Iași este al doilea oraș românesc, după București, din punctul de vedere al populației. Istoria sa începe în antichitate, când a fost un important centru comercial. Totuși, primul document care menționează așezarea a fost scris cu doar 600 de ani în urmă. În cursul secolului XVI, Iași a devenit capitala Moldovei, apoi capitala Principatelor Române Unite (în secolul XIX, împreună cu București) și capitala României pentru doi ani în timpul Primului Război Mondial*. Prima școală în limba română a fost întemeiată aici și prima carte tipărită în Moldova a fost tipărită la Iași. De-a lungul timpului, orașul a fost ars de tătari, otomani și ruși și o mare parte a centrului istoric a fost distrus în 1944, în timpul luptelor de stradă din Al doilea Război Mondial. (...)
Construit pe ruinele Curții Domnești medievale a Moldovei, Palatul Culturii din Iași este considerat ca una din ultimele expresii romantice ale arhitecturii tradiționale. Edificiul monumental a fost construit în stil neo-gotic, inaugurat în 1925 de regele Ferdinand și folosit ca Palat de Justiție. A fost admirat mult de-a lungul timpului pentru stilul arhitectural și utilitățile moderne. În Camera Gotică se află un mozaic reprezentând bestiarul medieval, în timp ce în Camera Voievozilor sunt expuse portrete ale domnitorilor Moldovei și regilor României. Turnul central este cunoscut pentru ceasul cu opt clopote care cântă imnul aniversar al Unirii Principatelor. Timp de mai mult de 50 de ani, clădirea a găzduit câteva din cele mai importante instituții culturale ale Iașiului, care formează în prezent Complexul Național "Moldova". Complexul include Muzeul de Istorie, Muzeul de Etnografie, Muzeul de Artă și Muzeul de Știință și Tehnică.
Biserica Sf. Nicolae, construită de Ștefan cel Mare la sfârșitul secolului XVI, este cea mai veche biserică funcțională din Iași. Situată lângă Curtea Domnească, a avut calitatea de catedrală mitropolitană.
O nouă catedrală cu patru turle a fost ridicată în secolul XIX, într-un stil inspirat de Renaștere italiană. Aceasta a fost sfințită în prezența regelui Carol I și în interior se află sicriul cu moaștele Sf. Parascheva, protectoarea Moldovei.
Magnifica Biserică Trei Ierarhi a fost construită în secolul XVII, în stil bizantin. Arhitectura sa combină elemente tradiționale cu decorațiuni strălucitoare, creând o adevărată broderie în piatră. Moaștele Sf. Parascheva au fost aduse aici din Constantinopol și mai târziu mutate în catedrala mitropolitană.
Marea Sinagogă, construită cu peste 300 de ani, este situată în centrul orașului, fiind cel mai vechi edificiu religios mozaic din România.
Parcul Copou. Iașiul este situat pe șapte coline. În cursul primei părți a secolului XIX, primul parc din oraș a fost amenajat pe una din aceste coline. Cel mai vechi monument românesc, Obeliscul Leilor, care este așezat în mijlocul parcului, a fost ridicat ca un omagiu adus puterilor europene care au recunoscut independența României. Mihai Eminescu, cel mai faimos poet român, își găsea inspirația plimbându-se prin acest parc sau așezându-se sub un bătrân lămâi, care există și azi, lângă muzeul dedicat lui.
La începutul secolului XIX, Iașiul era martorul prima reprezentație teatrală în limba română. Clădirea Teatrului Național din Iași a fost proiectată de arhitecți vienezi și construită cu peste 100 de ani în urmă. Sala mare de spectacole are 750 de locuri și ornamente în stil baroc și rococo. Teatrul este iluminat cu peste 1400 de lămpi electrice și de un candelabru cu 109 becuri din cristal venețian. Centrala electrică a teatrului a furnizat energia pentru începutul iluminării publice a orașului.
Sursa
Ministry of Regional Development and Tourism, A City Journey, Bucharest, 2011, pp. 22-23 (Iași - The city on Seven Hills).
Notă M. T.
* noiembrie 1916 - noiembrie 1918 = Familia Regală, Guvernul, Parlamentul, BNR etc s-au refugiat la Iași, după înfrângerile suferite de armata română în fața armatelor germane, austro-ungare și bulgare.
Se afișează postările cu eticheta național. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta național. Afișați toate postările
miercuri, 6 iunie 2018
luni, 30 noiembrie 2015
Alegerile din Marea Britanie din 27 octombrie 1931 (GALSWORTHY 1933)
<
În acea seară rece și ploioasă, pe care toate ziarele, de comun acord, au numit-o „istorică”, familia Charwell era așezată în salonul de la Condford în jurul aparatului de radio portativ, primit în dar de la Fleur. Face-se-va auzit „glasul paradisului” sau Ceasornicul Dezastrului care le numără ceasurile? Toți cei cinci aflați acolo erau solemn convinși că viitorul Marii Britanii atîrnă în cumpănă, convinși de asemenea, că în convingerile lor nu se amesteca nici un spirit de clasă sau de partid. Starea lor sufletească era guvernată, credeau ei, de patriotism pur, detașat de orice gînd la interesele materiale.
Și dacă, gîndind astfel, se înșelau, la fel se înșelau o sumedenie de alți britanici. Ca să fim drepți, prin mintea lui Dinny adia gîndul: „Oare știe cineva cu adevărat ce poate salva țara și ce nu?” Dar chiar și pentru ea fluxul timpului și al vieții, în rostogolirea sa implacabilă, dezrădăcinînd și remodelînd existențele națiunilor, era la fel de imprevizibil. Ziarele și politicienii își împliniseră opera și marcaseră și în mintea ei acest moment ca un punct de cotitură.
(...)
Muzica se opri și vocea crainicului rosti:
- Primul rezultat parțial alegerilor*: Hornsey... partidul conservator, situația neschimbată.
(...)
- (...) Unde-i Hornsey, în insula Wight**?
- În Middlesex***, iubito.
- Ah, da! Mă gîndeam la Marea Sudului. Uite, anunț din nou.
- Alte rezultate parțiale ale alegerilor... Partidul conservator, în avantaj față de partidul laburist... Partidul conservator număr neschimbat de voturi... Partidul conservator în avantaj față de cel laburist.
Generalul emise un ”Hm!” și muzica începu din nou.
- Ce majoritate zdrobitoare! exclamă Lady Mont. Îți crește inima.
(...) Generalul scăpă ”The Times” din mîini. ”Vocea” vorbi iar:
- ... Partidul național liberal în avantaj față de partidu laburist... Partidul conservator număr neschimbat de voturi... Conservatorii în avantaj față de laburiști.
(...) Din cînd în cînd generalul scotea cîte un ”Pe Dumnezeul meu!” sau un ”Asta e ceva!”
Iar Dinny gîndea: ”Bieții laburiști!”
Și ”glasul paradisului” continua să se facă auzit.
- Copleșitor! zise Lady Mont. (...)
Ba chiar simpatiza cu laburiștii. însă era de părere că aceștia încă nu știu ce avea de făcut. De fapt era exact ce tînărul beat din piesă numește: ”un socialist conservator”.
- (...) A intrat în Parlament.
- O! A intrat?
- După toate probabilitățile. Dinny citi datele scrutinului. Obișnuita formidabilă opoziție liberală fusese știrbită de vreo cinci mii de voturi luate de laburiști.
- Cuvîntul ”național” a cîștigat alegerile. Pretutindeni, pe unde m-am dus în propagandă electorală, erau cu toții liberali. Dar cum pomeneam cuvîntul ”național”, picau cu toții.
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell****, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, pp. 128-131.
NOTE M. T.
* În urma alegerilor din 27 octombrie 1931, în timpul marii crize economice mondiale din 1929-1931, a fost format un guvern de coaliție din partidele laburist, conservator, liberal și național liberal, condus de laburistul Ramsay Macdonald, premier din 1929. (http://www.theguardian.com/politics/2005/apr/04/electionspast.past6)
** Insula Wight = Insulă britanică în Canalul Mânecii, lângă țărmul sudic al Angliei, organizată ca un comitat. (http://www.visitisleofwight.co.uk/explore)
*** Middlesex = Comitat istoric englez în apropierea Londrei. (http://www.britannica.com/place/Middlesex-historical-county)
**** ed. Miron - Clasici vechi si noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)
În acea seară rece și ploioasă, pe care toate ziarele, de comun acord, au numit-o „istorică”, familia Charwell era așezată în salonul de la Condford în jurul aparatului de radio portativ, primit în dar de la Fleur. Face-se-va auzit „glasul paradisului” sau Ceasornicul Dezastrului care le numără ceasurile? Toți cei cinci aflați acolo erau solemn convinși că viitorul Marii Britanii atîrnă în cumpănă, convinși de asemenea, că în convingerile lor nu se amesteca nici un spirit de clasă sau de partid. Starea lor sufletească era guvernată, credeau ei, de patriotism pur, detașat de orice gînd la interesele materiale.
Și dacă, gîndind astfel, se înșelau, la fel se înșelau o sumedenie de alți britanici. Ca să fim drepți, prin mintea lui Dinny adia gîndul: „Oare știe cineva cu adevărat ce poate salva țara și ce nu?” Dar chiar și pentru ea fluxul timpului și al vieții, în rostogolirea sa implacabilă, dezrădăcinînd și remodelînd existențele națiunilor, era la fel de imprevizibil. Ziarele și politicienii își împliniseră opera și marcaseră și în mintea ei acest moment ca un punct de cotitură.
(...)
Muzica se opri și vocea crainicului rosti:
- Primul rezultat parțial alegerilor*: Hornsey... partidul conservator, situația neschimbată.
(...)
- (...) Unde-i Hornsey, în insula Wight**?
- În Middlesex***, iubito.
- Ah, da! Mă gîndeam la Marea Sudului. Uite, anunț din nou.
- Alte rezultate parțiale ale alegerilor... Partidul conservator, în avantaj față de partidul laburist... Partidul conservator număr neschimbat de voturi... Partidul conservator în avantaj față de cel laburist.
Generalul emise un ”Hm!” și muzica începu din nou.
- Ce majoritate zdrobitoare! exclamă Lady Mont. Îți crește inima.
(...) Generalul scăpă ”The Times” din mîini. ”Vocea” vorbi iar:
- ... Partidul național liberal în avantaj față de partidu laburist... Partidul conservator număr neschimbat de voturi... Conservatorii în avantaj față de laburiști.
(...) Din cînd în cînd generalul scotea cîte un ”Pe Dumnezeul meu!” sau un ”Asta e ceva!”
Iar Dinny gîndea: ”Bieții laburiști!”
Și ”glasul paradisului” continua să se facă auzit.
- Copleșitor! zise Lady Mont. (...)
Ba chiar simpatiza cu laburiștii. însă era de părere că aceștia încă nu știu ce avea de făcut. De fapt era exact ce tînărul beat din piesă numește: ”un socialist conservator”.
- (...) A intrat în Parlament.
- O! A intrat?
- După toate probabilitățile. Dinny citi datele scrutinului. Obișnuita formidabilă opoziție liberală fusese știrbită de vreo cinci mii de voturi luate de laburiști.
- Cuvîntul ”național” a cîștigat alegerile. Pretutindeni, pe unde m-am dus în propagandă electorală, erau cu toții liberali. Dar cum pomeneam cuvîntul ”național”, picau cu toții.
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell****, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, pp. 128-131.
NOTE M. T.
* În urma alegerilor din 27 octombrie 1931, în timpul marii crize economice mondiale din 1929-1931, a fost format un guvern de coaliție din partidele laburist, conservator, liberal și național liberal, condus de laburistul Ramsay Macdonald, premier din 1929. (http://www.theguardian.com/politics/2005/apr/04/electionspast.past6)
** Insula Wight = Insulă britanică în Canalul Mânecii, lângă țărmul sudic al Angliei, organizată ca un comitat. (http://www.visitisleofwight.co.uk/explore)
*** Middlesex = Comitat istoric englez în apropierea Londrei. (http://www.britannica.com/place/Middlesex-historical-county)
**** ed. Miron - Clasici vechi si noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)
sâmbătă, 28 noiembrie 2015
Actorul Mircea Anca a murit la vârsta de 55 de ani (AGERPRES 28.11.2015)
Oana Ghiță & Mihai Simionescu, Actorul Mircea Anca a murit la vârsta de 55 de ani, „Agerpres”, București, 28 noiembrie 2015
luni, 23 noiembrie 2015
Alegerile în Anglia în timpul marii crize economice din 1929-1933 (GALSWORTHY 1933)
<
(...)
- (...) Între timp vor avea loc alegerile.
- Cine-i candidatul nostru?
- Se numește Dornford, un om nou, foarte de treabă.
- N-o să aibă nevoie de agenți electorali?
- Cum să nu!
- Perfect! Asta ava fi o ocupație pentru început. Guvernul ăsta Național* face vreo treabă?
- Vorbesc cu toții despre „îndeplinirea sarcinilor”, dar deocamdată nu ni se spune în ce fel.
- Presupun că în momentul în care vor avea de înfăptuit un plan constructiv, or să înceapă se mănînce între ei. Dar asta mă depășește. Eu pot foarte bine să cutreier ținutul strigînd: „Votați cu Dornford!”
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell**, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed.Miron, 1992, p. 111.
NOTE M. T.
* Al doilea Guvern Național din perioada 1931-1935 a rezultat în urma alegerilor din octombrie 1931. A fost un guvern de coaliție, format din partidele conservator, laburist, liberal și național și condus de laburistul Ramsay Macdonald, premier din 1929. (http://www.theguardian.com/theguardian/2012/aug/25/archive-1931-macdonald-forms-coalition)
** Editura Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrrell 2 vol. - http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol
(...)
- (...) Între timp vor avea loc alegerile.
- Cine-i candidatul nostru?
- Se numește Dornford, un om nou, foarte de treabă.
- N-o să aibă nevoie de agenți electorali?
- Cum să nu!
- Perfect! Asta ava fi o ocupație pentru început. Guvernul ăsta Național* face vreo treabă?
- Vorbesc cu toții despre „îndeplinirea sarcinilor”, dar deocamdată nu ni se spune în ce fel.
- Presupun că în momentul în care vor avea de înfăptuit un plan constructiv, or să înceapă se mănînce între ei. Dar asta mă depășește. Eu pot foarte bine să cutreier ținutul strigînd: „Votați cu Dornford!”
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell**, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed.Miron, 1992, p. 111.
NOTE M. T.
* Al doilea Guvern Național din perioada 1931-1935 a rezultat în urma alegerilor din octombrie 1931. A fost un guvern de coaliție, format din partidele conservator, laburist, liberal și național și condus de laburistul Ramsay Macdonald, premier din 1929. (http://www.theguardian.com/theguardian/2012/aug/25/archive-1931-macdonald-forms-coalition)
** Editura Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrrell 2 vol. - http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol
duminică, 22 noiembrie 2015
Marea criza economică mondială din 1929 în Marea Britanie (GALSWORTHY 1933)
<
(...)
- Da, foarte drăguț. Apropo, caută o slujbă.
- Mai sînt vreo trei milioane de oameni care caută o slujbă*.
- Inclusiv eu.
- Nu te-ai întors într-o Anglie prea veselă.
- Am înțeles, cît eram la Marea Roșie, că nu mai avem acoperire în aur, sau așa ceva. Ce înseamnă acoperire în aur?
- E ceva ce e bine să ai cînd n-ai și să n-ai cînd ai.
- Pricep.
- Se pare că tot necazul vine de la faptul că exporturile noastre, profiturile de pe urma transporturilor de mărfuri și cîștigurile făcute în străinătate, nu mai acoperă costurile importurilor; ceea ce înseamnă că ne mîncăm tot capitalul. Michael spune că oricine și-ar fi putut da seama că ne paște așa ceva; dar ne așteptam ca lucrurile să se îndrepte peste noapte. Și nu s-au îndreptat. De aici Guvernul național și alegerile.
- Dacă rămân la putere, pot să mai facă ceva?
- Michael pretinde că da; dar el e un optimist notoriu. Unchiul Lawrence spune că pot stăvili panica, pot preveni ieșirea capitalurilor din țară, pot să mențină lira sterlină forte și să pună capăt speculei; dar că nimic nu poate salva cu adevărat situația, decît o bine definită reconstrucție pe plan general, ceea ce ar necesita douăzeci de ani; și în tot acest timp. noi am sărăci din ce în ce mai mult. Din nefericire, spune el, nici un guvern nu va putea împiedica să facem sport în loc să muncim, să strîngem banii la ciorap ca să plătim impozitele îngrozitoare, sau să fim preocupați mai mult de prezent decît de viitor. Mai zice că dacă ne facem iluzii că poporul va munci cu același efort ca în timpul războiului** ca să-și salveze țara, greșim; pentru că, acum, în loc să fim un singur popor împotriva unui inamic extern, sîntem două popoare împotriva inamicului din noi înșine, fiecare dintre ele avînd vederi opuse în ceea ce privește mijloacele de salvare.
- Socoate că socialiștii au vreun remediu?
- Nu; zice că socialiștii au uitat că nimeni nu-ți dă de mîncare dacă nu produci sau nu plătești pentru hrană. Unchiul Lawrence spune că într-o țară care se hrănește singură, numai comunismul sau liber-schimbismul pot avea vreo șansă. Vezi, pe toate le-am învățat. Și cu toții folosesc mereu cuvîntul Nemesis***.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell****, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de râu), ed. Miron, 1992, pp. 106-107.
NOTE M. T.
* Marea criză economică mondială din 1929-1933 a izbucnit în SUA din cauza supraproducției sistemului capitalist. (http://ziarullumina.ro/marea-criza-din-perioada-interbelica-a-durat-4-ani-45595.html
** Primul Război Mondial (1914-1918).
*** Nemesis = Zeița răzbunării în mitologia greacă. (http://www.samaelwings.com/grecorom/n.html#Nemesis)
**** Ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol. (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)
(...)
- Da, foarte drăguț. Apropo, caută o slujbă.
- Mai sînt vreo trei milioane de oameni care caută o slujbă*.
- Inclusiv eu.
- Nu te-ai întors într-o Anglie prea veselă.
- Am înțeles, cît eram la Marea Roșie, că nu mai avem acoperire în aur, sau așa ceva. Ce înseamnă acoperire în aur?
- E ceva ce e bine să ai cînd n-ai și să n-ai cînd ai.
- Pricep.
- Se pare că tot necazul vine de la faptul că exporturile noastre, profiturile de pe urma transporturilor de mărfuri și cîștigurile făcute în străinătate, nu mai acoperă costurile importurilor; ceea ce înseamnă că ne mîncăm tot capitalul. Michael spune că oricine și-ar fi putut da seama că ne paște așa ceva; dar ne așteptam ca lucrurile să se îndrepte peste noapte. Și nu s-au îndreptat. De aici Guvernul național și alegerile.
- Dacă rămân la putere, pot să mai facă ceva?
- Michael pretinde că da; dar el e un optimist notoriu. Unchiul Lawrence spune că pot stăvili panica, pot preveni ieșirea capitalurilor din țară, pot să mențină lira sterlină forte și să pună capăt speculei; dar că nimic nu poate salva cu adevărat situația, decît o bine definită reconstrucție pe plan general, ceea ce ar necesita douăzeci de ani; și în tot acest timp. noi am sărăci din ce în ce mai mult. Din nefericire, spune el, nici un guvern nu va putea împiedica să facem sport în loc să muncim, să strîngem banii la ciorap ca să plătim impozitele îngrozitoare, sau să fim preocupați mai mult de prezent decît de viitor. Mai zice că dacă ne facem iluzii că poporul va munci cu același efort ca în timpul războiului** ca să-și salveze țara, greșim; pentru că, acum, în loc să fim un singur popor împotriva unui inamic extern, sîntem două popoare împotriva inamicului din noi înșine, fiecare dintre ele avînd vederi opuse în ceea ce privește mijloacele de salvare.
- Socoate că socialiștii au vreun remediu?
- Nu; zice că socialiștii au uitat că nimeni nu-ți dă de mîncare dacă nu produci sau nu plătești pentru hrană. Unchiul Lawrence spune că într-o țară care se hrănește singură, numai comunismul sau liber-schimbismul pot avea vreo șansă. Vezi, pe toate le-am învățat. Și cu toții folosesc mereu cuvîntul Nemesis***.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell****, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de râu), ed. Miron, 1992, pp. 106-107.
NOTE M. T.
* Marea criză economică mondială din 1929-1933 a izbucnit în SUA din cauza supraproducției sistemului capitalist. (http://ziarullumina.ro/marea-criza-din-perioada-interbelica-a-durat-4-ani-45595.html
** Primul Război Mondial (1914-1918).
*** Nemesis = Zeița răzbunării în mitologia greacă. (http://www.samaelwings.com/grecorom/n.html#Nemesis)
**** Ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol. (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)
joi, 5 noiembrie 2015
Dilema unui englez islamizat forțat în perioada interbelică (GALSWORTHY 1932)
<
(...)
- Bobul de muștar, dragă. Și-apoi, eu citisem poemul și îi cunoșteam din el simțirile. Nu e un credincios: toată povestea trebuie să-i fi apărut ca o glumă monstruoasă.
- Da, da, i-am citit versurile, scepticism și dragoste de frumos. Tipul lui înflorește după perioadele de mari eforturi naționale*, în cursul cărora individul este devalorizat, iar Statul a vlăguit totul. Ego-ul țîșnește la suprafață și dorește să-i ardă un picior Statului și tuturor doctrinelor sale discreditate. Înțeleg toate acestea. Dar... Tu n-ai ieșit niciodată din Anglia, Dinny.
- Am fost numai în Italia, Paris și Pirinei**.
- Astea nu contează. N-ai fost niciodată în locurile în care Anglia e obligată să păstreze un oarecare prestigiu. În acele părți ale lumii, englezii sînt toți pentru unul și unul pentru toți.
- Nu cred că în acel moment și-a dat seama de acest lucru, unchiule.
Adrian se uită la ea și clătină din cap.
- Continui să nu cred, unchiule, Și, slavă Domnului că nu și-a dat seama, pentru că altfel nu mai ajungeam să mai cunosc.
- Nu așa se pune problema, drag mea. În Orient, unde religia înseamnă încă totul, o convertire are o însemnătate covîrșitoare. Și nimic nu poate dăuna mai mult noțiunii orientalului asupra englezului, decît o convertire efectuată sub amenințare pistolului. Întrebarea care i se punea lui era următoarea: „E destul de important pentru mine felul cum sînt privite țara mea și poporul meu încît să prefer să mor decît să înjosesc această concepție?” Iartă-mă, Dinny, dar, în mod brutal, asta era dilema.
Dinny rămase tăcută timp de un minut, apoi reluă:
- Sînt perfect convinsă că Wilfrid ar fi preferat mai curând să moară decît să facă o mulțime de alte lucruri care ar fi înjosit această concepție; dar, pur și simplu, nu a putut admite că noțiunea orientalului asupra omului englez se bazează pe faptul dacă e creștin sau nu.
- Asta-i o formă specioasă de argumentare; el nu numai că a renunțat la creștinism, dar acceptat mahomedanismul, adică a schimbat o colecție de superstiții cu alta.
- Dar, unchiule, nu poți să-ți dai seama că pentru el totul nu a însemnat decît o farsă monstruoasă?
- Nu, draga mea, nu pot să-mi dau seama.
Dinny se lăsă pe spate și Adrian gîndi că arăta epuizată.
- Ei bine, dacă dumneata nu poți, atunci nimeni altul nu va putea. Vreau să spun că nimeni din categoria noastră.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, pp. 391-392.
NOTĂ M. T.
* Primul Război Mondial (1914-1918).
** Munții Pirinei reprezintă frontiera naturală într Franța și Spania.
(...)
- Bobul de muștar, dragă. Și-apoi, eu citisem poemul și îi cunoșteam din el simțirile. Nu e un credincios: toată povestea trebuie să-i fi apărut ca o glumă monstruoasă.
- Da, da, i-am citit versurile, scepticism și dragoste de frumos. Tipul lui înflorește după perioadele de mari eforturi naționale*, în cursul cărora individul este devalorizat, iar Statul a vlăguit totul. Ego-ul țîșnește la suprafață și dorește să-i ardă un picior Statului și tuturor doctrinelor sale discreditate. Înțeleg toate acestea. Dar... Tu n-ai ieșit niciodată din Anglia, Dinny.
