.
1918 ianuarie 24 – Republica Moldovenească s-a declarat independentă.
1918 aprilie 9 / martie 27 – În urma hotărârii Sfatului Țării, Republica Moldovenească s-a unit cu România.
1918 mai – Prin scrisoarea Patriarhului Tifon al Rusiei adresată Înalt Preasinției Sale Pimen, primatul Ortodoxe Române, s-a acordat libertate Bisericii Basarabiei ca, prin Congresul său eparhial, să aleagă din ce Biserică Autocefală vrea să facă parte.
1918 iunie 14 – Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a destituit din funcție pe Anastasie, pentru că nu se prezenta la ședințele Sfântului Sinod, în care fusese inclus fără consimțământul său, și a delegat pe episcopul Nicodim (Munteanu) al Hușilor să conducă Arhiepiscopia Chișinăului și Hotinului.
1919 decembrie 30– Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în alcătuirea căruia au intrat toți ierarhii provinciilor românești, întrunit în sesiune extraordinară, a luat hotărârea ca în urma realizării unirii politice a teritoriilor românești, să se realizeze și unirea bisericească într-o Biserică Autocefală.
1920 februarie 21 – Congresul general al Bisericii Basarabiei, întrunit la Chișinău, a ales pe arhiereul Gurie Botoșeneanul, vicarul Mitropoliei Moldovei și Sucevei, ca arhiepiscop.
1920 decembrie 17 – Luând act de hotărârea Congresului general al Bisericii Basarabiei, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a declarat pe Gurie Grosu ca arhiepiscop al Arhipescopiei Chișinăului și Hotinului. Prin Înaltul Decret 5481 din 25 decembrie 1920 al regelui Ferdinand I, Gurie a fost confirmat titular al funcției.
1922 iunie 22 – Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a înființat două eparhii în Basarabia: Episcopia Hotinului, cu județele Hotin, Bălți și Soroca, având reședința la Bălți, și Episcopia Cetății Albe – Ismail, cu județele Cetatea Albă, Ismail și Cahul, având reședința la Cetatea Albă.
1923 iulie 8 – Congresul extraordinar eparhial din Basarabia, întrunit la Chișinău, a repetat dorința clerului și mirenilor ca Arhiepiscopia Chișinăului să fie ridicată la treapta de mitropolie, cu denumirea de Mitropolia Basarabiei – a Moldovei dintre Prut și Nistru, iar cele două eparhii noi să rămână episcopii sufragane, legate canonic de  acest scaun.
1923 noiembrie 15 – Sfântul Sinod, luând cunoștință de dorința Congresului eparhial din Basarabia, a constatat că ea poate considerată ca și îndeplinită prin dispozițiile favorabile introduse în proiectul de lege și în noul Statut de organizare unitară a Bisericii Ortodoxe Române.
1925 – Legea de organizare a Bisericii Ortodoxe Române.
1925 mai 4 – Decretul nr. 1942 al regelui Ferdinand sancționează înființarea Mitropoliei Basarabiei.
1925 – În Basarabia existau 1090 biserici în care slujeau 1090 de preoți.
1926 noiembrie 8 – Se înființează la Chișinău Facultatea de Teologie a Universității Iași și încă două Seminarii la Ismail și Edineț. Se remarcă profesorii Nichifor Crainic și Gala Galaction.
1927 mai 23 – Adunarea Eparhială de la Chișinău adresează Sfântului Sinod cererea ca Arhiepiscopia Chișinăului  să fie ridicată și de fapt la treapta de mitropolie, nu numai în drept, având în frunte pe Gurie.
1927 iunie 25 – Sfântul Sinod, examinând cererea Adunării Eparhiale de la Chișinău, l-a autorizat pe patriarhul Miron Cristea să stabilească momentul și modalitățile ridicării arhiepiscopului Gurie la rangul de mitropolit.
1928 aprilie 21 – Potrivit hotărârii Sfântului Sinod, prin Decretul Regelui Mihai I, arhiepiscopul Gurie a fost ridicat la rangul de mitropolit al Basarabiei.
1936 noiembrie – La conducerea Mitropoliei Basarabiei avenit locțiitorul de episcop Nicodim.
1937 iunie – La conducerea Mitropoliei Basarabiei a venit locțiitorul de mitropolit Cosma (Petrovici).
1938 martie – La conducerea Mitropoliei Basarabiei a venit locțiitorul de mitropolit Efrem (Enăchescu).
1938 – În Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (Transnistria), înființată în 1924 în cadrul Ucrainei sovietice, mai funcționa o singură biserică din cele 305 existente în 1917.
1940 iunie 28 – Basarabia a fost invadată și anexată de URSS, Mitropolia Basarabiei desființată, teritoriul său intrând sub jurisdicția Patriarhiei Moscovei.
1940 toamna – Episcopul Alexie a fost desemnat de patriahia Moscovei să conducă Mitropolia Basarabiei.
1941 iunie 22 -1944 – Basarabia este eliberată de armata română. Patriarhia Română are din nou jurisdicție canonică asupra acestui teritoriu și Mitropolia Basarabiei este reactivată.
1941 iunie 24 – Arestarea episcopului Alexie.
1944 ianuarie 12 – Efrem este ales mitropolit al Basarabiei.
1944 august – Armata sovietică ocupă din nou Basarabia și Mitropolia Basarabiei își încetează activitatea. Patriarhia Moscovei desemnează pe Ieronim (Zaharov) ca episcop al Chișinăului și al Moldovei.
1947 – Ieronim este înlocuit la conducerea eparhiei Chișinăului de Benedict (Poleacov).
1948 – Benedict este înlocuit la conducerea eparhiei Chișinăului de Nectarie (Gregoriev), în timpul păstorii sale regimul sovietic închizând toate mănăstirile, cu excepția celei de la Japca, și aproape 200 de biserici.
1960-1970 – Regimul sovietic lichidează protopopiatele, preoții devenind angajați cu contract ai comunităților religioase.
1963 – La conducerea eparhiei Chișinăului a venit Vartolomeu (Condratovici).
1972 – Vartolomeu a fost transferat la Tașkent (Uzbekistan) și a fost înlocuit de Ionatan (Capolovici), care a reușit să editeze un Aghiazmatar în limba română cu alfabet chirilic.
