Iașiul istoric (M. D. R. T. 2011)

Iași este al doilea oraș românesc, după București, din punctul de vedere al populației. Istoria sa începe în antichitate, când a fost un important centru comercial. Totuși, primul document care menționează așezarea a fost scris cu doar 600 de ani în urmă. În cursul secolului XVI, Iași a devenit capitala Moldovei, apoi capitala Principatelor Române Unite (în secolul XIX, împreună cu București) și capitala României pentru doi ani în timpul Primului Război Mondial*. Prima școală în limba română a fost întemeiată aici și prima carte tipărită în Moldova a fost tipărită la Iași. De-a lungul timpului, orașul a fost ars de tătari, otomani și ruși și o mare parte a centrului istoric a fost distrus în 1944, în timpul luptelor de stradă din Al doilea Război Mondial. (...)

Construit pe ruinele Curții Domnești medievale a Moldovei, Palatul Culturii din Iași este considerat ca una din ultimele expresii romantice ale arhitecturii tradiționale. Edificiul monumental a fost construit în stil neo-gotic, inaugurat în 1925 de regele Ferdinand și folosit ca Palat de Justiție. A fost admirat mult de-a lungul timpului pentru stilul arhitectural și utilitățile moderne. În Camera Gotică se află un mozaic reprezentând bestiarul medieval, în timp ce în Camera Voievozilor sunt expuse portrete ale domnitorilor Moldovei și regilor României. Turnul central este cunoscut pentru ceasul cu opt clopote care cântă imnul aniversar al Unirii Principatelor. Timp de mai mult de 50 de ani, clădirea a găzduit câteva din cele mai importante instituții culturale ale Iașiului, care formează în prezent Complexul Național "Moldova". Complexul include Muzeul de Istorie, Muzeul de Etnografie, Muzeul de Artă și Muzeul de Știință și Tehnică.

Biserica Sf. Nicolae, construită de Ștefan cel Mare la sfârșitul secolului XVI, este cea mai veche biserică funcțională din Iași. Situată lângă Curtea Domnească, a avut calitatea de catedrală mitropolitană.
O nouă catedrală cu patru turle a fost ridicată în secolul XIX, într-un stil inspirat de Renaștere italiană. Aceasta a fost sfințită în prezența regelui Carol I și în interior se află sicriul cu moaștele Sf. Parascheva, protectoarea Moldovei.
Magnifica Biserică Trei Ierarhi a fost construită în secolul XVII, în stil bizantin. Arhitectura sa combină elemente tradiționale cu decorațiuni strălucitoare, creând o adevărată broderie în piatră. Moaștele Sf. Parascheva au fost aduse aici din Constantinopol și mai târziu mutate în catedrala mitropolitană.
Marea Sinagogă, construită cu peste 300 de ani, este situată în centrul orașului, fiind cel mai vechi edificiu religios mozaic din România.

Parcul Copou. Iașiul este situat pe șapte coline. În cursul primei părți a secolului XIX, primul parc din oraș a fost amenajat pe una din aceste coline. Cel mai vechi monument românesc, Obeliscul Leilor, care este așezat în mijlocul parcului, a fost ridicat ca un omagiu adus puterilor europene care au recunoscut independența României. Mihai Eminescu, cel mai faimos poet român, își găsea inspirația plimbându-se prin acest parc sau așezându-se sub un bătrân lămâi, care există și azi, lângă muzeul dedicat lui.

La începutul secolului XIX, Iașiul era martorul prima reprezentație teatrală în limba română. Clădirea Teatrului Național din Iași a fost proiectată de arhitecți vienezi și construită cu peste 100 de ani în urmă. Sala mare de spectacole are 750 de locuri și ornamente în stil baroc și rococo. Teatrul este iluminat cu peste 1400 de lămpi electrice și de un candelabru cu 109 becuri din cristal venețian. Centrala electrică a teatrului a furnizat energia pentru începutul iluminării publice a orașului.

