George Arion, Interviuri, Albatros, București, 1982
Z. D. B-(...) Iscusitul hidalgo Don Quijote de la Mancha
este unul din acele romane mari pe care oricînd îl poți reciti cu interes, fiind o
operă fundamentală consacrată condiției umane. (...) Aventurile lui Don Q. sînt marile și micile aventuri ale omului, grotești sau
sublime. (...) Don Q., ca și Hamlet, au din plin zguduitoarea valoare a
universalității.
G. A.-Ce părere aveți
despre cartea lui MacLuhan, GALAXIA GUTENBERG? Aderați la ideile
ei?
Z. D. B.-Nu. Sînt un om cu formație de Renaștere.(...) Fără îndoială că această civilizație a vizualului va
influența teribil tipul de receptivitate umană în viitor.
-(...) Pentru mine umanismul are acea veche determinantă, aceea grecească, începutul culturii europene însemnînd armonizarea omului cu
universul, armonizarea omului cu lumea, cu legile omului și cosmosului, prin nemuritoarea instituție paideia,
ce de finește un tip de educație, (...), un tip de structură a ființei omenești care
durează cît existența. (...) Pentru mine Paideia, ca tip de formare intelectuală și
morală, este un superb zbor, dar bine controlat, spre țeluri posibile.
-Pericolul este fascinația tehnicii. (...) Relațiile umane „se taie” în fața tehnicii. Devine mai prețioasă relația omului cu mașina. decît aceea cu ceilalți
semeni ai lui.
-(...) Cultura contemporană s-ar putea defini cu o sintagmă,
organizarea estetică a spațiului. (...) Cultura se construiește în milenii. (...) Chiar și „comanda socială” nu e comandă de moment,
ci vine mai de departe și mai din adîncime. (...) Ceea ce ne interesează sînt direcțiile spirituale unei nații. Experiențele în cultură sînt recomandabile atîta vreme cît nu ating
substanța sacră a acelei necesități istorice și spirituale.
-(...) Măsura pentru noi, românii,
a însemnat supunerea firilor noastre, a însemnat domolirea pasiunilor și egoismelor
noastre, într-un proces foarte lung, care a început fără îndoială în protoistoria noastră, în vremea daco-geților. Ne
amintim cum popoarele de atunci pomeneau cu uimire despre locuitorii din nordul Dunării, despre puterea înțelepților lor. Și ar fi poate suficient să ne amintim rîndurile lui Herodot. Am mai vorbit, cu mulți ani în urmă, cînd termenul de omenie
să devină atît de recurent, despre interesanta și semnificativa potrivire dintre umanitas
latină și omenia românească. Am găsit în acest termen, care e de fapt un
concept moral și spiritual, o consonanță a unor trăsături sufletești definind un popor întreg, am
găsit prezența indubitabilă a unui umanism
românesc la nivel popular și mi se pare că o istorie pașnică, de neagresiune, de
nonviolență la adresa vecinlor noștri, atestă cu prisosință existența unui astfel de umanism
cu răsfrîngeri politice. S-a mai vorbit despre deosebirile funcționale dintre caracterul profund etic al Învățăturilor lui Neagoe
și caracterul indiferent sub raport moral al Principelui lui Machiavelli. Nu mi se pare excesiv să văd în politica noastră de azi o
continuare impresionantă de conținut și formă a unor principii de coexistență mai vechi decît
însăși ființa statului nostru național. (...) Dealtfel, nu întîmplător s-a produs în
dăinuirea culturii românești sinteză rodnică a Răsăritului cu Apusul, a Nordului cu Sudul.
Așezați la răscrucea drumurilor istorice, românii au pus întotdeauna miză viața lor pentru salvarea valorilor Europei.
G. A. -Vorbeam mai
înainte de primordialitatea tehnicizării excesive a vieții noastre. Într-o carte, această situație se
definea foarte plastic cu un raport între „sub-oameni” și „super-mașini”. Această tehnicizare duce la o dereglare a dialogului dintre umaniști și „stăpînii mașinilor”. De obicei sînt învinuiți de această rupere a dialogului cei din urmă.
Z. D. B. -(...) Un savant american,
Ihab Hassan, ne sugera o cale a lui,
de astfel de apropiată între tehnocrați și umaniști: reluarea unor mituri comune,
într-un fel de refăcută gîndire mitică. Firește, o gîndire modernă, ca a noastră, care
refuză mitul, nu se poate plia la o astfel de solicitare extremă, dar unele eforturi în
sensul depășirii acestei formulări metafizice ar trebui poate întreprinse într-un spirit de sinteză.
G. A .-Cum ați concentra
în cîteva fraze sfaturile pa care le dați de la catedră tinerilor cărturari pe care îi
formați?
-Le înfățișez rețeaua mea umanistică în care încerc o sinteză între filozofia umanismului din Grecia antică,
între filozofia umanismului a Renașterii și
acea filozofie care a dat lumii un Eminescu
sau un Brâncuși. Adică le sugerez o
tehnică de cosmicitate, de armonizare a lor cu lumea, pe temeiurile blajinei înțelepciuni a păstorilor și țăranilor români de pe
ritmatele plaiuri care duc din Podișul Transilvaniei pînă la Dunăre și M. Neagră.
Mă străduiesc să le infuzez o conștiință
netă românească.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu