Biografie cronologică a poetului O. Goga (1881-1938) (BĂLAN 1980)

<
1881 - 1 aprilie
Se naște la Rășinari Octavian Goga.
1892
Goga intră intern la liceul unguresc din Sibiu.
1893 - 14 mai
Goga scrie primele versuri dedicate țăranului român, care "de dimineață până seara tot lucră necontenit/ Dar cu toată osteneala tot este neprețuit."
1897
Apare prima poezie a lui Octavian Goga: Atunci și acum, semnată Tavi, în "Tribuna", 12/24 decembrie.
1898
- Apare a doua poezie a lui Goga: Nu-i fericire pe pământ, semnată Octavian, în "Revista ilustrată", an I, nr. 5-6, mai-iunie.
- Apare a treia poezie a lui Goga: Așa a fost să fie, semnată Octavian, în "Familia" lui Iosif Vulcan, Oradea, an XXXIV, nr. 44, noiembrie.
1899
Trece la liceul românesc din Brașov.
1900
- Goga își ia bacalaureatul.
- Vara, vizitează pentru prima dată Bucureștiul.
- 11 septembrie: Se înscrie la facultatea de litere și filozofie de la Universitatea din Budapesta.
1902
- 1 iulie: Apare la Budapesta revista "Luceafărul", unde Goga își va publica majoritatea poeziilor.
- 1 decembrie: În "Luceafărul" nr. 11 apare poezia, devenită romanță, Bătrîni.
1903
- Vara, la Rășinari, Goga începe să traducă celebrul poem dramatic al lui Emerik Madach* - Tragedia omului.
- Apare în "Luceafărul" poezia Casa noastră, semnată Nic. Otavă.
1904
- Moare învățătoarea Victoria, sora poetului, care i-a inspirat poezia Dăscălița.
- Goga absolvă facultatea de litere și filozofie a Universității din Budapesta și i se eliberează un Absolutorium.
- Apare în "Luceafărul" celebra poezie Oltul, semnată Nic. Otavă.
- aprilie: Apare, în "Luceafărul", poezia Dăscălița.
1905
- Apar în "Luceafărul" antologicele poezii Plugarii, Lăutarul, Dascălul, Rugăciune, Clăcașii.
-Apare volumul Poezii, la Budapesta, Institutul tipografic și de editură "Luceafărul". Volumul cuprinde 48 de poezii.
- 24 decembrie: Moare Iosif Goga, tatăl poetului, care a fost probabil prototipul preotului din poezia Apostolul.
1906
Apare în "Viața Românească" poezia cu o puternică notă socială Un om.
1907
Izbucnesc răscoalele țărănești, care îi vor inspira lui Goga mai multe poezii precum: Cain, O țară știu, Cosașul și se vor resimți în întreaga atmosferă a volumului Ne cheamă pământul.
1908
Apare revista lui Octavian Goga "Țara noastră".
1909
Apare volumul de versuri Ne cheamă pământul, în Editura Minerva.
1912
Goga e închis în temnița din Seghedin** pentru articolele sale patriotice îndrăznețe. Acolo scrie poezia Eu știu un basm...
1913
Apare. volumul de versuri În umbra zidurilor, în Editura Minerva.
1914
Apare, în volum, piesa  Domnul Notar și se joacă pe scena Teatrului Național din București.
1916
- Apare volumul Cîntece fără țară,  în Editura Sfetea, cu un cuvânt înainte al autorului.
- O. Goga ia parte la primul război mondial și scrie ciclul de versuri Război.
1919
Goga e numit ministru al Instrucțiunii în guvernul de Uniune Națională***.
1923
Goga e ales membru al Academiei.
1924
O. Goga obține Premiul Național de poezie.
1928
Apare piesa Meșterul Manole.
1928-1938
Goga scrie foarte rar versuri, e absorbit de politică**** și gazetărie la zi.
1938
- 7 mai: Moare, la Ciucea*****, Octavian Goga.
- Apare volumul postum Din larg.
>

Sursa
Octavian Goga, Poezii, ed. I. Dodu Bălan, editura Ion Creangă / col. Biblioteca școlarului, București, 1980, pp. 201-203.

Note M. T.
* Imre Madach (1823-1864) = Nobil, jurist, politician și poet maghiar. Opwra tradusă de Goga este supranumită "Faustul" maghiar. (www.britannica.com(
** Szeged în limba maghiară. Al patrulea oraș al Ungariei. Situat în sudul țării, lângă granița cu România și Serbia.
*** În guvernul condus de ardeleanul Al. Vaida-Voevod, în perioada 1-16 decembrie 1919.
**** Fondator al Paetidului Național Agrar și apoi lider al Partidului Național Creștin. Prim-ministru în perioada 28.12.1937-11.02.1938.
***** Sat în județul Cluj. În 1920, O. G. cumpără aici domeniul unui proprietar magjiar, loc în care va fi înmormântat alături de soția sa. Conacul va deveni casă memorială. (ro.wikipedia.org)

Istoria industriei de calculatoare în secolul XX (MILOȘESCU 2000)

(...)
Necesitățile armatei au stat la baza construirii și utilizării primului calculator electronic. Apoi, administrația americană a cumpărat primul calculator nemilitar în 1951 pentru recensământul populației. Doi ani mai târziu a fost livrat primul calculator unei firme particulare: în 1953, General Electric* a cumpărat pentru uzina sa din Louisville** un calculator UNIVAC I***.
După succesul avut cu ENIAC****, Mauchly***** și Eckert****** au creat împreună o întreprindere. Când au început să aibă probleme financiare, au făcut propunerea de vânzare către trei firme puternice din punct de vedere financiar: IBM******* - prima companie de mașini electromecanice de birou, NCR******** (National Cash Register) - specializată în mașini de casă și Remington********* - specializată în mașini de scris. Firma Remington a avut mai mult fler și a acceptat repede oferta. (...) IBM, care fusese prima pe piața materialelor de birou, a fost ca și inexistentă în sectorul calculatoarelor până în anul 1954. Din 1952 până în 1954, Univac, subcompania de informatică de la Remington, a controlat în proporție de 100% piața calculatoarelor. El a păstrat mulți ani un avans tehnologic important, care a făcut din Univac furnizorul privilegiat al centrelor universitare și de cercetare.
(...) Dar, în câțiva ani, fără a neglija dezvoltarea și vânzarea produselor sale tradiționale, IBM a recuperat handicapul și a reușit să ocupe primul loc pe piața mondială  de calculatoare. Din 1958 IBM a început să controleze două treimi din această piață. (...) În 1953 IBM a construit un calculator mai puțin evoluat pe plan tehnic decât cele ale firmei Univac, dar a știut să-și pregătească o lansare pe piață extraordinar de eficace. Mai întâi, chiar înainte de a se materializa proiectul care urma să se oună produselor Univac, IBM a anunțat calculatorul pe care îl va construi și vinde. (...)
(...) În aprilie 1953, firma a fost prezentă la New York, în mijlocul mediilor științifice, unde și-a prezentat primul produs. Aceeași politică a adoptat-o și pentru modelul următor, pe care l-a prezentat în peste 50 de universități. (...) Ca urmare, în cazul unor produse cu performanțe apropiate, cumpărătorul a ales de cele mai multe ori calculatoare IBM. (...) În anul 1969, pentru a realiza proiectul Apollo********** (primul om pe Lună), NASA a ales calculatoarele firmei Univac, care era singura firmă capabilă să realizeze un sistem teleinformatic ce putea să recupereze cu viteză foarte mare semnalele transmise de pe Lună. Dar firma IBM s-a dezvoltat și în această direcție. Datorită politicii sale de relații, în 1981, când și ea fost capabilă să realizeze calculatoare pentru naveta spațială***********, naveta a plecat cu calculatoate IBM.
Pe de altă parte, firma IBM cunoștea foarte bine piața datorită parcului său de mașini electromagnetice și beneficia de o rețea comercială formidabilă. Aceasta a determinat ca primele modele construite să fie îndreptate către rezolvarea problemelor de gestiune ale întreprinderilor. Din experiență, știa că în acest sector elementul strategic în alegerea unui calculator este prețul. Astfel, primul calculator pe care l-a construit pentru gestiune a fost de 12 ori mai ieftin decât produsul lor anterior. Succesul său comercial a fost prin instalarea, în 1953, a 175 de calculatoare de acest tip. Univac a neglijat sectorul economic și problemele sale, orientându-se mai mult pe performanțele tehnologice și pe domenii ca cercetarea, administrația și armata.
Din 1965 informatica nu mai este doar o activitate anexă, ci a devenit ea însăși o industrie. În contextul unei craeșteri puternice a pieței, calculatorul nu mai este un obiect ciudat. El este o unealtă folosită în toate domeniile de activitate.
Pe această piață puterea firmei IBM nu numai că s-a confirmat în anii următori, dar a crescut neîncetat. IBM a folosit aceeași politică abilă și mai târziu, când a apărut primul calculator personal și când a avut de înfruntat concurența calculatoarelor Macintosh************ ale firmei Apple*************: și-a lansat produsele cu multă publicitate, s-a orientat către aplicațiile economice și a practicat prețuri mai scăzute decât concurența. (...) De aici a rezultat o creștere în valoare absolută a firmei IBM. Această putere a antrenat efecte de dominare asupra celorlalte întreprinderi din sector și asupra ansamblului societății.
Unul dintre cei mai importanți concurenți ai formei IBM în domeniul microcalculatoarelor PC este compania Apple, care a început să construiască propriul model de microcalculator PC cam în aceeași perioadă în care IBM crea primul său PC. Calculatorul conceput de Apple, numit Macintosh, sau pe scurt Mac, nu era compatibil nici din punct de vedere hardware, nici din punct de vedere software cu cel creat de IBM. Acest calculator avea un mare avantaj: Apple a fost prima companie care, folosind ferestrele, casetele de dialog și pictogramele, a creat o interfață grafică pentru utilizator. În aceeași perioadã, calculatoarele IBM foloseau o interfață realizată printr-un limbaj de comandă care presupunea ca utilizatorul să învețe comenzile și să le introducă de la tastatură pentru a putea cere calculatorului să execute operații. Avantajul interfețelor grafice a determinat firma IBM să dezvolte medii de lucru grafice pentru sistemul de operare MS-DOS************** care lucra la nivelul limbajului de comandă. Cea care a realizat prima interfață grafică pentru calculatoarele IBM a fost firma Microsoft***************. Interfața se numea Windows. După mai multe versiuni ale acestei interfețe grafice, Microsoft a creat pentru calculatoarele IBM un sistem de operare care folosește interfața grafică: Windows 95. Dacă firma IBM a permis și altor companii să fabrice calculatoare care folosesc aceeași arhitectură cu calculatoarele sale (calculatoare compatibile IBM PC), firma Apple a fost mai restrictivă din acest punct de vedere. Un studiu de piață la momentul actual arată că sunt predomnante cele două tipuri de calculatoare IBM și Mac. Calculatoarele Mac sunt însă mult mai scumpe decât cele IBM. Ele sunt în general cumpărate de persoane care creează muzică și design.
Piața de software este dominată la momentul actual de firma Microsoft. Ea a fost fondată în iulie 1975, la Albuquerque, statul New Mexico, ca un parteneriat între Bill Gates**************** și Paul Allen*****************, cu scopul precizat de a crea limbaje pentru microcalculatorul Altair****************** construit cu microprocesor Intel 8080 și pentru microcalculatoarele care vor apărea pe piață. Compania a creat în acel an, pentru microcalculatorul Altair, limbajul Microsoft Basic. În anii următori a dezvoltat pentru microcalculatoare limbajul Fortran*******************. În anul 1978 firma avea doar 13 angajați și o vânzare anuală de un milion de dolari. Începând din anul 1980 firma Microsoft începe să colaboreze cu firma IBM pentru dezvoltarea sistemului de operare MS-DOS și a limbajelor de programare Basic, Fortran, Cobol******************** și Pascal********************* pentru microcalculatoare. În acel an firma Microsoft avea 40 de angajați și vânzări anuale de 8 milioane de dolari. În anii care au urmat Microsoft și-a continuat colaborarea cu IBM, dar din 1981 începe să colaboreze și cu Apple, principalul colaborator rămânând în continuare IBM, pentru microcalculatoarele căruia a dezvoltat și limbajul C. Paul Allen a părăsit în 1983 firma Microsoft. În acest an firma avea 300 de angajați și o vânzare anuală de 69 milioane de dolari.
În anii următori, Microsoft a creat pentru calculatoarele IBM prima interfață grafică de utilizator (Windows), primul sistem de operare cu interfață grafică (Windows 95), primul pachet integrat de programe pentru birotică Microsoft Office, ce cuprinde un procesor de texte (Word), un produs pentru gestionarea foilor de calcul (Excel), un sistem pentru gestiunea bazelor de date (Access) și un program de grafică pentru realizarea prezentărilor pe calculator (Power Point). Aspectul unitar al programelor din acest pachet a făcut ca Microsoft Office să cucerească piața în detrimentul altor produse, ca procesorul de texte WordPerfect********************** și produsul pentru gestionarea foilor de calcul Lotus 1-2-3***********************. Evoluția ulterioară a firmei Microsoft a arătat că Bill Gates este decis ca firma sa să domine total industria de software. Această politică de piață i-a creat animozități și conflicte juridice cu celelalte firme de pe piața de calculatoare: relațiile firmei Microsoft s-au mai răcit, firma Apple i-a intentat în 1988 un proces acuzând-o că i-a copiat interfața grafică în produsul Windows 2.03, Comisia Federală de Comerț* a anchetat-o pentru practici anti-concurențiale ca urmare a integrării în sistemul de operare Windows 95 a programului de navigare pe internet Internet Explorer etc.
(...)

Sursa
Mariana Miloșescu, Tehnologia informației. Manual pentru clasa a IX a, ed. Teora, București, 2000, pp. 279-282.

Note M. T.
* General Electric = Companie americană înființată în 1892, prin fuziunea lui Edison Electric. Light cu Thomson-Houston Electric. Firma a fost inclusă în indicele Dow Jones al bursei din New York din 1896, anul instituirii indicelui. (www.ge.com/about-us/history/)
** Louisville = Oraș din statul Kentaucky, din estul SUA. (ro.wikipedia.org)
*** UNIVAC I (Universal Automatic Computer) = Realizat de Mauchly-Eckert Computer Company, care a livrat 46 de bucăți în perioada 1951-1958. (www.thcop.net/hardware/univac)
**** ENIAC (Electronic Numerical Integrator and Computer) = Primul calculator electronic, intrat în funcțiune în 1946, a fost realizat de J. Mauchly și J. Eckert de la Universitatea Pennsylvania, în baza unui contract încheiat cu armata SUA în timpul celui de-al doilea război mondial. (www.anacronic.ro - 26.11.2014)
***** John Mauchly (1907 Cincinnati/SUA - 1980 Ambler/SUA) = Doctor în fizică al Universității John Hopkins din Baltimore în 1932. Profesor la Universitatea Pennsylvania. Proiectant al calculatoarelor ENIAC, EDVAC, BINAC și UNIVAC 1. (history.computer.org)
****** John Eckert (1919 Philadelphia - 1995 Pennsylvania) = Absolvent al Facultății de Inginerie Electrică a Universității Pennsylvania. Profesor la UP. Proiectant al calculatoarelor ENIAC, EDVAC, BINAC și UNIVAC 1. Primul curs universitar de calculatoare. (www.computer.org)
******* IBM = Companie americană IT, înființată în 1911, în statul New York, prin fuziunea a trei firme, cu numele Computing Tabulating Recording. Numele International Business Machines a fost luat în 1924. (www-03.ibm.com/ibm/history/history/history_intro.html)
******** NCR = Companie înființată în 1879 la Dayton, Ohio, cu numele National Manufacturing Company, de către J. Ritty, inventatorul casei de marcat (cash register). Patentul și firma au fost cumpărate în 1884 de J. Patterson, care i-a dat numele actual. În 1991, compania a fost achiziționată de gigantul american AT&T. (www.ncr.com/company)
********* Remington Rand = Firma de armament E. Remington & Sons a fost înființată în 1816 de către inventatorul carabinei cu același nume. În 1873, compania a început să producă mașina de scris Glidden - Sholes, patentată în 1868. În 1886, divizia mașinilor de scris a fost vândută către trei angajați, care au înființat Standard Typewriter Manufacturing Company. În 1902, compania și-a schimbat numele în Remington Typewriter Company. În urma fuziunii din 1927 cu Rand Kardex numele firmei a devenit Remington Rand. În 1955 a fost cumpărată de Spyrre Corporation, care s-a unit în 1986 cu Borroughs pentru a forma Unisys. (eng.wikipedia.org)
********** Programul spațial Apollo (1961-1975) a fost anunțat de discursul din Congres al președintelui J. Kennedy din mai 1961. Programul a fost realizat de NASA cu nave spațiale Apollo și rachete purtătoare Saturn. În anii 1969-1972, navele Apollo 11, 12, 14, 15, 16 și 17  au aselenizat și 12 oameni au pus piciorul pe Lună. (www.historia.ro)
*********** La 12 aprilie 1981, NASA a lansat naveta spațială Columbia cu echipaj de doi oameni, care s-a întors în zbor planat. În cei 30 de ani de existență a acestui program spațial, cele 5 navete au efectuat peste 130 de misiuni cu peste 350 de oameni la bord, Challenger (1986) și Columbia (2003) explodând în zbor. (www.revistamagazin.ro - 6 iulie 2011)
************ Macintosh (din 1998 Mac)  = Familie de PC lansată în 1984 cu procesor Motorola, 128 kb RAM și sistem de operare propriu. Primul calculator comercial cu interfață grafică și maus. Numele a fost preluat de la un soi de măr american. (oldcomputers.net)
************* Apple Inc. (Apple Computer până în 2007) = Firmă americană de IT, înființată în 1976, în Silicon Valley, de Steve Jobs și Steve Wozniak. Numele a fost preluat de la casa de discuri care lansase cântecele formației Beatles, al cărwi fan era Jobs. Numărul 1 mondial în 2012, cu o valoare de piață de 623 miliarde dolari. (playtech.ro - 21 august 2017)
************** MS-DOS (Microsoft - Disk Operating System) = Sistem de operare non-grafic cu linie de comandă. Creat de Tim Paterson pe baza 86-DOS pentru IBM-PC și lansat în 1981. Microsoft a oprit dezvoltarea sa în 2000. (www.computerhope.com)
*************** Microsoft = Cea mai mare companie de software din lume. (macgateway.com - 2012)
**************** William Gates III (1955 Seattle - ) = S-a născut în familia unui avocat și a unei profesoare universitare. A abandonat facultatea după doi ani, pentru a fonda Micro Soft cu prietenul său din copilărie P. Allen. În 2000 a înființat Fundația Bill și Melinda Gates. În 2014 s-a retras din funcția de președinte al companiei. (www.gatesnotes/globalpages/bio)
***************** Paul Allen (1953 Seattle - ) = S-a născut în familia unui director de bibliotecă. A abandonat studiile universitare pentru a lucra în domeniul computerelor. În 2000 părăsește comitetul director al Microsoft, al cărui nume l-a propus. (www.forbes.com - 31.01.2014)
****************** Altair = Lansat în 1975 de compania MITS din Albuquerque. (www.ziare.com - august 2006)
******************* FORTRAN = Prescurtare de la Formula Translation, rescris Fortran din 1990. Primul limbaj de programare, folosit și în prezent. Lansat în 1957 de John Backus de la IBM. (www.britannica.com)
******************** COBOL = Acronim pentru Common Business Oriented Language. Limbaj pentru afaceri. Din 2002 orientat pe obiecte. Lansat în 1959 de Grace Hopper. (www.manager.ro)
********************* Pascal =Limbaj structurat lansat în 1970 de elvețianul Niklaus Wirt. Numele său onorează memoria matematicianului francez Blaise Pascal, autorul primei mașini. mecanice de calculat în 1641. (limbajulpascaldianasianna.wordpress.com)
********************** WordPerfect = Lansat în 1979 de B. Bastian și A. Ashton de la Universitatea Brigham Young din Utah. Cumpărat în 1994 de Novell și în 1996 de Corel. Detronat în anii 90 de Word-ul lui Microsoft. (eng.wikipedia.org)
*********************** Lotus 1-2-3 = Lansat în 1983 de Jonathan Sachs de la Lotus Software (azi parte a IBM). Retras în 2013. (www.techopedia.com)

Inventarea calculatorului electronic în SUA în 1946 (MILOȘESCU 2000)

(...)
Începutul secolului XX a fost marcat de apariția electronicii. Ea a început să fie folosită în diverse domenii: mai întâi telefonul și electrofonul, iar apoi radioul și televizorul. În anul 1919, Eccles* și Jordan** au realizat prima celulă electronică de memorare: circuitul basculant bistabil. Era construit cu lămpi de același tip ca și cele folosite în aparatele de radio și permitea simularea a două stări: starea de conducție, care lăsa curentul să treacă, și starea de blocare, în care curentul electric era împiedicat să treacă. Acest circuit a marcat începutul electronicii de impulsuri, acel "ceva nou" care trebuia pus în locul mecanicii pentru a obține mașini de calcul mai performante. Tehnica mașinilor de calculat a fost revoluționată prin apariția primelor mașini care foloseau pentru memorare, în locul roților dințate, circuite Eccles-Jordan. Aceste mașini sunt cunoscute sub numele de calculatoare electronice.
ENIAC - Electronic Numeric Integrator and Computer - a fost primul calculator electronic. El a fost realizat de Mauchly*** și  Eckert**** de la universitatea din Pennsylvania*****. Avea un pupitru de comandă cu 40 de panouri cu fișe, iar comenzile erau memorate pe cartele perforate sau generate prin conexiuni electrice pe panoul de comandă. Calculatorul cu cele 20.000 de tuburi ocupa o suprafață de 180 mp și avea o greutate de 30 de tone. Putea să execute 5.000 de adunări sau scăderi cu 10 cifre pe secundă, depășind de o mie de ori rapiditatea celor mai performante mașini de calculat clasice. Pentru a realiza aceste operații consuma energie cât o locomotivă. Pentru introducerea unui grup de comenzi era nevoie de zile. Verificarea mai dura și ea câteva zile. Din cauza tuburilor care se ardeau destul de des, comenzile erau executate de două ori, cu întreruperi în care se introduceau date de test pentru depistarea tuburilor arse.
ENIAC a apărut ca urmare a unui contract încheiat în 1942 între universitatea din Pennsylvania și serviciile de balistică ale armatei americane. Cel de-al doilea război mondial era în plină desfășurare și germanii repurtau victorii după victorii. Pentru a face față tehnicii germane, S.U.A. a majorat bugetul armatei. O problemă importantă a balisticii era reducerea timpului de calcul. Între laboratorul universității Pennsylvania și armata americană s-a încheiat în aprilie 1943 un contract pentru prototipul unei mașini de calcul care să utlizeze, în locul roților dințate, circuite de memorie de tip Eccles-Jordan. Banii armatei, 40.000 de dolari, au finanțat ideile lui Mauchly și Eckert. Aceștia, folosind circuite electronice, au reușit în 1944 să construiască un sumator (circuit electronic care adună) pe bază de circuite bistabile. Acesta a fost primul pas în utilizarea electronicii în tehnica de calcul. Era primul dispozitiv care trata informația sub formă de curent electric. El a stat la baza construirii calculatorului ENIAC, care a fost terminat în noiembrie 1945 și inaugurat la 16 februarie 1946. Calculatorul ENIAC a fost folosit de armată până la 2 octombrie 1955. ENIAC a deschis astfel un nou drum în tehnica de calcul - calculatoarele electronice - și a dus la apariția unei noi științe: informatica, știința care se ocupă cu studiul calculatoarelor. Au urmat apoi calculatoare din ce în ce mai performante: EDVAC, SEAC, UNIVAC.
(...)
În 1944, matematicianul John von Neumann****** a emis principiul programului înregistrat. Pentru a putea mări eficiența unei mașini de calcul și pentru a o face să execute cât mai multe operații fără intervenția omului, este necesar ca ea să fie dotată cu un dispozitiv de memorare a datelor și a comenzilor. Acest dispozitiv trebuie să lucreze cu o viteză mare și trebuie să permită înregistrarea simplă și rapidă a informațiilor. Astfel a apărut conceptul de program, definit ca operație de prelucrare a unei secvențe de comenzi și date memorate. Datele și programele trebuie memorate împreună, sub aceeași formă și trebuie să fie accesibile în același mod. Pornind de la teoria lui Neumann a fost construit EDVAC - Electronic Discrete Variable Computer.
John von Neumann a sugerat constructorilor de calculatoare trei principii care trebuie să stea la baza realizării unui calculator:
- Programele și datele trebuie codificate sub formă de numere binare.
- Programele și datele trebuie păstrate într-un ansamblu de comutatoare (memoria calculatorului).
- Trebuie să existe o unitate centrală de prelucrare care să știe nu numai să execute operații de calcul, dar să poată extrage, decodifica și executa instrucțiunile programului.
La începutul anlor '50 a fost livrat primul calculator comercial: UNIVAC. Așa a început prima generație de calculatoare.
(...)

Sursa
Mariana Miloșescu, Tehnologia informației. Manual pentru clasa a IX a, ed. Teora, București, 2000, pp. 277-279.

Note M. T.
* John Mauchly (1907 Cincinnati/SUA - 1980 Ambler/SUA) = Doctor în fizică al Universității John Hopkins din Baltimore în 1932. Profesor la Universitatea Pennsylvania. Proiectant al calculatoarelor ENIAC, EDVAC, BINAC și UNIVAC 1. (history.computer.org)
** John Eckert (1919 Philadelphia - 1995 Pennsylvania) = Absolvent al Facultății de Inginerie Electrică a Universității Pennsylvania. Profesor la UP. Proiectant al calculatoarelor ENIAC, EDVAC, BINAC și UNIVAC 1. Primul curs universitar de calculatoare. (www.computer.org)
*** Unversitatea Pennsylvania a fost întemeiată în 1740 în orașul Philadelphia din colonia britanică nord+americană Pennsylvania, printre fondatori numărându-se Benjamin Franklin. (www.upenn.edu/about/history)
**** Janos Margittai Neumann/John von Neumann (1903 Budapesta - 1957 Washington) = Fiu al unui bancher. Doctor în matematică la Universitatea Budapesta în 1926. Profesor la Institutul Princeton din SUA din 1933. (eng.wikipedia.org)

Inventarea mașinii electromecanice de calculat în secolul XX (MILOȘESCU 2000)

(...)
Următorul pas în perfecționarea mașinilor de calcul a fost apariția în anul 1920 a mașinilor electromecanice. Odată cu apariția electrecității, forța motrice mecanică a mașinii a foace electrică. Aceasta a mărit forța de  calcul. Primele mașini care au apărut aveau următoarele dezavantaje:
- Pentru fiecare operație trebuia dată o comandă manuală.
- Introducerea datelor se făcea manual, printr-un sistem de clape.
- Mașinile lucrau independent una de alta, fără a avea posibilitatea de a folosi rezultatele obținute de o mașină ca date de prelucrat pentru o altă mașină.
Acest neajuns a fost înlăturat  folosirea cartelelor perforate:
- Cartela perforată putea fi folosită pentru a memora comenzile, care nu mai erau date manual.
- Prin intermediul cartelei perforate, rezultatele obținute de o mașină puteau fi folosite ca date de intrare de o altă mașină, realizându-se pentru prima dată compatibilitatea a două mașini de calcul.
Anul 1928 a fost anul în care Taushek* a descoperit principiul tamburului magnetic, primul dispozitiv de înregistrare magnetică a informațiilor.
Perioada 1920-1930 a fost perioada perfecționării mașinlor cu cartele perforate. Pentru prima dată mașinile nu mai erau doar mașini de calculat. Ele prelucrau și informații alfabetice: numele salariaților de pe statele de plată, numele persoanelor pentru rezervări și abonamente etc. Cu timpul și aceste mașini au început să nemulțumească:
- Viteza de lucru era mică din cauza dispozitivelor mecanice pe baza cărora funcționau.
- Mașinile erau construite ca să îndeplinească o anumită funcție. Pentru probleme mai complexe trebuia folosit un lanț de mașini, ceea ce implica transfer de cartele de la o mașină la alta. Atunci când erau multe cartele, din cauza transferului puteau să apară erori. În plus, se consuma și foarte mult timp pentru acest transfer (apăreau operații suplimentare, cum ar fi scrierea de cartele și citirea rezultatelor intermediare, operații care nu ar fi existat în cazul unui proces unitar.
- Omul trebuia să intervină în permanență pentru a asigura lanțul de prelucrare.
Pentru înlăturarea acestor incoveniente trebuia construită o singură mașină care să realizeze toate operațiile. Cel care a ștudiat primul această problemă a fost profesorul Howard Aiken** de la universitatea Harvard. Împreună cu inginerii firmei  IBM Corporation, a construit în perioada 1939-1944 prima mașină de calculat care efectua controlat o succesiune de operații. Aceasta a fost Mark I , o mașină electromecanică cu relee și roți numărătoare pentru realizarea calculelor și cu benzi de hârtie perforată pentru introducerea datelor. Mașina a fost folosită de administrația americană. Și această mașină avea incoveniente:
- Viteza de lucru era mică datorită principiului electromecanic de funcționare.
- Apăreau des diferite dificultăți în exploatare, din cauza componentelor mecanice.
Pentru realizarea unei mașini mai performante, trebuia schimbat principiul construcției. Trebuia să se renunțe la mașinile realizate pe principii mecanice, care erau greoaie, cu timpi mari de răspuns la comenzi și puțin fiabile. Trebuia găsit altceva!
(...)

Sursa
Mariana Miloșescu, Tehnologia. informației. Manual pentru clasa a IX a, ed. Teora, București, 2000, pp. 276-277.

Note M. T.
* Gustav Tauschek (1899 Viena - 1945 Zurich) = Invenția a realizat-o în perioada în care a lucrat la Rheinmetall din Germania. (history-computer.com)
** Howard Aiken (1900 Hoboken/SUA - 1973 Saint Louis/SUA ) = Doctor în fizică al Universității Harvard în 1939. Inspirat de ideile lui C. Babbage. Realizator al seriei de mașini de calcul Mark I-IV. (history.computer.org)

Istoria Internetului între anii '60 și 1997 (MILOȘESCU 2000)

(...)
Prin anii 1960, în cadrul Departamentului pentru apărare al SUA (Department of Defence) a apărut și s-a dezvoltat rețeaua (1) ARPANET (Advanced Research Project Agency Network). Rețeaua era concepută astfel încât, dacă o parte din rețea era distrusă, informațiile puteau fi transmise pe alte rute. În anul 1973 rețeaua ARPANET a stabilit legături și cu calculatoarele din Anglia și Norvegia, devenind o rețea internațională.  Tot în această perioadă, în scopul unor schimburi de informații științifice, au fost conectate și supercalculatoarele din universitățile și companiile mari. În 1977, la rețeaua ARPANET s-a adăugat serviciul de poștă electronică, iar în anul 1983 protocolul (2) NCP (Network Control Protocol) a fost înlocuit cu protocolul TCP/IP (Transmission Control Protocol/Internet Protocol) care permite interconectarea unor rețele diferite, atât de tip LAN (3) cât și de tip WAN (4). În anul 1983, din rețeaua ARPANET s-a desprins rețeaua militară Milnet. Partea care a rămas din ARPANET a fost destinată cercetării și învățământului. Ea a stat la baza rețelei Internet de astăzi. La ea s-au conectat și celelalte rețele comerciale și necomerciale care se dezvoltaseră până atunci. Începând din 1990, rețeaua obținută prin interconectarea mai multor rețele de tipuri diferite a fost deschisă pentru toată lumea, atât pentru companiile comerciale și universități, cât și pentru. persoanele particulare care folosesc calculatoarele acasă. Rețelei i s-au adăgat noi servicii, ca de exemplu, serviciile de informare Gopher și Worl Wide Web în 1992. În 1994, a fost lansat un nou protocol de rețea Ipng (IP new generation) pentru transmisia de date, voce și imagini care asigură securitatea informației. Rețeaua Internet s-a dezvoltat foarte rapid, ajungând ca în 1997 peste 134 de țări să fie conectate la ea. Dacă în anul 1983 erau conectate la rețea doar 562 de calculatoare, în 1994 erau 221.700 de calculatoare, iar în 1997 s-a ajuns la 16.146.000 de calculatoare.
(...)

(1) O rețea de calculatoare este formată dintr- un ansamblu de calculatoare conectate între ele. Calculatoarele pot face schimb de date și își pot folosi în comun resursele (imprimantele și unitățile de discuri). Fiecare calculator își păstrează independența.

(2) Protocolul de comunicație reprezintă un set de reguli prin care se asigură schimbul de date și de mesaje între două calculatoare între care s- a stabilit o legătură fizică prin modemuri și linii de comunicație.

(3) Acronim pentru Local Area Networks care înseamnă rețele locale, adică rețele în care calculatoarele au o arie mică de răspândire (până la 2 km). Aceste rețele sunt formate de obicei din calculatoarele care se găsesc în aceeași clădire sau în același grup de clădiri.

(4) Acronim pentru Wide Area Networks care înseamnă rețele globale, adică rețele în care calculatoarele au o arie de răspândire geografică foarte mare (suprafața unei țări, a unui continent).

(...)

Sursa
Mariana Miloșescu, Manual pentru clasa a IX a. Tehnologia informației, ed. Teora, București, 2000, pp. 238-239.

Educație europeană în India colonială britanică (KIPLING 1900-1)

<
(...) Va să zică te duci la școală? și ca un M. A.* de la Universitatea din Calcutta**, începu să-i explice avantajele educației. Îi atrase atenția că dacă va merge bine la limba latină și greacă, va putea să cîștige anumite premii; să nu uite nici de bucata Excursion a lui Wordsworth*** (toate acestea erau lucruri necunoscute pentru Kim). Tot așa și limba franceză este o chestiune vitală pentru un om cu carte, și mai bine decît oriunde se poate învăța la Chandernagore****, cîteva mile***** departe de Calcutta. Un băiat poate ajunge de asemenea destul de departe, cum a fost cazul chiar cu el, acordînd deosebită atenție pieselor de teatru  numite Lear și Iulius Caesar******, amîndouă cerute de profesorii cu care dai examenele. Lear nu era o piesă atît de încărcată cu date istorice, ca Iulius Caesar. Cartea costă patru annale*******, dar o poți cumpăra veche numai cu două, de la un anticar din bazar. Dar mai presus de Woodworth și chiar eminenții autori  Burke******** și Hare, rămînea totuși știința și arta topografiei. Un băiat care a făcut examenele din acest obiect, examene pentru care în treacăt fie zis, nu se găsesc cărți de ocazie, poate parcurge un ținut, numai cu un compas și un nivelator în mînă, dar deschizînd bine ochii, la întoarcere poate ridica o hartă topografică pe care o poate vinde pe o sumă destul de importantă de argint bătut. Dar cum se întîmplă cîteodată ca să nu poți lua cu tine aparate de măsurat, e mai bine ca un băiat să cunoască dinainte lungimea pasului său, așa că neavînd la îndemînă instrumentele „accesorii” cum le numea Hurree Chunder, să poată totuși să-și dea seama de distanțe. Pentru ca să poți o ține minte o mie de pași Hurree Chunder, după cele învățate de el în anii de experiență, îi propuse cel nai bun mijloc un șirag de mătănii din optzeci și una de boabe, sau din o sută opt, căci acest număr este divizibil și subdivizibil în o mulțime de multipli și submultipli. În timpul acestei conversații în limba engleză, Kim reuși să prindă firul principal al ideilor tovarășului său de drum și-l urmări cu mult interes. Aici era vorba de o știință nouă pe care un om cu mintea sănătoasă trebuia să o poarte în cap ca să nu o vadă nimeni și privind lumea largă care se întinde în fața lui, trebui să recunoască adevărul, că din ce un bărbat cunoaște mai multe lucruri, acestea îi pot fi cu atît mai folositoare.

(...)
>

SURSA
Rudyard Kipling, Kim*********, vol. II, trad. Jul. Giurgea („Naționala Ciornei”), Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, pp. 27-28.

NOTE M. T.
* M. A. = Absolvent de universitate anglo-saxonă.
** Universitatea din Calcutta = A fost înființată în 1857 de Consiliul de Conducere al Companiei Indiilor Răsăritene, simultan cu instituțiile de învățământ superior din Madras și Bombay, după modelul Universității din Londra. (http://www.caluniv.ac.in/about/Defining-Events.html). Calcutta / Kolkata, mare port pe coasta de est a subcontinentului indian, a fost capitala Indiei coloniale britanice în perioada 1772-1911. (https://www.britannica.com/place/Kolkata)
*** The Excursion: Being a portion of the Recluse, lung poem publicat în 1814 de poetul romantic englez William Woodsworth (1770-1850). (http://www.bl.uk/people/william-wordsworth) (https://www.britannica.com/topic/The-Excursion)
**** Chandernagore / Chandannagar = Oraș la 35 km nord de Calcutta, azi în statul federal Bengalul de Vest. Colonie franceză în perioadele 1673-1757; 1763-1794; 1816-1950 și colonie britanică în perioadele 1757-1763 și 1794-1816. (https://www.britannica.com/place/Chandannagar)
***** MÍLĂ2, mile, s. f. Unitate de măsură pentru distanțele terestre folosită în trecut, care a variat în timp și de la o țară la alta; (azi) unitate de măsură pentru distanțe egală cu 1609,3 m (folosită în Marea Britanie și în SUA). ◊ Milă marină = unitate de măsură pentru distanțe, folosită în navigație, egală cu 1852m. – Din pol. mila. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/mil%C4%83)
****** Regele Lear și Iulius Caesar sunt două tragedii celebre scrise în 1605 și 1599 de marele dramaturg englez William Shakespeare (1564-1616). (http://www.opensourceshakespeare.org/views/plays/playmenu.php?WorkID=kinglear) (http://www.opensourceshakespeare.org/views/plays/playmenu.php?WorkID=juliuscaesar) (http://www.descopera.ro/stiinta/928936-marele-mister-al-lui-shakespeare-cine-a-fost-shakespeare)
******* anna = Termen din sistemul monetar musulman din India istorică. Diviziune a rupiei, fiind egală cu 1/16 din aceasta. (http://britishcoins.indian-coins.com/news_fea_map.html)
******** Edmund Burke (1729 Dublin / Irlanda - 1797 Anglia = Parlamentar whig (liberal) și filozof britanic. (http://www.bbc.co.uk/history/historic_figures/burke_edmund.shtml)
********* Prezentare Elefant.ro / Allfa 2012 (http://www.elefant.ro/carti/carti-premiate-nobel-pulitzer-booker-s-a/nobel/iixivii-rudyard-kipling/kim-201054.html)

Originea socială a studenților bursieri a unui colegiu din Anglia secolului XIX (THACKERAY 1848)

<
(...) Înălțimea-s era unul din eforii* celebrului și vechiului colegiu numit „Whitefriars”**. Odinioară fusese acolo o mănăstire cisterciană***, iar Smithfield****, care se învecinează cu colegiul, era pe atunci un teren pentru turniruri. Și întrucît localul era mai la îndemînă, tot aici erau aduși și arși fel de fel de eretici plini de dîrzenie. Henric al VIII lea*****, apărătorul credinței, puse mîna pe mănăstire și pe avuțiile ei și spînzură sau condamnă la grele cazne pe cei cîțiva care nu se puteau obișnui, cu graba în care se desfășura reforma sa. În cele din urmă, un mare negustor cumpără casa și terenul de alături, în care, ajutat fiind de alte bogate danii în terenuri și bani, întemeie un vestit spital pentru bătrîni și copil. În jurul vechii fundații mănăstirești luă ființă o școală, în care se mai păstrează și astăzi costumele și obiceiurile medievale; și toți călugării cistercieni se roagă ca această instituție să înflorească încă mulți ani.
Printre efori, școala înnumără pe unii din cei mai de seamă nobili, prelați și demnitari din Anglia; și cum băieții locuiesc foarte bine, sînt foarte bine hrăniți și educați, și apoi sînt trimiși la Universitate ca bursieri, asigurîndu-li-se și parohiile respective după terminarea ei, nenumărați gentlemeni****** se consacră încă din frageda copilărie carierei ecleziastice, astfel că se dă o luptă pe viață și pe moarte pentru un loc în instituția aceasta. La început școala era destinată fiilor de clerici și de laici, săraci și silitori la învățătură, dar mulți dintre nobilii efori ai instituției, cu largă și mai degrabă capricioasă bunăvoință, își revărsă generozitatea și asupra altor, feluriți tineri. Să capeți o bună educație fără nici o cheltuială și să-ți ai asigurată existența și profesiunea viitoare era un lucru atît de desărvîrșit, că nici unii dintre oamenii cei mai bogați nu-l disprețuiau; și nu numai rudele înaltelor personaje, ci și înaltele personaje înseși își trimiteau fiii să se  înfrupte din această binefacere. Preacucernicii prelați își trimiteau propriile rubedenii sau pe fii clerului  din eparhia lor, în timp ce, pe de altă parte, anumiți nobil de prim rang nu se dădeau în lături să ia sub aripa lor protegiuitoare copiii oamenilor lor de încredere, așa încît, atunci cînd un băiețandru intra în numita instituție, avea la îndemînă o societate cît se poate de variată, compusă din tineri cu care se putea împrieteni,
(...)
>

SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor*******, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. II, ed. Capitolul, București, 1992, pp. 182-183.

NOTE M. T.
* ÉFOR, efori, s. m. 1. Membru în consiliul de conducere al unei eforii; epitrop. 2. Nume dat în Sparta antică fiecăruia dintre cei cinci magistrați cu largi și importante atribuții în politica internă și externă a statului. – Din ngr. éforos. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/efor)
** Whitefriars era de fapt denumirea dată călăgărilor din Ordinul carmeliților (înființat la Muntele Carmel din Țara Sfântă în 1150) datorită mantiilor albe pe care le purtau peste rasă. (http://golondon.about.com/od/londonforfree/fr/WhitefriarCrypt.htm)
*** CISTERCIÁN¹, -Ă, cistercieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Călugăr care aparține unei congregații benedictine fundate în Franța. 2. Adj. Care aparține cistercienilor (1), privitor la cistercieni. [Pr.: -ci-an] – Din fr. cistercien. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/cistercian) (http://www.ducu.de/rel59.htm)
**** Smithfiled = Suburbie a Marii Londre. (http://www.british-history.ac.uk/old-new-london/vol2/pp339-344)
***** Henric Tudor (1491-1547) = Rege al Angliei ca Henric VIII (1509-1547). (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/henry-al-viii-lea-reformarea-bisericii-cele-sase-sotii)
****** GENTLEMAN, gentlemeni, s. m. Bărbat cu maniere alese, ireproșabile, cu caracter distins. [Pr.: géntlmen] – Cuv. engl. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/gentleman)
******* Film februarie 2005 (http://agenda.liternet.ro/articol/1511/Comunicat-de-presa/Vanity-Fair-Balciul-desertaciunilor.html)

Investiții din Turcia în învățământul din Constanța („Cuget Liber” 2015)

Simona Anghel, Investiţii turceşti în învăţământul constănţean

„Cuget Liber”, Constanța, 26 octombrie 2015

Doctor Honoris Causa la Universitatea Ovidius Constanța („Cuget Liber” 2015)

Simona Anghel, Ce personalităţi surpriză sunt propuse pentru titlul onorific la Universitatea "Ovidius"

„Cuget Liber”, Constanța, 5 octombrie 2015

Biblioteca Universităţii "Gh. Asachi" din Iaşi votată pe primul loc în topul celor mai frumoase 25 de biblioteci din lume (ADEVĂRUL 17.01.2015)

 Cezar Pădurariu, Biblioteca Universităţii "Gh. Asachi" din Iaşi votată pe primul loc în topul celor mai frumoase 25 de biblioteci din lume, „Adevărul”, București, 17 ianuarie 2015 - actualizare 10 august 2022

https://adevarul.ro/stiri-locale/iasi/biblioteca-universitatii-gh-asachi-din-iasi-1593397.html

„ECLEZIOLOGIE ȘI ANTROPONIMIE ÎN DOCUMENTUL “FUNDAȚIONAL” AL ORAŞULUI ORADEA” (1113) (TURCUȘ 214)

 Şerban Turcuş, IN CONFINIBUS CHRISTIANITATIS. ECLEZIOLOGIE ȘI ANTROPONIMIE ÎN DOCUMENTUL “FUNDAȚIONAL” AL ORAŞULUI ORADEA (1113)                                                 

Ai confini della Cristianità. Il documento "fondazionale" della città di Oradea (1113). Interpretazioni eccelsiologiche ed onomastiche, în volumul: „From Periphery to Centre. The Image of Europe at the Eastern Border of Europa”. Edited by: Sorin Şipoş, Gabriel Moisa, Dan Octavian Cepraga, Mircea Brie, Teodor Mateoc, Center for Transylvanian  Studies, Cluj-Napoca, 2014, p. 113120.

 

Rezumat:

Diploma din 1113, care este apreciată drept certificat de “naştere” al oraşului Oradea, ne poartă într-o epocă depărtată a istoriei europene şi mărturiseşte despre fondarea, la hotarele orientale ale Christianitas, a unui burg episcopal, în buna tradiție a burgurilor din Europa septentrională, cu o vocaţie de frontieră permeabilă culturală şi lingvistică şi, doar mult mai târziu, etnică. Puţine oraşe ale Transilvaniei posedă acest tip de document „fundațional”, care să semnaleze ceea ce am putea defini drept o prioritate din punct de vedere diplomatic, adică o activitate clerical-culturală chiar embrionară (Turda, Arad, Cluj, Sibiu), dar niciunul dintre acestea nu posedă dubla întâietate diplomatică a Oradiei şi a Bihorului.

