Pacea este cel mai groaznic război; în timpul ei, trebuie să ai răbdarea de a aştepta să-ţi moară duşmanul. VICTOR MARTIN - ''Carte de citit la volan''
Faceți căutări pe acest blog
luni, 2 februarie 2015
Răpirea premierului italian creștin-democrat Aldo Moro de către Brigăzile Roșii în 1978 (DE JONG 1985)
sâmbătă, 30 august 2014
Criza politică portugheză după desprinderea geologică imaginară a Peninsulei Iberice de Europa la sfârșitul secolului XX (SARAMAGO 1986)
(...)
Aflîndu-ne departe, știm puțin despre lațurile și nodurile gordiene ale crizei care, latentă de cînd cu devierea peninsulei, se agravase treptat în sînul guvernelor, mai ales de la celebra invazie a hotelurilor, cînd masele inculte au călcat în picioare legea și ordinea pînă într-atît încît nu se vedea nici o ieșire din impas în viitorul apropiat, redîndu-i Cezarului ce-i al Cezarului, după cum determină interesele superioare ale justiției. Mai ales pentru că nu se știe dacă va mai fi vreun viitor apropiat. De vestea că peninsula se năpustește cu viteza de doi kilometri pe oră în direcția Azorelor a profitat guvernul portughez pentru a-și prezenta demisia, bizuindu-se pe evidenta gravitate a conjuncturii și pe primejdia colectivă iminentă, ceea ce ne face să credem că guvernele sînt capabile și eficace doar în clipele în care nu există motive puternice pentru a pretinde totul de la eficacitatea și capacitatea lor. Primul ministru, în declarația către țară, a semnalat trăsătura monopartidară a guvernului său ca obstacol la consensul național amplu pe care, în condițiile cumplitului moment critic pe care îl trăim, îl considera indispensabil pentru reastabilirea normalității. În această ordine de idei, îi propusese președintelui Republicii formarea unui guvern de salvare națională, cu participarea tuturor forțelor politice cu sau fără reprezentare parlamentară, avînd în vedere că întotdeauna se va găsi un loc de subsecretar adjunct al oricărui secretar adjunct pentru a fi încredințat formațiilor partidare care, într-o situație normală, nu ar fi chemate nici pentru a deschide o ușă. Și nu a uitat să precizeze foarte clar și deslușit că atît el cît și miniștrii săi se considerau în slujba țării pentru ca, în funcții noi sau diferite, să colaboreze la salvarea patriei și să contribuie la fericirea poporului.
Președintele Republicii a acceptat cererea de demisie și, respectînd constituția și normele de funcționare democratică a instituțiilor, l-a invitat pe primul ministru demisionar, ca șef suprem a partidului celui mai votat și care, pînă acum, guvernase fără alianțe, l-a invitat, spunem, să formeze guvernul de salvare națională propus. Pentru că, e bine să nu se îndoiască nimeni de asta, guvernele de salvare națională sînt și el foarte bune, se poat espune că sînt cele mai bune care există, păcat că patriile numai rareori au nevoie de ele, de aceea nu avem, în mod obișnuit, guverne caer să știe să guverneze la nivel național. Despre această temă delicată așa cum sînt cele mai delicate, au avut loc nesfîrșite dezbateri între constituționaliști, politologi și alți cunoscători, și-n atîția ani, nu s-a putut adăuga prea mult la evidența semnificațiilor pe care le au cuvintele, adică faptul că un guvern de salvare națională, fiind național și de salvare, e de salvare națională. Așa ar spune Pero Grulho*, și ar-spune bine. Și cel mai interesant din toate asteae că populațiile se simt de la bun început salvate, sau pe cale să fie salvate, de cum s-a anunțat formarea pomenitului guvern, neputîndu-se , în orice caz, evita anumite manifestări de scepticism congenital cînd se cunoaște lista ministerială și se văd portretele miniștrilor în ziare și la televiziune. La urma urmelor sînt aceleași figuri, și la ce ne așteptam oare, dacă sîntem atît de reticenți să le dăm pe ale noastre.
(...)
>
SURSA
Jose Saramago**, Pluta de piatră***, trad. M. Stănciulescu, ed. Univers / colecția Romanul secolului XX, București, 1990, p. 179 - 180.
NOTE M.T.
