Florin Ștefan, China publică prima enciclopedie a grupurilor sale etnice, o lucrare în 15 volume, Agerpres, 3 august 2017

Tânăr autodidact versus profesor universitar despre biologie în SUA la începtul secolului XX (LONDON 1909)

<
(...)
Ruth se apropie încă o dată de ei, tocmai în momentul cînd Martin începea să vorbească.
- Aș vrea să văspun unde greșiți, sau mai bine zis unde este punctul slab al raționamentelor dumneavoastră. Neglijați biologia. În eșafodajul concepțiilor dumneavoastră nu i-ați rezervat nici un locșor. A! bineînțeles că mă refer la biologia intepretativă, care pornește de jos de tot, de la laborator, eprubetă și de la primele semne slabe ale materiei anorganice pînă la cele mai largi generalizări de ordin estetic ori sociologic.
Ruth rămase uluită. Ascultase vreme de doi ani prelegerile profesorului Caldwell și-l  socotea drept o adevărată enciclopedie ambulantă.
- N-aș putea spune că te-am înțeles prea bine, zise profesorul cam nesigur.
Martin era însă încredințat că-l înțelesese foarte bine.
- Atunci voi încerca să mă explic, spuse el. Îmi aduc aminte că într-o istorie a Egiptului antic am citit ceva cu privire la imposibilitatea de a înțelege arta egipteană fără a studia mai întîi problemele proprietății funciare.
- Absolut exact, încuviință profesorul.
- Și atunci am impresia, continuă Martin, că la rîndul ei cunoașterea problemei funciare, ca și altor probleme de felul acesta, presupune cunoașterea prealabilă a substanței și structurii vieții. Cum oare am putea înțelege legile și instituțiile, religia și obiceiurile, fără a cunoaște mai întîi nu numai natura substanței din care aceste ființe au fost plămădite? Este cumva literatura mai puțin umană decît sculptura și arhitectura Egiptului? Există oare înunivers un singur lucru care să nu fie supus legii evoluției? O! știu că evoluția diferitelor arte este migălos cercetată și bine pusă la punct, dar am impresia că toate acestea sînt făcute în chip cam mecanic. Omul este lăsat deoparte. Evoluția uneltei, a harpei, a muzicii, a cîntecului și a fost amănunțit studiată; dar cum rămâne cu evoluția materiei umane însăși, cu dezvoltarea elementelor fundamentale și intrinseci ce existau în om mai înainte ca el să-și fi construit prima unealtă și să fi îngînat cel dintîi cîntec? Astea sînt lucrurile pe pcare dumneavoastră nu le țineți în seamă și pe care eu le numesc biologie. Asta este în cele mai largi aspecte ale ei.
(...) În schimb dumneavoastră - sau cel puțin așa am eu impresia - lăsați deoparte factorul biologic, însăși substanța dincare s-au plămădit toate artele, urzeala tuturor faptelor și izbînzilor umane.
Spre uimirea lui Ruth, Martin nu fusese imediat strivit de personalitatea profesorului, iar felul cum îi răspundea acesta i se păru că izvorăște numai din spirit de înțelegere și îngăduință față de tinerețe. Profesorul Caldwell tăcu vreo câteva clipe jucîndu-se cu lanțul de la ceas.
- Știi, zise el în cele din urmă, am mai fost cîndva supus unei examinări critice asemănătoare de către un om mare, un savant și un evoluționist de seamă, Joseph Le Conte (1). (...) E drept, sînt prea conservator, nu îndeajuns de înzdrăzneț în ramurile interpretative ale științei și nu pot invoca drept scuză decît lipsurile din propria pregătire și o anumită trîndăvie temperamentală care m-a împiedicat să lucrez așa cum trebuie. (...) Le Conte avea dreptate, după cum ai și dumneata acum, domnule Eden, cel puțin într-o anumită măsură - n-aș putea spune cît de mare.
(...)

(1) Geolog american (1823-1901).
>

SURSA
Jack London, Martin Eden, trad. D. Mazilu, ed. Cartea Românească, București, 1984, p. 292-294.

Lu Yu – cel mai faimos cunoscător de ceai

The Epoch Times România 1 martie 2014

Medicina indiană preariană („Enciclopedia...” 2009)

<
Descoperirea în anul 1928 a ruinelor orașului Mohenjo-Daro a scos la iveală și preocupările medicale ale vremii. În vasele dezgropate s-au găsit urme ale unor leacuri empirice folosite în acele timpuri, cum ar fi silagiul, un praf negru utilizat în dispepsii și hepatopii, oase de sepie utilizate în boli de ochi și urechi, precum și rădăcini de plante uscate.
>

SURSA
ACADEMIA ROMÂNĂ & ACADEMIA DE ȘTIINȚE MEDICALE, Enciclopedia medicală românească: de la origini până în prezent, vol. I, ed. univ. „Carol Davila”, București, 2009, p. 43 / Medicina preariană.

„Who`s who în România” („TOMIS” 2001)

 ***, Who`s who în România, „Tomis”, Constanța, 2001, iulie

Editura „Pegasus Pres” a lansat miercuri, 10 iulie, ora 19,30, ediția princeps a enciclopediei „Who`s who în România”. Găzduită de Muzeul Național de Istorie, evenimentul a fost onorat de prezența a peste 250 de personalități marcante ale contemporaneității autohtone.

Beneficiind de condiții grafice unanim apreciate, ediția însumează pentru una sută patruzeci biografii ale celor care s-au remarcat în domenii importante ale societății românești, includerea în enciclopedie s-a făcut gratuit, criteriile selecției fiind valoarea și importanța celor invitați.

Activitatea redacțională a început acum 16 luni prin culegerea datelor biografice direct de la participanți. Această colaborare l-a îndreptățit pe editorul acestei ediții, Panayotis Vassos, să afirme, în discursul inaugural, că prezenta lucrare este „scrisă de 4140 de scriitori. Și ce scriitori... Oameni ale căror decizii, într-un fel sau altul, influențează mersul acestei asociații”.

Printre cei prezenți la festivitate au putut fi observate atât personalități cunoscute publicului larg: Mircea Albulescu, Ernest Maftei, Teodor Danetti, Rodica Negrea, Ion Dichiseanu, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Irina Petrescu, Dan Chișu, Cristian Țopescu, Dumitru Graur, Alexandru Mironov, Paul Everac, Lucian Boia, Ioan Scurtu, Bogdan Baltazar, Andreea Esca, George Pruteanu, Viorel Cosma, Sorin Dimitriu, Radu Sârbu, Isidor Martincă, Nicolae Necula, cât și personalități mai puțin mediatizate.

Bază de date atent întocmită, utilă atât participanților, cât și publicului larg, enciclopedia poate fi achiziționată la un preț de 1.500.000 lei în librării sau direct de la editură.

Ediția 2002 a enciclopediei „Who`s who în România” este prima din seria sa, editura „Pegasus Pres”, asigurându-ne de o nouă apariție actualizată și îmbogățită în 2004.

Pegasus Pres, str. Jean Louis Calderon nr. 36, sc. B, ap. 11, sect. 2, București, email who@pc.net www.whoswho.ro

Cartea versus dischetă în anii 90 (BUCUR 1995)

Romulus Bucur, Cartea sau discheta?, „Tomis”, Constanța, XXX, 298, mai 1995, p. 1, 6

Un prieten (persoană însemnată, coordonator de programe Soros în domeniul artelor plastice), văzîndu-mă la lucru în fața calculatorului, m-a întrebat, un pic malițios: „Romulus, spune drept, ce iubești  tu mai mult, cartea sau discheta?” „CD-ROM-ul”, i-am răspuns fără să clipesc.
După care am căzut pe gânduri. CD-ROM standard poate conține o enciclopedie. Encyclopedia Britannica ocupă un corp de bibliotecă. Deci, pereții mei tapetați cu cărți ar încăpea într-un buzunar și, dacă aș vrea, aș putea avea asupră-mi întreaga bibliotecă (spre deosebire de Kien, personajul lui Canetti, care și-o plimba pe rând în servietă). Cu condiția să am dotarea tehnică necesară (calculator suficient de puternic și CD-ROM), să nu-mi pese de eventualele consecințe asupra sănătății mele și să fiu gata să renunț la mici plăceri cum ar fi acea de a citi în pat, de a pune cartea jos pentru a lua alta, eventual încă una, de a răsfoi la întâmplare.
Sau de a sta la masă, în sala de lectură, de a face fișe conspecte etc. (Mai de curând, Eco, nostalgic față de acel moment al tehnologiei, povestea de fotocopiile pe care le face în bibliotecă, cu scopul de a le citi comod acasă, și care sfârșesc depozitate în dosare și, bineînțeles, necitite).
În fond, problema se reduce la plăcerea lecturii versus utilitatea ei. La a considera sau nu cartea drept un simplu suport, un modest vehicul al informației. Aceeași informație pe care ne-o putem pune și în cazul altor lucruri utile: hainele, care ne protejează împotriva adversității mediului, locuința, care, pe scară mai mare, îndeplinește același rol, hrana, care ne menține în viață etc. Nu intră în discuție acum faptul că această plăcere este sau nu de domeniul esteticului.
Revenind la carte, că de acolo am pornit, cartea utilă - enciclopedii, manuale, tratate etc - mi se pare condamnată. De multă vreme nu mai putem ține pasul cu ritmul de apariție al noutăților și, probabil, va trebui să ne lăsăm pe seama calculatoarelor care să rezume, să indexeze, să alcătuiască bibliografii de specialitate. sau să ne resemnăm să citim la întâmplare, conștienți de exhaustivul, chiar într-un domeniu hiperspecializat, e de domeniul utopiei. Și să ne bazăm și pe alte metode de asimilare a cunoștințelor decât lectura.
Când ajungem la literatura beletristică, însă, e greu, dacă nu imposibil, de făcut previziuni. Există convenții strict literare, atât în poezie, cât și în proză. Lucruri pe care ochiul le preia pentru a le restitui urechii sau ochiului imaginativ, interior.
Lucruri pe care nici o imagine cinematografică, acum, în plină invazie a audiovizualului, nu le poate traduce fără rest - să zicem, titlurile de copertă sau comentariile auctoriale sau monologul interior.
pe care nici o imagine (pictorială, fotografică) și nici o muzică nu le pot exprima, pentru că doar limbajul este, în același timp, suficient de precis și de imprecis.
Vor rămâne acestea apanajul cărții - atât de fragilă la intemperii și la acțiunea distrugătoare a omului, atât de voluminoasă și incomodă ca spațiul de depozitare, sau se va inventa un alt suport capabil, totodată, să nu ne șocheze prea tare habitudinile dobândite în câteva sute de ani? Sau, totuși, va intra literatura  în desuetudine (împreună, repet, cu celelalte arte tradiționale), așa cum au intrat - pe moment? - segmente ale ei? Nicolae Manolescu, referindu-se la serialul SF Star Trek, făcea remarca inapetenței pentru artă a echipajului navei Enterprise. Între timp. filmul însuși l-a dezmințit - nu dau decât un singur exemplu: comandantul navei Picard, plecând într-o vacanță, își ia cu sine cărți, între care, nu altceva decât Ulysses. Ceea ce, pentru un simbol al agresiunii aproape victorioase a mass-mediei de consum, e un gest nemaipomenit. Și care ar trebui să inspire optimism.

„Superlative geografice” (NEGUȚ & NICOLAE 1978)

Silviu Neguț & Ion Nicolae, Superlative geografice, Ion Creangă/Mică enciclopedie, București, 1978, 335 p.

Cuprins 

5 Cuvînt înainte

11 Glosar de termeni proprii

35 Glosar de termeni comuni

54 Listă de abrevieri

56 Articole enciclopedice

coperta 4: Menită, în concepția autorilor, a contura cîteva aspecte ale frumuseții și măreției Pămîntului, lucrarea de față - prima de seria de mici enciclopedii, inițiată de Editura Ion Creangă - este dedicată „superlativelor geografice”. Cele peste 250 de articole incluse se referă la fenomene a căror spectaculozitate a trezit de veacuri uimirea și admirația oamenilor - cascade, canioane, gheizere, peșteri etc - fenomene naturale - cutremure, vulcani, uragane - alte fenomene de excepție - cel mai mare și cel mai mic ocean, cea mai ridicată și cea mai scăzută temperatură. Totodată au fost incluse articole relevante pentru modul în care omul a cucerit și valorificat resursele Terreie: cel mai mare canal maritim, cel mai populat oraș, cea mai grandioasă construcție umană etc.