 

Cuvinte cheie:

Diploma din 1113, document “fundațional”, Oradea, antroponimie, ecleziologie

 

Izvorul diplomatic[1] „fundațional” al oraşului Oradea, care conţine toponimul Varad, este datat în îndepărtatul 1113. Discutăm, aşadar, despre un înscris diplomatic vechi, de acum mai bine de nouă secole, despre a cărui autenticitate s-a dezbătut în aria dubiilor paleografico-diplomatice pe care însă critica istorica recentă le-a disipat complet, asertând ca acesta nu poate fi considerat un fals, nici măcar parţial.

Este vorba despre unul din foarte puţinele documente ce au supravieţuit din secolul al XII-lea transilvănean şi maghiar. Din acest motiv, importanţa semnificaţiei sale este mai mare decât a altor diplome din secolele ce au urmat. Puţine oraşe ale Transilvaniei posedă acest tip de document „fundațional”, care să semnaleze ceea ce am putea defini drept o prioritate din punct de vedere diplomatic, adică o activitate clerical-culturală chiar embrionară (Turda, Arad, Cluj, Sibiu), dar niciunul dintre acestea nu posedă dubla întâietate diplomatică a Oradiei şi a Bihorului. Întâietatea aparţine, de departe, Oradiei, centru care se distinge atât prin caracteristicile sale geografice, fiind oraşul cel mai apropiat de aria culturală latino-germanică, care, încet-încet, a reuşit să fie receptată în interiorul elitei tribale şi post-tribale maghiare, cât şi prin circumstanţele istorice care au expus-o gradatei înfiltraţii ungureşti. Aceasta din urmă, după rezistenţa inițial violentă, iar apoi remanentă pe parcursul a două secole, a reuşit să se stabilizeze la nivel teritorial în partea occidentală a Transilvaniei.

Pentru a putea evalua diploma din 1113 cu instrumentele logicii istorico-diplomatice, şi nu din perspectiva discursului publico-celebrativo-propagandistic, aşa cum fac de obicei istoriografiile militante din Europa Central-Orientală, anchilozate de naționalismul rigid de secol XIX, obnubilând adeseori litera şi spiritul izvoarelor istorice, trebuie, înainte de orice, să observăm că, în exiguul patrimoniu diplomatic transilvan, izvorul în discuţie se găseşte pe poziţia a treia între cele 294 de diplome înregistrate de istoriografia română pentru perioada dintre anii 1075 şi 1250, şi este tot pe poziţia a treia între cele 31 de surse cu valențe diplomatice înregistrate în intervalul 1075-1200.

Dacă apoi cercetăm mai îndeaproape tipologia documentelor transilvănene din perioada 1075 – 1200, vom constata că până în anul 1177 diplomele cuantificate sunt exclusiv izvoare care privesc instituții ecleziastice şi nu laice, fiind vorba de biserici, mănăstiri, prepozituri sau capitluri episcopale. Astfel, din cele 31 de diplome care se referă la evenimente transilvănene tangente la regatul patrimonial maghiar, doar 7 privesc concesiuni, privilegii şi liberalităţi oferite celor ce relaționau cu conducerea regatului sau altor laici, marea majoritate privind afacerile temporale ale Bisericii Romane în varianta ei provincială. Nu surprinde, desigur, prevalenţa documentară a Bisericii în expresia sa teritorială şi patrimonială, din moment ce în Evul Mediu o diplomă „consfinţeşte” îndeobște o situaţie patrimonială. De ce afirmăm acest lucru? Pur şi simplu pentru că Biserica Romană este singura instituţie din această zonă care activează, în mod coerent, o „politică” de spaţializare şi de teritorializare şi este unica, de altfel, în contextul gregorian şi postgregorian, care acumulează în mod conştient şi relevant, din punct de vedere juridic, un patrimoniu care îi este necesar pentru a gestiona mai bine propriul regim de dominaţie sacerdotală. În general atât istoriografia maghiară cât și cea română uită cu dezinvoltură că ne aflăm în plin regim hierocratic, iar Biserica dacă nu dictează, e oricum prezentă și mediază deciziile organismelor de putere laică. Întrebării fireşti – care este poziția regelui maghiar desemnat să confirme documentul? – răspunsul nostru este că monarhul îşi asumă rolul firesc, în secolele XI-XIII, de ministru al Bisericii[2] desemnat să autentifice notarial o cesiune centenară de proprietate din patrimoniul regal şi transferul acesteia în patrimoniul Bisericii, desigur ca o recompensă pentru sprijinirea activității sale publice.

În realitatea faptică trebuie să precizăm că documentele diplomatice din regatul maghiar, în epoca în care ne aflăm, sunt de competenţa exclusivă a clerului. E deja acceptată de câteva decenii ideea că aşa-zisul regat maghiar a fost în perioada medievală un conglomerat teritorial, aglutinat în câteva secole și nu închegat ab-ovo în anul 1000 cum eronat și anistoric se propovăduiește, mai mult sau mai puţin funcţional, care, din punctul de vedere al scrisului şi al utilizării legale a înscrisurilor era aproape iliterat în marea majoritate a populației sale[3]. Analfabetismul caracteriza în manieră masivă structura sa tribală şi apoi chiar şi pe cea politică emanată din triburi, şi, în proporţie destul de consistentă, chiar şi structura sa ecclesială; probabil mai mult de 80% din clerul etnic maghiar din secolele XI – XII era puţin familiarizat cu tehnica scrisului şi a cititului. În aceste circumstanţe, arta scrisului şi redactării diplomelor privilegiale era foarte rară în regatul maghiar. Cei care aveau sarcina de a se ocupa de redactarea in mundum a documentelor juridice erau străinii chemaţi în Pannonia, un fel de mediatori-mercenari culturali, cu misiunea de a ajuta autorităţile tribale eminente, convertite la creştinism, să pună în fapt și să organizeze un minim de administraţie regală de natură patrimonială. Marele retard cultural al primitivului regat maghiar, aşa cum se desprinde din izvoarele diplomatice, este mărturisit şi de faptul că viitoarea cancelarie regală de sine stătătoare a fost creată doar la sfârşitul secolului al XII-lea, în partea a doua a domniei lui Bela al III-lea, două secole de la faza inaugurării regalității creștine maghiare. Amanuensii/copiştii primelor generaţii care se ocupau de redactarea diplomelor (foarte puţine în raport cu ale altor dinastii din Christianitas) erau în marea majoritate non unguri. Acest fapt făcea, spre exemplu, extrem de dificilă reproducerea lingvistică a multor elemente juridice dar și onomastice înregistrate în izvoarele diplomatice, din momentul în care competenţele culturale şi lingvistice ale scriptor-ului care recepta informația erau deformate şi puţin congruente cu cele ale persoanei care se prezenta cu al său nomen și condiționalitățile sale socio-profesionale. Dificultăţi deosebite izvorau din declararea identităţii în cazul diplomelor care priveau nume sau personaje din ierarhia minoră a regatului maghiar (în mare majoritate nonmaghiari). Ținând cont de această situație, la începutul secolului al XII-lea înaltul cler din regatul maghiar (marea lui majoritate de origine etnică nonmaghiară[4]), începe să exprime, prin intermediul textelor aprobate în adunări sinodale, propria preocupare pentru a garanta clerului regatului o minimă pregătire intelectuală. Conciliul reunit de regele Kalman (din poziția specifică a ministerialității orânduite de Biserică) în anul 1114 la Esztergom deplângea inferioritatea intelectuală a clerului maghiar, cerând preoţilor să deprindă o minimă pregătire de lectura et cantus[5]. Cercetătoarea de origine maghiară Marie-Madeleine de Cevins se întreabă în mod legitim: “pourquoi ce retard d’un siècle par rapport à la date de la conversion officielle des Hongrois, sous saint Étienne? Dans les premiers décennies de la Hongrie chrétienne, la question de la formation du clergé chargé de la pastorale ne se posait encore: les prêtres animant les lieux du culte venaient presque tous de l’étranger et ils avaient été formés dans les écoles de leur monastère d’origine” [6].

Pentru mai bine de două secole nu s-au înregistrat progrese notabile, aşa cum rezultă din textul sinodal aprobat de conciliul din Esztergom din 1382, unde este stabilită obligaţia pentru candidaţii la sacerdoţiu să susţină un examen pentru a demonstra propria capacitate de a citi şi cânta în latină (bene sciant cantare et legere) [7].

Un alt aspect interesant, puţin luat în considerare de istoriografia română, este dat de faptul că unii copişti care activau în cancelarie, chiar dacă erau de origine etnică maghiară, s-au specializat în şcoli şi în universităţi străine, aveau, aşadar, tendinţa de a utiliza stereotipiile de redactare tipice mediului cultural pe care îl frecventaseră anterior. În timpul dinastiei arpadienilor (1000-1301), sursele au permis identificarea unei cifre de 16 canonici de la Esztergom care aveau o formație universitară: doi studiaseră la universitatea din Paris, opt la cea din Bologna, trei la Padova și alți trei la universități ce nu au putut fi localizate. Printre aceștia pot fi enumerați 13 canoniști dintre care 10 lucrau la tribunalul arhiepiscopatului, iar trei erau atașați cancelariei regale[8]. O altă statistică precizează că la Padova, între 1236 și 1256, erau cinci studenți maghiari clerici și laici, iar pentru perioada 1265-1300 sunt cunoscute identitățile a 80 de studenți care frecventau Universitatea din Bologna și aparțineau de natio hungarica[9]. Să nu ne mirăm atunci de puternicul impact al culturii scrise italiene în regatul maghiar și părțile adiacente.

