Interviu cu Ion Lăncrănjan (ARION 1982)

 George Arion, Interviuri, Albatros, București, 1982

G. A. - Care este crezul dvs. artistic?

I. L - (...) Filonul tragic, Filonul popular, Romanul politic și Nevoia de adevăr (...)

- (...) Am tins și tind spre ceea ce este revelator și fundamental în viață, spre abordarea unor conflicte cruciale fără a considera, nici măcar în treacăt (precizarea aceasta vizează pe mărunțitorii de literatură, criticii literari, pe toți iorguleștii și pe toți culcerii actualității), că această simplă abordarde rezolvă totul, automat.

- (...) Aș mai spune, delimitîndu-mă astfel de anumite „opinii critice”, că nu trebuie să se facă nici un fel de confuzie între tragism și negativism, cum se mai întâmplă uneori.

- E vorba de termeni din sfere diferite, tragismul ținînd de estetică, negativismul fiind un termen curent, din sfera mai largă a limbajului politic. Tragismul nu poate fi înțeles decît prin întruchiparea artistică pe care o capătă un anumit conflict, ținînd, așadar, de reflectare, în timp ce negativismul ține de numeroase lucruri, de declarație, de etichetă. Aș reliefa, în ce privește tragismul, fără a încerca o redefinire, caracterul său profund regenerator, limpezitor și optimist. E de-a dreptul ciudată spaima celor care cred că dacă eroii unei scrieri literare pier, piere lumea, nu mai avem nici o perspectivă în fața noastră – „ce ne facem, unde e progresul?” De-a lungul celor 8 ani, cît a trecut de la data la care am predat unei edituri Drumul cîinelui și pînă cînd a văzut lumina tiparului, mi s-a spus, în toate felurile, cu blîndețe sau mai abrupt, că această scriere nu are nici o perspectivă.

G. A. - (…) Din scrierile dvs. , după unii, transpare regretul față de trecerea țărănimii într-o altă clasă socială. Proces istoric firește implacabil, (…).

I. L: - (…) (Cordovanii este romanul cooperativizării și e de mirare că nu a fost observat acest lucru), (…). (…) Mărturisesc că atunci cînd am scris Cordovanii am scris întreaga carte ca un țăran care trebuie să intre în colectivă. Rîzînd cu un ochi și plîngînd cu altul. Îmbrățișînd o nouă formă de conviețuire socială, regetînd-o pe cealaltă, ceea ce e omenște să se întîmple.

- (…) Sper să nu fiu catalogat neosemănătorist dacă voi spune că țăranul a fost, veacuri la rînd, om al muncii, principe și filosof, în același timp.

- (…) Romanul Fiul secetei sintetizează, sper, aceste preocupare. În centrul acestui roman se află un revoluționar de azi, din România socialistă, un erou pozitiv, ceea ce nu înseamnă că acest erou va fi „total”. (…) Fiindcă noi am făcut și mai facem aceeași greșeală, considerînd eroul pozitiv ca o sumă de trăsături aprioric fixate.

- Popor român s-a păstrat în istorie printr-o dorință extraordinară, dusă dincolo de orice limită, de a fi și de a dăinui. (…) L-a păstrat în istorie și-l va păstra în veci bunătatea lui extraordinar de mare, care nu trebui confundată cu lipsa de demnitate.

-(…) Literatura nu poate și nu trebuie să fie o simplă lozincă. (…) Ea trebuie să cunoască neliniștea întrebărilor, nu trebuie să se ferească însă nici de fermitatea răspunsurilor. Trebuie să afirme, dar și să nege. Prin conflict, nu prin afirmații, (…). Iar conflictul se află în miezul luptei dintre nou și vechi – e fratele contradicției, cum se zice.

- (…) Noi, ca scriitori, nu trebuie să ne sfiim să spunem deschis și franc că sîntem scriitori comuniști.

G. A. - Poate un scriitor să nu trăiască potrivit idealurilor pe care le propagă în cărțile sale?

I. L. - (…) Cred că un scriitor nu poate realiza o operă dacă nu se realizează pe sine ca om, ca personalitate.

- (…) Sînt partizanul unui eticism superior și convingător, de extracție transilvană, fiind totodată dușmanul didacticismului și al „demagogiei artistice”.