George Arion, Interviuri, Albatros, București, 1982
D. R. P.: -Cînd nu ai un răspuns al tău te ascunzi după clasici și te explici cu ajutorul lor. Se
poate învăța istorie de la Homer? Unii
zic că este cel mai mare istoric al grecilor,
pentru că le-a inventat acestora o lume, le-a pus o piatră la temelia istoriei lor, și
numai a lor. Se poate învăța istorie de la Eschil,
Euripide, Sofocle? Istoria adevărată au scris-o Herodot, Plutarh, Tucidide. Shakespeare,
care a preluat din Plutarh și alții
date pentru unele din piesele sale, a scris o altă istorie decît cea adevărată. El descrie
și o istorie a sentimentelor, a ideilor, și nu numai a unor momente reale. (...) Delirul
și Incognito
sînt oare exact istoria acelor ani? Sînt și nu sînt. Un autorul trebuie să aibă
ambiția să scrie o istorie riguros exactă? Ar fi și greu să devină un grefier al
istoriei. (...) Un romancier trebuie să aibă putere de selecție, trebuie să gîndească
datele oferite de istorie din punct de vedere estetic, să fie adică un artist al
istoriei, un interpret al ei și nicidecum un contabil harnic, dar lipsit de o
înțelegere superioară a faptelor.
-Am și scris o piesă, Cezar, măscăriciul piraților,
care e o meditație asupra puterii.
-(...) Și e știut că în copilărie se fixează cele mai
puternice impresii. Apoi, poate din pricina tradiției romanului românesc care a descris
în nenumărate rînduri satul.
-În tinerețe scrii uneori din inconștient. Creația are un aspect hormonal ca o secreție. (...) Dar la un moment dat am avut revelația că trebuie să
fiu cinstit cu mine însumi și deci cu ceilalți, că scrisul implică o responsabilitate gravă, prin el modelezi conștiințe. Altfel, totul e de vânzare.
-Ca orice om, am fost și nedreptățit și am și
nedreptățit.
-(...) Eu aș lega-o
de setea de dreptate a epocii, de curajul societății noastre revoluționare de a-și semnala
unele erori înfăptuite de anumite personaje la începutul lumii socialiste.
- O mare deschidere a politicii statului nostru a atras după sine cărți
deschise, curajoase. (...) Curajul din cărțile unor scriitori este curajul politicii statului român de a dezbate propria sa istorie.
-Ce ați
învățat din istoria ultimulului deceniu care a trecut?
- (...) A dispărut frica din oameni, de ven., de tine
însuți. (...) Sigur, unii, astăzi, speriați de cîte li se cer să înfăptuiască
aici, pe acest pământ românesc, cred că își pot găsi fericirea în altă parte. (...) Ei
își asumă un destin individual, izolat de al țării în care s-au născut. Acestora
le-aș aminti ce spunea Sadoveanu:
păsările călătătoare își au cuiburile la noi.
- În ultima vreme se
scrie cam mult despre anii 50, dar nu tot la fel de mult ca despre zilele în
care trăim astăzi.
- Romanele adevărate ale acelei epoci nu au fost scrise la vremea
lor. (...)
- Să ne amintim de nuvela mea Duios Anastasia trecea.
Am pornit la scrierea acelei nuvele de la un fapt real. (...) Mi s-a părut facil, mi
s- a părut un lucru din afara istoriei să dau un final fericit nuvelei. Aș fi respectat o
biografie, dar aș fi trădat o idee.
-Care anume?
- Ideea personajului exemplar care nu poate să fie decît un
personaj tragic. (...) Dacă Horia,
Bălcescu, Iancu nu ar fi avut sfârșitul pe care l-au avut nu ar fi devenit eroi,
adevărate repere pentru neamul nostru. Ei nu și-au tăgăduit pînă la moarte ideile. (...)
Istoria e demagogică dacă nu e populată de eroi.
- La un moment dat, tragedia a devenit prea retorică în frazare.
Grotescul corijează acest exces.
- (...) Am dorit să trecem prin momente fundamentale ale exist. –
nașterea, nunta, viața de familie, moartea – așa cum ne-au învățat moșii și strămoșii noștri.
- Unii comentatori au remarcat repede apropierea care se poate
face între Duios Anastasia trecea și Antigona.
G. A. - (...) În cărțile dvs. sînt adeseori evocate cred.
vechi, rituri, obiceiuri.
D. R. P.- (...) Dar iată că vine un Brâncuși care pleacă de la o lume țărănească, a noastră, și nu
folclorizează, ci adoptă o viziune plastică. îndrăzneață, modernă, fiind în același tip
și cosmică. Țuculescu, de asemenea, Enescu la rîndul lui a valorificat superior resursele folclorice. (...) S-a interpretat de atîtea ori mitul lui Sisif, dar nu cred că Tinerețe fără bătrînețe... este un basm cu mai puține înțelesuri decît
mitul antic.
- Miturile ne pot deveni contemporane dacă le vezi într-o
lumină de azi.
- Mitul are multiple fațete și fiecare poate descoperi
ceva cercetîndu-le. (...) Cel care interpretează mituri nu e un creator de
mituri, ci un om care încearcă stabilească un dialog cu ele. Superba carte a lui
O. Paler Mitologii subiective este un exemplu în acest sens.
G. A. - Cărțile pe care le-ați scris în ultimii ani?
D. R. P. - Ele înregistrează o deplasare de la mișcare a gesturilor
către o mișcare a gîndurilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu