O ședință a Consiliului de Securitate al ONU (SINCLAIR 1973)

<
(...): puțină culoare și murdărie cu grămada, mai cu seamă cînd am pătruns în centrul orașului, îndreptîndu-ne încet către acel mare simbol de sticlă care este chiar sediul Națiunilor Unite*.
Consiliul de Securitate* își ține întrunirile într-o încăpere mult mai mică decît Adunarea Generală**. În centru se află o masă circulară, cu o deschizătură ca litera C, într-o parte; la mijloc, înăuntru, șade secretarul*** și funcționarii respectivi. membrii permanenți și cei temporari ai Consiliului își au locurile lor împrejur  pe partea din afară. Fotoliile Delegaților sînt din piele, albastru închis la culoare. În spatele lor, patru fotolii albastru deschis sînt destinate membrilor delegației. În jur, situate sus pe pereții a numai trei laturi din sală, niște firide futuristice, despărțite de încăpere prin paravane de sticlă, adăpostesc translatori simultani, ziariștii și echipele de televiziune. În a patra latură a camerei, pe scaune așezate în rînduri, stă publicul obișnuit. (...) Din pricină că au avut loc cîteva incidente, gărzi de securitate în posturi fixate pe marginea exterioară a arenei Consiliului, stau în văzul tuturor.
În completarea decorației interioare, o frescă mare, de tip 1950-1960 stă așezată sus în spatele fotoliului președintelui. Înfățișează îndreptarea nedreptăților, oameni ce sînt eliberați din lanțuri, căi ce duc treptat în sus, către libertate, lumină și fericire.
(...)
La dreapta și la stînga, în jurul mesei, culoarea pielii delegaților nu trădează totdeauna identitatea țării pe care o reprezintă. La sediul Națiunilor Unite te afli antrenat într-un joc constant de-a ghicitul, dacă e să te iei după cei care cutreieră vestibulurile și coridoarele și, de cele mai multe ori, nu ieși din încurcătură decît cînd delegații își ocupă în sfîrșit locurile, în dosul etichetei de la masă, cu numele țării pe care o reprezintă. Expunerea la viața New Yorkului și constantul contact internațional de la Națiunile Unite pare să coloreze pigmenții pielii, dîndu-i o nuanță de negricios deschis universal. (... ) Sau să fie strălucirea lămpilor cu arc pe mocheta de culoarea noroiului, care produce asemena efect? Nici îmbrăcămintea nu te poate călăuzi.
(...) Totul se petrecea totuși la un nivel atît de scăzut. Aspectul general de indiferentă camaraderie în Consiul de Securitate și, de fapt, peste tot la Națiunile Unite, m-a izbit ca dezolant și șocant de sincer. De fapt, nu era decît o reflectare foarte nedramatică a problemelor reale de viață și Libertate de pe toată suprafața globului, dezbătute continuu aici cu impasibilitate, ca să nu spunem cu plictiseală. Delegații își îngăduiau să strige și să vorbească despre țările celorlalți în niște termeni simpli, îngrozitori. Dar, ca o ironie a soartei, speranța autentică și onestă pentru pacea viitoare a lumii se manifesta după aceea în numeroasele baruri din clădirea Națiunilor Unite, unde epitetele rostite la mînie erau uitate cînd se cinsteau rîndurile internaționale de băutură. Se bucura de o favoare deosebită, după cîte am desscoperit, băutura celui mai ne-rece-război: Bloody Mary***** (1).
(...) De îndată ce-am terminat de vorbit, de îndată ce-am văzut cum se distribuiau jur împrejur membrilor Consiliului de Securitate exemplarele multiplicate ale discursului meu și de cum i-am observat cum stau fiecare alături cu un teanc cît un munte al celorlalte discursuri, mi-am dat seama că toate sînt numai vorbe. Toți auziseră, dar nu ascultaseră. Asta face parte din joc. Emoțiile, mînia, mila, toate sînt izgonite din scenă. Dibăcia unuia sau altuia de a interpreta bine asemenea emoții e cel mult lăudată sau criticată ca în cronicile teatrale din ziare. Atîta tot.

(1) Sîngeroasa Mary (engl.).
(...)
>

SURSA
Michael Sinclair******, Pactul dolarului*******, trad. C. Popa, ed. Univers / col. Enigma, București, 1974, pp. 177-181.

NOTE M. T.
* Sediul central al ONU din New York (Manhattan) este un teritoriu internațional cu statut analog ambasadelor. Cele patru clădiri au fost construite între 1947 și 1950 de celebrul arhitect brazilian Oscar Niemeyer pe un teren cumpărat și donat de miliardarul american John Rockefeller. (http://www.artline.ro/Sediul-ONU-din-New-York-22119-1-n.html)
** Consiliul de Securitate al ONU adoptă rezoluții pentru menținerea păcii internaționale. Este format din reprezentanții a 15 țări, dintre care 5 permanenți cu drept de veto (SUA, URSS, Marea Britanie, Franța și R. P. Chineză) și 10 nepermanenți aleși la fiecare doi ani de către blocuri regionale. (http://www.dadalos.org/uno_rom/un-charta.htm#5)
*** Adunarea Generală este formată din reprezentanții tuturor statelor membre. (http://www.dadalos.org/uno_rom/un-charta.htm#4)
**** Secretarul general al Națiunilor Unite este cel mai înalt funcționar al organizației și este numit de A.G. la recomandarea C. S. pentru un mandat de 5 ani. (http://www.dadalos.org/uno_rom/un-charta.htm#15)
***** Maria Tudor (1516-1558) = Fiica a regelui Henric VIII Tudor (1509-1547) și soră a regelui Eduard VI Tudor (1547-1553). Regină a Angliei ca Maria I în perioada 1553-1558. Prima suverană a Angliei. Porecla a derivat din arderea pe rug a 300 de protestanți. (https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/mary-cea-sangeroasa-prima-regina-a-angliei)
****** Michael Shea (pseudonim literar Sinclair) (1938-2009) = Scot who served as 'spin doctor' to the Queen, „Scotsman”,19 october 2009 (http://www.scotsman.com/news/obituaries/michael-shea-1-779536)
******* „Kirkus Reviews” (https://www.kirkusreviews.com/book-reviews/michael-sinclair/the-dollar-covenant/)

„Politically incorect” (DÂNCU 2015)

Vasile Dâncu, Politically incorect. Scenarii pentru o Românie posibilă, ed. II, Școala Ardeleană/Școala Ardeleană de Sociologie, Cluj-Napoca, 2015, 403 p.

Cuprins

7 România blocată. Paradoxul societății fără însușiri

Politica
23 Războaiele pentru minte, inimă și... politică
35 2014 - O politică paralizată de frică
41 Politica psihedelică
47 Sfârșitul unei civilizații politice? Despre cum mor partidele
57 Proiectul de fericire națională și bâlciul deșertăciunilor
69 România - un caz de miopie strategică
81 Lungul drum al căutării consensului politic
113 Mutații politice, politica-mutant și războiul nesfârșit al politicienilor

Statul
129 Statul român și inamicii săi
133 25 de ani. Ce nu s-a schimbat 
139 România peste 25 de ani. Dileme și ambiții pentru un scenariu noncatastrofic
149 O Românie invizibilă
157 Franzela exilului. Neînțelegerea și visul de a schimba România

Societatea
169 Cum moare Speranța? 
173 Singurătatea Estului și tristețea păpușilor de cârpă
179 Zidul care cade, ziduri care cresc
185 Între Big Brother și Mad Max
195 America din ceruri și de pe pământ. Un refresh pentru american dream?

201 Ieșirea din neîncredere
217 Salvați România rurală
225 Religie, cotidianitate și politică în România
Cultura
241 Lăsați școala în pace! Preliminarii la modernizarea școlii noastre
251 Arma cultural - nucleul unui soft power românesc
261 Obsesia imaginii frumoase și a brandului luminos
269 Tirania televiziunii
279 Insuportabila ușurătate a lumii kitsch. În apărarea piticilor de grădină
287 Mineriada și banalizarea răului
299 Republica ideilor singure
307 Când artiștii ies în stradă
Noi 
317 Generația înfrântă a României
331 Aceste mașini minunate și sclavii ei imperfecți
339 Societatea lichidă și fuga spre casă
347 Cu regalitatea nu-ți poți face selfie
353 Minerii - copiii orfani ai comunismului
365 În căutarea dușmanului interior
373 România oamenilor singuri

387 Politically incorect (Dincolo de Colectiv)

Actorul Mircea Anca a murit la vârsta de 55 de ani (AGERPRES 28.11.2015)

Oana Ghiță & Mihai Simionescu, Actorul Mircea Anca a murit la vârsta de 55 de ani, „Agerpres”, București, 28 noiembrie 2015

https://www.agerpres.ro/cultura/2015/11/28/actorul-mircea-anca-a-murit-la-varsta-de-55-de-ani-19-20-53

Criza politică portugheză după desprinderea geologică imaginară a Peninsulei Iberice de Europa la sfârșitul secolului XX (SARAMAGO 1986)

<
(...)
Aflîndu-ne departe, știm puțin despre lațurile și nodurile gordiene ale crizei care,  latentă de cînd cu devierea peninsulei, se agravase treptat în sînul guvernelor, mai ales de la celebra invazie a hotelurilor, cînd masele inculte au călcat în picioare legea și ordinea pînă într-atît încît nu se vedea nici o ieșire din impas în viitorul apropiat, redîndu-i Cezarului ce-i al Cezarului, după cum determină interesele superioare ale justiției. Mai ales pentru că nu se știe dacă va mai fi vreun viitor apropiat. De vestea că peninsula se năpustește cu viteza de doi kilometri pe oră în direcția Azorelor a profitat guvernul portughez pentru a-și prezenta demisia, bizuindu-se pe evidenta gravitate a conjuncturii și pe primejdia colectivă iminentă, ceea ce ne face să credem că guvernele sînt capabile și eficace doar în clipele în care nu există motive puternice pentru a pretinde totul de la eficacitatea și capacitatea lor. Primul ministru, în declarația către țară, a semnalat trăsătura monopartidară a guvernului său ca obstacol la consensul național amplu pe care, în condițiile cumplitului moment critic pe care îl trăim, îl considera indispensabil pentru reastabilirea normalității. În această ordine de idei, îi propusese președintelui Republicii formarea unui guvern de salvare națională, cu participarea tuturor forțelor politice cu sau fără reprezentare parlamentară, avînd în vedere că întotdeauna se va găsi un loc de subsecretar adjunct al oricărui secretar adjunct pentru a fi încredințat formațiilor partidare care, într-o situație normală, nu ar fi chemate nici pentru a deschide o ușă. Și nu a uitat să precizeze foarte clar și deslușit că atît el cît și miniștrii săi se considerau în slujba țării pentru ca, în funcții noi sau diferite, să colaboreze la salvarea patriei și să contribuie la fericirea poporului.
Președintele Republicii a acceptat cererea de demisie și, respectînd constituția și normele de funcționare democratică a instituțiilor, l-a invitat pe primul ministru demisionar, ca șef suprem a partidului celui mai votat și care, pînă acum, guvernase fără alianțe, l-a invitat, spunem, să formeze guvernul de salvare națională propus. Pentru că, e bine să nu se îndoiască nimeni de asta, guvernele de salvare națională sînt și el foarte bune, se poat espune că sînt cele mai bune care există, păcat că patriile numai rareori au nevoie de ele, de aceea nu avem, în mod obișnuit, guverne caer să știe să guverneze la nivel național. Despre această temă delicată așa cum sînt cele mai delicate, au avut loc nesfîrșite dezbateri între constituționaliști, politologi și alți cunoscători, și-n atîția ani, nu s-a putut adăuga prea mult la evidența semnificațiilor pe care le au cuvintele, adică faptul că un guvern de salvare națională, fiind național și de salvare, e de salvare națională. Așa ar spune Pero Grulho*, și ar-spune bine. Și cel mai interesant din toate asteae că populațiile se simt de la bun început salvate, sau pe cale să fie salvate, de cum s-a anunțat formarea pomenitului guvern, neputîndu-se , în orice caz, evita anumite manifestări de scepticism congenital cînd se cunoaște lista ministerială și se văd portretele miniștrilor în ziare și la televiziune. La urma urmelor sînt aceleași figuri, și la ce ne așteptam oare, dacă sîntem atît de reticenți să le dăm pe ale noastre.
(...)
>

SURSA
Jose Saramago**, Pluta de piatră***, trad. M. Stănciulescu, ed. Univers / colecția Romanul secolului XX, București, 1990, p. 179 - 180.

NOTE M.T.
* Pero Grulho = Personaj proverbial din literatura tradițională. (http://dictionary.reverso.net/spanish-english/Perogrullo)
** Jose Saramago (1922 Portugalia - 2010 Spania) = Scriitor portughez comunist, premiat cu Nobel în 1998. (http://www.mediafax.ro/cultura-media/biografie-jos-saramago-si-calatoria-sa-spre-intelesul-lucrurilor-aproape-imposibile-6430670)
*** Pluta de piatră (http://www.bookblog.ro/x-laura-magureanu/pluta-de-piatra/)

Ce ştiţi despre Ziua Mondială a Televiziunii

Cuget Liber 20 noiembrie 2013

 

Doliu în mass-media constănţeană. A murit Ilie Şerbănescu

Cuget Liber 18 noiembrie 2013

Cinci lucruri pe care nu le ştiai despre moartea preşedintelui John F. Kennedy

Cuget Liber 16-17 noiembrie 2013

Programul TVR la 26 august 1972 („Litoral” 1972)

<
15,50: Jocurile Olimpice de vară 1972. Festivitatea de deschidere. Transmisiune directă de la Munchen.
18: Avanpremiera.
18,10: Emisiune în limba germană.
19,15 Publicitate.
19,20: 1001 de seri.
19,30: Telejurnal.
20,00: Avanpremiera.
20,05: Teleenciclopedia.
20,50: Film serial: „Mannix”
21,40: Estival `72. Spectacol de varietăți.
22,50: Telejurnal.
23,00: Evocări lirice. Romanțe cu Ioana Radu.
>

SURSA
***, TELEVIZIUNE: SÎMBĂTĂ, 26 AUGUST, „Litoral”, Constanța, 26 august 1972, p.?.

In memoriam Vladimir Bălănică (1953-1996) („Tomis” 1996)

<
Vladimir Bălănică (s-a născut la 9 februarie 1953 în Constanța) a scris și publicat proză, eseuri de critică literară. Lucra la un amplu studiu despre opera lui I. L. Caragiale și la un volum de proză scurtă. În nesfârșita și întortocheata poveste care este viața literaturii, Vladimir Bălănică și-a jucat rolul lui. Atât în coloanele revistelor (a fost redactor la revista „Tomis”) cât și în cadrul emisiunilor de televiziune, el prefera instrumentele unei analize riguroase, tactica de a învălui o carte, de a-i demonta mecanismele cu răbdare, apelând eventual la excursuri teoretice. Buna cunoaștere a literaturii române contemporane, în special a celei scrise de tineri, un entuziasm contagios, fără semne de resemnare, făceau ca intervențiile sale critice să fie radiografiile unui spirit elevat, o fișă de temperatură intelectuală. Lipsindu-i inhibițiile, Vladimir Bălănică aborda cu îndrăzneală teme dificile, manifestându-și simpatia și atașamentul pentru literatură, pentru actul cultural de bună calitate.
Anul acesta ar fi împlinit 43 de ani, dar timpul neiertător nu a mai avut răbdare cu prietenul și colegul nostru. Inima lui a încetat să bată în acest miez friguros de iarnă umplându-ne sufletele de sentimentul tragic al retezării unui zbor în plină ascensiune.
>


SURSA
***, VLADIMIR BĂLĂNICĂ, „Tomis”, Constanța, ?.01 (?).1996, p. ?.

Postul TV Deutsche Welle în Constanța în 1995-1996 („Tomis” 1996)

<
Într-o perioadă în care cultura este privită condescendent, ca un rău necesar suportabil, ori ignorată ca insignifiantă și neproductivă, postul constănțean de televiziune MTC vine să contrazică această opinie, introducând în programele sale celebrele emisiuni Deutsche Welle, a căror spațiu a tot sporit în 1995, de la 1 ianuarie 1996 devenind accesibile publicului larg prin traducerea lor. Grila de programe a MTC conține atât transmiterea în direct a emisiunilor culturale ale DW (zilnic între orele 14,00-17,00), a jurnalului de la orele 22,00, cât și o jumătate de oră cu înregistrarea tradusă a emisiunii STANDPUNKTE (Politikmagazin), ceea ce îi poate procura telespectatorului nu numai informarea asupra a ceea ce se petrece în spațiul european din punct de vedere cultural și politic, ci și de plăcere estetică. Pentru că DW oferă și o sintaxă a imaginilor realizată cu înalt profesionalism, care le face plăcere, accesibile și educative, recomandabile unei categorii largi de telespectatori.
Amintim câteva din emisiunile culturale DW care au trezit interesul în 1995 și care arată o diversitate ce se adresează tuturor gusturilor: „Vara arhitecturală în Hamburg”, „Festivalul foto din Arles”, „Un colecționar pasionat: Henri Nannen”, „Casa istoriei din Bonn”, „Izizia Mustafa Zadeh: Prințesa Jazz-ului”, „Expoziția din Bonn: Europa, Europa,”etc.
>

SURSA
D. P., DEUTSCHE WELLE LA MTC, „Tomis”, ?.01(?).1996, p.?.

Barul hotelului „Dacia” din Mamaia în 1972 („Litoral” 1972)

<
Majoritatea celor ce au trecut pragul barului de zi al hotelului „Dacia” din Mamaia au revenit cu aceeași plăcere pe care au simțit-o la prima lor vizită. Era și firesc, aici au găsit o atmosferă intimă, plăcută, iar timpul petrecut în fața unui gin Fizz, Martini, Campari sau a unui cocktail Mamaia, preparat și elegant servit de priceputul barman Ștefan Surel, audiind o muzică plăcută, înregistrată pe bandă de magnetofon. Tot aici s-au delectat la fel de bine în fața jocurilor mecanice. dar nu mai puțin atractive, în ambianța barului, sînt și emisiunile de televiziune, în care scop, un televizor este pus la dispoziția clienților.
Pentru a vă convinge de adevărul afirmațiilor vă invităm să vizitați acest bar de zi.
>

SURSA
***, UN BAR DE ZI, „Litoral”, Constanța, ?.?.1972, p.?.

„Cultura, aproapele nostru” (MOCANU 2000)

