<
(...) Înălțimea-s era unul din eforii* celebrului și vechiului colegiu numit „Whitefriars”**. Odinioară fusese acolo o mănăstire cisterciană***, iar Smithfield****, care se învecinează cu colegiul, era pe atunci un teren pentru turniruri. Și întrucît localul era mai la îndemînă, tot aici erau aduși și arși fel de fel de eretici plini de dîrzenie. Henric al VIII lea*****, apărătorul credinței, puse mîna pe mănăstire și pe avuțiile ei și spînzură sau condamnă la grele cazne pe cei cîțiva care nu se puteau obișnui, cu graba în care se desfășura reforma sa. În cele din urmă, un mare negustor cumpără casa și terenul de alături, în care, ajutat fiind de alte bogate danii în terenuri și bani, întemeie un vestit spital pentru bătrîni și copil. În jurul vechii fundații mănăstirești luă ființă o școală, în care se mai păstrează și astăzi costumele și obiceiurile medievale; și toți călugării cistercieni se roagă ca această instituție să înflorească încă mulți ani.
Printre efori, școala înnumără pe unii din cei mai de seamă nobili, prelați și demnitari din Anglia; și cum băieții locuiesc foarte bine, sînt foarte bine hrăniți și educați, și apoi sînt trimiși la Universitate ca bursieri, asigurîndu-li-se și parohiile respective după terminarea ei, nenumărați gentlemeni****** se consacră încă din frageda copilărie carierei ecleziastice, astfel că se dă o luptă pe viață și pe moarte pentru un loc în instituția aceasta. La început școala era destinată fiilor de clerici și de laici, săraci și silitori la învățătură, dar mulți dintre nobilii efori ai instituției, cu largă și mai degrabă capricioasă bunăvoință, își revărsă generozitatea și asupra altor, feluriți tineri. Să capeți o bună educație fără nici o cheltuială și să-ți ai asigurată existența și profesiunea viitoare era un lucru atît de desărvîrșit, că nici unii dintre oamenii cei mai bogați nu-l disprețuiau; și nu numai rudele înaltelor personaje, ci și înaltele personaje înseși își trimiteau fiii să se înfrupte din această binefacere. Preacucernicii prelați își trimiteau propriile rubedenii sau pe fii clerului din eparhia lor, în timp ce, pe de altă parte, anumiți nobil de prim rang nu se dădeau în lături să ia sub aripa lor protegiuitoare copiii oamenilor lor de încredere, așa încît, atunci cînd un băiețandru intra în numita instituție, avea la îndemînă o societate cît se poate de variată, compusă din tineri cu care se putea împrieteni,
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor*******, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. II, ed. Capitolul, București, 1992, pp. 182-183.
NOTE M. T.
* ÉFOR, efori, s. m. 1. Membru în consiliul de conducere al unei eforii; epitrop. 2. Nume dat în Sparta antică fiecăruia dintre cei cinci magistrați cu largi și importante atribuții în politica internă și externă a statului. – Din ngr. éforos. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/efor)
** Whitefriars era de fapt denumirea dată călăgărilor din Ordinul carmeliților (înființat la Muntele Carmel din Țara Sfântă în 1150) datorită mantiilor albe pe care le purtau peste rasă. (http://golondon.about.com/od/londonforfree/fr/WhitefriarCrypt.htm)
*** CISTERCIÁN1, -Ă, cistercieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Călugăr care aparține unei congregații benedictine fundate în Franța. 2. Adj. Care aparține cistercienilor (1), privitor la cistercieni. [Pr.: -ci-an] – Din fr. cistercien. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/cistercian) (http://www.ducu.de/rel59.htm)
**** Smithfiled = Suburbie a Marii Londre. (http://www.british-history.ac.uk/old-new-london/vol2/pp339-344)
***** Henric Tudor (1491-1547) = Rege al Angliei ca Henric VIII (1509-1547). (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/henry-al-viii-lea-reformarea-bisericii-cele-sase-sotii)
****** GENTLEMAN, gentlemeni, s. m. Bărbat cu maniere alese, ireproșabile, cu caracter distins. [Pr.: géntlmen] – Cuv. engl. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/gentleman)
******* Film februarie 2005 (http://agenda.liternet.ro/articol/1511/Comunicat-de-presa/Vanity-Fair-Balciul-desertaciunilor.html)
Se afișează postările cu eticheta eretic. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta eretic. Afișați toate postările
sâmbătă, 19 martie 2016
marți, 29 noiembrie 2011
Jansenismul catolic în Franța secolelor XVII-XVIII (BALZAC 1832-1833)
<
(...)
Fata făcea parte dintr-o familie cît se poate de evlavioasă, ale cărei convingeri catolice se datorau spiritului unei secte impropriu numită jansenistă, și care, pe vremuri, a provocat tulburări în Franța; știi de ce?
