ONG-urile și atelierele de cărămizi din Botswana (BUCOVALĂ & CÂNDEA 2003)

<
În Botswana, investigațiile guvernului au relevat faptul că facilitățile acordate micilor fabrici de cărămizi au determinat scăderea prețului de producție al acestora. Totodată, metodele tradiționale de combinare a materialelor (amestecul de argilă și apă este modelat în forme de lucru care sunt așezate pe o suprafață netedă și lăsate la uscat 10 - 30 de zile) au eșuat de nenumărate ori. Un grup local nonguvernamental a introdus prese de cărămidă, unde amestecul de argilă este presat manual cu putere. Presarea are ca rezultat o cărămidă mai uniformă și folosește mai puțină apă și ciment pentru a întări cărămida și a dat o rată de producție mai mare. (...) Utulizarea blocurilor de ciment și importarea cărămizilor e o altă alternativă costisitoare. Toate inovațiile de succes de până acum au fost promovate de organizații nonguvernamentale.
>

Sursa
C. Bucovală & M. Cândea, Metode moderne de educație pentru mediu, Constanța, 2003, p. 102.

Legiferarea înmatriculării auto în Franța în 1901 (URSULEANU 1981)

<
(...)
Nu mai puțin zgomotoasă a fost reacția la decizia guvernului francez, în anul 1901, de a se înmatricula toate autovehiculele. La început de secol, pe șosele Franței, păcăneau deja suficiente mașini pentru ca autoritatea statală să nu le mai lase de capul lor, ci să le supună controlului și ordinii. Lumea automobiliștilor a reacționat vehement, apărînd dreptul șoferului de a nu da seama nimănui de faptele sale rutiere.Purtătorii de cuvînt ai opoziției devin baronul de Zuylen și de marchizul de de Dion, care clamează în presă: "Vreți să ne înregistrați? Ei bine, nu! Respectați autonomia automobiliștilor!"
Disputa a durat aproape un deceniu, cu sclipitoare dueluri de argumente ale părților, terminîndu-se cu victoria guvernului.Cu tot corul de proteste înălțat. dinspre miile de volane, sistemul înmatriculărilor a fost adoptat definitiv în 1909.
(...)
>

Sursa
Dan Ursuleanu, Umor pe patru roți, ed. Sport - Turism / col. Cartea de vacanță, București, 1981.

 Mariana Iancu, Prizonier în trei lagăre: „Puţin m-ar interesa dacă Guvernul mi-ar acorda o recompensă. Nu se poate răsplăti umilinţa la care am fost supus după război“, Adevărul, 6 august 2017

Corporație multinațională versus Scoția independentă imaginată în 1973 (SINCLAIR 1973)

<
(...)
- Asta a fost la început, domnule Mockingham*. Așadar, acum să vă formulăm totul pe îndelete: dispunem de baza economică, sîntem stăpîni pe mijloacele de difuzare a știrilor și am căpătat o majoritate enormă în Consiliul de Administrație al Federației**, înlăturînd fiindcă veni vorba, pe domnii MacPake și Lindsay, în răstimpul care s-a scurs de la ultima noastră întîlnire. Singurul lucru de care mai aveam nevoie era... guvernul scoțian. Dar, vorbind în general, îl avem acum și pe el, cu permisiunea dumneavoastră și încă a unuia sau doi.
- Intenționați... vreți să-mi spuneți... că încercați să puneți mîna pe toată țara?
(...)
- E de necrezut, am spus eu după cîteva clipe. E ca un complot gigantic pus la cale de mafia.
- Nu e vorba de o crimă pe o scară gigantică. Noi nu sîntem mafia.
- Deosebirea nu-i nici măcar cît un vîrf de ac, am răspuns eu.
- (...) Trustul nostru multinațional a făcut asemenea lucruri de ani de zile.
- Da, și numai în țările în curs de dezvoltare.  Asta făcea parte din lupta dumneavoastră de după război de-a vă infiltra în Africa, în Asia, și așa mai departe. Dar pînă acum nu v-ați călcat în picioare prietenii.
- Noi nu reprezentăm guvernul Statelor Unite, nici Serviciul Central de Securitate. Nu cred că ei ar fi de acord cu acțiunea noastră. Noi sîntem doar o societate mare ce achiziționează bunuri pentru activul nostru, și care oferă sprijin, așa am făcut întotdeauna. În cazul în care dumneavoastră credeți că așa ceva e o imposibilitate, îmi voi îngădui să vă citesc un fragment din revista săptămînală „Economist”***. Citez: Soldurile anuale ale Trustului General Motors**** au atins acum o cifră mai mare decît venitul național net al oricărui stat din lume, cu excepția a douăsprezece state numai. O simplă statistică, nu-i așa domnule Mockingham? Ei bine, noi, cei din Corporația Bondi nu sîntem chiar atît de tari, dar am parcurs o bună distanță din drumul nostru.
- Și Scoția e ultimul bun achiziționat pentru activul dumneavoastră. E o achiziție mai mare decît ați evaluat-o la început, cu siguranță.
(...)
- Achiziționăm în mare, gîndind în mare, interveni Carlyle cu mîndrie.
- Undeva, cumva, e un soi de clișeu Dale-Carnegie (1), am atacat eu scurt.
- E un adevăr evident, urmă de Laski. Poftim, domnule Mockingham, am să dau cărțile pe față. (...) Nouă... mi-e dragă Scoția și scoțienii. (...) Veți beneficia  din situația de față, da, și dumneavoastră și Scoția veți beneficia.
- (...) Și asta vine din bunătatea inimii dumneavoastră corporatiste, presupun?
- Fără îndoială că și noi vom beneficia, spuse de Laski volubil și abil. Pentru în noi, în America, a fost o situație destul de ambiguă după ce dumneavoastră ați intrat în Piața Comună europeană, dar acum vom deveni și noi membri ex-office*****, ca să zic așa.
- Nu prea merge, am răspuns eu. O societate care nu urmărește decît profitul, așa cum evident este Corporația Bondi, trebuie să aibă niște scopuri destul de palpabile ca să preia asupră-și o țară falimentară și politicește instabil, cum e Scoția.
- (...) De ce oare, ca să citez doar unul dintre ele, să ne batem capul cu niște fleacuri de principate, pentru acordarea drepturilor de acostare în porturi, cînd putem avea un stat în plin avînt, pe măsura nevoilor noastre? Într-un viitor foarte apropiat, Scoția are să fie o foarte comodă rampă de lansare pentru o mulțime din tranzacțiile noastre financiare internaționale. Și dacă trecem cîndva peste semn, adică încălcăm dispozițiile legale, ca să zic așa, ei bine, n-avem nevoie să ne facem sînge rău că guvernul se tulbură din temelie de proasta noastră comportare. N-avem decît să distrugem regulamentele. Noi vedem Scoția ca un soi de Elveție fără restricțiile guvernului... sau cel mult numai cu restricțiile care ne convin nouă. De vreme ce ești bancher internațional ce-ai putea putea dori altceva? Mai sînt multe multe alte considerente, bineînțeles. Piața Comună pe care am menționat-o, care nu-i nicidecum un factor minor. O mulțime de filiale de ale noastre vor canaliza mărfurile spre piața europeană de acum înainte, fără să mai aibă bătaie de cap cu plata taxelor vamale cerute de țările Pieței Comune. Desigur, Scoția va trebui să-și plătească taxele ei. S-ar putea ca acum să apară șomajul. (...) Investițiile, cheltuielile guvernamentale pentru operele sociale și așa mai departe... asemenea probleme vor trebui reduse substanțial. Așa cum ați spus, profitul este mobilul nostru și va continua să fie chiar dacă o serie de oameni va avea de suferit în cursul acestui proces. Așa e viața, domnule Mockingham. Dar vă asigur, Scoția în ansamblu va avea de cîștigat.
- Materialicește, economicește, sînt sigur că un anumit număr de indivizi din Scoția ar putea să tragă beneficii... dar cu ce preț? Am ezitat. Vă amintiți să fi văzut în revista „Punch”****** o caricatură a culesului recoltei Primului Război Mondial? E celebră în felul ei. Belgia a fost ocupată*******. Caricatura îl arată pe regele Belgiei******** părăsind Bastimentul Statului. Kaizerul*********, cu un rînjet pe față,se apleacă peste bordul navei și-i spuse cam așa ceva: Vezi, ai pierdut totul; iar regele îi răspunde: Dar nu și sufletul.
- Gogoși romantice, domnule Mockingham. (...)
- (...) O țară ca Scoția, care și-a câștigat independența atît de recent, nu-i ca o mare societate comercială. Nu poate fi pur și simplu preluată.
- Doriți să punem un pariu, așa cum se spune de obicei în filme? (...)
- Doar nu vă puteți muta în Scoția și folosi același procedee  ca pentru o preluare, am continuat eu. Să înlocuiți Consiliul de Administrație, să pliviți cadrele administrative mijlocii de toți devotați și credincioșii, și alte lucruri de soiul ăsta.
- Și la urma urmei de ce nu? Sînt de acord că e un proces mai lent. N-avem să facem nimic drastic. Adunarea Națională n-are decît să continue cît timp va ști să se comporte. Sînt sigur că veți conveni că reprezentanții poporului arareori au putut opri organul administrativ să facă ceea ce dorește. Adunarea e un soi de supapă de siguranță ce nu produce altceva decît discursuri; dar cu oameni ca dumneavoastră trebuie să avem mai multă grijă. Pe cei ce contează, sau îi convingem sau îi îndepărtăm. Restul ne vor urma.
- De ce nu? De vreme ce e democrație, am spus eu convins.
- (...) Democrația e o vorbă goală.
- (...) Dar o țară nu-i chiar numai un organism alcătuit din două părți: patroni și patronați.
(...)

(1) Scriitori americani, autori, printre altele, ai unor îndrumare de cucerire a prieteniei oamenilor.
>

Michael Sinclair**********, Pactul dolarului***********, trad. C. Popa, ed. Univers / col. Enigma, București, 1974, pp. 121-125.

NOTE M. T.
* Malcolm Mockingham = Ministrul de interne al Scoției independente, personajul principal al acestui roman futurologic, scris la persoana întâi.
** Federația Societăților Americano-Scoțiene, o asociație imaginară.
*** „The Economist” = Revistă financiară înființată în 1843, în orașul Hawick din Scoția. Azi, cu birouri la Londra și New York, publicația are un tiraj de peste 1 milion de exemplare, din care 80% în exteriorul Marii Britanii. (http://www.economist.com/help/about-us#About_The_Economist)
**** General Motors = Companie înființată în 1908, în orașul Detroit din SUA. În 2007 a pierdut primul loc în topul producătorilor mondiali de autovehicule în favoarea Toyota. (http://www.gm.com/company/history-and-heritage.html)
***** ex-officio (latină) = Expresie juridică romană tradusă prin „din oficiu, datorită postului deținut”, „automat”. (http://www.comunicatedepresa.ro/ex-officio/definitie/)
****** „Punch” = Săptămânal de satiră și umor cu caricaturi, apărut în 1841 în Londra și închis definitiv în 2002. (http://www.punch.co.uk/)
******* În vara întâiului an al Primului Război Mondial (1914-1918), aproape întreaga suprafață a Belgiei a fost ocupată de armata germană, în scopul învăluirii flancului stâng al armatei franceze.
******** Albert de Saxa-Coburg și Gotha (1875-1934) = Rege al Belgiei ca Albert I în perioada 1909-1934
********* Kaiser (germană) = „Împărat”. Cuvânt derivat din latinescul „caesar”. Aici, Wilhelm Hohenzollern (1859-1941), împărat al Germaniei ca Wilhelm II în perioada 1888-1918. (https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/wilhelm-al-ii-lea-ultimul-kaiser)
********** Michael Shea (pseudonim literar Sinclair) (1938-2009) = Scot who served as 'spin doctor' to the Queen, „Scotsman”,19 october 2009 (http://www.scotsman.com/news/obituaries/michael-shea-1-779536)
*********** „Kirkus Reviews” (https://www.kirkusreviews.com/book-reviews/michael-sinclair/the-dollar-covenant/)

Problemele politice și economice ale Scoției independente imaginate în 1973 (SINCLAIR 1973)

<
(...) Documentul cel mai important era copia unui raport telegrafiat, datat cu vreo zece zile mai înainte. Era transmis de Torrance lui Lian MacPake, vechi dar nici pe departe vîrstnic Președinte al Federației Societăților Americano-Scoțiene din New York. Erau relatate toate condițiile, cadrul și atmosfera apropierii pe care Torrance o încercase pe lîngă mine. Am început să citesc:
„Recentele ciocniri din Glasgow* dintre greviști și Republicani, în privința cărora veți fi primit rapoarte destul de complete de la delegatul meu, începea Torrance, au fost incidente violente și pe scară foarte întinsă, care demonstrrează în ce stare dezastruoasă se află Scoția și ce profunde adversități există astăzi în sînul ei. Că mulți oameni au murit acum și foarte mulți au fost grav răniți, e o tragedie de proporții dezolante, care oferă o sumbră perspectivă asupra viitorului. Atîta vreme cît competența și bunăvoința, ambele scadente, ale Guvernului actual, și ale marii majorități a Adunării Naționale Scoțiene, de a înfrîna și aplana exploziva situație actuală nu sînt puse imediat în acțiune, grava situație economică și numărul de șomeri mult mai mare decît în oricare altă epocă de la „treizeci”** încoace, eșuarea completă a negocierilor în multe dintre cele mai importante sectoare ale industriei naționale precum și problemele nesiguranței continue a balanței investițiilor, trebuie să ducă neapărat la dezastru. Chiar și așteptata redresare economică din nord-est, ca rezultat al descoperirilor  vaste de zăcăminte de petrol și gaze naturale din Marea Nordului***, n-a fost decît un fenomen înșelător și de scurtă durată. Odată ce operația capitală a luat sfîrșit, forajele fiind efectuate și conductele instalate pe țărm pînă în Scoția și pînă pe Continent, s-a terminat, mai mult sau mai puțin și cu intrarea banilor în buzunarele scoțienilor. Bogăția aceea se scurge acum prin Scoția, tot atît de iute ca și petrolul din conducte și mult prea puțin din total e abătut din drum și pus la dispoziție pentru nevoile locale.
Nu dramatizez situația cînd spun că-n aer plutesc semnele unor conflicte civile crîncene și pe scară întinsă, din care numai cei ce caută să întoarcă timpul îndărăt și să reîntroneze vremurile Regatului Unit****, pot spera un beneficiu. Mulți, enorm de mulți, au și început să spună că independența a fost o experiență costisitoare care a eșuat și, cînd vorbesc despre ea, folosesc în mod semnificativ timpul trecut. Sprijinul dat partidului Unioniștilor crește văzînd cu ochii și, dacă nu se iau măsuri imediate și ferme, eu nu mai cum răspunde de urmări. Mulți dintre membrii Unioniștilor au și intrat mai mult sau mai puțin fățiș în guvern, în industrie, în administrația civilă și chiar în Biserică. Oameni care ar fi mult prea fericiți să se întoarcă iarăși la Confederația Engleză sau Britanică, pentru considerente care, după propria lor părere, depășesc pe cele economice și politice. În asemenea privință ei pretind că sînt doriți și vor fi reprimiți bucuros și cu brațele deschise, lucru pe care eu nu-l văd chiar cu atîta optimism. Și Anglia își are problemele ei imense, dar situația și condițiile sînt în multe privințe mult mai bune la sud de Berwick***** și ar fi absurdă și necugetată orice acțiune desfășurată în credința că englezii vor accepta înapoi Scoția cu toate tumorile ei cu tot.
(...)
Mockingham****** a confirmat opinia mea, anume că greutățile actuale nu sînt cauzate numai de situația șubredă fundamentală și inerentă a economiei scoțiene, dar se datorează în mare măsură și faptului că prea muți din cei ce dirijează economia se întîmplă să fie suporteri de frunte ai Unionismului. Nu numai din incompetență, ci și cu un anumit scop se joacă o carte dezastruoasă. Campbell, guvernatorul Băncii Naționale, este, precum știți, în locul de frunte al Unioniștilor și mi-e cu neputință să înțeleg de ce guvernul l-a menținut în postul pe care-l are. I-am făcut o asemenea aluzie lui Mockingham, dar cu multă băgare de seamă, deoarece cu toții sînt foarte bănuitori în privința oricărei sugestii ce vine de la noi, cei de la Americano-Scoțiană, părînd că așa ceva reprezintă un amestec sau o influență în treburile interne ale Scoției... Mockingham, evident, mai puțin decît alții.
(...) Cele ce am de comunicat sînt următoarele: dacă guvernului scoțian nu-i va sta numaidecît la îndemînă un flux masiv de capitaluri pentru a-i da posibilitatea să surmonteze dificultățile în care se află, Scoția, ca națiune independentă, va înceta de a mai exista. Nu vă cer decît un Mini-Plan Marshall******* . Numai așa va putea națiunea aceasta supraviețui.
Dar dacă credeți că noi, cei din Federație, putem găsi fondurile necesare și putem acorda un asemenea sprijin financiar, căruia, pentru moment, n-aș îndrăzni să-i estimez cifra, voi susține cu tărie că nu trebuie să-l acordăm orbește așa cum, cuprinși de o euforie generoasă, am înclinat s-o facem în trecut. Nu trebuie înfățișat ca un act de caritate. Nu trebuie să fie un act de caritate. Acordarea capitalului trebuie să fie condiționată sincer, dar secret, de promisiunile guvernului scoțian de a remedia toate deficiențele din conducerea economică actuală a țării, prin înlăturarea cadrelor la care am făcut aluzie mai sus. (...) Nu prea e timp de pierdut, dar dacă e să reușească, trebuie să ne alegem calea cu prudență. N-ar avea rost și ar fi contraindicat să mergem cu o asemenea propunere la Primul Ministru sau la Ministrul de Finanțe. Mai întîi de toate, trebuie să pregătim terenul, altfel totul se va da în vileag în cîteva ore și adversarii - cei prea mîndri să primească ceva ce vor considera drept  un act caritabil și cei care, din rațiuni Unioniste, se vor teme să reintre într-un regim de stabilitate economică, - adversarii ziceam, se vor putea uni ca să atace oferta noastră ca o formă nouă de neocolonialism american și de mituire.
(...)
>

SURSA
Michael Sinclair********, Pactul dolarului*********, trad. C. Popa, ed. Univers / col. Enigma, București, 1974, pp. 35-39.

NOTE M. T.
* Glasgow = Cel mai mare oraș al Scoției. (http://travel.descopera.ro/8688150-Glasgow-Avangarda-in-stil-scotian)
** Marea Criză economică mondială din 1929-1933. (http://jurnalul.ro/scinteia/istoria-comunismului/1929-1933-marea-criza-distruge-economia-mondiala-49483.html)
*** (http://www.zf.ro/analiza/extractia-petrolului-din-marea-nordului-nu-mai-este-rentabila-pentru-marile-companii-doar-pentru-recuperatori-2983896)
**** Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
***** Berwick-upon-Tweed  = Cel mai nordic oraș din Anglia, situat la 4 km de granița cu Scoția. (http://news.bbc.co.uk/2/hi/uk_news/england/tyne/3727046.stm)
****** M. Mockingham = Ministrul de interne al Scoției independente, personajul principal al romanului, scris la persoana I.
******* Planul Marshall = Plan de masiv ajutor economic acordat de SUA Europei distruse de al doilea război mondial, anunțat de secretarul de stat american George Marshall la 5 iunie 1947. La ordinul lui Stalin, noile regimuri comuniste din Europa de Est au refuzat ajutorul american, momentul consacrând de facto divizarea ideologică a Europei postbelice. (http://ziarullumina.ro/planul-marshall-promotor-al-constructiei-europene-57808.html)
******** Michael Shea (Sinclair) (1938-2009) = Scot who served as 'spin doctor' to the Queen,
„Scotsman”,19 october 2009 (http://www.scotsman.com/news/obituaries/michael-shea-1-779536)
********* (https://www.kirkusreviews.com/book-reviews/michael-sinclair/the-dollar-covenant/)

Portul Akaroa din Noua Zeelandă în 1863 (VERNE 1901)

<
(...)
Akaroa face parte din peninsula Banks, care se detașează din coasta insulei Tawai - Pounamou* sub paralela 44**. E o anexă a provinciei Canterbury, una din cele două mari diviziuni ale insulei. Orașul nu e decît o modestă așezare situată în partea dreaptă a golfului, în fața unor munți înșiruiți pe celălalt mal, cît vezi cu ochii. În partea aceea, locuiau băștinașii maori***, în mijlocul unor minunate păduri de brazi, care furnizează excelente arborade construcțiilor maritime.
Așezarea era împărțită pe atunci în trei mici colonii de englezi, germani și francezi, care fuseseră aduși în 1840 pe vasul Robert-de-Paris****. Guvernul concesionase acestor coloni o cantitate oarecare de pămînturi, lăsîndu-le eventualul profit. Astfel, lanuri de grîu, grădini împrejmuind numeroasele case de lemn ocupă solul riveran, care rodește legume și fructe - mai ales piersici, pe cît de abundente, pe atît de savuroase.
(...)
>

SURSA
Jules Verne, Șarpele de mare, trad. I. Hobana, Ed. Tineretului, București, 1969, pp. 34-35.

NOTE M. T.
* Tawai - Pounamou / Te Wai Pounamou / Te Waipounamou = Insula sudică a Noii Zeelande, una din cele două mari insule a arhipeleagului. (http://www.tourism.net.nz/new-zealand/about-new-zealand/regions/--south-island/regional-information.html)
** Paralela 44 grade la sud de Ecuator.
*** Maori = Populația indigenă a Noii Zeelande, venită din insulele Polineziei de Est în secolul XIII. (http://www.teara.govt.nz/en/maori)
**** Robert, conte de Paris = Roman istoric publicat în 1831 de scoțianul Walter Scott. Acțiunea se petrece la Constantinopol, capitala Imperiului Bizantin, în 1097, în timpul Cruciadei I. (http://www.walterscott.lib.ed.ac.uk/works/novels/robert.html)

Indigen versus european în India colonială britanică (KIPLING 1900-1)

<
(...)
- La ce naiba este Chandernagore* atît de aproape de Calcutta**, se gîndi Hurree, sforăind cu gura căscată pe mușchiul muiat al butucului, dacă nu sînt în stare să înțeleg ce spun în franțuzește.
Cînd se apropie din nou de cei doi străini, era chinuit de dureri de cap și umilit, căci spunea că fiind amețit de băutură, poate nu ți-a dat seama că ce vorbește și a îndrugat cîteva cuvinte lipsite de discreție. El era un credincios al Guvernului britanic, căruia i se datora prosperitatea și cinstea țării, și stăpînul său din Rampour*** profesează aceeași convingere. La auzul acestor cuvinte cei doi începură să facă glume pe socoteala lui și să-i repete ceea ce el spusese, pînă cînd bietul om, silit de zîmbetele lor dulcege și șirete clipiri din ochi, trebui să le spună adevărul. Cînd Lurgan Sahib**** află mai tîrziu despre această scenă, își exprimă în gura mare regretul că nu a putut fi și el de față în locul tîmpiților de indigeni, care stăteau fără să asculte la o mică distanță și cu rogojinile în cap, în timp ce picioarele le pătrundeau tot mai adînc în pămîntul muiat, și urmăreau mersul vremii, fără să le pese ce vorbesc cei alături de ei. Toți sahibii pe care îi cunoșteau ei, oameni întotdeauna bine îmbrăcați, se întorceau veseli în fiecare an spre munții și trecătorile obișnuite și aveau slugi, bucătari și argați, în cea mai mare parte, munteni. Sahibii aceștia doi însă, călătoreau singuri și fără nici o suită, prin urmare, trebuie că erau sahibi săraci și proști, căci altfel un sahib cu mintea întreagă nu se poate lua după vorbele unui bengalez*****. Cu toate acestea, acest bengalez le dăduse bani și vorbise cu ei pe limba lor. Dar cum nu erau obișnuiți să fie tratați omenește de cei de o culoare cu ei, bănuiau că prin apropiere trebuie să fie vreo cursă, și stăteau la pândă să o șteargă numaidecît, la primul semnal.
(...)
>

SURSA
Rudyard Kipling, Kim******, vol. II, Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, pp. 142/143.

NOTE M. T.
* Chandernagore / Chandannagar = Oraș în apropierea coastei de E a Indiei. Colonie franceză în 1673-1950. (http://en.banglapedia.org/index.php?title=Chandannagar)
** Calcutta / Kolkata din 2001 = Cel mai mare oraș de pe coasta de E a Indiei. Capitala statului federal indian Bengalul de Vest. (https://www.kmcgov.in/KMCPortal/jsp/MunicipalHistoryHome.jsp)
*** Rampou / Rampur = Stat princiar (1774-1947) în nordul coloniei britanice India. (http://www.royalark.net/India/rampur.htm)
**** SAHIB SA-ÍB/ s. m. (în limbajul colonial britanic) stăpân, domn; (p. ext.) om alb. (< engl. sahib) sursa: MDN '00 (2000) (https://dexonline.ro/definitie/sahib)

***** bengali = Grup etnic indo-arian majoritar în Bangladesh (musulman) și important în E Indiei (hinduist). (https://www.britannica.com/topic/Bengali)
****** Grete Tartler, Kim și Gora, „România literară”, 7/2013 (http://www.romlit.ro/kim_i_gora)

Spionajul Rusiei în India colonială britanică (KIPLING 1900-1)

<
- Ce să-ți spun; după trecerea verii, în munți era un frig cumplit, răspunse Hurree Babu, plecîndu-se spre el. (...) Am trimis vorbă în mai multă rînduri că acești doi regi sînt vînduți celor de la miazănoapte*; iar Mahhub Ali care trecuse acum înainte și se găsea mult mai departe decît mine, confirmase bănuielile mele. Nu s-a făcut nimic, doar că mie mi-au înghețat picioarele și un deget mi-a căzut. Le-am trimis vorbă că drumurile pentru care eu plăteam bani săpătorilor, erau făcute numai pentru picioarele străinilor și dușmanilor.
- Pentru cine adică?
- Pentru ruși. Toți culacii** vorbeau numai de asta și făceau glume pe socoteala mea. () În primăvara următoare , după ce s-a topit zăpezile (...), dincolo de trecători se arătară doi străini, care spuneau că au venit să vîneze capre sălbatice, Aveau puști de vînătoare, dar aveau și lanțuri de măsurat, busole și nivelatoare.
- Îhî, lucrurile încep să se lumineze.
- Amîndoi au fost bine primiți de Hilas și Bunar. Străinii veniseră cu făgăduieli mari, și vorbeau în numele unui Kaisar*** care îi încărcase cu daruri. Începuseră să cutreiere din coame pînă în fundul văilor, și spuneau: „Aici este locul potrivit să ridicați un parapet; colo puteți ridica o fortificație. Aici este locul unde v-ați  putea împotrivi unei armate”, ... și cu toate acestea erau drumuri pentru care eu plătisem în fiecare lună rupii****. Guvernul știa, dar n-a făcut nimic. Ceilalți trei regi care nu fuseseră plătiți ca să păzească trecătorile, au trimis în grabă mare un crainic ca să-i dea în știre reaua credință a lui Bunar și Hilas. Cînd tot cee era de făcut fusese terminat și cei doi străini cu compase și nivelatoare împuiaseră capul celor cinci regi că în curînd o uriașă armată va mătura trecătorile (căci oamenii din munții sînt niște proști care cred orice le-ai spune), vine și ordinul: Hurree Babu pleacă spre miazănoapte și vezi ce fac acolo cei doi străini. I-am spus lui Creighton Sahib*****: „Acesta nu este un proces ca oricare altul, zic eu. (...) Pe cinstea mea, zic eu, de ce nu dai poruncă pe cale neoficială, să plece un om curajos și să-i otrăvească pe amîndoi ca să dai un exemplu? Cred, dacă-mi dați voie să vă spun adevărul, că această atitudine din partea dumneavoastră este o condamnabilă lipsă de energie”. Colonelul Creighton s-a întors spre mine rîzînd. Acesta este orgoliul vostru prostesc pe care-l aduceți din Anglia. Vă închipuiți că nimeni nu îndrăznește să uneltească contra voastră. Toate acestea nu sînt decît prostii cazone.
- Prin urmare te duci să urmărești pe cei doi străini?
- Nu, mă duc să-i întîlnesc. Au coborît la Simla****** cu coarnele și capele caprelor, pentru ca să le dea la preparat la Calcutta*******. În aparență sînt exclusiv sportsmeni și din partea guvernului li s-au acordat anumite înlesniri. Bineînțeles, noi procedăm întotdeauna în felul acesta, căci asta face parte din programul de urmări al Departamentului și este mîndria noastră.
- Prin urmare ce motiv am avea să ne temem de ei?
- Pe cinstea mea; nu trebuie să uiți că aceștia doi nu sînt negri, căci cu negri mă port cum te-ai purta cu niște jucării. Sînt ruși și mai ales oameni lipsiți de orice scrupul. N-aș vrea deloc că am de-a face cu ei, fără să mai fie cineva de față.
- Nu cumva au de gînd să te omoare?
- Asta n-ar fi nimic. Eu sînt un adept convins al lui Herbert Spencer********, pentru ca să pot da ochi cu acel nimic căruia i se zice moartea și care face parte din destinul meu, după cum bine știi. Oamenii aceștia însă m-ar putea bate.
- De ce?
Hurree Babu pocni enervat din degete.
- Bineînțeles, va trebui să intru în cantonamentul lor, ca unul care vine peste numărul de slujitori prevăzut, fie ca interpret, fie că aș intra ca un năuc și prost, venit să ceară ceva de pomană, sau ceva asemănător. Odată intrat acolo, va trebui să pun mîna pe tot ce-mi va ieși în cale, așa cred. (...) Doar că vezi dumneata Mister O Hara ... eu sînt asiat, și vezi dumneata... în cazul acesta originea mea pentru scopul pe care îl urmăresc, ar fi o piedică foarte serioasă. pe urmă mai sînt și bengalez*********... ceea ce înseamnă că sînt om fricos.
- Iepurele și bengalezul au fost făcuți de Dumnezeu.
(...)
>

SURSA
Rudyard Kipling, Kim**********, vol. II, trad. Jul. Giurgea („Naționala Ciornei”), Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, pp. 118-120.

NOTE M. T.
* Rusia.
** CULÁC, culaci, s. m. Chiabur. – Din rus. kulak. sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/culac/paradigma)
*** Kaisar / Kaiser (germană) = Împărat. Aici țarul Rusiei.

**** RÚPIE, rupii, s. f. Unitate a sistemului monetar din India, Nepal, Pakistan, Sri Lanka, Seychelles etc. ♦ Veche monedă turcească de aur. – Din fr. roupie. sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/rupie)

***** SAHIB SA-ÍB/ s. m. (în limbajul colonial britanic) stăpân, domn; (p. ext.) om alb. (< engl. sahib) sursa: MDN '00 (2000) (https://dexonline.ro/definitie/sahib)

****** Simla / Shimla = Din 1864, orașul a fost capitala de vară a coloniei britanice India. După obținerea independenței în 1947, a fost capitala statului federal Punjab din N Indiei, Azi este capitala statului federal Himachal Pradesh. (http://hpshimla.gov.in/sml_hist.htm)

******* Calcutta / Kolkata = Mare port pe coasta estică a Indiei. (https://www.kmcgov.in/KMCPortal/jsp/MunicipalHistoryHome.jsp)

******** Herbert Spencer (1820-1903) = Renumit sociolog și psiholog englez. (http://www.iep.utm.edu/spencer/)

 ******** Bengalis / Bengalees = Etnie indo-ariană din E Indiei și Bangladesh, de religie hindusă, musulmană, creștină și budistă. (https://www.britannica.com/topic/Bengali)

********* Descriere Editura ALL 2012 (http://www.all.ro/colectia_strada-fictiunii-clasic/kim.html)

Asociație secretă în India colonială britanică (KIPLING 1900-1)

<
(...) Eu sînt un om fricos... foarte fricos, dar cu toate acestea am fost la strîmtoare mai de multe ori decît am păr în cap; și începi să-ți spui: Eu sînt fiu al vrăjilor. Foarte bine.
- Nu prea înțeleg, dar ascultă, pe aici nu e bine să vorbești cu glas tare în limba engleză.
- Nu face nimic; eu nu sînt decît un Babu, care încearcă să-ți arate că știe și el englezește. Toți Babuji fac paradă de cunoștințele lor în limba engleză, răspunse Hurree, ferindu-și mantua, care îi flutura pe umeri. Cum ți-am spus: Fiu al vrăjilor... ceea ce înseamnă că ești membru al asociației Sat Bhai, adică cei Șapte Frați, care este nu numai în Hindustan* ci și în Tantric**. Toată lumea cred că această asociație s-a dizolvat, dar eu am dovedit în notele mele că ea mai există și acum. (...) Sat Bhai este o asociație care numără foarte mulți membri, și s-ar putea ca înainte de ce ți-ar tăia cu blîndețe beregata, aceasta să-și dea o slabă speranță să mai trăiești. Afară de asta, tîmpiții de indigeni, de cumva nu se întîmplă să fie prea înfuriați, ezită întotdeauna cîteva clipe înainte de a ucide un om, cînd acesta afirmă că face parte dintr-o organizație specială. Prin urmare, cînd vei fi la mare strîmtoare, vei spune: Eu sînt fiu al vrăjilor, și s-ar putea să mai o fărîmă de noroc. Dar asta numai în cazuri extreme, și în scop de te pune în legătură cu un străin. (...) Acum închipuie-ți că eu sau oricare altul din Departamentul nostru, s-ar apropia de tine, deghizat cu totul altfel decît ești obișnuit să-l vezi. Nu mă vei putea recunoaște înainte de ce mă voi putea descoperi singur. (...) Voi veni la tine travestit în haine de negustor ladaki și-ți voi oferi să cumperi pietre prețioase. (...)
Kim repetă fraza principală.
- Foarte bine. Pe urmă îți voi arăta turcoazul meu, dacă mai rămîne timp și pentru asta, și-ți vei putea da seama cine sînt eu, așa că ne putem spune ce avem de spus și putem schimba scrisorile și documentele pe care le avem asupra noastră. Același lucru pentru fiecare dintre membrii grupării noastre. (...) Înainte de toate: Fiu al vrăjilor, în cazul cînd ești la strîmtoare. (...) Pe urmă vine ceea ce ți-am spus despre tarkeean, în cazul cînd vei avea de tratat chestiuni oficiale cu un străin. Ce e drept, deocamdată nu ai nici o însărcinare oficială. Tu ești numai un supliment... pus la încercare. Ce e drept, un specimen unic. Dacă ai fi de naștere asiatic, ai putea fi angajat numaidecît; această jumătate de an, însă, este destinată să te dezbare de obiceiurile englezești, înțelegi? Lama*** te așteaptă, din cauză că l-am informat în mod neoficial că ți-ai trecut toate examenele și în curînd vei intra în slujba guvernului. Oho, cred că știi că lucrezi contra unei alocații: dacă va fi cazul să dai o mînă de ajutor unui fiu al vrăjilor, nu ezita, ci încearcă. Acum dragă tovarășe, eu îți voi spune rămas bun și sper că vei fi la înălțimea misiunii ce ți s-a încredințat.
>

SURSA
Rudyard Kipling, Kim****, vol. II, tad. Jul. Giurgea („Naționala Ciornei”), Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, pp. 58-60.

NOTE M. T.
* Hindustan („Țara hindușilor” în persană) = Regiune din N Indiei istorice. (https://www.britannica.com/place/Hindustan-historical-area-India)
** Tantra = Texte referitoarela practici ezoterice ale unor curente hinduse, budiste și jainiste. (https://www.britannica.com/topic/Tantra-religious-texts)
*** LÁMA1, lama, s. m. Preot-călugăr budist (în Tibet, în Mongolia și la kalmâci). ◊ Marele lama sau Lama cel mare = șeful suprem al religiei budiste; dalai-lama. – Din fr. lama.

Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/lama)

**** Raluca Nicula, Rudyard Kipling - „Kim”, „Idei și stropi de suflet”, 8 februarie 2016 (http://ralucanicula.blogspot.ro/2016/02/rudyard-kipling-kim.html)

Serviciul de Siguranță al Indiei coloniale britanice (KIPLING 1900-1)

<
(...)
Pentru nimic în lume lui Kim însă nu i-ar fi trecu tprin minte să bănuiască pe Mahbub Ali, cunoscut ca unul dintre cei mai buni geambași din Punjab*, negustor bogat și vrednic ale cărui caravane pătrundeau pînă în fundurile întunecate de dincolo de munți, că ar putea fi trecut într-unul din registrele păstrate sub lacăt de către Serviciul de Siguranță al Indiei, la matricola C. 25 1. B. De două trei ori pe an C. 25 trimitea cîte o poveste cam stîngaci însăilată, dar care întotdeauna, după ce era controlată de R. 17 și M. 4, se dovedea perfect adevărată. În aceste povestiri se ocupa cu tot felul de mișcări din țările de dincolo de munți, cu exploratorii care erau străini și nu englezi, și în același timp cu comerțul clandestin de arme. În realitate aceste rapoarte nu erau decît o parte foarte neînsemnată a „informațiilor primite” care determinau atitudinea Guvernului Indiei**. Se întîmplase încă acum de curînd că cinci rajahle*** care se confederaseră, (altceva mai bun de făcut nici n-aveau, decît o confederație), primiseră știre de la o țară din partea de miazănoapte**** care le era prietenă, că din teritoriile lor ies anumite vești care trec în India Britanică. Șefii guvernelor din acest țări fură la început foarte supărați din cauza aceasta și luară fără întîrziere măsuri, cum se obișnuiește să se ia în Orient. Între alții bănuiau și pe coțcarul acesta de geambaș cu barbă roșie, ale cărui caravane tăiau poteci adînci în zăpezile neumblate ale teritoriilor lor depărtate. Cel puțin de data aceasta caravana lui era să cadă de două ori în cursă și schimbase focuri de armă cu niște tîlhari, dintre care oamenii lui Mahbub aveau trei inși pe conștiință; în orice caz aceștia puteau să fie și năimiți de cineva, dar se putea să fi dat lovitura chiar pe socoteala lor. Din cauza aceasta Mahbub se feri să mai facă popas la Peshawar***** care era oraș nesănătos și venise întins la Lahore******, unde prevedea că lucrurile vor lua o întorsătură neașteptată, căci el își cunoștea foarte bine compatrioții.
Aici Mahbub Ali căută să scape de un lucru pe care nu ar fi vrut pentru nimic în lume să-l păstreze asupra lui mai mult decît ar fi fost necesar: o foaie subțire de hârtie, împăturită mărunt de tot și învelită în pînză cerată, care nu era altceva decît un raport nesemnat și fără adresă, într-un colț cu cinci împunsături aproape invizibile făcute cu acul. Aceste împunsături trădau cu nerușinare pe cele cinci rajahle, puterea amică de al miazănoapte, un bancher hindustan din Peshawar, o firmă belgiană care se ocupa cu cu contrabanda de arme și un prinț mahomedan de la miazăzi, persoană foarte importantă și pe jumătate independentă. Acest raport era făcut de R. 17 și Mahbub îl luase în primire dincolo de trecătoarea Dora, din cauză că datorită unor împrejurări independente de voința lui, acest agent nu-și putea părăsi postul de observație. În comparație cu acest raport pe care îl ducea C. 25, însăți dinamita nu era decît o jucărie, și chiar un oriental, cu tot disprețul înnăscut pentru valoarea timpului, își putea da destul de bine seama, că din ce va putea scăpa de el mai devreme, va fi cu atît mai bine.
(...)
>

SURSA
Rudyard Kipling, Kim*******, trad. Jul. Giurgea, vol. I, Casa de Editură și Presă Viața Românească, București, 1990, pp. 34-35.

NOTE M. T.
* Punjab = Regiune din NV coloniei britanice India, locuită în majoritate de sikh, al căror stat a fost cucerit de britanici în 1849. A fost împărțită de India și Pakistan în urma războiului din 1947, când și-au proclamat independența față de Marea Britanie. (http://www.learnpunjabi.org/eos/PUNJAB.html)
** Colonia britanică India (1858-1947) înlocuia Compania Indiei de Est (1600-1858) și cuprindea teritoriile actualelor state India, Pakistan, Bangladesh, Nepal, Sri Lanka și Birmania. Era o colonie a Coroanei și era condusă de un secretar de stat în guvernul britanic și de un vicerege-guvernator, care conducea conglomeratul de teritorii fie direct prin funcționari, fie indirect prin prinții locali. (http://www.sscnet.ucla.edu/southasia/History/British/BrIndia.html)
*** RAJÁH, rajahi, s. m. Titlu purtat de conducătorul statului în India antică, devenit mai târziu titlu princiar. ♦ Persoană având acest titlu. – Din fr. rajah. Sursa: DEX '09 (200) (https://dexonline.ro/definitie/rajah) (http://www.royalark.net/India/India.htm)
**** Aluzie la Rusia, a cărei politică expansionistă în Asia Centrală avea ca ultim obiectiv ieșirea la Oceanul Indian.
***** Peshawar = Oraș important în NV Pakistanului, la granița cu Afganistanul. (http://kp.gov.pk/page/history_march_of_time)
****** Lahore = Al doilea oraș al Pakistanului, la granița cu India. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/5616/7/)
******* Raluca Nicula, „Idei și stropi de suflet”, 8 februarie 2016 (http://ralucanicula.blogspot.ro/2016/02/rudyard-kipling-kim.html)

Alegerile în Anglia în timpul marii crize economice din 1929-1933 (GALSWORTHY 1933)

<
(...)
- (...) Între timp vor avea loc alegerile.
- Cine-i candidatul nostru?
- Se numește Dornford, un om nou, foarte de treabă.
- N-o să aibă nevoie de agenți electorali?
- Cum să nu!
- Perfect! Asta ava fi o ocupație pentru început. Guvernul ăsta Național* face vreo treabă?
- Vorbesc cu toții despre „îndeplinirea sarcinilor”, dar deocamdată nu ni se spune în ce fel.
- Presupun că în momentul în care vor avea de înfăptuit un plan constructiv, or să înceapă se mănînce între ei. Dar asta mă depășește. Eu pot foarte bine să cutreier ținutul strigînd: „Votați cu Dornford!”
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell**, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed.Miron, 1992, p. 111.

NOTE M. T.
* Al doilea Guvern Național din perioada 1931-1935 a rezultat în urma alegerilor din octombrie 1931. A fost un guvern de coaliție, format din partidele conservator, laburist, liberal și național și condus de laburistul Ramsay Macdonald, premier din 1929. (http://www.theguardian.com/theguardian/2012/aug/25/archive-1931-macdonald-forms-coalition)
** Editura Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrrell 2 vol. - http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol

Marea criza economică mondială din 1929 în Marea Britanie (GALSWORTHY 1933)

<
(...)
- Da, foarte drăguț. Apropo, caută o slujbă.
- Mai sînt vreo trei milioane de oameni care caută o slujbă*.
- Inclusiv eu.
- Nu te-ai întors într-o Anglie prea veselă.
- Am înțeles, cît eram la Marea Roșie, că nu mai avem acoperire în aur, sau așa ceva. Ce înseamnă acoperire în aur?
- E ceva ce e bine să ai cînd n-ai și să n-ai cînd ai.
- Pricep.
- Se pare că tot necazul vine de la faptul că exporturile noastre, profiturile de pe urma transporturilor de mărfuri și cîștigurile făcute în străinătate, nu mai acoperă costurile importurilor; ceea ce înseamnă că ne mîncăm tot capitalul. Michael spune că oricine și-ar fi  putut da seama că ne paște așa ceva; dar ne așteptam ca lucrurile să se îndrepte peste noapte. Și nu s-au îndreptat. De aici Guvernul național și alegerile.
- Dacă rămân la putere, pot să mai facă ceva?
- Michael pretinde că da; dar el e un optimist notoriu. Unchiul Lawrence spune că pot stăvili panica, pot preveni ieșirea capitalurilor din țară, pot să mențină lira sterlină forte și să pună capăt speculei; dar că nimic nu poate salva cu adevărat situația, decît o bine definită reconstrucție pe plan general, ceea ce ar necesita douăzeci de ani; și în tot acest timp. noi am sărăci din ce în ce mai mult. Din nefericire, spune el, nici un guvern nu va putea împiedica să facem sport în loc să muncim, să strîngem banii la ciorap ca să plătim impozitele îngrozitoare, sau să fim preocupați mai mult de prezent decît de viitor. Mai zice că dacă ne facem iluzii că poporul va munci cu același efort ca în timpul războiului** ca să-și salveze țara, greșim; pentru că, acum, în loc să fim un singur popor împotriva unui inamic extern, sîntem două popoare împotriva inamicului din noi înșine, fiecare dintre ele avînd vederi opuse în ceea ce privește mijloacele de salvare.
- Socoate că socialiștii au vreun remediu?
- Nu; zice că socialiștii au uitat că nimeni nu-ți dă de mîncare dacă nu produci sau nu plătești pentru hrană. Unchiul Lawrence spune că într-o țară care se hrănește singură, numai comunismul sau liber-schimbismul pot avea vreo șansă. Vezi, pe toate le-am învățat. Și cu toții folosesc mereu cuvîntul Nemesis***.
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell****, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de râu), ed. Miron, 1992, pp. 106-107.

NOTE M. T.
* Marea criză economică mondială din 1929-1933 a izbucnit în SUA din cauza supraproducției sistemului capitalist. (http://ziarullumina.ro/marea-criza-din-perioada-interbelica-a-durat-4-ani-45595.html
** Primul Război Mondial (1914-1918).
*** Nemesis = Zeița răzbunării în mitologia greacă. (http://www.samaelwings.com/grecorom/n.html#Nemesis)
**** Ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol. (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)

Aviația într-un posibil război între marile puteri interbelice (GALSWORTHY 1931)

<
(...)
- Mă întreb uneori, continuă Hallorsen cînd ajunseră la rațe, dacă viteza e într-adevăr rentabilă. Ce zici, căpitane?
Hubert ridică din umeri.
- Oricum, orele pe care le risipești călătorind cu mașina în locul trenului sînt aproape egale la număr cu orele pe care le economisești.
- Asta cam așa-i, încuvință Hallorsen. Dar adevărata economie o realizezi zburînd.
- Înainte de a ne lăuda zborul, să așteptăm mai bine să vedem unde duce.
- Ai dreptate, căpitane, Ne îndreptăm direct spre iad. Următorul război va fi de foarte durată pentru cei care vor lua parte la el. Să presupunem că s-ar încăiera Franța cu Italia; pînă în două săptămîni n-ar mai exista nici Roma, nici Paris, nici Florența, nici Veneția, nici Lyon, nici Milano, nici Marsilia. Nu vor rămîne din ele decît niște deșerturi otrăvite. Și asta, poate, fără ca flotele și armatele să fi schimbat vreun foc.
- Da. Și toate guvernele o știu. Eu sînt ostaș, totuși nu înțeleg de ce mai cheltuiesc sute de milioane de lire cu soldații și marinarii, care, probabil, nu vor fi niciodată folosiți. Nu poți comanda oștiri și flotă cînd centrii nervoși au fost distruși. Cît ar mai putea funcționa Franța și Italia dacă marile lor orașe ar fi gazate? Cu siguranță că Anglia și Germania n-ar mai putea supraviețui nici o săptămînă.
- Unchiul dumitale custodele îmi spunea că, în ritmul în care înaintează omul, vom ajunge curînd la stadiul de pești.
- Cum asta?
- De ce nu? Simplu! Inversînd procesul evoluției: pești, reptile, păsări, mamifere. Acum redevenim păsări, iar rezultatul va fi că în curînd vom începe să ne tîrîm și să ne strecurăm, iar cînd atmosfera va deveni de nerespectat va trebui să ne refugiem în mare.
- De ce n-am putea noi, cu toți, să ajungem la interzicerea războaielor?
- Cum se poate interzice războiul? întrebă Jean. Țările n-au niciodată încredere una în cealaltă.
- Noi, americanii, am accepta. Dar poate că Senatul nostru nu.
- Senatul ăsta al vostru, mormăi Hubert, pare să fie o chestie cam înecăcioasă.
- De ce? Seamănă cu Camera Lorzilor de la voi înainte de a fi convocată în 1910.
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I, (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 179-180.