Sursa
Ministry of Regional Development and Tourism, A City Journey, Bucharest, 2011, pp. 22-23 (Iași - The city on Seven Hills).

Notă M. T.
* noiembrie 1916 - noiembrie 1918 = Familia Regală, Guvernul, Parlamentul, BNR etc s-au refugiat la Iași, după înfrângerile suferite de armata română în fața armatelor germane, austro-ungare și bulgare.

Istoria orașului englezesc Reading de pe fluviul Tamisa (JEROME 1889)

(...) Aici Tamisa* e murdară și urîtă. Nu te trage inima să zăbovești în împrejurimile Reading-ului. Orașul în sine e un loc vestit, datînd din zilele întunecate ale regelui Ethelred**, cînd danezii*** își ancorau corăbiile de război la Kennet și porneau de la Reading să pustiiască întregul ținut al Wessex****-ului. Aici Ethelred, împreună cu fratele său Alfred*****, s-au luptat cu danezii și i-au învins - Ethelred rugîndu-se și Alfred războindu-se.
Mai tîrziu, cînd treburile nu prea mergeau cum trebuie la Londra, Reading a fost considerat un loc ideal pentru refugiu. Ori de cîte ori izbucnea o epidemie de ciumă la Westminster****** parlamentul se aciua la Reading. În 1625, justiția i-a urmat exemplul și toate judecățile se țineau la Reading. Binevenită era, din cînd în cînd, o epidemie de ciumă la Londra - te mai scăpa de parlament și justiție!
În timpul luptelor parlamentare*******, Reading a fost asediat de către earl********-ul de Essex*********, și un sfert de veac mai tîrziu prințul de Orania********** a pus acolo pe fugă oștile regelui James***********.
Henric I************ e înmormîntat la Reading în mănăstirea benedectină************* pe care a ridicat-o acolo și ale cărei ruini se mai pot vedea și astăzi. În aceeași mănăstire, marele John de Gaunt************** s-a căsătorit cu lady Blanche***************.
(...)

Sursa
J. K. Jerome, Trei într-o barcă, trad. L. Levițchi, ed. Tineretului, București, 1966, pp. 280-281.