1987 – Ionatan a fost înlocuit la conducerea eparhiei Chișinăului de Serapion (Fadeev), alungat de basarabeni pentru ura lui față de ei.
1989 – Serapion a fost înlocuit la conducerea eparhiei Chișinăului de Vladimir (Cantarean), primul autohton după 1944 și care păstorește și azi Mitropolia Chișinăului și Moldovei, aflată sub jurisdicția canonică a Patriarhiei Moscovei.
1990 – Mitropolia Chișinăului și Moldovei a deschis un Seminar la mănăstirea Noul Neamț.
1990 septembrie 1 – În catedrala „Nașterea Domnului” din Chișinău au fost hirotoniți ca vicari ai Arhiepiscopiei Chișinăului: Petru (Păduraru), ca Episcop de Bălți, și Vichentie (Moraru), ca Episcop de Tighina. La slujba oficiată de Patriarhul Alexei II al Moscovei și Întregii Rusii a participat și Mitropolitul Daniel al Moldovei (actualul Patriarh al României).
1991 – În cadrul Universității de Stat din Moldova s-a înființat Facultatea de Teologie.
1991 august 27 – Se proclamă independența Republicii Moldova.
1992 – Mitropolia Chișinăului și Moldovei deschide o școală de cântăreți la Chiștelnița.
1992 martie 15 – La reuniunea Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Surori desfășurată la Patriarhia Ecumenică din Constantinopol, Prea Fericitul Patriarh Teoctist și Sanctitatea Sa Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii  Alexei II au discutat problema reactivării Mitropoliei Basarabiei.
1992 aprilie 2 – Scrisoare a PFP Teoctist către SSPMIR Alexei II.
1992 aprilie 3 – Memoriu a 52 de deputați de la Chișinău adresat SSPMIR Alexei II și PFP Teoctist.
1992 aprilie 9 – Comunicatul ședinței Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române: „Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române nu a recunoscut niciodată desființarea Mitropoliei Basarabiei, cu sediul la Chișinău şi a Mitropoliei Bucovinei, cu sediul la Cernăuţi. Patriarhia Română nu a acceptat şi nu poate accepta niciodată consecinţele nefaste ale pactului Ribbentrop-Molotov”.
1992 mai – Episcopul Petru de Bălți a fost atacat cu arme și bâte în reședința sa, de un grup de preoți și călugări, adepți ai arhiepiscopului Vladimir și episcopului Vichentie, fiind vizate și cele două mănăstiri din episcopie.
1992 august 7 – 150 de preoți din cei 900 din Republica Moldova au semnat în catedrala din Chișinău o „Declarație de fidelitate” față de Patriarhia Moscovei și a Întregii Rusii.
1992 august – Arhimandritul Marchel (Mihăescu) a fost numit secretar al Vicariatului Episcopal din Bălți și a încercat să ocupe Palatul Episcopal, dar a fost împiedicat de credincioși.
1992 august 20 – Episcopul Petru de Bălți s-a consultat la București cu Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în privința reactivării Mitropoliei Basarabiei.
1992 septembrie 1 – Scrisoarea PFP Teoctist către SSPMIR Alexei II prin care se solicită încetarea persecuției împotriva Episcopului Petru de Bălți și a unor preoți români din Basarabia.
1992 septembrie 14 – Adunarea Eparhială constituită la Chișinău a hotărât reactivarea Mitropoliei Basarabiei, având ca locțiitor de mitropolit pe Preasfinția Sa Episcopul Petru de Bălți, și trimiterea la București a unei delegații constituită din clerici și mireni și condusă de Episcopul Petru, pentru a adresa Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române rugămintea de a fi primiți sub jurisdicția canonică a Patriarhiei Române.
1992 septembrie 14 – Mitropolia Basarabiei a reactivat Episcopia de Bălți, care a fost înregistrată la 17 decembrie 2004.
1992 septembrie 14 – Un grup de persoane înarmate venite de la Râbnița, ajutate de preoți adepți ai arhiepiscopului Vladimir și polițiști, l-au izgonit pe Episcopul Petru din reședința din Bălți, în pofida rezistenței credincioșilor.
1992 septembrie 24 – Scrisoare a SSPMIR Alexei II către PFP Teoctist.
1992 septembrie 26 – Declarația a 275 oameni de știință, cultură și artă din Republica Moldova.
1992 septembrie 27 – Solicitarea PS Petru de Bălți de a  primi oblăduirea canonică a Bisericii Ortodoxe Române.
1992 octombrie 6 – Scrisoare a SSPMIR Alexei II către PFP Teoctist, în care se cerea „să se ţină seama neapărat de voinţa poporului lui Dumnezeu”.
1992 decembrie 19 – Actul Patriarhal și Sinodal al Patriarhiei Române privind recunoașterea reactivării Mitropoliei Basarabiei, autonomă și de stil vechi, cu reședința la Chișinău. Sfântul Sinod ia act, cu binecuvântare, de reactivare și recunoaște această mitropolie ca parte integrantă din trupul Bisericii Ortodoxe Române. Până la alegerea titularului, PS Episcopul Petru Păduraru de Bălți este recunoscut ca locțiitor de mitropolit.
1992 decembrie 20 – Actul Sinodal a fost adus la cunoștința publică în Catedrala Patriarhală de la București, în timpul Liturghiei oficiată de ierarhi din România și Mitropolia Basarabiei.
1992 decembrie 20 – Scrisoare a PFP Teoctist către SSPMIR Alexei II.
1992 decembrie 24 – Scrisoare a SSPMIR Alexei II către PFP Teoctist.
1992 decembrie 29 – Scrisoare a PFP Teoctist adresată lui Mircea Snegur, președintele Republicii Moldova, și Andrei Șangheli, prim-ministru al guvernului RM.
1993 – Hotărârea Comisiei pentru Dreptului Omului și Relații Naționale din Parlamentul RM cu privire la demersul unui grup de parlamentari referitor la oficializarea Mitropoliei Basarabiei, prin care se cerea guvernului RM înregistrarea Mitropoliei Basarabiei.
1993 – Facultatea de Teologie din cadrul Universității de Stat Moldova este transformată în Academie Teologică.
1993 – ÎPS Petru este distins cu Medalia Patriahiei Ecumenice din Constantinopol.
1993 ianuarie 1 – Scrisoare a PFP Teoctist adresată întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Surori.
1993 martie 1 – Scrisoare a prim-ministrului A. Șangheli către PFP Teoctist.
1993 martie 11 – Hotărârea Comisiei pentru Cultură și Culte a Parlamentului RM cu privire la reactivarea Mitropoliei Basarabiei, prin care se cerea guvernului RM înregistrarea Mitropoliei Basarabiei.
1993 mai 17 – Scrisoare a PFP Teoctist către prim-ministrul A. Șangheli.
1993 mai 19 – Scrisoare a PFP Teoctist către SSPMIR Alexei II.
1993 noiembrie 17 – Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 719 aprobă Statutul Mitropoliei Chișinăului și Moldovei și o declară „parte inseparabilă a trupului bisericesc rus”.
1994 decembrie – Sinodul arhieresc de la Moscova hotărăște că Mitropolia Chișinăului și Moldovei este independentă în problemele interne.
1995 – Mitropolia Chișinăului și Moldovei editează „Curierul ortodox” și suplimentul „Pravoslavnîi vesnic”.
1995 – Mitropolia Basarabiei cere recunoașterea sa de către guvernul RM.
1995 - Mitropolia Chișinăului și Moldovei deschide la Chișinău orfelinatul ortodox „Sf. Iosif”, întreținut de mănăstirea Hârcu.
1995 septembrie 12 – Mitropolia Basarabiei intentează proces în instanțele RM pentru recunoașterea sa de către guvernul RM.
1995 octombrie 3- Mitropolia Basarabiei a reactivat Arhiepiscopia Chișinăului, care a fost înregistrată la 1 decembrie 2004.
1996 – Mitropolia Basarabiei cere recunoașterea sa de către guvernul RM.
1997 – Mitropolia Basarabiei cere recunoașterea sa de către guvernul RM.
1997 august 19 – Curtea de Apel din RM dă câștig de cauză Mitropoliei Basarabiei în procesul intentat pentru recunoașterea sa de către guvernul RM.
1997 decembrie 9 – Curtea Supremă de Justiție din RM a admis recursul președintelui RM, Petru Lucinschi, și a anulat hotărârea CA din 19 august 1997.
1998 iunie 3 – Mitropolia Basarabiei a depus plângere împotriva RM la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg.
2000 august – Se aprobă Statutul Bisericii Ortodoxe Ruse, după care se conduce și Mitropolia Chișinăului și Moldovei.
2001 februarie 8 – Mitropolia Basarabiei a reactivat Episcopia Basarabiei de sud, care a fost înregistrată la 14 noiembrie 2006.
2001 septembrie 26 – Hotărârea nr. 1008 a guvernului RM prin care aproba modificarea din Statutul Mitropoliei Chișinăului și Moldovei prin care aceasta era declarată succesoarea de drept a Mitropoliei Basarabiei din 1944.
2001 decembrie 13 – CEDO a hotărât în unanimitate că RM a încălcat, în cazul nerecunoaşterii Mitropoliei Basarabiei, art. 9 şi 13 ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului și a fost obligată să plătească Mitropoliei Basarabiei 20.000 euro despăgubire morală.
2002 februarie 19 – Mitropolia Basarabiei a înaintat guvernului RM a unsprezecea cerere de recunoaștere.
2002 martie 27 – CEDO a respins recursul guvernului RM.
2002 aprilie 24 – Rezoluția Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind „funcționarea instituțiilor democratice în Republica Moldova”.
2002 iulie 30 – Urmare Rezoluției APCE din 24 aprilie 2002, Serviciul de Stat pentru Problemele Cultelor din RM a recunoscut personalitatea juridică a Mitropoliei Basarabiei prin Certificatul nr. 1651.
2004 februarie 2 – CSJ din RM a anulat HGRM din 26 septembrie 2001.
2004 mai 7 – Mitropolia Basarabiei a depus plângere la CEDO împotriva RM pentru a fi recunoscută succesoarea de drept a Mitropoliei Basarabiei din 1944, statut ce ar permite recuperarea proprietăților și bunurilor confiscate sau naționalizate de regimul sovietic.
2004 iunie 2004 – Dosarul CEDO 23125/2004 a fost comunicat guvernului RM.
2004 noiembrie 25 –Mitropolia Basrabiei a reactivat Episcopia Dubăsarior și a toată Transnistria, care a fost înregsitrată la 15 noiembrie 2006.
2007 februarie 22 – Ordinul 33 al SSPCRM de aprobare a modificărilor și completărilor la Statutul pentru organizarea și funcționarea Mitropoliei Basarabiei.
2007 decembrie 1 – Vladimir Voronin, președintele RM, a anunțat la postul tv NIT că va contesta hotărârea CEDO din 13 decembrie 2001.
2007 decembrie 2 – Preoții Mitropoliei Basarabiei cu cetățenie română au primit interdicție de a locui sau intra în RM.
2007 decembrie 26 – ÎPS Petru a fost percheziționat două ore de vameși la revenirea în RM.
2008 ianuarie 9 – Mitropolia Basarabiei a solicitat Secretariatului General al CE, Comitetului de Miniștri al Ce și raportorilor APCE pentru RM să supravegheze modul în care RM îndeplinește Hotărârea CEDO din 13 decembrie 2001.
2008 august 20 – O nouă scrisoare a ÎPS Petru către Secretariatul General al CE, Comitetul de Miniștri al Ce și raportorii APCE pentru RM, în care se reclama blocarea procesului de înregistrare a comunităţilor Mitropoliei Basarabiei și refuzul Guvernului de a restitui Arhivele Mitropoliei Basarabiei confiscate de regimul sovietic, fapt care producea „dificultăți în procesul de revendicare în instanţele judecătoreşti a bunurilor bisericeşti confiscate de statul sovietic şi gestionate în prezent de Guvernul Republicii Moldova”.
2009 iunie 1 - Scrisoare a ÎPS Petru către Serviciul de Executare a Hotărârilor CEDO din cadrul Direcţiei Generale pentru Drepturile Omului şi Chestiuni Juridice a SG al CE, atrăgând atenţia asupra lipsei oricărui progres în vederea îndeplinirii Hotărârii CEDO din 13 decembrie 2001.
 
Bibliografie
PATRIARHIA ROMÂNĂ, Adevărul despre Mitropolia Basarabiei, Ed. Inst. Biblic și de Misiune Ortodoxă al BOR, București, 1993, p. 5-10 (Date cronologice)
NICOLAE FUȘTEI/Institutul de Istorie al Academiei de Științe din Republica Moldova, Istoria înființării Mitropoliei Chișinăului și a Moldovei (actualmente Biserica Ortodoxă din Republica Moldova), „Biserica Ortodoxă din Moldova. Mitropolia Chișinăului și Moldovei”/http://mitropolia.md/istoric-bom/
prof. GHEORGHE BADEA (Iași), Scurt istoric, „Mitropolia Basarabiei și Exarhatul Plaiurilor” / http://mitropoliabasarabiei.md/scurt-istoric-de-profesorul-gheorghe-badea-ia%C8%99i

Principesa Ileana a României (1909-1991) („TOMIS” 2007)

?, Alteța Sa Regală Principesa Ileana, „Tomis”, Constanța, XLII, 453, decembrie 2007, 90.

De mare au fost îndrăgostite și principesele Casei Regale, dar nici una atât de puternic ca A. S. R. Ileana. Ea s-a născut la Palatul Cotroceni în 1909, fiind al cincilea copil al Reginei Maria. De mică s-a simțit atrasă de mare, ea scriind în 1928: „Constanța evocă pentru mine multe amintiri... aceste amintiri îmi sunt cele mai dragi și despre ele țin să vorbesc. Mi-aduc aminte cum în clipa când ne deșteptam fugeam la fereastră, să privim jos... portul cu vapoarele străine sau cunoscute, ... iar pe valurile venite din larg, ce păreau că mă cheamă în veșnica lor neliniște, ușor legănată, geamandura mugind.” Ileana descrie chiar primele lecții pe care le luase în copilărie de la mateloți încercați: „eu eram cea mai curioasă, încât cuvintele: babord, tribord, pupa, prora ș. a. ajunseseră să nu-mi fie străine. Îmi plăcea să privesc în sus la catargele cu velele strânse, cu parâmele ce făceau pe cer un motiv minunat și care îmi păreau atât de sus!” Și câteva rânduri mai jos spune Principesa: „Din clipa aceea nu m-am mai putut sătura de valuri și Mare!” Astfel, la 19 ani, Ileana și-a susținut examenul pentru obținerea brevetului de ofițer de bord clasa I (secund).
Trei ani mai târziu, în 1931, principesa Ileana s-a căsătorit, la Sinaia, cu Principele Anton de Habsburg, Prinț al Toscanei, cu care a avut 6 copii. După ce a fost Arhiducesă de Habsburg, s-a căsătorit a doua oară cu dr. Ștefan Isărescu. În 1967, odată cu inaugurarea mănăstirii ortodoxe cu hramul Schimbarea la Față, din Ellwood City, Pennsylvania, Statele Unite (a cărei construcție o inițiase în 1960) și-a luat numele ecleziastic Maica Alexandra, devenind stareța mănăstiri. Principesa Ileana a murit în 1991, după ce a vizitat România proaspăt eliberată de comunism.

„Nici după șapte ore, delegații Comunității Rușilor Lipoveni nu reușiseră să-și aleagă președintele și deputatul” (2000)

 Irinel Călin, În cadrul celei de a cincea Conferințe Naționale, desfășurată la Jurilovca, nici după șapte ore, delegații Comunității Rușilor Lipoveni nu reușiseră să-și aleagă președintele și deputatul, 14 august 2000

Sâmbătă și duminică, în premieră, comuna Jurilovca a găzduit la Căminul Cultural, cea de a cincea Conferință Național a Comunității Rușilor Lipoveni din România. Ținută din doi în doi ani, conferința desfășurată anul acesta a avut un dublu rol, pe lângă alegerea noilor organe de conducere fiind ales și candidatul pentru funcția de deputat din partea CRLR în viitorul Parlament.

Sâmbătă dimineața, înaintea deschiderii lucrărilor conferinței, delegații celor 40 de filiale din țară și reprezentanții aleși în urmă cu doi ani ai CRLR au asistat la un spectacol artistic pus în scenă de Ecaterina Ivan intitulat „Visuri trandafirii”.

După alegerea prezidiului, validarea delegaților și a organelor de lucru, președintele în exercițiu al CRLR, doamna Ecaterina Evdochim a prezentat darea de seamă asupra activității Consiliului Național pentru august 1998 - august 200, în care au fost punctate împlinirile și neîmplinirile Comunității. Problemele cu care se confruntă minoritatea au fost punctate și, dintre acestea, cele ale învățământului modern, ale religiei ortodoxe de rit vechi, precum și ale șomajului excesiv în localitățile cu populație compactă de ruși lipoveni au avut rezonanța scontată în rândurile participanților. Cât privește primul aspect, există un proiect privind înființarea unei secții pentru rușii lipoveni în cadrul unei universități (Universitatea Multiculturală), în vederea pregătirii de cadre care să apere interesele minorității (profesori, juriști, sociologi etc). După ce au fost prezentate raportul de activitate al deputatului ales, Sevastian Fenoghen, și raportul Comisiei de Cenzori, s-a căzut de acord ca amendamentele aduse statutului să fie dezbătute a doua zi, pentru că era programată o excursie la Portița la care toți participanții erau doritori să ajungă.

În a doua zi a Conferinței, au fost aduse amendamente statutului, cele mai importante fiind acordarea dreptului de vot pentru reprezentanții Consiliului Național, ai Biroului Executiv și membrii fondatori, precum și includerea în C. N., pe lângă cei 21 de membri aleși, a președintelui, vicepreședinților și secretarului Comunității. O propunere de modificare a statutului ce desfășurarea Conferinței Naționale din 4 în 4 ani a fost respinsă, iar propunerea ce privea apartenența politică a organelor de conducere a rămas să facă obiectul unor discuții ulterioare în cadrul Consiliului, care va stabili incompatibilității membrilor minorității, membri în alte partide.

Abia în jurul prânzului, când programul prevedea închiderea lucrărilor, CN a fost dizolvat și s-au făcut propunerile pentru alegerea președintelui CRLR și pentru alegerea candidatului care să reprezinte interesele minorității în Camera Deputaților în mandatul 2000-2004.

Pentru președinte au candidat E. Evdochim, Andrei Mișumov, Petre Mocenco, Ilie Danilov și Xenia Crasovschi, iar pentru deputat Vasile Ivan, Miron Ignat, Lucian Teodorov, Eugenia Mihart și Ana Tomescu.

Procedura de vot fiind îngreunată de numărul mare de candidați, abia în jurul orei 20 a fost anunțat rezultatul primului tur de scrutin. Astfel, pentru turul doi de scrutin au rămas în cursă, pentru președinte E. Evdochim din București cu 53 de voturi și A. Mișumov cu 27 de voturi, iar pentru deputat V. Ivan din București cu 59 de voturi și M. Ignat din Tulcea cu 44 de voturi, cu drept de vot fiind 137 de delegați. Vom reveni în ziarul de mâine cu rezultatul final al alegerilor.

„Cea mai mare faptă din toată viața neamului nostru” (AGRIGOROAIEI 1998)

 Ion Agrigoroaiei, Cea mai mare faptă don toată viața neamului nostru, ?, 1998

(...)

Gravitând spre forța morală irezistibilă a Regatului, frații basarabeni și bucovineni, într-o admirabilă unitate de simțire, au cerut ocrotirea puternică și caldă a României libere și au înfăptuit actul măreț al reîntregirii Moldovei. (O primă Adunare reprezentativă a populației Bucovinei votase, la 14/27 octombrie, o rezoluție prin care se hotăra „unirea cu celelalte țări românești, într-un stat național independent”. Congresul General al Bucovinei va vota, la 15/28 noiembrie, Declarația de Unire, de „unire necondiționată și pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru cu Regatul României” - n. n. I. A.). Astăzi, Transilvania cheamă brațul nostru vânjos pentru sprijin și unire. La momente mari, nici țara, nici poporul nu au rămas mai prejos. Provinciile românești se ridică cu fruntea către cer pentru întinderea patriei în granițele ei firești, etnice și pentru mântuirea neamului. Sublim este rolul de azi al vitezei armate române și uriaș înțeles are ultimul sacrificiu al poporului. Harta României Mari, pe care o scriem astăzi cu baionetele împăciuitoare, va fi icoana de totdeauna a neamului pe care o vor săruta pururi cu lacrimi de bucurie bătrânii și copiii”.

„Adunarea Națională din Alba Iulia” („Evenimentul”, 21 noiembrie 1918)

Pentru duminică, 18 noiembrie, orele 10 dimineața, a fost sortită Adunarea Națională a națiunii române din Ungaria și Transilvania la Alba Iulia, cetatea istorică a neamului nostru. (...) A fost de față poporul românesc în număr uimitor de mare, arătând prin aceasta că toate păturile sociale ale națiunii noastre au participat la această zi mare, istorică adunare, unde s-a hotărât precum trebuia soarta neamului nostru pe vecie. S-au făcut rugăciuni în cele două biserici din Alba Iulia, una ortodox răsăriteană și cea greco-catolică. Alba-Iulia rămâne de-a pururi cetatea celei mai mari înfăptuiri istorice românești până în zilele noastre, Alba Iulia care mai e și leagănul de cultură națională, cu mulți cărturari și cu martiri ai cauzei românești, la Alba Iulia se va încorona și primul Împărat Român și poate viitoarea capitală a țării noastre mari”. (La 15-17 octombrie 1922, vor avea loc, la Alba Iulia, festivitățile încoronării regelui Ferdinand și reginei Maria ca suveran ai României întregite. Imediat după Marea Unire, s-a discutat posibilitatea  mutării capitalei la Brașov sau în apropiere de acest oraș, într-o capitală de construit sau la Alba Iulia; problema a rămas însă, din păcate, la acest stadiu.)

„Un act de mare însemnătate” („Opinia”, 28 noiembrie 1918)

Actul istoric de la Alba Iulia depășește, în importanță, tot ce voința românească a cunoscut în cursul răstimpurilor. Unirea mult visată, odinioară abia sperată, constituie astăzi un fapt împlinit. (...) Ferice de generația căreia i-a fost dat să trăiască acest ceas, fericiți cei care au fost contemporani mărețului eveniment.

Unirea era apreciată de către N. Iorga în ziarul său „Neamul Românesc” (25 noiembrie 1918) drept „cea mai mare faptă din toată viața neamului nostru. Pentru unii e un vis nebun care se îndeplinește. Pentru noi e o necesitate istorică ajunsă la recunoaștere și o suferință mângâiată, o muncă ce-și găsește răsplata. Și astfel, avem dreptul de a crede acest fapt definitiv și etern”.

Statul național unitar întregit s-a menținut 22 de ani; el a fost refăcut în parte după cel de-al doilea război mondial, anulându-se numai Dictatul de la Viena, nu și protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, concretizat, pentru noi, în notele ultimative sovietice, răpirea Basarabiei și nordului Bucovinei. La împlinirea a 80 de ani de la marele eveniment, considerăm că avem în continuare „dreptul de a crede acest fapt definitiv și etern”.

Românii din Imperiul Habsburgic în perioada 1848-1867 (IORGA 1915)

Nicolae Iorga, Istoria Romînilor din Ardeal și Ungaria, II. De la mișcarea lui Horea pînă astăzi, Lecții ținute la Universitatea București, Casa Școalelor, 1915.

XV. „Noua eră” austriacă pînă la dualism și romînii

(204) 

(...) Au venit un Andrei Mocioni, un baron Petrino, bucovinean, și puțini alții care făceau parte din ordinele privilegiate, și, pe lîngă aceștia, firește, șefii Bisericilor. Și încă, dacă-l auzim acolo vorbind pe Șaguna, nu-l vedem pe Șuluț. Aceștia reprezentau pe romîni, trei milioane de nemulțămiți ai prezentului și temători ai viitorului.
Dar ce legătură putea fi între dînșii? Șaguna avea ca preocupație principală separarea bisericii romînești din Ardeal și din părțile vecine de Biserica sârbească; toate silințile lui  erau consacrate numai manifestării acestui punct de vedere: grăbirea momentului cînd era să aibă Biserica lui deosebită, Mitropolia lui, alte lucruri interesîndu-l numai secundar. Mocioni avea cultura unui aristocrat maghiar  de supt regimul absolutist austriac, iar baronul Petrino pe a unui nobil german de treapta a doua sau a treia tot în acel vechi regim austriac: nici unul, nici altul, apoi, nu erau pregătiți deloc pentru ce aveau să vorbească unii cu alții.
E penibilă pentru noi rătăcirea prin protocoalele dezbaterilor (1). Caracterul lor e haotic și rezultatul ultim atît de puțin important! Oameni aceștia nici nu veniseră cu părerile lor în cea mai mare parte, ci amintirea petițiilor care li se adresaseră, și fiecare se simțea dator să comunice, în formă de interpelare, de întrebare, sau în altă formă, dorința cercului în care își făcuse viața. La observațiile care li se făceau , răspîndeau uneori, ca, de pildă, Mocioni: Am primit un memoriu în sensul acesta și eram angajat să-l prezint. Și se întîmpla că memoriile acestea nu veneau măcar din Ținuturile pe care ei le reprezintau, cu care aveau contact, ci dintr-un alt Ținut. Ba, într-una din zile, a fost un conflict așa de acru, încît a trebuit să intervie președintele ca să oprească personalitățile și să provoace la urmă declarația lui Mocioni că a primit  o petiție din Bucovina și de aceea s-a amestecat în afacerile bucovinene - lucru  de care se supărase baronul Petrino. Ședință foarte interesantă, desigur,pentru noi, dar regretabilă.
1. Vezi Păcățianu, loc. cit., II, 100 de pagini.

(205) 
Afară de declarații, ca aceea a lui Șaguna că limba românească își are drepturile ei în viața publică (1), de intervenția lui pentru secția ortodoxă la Ministerul de Culte și pentru ajutoarele date școalelor și bisericilor (2) erau totuși chestiuni care se impuneau la toți. Era, întîi, chestiunea organizării bisericești, și Șaguna cerea, ajutat și de reprezintantul Banatului și al Bucovinei, dar combătut de Patriarh, „o adunare obștească bisericească, cu reprezintare proporțională” ori măcar o conferință de fruntași, dacă era cu putință.
Sunt sate care au două biserici: una unită, alta neunită; sunt sate care ar putea să aibă două școli - o dată ce școlile sunt confesionale - una în legătură cu o Biserică, alta în legătură cu cealaltă, și statul trebuie să fie interesat ca relații bune să domnească între o clopotniță și cealaltă, între școala dependinte de una și școala dependinte de a doua. Nimeni nu s-a gîndit la așa ceva. Fiecare privea confesiunea cealaltă ca dușmană, străină. Un cuvînt n-a spus Șaguna, cît a stat la Viena, despre interesele Bisericii unite, care-l jignise de curînd așa de mult. O dată a vorbit de școala din Abrud, fiindcă i se ceruse. Tot mai mult se întîlnește cuvîntul de „coreligionari” cînd am aștepta cuvîntul de „conaționali”.
Dacă în momentul acesta se ivește, aiurea, în celălalt colț al Monarhiei, la Nord-Est, o problemă națională românească de foarte mare importanță, ea este lăsată în seama lui Petrino, ca fiind bucovinean.
Era vorba dacă Bucovina trebuie să se unească cu Ardealul sau cu Galiția. Ai noștri, natural, aveau tot interesul să se unească cu Ardealul. Guvernul însă înțelegea, avea chiar anumite interese, să fie contrariul.

(206) 
În adevăr, polonii nu se răsculaseră la 1848, ei puteau fi întrebuințați în contra Rusiei, puteau chiar să constituie un element continuu de agitație între ai lor de supt cîrma Țarului, și, prin urmare, din acest punct de vedere guvernul imperial vroia să împuternicească pe polonii din Austria, fără să prevadă conștiința ruteană de mai tîrziu, și mai ales forma contrară intereselor polone în care era să se  manifeste această conștiință ruteană. Deci, să se adaoge Bucovina la Galiția!
E drept că s-a luptat Petrino: a ținut un discurs, foarte frumos și bine întemeiat, în care arăta că romînii nu vor primi niciodată așa ceva, că măsura este în contra dreptului lor istoric, că în momentul de față li s-ar face o și mai mare nedreptate decît în alt moment, că nu de aceea, la 1848, romînii au fost atît de credincioși.
(...)