 Virgil Mocanu, Cronică tv. „Cultura aproapele nostru”, „Tomis”, Constanța, 2000

În acest număr al revistei ne vom exprima, în deplină cunoștință de cauză, câteva opinii referitoare la o emisiune a postului de televiziune MTC care se ridică peste media altora, mai mult sau mai puțin anodine, pur formale, ticluite sub imperiul precipitării. Este vorba de Cultura, aproapele nostru, semnată frecvent de Mircea Pânzaru. De ce ne oprim și stăruim asupra acesteia? Pentru că își concentrează atenția asupra celor semnificative aspecte și evenimente ale spiritualității pontice (Festivalul Internațional de Operă și Balet de la Constanța, Gala anuală de balet a Teatrului specializat „Oleg Danovski”, Festivalul Național al Teatrelor de Revistă, găzduită de opt ediții, consecutiv, de Teatrul „Fantasio”, Festivalul de Muzică Ușoară de la Mamaia), abordând frontal politica repertorială a instituțiilor profesioniste de spectacol tomitane, precum și manifestările culturale de prestigiu, nu pe cele ostentativ elitiste. Mă refer în mod deosebit la saloanele de carte, la activitatea Filialei „Dobrogea” a Uniunii Scriitorilor, la Simpozionul Național de Haiku, la Festivalul Național de literatură „Colocvii tomitane”, la concertele și recitalurile unor instrumentiști sau voci celebre. Emisiunile culturale ale lui Mircea Pânzaru poartă pecetea unei minuțioase și atente documentații, fiind redactate accesibil, grație vehiculării unui limbaj accesibil de o incontestabilă plasticitate și expresivitate, vehiculând sintagme și construcții lexicale non-redundante. Reperele fenomenului cultural analizat sunt alese inspirat și prezentate explicit, dialogurile sale cu interlocutori de marcă (maestrul coregraf Gigi Căciuleanu, prozatorul Pavel Chihaia, regizorul de operă Cristian Mihăilescu, sopranele Felicia Filip, Elena Rotari și Niculina Cârstea etc), distingându-se prin precizia și claritatea întrebărilor, prin indiscreția benefică în sondarea universului sensibil al personalității invitate, ca și prin caracterul exhaustiv al răspunsurilor oferite.

În afara interviurilor, a reportajelor culturale cultivate cu obstinație de profesionist-teleast, Mircea Pânzaru, interferând comentariul avizat cu imaginea sugestivă, prezintă cronici de spectacole care incită la reflecție și violentează atitudini sau viziuni comode asupra spectacolului. Unele emisiuni ale lui Mircea Pânzaru reprezintă consistente viziuni asupra culturii.

La emisiunea „Pianiști de excepție” (Dan Grigore și Dimitrie Zgouros) am remarcat pertinența judecăților de valoare avansate, admirația ingenios temperată la adresa celor doi monștri sacri ai claviaturii, satisfacția, chiar bucuria reporterului de a fi ascultat „muzica sferelor”. Imaginea și sunetul au argumentat cu brio considerațiile lui Mircea Pânzaru.

(SCHWARZ 1995)

Gheorghe Schwartz, Apocalipsa cifrei rotunde, „Tomis”, Constanța, XXX, 5 (298), mai 1995, p. 4.

Mi se pare o nemăsurată cutezanță să faci pronosticuri în legătură cu evoluția cărții. Asta după ce  se știe că  la început a fost cuvântul și acesta, cuvântul, va fi și cel ce-i va supraviețui omului. Fac parte dintre cei care recunosc acum că supremația cărții se constituie dintr-o categorie ce depășește puterea de cunoaștere a ființei umane, întrucât omul nu are nici suficiente mijloace senzoriale pentru a urmări istoria până la capăt și nici nu dispune de destule cunoștințe. Dimpotrivă, cartea i s relevă câteodată și atunci omul se autocunoaște: cineva, purtând pentru noi numele convențional „Homer”, a născocit Cartea Troiei și un neamț meticulos, luând descrierea ad litteram, a demonstrat adevărul material al legendei. Isprava lui Schliemann mi se pare exemplară: nimeni, nici un istoric serios nu a săpat niciodată la întâmplare, toți au adus dovezile concrete în urma studierii unor surse livrești. Dar Schliemann a dovedit într-o perioadă extrem de pozitivistă că prejudecata posibilității de a „născoci” reprezintă o trufie tipic umană.
Foarte prostul orator Moise, atunci când primește cele Cinci Cărți de la Dumnezeu, este strivit de greutatea lor. Michelangelo și Freud sunt printre puținii care se ocupă de acest moment. Despre conținutul clor Cinci Cărți s-au scris numeroase exegeze. Greutatea provine din a depăși simbolul și de a reveni la înțelegerea ad litteram, cea care i-a servit drept ghid lui Schliemann. Forța cuvântului este atât de mare, încât am încercat să imaginez în mai multe proze o realitate născându-se din ceea ce eu așterneam nevolnic și, totodată, autoritar pe hârtie. Merg până acolo, încât cred că tot ce scriem se va întâmpla. Aceasta este părticica de dumnezeire care s-a oferit muritorilor.
Sfârșitul secolului nostru reprezintă sfârșitul a aproximativ 2500 de ani de istorie scrisă. În măsura în care ciclul nu se va închide, omul se va folosi și pe mai departe de șansa sa de dumnezeire și va scrie și în continuare.
Ceea ce se întâmplă acum, la noi, face parte din deruta generală, iar întrebarea anchetei nu poate decât să-mi aduc aminte de presentimentul acut al apocalipsei pe care l-a trăit omul înaintea anului 1000, a anului 1500 și iată, acum, înaintea încheierii celui de-al doilea mileniu după Christos.
Pornind de la predominanța tiranică a economicului în harababura pe care o trăim, ne imaginăm apocalipsa și prin dispariția capacității omului de a mai născoci cărți. Astfel, se uită că, până una alta, cuvântul l-a născocit pe om și că, dacă există ceva ocult în lume, acesta sigur este cuvântul.
Cât de mioape sunt prezicerile după care televiziunea și presa scrisă (o altă formă a cărții) ar putea distruge dorința de consemna și de a citi se compară doar cu realitatea pe care noi, azi, în România, o o întâlnim la tot pasul: „Nimeni nu mai citește  nimic, nici un autor serios nu mai are nici o șansă de a-și edita cărțile, prețurile foarte mari fac tirajele - și așa minuscule - nevandabile, omul luptă să supraviețuiască fizic, el și familia sau, dimpotrivă, este preocupat să-și investească noile milioane și nu mai are chef de Romeo și Julieta. Cui să-i mai scrii astăzi?” Lăsând la o  parte ultima întrebare retorică, ea fiind cu totul imbecilă, de parcă ai scrie pentru vecin sau pentru portar, restul evidențelor sunt sfidate astăzi tot de carte: niciodată n-au apărut la noi mai multe titluri, niciodată nu s-a lucrat la noi mai economic în domeniul editorial și, deci, niciodată nu -au cumpărat în România atâtea cărți, în România unde cel puțin cartea s-a cumpărat întotdeauna mai mult decât în alte locuri.
Cartea își urmează viața ei, cea care o anticipează pe a noastră și nu are nici un rost să ne îngrijorăm pentru ea: cartea, oricum, ne va supraviețui.

„Băjenaru George” (MANEA 1992)

 Ion Manea, Români în știința și cultura occidentală, Davis, 1992

Băjenaru George, poet, prozator, publicist și traducător, s-a născut la 4 noiembrie 1938, în comuna Tunari de lângă București.

Și-a făcut studiile pedagogice, filologice și ziaristice, mai întâi ca elev al Școlii pedagogice mixte nr. 3 din București (1952-1956), apoi ca student al facultăților de filologie de la Institutul Pedagogic de 3 ani (1961-1964) și de la Universitatea București (1966-1970). A obținut diploma de licență în filologie, cu specialitatea limba și literatura română, în 1971, după care a absolvit un curs postuniversitar de ziaristică în 1973.

În România a profesat ca învățător, ziarist și profesor de liceu. Înainte de plecarea din țară a fost profesor la Liceul de Metrologie din București.

Este descoperit și publicat ca poet în 1969 de scriitoarea Ana Blandiana. În 1975 obține un premiu de poezie în cadrul concursului „Dimitrie Bolintineanu”. În același an va debuta în revista „Luceafărul” a Uniunii Scriitorilor, unde va colabora sporadic până în 1978. A publicat în mai multe reviste din țară și a colaborat cu poezii la Radio și Televiziune.

În 1980, părăsește România și ia calea exilului, trăind doi ani în Germania.

În 1982, emigrează în Statele Unite.

În 1983, la Boston, va fi angajat în redacția unuia dintre cele mai prestigioase ziare din lume, „The Christian Science Monitor”, unde lucrează în calitate de cercetător. Tot la Boston, încheie un contract de traducător cu casa de editură „Mary Maker Eddy”, pentru care traduce articole și documente cu caracter religios.

În prezent desfășoară o muncă de cercetare și documentare la Comitetul pentru Publicații de la Christian Science Center.

Este membru al ARA, al Uniunii Scriitorilor Americani și al Societății Internaționale a Poeților.

Începând din 1988, colaborează cu poezii, povestiri, interviuri, recenzii și comentarii literare la unele publicații românești din exil, cum ar fi „Cuvântul Românesc”, „Românul Liber”, „Lumea Liberă” etc. Revolta împotriva procesului comunist de distrugere a satului românesc va izbucni în poeme cu valoare antologică precum „Imn de revoltă pentru țăranii români” și „În apărarea țăranului român”, publicate în „Cuvântul Românesc” și retipărite în România după revoluție.

Mai multe poezii scrise în Wuppertal, Germania, au fost publicate în „The Christian Science Monitor”, în traducerea fiicei sale, Cătălina Băjenaru, și s-au bucurat de apreciere din partea cititorilor. La 9 mai 1991, The World Service of The Christian Science Monitor Radio transmite o emisiune de poezie cu poetul G. B. și cu fiica sa în calitate de traducătoare.

O parte din poeziile sale au fost traduse cu contribuția lui Leonard Nathan, traducător de poezie lirică și critic literar american. Cu titlul „A Romanian Poet”, „ARA Journal” din 16-17/1992 publică un grupaj din poeziile lui G. B. Exprimând o stare de solitudine și de uluire în fața fenomenelor vieții, sensibilă și reflexivă, uneori convertind tristețea în bucurie, când robustă și incisivă, când grațioasă și plină de culoare, dar întotdeauna însoțită de imagini din care nu lipsesc elementele naturii, poezia lui G. B. a fost numită pe drept cuvânt „o definire a omului român”. (...)

„Scrisori deschise și alte texte” (CORNEA 1991)

 Doina Cornea, Scrisori deschise și alte texte, Humanitas, București, 1991, 205 p.

Cuprins

Texte din perioada 1982-1989
7 În loc de prefață - Ariadna Combes: Implicații filozofice și morale în gîndirea Doinei Cornea
13 Scrisoare către cei ce n-au încetat să gîndească - Este primul text trimis la Radio Europa Liberă în 1982. Faptul că la sfîrșitul difuzării textului - în august 1982 - s-a dezvăluit numele autoarei s-a datorat unei neînțelegeri: D. C. își scrisese numele la sfîrșitul scrisorii numai și numai „pentru curierul ascultătorilor”, spre a arăta redactorilor emisiunii că este vorba de o scrisoare autentică. În urma difuzării textului, D. C. a fost interogată de Securitate, amendată, criticată într-o ședință a cadrelor didactice de  la Universitatea Cluj și, în 1983, destituită din postul de la universitate.
18 Scrisoare deschidă adresată rectorului Universității din Cluj (fragmente) - difuzată de Radio Europa Liberă în 1984
27 Meditație asupra posibilității unei renașteri spirituale - text difuzat de Radio Europa Liberă în 1984
Ciclu de texte adresate tinerilor - difuzate săptămînal de Radio Europa Liberă în 1985
31 I.Necesitatea întoarcerii la spiritual
32 II.Despre libertatea spirituală
33 III.Despre înstrăinarea de sine
35 IV.Despre adevăr
37 V.Despre creativitate
39 Despre machiavelism - text difuzat de Radio Europa Liberă în 1985
41 Despre adevăr sau cum să rezistăm „terorii istoriei” - text difuzat de Radio Europa Liberă în 1985 (*Fiind sinteza unor idei expuse anterior, textul conține formulări apropiate sau identice cu ale unor texte precedente)
45 Ce e de făcut? Sau: să nu dăm cezarului ce i se cuvine lui Dumnezeu - text difuzat de Radio Europa Liberă în 1986
53 Scrisoare deschisă adresată doamnei Raluca Petrulian - difuzată de Radio Europa Liberă în 1986
58  Scrisoare deschisă adresată Președintelui Consiliului de Stat (În legătură cu necesitatea unei reforme a învățămîntului) - Prima scrisoare deschisă adresată de D. C. lui Ceaușescu și difuzată, în 1987, de REL; al doilea text, scris în același an pe aceeași temă, nu a ajuns la REL. Toate scrisorile deschise au fost trimise de D. C. destinatarului.
63 Scrisoare adresată de D. C. tuturor celor care au sprijinit-o (1987)
65 Frați brașoveni...
67 Reflecții asupra problemei neamestecului în treburile interne ale unui stat - Textul, scris în 1988, a fost înmînat lui Joseph Voyame, raportor special pe lîngă Comisia Drepturilor Omului a ONU, însărcinat să ancheteze asupra încălcării drepturilor omului în România, care trebuia să prezinte Comisie un raport în februarie 1990. A fost difuzat de Radio Europa Liberă.
69 Scrisoare deschisă adresată Comitetului de organizare a Conferinței de la Cracovia din 25-28 august 1988 - Scrisoarea, prin care organizatorii Conferinței privind apărarea drepturilor omului o invitau pe D. C. să participe, este interceptată de Securitate, iar D. C. află că este așteptată la Cracovia prin REL.  text difuzat de REL.
74 Scrisoare deschisă adresată Președintelui Consiliului de Stat (În legătură cu necesitatea unei reforme) - septembrie 1988
82 Scrisoare deschisă adresată Președintelui Consiliului de Stat (cu privire la dărîmarea satelor) - iulie 1988
86 Scrisoare deschisă adresată Sanctității Sale, Papa Ioan Paul II - difuzată de Radio Europa Liberă în 1988
89 Scrisoare deschisă adresată unei prietene maghiare - difuzată de Radio Europa Liberă în 1989
95 În legătură cu Declarația comună redactată în 16 iunie 1989 la Budapesta - Precizările sînt o completare a poziției D. C. în problema minorităților, definită în scrisoarea precedentă
97 Scrisoare deschisă adresată Președintelui țării (I) - difuzată de Radio Europa Liberă în primăvara lui 1989 (martie)
101 Scrisoare adresată fiicei mele - Redactată de D. C. în momentele arestului la domiciliu din 1989, scrisoarea a difuzată în același an de Radio Europa Liberă 
105 Protest - scrisoare deschisă adresată de D. C. lui Ceaușescu în primăvara lui 1989 (17 martie)
108 Text adresat rectorului Universității Libere din Bruxelles - citit de Ariadna Combes, fiica D. C., cu prilejul ceremonie de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa mamei sale (1989)
109 Cu prilejul bicentenarului revoluției franceze - text citit, în absența D. C., la Conferința drepturilor omului, organizată cu prilejul bicentenarului revoluției franceze la 22-24 iunie 1989
113 Reflecții cu privire la „Interviul tovarășului Nicolae Ceaușescu” acordat revistei Newseek - text publicat în presa occidentală și difuzat de Radio Europa Liberă în 1989
118 Text adresat Consiliului Europei - În iulie 1989 se ținea la Strasbourg o reuniune - a Comisiei pentru relații c țările europene nemembre în Adunarea Parlamentară a C. E. - pe tema României, avînd drept scop pregătirea unui raport referitor la situația dreptului omului și minorităților sub dictatura lui Ceaușescu; raportul urma să fie înaintat în septembrie APCE. La reuniunea din iulie ar fi trebuit să fie audiată ca „expert” D. C., președintele Comisiei i-a transmis invitația de a participa prin ambasadorul român la Paris și la Președintelui Marii Adunări Naționale a RSR. D. C. nu a fost informată de autoritățile române. Abia în septembrie a reușit să transmită textul, care a fost difuzat de Radio Europa Liberă
121 Scrisoare deschisă adresată Președintelui țării (I) - difuzată de Radio Europa Liberă în toamna lui 1989
123 Apel adresat tuturor guvernelor țărilor civilizate - text difuzat de Radio Europa Liberă în toamna lui 1989
126 Statutul de intelectual - text difuzat de Radio Europa Liberă în toamna lui 1989
133 Apel adresat oamenilor de bună de credință din țară - Ultimul text redactat în 1989 (noiembrie), care nu a mai putut ajunge în străinătate. A fost publicat, în ianuarie 1990, de revista „Tribuna” din Cluj, cu o modificare în titlu, adăugiri și schimbări în cuprins pe care autoarea nu le autorizase. Textul este cel original.
140 În loc de încheiere

Texte de după 22 decembrie 1989

143 Intervenția de la televiziune din ziua de 26 decembrie 1989 - Textul este o relatare acelor spuse la TVRL, la scurtă vreme după Revoluție, redactată ulterior. În emisiune realizată de Mihaela Cristea, D. C. apărea alături de S. Brucan, Dumitru Mazilu și Petre Popescu. Înregistrarea video există în colecția Grupului pentru Dialog Social. S-a preferat acest text deoarece este mai coerent și lămurește anumite afirmații ale autoarei.

146 Pentru ziarul Liberation - text solicitat și publicat de ziarul Liberation, după demisia D. C. din Consiliul FSN, în ianuarie 1990

148 Scrisoare deschisă adresată domnului Ion Iliescu (I) - redactată în colaborare cu Ioan Boilă, în februarie 1990, difuzată de Radio Europa Liberă 

157 Text rostit la Televiziunea Română în 2 februarie 1990 - difuzat de Radio Europa Liberă și publicat în revista Dialog din Germania
162 Gînduri de Ziua Femeii - text rosti la Radio Cluj (1990)
163 Scrisoare deschisă adresată Parlamentului Europei - citită în mai în P. E. (10 mai, București)
165 Dezmințirea unui zvon... - Text înregistrat pe două casete și trimis în 13 mai 1990 Televiziunii Române prin doi reporteri occidentali și înmînat lui Răzvan Theodorescu în 14 mai; a mai fost expediat telegrafic aceleiași instituții; este urma de răspunsul lui R. T., expediat telegrafic în 19 mai.

167 Scrisoare deschisă adresată domnului Ion Iliescu (II) - publicată în ziarul „România liberă”
169 Conformism și ideologie - text citit la Conferința de  la Rimini din august 1990, Il meeting per amicizia fra populi, și publicat în revista 22
177 Drepturile omului în România - 1990 - raport destinat Consiliului Europei
183 Scrisoare deschisă adresată domnului Ion Iliescu (II) - publicată în ziarul Dreptatea și revista 22 în iulie 1990
187 Scrisoare deschisă adresată domnului Petre Roman - publicată în ziarul Dreptatea și revista 22 în iulie 1990 (12 iulie, Cluj) 
190 Sînt într-un fel de opoziție și acum - interviu luat D. C. de poeta Ana Blandiana, la 3 martie 1990, și publicat în aceeași lună în revista Phoenix
195 Demagogia etică (pe marginea interviului acordat de dl. Petre Roman Televiziunii Române la 28 decembrie 1990) - text publicat în ziarul România liberă la începutul lui ianuarie 1991
199 Sindicatele și politica - text publicat în ziarul România liberă în februarie 1991

coperta 4: În 1982, la Radio Europa Liberă se citea scrisoarea unei profesoare din Cluj, cărei ai se dezvăluia, din greșeală, numele: Doina Cornea. Un nume care avea să devină simbolul rezistenței anticomuniste românești din ultimul deceniu.

În anii care au urmat, a continuat să ni se adreseze prin intermediul aceluiași post de radio - cu prețul persecuției securității și al detenției.

Citite azi, textele ei clandestine din perioada 1982-1989 rămîn la fel de percutante, la fel de uluitoare - prin consecvență și curaj - ca altădată. Lor li se adaugă, în acest volum, texte scrise după 22 decembrie 1989.