- Am fost numai în Italia, Paris și Pirinei**.
- Astea nu contează. N-ai fost niciodată în locurile în care Anglia e obligată să păstreze un oarecare prestigiu. În acele părți ale lumii, englezii sînt toți pentru unul și unul pentru toți.
- Nu cred că în acel moment și-a dat seama de acest lucru, unchiule.
Adrian se uită la ea și clătină din cap.
- Continui să nu cred, unchiule, Și, slavă Domnului că nu și-a dat seama, pentru că altfel nu mai ajungeam să mai cunosc.
- Nu așa se pune problema, drag mea. În Orient, unde religia înseamnă încă totul, o convertire are o însemnătate covîrșitoare. Și nimic nu poate dăuna mai mult noțiunii orientalului asupra englezului, decît o convertire efectuată sub amenințare pistolului. Întrebarea care i se punea lui era următoarea: „E destul de important pentru mine felul cum sînt privite țara mea și poporul meu încît să prefer să mor decît să înjosesc această concepție?” Iartă-mă, Dinny, dar, în mod brutal, asta era dilema.
Dinny rămase tăcută timp de un minut, apoi reluă:
- Sînt perfect convinsă că Wilfrid ar fi preferat mai curând să moară decît să facă o mulțime de alte lucruri care ar fi înjosit această concepție; dar, pur și simplu, nu a putut admite că noțiunea orientalului asupra omului englez se bazează pe faptul dacă e creștin sau nu.
- Asta-i o formă specioasă de argumentare; el nu numai că a renunțat la creștinism, dar acceptat mahomedanismul, adică a schimbat o colecție de superstiții cu alta.
- Dar, unchiule, nu poți să-ți dai seama că pentru el totul nu a însemnat decît o farsă monstruoasă?
- Nu, draga mea, nu pot să-mi dau seama.
Dinny se lăsă pe spate și Adrian gîndi că arăta epuizată.
- Ei bine, dacă dumneata nu poți, atunci nimeni altul nu va putea. Vreau să spun că nimeni din categoria noastră.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, pp. 391-392.
NOTĂ M. T.
* Primul Război Mondial (1914-1918).
** Munții Pirinei reprezintă frontiera naturală într Franța și Spania.
duminică, 4 octombrie 2015
Viață publică englezească versus viață publică americană în perioada interbelică (GALSWORTHY 1931)
<
(...)
Cînd ajunseră în Piccadilly, generalul rosti un efort vizibil:
- Nu-mi plac toate renovările astea.
- Eu, domnule, cu excepția lui Devonshire House, cred că nici nu le observ.
- Nu, dar e curios, spiritul străzii Piccadilly e mai puternic decît strada însăși și nu-i poți distruge atmosfera. Cu toate că acum nu se mai observă nici un joben pe stradă, s-ar părea totuși că nu a intervenit nici o schimbare. Cînd am străbătut strada Piccadily după război, am avut exact aceeași senzație ca și atunci cînd m-am plimbat pe ea ca tinerel proaspăt revenit din India. Încerci senzația că te-ai întors acasă.
- Da; te roade o ciudată nostalgie după Piccadilly Street. Am simțit-o în Mesopotamia* și în Bolivia. Dacă închizi pleoapele, îți apare în fața ochilor.
- Inima vieții englezești, începu generalul, și se opri surprins că enunțase o sentință.
- Pînă și americanii o resimt, remarcă Hubert cînd dădură colțul în Half-Moon Street. Hallorsen îmi spunea că la ei n-au nimic de felul ăsta, „nici un focar al influenței naționale”, așa s-a exprimat dînsul.
- Și totuși au influență, replică generalul.
- Nu încape nici o îndoială, Sir, dar cum s-ar putea defini aceasta? Să fie oare generată de viteză?
- Unde-i duce viteza lor? Pretutindeni în general, și nicăieri în particular. Nu, eu cred că banii lor generează influența.
- Da, dar eu am observat la americani, și acesta este un punct de vedere asupra căruia mulți oameni greșesc, că se sinchisesc prea puțin de bani ca atare. Le place să facă bani repede; dar ar prefera mai curînd să-i piardă repede decît șă-i cîștige încet.
- Ciudat lucru să nu ai un miez, observă generalul.
- Țara lor e prea întinsă, domnule. dar au și ei un soi de miez - mîndria de țară.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 124.
NOTĂ M.T.
* Mesopotamia („Între râuri” - lb. greacă) = Denumirea antică a regiunii dintre fluviile Tigru și Eufrat, azi în Irak. Provincie otomană până la Primul Război Mondial (1914-1918), când a fost ocupată de Marea Britanie. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/10-lucruri-tiut-mesopotamia-antic)
(...)
Cînd ajunseră în Piccadilly, generalul rosti un efort vizibil:
- Nu-mi plac toate renovările astea.
- Eu, domnule, cu excepția lui Devonshire House, cred că nici nu le observ.
- Nu, dar e curios, spiritul străzii Piccadilly e mai puternic decît strada însăși și nu-i poți distruge atmosfera. Cu toate că acum nu se mai observă nici un joben pe stradă, s-ar părea totuși că nu a intervenit nici o schimbare. Cînd am străbătut strada Piccadily după război, am avut exact aceeași senzație ca și atunci cînd m-am plimbat pe ea ca tinerel proaspăt revenit din India. Încerci senzația că te-ai întors acasă.
- Da; te roade o ciudată nostalgie după Piccadilly Street. Am simțit-o în Mesopotamia* și în Bolivia. Dacă închizi pleoapele, îți apare în fața ochilor.
- Inima vieții englezești, începu generalul, și se opri surprins că enunțase o sentință.
- Pînă și americanii o resimt, remarcă Hubert cînd dădură colțul în Half-Moon Street. Hallorsen îmi spunea că la ei n-au nimic de felul ăsta, „nici un focar al influenței naționale”, așa s-a exprimat dînsul.
- Și totuși au influență, replică generalul.
- Nu încape nici o îndoială, Sir, dar cum s-ar putea defini aceasta? Să fie oare generată de viteză?
- Unde-i duce viteza lor? Pretutindeni în general, și nicăieri în particular. Nu, eu cred că banii lor generează influența.
- Da, dar eu am observat la americani, și acesta este un punct de vedere asupra căruia mulți oameni greșesc, că se sinchisesc prea puțin de bani ca atare. Le place să facă bani repede; dar ar prefera mai curînd să-i piardă repede decît șă-i cîștige încet.
- Ciudat lucru să nu ai un miez, observă generalul.
- Țara lor e prea întinsă, domnule. dar au și ei un soi de miez - mîndria de țară.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 124.
NOTĂ M.T.
* Mesopotamia („Între râuri” - lb. greacă) = Denumirea antică a regiunii dintre fluviile Tigru și Eufrat, azi în Irak. Provincie otomană până la Primul Război Mondial (1914-1918), când a fost ocupată de Marea Britanie. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/10-lucruri-tiut-mesopotamia-antic)
marți, 29 septembrie 2015
Caracteristici feminine naționale în secolul XX (GALSWORTHY 1931)
<
(...)
- Înregistrările mele de caracteristici naționale, Dinny; vezi, toate reprezintă femei: franțuzoaice, nemțoaice, italience, olandeze, americane, spaniole, rusoaice; mi-ar plăcea la nebunie să am o miniatură a ta, Dinny. Ai vrea să pozezi unui tînăr pictor?
(...)
- Pentru că, răspunse Sir Lawrence scrutînd-o prin monoclu, tu reprezinți răspunsul la enigma femeii engleze, iar eu colecționez deosebirile esențiale dintre culturile naționale.
- Asta sună teribil de interesant.
- Uită-te la asta. Aici ai cultura franceză in excelsis; inteligență vioaie, spirit hărnicie, hotărîre, simț estetic de natură intelectuală și nu emoțională, lipsă de umor, sentimente convenționale și nu de alt gen, o tendință de posesiunea - observă-i ochii; simț al formei, lipsă de originalitate, o viziune cerebrală foarte clară, dar limitată, nimic visător - temperament iute, dat controlat. Toată dintr-o bucată, dar cu contururi foarte distincte. Iată acum americanca de un tip mai rar, varietatea cultivată, de vîrf. Observă-i mai ales expresia, parcă ar ține în gură o prăjitură invizibilă, de care ea însă e conștientă; în ochi are o întreagă baterie, de care va face uz însă cu chibzuință. Se va păstra bine pînă la sfîrșitul zilelor ei. Bun gust, numeroase informații, nu prea multă învățătură. Uite-o pe nemțoiacă! Mai puțin controlată din punct de vedere emoțional, și cu mai puțin simț al formei decît fiecare dintre celelalte două, dar avînd în schimb o conștiință; foarte muncitoare, un puternic simț al datoriei, nu prea mult gust, un umor cam greoi. Dacă nu bagă de seamă, o să se îngrașe. Sentiment din belșug, bun-simț sănătos din belșug. Mai receptivă în toate domeniile. Poate că nu-i un specimen foarte reprezentativ. Nu găsesc alta. Uite-o pe italianca mea de frunte. E interesantă. Frumos smălțuită la suprafață, dar cu ceva sălbatic - hai să spunem natural, dedesubt. Poartă o mască, frumos cizelată, frumos aplicată, dar susceptibilă să cadă. Știe ce vrea, poate chiar prea bine, procedează după capul ei cînd poate, și cînd nu poate, procedează după capul altuia. Poetă numai în raport cu simțurile. Sentimente puternice, domestice și de alt fel. Lucidă cînd e în primejdie, foarte curajoasă. se enervează ușor. Gust fin, supus la mari erori. Nici o dragoste pentru natură, de astă dată. Hotărîtă din punct devedere cerebral, dar inactivă și doritoare de cunoaștere. Și acum, urmă Sir Lawrence înfruntînd-o brusc pe Dinny, voi avea specimenul englez de frunte. Vrei să auzi cum e?
- Ajutor!
- O! Voi fi foarte impersonal. Aici avem de-a face cu o stăpînire de sine dezvoltată și controlată pînă la punctul în care se transformă în nestăpînire de sine. La această doamnă, propriul eu se amestecă întruna, nepoftit. Se observă un simț al umorului, nu lipsit de inteligență, care denunță și sterilizează orice alt simțămînt. Ne izbește ceea ce am putea numi o expresie de interes nu atît domestic, cît public sau social, care nu e comun și altor tipuri. Descoperim un soi de transparență, ca și cum aerul și roua au pătruns în sistemul interior. Constatăm o lipsă de precizie, precizie în a învăța, în a acționa, în a gîndi, în a judeca, în schimb aflăm decizie. Simțurile nu sînt prea dezvoltate; emoțiile estetice sînt stîrnite mai curînd de obiective naturale decît artificiale. Îi lipsește capacitatea femeii germane; claritatea franțuzoaicei; dualitatea sau pitorescul italiencei; fermitatea disciplinată a americancei; dar există un ce curios - te voi lăsa pe tine draga mea să-i descoperi denumirea - care mă fac foarte dornic să te am în colecția mea de culturi naționale.
- Dar eu nu sînt cîtuși de puțin cultivată, unchiule Lawrence.
- Am folosit acest cuvînt infernal în lipsa altuia mai potrivit, și prin cultură nu înțeleg învățătură. Înțeleg amprenta lăsată de ereditate plus educație, cele două considerate strict laolaltă. Dacă franțuzoaica aceea ar fi avut educația ta, Dinny, tot n-ar fi avut amprenta ta; după cum și tu, cu educația ei, n-ai fi purtat amprenta ei. Acum privește-o pe rusoaica asta de dinainte de război*; mai fluidă și mai fluentă decît oricare dintre celelalte. Am găsit-o la Caledonian Market. Femeia asta trebuie să fi dorit să pătrundă adînc în orice trăire, dar fără să fi întîrziat prea mult asupra unui lucru. Pariez că a trecut prin viață în pas rapid și că așa continuă să treacă, dacă mai trăiește; se poate extrage mult mai puțin din portretul ei decît s-ar putea extrage din tine. Fața ei îți dă senzația că a trăit multe emoții, care au consumat-o însă în mai mică măsură decît pe oricare dintre celelalte. Uite-o pe spaniola mea; poate cea mai interesantă dintre toate. O femeie crescută departe de bărbați; bănuiesc că-i un tip mai rar. Avem de-a face aici cu o anumită blîndețe, amprenta evlaviei; nu prea multă curiozitate, nu prea multă energie, remarcabilă mîndrie, foarte puțină îngîmfare; ar putea nutri pasiuni devoratoare, nu crezi? Și s-ar putea să fie și foarte puțin accesibilă în discuții.
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 91-93.
NOTĂ M.T.
* Primul Război Mondial (1914-1918). Gravele pierderi suferite de Rusia în acest război total au condus la revolușia din fenruaire 1917, soldată cu abdicarea țarului și urmată de lovitura de stat bolșevică din 25 octomrbie / 7 noiembrie. Ca urmare a acestor evenimente mulți membri ai aristocrației și burgheziei ruse au emigrat în Europa. (http://migratia-popoarelor.blogspot.ro/2014/05/migratii-umane-in-perioada-interbelica.html)
(...)
- Înregistrările mele de caracteristici naționale, Dinny; vezi, toate reprezintă femei: franțuzoaice, nemțoaice, italience, olandeze, americane, spaniole, rusoaice; mi-ar plăcea la nebunie să am o miniatură a ta, Dinny. Ai vrea să pozezi unui tînăr pictor?
(...)
- Pentru că, răspunse Sir Lawrence scrutînd-o prin monoclu, tu reprezinți răspunsul la enigma femeii engleze, iar eu colecționez deosebirile esențiale dintre culturile naționale.
- Asta sună teribil de interesant.
- Uită-te la asta. Aici ai cultura franceză in excelsis; inteligență vioaie, spirit hărnicie, hotărîre, simț estetic de natură intelectuală și nu emoțională, lipsă de umor, sentimente convenționale și nu de alt gen, o tendință de posesiunea - observă-i ochii; simț al formei, lipsă de originalitate, o viziune cerebrală foarte clară, dar limitată, nimic visător - temperament iute, dat controlat. Toată dintr-o bucată, dar cu contururi foarte distincte. Iată acum americanca de un tip mai rar, varietatea cultivată, de vîrf. Observă-i mai ales expresia, parcă ar ține în gură o prăjitură invizibilă, de care ea însă e conștientă; în ochi are o întreagă baterie, de care va face uz însă cu chibzuință. Se va păstra bine pînă la sfîrșitul zilelor ei. Bun gust, numeroase informații, nu prea multă învățătură. Uite-o pe nemțoiacă! Mai puțin controlată din punct de vedere emoțional, și cu mai puțin simț al formei decît fiecare dintre celelalte două, dar avînd în schimb o conștiință; foarte muncitoare, un puternic simț al datoriei, nu prea mult gust, un umor cam greoi. Dacă nu bagă de seamă, o să se îngrașe. Sentiment din belșug, bun-simț sănătos din belșug. Mai receptivă în toate domeniile. Poate că nu-i un specimen foarte reprezentativ. Nu găsesc alta. Uite-o pe italianca mea de frunte. E interesantă. Frumos smălțuită la suprafață, dar cu ceva sălbatic - hai să spunem natural, dedesubt. Poartă o mască, frumos cizelată, frumos aplicată, dar susceptibilă să cadă. Știe ce vrea, poate chiar prea bine, procedează după capul ei cînd poate, și cînd nu poate, procedează după capul altuia. Poetă numai în raport cu simțurile. Sentimente puternice, domestice și de alt fel. Lucidă cînd e în primejdie, foarte curajoasă. se enervează ușor. Gust fin, supus la mari erori. Nici o dragoste pentru natură, de astă dată. Hotărîtă din punct devedere cerebral, dar inactivă și doritoare de cunoaștere. Și acum, urmă Sir Lawrence înfruntînd-o brusc pe Dinny, voi avea specimenul englez de frunte. Vrei să auzi cum e?
- Ajutor!
- O! Voi fi foarte impersonal. Aici avem de-a face cu o stăpînire de sine dezvoltată și controlată pînă la punctul în care se transformă în nestăpînire de sine. La această doamnă, propriul eu se amestecă întruna, nepoftit. Se observă un simț al umorului, nu lipsit de inteligență, care denunță și sterilizează orice alt simțămînt. Ne izbește ceea ce am putea numi o expresie de interes nu atît domestic, cît public sau social, care nu e comun și altor tipuri. Descoperim un soi de transparență, ca și cum aerul și roua au pătruns în sistemul interior. Constatăm o lipsă de precizie, precizie în a învăța, în a acționa, în a gîndi, în a judeca, în schimb aflăm decizie. Simțurile nu sînt prea dezvoltate; emoțiile estetice sînt stîrnite mai curînd de obiective naturale decît artificiale. Îi lipsește capacitatea femeii germane; claritatea franțuzoaicei; dualitatea sau pitorescul italiencei; fermitatea disciplinată a americancei; dar există un ce curios - te voi lăsa pe tine draga mea să-i descoperi denumirea - care mă fac foarte dornic să te am în colecția mea de culturi naționale.
- Dar eu nu sînt cîtuși de puțin cultivată, unchiule Lawrence.
- Am folosit acest cuvînt infernal în lipsa altuia mai potrivit, și prin cultură nu înțeleg învățătură. Înțeleg amprenta lăsată de ereditate plus educație, cele două considerate strict laolaltă. Dacă franțuzoaica aceea ar fi avut educația ta, Dinny, tot n-ar fi avut amprenta ta; după cum și tu, cu educația ei, n-ai fi purtat amprenta ei. Acum privește-o pe rusoaica asta de dinainte de război*; mai fluidă și mai fluentă decît oricare dintre celelalte. Am găsit-o la Caledonian Market. Femeia asta trebuie să fi dorit să pătrundă adînc în orice trăire, dar fără să fi întîrziat prea mult asupra unui lucru. Pariez că a trecut prin viață în pas rapid și că așa continuă să treacă, dacă mai trăiește; se poate extrage mult mai puțin din portretul ei decît s-ar putea extrage din tine. Fața ei îți dă senzația că a trăit multe emoții, care au consumat-o însă în mai mică măsură decît pe oricare dintre celelalte. Uite-o pe spaniola mea; poate cea mai interesantă dintre toate. O femeie crescută departe de bărbați; bănuiesc că-i un tip mai rar. Avem de-a face aici cu o anumită blîndețe, amprenta evlaviei; nu prea multă curiozitate, nu prea multă energie, remarcabilă mîndrie, foarte puțină îngîmfare; ar putea nutri pasiuni devoratoare, nu crezi? Și s-ar putea să fie și foarte puțin accesibilă în discuții.
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 91-93.
NOTĂ M.T.
* Primul Război Mondial (1914-1918). Gravele pierderi suferite de Rusia în acest război total au condus la revolușia din fenruaire 1917, soldată cu abdicarea țarului și urmată de lovitura de stat bolșevică din 25 octomrbie / 7 noiembrie. Ca urmare a acestor evenimente mulți membri ai aristocrației și burgheziei ruse au emigrat în Europa. (http://migratia-popoarelor.blogspot.ro/2014/05/migratii-umane-in-perioada-interbelica.html)
miercuri, 16 septembrie 2015
Democrația versus dictatură în lumea interbelică (GALSWORTHY 1931)
<
(...) Cu o viclenie demnă de cauza ei, așteptă pînă-l văzu adînc cufundat într-o discuție despre politca britanică, pe care părea s-o privească drept o serioasă manifestare a activității umane; apoi, întorcînd spre el privirea-i botticelliană, i se adresă:
- Și noi ar trebui să tratăm cu tot atîta seriozitate politica americană, domnule profesor. Dar desigur că nu-i chiar tot atît de serioasă, nu-i ?
- Cred că aveți dreptate, domnișoară Cherell. Politicienii din întreaga lume au o regulă comună: „Cînd ești la putere să nu faci aceleași promisiuni ca atunci cînd te găsești în opoziție; dacă o faci, înseamnă că va trebui să duci la îndeplinire lucruri pe care alții le-au găsit imposibile.” Singura diferență reală dintre partidele politice constă, după părerea mea, în faptul că în timp ce un partid s-a instalat în Autobuzul Național, celălalt e remorcat.
- În Italia*, tot ce-a mai rămas din celălalt partid zace acum sub scaun, nu-i așa?
- Ce să mai spunem despre Spania**? adăugă Adrian.
Hallorsen izbucni în rîsul său molipsitor.
- Dictatura nu înseamnă politică. Dictatura e o glumă.
- Nu-i o glumă, profesore.
- O glumă proastă, profesore.
- Ce înțelegeți prin glumă, domnule profesor?
- Un bluf. O supoziție de mai largă durată că natura umană e croită după tiparul pe care i l-a creat dictatorul. Momentul în care cacealmaua e dată pe față.
- Dar, interveni Diana, să presupunem că majoritate poporului aprobă dictatorul, atunci nu înseamnă că aveau de-a face cu o democrație, sau cu o guvernare prin consimțămîntul celor guvernați?
- N-aș spune așa ceva, doamnă Ferse, decît dacă guvenatorul ar fi în fiecare an confirmat printr-o majoritate de voturi.
- Dictatorii realizează totuși o serie de lucruri, observă Adrian.
- Cu un anumit preț, domnule custode. dar uitați-vă la Diaz*** în Mexic. Timp de douăzeci de ani a făcut din țară un paradis, și poftim ce s-a ales din ea după plecarea lui. Nu poți scoate dintr-un popor ceea ce nu deține.
- Greșeala sistemului nostru politic, ca și a sistemului dumneavoastră, domnule profesor, replică Adrian, constă în faptul că un număr mare de reforme latente generate de bunul simț al oamenilor simpli, nu pot fi duse la îndeplinire din pricină că politicienii noștri aleși pe termen scurt nu le încurajează, de teamă să nu piardă puterea pe care încă n-au dobîndit-o.
- Mătușa May, murmură Dinny,spunea: „De ce să nu vindecăm șomajul printr-un plan național de asanare a mahalalelor, și în felul ăsta prindem doi iepuri deodată?”
- Vai! Dar e o idee admirabilă, exclamă Hallorsen întorcîndu-și fața spre ea.
- Sînt în joc interese camuflate, răspunse Diana; proprietarii mahalalelor și societățile de construcții sînt prea puternice.
Adrian adăugă:
- Și apoi e nevoie de bani gheață.
- Și ce? Asta-i foarte simplu. Parlamentul dumneavoastră poate să-și ia orice împrumut dorește în vederea unei acțiuni pe plan național de o asemenea anvergură; și apoi de ce n-ar face un împrumut?
Nimeni nu a putut să-i răspundă.
- Eu cred că economia realizată asupra alocațiilor de șomaj ar acoperi dobînda pentru un mare împrumut.
- De fapt, interveni Dinny suav, nu e nevoie decît de bună-credință. Este domenul în care dumneavoastră, americanii ne întreceți, domnule profesor Hallorsen.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 53-55.
NOTE M.T.
* Benito Mussolini (1883-1945), liderul Partidului Național Fascist, a devenit în 1922 prim-ministru al Italiei, în urma Marșului asupra Romei, instaurând treptat în anii următorii un regim totalitar.. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/decesul-unor-democratii-nasterea-dictaturilor-italia-germania)
** Miguel Primo de Rivera (1870 Spania - 1930 Franța) = Ofițer și marchiz spaniol. Preia funcția de prim-ministru printr-o lovitură de stat în 1923. Dictator ca lider al partidului unic Uniunea Patritică Spaniolă. Spania devine republică la un an după retragerea sa de la putere în 1930. (http://www.historylearningsite.co.uk/modern-world-history-1918-to-1980/the-spanish-civil-war/primo-de-rivera/)
*** José de la Cruz Porfirio Díaz Mori (1830 - 1915) = General mexican. Preia puterea printr-o lovitură de stat în 1876. Perioada de 34 de ani în care a condus țara s-a numit Porfiriato. (http://www.mexonline.com/history-porfiriodiaz.htm)
(...) Cu o viclenie demnă de cauza ei, așteptă pînă-l văzu adînc cufundat într-o discuție despre politca britanică, pe care părea s-o privească drept o serioasă manifestare a activității umane; apoi, întorcînd spre el privirea-i botticelliană, i se adresă:
- Și noi ar trebui să tratăm cu tot atîta seriozitate politica americană, domnule profesor. Dar desigur că nu-i chiar tot atît de serioasă, nu-i ?
