Se afișează postările cu eticheta vas. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta vas. Afișați toate postările
luni, 7 august 2017
vineri, 3 martie 2017
Om versus șarpe de mare din antichitate până în secolul XIX (VERNE 1901)
<
(...)
- Nu, reluă doctorul Filhiol, sînt simple povești, în care cei vechi credeau, poate, de vreme ce, în timpul lui Pliniu*, se vorbește despre un șarpe amfibiu cu cap mare de cîine, cu urechile aplecate spre spate, cu corpul acoperit de solzi îngălbeniți, care se năpustea asupra vaselor mici și le scufunda... Apoi zece sau douăsprezece secole mai tîrziu, episcopul norvegian Pontoppidan** afirma existența unu monstru marin ale cărui coarne ar fi semănat cu niște catarge și, cînd pescarii credeau în ape adînci, găseau fundul numai la cîteva picioare, pentru că animalul plutea sub chila șalupei lor!... Și dacă ar fi să-i crezi, animalul avea un cap enorm de cal, ochi negri, o coamă albă, iar cînd se scufunda, deplasa un asemenea volum de apă că marea se dezlănțuia în trombe ca ale Maelstromului***!
(...)
- Bineînțeles, răspunse doctorul Filhiol, ca și cea a nu mai puțin legendarului șarpe care, acum patruzeci de ani, a apărut prima dată în golful Gloucester****, a doua oară la treizeci de mile***** de Boston******, în apele americane.
(...)
Sigur este că, în 1819, sloop-ul******* Concordia, aflîndu-se la cincisprezece mile de Race Point********, a întîlnit un soi de reptilă care ieșea deasupra apei la vreo cinci, șase picioare*********, cu pielea negricioasă și cu cap de cal, dar măsurînd numai cincizeci de picioare, deci mai puțin decît cașaloții și balenele.
(...)
În 1849, căpitanul Schielderup pretindea că întîlnise în canalul care desparte insula Osterssen de continent, un șarpe de șase sute de picioare, adormit la suprafața apei.
În 1857, oameni de veghe de pe Castillian au semnalat prezența unui monstru cu cap enorm, în formă de butoi, a cărui lungime putea fi evaluată la două site de picioare.
(...)
În 1873, cuterul Lida, aflat în strîmtoarea Sleat**********, între insula Skyel*********** și continent, întîlnește o formă vie, gigantică. Între Malacca************ și Penang*************, Nestor trece nu departe de un monstru oceanic lung de două sute de picioare, lat de cincizeci, cu capul pătrat, zebrat de dungi negre și galbene, semănînd cu o salamandră.
În fine, în 1875, la douăzeci de mile de capul San Roque, la extremitatea de nord-est a Braziliei, comandantul navei Pauline, George Drevar, i se păru că zărește un șarpe enorm, încolăcit în jurul unei balene, ca un boa constrictor. Acest șarpe de culoarea țiparului de mare și care ar fi trebuit să măsoare între o sută șaizeci și o sută șapte zeci de picioare lungime, se juca cu prada sa și sfîrși prin a o trage în abis.
(...)
>
SURSA
Jules Verne, Șarpele de mare**************, trad. I. Hobana, Ed. Tineretului, București, 1969, pp. 57-59, 61.
NOTE M. T.
* Gaius Plinius Secundus / Plinius Maior / Pliniu cel Bătrîn (23-79) = Renumit naturalist roman. (http://www.romlit.ro/pliniu_cel_btrn)
** Erik Pontoppidan (1698-1764) = Renumit episcop luteran danez. (https://en.wikisource.org/wiki/1911_Encyclop%C3%A6dia_Britannica/Pontoppidan,_Erik)
*** MAELSTRÖM [məlstrəm] sau MALSTRØM [mälstrœm] (cuv. olandez malen „zdrobitor” și ström „curent”) s. n. Curent turbionar în Marea Norvegiei, în apropierea țărmului de NV a Norvegiei, care se deplasează de la V la E, cu o viteză de c. 12 km/oră, pe o lățime de 8 km, între ins. Moskenesøya (N) și ins.Mosken (S) din arh. Lofoten. Se manifestă ca un curent superficial foarte puternic, provocat de accelerarea mareei și de năvălirea apelor hulei, asigurând circulația apelor între Marea Norvegiei și G. Vestfjorden. Vânturile locale violente și vârtejurile sunt foarte periculoase pentru navigație. Referiri despre m. apar în unele cărți ale lui Jules Verne și Edgar Allan Poe. sursa: DE (1993-2009) (https://dexonline.ro/definitie/maelstrom)
**** Gloucester = Port în statul atlantic american Massachusetts.
***** MÍLĂ2, mile, s. f. Unitate de măsură pentru distanțele terestre folosită în trecut, care a variat în timp și de la o țară la alta; (azi) unitate de măsură pentru distanțe egală cu 1609,3 m (folosită în Marea Britanie și în SUA). ◊ Milă marină = unitate de măsură pentru distanțe, folosită în navigație, egală cu 1852 m. – Din pol. mila. sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/mil%C4%83)
****** Boston = Port-capitală a statului atlantic american Massachusetts.
******* SLOOP SLUP/ s. n. velier mic cu un singur arbore și două vele, fără bompres. (< engl. sloop) sursa: MDN '00 (2000) (https://dexonline.ro/definitie/sloop)
******** Race Point = Plajă pe care funcționează un far, lângă Provincetown, în statul atlantic american Massachusetts. (http://www.racepointlighthouse.org/about-us.htm)
********* PICIÓR, picioare, s. n. (...) 8. Veche unitate de măsură, având lungimea de aproximativ o treime dintr-un metru, folosită și astăzi în unele țări. (...) – Lat.petiolus. sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/picior)
********** Sleat = Peninsulă în NE Scoției.
*********** Skye = Insulă în NE Scoției.
************ Malacca = Peninsulă în Asia de Sud-Est.
************* Penang = Insulă lângă peninsula Malacca.
************** Descriere, Cele 500 de milioane ale Begumei. Șarpele de mare, „Cărturești.ro” (http://carturesti.ro/carte/cele-500-milioane-ale-begumei-sarpele-de-mare-67911)
(...)
- Nu, reluă doctorul Filhiol, sînt simple povești, în care cei vechi credeau, poate, de vreme ce, în timpul lui Pliniu*, se vorbește despre un șarpe amfibiu cu cap mare de cîine, cu urechile aplecate spre spate, cu corpul acoperit de solzi îngălbeniți, care se năpustea asupra vaselor mici și le scufunda... Apoi zece sau douăsprezece secole mai tîrziu, episcopul norvegian Pontoppidan** afirma existența unu monstru marin ale cărui coarne ar fi semănat cu niște catarge și, cînd pescarii credeau în ape adînci, găseau fundul numai la cîteva picioare, pentru că animalul plutea sub chila șalupei lor!... Și dacă ar fi să-i crezi, animalul avea un cap enorm de cal, ochi negri, o coamă albă, iar cînd se scufunda, deplasa un asemenea volum de apă că marea se dezlănțuia în trombe ca ale Maelstromului***!
(...)
- Bineînțeles, răspunse doctorul Filhiol, ca și cea a nu mai puțin legendarului șarpe care, acum patruzeci de ani, a apărut prima dată în golful Gloucester****, a doua oară la treizeci de mile***** de Boston******, în apele americane.
(...)
Sigur este că, în 1819, sloop-ul******* Concordia, aflîndu-se la cincisprezece mile de Race Point********, a întîlnit un soi de reptilă care ieșea deasupra apei la vreo cinci, șase picioare*********, cu pielea negricioasă și cu cap de cal, dar măsurînd numai cincizeci de picioare, deci mai puțin decît cașaloții și balenele.
(...)
În 1849, căpitanul Schielderup pretindea că întîlnise în canalul care desparte insula Osterssen de continent, un șarpe de șase sute de picioare, adormit la suprafața apei.
În 1857, oameni de veghe de pe Castillian au semnalat prezența unui monstru cu cap enorm, în formă de butoi, a cărui lungime putea fi evaluată la două site de picioare.
(...)
În 1873, cuterul Lida, aflat în strîmtoarea Sleat**********, între insula Skyel*********** și continent, întîlnește o formă vie, gigantică. Între Malacca************ și Penang*************, Nestor trece nu departe de un monstru oceanic lung de două sute de picioare, lat de cincizeci, cu capul pătrat, zebrat de dungi negre și galbene, semănînd cu o salamandră.
În fine, în 1875, la douăzeci de mile de capul San Roque, la extremitatea de nord-est a Braziliei, comandantul navei Pauline, George Drevar, i se păru că zărește un șarpe enorm, încolăcit în jurul unei balene, ca un boa constrictor. Acest șarpe de culoarea țiparului de mare și care ar fi trebuit să măsoare între o sută șaizeci și o sută șapte zeci de picioare lungime, se juca cu prada sa și sfîrși prin a o trage în abis.
(...)
>
SURSA
Jules Verne, Șarpele de mare**************, trad. I. Hobana, Ed. Tineretului, București, 1969, pp. 57-59, 61.
NOTE M. T.
* Gaius Plinius Secundus / Plinius Maior / Pliniu cel Bătrîn (23-79) = Renumit naturalist roman. (http://www.romlit.ro/pliniu_cel_btrn)
** Erik Pontoppidan (1698-1764) = Renumit episcop luteran danez. (https://en.wikisource.org/wiki/1911_Encyclop%C3%A6dia_Britannica/Pontoppidan,_Erik)
*** MAELSTRÖM [məlstrəm] sau MALSTRØM [mälstrœm] (cuv. olandez malen „zdrobitor” și ström „curent”) s. n. Curent turbionar în Marea Norvegiei, în apropierea țărmului de NV a Norvegiei, care se deplasează de la V la E, cu o viteză de c. 12 km/oră, pe o lățime de 8 km, între ins. Moskenesøya (N) și ins.Mosken (S) din arh. Lofoten. Se manifestă ca un curent superficial foarte puternic, provocat de accelerarea mareei și de năvălirea apelor hulei, asigurând circulația apelor între Marea Norvegiei și G. Vestfjorden. Vânturile locale violente și vârtejurile sunt foarte periculoase pentru navigație. Referiri despre m. apar în unele cărți ale lui Jules Verne și Edgar Allan Poe. sursa: DE (1993-2009) (https://dexonline.ro/definitie/maelstrom)
**** Gloucester = Port în statul atlantic american Massachusetts.
***** MÍLĂ2, mile, s. f. Unitate de măsură pentru distanțele terestre folosită în trecut, care a variat în timp și de la o țară la alta; (azi) unitate de măsură pentru distanțe egală cu 1609,3 m (folosită în Marea Britanie și în SUA). ◊ Milă marină = unitate de măsură pentru distanțe, folosită în navigație, egală cu 1852 m. – Din pol. mila. sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/mil%C4%83)
****** Boston = Port-capitală a statului atlantic american Massachusetts.
******* SLOOP SLUP/ s. n. velier mic cu un singur arbore și două vele, fără bompres. (< engl. sloop) sursa: MDN '00 (2000) (https://dexonline.ro/definitie/sloop)
******** Race Point = Plajă pe care funcționează un far, lângă Provincetown, în statul atlantic american Massachusetts. (http://www.racepointlighthouse.org/about-us.htm)
********* PICIÓR, picioare, s. n. (...) 8. Veche unitate de măsură, având lungimea de aproximativ o treime dintr-un metru, folosită și astăzi în unele țări. (...) – Lat.petiolus. sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/picior)
********** Sleat = Peninsulă în NE Scoției.
*********** Skye = Insulă în NE Scoției.
************ Malacca = Peninsulă în Asia de Sud-Est.
************* Penang = Insulă lângă peninsula Malacca.
************** Descriere, Cele 500 de milioane ale Begumei. Șarpele de mare, „Cărturești.ro” (http://carturesti.ro/carte/cele-500-milioane-ale-begumei-sarpele-de-mare-67911)
luni, 13 februarie 2017
Portul Akaroa din Noua Zeelandă în 1863 (VERNE 1901)
<
(...)
Akaroa face parte din peninsula Banks, care se detașează din coasta insulei Tawai - Pounamou* sub paralela 44**. E o anexă a provinciei Canterbury, una din cele două mari diviziuni ale insulei. Orașul nu e decît o modestă așezare situată în partea dreaptă a golfului, în fața unor munți înșiruiți pe celălalt mal, cît vezi cu ochii. În partea aceea, locuiau băștinașii maori***, în mijlocul unor minunate păduri de brazi, care furnizează excelente arborade construcțiilor maritime.
Așezarea era împărțită pe atunci în trei mici colonii de englezi, germani și francezi, care fuseseră aduși în 1840 pe vasul Robert-de-Paris****. Guvernul concesionase acestor coloni o cantitate oarecare de pămînturi, lăsîndu-le eventualul profit. Astfel, lanuri de grîu, grădini împrejmuind numeroasele case de lemn ocupă solul riveran, care rodește legume și fructe - mai ales piersici, pe cît de abundente, pe atît de savuroase.
(...)
>
SURSA
Jules Verne, Șarpele de mare, trad. I. Hobana, Ed. Tineretului, București, 1969, pp. 34-35.
NOTE M. T.