* Pero Grulho = Personaj proverbial din literatura tradițională. (http://dictionary.reverso.net/spanish-english/Perogrullo)
** Jose Saramago (1922 Portugalia - 2010 Spania) = Scriitor portughez comunist, premiat cu Nobel în 1998. (http://www.mediafax.ro/cultura-media/biografie-jos-saramago-si-calatoria-sa-spre-intelesul-lucrurilor-aproape-imposibile-6430670)
*** Pluta de piatră (http://www.bookblog.ro/x-laura-magureanu/pluta-de-piatra/)
joi, 5 ianuarie 1995
Istvan Tisza (1861 Budapesta -1918 Budapesta)
În calitate de prim-ministru al Ungariei înainte de primul război mondial, T. a sprijinit monarhia austro-ungară și promovat alianța cu Germania.
Fiu al al unui președinte la consiliului de miniștri, T. I. s-a născut la Budapesta la 22 aprilie 1861 și a îmbrățișat cariera politică. A intrat în parlamentul ungar în 1886 ca membru al Partidului Liberal, devenind în scurt timp șef al partidului care sprijinea monarhia duală. Cînd, în 1903, liberalii au cîștigat majoritatea, T. a fost numit prim-ministru, funcție pe care a pierdut-o la alegerile din 1905.
Ca urmare a înfrîngerii liberalilor, T. a dizolvat partidul și a format în 1910 Partidul Muncii. În ciuda numelui, platforma lui T. era bzată pe șovinismul maghiar și sprijinirea proprietarilor de pământ. El a fost ales președinte al Camerei inferioare în 1912 și a redevenit prim-mnistru în iunie 1913.
Cînd radicalii sîrbi l-au asasinat pe arhiducele Franz Ferdinand în iulie 1914, T. s-a opus declanșării războiului cu Serbia, deoarece credea că, anexînd acestă țară, afluxul de slavi ce ar fi rezultat ar fi pus în primejdie sistemul dualist. El a sprijinit intrarea Austro-Ungariei în război numai după ce i s-au dat asigurări că Serbia nu va fi anexată.
T. a condus cu duritate Ungaria în timpul primului război mondial, opunîndu-se cu înverșunare oricărei încercări de federalizare a Austro-Ungariei, ceea ce, credea el, ar fi diminuat importanța Ungariei. Cînd, în 1916, împărtul Franz Jozef a murit, T. s-a opus încercării noului împărat, Carol I, de a extinde drepturile electorale și a demisionat în semn de protest în iunie 1917. A continuat să activeze în armată, unde a primit o funcție de comandă pe frontul italian. La sfîrșitul războiului a încercat să stabilească o uniune cu Austria în locul dualismului care nu mai avea nici o șansă.
Pacea de la Paris - numită „pacea de la sfîrșitul păcii” - care a pus capăt războiului, a fost nefastă Ungariei. Opinia publică l-a blamat pe T. pentru suferința Ungariei în timpul și după sfîrșitul războiului. La 31 octombrie 1918, în timpul tulburărilor care au însoțit declarația de independență a Ungariei, T. a fost omorît de mulțime.
sâmbătă, 13 ianuarie 1990
„Nicolae Iorga” (ȘEICARU 1957)
Pamfil Șeicaru, Nicolae Iorga,
Clio, București, 1990 (Madrid, 1957), 143 p.
3 Scurtă notă introductivă
5 [Început de drum]
8 N. Iorga și Titu Maiorescu
16 N. Iorga și „Sămănătorul”
27 N. Iorga și „Poporanismul”
31 N. Iorga și 13 martie 1906
36 Criticismul junimist și tradiționalismul lui N. Iorga
42 Țărănismul conservator al lui N. Iorga
50 Răscoalele din 1907 și N. Iorga
53 N. Iorga începe să se afirme în viața politică
56 N. Iorga om politic
60 N. Iorga în anii războiului
65 N. Iorga președinte al primei Camere a României MAri
82 N. Iorga și C. Stere
85 N. Iorga om politic instabil
88 Scriitorul N. Iorga
94 N. Iorga istoric
98 Gazetarul N. Iorga
108 Pitorescul lui N. Iorga
117 Necunoscutul N. Iorga
125 Ambiția lui N. Iorga de a fi scriitor dramatic
129 Urile lui N. Iorga
134 N. Iorga prim-ministru
138 N. Iorga exemplar unic al culturii românești