- Cred că aveți dreptate, domnișoară Cherell. Politicienii din întreaga lume au o regulă comună: „Cînd ești la putere să nu faci aceleași promisiuni ca atunci cînd te găsești în opoziție; dacă o faci, înseamnă că va trebui să duci la îndeplinire lucruri pe care alții le-au găsit imposibile.” Singura diferență reală dintre partidele politice constă, după părerea mea, în faptul că în timp ce un partid s-a instalat în Autobuzul Național, celălalt e remorcat.
- În Italia*, tot ce-a mai rămas din celălalt partid zace acum sub scaun, nu-i așa?
- Ce să mai spunem despre Spania**? adăugă Adrian.
Hallorsen izbucni în rîsul său molipsitor.
- Dictatura nu înseamnă politică. Dictatura e o glumă.
- Nu-i o glumă, profesore.
- O glumă proastă, profesore.
- Ce înțelegeți prin glumă, domnule profesor?
- Un bluf. O supoziție de mai largă durată că natura umană e croită după tiparul pe care i l-a creat dictatorul. Momentul în care cacealmaua e dată pe față.
- Dar, interveni Diana, să presupunem că majoritate poporului aprobă dictatorul, atunci nu înseamnă că aveau de-a face cu o democrație, sau cu o guvernare prin consimțămîntul celor guvernați?
- N-aș spune așa ceva, doamnă Ferse, decît dacă guvenatorul ar fi în fiecare an confirmat printr-o majoritate de voturi.
- Dictatorii realizează totuși o serie de lucruri, observă Adrian.
- Cu un anumit preț, domnule custode. dar uitați-vă la Diaz*** în Mexic. Timp de douăzeci de ani a făcut din țară un paradis, și poftim ce s-a ales din ea după plecarea lui. Nu poți scoate dintr-un popor ceea ce nu deține.
- Greșeala sistemului nostru politic, ca și a sistemului dumneavoastră, domnule profesor, replică Adrian, constă în faptul că un număr mare de reforme latente generate de bunul simț al oamenilor simpli, nu pot fi duse la îndeplinire din pricină că politicienii noștri aleși pe termen scurt nu le încurajează, de teamă să nu piardă puterea pe care încă n-au dobîndit-o.
- Mătușa May, murmură Dinny,spunea: „De ce să nu vindecăm șomajul printr-un plan național de asanare a mahalalelor, și în felul ăsta prindem doi iepuri deodată?”
- Vai! Dar e o idee admirabilă, exclamă Hallorsen întorcîndu-și fața spre ea.
- Sînt în joc interese camuflate, răspunse Diana; proprietarii mahalalelor și societățile de construcții sînt prea puternice.
Adrian adăugă:
- Și apoi e nevoie de bani gheață.
- Și ce? Asta-i foarte simplu. Parlamentul dumneavoastră poate să-și ia orice împrumut dorește în vederea unei acțiuni pe plan național de o asemenea anvergură; și apoi de ce n-ar face un împrumut?
Nimeni nu a putut să-i răspundă.
- Eu cred că economia realizată asupra alocațiilor de șomaj ar acoperi dobînda pentru un mare împrumut.
- De fapt, interveni Dinny suav, nu e nevoie decît de bună-credință. Este domenul în care dumneavoastră, americanii ne întreceți, domnule profesor Hallorsen.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 53-55.
NOTE M.T.
* Benito Mussolini (1883-1945), liderul Partidului Național Fascist, a devenit în 1922 prim-ministru al Italiei, în urma Marșului asupra Romei, instaurând treptat în anii următorii un regim totalitar.. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/decesul-unor-democratii-nasterea-dictaturilor-italia-germania)
** Miguel Primo de Rivera (1870 Spania - 1930 Franța) = Ofițer și marchiz spaniol. Preia funcția de prim-ministru printr-o lovitură de stat în 1923. Dictator ca lider al partidului unic Uniunea Patritică Spaniolă. Spania devine republică la un an după retragerea sa de la putere în 1930. (http://www.historylearningsite.co.uk/modern-world-history-1918-to-1980/the-spanish-civil-war/primo-de-rivera/)
*** José de la Cruz Porfirio Díaz Mori (1830 - 1915) = General mexican. Preia puterea printr-o lovitură de stat în 1876. Perioada de 34 de ani în care a condus țara s-a numit Porfiriato. (http://www.mexonline.com/history-porfiriodiaz.htm)
sâmbătă, 1 martie 2014
joi, 4 iulie 2013
miercuri, 2 ianuarie 2002
„Studii internaționale” (CENTRUL DE STUDII INTERNAȚIONALE 2007)
Centrul de Studii Internaționale, „Studii internaționale”, București, 7, 2002, 176 p.
3 Dorina Năstase & Mihai Mătieș, Viitorul suveranității naționale a României în perspectiva integrării europene
4 Introducere
6 1.Evoluția conceptului de suveranitate: de la pacea westfalică la secolul al XXI lea - un drum fără întoarcere
11 1.1.Suveranitatea politico-economică
19 1.2.Suveranitatea juridică
24 2.Perspectiva asupra suveranității statelor membre ale Uniunii Europene
24 2.1.Argumente și contrargumente din Franța, Marea Britanie și Germania
28 2.2.Spre o suveranitate europeană?
36 2.3.Deficitul democratic și problema suveranității în UE
39 3.Percepția suveranității în statele candidate
39 3.1.Suveranitatea regăsită?
40 3.2.Euroscepticism estic?
44 4.Suveranitatea României în perspectiva integrării europene
44 4.1.Concepțiile post-Decembriste
46 4.2.Influențele UE asupra suveranității politico-economice a României. Efectele politice ale globalizării și modernizării
51 4.2.1.Rezistențe culturale
53 4.2.2.Elementul religios. Bizanț după Bizanț sau modernitate contra teocrație?
56 4.2.3.Dimensiunea socială
60 4.3.Suveranitatea juridică în România
61 4.3.1.Influențele UE asupra juridicului
62 4.4.Contribuția politico-economică a României. Cum să-ți faci auzită vocea în UE?
66 Concluzii
68 Bibliografie
4 Introducere
6 1.Evoluția conceptului de suveranitate: de la pacea westfalică la secolul al XXI lea - un drum fără întoarcere
11 1.1.Suveranitatea politico-economică
19 1.2.Suveranitatea juridică
24 2.Perspectiva asupra suveranității statelor membre ale Uniunii Europene
24 2.1.Argumente și contrargumente din Franța, Marea Britanie și Germania
28 2.2.Spre o suveranitate europeană?
36 2.3.Deficitul democratic și problema suveranității în UE
39 3.Percepția suveranității în statele candidate
39 3.1.Suveranitatea regăsită?
40 3.2.Euroscepticism estic?
44 4.Suveranitatea României în perspectiva integrării europene
44 4.1.Concepțiile post-Decembriste
46 4.2.Influențele UE asupra suveranității politico-economice a României. Efectele politice ale globalizării și modernizării
51 4.2.1.Rezistențe culturale
53 4.2.2.Elementul religios. Bizanț după Bizanț sau modernitate contra teocrație?
56 4.2.3.Dimensiunea socială
60 4.3.Suveranitatea juridică în România
61 4.3.1.Influențele UE asupra juridicului
62 4.4.Contribuția politico-economică a României. Cum să-ți faci auzită vocea în UE?
66 Concluzii
68 Bibliografie
73 Corneliu Bjola, Orizonturi politice românești: suveranitate politică, integrare europeană și alegeri europene
74 1.Introducere
74 1.1.Obiectivele de cercetare
75 1.2.Premise de cercetare
76 1.3.Structură, perspectivă teoretică și practică, grup de audiență
77 2.Aspecte teoretice ale conceptului de suveranitate politică în contextul integrării europene
78 2.1.Relevanță teoretică și politică
80 2.2.Delimitări meta-teoretice
82 2.3.Modele de suveranitate ale integrării europene
86 2.4.Limite ale modelului state-centric de suveranitate
89 2.5.Suveranitate multi-etajată
91 3.Aspecte politice ale relației suveranitate-integrare europeană
92 3.1.Poziția oficială românească
95 3.2.Limitele poziției românești
96 3.3.Modelul actor-centric românesc de construcție europeană
97 3.3.1.Matricea competențelor UE
99 3.3.2.Coordonatele și tempoul reformei instituționale
102 3.4.Alegerile pentru Parlamentul European
102 3.4.1.Caracteristici și implicații politice
105 3.4.2.Pregătirea alegerilor europene în România
107 3.4.3.Implicații politice la nivel național
109 4.Concluzii
112 Bibliografie
74 1.Introducere
74 1.1.Obiectivele de cercetare
75 1.2.Premise de cercetare
76 1.3.Structură, perspectivă teoretică și practică, grup de audiență
77 2.Aspecte teoretice ale conceptului de suveranitate politică în contextul integrării europene
78 2.1.Relevanță teoretică și politică
80 2.2.Delimitări meta-teoretice
82 2.3.Modele de suveranitate ale integrării europene
86 2.4.Limite ale modelului state-centric de suveranitate
89 2.5.Suveranitate multi-etajată
91 3.Aspecte politice ale relației suveranitate-integrare europeană
92 3.1.Poziția oficială românească
95 3.2.Limitele poziției românești
96 3.3.Modelul actor-centric românesc de construcție europeană
97 3.3.1.Matricea competențelor UE
99 3.3.2.Coordonatele și tempoul reformei instituționale
102 3.4.Alegerile pentru Parlamentul European
102 3.4.1.Caracteristici și implicații politice
105 3.4.2.Pregătirea alegerilor europene în România
107 3.4.3.Implicații politice la nivel național
109 4.Concluzii
112 Bibliografie
117 Eva Forika & Bogdan Petrea, Suveranitate națională și/sau integrare europeană? Despre o cursă lungă cu mulți participanți mai vechi sau mai noi
118 În loc de introducere: Să pornim de la suveranitate
118 Ce este totuși suveranitatea?
119 Cum este percepută suveranitatea astăzi?
120 Să trecem la integrarea europeană
122 România față în față cu provocările europene
123 1.Dubla presiune asupra puterii de stat în statele comunitare, reflectarea ei în Constituțiile statelor membre
123 1.1.Procesul de integrare europeană și Constituțiile statelor-membre
123 1.1.1.Când s-a dat startul în cursa integrării europene... - scurtă retrospectivă
124 1.1.2.Regulile cursei și arbitrul ei: ordinea juridică comunitară și Curtea de Justiție a Comunităților Europene
131 1.1.3.Regulile concurenților în lumina regulilor cursei: experiența constituțională a statelor-membre
131 1.1.3.1Efectele pionieratului: controverse constituționale în Europa celor șase
138 1.1.3.2.Transferul de atribuții suverane în cunoștință de cauză: experiența statelor care au aderat la Comunitățile Europene
141 1.1.4.Noi reguli ale cursei? Dezbaterea asupra viitorului Europei
146 1.1.5.Concluzii despre o cursă cu reguli în schimbare
147 1.2.Regionalismul instituționalizat în Constituțiile statelor-membre
148 1.2.1.Despre un alt gen de potențiali participanți - definirea termenilor
150 1.2.2.Potențialii participanți mai mici și mai măricei: forme de regionalism național și transfrontalier în Europa celor 15
150 1.2.2.1.Despre „atestatul” celor mici: forme de regionalism național consacrate constituțional în statele comunitare
156 1.2.2.2.Prezentarea celor mai măricei: regionalismul transfrontalier în statele comunitare
157 1.2.3.Despre cursă și apariția noilor participanți: există o legătură între impulsul regional european și integrarea europeană?
161 1.2.4.Forța participanților și fenomenul apariției potențialilor noi participanți: efectele regionalismului asupra puterii suverane a statului
163 2.România și viitorul care prefigurează o dublă presiune asupra puterii de stat. Implicații constituționale
164 2.1.„Dacă vreau să intru în cursă trebuie să dau, dar mie-mimai rămâne ceva?” Cum va afecta aderarea României la UE suveranitatea națională a statului sa competențele ei suverane?
167 2.2.„Dacă voi intra în cursă va mai trebui să dau?” Efectele integrării europene asupra instituționalizării regionalismului în România. Regionalizarea ar avea vreun efect asupra suveranității naționale?
