Mitologie și filozofie greacă și mediu (BUCOVALĂ & CÂNDEA 2003)

<
Prima sursă a culturii și civilizației vestice este Mitologia Greacă și apoi filosofia, care a fost diseminată în bazinul Mediteranean de către Imperiile Macedonean* și Roman**. Datorită revenirii ei în timpul Renașterii Europene***, a fost urmată direct direct și rapid de dezvoltarea științei vestice.
Cei mai importanți exponenți ai acestei culturi au fost Pytagora****, Platon***** și Democrit******. Unii vă nașterea unei eco-etici în credințele lui Pytagora referitoare la transmutația sufletelor de la oameni la animale și invers, lãrgind etica în îndepărtata sferă a relaților cu ființele non-umane. Cu toate acestea, etica pytagoreică are afinități mai mari cu etica contemporană a drepturilor animalelor decât cu o eco-etică. Totuși, acest concept care vede sufletul contaminat de închisoarea trupului și a pământului este profund in-etic.
Acest concept dualist - un suflet divin într-un corp muritor - a devenit piatra de temelie pentru filosofia platonică și, grație influenței sale, a devenit repede instituționalizat în cultura vestică. Între timp, filosofii greci s-au ocupat și de lumea fizică, natura naturii, așa cum ar spune unii. Aceasta a atins culmea prin Leucip******* și Democrit, care au dezvoltat teoria atomică a materiei - atomii ca particule indivizibile, solide, componente ale obiectelor materiale.
Acest concept dualist produce o ruptură între suflet - divin, separat și superior naturii - și natura materialistă. Se distruge astfel armonia cu mediul înconjurător. În această privință, filosofia greacă poate fi considerată la baza actualelor probleme ale eticii de mediu. Totuși, intenția de a crea o tehnologie care să nu producă impact negativ asupra naturii, poate duce la prevenirea și corectarea problemelor create anterior.
>

Sursa
C. Bucovală & M. Cândea, Metode moderne de educație pentru mediu, Constanța, 2003, pp. 39-40.

Note M. T.
* Regii Macedoniei Filip II ș fiul său, Alexandru cel Mare (336-323 î. H.), au creat un imperiu în Europa de Sud-Est și Orientul Mijlociu, care a fost împărțit de comandanții lui Alexandru în regate influențate de cultura elenistică. (istoriiregasite.wordpresș.com - Lumea elenistcă - 2011)
** In perioada sec. III î. H. - sec. VII d. H. Roma republicană și imperială a stăpânit bazinul Mării. Mediterane. (www.historia.ro - Expansiunea romană: nașterea unui imperiu)
*** Renașterea din secolele XIV-XVI a făcut tranziția de la Evul Mediu la Epoca Modernă. (www.historia.ro - Renașterea, istoria unei epoci)
**** Pythagoras (cca 580 î. H. insula Samos - cca 500 î. H. Metaponum/Italia) = Filosof, matematician și politician. (www.crestinortodox.ro - Pitagora din Samos - 2012)
***** Platon (cca 427 î. H. Atena - cca 347 î. î.H.) = Fondatorul Academiei din Atena. (www.ceascadecultura.ro. - Platon, viața și opera, scurte considerații)
****** Democrit (cca 460 î. H. Abdera/Tracia - cca 380 î. H.) = (www.historia.ro - Ce ne învață atomistul Democrit?)
******* Leukippos (sec V î. H. Milet/Asia Mică - ?) = Elev al lui Zenon din Elea. După 450 î. H., înființează o școală de filosofie la Abdera, unde îl va avea ca discipol pe Democrit. (www.crestinortodox.ro - Leucipp din Milet - 2012)

Taoism și mediu (BUCOVALÅ & CÂNDEA 2003)

<
Zen Budism* are afinitătăți cu Taoismul**, de când Zen este o versiune a Budismului*** care implică China, unde Taoismul și-a găsit rădăcinile. Tao însemnează cale sau drum. Este calea spre univers, desfășurarea ordonată și armonioasă a fenomenelor, a tendinței de dezvoltare a lucrurilor. Dacă se permite urmarea acestui curs, rezultă împlinirea naturală și perfecțiunea.
Taoismul vizează perfecta armonie între umanitate și natură, permițând o bază a filosofiei dezvoltării tehnologice. Formele occidentale ale tehnologiei ar trebui abandonate din punctul de vedere al Taoismului, și înlocuite cu tehnologia adaptativă și cooperativă. Nu încearcă să comande sau să controleze natura, mai degrabă încearcă să folosească procesele naturale în folosul omului și să adapteze modul de viață uman la mediu.
La fel ca și Zen Budismul, Taoismul vizualizează mediul ca o sumă de elemente articulate, o unitate între tot ceea ce este natural asigurând o viziune a naturii ca autonomă și dinamică în același timp în care umanitatea se potrivește în locul său adecvat.
>

Sursa
C. Bucovală & M. Cândea, Metode moderne de educație pentru mediu, Constanța, 2003, p. 38.

Note M. T.
* Zen Budism = Ramura din Japonia a budismului, unde a fost adusă din China, unde a fost adusă din India. (www.psychologies.ro - 7 mai 2009)
** Taoism = Religie apărută în mileniul I î. H. în China, principiile sale fiind expuse de Lao Tzu în cartea Tao te-ching, (www.taoismonline.org)
*** Dharma Buddha = Religie propovăduită în sec. VI î. H. în India de fostul prinț Siddharta Gautama, care la 30 de ani a devenit ascet și a atins iluminarea (Buddha) prin mwditație sub copacul boddhi. (www.hinduwebsite.com/buddhism/buddhaindex.asp)

Hinduism și mediu (BUCOVALÃ & CÂNDEA 2003)

<
Zeii, manifestați și identificați cu trăsături, forțe și procese ale naturii (Cer, Pământ, Tunet), sunt împăcați cu servicii animale, încredințate cu rugi și comandate de incantații magice.
Credința Hindu* gravitează în jurul unor lăuntrice, nevăzute, realități abstracte. Pentru oameni (și alte ființe vii) Atman este spiritul, sufletul lăuntric, în contrast cu corpul. Mai expansiv și totuși abstract, toate lucrurile în lumea dezvăluită prin simțuri sunt manifestări ale ființei lăuntrice, Brahman. Atman și Brahman, pe rând, pot fi conceptual unite în așa fel încât ființa lăuntrică sau esența tuturor lucrurilor este sufletul, spiritul sau conștiința.
Lumea materială este neimportantă, distrăgând atenția de la căutarea sinelui, obținerea eliberării și fuzionarea cu eul transcedental. Nu există distincție între eul transcedental-esențial al unei persoane și alții. Unul nu poate să profite în detrimentul celorlalți.
Există o corespondență între punctul de vedere universal ecologic și credința hindu. Ecologia respectă, de asemenea, lumea ca un tot, unitatea dintre el și împrejurimi. Sunt două elemente majore în Hinduism care contribuie la dezvoltarea eco-eticii universale: empatia și compasiunea privind toate ființele vii și sensul armoniei cu natura.
>

Sursa
C. Bucovală & M. Cândea, Metode moderne de educație pentru mediu, Constanța, 2003, pp. 36-37.

Notă M. T.
* hinduism = Sanatana Dharma este o religie politeistă apărută în mileniul II î. H. în Valea Indusului, prin îmbinarea credințelor autohtonilor cu ale arienilor invadatori din nord. (www.hinduwebsite.com/hinduindex.asp)

Lu Yu – cel mai faimos cunoscător de ceai

The Epoch Times România 1 martie 2014

„Culorile mării” (ROȘCA 199?)

 Sorin Roșca, Culorile mării, „Tomis”, Constanța, 199?

Vreme de câteva săptămâni, Cafeneaua Literară a Librăriei Uniunii Scriitorilor de la Constanța a avut ca oaspete Marea. Cele câteva zeci de ipostaze, surprinse în taină și imortalizate cu delicatețe și har pe pânză de artistul plastic Traian Marinescu, aceste veritabil patriarh al culorilor și poeziei nesfârșitelor întinderi marine, au transformat spațiul într-o strălucitoare capelă sui generis a „mișcătoarelor cărări”. Nici că se putea închipui un dar mai nimerit făcut scriitorilor urbei de la Pont! Străluminate de o văpaie misterioasă, cărțile lui Eminescu și Ovidius Naso, ale lui Blaga, Arghezi și Nichita și ale atâtor alți mari scriitori ai lumii, mi s-au părut parcă și mai frumoase, așteptându-ne degetele în liniștea încremenită a rafturilor. Împătimit poet al nuanțelor diafane, al transparenței și al luminii topite pe orizont ori pe coamele de mătase ale talazurilor, T.M. ne îndeamnă, încă și încă o dată, să ne bucurăm privirea și sufletul dinaintea măreției și frumuseții copleșitoare a mării. Fără a-ți da nici o clipă sentimentul că sunt banale fotografii ale realității, fără a oferi nici cea mai neînsemnată concesie stridențelor coloristice la modă, uleiurile pictorului constănțean, laolaltă, compun o cronică, o frescă a stărilor și metamorfozelor acestui personaj obsesiv. Somnoroasă, calmă, lascivă în amurg, abia urmându-și prin aerul neclintit rotunjimea aurie a unui val ca o șoaptă, pusă pe șotii sau răzvrătită, năpustindu-și talazurile înspumate peste diguri și stânci. Nenumăratele ei ipostaze, încheiate parcă cu greu în ramele albe, sunt tot atâtea metafore ale unui poem fără început  și fără de sfârșit, pe care T. M. ni-l șoptește de aproape șase decenii. Discursul său plastic impresionează prin armonie și echilibru, prin vibrație coloristică și prin puterea sa de sugestie, accesibilă doar artistului autentic.

Interviu cu Zoe Dumitrescu Bușulenga (ARION 1982)

 George Arion, Interviuri, Albatros, București, 1982

Z. D. B-(...) Iscusitul hidalgo Don Quijote de la Mancha este unul din acele romane mari pe care oricînd îl poți reciti cu interes, fiind o operă fundamentală consacrată condiției umane. (...) Aventurile lui Don Q. sînt marile și micile aventuri ale omului, grotești sau sublime. (...) Don Q., ca și Hamlet, au din plin zguduitoarea valoare a universalității.

G. A.-Ce părere aveți despre cartea lui MacLuhan, GALAXIA GUTENBERG? Aderați la ideile ei?

Z. D. B.-Nu. Sînt un om cu formație de Renaștere.(...) Fără îndoială că această civilizație a vizualului va influența teribil tipul de receptivitate umană în viitor.

-(...) Pentru mine umanismul are acea veche determinantă, aceea grecească, începutul culturii europene însemnînd armonizarea omului cu universul, armonizarea omului cu lumea, cu legile omului și cosmosului, prin nemuritoarea instituție paideia, ce de finește un tip de educație, (...), un tip de structură a ființei omenești care durează cît existența. (...) Pentru mine Paideia, ca tip de formare intelectuală și morală, este un superb zbor, dar bine controlat, spre țeluri posibile.

-Pericolul este fascinația tehnicii. (...) Relațiile umane „se taie” în fața tehnicii. Devine mai prețioasă relația omului cu mașina. decît aceea cu ceilalți semeni ai lui.

-(...) Cultura contemporană s-ar putea defini cu o sintagmă, organizarea estetică a spațiului. (...) Cultura se construiește în milenii. (...) Chiar și „comanda socială” nu e comandă de moment, ci vine mai de departe și mai din adîncime. (...) Ceea ce ne interesează sînt direcțiile spirituale unei nații. Experiențele în cultură sînt recomandabile atîta vreme cît nu ating substanța sacră a acelei necesități istorice și spirituale.

-(...) Măsura pentru noi, românii, a însemnat supunerea firilor noastre, a însemnat domolirea pasiunilor și egoismelor noastre, într-un proces foarte lung, care a început fără îndoială în protoistoria noastră, în vremea daco-geților. Ne amintim cum popoarele de atunci pomeneau cu uimire despre locuitorii din nordul Dunării, despre puterea înțelepților lor. Și ar fi poate suficient să ne amintim rîndurile lui Herodot. Am mai vorbit, cu mulți ani în urmă, cînd termenul de omenie să devină atît de recurent, despre interesanta și semnificativa potrivire dintre umanitas latină și omenia românească. Am găsit în acest termen, care e de fapt un concept moral și spiritual, o consonanță a unor trăsături sufletești definind un popor întreg, am găsit prezența indubitabilă a unui umanism românesc la nivel popular și mi se pare că o istorie pașnică, de neagresiune, de nonviolență la adresa vecinlor noștri, atestă cu prisosință existența unui astfel de umanism cu răsfrîngeri politice. S-a mai vorbit despre deosebirile funcționale dintre caracterul profund etic al Învățăturilor lui Neagoe și caracterul indiferent sub raport moral al Principelui lui Machiavelli. Nu mi se pare excesiv să văd în politica noastră de azi o continuare impresionantă de conținut și formă a unor principii de coexistență mai vechi decît însăși ființa statului nostru național. (...) Dealtfel, nu întîmplător s-a produs în dăinuirea culturii românești sinteză rodnică a Răsăritului cu Apusul, a Nordului cu Sudul. Așezați la răscrucea drumurilor istorice, românii au pus întotdeauna miză viața lor pentru salvarea valorilor Europei.

G. A. -Vorbeam mai înainte de primordialitatea tehnicizării excesive a vieții noastre. Într-o carte, această situație se definea foarte plastic cu un raport între „sub-oameni” și „super-mașini”. Această tehnicizare duce la o dereglare a dialogului dintre umaniști și „stăpînii mașinilor”. De obicei sînt învinuiți de această rupere a dialogului cei din urmă.

Z. D. B. -(...) Un savant american, Ihab Hassan, ne sugera o cale a lui, de astfel de apropiată între tehnocrați și umaniști: reluarea unor mituri comune, într-un fel de refăcută gîndire mitică. Firește, o gîndire modernă, ca a noastră, care refuză mitul, nu se poate plia la o astfel de solicitare extremă, dar unele eforturi în sensul depășirii acestei formulări metafizice ar trebui poate întreprinse într-un spirit de sinteză.

G. A .-Cum ați concentra în cîteva fraze sfaturile pa care le dați de la catedră tinerilor cărturari pe care îi formați?

-Le înfățișez rețeaua mea umanistică în care încerc o sinteză între filozofia umanismului din Grecia antică, între filozofia umanismului a Renașterii și acea filozofie care a dat lumii un Eminescu sau un Brâncuși. Adică le sugerez o tehnică de cosmicitate, de armonizare a lor cu lumea, pe temeiurile blajinei înțelepciuni a păstorilor și țăranilor români de pe ritmatele plaiuri care duc din Podișul Transilvaniei pînă la Dunăre și M. Neagră. Mă străduiesc să le infuzez o conștiință netă românească.

„De la estradă la revistă” („TOMIS” 1977)

 ?, De la estradă la revistă, „Tomis”, 1977

Distins cu premiul I la faza republicană a Festivalului național „Cântarea României”, noul spectacol de la „Fantasio” (Veselia n-are vârstă) se adaugă la bogatul palmares de succese ale revistei constănțene. Am putea afirma - fără falsă modestie - că acest prestigios succes este confirmarea unei valori recunoscute, este rezultatul acumulărilor petrecute sub ochii noștri, pe parcursul a peste 20 de ani de activitate.

Privind retrospectiv, drumul de la estradă la revistă a stat sub semnul receptivității în fața noului, al adaptării la exigențele mereu crescânde ale spectatorilor. Ținând pasul cu cerințele publicului, reflectând prompt inerentele fluctuații de gust, înscriindu-se într-o arie tematică de certă actualitate - teatrul nostru de revistă și-a consolidat, treptat, reputația de „vedetă” a genului. Iar cel mai bun lucru care se poate spune despre el este că a format și a grupat de-a lungul timpului oameni de o vădită profesionalitate, care se dăruiesc publicului cu tot ce au mai bun.

Iată-ne, deci, în fața unei premiere care și-a propus să fie o demonstrație absolută de valoare, o trecere în revistă a tuturor „forțelor” disponibile în materie! Desigur, succesul este incontestabil. Nu putem afirma, însă, că au fost eliminate clișeele și că s-a realizat spectacolul total.

Mai întâi, câteva cuvinte despre scenografia spectacolului - element de primă importanță pentru orice „show” care se respectă. Dan Sachelarie își dovedește din nou talentul, modificând spațiul scenic fără decorativism sofisticat, construind decorul în adâncime, pe principiul armoniei simetrice. Se poate vorbi chiar despre o colaborare efectivă cu coregraful, vizând complementaritatea accesoriilor scenice în sporirea mobilității baletului, cât și folosirea acestuia din urmă ca simplu element decorativ. Cornel Patrichi este și el în nota de modernitate cu care ne-a obișnuit, iar corpul de balet lucrează cu o vădită plăcere sub conducerea sa. De semnalat repunerea în drepturi a alegoriei coregrafice (a dansului ca metaforă, în general) - pentru care baletul „Orașul meu” constituie un excelent exemplu. De data asta, parcă mai mult decât altădată, Patrichi își structurează baletul pe idei generoase și pe teme clare...

Aurel Manolache și H. Mălineanu semnează muzica spectacolului, creându-se și prin aceasta impresia generală de unitate, dat fiind faptul că școala componistică a celor doi este cam aceeași. Ne referim la modalitățile comune de orchestrație, la aprecierile în ceea ce privește valorificarea filonului folclorului, (...).