Liberali versus conservatori în Anglia în 1815 (THACKERAY 1848)

<
(...)
- Cea mai mare plăcere a mătușii mele, spuse domnul Crwaley, umplîndu-și paharul, e ca lumea să se simtă cît mai în largul ei, aici în casă. Ăsta e Castelul libertății, James, și nu-i poți face o bucurie mai mare domnișoarei Crawley decît aceea de a te purta după pofta inimii și a cere tot ce dorești. Eu știu că v-ați bătut joc de mine în tot timpul fiindcă sînt conservator. Domnișoara Crawley e destul de liberală, însă, ca să se împace cu orice fel de fantezie. Ea e republicană în principiu și disprețuiește tot ce are vreo legătură cu rangul sau cu titlul.
- Atunci de ce te însori cu fata unui conte*? întrebă James.
- Dragul meu prieten, adu-ți aminte că biata lady** Jane n-are nici o vină că e de neam mare, răspunse foarte curtenitor Pitt. N-are nici o importanță dacă-i o lady. Și în afară de asta, eu sînt conservator, știi doar!
- Oh, cît despre asta, zise Jim, nimic nu contează așa de mult ca sîngele de viță veche; nu, pe cinstea mea, nimic nu-i ca el! Eu nu sînt dintre radicalii voștri! Dar știu ce înseamnă să fii gentleman***, pe cinstea mea!
(...)
- Nu, dar să rămînă între noi, continuă Pitt din ce în ce mai mieros. Vorbeai despre sînge și avantajele personale pe care le trag oamenii de viță veche! Uite o sticlă proaspătă!
- Sîngele, ăsta e cuvîntul! își dete cu părerea James, sorbind cu lăcomie lichidul rubiniu. Nimic nu contează în afară de sînge, domnule, la cai, la cîini și la oameni. Ei bine, nu mai departe decît în ultimul trimestru, chiar înainte de-a mă întoarce la țară, adică, cred că tocmai înainte de a fi avut pojar,  ha, ha, ha... stăteam împreună cu Ringwood de la colegiul „Christchurch”****, Bob Ringwood, băiatul lordului***** Cinqbar, și ne sorbeam berea la „Clopotul din Blenheim”, cînd luntrașul din Banbury propuse să se ia la trîntă cu unul din noi pentru o cană de punch******. Eu nu eram în stare. Aveam brațul în eșarfă; și nici nu puteam să mi-o scot măcar... o bestie de iapă de-a mea căzuse cu mine cu vreo două zile mai înainte și credeam că-mi fracturasem brațul. Ei bine, domnule, eu nu-mi puteam pune mintea cu el, dar Bob își scoase numaidecît jacheta, rezistă în fața individului aceluia din Banbury timp de trei minute, și apoi din patru reprize îl dădu gata. Teribil cum a mai căzut la pămînt, domnule, și din ce pricină crezi? Sîngele, domnule, numai sîngele!

(...)
>

SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor*******, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, pp. 359-360.

NOTE M. T.
* CÓNTE¹, conți, s. m. 1. (În Evul Mediu) Mare senior, conducător al unei provincii, cu funcții administrative și militare. 2. Titlu de noblețe ereditar, intermediar între viconte și marchiz (în Occident) sau între baron și prinț (în Rusia țaristă); persoană având acest titlu. – Din fr. comte. Sursa: DEX '09 (2009) 
** LADY, lady, s. f. Titlu dat în Anglia soției unui lord sau a unui cavaler; p. ext. doamnă nobilă din Anglia. ♦ Epitet dat unei femei distinse, manierate. [Pr.: lédi] – Cuv. engl. Sursa: DEX '09 (2009) 
*** GENTLEMAN, gentlemeni, s. m. Bărbat cu maniere alese, ireproșabile, cu caracter distins. [Pr.: géntlmen] – Cuv. engl. Sursa: DEX '09 (2009)
**** Colegiul Christ Church a fost fondat în 1524 de cardinalul Wolsey. (http://www.chch.ox.ac.uk/house/about-christ-church)
***** LORD, lorzi, s. m. (în Anglia) 1. (În Evul Mediu) Mare proprietar funciar; (în prezent) titlu nobiliar ereditar sau conferit de monarh; persoană care poartă acest titlu. 2. Membru al Camerei superioare a Parlamentului. Camera Lorzilor. 3. Termen care intră în componența titlului oficial purtat de unii înalți demnitari din Marea Britanie. – Din engl., fr. lord. Sursa: DEX '09 (2009) 
****** Băutură alcoolică sau non-alcoolică conținând suc de fructe, importată din India în secolul XVII. (http://www.etymonline.com/index.php?term=Punch)
******* Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)

Admiratori britanici ai împăratului francez Napoleon I (THACKERAY 1848)

<
(...)
În timpul acestei întrevederi, Pitt Crawley dădu o lovitură de maestru care dovedi că, dacă nu și-ar fi distrus cariera diplomatică printr-o delăsare timpurie, ar fi putut atinge un rang înalt în profesiunea lui. Cînd contesa văduvă de Southdown începu să-l împroaște cu noroi pe parvenitul de corsican*, după cum era moda vremii, și să demonstreze că era un monstru pătat de toate crimele care se pot imagina, un poltron și un tiran care nu merita să mai trăiască, unul a cărui cădere a fost prezisă etc, Pitt Crawley a luat numaidecît apărarea acestui om al destinului. El descrise în calitatea lui de prim-consul**, așa cum îl văzuse la Paris, cînd se încheiase Pacea de la Amiens*** și cînd el, Pitt Crawley, avusese onoarea de-a face cunoștință cu marele și bunul domn Fox****, un om de stat care, oricît de mult s-ar deosebi de el, îi era cu neputință să nu-l admire din tot sufletul, un om de stat care avusese întotdeauna cea mai înaltă părere despre împăratul Napoleoni. Și el vorbi în termeni plini de-o violentă indignare despre neleala purtare a aliaților față de monarhul detronat*****, care, după ce s- a pus în mod generos la discreția lor, a fost supus unei josnice și crude exilări, în timp ce o gloată de papistași bogați tiraniza Franța în locul său******.
Această îndreptățită oroare față de superstiția papală îl ridica pe Pitt Crawley în opinia lady*******-ei Southdown, în timp ce admirația lui pentru Fox și Napoleon îl ridica peste măsură de mult în ochii domnișoarei Crawley. Prietenia ei pentru acest defunct om de stat britanic a fost pomenită chiar la începutul acestei povestiri, cînd am făcut cunoștință cu tînărul Pitt. Ca o adevărată liberală ce era, domnișoara Crawley făcuse opoziție tot timpul războiului, și deși sîntem absolut siguri că prăbușirea împăratului n-a zdruncinat-o prea mult pe bătrîna doamnă - și nici îngrozitorul tratament la care fusese supus nu tindea să-i scurteze viața sau somnul ei cel de toate zilele - vorbele lui Pitt îi merseseră drept la inimă cînd îi ridică în slava cerului pe cei doi idoli ai ei;
(...)
>

SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor********, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, p. 351-352.

NOTE M. T.
* Împăratul Napoleon Bonaparte s-a născut în insula Corsica, într-o familie burgheză. (https://istoriastazi.wordpress.com/2012/09/08/napoleon-bonaparte-pe-scurt-2/)
** Prin lovitura de stat din 7 noiembrie 1799, generalul N. Bonaparte înlocuiește regimul Directoratului cu un triumvirat consular. N. B. păstrează titlul de Prim-Consul al Republicii franceze până la proclamarea Imperiului în 1804.. (http://adrianavilsan.blogspot.ro/2012/06/consulat-si-primul-imperiu-napoleon.html)
*** Amiens = Localitate în N Franței. La 25 martie 1802, la Amiens s-a semnat pacea între Marea Britanie și Franța, încheindu-se ostilitățile începute în 1793. Deoarece prevederile documentului nu au fost puse în aplicare, războiul va fi reluat în 1803, încheindu-se prin prima bdicare a împăratului Napoleon în 1814. (http://cultural.bzi.ro/pacea-de-la-amiens-si-reluarea-razboiului-franco-britanic-21196)
**** Charles Fox (1749-1806) = Politician liberal (whig) britanic. Ministru de externe în 1782, 1783 și 1786. (https://www.gov.uk/government/history/past-foreign-secretaries/charles-fox)
***** Armatele celei de a șasea coaliții antifranceze au ocupat Parisul în martie 1814, forțându-l pe împăratul Napoleon să abdice la 11 aprilie 1814 și să se exileze în insula mediteraneană Elba. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/acum-200-ani-napoleon-e-exilat-insula-elba)
****** După abdicarea lui Napoleon, dinastia regală procatolică Bourbon a revenit pe tronul Franței prin Ludovic XVIII (1814-1815; 1815-1824), fratele lui Ludovic XVI, cel executat de republicani în 1793. (http://cultural.bzi.ro/exilul-lui-ludovic-al-xviii-lea-al-frantei-20837)
******* lady (eng.) = Termen de respect pentru o femeie, corespunzător bărbătescului gentleman sau lord. (http://www.csmonitor.com/2007/0202/p18s02-hfes.html)
******** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)

UMOR Profesoara atee şi părinţii idioţi

O tânără profesoară, cu vizibile tendinţe liberale, explica micuţilor ei elevi faptul ca ea este atee şi-i întreba dacă sunt şi ei la fel. Neştiind, de fapt, ce-i ăla un ateu şi dorind să fie la fel ca profesoara lor, micuţii au ridicat mânuţele în aer.  Dar iată şi o excepţie. O fetiţă, pe nume Ana, nu se luă după mulţime şi nu ridică mâna. Profesoara, observând-o, o întrebă de ce n-a ridicat si ea mana. 
 - Pentru că nu sunt atee, răspunde Ana.  
Profesoara o întrebă din nou  
- Dar tu ce eşti? 
 - Sunt creştin-ortodoxă.  
Puţin deranjată profesoara o întrebă pe fetita, de ce este creştin-ortodoxă.  
- Ei bine, am fost crescută să-I cunosc şi să-I iubesc pe Dumnezeu şi pe Domnul Iisus Hristos. Bunicii au fost creştin-ortodocşi, mama este creştin-ortodoxă, la fel şi tata, aşa sunt şi eu.  Profesoara enervată: 
 - Ăsta nu este un motiv, spuse ea în gura mare! Ce-ar fi dacă maică-ta ar fi o idioată şi taică-tău la fel? Ce ai fi tu atunci ? Ai fi la fel ca ei? 
 Fetiţa tăcu puţin şi… zâmbind îi zise: 
 - Atunci… aş fi atee!


''Cuget Liber'', Fun, 27 aprilie 2013

Jansenismul catolic în Franța secolelor XVII-XVIII (BALZAC 1832-1833)

<
(...)
Fata făcea parte dintr-o familie cît se poate de evlavioasă, ale cărei convingeri catolice se datorau spiritului unei secte impropriu numită  jansenistă, și care, pe vremuri, a provocat tulburări în Franța; știi de ce?
- Nu..., răspunse Genestas.
Jansenius*, episcop de Ypres, a scris o carte în care unora li s-a părut că au descoperit niște afirmații în dezacord cu dogmele Sfîntului Scaun. Mai tîrziu, acele afirmații, luate cuvînt cu cuvînt, nu au mai fost considerate drept eretice, ba, mai mult, unii comentatori au mers pînă la a tăgădui existența materială acelor maxime. Aceste discuții fără importanță au dus la crearea, în biserica galicană**, a două orientări: cea a janseniștilor și cea a iezuiților***. Ambele părți aveau în rîndurile lor oameni de vază. Lupta s-a dat deci în două partide puternice. Janseniștii îi învinovățeau pe iezuiți că profesează o morală prea liberală și afișau o excesivă severitate a moravurilor și a principiilor; janseniștii au fost deci, în Franța, un fel de puritani**** catolici, dacă acești doi termeni se pot alătura. În timpul Revoluției franceze s-a format - în urma schismei fără importanță pe care a produs-o Concordatul (1) - o congregație de catolici puri care refuzau să-i recunoască pe episcopii numiți de puterea revoluționară și de tranzacțiile papei. Această turmă de credincioși a alcătuită ceea ce se numește „mica Biserică”, ai cărei enoriași duceau, ca și janseniștii, un trai exemplar de regulat, ceea ce pare a fi o lege necesară pentru existența sectelor proscrise și prigonite. Mai multe familii de janseniști țineau de „mica Biserică”. Părinții fetei îmbrățișaseră ambele aceste puritanisme, deopotrivă de aspre, care dau fizionomiei și caracterului ceva impunător; căci specificul învățăturilor absolute constă în a da măreție pînă și celor mai simple acțiuni, legîndu-le de viața viitoare: de aici, magnifica și suava puritate a inimii, respectul față de alții și față de sine; de aici un fel de - cum să spun? - un fel de sensibilitate exagerată la dreptate sau nedreptate; apoi o mare caritate, dar și o cinste severă și, ca să spun lucrurilor pe nume, neîndurătoare; în sfîrșit, o oroare profundă pentru vicii, mai ales pentru minciună, care le cuprinde pe toate celelalte.

(1) Care stabilise relațiile dintre Biserică și Stat (1810).
(...)
>

SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 212-213.

NOTE M.T.
* Cornelius Jansenius (1585 Olanda - 1638 Ypres/Belgia) = http://www.newadvent.org/cathen/08285a.htm
** Biserica galicană = Biserica catolică din Franța. Galii au fost populația antică de pe teritoriul Franței, care au fost supuși de Cezar în secolul I î.H., iar din secolul V d.H. populația galo-romană i-a asimilat pe francii germanici cuceritori.
*** Societatea lui Isus (ordinul catolic iezuit) a fost întemeiat în 1540 de Sfântul Ignatius de Loyola. (http://www.iezuiti.ro/prezentare/)
**** Puritanism = Confesiune protestantă din Anglia secolelor XVI-XVII. Era caracterizată printr-o viață și cult simple și prin purificarea Bisericii Anglicane de practicile catolice. (http://www.history.com/topics/puritanism)