173 2.3.„Să ne modificăm regulile interne?” Este necesară revizuirea Constituției în vederea aderării României la UE?
175 În loc de concluzii
118 În loc de introducere: Să pornim de la suveranitate
118 Ce este totuși suveranitatea?
119 Cum este percepută suveranitatea astăzi?
120 Să trecem la integrarea europeană
122 România față în față cu provocările europene
123 1.Dubla presiune asupra puterii de stat în statele comunitare, reflectarea ei în Constituțiile statelor membre
123 1.1.Procesul de integrare europeană și Constituțiile statelor-membre
123 1.1.1.Când s-a dat startul în cursa integrării europene... - scurtă retrospectivă
124 1.1.2.Regulile cursei și arbitrul ei: ordinea juridică comunitară și Curtea de Justiție a Comunităților Europene
131 1.1.3.Regulile concurenților în lumina regulilor cursei: experiența constituțională a statelor-membre
131 1.1.3.1Efectele pionieratului: controverse constituționale în Europa celor șase
138 1.1.3.2.Transferul de atribuții suverane în cunoștință de cauză: experiența statelor care au aderat la Comunitățile Europene
141 1.1.4.Noi reguli ale cursei? Dezbaterea asupra viitorului Europei
146 1.1.5.Concluzii despre o cursă cu reguli în schimbare
147 1.2.Regionalismul instituționalizat în Constituțiile statelor-membre
148 1.2.1.Despre un alt gen de potențiali participanți - definirea termenilor
150 1.2.2.Potențialii participanți mai mici și mai măricei: forme de regionalism național și transfrontalier în Europa celor 15
150 1.2.2.1.Despre „atestatul” celor mici: forme de regionalism național consacrate constituțional în statele comunitare
156 1.2.2.2.Prezentarea celor mai măricei: regionalismul transfrontalier în statele comunitare
157 1.2.3.Despre cursă și apariția noilor participanți: există o legătură între impulsul regional european și integrarea europeană?
161 1.2.4.Forța participanților și fenomenul apariției potențialilor noi participanți: efectele regionalismului asupra puterii suverane a statului
163 2.România și viitorul care prefigurează o dublă presiune asupra puterii de stat. Implicații constituționale
164 2.1.„Dacă vreau să intru în cursă trebuie să dau, dar mie-mimai rămâne ceva?” Cum va afecta aderarea României la UE suveranitatea națională a statului sa competențele ei suverane?
167 2.2.„Dacă voi intra în cursă va mai trebui să dau?” Efectele integrării europene asupra instituționalizării regionalismului în România. Regionalizarea ar avea vreun efect asupra suveranității naționale?
173 2.3.„Să ne modificăm regulile interne?” Este necesară revizuirea Constituției în vederea aderării României la UE?
175 În loc de concluzii
joi, 2 august 2001
„Concursul de poezie și teatru Panait Cerna 2001”
Concursul național de poezie și teatru Panait Cerna, Ediția XXVI, Tulcea, 2001
Se va desfășura în perioada 21-23 septembrie 2001 sub semnul împlinirii a 120 de ani de la nașterea poetului (25 septembrie 1881). Autorii care nu au debitat editorial și nu au împlinit vârsta de 32 de ani pot trimite 10 poezii, respectiv 1-2 eseuri (maximum 10 pagini, evidențiind locul lui P. C. în seria reflexivilor lirici și idealul său moral, dar și importanța operei sale teoretice), care vor fi dactilografiate în două exemplare la două rânduri și vor purta, în loc de semnătură, un motto. Într-un alt plic vor fi introduse datele personale și de creație ale autorului, inclusiv adresa și numărul de telefon. Același motto al lucrărilor va figura și pe plicul poștal. Lucrările vor fi expediate pe adresa Centrului Județean al Creației Populare Tulcea, str. Isaccei nr. 20, cod 8800, tel. 040/516072 până la data de 1 septembrie 2001.
vineri, 4 decembrie 1998
„Cea mai mare faptă din toată viața neamului nostru” (AGRIGOROAIEI 1998)
Ion Agrigoroaiei, Cea mai mare faptă don toată viața neamului nostru, ?, 1998
(...)
Gravitând spre forța morală irezistibilă a Regatului, frații basarabeni și bucovineni, într-o admirabilă unitate de simțire, au cerut ocrotirea puternică și caldă a României libere și au înfăptuit actul măreț al reîntregirii Moldovei. (O primă Adunare reprezentativă a populației Bucovinei votase, la 14/27 octombrie, o rezoluție prin care se hotăra „unirea cu celelalte țări românești, într-un stat național independent”. Congresul General al Bucovinei va vota, la 15/28 noiembrie, Declarația de Unire, de „unire necondiționată și pentru vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru cu Regatul României” - n. n. I. A.). Astăzi, Transilvania cheamă brațul nostru vânjos pentru sprijin și unire. La momente mari, nici țara, nici poporul nu au rămas mai prejos. Provinciile românești se ridică cu fruntea către cer pentru întinderea patriei în granițele ei firești, etnice și pentru mântuirea neamului. Sublim este rolul de azi al vitezei armate române și uriaș înțeles are ultimul sacrificiu al poporului. Harta României Mari, pe care o scriem astăzi cu baionetele împăciuitoare, va fi icoana de totdeauna a neamului pe care o vor săruta pururi cu lacrimi de bucurie bătrânii și copiii”.
„Adunarea Națională din Alba Iulia” („Evenimentul”, 21 noiembrie 1918)
Pentru duminică, 18 noiembrie, orele 10 dimineața, a fost sortită Adunarea Națională a națiunii române din Ungaria și Transilvania la Alba Iulia, cetatea istorică a neamului nostru. (...) A fost de față poporul românesc în număr uimitor de mare, arătând prin aceasta că toate păturile sociale ale națiunii noastre au participat la această zi mare, istorică adunare, unde s-a hotărât precum trebuia soarta neamului nostru pe vecie. S-au făcut rugăciuni în cele două biserici din Alba Iulia, una ortodox răsăriteană și cea greco-catolică. Alba-Iulia rămâne de-a pururi cetatea celei mai mari înfăptuiri istorice românești până în zilele noastre, Alba Iulia care mai e și leagănul de cultură națională, cu mulți cărturari și cu martiri ai cauzei românești, la Alba Iulia se va încorona și primul Împărat Român și poate viitoarea capitală a țării noastre mari”. (La 15-17 octombrie 1922, vor avea loc, la Alba Iulia, festivitățile încoronării regelui Ferdinand și reginei Maria ca suveran ai României întregite. Imediat după Marea Unire, s-a discutat posibilitatea mutării capitalei la Brașov sau în apropiere de acest oraș, într-o capitală de construit sau la Alba Iulia; problema a rămas însă, din păcate, la acest stadiu.)
„Un act de mare însemnătate” („Opinia”, 28 noiembrie 1918)
Actul istoric de la Alba Iulia depășește, în importanță, tot ce voința românească a cunoscut în cursul răstimpurilor. Unirea mult visată, odinioară abia sperată, constituie astăzi un fapt împlinit. (...) Ferice de generația căreia i-a fost dat să trăiască acest ceas, fericiți cei care au fost contemporani mărețului eveniment.
Unirea era apreciată de către N. Iorga în ziarul său „Neamul Românesc” (25 noiembrie 1918) drept „cea mai mare faptă din toată viața neamului nostru. Pentru unii e un vis nebun care se îndeplinește. Pentru noi e o necesitate istorică ajunsă la recunoaștere și o suferință mângâiată, o muncă ce-și găsește răsplata. Și astfel, avem dreptul de a crede acest fapt definitiv și etern”.
Statul național unitar întregit s-a menținut 22 de ani; el a fost refăcut în parte după cel de-al doilea război mondial, anulându-se numai Dictatul de la Viena, nu și protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, concretizat, pentru noi, în notele ultimative sovietice, răpirea Basarabiei și nordului Bucovinei. La împlinirea a 80 de ani de la marele eveniment, considerăm că avem în continuare „dreptul de a crede acest fapt definitiv și etern”.
joi, 1 mai 1997
„Politica națională a cărții” (GARZON 1997)
Alvaro Garzon, Politica națională a cărții, trad. S. Craia, pref. Gh. Buluță, Univers Enciclopedic, București, 1999, 82 p.
Cuprins
Introducere
(....)
Obiectivele unei politici naționale a cărții
Subsectoarele lumii cărții
*Autorul
*Editorul
*Difuzorul. Librarul
*Cititorul. Biblioteca
Diagnosticul
*Pentru autori
*Pentru editor
*Pentru tipar și producția de carte
*Pentru comerțul și difuzarea de carte
*Pentru lectură
Definirea politicii
Mecanismele de dezvoltare a cărții
*Politici privind autorii și creația protejată prin drepturi de autor
*Politici privind editarea
*Politici privind tiparul și producția de carte
*Politici privind comerțul și difuzarea de carte
*Politici privind lectura
Legea cărții
Concertarea între sectorul public și cel particular
*Consiliul național al cărții
Strategia politicii de carte
*Decizia politică la nivel înalt
*Sarcina specialistului în privința sectorului particular
*Sarcina specialistului în privința sectorului public
*Dialogul între sectorul public și cel particular
*Legea cărții. Consiliul național al cărții
*Formarea resurselor umane
Specificitatea manualului școlar
Anexe
1. Formularea unei politici naționale a cărții
2. Propuneri pentru o lege tip dedicată cărții
Introducere
(....)
Obiectivele unei politici naționale a cărții
Subsectoarele lumii cărții
*Autorul
*Editorul
*Difuzorul. Librarul
*Cititorul. Biblioteca
Diagnosticul
*Pentru autori
*Pentru editor
*Pentru tipar și producția de carte
*Pentru comerțul și difuzarea de carte
*Pentru lectură
Definirea politicii
Mecanismele de dezvoltare a cărții
*Politici privind autorii și creația protejată prin drepturi de autor
*Politici privind editarea
*Politici privind tiparul și producția de carte
*Politici privind comerțul și difuzarea de carte
*Politici privind lectura
Legea cărții
Concertarea între sectorul public și cel particular
*Consiliul național al cărții
Strategia politicii de carte
*Decizia politică la nivel înalt
*Sarcina specialistului în privința sectorului particular
*Sarcina specialistului în privința sectorului public
*Dialogul între sectorul public și cel particular
*Legea cărții. Consiliul național al cărții
*Formarea resurselor umane
Specificitatea manualului școlar
Anexe
1. Formularea unei politici naționale a cărții
2. Propuneri pentru o lege tip dedicată cărții
Introducere
(17) În cursul anilor 70, UNESCO a încurajat crearea unor organisme special însărcinate să coordoneze dezvoltarea cărții și lecturii în diferite regiuni geografice ale lumii. Înainte de a ocupa un post în cadrul Diviziunii cărții și dreptului de autor la UNESCO, am avut privilegiul de a face parte din echipa care a creat Centrul regional pentru promovarea cărții în America Latină și Caraibe (CERLALC - inițiale franceze) - situat în Columbia - și de a fi ulterior,timp de șapte ani, secretarul general al acestuia.
Mandatul CERLALC era în acea perioadă de o simplitate de-a dreptul lapidară; era vorba numai de „a dezvolta cartea”. Dar cum, în absența unui model? Un examen foarte minuțios a evidențiat marea complexitate a sectorului cărții, datorită confluenței aspectelor culturale și economice, a divergențelor de (...).
sâmbătă, 30 decembrie 1995
„Școala Ardeleană” (LUNGU 1995)
Ion Lungu, Școala Ardeleană. Mișcare culturală națională iluministă, ediție nouă, revizuită, Viitorul Românesc, București, 1995
7 I.În loc de introducere
19 Note bibliografice
19 Note bibliografice
31 II.Transilvania în „Secolul luminilor”
31 a)Epoca Școlii Ardelene
44 b)Marea răscoală țărănească din 1784 și Școala Ardeleană
59 c)Problema națională la românii din Transilvania înainte și în timpul Școlii Ardelene
31 a)Epoca Școlii Ardelene
44 b)Marea răscoală țărănească din 1784 și Școala Ardeleană
59 c)Problema națională la românii din Transilvania înainte și în timpul Școlii Ardelene
69 Note bibliografice
71 III.Precursorii Școlii Ardelene
71 a)Ioan Inocențiu Micu Klein
86 b)Grigore Maior și Gherontie Cotor
89 c)„Neuniții” și lupta de emancipare națională
91 d)Școala Ardeleană și biserica
97 Note bibliografice
71 a)Ioan Inocențiu Micu Klein
86 b)Grigore Maior și Gherontie Cotor
89 c)„Neuniții” și lupta de emancipare națională
91 d)Școala Ardeleană și biserica
97 Note bibliografice
98 IV.Școala Ardeleană. Mișcare culturală națională iluministă
98 a)Denumire, cronologie, componență
103 b)Etapele Școlii Ardelene
108 c)Corifeii Școlii Ardelene
108 Samuil Micu
113 Gheorghe Șincai
117 Petru Maior
121 Ion Budai Deleanu
127 d)Latinismul istoric și lingvistic al Școlii Ardelene, element de bază al ideologiei naționale
206 e)Școala Ardeleană și folclorul
212 f)Școala Ardeleană și iluminismul din Principate
223 g)Corifeii Școlii Ardelene și istoriografia epocii din imperiul habsburgic
231 Note bibliografice
98 a)Denumire, cronologie, componență
103 b)Etapele Școlii Ardelene
108 c)Corifeii Școlii Ardelene
108 Samuil Micu
113 Gheorghe Șincai
117 Petru Maior
121 Ion Budai Deleanu
127 d)Latinismul istoric și lingvistic al Școlii Ardelene, element de bază al ideologiei naționale
206 e)Școala Ardeleană și folclorul
212 f)Școala Ardeleană și iluminismul din Principate
223 g)Corifeii Școlii Ardelene și istoriografia epocii din imperiul habsburgic
231 Note bibliografice
251 V.Școala Ardeleană și iluminismul european
251 a)Școala Ardeleană și iosefinismul
270 b)Școala Ardeleană și Aufklarung-ul
366 c)Școala Ardeleană și filosofia franceză a „luminilor”
404 d)Școala Ardeleană și alte forme ale iluminismului european
410 Note bibliografice
251 a)Școala Ardeleană și iosefinismul
270 b)Școala Ardeleană și Aufklarung-ul
366 c)Școala Ardeleană și filosofia franceză a „luminilor”
404 d)Școala Ardeleană și alte forme ale iluminismului european
410 Note bibliografice
449 VI. Resumee
luni, 16 ianuarie 1995
„Fantoma lui Gheorghiu -Dej” (TISMĂNEANU 1995)
Vladimir Tismăneanu, Fantoma lui Gheorghiu-Dej, trad. M. Mihăieș & A. Ghimpu & I. Ploeșteanu & D. Roțcu & L. Sion, pref. M. Mihăieș, Univers/Recuperări, București, 1995, 215 p.
Cuprins
5 Mircea Mihăieș, „Stilistica” discursului politologic
19 Tragicomedia comunismului balcanic
Discipolii români ai lui Stalin
Cominternul și PCR ( I, II, III, IV)
Un stalinism pentru eternitate
Platforma antidestalinizării
Drumul spre puterea absolută
Manipulatorul manipulat
Atacul asupra aparatului de partid
Note
Discipolii români ai lui Stalin
Cominternul și PCR ( I, II, III, IV)
Un stalinism pentru eternitate
Platforma antidestalinizării
Drumul spre puterea absolută
Manipulatorul manipulat
Atacul asupra aparatului de partid
Note
75 Chei pentru descifrarea comunismului național („Hobbyul meu personal este edificarea comunismului în România”, N. Ceaușescu, august 1989)
Comunism național și stalinism național
Cultura politică a stalinismului românesc
Cum să înțelegem comunismul românesc (Antiintelectualism și conformism - Sectarism și ultracentrism - Fracționarism și tricentrism - Destalinizare și desatelitizare)
Concluzii
Post-Scriptum
Note
Comunism național și stalinism național
Cultura politică a stalinismului românesc
Cum să înțelegem comunismul românesc (Antiintelectualism și conformism - Sectarism și ultracentrism - Fracționarism și tricentrism - Destalinizare și desatelitizare)
Concluzii
Post-Scriptum
Note
105 Fantoma lui Gheorghiu-Dej
Dej și rivalii săi
Dej și bizantinismul politic
Acoliți și complici
Stilul lui Gheorghiu-Dej
Vendeta ca principiu politic
Geneza stalinismului național în România
Despre Dej și Ceaușescu
Dej și rivalii săi
Dej și bizantinismul politic
Acoliți și complici
Stilul lui Gheorghiu-Dej
Vendeta ca principiu politic
Geneza stalinismului național în România
Despre Dej și Ceaușescu
151 Putere personală și criza politică în România
Moștenirea Gheorghe Gheorghiu-Dej
O liberalizare de scurtă durată
Degradarea vieți politice din anii 80
Un regim vulnerabil
Nemulțumirea universală
Moștenirea Gheorghe Gheorghiu-Dej
O liberalizare de scurtă durată
Degradarea vieți politice din anii 80
Un regim vulnerabil
Nemulțumirea universală
172 Renașterea politicii în România
Sfârșitul comunismului dinastic al lui Ceaușescu
Renașterea politicii
Război civil sau reconciliere națională?
Sfârșitul comunismului dinastic al lui Ceaușescu
Renașterea politicii
Război civil sau reconciliere națională?
Addenda
192 În căutarea arhivelor pierdute (M. Mihăieși - V. Tismăneanu)
202 Labirintul de intrigi: Un microdicționar al personalităților marcante din PCR (Gh. Apostol, Emil Bodnăraș, N. Ceaușescu, Iosif Chișinevschi, Miron Constantinescu, Gh. Gheorghiu-Dej, Vasile Luca, Ion Gh. Maurer, Ana Pauker, Lucrețiu Pătrășcanu, Leonte Răutu)
duminică, 21 martie 1993
„Orașul de argint” (WEIDNER-CIUREA)
Rodica Weidner-Ciurea, Orașul de argint, Revista Asociațiunii Transilvane ASTRA, 199?
Apropiindu-ne de Mexico City, drumul nostru nu putea ocoli unul dintre cele mai frumoase și interesante orașe ale Mexicului. Este vorba de Taxco (se citește Tașco), supranumit „Orașul de argint”. Taxco a fost declarat în 1928 „monument național”.
Ne-am apropiat de oraș pe un drum periculos, construit sub o coastă de munte, pe care trebuie să o ocolim, obligându-l pe șofer să facă manevre, pentru noi, călătorii, neliniștitoare. După o astfel de cotitură, a apărut în fața noastră, pe dreapta, o priveliște superbă, picturală: pe o pantă de munte, se risipeau cochet clădirile unui oraș scăldat în lumina soarelui. Casele de un alb strălucitor, etajate până de parte spre vârful coastei, acoperite cu țiglă sau terminate în terase de tip spaniol, cu balcoane împodobite cu flori și îndreptate spre soare, păreau a fi vilele unei pitorești și elegante stațiuni montane. Ne-am oprit pe o stradă foarte circulată, în fața unui magazin cu bijuterii de argint, în vitrinele căruia străluceau podoabe sclipitoare de tot felul. Am coborât și, bineînțeles, cu toții ne-am înghesuit să admirăm măiestria brățărilor, șiragurilor, broșelor și inelelor puse în vitrină, parcă anume să vrăjească. Așa cum ne-am dat seama ceva mai târziu, era cel mai frumos, mai elegant, dar și cel mai scump magazin de bijuterii din Taxco. Din acest punct, la indicațiile ghidului, fiecare urma să se deplaseze pe cont propriu pe străzile pietruite și foarte abrupte ale orașului până la piața centrală, situată mult mai sus de locul în care ne aflam. Drumul urma să fie și el deosebit de pitoresc, mărginit de zeci de magazine de bijuterii, mai mari sau mai mici, artizanat, restaurante, hoteluri etc. Pe latura dreaptă a orașului, față de locul unde ne aflam, ghidul ne-a arătat casa în care Trotzki și-a petrecut o parte din exilul său și unde a fost asasinat.
În perioada precolumbiană, Taxco a fost un oraș situat la 12 km depărtare de actuala așezare, unde se aflau minele de argint și zinc. Ulterior, orașul a fost cucerit de azteci, iar sub primul împărat Moctezuma a trebuit să plătească tribut Tenochtitlanului. În 1522 ținutul a fost cucerit de spanioli, care, descoperind bogățiile minelor de argint, au întemeiat pe actualul loc un oraș, pe care l-au numit El Real de Tetzelcingo, iar spre sfârșitul secolului i-au schimbat numele în Taxco. Cel care a știut să profite de pe urma exploatării minelor de argint și să facă o avere fabuloasă a fost un imigrant francez, Joseph de la Borde (și-a modificat numele în Jose de la Borda, pentru a suna cât mai spaniol). Din averea adunată, Borda a construit, printre altele, în partea de sus a orașului Taxco, o biserică unică prin frumusețea sa - Santa Prisca.
Cu timpul, deși sursele de argint s-au sleit, Taxco a rămas centrul mexican al prelucrării argintului. Nu întâmplător, un bijutier american, William Spratling, a reușit să pună bazele unei școli de prelucrare a argintului, în care tinerii localnici au învățat să prelucreze bijuterii moderne după vechi motive indiene. Ceea ce poți vedea și cumpăra aici în materie de bijuterii rămâne unic. Oferta este atât de mare, iar tentația irezistibilă, încât fiecare din călătorii grupului nostru a lăsat la Taxco sume apreciabile, în schimbul unor bijuterii de o calitate și frumusețe rară. Nici noi nu am făcut, desigur, excepție. Deși am cumpătat mult ce e mai bine să cumpăr, bijuteriile celorlalți mi s-au părut și mai bine alese. În realitate, toate erau atât de frumoase și originale, încât orice ai fi cumpărat n-ai fi greșit, trăind nostalgia frumuseților lăsate în vitrinele magazinelor.
Partea cea mai interesantă a orașului rămâne biserica Santa Prisca, apreciată ca o bijuterie a ultrabarocului mexican. Ea a fost construită între anii 1751-1759 cu banii lui Jose de la Borda și proiectată de arhitecți cu renume, arhiepiscopul de Mexic și viceregele neavând nici un cuvânt de spus. Fiindcă Borda a construit biserica din averea strânsă prin exploatarea minei de argint San Ignacio, se spune că el și-a motivat decizia prin cuvintele: „Dumnezeu mi-a dat, așa că și eu îi dau lui Dumnezeu”. Se povestește că, sărac fiind, Borda a făcut un legământ că dacă va descoperi un nou zăcământ din care să se îmbogățească (celelalte exploatări erau sleite), atunci va ridica la Taxco cea mai strălucitoare biserică din Mexic.
Santa Prisca impresionează de la prima vedere. Fațada, construită pe două niveluri, este bogat împodobită - nu este o excepție în Mexic -în stilul chirrrigueresc spaniol, stil ce poartă numele unei familii de sculptori și constructori spanioli, care au construit catedrale, altare și palate în Salamanca și Madrid în a doua jumătate a secolului XVII și prima jumătate a secolului următor. Acest stil se caracterizează printr-o ornamentică supraîncărcată, dar care - depinde de gust - nu obosește. Intrarea în biserică, un portal înalt din lemn masiv, sculptate cu motive geometrice, este de o parte și de alta bornată de două coloane corintice, în partea superioară lăsând loc blazonului papal. La nivelul de sus al fațadei, un medalion înfățișând botezul lui Isus, este mărginit de două coloane spiralate, introducând, în raport cu coloanele de jos, o diversitate ce creează un efect estetic remarcabil. În partea cea mai de sus, deasupra unei ferestre, se află un ceas, păzit pe de lături de statuile apostolilor Matei și Ioan, iar deasupra, încununând întreaga fațadă - statuia Fecioarei Maria. Ornamentația acestui complex, alcătuit din statui de îngeri, steme, frunze, panglici frumos înnodate, este realizată cu mult simț artistic. Pe laturile acestei fațade se ridică două turnuri. (...)
sâmbătă, 6 martie 1993
„Mariana Tschudi-Ghiță” (SPÂNU)
Alina Spânu, Mariana Tschudi-Ghiță, „Tomis”, Constanța, 199?