Demnitarii ecleziastici, aşa cum sunt înregistraţi în documentele secolelor XI – XII, sunt episcopi sau prepoziți, întrucât erau singurii care aveau acces la redactarea şi semnarea de diplome. Antroponimia episcopală a diplomelor care fac referire la părţile transilvănene sau care conţin nume de prelaţi transilvăneni este variată şi nu poate confirma o uniformitate onomastică sau o omogenitate etnică. Carierele episcopale în Christianitas – şi regatul ungar, chiar dacă periferic, nu constituie o excepţie –, sunt dictate de interese care depăşesc graniţele etnicităţii şi care se fundamentează, în schimb, pe principiul supunerii şi utilităţii faţă de suveranii arpadieni şi, mai rar în acea epocă, pe interesele Romei sau pe principii meritocratice (chiar dacă în cazul unguresc e mai dificil de respectat acest aspect), ori se bazează pe raportul personal pe care episcopul îl întreţine cu unul dintre actorii puterii ecleziastice sau laice ungureşti sau non ungureşti (există cazuri de episcopi controlați din afara sferei regatului maghiar). În cazul monarhilor maghiari, numirile episcopale sunt făcute, în secolele XI-XII, fără ingerinţe deosebite din partea autorităţilor de la Roma. Regii unguri de până în a doua jumătate a secolului al XII-lea se implică rareori în numirile prelaţilor, iar alegerile revin în general capitlurilor catedralelor, fiind apoi supuse aprobării regelui. Suveranii maghiari au sprijinit, însă, recrutarea, în interiorul corpului episcopal al Bisericii misionare din Pannonia, a persoanelor care puteau susţine eforturile lor de agregare politică, fără să fie atenţi la etnia lor (se ştie, de altfel, că fenomenul evanghelizării sau a fundării structurilor religioase anticipează cu mult prezenţa administrativă a organismelor politice), iar cazul venețianului Gerard de Cenad e simptomatic. Mai precis, alegerile suveranilor maghiari căutau să se ţină cât mai departe de diferitele neînţelegeri sau alianţe tribale, care puteau să trezească resentimente, sau să lezeze ori să micşoreze propria autoritate nominală în interiorul regatului patrimonial. Reflectând acest joc de interese, antroponimia prelaţilor înaltei ierarhii a bisericii misionare din Pannonia conţine elemente provenind din diverse zone onomastice, între care se disting cel latino-romanic, cel greco-slav şi cel germanic. Nu se poate, desigur, exclude elementul unguresc, care este prezent, însă, în număr mai mic şi puţin semnificativ în procesul numirilor de prelaţi[10]. Va trebui, totuşi, să se ţină cont de faptul că, în lipsa unor nume de înalt prestigiu cum era cazul regilor germani (de tipul Heinrich, Friederich) sau englezi (William) omologate de Biserica Romană, în interiorul patrimoniului antroponimic maghiar au fost preluate (cu greu și în durată) apelative consacrate de onomastica creştină. Cele mai semnificative documente diplomatice care tratează unele realităţi onomastice de la sfârşitul sec. XII sunt, în speța de față, cele două confirmări de proprietăţi monastice din 1111 şi 1113, prin intermediul cărora regele maghiar Kalman avizează o diplomă a primului rege maghiar recunoscut ca atare de împăratul Otto al III-lea[11], Ştefan (al cărui nume păgân era Vaik). Acesta dona a treia parte din veniturile vămilor mănăstirii benedictine din Zobor (pe pământ slovac). Seria antroponimelor episcopale amintite în 1111 şi repropuse în 1113 într-o a doua diplomă, care se referea la o conscripție a satelor din proprietatea aceleiaşi mănăstiri, reflectă constelaţia confesională şi culturală a corpului episcopal din recentul regat tribal: Gheorghe, episcop de Gyor (1111), Laurențiu, episcop de Cenad (1111), Matei, episcop de Veszprém (1111), Marcel, episcop de Vacz (1111), Paul, arhiepiscop de Kalocsa (1111), Simion, episcop de Transilvania (1111), Sixt, episcop de Bihor (1111) Ștefan, episcop de Cenad (1111) și Wölfer, episcop de Agria (1111). Prepoziții sunt Felician şi Robert[12]. În diploma succesivă, din 1113, singura schimbare care intervine este mutarea episcopului Sixt din Biharea la Varad (Oradea de azi), aceasta fiind prima menţiune a toponimului Varad, care în ungureşte indica un oraş mic sau o fortăreaţă, probabil un pseudoburg centrat pe instituția ecclesială.

Chiar şi fără cercetări filologice deosebite, se poate observa că numele impuse prelaţilor la sfârşitul sec. XI nu sunt maghiare, reflectând, în schimb, clar, componenţa diversă a clerului şi extracţia confesională primordială a acestuia. Simion, Matei, Gheorghe şi probabil şi Grigore sunt de tradiţie greacă, în timp ce Marcel şi Sixt sunt de clară matrice romano-latină. Laurențiu şi Simion aparţin ambelor tradiţii onomastice. Wölfer confirmă prezenţa instituţională a elementului germanic în interiorul instituţiilor regatului din Pannonia. Fundamentăm observaţiile noastre pe analiza diferitelor liste de antroponime înregistrate în diverse teritorii ale Christianitas, care stabilesc în mod clar că nume precum Gheorghe, Simion, Matei şi Grigore se afirmă în onomastica occidentală doar începând cu sfârşitul sec. al XII-lea şi cu începutul secolului succesiv, şi, oricum, în mod foarte limitat. O situaţie specială este aceea a antroponimului Grigore, care a fost folosit de diferiţi pontifi, ca, de exemplu, pentru perioada la care ne referim, de către Grigore al VII-lea. Este vorba despre un nume atipic pentru ritul latin, care se bazează pe arhetipul reprezentat de Grigore cel Mare întărit apoi de personalitatea lui Gregorio VII. Totuşi, dincolo de onomastica papală şi de cea romană, rămâne o alegere destul de rară.

Dacă la raţionamentul nostru adăugăm tezele susţinute de Agnes Gerhards despre creştinismul bi-ritual al regatului maghiar şi despre colaborarea regilor unguri cu monahii orientali care populau mănăstirile din teritoriile pe care se întindea autoritatea nominală a succesorilor lui Ştefan[13], teze coroborate cu manuscrisele invocate de istoricul ungur Baán Istvàn şi confirmate de typikon-ul de la mănăstirea greacă din Veszpremvölgy fondată de Gisella, soţia regelui Ştefan[14], vom avea o imagine foarte clară şi incontestabilă a atmosferei culturale şi rituale care caracteriza Pannonia occidentală şi zona Veszprem, şi, într-o şi mai mare măsură, Transilvania. Ritul grec și servitorii acestuia sunt o prezență constantă în establishment-ul maghiar din primele 5-6 generații.