O carte din care cititorul poate să-și formeze o imagine globală asupra ideilor fundamentale și activității de opozantă politică a Doinei Cornea - informîndu-se direct de la sursă, judecînd în cunoștință de cauză.

22 decembrie 1989 la Constanța

plutonier Gavril Maftei (serviciul antiterorism)

După anunțul cu sinuciderea „trădătorului Milea”, s-a primit, prin telefonul guvernamental, următorul ordin de la generalul Iulian Vlad, personal, către șeful Securității Constanța, colonel Stoenescu: „Se suspendă orice mișcare în oraș. Toate cadrele vor sta în incinta unității. Nu trage nimeni nici măcar un foc de avertisment. Ne supunem noilor autorități”. Colonelul Stoenescu a adunat șefii de birouri, le-a transmis ordinul, urmînd ca aceștia să-și informeze subordonații. Au fost luate unele măsuri preventive. S-a ordonat ca fiecare să rămînă în locul în care își desfășura activitatea, cu armamentul, muniția și actele încuiate și sigilate în fișete. În jurul orei 14, o parte din cei adunați în centrul orașului, avînd în frunte numeroși condamnați de drept comun, proxeneți, traficanți, prostituate s-au îndreptat către sediul de pe bulevardul Lenin. Jumătate de oră mai tîrziu, în apropiere, s-au despărțit în două: 1.000 de persoane s-au dus în fața intrării principale, ceilalți ducîndu-se prin lateral, prin strada Renașterii, la Cazierul judiciar. Au forțat ușa metalică forțînd intrarea în garaj, un au (...) o parte din mașini. În interiorul clădirii au devastat fișetele rămase neîncuiate de la parter, au distrus telefoane, au sustras diferite bunuri. Colonelul Stoenescu împreună cu inspectorul-șef au ieșit la balcon încercînd să li se adreseze, dar au fost huiduiți și au trebuit să renunțe. La Miliția județeană a fost mult mai rău. Cadrele au fost lovite, li s-au rupt hainele, epoleții. Au fost eliberați toți arestații, care s-au adunat în curtea interioară și nu voiau să plece. A fost maltratat colonelul Tănase, șeful biroului Cercetări penale, fiind , în cele din urmă, salvat de un grup de tineri. „Clienții” din totdeauna ai Miliției au pătruns în camera „Corpuri delicte”, de unde au sustras țigări, cosmetice, electronică și video, încercînd apoi incendierea cu ajutorul unor baloți de paie. În jurul orei 16,30 a venit al doilea val de demonstranți, de această dată mai (...), care au pus sub protecție mare parte din bunuri, pînă la 18,30, cînd trupe ale marinei militare eau luat în primire zona.

Constantin Vălinescu
În vreme ce plutonierul Ivanciu era plecat la Miliția municipală, iar în sediul „Casei Albe” Lazăr Cercel își formase deja o gardă personală, contraamiralul Iordache a desemnat un Comitet provizoriu de organizare, în care intrau atît militari cît și civili selecționați în mod (...) dintre demonstranții adunați în centrul orașului. Au fost convocați urgent directorii principalelor unități economice pentru a se preîntîmpina, prin măsuri energice, dereglarea sistemului vital al orașului. Locțiitorul contraamiralului Iordache a fost numit, în această perioadă, Cpt. R1 (...). În timp ce acest proces organizatoric era în toi, s-au prezentat, din proprie inițiativă, la Muzeul Marinei, comandantul Miliției județene, colonelul Ciucur, comandantul Securității, colonelul Stoenescu, și comandantul Brigăzii de Securitate, colonelul Buriu. Aceștia s-au pus la dispoziția noastră necondiționat, cu mult înaintea apelului de la televiziune al generalului Vlad. Între timp, la „Casa Albă”zarva și haosul erau în toi, mai cu seamă că se găsie și ceva băuturică...

(VA URMA)

„Grupul MEDUSA” (VOICU 1987)

 Ion Voicu, Formații muncitorești. Grupul „MEDUSA”, „Tomis”, Constanța, ? 1987

Dând, încă de la înființare, o mare atenție atât liniei melodice, cât și aspectului estetic al interpretării și al ținutei scenice, artiștii muncitori componenți ai grupului „MEDUSA”, aparținând de Comitetul Sindicatului de la IMU Medgidia, au reușit, în foarte scurt timp, să se impună iubitorilor de muzică constănțeni și nu numai lor. Dovadă: spectacolele susținute în Sala Sporturilor din Constanța (locul unde, de regulă, își „permit” manifestări grupuri și soliști cu o carte de vizită recunoscută), prezența grupului în emisiunile „Radio-recording”, „Muzicoteca pentru toți” și „Curierul melodiilor” sau la televiziune, în emisiunile pentru tineret și varietăți, numeroasele turnee de concerte la Tulcea, Brăila, Galați, Slobozia, Călărași, Giurgiu, Alexandria, apariția peste puțină vreme a primului disc Electrecord (cu melodiile „Adevărul din mine”, „Adolescenții”, „Amurg”, „Sînt”, „La noi”, „Pentru pace”). Așa cum ne mărturisea conducătorul grupului, Marian Vechiu, în prezent membrii formației (Gabriel Bucur, Vasile Țigaret, Tache Tomis, Enver Husein și ceilalți) sunt preocupați de diversificarea stilistică (rock, hard rock, disco, country etc), de îmbogățirea permanentă a repertoriului, întrucât acesta... este numai începutul.

Nu am scris aceste rânduri pentru a face reclamă sau o cronică muzicală a grupului „MEDUSA”, ci dorind, doar, să punem în dezbatere un fapt evident: stă în puterea organizațiilor de sindicat și UTC să constituie în întreprinderi tot mai multe formații artistice de amatori de certă valoare, spre bucuria și beneficiul publicului. Așteptăm replica, în fapte, a altor unități economice, a altor grupări artistice muncitorești și pe care, al timpul potrivit, le vom prezenta.

Televiziunea (COSTE-CERDAN & LE DIBERDER 1986)

 Nathalie Coste-Cerdan & Alain Le Diberder, Televiziunea, Humanitas / Sociologie - Repere - 1, București, 1991, 165 p. 