(207) 
(...) Se temea să nu se înlăture diploma, „biletul de mînă” al Împăratului, căci, prin „conferința regnicolară”, ardeleană, convocată în aceeași zi, „pregătindu-se toate”  de către noul cancelariu maghiar al țării, baronul Kemeny, „pentru organizarea guvernului, a municipiilor și a judecătorilor, ținînd seamă de toate naționalitățile și limbile din țară” (1) se prevedea ștergerea autonomiei Transilvaniei, unirea ei cu Ungaria. O deputăție la Viena, și fără zăbavă, ca să reînnoiască cererea celor zece puncte, i se părea lui Șaguna și celor cu care se consultase, „inteligenței noastre de aici”, un mijloc de a influența hotărîrile apropiate ale Curții, și pentru aceasta el își alesese pe protopopul Popazu, pe doi neguțători din Brașov și pe rășinăreanul Ioan Brote; trebuia să se adauge Șuluț ori măcar episcopul Gherlei, Ioan Alexe, autorul cunoscutei Gramatici românești. Propunerea fu primită, și Șuluț, care iscăli, la 7 novembre, petiția comună pentru numirea unui cancelariu romîn și larga participare la conferința apropiată (2), conduse, deși „cu sufletul în buze”, deputăția, care sosi în decembre la Viena. Împăratul primi din mîna lui și a lui Popazu o cerere, compusă de Babeș, în chestia cancelariului romîn, a celor trei limbi oficiale și a congresului, Rechberg, părea favorabil.
1.Ioan Pușcariu, loc. cit., p. 51
2 .Ibid., p. 52

(208) 
După cererea deputăției, Alba Iulia fu aleasă ca loc de adunare a conferinței ardelene.
Mai puțin mulțumit se arătă Șaguna: neprimirea întregii deputății i se părea o dezaprobare și o jignire. „Îmi venea de tot o asemenea cu împrejurările anului 1848, cînd încă ni se ziceau vorbe frumoase. Dar ce folos! Ele au rămas vorbe, și nici după doisprezece ani nu s-au trup. Oare să mai așteptăm alți doisprezece ani? Vrăjmașii s-au folosit cu opozițiile lor de doisprezece ani, însă noi puteam să prevedem că după doisprezece ani mai adînc vom zăcea în groapa goanelor?” Se temea și de alegerea pentru o conferință de către cancelariu a niscaiva „renegați romîni” și semnala numirea maghiarului conte Miko ca șef al guvernului ardelean. Pe Șuluț îl invita a cere  o audiență privată pentru a prezinta un nou și scurt memoriu de plîngeri accentuate (1).
Lucrurile nu se opriră însă aici. Căpătîndu-se formala învoire „congres național romîn”, el se ținu, și anume la Sibiu, timp de trei zile, în ianuar 1861 (1-4). Cei doi șefi bisericești chemaseră nu mai puțin de „160 de bărbați de încredere”. Se aduseseră plîngeri împotriva lui Kemeny, care a numit prea puțin romîni în noua sa cancelarie, care a dat ungurilor de trei ori mai multe locuri decît romînilor, socotind de o parte pe secui, de o  parte pe orășeni și de o parte pe cei de la țară - tot cîte opt - și se ceru încă o dată „inarticularea” nației romînești, suprimarea legilor ce o lovesc și ținerea în seamă a drepturilor ei la redactarea noii legi electorale, coborîndu-se censul fixat în 1848 la 5 florini dare pe an. Pentru apărarea drepturilor naționale se alese o „comisiune permanentă de patru”, supt conducerea arhiereilor, pînă cînd națiunea romînă își va cîștiga dreptul său de națiune politică (2)
1.Ilarion Pușcariu, Documente pentru limbă..., I, p. 347; Bariț, Protocolul ședințelor conferinței naționale romînești, Brașov, 1860.
2. Ilarion Pușcariu, Documente pentru limbă..., I, p. 356-7.

(209) 
În materie confesională se condamna orice iritare a deosebirilor: „afurisit va fi acel romîn care va mai încerca o stricare a legăturii frățești”. Se cerea și întemeierea unei Asociații culturale. Deocamdată Andrei Mocioni demisiona din dieta Ungariei. Șuluț dorea „un congres general al tuturor romînilor din Ungaria, Banat și Ardeal”, ca să prezinte cereri comune (1), temîndu-se ca dieta Ungariei să nu silească pe Împărat a primi „unirea”. Deși ales de lugojeni, Șaguna refuză să ia parte la dieta ungară (mai) (2).
La conferința deschisă în ziua de 11 februar fiecare nație venea cu hotărîrea, ireductibilă, care-și avea rădăcinile în tot trecutul lor. Romînii erau numai șapte, al optulea avînd părerile de „unire” ale maghiarilor și fiind, deci, oprit, de Șuluț, episcopul său, să se prezinte, deși era preot în Alba Iulia chiar. Discursul lui Șuluț, tipărit apoi și în broșură, fu impresionant. Cancelariul trecu la protocol aceste opiniuni disparate - singurul folos al adunării (3). La 26 februar, se cerea alegerea de deputați - unul la 30.000 - pentru Parlamentul Imperiului, și se făcu în grabă organizarea, pe baza stărilor din 1848, defavorabile romînilor, a „municipiilor” chemate a face alegerea în cadrele lor. Censul fuse scăzut doar cu cîțiva crăițari.
O dietă ardeleană prepatorie se convocase în ziua de 4 novembre. Ea trebuia să constituie guvernul, să revizuiască legile, națiunea romînă avea să fie „inarticulată”.
1.Ibid., p.357.
2.Ibid., p. 360-1
3. Ioan Pușcariu, loc. cit., p. 51-5