„Oameni valoroși” în societatea britanică la începutul secolului XX (GALSWORTHY 1931)

<
(...)
Își amintea cuvintele lui Sir Lawrence: „Au existat asemenea oameni, draga mea!... Oameni foarte valoroși!” Tocmai terminase de citit memoriile unui om care, în tot cursul războiului, nu gîndise decît în mișcări și cifre și, după un oftat preliminar, renunțase să se mai gîndească la suferințele care se ascundeau în spatele mișcărilor și cifrelor: nu se gîndise niciodată la latura umană, și Dinny era convinsă că, chiar dacă s-ar fi gîndit, n-ar fi putut nicicînd să și-o reprezinte. Oameni valoroși! Îl auzise pe Hubert vorbind, cu o mină disprețuitoare, despre „strategii din fotolii”, care agreaseră războiul, ațîțați de interesul de a combina mișcări și cifre, de a cunoaște cutare sau cutare lucru înaintea oricui altcuiva, și de importanța pe care și-o puteau da datorită acestor chestiuni. Oameni valoroși! Își amintea de un pasaj dintr-o altă carte pe care o citise de curînd, în legătură cu oamenii care dirijau ceea se numește „progresul”, tolăniți în birouri de bancă, în birouri de comerț, în departamente guvernamentale, combinînd mișcări și cifre, nepreocupați de carne și de sînge, cu excepția cărnii și sîngelui care le aparțineau; oameni care întreprindeau o acțiune sau alta, doar schițîndu-le pe foi de hîrtie, și comandînd unuia sau altuia: „Fă asta, și bagă de seamă s-o faci cum trebuie!” Oameni cu jobene de mătase sau cu pantaloni de golf, care conduceau mecanismul antreprizelor de la tropice, al extracțiilor de minereuri, marilor magazine, construcțiilor de căi ferate, concesiunilor de ici, de colo și de pretutindeni. Oameni valoroși! Indivizi joviali, sănătoși, bine hrăniți, neînduplecați, cu ochi glaciali. Mereu invitați la dineuri, mereu bine informați, nesinchisindu-se de prețul simțămintelor omenești și al vieții omenești. ”Și totuși, își spuse, Dinny, probabil că sînt valoroși, căci cum altfel cum am avea cauciuc sau cărbune, ori perle, ori căi ferate, ori schimburi de mărfuri, ori războaie pe care să le cîștigăm!” Se gîndea la Hallorsen; el cel puțin muncea și suferea pentru ideile lui, își ducea singur la îndeplinire misiunea; nu ședea acasă, știind tot, mîncînd jambon, vînînd iepuri și comandînd mișcările altora.
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A Ralian, vol. I, ed. Miron, 1992, p. 74.

Un soldat veteran francez despre cucerirea Europei de către împăratul Napoleon I (BALZAC 1832-1833)

<
(...) Atunci, văzîndu-se bine înscăunat pe tronu lui și stăpîn peste toate, încît Europa trebuia să-i ceară voie ca să-și facă nevoile, cum avea el patru frați și trei surori, ne spune cîndva, așa, într-o doară, la raport:
- Băieți, zice el, e drept ca părinții împăratului vostru să întindă mîna? Nu. Vreau ca ei să arate splendid, ca și mine! Așa că trebuie negreșit să cucerim un regat pentu fiecare dintre ei, încît francezu să fie pretutindeni stăpîn; toată lumea să tremure de frica soldațior gărzii mele și Franța să scuipe unde vrea și toți să-i spună, ca pe monedele noastre, Domnu cu tine!
- Am înțeles! răspunde oastea; sîntem gata să-ți pescuim regate cu baioneta.
A! da ce? era chip să pregeți? da de unde! dacă i-ar fi dat în minte să cucerim luna, ar fi trebuit să ne pregătim, să ne umplem ranițele și să ne cățărăm acolo. Norocu nostru că nu s-a gîndit. Regii, cum sînt deprinși cu dulceața tronului, se lasă greu; atunci, noi ăștia, trebuie să pornim. Mergem, înaintăm și tărăboiu încep din nou, mai ceva ca înainte. Și cîți oameni nu s-au prăpădit în anii aceia - și cîte pingele! Ne-am luptat cu-atîta înverșunare încît alții decît francezii ar fi obosit de mult. Da voi știți că francezu e născut filozof, așa că știe că mai curînd sau mai tîrziu tot trebuie să moară. Noi am muri cu toții fără crîcnim pentru plăcerea de a-l vedea pe împărat făcînd așa pe geografii. (Spunînd acestea, infanteristul trase un cerc cu piciorul pe solul hambarului.) Și spunea: Ăsta va fi un regat!” și făcea un regat. A! ce vremuri fericite! Coloneii se avansau generali cît ai bate din palme; generalii mareșali, mareșalii regi. Mai este unu, care trăiește ca să povestească Europei, deși e un gascon, care a trădat Franța ca să-și păstreze coroana*, căruia nu i-a crăpat obrazu de rușine pentru că vedeți, coroanele sînt de aur! Pe scurt, pontonierii care știau citi deveneau nobili. Eu, care vă vorbesc acu, am văzut la Paris unsprezece regi și o puzderie de prinți care roiau în jurul lui Napoleon ca razele de soare! Acuma voi știți că orice soldat avînd putința să se urce pe tron, dacă merita, un caporal din garda imperială era ca o curiozitate după care toți întorceau capul, că fiecare avea contribuția lui la victorie, care se trecea întocmai în livret. Și cîte bătălii n-au fost! Austerlitz**, unde armata a manevrat ca la paradă; Eylau***, unde Napoleon i-a înecat pe ruși într-un lac, parcă numai dintr-o suflare; Wagram****, unde am luptat trei zile în șir  fără să băgăm de seamă... Ce să vă mai spun: au fost bătălii cît sfinții din calendar. Atunci toți au avut prilej să se convingă că Napoleon avea în teacă adevărata spadă a lui Dumnezeu. Și soldatu se bucura de stima lui, că se știa iubit ca un copil și împăratu se interesa dacă are ce încălța, dacă are cămașă, dacă are manta, pîine, cartușe; deși își ține rangu, că doar asta-i era meseria, să domnească. Da oricine, un sergent și chiar un soldat putea să-i spună: „Împărate”, cum îmi spuneți voi mie: „Băiete”. Și ținea seama de ce-i vorbeau oamenii, se culca în zăpadă, la rînd cu noi; pe scurt, avea înfățișarea aproape a unui om natural. Eu ăsta, care mă vedeți, l-am văzut printre obuze, în fața mea, așa cum stați voi acum, da umblînd de colo pînă colo, privind prin binoclu, veșnic ocupat; atunci noi ne țineam deoparte, ca proștii. Nu știu cum le făcea toate, da cînd ne vorbea, apoi glasu lui parcă ne ardea măruntaiele; și ca să-i dovedim că sîntem copiii lui, și că nu ne putem supăra pe dînsu, treceam prin fața afurisitelor de tunuri care mugeau și scuipau regimente de obuze, fără să crîcnim. Pînă și cei ce trăgeau să moară se ridicau în capul oaselor ca să-l salute și să-i strige:
- Trăiască împăratu!
Era firesc? ați face voi asta pentru un om de rînd? Și uite așa, după ce le-am aranjat toate, împărăteasa Iozefina*****, care era de altminteri o femeie cumsecade, da avea un beteșug de nu-i  putea face copii, el a fost nevoit s-o lase, deși o iubea din tot sufletu. Da el dorea copii, că se gîndea la guvern. Aflînd de necazu ăsta, toate capetele încoronate din Europa s-au luat la harță, că fiecare voia să-i facă rost de o femeie. Da el s-a cununat, după cîte am auzit, cu o austriacă******, fiica cezarului, un om bătrîn  de care toți vorbeau, nu numai în țările noastre, unde se spune că a făcut și a dres, da în toată Europa. Și e adevărat că, uite, eu, ăsta care vă vorbesc acu, m-am dus pe Dunăre unde am văzut resturile unui pod construit de acel om, care se zice că era, la Roma, o rubedenie de-a lu Napoleon, care i-a dat împăratului nostru hîrtie la mînă să-l moștenească pentru fiu-său. Și așa, după cununia lui, care  a fost o sărbătoare pentru lumea întreagă, și cînd a scutit poporu de dări pe timp de zece ani, da pe care tot le-am plătit, că perceptorii n-au vrut să țină seamă, nevastă-sa a născut un prunc, care era regele Romei******; lucru care nu s-a mai văzut pe lume, că niciodată un copil nu s-a născut rege dacă tată-său era în viață. în ziua ceea, un balon a zburat de la Paris la Roma, ca să ducă vestea, și balonu a făcut drumu numa-ntr-o zi. Ei, acu să-l văz pe ăla care-o spune că astea-s lucruri firești! Nu, nu! Sînt lucruri scrise colo, sus. Să dea rîia-n cel care-o zice că n-a fost trimis chiar de Dumnezeu pentru slava Franței!
(...)
>

SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson. ed. Dacia, Cluj, 1972, p. 177- 180.

NOTĂ M.T.
* Jean Bernadotte (1763-1844) = Mareșal francez. A fost ales în 1810 succesor al regelui Suediei de către Statele Generale ale țării scandinave, cu acordul lui Napoleon. Dar refuză să participe la campania împăratului din Rusia din 1812, iar în 1813 se alătură coaliției antifranceze care îl înfrânge pe Napoleon. În 1818 devine rege al Suediei. (http://www.napoleon-series.org/research/biographies/marshals/c_bernadotte.html)
** Austerlitz = Localitate în Cehia, unde, la 2 decembrie 1805, Napoleon a obținut cea mai mare victorie a sa, împotriva împăraților Austriei și Rusiei. (http://www.napoleonguide.com/battle_austerlitz.htm)
*** Eylau = Localitate în Prusia, azi în enclava rusă Kaliningrad, unde, la 8 februarie 1807, Napoleon a obținut o victorie sângeroasă împotriva unei armate ruso-prusiene. (http://www.napoleonguide.com/battle_eylau.htm)
**** Wagram = Localitate în Austria, unde, la 5-6 iulie 1809, Napoleon a obținut o victorie decisivă împotriva armatei austriece. (http://www.napoleonguide.com/battle_wagram.htm)
***** Josephine Beauharnais (1763-1814) = Prima soție a lui Napoleon, în perioada 1796-1809. (http://www.napoleonguide.com/josephine.htm)
****** Maria Louisa de Austria (1791-1847) = A doua soție a lui Napoleon, în perioada 1809-1814. (http://www.napoleonguide.com/josephine.htm)
******* Napoleon Francois Bonaparte (1811-1832) = Fiul legitim al lui Napoleon și al Mariei Louisa de Austria. După prima abdicare a lui Napoleon, din aprilie 1814, a plecat cu mama sa la Viena, unde a trăit ca duce de Reichstdat. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/7967/33/)

Elite versus mase în Franța în 1829 (BALZAC 1832-1833)