- Nu..., răspunse Genestas.
Jansenius*, episcop de Ypres, a scris o carte în care unora li s-a părut că au descoperit niște afirmații în dezacord cu dogmele Sfîntului Scaun. Mai tîrziu, acele afirmații, luate cuvînt cu cuvînt, nu au mai fost considerate drept eretice, ba, mai mult, unii comentatori au mers pînă la a tăgădui existența materială acelor maxime. Aceste discuții fără importanță au dus la crearea, în biserica galicană**, a două orientări: cea a janseniștilor și cea a iezuiților***. Ambele părți aveau în rîndurile lor oameni de vază. Lupta s-a dat deci în două partide puternice. Janseniștii îi învinovățeau pe iezuiți că profesează o morală prea liberală și afișau o excesivă severitate a moravurilor și a principiilor; janseniștii au fost deci, în Franța, un fel de puritani**** catolici, dacă acești doi termeni se pot alătura. În timpul Revoluției franceze s-a format - în urma schismei fără importanță pe care a produs-o Concordatul (1) - o congregație de catolici puri care refuzau să-i recunoască pe episcopii numiți de puterea revoluționară și de tranzacțiile papei. Această turmă de credincioși a alcătuită ceea ce se numește „mica Biserică”, ai cărei enoriași duceau, ca și janseniștii, un trai exemplar de regulat, ceea ce pare a fi o lege necesară pentru existența sectelor proscrise și prigonite. Mai multe familii de janseniști țineau de „mica Biserică”. Părinții fetei îmbrățișaseră ambele aceste puritanisme, deopotrivă de aspre, care dau fizionomiei și caracterului ceva impunător; căci specificul învățăturilor absolute constă în a da măreție pînă și celor mai simple acțiuni, legîndu-le de viața viitoare: de aici, magnifica și suava puritate a inimii, respectul față de alții și față de sine; de aici un fel de - cum să spun? - un fel de sensibilitate exagerată la dreptate sau nedreptate; apoi o mare caritate, dar și o cinste severă și, ca să spun lucrurilor pe nume, neîndurătoare; în sfîrșit, o oroare profundă pentru vicii, mai ales pentru minciună, care le cuprinde pe toate celelalte.
(1) Care stabilise relațiile dintre Biserică și Stat (1810).
(...)
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 212-213.
NOTE M.T.
* Cornelius Jansenius (1585 Olanda - 1638 Ypres/Belgia) = http://www.newadvent.org/cathen/08285a.htm
** Biserica galicană = Biserica catolică din Franța. Galii au fost populația antică de pe teritoriul Franței, care au fost supuși de Cezar în secolul I î.H., iar din secolul V d.H. populația galo-romană i-a asimilat pe francii germanici cuceritori.
*** Societatea lui Isus (ordinul catolic iezuit) a fost întemeiat în 1540 de Sfântul Ignatius de Loyola. (http://www.iezuiti.ro/prezentare/)
**** Puritanism = Confesiune protestantă din Anglia secolelor XVI-XVII. Era caracterizată printr-o viață și cult simple și prin purificarea Bisericii Anglicane de practicile catolice. (http://www.history.com/topics/puritanism)
(...)
Fata făcea parte dintr-o familie cît se poate de evlavioasă, ale cărei convingeri catolice se datorau spiritului unei secte impropriu numită jansenistă, și care, pe vremuri, a provocat tulburări în Franța; știi de ce?
- Nu..., răspunse Genestas.
Jansenius*, episcop de Ypres, a scris o carte în care unora li s-a părut că au descoperit niște afirmații în dezacord cu dogmele Sfîntului Scaun. Mai tîrziu, acele afirmații, luate cuvînt cu cuvînt, nu au mai fost considerate drept eretice, ba, mai mult, unii comentatori au mers pînă la a tăgădui existența materială acelor maxime. Aceste discuții fără importanță au dus la crearea, în biserica galicană**, a două orientări: cea a janseniștilor și cea a iezuiților***. Ambele părți aveau în rîndurile lor oameni de vază. Lupta s-a dat deci în două partide puternice. Janseniștii îi învinovățeau pe iezuiți că profesează o morală prea liberală și afișau o excesivă severitate a moravurilor și a principiilor; janseniștii au fost deci, în Franța, un fel de puritani**** catolici, dacă acești doi termeni se pot alătura. În timpul Revoluției franceze s-a format - în urma schismei fără importanță pe care a produs-o Concordatul (1) - o congregație de catolici puri care refuzau să-i recunoască pe episcopii numiți de puterea revoluționară și de tranzacțiile papei. Această turmă de credincioși a alcătuită ceea ce se numește „mica Biserică”, ai cărei enoriași duceau, ca și janseniștii, un trai exemplar de regulat, ceea ce pare a fi o lege necesară pentru existența sectelor proscrise și prigonite. Mai multe familii de janseniști țineau de „mica Biserică”. Părinții fetei îmbrățișaseră ambele aceste puritanisme, deopotrivă de aspre, care dau fizionomiei și caracterului ceva impunător; căci specificul învățăturilor absolute constă în a da măreție pînă și celor mai simple acțiuni, legîndu-le de viața viitoare: de aici, magnifica și suava puritate a inimii, respectul față de alții și față de sine; de aici un fel de - cum să spun? - un fel de sensibilitate exagerată la dreptate sau nedreptate; apoi o mare caritate, dar și o cinste severă și, ca să spun lucrurilor pe nume, neîndurătoare; în sfîrșit, o oroare profundă pentru vicii, mai ales pentru minciună, care le cuprinde pe toate celelalte.
