George Arion, Inteviuri, Albatros, București, 1982
I. B. - Casa lui Timotei Cipariu era așezată pe un deal aflat în mijlocul satului. Către locul acela
vrînd, nevrînd, priveam cu toții. Devenise un loc simbolic. (...) Învățase 15 limbi fără să meargă la studii în marile centre europene, cum fuseseră iluștrii săi
înaintași iluminiști Micu, Șincai și Maior.
Avea una din cele mai mari biblioteci din Transilvania,
40.000 de volume, adunate din toate
marile centre culturale ale Europei și Orientului. Distrusă de cătanele imperiale în 1849, el o reface integral pînă
la sfârșitul vieții. Nu e de mirare că avînd un asemenea simbol, față de alte sate, Pănade a dat mai mulți intelectuali.
- (...) Așa am ajuns la Blaj, elev la cel mai vechi liceu din Transilvania. Orașul avea 5.000 locuitori, iar alți 5.000 de elevi și studenți veneau să-i
dubleze populația. (...) Pavel Dan –
care murise cu 3 ani înainte de a veni la eu la Blaj - lăsase o amintire de
neșters în memoria profesorilor mai tineri. Un înzestrat cercetător al istoriei literare era Nicolae Comșa, iar mai tîrziu l-am avut
profesor pe Gh. Biriș, care semna cu
pseudonimul lit. Radu Brateș. Am lucrat
la Biblioteca centrală, sub îndrumarea istoricului Ștefan Manciulea. O prezență vie în amintirea Blajului era Ion Agârbiceanu. Pe acolo trecuse și Aron Cotruș. Lancrămul lui Blaga era
aproape. Și să nu uităm că în secolul anterior poposise aici și Eminescu, de la Blaj trimițîndu-și poeziile la Familia lui I. Vulcan.
G. A. - Proveniți dintr-o
familie numeroasă. Cum ați descoperit-o?
- Tîrziu, cînd am avut conștiința valorii ei. Familia te învață să-ți dai seama că
singurătatea e frumoasă pentru ceasurile existenței intime, pentru concentrarea de idei, pentru elaborarea unor lucrări și proiecte deosebite. Dar te poți împlini numai într-o ambianță în care
simți umerii fraților – și, dincolo
de ei, umerii unei întregi națiuni.
Numai așa poți să speri într-o dăinuire,
numai așa se naște încăpățânarea de a birui dificultățile, fiindcă nu te mai simți singur, istoria încetează astfel să fie o abstracție și devine ceva palpabil, intim.
-(...) Fiind cel mai mare dintre frați, am fost dat la
școală. Întreaga familie mă sprijinea cu speranța că voi izbuti să-i ajut pe cei rămași
acasă. Era una din tradițiile țărănești
ca în primul născut să se
investească totul. Se mai păstra și obiceiul
ca primul fiu să ia numele bunicului.
Eu l-am luat pe al străbunicului,
fiindcă trăia, era patriarhul familiei
noastre.
-Dar descoperirea istoriei?
- (...) Dar cel mai dramatic mi s-a relevat în 1940. (...) Copiii care s-au refugiat
la școala din Blaj au fost nevoiți să-și
viziteze părinții, în vacanță cu pașaportul. (...) Ca ardelean
istoria îți intră în sînge din aer,
din pământ, din ziduri. (...) Revoluția
noastră socialistă are rădăcini adînci, foarte adînci în istoria națională.
- A reparat în primul rînd o mare nedreptate, a vindecat o rană
dureroasă, reașezînd în trupul țării Transilvania.
(...) A existat însă și riscul ca țăranul
să devină prizonierul pămîntului.
Cărți extraordinare – vezi Rebreanu –
s-au scris pe această temă. A nu-i smulge țărani din suflet dragostea pentru pământ e bine,
cu condiția ca el să stăpînească pământ și nu pământul pe el.
-(...) Au existat excese ale unei perioade, ale unor momente din
evoluția de după război, plătite destul de scump. Una dintre ele este chiar modul în
care se învăța istoria, într-un fel
străin de firea, de tradiția și civilizația noastră. (...) Președintele N. Ceaușescu ne-a adus pe toții la înțelegerea adevărată a istoriei naționale și universale.
(...) Istoria e făcută de oameni, nu de zei – iată unul din adevărurile
pe care le-am descoperit în acești ultimi 15
ani. (...) Era dureros în acei ani să știm excluși din viața literară scriitori de renume ca Agârbiceanu sau Blaga. La Cluj, fiind,
în calitate de foarte tînăr secretar al filialei
Uniunii Scriitorilor, am încercat împreună cu Mircea Zaciu, încă de atunci un istoric literar foarte atent la valorile autentice, să-l readucem pe Agârbiceanu în circuitul viu al literaturii. Ceea
ce cu ajutorul altora, inclusiv al colegilor maghiari
– printre care Nagy Istvan și Asztalos Istvan, ne-a reușit mai ușor.
Împreună cu Miron R. Parashivescu, G.
Dumitrescu, A. E. Baconsky, C. Regman, A. Rău, Victor Felea, Aurel Ghiurghanu,
G. Ivașcu am căutat să facem același lucru și cu Blaga.
-(...) Faptul că unii propagandiști îi amenințau pe țărani care
nu voiau să se înscrie în colectiv că le dau copiii afară de la școală era o aberație, nu
o stare normală a revoluției la sate. În locul argumentelor sociale, economice, psihologice, se
recurgea uneori la asemenea brutalități, ca să nu mai vorbim de altele. Dintr-un exces
de zel sau dintr-o falsă înțelegere a transformării socialiste a agriculturii le-au fost luate
țăranilor de la noi din sat dealurile cu vii, mutînd plantațiile cooperativelor de pe pământul bun de
porumb sau grîu, mai slab însă pentru struguri. (...) Din păcate, unele din acest greșeli au continuat pînă azi.
- (...) Am discutat nu de mult cu unii dintre cei care au
întemeiat gospodăria colectivă la
noi în sat. Firește, nici ei, nici alții, dacă le-ar propune cineva, nu și-ar mai
lua pământul înapoi. (...) Indiferența în care se complac uneori oamenii mai tineri, care fug
de la sate, mi se pare nefirească. Mai ales că fuga de muncă nu e ceva specific țăranului român.
-(...) Neînțelegeri sau chiar nedreptăți față de unii intelectuali au existat din păcate. Cum au
existat și ezitări și neînțelegeri față de complicatul fenomen social-politic din partea
unor personalități culturale. Dar un refuz al
revoluției din partea intelectualilor nu a existat.
G. A. - Vă aflați de mulți
ani într-un alt spațiu cultural, înlesnind un dialog fructuos între cultura română și elenă.
I. B. - (...) Contemplată de la distanță obiectivă, cultura română îmi
apare nebănuit de bogată.
- (...) O contradicție dramatică. Ea nu se reduce la o chestiune de opțiune între tehnică și spirit, între mecanisme uriașe și omul fragil, ci, din păcate, această contradicție este mulată și în relațiile dintre state
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu