A cincea generație de calculatoare 1990- (MILOȘESCU 2000)

A cincea generație de calculatoare se mai numește și generația inteligenței artificiale, deoarece corespunde perioadei în care calculatorul începe să gândească. Această perioadă a început în anul 1990 având la bază un proiect japonez. Dacă generațiile anterioare s-au caracterizat printr-o evoluție continuă a echipamentului prin miniaturizare, integrarea componentelor și creștere în putere a mașinilor și printr-o perfecționare a sistemului de operare, generația a cincea va produce schimbări majore în tehnica de calcul. Se poate spune că primele patru generații au produs acumulări cantitative pentru a-i permite generației a cincea să facă saltul calitativ, salt prin care calculatorul va putea să efectueze raționamente.
Schimbările importante se vor produce:
- La nivelul circuitelor electronice. Se vor folosi circuite integrate VLS (cu 10 milioane de componente - tranzistoare, diode, condensatoare, rezistoare - într-un cip), circuitele tridimensionale, superdiscurile (cu capacități de ordinul Tocteților), care vor permite calculatorului să execute miliarde de instrucțiuni pe secundă.
- La nivelul rețelelor de calculatoare. Sistemul informatic va fi o rețea de transmisiuni la care se vor lega calculatoare în locul unui calculator la care se leagă terminale.
- La nivelul echipamentelor de intrare-ieșire. Vor apărea echipamente periferice inteligente care vor prelua din funcțiile microprocesorului și echipamente care permit lucrul în realitatea virtuală.
- La nivelul comunicării cu calculatorul. Se va folosi limbajul natural. Dialogul (interogare și răspuns) se va face prin voce, iar calculatorul va putea să recunoască formele.
- La nivelul limbajelor de programare. Apar limbajele de programare de tip non Von Neumann folosite în programarea logică a inteligenței artificiale și a sistemelor expert evoluate. Aceste limbaje neprocedurale nu dau ordine calculatorului, ci îi cer să dezvolte raționamente.
- La nivelul posibilităților de raționament ale calculatorului. Calculatorul va fi capabil să-și înregistreze propriile acțiuni și rezultatul lor, pe care să și le amintească, încât pe parcursul funcționării sale el va căpăta experiență. Calculatorul va putea să dezvolte raționamente pornind de la relațiile care sunt stabilite între entități. Calculatorului i se dă o bază de cunoștințe (reguli care definesc obiecte, concepte, relații, strategii, modul în care trebuie să trateze datele și să le înțeleagă etc) și o bază de informații (fapte și date), iar legătura între cele două baze o stabilește un sistem de deducție construit cu ajutorul unui limbaj neprocedural.
(...)

Sursa
Mariana Miloșescu, Tehnologia informației. Manual pentru clasa a IX a, ed. Teora, București, 2000, p. 286.

A patra generație de calculatoare 1973-1990 (MILOȘESCU 2000)