(1) Care stabilise relațiile dintre Biserică și Stat (1810).
(...)
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 212-213.
NOTE M.T.
* Cornelius Jansenius (1585 Olanda - 1638 Ypres/Belgia) = http://www.newadvent.org/cathen/08285a.htm
** Biserica galicană = Biserica catolică din Franța. Galii au fost populația antică de pe teritoriul Franței, care au fost supuși de Cezar în secolul I î.H., iar din secolul V d.H. populația galo-romană i-a asimilat pe francii germanici cuceritori.
*** Societatea lui Isus (ordinul catolic iezuit) a fost întemeiat în 1540 de Sfântul Ignatius de Loyola. (http://www.iezuiti.ro/prezentare/)
**** Puritanism = Confesiune protestantă din Anglia secolelor XVI-XVII. Era caracterizată printr-o viață și cult simple și prin purificarea Bisericii Anglicane de practicile catolice. (http://www.history.com/topics/puritanism)
marți, 10 ianuarie 1995
Muhammad ibn Falah (c. 1400-1461)
A. Axelrod & C.Phillips, Dictatori și tirani, trad. eng. 1995, Lider, București, 2000, p. 342.
Întemeietorul sectei Mushasha a musulmanilor șiiți, M. a militat pentru un stat ghidat de zelul său mesianic.
Descendent al unui imam șiit, M. a primit educația islamică uzuală la al-Hillah, un cunoscut centru de studiu islamic. Acolo a adoptat concepții atît de contrare gîndirii tradiționale, încât unii le considerau eretice.
În 1436, M. a început să predice în tribul său, mergînd din clan în clan. Spera să formeze o asociație a musulmanilor nemulțumiți în locurile de la frontiera dintre Iran și Irak. El se prezenta ca Mahdi și reprezentantul lui Ali, urmașul Profetului Muhammad.
Forțele islamice ortodoxe s-au îndreptat împotriva coaliției sale în 1440. El a reușit să se regrupeze și a capturat Hoveyzieh în februarie 1441. M. a stabilit capitala sectei Mushasha în acest oraș.
Timp de 10 ani, forțele islamice ortodoxe au atacat Hoveyzieh, dar au fost respinse. M. și-a extins influența, controlînd regiunea dintre Hoveyzieh și fluviul Tigru. El a scris doctrina Mushasha, similară Coranului, autointitulîndu-se lider religios și conducător militar și laic. La moartea sa, activitatea a fost continuată de fiul său.
Întemeietorul sectei Mushasha a musulmanilor șiiți, M. a militat pentru un stat ghidat de zelul său mesianic.
Descendent al unui imam șiit, M. a primit educația islamică uzuală la al-Hillah, un cunoscut centru de studiu islamic. Acolo a adoptat concepții atît de contrare gîndirii tradiționale, încât unii le considerau eretice.
În 1436, M. a început să predice în tribul său, mergînd din clan în clan. Spera să formeze o asociație a musulmanilor nemulțumiți în locurile de la frontiera dintre Iran și Irak. El se prezenta ca Mahdi și reprezentantul lui Ali, urmașul Profetului Muhammad.
Forțele islamice ortodoxe s-au îndreptat împotriva coaliției sale în 1440. El a reușit să se regrupeze și a capturat Hoveyzieh în februarie 1441. M. a stabilit capitala sectei Mushasha în acest oraș.
Timp de 10 ani, forțele islamice ortodoxe au atacat Hoveyzieh, dar au fost respinse. M. și-a extins influența, controlînd regiunea dintre Hoveyzieh și fluviul Tigru. El a scris doctrina Mushasha, similară Coranului, autointitulîndu-se lider religios și conducător militar și laic. La moartea sa, activitatea a fost continuată de fiul său.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)