<
(...)
Deci, triumful burgheziei asupra sistemului monarhic  avînd drept scop să mărească în ochii poporului numărul privilegiaților, triumful poporului asupra burgheziei va fi efectul  inevitabil al acestei schimbări. Dacă se va întîmpla această perturbare, ea va avea ca mijloc dreptul de vot acordat fără măsură tuturor. Cine votează, discută. Putere discutată nu există. Vă puteți imagina o societate fără guvern? Nu. Ei bine, cine spune guvern, spune forță. Forța trebuie să se întemeieze pe lucruri judecate. Iată rațiunile care m-au făcut să gîndesc că principiul elecțiunii este unul dintre cele mai funeste pentru existența guvernelor moderne. Sigur, cred că mi-am dovedit îndeajuns dragostea pentru cei săraci și pentru cei care suferă, n-aș putea fi învinuit că le vreau răul; dar, cu toată admirația pe care le-o port pentru calea grea pe care au pășit, sublimi prin răbdarea și resemnarea lor, îi declar incapabili să participe la guvernarea țării. Ei îmi par a fi minorii unei națiuni și trebuie ținuți sub tutelă. Altfel, după mine, domnilor, cuvîntul elecțiune  va aduce aceleași  stricăciuni ca și cuvintele conștiință și libertate, rău înțelese, rău definite și aruncate mulțimilor ca simboluri de revoltă și ordine de distrugere. Conducerea maselor mi se pare așadar un lucru drept și necesar pentru menținea societății.
- Acest sistem dezminte atît de total convingerile noastre actuale, încît cred că avem dreptul să vă cerem să ne explicați argumentele dumneavoastră, spuse Genestas, întrerupîndu-l pe medic.
(...)
- Dacă cer legi energice pentru a ține în frâu mulțimile ignorante, continuă medicul după o scurtă pauză, în schimb, doresc ca sistemul să aibă o rețea elastică și binevoitoare pentru a îngădui oricărui om din popor - care ar avea voință și s-ar simți capabil - de a se ridica spre păturile superioare. Orice putere tinde să se mențină. Pentru a dura, astăzi ca și odinioară, guvernele trebuie să atragă de partea lor bărbații puternici, recrutîndu-i de pretudindeni pentru avea apărători și a răpi maselor elementele energice care le agită. Deschizînd ambiției publice căi anevoioase și totodată lesnicioasă - anevoioase pentru veleitățile incomplete, lesnicioase pentru voințele reale - un stat poate preveni tulburările la care duc piedicile care se pun mersului ascendent al adevăratelor spirite superioare spre nivelul lor.
Cei patruzeci de ani de frământări* au convins pe oamenii de bun-simț că superioritățile sunt urmare a ordinii sociale. Acestea se împart în trei categorii și sînt incontestabile: superioritate de gândire, superioritate politică, superioritate de avere. Cu alte cuvinte: arta, puterea și banii - sau: principiul, mijlocul și rezultatul. Făcînd tabula rasa, presupunînd că unitățile sociale ar fi perfect egale, nașterile în aceeași proporție și dînd fiecărei familii o bucată egală de pămînt, după o vreme veți regăsi actualele inegalități de avere; rezultă din acest adevăr izbitor că superioritataea de avere, de gîndire și de putere este un fapt pe care trebuie să-l acceptăm, un fapt pe care mulțimile îl vor considera întotdeauna o nedreptate, văzînd niște privilegii în drepturile cele mai cinstit dobîndite. Pornind de la această bază, contractul social va fi deci un pact perpetuu între cei care posedă și cei care nu posedă. După acest principiu, legile se vor face de către cei care trag foloase de pe urma lor, căci aceștia trebuie să aibă instinctul conservării lor și să prevadă primejdiile. Ei sînt mai interesați ca mulțimile să stea liniștite decît mulțimile înseși. Popoarele au nevoie să li se ofere fericirea de-a gata. Situîndu-vă pe acest punct de vedere atunci cînd judecați societatea, dacă o veți privi în totalitatea ei, veți recunoaște împreună cu mine că dreptul de elecțiune trebuie să fie exercitat numai de cei ce posedă avere, putere sau inteligență și veți recunoaște de asemeni că mandatarii lor nu pot avea decît atribuții extrem restrînse.
Legislatorul, domnilor, trebuie să fie superior vremii sale. El constată tendința erorilor generale și precizează direcțiile în care înclină ideile unei națiuni; el va lucra așadar mai mult pentru viitor decît pentru prezent, mai mult pentru generația care crește decît pentru cea care dispare. Dacă însă apelați la mulțime pentru a făuri legea, poate oare mulțimea să fie superioară ei înșeși? Nu. Cu cît adunarea va reprezenta cu mai multă fidelitate opiniile mulțimii, cu-atît mai puțin se va bucura ea de înțelegerea guvernului, cu-atît mai puțin înalte vor fi vederile ei, cu atît mai puțin precisă și mai confuză legislația ei, căci gloata este, mai ales în Franța, și va fi întotdeauna, ceea ce este o gloată. Legea înseamnă supunere față de reguli; orice regulă se opune deprinderilor naturale, intereselor individului; va face mulțimea legi împotriva ei înșiși? Nu. Ades, tendința legilor trebuie să fie în rațiune inversă cu tendința moravurilor. A modela legile după moravurile generale ar însemna să se dea, în Spania, prime de încurajare intoleranței religioase și lenei; în Anglia, spiritului mercantil; în Italia, dragostei pentu artele menite a exprima societatea, dar care nu pot fi toată societatea; în Germania, titlurilor nobiliare; în Franța, spiritului de superficialitate, modei ideilor, ușurinței cu care ne separăn în clici care ne-au devorat întotdeauna, Ce s-a întîmplat în ultimii patruzeci și mai bine de ani, de cînd colegiile electorale se amestecă în fabricarea legilor? Avem patruzeci de mii de legi! Un popor cu patruzeci de mii legi nu are nici una. Cinci sute de capete mediocre - căci într-un secol nu pot fi mai mult de o sută de inteligențe mari - pot avea tăria de a se înălța pînă la aceste considerații? Nu. Oameni originari din cinci sute de localități diferite nu vor înțelege niciodată în același chip spiritul legii - iar legea trebuie să fie una.
Dar merg mai departe. Mai curînd sau mai tîrziu, o adunare cade sub sceptrul unui om și, în loc să avem niște dinastii regale, avem schimbătoarele și costisitoarele dinastii ale primilor miniștri. La căpătul oricărei deliberări se află Mirabeau**, Danton***, Robespierre**** sau Napoleon*****; niște proconsuli****** sau un împărat. În adevăr, e necesară o anumită cantitate de forță pentru a ridica o anumită greutate; această forță poate fi distribuită pe un număr mai mare sau mai mic de pîrghii; dar, în definitiv, forța trebuie să fie proporțională cu greutatea; în cazul nostru, greutatea este poporul ignorant și năpăstuit care formează talpa oricărei societăți. Puterea, reprezintă prin natura ei, are nevoie de o mare concentrare pentru a opune rezistență egală mișcării populare. Iată aplicarea principiului pe care adineauri l-am dezvoltat vorbindu-vă de restricția privilegiului guvernamental. Dacă admiteți oameni de talent, ei se supun acestei legi naturale și îi supun țara; dacă adunați oameni mediocri, vor fi învinși mai devreme sau mai tîrziu, de spiritul superior: deputatul talentat simte rațiunea de stat, deputatul mediocru face tranzacții cu forța. Pe scurt, o adunare cedează unei idei, precum Convenția******* în timpul Terorii********; sau unei puteri, precum Corpul Legislativ********* sub Napoleon; unui sistem sau, ca astăzi, banilor. Adunarea republicană pe care o vizează unii oameni bine-intenționați, este imposibilă; cei ce o doresc sunt niște naivi desăvîrșiți sau niște viitori tirani.
O adunare deliberantă care discută primejdiile ce amenință o națiune, în loc s-o îndemne la acțiune, nu vi s-ar părea ridiculă? Poporul are mandatari însărcinați să acorde sau să refuze impozitele - și asta e drept, și a existat întotdeauna, sub tiranul cel mai crud și sub principele cel mai blînd. Banul este insesizabil; de altfel, impozitul are margini naturale dincolo de care o națiune se revoltă pentru a-l refuza sau se culcă pentru a muri. Dacă acest corp electiv schimbător ca și necesitățile înseși, ca ideile pe care le reprezintă, refuză să admită supunerea față de o lege rea, totul e bine. Dar să presupui că cinci sute de oameni, veniți din toate colțurile unui imperiu, vor face o lege bună, nu-i o glumă proastă pe care, mai curînd sau mai tîrziu, popoarele o vor plăti? Atunci își schimbă tiranii, asta-i tot. Puterea, legea, trebuie deci să fie opera unui singur om care, prin forța lucrurilor, este silit să supună neîncetat acțiunile sale aprobării generale.
Dar modificările aduse exercițiului puterii, fie a unuia singur, fie a mai multor, fie a mai multor, nu se pot găsi decît în instituțiile religioase ale unui popor. Religia este singurul antidot cu adevărat eficace al abuzurilor puterii supreme. Dacă o națiune pierde sentimentul religios, ea devine sedițioasă din principiu, iar principele devine tiran din necesitate. Camerele - care se situează între suveran și supuși - nu sînt decît paleative ale acestor două tendințe. Adunările, potrivit cu ceea ce vă spuneam, devin complice fie ale insurecției, fie ale tiraniei. Cu toate astea, stăpînirea unei singure persoane  - spre care înclin - nu reprezintă binele absolut, căci rezultatele politicii vor depinde în veci de moravuri și credințe. Dacă o națiune e îmbătrînită, dacă filozofismul și spiritul de discuție au corupt-o pînă în măduva oaselor, atunci se va îndrepta spre despotism, în ciuda libertății formale; tot astfel după cum popoarele înțelepte știu aproape întotdeauna să descopere libertatea sub formele despotismului.
Din toate acestea rezultă necesitatea unei mari restricții în drepturile electorale, necesitatea unui guvern tare, necesitatea unei religii puternice care să facă din bogătaș un prieten al săracului și să poruncească săracului o resemnare totală. În sfîrșit, este cu adevărat urgent ca puterea adunărilor să se limiteze la chestiunea impozitului și la aceea a înregistrării legilor, răpindu-li-se dreptul de a le fabrica.
Multe capete gîndesc altfel, știu. Astăzi, ca și pe vremuri,există spirite înfocate care caută mai-binele și care ar dori ca societatea să fie mai înțelept întocmită decît este. Dar inovațiile care urmăresc să opereze prefaceri sociale au nevoie de o sancțiune universală. Novatorii să aibă răbdare. Cînd măsor timpul care a fost necesar pentru statornicirea creștinismului, revoluție morală care trebuie să fie pașnică, mă cutremur la nenorocirea unei revoluții în ordinea materială  și conchid pentru menținere a instituțiilor existente. Fiecare cu gîndul său, a spus creștinismul; fiecare cu ogorul său, a spus legea modernă. Fiecare cu gîndul său înseamnă consfințirea drepturilor inteligenței; fiecare cu ogorul său înseamnă consfințirea proprietății bazate pe efortul muncii. Aceasta-i societatea noastră. Natura statornicește viața omenească pe sentimentul conservării individuale, viața socială se întemeiază pe interesul personal. Acestea sînt, pentru mine, adevăratele principii politice. Zdrobind aceste două sentimente egoiste sub ideea unei vieți viitoare, religia modifică duritatea contactelor sociale. Astfel , Dumnezeu temperează suferințele pe care le produc ciocnirile de interese, prin sentimentul religios care ridică la rangul de virtute uitarea-de-sine, după cum, prin legi necunoscute, a moderat ciocnirile în mecanismul lumilor. Creștinismul spune săracului să-l suporte pe bogat și bogatului să ușureze suferințele săracului; pentru mine, aceste puține cuvinte cuprind esența tuturor legilor divine și umane.
- Eu, nefiind bărbat de stat, spuse notarul, văd într-un suveran lichidatorul unei societăți care trebuie să rămînă în permanentă stare de lichidare; el transmite succesorului său un activ egal cu cel pe care l-a primit.
- Eu nu sunt un om de stat, replică Benassis cu vioiciune, întrerupîndu-l pe notar. Pentru a îmbunătăți starea unei comune, a unui canton sau a unui arondisment se cere numai bun-simț; celui ce conduce un departament i se cere și talent; dar aceste patru sfere administrative oferă orizonturi mărginite, pe care vederile de rînd pot ușor să le cuprindă; interesele lor se leagă prin fire vizibile de marea mișcare a statului. În regiunea superioară, toate se măresc, privirea bărbatului de stat trebuie să domine punctul de vedere în care se află. Acolo unde - pentru a face mult bine într-un arondisment, într-un canton sau într-o comună - nu e necesar să poți prevedea rezultatele politicii pe o perioadă de numai zece ani, cînd e vorba de o națiune, trebuie să-i poți presimți destinele și să le măsori pe o perioadă de un secol. Geniul unui Colbert**********, al unui Sully***********, nu înseamnă nimic dacă nu se sprijină pe voința care i-a făcut pe Napoleon și pe Cromwell************. Un mare ministru, domnilor, este o mare idee scrisă pe toții anii secolului, a cărei splendoare și prosperitate a fost de el pregătită. Pentru el, virtutea cea mai necesară este perseverența. De altfel, în toate cele omenești, oare nu perseverența este expresia cea mai înaltă a forței? De cîtăva vreme, întîlnim prea mulți bărbați care au idei de miniștri în loc să aibă idei naționale, ca să nu admirăm pe adevăratul om de stat, pe cel ce ne oferă cea mai imensă poezie omenească. A privi mereu dincolo de clipa prezentă și a păși înaintea destinului, a te situa deasupra puterii și a rămîne acolo numai prin sentimentul utilității, fără a-ți face iluzii cu privire la forțele tale; a te despuia de pasiuni și chiar de orice simplă ambiție pentru a rămîne stăpîn pe facultățile tale, pentru a prevedea, a voi și a acționa fără încetare; a fi drept și absolut, a păstra ordinea în general, a-ți sili inima să tacă și a nu asculta de glasul inteligenței; a nu fi nici bănuitor, nici încrezător; nici sceptic, nici credul; nici recunoscător, nici ingrat; nici în urmă cu un eveniment, nici surprins de o idee; în sfîrșit, a trăi prin sentimentul maselor  și a le domina întotdeauna întinzîndu-ți aripile spiritului, volumul glasului și penetrația privirii tale; a vedea nu detaliile, ci consecințele tuturor lucrurilor - nu însemnează toate acestea a fi ceva mai mult decît un om? Iată de ce numele marilor și distinșilor părinți ai națiunilor trebuie să fie mereu populare.
(...)
- Domnilor, n-ați spus nimic despre armată! strigă Genestas. Organizarea militară  îmi pare a fi adevăratul model al oricărei societăți civile, spada este tutoarea poporului.
- Căpitane, spuse rîzînd judecătorul de pace, un avocat bătrîn zicea că imperiile încep cu spada și sfîrșesc cu pana de scris. Noi am ajuns la pana de scris.
>

SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G . Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 154-161.