Întorcându-ne la confruntarea dintre documentul din 1113 şi cel din 1111, putem observa doar o schimbare de natură adjectivală între Sixtus bichariensis din 1111 şi Sixtus varadiensis din 1113. Această adjectivare, aparent simplă, pune în evidenţă un fenomen care caracterizează geneza diocezelor transilvănene de configuraţie latină, care s-au suprapus peste structurile ecleziastice preexistente de rit greco-slav. Se vorbeşte, în aceste evidențe, de aşa-numitele episcopate itinerante ale Transilvaniei cum sunt cele din Biharea-Oradea (Varad), Morisena- Cenad (în acest caz este de fapt o suprapunere a unui episcopat de extracţie latină pe o mănăstire greacă), Dăbâca – Gilău - Alba-Iulia. În cazul de față constatăm o glisare a diocezanului latin Sixt, dinspre Biharea unde funcționa un așezământ epahial de fundație răsăriteană, către o locație proximă habitatului inițial, dar desprinsă de acesta. Sunt primii pași întru latinizarea la vârf a diocezei precedente de rit grec. Trebuie constatat, așadar, că întocmai ca multe structuri urbane din Occidentul medieval, viitorul oraș Oradea are ca punct de pornire nucleul diocezan latin. Cercetările întreprinse recent de unii dintre cei mai serioşi bizantinişti unguri au pus în lumină o nouă dimensiune istorică, în interiorul căreia trebuie situată fundarea aşa-numitei mitropolii de Tourkia, adică a unei mitropolii misionare constantinopolitane în mijlocul ungurilor. Cel mai pozitiv în acest sens s-a exprimat Baán Istvàn de la Universitatea din Miskolc. Sintetizând acest filon de cercetări, bizantinologul maghiar a demonstrat, fără nici o umbră de îndoială, în baza mărturiilor a trei codexuri medievale, codicele Athon Esphigmenou, 131, f. 61 r-v, Athon Dionysiou 120, f.701-703 şi Parasinus graecus 48, f.255v-263 v, prezenţa unei mitropolii de rit grec în interiorul regatului ungar, sub jurisprudenţa Patriarhului de Constantinopol, în secolele XI-XII. Aceste referiri sunt confirmate de typikon-ul de la mănăstirea din Veszpremvölgy şi rezolvă, după istoricul ungur, enigma fondării celui de-al doilea episcopat maghiar, cel de la Kalocsa. Dacă se priveşte lista constantinopolitană a diocezelor, aşa-numitul taxis, se poate observa cum mitropolia Tourkia a fost urmată imediat de cea de la Rhosia. Această poziţie în interiorul taxis-ului nu e întâmplătoare, dacă se ia în considerare dezvoltarea paralelă a misiunii constantinopolitane în Pannonia şi în Rusia. Se consideră că episcopatele poziţionate dincolo de partea orientală a Pannoniei, adică acelea din Cenad^[15], Bihor-Oradea şi Transilvania, ar fi fost asociate la această mitropolie care, de altfel, nu putea să existe canonic fără dioceze sufragane. Opinia lui Baán se bazează pe circumstanţa că, împreună cu arhiepiscopia din Kalocsa, toate trei episcopatele transilvănene amintite nu au documente (chartae) fundaționale, spre deosebire de cele situate în Pannonia, așadar fondarea lor este precedentă stabilizării birocratice a regatului maghiar ele funcționând anterior prezenței maghiare în acest areal. Sediul mitropoliei de Tourkia/arhiepiscopatul din Kalocsa este de la început ocupat de ierarhi greci precum Ioannes (1028), Antonius sau Georgios. Primul arhiepiscop de rit latin, pe nume Desiderius, apare doar în 1075. Mitropolia greacă s-a transformat apoi definitiv în arhiepiscopie latină în cursul secolului al XII-lea. Pentru a interpreta dinamicile politico-ecclesiale ale lentei şi progresivei transformări a structurilor clericale de rit greco-slav în episcopate de rit latin, Baán sugerează o apropiere între acest model ecclesial şi cel din Italia meridională unde normanzii cuceritori au început transfomarea episcopiilor grecești în episcopii latine, cu toate că, în această parte a Europei, rămâne un model mai degrabă unic[16]. Dacă pentru Kalocsa trecerea, deşi lentă, de la ritul grec la ritul latin a funcţionat în manieră sigură şi liniară, desigur că pentru episcopatele transilvănene din Cenad, Oradea sau Alba-Iulia transformarea a avut loc în mod mai puţin rapid şi omogen, aşa cum este dovedit de durata ambiguităţii rituale sau onomastice. Doar astfel se explică prezenţa unui Zosimus ca episcop de Oradea (1259-1265), a unui Basilio cenadiensi, ca episcop de Cenad[17] în 1240 , sau a unui prepozit de Alba-Iulia numit Constantinus[18]. Sunt antroponime total nefrecventate în lumea apuseană în epocă. Ca să nu mai vorbim de altarele bisericii catedrale latine din Oradea în secolul al XIV-lea, multe dedicate sfinților orientali ca Nicolae, Gheorghe, Cosma și Damian, Dumitru, Mihai, Andrei, Grigore sau sfintei Elena.

Diploma din 1113, care este apreciată drept certificat de “naştere” al oraşului Oradea, ne poartă într-o epocă depărtată a istoriei europene şi mărturiseşte despre fondarea, la hotarele orientale ale Christianitas, a unui burg episcopal, în buna tradiție a burgurilor din Europa septentrională, cu o vocaţie de frontieră permeabilă culturală şi lingvistică şi, doar mult mai târziu, etnică.

---

[1] Diplomatica este știința specială/auxiliară a istoriei care are ca obiect de studiu documentele medievale, moderne și contemporane cu caracter strict juridic.

[2]Ministerialitatea regelui în interiorul Bisericii medievale (adică a unui rol eminent de serv al Biericii) este una din cheile înțelegerii Evului Mediu european. În general istoriografiile naționale evită mai mult sau mai puțin elegant subiectul din rațiuni de oportunitate politică.

[3] Practic documentele din secolul al XI-lea maghiar sunt doar câteva zeci, în timp ce pentru regatul fracez până la 1121 se cunosc 5000 de documente originale, iar pentru regatul englez 2000 de diplome și înscrisuri. Regatul maghiar deține atâtea diplome pentru secolul al XI-lea câte avea, în aceeași epocă, abația de la Sanckt-Gall și hinterlandul ei. Paul Bertrand, À propos de la révolution de l'écrit (Xe-XIIIe siècles). Considérations inactuelles, în “Médiévales”, Nr. 57, 2009, p. 75, 77.

[4] Chiar si în secolul al XIV-lea continuă numirile de episcopi care nu sunt maghiari pe scaune episcopale și arhiepiscopale din regatul maghiar. În 1321 este numit ca arhiepiscop de Esztergom dintr-un rang inferior clerical, Boleslav, cumnatul polonez a lui Carol-Robert, iar 1337 episcop de Györ este numit fiul nelegitim a lui Carol-Robert.

[5] Pentru o perspectivă maghiară soft asupra aspectului corelării dintre dreptul canonic și educația clerului din regatul arpadian a se vedea Zoltan Kosztolnyik, The Influence of Canon Law on Royal Legislation and the Education of Churchmen in Hungary During the 12-13th Centuries, în Proceedings of the Eleventh International Congress of Medieval Canon Law, Catania, 30 July-6 August 2000, edited by Manlio Bellomo and Orazio Condorelli, Città del Vaticano, Biblioteca Apostolica Vaticana, p. 593-604.

[6] Marie-Madeleine de Cevins, La formation du clergé paroissial en Hongrie sous les rois angevins, în Formation intellectuelle et culture du clergé dans les territoires angevins (milieu du XIIIe-fin du XV siècle, sous la direction de Marie-Madeleine de Cevins et Jean-Michel Matz, École Française de Rome, 2005, p. 51.

[7] Ibidem, p.52.

[8] Kinga Körmendy, La formation universitaire des chanoines cathédraux d’Esztergom aux XIVe et Xve siècles, în Formation intellectuelle..., p. 80.

[9] Dorothya Andrasi, I rapporti dei giuristi ungheresi con l’Italia nel 13mo e 14mo secolo, în La civiltà ungherese e il cristianesimo. Atti del IV Congresso internazionale di studi ungheresi, 9-16 settembre 1996, Scriptum, Budapest-Szeged, 1998, p. 53.

[10] Amintim că, în primul şir de sfinţi unguri aprobaţi de Gregorio VII pentru l’elevatio corporis, sunt unguri doar regele Ştefan şi fiul său Imre, ceilalţi fiind toţi străini, începând cu veneţianul Gerardo.

[11] Regatul maghiar a fost aprobat ca funcțional de împăratul Otto al III-lea. Nu exista regat independent în lumea secolului al XI-lea.

[12] Sunt amintiţi şi laici precum Ivan palatinul, Saul, comite de Bihor, Toma, comite de Alba, Thebald, comite de Somogyi, Queletde, comite de Bacs şi Mercurius princeps ultra silvanus.Toate antroponimele laicilor menţionaţi, în afară de Queletde, au aparţinut altor culturi onomastice decât cea ungurească. Pentru a evidenţia numele genuine ungureşti trebuie citită o diplomă din 2 septembrie 1138 care aminteşte pe Subu, Halaldi, Maradek, Gucur, Ceuse, Forcos, Embel, Vosos, Numeruk, Pedur, Wendek, Kewereg, Niundi, Aianduk, Buken etc.

[13] “L’influence du monachisme grec (în regatul maghiar n.n.) se manifeste par l’existence de monasteres doubles peuplés de religieux grecs et latins qui vivent dans la même communauté, les premières sous la règle de saint Basile, évêque de Césarée en Cappadoce au IVe siècle et fondateur du monachisme grec, les seconds sous celle de saint Benoît. Ce type d’organisation persiste jusqu’au XIVe siècle. Mais des monastères exclusivement grecs se multiplient notament dans la vallée de Veszprem au sud-ouest de Budapest. L’influence grecque se manifeste aussi par l’installation de mouvements érémitiques venus d’Italie du Sud. Ce courant est représénté par Nil de Rosanno (910-1005), représéntatif d’un monachisme grec trés marqué par l’anachorétisme et dû à l’influence de Byzance en Italie du Sud”. Agnès Gerhards, Dictionnaire historique des ordres religieux, Fayard, Paris, 1998, p. 305.

[14] János Bak, Queens as Scapegoats in Medieval Hungary, în Queens and Queenship in Medieval Europe, ed A. Duggan, The Boydell Press, 1997, p. 224.

^[15] Primul episcop de Cenad, cunoscutul Gerard, monah benedictin, vine în acest scaun cu o experienţă veneţiană, deci cu o atitudine în care convivenţa cu ambianţa greacă este un dat de fapt.

[16] Istvàn Baán, The Foundation of the Archbishopric of Kalocsa: the Byzantine Origin of the Second Archdiocese in Hungary, in Early Christianity in Central and East Europe, ed. P. Urbanczyk, Warsaw, 1997, p. 67-73.

[17] Documente privind Istoria României, Veacul XIII, C. Transilvania, vol I (1075-1250), Editura Academiei RSR, București, 1951, p. 416.

[18] Documente privind istoria României. Veacul XIII. C. Transilvania, vol. II, (1251-1300), București, Editura Academiei RSR, București, 1952, p. 58, 329.