* Tawai - Pounamou / Te Wai Pounamou / Te Waipounamou = Insula sudică a Noii Zeelande, una din cele două mari insule a arhipeleagului. (http://www.tourism.net.nz/new-zealand/about-new-zealand/regions/--south-island/regional-information.html)
** Paralela 44 grade la sud de Ecuator.
*** Maori = Populația indigenă a Noii Zeelande, venită din insulele Polineziei de Est în secolul XIII. (http://www.teara.govt.nz/en/maori)
**** Robert, conte de Paris = Roman istoric publicat în 1831 de scoțianul Walter Scott. Acțiunea se petrece la Constantinopol, capitala Imperiului Bizantin, în 1097, în timpul Cruciadei I. (http://www.walterscott.lib.ed.ac.uk/works/novels/robert.html)
(...)
Akaroa face parte din peninsula Banks, care se detașează din coasta insulei Tawai - Pounamou* sub paralela 44**. E o anexă a provinciei Canterbury, una din cele două mari diviziuni ale insulei. Orașul nu e decît o modestă așezare situată în partea dreaptă a golfului, în fața unor munți înșiruiți pe celălalt mal, cît vezi cu ochii. În partea aceea, locuiau băștinașii maori***, în mijlocul unor minunate păduri de brazi, care furnizează excelente arborade construcțiilor maritime.
Așezarea era împărțită pe atunci în trei mici colonii de englezi, germani și francezi, care fuseseră aduși în 1840 pe vasul Robert-de-Paris****. Guvernul concesionase acestor coloni o cantitate oarecare de pămînturi, lăsîndu-le eventualul profit. Astfel, lanuri de grîu, grădini împrejmuind numeroasele case de lemn ocupă solul riveran, care rodește legume și fructe - mai ales piersici, pe cît de abundente, pe atît de savuroase.
(...)
>
SURSA
Jules Verne, Șarpele de mare, trad. I. Hobana, Ed. Tineretului, București, 1969, pp. 34-35.
NOTE M. T.
* Tawai - Pounamou / Te Wai Pounamou / Te Waipounamou = Insula sudică a Noii Zeelande, una din cele două mari insule a arhipeleagului. (http://www.tourism.net.nz/new-zealand/about-new-zealand/regions/--south-island/regional-information.html)
** Paralela 44 grade la sud de Ecuator.
*** Maori = Populația indigenă a Noii Zeelande, venită din insulele Polineziei de Est în secolul XIII. (http://www.teara.govt.nz/en/maori)
**** Robert, conte de Paris = Roman istoric publicat în 1831 de scoțianul Walter Scott. Acțiunea se petrece la Constantinopol, capitala Imperiului Bizantin, în 1097, în timpul Cruciadei I. (http://www.walterscott.lib.ed.ac.uk/works/novels/robert.html)
miercuri, 23 aprilie 2014
Insula Zanzibar din Africa de Est în secolul XIX (VERNE 1863)
„Insula Zanzibar, stăpînită de imamul* din Mascat, aliat al Franței și al Angliei, este una din cele mai
frumoase colonii. În port vin numeroase
corăbii din ținuturile învecinate. De coasta africană o desparte numai un canal, care în partea cea mai lată nu
depășește 30 de mile. Pe insulă se face un comerț
intens, cu cauciuc, fildeș, dar mai ales cu `lemn de abanos`**, deoarece Z.
este un mare tîrg de sclavi. Traficul se întinde pe toată coasta E a Africii,
pînă sub latitudinea Nilului. G. Lejean a
văzut făcîndu-se aici comerț cu sclavi, chiar de către vase cu pavilion francez.
* Preot la mahomedani.
** Comerț cu `lemn de abanos` – Expresie pentru comerț cu sclavi negri.”
(XI)
J. VERNE, Cinci
săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3,
București, 1978, 215 p.
sâmbătă, 12 aprilie 2014
joi, 5 decembrie 2013
Religie și societate în civilizația arabă musulmană la confluența secolelor XIX și XX (PASEK 1958)
<
(...)
Nachuda* ridică mîinile spre cer:
-Prost am brodit-o, oameni buni. Inșallah. Din voia lui Allah.
Serindj**-ul se scărpina cu răzuitoarea, avînd pe față o expresie de adîncă durere.
-Said n-a găsit că perla-i frumoasă. Ne-a dat numai douăsprezece libre, spuse el mîhnit.
Atunci se sculă Saffar, împins parcă de un val puternic de curaj. Nici el nu înțelegea cum, dar simțea valul acela care sălta în inima lui, în lăuntrul lui, plin de spuma unei mari indignări.
-Mințiți! V-a dat mai mult!
-O, barkale***! răcni serindj-ul, negăsind în furia lui decît acest vechi cuvînt folosit de saladini.Se apropie cu un pas de Saffar.
Saffar îngenunche.
-Recitați „fatha”****, strigă el.
Serindj-ul se opri, pur și simplu uluit.
-Spuneți „fatha”, repetă Saffar.
-Așa e, spuneți „fatha”! se entuziasmă și Șoa, țîșnind de la locul lui.
-Spuneți „fatha”! strigară și oamenii. Rîdeau. Le plăcea ideea că nachuda cu serindj-ul trebuiau să jure pe vorbele sfinte pentru cinstea lor.
-Rostiți „fatha”!
Hagiul***** Șere și Ben Abdi stăteau muți. Se uitau unul la altul. Se întîmplase un lucru nemaiauzit... Dar nu puteau refuza , alminteri ar fi dat de bănuit.
-Hai, spuneți „fatha”! murmurau oamenii. Se maimuțăreau. Capetele lor mari, negre, se legăneau nebunește.
Saffar începu, domol, să recite cuvintele sfinte, punînd în ele întregul său suflet.
Atunci îngenuncheară hagiul Șere cu Ben Abdi, alăturîndu-i-se cu glasuri întărîtate.
Ochii lui Saffar se holbară, urmărind mișcarea gurii lor, în timp ce propriul său glas scădea, ca și cum s-ar fi stins...
Ceva se frînse într-adevăr în Saffar: ceva foarte important din ființa lui. Credința lui naivă, oarbă, se clătina. Era îngrozitor. Avea senzația că privise deodată undeva unde nu trebuia niciodată să se uite, era ca și cum văzuse partea din spate a unui lucru mare, misterios, solemn... Căci serindj-ul și nachuda spuneau „fatha”, și totuși furaseră. Și uite că nu se întîmpla nimic, din cer nu pogorîse nici un înger, nu căzuse nici un fulger, nu se auziseră glasuri cumplite, suprapămîntești, nimic, absolut nimic... Nachuda și serindj-ul nici nu se temeaude asemenea lucruri. Spuneau „fatha” nu din teamă, ci din mînie. Furia îi cutremura. Apoi rugăciunea se sfîrși.
Se ridicară.
Se ridică și Saffar. Fruntea sa înaltă era încrețită precum lutul.
-Ați jurat strîmb! Și l-ați hulit pe Allah! strigă Saffar. V-am văzut la Said. Hoților! Fakich!
Ben Abdi se aruncă asupra lui. Saffar îi scăpă, sărind peste bordul vasului. Mai ridică o dată capul, repetînd de jos:
-Fakich! Fakich!
Ceva îl lovi puternic în frunte - era un cuțit pe care serindj-ul îl aruncase după el, în oarba sa furie.
Nici nu se sinchisi.
-Fakich! strigă cu puteri sporite. Hoți blestemați! Mincinoși!
Apoi plecă.
(...)
Oamenii însă tot nu înțelegeau și începu o mare gălăgie, cu strigăte care încetară abia cînd glasul lui Ben Abdi tună asurzind totul:
-Tăcere, turmă de berbeci! ”Un ban la doi oameni”, așa a zis nachuda! N-auziți, mărginiților, mocofanilor, oare marea v-a sfredelit urechile?! Și mulțumiți lui Allah, și fiți fericiți că aveți măca ceva! Ce am eu, ce are nachuda? Numai cele douăsprezece guri ale voastre nesătule, alminteri nimic...
-Spuneți „fatha”! strigă atunci cineva.
Era Șoa, care îndrăznise să strige, ghemuit după trupurile celorlalți.
-Nachuda și serindj-ul, furioși, se uitară în jur. Dar la acel strigăt se alăturară toți oamenii, și nu cu veselie, nici jumătate în glumă ca odinioară, atunci cînd Saffar le dăduse exemplul, ci amenințător, stăruitor, cu o insistență suspicioasă:
-Spuneți „fatha”! Da, jurați!
-Mincinoșilor! strigă în mijlocul larmei Șoa, ascunzîndu-și mereu capul.
Furtuna de glasuri creștea, iar ochii lui nachuda țopăiau, împungînd ici și colo, dar găsind numai mînie pretutindeni...
Atunci îngenunche - a doua oară în viața lui - pentru ca, împreună cu serindj-ul, să jure în fața scufundătorilor sărmani că nu furase. Și recitînd cu voce tare cuvintele sfinte, revărsa în sinea lui blesteme infernale asupra primulu pescuitor căruia îi venise în minte să fie puși să jure și superiorii, asupra lui Saffar, asupra netrebnicului căruia, din păcate, cuțitul aruncat neîndemînatic de Ben Abdi îi atinsese numai fruntea.
Păru că „fatha” acționa precum uleiul turnat pe o rană sau pe marea cuprinsă de furtună; oamenii tăcură, rugîndu-se de asemenea.
(...)
-Pescuitori de perle, v-am adus fericirea! strigă, și glasul lui răsună ca un metal strălucitor, căci era plin de entuziasm și de încredere. V-am adus libertatea. Sînteți stăpînii acestui vas!
-Ali Said e stăpînul lui! izbucni nachuda, uitînd în tulburarea lui că Ali Said murise.
-Ali Said s-a dus, îi aminti El Seif. Nu mai e nici Abdallah. A murit și Aziz. Vasul e al vostru, oameni buni!
Ben Abdi rîse silit; nu avea cu sine răzuitoarea și parcă îi lipseau mîinile.
-Luați vasul și o să fie un furt întreit!
-L-ați plătit de-o sută de ori! strigă El Seif oamenilor, care se holbau unul la altul. Așadar, de-o sută de ori e al vostru. Toți cărora le-a aparținut sînt morți. E al vostru, vă spun! Aveți nevoie de el mai mult decît oricine, aveți nevoie de el spre a putea trăi omenește. Vasul e al vostru! Ați fost sclavi, dar nu mai sînteți și nu veți mai fi niciodată, dacă nu vreți. V-ați scufundat în adîncurile mării, dar perlele le-a adunat Said...
-Le-a plătit! țipă nachuda.
-Da. Dar ție. De ce coboară oamenii ăștia în mare? Și de ce nu au și ei perle?
-Inșallah, zise Ben Abdi simplu. Așa e voia lui Allah.
-Nu-i așa voia lui Allah! strigă El Seif. Nu este și niciodată n-a fost!...
-Ha, îl auziți! Renegatul, cîinele necredincios! izbucni nachuda. Hulește pe Atotputernicul!
-Taci! îl întrerupse El Seif, dar glasul îi tremura. Cuvintele lui nachuda atinseseră crud lucrul cel mai adînc înrădăcinat în el, ceea ce moștenise de la generații de strămoși, ceea ce pînă nu demult fusese singurul conținut al vieții sale sufletești, unica explicație a lumii și a orînduielilor sale, singura învățătură, tot ce era frumos și înspăimîntător, toată știința, toată poezia, credința lui. Acea credință medievală trăia în el și nu putea scăpa de ea. Dealtfel nici nu dorea, fiindcă se temea, fiindcă era un om legat de pămîntul pe care se născuse, de atmosfera pe care o respirase, de epoca în care crescuse și care aici, pe aceste meleaguri sălbatice, îndepărtate, avea încă un caracter de ev mediu.
De aceea se clătină sub lovitura nemiloasă a vorbelor lui nachuda, care știa unde țintește.
-Taci! zise iar. Între timp își revenise. Știa că merge pe calea dreptății, iar frica îl părăsise. Minți! Sînt credincios! adăugă el pătimaș. Cred atît de adînc, încît niciodată n-am pîngărit sfînta „fatha”, ca tine, oh, blestematule! Știu, de asemenea, că v-am adus adevărul. Ascultați-l. Ridică amîndouă brațele. Ochii îi aruncau flăcări. Avea să rostească acum cele la care atît de temeinic cugetase. Allah are o singură dorință: să trăim. Pentru asta ne-a creat. Și să fim fericiți. Și pentru aceasta ne-a creat. A sădit în noi foamea, dar nu e voința lui să murim de foame; de aceea ne-a dăruit peștii, ca să-i pescuim și să-i mîncăm. Am fost în închisoare, dar n-a fost voința lui Allah să pier acolo; mi-a dat mîini și m-am eliberat - este și asta o împlinire a voinței lui Allah.
El Seif întinse mîinile spre oameni:
-Orice lucru bun ați îndeplini e voința lui Allah, se cheamă voința lui! Numai de fapte se ține seama...
(...)
.>
SURSA
Mirko Pasek, Pescuitorii de perle, trad. M. Ionescu-Nișkov, edit. Ion Creangă, București, 1983, p. 41-42, 64, 107-109.
Note M. T.
*nachuda=Căpitanul arab al unui vas cu pânze de 20 tone, folosit în Marea Roșie ca navă-bază pentru bărcile pescuitorilor de perle.
**serindj=Secundul lui nachuda
***barkale=„Fără perne”, terrmen peiorativ echivalent cu vagabond sau cerșetor, cu care saladinii, negustorii arabi din regiunea Mării Roșii, îi denumeau pe ceilalți oameni.
****fatha=Rugăciune sfântă care precede începerea oricărei activități.
*****hagi=Termen cu care erau denumiți credincioșii musulmani care efectuaseră pelerinajul la orașul sfint Mecca, azi partea a regatului Arabia Saudită.
Nachuda* ridică mîinile spre cer:
-Prost am brodit-o, oameni buni. Inșallah. Din voia lui Allah.
Serindj**-ul se scărpina cu răzuitoarea, avînd pe față o expresie de adîncă durere.
-Said n-a găsit că perla-i frumoasă. Ne-a dat numai douăsprezece libre, spuse el mîhnit.
Atunci se sculă Saffar, împins parcă de un val puternic de curaj. Nici el nu înțelegea cum, dar simțea valul acela care sălta în inima lui, în lăuntrul lui, plin de spuma unei mari indignări.
-Mințiți! V-a dat mai mult!
-O, barkale***! răcni serindj-ul, negăsind în furia lui decît acest vechi cuvînt folosit de saladini.Se apropie cu un pas de Saffar.
Saffar îngenunche.
-Recitați „fatha”****, strigă el.
Serindj-ul se opri, pur și simplu uluit.
-Spuneți „fatha”, repetă Saffar.
-Așa e, spuneți „fatha”! se entuziasmă și Șoa, țîșnind de la locul lui.
-Spuneți „fatha”! strigară și oamenii. Rîdeau. Le plăcea ideea că nachuda cu serindj-ul trebuiau să jure pe vorbele sfinte pentru cinstea lor.
-Rostiți „fatha”!
Hagiul***** Șere și Ben Abdi stăteau muți. Se uitau unul la altul. Se întîmplase un lucru nemaiauzit... Dar nu puteau refuza , alminteri ar fi dat de bănuit.
-Hai, spuneți „fatha”! murmurau oamenii. Se maimuțăreau. Capetele lor mari, negre, se legăneau nebunește.
Saffar începu, domol, să recite cuvintele sfinte, punînd în ele întregul său suflet.
Atunci îngenuncheară hagiul Șere cu Ben Abdi, alăturîndu-i-se cu glasuri întărîtate.
Ochii lui Saffar se holbară, urmărind mișcarea gurii lor, în timp ce propriul său glas scădea, ca și cum s-ar fi stins...
Ceva se frînse într-adevăr în Saffar: ceva foarte important din ființa lui. Credința lui naivă, oarbă, se clătina. Era îngrozitor. Avea senzația că privise deodată undeva unde nu trebuia niciodată să se uite, era ca și cum văzuse partea din spate a unui lucru mare, misterios, solemn... Căci serindj-ul și nachuda spuneau „fatha”, și totuși furaseră. Și uite că nu se întîmpla nimic, din cer nu pogorîse nici un înger, nu căzuse nici un fulger, nu se auziseră glasuri cumplite, suprapămîntești, nimic, absolut nimic... Nachuda și serindj-ul nici nu se temeaude asemenea lucruri. Spuneau „fatha” nu din teamă, ci din mînie. Furia îi cutremura. Apoi rugăciunea se sfîrși.
Se ridicară.
Se ridică și Saffar. Fruntea sa înaltă era încrețită precum lutul.
-Ați jurat strîmb! Și l-ați hulit pe Allah! strigă Saffar. V-am văzut la Said. Hoților! Fakich!
Ben Abdi se aruncă asupra lui. Saffar îi scăpă, sărind peste bordul vasului. Mai ridică o dată capul, repetînd de jos:
-Fakich! Fakich!
Ceva îl lovi puternic în frunte - era un cuțit pe care serindj-ul îl aruncase după el, în oarba sa furie.
Nici nu se sinchisi.
-Fakich! strigă cu puteri sporite. Hoți blestemați! Mincinoși!
Apoi plecă.
(...)
Oamenii însă tot nu înțelegeau și începu o mare gălăgie, cu strigăte care încetară abia cînd glasul lui Ben Abdi tună asurzind totul:
-Tăcere, turmă de berbeci! ”Un ban la doi oameni”, așa a zis nachuda! N-auziți, mărginiților, mocofanilor, oare marea v-a sfredelit urechile?! Și mulțumiți lui Allah, și fiți fericiți că aveți măca ceva! Ce am eu, ce are nachuda? Numai cele douăsprezece guri ale voastre nesătule, alminteri nimic...
-Spuneți „fatha”! strigă atunci cineva.
Era Șoa, care îndrăznise să strige, ghemuit după trupurile celorlalți.
-Nachuda și serindj-ul, furioși, se uitară în jur. Dar la acel strigăt se alăturară toți oamenii, și nu cu veselie, nici jumătate în glumă ca odinioară, atunci cînd Saffar le dăduse exemplul, ci amenințător, stăruitor, cu o insistență suspicioasă:
-Spuneți „fatha”! Da, jurați!
-Mincinoșilor! strigă în mijlocul larmei Șoa, ascunzîndu-și mereu capul.
Furtuna de glasuri creștea, iar ochii lui nachuda țopăiau, împungînd ici și colo, dar găsind numai mînie pretutindeni...
Atunci îngenunche - a doua oară în viața lui - pentru ca, împreună cu serindj-ul, să jure în fața scufundătorilor sărmani că nu furase. Și recitînd cu voce tare cuvintele sfinte, revărsa în sinea lui blesteme infernale asupra primulu pescuitor căruia îi venise în minte să fie puși să jure și superiorii, asupra lui Saffar, asupra netrebnicului căruia, din păcate, cuțitul aruncat neîndemînatic de Ben Abdi îi atinsese numai fruntea.
Păru că „fatha” acționa precum uleiul turnat pe o rană sau pe marea cuprinsă de furtună; oamenii tăcură, rugîndu-se de asemenea.
(...)
-Pescuitori de perle, v-am adus fericirea! strigă, și glasul lui răsună ca un metal strălucitor, căci era plin de entuziasm și de încredere. V-am adus libertatea. Sînteți stăpînii acestui vas!
-Ali Said e stăpînul lui! izbucni nachuda, uitînd în tulburarea lui că Ali Said murise.
-Ali Said s-a dus, îi aminti El Seif. Nu mai e nici Abdallah. A murit și Aziz. Vasul e al vostru, oameni buni!
Ben Abdi rîse silit; nu avea cu sine răzuitoarea și parcă îi lipseau mîinile.
-Luați vasul și o să fie un furt întreit!
-L-ați plătit de-o sută de ori! strigă El Seif oamenilor, care se holbau unul la altul. Așadar, de-o sută de ori e al vostru. Toți cărora le-a aparținut sînt morți. E al vostru, vă spun! Aveți nevoie de el mai mult decît oricine, aveți nevoie de el spre a putea trăi omenește. Vasul e al vostru! Ați fost sclavi, dar nu mai sînteți și nu veți mai fi niciodată, dacă nu vreți. V-ați scufundat în adîncurile mării, dar perlele le-a adunat Said...
-Le-a plătit! țipă nachuda.
-Da. Dar ție. De ce coboară oamenii ăștia în mare? Și de ce nu au și ei perle?
-Inșallah, zise Ben Abdi simplu. Așa e voia lui Allah.
-Nu-i așa voia lui Allah! strigă El Seif. Nu este și niciodată n-a fost!...
-Ha, îl auziți! Renegatul, cîinele necredincios! izbucni nachuda. Hulește pe Atotputernicul!
-Taci! îl întrerupse El Seif, dar glasul îi tremura. Cuvintele lui nachuda atinseseră crud lucrul cel mai adînc înrădăcinat în el, ceea ce moștenise de la generații de strămoși, ceea ce pînă nu demult fusese singurul conținut al vieții sale sufletești, unica explicație a lumii și a orînduielilor sale, singura învățătură, tot ce era frumos și înspăimîntător, toată știința, toată poezia, credința lui. Acea credință medievală trăia în el și nu putea scăpa de ea. Dealtfel nici nu dorea, fiindcă se temea, fiindcă era un om legat de pămîntul pe care se născuse, de atmosfera pe care o respirase, de epoca în care crescuse și care aici, pe aceste meleaguri sălbatice, îndepărtate, avea încă un caracter de ev mediu.
De aceea se clătină sub lovitura nemiloasă a vorbelor lui nachuda, care știa unde țintește.
-Taci! zise iar. Între timp își revenise. Știa că merge pe calea dreptății, iar frica îl părăsise. Minți! Sînt credincios! adăugă el pătimaș. Cred atît de adînc, încît niciodată n-am pîngărit sfînta „fatha”, ca tine, oh, blestematule! Știu, de asemenea, că v-am adus adevărul. Ascultați-l. Ridică amîndouă brațele. Ochii îi aruncau flăcări. Avea să rostească acum cele la care atît de temeinic cugetase. Allah are o singură dorință: să trăim. Pentru asta ne-a creat. Și să fim fericiți. Și pentru aceasta ne-a creat. A sădit în noi foamea, dar nu e voința lui să murim de foame; de aceea ne-a dăruit peștii, ca să-i pescuim și să-i mîncăm. Am fost în închisoare, dar n-a fost voința lui Allah să pier acolo; mi-a dat mîini și m-am eliberat - este și asta o împlinire a voinței lui Allah.
El Seif întinse mîinile spre oameni:
-Orice lucru bun ați îndeplini e voința lui Allah, se cheamă voința lui! Numai de fapte se ține seama...
(...)
.>
SURSA
Mirko Pasek, Pescuitorii de perle, trad. M. Ionescu-Nișkov, edit. Ion Creangă, București, 1983, p. 41-42, 64, 107-109.
Note M. T.
*nachuda=Căpitanul arab al unui vas cu pânze de 20 tone, folosit în Marea Roșie ca navă-bază pentru bărcile pescuitorilor de perle.
**serindj=Secundul lui nachuda
***barkale=„Fără perne”, terrmen peiorativ echivalent cu vagabond sau cerșetor, cu care saladinii, negustorii arabi din regiunea Mării Roșii, îi denumeau pe ceilalți oameni.
****fatha=Rugăciune sfântă care precede începerea oricărei activități.
*****hagi=Termen cu care erau denumiți credincioșii musulmani care efectuaseră pelerinajul la orașul sfint Mecca, azi partea a regatului Arabia Saudită.
vineri, 31 mai 2013
joi, 28 iunie 2012
Medicina indiană preariană („Enciclopedia...” 2009)
<
Descoperirea în anul 1928 a ruinelor orașului Mohenjo-Daro a scos la iveală și preocupările medicale ale vremii. În vasele dezgropate s-au găsit urme ale unor leacuri empirice folosite în acele timpuri, cum ar fi silagiul, un praf negru utilizat în dispepsii și hepatopii, oase de sepie utilizate în boli de ochi și urechi, precum și rădăcini de plante uscate.
>
SURSA
ACADEMIA ROMÂNĂ & ACADEMIA DE ȘTIINȚE MEDICALE, Enciclopedia medicală românească: de la origini până în prezent, vol. I, ed. univ. „Carol Davila”, București, 2009, p. 43 / Medicina preariană.
Descoperirea în anul 1928 a ruinelor orașului Mohenjo-Daro a scos la iveală și preocupările medicale ale vremii. În vasele dezgropate s-au găsit urme ale unor leacuri empirice folosite în acele timpuri, cum ar fi silagiul, un praf negru utilizat în dispepsii și hepatopii, oase de sepie utilizate în boli de ochi și urechi, precum și rădăcini de plante uscate.
>
SURSA
ACADEMIA ROMÂNĂ & ACADEMIA DE ȘTIINȚE MEDICALE, Enciclopedia medicală românească: de la origini până în prezent, vol. I, ed. univ. „Carol Davila”, București, 2009, p. 43 / Medicina preariană.
vineri, 24 februarie 2012
Cooperația de consum pe litoralul românesc în sezonul 1972 („Litoral” 1972)
<
Unitățile cooperației de consum existente în această vară în toate stațiunile litoralului - sub forma bazarurilor și a complexelor - constituie puncte de atracție nu numai pentru turiștii români, ci și pentru oaspeții litoralului veniți de peste hotare. Explicația acestui mare flux de cumpărători se află în buna aprovizionare a unităților cu un larg sortiment de articole de artizanat în mare parte unicate, realizate de meșteri artizani din județul Constanța ca și din întreaga țară.
În aceste unități puteți admira zilnic adevărate comori ale artei noastre populare:costume naționale din diferite zone ale țării, vase din ceramică decorate artistic, obiecte de lemn încrustate, tablouri, aplice și obiecte pentru decorare a interiorului apartamentelelor, carpete și covoare oltenești, fețe de masă cusute cu arnice, pe motive naționale.
Magazinele cooperației de consum se bucură, de asemenea, de aprecieri din partea vizitatorilor români și de peste hotare datorită bunei deserviri asigurate de un personal care nu se mărginește numai la a prezenta obiectele expuse, ci se transformă în adevărați ghizi, propunîndu-vă spre cumpărare cele mai reprezentative și frumoase creații ale meșteșugarilor.
>
SURSA
***, Magazinele cooperației de consum. Mari expoziții de artizanat, „Litoral”, Constanța, ? august 1972, p. ?.
Unitățile cooperației de consum existente în această vară în toate stațiunile litoralului - sub forma bazarurilor și a complexelor - constituie puncte de atracție nu numai pentru turiștii români, ci și pentru oaspeții litoralului veniți de peste hotare. Explicația acestui mare flux de cumpărători se află în buna aprovizionare a unităților cu un larg sortiment de articole de artizanat în mare parte unicate, realizate de meșteri artizani din județul Constanța ca și din întreaga țară.
În aceste unități puteți admira zilnic adevărate comori ale artei noastre populare:costume naționale din diferite zone ale țării, vase din ceramică decorate artistic, obiecte de lemn încrustate, tablouri, aplice și obiecte pentru decorare a interiorului apartamentelelor, carpete și covoare oltenești, fețe de masă cusute cu arnice, pe motive naționale.
Magazinele cooperației de consum se bucură, de asemenea, de aprecieri din partea vizitatorilor români și de peste hotare datorită bunei deserviri asigurate de un personal care nu se mărginește numai la a prezenta obiectele expuse, ci se transformă în adevărați ghizi, propunîndu-vă spre cumpărare cele mai reprezentative și frumoase creații ale meșteșugarilor.
>
SURSA
***, Magazinele cooperației de consum. Mari expoziții de artizanat, „Litoral”, Constanța, ? august 1972, p. ?.
duminică, 5 februarie 2012
vineri, 30 decembrie 2011
Predarea lui Napoleon în fața britanicilor după înfrîngerea de la Waterloo din 1815 (BALZAC 1832-1833)
<
(...)
- Am să-ți spun, răspunse Genestas, În ajunul bătăliei de la Friedland*, continuă el după o pauză, fusesem trimis în misiune la cartierul generalului Davout, de unde mă întorceam la bivuacul meu cînd, la cotul unui drum, mă pomenesc drept în fața împăratului. Napoleon mă privește:
- Tu ești căpitanul Genestas? mă întrebă.
- Da, sire.
- Ai luptat în Egipt**?
- Da, sire.
- N-o lua pe drumu ăsta, îmi spuse, ia-o la stînga vei ajunge mai de-a dreptul la divizia ta.
Nu vă puteți închipui cu ce glas blînd mi-a spus împăratul aceste cuvinte, el, care avea atîtea griji, căci străbătea țara toată în recunoașterea cîmpului de luptă. V-am povestit întîmplarea asta ca să vedeți ce memorie avea și ca să știți că eu eram dintre aceia pe care-i cunoștea. În 1815 am depus jurămîntul. Fără greșeala aceea, poate că astăzi aș fi colonel; dar niciodată n-am avut intenția să-i trădez pe Bourboni; pe-atunci nu mă gîndeam decît să apăr Franța. Eram comandant de escadron într-o unitate de grenadieri a gărzii imperiale și, cu toate că rana mă durea, am scos și eu sabia din teacă în bătălia de la Waterloo***. Cînd totul s-a sfîrșit, l-am însoțit pe Napoleon la Paris; apoi, cînd a ajuns la Rochefort, l-am urmat în ciuda ordinului său; mă simțeam fericit să-l veghez ca să nu i se întîmplă vreo nenorocire pe drum. De aceea, într-o zi, cînd venise să se plimbe pe malul mării, m-a văzut făcînd de gardă la zece pași.
- Ei, Genestas, mi-a spus apropiindu-se de mine, va să zică n-am murit?
- Vorba asta mi-a săgetat inima. Dacă l-ați fi auzit, v-ați fi cutremurat, ca mine, din creștet pînă-n tălpi. Mi-a arătat spre criminalul de vas englezesc care bloca portul și mi-a spus:
- Cînd îl văd, regret că nu m-am înecat în sîngele gărzii mele.
- Da, adăogă Genesta, privind spre medic și spre Gropărița, chiar așa a spus.
- Mareșalii care v-au împiedicat să șarjați înșivă, i-am spus, și care v-au așezat în hodoroaga aceea de trăsură, nu vă erau prieteni.
- Vino cu mine! îmi strigă cu vioiciune, lupta încă nu s-a sfîrșit.
- Sire, bucuros m-aș alătura vouă; dar acum în brațe un copil fără mamă și nu sunt liber.
- Și așa, Adrien, pe care-l vedeți aici, m-a împiedicat să ajung la Sfînta-Elena.
- Poftim, îmi spuse împăratul, nu ți-am dăruit niciodată nimic, tu, nu erai dintre cei care totdeauna o mînă plină și alta întinsă; iată tabachera de care m-am servit în ultima campanie. Rămîi în Franța, la urma urmei e nevoie și aici de ofițeri viteji. Să nu părăsești serviciul și să nu mă dai uitării! Tu ești ultimul egiptean din armata mea pe care-l văd în picioare.
- Și mi-a dăruit o mică tabacheră.
- Gravează pe ea: „Onoare și patrie”, mi-a mai spus, asta-i istoria ultimelor noastre două campanii.
Apoi, au apărut și însoțitorii săi și am rămas toată dimineața cu ei. Împăratul se plimba în sus și în jos pe coastă, era tot timpul calm, dar uneori își încrunta sprîncenele. La amiază, se constată că e imposibil să se îmbarce. Englezii știau că se află la Rochefort, încît n-avea de ales decît între a se preda lor sau a străbate din nou Franța. Eram cu toții neliniștiți! Minutele ni se păreau ceasuri. Napoleon se afla între Bourboni, care l-ar fi împușcat, și englezi, care nu sînt oameni de onoare, căci nu se vor spăla niciodată de rușinea de care s-au acoperit zvîrlind pe o insulă stîncoasă**** un inamic care le ceruse ospitalitate. Îngrijorați cum eram, nu mai știu care dintre oamenii din suita sa îi prezentă pe locotenentul Doret, un marinar care tocmai îi propusese să-l treacă în America. În adevăr, în port se afla un bric al statului și un bastiment comercial.
- Căpitane, îl întrebă împăratul, ce plan ți-ai făcut?
- Sire, îi răspunse omul, vă puteți pe vasul comercial, iar eu pe bric, sub pavilion alb, cu oameni devotați; îl vom aborda pe englez, îl vom incendia, vom sări, veți trece.
- Plecăm cu voi! îi strig căpitanului.
Napoleon ne privi pe toți și zise:
- Căpitane Doret, păstrează-te pentru Franța!
Pentru prima și ultima dată pe l-am văzut pe Napoleon emoționat. Apoi ne făcu un semn cu mîna și plecă. M-am depărtat după ce l-am văzut abordînd vasul englez. În port de afla un trădător care, prin semnale, îl avertiza pe inamic de prezența împăratului. Napoleon a încercat un ultim mijloc, a făcut ceea ce făcea pe cîmpul de luptă, înainta spre inamic în loc să-l lase pe el să vină la dânsul. Vorbiți de dureri; nu există cuvinte care să descrie deznădejdea celor care l-au iubit.
(...)
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 254-256.
NOTE M.T.
* Friedland = Localitate în Prusia, azi în Rusia, unde, la 14 iunie 1807, Napoleon a înfrânt decisiv armata rusă, obligându-l pe țar să încheie pacea de la Tilsit. (http://www.napoleonguide.com/battle_friedland.htm)
** În 1798-1799, generalul republican N. Bonaparte a fost trimis într-o expediție pentru a cuceri Egiptul otoman. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ce-c-utat-m-re-ul-napoleon-n-egipt)
*** Waterloo = Localitate în Belgia, unde, la 18 iunie 1815, Napoleon a fost înfrânt decisiv de coaliția europeană. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/b-t-lia-waterloo)
**** Insulița Sfânta Elena din sudul Oceanului Atlantic. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/napoleon-invata-engleza-timpul-exilului-insula-sf-elena)
(...)
- Am să-ți spun, răspunse Genestas, În ajunul bătăliei de la Friedland*, continuă el după o pauză, fusesem trimis în misiune la cartierul generalului Davout, de unde mă întorceam la bivuacul meu cînd, la cotul unui drum, mă pomenesc drept în fața împăratului. Napoleon mă privește:
- Tu ești căpitanul Genestas? mă întrebă.
- Da, sire.
- Ai luptat în Egipt**?
- Da, sire.
- N-o lua pe drumu ăsta, îmi spuse, ia-o la stînga vei ajunge mai de-a dreptul la divizia ta.
Nu vă puteți închipui cu ce glas blînd mi-a spus împăratul aceste cuvinte, el, care avea atîtea griji, căci străbătea țara toată în recunoașterea cîmpului de luptă. V-am povestit întîmplarea asta ca să vedeți ce memorie avea și ca să știți că eu eram dintre aceia pe care-i cunoștea. În 1815 am depus jurămîntul. Fără greșeala aceea, poate că astăzi aș fi colonel; dar niciodată n-am avut intenția să-i trădez pe Bourboni; pe-atunci nu mă gîndeam decît să apăr Franța. Eram comandant de escadron într-o unitate de grenadieri a gărzii imperiale și, cu toate că rana mă durea, am scos și eu sabia din teacă în bătălia de la Waterloo***. Cînd totul s-a sfîrșit, l-am însoțit pe Napoleon la Paris; apoi, cînd a ajuns la Rochefort, l-am urmat în ciuda ordinului său; mă simțeam fericit să-l veghez ca să nu i se întîmplă vreo nenorocire pe drum. De aceea, într-o zi, cînd venise să se plimbe pe malul mării, m-a văzut făcînd de gardă la zece pași.
- Ei, Genestas, mi-a spus apropiindu-se de mine, va să zică n-am murit?
- Vorba asta mi-a săgetat inima. Dacă l-ați fi auzit, v-ați fi cutremurat, ca mine, din creștet pînă-n tălpi. Mi-a arătat spre criminalul de vas englezesc care bloca portul și mi-a spus:
- Cînd îl văd, regret că nu m-am înecat în sîngele gărzii mele.
- Da, adăogă Genesta, privind spre medic și spre Gropărița, chiar așa a spus.
- Mareșalii care v-au împiedicat să șarjați înșivă, i-am spus, și care v-au așezat în hodoroaga aceea de trăsură, nu vă erau prieteni.
- Vino cu mine! îmi strigă cu vioiciune, lupta încă nu s-a sfîrșit.
- Sire, bucuros m-aș alătura vouă; dar acum în brațe un copil fără mamă și nu sunt liber.
- Și așa, Adrien, pe care-l vedeți aici, m-a împiedicat să ajung la Sfînta-Elena.
- Poftim, îmi spuse împăratul, nu ți-am dăruit niciodată nimic, tu, nu erai dintre cei care totdeauna o mînă plină și alta întinsă; iată tabachera de care m-am servit în ultima campanie. Rămîi în Franța, la urma urmei e nevoie și aici de ofițeri viteji. Să nu părăsești serviciul și să nu mă dai uitării! Tu ești ultimul egiptean din armata mea pe care-l văd în picioare.
- Și mi-a dăruit o mică tabacheră.
- Gravează pe ea: „Onoare și patrie”, mi-a mai spus, asta-i istoria ultimelor noastre două campanii.
Apoi, au apărut și însoțitorii săi și am rămas toată dimineața cu ei. Împăratul se plimba în sus și în jos pe coastă, era tot timpul calm, dar uneori își încrunta sprîncenele. La amiază, se constată că e imposibil să se îmbarce. Englezii știau că se află la Rochefort, încît n-avea de ales decît între a se preda lor sau a străbate din nou Franța. Eram cu toții neliniștiți! Minutele ni se păreau ceasuri. Napoleon se afla între Bourboni, care l-ar fi împușcat, și englezi, care nu sînt oameni de onoare, căci nu se vor spăla niciodată de rușinea de care s-au acoperit zvîrlind pe o insulă stîncoasă**** un inamic care le ceruse ospitalitate. Îngrijorați cum eram, nu mai știu care dintre oamenii din suita sa îi prezentă pe locotenentul Doret, un marinar care tocmai îi propusese să-l treacă în America. În adevăr, în port se afla un bric al statului și un bastiment comercial.
- Căpitane, îl întrebă împăratul, ce plan ți-ai făcut?
- Sire, îi răspunse omul, vă puteți pe vasul comercial, iar eu pe bric, sub pavilion alb, cu oameni devotați; îl vom aborda pe englez, îl vom incendia, vom sări, veți trece.
- Plecăm cu voi! îi strig căpitanului.
Napoleon ne privi pe toți și zise:
- Căpitane Doret, păstrează-te pentru Franța!
Pentru prima și ultima dată pe l-am văzut pe Napoleon emoționat. Apoi ne făcu un semn cu mîna și plecă. M-am depărtat după ce l-am văzut abordînd vasul englez. În port de afla un trădător care, prin semnale, îl avertiza pe inamic de prezența împăratului. Napoleon a încercat un ultim mijloc, a făcut ceea ce făcea pe cîmpul de luptă, înainta spre inamic în loc să-l lase pe el să vină la dânsul. Vorbiți de dureri; nu există cuvinte care să descrie deznădejdea celor care l-au iubit.
(...)
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 254-256.
NOTE M.T.
* Friedland = Localitate în Prusia, azi în Rusia, unde, la 14 iunie 1807, Napoleon a înfrânt decisiv armata rusă, obligându-l pe țar să încheie pacea de la Tilsit. (http://www.napoleonguide.com/battle_friedland.htm)
** În 1798-1799, generalul republican N. Bonaparte a fost trimis într-o expediție pentru a cuceri Egiptul otoman. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ce-c-utat-m-re-ul-napoleon-n-egipt)
*** Waterloo = Localitate în Belgia, unde, la 18 iunie 1815, Napoleon a fost înfrânt decisiv de coaliția europeană. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/b-t-lia-waterloo)
**** Insulița Sfânta Elena din sudul Oceanului Atlantic. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/napoleon-invata-engleza-timpul-exilului-insula-sf-elena)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)