NOTĂ M.T.
* În 1789 a început prima revoluție franceză, urmată de proclamarea republicii în 1792 și proclamarea imperiului în 1804, în paralel cu războaiele cu coalițiile europene succesive,  și revenirea dinastiei regale de Bourbon în perioada (1814/1815-1830).
** Honore Riquetti, conte de Mirabeau (1749-1791 Paris) = Personalitate a Adunării Naționale, în timpul revoluției franceze. (http://www.britannica.com/biography/Honore-Gabriel-Riqueti-comte-de-Mirabeau)
*** Georges Danton (1759-1794 Paris) = Fondator al clubului politic revoluționar al Cordelierilor. Deputat al Convenției Naționale (20 septembrie 1792 - 5 aprilie 1794). Ministru al justiției (10 august 1792 - 7 octombrie 1792). Liderul Comitetului Salvării Publice (6 aprilie 1793 - 27 iulie 1793). Ghilotinat în Timpul Terorii iacobinilor. (http://www.britannica.com/biography/Georges-Danton)
**** Maximilien Robespierre (1758-1794) = Avocat. Lider al clubului politic revoluționar al Iacobinilor. Membru al Comitetului Salvării Publice a care instituit regimul Terorii (iulie 1793-27 iulie 1794). Ghilotinat de politicieni moderați, care au instituit regimul Directoratului (1794-1799). (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/maximilien-robespierre-1758-1794-revolu-ionarul-contrarevolu-ionar)
***** Napoleon Bonaparte (1769-1821) = General francez. Prim-Consul al Republicii Franceze (1799-1804). Împărat al Franței (1804-1814/1815). (http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/biografii-comentate-xxxvii-napoleon-bonaparte-creatorul-propagandei-de-stat-de-calin-hentea-11591927)
****** PROCÓNSUL, proconsuli, s. m. Magistrat roman care, după încheierea consulatului, era însărcinat cu guvernarea unei provincii. – Din lat., fr.proconsul. Sursa: DEX '09 (2009) 
******* Convenția Națională = Adunarea Constituantă din Franța din perioada 21 septembrie 1792 - 26 octombrie 1795. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/sfar-itul-monarhiei-franceze)
******** Teroarea = Regim politic din Franța revoluționară din perioada 5 septembrie 1793 - 28 iulie 1794, când puterea a fost exercitată de extremiștii iacobini conduși de M. Robespierre. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/maximilien-robespierre-1758-1794-revolu-ionarul-contrarevolu-ionar)
********* Corpul Legislativ = Una din cele patru adunări legislative instituite de Constituția din 13 decembrie 1799, care legitima lovitura de stat  din 10 noiembrie 1799 a generalului Napoleon Bonaparte. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/napoleon-bonaparte-constitu-ia-anului-viii)
********** Jean Colbert (1619-1683) = Reprezentant al școlii mercantiliste de economie. Controlor general al finanțelor din 1665. Creatorul puterii economice a Franței în timpul domniei regelui Ludovic al XIV. (http://www.britannica.com/biography/Jean-Baptiste-Colbert)
***********  Maximilien de Bethune, duce de Sully (1560-1641) = Ministru protestant al regelui Henric IV al Franței. (http://www.chateausully.fr/en/duke-of-sully)
************ Oliver Cromwell (1599 -1658) = Comandant al armatei Parlamentului în războiul civil cîștigat împotriva regele Carol I Stuart. Lord-Protector al Angliei (1649-1658). (http://www.evz.ro/cromwell-erou-revolutionar-sau-criminal-de-razboi-819357.html)

Zeița-fetiță din Nepal („Litoral” 1970)

<
În umbra munților Himalaya se află una din cele mai exotice țări ale Asiei - Nepalul. La 10 milioane de locuitori revin 10 milioane de ritualuri. Cu cîteva luni în urmă guvernul nepalez a confirmat oficial că există 178 de zile lucrătoare și 178 de sărbători. Principalul ritual este legat de Kumari - o fetiță în vîrstă între 9 și 11 ani. Supușii regelui consideră această copilă drept o zeiță. Însuși conducătorul țări i se închină cel puțin o dată pe an.
În luna octombrie ea se plimbă zece zile pe străzile orașului, într-o caleașcă de aur. După ce trec sărbătorile, mica Kumari se întoarce la reședința ei, unde așteaptă să treacă alte 355 de zile pînă i se permite să iasă din nou pe străzi. Nimănui nu-i este permis să-i vadă chipul.
Fetița poate rămîne zeiță timp de 2-3 ani. După aceea, preoții îi aleg o locțiitoare. pentru fosta zeiță urmează zile foarte grele, pentru că toți oamenii trebuie să o evite.
>

SURSA
***, Soarta tragică a zeiței, „Litoral”, Constanța, (15 iunie - 15 septembrie) 1970, p. 4.

Problema sufragiului universal în Franța în 1829 (BALZAC 1832-1833)

<
(...)
- Domnule Janvier, printre adevărurile pe care le-ați rostit, se află și o eroare gravă, spuse Benassis. După cum știți, nu-mi place să vorbesc despre interesele  generale atunci cînd sînt puse în discuție de scriitori și de puterea modernă. După opinia mea, cel ce concepe un sistem politic, dacă se simte în putere să-l aplice, să tacă, să cucerească puterea și să acționeze, dar, dacă rămîne în fericita obscuritate a cetățeanului de rînd, nu-i oare curată nebunie să gîndești a converti mulțimile prin discuții individuale? Cu toate astea, vă voi contrazice, iubite părinte, pentru că aici mă adresez oamenilor de bine, deprinși să-și adune laolaltă cunoștințele spre a căuta, în toate, adevărul. Ideile mele vi se vor părea, poate, ciudate; cu toate astea, sînt rodul reflecțiilor pe care mi le-au inspirat nenorocirile ultimilor patruzeci de ani*.
Sufragiul universal, pe care-l cer cei ce aparțin opoziției așa-zise constituționale, a fost în Biserică un principiu excelent, pentru că, după cum ați observat adineaori, iubite părinte, indivizii erau cu toții instruiți, disciplinați de sentimentul religios, pătrunși de același sistem, știind prea bine ce voiau și încotro mergeau. Dar triumful  ideilor cu ajutorul cărora liberalismul modern luptă, într-un mod atît de imprudent, împotriva guvernului înfloritor la Bourbonilor** ar însemna pieirea Franței și a liberalilor înșiși. Conducătorii aripii stîngi știu bine asta. Pentru ei, lupta aceasta este o simplă chestiune de putere. Dacă, cu voia Domnului, burghezia ar desființa, sub drapelul opoziției, superioritățile sociale împotriva cărora vanitatea sa se revoltă, acest triumf ar fi îndată urmat  de războiul burgheziei împotriva poporului, care, mai tîrziu, ar vedea în ea un fel de nobilime - meschină, e adevărat -  dar ale cărei averi și privilegii  i-ar fi cu atît mai odioase cu cît le-ar simți mai îndeaproape. În acest război, societatea -  nu spun: națiunea - ar pieri din nou, pentru că triumful de moment al mulțimii care suferă implică cele mai mari dezordini. Această luptă ar fi înverșunată, fără clipă de liniște, căci pricina ei ar fi nepotrivirile instinctive sau dobîndite între electori, iar cei mai puțin luminați, care sînt și cei mai numeroși, ar dobîndi cîștig de cauză asupra somităților sociale - într-un sistem în care sufragiile se numără și nu se cîntăresc. Urmarea este că un guvern nu este niciodată atît de bine organizat, deci atît de perfect, ca atunci cînd s-a instaurat pentru apărarea unui privilegiu mai restrîns. Ceea ce numesc eu privilegiu nu este unul dintre acele drepturi care odinioară se acordau în mod abuziv unor anumite persoane spre paguba tuturor; nicidecum, cuvîntul exprimă în mod particular cercul social care cuprinde evoluția puterii. Numai că, în toate creațiile sale, natura a restrîns principiul vital pentru a-i da mai multă forță; la fel cu corpul politic.
Să-mi lămuresc ideea prin cîteva exemple. Să admitem că în Franța ar fi o sută de pairi***; aceștia n-ar provoca decît o sută de jigniri. Desființați instituția pairilor și toți bogătașii vor deveni niște privilegiați; în loc de o sută, veți avea o sută de mii și veți lărgi plaga inegalităților sociale. În adevăr, pentru popor,  numai dreptul de trăi fără a munci constituie un privilegiu. În ochii săi, cel ce consumă fără a produce este un jefuitor. Poporul vrea lucrări vizibile și  nu ține deloc seama de creațiile intelectuale, care-l îmbogățesc cel mai mult. Tot astfel înmulțind numărul jignirilor, veți extinde lupta în toate sectoarele corpului social în loc să o rețineți într-un cerc strîmt. Cînd atacul și rezistența sînt generale, ruina unei țări este iminentă. Întotdeauna vor fi mai puțini bogați decît săraci; deci, victoria va fi a săracilor, de îndată ce lupta devine materială.
(...)
>

SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuosn, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 151-153.

NOTE M.T.
* În 1789 a început prima revoluție în Franța.
** Dinastia regală a Bourbonilor, înlăturată de revoluție în 1792, a revenit în Franța după înfrângerea, abdicarea și deportarea împăratului Napoleon I în insula Sf. Elena din Atlantic în 1815. (Ludovic XVIII 1815-1824 și Carol X 1824-1*30).
*** PAIR, pairi, s. m. Titlu purtat de marii vasali ai regelui în Franța și în Anglia în Evul Mediu. ♦ Membru (pe viață) al uneia dintre cele două camere legislative din Franța între 1815 și 1848. ♦ Titlu de noblețe în Marea Britanie, care conferă dreptul de membru al Camerei Lorzilor. ♦ Persoană care are (sau avea) unul dintre aceste titluri. [Pr.: per] – Din fr. pair. Sursa: DEX '09 (2009)

Un medic de țară despre dimensiunea economică a civilizării Franţei în 1829 (BALZAC 1832-1833)

<
(...)
Benassis începu a rîde, dar încetişor şi cu un aer trist.
- Cu alte cuvinte, să scriu vreun memoriu despre  mijloacele de  a civiliza Franţa? Şi domnul Gravier mă îndemna la fel. Vai, domnule! nu-i chip să să lămureşti un guvern  şi, dintre toate guvernele,  cel mai anevoie de lămurit e tocmai acela care îşi închipuie că îi luminează pe alţii. Desigur ceea ce am făcut noi pentru cantonul nostru ar trebui să facă toţi primarii pentru ale lor,  magistratul municipal pentru oraşul său, subprefectul pentru circumscripţia sa, prefectul pentru departament,  ministrul pentru Franţa, fiecare în sfera de interese pentru care răspunde. Dacă eu am convins lumea să se construiască o şosea de două leghe*, apoi unul ar îngriji să se facă un drum, altul un canal; dacă eu am încurajat  fabricarea de pălării pentru ţărani,  ministrul ar putea elibera Franţa de sub jugul industrial al străinătăţii, încurajînd manufacturile de ceasornicărie, ajutînd perfecţionarea prelucrării fierului sau oţelului, fabricarea  pilelor sau creuzetelor, cultura borangicului sau a nutreţurilor. În materie de comerţ a încuraja nu înseamnă a proteja. politica cea adevărată trebuie să năzuiască  a elibera ţara de sub orice tribut dat străinătăţii, dar fără ajutorul ruşinos al vămilor şi al prohibiţiilor. Industria nu poate fi salvată decît  prin ea însăsi. concurenţa e viaţa ei. Dacă o protejăm, adoarme;  monopolul o ucide, ca şi tarifele prohibitive. Numai proclamînd libertatea negoțului, o țară poate face ca întreaga străinătate să-i devină tributară, numai coborînd prețurile produselor sale manufacturate sub nivelor celor ale concurenților săi. Franța poate atinge această țintă mai lesne decît Anglia, căci posedă un teritoriu destul de întins pentru a-și menține produsele agricole la prețuri care îngăduie salarii scăzute în industrie; spre aceasta ar trebui să năzuiască stăpînirea noastră. Aceasta e problema principală a vremii noastre. (...) Ne lipsește în primul rînd virtutea civică pe care marii bărbați din antichitate o puneau în serviciul patriei, ei, care luau loc în ultimele rînduri cînd nu comandau. Boala vremii noastre este superioritatea. Avem prea mulți sfinți. Odată cu monarhia, am uitat de onoare,  odată cu credința părinților  - de virtuți, odată cu zadarnicele noastre încercări  de a conduce - de patriotism.  Acest principii nu mai există decît în parte, în loc să însuflețească mulțimile, căci ideile nu pier niciodată. Acum, pentru a sprijini societatea, nu avem altă proptea decît egoismul. Indivizii cred în ei înșiși. Viitorul aparține omului social;  mai departe nu mai vedem. Bărbatul de seamă care ne va salva din prăpastia spre care alergăm se va folosi, fără îndoailă, de individualism pentru a reface națiunea; dar în așteptarea acelei regenerări, trăim în veacul intereselor materiale și al pozitivului. Acest din urmă cuvînt stă pe buzele tuturor.