Note M. T.
* Tamisa = Fluviu navigabil pe aproape întreaga sa lungime de 346 km, care curge în S Angliei de la V la E și se varsă într-un estuar în Marea Nordului, după ce a traversat Londra. (ro.wikipedia.org)
** Ethelred (834-871) = Fiul regelui Ethewulf al Wessexului și frate al regelui Ethelbert. Rege al Wessexului ca Ethelred I (866-871). (www.englishmonarchs.co.uk)
*** Vikingii din Danemarca au început incursiunile în Anglia în 835 și cucerirea în 865. (www.historia.ro)
**** Wessex = Regatul saxonilor vestici (519-927), unul din cele șapte regate întemeiate de anglo-saxoni după 410, când armata și administrația romană au părăsit Britania. Prin recucerirea teritoriilor ocupate de danezi (Danelaw) s-a realizat unificarea Angliei în jurul Wessexului în 927. (www.historic-uk.com)
***** Alfred (849-899) = Rege al Wessex-ului ca Alfred cel Mare (871-899). În timpul domniei sale are loc unificarea regatelor anglo-saxone. (www.historia.ro)
****** Westminster = Palatul în care își are sediul parlamentul britanic. Clădirea a fost construită în stil neogotic între 1837 și 1860, după ce incendiul din 1834 a distrus vechiul sediu, care data din secolul XII. (www.parliament.uk)
******* Războiul civil din 1642-1649 dintre regele Carol I Stuart (1625-1649) și parlament. (www.slideshare.net)
******** earl = Conte, titlu nobiliar britanic, cu origine saxonă, mai mare decît vicontele și mai mic decît marchizul. (dexonline.ro)
********* Robert Devereux (1591-1646) = Al treilea conte de Essex (1601-1646). Comandant al armatei parlamentare în timpul războiului civil. (eng.wikipedia.org)
********** Wilhelm de Orania (1650-1702) = Fiul lui Wilhelm  II de Orania, stadholder (șef de stat) al Provinciilor Unite (Olanda) (1647-1650) și al Mariei Stuart, fiica regelui englez Charles I (1625-1649). Stadholder al Provinciilor Unite ca Wilhelm III (1672-1702). Protestantul olandez s-a căsătorit în 1677 cu verișoara sa protestantă Mary Stuart, fiica viitorului rege englez catolic James II.  (www.bbc.co.uk)
*********** James Stuart (1633-1701) = Fiul regelui protestant englez Charles I și frate mai mic al regelui protestant Charles II (1660-1685). Rege al Angliei, Scoției și Irlandei ca James II (1685-1688). Tendințele sale absolutiste și de reinstaurare a catolicismului au dus la înlăturarea sa de la tron fără mare rezistență de către cele două grupări parlamentare, care au chemat pe fiica și ginerele său. Aceștia au domnit ca Mary II (1689-1694) și William III (1689-1702), după ce au semnat Bill of rights, declarație prin care recunoșteau drepturile supușilor lor și care consacra monarhia parlamentară. Evenimentele din 1688-1689 au rămas cunoscute în istorie ca "Revoluția glorioasă". James s-a refugiat la curtea vărului său catolic francez Ludovic XIV, unde a și murit în 1701. (www.britroyals.com)
************ Henric  (1068-1135) = Fiu al regelui William I Cuceritorul al Angliei (1066-1087] și frate al regelui William II (1087-1100). Rege al Angliei ca Henric I (1100-1135) și duce al Normandiei (1106-1135). (www.englishmonarchs.co.uk)
************* benedictini = Ordo Sancti Benedicti a fost înființat în 529 la Monte Cassino (Italia) de călugărul Benedict de Nursia și este cel mai vechi ordin călugăresc creștin. (www.ducu.de/rel20.htm)
************** John de Gaunt (1340-1399) = Al treilea fiu al regelui Edwward III Plantagenet al Angliei. Gaunt era forma englezească a numelui orașului său natal Gent din Flandra (Belgia), regiune din care provenea mama sa. (eng.wikipedia.org)
*************** Blanche de Lancaster (1345?1347-1368) = Fiică a ducelui de Lancaster din casa regală. În 1359 s-a căsătorit cu vărul ei de gradul trei John de Gaunt, care a preluat titlul de duce de Lancaster după moartea socrului în 1361. (eng.wikipedia.org)

Istoria localității englezești Old Windsor de pe fluviul Tamisa (JEROME 1889)

< (...) Old Windsor* e un loc celebru în felul lui. Edward Mărturisitorul (1) avea aici un palat, și tot aici faimosul earl** Godwin (2) a fost găsit vinovat de justiția veacului pentru că a pus la calea omorîrea fratelui regelui. Earl Godwin a frînt o bucată de pîine și, ținînd-o în mînă, a spus: - Dacă sînt vinovat, fie ca această bucată de pîine să mi se oprească în gît cînd am s-o înghit! A dus bucata la gură, a înghițit-o, s-a înecat cu ea și a murit. (1) Ultimul rege anglo-saxon (1002-1066). (2) Susținător al regelui Edward (990-1053). (...) >

Sursa
J. K. Jerome, Trei într-o barcă, ed. Tineretului, București, 1966, pp. 197-198.

Notă M. T.
* Old Windsor = Cel mai vechi oraș saxon din comitatul Berkshire, a cărui importanță a fost depășită de construirea castelului Windsor în secolul XII. (www.windsor.gov.uk)
** earl = Rang nobiliar britanic, cu origine saxonă, mai mare decît vicontele și mai mic decît marchizul. (eng.oxforddictionaries.com)

Democrație versus conservatorism în Anglia interbelică (GALSWORTHY 1931)

<
(...)
- Eu și cu bătrînul Tasburgh l-am convins pe Bentworth să discute cu Ministrul de Interne și ieri seară „Moșierul” mi-a trimis această notă: „Tot ce am putut scoate de la Walter e că va trata cazul cu strictă obiectivitate, fără să țină seamă de statusul social - ce expresie! - al nepotului dumitale. Am spus întotdeauna că individul ăsta ar fi trebuit să rămînă liberal!”
- Aș dori să-l trateze cu strictă obiectivitate! strigă Dinny; în cazul ăsta Hubert ar fi în siguranță. Detest însă servilismul față de ceea ce numesc ei „democrație”!
- Este reacția la conservatorismul de altădată, Dinny, și, ca orice reacție, a fost împinsă prea departe. În tinerețea mea toată lumea credea în privilegiul de clasă. Acum e exact pe dos; rangul social constituie un handicap în fața justiției, și nu-i ușor să amesteci vîrtejul cu lingura, încerci să fii onest și nu poți.
- Mă întrebam, unchiule, în timp ce veneam aici, la ce bun că dumneata, și Hubert, și tata, și unchiul Adrian, și tone de alți oameni v-ați împlinit misiunile cu credință, vreau să spun, în afară de pîinea cea de toate zilele ce-ați obținut?
- Întreab-o pe mătușa-ta, răspunse Hillary.
- Mătușă May, la ce bun?
- Nu știu, Dinny, Eu am fost învățată să cred că toate astea au un rost, așa încît eu cred mai departe la fel. Dacă te-ai mărita și avea o familie, probabil că n-ai mai pune asemenea întrebări.
- Știam că mătușa May o să se eschiveze de la răspuns. E rîndul dumitale, unchiule.
- Ei, Dinny, nici eu nu știu. Așa cum a spus ea, facem și noi ce ne-am deprins să facem; asta-i tot.
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, pp. 295-296.

Tradiție polițienească în Anglia interbelică (GALSWORTHY 1931)

<
(...)
Reflecțiile lui Adrian și ale nepoatei sale, cînd intrară împreună la procuratură, a doua zi, ar putea fi sintetizate în felul următor:
Ancheta unui investigator de decese îți evocă servirea la masa de duminică a tradiționalei fripturi de vacă și a budincii de Yorkshire, care se mîncau în alte vremuri. Azi, cînd după-amiezele de duminică sînt închinate jocurilor sportive, cînd crimele au devenit rare, iar sinucigașii nu mai sînt îngropați la răscruce de drumuri, fiecare dintre cele două tradiții ți-a pierdut din rațiunea inițială de a exista. Pe vremuri, Justiția și emisarii săi erau considerați dușmani ai omenirii, așa încît era firesc să interpui un arbitru civil între moarte și lege. Dar într-o epocă în care poliția e numită „o splendidă forță”, nu apare oarecum nefiresc faptul de a-i considera pe polițiști incapabili să decidă singuri cînd e necesar să intre în acțiune? Deci nu în incompetența poliției trebuie căutată rațiunea menținerii acestui ritual. Rațiunea constă, de bună seamă, în teama publicului de a nu se afla în necunoștință de cauză. Fiecare cititor de ziare simte că, în măsura în care el sau ea află mai multe despre ce e suspect, senzațional și dezgustător, cu atît sufletul lui sau al ei e mai purificat. Se știe că dacă n-ar exista ancheta investigatorului, adeseori nu s-ar publica în ziare nici un fel de informație despre decesele senzaționale; și niciodată n-ar exista două anchete. Și dacă, în loc de informație, poți asista la o anchetă, și dacă în loc de o anchetă poți asista la două, e cu atît mai plăcut! Senzația penibilă că-ți vîri nasul în treburile altora dispare din momentul în care te pierzi în gloată.
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 231

Stat versus terorism în Italia anilor ”70 (DE JONG 1985)

<
(...)