Născută în România, Mariana Tschudi-Ghiță este un artist veritabil, care, deși trăiește și creează la Zurich, a reușit să ducă peste hotare ceva din felul de simțire „suprarealist” al românilor. Urmează între 1981-1983 Liceul de Artă din Constanța, perioadă în care începe să se contureze personalitatea sa artistică. În România, tânăra câștigă de trei ori consecutiv Premiul întâi la Concursul Național de Pictură, îndreptându-se, cu pași siguri spre afirmare, După căsătorie, se mută la Zurich, unde participă cu lucrări remarcabile la cele mai importante expoziții.
Pictura pe care o practică românca strămutată în Elveția este o pictură de inspirație suprarealistă, în maniera genialului Salvator Dali. Pentru M. T. G., ca pentru toți suprarealiștii convinși, domeniul imaginii se dezvăluie ca un domeniu al tuturor posibilităților. Totul este substituibil, pentru că toate lucrurile sunt egale. Puterea de substituție e exercitată spontan de inconștient, născându-se astfel opere halucinante, himerice, care sfidează limitele înguste ale realului. Simbolurile cultivate cu atâta perseverență de artistă, culorile puternice și trăsăturile stranii pe care ține neapărat să le îngroașe, fac din tablourile Marianei opere cu adevărat valoroasă, ce nu-l pot lăsa indiferent pe privitor. Orice operă suprarealistă, fie că e vorba de un text literar sau de o pictură, dorește o întoarcere la haos, o recompunere a realului. Este exact ceea ce propunea artista ale cărei producții de suflet se recomandă singure, răscolindu-ne liniștea și trimițându-ne la meditație.
miercuri, 3 martie 1993
Corespondența unionistului ardelean V. Goldiș (1862-1934) din anii 1888-1934 (TOMIS 1993)
Diana Anna Maria, Vasile Goldiș. Corespondență, „Tomis”, Constanța, martie 1993
Vastă și multilaterală, importanta și bogata corespondență întreținută de Vasile Goldiș cu un număr mare de persoane de toate profesiunile și din toate structurile sociale, îmbogățește cunoștințele, completează aria de cuprindere a problemelor de toate felurile în perioada cuprinsă între 1888-1934.
În acest pim volum, Goldiș discută pe cale epistolară cu 79 de persoane din toate categoriile sociale, de diferite profesiuni, oameni de știință, profesori, scriitori, publiciști, artiști, clerici, oameni politici, poeți, medici, avocați, țărani, economiști, între care: G. Barițiu, I. I. C. Brătianu, I. L. caragiale, G. Coșbuc, O. Goga, N. Iorga, Iuliu Maniu, Aurel Vlaicu, Iosif Vulcan, A. D. Xenopol, o multitudine de probleme dintr-o multitudine de domenii: culturale, social-economice, politice, artistice, administrative, împărtășindu-le propriile păreri, oferindu-le sfaturi pentru buna lor rezolvare, condamnînd stări de lucruri necorespunzătoare, luînd măsuri pentru îndreptarea lor, atenuînd adversități și răutăți. Aceste scrisori ce poartă semnătura Goldiș sînt izvoare de primă mînă pentru reconstituirea activității sale în beneficiul țării și al poporului, rolul său important sau hotărîtor în marile probleme naționale și național -culturale, în postura sa de profesor, președinte al „Astrei”, ca ministru al învățămîntului, culturii și cultelor, ca personalitate. Aproape toate scrisorile sînt inedite și cupiind informații prețioase asupra cadrului politico-național, cultural-artistic și istoric românesc de la sfîrșitul secolului XIX și pînă în deceniul al treilea al secolului XX.
Goldiș s-a aflat în fruntea luptei ardelenilor pentru libertate și unitate națională în primele două decenii ale secolului XX. El și-a dat seama că trebuie schimbată tactica de luptă pentru a se crea o opoziție românească puternică și respectată. În acest sens îi scria la 1 martie 1900 medicului Aurel Halic din Lipova, prezentându-i pe larg concepțiile sale revoluționare referitoare la la programul național și tactica activistă. „Conceptul autonomiei Transilvaniei trebuie extins asupra tuturor românilor din monarhia austro-ungară, fără a-l lega în continuare de un teritoriu istoric. Activismul nu se rezumă doar la participarea la alegeri sau câștigarea unor locuri în parlament.”
În concepția sa, întreaga activitate politică a românilor din Ardeal și Ungaria trebuia condusă de Partidul Național Român în strînsă colaborare cu secția română a Partidului Social Democrat din Ungaria, ca reprezentant legitim al intereselor și idealurilor națiunii române. Acest lucru se observă și în bogata corespondență purtată cu doctorul Ioan Micu din Orăștie, împuternicit de PNR să ia legătura cu guvernul maghiar condus de Istvan Tisza. Corespondența sa subliniază ideea unității naționale. În scrisoarea din 16 noiembrie 1910 către Micu, el specifică că unitatea partidului este prima condiție a unei lupte politice serioase. Conducerea societății românești este concepută de Goldiș pe baza gîndirii colective. Ilustrativă în acest sens este scrisoarea trimisă lui Ioan Lupaș, unde afirmă că „un singur om nici nu poate fi capabil a da soluții pentru toate problemele, căci ar trebui să fie atotștiutor”. Într-un mare număr de scrisori trimise colaboratorilor politici de la Beiuș, Chișineu-Criș, Orăștie, Sibiu, Făgăraș, Goldiș îi îndeamnă și sfătuiește să-și intensifice activitatea în rîndurile maselor. Ideea aceasta a strînsei și indisolubilei legături cu poporul reiese cu pregnanță și din corespondența purtată cu Octavian Goga. Deși Goldiș a desfășurat o intensă, dîrză și permanentă luptă pentru drepturile poporului român din Transilvania, el n-a manifestat niciodată aversiune față de alte naționalități și popoare. La 20 iulie 1910, el îi scria lui Micu: „Eu doresc ca românii și ungurii să trăiască în bună înțelegere”.
Din dorința fierbinte de a mobiliza toate forțele spiritualității românești în lupta pentru marele ideal de libertate și unitate națională, Goldiș a stabilit legături directe cu aproape toți scriitorii de seamă ai epocii, majoritatea lor devenind colaboratori ai prestigiosului ziar „Românul” din Arad. Prin prezența activă în publicistica ardeleană a majorității covîrșitoare a celor mai valoroși și cunoscuți scriitori români ca: I. L. Caragiale, G. Coșbuc, M. Sadoveanu, O. Goga, L. Rebreanu, Cezar Petrescu, Al. Brătescu Voinești, N. Iorga, L. Blaga, Petru Pipoș și mulți alții, Goldiș urmărea să ilustreze, o dată în plus, unitatea de spirit a poporului român, să cultive conștiința națională a poporului nostru, a ideii unității naționale indisolubile a neamului trăitor în toate ținuturile locuite de români.
În ansamblul său, vasta și variata corespondență a lui Goldiș vine și ea - alături de activitatea și opera sa - să întregească personalitatea marelui luptător social-politic, cărturar și bărbat de stat. Numele său va rămâne înscris în Panteonul marilor personalități ale neamului, legat fiind de actul desăvîrșirii unității naționale a a statului român prin Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, precum și de strădania permanentă de ridicare și luminare a poporului român, cu interesele căruia s-a identificat și pentru binele căruia a luptat.
În acest pim volum, Goldiș discută pe cale epistolară cu 79 de persoane din toate categoriile sociale, de diferite profesiuni, oameni de știință, profesori, scriitori, publiciști, artiști, clerici, oameni politici, poeți, medici, avocați, țărani, economiști, între care: G. Barițiu, I. I. C. Brătianu, I. L. caragiale, G. Coșbuc, O. Goga, N. Iorga, Iuliu Maniu, Aurel Vlaicu, Iosif Vulcan, A. D. Xenopol, o multitudine de probleme dintr-o multitudine de domenii: culturale, social-economice, politice, artistice, administrative, împărtășindu-le propriile păreri, oferindu-le sfaturi pentru buna lor rezolvare, condamnînd stări de lucruri necorespunzătoare, luînd măsuri pentru îndreptarea lor, atenuînd adversități și răutăți. Aceste scrisori ce poartă semnătura Goldiș sînt izvoare de primă mînă pentru reconstituirea activității sale în beneficiul țării și al poporului, rolul său important sau hotărîtor în marile probleme naționale și național -culturale, în postura sa de profesor, președinte al „Astrei”, ca ministru al învățămîntului, culturii și cultelor, ca personalitate. Aproape toate scrisorile sînt inedite și cupiind informații prețioase asupra cadrului politico-național, cultural-artistic și istoric românesc de la sfîrșitul secolului XIX și pînă în deceniul al treilea al secolului XX.
Goldiș s-a aflat în fruntea luptei ardelenilor pentru libertate și unitate națională în primele două decenii ale secolului XX. El și-a dat seama că trebuie schimbată tactica de luptă pentru a se crea o opoziție românească puternică și respectată. În acest sens îi scria la 1 martie 1900 medicului Aurel Halic din Lipova, prezentându-i pe larg concepțiile sale revoluționare referitoare la la programul național și tactica activistă. „Conceptul autonomiei Transilvaniei trebuie extins asupra tuturor românilor din monarhia austro-ungară, fără a-l lega în continuare de un teritoriu istoric. Activismul nu se rezumă doar la participarea la alegeri sau câștigarea unor locuri în parlament.”
În concepția sa, întreaga activitate politică a românilor din Ardeal și Ungaria trebuia condusă de Partidul Național Român în strînsă colaborare cu secția română a Partidului Social Democrat din Ungaria, ca reprezentant legitim al intereselor și idealurilor națiunii române. Acest lucru se observă și în bogata corespondență purtată cu doctorul Ioan Micu din Orăștie, împuternicit de PNR să ia legătura cu guvernul maghiar condus de Istvan Tisza. Corespondența sa subliniază ideea unității naționale. În scrisoarea din 16 noiembrie 1910 către Micu, el specifică că unitatea partidului este prima condiție a unei lupte politice serioase. Conducerea societății românești este concepută de Goldiș pe baza gîndirii colective. Ilustrativă în acest sens este scrisoarea trimisă lui Ioan Lupaș, unde afirmă că „un singur om nici nu poate fi capabil a da soluții pentru toate problemele, căci ar trebui să fie atotștiutor”. Într-un mare număr de scrisori trimise colaboratorilor politici de la Beiuș, Chișineu-Criș, Orăștie, Sibiu, Făgăraș, Goldiș îi îndeamnă și sfătuiește să-și intensifice activitatea în rîndurile maselor. Ideea aceasta a strînsei și indisolubilei legături cu poporul reiese cu pregnanță și din corespondența purtată cu Octavian Goga. Deși Goldiș a desfășurat o intensă, dîrză și permanentă luptă pentru drepturile poporului român din Transilvania, el n-a manifestat niciodată aversiune față de alte naționalități și popoare. La 20 iulie 1910, el îi scria lui Micu: „Eu doresc ca românii și ungurii să trăiască în bună înțelegere”.
Din dorința fierbinte de a mobiliza toate forțele spiritualității românești în lupta pentru marele ideal de libertate și unitate națională, Goldiș a stabilit legături directe cu aproape toți scriitorii de seamă ai epocii, majoritatea lor devenind colaboratori ai prestigiosului ziar „Românul” din Arad. Prin prezența activă în publicistica ardeleană a majorității covîrșitoare a celor mai valoroși și cunoscuți scriitori români ca: I. L. Caragiale, G. Coșbuc, M. Sadoveanu, O. Goga, L. Rebreanu, Cezar Petrescu, Al. Brătescu Voinești, N. Iorga, L. Blaga, Petru Pipoș și mulți alții, Goldiș urmărea să ilustreze, o dată în plus, unitatea de spirit a poporului român, să cultive conștiința națională a poporului nostru, a ideii unității naționale indisolubile a neamului trăitor în toate ținuturile locuite de români.
În ansamblul său, vasta și variata corespondență a lui Goldiș vine și ea - alături de activitatea și opera sa - să întregească personalitatea marelui luptător social-politic, cărturar și bărbat de stat. Numele său va rămâne înscris în Panteonul marilor personalități ale neamului, legat fiind de actul desăvîrșirii unității naționale a a statului român prin Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, precum și de strădania permanentă de ridicare și luminare a poporului român, cu interesele căruia s-a identificat și pentru binele căruia a luptat.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)