(...)

>

SURSA
Honore de Balzac, Medicul de ţară, trad. G. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 60-6.

NOTĂ M.T.
* LÉGHE, leghe, s. f. Unitate de măsură pentru distanțele terestre sau maritime, variind între 4 și 5,5 km. – Din it. lega. Sursa: DEX '09 (2009

Asasinarea premierului italian A. Moro de către răpitorii din Brigăzile Roșii în 1978 (JONG 1985)

< 

(...) Aldo Moro* fusese răpit dimineața, devreme, pentru ca cele mai importante știri din perioada ei romană să fie cunoscute încă în aceeași zi, din ziarele de dimineață. Dar ăsta era un lucru secundar. Pe Hanna o dezgustau asasinatele Brigăzilor Roșii** și când în aceeași după-amiază văzuse la televizor într-o fracțiune de secundă chipul Eleonorei Moro, care fugea de camerele de luat vederi, o podidise plânsul, spre marea mirare a câtorva colegi.

– E o rușine – exclamase ea.

– Era de așteptat să se întâmple ceva de felul ăsta.

-E o rușine!

Hanna Piccard ținea foarte mult la existența unor coduri imuabile, cu toate că se putea lipsi de cele mai multe din ele, ca să lase viața să-și urmeze cursul. Cu omorurile lor, cu atacurile lor cu bombe și cu răpirile lor, teroriștii lor profanau cele mai fundamentale coduri ale societății, fapt pentru care Hanna nu avea nici cea mai mică înțelegere.

(...)

La câteva zile după răpirea lui Aldo Moro apăru un prim comunicat al Brigăzilor Roșii. Omul politic se afla, pare-se, într-o așa-numită închisoare a poporului, unde urma să fie judecat pentru nelegiurile săvârșite de el în slujba statului. Numai într-un fel putea să scape, în acest proces, de o condamnare previzibilă: prin schimbarea lui contra tuturor teroriștilor aflați în detenție. Așa s-ar pune capăt procesului de la Torino, unde teroriștii, în timpul ședințelor, erau închiși, în sala de judecată, în cuști.

Răspunsul guvernului nu se lăsă mult timp așteptat: nu se negociază cu teroriștii, deci, implicit, nu se negociază cu privire la viața lui Aldo Moro. Dezbaterile în legătură cu acest punct de vedere al guvernului ținură săptămâni de zile. Guvernul era neînduplecat. Cu vreo șase luni de zile mai târziu, guvernul găsi că ar fi mai nimerit să folosească alte mijloace pentru combaterea terorismului: teroriștilor prinși li se oferi libertatea și o nouă identitate, în schimbul unor informații privitoare la organizația și la ascunzătorile Brigăzilor Roșii. Dar în acele prime săptămâni, guvernul se arătase neînduplecat în refuzul său de  a trata cu niște răufăcători.

Eleonora Moro lupta pentru un soț: într-o scrisoare adresată ziarului Il Giorno protestă împotriva punctului de vedere al guvernului. Acel punct de vedere fu îmblânzit: se va face acum tot ce este juridicește posibil pentru a salva viața lui Aldo Moro. Lumea se întreba ce conține această noțiune: tot ce este juridicește posibil. Din închisoarea poporului, Aldo Moro adresă unor miniștri și unor tovarăși de partid o serie de scrisori, în care cerea tratative: constituția nu interzice asta, în alte țări asemenea tratative sunt uzuale și, în plus, un asemenea mod de tratare a problemei corespunde idealurilor creștine și umanitare ale partidului. Papa se oferi să mijlocească.

Teroriștii se folosiră de ziare pentrua manipula opinia publică. De regulă, după fiecare anunț telefonic anonim, ziariștii se repezeau la câte o ladă de gunoi, ca să pescuiască din ea noul comunicat și ultimele noutăți. Din când în când ziarele primeau fotografii spălăcite ale lui Aldo Moro, care dovedeau că mai e în viață. Aldo Moro poza, slăbit și nebărbierit, ținând în mână un ziar din ajun, sub steaua în cinci colțuri înscrisă într-un cerc: simbolul puterii de stat corupte și a așa-numitului complot al companiilor supra-naționale.

Între timp autoritățile căutau cu înfrigurare ascunzătorile răpitorilor. Zeci de mii de militari în vestoane antigloanțe fură incluși în acțiunile de căutare. Pe autostrăzile Romei apărură posturi de jandarmi, iar autovehiculele erau percheziționate dacă nu ascund arme. La Roma mii de apartamente fură întoarse cu josu-n sus. Fură operate zeci de arestări și acum oricine putea fi reținut trei luni fără proces. La țară, mulțime de militari, în șiruri lungi, scotociră câmpiile ca niște vânători. Computerul serviciului italian de securitate fu conectat cu cel vest-german. Comisarul-șef al poliției din Paris îi făcu o vizită de lucru deznădăjduitului său coleg de la Roma.

Străinii stabiliți la Roma stârniră brusc bănuieli. Hanna Piccard fu convocată de organul de poliție însărcinată cu controlul străinilor, ca să-și prezinte permisul de sejur și să dovedească astfel că ea este cea care susține că este. Problema fu repede rezolvată, dar Hanna Piccard fusese obligată acum pentru prima dată să-și prezinte autorizația de ședere în Italia, și nu izbuti să nu socotească incidentul drept un semn rău.

(...)

-Aldo Moro a fost lăsat mască, zise Zuccarelli în cele din urmă.

Simonetti dădu din cap afirmativ. Zaccagnini***, secretar de partid al creștin-democraților, făcuse o manevră surprinzătoare: întocmise o declarație, în care autenticitatea scrisorilor lui Moro era pusă la îndoială. Scrisorile pe care Moro le adresase din închisoarea sa populară unotr tovarăși de partid și unor miniștri nu puteau fi scrise de el, cu toate că stilul lor semăna în mod izbitor cu al lui. Dar ceea ce scrisese, ...- nimeni nu-l știa așa. Fuseseră găsiți cincizeci de prieteni ai lui Moro, dispuși să iscălească acea declarație. Nimeni nu-l știa așa. Într-adevăr: două săptămâni de zile de captivitate și de interogatorii, după ce săptămâni de zile fusese nevoit să afle din ziare că guvernul nu este dispus să-l schimbe pe câțiva răufăcători, în acele scrisori începu să răzbată într-adevăr oarecare deznădeje și amărăciune. Moro se auto-acuza. Deveni înțepător. Poate că guvernul se temea că Moro va ajunge să dezvăluie în scrisorile sale unele secrete politice, primejduind astfel securitatea statului. Omul de stat fusese declarat iresponsabil. Și cine putea să-l declare iresponsabil mai cu temei decât prietenii săi?

-Și nu se bărbierește, - exclamă Zuccarelli, prefăcîndu-se indignat.

-Ce vrei să spui?

-Își amintești de plimbarea pe care am făcut-o noi doi în ziua răpirii? (...)

- Am vorbit atunci verzi și uscate despre Moro, despre locul în care e ascuns. Am presupus că se bărbierește. Mi s-a părut a fi un amănunt nostim. Se bărbierea și, sub ochii dușmanilor lui, i se boțea masca. (...) Dar el nu se bărbierește, după cum reiese din fotografiile publicate în ziare.

-Poate că acolo nu mai simte nevoia, ca un colonel englez în tranșee, sub focul de baraj al inamicului. E un semn de slăbicune. E gata să piardă, e sfârșitul partidei. A slăbit cinci kilograme. Nervii i s-au tocit. Involuntar, preia cuvinte din jargonul călăilor săi. (...)

- (...) Dar ăștia îl vor ucide. Sînt nevoiți, pentru că prietenii lui l-au jertfit pe altarul statului. (...)

(...) Citi în trecere titlurile tipărite cu litere roșii pe întreaga lățime a primei pagini: Moro Ucciso.  Alergă la un chioșc, cumpără edițiile speciale scoase de două ziare, mai făcu vreo cîțiva pași, și se opri.

Atac barbar. Cadavrul lui Moro găsit într-o mașină, după cincizeci și cinci de zile de captivitate. Gloanțe în inimă. O înfiorătoare înscenare a Brigăzilor Roșii. La ora unu sună telefonul la 113: Moro a fost eliberat. Oarecare optimism la cartierul-general al creștin-democraților. La unu și jumătate alt telefon anonim: pe via Caetani se află o mașină cu o bombă. Lîngă sediul de partid al creștin-democraților, în apropiere de cel al comuniștilor, se află parcat un Renault-4 roșu. Trecătorii au văzut în port-bagaj un om învelit în pături. Un agent de poliție recunoaște în chipul bărbos al individului, pe cel al lui Aldo Moro. Acesta e mort. Scene haotice la cartierul-general al creștin-democraților. Porțiunea de oraș dintre  piazza Argentina și piazza Venezia este baricadată. O mulțime imensă se adună în jurul cordonului de polițiști. Înalți dregători se grăbesc spre locul sinistrului. Ministrul Cossiga**** și ministrul adjunct Darida***** au identificat oficial cadavrul. Un preot este cufundat în rugăciuni lîngă mașină.  Apel la o grevă generală.

Suib titlurile roșii și negre ale ziarelor era reprodusă o fotografie. Fotograful stătuse, pare-se, la o fereastră, într-o clădire de pe via delle Botteghe, chiar peste drum de îngusta via Caetani: fotografia fusese luată de sus, cu un tele-obiectiv. În prim-plan, Leda văzu cefele celor din jur, care se uitau la port-bagajul deschis al mașinii Renault-4. Mașina ocupa cea mai mare parte a fotografiei. În port-bagaj zăcea un om. Niște pături fuseseră date deoparte. O pată albă în golul întunecat: mîna dreaptă pe burtă. Capul bărbatului căzu pe umărul lui stîng. Asta era tot. Nu era o fotografie impresionantă. Impresionantă fusese cîndva fotografia cu membrii gărzii personale împușcași, căzuți pe pavele de pe via Fani.  Dar Leda știa acum că Aldo Moro era cel care zăcea acum ca un vagabond pătruns clandestin în mașină și adormit acolo și că fusese ucis probabil numai cu cîteva ore înainte.

(...)

> 

SURSA

Oek de Jong, Un cerc în iarbă, trd. H.R. Radian, ed. Univers / seria Romanul secolului XX, București, 1991, pp. 155-156, 170-172, 201-203, 265-266.

NOTE M.T.

*Aldo Moro (1916-1978) = Politician italian creștin-democrat. De cinci ori premier. Asasinat de Brigăzile Roșii, după 54 de zile de captivitate. (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/392584/Aldo-Moro)

**Brigăzile Roșii = Organizație teroristă de extremă stângă activă în Italia anilor 70-80. 

(http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/brigazile-rosii-fost-o-grupare-terorista-italia)

***benigno Zaccagnini (1912-1989) = Politician italian creștin-democrat. (http://www.europarl.europa.eu/meps/ro/663/BENIGNO_ZACCAGNINI_home.html)

****Francesco Cossiga (1928-2010) = Politician italian creștin-democrat . Prim-ministru și președinte al republicii. (http://www.theguardian.com/world/2010/aug/18/francesco-cossiga-obituary)

*****Clelio Darida = Politician italian creștin-democrat. Primar al Romei și ministru. (http://netlibrary.net/articles/clelio_darida)