La vreo câteva ore după aceea fu din nou deranjată de oamenii puterii. Lucra în grădina de pe acoperiș și-și vârâse dopuri de vată în urechi, ca să se poată concentra mai bine. Elicopterul, care zbura deasupra orașului la mică altitudine, o zări abia când ajunse peste piazza Farnese. (...) Hanna sări în sus din fotoliu, o luă la fugă înspre chepeng și se retrase la mezanin. Reacția ei, evident, nu-i scăpase patrulei militare: elicopterul făcu o curbă și veni înapoi. Aparatul rămase suspendat vreo cinci minute deasupra grădinii de pe acoperiș: miltarii urmăriră cu binoclurile chepengul în care dispăruse în mare grabă o femei. Hanna Piccard rămase ascunsă în camera de baie până ce sunetul elicopterului se stinse. Cînd se întoarse în grădina de pe terasa acoperișului, și văzu că aproape toate petalele oleandrului fuseseră smulse de palele elicopertului, începu să plîngă.

-Ce paranoia, oftă Simonetti, după ce Hanna îi povesti  în timpul cinei, incidentul cu elicopterul; Leda îl întrebă ce înseamnă cuvântul „paranoia”.

-Este o boală psihică, îi explică Hanna. O persoană paranoidă trăiește într-o lume a aparențelor. Bolnavul este înclinat să creadă că e victima unui complot. Își construiște singur asemenea comploturi, dar de cele mai multe ori este inconștient. Descoperă pretutindeni indicii despre existența unui complot îndreptat împotriva sa. Trăiește într-o lume a iluziilor, dar altminteri se comportă absolut normal.

-E un semn de teamă, de neputință, adăugă Simonetti. În clipa de față am impresia că stimații noștri conducători se gândesc mult prea repede la comploturi. Un complot împotriva statului. De pildă răpirea de pe via Fani. Toată lumea a rămas țuț când a văzut cât de perfect a fost organizată această acțiune de luptă. E cu neputință ca o asemenea acțiune să fi fost opera unor italieni. Căci de astfel de treburi noi nu suntemm în stare. Atunci cine? Nemții, firește, nemții, asta a fost opera unor teroriști nemți.  Așa au scris și ziarele. Desigur, nu este decât o bănuială. – Simonetti tăcu.

- Continuă, - zise Hanna.

-Aldo Moro* a fost răpit și, pentru prima dată după ani de zile, taica-statul are o erecție.

- Las-o baltă. – zise Leda roșind.

-De frică, taica-statul are o formidabilă erecție, întocmai ca un spânzurat în lupta sa cu moartea. Zeci de mii de militari pornesc la treabă ca să arate ce este în stare să facă taica-statul la bătrânețe. Cât ai bate din palme prin Parlament zboară numeroase legi excepționale. Mii de apartamente, alese la ntâmplare, sînt violate și cercetate. Ieri am fost lipit de mașina mea, ca un răufăcător, și percheziționat. N-a mai lipsit decât să mă pună să-mi dau jos pantalonii, pentru ca autoritățile să vadă dacă în cutare loc nu ascund ceva suspect. Câte linii telefonice sunt ascultate în momentul de față? Să nu ne punem această întrebare.

-Andrea , tu reacționezi dând dovadă de aceeași exaltare ca și cel pe care îl iei peste picior, zise Hanna enervată. Pentru moment sunt de acord că acțiunile de căutare duc uneori la situații ridicole. Și în scurt timp va fi descoperită, fără îndoială, o ascunzătoare a Brigăzilor Roșii, confecționată de unul dintre serviciile secrete, pentru a i se putea anunța poporului o izbândă. N-au încotro. Nu pot să reacționeze altfel. Justiția trebuie ocrotită.