<
A patra generație de calculatoare se mai numește și generația utilizatorilor, deoarece corespunde perioadei în care calculatorul începe să-i aibă ca utilizatori pe nespecialști în informatică. Cerințele utilizatorilor vor determina dezvoltarea hardware și software a calculatorului. Este perioada în care calculatorul devine, din mjloc de producție, unealtă de lucru. Apar și se răspândesc foarte mult calculatoarele personale (Personal Computer - PC). Această perioadă a început în anul 1973 și s-a încheiat în anul 1990.
Calculatoarele acestei generații sunt construite folosind integrarea generalizată (circuite cu integrare pe scară medie - MSI, pe scară largă - LSI, pe scară foarte largă - VLSI), memoria internă este construită cu circuite integrate, iar memoriile externe folosesc în continuare. suportul magnetic, în special discul magnetic, a cărui capacitate crește foarte mult. Are loc o ultraminiaturizare a circuitelor integrate (un circuit poate să conțină circuite electronice cu un milion de tranzistori), având următoarele efecte:
- viteza de calcul a crescut la 30 MIPD
- timpul de acces la memoria internă a scăzut la 70 de nanosecunde
- capacitatea memoriei interne a crescut la 16 Mb
- volumul și greutatea echipamentului au scăzut atât de mult încât calculatorul poate fi montat pe birou (desktop) sau poate fi luat în călătorie ca o servietà (laptop)
- prețul a scăzut foarte mult, astfel încât poate fi cumpărat și de persoane particulare; el devine calculator personal (Personal Computer), căpătând și o întrebuințare domestică (Home Computer).
Se construiesc microprocesoare din ce în ce mai performante. Predomină familia Intel 80x86 folosită pe calculatoarele IBM PC. Activitatea procesorului este îmbunătățită prin coprocesoare matematice și memoria cache. Din punct de vedere hardware există două generații de microcalculatoare:
- microcalculatoare pe 8 biți care permit numai lucrul monopost,
- microcalculatoare pe 16 biți și 32 biți care permit lucrul multipost, adică mai mulți utilizatori pot lucra de la mai multe console (consola este ansamblul tastatură + ecran) cu același microcalculator, partajându-i resursele (procesor, memorie internă, memorie externă, imprimantă și programe).
Sistemele de operare sunt din ce mai evoluate. Firmele care s-au specializat în sisteme de operare au fost Digital Research și Microsoft. Prima generație de microcalculatoare a fost de sistemul de operare CP/M (Digital Research), iar a doua generație de microcalculatoare a fost dominată de sistemul de operare MS-DOS (Microsoft) și începe să fie dominată de sistemul Windows 98 (Microsoft).
Apar pachete de programe de largă utilizare pentru: procesare de texte, gestiuni de date, prelucrare de imagini, proiectare asistată de calculator etc. În comunicarea cu calculatorul limbajul de comandă începe să fie înlocuit cu medii de lucru. Utilizatorul învață mai ușor să folosească un calculator, interfața de comunicare este tot mai "prietenoasă".
Se dezvoltă rețelele de calculatoare, teleprelucrarea, lucrul în regim interactiv de la terminal, bazele de date relaționale și bazele de date distribuite. Apare teleinformatica. Prin aceste metode de lucru datele pot să fie exploatate de mai mulți utilizatori aflați în puncte teritoriale diferite. Crește eficiența și productivitatea prelucrării automate.
În domeniiul programării se caută o standardizare a limbajelor de programare de nivel înalt. Se dezvoltă limbajele orientate pe obiect. Apar limbajele concurente, care asigură prelucrarea concurentă a informației. Acest tip de prelucrare asigură existența simultană a mai multor programe active (sau module de program) care solicită aceleași resurse ale calculatorului și care pot fi executate în paralel. Pornind de la PASCAL CONCURENT (1975) se dezvoltă MODULA - 2 (1979), ADA (1980) și EDISON (1980). Încep să se dezvolte limbajele neprocedurale (LISP  de origine americană și PROLOG de origine franceză) pentru sistemele expert și inteligența artificială. Atunci când se folosesc limbajele procedurale calculatorul execută un program, deci nu i se poate cere să gândească. Inteligența artificială înseamnă să i se ceară unui calculator să dezvolte raționamente.
>

Sursa
Mariana Miloșescu, Tehnologia informației. Manual pentru clasa a IX a, ed. Teora, București, 2000, pp. 282-286.

Istoria Internetului între anii '60 și 1997 (MILOȘESCU 2000)

(...)
Prin anii 1960, în cadrul Departamentului pentru apărare al SUA (Department of Defence) a apărut și s-a dezvoltat rețeaua (1) ARPANET (Advanced Research Project Agency Network). Rețeaua era concepută astfel încât, dacă o parte din rețea era distrusă, informațiile puteau fi transmise pe alte rute. În anul 1973 rețeaua ARPANET a stabilit legături și cu calculatoarele din Anglia și Norvegia, devenind o rețea internațională.  Tot în această perioadă, în scopul unor schimburi de informații științifice, au fost conectate și supercalculatoarele din universitățile și companiile mari. În 1977, la rețeaua ARPANET s-a adăugat serviciul de poștă electronică, iar în anul 1983 protocolul (2) NCP (Network Control Protocol) a fost înlocuit cu protocolul TCP/IP (Transmission Control Protocol/Internet Protocol) care permite interconectarea unor rețele diferite, atât de tip LAN (3) cât și de tip WAN (4). În anul 1983, din rețeaua ARPANET s-a desprins rețeaua militară Milnet. Partea care a rămas din ARPANET a fost destinată cercetării și învățământului. Ea a stat la baza rețelei Internet de astăzi. La ea s-au conectat și celelalte rețele comerciale și necomerciale care se dezvoltaseră până atunci. Începând din 1990, rețeaua obținută prin interconectarea mai multor rețele de tipuri diferite a fost deschisă pentru toată lumea, atât pentru companiile comerciale și universități, cât și pentru. persoanele particulare care folosesc calculatoarele acasă. Rețelei i s-au adăgat noi servicii, ca de exemplu, serviciile de informare Gopher și Worl Wide Web în 1992. În 1994, a fost lansat un nou protocol de rețea Ipng (IP new generation) pentru transmisia de date, voce și imagini care asigură securitatea informației. Rețeaua Internet s-a dezvoltat foarte rapid, ajungând ca în 1997 peste 134 de țări să fie conectate la ea. Dacă în anul 1983 erau conectate la rețea doar 562 de calculatoare, în 1994 erau 221.700 de calculatoare, iar în 1997 s-a ajuns la 16.146.000 de calculatoare.
(...)

(1) O rețea de calculatoare este formată dintr- un ansamblu de calculatoare conectate între ele. Calculatoarele pot face schimb de date și își pot folosi în comun resursele (imprimantele și unitățile de discuri). Fiecare calculator își păstrează independența.

(2) Protocolul de comunicație reprezintă un set de reguli prin care se asigură schimbul de date și de mesaje între două calculatoare între care s- a stabilit o legătură fizică prin modemuri și linii de comunicație.

(3) Acronim pentru Local Area Networks care înseamnă rețele locale, adică rețele în care calculatoarele au o arie mică de răspândire (până la 2 km). Aceste rețele sunt formate de obicei din calculatoarele care se găsesc în aceeași clădire sau în același grup de clădiri.

(4) Acronim pentru Wide Area Networks care înseamnă rețele globale, adică rețele în care calculatoarele au o arie de răspândire geografică foarte mare (suprafața unei țări, a unui continent).

(...)

Sursa
Mariana Miloșescu, Manual pentru clasa a IX a. Tehnologia informației, ed. Teora, București, 2000, pp. 238-239.

„Securitate și intelligence în secolul XXI” (SRI 2010)

 

http://arhiva.sri.ro/fisiere/studii/SECURITATE_SI_INTELLIGENCE.pdf

Abstract

In the complex international system, comprising from traditional modern, premodern, and postmodern states, as Robert Cooper says, unprecedently diverse security problems emerge, and assimetric threats quickly arise near the classic ones. Most of the theories and strategies in this field come from scholars and practitioners from the progressist, postmodern area, but their applicability in the other fields can be difficult. An assimilation that is not critical and not reffered to its own realities can generate intelligence failures with effects that can hardly be controlled. We recommend carefulness in allocating nowadays and future resources for each type of threats because organizational change cannot be divided from social change. In this equation, OSINT can be the catalyst of knowledge in double way: from society to security structures and from security structures to society.

Cuvinte-cheie: globalizare, stat-reţea, informaţie de încredere, partajarea cunoaşterii, adecvarea interpretării 

1.Repere geostrategice

2.Abordări de securitate

3. OSINT  - catalizatorul cunoașterii în dublu sens: dinspre societate către structurile de secritate și dinspre structurile de securitate către societate

4. Provocări și soluții

Bibliografie

11

„Introducere în sistemul mass-media” (COMAN 1999)

Mihai Coman, Introducere în sistemul mass-media, Polirom/Media (M. Coman), Iași, 1999

(2) M. C. s- a născut la 26 martie 1953 în Făgăraș. Absolvent al Facultății de Litere, Universitatea București, în 1976. Doctor în filologie (1984). Profesor la școala generală nr. 30 între 1976 și 1983; redactor și secretar responsabil de redacție la Scânteia Tineretului (1983-1989). Director al editurii Ion Creangă (1989-1990), conferențiar și ulterior profesor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București; decan al acestei facultăți (1990-1998); în prezent, este decan al Facultății de Jurnalism al Universității Media; Președinte al Rețelei Școlilor de Jurnalism din Europa Centrală și de Est, consilier al ORBICOM (Rețeaua Catedrelor de Comunicare ale UNESCO), director al revistei științifice The Global Network. Cărți publicate: Izvoare mitice (1980), Sora Soarelui (1983), Mitos și Epos (1985), Mitologia populară românească (I/1986, II/1988), Punctul și spirala (1992), Bestiarul mitologic românesc (1996), Din culisele celei de a patra puteri (1996). Studii și monografii în revistele Reseaux, Gazette, Communication, Cahiers du journalisme și în cărți, precum La transition en Roumanie (1995, Montreal), Valeriana (1996, Cracovia), Medialandschaft im Umbruch (1994, Berlin), Telerevolution culturelles: Russie, Chine, L Europe de  l est (Paris, 1998).

7 Cuvânt înainte

13 Sistemul mass-media
Cei trei M: comunicare, societate și cultură de masă
Caracteristicile comunicării de masă
Tipologia instituțiilor de presă

33 Dimensiunea economică a sistemului mass-media
Caracteristicile produselor mass-media
Investiții, costuri și strategii ale profitului
Trustizarea și asocierea în rețele
Mass-media și piața duală a produselor
Finanțarea alternativă a presei

55 Industriile culturale în lumea modernă
De la dimensiunea politică la dimensiunea economică
Caracteristicile industriilor culturale
Cererea, producția și distribuția mărfurilor culturale

69 Funcțiile socio-culturale ale mass-media
Funcții, roluri și efecte
Tipologii și terminologii
Funcția de informare
Funcția de interpretare
Funcția de „legătură”
Funcția de culturalizare
Funcția de divertisment

87 Rolul presei în societate
Libertate sau control
Modelul autoritarist
Modelul comunist
Modelul liberal
Modelul serviciului public

105 Efecte ale comunicării de masă

Forme de exercitare a influenței mass-media
Teoriile efectelor puternice
Teoriile efectelor limitate
Teoriile efectelor slabe

133 Mass-media și schimbarea socială
„The media is message”
Comunicare și dezvoltare
Imperialism cultural, globalism și „glocalism”

145 Mass-media și viața politică
De la spațiul public la opinia publică
Presa ca a patra putere
Un teritoriu al luptelor neîntrerupte: comunicarea politică
Când Puterea ascultă de Presă

169 Statutul jurnalismului în ansamblul profesiilor contemporane
Cine este jurnalistul?
Jurnaliști și comunicatori
Jurnaliști, colaboratori și animatori - o conviețuire tensionată
Jurnalistul și nostalgiile sale
Profesie, profesionalism, profesionalizare

Un câmp profesional eclectic

191 Organizarea activității în instituțiile de presă
Presiuni, costuri, norme de comportament
Structura instituției de mass-media
Reporterul
Editorul
Cooperare și conflict
Birocratizarea proceselor de producție
Birocrațiile nebirocratice

213 Munca jurnalistului - între improvizație și proceduri de rutină
Fabricarea știrilor
Evenimente neașteptate, evenimente banale și pseudo-evenimente
Universurile multiple ale informației

231 Încheiere

233 Bibliografie

coperta 4: Mass-media au devenit, în lumea modernă, un fel de centru gravitațional în raport cu care se poziționează toate celelalte segmente ale societății - sistemul economic, sistemul politic, sistemul ideologic, sistemul cultural, sistemul tehnologic, sistemele și subsistemele sociale. Cartea de față încearcă să dezvăluie modul în care funcționează sistemul mass-media, atât în angrenajele proprii, cât și în interferențele lui cu celelalte sisteme ale societății. - M. Coman

„O istorie a comunicării moderne” (FLICHY 1991)

Patrice Flichy, O istorie a comunicării moderne. Spațiul public și viață privată, trad. M. Lazăr (fr. 1991), Polirom/Media (M. Coman), Iași, 1999, 254 p.

2 P. F. (n. 1945) este cercetător la Centrul național de studii ale telecomunicațiilor și conduce grupul de cercetare privind comunicarea la CNRS și la revista „Reseaux”. De același autor: Les Radios locales en Europe (cu M. Sauvage și R. Chaniac), La Documentation Francaise, 1978; Comunication et pouvoir (cu J. Barbier-Bovet și P. Beaud), Anthropos, 1979; Les industreris de l imaginaire, PUG, 1980; Images pour la cable (coord.), La Documentation Francaise, 1983

13 Introducere

Prima parte: De la comunicarea publică la comunicarea de piață (1790-1870)

19 Savantul și inginerul

21 1.Comunicarea publică: telegraful optic
22 Comunicarea în secolul luminilor

Convenția trebuie convinsă
Un spațiu nou
Un timp nou
Măsuri noi
O limbă universală
Inovatori multipli

34 Comunicarea publică
Difuzarea inovației
Utilizările telegrafului
Celelalte rețele europene

38 Imposibila comunicare comercială
De la monopolul de fapt la monopolul de drept
Telegraful liberal

45 2. Rețelele și electricitatea
45 Invenția rețelelor
49 Începuturile electricității
Electricitatea de salon
Acțiune electrică și acțiune magnetică
Circulația invenției
Un sistem universal

59 3. Comunicarea de piață: telegraful electric
61 Telegraful electric de stat
Telegraful electric aerian
Deschiderea către comunicarea privată
66 Operatorul de la bursă
70 Economiștii și circulația informației
71 Statul liberal, operatorul telegrafului
Naționalizarea telegrafului britanic

Partea a doua: Comunicarea familială (1870-1930)

79 Tehnician și antreprenor

83 4. Colecții și amintiri: fotografia și fonograful
83 Imaginea revelată
Fotografie unică sau multiplă
Statul promotor al fotografiei
Apăsați pe buton, restul îl facem noi
88 Sunetul conservat
Aparat de birou sau aparat în casă
93 Un nou spațiu familial
Muzica în familie
Fonograful casnic
Suporturi pentru aducere aminte: colecția și fotografia
104 Imaginea prinde viață

109 5. De la comerțul cu bunuri la comerțul cu suflete: telefonul
109 Comunicarea vorbei prin electricitate
114 Apelurile prin telefon
Telefonul de afaceri
Telefonul particular
119 Vizitele prin telefon
Telefonul rural
Telefonul urban
Telefonul în Europa
124 O rețea universală

128 6. Semăn în coama vântului: radioul
129 De la Maxwell la Marconi
133 Comunicarea maritimă
Monopolul natural al radiocomunicației
De la radiotelegrafie la radiotelefonie
140 Un nou mijloc de comunicare în masă
Propag în toate direcțiile
Crearea utilizării comerciale

Partea a treia: Comunicarea globală (1930-1970)

151 Cercetarea și dezvoltarea

153 7. Alegerile tehnice ale inginerilor din telefonie
153 Schimbul
Spre automatizare
O centrală telefonică aproape centenară
Inevitabila ascensiune a tehnicilor numerice
167 Transmisia 
Ghid de undă contra fascicul luminos
Fibra optică

176 8. Triumful electronicii: televiziunea și informatica
176 Tehnicile de bază
178 „Integral electronic” în televiziune și informatică
Televiziunea între două baleiaje
Lenta dezvoltare a paradigmei informatice
187 Telecomunicațiile, informatica, audiovizualul - pe calea unificării
Telecomunicații și informatică
Satelitul
„Integral numeric”

193 9. Comunicarea intimă
193 De la spațiul public la spațiul privat
Individualizarea spațiului public
Cinematograful: ultimul spectacol colectiv
202 „Trăind împreună separat...”
Muzica adolescenților
Adolescență de negăsit
210 Sfera comunicațională
Televiziunea personală
Comunicarea nomadă

217 Reflecții finale

221 Note de referințe bibliografice

244 Bibliografie generală

249 Index

coperta 4: Destinată specialiștilor în Științele comunicării, jurnaliștilor, studenților și profesorilor de la facultățile de jurnalism, cartea lui P. F. este o sinteză utilă a dinamicii profunde a universului comunicațional în care trăim. Parcursul pe care îl propune autorul pleacă de la inventarea telegrafului, a primelor aparate de fotografiat, trece prin istoria fonografului, radioului și cinematografului și ajunge la marile companii de mass-media, transmisia prin satelit și comunicarea interactivă. În epoca videotex-ului, a poștei electronice și internet-ului, cartea ne readuce la momentele cheie ale relațiilor interumane și la cele dintre oameni și guverne: inventarea unor noi forme de comunicare și a mijloacelor prin care aceasta devine posibilă și de neocolit.

Televiziunea (COSTE-CERDAN & LE DIBERDER 1986)

 Nathalie Coste-Cerdan & Alain Le Diberder, Televiziunea, Humanitas / Sociologie - Repere - 1, București, 1991, 165 p. 

5 Introducere

10 I. Sisteme televizuale
1. Sistemul tehnic
2. Sistemul economic

22 II. Modelul american sau economia rețelelor
1. Caracteristici generale ale modelului
2. Cazul Statelor Unite: trei Molohi

34 III. Modele europene 
1. Trăsăturile principale ale modelului european
2. Două exemple: Marea Britanie și Italia

59 IV. Televiziuni ale sărăciei
1. Sănătatea de fier a televiziunii din Est
2. Televiziunea din Asia săracă
3. Africa

69 V. De ce este scumpă televiziunea?
1. Programele
2. Celelalte cheltuieli

86 VI. Resursele
1. Finanțarea publică sau parapublică
2. Finanțarea prin publicitate
3. Celelalte tipuri de resurse

108 VII. Gestiunea unui post de televiziune
1. Două aspecte specifice ale unei întreprinderi de televiziune
2. Particularitățile gestiunii televiziunii
3. Strategiile întreprinderilor

128 VIII. Războiul televiziunilor 
1. Există un model dominant?
2. Rezistența europeană... și eșecurile

145 IX. Ravagiile televiziunii

156 Concluzii

160 Glosar

162 Bibliografie

coperta IV
Cum se măsoară audiența posturilor de televiziune? Care este influența indicatorilor de urmărire asupra programării? De ce programe ca Dallas sunt mai degrabă cumpărate decât produse? Televiziunea de mâine va trebui plătită mai scump? Televiziunea amenință dezvoltarea celorlalte mijloace de comunicare în masă? Cum funcționează televiziunea în lume? Este oare televiziunea un vector de „americanizare” a planetei?
Nathalie Coste-Cerdan, cercetătoare la INA (Institutul Național pentru Audiovizual), apoi la BIPB (Biroul de Informații și Prognoze în Economie) din Franța, este specialistă în domeniul sistemelor tele-vizuale.
Alain Le Diberdier, director pentru studiul comunicațiilor la BIPE, este autorul lucrării La production des reseaux de telecommunications, în colecția Economica, 1983.