5 Introducere

10 I. Sisteme televizuale
1. Sistemul tehnic
2. Sistemul economic

22 II. Modelul american sau economia rețelelor
1. Caracteristici generale ale modelului
2. Cazul Statelor Unite: trei Molohi

34 III. Modele europene 
1. Trăsăturile principale ale modelului european
2. Două exemple: Marea Britanie și Italia

59 IV. Televiziuni ale sărăciei
1. Sănătatea de fier a televiziunii din Est
2. Televiziunea din Asia săracă
3. Africa

69 V. De ce este scumpă televiziunea?
1. Programele
2. Celelalte cheltuieli

86 VI. Resursele
1. Finanțarea publică sau parapublică
2. Finanțarea prin publicitate
3. Celelalte tipuri de resurse

108 VII. Gestiunea unui post de televiziune
1. Două aspecte specifice ale unei întreprinderi de televiziune
2. Particularitățile gestiunii televiziunii
3. Strategiile întreprinderilor

128 VIII. Războiul televiziunilor 
1. Există un model dominant?
2. Rezistența europeană... și eșecurile

145 IX. Ravagiile televiziunii

156 Concluzii

160 Glosar

162 Bibliografie

coperta IV
Cum se măsoară audiența posturilor de televiziune? Care este influența indicatorilor de urmărire asupra programării? De ce programe ca Dallas sunt mai degrabă cumpărate decât produse? Televiziunea de mâine va trebui plătită mai scump? Televiziunea amenință dezvoltarea celorlalte mijloace de comunicare în masă? Cum funcționează televiziunea în lume? Este oare televiziunea un vector de „americanizare” a planetei?
Nathalie Coste-Cerdan, cercetătoare la INA (Institutul Național pentru Audiovizual), apoi la BIPB (Biroul de Informații și Prognoze în Economie) din Franța, este specialistă în domeniul sistemelor tele-vizuale.
Alain Le Diberdier, director pentru studiul comunicațiilor la BIPE, este autorul lucrării La production des reseaux de telecommunications, în colecția Economica, 1983.

Reluarea Festivalului de Muzică Ușoară Mamaia în 1983 („TOMIS”)

 T., ?, „Tomis”, Constanța, ? 1983

(...) 

Din păcate, nu suntem în măsură a trece la fapte, întrucât, din motive de nepătruns, nu s-a socotit necesară invitarea, alături de reprezentanți ai presei centrale, și a reprezentantului revistei tomitane. Să fie, oare, vorba de o necunoaștere a a profilului și misiei publicației sau, pur și simplu, de micul dispreț pentru ceea ce, vai, nu poartă pe frontispiciu însemnele Capitalei? Așa încât, ca și când Mamaia se mutase irevocabil într-o altă zonă geografică, am fost nevoiți - neavând tenacitatea alergătorului după „un bilet în plus” - să ne mulțumim doar cu transmisiile, mai mult sau mai puțin revelatoare, oferite de Radioteleviziune, aidoma tuturor radio și telespectatorilor din țară îndrăgostiți de muzică și preocupați, în chip special, de calitatea melosului românesc original.

 Am auzit „voci” admirabile sau mai puțin, melodii în primă audiție unele potențiale șlagăre, altele exerciții de scos apa din urechi, ne-a bucurat existența unui „pluton” masiv de tinere talente, conturarea unor tendințe stilistice diverse, ca să nu mai vorbim de preocuparea compozitorilor noștri - tradusă în creații notabile - pentru ridicarea cântecului românesc la cote competitive. 

S-au acordat la interpretare sumedenie de premii, sugerând afirmarea unor talente noi și numeroase. Ex-aequo-ul a fost leitmotivul acestei ediții... E un semn bun sau dimpotrivă? În orice caz, Mamaia 1983 propune spre consacrare nume ca Marina Florea și Gina Pătrașcu, Rodica Creiniceanu și Carmen Rădulescu, Aurel Moga și Liliana Catrina. 

 La „creație”, Marele Premiu revenit lui Marius Țeicu, încununează talentul unui tânăr și înzestrat compozitor. 

Merită a se consemna participarea, alături de Orchestra Radioteleviziunii condusă de Sile Dinicu, cu drepturi egale și egală pricepere, pregătire și dăruire, a orchestrei Teatrului de Revistă „Fantasio”, dirijată de Aurel Manolache.

Merită a fi adânc întipărită în memoria tiparului bucuria și emoția publicului, resimțite sub formă de frenetice aplauze și pe... calea undelor.

Dar ce păcat că, totuși, pentru cronicarul tomitan ceva a rămas dureros de departe - atât de aproape fiind - dureros de abstract și imponderabil: atmosfera unică a „serilor de la Mamaia”,  a serilor de vară și de festival, când marea, retrăgându-se în infinit, lasă dreptul la prim plan scenei, deasupra și în jurul căreia neonul tutelează extazul spiritului creator, al bucuriei de a fi...

Previziuni și premise (TOFFLER 1983)

Alvin Toffler, Previziuni și premise, trad. M. Columbeanu, Antet, București, 1996 (eng. 1983), 274 p.

5 Cum și de ce

Partea Întâi: Previziuni

12 1. Frământări economice
Hornul-de-fum ca relicvă
Producătorii invizibili
Industrii vârf-de-lance
Regiuni versus națiuni
Impactul informației
Mișcarea Întoarcerii acasă

31 2. Viitorul muncii
Stiluri de muncă creatoare
Noul muncitor
Despre recompense și asistență socială
Cele șapte curente ale șomajului
Reinstrumentarea minții
Euthanasie pentru industriile muribunde?
Roboți salvatori?
Locul de muncă anacronic

62 3. Mitul japonez (și altele)
Cultura lui mămica-și-tăticu
Nostalgia - boală engleză
Deconectarea franceză
Tehnofobia din Germania
Avantajul american
Dincolo de Shoji
Impulsul spre reînarmare
Deja vu în Pacific

83 4. Dincolo de capitalism și socialism
Forțe în conflict
Nostalgicii
Poate socialismul să supraviețuiască planificării centralizate?
Proprietatea: o obsesie de stânga

196 5. Info-politica
Cine va condcue societatea informațională?
Mediul decizional
Răspândirea sarcinii de decizie
Computerul în politică

123 6. Revoluția rolurilor
Originile segregației sexuale
Feminismul la ordinea zilei
Femeile și sfârșitul industrialismului
O diversitate de roluri

138 7. Rasă, putere, cultură
Interludiul alb
Problema tehnicolor
Straturi ale identității
Primatul culturii

Partea a Doua: Premise

161 8. Note despre premise
Un forjor la Casa Albă
Radiouri în junglă
Mediul televiziunii

179 9. Departe de Delphi
Fondatorii futurismului
Gânditori în linie dreaptă

188 10. Despre instrumentele intelectuale
Fluctuații și revoluții
Marx-ul unidimensional
Modelul celui de-Al Treilea Val
O teorie a conflictelor

206 11. Rădăcinile schimbării
Șansă și schimbare
Individul în cadrul istoriei (din nou)
Apetit pentru suprarealism

215 Index