(...)

-Justiția care trebui e ocrotită, zise Simonetti. În primul rând, cei ce dețin puterea doresc bineînțeles să se ocrotească pe ei înșiși. Câțiva oportuniști inerți, implicați în zeci de mii de interese, simple mașini care toacă hârtie și scuipă hotărâri.

-Pot cel puțin să ia hotărâri.

-Și vor stabili într-o bună zi cine sunt barbarii în această societate. Barbarii. Pentru mai mult comoditate, el uită că societatea este un organism, un tot organic, și că lezarea căilor respiratorii este în cele din urmă o boală a întregului trup, căci trupul poate să se prăpădească din această cauză.

-Datorită acestor boli rămânem sănătoși, dădu replica Hanna replica.

-Barbarii. Cine sunt aici barbarii? Este un procedeu cât se poate de superficial. Și de ipocrit să spunem că teroriștii sunt barbari. Fiecare societate civilizată dă naștere propriilor ei barbari, așa cum femeile civilizate și nevrotice, în neînfrînata lor plictiseală și mizantropie, pot să prefere o adevărată brută ca tovarăș de pat...În închipuirea lor, firește, numai în închipuirea lor.

(...)

-Societatea în totalitatea ei este cea care produce sentimentele ce duc la revolta armată, la crimele politice, la falsul eroism. Bineînțeles că eu nu aprob toate acestea, așa cum crezi tu uneori, dar găsesc ă este stupid să-i judeci pe teroriști numai ca teroriști. Nu poți niciodată să reacționezi asupra altuia numai judecându-l. (...) Legile, iubitele tale legi, justiția, securitatea statului, detectoarele de minciuni, de la ministere, sateliții de spionaj care mișună în jurul pământului, aparatura de ascultare...la ce servesc toate astea? Ca să ne garanteze libertatea individuală?. Desigur. Dar ce fel de libertate e aia? Este o libertate aparentă, o libertate exterioară, care se exprimă prin bani, avere, prin drepturi și prin comportare. Ideile noastre cu privire la libertatea individuală sunt învechite, pentru că imaginea romantică a individului eliberat, a maimuței eliberate, este învechită. Dorul de libertate a devenit o nevroză, pe care o manipulează cu înaltă profesionalitate oamenii politici... Am dreptul să votez. Dar de ce să votez și să-mi dau întreaga încredere cuiva care își pune pe obraz o mască de îndată ce aparatul de filmat începe să înregistreze? Pe scurt, la ce avantaje pot să mă așteptdin partea cuiva care n-are nici un contact real cu realitatea? (...) Când este liber un om, Hanna? Cine poate spune despre sine că este cu adevărat liber? Sau începând de la o anumită vârstă nu ne mai putem târî mai departe decât stăpâniți de o cumplită plictiseală?

(...)
>

SURSA
Oek de Jong, Un cerc în iarbă, trad. H.R. Radian, ed. Univers / seria Romanul secolului XX, București, 1991, pp.  172-175.

NOTĂ M.T.
* Aldo Moro = Premier creștin-democrat al Italiei, răpit și ucis în 1978 de organziația de extrtemă stângă Brigăzile Roșii. (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/392584/Aldo-Moro)

Criza politică portugheză după desprinderea geologică imaginară a Peninsulei Iberice de Europa la sfârșitul secolului XX (SARAMAGO 1986)