(214) 

(...) Se gîndeau apoi la organizarea de biblioteci, de muzee, de tot ce putea cere națiunea de la cultură, în sensul cel mai larg al cuvîntului. Trebuia, pe lîngă aceasta, să se întrețină relații cu romînii de pretutindeni, cu „țările vecine”. Era, deci, o instituție pan-romînească, localizată, în ceea ce privește sediul, în Ardeal. Toți dascălii ardelni de la noi erau prevăzuți ca membri extraordinari ai acestei instituții: Laurian, Aaron Florian, Ioan Maiorescu, Papiu, Pumnul, Alexandru Teodori, Fontanin. Din „Asociație” puteau să facă parte și aceia care locuiau și în alte țări romînești și nu erau născuți în Ardeal. Se aleseseră și cîțiva boieri mari de la noi în nădejdea, poate, și a unei donații și, alături de generalul Mavros, ca numismat, și Eudoxiu de Hurmuzaki, tovarăș al atîtor clipe de luptă.

„Asociațiunea” - căreia-i urmă o societate maramurășeană cu același titlu - era gata să intre în luptă pe baza acestui program „Un reazim naționalității romîne”, zicea Cipariu, „se împlîntă astăzi, ci sperăm că asemenea reazime, de astă și de alte forme, se vor împlînta și de-aici înainte” (1). Deodată însă programul trebuia sancționat de prea-înaltul guvern, care vedea înlăuntru lucruri periculoase, și a trebuit să se întrebe la Viena. Scopul pur național se declara, hotărît, neadmisibil, de locotenența ardeleană. De aceea în petițiunea brașovenilor este plîngerea împotriva piedicilor care se aduc unei culturi folositoare statului. S-au cîntărit, în sfîrșit, și s-au aprobat statutele. Cu toate acestea s-au mai făcut intervenții pe lîngă Șaguna și alții, și foarte multă vreme ”Asociațiunea” s-a ținut în rezervă. Și poate că rău a făcut, căci și atunci, la început, cînd era entuziasmul mai mare, cînd din toate părțile răsăreau documente, cînd legăturile cu poporul erau mai strînse, dacă s-ar fi mers cu entuziasm mare la opera de adunare a lucrurilor pe care le oferea trecutul și poporul  și de coborîre în sufletul nației a elementelor care le puteau înfățișa cărturarii, soarta „Asociației” ar fi fost mai strălucită (2).

1. Actele privitoare la urzirea și înființarea Asociațiunii, Sibiu, 1862.

2. Vezi Lupaș, loc. cit., p. 242.

(215) În acest moment Șaguna era adînc scîrbit. Lăsase pe Șuluț să joace rolul de căpetenie și nu era mulțămit de felul cum acesta, mai șovăielnic, de mai slabă pricepere, își îndeplinea misiunea. Cauza sa bisericească o vedea zăbovindu-se, toată atenția cercurilor conducătoare fiind prinsă de recrudescența marii chestiuni politice. În Bucovina, Hacman, în opoziție deplină cu Hurmuzăcheștii, care păstrau  „conștiința demnității Bisericii lor”, făceau să se eară de un congres fără mireni, total supus lui, o ridiculă Mitropolie separatistă cu doi sufraganți și sinod la Viena, supt controlul unui procurator imperial și întrebuințînd ca limbă oficială germana; „noi suntem străbătuți de durere și de rușine: străinii rîd și își bat joc”, scrie Gheorghe Hurmuzachi (1). „Atît însă știu și eu, și frații și amicii mei, că altă speranță și altă mîntuire pentru Biserica Bucovinei nu este afară de supunerea episcopiei noastre supt o Mitropolie ortodoxă, care, după socotința noastră, numai și numai în Ardeal poate fi, și al cărei  Scaun numai și numai de Prea Sfinția Voastră poate fi ocupat, spre binele și scăparea Bisericii romîne ortodoxe” (2). Iar Hacman se bucura că împacă astfel pe romîni și „sloveni”!

Aceste agitații bucovinene aduseseră în discuție (3) propunerea lui Șaguna de a se restabili Mitropolia. Cancelaria ardeleană ceru în ianuar 1862 un memoriu lui Ioan Pușcariu (4). Agentul lui Șaguna la Viena, Ioan Dobran, ca și Andrei Mocioni, lucrau din nou pentru acest scop, încurajați de moartea lui Rajacich, și cel din urmă nădăjduia să capete o deputație de bucovineni, cu Eudoxiu Hurmuzachi, baronul Petrino și ginerele lui, Vasilco. Noul cancelariu  Nadasy înștiința pe Șaguna că în curînd va vea să meargă însuși la Viena pentru apărarea cauzei sale. Episcopul de Arad era în același curent de idei, și romînii Banatului și Ardealului se hotărîseră a nu lua parte la sinodul de alegere sîrbesc.

Adresa deputăției romînilor din Ungaria fu prezintată, și în numele lui Hurmuzachi, Vasilco și Buchintal, încă la 15 mart. Se cerea numai „ridicarea  piedicilor” pentru „realizarea Mitropoliei noastre venerabile”, adunarea unui congres bisericesc constatător din 40 preoți și 60 honoratiores mireni din dioceza Ardealului, a Bucovinei, a Aradului și din cele două dioceze din Banat, pentru constituirea comună bisericească, supt conducerea lui Șaguna (5). Șuluț găsi cu cale să proteste imediat, și astfel deviza „viribus unitis”, care călăuzise pînă atunci lupta politică a romînilor, căzu pentru totdeauna.

1. Ilarion Pușcariu, Metropolia, p. 184.

2. Ibid., p. 184-5.

3. Ibid., p. 187-8.

4. Loc. cit., p. 62

5. I. Pușcariu, Metropolia, p. 200.