<
(...)
Aflîndu-ne departe, știm puțin despre lațurile și nodurile gordiene ale crizei care,  latentă de cînd cu devierea peninsulei, se agravase treptat în sînul guvernelor, mai ales de la celebra invazie a hotelurilor, cînd masele inculte au călcat în picioare legea și ordinea pînă într-atît încît nu se vedea nici o ieșire din impas în viitorul apropiat, redîndu-i Cezarului ce-i al Cezarului, după cum determină interesele superioare ale justiției. Mai ales pentru că nu se știe dacă va mai fi vreun viitor apropiat. De vestea că peninsula se năpustește cu viteza de doi kilometri pe oră în direcția Azorelor a profitat guvernul portughez pentru a-și prezenta demisia, bizuindu-se pe evidenta gravitate a conjuncturii și pe primejdia colectivă iminentă, ceea ce ne face să credem că guvernele sînt capabile și eficace doar în clipele în care nu există motive puternice pentru a pretinde totul de la eficacitatea și capacitatea lor. Primul ministru, în declarația către țară, a semnalat trăsătura monopartidară a guvernului său ca obstacol la consensul național amplu pe care, în condițiile cumplitului moment critic pe care îl trăim, îl considera indispensabil pentru reastabilirea normalității. În această ordine de idei, îi propusese președintelui Republicii formarea unui guvern de salvare națională, cu participarea tuturor forțelor politice cu sau fără reprezentare parlamentară, avînd în vedere că întotdeauna se va găsi un loc de subsecretar adjunct al oricărui secretar adjunct pentru a fi încredințat formațiilor partidare care, într-o situație normală, nu ar fi chemate nici pentru a deschide o ușă. Și nu a uitat să precizeze foarte clar și deslușit că atît el cît și miniștrii săi se considerau în slujba țării pentru ca, în funcții noi sau diferite, să colaboreze la salvarea patriei și să contribuie la fericirea poporului.
Președintele Republicii a acceptat cererea de demisie și, respectînd constituția și normele de funcționare democratică a instituțiilor, l-a invitat pe primul ministru demisionar, ca șef suprem a partidului celui mai votat și care, pînă acum, guvernase fără alianțe, l-a invitat, spunem, să formeze guvernul de salvare națională propus. Pentru că, e bine să nu se îndoiască nimeni de asta, guvernele de salvare națională sînt și el foarte bune, se poat espune că sînt cele mai bune care există, păcat că patriile numai rareori au nevoie de ele, de aceea nu avem, în mod obișnuit, guverne caer să știe să guverneze la nivel național. Despre această temă delicată așa cum sînt cele mai delicate, au avut loc nesfîrșite dezbateri între constituționaliști, politologi și alți cunoscători, și-n atîția ani, nu s-a putut adăuga prea mult la evidența semnificațiilor pe care le au cuvintele, adică faptul că un guvern de salvare națională, fiind național și de salvare, e de salvare națională. Așa ar spune Pero Grulho*, și ar-spune bine. Și cel mai interesant din toate asteae că populațiile se simt de la bun început salvate, sau pe cale să fie salvate, de cum s-a anunțat formarea pomenitului guvern, neputîndu-se , în orice caz, evita anumite manifestări de scepticism congenital cînd se cunoaște lista ministerială și se văd portretele miniștrilor în ziare și la televiziune. La urma urmelor sînt aceleași figuri, și la ce ne așteptam oare, dacă sîntem atît de reticenți să le dăm pe ale noastre.
(...)
>

SURSA
Jose Saramago**, Pluta de piatră***, trad. M. Stănciulescu, ed. Univers / colecția Romanul secolului XX, București, 1990, p. 179 - 180.

NOTE M.T.
* Pero Grulho = Personaj proverbial din literatura tradițională. (http://dictionary.reverso.net/spanish-english/Perogrullo)
** Jose Saramago (1922 Portugalia - 2010 Spania) = Scriitor portughez comunist, premiat cu Nobel în 1998. (http://www.mediafax.ro/cultura-media/biografie-jos-saramago-si-calatoria-sa-spre-intelesul-lucrurilor-aproape-imposibile-6430670)
*** Pluta de piatră (http://www.bookblog.ro/x-laura-magureanu/pluta-de-piatra/)

„Constituția Republicii Socialiste România” (Consiliul de Stat 1980)

 Constituția Republicii Socialiste România, Consiliul de Stat,  1980

Constituţia a fost adoptată de Marea Adunare Naţionala în şedinţa din 21 august 1965, după luarea în discuţie a proiectului publicat la 29 iunie 1965 de către Comisia pentru elaborarea proiectului de Constituţie, cu unanimitatea celor 446 de deputaţi prezenţi la şedinţa, situaţie certificată de Preşedintele Marii Adunări Naţionale, Ştefan Voitec. Ea a fost promulgată la data de 21 august 1965 sub semnatura Preşedintelui Consiliului de Stat, Chivu Stoica, şi a fost publicată în "Buletinul Oficial al R.S.R." nr. 1 din 21 august 1965.Constituţia a intrat în vigoare la data adoptării, adică 21 august 1965, abrogand expres pe aceeaşi dată Constituţia din 1952. În forma iniţială ea era formată din 114 articole cuprinse în 9 titluri.
Constituţia a fost modificată expres prin următoarele legi:- Legea nr. 1/1968 pentru modificarea unor articole din Constituţia Republicii Socialiste România, publicată în B. Of. nr. 16 din 16 februarie 1968 (modifica art. 15; 22; 70; 73; 78; 79; 80; 81; 83; 88; 90; 92-97; 100; 102; 106; înlocuieşte un termen; dispune republicarea);- Legea nr. 56/1968 pentru modificarea unor articole din Constituţia Republicii Socialiste România, publicată în B. Of. nr. 168 din 26 decembrie 1968 (modifica art. 80; 88; 105; 107; abroga art. 84 alin. 2);- Legea nr. 1/1969 pentru modificarea unor articole din Constituţia Republicii Socialiste România, publicată în B. Of. nr. 31 din 13 martie 1969 (modifica art. 52; 53; 66; dispune republicarea);- Legea nr. 26/1971 pentru modificarea articolului 73 alineatul 3 din Constituţia Republicii Socialiste România, publicată în B. Of. nr. 157 din 17 decembrie 1971;- Legea nr. 1/1972 cu privire la modificarea articolelor 45 alin. 1 şi 81 alin. 3 din Constituţia Republicii Socialiste România, publicată în B. Of. nr. 41 din 24 aprilie 1972 (dispune republicarea);- Legea nr. 1/1974 privind modificarea Constituţiei Republicii Socialiste România, publicată în B. Of. nr. 45 din 28 martie 1974 (modifica art. 43; 54; 57; 63; 64; 68; 73; introduce art. 65^1; 69^1 - 69^6; înlocuieşte un termen; dispune renumerotarea articolelor şi republicarea);- Legea nr. 66/1974 cu privire la modificarea unor articole din Constituţia Republicii Socialiste România, publicată în B. Of. nr. 161 din 23 decembrie 1974 (modifica art. 25; 44-46; 67; 80; 88; 96; 97; înlocuieşte termeni; dispune republicarea);- Legea nr. 2/1975 pentru modificarea articolului 53 din Constituţia Republicii Socialiste România, publicată în B. Of. nr. 30 din 21 martie 1975;- Legea nr. 19/1979 pentru modificarea articolului 44 din Constituţia Republicii Socialiste România, publicată în B. Of. nr. 103 din 19 decembrie 1979;
Titlul I REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMÂNIATitlul II DREPTURILE ŞI ÎNDATORIRILE FUNDAMENTALE ALE CETĂŢENILORTitlul III ORGANELE SUPREME ALE PUTERII DE STATTitlul IV ORGANELE CENTRALE ALE ADMINISTRAŢIEI DE STATTitlul V ORGANELE LOCALE ALE PUTERII DE STAT ŞI ORGANELE LOCALE ALE ADMINISTRAŢIEI DE STATTitlul VI ORGANELE JUDECĂTOREŞTITitlul VII ORGANELE PROCURATURIITitlul VIII ÎNSEMNELE REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIATitlul IX DISPOZIŢII FINALE